Noţiuni de fonetică

Fonetica este disciplina care se ocupă cu studiul sunetelor

-sunetele limbii
Sunetele limbii sunt :
a) vocale : a, e, i, o, u, ă, â, â;
– pot forma singure silabe ;
– fără vocale nu putem construi silabe şi cuvinte ;

b) consoane : b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, o, p, q, r, s, ş, t, ţ, u, v, w, y, z ;
- nu se pot pronunţa singure ;
– nu pot forma singure silabe ;

c) semivocale : e, i, o, u;
aer =a – er

Regulă :
Orice silabă conţine obligatoriu o singură vocală .
Floare =floa – re
– o - semivocală
– a - vocală
– e – vocală
Rouă = ro – uă
– o – vocală
– u – semivocală
– ă – vocală
Bou = bou
– o – vocală
– u – semivocală

Corespondenţa dintre sunet şi literă :

– sunetele sunt transcrise prin litere :
calculator [ c a l c u l a t o r ]
– de regulă în limba română fiecărui sunet îi corespunde o literă

Există şi excepţii :
1. litera x ; - cs - saxofon , excursie
- gz - examen
2. sunetul [ks] – poate fi transcris prin literele x – pix
cs – Alecsandri
3. sunetul [gz] x – examen
gz – zigzag
 Grupurile de litere
ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi
c=[k]
ce, ci,=[č]
ge, gi,=[ğ]
che, chi,=[k']
ghe, ghi,=[g']

Aceste grupuri de litere pot transcrie :

1.un singur sunet = atunci când : - Sunt urmate de o vocală
- Se află la sfârşit de cuvânt, dar fără a forma singure
silaba
Exemple:
ceas = [ č a s ]
– 4 litere
– 3 sunete
chei = [ k' i ]
– 4 literre
– 2 sunete
unchi = [ u n k' ]
– 5 litere
– 3 sunete
maci = [ m a č ]
– 4 litere
– 3 sunete

2.două sunete = atunci când : - Sunt urmate de o consoană

- Formează singure silabe

Exemple:

cireşe = ci – re – şe = [ č i r e ş e ]
- 6 litere
- 6 sunete
cerneală = cer – nea – lă = [ č e r n e a l ă ]
– 8 litere
– 8 sunete
chenar = che – nar = [ k'e n a r ]
– 6 litere
– 5 sunete

Grupurile de sunete :
– sunt formate din vocale şi semivocale
1 . Diftong = este grupul format dintr-o vocală şi o semivocală pronunţate în aceeaşi
silabă
 Exemple:

cioară = cioa – ră = oa
– o – semivocală
– a – vocală
ploaie = ploa – ie = oa, ie
– o – semivocală
– a – vocală
– i – semivocală
– e – vocală

2 . Triftong = este grupul format dintr-o vocală şi două semivocale, pronunţate în aceeaşi
silabă

Exemple :
creioane = cre – ioa – ne = ioa
–i – semivocală
–o – semivocală
– a – vocală

3 . Hiat = este grupul format din două vocale care fac parte din silabe diferite

Exemple :
poet = po ┴ et
alee = a – le ┴ e
fiinţă = fi ┴ in – ţă
 Silaba

Cuvintele pot fi
1 . Monosilabice : ceas, cal, ou;
2 . Bisilabice : ( două silabe ) ştiu – că, a – er;
3 . Trisilabice : (trei silabe ) vi – şi – ne, par – te – ner, co – pi – laş ;
4 . Plurisilabice : bi – bli – o – te – că ;

Silabele pot fi alcătuite din :;

1. o vocală : o, a, i, e;
2. din mai multe sunete ale aceluiaşi cuvânt : pri, te, nă, dat, un, piu, şoi, li;
3. dintr-un cuvânt şi începutul sau sfârşitul altui cuvânt : du-l, l-a;
4. din două cuvinte rostite împreună : i-a;
 Despărţirea cuvintelor în silabe
R1
Regula hiatului = două vocale alăturate se despart
Exemple :
cea ┴ un
pă – lă – ri ┴ e

R2
Când avem o consoană între două vocale, despărţirea se face înaintea consoanei
vcv = v - cv

Exemple :
a – re
pă – tu – ră
a – pă

R3
Când avem două consoane între două vocale despărţirea se face între cele două
consoane
vccv = vc - cv

