Solicitri. Materiale utilizate n construcia mainilor i utilajelor.

Tratamente termice
Curs 5

 Proiectare: caracteristici i dimensiuni generale. Asupra unei piese acioneaz un sistem complex de fore ==> stri complexe de tensiuni / solicitri. Etape de calcul solicitri:
Originea, Natura solicitrii Variaia n timp Importana Direcia eforturilor fa de seciune Evoluia n timp (n cazul solicitrilor periodice);

Solicitri ntr-un sistem mecanic. Generaliti

 n cazul calculelor la solicitri simple (dimensionare i verificare) se consider cunoscute urmtoarele: Pentru dimensionare: sistemul de fore i tensiunile admisibile a, respectiv a; Pentru verificare: ariile seciunilor A (sau S) i modulele de reziten W.

Solicitri i moduri de aciune

Etape generale de calcul pentru solicitri

Stabilirea celor mai grele condiii de funcionare:
>n urma analizei cinematice i dinamice i a schemei mecanismului care st la baza sistemului mecanic;

Determinarea mrimii, direciei i punctului de aplicaie al forelor i momentelor care acioneaz asupra unui anumit element al ansamblului; Alegerea materialului determinndu-se rezistenele admisibile a, respectiv a:
Determinarea reaciunilor, momentelor ncovoietoare i de torsiune i definirea poziiilor seciunilor periculoase (se ine cont de schema de ncrcare);

 Dimensionare: se stab. dimensiunea iniial, lund n considerare poziia elementului n ansamblu, legturile cu elementele vecine, considerentele tehnologice etc., definindu-se astfel, forma elementului; Verificare: dimensiunile i forma se aleg constructiv funcie de informaiile de care dispune proiectantul, urmnd s se verifice seciunea cea mai solicitat a.. <a sau <a. Dac asupra elementului acionaz sisteme de fore care conduc la solicitri compuse, dimensionarea preliminar se realizeaz pe baza unei solicitri simple dominante, iar la verificare se determin eforturile echivalent n seciunea cea mai solicitat, a.. e<a.

Cicluri de solicitare variabile

!!! Durabilitatea, precizia i sigurana n calcul a mainilor i mecanismelor depind de acurateea calculelor de rezisten. Clasificarea forelor:
1. Dup modul de generare: Exterioare: se transmit direct sau prin organele de legtur (fore din asamblri filetate, lagre, cuplaje etc.); Masice: inerie, greutate; 2. Dup modul de aciune: - Statice (const. n timp): creterea de la val min la cea max se face lent, dup care rmn constante; - Dinamice (variabile n timp): val. Se modifica n timpul funcionrii, dup legi de variaie periodice sau aleatorii.

Solicitri - Etape de calcul

Solicitrile variabile n timp reprezint aciunea forelor i momentelor a cror mrime se modific n timp. Variaia poate avea caracter ciclic (fig. 1). Un ciclu detreminat de o perioad complet ACB este det de:
Efortul unitar min min Efortul unitar maxim max Efortul unitar mediu m (1) Amplitudinea efortului unitar (2) Coef de asimetrie al ciclului (3)

Fig. 1 Solicitri cu caracter ciclic

(1)

(2)

(3)

Legea lui Hooke

Indicatorul care definete modul de comportare al materialelor sub aciunea forelor poate fi caracterizat cu ajutorul unor constante fizice (caract. mecanice --> se det. prin ncercri mecanice); - ncercarea la traciune: stabilete experimental leg. permanente ntre eforturi i deformaii; (cea mai important) - Graficul perechilor de valori (,) obinute prin ncercare reprezint curba caracteristic a materialului (fig. 2 Curba lui Hooke, n fig. curba caracteristic a unui oel)

Zonele caracteristice ale curbei: OAB zona de proporionalitate, la care alungirile sunt proporionale cu tensiunile; Ecuaia acestei zone este exprimat de legea lui Hooke (ec. 4 i 5) BC zona deformaiilor plastice, punctul C definind limita de curgere; CD dup o zon n acre tensiunea rmne aproximativ constant, traseul este ascendent pn n punctul D, care convenional corespunde tensiunii de rupere.

Fig. 2. Curba lui Hooke

Legea lui Hooke:

(4) (5)

 Conform curbei lui Hooke, materialele se clasific dup umtoarele criterii: Dup mrimea deformaiilor produse pn la rupere:
Materiale tenace: caract. de o zon BC mare, deformaii mari pn la rupere; Materiale casante: tronson BC scurt, deformaiile plastice care apar pn la rupere sunt foarte mici.

n funcie de starea materialelor dup ndeprtarea sarcinii, avem:

Materiale plastice dup ndeprtarea sarcinii rmn deformate; Materiale elastice n urma ncetrii forei revin la forma iniial.

n funcie de valoarea constantelor E (modulul de elasticitate longitudinal), G(modulul de elasticitate transversal) i (coef. lui Poisson) msurate dup diferite direcii:
Materiale izotrope: a aceeai const. elastic dup orice direcie; Materiale anizotrope: au comportament diferit, dup dif. direcii.

