Sunteți pe pagina 1din 251

Notă explicativă asupra ediției:

Acest material nu este un facsimil ci o reproducere a manualului Carte de cetire pentru clasa a III-a primară” din anul 1926, prin mijloace moderne de lucru:

scanare, prelucrare și aranjare a textului, prelucrare și îmbunătățire a imaginilor, etc. Editarea manualului face parte din proiectul ȘCOALA ROMÂNEASCĂ – inițiat de APCA, oraș FIENI, DB.

Proiectul își propune înțelegerea actului educațional la români de-a lungul timpului. Realizarea obiectivului acestui proiect vizează pe toți oamenii interesați de istoria învățământului românesc și în special pe cadrele didactice și specialiştii în domeniul educației. Cititorii dornici să pună câte o cărămidă la împlinirea obiectivului pot sprijini proiectul:

1. Cu manuale școlare sau cărți, studii, articole, etc., referitoare la învățământul românesc și tot ce a putut interacționa cu el în decursul anilor; 2. Sponsorizări sau donații; 3. Direcționarea celor 2% din impozitul pe salariu sau profit. Nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu pentru rodnicia acestui demers !

Asociația Pentru Cultură Alfa, Fieni, jud. Dâmbovița CONT BCR RO77RNCB0129122962010001 www.asociatia-pentru-cultura-alfa.ro/blog asociatia_alfa@yahoo.ro 0729 386 937

C A R T E

D E

C E T I R E

PENTRU CLASA III PRIMARĂ

DE

I. A. Bassarabescu şi Mihail Nicolescu-Ploeşti

Profesor şi membru al

Academiei române.

Institutor şi vechiu autor

de cărţi didactice.

Aprobată de Onor. Minister al Instrucţiunii prin ord. No. 411 din 29 Aprilie 1926.

Motto: „Cartea de cetire este

o mică

enciclopedie".

EDIŢIE NOUĂ
EDIŢIE
NOUĂ

EDITURA LIBRĂRIEI „SOCEC" & Co. S.A. SUCURSALA PLOEŞTI

Toate

exemplarele

vor

purta

semnătura

noastră.

Toate exemplarele vor purta semnătura noastră.

CARTE DE CETIRE

CARTE DE CETIRE Trimestrul I-iu R u g ă c i u n e Ascul tă

Trimestrul I-iu

R u g ă c i u n e

Ascul, Stăpâne, supusa-mi rugăciune, Ce sufletu-mi o'nalţă, ce inima-mi depune La tronu-ţi ne’ncetat. Dacă la cer s'aude glasul făpturii tale, Fă, ca întotdeauna pe a virtuţii cale, Să merg nestrămutat. Mândria’n fericire să nu mă stăpânească, Mâhnirea în necazuri să nu mă umilească, Dreptatea să o ştiu. Cugetul meu să fie condus de-a ta povaţă, Prin el tu mă'ndreptează şi când greşesc mă'nvaţă, Cum trebuie să fiu. La oameni adevărul să-l spun fără sfială, De cel ce rău îmi face, de cela ce mă înşală, Să nu mă răsbun eu. Fă să doresc de obşte, a oamenilor bine,

Să mă cunosc pe însu-mi,

şi p'altul deât tine,

Să nu am Dumnezeu.

ION HELIADE RĂDULESCU.

a oamenilor bi ne, Să mă cunosc pe însu -mi, şi p'a ltul deât tine, Să

4

4 St ăruinţa la lucru (cetire) Un copil învăţ à lecţia în odaie. Atunci veni soa

Stăruinţa la lucru

(cetire)

Un copil învăţà lecţia în odaie. Atunci veni soa-

rele la fereastră, se uită lung la copil şi-i zise: ,,Ce? Tu stai singur în odae ? Ieşi, copile, afară pe câmpie şi joacă-te ! Uite, cât de frumos e afară!" Copilul

urmă pot să mă

răspunse: „Să-mi învăţ lecţia şi pe joc".

Copilul ceti mai departe. Atunci veni o păsărică şi-i zise : „Copile ! De ce stai în casă? Vino cu mine în pădure ; acolo vei culege flori şi fragi!" Copilul însă răspunse : „După ce voiu şti lecţia, te pot însoţi; până atunci, nu!" Copilul ceti mai departe. Atunci se uită mărul pe fereastră la copil şi-i zise : „Iată, cât sunt de frumoase merele mele ! Vino, copile, şi culege mere ! Mai lasă cetitul şi scrisul !" Copilul răspunse: „Am eu vreme să culeg mere, după ce voiu fi gata cu cetitul". Copilul ceti mereu. După ce isprăvi, îşi puse cartea deoparte, ieşi în grădină şi începù să se joace. El sărià acum vesel în toate părţile, părându-i bine că ştià lecţia şi că nu-1 putuse ispiti nici soarele, nici pasărea, nici mărul. El erà un copil cuminte. Aşà e bine să fie toţi şcolarii.

un copil cuminte. Aş à e bine să fie toţi şcolarii. D a v i d

D

a

v

i

d

(religie)

Izrailiţii erau adeseori în răsboiu cu un popor vecin, Filistenii. Intr'unul din aceste răsboaie Goliat, regele Filistenilor, ieşi în faţa oştirii sale şi chemă la

5

5 lupt ă cu el pe oricare dintre ostaşii iz r ailiţi. Goliat fiind un uriaş,

luptă cu el pe oricare dintre ostaşii izrailiţi. Goliat fiind un uriaş, nici un ostaş izrailit nu îndrăzni să se lupte cu el. Atunci un tânăr păstor din cetatea Betleem numit David, care se aflà în tabăra izrailită, unde venise să vadă pe fraţii săi, ieşi înainte şi punând o piatră în praştie, lovi pe Goliat in frunte aşà de tare, încât acesta căzù jos. David îi luă apoi sabia şi-i tăiè capul. Filistenii fură biruiţi şi luară fugă. Pentru această faptă vitejească, poporul izrailit alese mai târziu pe David ca rege al lor. Spre a-şi întinde cât mai mult hotarele ţării sale, David avù multe răsboaie cu popoarele vecine. El luă cetatea Sionul (azi Ierusalimul), pe care o făcù capitala regatului său. După aceasta, David începù să adune materialul trebuincios pentru a clădi un templu măreţ în Ierusalim. Dorinţa aceasta însă nu şi-o putù îndeplini, pentrucă tocmai când voià -i pună temelia, Dumnezeu îl opri prin profetul Natan, care-i spuse:

„Fiindcă ai vărsat mult sânge omenesc în răsboaiele ce ai avut cu vrăşmaşii tăi, nu tu vei zidi templul, ci fiul tău, care-ţi va urmà la tron". David cântà foarte frumos din harpă. El făcù nişte rugăciuni, numite psalmi, cari se cântă şi astăzi în biserica noastră.

psalmi, cari se cântă şi astăzi în biserica noastră. Ionel şi Marioara. (cetire) Ionel şi Marioara

Ionel şi Marioara.

(cetire)

Ionel şi Marioara erau gemeni. Ei semănau foarte mult la chip, dar se deosibiau la fire. Marioara erà blândă şi miloasă , pe când Ionel , din contră, erà

6

6 g âlcevitor şi nemilos. In ziua când împliniră şase ani, tatăl lor le dete câţiv

gâlcevitor şi nemilos. In ziua când împliniră şase ani, tatăl lor le dete câţivà lei, ca să-şi cumpere jucării. Luându-i apoi genuchi, le zise :

Spune-mi întâiu tu, Ionel, ce fel de jucării vrei să-ţi cumperi?

— Un căruţ frumos, tată.

Dar tu, Marioaro ?

— Eu aş vrea să-mi cumpăr o păpuşă şi încă

cevà, dar nu-mi ajung banii.

— Dar ce mai vrei încă ?

— Aş vrea să cumpăr o rochiţă şi o pereche

de ciorapi pentru fetiţa spălătoresei noastre. Eri, când a venit la noi, era desculţă şi n'aveà pe ea,

sărăcuţa, decât o cămaşă sdrenţăroasă.

Bine te-ai gândit, Marioaro, tu ai inimă bună.

Apoi întorcându-se către Ionel, zise : „Tu ţii numai la jucării şi nu te gândeşti, ca sunt şi mulţi copii săraci, cari rabdă de foame şi de frig!". Ionel, plecând ochii în jos, răspunse: „Ai dreptate, tată, să ştii însă, că de azi în colo, voiu face şi eu ca Marioara". Îmi pare bine, numai să te ţii de făgăduială. Tu, Marioaro, poţi să ajuţi pe fetiţă, căci îţi voiu cumpărá eu şi o păpuşă frumoasă. Chiar a doua zi, Marioara cumpără lucrurile trebuincioase pentru fetiţa spălătoresei, iar aceasta îi mulţumi cu lacrămile în ochi. Ionel, la rândul său, începù să ajute şi el pe băieţii de seama sa, pe care-i vedea goi şi flămânzi din cauza sărăciei.

său, începù să ajute şi el pe băieţii de sea ma sa, pe care-i vedea goi

7

7 I S P I T A (memoriz.) „Grâu -i copt, soarele apune, „Hai, copii, l

I S P I T A

(memoriz.)

„Grâu-i copt, soarele apune, „Hai, copii, la câmp afară ; „E păcat să pierdeţi vremea „Pe-à sfânt amurg de vară.

„Cât pot ochii, vezi departe „Lan de aur, cer senin, "

Se gândesc, însă nu vin .

„Hai, copii, la joc,!

Copiii

Au de lucru lângă masă De citit, de scris, nu glumă. Cartea, după mama noastră, Este cea mai bună mumă.

Vocea însă, la fereastră Tot îndeamnă: „Hai, copii!" Ei aud şi se tot miră:

Cine-i chiamă, cine o fi ?

„Cine eşti? Nu te cunoaştem” Amândoi o întrebară, „Spune-ţi numele şi mergem «Şi prin grâu şi prin secară».

Ea tăcù; sta la'ndoială, Să le spue sau să nu? Cerù apoi o hârtie Şi'n scris numele-şi dădù

8

8 Şi feti ţ a cea mai mare Cetind, stete'ncremenit ă : «Mă numesc Doamna Ispită

Şi fetiţa cea mai mare Cetind, stete'ncremenită:

«Mă numesc Doamna Ispită! »

Mama lor îi învăţase:

„De ispită vă păziţi

Copii!

Voi îndată s'o goniţi.

De vă ispiteşte

Şi-acum

De-ale mamei lor cuvinte Şi strigară: «Piei ispită ! » Ca nişte copii cuminte.

ei îşi amintiră

ispită ! » Ca nişte copii cuminte. ei îşi amintiră Pasul dela Turnu-Ro şu. (lect. geor.)

Pasul dela Turnu-Roşu.

(lect. geor.)

Locurile pe unde trec călătorii dela Sibiu până dincoace de Turnu-Roşu, sunt atât de frumoase, încât numai vazându-le, vei înţelege pentru ce Românul zice că ţara lui e colţ de raiu. Călătorul, având înainte-i mintele Suru, cel mai măreţ dintre munţii din partea aceea, trece prin ţinutul Tâlmaciului unde se varsă pârâul Sadul în râul Sibiu. Urmând valea acestui râu munţii par’că se apropie din ce în ce, valea se strimtează, iar ceva mai departe de surpăturile unei cetaţui vechi, Sibiul îşi varsă apa în Oltul semeţ. Deaci încolo, pe ambele laturi ale Oltului, sunt munţi din ce în ce tot mai înnalţi, cu forme tot mai ciudate, iar pajiştile cele înguste sunt presărate cu flori, cari de cari mai frumoase. Sălbătecia pădurii şi a stâncilor e din ce, în

9

9 ce mai singuratec ă şi drumul se st ri mtează făcând mii de întorsături. In

ce mai singuratecă şi drumul se strimtează făcând mii de întorsături. In singurătatea aceasta, se aude numai vuetul Oltului, care se isbeşte furios de ascuţişurile stâncilor. Pentru stăpânirea acestui drum, s'au purtat bătălii cumplit de sângeroase, din timpul împăratului Traian şi până în zilele noastre. La satul Boiţa, se vede şi acum un turn de o co- loare roşie, lângă care se aflà vama; iar mai jos, cale de vreo jumătate de ceas, valea se lărgeşte făcând loc unui şes, la sfârşitul căruia se văd în zare pădurile depe malul drept al Dunării. Oamenii spun, că Turnu Roşu e văpsit cu sânge turcesc, deaceea nu-1 spală ploile şi vremea.

cu sânge turcesc, deaceea nu- 1 spală ploile şi vrem ea. P ământul românesc. Noi suntem

Pământul românesc.