Exemple :
ac – cent
con – ce – pe
ier – bar
cân – tec

Excepţie de la regula 3 :
Dacă grupul de consoane este format din b, c, d, f, g, h, p, t sau v + l sau r, despărţirea
se face înaintea grupului de consoane
vccv = v - ccv
Exemple :
a – cră
ta – blă
bi – ci – cle – tă
a – tlet

R4
Când avem 3 consoane între două vocale, despărţirea se face după prima consoană
vcccv = vc – ccv
Exemple :
cin – stit
con – cret
cas – tron
 Excepţie de la regula 4 :
Dacă grupul de 3 consoane este : lpt, mpl, nct, ncţ, rct, rtf, ştm, ndv, despărţirea se
face între a 2 şi a 3 consoană
vcccv = vcc - cv

Exemple .
func – ţi – e
jert – fă

R5
În cazul cuvintelor derivate despărţirea ţine cont de elementele componente

Exemple :
inegal = in – e – gal
dezarmat = dez – ar – mat
analfabet = an – al – fa – bet
 Noţiuni de vocabular

Arhaisme
Sunt cuvintele, grupurile de cuvinte şi formele vechi, care aparţin limbii române şi
care nu se mai întrebuinţează astăzi .

Regionalisme
Sunt cuvintele specifice vorbirii dintr-o zonă sau regiune.

Sinonime
Sunt cuvintele care au formă diferită şi sens asemănător.

Sinonimele pot fi :
a) totale = au sens identic
– Au învăţat astăzi despre vocabular .
– Au învăţat astăzi despre lexic .
b) parţiale = au sens asemănător
– Am străbătut întreaga stradă .
– Am străbătut întregul bulevard .
Antonimele
Sunt cuvintele cu formă diferită şi cu sens opus.

Antonimele pot fi :
a) cu radical diferit :
Exemple :
urât – frumos
luminos – întunecos
curajos – laş
mândru – modest

b) cu acelaşi radical :
Exemple :
cinstit – necinstit
corect – incorect
prudent – imprudent
normal – anormal

Seria sinonimică = mai multe cuvinte sinonime între ele

drum = şosea, alee, stradă, bulevard, uliţă, cărare ;
 Noţiuni de morfologie
Verbul:
-este partea de vorbire care arată acţiunea, starea, sau existenţa
-îşi schimbă forma după număr, persoană şi timp
-forma pe care o ia pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră acţiunea, se
numeşte MOD.

Modurile verbului pot fi:

-personale(predicative) - indică persoana care face acţiunea
- îndeplinesc funcţia de predicat
-nepersonale(nepredicative) – nu indică persoana
-nu pot avea funcţia de predicat

Modurile personale:
1) Mod indicativ
- exprimă o acţiune reală
Exemple: plec, am trecut, munciţi, veţi lucra, trecuse.
2) Mod conjunctiv
– exprimă o acţiune posibilă
– -marcă a conjunctivului este să
Exemple: să plec, să citeşti, să asculte, să vorbim.
3) Mod condiţional-optativ
- exprimă o acţiune dorită
Exemple: a lucra: - aş lucra
- ai lucra
- ar lucra
- am lucra
- aţi lucra
- ar lucra
4) Mod imperativ
– exprimă o poruncă, îndemn, rugăminte
Exemple: învaţă!, plecaţi!, scrie!.
Modurile nepersonale:
1) Mod infinitiv- denumeşte acţiunea exprimată de verb
- forma de dicţionar a verbului
exemple: a scrie, a lumina, a munci, a merge.
2) Mod gerunziu – are terminaţiile ind şi înd
exemple: citind, scriind, sporind, părăsind
mâncând, cântând, coborând.
3) Mod participiu
exemple: a citi- citit, citită, citiţi, citite.
4) Mod supin
exemple: a citi- pentru citit, de citit.

După terminaţia de la infinitiv, verbele se grupează în cele patru conjugări:

Conjugarea I
– cuprinde verbele care se termină în -a
exemple: a păstra, a confecţiona, a pleca, a mânca, a dicta.

Conjugarea a II
– cuprinde verbele care se termină în -ea
exemple: a bea, a cădea, a părea, a plăcea.

Conjugarea a III-a
– cuprinde verbele care se termină in -e
exemple: a scrie, a merge, a trece, a curge.

