Discursurile judiciare ale lui M.T.Cicero. Cuvntrile lui Cicero se pot mpri n pledoarii i cuvntri politice.

A fost un mare avocat, fiind atras mai mult de procesele penale ,care erau n legtur strns cu viaa politic. Activitatea politic i oratoric l consacr ca rege al baroului,optimul orator . Majoritatea discursurilor sale au fost rostite fie n faa unui tribunal ,fie n faa senatului ,fie n faa unei adunri publice. Discursurile sale judiciare, de aprare (pro) se mpletesc cu cele politice, de acuzare (in). Dintre acestea le amintim pe cele mai importante: In Catilinam, In Verrem, Pro Murena, Pro Milone, Philippicae, Pro Placio. Cicero a fost admirat i apreciat de Quintilianus (Arta oratoric, X, 1, 112) : Pe bun dreptate contemporanii lui l-au numit regele baroului, iar posteritatea a ajuns s vad n Cicero nu un om , ci simbolul elocinei. Elocina lui Cicero s-a perfecionat n decursul vieii sale. Cnd i-a nceput cariera de avocat, n elocina roman era la mod curentul asianic, caracterizat printr-un exces de patos, folosit de oratorii respectivi prin toate mijloacele. Un stil artificial i ncrcat, o gesticulaie exuberant. Primele discursuri ale lui Cicero au fost rostite sub aceast influen asianic. Dup cltoria n Asia, Cicero va reui s-i nuaneze discursurile mbinnd asianismul cu aticismul (argumentaie simpl, logic, fr nflorituri), mbinare preluat de la retorul Molon din Rodos. Elocvena oratorului exceleaz prin: Naraiuni expunerea situaiei este de un pitoresc, de o claritate i de o abilitate fr pereche. Prin arta de a atrage i a ncnta pe judectori i auditori; el ntrebuineaz anecdote potrivit circumstanelor, gluma vie i variat, tablouri pitoreti i variate. Folosete insinuarea cu deosebit abilitate i tact. Oratorul reuete s duc auditoriul ncotro vrea el. Pateticul el nsui prin temperament reuete s se emoioneze repede i se identific, cu toat simirea lui cu cauza pe care o susine. Cicero are talentul de a strni n sufletul auditorilor sentimentele dorite de el. Emfaz urmrind efectele oratorice, el exagereaz i cade n emfaz (fiind un mare maestru n a stpni auditorii prin punerea n micare a sentimentelor, el d uneori n pledoarii mai puin atenie argumentrii juridice, ocolind miezul problemei). Discursul Cicero a folosit ca arm de lupt discursul, nu numai pronunndu-l, ci i scriindu-l. Cicero se va ocupa de arta discursului, artnd n tratatele sale de retoric tipul discursurilor, scopul, etapele rostirii i redactrii lor, precum i prile componente ale unui discurs. Un exemplu de art oratoric l constituie fr ndoial, discursul In Catilinam Orationes Quattuor. Cicero d dovad de mare energie i alterneaz magistral, adresrile muctoare ctre Catilina cu monologul. Oratorul l acuz pe Catilina de complot mpotriva statului i-i cere s plece

din Roma. n anul 63 a. Ch., n timpul consulatului, informat de complotul lui Catilina din noapte de 6-7 NOV., Cicero convoac senatul n templul lui Iuppiter Stator, i prin msurile luate zdrnicete complotul. Rostete prima Catilinar i are loc plecarea lui Catilina din Roma. n 9 nov., n for Cicero i motiveaz n faa poporului conduita i-i amenin pe conjuraii rmai la Roma. Rostete cea de-a doua Catilinar. n 3 dec.,graie scrisorilor gsite asupra deputailor alobrogilor, Cicero reuete stvilirea complotului. Le comunic senatorilor ce urma s se ntmple i informeaz poporul prin cea de-a treia Catilinar. La 5 dec., Cicero consult senatul n privina pedepsei rezervate conjurailor. Pronun cea de-a patra Catilinar. Oratorul adapteaz prile discursului la scopul urmrit:

Exordium: - principium (introducere n problema aflat n discuie) Pentru ndrzneala lui nenfrnat, Cicero l atac pe Catilina ex abrupto (direct ,fr introducere ) procedeu retoric de mare efect utilizat de orator. -insinuatio ( atragerea bunvoinei auditorilui) Cicero urmrete s-i atrag senatul de partea sa, amintind de asprimea msurilor pe care naintaii le luau mpotriva dumanilor periculoi pentru stat. Narratio: -confirmatio (prezentarea probelor pe care auditoriul este convins de adevrul celor susinute. "Adevarata elocventa consta in a spune tot ce trebuie si a nu spune decat ce trebuie." La Rochefoucauld Se vorbeste despre elocinta cuvintelor si despre cea a trupului; despre elocventa profesorului, a avocatului, a psihologului etc. A fi elocvent inseamna a avea darul de a fi convingator, expresiv si chiar emotionant. Exista situatii diverse in care e nevoie sa fim elocventi si exista profesii in care elocinta e o arta. Din vremuri vechi, sa fim elocventi ne-au invatat marii oratori: Demostene (Grecia antica), Cicero (Roma antica) si Quintilian (Roma antica), cei care au lasat stiintelor ca mostenire arta elegantei verbului. A face pe cineva sa adopte o parere pe baza de dovezi si argumente, a-l face sa recunoasca ceva ca adevarat, este consecinta elocventei discursului. Credibilitatea discursului retoric este generata de forta cognitiva si amplitudinea afectiva; lipsit de unul dintre acesti piloni, el se sprijina pe celalalt. Recunoastem in componenta afectiva a oricarui rationament, drept forta care face posibila aderarea si trecerea la actiune. In discursul oratorilor, logica ratiunii se impleteste in egala masura cu acea "logica a sentimentelor" de care vorbea Th. Ribot si care are ca fundament credintele, opiniile, prejudecatile si expectantele oamenilor; acel ansamblu de idei mai mult sau mai putin sistematice, considerate adevarate sau preferate altora. Actul retoric propriu-zis urmareste sa informeze, sa dovedeasca si sa obtina asumarea; trei