Rezistene admisibile i coeficieni de siguran

Piesele trebuie dimensionate astfel incat s reziste la solicitrile statice sau dinamice. In cazul solicitrilor statice, se admite ca rezisten limit de referin: - Pentru materiale tenace - limita de curgere c, respectiv c; - Pentru materiale casante rezistena la rupere r, respectiv r; Pentru calcule se stabilete valoarea maxim a tensiunii la care piesa rezist, fr s se deformeze. Aceasta este rezistenta admisibila. Tensiunea admisibil este valoarea convenional acceptat ca maxim, pe baza experienei practice, tensiune care se poate produce intr-o pies, in condiiile date de material si de solicitare.

 Dac se iau in considerare tensiunile limit, ale cror valori sunt indicate de standarde, valorile admisibile sunt exprimate prin relaiile 6 i 7; Unde C este coeficientul de siguran i depinde de:
Calitatea materialelor , Procedeul tehnologic; Natura solicitrii; Certitudinea forelor; Condiiile de lucru; Metodele de calcul; Simularea ncrcrii reale.

(6)

(7)

Calcul la traciune pentru solicitri statice

Se consider piesa din figura 3 solicitat la traciune de o for axial F. Efortul este axial, iar solicitarea este traciune simpl. In figura 3 este prezentat si in bloc infinitesimal, in echilibru sub aciunea eforturilor t. Din acest echilibru rezult ecuaia (8). Formula (8) se consider adevrat dac se ia n considerare c reprezint tensiunea medie ntr-o seciune oarecare.

Fig. 3. Tij cilindric supus la traciune

(8)

Calcul la forfecare
Forfecarea direct presupune aplicarea unor fore coliniare sau aproape coliniare ca direcie si opuse ca sens a.. materialul dintre acestea s se foarfece. In figura 4 a) este prezentat forfecarea tijei unui surub, de ctre dou plci acionate de dou fore F opuse ca sens. Efortul la traciune este (9):

Fig. 4. Tipuri de seciuni de forfecare

Momentul de torsiune care ncarc bara produce intr-un element E, tensiuni cu sensuri opuse pe feele opuse ale acestuia. Starea de tensiune din acest element este forfecare pur. Efortul de torsiune ntr-o seciune la o distan r=d/2 de axa neutr este cf(10), (11), unde Wp- modulul de rezisten polar, Ip- momentul de inerie polar. Relaia este valabil pt bare rotunde, moment de torsiune aplicat pe axa longitudinal, material omogen, perfect elastic, iar sec. trebuie s fie suficient de departe de ali concentratori (degajri, guri etc.)

Calcul la torsiune

Fig. 5. Pies cu seciune circular solicitat la torsiune

(10)

(11)

Calcul la ncovoiere
Efortul de ncovoiere este dat de ecuaia (12), unde: Mi-momentul ncovoietor; Iz- momentul de inerie ntr-o seciune transversal n raport cu axa neutr, y- distana de la axa neutr. Tensiunile de ncovoiere sunt tensiuni normale, care au valoarea maxim la o distan maxim de axa neutr, reprezentand suprafaa Fig. 6 ncovoierea pur a barelor drepte exterioar a barei. (12) Pentru o seciune dreptunghiular plin, cu dou axe de simetrie si (13) incrcat conform fig 6.a, efortul maxim este: y=c=h/2, Iz=bh3/12 , resp. (13), (14):
(14)

Strivirea si presiunea de contact

Strivirea reprez modul de distrugere a suprafeelor atunci cnd forele care acioneaz asupra cuplei, resp presiunile specifice ating valori prea mari. Presiunea de contact reprezint modul de transmitere a forelor sau momentelelor, de la o pies, la piesa conjugat, prin intermediul suprafeelor in contact. Convenie: piesele nu se afla in miscare relativ- solicitarea este strivire s; piesele se afl in miscare relativ- solicitarea este presiune de contact p. In cazul suprafeelor de contact mari de form plan, apar: - presiunea medie pmed, pentru fore centrice sau uniform distribuite; - presiunile minim pmin si maxim pmax, pentru fore excentrice sau neuniform distribuite; In cazul suprafeelor de contact foarte mici, punctiforme sau liniare, apar presiuni sau tensiuni de contact Hertziene. In cazul contactului pe suprafa plan rectangular, sub aciunea unei fore normale centrice, presiunea de contact este data de relaia: (15)

 Materialele industriale sunt materiale cu proprieti tehnice utile, obinute din materii prime, prin urmtoarele tipuri de tehnologii: - de materii prime, prin care acestea se extrag din zcminte; - de material, prin care din materii prime se obin materiale si semifabricate; - de construcie si fabricaie, prin care se obin elemente de construcie si produse tehnice finite. Caracteristicile materialelor Regul: Dimensionarrea componentelor ansamblurilor se face numai dup alegerea materialelor din care sunt realizate acestea. Un material posed urmtoarele tipuri de caracteristici:
fizico-mecanice, termo-mecanice, termice, tehnologice, caracteristici speciale economice.