Conjugarea a IV-a
– cuprinde verbele care se termină în i sau î
exemple: a citi, a hotărî, a coborî, a pârî, a urî.

Timpurile verbului
Mod indicativ
Timpul prezent
a cânta – noi cântăm - desinenţa care indică timpul
- voi cântaţi - desinenţa care indică persoana şi numărul
a hotărî: eu hotărăsc
tu hotărăşti
el hotărăşte
noi hotărâm
voi hotărâţi
ei hotărăsc

Timpul trecut
– imperfect - perfect compus - perfect simplu
exemple: eu eram eu am fost eu fusei, fui
tu erai tu ai fost tu fuseşi, fuşi
el era el a fost el fuse, fu
noi eram noi am fost noi fuserăm, furăm
voi eraţi voi aţi fost voi fuserăţi, furăţi
ei erau ei au fost ei fuseră, fură

- mai mult ca perfect

exemple: eu fusesem
tu fuseseşi
el fusese
noi fuseserăm
voi fuseserăţi
ei fuseseră
Timpul viitor
- viitor - altă formă - altă formă - altă formă
eu voi fi eu am să fiu eu o să fiu eu oi fi
tu vei fi tu ai să fii tu o să fii tu ăi fi
el va fi el are să fie el o să fie el o fi
noi vom fi noi avem să fim noi o să fim noi om fi
voi veţi fi voi aveţi să fiţi voi o să fiţi voi ăţi fi
ei vor fi ei au să fie ei o să fie ei or fi

Mod conjunctiv
- prezent - perfect
eu să fiu eu să fi fost
tu să fii tu să fi fost
el să fie el să fi fost
noi să fim noi să fi fost
voi să fiţi voi să fi fost
ei să fie ei să fi fost

Mod condiţional-optativ
- prezent - perfect
eu aş fi eu aş fi fost
tu ai fi tu ai fi fost
el ar fi el ar fi fost
noi am fi noi am fi fost
voi aţi fi voi aţi fi fost
ei ar fi ei ar fi fost

Forme ale verbelor „a fi, a vrea, a avea”

Verbele auxiliare
Sunt verbele care ajută la formarea unor moduri şi timpuri compuse.
Verbele auxiliare din limba română sunt :
1. a avea
2. a vrea (a voi)
3. a fi

Verbul a avea:
Ajută la formarea :
- condiţional-optativ : timp prezent
Exemple : a povesti
aş povesti
ai povesti
ar povesti
am povesti
aţi povesti
ar povesti
- indicativ : timp perfect compus
 Exemple : a povesti
am povestit
ai povestit
a povestit
am povestit
aţi povestit
au povestit
- indicativ : viitor
Exemple : a povesti
am să povestesc
ai să povesteşti
are să povestească
avem să povestim
aveţi să povestiţi
au să povestească

Verbul a vrea (a voi)

Ajută la formarea :
- indicativ : viitor
Exemple:
voi povesti vom povesti
vei povesti veţi povesti
va povesti vor povesti
oi povesti
ai povesti
o povesti
om povesti
ăţi povesti
or povesti

Verbul a fi
Ajută la formarea :
- conjunctiv : perfect
Exemple:
să fi povestit
să fi povestit
să fi povestit
să fi povestit
să fi povestit
să fi povestit
- condiţional-optativ : perfect
Exemple :
aş fi povestit
ai fi povestit
ar fi povestit
am fi povestit
aţi fi povestit
ar fi povestit
 Substantivul
Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte obicte ( fiinţe, lucruri,
fenomene ale naturii, însuşiri, stări sufleteşti; )

Substantivele pot fi :
1. după alcătuire – simple
- compuse
2. după înţeles – comune
- proprii
3. după gen - feminin
- masculin
- neutru

Numărul substantivelor

Există substantive care:

– nu pot avea formă de plural( defective de plural )
Exemple: soare, lapte, aur, argint, sânge, bunătate ;
– nu pot avea formă de singular ( defective de singular )
Exemple: icre, zori, câlţi
– au aceeaşi formă şi la singular şi la plural
Exemple: ochi, nume, prenume, pui

Observaţii
– substantivele comune se scriu cu iniţială mică
– substantivele proprii se scriu cu iniţială mare
– lunile anului sunt substantive comune
– în general, substantivele comune au formă o formă pentru singular şi alta pentru plural

Articolul
Articolul este partea de vorbire flexibilă care însoţeşte substantivul şi arată dacă obiectul
denumit de acesta este cunoscut sau mai puţin cunoscut vorbitorilor .