Noi suntem un singur neam, cu o singură limba cu un singur gând şi un singur dor. Precum crengile ieşite dintr'o singură tulpină se deosebesc, aşà şi noi. Dar dacă ne numim Olteni, Munteni, Moldoveni, Bucovineni, Ardeleni ori Bănăţeni şi ne deosebim după port şi puţin după graiu, noi tot un neam suntem. Suntem mai multe crengi, dar o singură tulpină, un singur ştejar. Acelaş pământ ne ţine, acelaş vânt ne bate şi când sufere o creangă sufere întreg stejarul. Dacă întâmplările fac câteodată să vestejească o creangă ori alta, ele vor înverzi din nou, căci tulpina e sănătoasă. Să ne iubim numai între noi, ca să ne fie neamul unit totdeauna. Atunci, furtunile vrăjmaşilor pot să vie, căci rădăcinile noastre sunt încercate de sute de veacuri.

10

10 Şi ne cunosc câmpiile şi pădurile şi ne cunoaşte pământul acesta de atâta amar de

Şi ne cunosc câmpiile şi pădurile şi ne cunoaşte pământul acesta de atâta amar de vreme şi-1 cu- noaştem şi noi pe el; şi apoi suntem mulţi Români pe lume, suntem mulţi! «Dela Nistru pân'la Tisa», zice cântecul. Pe cât e Ardealul de lat, pe atât dincolo de el, spre apus, până la Tisa, e pământ românesc. Spre răsăritul Ardealului, cât de lată e Moldova până'n Prut, tot pe atât, dincolo de Prut, e pământ de-al nostru până în Nistru. Aşa e de lung dela apus spre răsărit şi cam tot aşà e de lat şi dela m.-zi spre m.-noapte, căci pământul Românilor e rotunjit; iar mijlocul lui, cum ar fi osia la roată, ar fi partea de răsărit a Ardealului, tocmai pe la izvoarele Oltului.

de răsărit a Ardealului, tocmai pe la izvoarele Oltului. Aerul, atmosfera. ( ş t. naturale) Aerul.

Aerul, atmosfera.

(şt. naturale)

Aerul. Când mişcăm palma în dreptul feţei sau când suflăm în mână, simţim un fel de răcoare plăcută şi cevà, care apasă uşor. Acest cevà este aerul. Aerul se află pretutindeni: deasupra, în pământ, în apă si este atât de trebuincios vieţii, încât fără el n'ar putea trăi nici o fiinţă. Noi tragem în piept şi dăm afară aer, pe gură şi pe nas, în tot momentul şi această lucrare se numeşte respiriune. Trebuinţa de a respirà aer este aşa de mare, încât am puteà muri numai dupa câtevà minute, dacă ne am astupà gura şi nasul. Dar aerul este trebuincios şi plantelor tot aşa de mult caşi nouă şi animalelor. Plantele îl sorb prin toate părţile lor şi maiales prin funze.

11

11 Fiindc ă aerul pătrunde în pământ şi în apă, n oi zicem c ă este

Fiindcă aerul pătrunde în pământ şi în apă, noi zicem că este o materie subţire. Deşi aerul ne înconjoară de toate părţile, cu toate acestea noi putem vedeà lucrurile ce se află împrejurul nostru. Pentru aceasta zicem că aerul este străvăzător. Noi vedem întotdeauna fumul, baloanele, fulgii şi alte lucruri uşoare ridicându-se în sus. Prin aceasta înţelegem, că aerul este mai greu, decât acele corpuri. Aerul fiind greu, se poate cântări şi s'a do- vedit, că un litru de aer cântăreşte un gram şi ceva. Câteodată simţim cevà, care ne împinge dela spate sau în faţă, care mişcă frunzele copacilor, mută din loc hârtiile şi paiele, face să vâjâe smeul şi să învârtească aripile morilor de vânt. Acest ceva este tot aerul, dar deastădată el se mişcă curgând ca apa unei gârle. Mişcarea aceasta a aerului, noi o numim vânt. Atmosfera. Aerul înconjoară tot pămâmtul ca o pătură, a cărei grosime se socoteşte a fi până la 80 km. Pătura aceasta se numeşte atmosferă. In atmosferă se formează norii, cari se prefac în ploaie; zăpadă ori grindină, se vede fulgerul şi se aude tunetul. Când cerul este acoperit de nori şi fulgeră, tună şi bate vântul, zicem că atmosfera este turbure; iar când cerul e limpede şi nu bate vântul, zicem că atmosfera e liniştită. In acel timp, vedem deasupra noastră cerul ca o pânză albastră. Cerul e tot aerul, dar îl vedem astfel, pentrucă e în cantitate mare.

noastră cerul ca o pânză albastră. Ceru l e tot aerul, dar îl vedem astfel, pentruc

12

12 V ântul, soarele şi gerul. (cetire) Odat ă vântul, soarele şi gerul şedeau de vorbă

Vântul, soarele şi gerul.

(cetire)

Odată vântul, soarele şi gerul şedeau de vorbă în drum. O fată trecând pe lângă ei, le dete „bună ziua". Dar după ce se depărta puţin, ei începură să se certe, pretinzând fiecare, că numai lui i-a dat fata «bună ziua». Ca să se curme neînţelegerea, se luară după fată şi o întrebară, la care din ei a dat „bună ziua". Fata răspunse, că vântului. Atunci soarele îi zise mânios:

— Nu ţi-e teamă că eu, dacă aş voi, te-aş puteà arde cu razele mele?

— Nicidecum. Numai vântul să adie şi razele

tale nu vor aveà nici o putere asupra mea. Gerul posomorât deasemenea îi zise :

— Nu te gândeşti că eu într'o clipă aş puteà să te prefac într'un sloiu de ghiaţă?

— Nu, răspunse fata. Numai vântul să nu bată şi nu-mi pasă de tine.

fata. Numai vântul să nu bată şi nu- mi pasă de tine. Bogatul ş i văduva.

Bogatul şi văduva.

(cetire)

Un om bogat voind să-şi mărească moşia, cotropi fără milă dela o sărmană văduvă singura ţarină ce aveà. A doua zi, pe când bogatul se plimbà prin ţarina răpită, biata femeie veni la dânsul şi-i zise:

13

13 „Domnule! Te rog, lasă - mă să iau din ţarina mea părintească măcar atât pământ,

„Domnule! Te rog, lasă-mă să iau din ţarina mea părintească măcar atât pământ, cât poate să încapă în acest sac!". ,,Ia", răspunse bogatul cu dispreţ; ,,nu-ţi refuz această neroadă cerere". Văduva umplându-şi sacul cu pământ zise :

„Domnule ! Acum te mai rog să-mi ajuţi, ca să ridic acest sac în spinare!". Bogatul, care nu erà deprins cu osteneala, nu voià; dar după multă stăruinţă din partea văduvei, se înduplecă. El se încercă să ridice sacul, dar nu putù, spunând că sacul e prea greu. Atunci văduva îi zise :

,,Hei! Dacă numai acest puţin pământ, cât a încăput în sac, îţi pare atât de greu, apoi cât de greu trebuie să fie tot pământul ţarinei mele, pe care fără drept mi l-ai cotropit ? Şi, dacă pedeapsa lui D-zeu va fi de greutatea pământului răpit, spune : Cum vei putea-o purtá tu şi toţi urmaşii tăi?". Bogatul rămase încremenit la auzirea acestor cuvinte; cugetul începù -l mustre de fapta sa neomenoasă şi-l făcù să înapoieze numaidecât săr- manei femei ţarina răpită. Învăţătură. Omul nu trebuie să lăcomească la lucrul altuia, ci să se mulţumească cu ce este al său.

Î nvăţătură. Omul nu trebuie să lăcomească la lucrul altuia, ci să se mulţumească cu ce

14

14 Doi ur şi şi o vulpe (fabul ă) Doi ur şi mari se însoţiră Şi

Doi urşi şi o vulpe

(fabulă)

Doi urşi mari se însoţiră Şi-amândoi se chibzuiră, Să se ducă a vânà, După ce va înoptá.

Sare acum încetişor, Şi ia ciuta binişor. După multă luptă 'nfine, Urşii cad pe ale lor vine,

„O cât suntem de mişei!

Pleacă dar şi, pe o vălcică, Întâlnesc o ciută mi

Plini de sânge peste tot Dela coadă pân'la bot.

Şi

punând-o la mijloc

După ce se desmeţiră

O

înhăţară pe loc.

Şi cevà se liniştiră,

Ciuta grasă cums'o’mparţă? Iat'atunci cuvânt de harţă ; Fiecare vrea mai tot Pentru lacomul său bot.

S'au întors şi au văzut C'alor ciută a dispărut. După urma ce văzură, Fapta vulpii cunoscurâ

Cu cumplită 'nverşunare, Ei încep o luptă mare; Dar o vulpe iscusită, Care sta în crâng dosita,

Şi ziseră între ei:

Adevăr că lăcomiu Pierde toată omenia!" (G. SION)

ăr că lăcomiu Pierde toat ă omenia!" (G. SION) Gheorghe Sion. (biografie) Sion este cunoscut mai

Gheorghe Sion.

(biografie)

Sion este cunoscut mai cu seamă prin cartea sa numită: Una sută, una fabule. In această carte sunt o mulţime de fabule cu învăţături folositoare pentru vieaţă. Afară de aceasta, fabulele lui sunt scrise astfel, că pot fi înţelese foarte uşor. Sion este socotit ca unul dintre cel mai buni fabulişti. El s'a născut la anul 1820 şi a murit la anul 1892.

Sion este socotit ca unul dintre cel mai buni fabuli şti. El s'a născut la anul

15

15 Defileul Jiului. (lect. geogr.) Când pleci din Târgu- jiu, după ce ieşi din satul Vădeni,

Defileul Jiului.

(lect. geogr.)

Când pleci din Târgu-jiu, după ce ieşi din satul Vădeni, o şosea albă, cu prundiş prin mijloc şi cu pomi pedelături, te duce spre Gura Văii Jiului. In stânga şoselei, vezi o jumătate din Valea Jiului, vezi coline ca nişte trepte rare, cari duc spre un şir de dealuri pietroase şi stropite cu verdeaţă, iar lângă ele munţii Vulcani. In dreapta, o altă parte din vale, mai toată cul- tivată, se răsfaţă verde şi stufoasă la picioarele unui deal lungueţ şi stufos; iar în fund, se resfiră pe toată zarea o bogăţie de munţi crestaţi şi rânduiţi unii după alţii şi în mijlocul lor Parângul cu cele trei cucuie ale lui, pare un uriaş, un stăpân al cuprinsului acela. Cu cât te depărtezi de Târgu-Jiu, cu atât dealurile din stânga se împăduresc, iar apa Jiului par'că se apropie tot mai mult de drumeţ. Când ajungi în Bumbeşti, valea cea largă se sfârşeşte lângă marginea satului; iar când ieşi din Bumbeşti, intri deodată în defileu. Cale de vre-o doi km drumul e încântător; în locul verdeţei însă, se ridică pereţi alcătuiţi din stânci, aşezate unele peste altele. De aci înainte, şoseaua şerpueşte mereu şi crezi că se înfundă în pieptul de piatră al unui munte ; dar la colţul lui, deodată se deschide alte privelişti: văi nenumărate, drepte sau cotite, pereţi crestaţi adânc : iar deasupra lor, peste stânci, se întinde covorul de muşchiu şi rarişti de copaci înfipţi în piatră. Din loc în loc, şoseaua trece Jiul pe poduri de fier albe şi arcuite şi atunci privelişti le se schimbă din nou. Pe alocurea la

16

16 20- 30 m. adâncime, Jiul şerpueşte ca un balaur înfuriat, încovoindu-se mereu, când repede, când

20-30 m. adâncime, Jiul şerpueşte ca un balaur înfuriat, încovoindu-se mereu, când repede, când liniştit şi luptându-se cu stanele de piatră. S'ar părea că munţii supăraţi pe Jiu, pentru că şi-a tăiat cale în pieptul lor, îi aruncă din când în când bolovani şi chiar blocuri mari de piatră. Astfel este tot drumul, până la mănăstirea Lainici. De aci până la fosta graniţă, calea suie pe nebăgate în seama, apoi coboară tot astfel până la ieşirea din defileu.

apoi coboară tot astfel până la ieşirea din defileu. M ănăstirea Tismana (lect. geogr.) In valea

Mănăstirea Tismana

(lect. geogr.)