Materiale

Caracteristici fizico-mecanice
greutatea specific a materialului; densitatea; rezistena limit de rupere sau curgere (r, c); rezistene admisibile (at, ac, af, at, ai); rezistena admisibil la strivire (as); rezistena la presiune de contact (pa); rezistena la oboseal (0, 0, -1, -1); coeficientul de dilatare; conductibilitate termic si electric; temperaturile de inmuiere , topire sau oxidare; diagrama efort unitar /alungire ; coeficientul de frecare intre dou materiale; tensiunea superficial care apare la suprafaa de contact.

 Caracteristici termo-mecanice: Temperatura afecteaz parametri fizico-mecanici, respectiv comportarea corect a materialelor, reprezentnd, n primul rnd, coeficienii de dilatare ai materialelor. Principalele caracteristici care depind de temperatur sunt: - rezistena materialului; - viteza de alungire a materialului, sub aciunea unei fore, la o anumit temperatur; - coeficientul de vscozitate, pentru materiale care au curgere lent. Carateristici termice: - cldura specific a materialului caracterizeaz capacitatea de acumulare a energiei termice, fr a depsi o limit de temperatur; - conductibilitatea materialului influeneaz posibilitatea de uniformizare a cmpului termic (in stare iniial , neuniform); - coeficientul de dilatare, care duce la apariia tensiunilor termice.

Caracteristici tehnologice
Materialele pot fi utilizate numai dac este posibil, dpdv tehnologic s se realizeze transformarea materiilor brute i semifabricatelor n piese finite. Cele mai rspndite procedee tehnologice sunt: - turnarea; - deformarea la cald si la rece (forjarea, matriarea, extrudarea si laminarea); - prelucrrile prin aschiere; - sudarea si lipirea; - sinterizarea; - injecia si durinjecia; - prelucrarea prin suflare cu aer sau vacuum;

 Caracteristici speciale: In situaii impuse de condiiile de lucru si ale mediului extern materialele trebuie s indeplineasc anumite condiii: - Temperatur ridicat- materiale (ex. oeluri) rezistente la temperaturi inalte (refractare); - Mediul agresiv chimic (de exemplu: ageni chimici, produsele din industria alimentar, mediu marin)- materiale (ex. oeluri) inoxidabile; - Ambalaje utilizate in industria alimentar- materiale metalice sau nemetalice, care sa aib specificaia pentru uz alimentar; - Reducerea frecrii- materiale cu proprieti antifriciune; Caracteristici economice: Cel mai important factor in evaluarea unui produs este preul. Acesta este influenat de urmtoarele costuri: - Costul materialelor brute; - Costul pieselor achiziionate de pe pia; - Costul invariabil al anumitor componente, impuse de sigurana utilizatorului sau a fiabilitii garantate;

 Principalele criterii pentru alegerea unui anumit material sunt: - greutatea redus a ansamblului, de exemplu in industria aviatic; - rezistena mecanic ridicat datorit eforturilor mari, coeficienilor de siguran mari sau ansambluri cu gabarite reduse; - duritate mare si rezisten mare la uzare; - capacitatea de realizare a unui coeficient de frecare mare, in cazul sistemelor de franare, sau a aderenei dintre dou suprafee; - comportarea materialelor care funcioneaz in medii agresive din punct de vedere chimic, din industria chimic si alimentar; - comportarea materialelor care pot agresa din punct de vedere chimic materiile prime si materialelor cu care vin in contact; - comportarea materialelor care pot contamina, cu elemente constitutive ale acestora, materiale cu care acestea vin in contact.

 Fontele Fontele sunt aliaje ale fierului cu carbonul, (26)% carbon. Cu ct coninutul de carbon este mai mare cu atat fluiditatea materialului topit este mai mare, putand fi turmat extrem de usor in forme. Elementele de aliere cele mai des utilizate sunt: siliciu, mangan, sulf, fosfor. Exist urmtoarele tipuri de fonte: Fonta alb. Aceasta se caracterizeaz printr-o structur alb in seciune, extrem de dur, rezistent la uzur si casant, dar foarte greu prelucrabil prin aschiere. Piese confecionate din font alb sunt discuri si pietre de moar, matrie de extrudare, malaxoare de ciment, saboi de fran pentru vagoane, valuri de moar, etc.. Font cenusie. Fonta are o culoare cenusie in seciune, rezisten mare la compresiune si prin introducere de nervuri pe partea solicitat la compresiune, rezist bine si la incovoiere. Fonta este utilizat pentru fabricarea blocurilor motor diesel si benzin, roi dinate, volante, discuri si tamburi de frn.