Articolele pot fi :
1. hotărât
2. nehotărât

Articolul hotărât:
– arată un obiect cunoscut vorbitorului;
– se află după substantiv, lipit de acesta ( enclitic = după cuvânt )
Exemple :
fată – fata băiat - băiatul
 fete – fetele băieţi – băieţii

Articolele hotărâte sunt: a, l, le, i, lui, lor;

Articolul nehotărât:
– arată un obiect mai puţin cunoscut vorbitorului
– stă în faţa substantivului ( proclitic )
Exemple :
o fată, nişte fete / un băiat, nişte băieţi / un tablou, nişte tablouri.
unei fete, unor fete / unui băiat, unor băieţi / unui tablou, unor tablouri
Articolele nehotărâte sunt : un, unui, o, unei, nişte, unor;

Observaţie:
Articolul hotărât „ lui ” poate fi şi proclitic, atunci când:
– însoţeşte substantive propii masculine şi unele feminine :
Exemple: lui Dan, lui Claudiu, lui Carmen, lui Mimi, lui Alice;
– însoţeşte anumite substantive comune :
Exemple: lui nenea, lui tanti, lui badea;

Cazurile substantivelor
Forma pe care o ia un substantiv pentru a exprima o anumită funcţie sintactică într-un enunţ se
numeşte CAZ

Cazurile substantivului sunt:

1. NOMINATIV
2. ACUZATIV
3. DATIV
4. GENITIV
5. VOCATIV

Cazul nominativ ( N )
Substantivele în cazul nominativ îndeplinesc funcţii sintactice de subiect şi nume predicativ.

Cazul acuzativ ( AC )

Prepoziţia
Este partea de vorbire neflexibilă care leagă un complement sau un atribut de părţile de vorbire
pe care le determină.

– stă în faţa unei părţi de vorbire ( precedă )

– nu are înţeles de sine stăsător
– nu se analizează singură
– după alcătuirea lor prepoziţiile pot fi :
- simple : lângă, cu, de, în, la;
- compuse : dinspre, despre, de la, până la;

În cazul acuzativ stau substantivele care îndeplinesc funcţii sintactice de complement sau
atribut.

Observaţie:
– pentru a îndeplini funcţia sintactică de atribut în acuzativ, un substantiv trebuie să fie precedat
de prepoziţie.
– substantivul cu funcţie de complement în acuzativ poate fi sau nu precedat de prepoziţie.

Cazul dativ ( D )
– În cazul dativ substantivele au funcţia de complement
– complementul în caz dativ răspunde la întrebarea „ cui ”.

Cazul genitiv ( G )

Articolelul posesiv - genitival

Forme :
– masculin - al, ai
– feminin – a, ale

REGULĂ:
Articolul posesiv- genitival se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care îl determină
substantivul în genitiv.
– articolul posesiv genitival este considerat o marcă a cazului genitiv
– este un cuvânt independent care stă în faţa substantivului pe care îl determină
– în cazul genitiv substantivele pot avea funcţie sintactică de atribut sau nume predicativ.

Cazul vocativ ( V )
– prin substantivele în vocativ se exprimă o strigare
– întotdeauna substantivele în vocativ se izolează de restul textului prin virgulă
– substantivele în vocativ nu au funcţie sintactică
 Pronumele
Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui nume .
Forma pe care o ia pronumele pentru a exprima o anumită funcţie sintactică într-un enunţ
se numeşte caz.

Forme:
Eu persoana - I
Tu - II
El / Ea - III
Noi numărul - singular
Voi - plural
Ei / Ele gen doar la persoana a III – a - feminin
- masculin

forme personale forme nepersonale

m- acela
(la) mine fiecare
l- pe nimeni
pronumele personal – partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui nume, indicând persona care
face acţiunea.

Categoriile gramaticale ale pronumelui sunt

– persoana ( I , a II – a , a III – a )
– numărul ( singular şi plural )
– gen ( masculin şi feminin doar la persoana a III – a )
– caz ( are forme pentru toate cazurile )

Cazul nominativ ( N )
Forme :
singular plural
persoana I eu noi
persoana a II – a tu voi
persoana a III – a masculin el ei
feminin ea ele

În cazul nominativ pronumele poate avea funcţii sintactice de subiect şi nume predicativ.