In valea strâmtă a râuleţului Tismana, cale de trei ceasuri dela Târgu-Jiu, se află mănăstirea Tismana. Ea este cea mai veche şi mai măreaţă dintre mănăstirile Olteniei, Mănăstirea este aşezată la o înălţime mare, pe o râpă ieşită din coasta unui deal, şi este înconjurată de ziduri vechi, cari se întind pe marginea prăpăstiei. Din sus de mănăstire, valea se mai lărgeşte, încât dealungul văii rămâne loc pentru o livede. In stânca dela spatele mănăstirii este o mâncătură adâncă, un fel de peşteră, din care iese un izvor. Acest izvor trece pe sub pământ, prin curtea mă- năstirii, se aruncă apoi dîn înălţime şi se împreună cu râul Tismana. Mănăstirea a fost zidită de Radu-Negru. Ea a fost înzestrată şi mărită de domnii ţării: Dan- Vodă, Mircea cel Bătrân şi Vlad fiul lui Ţepeş.

17

17 La anul 1855, m ănăstirea a fo s t restaurată, ca să fie reşedinţa de

La anul 1855, mănăstirea a fost restaurată, ca să fie reşedinţa de vară a domnitorului ţării. Deasupra peşterii, pe stâncă, este o vizuină adâncă, o chilie în care a locuit sfântul Nicodim, un stareţ al mănăsti-

care a locuit sfân tul Nicodim, un stareţ al mănă sti- rii. C ălugării şi locuitorii

rii. Călugării şi locuitorii deprimprejur vorbesc multe despre minunile acestui sfânt. Până la chilie, locul este foarte greu de suit. Povestea spune, că sfântul Nicodim s'a făcut într'o noapte nevăzut şi deatuuci nimeni nu i-a mai dat de urmă. La anul 1821, vitejii Olteni s'au adunat la mănăs- tirea Tismana şi de aci au început dânşii revoluţia sub steagul lui Tudor Vladimirescu.

18

18 C ă l d u r a. ( ş t. naturale) C ând frecăm lucruri

C

ă

l

d

u

r

a.

(şt. naturale)

Când frecăm lucruri tari unul de altul şi lipim apoi de obraz unul din ele, simţim acelaş lucru ca şi când atingem soba în timpul iernii. Aceea ce simţim se numeşte căldură. Căldura se naşte din frecare şi împreunarea sau combinarea unor lucruri. Astfel: când frecăm mâinile una de alta, ele se încălzesc; când frecăm două lemne fragede şi uscate, ele se încălzesc din ce în ce mai tare, până când se aprind ; când tur- năm apă în varul nestins, el se încălzeşte şi începe să fiarbă. Corpul nostru e cald, fiindcă într'însul se petrece un fel de ardere înceată a lucrurilor ce mâncăm. Pe pământ, căldura vine dela soare. După cum razele soarelui cad mai drept ori mai pieziş pe pământ, noi simţim mai multă ori mai puţină căldură. Căldura, care vine dela soare, se zice căldură naturală ; iar aceea pe care o produce soba în timpul iernii, se zice căldură artificială. Când pipăim un corp mai puţin cald decât mâna noastră, zicem că, acel corp e rece. Dacă aerul e rece tare, zicem că e frig sau ger. Când ţinem în mână o piatră rece, piatra se încălzeşte, iar mâna pare că se răceşte. Pricina este, că o parte din căldură a trecut dela mână la piatră. Căldura putând să treacă dela un lucru la altul, ne face să înţelegem pentru ce putem sa ne încălzim iarna dela sobă, să fierbem bucatele, să coacem pâinea şi să frigem carnea.

pentru ce pute m sa ne încălzim iarna dela sobă, să fierbem bucatele, să coacem pâinea

19

19 I o v. (religie) Iov era un om bun, drept şi temător de D -zeu.

I

o

v.

(religie)

Iov era un om bun, drept şi temător de D-zeu. El aveà 7 băieţi şi 3 fete şi era foarte bogat. Diavolul pizmuià grozav pe Iov pentru starea fericită, în nuc se găseà şi mai cu seamă pentru credinţa sa nestrămutată. Pentru a-1 abate de la această credinţă, cerù voie lui Dzeu, ca să-1 pună la încercare, D-zeu, care cunoşteà credinţa lui Iov, îi dete voie. Diavolul atunci îi făcù tot felul de rele: trimise tâlhari, cari îi furară cămilele, asinii, boii, oile şi-i uciseră servitorii; dărâmă casa peste copii, tocmai când erau adunaţi la masă, ucizându-i pe toţi; însfârşit, îi lăsă sărac cu desăvârşire. Iov, în loc să se mâhnească, ziceà: „Domnul a dat, domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!". Diavolul merse şi mai departe cu încercarea. El dete lui Iov o boală grea şi urâcioasă, care-i acoperi tot corpul de răni. Din această cauză, Iov a trebuit să iasă din cetate să zacă pe nişte grămezi de gunoiu. Toţi prietenii şi cunoscuţii îl părăsiră afară de soţia sa. Dar şi aceasta în cele din urmă pierzându-şi răbdarea, veni la dânsul însoţită de mai mulţi prieteni şi-l dojeni

aceasta în cele din urmă pierzându - şi răbdarea, veni la dânsul însoţită de mai mulţi

20

20 aspru, că mai lăud à pe Dumnezeu. Iov însă îi răspuns „Dacă am primit pe

aspru, că mai lăudà pe Dumnezeu. Iov însă îi răspuns „Dacă am primit pe cele bune dela Dumnezeu, trebui să primim şi pe cele rele". Dumnezeu văzând atâta tărie de credinţă, răsplăti pe Iov făcându-1 sănătos şi dându-i alţi copii şi avere îndoită.

sănătos şi dându - i alţi copii ş i avere îndoită. R ăbdarea. (cetire) Sergentul Toader

Răbdarea.

(cetire)

Sergentul Toader zăceà în spital greu bolnav. Un glonţ venind din tabăra turcească îi sfărâmase glesna piciorului stâng, tocmai pe când erà de streaja. Vremea rea şi împuşcăturile turcilor împiedicaseră pi ai noştri, să ducă îndată pe sergentul Toader la spitalul militar, iar când fu dus acolo, rana se fâcus aşa de rea, încât doctorul îi spuse că nu se va putea vindecà, decât dacă va voi să i se taie piciorul dela genuchiu. Toader erà un militar foarte curajos. El se gândi că după cum în răsboiu a putut să rabde de frig de foame şi de sete, va puteà să sufere tot cu aceeaş tărie şi operaţiunea, fără să mai fie nevoie de a-1 adormi după cum se obişnuieşte în asemenea împrejurări. In adevăr, doctorul tăiè piciorul sergentului Toa- der, fără ca acesta să scoàtă un ţipăt Negreşit că durerea lui Toader trebuie să fi fost foarte mare, de vreme ce era galben la faţă ca un mort. Dar curajul său întrecuse durerea şi acest curaj 1-a făcut să rabde cu tărie operaţiunea. Astăzi sergentul Toader e şchiop, dar povesteşte cu mândrie fiilor săi, cum soldaţii noştri au uimit lumea prin răbdarea lor la toate greutăţile răsboiului şi cum, numai prin răbdare şi prin curaj, au speriat şi au biruit pe Turci.

lor la toate greutăţile răsboiului şi cum, numai prin răbdare şi prin curaj, au speriat şi

21

21 D a c i i . (istorie) Pe vremea lui Traian, împăratul romani lor, trăi

D

a

c

i

i.

(istorie)

21 D a c i i . (istorie) Pe vremea lui Traian, împăratul romani lor, trăi

Pe vremea lui Traian, împăratul romanilor, trăià în ţările române un popor mic, dar tot aşa de viteaz ca şi Romanii. Aceştia erau Dacii. Dacii se ocupau cu agricultura, cu cultura viţei şi cu creşterea vitelor. Îmbrăcămintea lor se asemănà cu a păstorilor noştri dela

munte. Cei bogaţi aveau dreptul să poarte căciuli, iar ceilalţi umblau cu capetele descoperite. Dacii se închinau, ca şi romanii, la mai mulţi zei. Dacii fiind în vecinătate cu Romanii, desea năvăliau în împărăţia acestora şi făăceau mari prădăciuni. Din cauza aceasta, se născură multe răsboaie între Daci şi Romani ; cele mai crâncene însă au fost acelea din timpul împăratului Traian.

multe răsboai e între Daci şi Romani ; cele mai crâncene în să au fost acelea
multe răsboai e între Daci şi Romani ; cele mai crâncene în să au fost acelea

22

22 C ălimăneşt i (lect. geogr.) B ăile Că l imăneşti se află pe marginea Oltului,

Călimăneşti

(lect. geogr.)

Băile Călimăneşti se află pe marginea Oltului, în partea de n-vest a satului Călimăneşti, din judeţul Râmnicu-Vâlcea. Comunicaţia cu Calimăneşti se face prin calea ferată Piatra (Olt) — Râul Vadului. La staţia Jiblea, ori la halta Călimăneşti, ambele pe stânga Oltului călătorii se dau jos şi trec râul în satul Călimăneşi pe un pod stătător. Stabilimentul băilor Călimăneşti este aşezat pe platoul de sub coastele dealului Peşola, care e acoperit de frumoase păduri de fag şi de brad. Stabilimentul se compune din hotelul şi clădirea băilor, cu care formează un singur corp şi se leagă prin galerii acoperite. Întregul stabiliment e o construcţie măreaţă, una din cele mai frumoase clădiri din ţară. Are o lungime de 100 de m, şi o lăţime de 60 de m, având patru faţade, dintre cari cea mai principală şi cu vederea către Olt este cu trei caturi, cele laterale cu câte două, iar fundul unde se fac băile, numai cu unul. In faţa stabilimentului, Oltul se desparte în două braţe, cari se împreună în dreptul satului Călimăneşti. Între ele, se află o foarte frumoasă insulă cu o suprafaţă de 8 hectare, ce poartă numele de Ostrovul. Ostrovul este acoperit de o pădure seculară şi străbătută de alee în toate direcţiile. El este legat cu stabilimentul printr'un pod solid şi frumos, Apele dela Călimăneşti erau cunoscute încă depe la începutul secolului al 19-lea ca tămăduitoare de guşi, căci oamenii guşaţi din împrejurimi şi mai cu deosebire cei din jud. Argeş, veniau în ziua de 24 iunie de beau din această apă, având credinţa că se vor tămădui.

cei din jud. Arg eş, veniau în ziua de 24 iunie de beau din această apă,

23

23 Legenda întemeierii Romei. (istorie) Noi ne numim Rom âni dela strămoşii noştri Ro mani, pe

Legenda întemeierii Romei.

(istorie)

Noi ne numim Români dela strămoşii noştri Romani, pe cari i-a adus împăratul Traian în pământul acesta. Romanii se numiau şi ei astfel, dela cetatea Roma, întemeiată cu multe veacuri înainte de Isus Hristos, Roma se află şi astăzi într'o ţară mare, Italia, şi e aşezată pe malul unui fluviu, Tibru. Despre întemeierea Romei, se povestesc următoarele:

In vremea dedemult, erà o ţărişoară peste care domnià un rege numit Proca. El aveà doi fii: Numitore şi Amuliu. La moartea ga, Proca lăsă ca sa domnească amândoi fiii, unul după altul, fiecare câte un an. După ce Amuliu domni un an, nu mai voi să dea rând şi fratelui sau Numitore, ba încă îl băgă la închisoare. Numitore aveà un fiu, pe care Amuliu îl ucise şi o fiică, Reea-Silvia, pe care o închise într'o mănăstire. Reea-Silvia născù doi fii gemeni: Romul şi Remu. Aflând Amuliu şi temându-se ca aceşti băieţi să nu-i ia domnia, când vor fi mari, porunci unui slujbaş al său, ca să-i ucidă. Acesta, fiind om milos, nu-i ucise, ci îi puse într'o albie şi le dete drumul pe apa Tibrului. Albia se opri la rădăcina unui copac. O lupoaică auzind ţipetele copiilor, veni la dânşii şi-i hrăni cu lapte, într'o zi trecù pe acolo un păstor. Acesta văzând pe copii, îi luă cu dânsul şi-i dete soţiei sale, ca să-i crească.

pe acolo un păstor. Acesta vă zând pe copii, îi luă cu dânsul şi -i dete
pe acolo un păstor. Acesta vă zând pe copii, îi luă cu dânsul şi -i dete

24

24 Romul şi Remu crescură între păstori şi se făcură, voinici şi curagioşi. Aflând de istoria

Romul şi Remu crescură între păstori şi se făcură, voinici şi curagioşi. Aflând de istoria naşterii lor, se supărară foarte tare pe Amuliu. Ei se uniră cu alţi tovarăşi, răsturnară depe tron pe Amuliu şi puseră în locul său pe moşul lor Numitore. Acesta, drept răsplată, le dărui, după cererea lor, locul unde fuseseră găsiţi. Cei doi fraţi întemeiară aci o cetate, căreea îi dădură numele de Roma, după numele lui Romul.