 Oteurile Oelul este un aliaj fier-carbon si alte elemente de aliere, cu maxim 2% carbon (0,04...2,14%C). In practica tehnic oelurile sunt cele mai importante si mai utilizate materiale de construcie sau structur. Structura si proprietile oelurilor sunt determinate de compoziia chimic a acestora. Se deosebesc urmtoarele grupe: - oeluri nealiate; acestea conin elemente de aliere in cantitti foarte mici, datorit microalierii. - oeluri slab aliate; acestea au suma elementelor de aliere <5%. - oeluri mediu aliate; suma elementelor de aliere este (5% < <10%). - oeluri inalt aliate; suma elementelor de aliere este > 10%.

 Oeluri nealiate (oeluri carbon) 1. Oeluri carbon turnate in piese. Oelurile carbon turnate sunt utilizate pentru obinerea prin turnare a pieselor finite sau aproape finite. Conform STAS 600-82 oelurile sunt simbolizate OT (400, 450, 500, 550, 600, 700) valoarea numeric reprezentand rezistena minim la rupere msurat in [N/mm2]). 2. Oeluri carbon forjate si laminate. Oelurile forjate si laminate sunt folosite pentru obinerea din lingou, a semifabricatelor forjate (arbori cotii pentru motoare, cilindri de laminor, etc.) sau laminate (sine de cale ferat, oel laminat profilat lat, cornier, I, U, rotund, evi rotunde si rectangulare, table, benzi, etc.).

 Oeluri carbon pentru construcii de masini

Oelurile standardizate sunt: oeluri carbon de uz general si oelurile carbon de calitate. - Oeluri carbon de uz general pentru construcii (carbon si slab aliate), simbolizate OL (oel laminat la cald) urmat de de un grup de cifre care reprezint rezistena minim la rupere (32, 34, 37, 42, 44, 50, 52, 60, 70, 00), conform STAS 500/1-80 (OL42- oel cu rezistenta la rupere de minim 420 MPa. Se folosesc in construcii metalice si mecanice, sub form de bare si profile forjate sau laminate. Oelul OL 00 se foloseste pentru armturi metalice in construcii. - Oeluri carbon de calitate si oeluri carbon superioare, simbolizate OLC urmat de un numr (10, 15, 20, 25, 35, 45, 50, 55, 60), conform STAS 880-80, sunt oeluri nealiate, crora li se garanteaz compoziia chimic (OLC 45 are un coninut de carbon de 0,45%). Caracteristicile acestora sunt: oelurile OLC 10, 15, 20 au rezisten bun la uzare si rezisten bun la soc, de exemplu piese cu frecare superficial mare si socuri pe miez (boluri, caneluri, roi dinate; oeluri OLC 25, 35, 45 utilizate pentru piese care necesit rezisten mare si tenacitatea ridicat (arbori cotii, roi dinate imbuntite); oelul OLC 60 utilizat pentru piese cu proprieti elastice (arcuri, bucsi elastice) sau piese rezistente la uzur (pene, arbori, roi dinate, valuri). Acestea se folosesc in mod obisnuit tratate termic prin clire, imbuntire, cementare, nitrurare, carbo-nitrurare.

 Oeluri carbon pentru scule Oelurile sunt simbolizate OSC urmat de un numr (7, 8, 8M, 9, 10, 11, 12, 13), conform STAS 1700-92. Acestea sunt oeluri nealiate pentru scule, cu coninut de carbon intre 0,7-1,4 %. OSC 9 reprezint oel pentru scule cu 0,9% carbon. Oeluri carbon cu destinaie special Acest grup cuprinde urmtoarele tipuri de oeluri: - Oeluri pentru masini unelte automate; - Oeluri pentru construcia cazanelor si recipienilor sub presiune; - Oeluri carbon laminate la cald pentru evi.