Cazul acuzativ ( AC )
Forme :

accentuate neaccentuate
persoana I singular ( pe ) mine mă- , m-
plural ( pe ) noi ne
persoana a II – a singular ( pe ) tine te
plural ( pe ) voi vă- , v-
persoana a III – a singular masculin ( pe ) el îl , l-
singular feminin ( pe ) ea o
plural masculin ( pe ) ei îi , i-
plural feminin ( pe ) ele le
În cazul acuzativ pronumele poate avea funcţii sintactice de complement, atribut şi nume predicativ
Cazul dativ ( D )
Forme :
accentuate neaccentuate
persoana I singular mie îmi , mi
plural nouă ne , ni
persoana a II – a singular ţie îţi , ţi
plural vouă vă , v- , vi
persoana a III – a singular masculin lui îi , i-
singular feminin ei îi , i-
plural masculin lor le , li
plural feminin lor le , li
În cazul dativ pronumele personale au funcţie sintactică de complement.

Cazul genitiv ( G )
La cazul genitiv pronumele personal are forme doar pentru persoana a III – a
Forme
persoana a III – a singular masculin ( a, al, ai, ale ) lui
singular femin ( a, al, ai, ale ) ei
plural masculin ( a, al, ai, ale ) lor
plural feminin ( a, al, ai, ale ) lor

În cazul genitiv pronumele personale au funcţie sintactică de atribut şi nume predicativ.

Cazul vocativ ( V )
La cazul vocativ pronumele personal nu are formă decât pentru persoana a II – a
Forme:
persoana a II – a singular tu!
plural voi!

Pronumele personal de politeţe

– arată respectul faţă de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim
– are forme pentru persoana a II – a , şi a III – a

persoana a II – a dumneata , dumneavoastră ,dumitale

persoana a III – a dumnealui , dumneaie , dumnealor

Pronume de reverenţă
reverenţă – un respect deosebit
Exemple : măria ta , înălţimea sa , excelenţa voastră
 Numeralul
Numeralul este partea de vorbire flexibilă care arată :
– numărul :unu , trei , cinci ;
– numărul obiectelor : trei cărţi , şapte elevi ;
– ordinea obiectelor într-o înşiruire : primul / prima ;

Numeralele pot fi : - cardinale

- ordinare

Numeralul cardinal
După structură numeralele pot fi:
– simple : unu – zece , sută, mie, miliard, milion;
– compuse : unsprezece ......

Valorile morfologice ale numeralului

– atunci când numeralul ţine locul unui substantiv el capătă valoare substantivală . Se comportă
ca un substantiv şi de aceea îndeplineşte funcţii sintactice specifice acestuia .
– În alcătuirea diferitelor funcţii pentru numeralul cardinal sau orordinar putem folosi articolele
cel, cea.
– numeralele de la 1- 19 pot avea valoare substantivală cât şi adjectivală. De la 20...... numeralele
au doar valoare substantivală.
 Adjectivul
Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care arată însuşirile sau calităţile unui obiect .
De aceea el însoţeşte întotdeauna subsrantivul. Potrivirea dintre substantiv şi adjectiv în
gen, număr şi caz se numeşte acord .

Felul adjectivelor :
– simple
– compuse : galben – cenuşiu
– variabile – cu două terminaţii ( cu o formă de masculin şi una pentru feminin )
- cu o terminaţie (cu aceeaşi formă la singular şi pentru gen masculin şi pentru feminin
– invariabile – nu-şi schimbă forma nici după gen , nici după număr

Adverbul
Este partea de vorbire neflexibilă care determină un verb exprimând fie caracteristica unei
acţiuni fie caracteristica unei însuşiri sau împrejurarea în care se petrece acţiunea .

Felul adverbelor :
1. de mod : ( cum ) aşa , astfel , asemenea
2. de timp :( când ) azi , mâine , ieri , odată
3. de loc : ( unde ) aici , acolo , dincolo
4. adverbe provenite din adjective :cântă frumos – adverb
5. provenite din substantiv: zilele săptămânii , denumirea anotimpurilor , momente ale
zilei
Funcţii sintactice:
– complement
– atribut

Interjecţia
Interjecţia este partea de vorbire care exprimă :
– o stare sufletească : ei , of , ah , vai , aoleu ;
– o poruncă sau un îndemn : hai , uşi :
– sunete sau zgomote din natură : buf , pleosc ; se numesc ONOMATOPEE
– mod de adresare : bă , mă , bre ;

Unele interjecţii au valoare predicativă .