îi dădură numele de Roma, după numele lui Romul . M ănăstirea Cozia. (lect. geogr.) Ca

Mănăstirea Cozia.

(lect. geogr.)

Ca la trei ceasuri departe de Râmnicu-Vâlcea, pe un braţ de pământ, ce din poalele Carpaţilor se întinde deasupra Oltului, este zidită mănăstirea Cozia. Depe balconul din dosul mănăstirii, se vede cum Oltul, în măreaţa lui curgere, îşi desfăşură undele cu mare sgomot. Pe lângă acest râu, trecea, drumul aşternut cu piatră al Romanilor. Până a nu merge la mănăstirea Cozia, drumul urma apa Oltului pe stânga până unde se numeşte Masa lui Traian, iar deaci trecea pe ţărmul drept şi urma pe această parte până în Transilvania. Mănăstirea Cozia este zidită de Mircea cel Mare. Portretul său se vede şi astăzi înăuntrul bisericii. Portretul îl arată a fi fost de statură mijlocie, cu chip blând şi vesel şi cu ochii mari şi albaştri. Viteazul Domn este îngropat în cea dintâiu intrare. Despre mănăstirea Cozia, se povesteşte că Mircea a zidit-o în urma unui rasboiu nenorocit pentru dânsul. Fiind învins de Unguri, rătăci singur pe malul Oltului.

25

25 Ajungându-1 oboseala, se a şeză sub un brad, unde ad ormi numaidecât. Şi, în somnul

Ajungându-1 oboseala, se aşeză sub un brad, unde adormi numaidecât. Şi, în somnul lui, avù un vis:i se arătă icoana sf. Treime înconjurată de un cearcăn de lumină aurie şi o voce dulce îi zice: „Scoală-te, strânge-ţi oastea şi porneşte în contra duşmanului şi vei învinge".

şi porneşte în contra duşmanului şi vei învinge". Mircea tresare ş i se de şteaptă sub

Mircea tresare şi se deşteaptă sub stăpânirea acestui

26

26 vis. Vorbele rostite de aceà voce r ăsunau încă în mintea lui. „Nu, nu se

vis. Vorbele rostite de aceà voce răsunau încă în mintea lui. „Nu, nu se poate", îşi ziceà el, «ca visul acesta să nu- mi fie trimis de D-zeu! Fă, Doamne, ca visul meu să se isbândească şi jur pre legea şi pre moşia mea, că voiu zidi o biserică pentru prea mărirea numelui Tău". El îşi strânge oastea risipită, o îmbărbătează la luptă şi porneşte contra Ungurilor pe cărări scurte şi cunoscute numai Românilor. Mircea biruitor, nu-şi uită cuvântul dat, căci la înapoiere, înălţă mănăstirea, drept mulţumire lui D-zeu, chiar pe locul unde adormise.

drept mulţumire lui D -zeu, chiar pe locul unde adormise. Toamna . (cetire) Toamna, soarele arunc

Toamna.

(cetire)

Toamna, soarele aruncă razele sale din ce în ce mai pieziş pe pământ. Zilele sunt deopotrivă cu nopţile şi mai puţin călduroase. Plugarul urmează cu arătura pentru semănatul cerealelor şi pentru ogoarele de toamnă. Prunele, merele şi perele întârziate din copt, acum se culeg. Frunzele copacilor încep să se scuture de vânt. Prin copaci şi pe firele telegrafului, se văd stoluri mari de rândunele, cari par à se vorbi să părăsească ţara. Nemai găsind aci hrană deajuns, ele pleacă, împreună cu berzele şi alte păsări călătoare, în ţări mai calde. Acum copiii se duc la pădure, ca să adune porumbe şi pere pădureţe. Suntem în luna septemvrie sau răpciune. La 8 septemvrie, avem Sărbătoarea Naşterea Sf. Fecioare Măria, iar la 14, sărbătoarea Înălţarea Sf. Cruci.

27

27 Cerul devine plumburiu şi câte o ploaie măruntă şi r ece cade pe pământ. Zilele

Cerul devine plumburiu şi câte o ploaie măruntă şi rece cade pe pământ. Zilele sunt mai scurte şi mai friguroase. Porumbul se culege şi se cară la pătule, iar cocenii se taie şi se fac glugi, pentru a se da la vite iarna. Strugurii s'au copt şi acuma se culeg şi se mustesc, pentru a se scoate din ei vinul. Oamenii aşează la păstrare zarzavatul trebuincios pentru iarnă şi îşi aduc lemne pentru foc.

trebuincios pentru iarnă şi îşi aduc lemne pentru foc. In dimine ţele senine, pământul se vede

In dimineţele senine, pământul se vede acoperit cu o brumă subţire, care luceşte la razele soarelui. Suntem în luna octomvrie sau brumărel. La 26 octomvrie, avem sărbătoarea Sfântul Marele Martir Dumitru.

Zilele sunt scurte

şi

posomorâte. Ploile

cad

în-

tr'una. Ciorile sboară în stoluri aşà de mari, încât în-

28

28 tunec ă cerul. Deodată ne pomenim cu fulgi de zăpadă, cernându- se prin aer. Deacum

tunecă cerul. Deodată ne pomenim cu fulgi de zăpadă, cernându-se prin aer. Deacum pământul se îmbracă într'o haină albă şi uşoară, care ţine de cald semănăturilor. Acum copiii aleargă prin zăpadă şi fac cocoloaşe, cu cari se joacă de-a răsboiul. Dela toate casele se ridică în sus nori groşi de fum. Lumea face focul la sobe, ca să se încălzească. Păsările cari au rămas în ţară, stau mai mult pitulate în cuiburile lor. Când pământul nu e acoperit cu zăpadă, se vede în fiecare dimineaţă o brumă groasă. Suntem în luna noemvrie sau brumar. La 8 noemvrie avem sărbătoarea sf-ţii Arhangheli Mihail şi Gavril, iar la 21, sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în biserică. Lunile : septemvrie, octomvrie, şi noemvrie, în cari toate bucatele se coc şi se adună, formează îmbelşugatul anotimp al toamnei.

şi se adună, formează îmbelşu gatul anotimp al toamnei. Zile de toamn ă. Bate vântul, frunza

Zile de toamnă.

Bate vântul, frunza cade Veştejită de pe ram ; Norii se întind pe ceruri, Ploaia'ncet loveşte în geam.

Buciumul nu mai răsună, Câmpurile sunt pustii; Nu se mai zăresc pe dâmburi Cârdurile de copii.

Negura din văi se'nalţă Către ceru'ntunecos, A pădurilor podoaba Aşternutu-s'a pe jos.

Valurile de pe gârlă Se izbesc şi se frământ; Toamna tristă mohorâtă Se coboară pe pământ.

pe jos. Valurile de pe g ârlă Se izbesc şi se frământ; Toamna tristă mohorâtă Se

(N.

ROMAN)

29

29 O cauz ă de nebunie. [cetire] Mo şia Tatomir din Judeţul Ilfov o ţine à

O cauză de nebunie.

[cetire]

Moşia Tatomir din Judeţul Ilfov o ţineà în arendă un om vestit prin hărnicia sa, anume Voicu Câmpeanu. In tinereţea sa, Voicu fusese îngrijitor de moşie pe la diferiţi proprietari, unde, prin muncă şi economie, strânsese mulţi bani. Luând moşia Tatomir în arendă, capitalul îi crescù şi mai mult, fiindcă munceà pământul bine şi ţinea lucrurile deaproape. De la o vreme însă, Voicu se schimbă deodată. Sub cuvânt că are treburi, el plecà mai în fiecare săptămână la oraş şi nu se înapoià acasă decât peste 2—3 zile. Cu toată vrednicia soţiei sale, totuş treburile începură să-i meargă rău. Slugile nu mai munciau, holdele nu mai erau păzite, arătura şi toate celelalte lucrări nu le mai făceà la timp. Din cauza aceasta, nici producte nu mai făceà multe şi bune ca mai înainte. Ce erà pricina ? Voicu se deprinsese să bea ţuică şi vin mai mult decât trebuià. El se împrietenise cu nişte oameni beţivi şi cu ei făceà la oraş chefuri peste chefuri, ziua şi noaptea, câte trei zile dearândul. Se înţelege, că aceste chefuri îl costau pe Voicu multe parale. Până la o vreme, chefurile nu le făceà în sat fiindu-i ruşine de soţie, de copii şi de săteni; dar patima beţiei, încuibându-se în el începù să piardă ruşinea şi să facă

chefuri şi prin sat. Se îmbătà şi se certà cu oamenii ; iar la observaţiile soţiei sale, el începeà s'o înjure, ba încă s'o şi bată atât pe dânsa cât şi pe copii. Câte nopţi, sărmana

femeie,

cu

n'a

dormit

30

30 copiii prin sat şi câte odată chiar şi pe lângă gar durile curţii! Voicu începù

copiii prin sat şi câte odată chiar şi pe lângă gardurile curţii! Voicu începù să slăbească din ce în ce, fiindcă-i pierise pofta de mâncare. Mâinile îi tremurau, capul îi vâjâià şi ca să se liniştească, el se apuca iarăş de băut. Sărbătoarea ca şi lucrătoarea, nu mai erà acum niciodată treaz. Treburile îi mergeau tot mai rău şi banii se ispràviau tot mai repede. Odată se duse călare la un prieten dintr'un sat vecin. Acela aveà nişte vin vechiu foarte tare. Voicu bău cu atâta lăcomie, încât se îmbată detot. Se înserase bine, când el plecă spre casă. Pe drum îl ajunse o ameţeală aşà de mare, încât nu se mai putu ţine pe cal şi căzu într'un şanţ, iar calul plecă singur spre casă. Nişte făcători de rele, dând peste Voicu şi văzându-1 beat mort, îl scotociră prin buzunare, îi luară toţi banii, ceasornicul si inelele de aur ce purtà in degete şi plecară p'aci încolo. Soţia sa, văzând calul singur, bănui ce se întâmplase şi plecă cu trăsura şi cu doi servitori, ca să-1 caute. Ea îl găsi în şanţ sforăind şi plin de noroiu aşà de rău, încât nu mai semăna a om. Îl ridică şi-l duse acasă. Când se trezi, după vreo 12 ore, Voicu începu să râdă, să bată din palme şi să ceară de băut, spunând tot felul de vorbe fără şir, Apoi deodată se sculă, se repezi pe uşă afară şi o luă la fugă pe câmp, Nenorocitul înnebunise !

fără şir, Apoi deodată se sculă, se repezi pe uşă afară şi o luă la fugă

31

31 P r ov e r b e. 1. Beţia este mama tuturor răutăţilor. 2. Beţivului,

P r ov e r b e.

1. Beţia este mama tuturor răutăţilor.

2. Beţivului, când este beat, i se pare că-i împărat.

3. Cine bea până la îmbătare, nume bun în lume n'are.

4. Din calea beţivului şi Hristos s'a abătut.

4. Din calea beţivului şi Hristos s'a abătut. Dilatarea corpurilor, Aplicaţiuni practice. [şt. naturale]

Dilatarea corpurilor, Aplicaţiuni practice.