 Oeluri aliate Oelurile aliate conin, pe lang fier si carbon si elemente de aliere (crom, nichel, mangan, siliciu, molibden, vanadiu, wolfram, cobalt, niobiu, etc.). Din punct de vedere al coninutului si cantitii de elemente de aliere oelurile se impart in oeluri slab aliate si oeluri inalt aliate. Oelurile slab aliate. Acestea sunt o categorie de oeluri ale cror proprieti fizico-mecanice sunt superioare oelurilor carbon, din cauza alierii. Cateva din elementele utilizate sunt nichel, crom si molibden. Aceste oeluri au o bun rezisten dac sunt utilizate in mediul ambiant, la temperaturile ridicate si agresivitatea coroziv a mediului. Oeluri mediu si inalt aliate. Aceste oeluri au un coninut de elemente de aliere intre (5-10%) pentru oelurile mediu aliate si mai mare de 10% elemente de aliere, pentru oeluri inalt aliate. Proprietile fizico-mecanice ale acestor oeluri sunt incomparabil mai bune decat al oelurilor carbon sau slab aliate, fiind clasificate ca oeluri inoxidabile.

 Materiale metalice neferoase Metalele in afara fierului sunt metale neferoase. Acestea se impart in funcie de densitate si specificul lor in urmtoarele grupe: metale neferoase usoare (Al, Ti, Mg); metale neferoase grele (Cu, Sn, Pb); metale neferoase nobile (Au, Ag). Bronzuri Bronzurile sunt aliaje cu coninut de peste 60% cupru. Acestea au proprieti antifriciune foarte bune, formnd impreun cu oelurile cupluri antifriciune. Utilizrile cele mai frecvente sunt la piese de tip: arcuri, colivii de rulmeni, fitinguri, instalaii sanitare, piese care funcioneaz intr-un mediu coroziv, clopote, etc.

 Alame Alamele sunt aliaje de cupru si zinc combinate intr-o varietate mare de proporii. Alte elemente de aliere sunt staniu, plumb, aluminiu, siliciu, nichel, mangan, fier. Cele mai utilizate aliaje sunt imparite in urmtoarele clase structurale: - alame cu coninut de Zn< 50% - alame (Tombac) cu coninut 90% Cu, 10% Zn utilizate in industria proiectilelor, evi, table si benzi; - alame (Alpaca) cu coninut 55%Cu, 20%Zn, 20%Ni, 5%Sn, este un aliaj rezistent la coroziune si utilizat in industria bijuteriilor (argint german) si la fabricarea tacamurilor; Se foloseste placat cu argint. - aliaje pentru lipit.

 Aliaje pe baz de aluminiu, magneziu, zinc, s.a. Aliaje pe baz de aluminiu. Aceste aliaje sunt supuse coroziunii galvanice in vecintatea oelurilor inoxidabile si in mediu umed. Din acest motiv (!) piesele confecionate din aliajele de aluminiu nu se combin cu piese din oel. Domeniile de utilizare sunt: contruciile civile si industriale si arhitectura (profile pentru ferestre si usi, elemente decorative, etc.); construcii de recipieni si aparatur (armturi usoare); echipamente din industria chimic si alimentar (rezervoare, conducte); produse din industria ambalajelor; echipamente din industria electrotehnic (sine, cabluri). Aliaje pe baz de magneziu Cele mai importante elemente de aliere ale sunt Al, Zn, Mn, care imbuntesc rezistena si mresc stabilitatea la coroziune. Aliajele se folosesc sub form de semifabricate extrudate, matriate la cald, forjate, laminate, trefilate. Domeniile principale sunt: construcia de avioane (usi, componente pentru cabinele de pilotare), construcia de automobile (carcase pentru cutii de vitez), industria bunurilor de larg consum.

 Aliaje pe baz de titan Aliajele pe baz de titan au ca elemente de aliere Al, Mo,V, Ta, Cr, Fe, etc. Aceste aliaje au rezisten la rupere, duritate si stabilitate mari, la temperaturi inalte. Datorit preului mare atat al materiei prime cat si a prelucrrilor, aliajele sunt utilizate cu precdere in industria militar, aviaie, anumite aplicaii medicale (protetic), echipamente sportive (accesorii pentru alpinism) si echipamente electronice (telefonie, echipamente audio si video). Aliaje pe baz de nichel Cateva din aliajele cele mai cunoscute sunt prezentate in continuare: - inconel, rezistent la temperaturi inalte si utilizat pentru la rotoarele turbinelor de la schimbtoarele de cldur, elemente de asamblare - monel, este utilizat datorit proprietilor anticorozive si rezisten la acizi (chiuvete, rame de ochelari, conducte, sisteme de pompare). Aliaje pe baz de staniu Aliajele pe baz de staniu se folosesc in industria electronic ca aliaje de lipit. Exist dou tipuri de aliaje pentru lipit: - aliaje cu plumb, 60%Sn, 40%Pb, care au temperatura de topire de 190 oC; - aliaje fr plumb; Aliaje pe baz de zinc Aliajul cel mai cunoscut al zincului este format din zinc, aluminiu, magneziu si cupru (ZAMAK). Acesta este utilizat la piese turnate sub presiune, fr pretenii de rezisten mecanic ridicat, in industria matrielor pentru jucrii si in industria automobilului (contragreutile pentru echilibrarea roilor).