obiective fundamentale a caror realizare depinde in mare masura de acordul auditoriului de a intra in "dansul" initiat de orator. Si daca "dansul" acesta nu porneste din convingerea asupra legitimitatii tezei sustinute, cu atat mai mult starnirea emotiilor auditoriului ii va fi unica garantie. O emotie poate declansa un intreg lant asociativ. Acest mecanism este important de cunoscut si utilizat atat in hipnoterapie cat si in elaborarea discursului oratoric. Este un exemplu bine cunoscut acela al parfumului unei flori care evoca o stare sufleteasca ce a coexistat candva cu aceeasi mireasma. Legatura dintre starile intelectuale si emotii este biunivoca. Astfel, o senzatie olfactiva, o perceptie vizuala pot determina pe cineva sa intre intr-o transa spontana, re-experimentand o anume experienta din trecut legata de floarea sau mirosul respectiv, dupa cum bucuria traita cu ocazia primirii unei flori, poate produce o transa spontana. Ne aflam in fata unor elemente cu rol de ancora. Tot asa, cuvintele sau imaginile dintr-un discurs oratoric sau uneori niste gesturi ale retorului pot actiona ca ancore. Insasi existenta ancorelor justifica transele noastre zilnice, ceea ce ne face sa credem ca transa hipnotica nu este un fenomen neobisnuit. Atata timp cat constiinta este depotentializata, exista posibilitatea unui dialog interior si a unei explorari inconstiente. In felul acesta se poate realiza comunicarea cu inconstientul (in limbajul emisferei drepte) utilizand o modalitate indirecta de adresare, prin metafore, sugestii paradoxale, "duble legaturi" etc. Extrapoland acest fapt la situatia discursului oratoric,putem constata urmatoarele similitudini: expunerea retorului este una in care metafora ocupa un loc de cinste. Elementele limbajului oratoric se adreseaza fara indoiala inconstientului celor care asculta. Intentia oratorului (ca si a terapeutului ericksonian) este de a declansa o schimbare, iar pentru aceasta cuvantul este o arma mai redutabila decat multe altele. Dincolo de tehnicile specifice terapiei ericksoniene si oratoriei, limbajul ramane instrumentul comun celor doua arte, asigurand comunicarea pe mai multe niveluri si astfel, atingerea scopurilor prestabilite. Grinder si Bandler sustineau ca sensul oricarei comunicari - nu doar in hipnoza, dar si in viata - nu este ceea ce credem ca este, ci raspunsul pe care ea il determina. "Se spune deseori ca soarta unui cuvant nu depinde de gura care-l spune, ci de urechea la care ajunge[].Cuvintele hipnotizatorului nu sunt cuvinte magice[...]; cuvintele dobandesc o anumita putere doar daca intalnesc ceva anume in universul interior al pacientului: credinte, asteptari, experiente etc." Comunicarea hipnotica are ca obiectiv principal mobilizarea resurselor inconstiente ale pacientului. Cuvintele faciliteaza rationamentul emotional si asociatia fundamentata afectiv. Limbajul exprima legaturile ce se stabilesc spontan intre reprezentarile unor senzatii fizice si stari emotionale, legaturi care apar fara reflectie, printr-o asimilare inconstienta, care pare mai curand simtita decat cunoscuta. De aceea, discursul oratoric va contine, pentru reusita sa, o importanta componenta afectiva. In discursul retoric frumusetea exprimarii se subordoneaza eficientei. Este retorica orice figura instrumentalizata sa influenteze publicul prin limbajul discursului care trebuie sa placa, sa instruiasca, sa emotioneze. Metafora intruchipeaza in egala masura, spune Aristotel, si ceea ce este clar si ceea ce este placut si ceea ce este rar. Metafora se adreseaza inconstientului, activandu-l. Prin multitudinea de sensuri pe care o poarta, limbajul, in general, si metafora, in special, mobilizeaza resursele si