[şt. naturale]

Când laptele dă în fiert, el se umflă până iese din vas. Dacă încălzim o cheie la foc, ea nu mai încape în broască. Aceste exemple ne dovedesc că corpurile prin căldură îşi măresc volumul. Însuşirea sau proprietatea ce o au corpurile de a-şi mari volumul, se numeşte dilatare. Dilatarea corpurilor se dovedeşte lesne prin urmă- toarea încercare: Se ia o ghiulea de metal şi un inel astfel potrivite, ca ghiuleaua să treacă uşor prin inel. Dacă se încălzeşte ghiuleaua, ea nu mai poate trece prin inel. Aplicaţiuni. Însuşirea corpurilor de a se dilata prin căldură are multe aplicaţiuni în meserii. Astfel fierarul, înainte de a pune şina pe roată, o încălzeşte în foc, ca să se dilate şi deci să se lărgească. După ce o aşeză pe roată, şina răcindu-se se strânge aşa că nu mai cade. Intre capetele sinilor de drum de fier, se lasă întotdeauna un loc gol, ca în timpul verei, dilatându-se prin căldură, ele să aibă loc unde să se lungească; altfel s'ar împinge una întralta şi s'ar desface din şuruburi.

32

32 Unele c orpuri lichide au însuşirea de a- şi mări volumul chiar atunci când trec

Unele corpuri lichide au însuşirea de a-şi mări volumul chiar atunci când trec în stare solidă. Astfel apa, când îngheaţă, se dilată ca şi când fierbe. Din această cauză, ea sparge vasele în cari ar fi închisă, face să crape unii copaci şi să se desfacă stâncile. Dintre toate corpurile, acelea cari se dilată mai mult sunt cele gazoase. à se explică, pentru ce pulberea de puşcă, dând naştere la o mare cantitate de gaze, poate să asvârle la o mare depărtare glonţul şi ghiuleaua şi pentru ce aburul face să meargă trenul şi atâtea feluri de maşini.

face să meargă trenul şi atâtea feluri de maşini. Romanii. (istorie) Romanii erau un popor foarte

Romanii.

(istorie)

Romanii erau un popor foarte vitez şi muncitor. Ei se ocupau cu agricultura, cu comerţul, cu meseriile şi mai ales cu arta sau meşteşugul răsboiului. Erau cumpătaţi la toate trebuinţele şi foarte ageri la minte. Portul lor era o haină lungă numită togă, alta mai scurtă şi strânsă pe corp, precum şi un piep- tar. In picioare purtau un fel de papuci numiţi sandale, iar pe cap un fel de bonetă.

pe corp, precum şi un piep - tar. In picioare purtau un fel de papuci numiţi

33

33 Romanii se închinau la mai mulţi zei. Prin curajul şi vitejia lor, Romanii îşi întinseseră

Romanii se închinau la mai mulţi zei. Prin curajul şi vitejia lor, Romanii îşi întinseseră stăpânirea şi peste popoarele dimprejurul cetăţii Roma şi în timp de mai multe veacuri, ţara lor devenise cea mai mare împărăţie din lume.

ţara lor devenise cea mai mare împărăţie din lume. Mănăstirea şi peştera Polovraci. (lect. geogr.) În

Mănăstirea şi peştera Polovraci.

(lect. geogr.)

În judeţul Gorj, aproape de izvorul Olteţului, se întinde un platou larg şi neted. Pe acest platou, se află satul şi mănăstirea Polovraci. Mănăstirea se compune dintr'o bisericuţă zidită la anul 1704 de boierul Danciu Pârveanul si dintr'un şir de chilii joase, dintre cari multe sunt părăsite şi dărăpănate. Mănăstirea este locuită astăzi de vro şapte călugări. În biserică, pe una din uşile din tindă, se află scris chiar de mâna lui Tudor Vladimirescu următoarele: „Am venit şi eu, robul lui D-zeu, la această sfântă şl dumnezeiască mănăstire pe vremea dela 1821, maiu 28, în zilele lui Alexandru V. V. Sluger Vladimirescu". Afară de aceasta, mănăstirea Plovraci mai e în- semnată, pentrucă de aci merge drumul la vestita peşteră Polovraci. Urmând valea Olteţului în sus, mergi pe o cărare îngustă şi foarte cotită, când săpată, în peretele pietros al muntelui din stânga, când trecută peste muchile ascuţite ale nenumăratelor stânci, cari par atârnate deasupra prăpăstiilor adânci. După o jumătate de ceas de mers plin de primejdii, ajungi la gura peşterii. Aceasta e largă ca tinda

34

34 unei biserici, iar înăuntru, domneşte un întuneric de nepătruns. Pentru a intra înăuntru, trebue să

unei biserici, iar înăuntru, domneşte un întuneric de nepătruns. Pentru a intra înăuntru, trebue să aprinzi luminà. Priveliştea ce vezi atunci e uimitoare. Pe tavanul umed şi întunecos, se văd atârnaţi mulţime de ciucuri de piatră văroasă, ciucuri formaţi de scurgerea în picături a apei, care se strecoară printre crăpăturile stâncilor văroase din muntele de deasupra. De jos în sus, deasemenea se ridică alţi ciucuri ca nişte ţepuşi, formaţi din aceleaşi picături, cari cad jos pe pardoseală. Aceşti ciucuri, cari se află până la o mare depărtare în interiorul peşterii, se numesc stalagtite şi stalagmite. Până acum, nimeni n'a putut să ajungă până în fundul peşterii; iar călugării din mănăstire si oamenii din satul Polovraci au credinţa, că peştera răsbeşte pe sub munţi până dincolo în Trasilvania.

răsbeşte p e sub munţi până dincolo în Trasilvania. Traian şi Decebal. (istorie) Traian a fost

Traian şi Decebal.

(istorie)

Traian a fost un împărat bun la fire şi viteaz. Plăcându-i vieaţa militărească, el a intrat foarte de tânăr în armată. Prin curajul şi priceperea sa în răsboaie, a ajuns la rangul de împărat. El iubià poporul şi-1 cârmuià cu blândeţe şi cu dreptate. Pe timpul său, împărăţia romanilor se întindea până la Dunăre, prin care se despărţià de ţara Dacilor. Tot în timpul împăratului Traian, Dacii erau cârmuiţi de un rege înţelept şi foarte viteaz numit Decebal.

35

35 Dacii, conduşi de Decebal, biruiseră în câteva rânduri pe Romani şi - i siliseră ca

Dacii, conduşi de Decebal, biruiseră în câteva rânduri pe Romani şi-i siliseră ca să le plătească pe fiecare an o sumă mare de bani (tribut). Îndată ce Traian se făcu împărat, prima lui grijă fu ca să scape împărăţia Romanilor de ruşinea de a plăti tribut Dacilor. El strânse oştire şi porni cu răsboiu în contra Dacilor. Decebal, care

ştià

aşteaptă, strânsese şi el oştire, fă- cuse maşini de răsboiu

ca

ale

şi el oştire, fă - cuse maşini de răsboiu ca ale ce-1 Romanilor, în tărise cetăţile

ce-1

Romanilor,

întărise cetăţile şi se pusese astfel

în

apărare. Tra- ian trecu

Dunărea mai de Vârciorova

luă

drumul spre Sarmisegetu za, capitala Daciei. Dar în drumul său, întâlni oastea dacilor. Romanii

şi Dacii se încăerară într'o luptă înfricoşată, în care căzură mulţi morţi şi răniţi de amândouă părţile. Romanii ieşiră biruitori. Decebal ceru pace, la care Traian se învoi cu condiţiuni grele pentru Daci. Între aceste condiţiuni erau şi acelea, ca Dacii să dărâme toate cetăţile din ţara lor, să

înapoieze pe toţi

şi

el

sus

şi

prinşii

din

36

36 răsboiu şi pe meşterii romani, cari le făceau lor cetăţi şi maşini de răsboiu, şi

răsboiu şi pe meşterii romani, cari le făceau lor cetăţi şi maşini de răsboiu, şi să nu aibă voie a se uni cu alte popoare, nici să poarte răsboaie fără voia Romanilor. După ce făcu pace, Traian se întoarse la Roma luând numele de Dacicul, adică biruitor al Dacilor. Decebal văzându-se acum scăpat, nu se ţinu de condiţiunile păcii; din contră, începu să zidească şi să întărească şi alte cetăţi, să strângă armată şi mai mare, ba încă să se unească şi cu alte popoare duşmane Romanilor. Când auzi Traian de toate acestea, se umplu de mânie şi se hotărî ca deastă dată să cuprinDacia cu or ce chip şi s'o prefacă în provincie romană. El porni în anul 105 cu armată numeroasă şi ajungând la Dunăre, puse un meşter mare să facă un pod de piatră. Ruinile acestui pod se mai văd şi astăzi la Turnu-Severin. Traian trecu apoi Dunărea şi împărţiri armata în trei părţi, porni pe trei drumuri deosebite către Sarmisegetuza. Dacii se împotriviră în diferite

armata în trei părţi , porni pe trei drumuri deosebite către Sarmisegetuza. Dacii se împotriviră în

37

37 lo curi, dar fură pretutindeni biruiţi. Romanii încon jur ară cetatea de toate părţile şi

locuri, dar fură pretutindeni biruiţi. Romanii înconjurară cetatea de toate părţile şi sub zidurile ei, se începu o bătălie crâncenă. Cu toată vitejia Dacilor, Sarmisegetuza fu cuprinsă. Atunci Decebal, cu să nu cadă viu în mâinile Romanilor, se ucise singur cu sabia sa; iar alte căpetenii şi soldaţi se uciseră deasemenea singuri, bând otravă. Traian cuprinse apoi toată Dacia, prefâcând-o în provincie romană. El se întoarse la Roma, unde se deteră serbări mari, cari ţinură mai multe zile. Pentru aducerea aminte de răsboaiele cu Dacii, Traian ridică un fel de turn mare de piatră, pe care puse ca să se sape toate bătăliile cu Dacii. Acest turn există şi astăzi în Roma sub numele de Columna lui Traian.

şi astăzi în Roma sub numele de Columna lui Traian. Podul lui Traian. (lect. geogr.) Un

Podul lui Traian.

(lect. geogr.)

Un lucru minunat a fost podul pe care 1-a făcut Traian peste Dunăre, când a venit a doua oară cu toată mânia sa asupra Dacilor. Aproape de Severinul nostru, pe malul Dunărei, se

Dacilor. Aproape de Severinul nostru, pe malul Dunărei, se află o bucată mare este legat de

află o bucată mare

este legat de

alt

zid

de

zid

puternic,

foarte

vechiu.

Acesta

a

cărui temelie

este

38

38 neîncetat mâncată de izbitura valurilor. Pe celălal mal al Dunărei, în Serbia, se află tot

neîncetat mâncată de izbitura valurilor. Pe celălal mal al Dunărei, în Serbia, se află tot aşà un zid vechiu, la fel cu cel dela noi. Când scade Dunărea se văd în albia ei vârfurile picioarelor, pe cari au stat podul. La capătul podului, au fost clădite cetăţui puternice, în cari strejuiau soldaţii. Podul avea 20 de picioare de piatră cioplită erau unite cu boite. Înălţimea lor, fără temelia din pământ, erà numai în apă 150 de picioare, lăţimea de 50. Cheltuiala acestui pod trebuie să fi fost foarte mare, dar mai mare e mirarea, că a fost făcut tocmai unde râul are mai multe vârtejuri albia noroioasă, iar locul prea îngust, ca să se poată abate râul pe aiurea în vremea lucrării. Meşterul care a cârmuit lucrările, a fost unul numit Apolodor din Damasc şi e de minunat cum a putut să lucreze sub apă. Acest pod, aşà de trainic clădit, ar fi stat poate şi astăzi, dacă nu l-ar fi stricat mâna omeneasca pentru că izbirea valurilor şi vremea cea multă nu l-ar fi putut răpune. Dar când au început să năvălească barbarii Dacia, strămoşii noştrii l-au stricat, pentru ca barbarii să nu poată trece Dunărea în împărăţia lor.

barii să nu poată trece Dunărea în împărăţia lor. Valea Oltului. (lect. geor.) Nu ştiu dacă

Valea Oltului.

(lect. geor.)

Nu ştiu dacă mai avem undevà, pe pământul românesc, un loc mai frumos prin sălbăticia lui decât Valea Oltului, la intrarea lui în România. Când vii din Ardeal, cu cât te apropii de Turnu-Roşu, cu atât Valea Oltului se strâmtează şi frumuseţea locurilor te uimeşte şi te'nspăimântă.