 Aliaje pe baz de aur, argint si platin Aceste aliaje conin pe lang cantitatea de metal nobil si alte elemente de aliere: cupru, argint, paladiu. Caracteristica principal a acestor aliaje este puritatea. Aceasta se msoar in procente de aur, argint sau platin din aliaj, sau, pentru aur in carate de puritate (24 carate reprezint un grad de puritate de 99,99%; 99914K; 916- 22K; 833- 20K; 750- 18K; 585-14K; 417-10K; 375- 9K Cele mai utilizate puriti pentru argint sunt: 999 (argint pur), 980, 958 (Britania silver), 950 (primul standard francez), 925 (Sterling silver), 900 (Coin silver), 830, 800. Cele mai utilizate puriti pentru platin sunt: 999 (platin pur), 950 (platina utilizat in ind. bijuteriilor), 900, 850. Aliajele de aur sunt galbene rosii si albe. Aurul rosu care are 14 kt conine 75% aur si 25% cupru. Dac acesta are 75% aur, 21% cupru si 4% argint culoarea acestuia devine roz.. Aurul numit alb conine cel puin un metal alb, de exemplu argint, paladiu sau nichel. Aliajele de aur cu nichel au duritate mare si sunt folosite pentru bijuterii de tip inele brri, verighete, iar cele aliate cu paladiu sunt moi si sunt utilizate pentru monturile de pietre preioase.

 Materiale nemetalice Materiale plastice Materialele plastice sunt un grup extrem de variat de materiale organice sintetice. Aceste materiale sunt solide in faz finit si lichid in anumite faze de prelucrare. Din materiale plastice se obin piese finite de complexitate mare. Istoria materialelor plastice este de factur recent, primul material plastic fiind creat in anul 1862. In fig. 8 sunt prezentate cronologic cateva din materialele plastice si produsele Fig. 8. Istoricul materialelor plastice reprezentative corespunztoare acestor materiale.

 Materiale termoplaste
Materialele termoplaste sunt caracterizate prin faptul c, n urma obinerii pieselor finite, materialul din acestea are aceeasi structur ca materialul iniial. Peste temperatura de topire materialele se nmoaie pn ajung n faz lichid. n funcie de utilizrile acestora, materialele termoplaste se clasific n urmtoarele grupe: A. Materiale utilitare (materiale plastice de larg utilizare): polietilena PE, policlorura de vinil PVC, polipropilena PP, polistirenul PS. Aceste materiale reprezint peste 80% din producie total de mase plastice. B. Materiale de construcie; Aceste materialele sunt utilizate n construcia de masini si mecanic fin. Cteva din aceste materiale sunt poliamida PA, polioximetilena POM, polietilentereftalatul PETP. C. Materiale funcionale; Acestea sunt materiale termoplaste cu proprieti funcionale speciale, de exemplu materiale plastice transparente pentru componente optice (polimetacrilatul de metil PMMA si policarbonatul PC, materiale stabile termic si chimic, politetrafluoretilena PETB, sau poliaimida PI, materiale cu rezisten mare la socuri

 Materiale duroplaste (termorigide) Materialele duroplaste sunt materiale polimerizate dure care datorit materialelor de adaos capt o nou structur, care este ireversibil. Aceasta inseamn c in cazul reinclzirii, in material nu mai au loc transformri (nu se mai topeste), nerevenind la structura iniial. Duroplastele sunt in general rezistente la temperaturi inalte. Acestea au urmatoarele componente: Unitile chimice de baz (monomerii) Plastifiani. Plastifianii sunt materiale care au rolul de a imbuntii anumite caracteristici, cum ar fi mrirea elasticitii sau a duritii acestora. Materiale de adaos. Exist mai multe tipuri de materiale de adaos: - materiale de adaos, chimic inactive (rumegus de lemn, pulberi de piatr, hrtie si materiale textile, caolin, cret); - materiale de adaos pentru cresterea stabilitii formei si reticularizare mai bun a polimerilor (negru de fum, acid salicilic); - materiale de adaos (armare), pentru cresterea proprietilor fizico-mecanice (fibre de sticl, carbon, poliester, fibre si pulberi metalice).

 Materiale tip elastomer Elastomerii sunt materiale polimerizate deformabile (care au elasticitatea cauciucului). Acestea au ca materiale de adaos pentru reticulizare (echivalentul vulcanizrii din industria cauciucului) sulf, peroxizi, amine. Elastomerii sunt materiale elastice si moi, care i menin proprietile pn la temperatura de descompunere.