Funcţii sintactice :
Există interjecţii care nu au funcţie sintactică . Dar întâlnim contexte în care interjecţia
poate îndeplini anumite funcţii sintactice.

1. Predicat verbal
2. Subiect
3. Complement
4. Nume predicativ
 Noţiuni de sintaxă
Sintaxă = este partea de gramatică care studiază părţile de propoziţie , propoziţiile şi îmbinarea
acestora în fraze.
Propoziţia = este o comunicare scrisă sau orală cu un singur predicat
După alcătuirea lor propoziţiile poate fi :
– simple
– dezvoltate
După aspectul lor propoziţiile pot fi:
– afirmative
– negative

Observaţie :
O propoziţie este negativă doar atunci când negaţia apare în faţa predicatului . Dacă se leagă
de o altă parte de propoziţie, aceasta este afirmativă.

După scopul comunicării , propoziţiile pot fi :

– enunţiative
– interogative
Atunci când propoziţiile enunţiative sau interogative exprimă şi o stare sufletească sau sentimente
ale vorbitorului, ele se mai numesc şi propoziţii exclamative.
Fraza este o comunicare scrisă sau orală alcătuită din cel puţin două propoziţii.
Numărul propoziţiilor dintr-o frază este egal cu numărul predicatelor.

Predicatul
Poate fi :
– verbal
– nominal
Predicatul verbal
Este exprimat prin verb predicativ:
– are înţeles de sine stătător
– formează singur predicat
– să fie la mod personal ( predicativ )

Predicatul nominal
Este format din verb copulativ şi nume predicativ.
Ne putem da seama dacă este predicat nominal atunci când :
– când nu are înţeles de sine stătător
– nu formează singur predicat
– să fie la un mod personal ( predicativ )

Subiectul
După posibilitatea apariţiei sale în propoziţie, subiectul poate fi:
1. exprimat : prin substantiv, pronume, numeral ;
2. neexprimat :
a) inclus – inclus în desinenţa verbului
- se foloseşte pentru persoana I şi persoana a II – a
b) subînţeles – se subînţelege din propoziţiile anterioare
- se foloseşte la persoana a III – a
 c) nedeterminat – acţiunea nu poate fi atribuită unei persoane
Există în limba română aşa numitele propoziţii fără subiect.
Plouă foarte tare.
Între subiect şi predicat există p relaţie de interdependenţă.
Atributul
Este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv, un numeral sau un pronume.
După partea de vorbire prin care este exprimat , atributul poate fi :
1. atribut adjectival
2. atribut substantival
3. atribut pronominal

Atribut adjectival
Atributul adjectival poate fi exprimat prin:
– adjective propiu – zise
– adjective provenite din alte părţi de vorbire: verb la participiu, numeral

Observaţie:
Adjectivul prin care este exprimat un atribut adjectival se acordă în gen, număr, şi caz cu cuvântul
pe care îl determină.

Atribut substantival
1. Atribut substantival prepoziţional
– exprimat prin substantiv
– substantivul este precedat de prepoziţie
2 . Atribut substantival genitival
– substantivele sunt în cazul genitiv

Atributul pronominal
1. atribut pronominal prepoziţional
2. atribut pronominal genitival

Complementul circumstanţial
Determină un verb şi arată împrejurimea în care se desfăşoară o acţiune .
Complementele circumstanţiale pot fi :
– de loc
– de timp
– de mod
Complementul circumstanţial de loc arată locul unde se desfăşoară o acţiune.
Complementul circumstanţial de timp arată timpul când se petrece o acţiune sau durata .
Complement circumstanţial de mod arată modul în care se desfăşoară o acţiune.

Complementul necircumstanţial
Este compus din complement direct şi complement indirect .
Complement direct
– arată obiectul asupra căruia se răsfrânge în mod direct, acţiunea
– stă în cazul acuzativ
– răspunde la întrebările : ce? , pe cine?
– complementul direct poate fi construit atât fără prepoziţie cât şi cu prepoziţia „ pe ”
 Complementul indirect
– arată obiectul sau persoana căruia i se atribuie o acţiune sau o însuşire
– stă în cazul acuzativ sau dativ