39

39 Oltul face cotituri întruna şi spumegă cu mânie, izbindu- se de stânci; iar vuetul lui

Oltul face cotituri întruna şi spumegă cu mânie, izbindu-se de stânci; iar vuetul lui umple pădurile. Uneori ţi se pare că se înfundă, căci nu vezi nicăiri loc de eşire; în faţa ta, munte; în spate, munte; iar pe de lături, grozavele stânci stau par'că să se împreune peste tine. Pe la Râul-Vadului, drumul, în cotiturile sale ur- mărind pe ale Oltului, se ridică până la o înălţime înspăimântătoare deasupra râului. Aninat par'că pe coastele repezi, drumul şerpueşte îngust şi primejdios pe deasupra văii, în fundul căreea, se rostogolesc apele puternicului râu ca un balaur uriaş, ce se sbate de veacuri. Singurătatea locului cu pădurile pline de sgomotul asurzitor al râului şi prăpăstiile lui ar fi un chin pentru călător, dacă ar ţine într'una. Dar unde se lărgeşte valea şi Oltul se mai astâmpără, ochiul rămâne nesăturat de tăcuta frumuseţe a văii. O tablă de marmoră la Câineni spune că drumul pe aici e făcut de Austriaci. Intr'adevăr, ei 1 au făcut acum vreo 200 de ani, când biată Oltenia noastră a fost dată de Turci Austriacilor, cari au stăpânit-o vreo 20 de ani şi cari au jefuit-o atâta, încât a rămas şi vorba; „De când cu Nemţii cu coadă", adică de ostaşii lor, cari purtau păr lung şi împletit ca coada femeilor. Până la Râmnicul-Vâlcei, cale de o zi cu picioarele, Oltul se tot sbate printre stânci Uneori valea e aşà de îngustă, încât Oltul o umple din deal în deal şi poţi să arunci cu piatra peste el. Pe la mănăstirea Cornetului, valea se deschide şi locul se strâmtează iarăş. Oltul începe să facă cotituri printre stânci uriaşe. Acum nu mai vezi copac, nu mai vezi floare, nu mai vezi iarbă şi fiorii te cuprind de atâtapustietate. Apele se sbat în vârtejuri şi la locul numit Clopotul, e o fierbere şi o svârcolire de ape închise între stânci, încât par'că le poartă puterea iadului

40

40 Aci e locul cel mai primejdios pentru plute. De mult, de mult, odată, aş à

Aci e locul cel mai primejdios pentru plute. De mult, de mult, odată, aşà spun oamenii, ar fi căzut în adâncimile râului un clopot mare făcut anume pentru episcopia din Râmnicul-Vâlcei şi de sute de ani, se sbate astfel apa peste dânsul. Deaci Oltul trece pe lângă mănăstirea Turnului, pe o stâncă înaltă şi goală, de nu te poţi urca la la ea decât cu picioarele. Trec pe lângă „masa lui Mihaiu-Viteazul", o lespede mare şi rotundă, despre care spun oamenii, că ar fi adus o oştenii viteazului vodă şi au aşezat-o acolo şi că, pe ea, a cinat Mihaiu cu căpitanii săi, când a trecut cu ostile sale ca să bată Ardealul. Deaci, Oltul mai face câteva cotituri şi se apropie de mucedele ziduri ale mă- năstirii Cozia şi le ajunge în urmă izbindu-se cu sgomot de statica pe care stă puternica cetate a lui Mircea cel Mare.

pe care stă puternica cetate a lui Mircea cel Mare. Profetul Ilie. (cetire) Profet ul Ilie

Profetul Ilie.

(cetire)

Profetul Ilie a trăit pe timpul regelui Ahaab. Acesta, împreună cu toţi supuşii săi, se închinau unui zeu, numit Baal. Pentru abaterea dela legea lui Moise, profetul Ilie fu trimis de D-zeu să spună lui Ahaab, că nu va mai da ploaie şi rouă pe pământ trei ani şi jumătate. După aceea profetul se duse ca să locuiască în pustie; acolo îi aducea hrană un corb. Împlinindu-se timpul de secetă, profetul Ilie, după cuvântul lui D-zeu, veni din nou la Ahaab şi-1 vesti că o să plouă. Apoi adună poporul pe un munte şi făcu un altar Când totul fu gata, profetul zise preoţilor lui Baal: „Ru-

41

41 gaţi - vă voi întâi D - zeului vostru şi în urmă mă voiu rug

gaţi-vă voi întâi D-zeului vostru şi în urmă mă voiu rugà şi eu D-zeului meu; şi care D-zeu va trimite foc din cer peste jertfă, acela este Dzeul cel adevărat".

din cer peste jertfă, acela este Dzeul cel adevărat". Preoţii lui Baal se rugară toată ziua,

Preoţii lui Baal se rugară toată ziua, dar Baal nu tri- mise foc peste jertfă. Profetul începu să le zică în bătaie de joc: „Strigaţi mai tare, căci, poate, Dzeul vostru doar- me". Preoţii strigară din răsputeri, dar în zadar. Ru- gându-se şi profetul, îndată căzu foc din cer şi mistui toată jertfa depe altar. Apoi căzu o ploaie mare, care răcori pământul şi-1 făcu să rodească. După aceasta, profetul Ilie plecă spre râul Iordanului împreună cu profetul Ieliseu. Fiind pe drum, Ieliseu văzu coborându-se din cer un car cu cai de foc şi un înger, care luă pe profetul Ilie şi-1 sui la cer.

42

42 Scumpul mai mult păgubeşte. (cetire) Î ntr'un an fiind foamete mare, doi săteni se duseră

Scumpul mai mult păgubeşte.

(cetire)

Într'un an fiind foamete mare, doi săteni se duseră să cumpere grâu de la un moşier, care aveà magaziile pline; ; dar nu se putură învoi cu dânsul, căci le cerù un preţ prea mare. Pentru Dumnezeu, îi ziseră cei doi oameni, fie-ţi milă de noi! Uită-te ce frumoase sunt bucatele pe câmp! Peste 2—3 săptămâni vor fi gata de seceriş şi atunci, de sigur, se vor iefteni. Deosebit de aceasta, în loc să ţii atâta grâu închis, socotim că ai fi mult mai folosit, dacă l- ai vinde. — Aveţi dreptate, răspunse moşierul; acum peste tot bucatele sunt bune; dar de! se poate întâmpla să le bată grindina; cele din magazii sunt la loc sigur. Auzind acestea, bieţii oameni îl lăsară în pace şi plecară. Două zile după aceasta, începu o furtună grozavă în- soţită de fulgere şi trăznete. Un trăznet, ca prin minune, căzu chiar peste magaziile neînduratului moşier. Ele se a- aprinseră şi arseră cu tot grâul dintr'însele. Casa, în care sta moşierul, luând foc dela magazii, arse şi ea până în temelie. În câteva ceasuri moşierul rămase aproape sărac. Puţin după aceea, căzu o ploaie bună şi bucatele de pe câmp se făcură şi mai frumoase. Acum neînduratul moşier îşi frângea mâinile de necaz, că nu voise să vânză acelor oameni grâul din magazii. Ar fi făcut astfel şi un bine şi nici el n'ar fi suferit atâta pagubă.

Proverbe. 1. Sătulul nu crede la flămând. 2. Adu-ţi aminte de foamete în vremea săturării şi de sărăcie în zilele de avuţie.

43

43 Naşterea pop orului român. [istorie] Dacii rămaşi în Dacia, fiind mai puţini la număr şi

Naşterea poporului român.

[istorie]

Dacii rămaşi în Dacia, fiind mai puţini la număr şi mai înapoiaţi la învăţătură şi meşteşuguri decât coloniştii aduşi de Traian, fură siliţi să se supună legilor romane şi să îmbrăţişeze cu timpul chiar limba şi obiceiurile Romanilor, încetul cu încetul, aceste două popoare viteze se amestecară prin înrudire într'unul singur, mândru şi drept la minte ca poporul roman, muncitor, viteaz şi iubitor de ţară ca poporul dac. Dar pe lângă locuitorii statorniciţi se mai adăogau necontenit şi veteranii, adică soldaţii din Dacia, cari împliniau termenul de miliţie. Aceştia se aşezau tot aci, prin satele şi oraşele de pe lângă lagărele oştirilor, ocupându-se mai ales cu negoţul. În timpul de peste o mie de ani, cât a ţinut năvălirea barbarilor, locuitorii Daciei, luară numele de Români şi păstrară aproape neschimbate limba şi obiceiurile moşte- nite dela strămoşii lor Romani.

şi obiceiurile moşte - nite dela strămoşii lor Romani. Limba românească. Mult e dulce şi frumoasă

Limba românească.

Mult e dulce şi frumoasă Limba ce vorbim! Altă limbă armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima'n plăcere, Când o ascultăm

Şi pe buze aduce miere Când o cuvântăm. Românaşul o iubeşte Ca sufletul său; O! vorbiţi, scriţi româneşte Pentru Dumnezeu!

său; O! vorbiţi, scriţi româneşte Pentru Dumnezeu! C ă c i u 1 a t a.

C ă c i u 1 a t a.

(lect geograf.)

De voeşte cineva să facă o plimbare pe malul Oltului, la nord de Călimăneşti, întâlneşte la 2 km. şi jumătate o poziţiune încântătoare, formată despre partea Oltului de un platou în semicerc. Platoul acesta este înconjurat de jurîmprejur de coline acoperite cu păduri frumoase.

44

44 Din mijlocul acestor păduri şi coline, iese sgomotos un pârâu, care curgând pe o pantă

Din mijlocul acestor păduri şi coline, iese sgomotos un pârâu, care curgând pe o pantă repede şi trecând pe sub un pod boltit al şoselei, se varsă în bătrânul Olt. Pe partea stângă a acestui pârâu şi la marginea Oltului, iese dintr'o zidărie, dela o adâncime ca de 2 metri şi ceva, o apă ce curge în formă de şipot; aceasta este apa Câciulata. Oricine vrea să viziteze mănăstirea Cozia sau să călătorească spre Lotru şi Sibiu, trebuie să treacă pe la Căciulata. Înfine, din numărul bolnavilor, cari vizitează în fiecare vară băile Călimăneşti, 70 sută vin ca să bea apă de Căciulata şi numai 30 là sută, pentru celelalte ape minerale. Se zice, că izvorul dela Căciulata ar fi fost descoperit la anul 1848 de doi călugări dela Cozia. Aceştia pescuind adeseaori în Olt, vedeau că vitele de primprejur beau cu multă lăcomie această apă, ba chiar se băteau între ele pentru a-şi căpătă rândul; iar în Olt, nici una nu voia să se adape. Unul din călugări îmbolnăvindu-se a băut din această apă şi s'a însănătoşit în scurt timp. În anul 1854, marele patriot Alexandru Qolescu s'a dus ca să petreacă vara la mănăstirea Cozia. Fiind bolnav de mai mult timp şi auzind de efectele apei dela şipot, a făcut o cură de două luni şi s'a tămăduit deplin. In urmă el vorbi cu atâta căldură prietenilor şi cunoscuţilor săi despre efectele acestei ape, încât nu trecu mult timp şi Căciulata fu cunoscută în toată ţara, căci toţi aceia, cărora Golescu le vorbise, veniau acum să încerce efectele acestui izvor. Insuş un mare împărat al Franţei, Napoleon al IlI-lea, care suferiâ de rinichi, a încercat şi el apa dela Căciulata şi s'a simţit aşa de bine, încât se hotărîse a face o cură serioasă chiar în ţară. Pentru nenorocirea însă a împăratului şi a Căciulatei, izbucnind un mare războiu, ideea a fost nărăsită şi Căciulata a rămas necunoscută încă streinilor.

şi Căciulata a rămas necunoscută încă streinilor. Năvălirea barbarilor. (istorie) Î ncă depe timpul

Năvălirea barbarilor.