 Cauciucul Cauciucul este un polimer hidrocarbonat elastic care deriv dintr-o suspensie coloidal lptoas (latex). Indiferent de tipul cauciucului acesta are multe utilizri: - amortizor de vibraii, element de descrcare a sarcinilor, utilizat n industria automobilului (bucsi elastice), amortizoare elastice, supori de motor; - elemente elastice de legtur (elemente de cuplare elastice); - elemente de etansare (garnituri, mansete de rotaie semering, inele O, mansete de rotaie V, etc.); - furtune; - anvelope si camere pentru roi.

 Sticla Sticlele sunt materiale solide anorganice, nemetalice, solidificate amorf. Majoritatea sticlelor sunt transparente pentru lumin. In funcie de compoziia chimic sticlele se clasific astfel: - sticla calco-sodic (sticla menajer); - sticl de plumb (cristalul), din care se obin produse de sticl slefuite; - sticl cu rezisten la coroziune chimic si la cald, folosit la vase de laborator si vesel termorezistent. Fibrele de sticl au rezisten aproape de maximul teoretic si sunt utilizate ca element de armare pentru materialele compozite. Sticla optic se utilizeas pentru lentile si filtre optice. Fibrele optice folosite pentru transmiterea de informaii in band larg (circa 6000 linii telefonice paralele/ fascicul luminos).

 Hartia si cartonul Hartia este un material obinut din fibre vegetale, prin mpslire, ncleiere si presare sau laminare. Materialele de baz utilizate pentru fabricarea hrtiei sunt: past de lemn obinut prin polizare; celofibr obinut prin descompunerea chimic a lemnului. Materialele de adaos pentru cresterea gradului de alb, a calitatii suprafeei (luciu), rezistenei la umezeal si la ptrundere a lichidelor, rezistena la traciune si a muchiilor. Produsele de hrtie se deosebesc dup masa/m2: - hrtia (7-150) g/m2; - cartonul (230-450) g/m2; - mucavaua > 600 g/m2. Sorturile de hartie se impart in urmtoarele grupe: - hartie pentru scopuri grafice: hartie de scris, pentru copiatoare, de tipar, pentru bancnote; - hartie pentru impachetat; - hartie si cartoane tehnice: hartie de filtru, hartie si cartoane pentru cutii.

Tratamente mecanice termice si termochimice

Tratamentul este un ansamblu de procedee tehnologice de schimbare a propriettilor fizice (in particular mecanice) si chimice ale materialelor metalice, prin modificarea structurii lor. Tratamentele asupra metalelor sunt de trei feluri: mecanice, termice si termochimice. Tratamente mecanice Tratamentul mecanic este procedeul tehnologic de schimbare a caracteristicilor mecanice ale materialelor metalice, prin modificarea structurii cristaline. Modificarea se realizeaz prin operaiuni mecanice de deformare plastic la rece, ecruisare, (ex. trefilare, laminare, forjare, rulare). In cazul deformrii la rece, de tip trefilare, laminare, forjare, rulare, ecruisarea este duntoare datorit cresterii fragilitii (sine, osii, fuzete).

Tratamente termice Tratamentele termice sunt procedee tehnologice de modificare a proprietilor fizice, chimice si tehnologice ale materialelor metalice in stare solid. Acestea se aplic materialelor neomogene ( ex. aliajelor), a cror natur a constituenilor este complex si care prezint stri de echilibru diferite, la diverse temperaturi. Modificarea structurii se realizeaz la inclziri si rciri controlate. Fazele unui tratament termic sunt, cf. fig. 9: - inclzirea pan la o anumit temperatur; - meninerea o anumit durat de timp pentru uniformizarea acesteia; - rcirea cu o anumit vitez. Factorii principali in tratamentul termic sunt temperatura si timpul, care determin toate fazele acestuia.

Fig. 9. Tipuri de tratamente termice

Exist urmtoarele procese de tratamente termice si termochimice: - Recoacerea; - Clirea; - Revenirea; - mbtranirea.

 Recoacerea (vezi fig. 9) Recoacerea este un tratament termic aplicat metalelor in stare solid, care const in: - inclzirea cu viteze impuse, pan la o temperatur; - meninerea constant a temperaturii; - rcirea cu anumit vitez. Aceasta are ca scop obinerea urmtoarelor deziderate: - inmuierea materialelor; - obinerea unei anumite structuri; - inlturarea tensiunilor interne; - omogenizarea structurii; - recristalizarea.

 Clirea Clirea este tratamentul termic aplicat oelurilor, pentru imbuntirea proprietilor fizico-mecanice ale pieselor tratate (organe de masini, scule, etc.). Clirea complet se realizeaz inclzind oelul la temperaturi cu (20-30) oC mai mari decat punctul de transformare Ac3, meninerea la aceast temperatur, urmat de rcirea brusc, fig. 10. Acest tratament se poate aplica tuturor oelurilor clibile.