disponibilitatile psihice ale publicului. Mai frumos decat am mai putea noi spune, a vorbit Cicero aducand elogiu elocventei: "Exista oare ceva mai impresionant decat faptul de a vedea un om ridicandu-se singur in fata unei imense multimi, inarmat doar cu aceasta facultate pe care, de altfel, fiecare a primit-o de la natura, folosindo insa asa cum numai el, sau aproape numai el, este in stare?...Ce mai forta si aceasta care imblanzeste pasiunile poporului, invinge scrupulele judecatorilor, clatina fermitatea senatului; ce miraculos rezultat al vocii unui singur om!" Functia persuasiva a artei oratorice. Mecan i s mel e p e rsu asi u n i i Pentru ca prin discursul oratoric individul trebuie sa exercite o influenta asupra celorlalti,arta oratorica este strans legata de persuasiune. Persuasiunea (Kant) = o forma de influenta prin care ne asumam o idee in baza unor criteriis ubi ect i ve; di n punct de vede re or at ori c ea est e uni di r ect i onal a oratorul urmareste sa-linfluenteze pe receptor in sensul acceptarii ideilor proprii.Relatia de influentare discursiva de tip oratoric se organizeaza pe trei dimensiuni: ethos tine de orator, de calitatile lui, de autoritatea de care se bucura in raport cu auditoriul logos vizeaza modul de constructie a discursului pathos are in atentie auditoriul, cu ansamblul sau de trairi psihologicePentru ca persuasiunea este direct legata de orator, doar primele doua dimensiuni (ethos si logos) ajuta oratorul sasi atinga scopul. Ethos - persuadam pe cineva prin calitatile noastre personale p r e s t i g i u , a u t o r i t a t e , disponibilitate pentru altul, sau chiar prin calitati fizice Logos persuadam pe cineva prin modul nostru de a vorbi, de a construi discursul 2.Ethosul persuasiv si ,,liderul charismatic Un orat or des avarsi t poat e i nfl uent a gr at i e chari sm ei pe car e o are, i n vi rt ut ea unei m ari aut ori t at i ( aut ori t at e epi st em i c a aut ori t at ea c el ui car e st i e; si aut ori t at e deont i ca autoritatea celui care detine o functie).Autoritatea asigura o anumita charisma oratorului sicontribuie la succesul discursului sau, desi, in absolut, lucrurile nu ar trebui sa se petreacaastfel ( doi indivizi care spun acelasi lucru ar trebui sa influenteze in acelasi grad, dincolo dediferenta lor de autoritate).I n v i z i u n e a l u i A l e x a n d r e D o r n a o m u l c h a r i s m a t i c e s t e a c e l a c a r e , , e s t e u n r e v e l a t o r formidabil al adevarurilor ascunse cu ajutorul unei <<inteligente emotionale>>., adica omulcharismatic vede ceea ce ceilalti nu vad si, pe deasupra, le arata si celorlalti ceea ce ei nu vad.Prin aceasta el poate influenta publicul care, adesea, este dea dreptul entuziasmat de acestecalitati.Charismaticul, prin calitatile sale, prin abilitatea de a pune viata sa afectiva in slujbadiscursului pe care il tine, reuseste sa antreneze, cel

putin din punct de vedere afectiv, masemari de oameni care il urmeaza fara cracnire, fapt care poate fi periculos in anumite contexte(ex. Adolf Hitler).Insa, oricat de charismatic ar fi oratorul, este foarte important ca si contextul sa fie favorabildiscursului acestuia (economic, social, afectiv, etc.). 3.L ogos u l ca su rsa a p ersu asi u n ii -expresivitatea constructiei discursive poate sa influenteze intr-un grad mai mare sau mic publicul care asculta- o c o n s t r u c t i e d i s c u r s i v a e s t e e x p r e s i v a d a c a s e a b a t e d e l a c e e a c e R o l a n d B a r t h e s numeste ,,gradul zero al scriiturii, adica, de la sensurile originale ale cuvintelor carei nt ra i nt r u n as t fel d e di scurs. Ex .: ,, Ir oni a est e gr aunt el e de sa re, d at ori t a carui a mancarea capata gust.(TH. Mann).-un di scurs ca re fol os est e sensuri l e fi gu rat e al e cuvi nt el or va i nfl uent a put erni c pe a cei a car e sunt capabi l i sa r ecept ez e adev arat ul sens s i adevar at el e i nt ent i i di scursi ve al e oratorului si va lasa in afara influentei pe ceilaltipersuasiunea indusa de expresivitatea l i m b a j u l u i ( c a z u l a c t o r i l o r ) s e r e g a s e s t e s i i n folosirea cu abilitate a figurilor retorice; acestea asigura o anumita demnitate prezenteidiscursive a oratorului si pot scoate discursul din cotidian si din amatorism -l i m baj ul presarat c u fi guri ret ori c e at ra ge p ri n eni gm at i cul sau, i n car e ci t i t orul rafi nat descopera secventa ironica pe care oratorul o presara in discursul sauAst fel , put em obs erva c a et hosul persuasi v s e adres eaz a unei m ase de oam eni , far acunostinte prea mari in arta oratoriei, iar logosul este adresat unui anumit public,iar acesta poate observa ,,finetea artei