(istorie)

Încă depe timpul împăratului Aurelian şi chiar mai înainte de dânsul, începură să se reverse asupra împărăţiei

45

45 Romanilor tot felul de popoare. Ele veniau mai mult dinspre nordul şi răsăritul Europei şi

Romanilor tot felul de popoare. Ele veniau mai mult dinspre nordul şi răsăritul Europei şi prima provincie ce întâlniau în calea lor erâ Dacia. Aceste năvăliri ţinură aproape o mie de ani, In care timp, Românii din Dacia suferiră foarte mult. Cei dintâi barbari mai cunoscuţi au fost Goţii. Goţii erau de viţă germană şi năvăliră în Dacia din părţile despre nord ale Europei. După o scurtă şedere aci, Goţii fură împinşi de alţi barbari peste Dunăre, în peninsula Balcanică Dela Goţi, ne-au rămas nişte scule preţioase de aur, cari s'au găsit în pământ la satul Pietroasa din judeţul Buzău şi cari scule se păstrează la muzeul din Bucureşti sub numele de cloşca cu puii de aur. După Goţi, năvăliră în Dacia alţi barbari numiţi Huni. Aceştia erau de viţă mongolă şi au venit dinspre răsărit din pustiile Asiei. Hunii erau atât de sălbatici, încât au înspăimântat toate popoarele din Europa. Erau îndrăzneţi în bătălie, mâncau carne crudă şi mai toată vieaţa şi-o petreceau călări pe cai. Pe unde treceau, nu rămânea în urma lor decât pustiu, căci ucideau şi ardeau tot ce întâlniau în cale. Un rege al lor numit Atila năvăli şi în partea de apus a împărăţiei romane şi împrăştie atâta groază pe unde trecu, încât fu numit biciul lui D-zeu. Dar şi el fu biruit cu desăvârşire de Romani în nişte locuri nu- mite Câmpi'le Catalaunice, după care apoi şi regatul Hunilor se desfiinţa. Parte din Huni se înapoiară în Asia, parte se pierdură printre celelalte popoare ale Europei. Alţi barbari, cari au trecut prin Dacia, au fost Gepizii, de aceeaş viţă cu Goţii; iar după dânşii, Avarii, de aceeaş viţă cu Hunii. Dela aceşti bar bari, n'a rămas nici o urmă de trecerea lor prin Dacia.

46

46 Mai târziu, năvăliră dinspre răsărit Slavii, Aceştia aveau obiceiuri mai blânde, trăiau în sate şi

Mai târziu, năvăliră dinspre răsărit Slavii, Aceştia aveau obiceiuri mai blânde, trăiau în sate şi oraşe, se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor, stupăritul şi erau primitori de oaspeţi. Aceste însuşiri ale lor făcură pe Români să intre în atingere cu dânşii şi să trăiască în bună înţelegere. După o scurtă şedere în Dacia, Slavii trecură Dunărea şi se aşezară în peninsula Balcanică. Dela Slavi, ne-au rămas în limbă foarte multe, cuvinte, apoi unele credinţe greşite ca : vârcolaci, duhuri rele şi altele, precum şi numele câtorva râuri şi localităţi ca; Ialomiţa, Dâmboviţa, Ilfov, Brăila şi altele. Din slavi, se trag naţiunile de astăzi: Sârbii,, Croaţii, Slovacii, Cehii sau Bohemii, Muntenegrenii şi Ruşii. După Slavi, au năvălit dinspre răsărit unii după alţii:

Bulgarii, Ungurii, tătari şi turcii.

după al ţii : Bulgarii, Ungurii, tă tari şi t urcii. Mustrarea de cuget. (cetire) O

Mustrarea de cuget.

(cetire)

O văduvă săracă luase o casă cu chirie de la un proprietar foarte bogat. Neputând plăti chiria la timp, proprietarul porunci slugilor lui, s'o dea afară din casă. Când veniră slugile la văduvă, dânsa le zise:

„Ingăduiţi-mă puţin; mă voiu duce să rog pe stăpânul vostru, ca să mă aştepte de chirie". Văduva plecă la proprietar luând cu dânsa şi pe cei patru copii mai mărişori. Al cincilea, fiind bolnav, fu lăsat acasă.

47

47 Cu toţii îl rugară să nu o scoată din casă, dar proprietarul nici nu voi

Cu toţii îl rugară să nu o scoată din casă, dar proprietarul nici nu voi să-i asculte.El porunci porunci slugilor, să-i gonească din casă. A doua zi, proprietarul se duse în grădină şi se culcă la umbra unui nuc. Nu putu însă să se odihnească . Fără voie, să gândià la nenorociţii pe cari îi gonise din casă. Cugetul îl mustra aspru. I se părea că aude plânsetele copiilor şi ale văduvei. O furtună grozavă se ridică şi o ploaie, repde începu. Proprietarul, neputându-se linişti, trimise slugile să ajute văduvă şi pe copii. Nu-i mai găsiră. Mai târziu, află că copilul cel bolnav murise. Proprietarul se îmbolnăvi de supărare.

bolnav murise. Prop rietarul se îmbolnăvi de supărare. P r o v e r b. Când

P r o v e r b.

Când vr'un cuget te’mboldeşte Întâiu la păcat gândeşte.

cuget te ’mboldeşte Î ntâiu la păcat gânde şte. Venirea Ungurilor. (Istorie) În partea despre răsărit

Venirea Ungurilor.

(Istorie)

În partea despre răsărit a Daciei, se arătă pe laanul 800 o nouă hoardă de barbari de acelaş neam cu Hunii. Aceştia fură Ungurii, sau Maghiarii. Ungurii sub conducerea unei căpetenii a lor, Arpad , pustiiră ţările dimprejurul Daciei şi înfiinţară în nordul acesteia un stat cu numele de Atelcuz. Statul acesta nu ţinù mult , căci un alt popor barbar, Pecenegii , bătù pe pe ungurii şi-i sili să ia drumul spre Apus. Ungurii se opriră în partea Europei numită pe atunci Panonia şi aci întemeiară un regat , care există şi astăzi sub numele de Ungaria. Curând după întemeierea regatului, Ungurii se creştinară şi puterea lor crescù din ce în ce mai

48

48 mult, mai cu seamă sub regele Ştefan I, numit de Unguri Ştefan cel Sfânt, care

mult, mai cu seamă sub regele Ştefan I, numit de Unguri Ştefan cel Sfânt, care este adevăratul întemeietor al statului unguresc. Românii, fiind în vecinătate cu Ungurii, suferiră multe neajunsuri din partea lor. Toate ţărişoarele, numite ducate, în cari era împărţită Dacia de apus; fură supuse pe rând de Unguri cu toată împotrivirea vitejească a Românilor.

de Unguri cu toată împotrivirea vitejească a Românilor. Termometrul. (şt. naturale) Pentru a măsură temperatura

Termometrul.

(şt. naturale)

Pentru a măsură temperatura sau căldura aerului' ori a unui corp, ne servim de un instrument numii termometru.

Termometrul se compune dintr'o ţeave subţire de sticlă şi din argint viu (mercur) ori spirt (alcool) colorat. Unele termometre au ţeava prinsă pe o tăbliţă de lemn, de metal ori de alt

materie, spre a se păstra mai bine. Termometrul se face astfel: Se toarnă prin capătul deschis al ţevi mercur ori alcool şi se încălzeşte apoi ţeava, până când mercurul ori alcoolu prin dilatare, goneşte afară tot aeri dintr'însa. După aceasta se astupă ţeava topindu-se capătul deschis. Pe ţeava ori pe tăbliţă se însemnează gradele. Pentru a însemna gradele, se pune termometrul într'un vas cu ghiaţă sfărâmată. Mercurul ori alcoolul se

contractează,

vas cu ghiaţă sfărâmată. Mercurul ori alcoolul se contractează, adică se lasă în jos până la

adică

se lasă

în jos până la un punct,

49

49 unde se opreşte atât timp cât durează topirea. Aci se însemnează pe tăbliţă cifra 0.

unde se opreşte atât timp cât durează topirea. Aci se însemnează pe tăbliţă cifra 0. După aceia se pune termometrul într'un vas, în care fierbe apă, ţinându-se numai deasupra ei. Mercurul ori alcoolul se dilatează, adică se ridică în sus până la un punct, unde se opreşte atât timp cât durează fierberea. Aci se însemnează numărul 100 ori 80. Depărtarea dintre aceste puncte se împarte în 100 ori în 80 de părţi egale numite grade. Restul ţevii dela puncul 0 până jos, la umflătură, se împarte deasemenea în grade egale cu cele de sus, pentru ca termometrul să poate arăta şi temperaturi mai scăzute. Numărul gradelor de deasupra lui 0 se scrie punând înaintea lui semnul (+) şi sus, la dreapta semnul (o), de exemplu: + 15° Şi se citeşte plus 15 grade de căldură; iar numărul gradelor de dedesubtul lui 0 se scrie punând înaintea lui semnul (), de ex. — 15° şi se citeşte minus 15 grade de frig.

), de ex. — 15° şi se citeşte minus 15 grade de frig. Corpuri bune şi

Corpuri bune şi rele conducătoare de căldură.

(şt. naturale)

Sunt unele corpuri prin cari căldura străbate uşor în toată întinderea lor, pe când prin altele, din contră, străbate foarte anevoie. Astfel un cuiu de fier încălzit la un capăt se înferbântă numai decât peste tot; pe când un chibrit aprins, îl putem ţine în mână de partea cealaltă,

50

50 fără să ne frigă. Acele corpuri, prin cari poate să străbată uşor căl dura în

fără să ne frigă. Acele corpuri, prin cari poate să străbată uşor căldura în toată întinderea lor, se numesc corpuri bune conducătoare de căldură; iar acelea prin cari căldura străbate cu mare ane voinţă, se zic rele conducătoare de căldură. Bune conducătoare de căldură sunt: fierul, arama, plumbul şi toate celelalte metale; iar rele conducătoare de căldură sunt: lemnul, trestia, paiele, penele de păsări, ştofele de bumbac, de lână şi de mătase, răzătura de lemn,zăpada şi altele. Corpurile rele conducătoare de căldură sunt în- trebuinţate pentru a păstra căldura sau răceala unui corp. Astfel, pentru a păstra căldura corpului, noi ne îmbrăcăm cu veşminte de lână, bumbac ori de mătase; iar pentru a feri de îngheţ pomii, trandafirii şi florile, le acoperim în timpul iernii cu paie. Unii locuitori din ţările friguroase îşi fac colibi din movile de zăpadă. De altă parte, aceia cari fac gheţării, acoper ghiaţă cu paie, ca să nu se topească; iar noi ne acoperim capul cu pălării şi corpul cu ştofe subţiri, ca să ne fie răcoare în timpul căldurilor de vară. Corpurile bune conducătoare de căldură se încălzesc iute, dar se şi răcesc iute ; pe când cele rele conducătoare de căldură se încălzesc anevoie, dar se şi răcesc anevoie. Aceasta e cauza pentru care sobele de fier se răcesc numai decât şi pentru care fierul e mai rece decât lemnul iarna.

e cauza pentru care sobele de fier se răcesc numai decât şi pentru ca re fierul

51

51 Evaporarea. (şt. naturale) Dacă lăsăm un vas cu apă la ae r liber, vedem că

Evaporarea.

(şt. naturale)

Dacă lăsăm un vas cu apă la aer liber, vedem că apa scade din ce în ce, până când piere. Cauza este că apa s'a prefăcut încetul cu încetul în aburi sau vapori. Prefacerea aceasta se zice evaporare. Apa dintr'un vas se evaporează cu atât mai repede, cu cât vasul e mai larg, adică cu cât suprafaţa apei este mai mare. Apa dintr'o farfurie se va evapora prin urmare mai curând decât apa dintr'un pahar. De aci înţelegem mai uşor, pentru ce rufele se usucă şi pentru ce unele lacuri puţin adânci seacă în timpul verii. Apa se evaporează întotdeauna, când aerul este uscat, dar mai cu seamă vara. La aer liber, evaporarea se tace numai la suprafaţă; deaceea se face mai încet. Când însă apa şi orice lichid sunt supuse la fierbere, atunci evaporarea se face înăuntru lichidului ; deaceea se face cu mult mai repede. Răcire prin evaporare. Când turnăm în palmă câteva picături de spirt, vedem că, după câtva timp, spirtul dispare, iar noi simţim în palmă un fel de răceală, Când ieşim dintr'o baie caldă, simţim frig în tot corpul. Cauza este că apa, transformându-se în aburi, soarbe o parte din căldura corpului nostru, Deaceea este bine ca îndată ce ieşim din baie, să ştergem apa de pe corp, ca să nu răcim. Tot asemenea trebuie să facem când suntem asudaţi. Tn timpul verii, când muncitoral se află la câmp şi nu are fântâni prin apropiere, el aduce cu sine apă în vase de lemn ori de pământ. Apa din acestea se încălzeşte de arşiţa soarelui şi nu mai e bună de băut.