Fig. 10. Clire complet

 Revenirea
Revenirea este un tratament termic, cu scopul de a se obine o structur mai stabil. Tratamentul de revenire presupune inclzirea oelurilor clite la temperaturi inferioare punctelor de transformare Ac1, urmat de o rcire cu o vitez dirijat. Scopurile tratamentului de revenire sunt: - obinerea unei structuri stabile; - realizarea unei duriti impuse; - eliminarea tensiunilor interne rezultate in urma procesului de clire; - micsorarea fragilitii in favoarea cresterii tenacitii. Revenirea joas se realizeaz prin inclzire la temperaturi relativ joase (100-350) oC, urmat de rcire (in general in aer). Prin revenire se micsoreaz duritatea obinut dup clire si se elimin tensiunile. Revenirea inalt se realizeaz prin inclzire la temperaturi apropiate de punctul Ac1 (500-700) oC, cu meninere la aceast temperatur si rcire. Rcirea se poate face: pentru oelurile insensibile la fragilitate, cu orice vitez; pentru oelurile aliate (sensibile la fragilitate), rcire accelerat in ulei sau ap. Revenirea inalt se aplic la oelurilor bogat aliate (oeluri rapide pentru scule).

 Imbuntirea Imbuntirea este un caz particular de asociere a celor dou tratamente:

clirea si revenirea inalt.

Imbuntirea se aplic oelurilor carbon cu coninut ridicat de carbon (> 0.30 %), sau oelurilor aliate tratabile prin mbuntire.

 Tratamente termochimice Tratamentele termochimice sunt tratamente termice efectuate pentru modificarea compoziiei chimice si structurii, in straturile de suprafa ale materialelor metalice. Aceste modificri se realizeaz prin absorbia si difuzia unor elemente, (C, N, Cr, Al, Si) n structura straturilor superficiale ale materialului de baz (oel). Scopul tratamentului este de a se obine structuri fizico-mecanice si chimice diferite, pentru cele dou zone, de exemplu piese din oel cu miez tenace si suprafa dur. Un tratament termochimic const in urmtoarele faze: a) Introducerea in stratul superficial a elementelor chimice de adaos (contaminare superficial). Aceasta se realizeaz prin: nclzirea piesei, introdus intr-un mediu (solid, lichid sau gazos), bogat in elementele care trebuie s difuzeze in oel; meninerea la temperatur constant pan la realizarea difuziei; rcirea cu viteza mic (in aer sau cuptor). b) Clirea si revenirea structurii nou create. Cel mai important tratament termochimic este cementarea.

 Cementarea Cementarea este un tratament termic care const in imbogirea in carbon a stratului superficial al pieselor confecionate din oel si se aplic oelurilor nealiate sau aliate, care au un coninut redus de carbon (oeluri de cementare). Exemple de oeluri de cementare sunt: oelurile carbon de calitate pentru cementare OLC 10, OLC 15, OLC 20, sau oeluri aliate de cementare. Dup cementare se efectueaz tratament de clire urmat de revenire joas. In urma tratamentului stratul superficial se va durifica pn la 55-58 HRC, iar miezul rmane tenace. Printre piesele care se cementeaz sunt arbori cilindrici si canelai, glisiere, pivoi, roi dinate, etc.

Scrile de duritate
Conform stiinei materialelor, duritatea este o caracteristic a materialelor solide si exprim rezistena la deformri plastice permanente si locale. Evaluarea duritii se realizeaz de regul prin amprentare. Prin duritate se inelege si rezistena la zgariere, tiere, abraziune. depinde de procedurDuritatea nu este o proprietate intrinsec a materialului. Mrimea duritii ile de msurare ale acesteia.

 Scara de duriti Brinell Incercarea si scara de duriti Brinell a fost inventat in Suedia de dr. Johan August Brinell in 1900 si este cea mai veche metod de determinare a duritii. Gama de valori pe scara Brinell este de la HB 50 pn la HB 750. Scara de duriti Vickers Scara de duriti Vickers a fost creat in Marea Britanie in 1925. Avantajele testrii tip Vickers sunt: - testul Vickers este poate cel mai flexibil test de duritate avand o plaj de msurare intre HV 100 si HV 2000, acoperind intraga scar de duriti; - prezint o gam larg de fore de testare care sunt aplicabile fiecrei aplicaii; - testul este nedistructiv. Scara de duriti Rockwell Scara de duritate Rockwell, metoda de msurare si aparatul pentru msurtori au fost inventate in SUA de Stanley P. Rockwell. Cele mai utilizate scri de duritate sunt HRB si HRC. Ca si in cazul celorlalte scale de duritate pentru fiecare scal Rockwell exist o grosime minim a materialului, astfel incat testul s se execute corect.