52

52 Muncitorul atârnă atunci vasul de craca unui copac şi începe să - 1 legene într'o

Muncitorul atârnă atunci vasul de craca unui copac şi începe să-1 legene într'o parte şi într'alta. Apa care pătrunde afară din vas în picăturele foarte mici, evaporându-se, vaporii absorb din ce în ce căldura apei din vas şi astfel aceasta se răceşte.

ce căl dura apei din vas şi astfel aceasta se răceşte. Fierberea. [şt. naturale] Punând un

Fierberea.

[şt. naturale]

Punând un vas cu apă la foc, vedem că, după un timp oarecare, se formează pe fundul vasului nişte băşicuţe, cari se ridică în sus. Aceste băşicuţe sunt aburi sau vapori, cari în urcarea lor dau peste straturi de apă mai reci şi se prefac iarăş în apă. Starea aceasta de transformare repede à lichidului în vapori şi a vaporilor în apă se numeşte fierbere. Forţa vaporilor. Când fierbem bucatele, vaporii d apă, ce se formează, caută să iasă afară şi fac să salte capacul oalei; iar când fierbem apă într'un vas închis, vaporii împing cu putere în pereţii vasului pe cari pot să-i şi spargă. Puterea aceasta a vapori lor se numeşte forţa vaporilor. Oamenii, prin agerimea minţei lor, observând aceast forţă, au căutat să se folosească de ea şi au născocit şi născocesc pe fiecare zi tot felul de maşini, cari se pun în mişcare numai prin forţa vaporilor. Prin aceasta, au făcut ca industriile să înainteze şi multe lucruri trebuincioase vieţii să se ieftinească. Transportul mărfurilor, cari se făcea înainte vreme cu mari greutăţii şi primejdii, acum se face cu mare în lesnire. Călătoriile cele lungi pe uscat

53

53 şi pe a pe e de fier şi cu vapoarele într'un timp de zeci de

şi pe ape e de fier şi cu vapoarele într'un timp de zeci de ori mai scurt decât atunci, când nu se cunoştea puterea aburului.

decât atunci, când nu se cunoştea puterea aburului. Întemeierea Munteniei. (istorie) Dintre barbarii cari

Întemeierea Munteniei.

(istorie)

Dintre barbarii cari năvăliră în Dacia cei mai în- semnaţi sunt Ungurii. Aceştia se aşezară în părţile despre m.noapte şi apus ale Daciei şi rămaseră aci până în ziua de astăzi, întemeind ţara numită Ungaria. Românii, fiind în vecinătate cu Ungurii, au suferit dela aceştia multe asupriri; deaceeà au trăit şi trăiesc într'o veşnică duşmănie cu ei. Mai cu seamă pe timpul voivodatelor, Românii se răsboiau necontenit cu Ungurii, fiindcă aceştia voiau să-i supună. Pe acele vremuri, se aflau în Ţara Românească două voivodate mai puternice: uuul în dreapta Oltului numit voivodatul lui Liton-Vodă şi altul în stânga lui numit voivodatul, lui Seneslau. Pe la anul 1272, Liton-vodă izbuti să unească cele două voivodate într'o singură ţară mai mare. Liton-vodă goni rămăşiţele de Tătari şi de Cumani, cari se mai aflau în ţară şi întinse hotarele ei până la Dunăre şi Marea-Neagră. Astfel Liton-vodă întemeie ţara numită Ţara Românească. Regele Ungariei voind să supună Ţara Românească, Liton-vodă se împotrivi, dar căzù ucis în bătălie, apărându-şi ţara.

să supună Ţara Românească, Liton- vodă se împotrivi, dar căz ù ucis în bătălie, ap ă

54

54 Făgăraşul. [lect. geogr.] Centrul Ţării Oltului e Făgăraraşul, aşezat pe ma lul stâng al Oltului

Făgăraşul.

[lect. geogr.]

Centrul Ţării Oltului e Făgăraraşul, aşezat pe malul stâng al Oltului şi numărând peste 7000 locuitori. Astăzi e un orăşel nu tocmai deseamă. Prin trecutul său însă, e foarte însemnat. Nu în zadar zice cântecul popular :

Făgăraş, oraş bătrân, Face-te-ai luncă de fân! Şi de fapt, e un oraş cu trecut vechiu, un oraş bătrân, Tradiţia spune, că dela Făgăraş a pornit Negru-Vodă cu tovarăşii săi şi trecând munţii pela Breaza, după altă tradiţie pela Bran, ar fi descălecat în Câmpulungul Munteniei. Se ştie apoi că la începutul veacului al 14-lea (1310), Voivodul Ardealului Ladislau Apor, a pus temelia cetăţii, care cu vremea a ajuns una din cele mai puternice. Dovadă că familiile şi bogăţiile stăpânitorilor depe vremuri ai Ardealului s'au adăpostit de cele mai multe ori aici.

Forma de acum o are cetatea Făgăraşului din veacul al 17-lea. După o curte, pe jumătate rotundă urmează clădirea în formă pătrată, la mijloc cu altă curte largă. La dreapta, se văd scările ce urc într'un lung coridor. Din acest coridor se deschid o mulţime de încăperi mai mari şi mai mici. La unele uşi se văd săpături de piatră foarte neîndemânatec făcute. Totul e greoiu, întunecat, neprietenos, cum erà şi vechiul principat al Transilvaniei sub stăpânirea maghiară. Până pe vremea craiului Matiaş (1458-1490), cetatea Făgăraşului şi Ţara Oltului erau sub stăpânirea Domnilor ă Ţării Româneşti. Matiaş a

55

55 răpit aceste proprietăţi şi le - a dăruit Saşilor. În veacul al 16- lea, cetatea

răpit aceste proprietăţi şi le-a dăruit Saşilor. În veacul al 16-lea, cetatea era sub stăpânirea lui Ştefan Mailat care, punându-se rău cu Turcii atât de puternici pe atunci, aceştia trimiseră împotriva lui pe Petru Rareş cu oastea întocmită din Turci şi Moldoveni, oaste care înconjură cetatea. Mailat şi cu Românii săi dela Făgăraş se apărau bine. Turcii şi Rareş, văzând că nu pot cuceri cetatea, se prefăcură că voesc pacea şi-l chemară pe Mailat în tabăra lor, asigurându-1 că, până când va fi soare pe cer, nu i se întâmplă nimic. Şi într'adevăr, atâta timp cât a luminat soarele pe cer, nimeni nu s'a atins de el; dar îndată ce-a apus soarele, Rareş a fost cel dintâiu care 1-a dat Turcilor, să-l ducă la Stambul în temniţa celor şapte tunuri, unde după zece ani de robie, îşi dete obştescul sfârşit. Dela Mailateşti, cetatea trecu în cele din urmă în stăpânirea lui Mihaiu Viteazul, care-şi adăposti aici pe soţia-i, Doamna Stanca şi pe fiul lor Niculae, dimpreună cu tot avutul familiei, în sbuciumaţii ani 1600-1601.

cu tot avutul familiei, în sbuciumaţii ani 1600 -1601. Norii, ceaţa, ploaia, roua. (şt. naturale) Norii.

Norii, ceaţa, ploaia, roua.

(şt. naturale)

Norii. — Prin căldura soarelui, apele râurilor, la- curilor, şi mărilor se prefac încetul cu încetul în aburi. Aburii se ridică în sus, unde dând de aer mai rece, se adună şi formează norii. Norii plutesc în aer şi sunt purtaţi de vânturi până la depărtări mari. Câte- odată norii sunt aproape de pământ, iar altădată

56

56 foarte sus. Când vedem ridicându- se nori negri şi groşi, cari întunecă lumina soarelui, atunci

foarte sus. Când vedem ridicându-se nori negri şi groşi, cari întunecă lumina soarelui, atunci e semn că furtuna şi ploaia sunt aproape. Când dincontră, vedem plutind la o mare înălţime nori albi şi creţi, atunci e semn că timpul va rămâne frumos.

Ceaţa. Se întâmplă câteodată, că aerul depe supra- faţa pământului să se răcorească repede. Atunci aburii se prefac în picăturele de apă foarte mici şi plutesc pe deasupra pământului ca un nor alburiu. Aburul acesta se numeşte ceaţă. Ceaţa se vede maicuseamă dimineaţa. Când ceaţa e deasă şi negricioasă, se zice negură.

Ploaia. Ridicând capacul unui vas ce fierbe pe foc, vedem curgând depe el picături de apă, Aceste picături s'au format din aburi, cari au dat de capacul rece şi s'au prefăcut în apă, adică s'au condensat. Când suflăm pe un geam rece, vedem deasemenea că se formează nişte picăturele de apă. Ele provin tot din condensarea aburilor scoşi din corpul nostru, şi cari au dat de răceală. Acelaş lucru se întâmplă şi în atmosferă: Norii urcându-se din ce în ce mai sus, ajung la nişte straturi de aer rece. Acolo, aburii ce-i formează, se condensează în picături de apă, cari fiind mai grele decât aerul, cad pe pământ. Apa aceasta şi căderea ei în picături se numeşte ploaie. Ploile cad în ţara noastră mai ales primăvara şi toamna. Ploaia este foarte trebuincioasă semănăturilor şi tuturor plantelor. Ea curăţă şi răcoreşte aerul. Când nu plouă mult timp, pâraiele seacă, iar gârlele scad. Apa de ploaie n'are nici un gust, dar dacă se strecoară prin pământ şi iese în izvoare, devine bună de băut.

57

57 Roua. In timpul nopţilor senine de vară, iarba, florile şi toate lucrurile se răcesc. Atunci

Roua. In timpul nopţilor senine de vară, iarba, florile şi toate lucrurile se răcesc. Atunci aburii din aer, cari sunt.în atingere cu ele, se condensează în picăturele mici de apâ. Aceasta este roua. Roua răcoreşte plantele şi le procură umezeala trebuincioasă, dela o ploaie pâna la alta.

umezeala trebuincioasă, dela o ploaie pâna la alta. Ghicitoare. Ce intră în sat şi câinii nu

Ghicitoare.

Ce intră în sat şi câinii nu latră?

alta. Ghicitoare. Ce intră în sat şi câinii nu latră? Băiatul isteţ . [cetire] Î n

Băiatul isteţ.

[cetire]

În primăvara anului 1893, râurile revărsându-se din pricina multor ploi, înnecară mai multe sate depe margi- nile lor. Într'unul din aceste sate din apropierea târguleţului Titu, un băiat ca de 13 ani, fiind lăsat acasă de părinţi îm- preună cu două surori mai mici, fură apucaţi fără veste de valurile furioase ale Argeşului. Apa creştea necontenit şi copiii erau ameninţaţi să se înnece. Curajosul băiat însă, văzând primejdia, nu-şi pierdu deloc cumpătul. El luă degrabă o funie din coşarul vitelor, legă de mijloc cu un capăt al funiei pe cea mai mare dintre surori, iar cu celălalt capăt, în dinţi, se urcă într'un nuc din faţa casei, şi, după ce trecu funia peste o ramură groasă, se dete jos şi începu să tragă din toate puterile. Fetiţa fu astfel urcată în nuc. Ea se deslegă repede şi băiatul, cu ajutorul ei, urcă şi pe sora lor cea mică. Apa creştea şi fetele plângeau, căci apa ajunsese până la umerii băiatului. El se luptă din răsputeri şi, ajutat de apa câre-1 săltă în sus, reuşi însfârşit să se urce şi el în

58

58 nuc. Părinţii plângeau departe de casă, fiind siguri că copiii lor s'au înnecat. La întoarcere

nuc. Părinţii plângeau departe de casă, fiind siguri că copiii lor s'au înnecat. La întoarcere însă, găsindu-i în vieaţă, bucuria lor fu nemărginită. Ei mulţumiră lui Dumnezeu pentru curajul şi isteţimea ce-a dat fiului lor.

Dumnezeu pentru curajul şi isteţimea ce -a dat fiului lor. Proverb. Omul vrednic nu s e

Proverb.

Omul vrednic nu se prăpădeşte niciodată.

lor. Proverb. Omul vrednic nu s e prăpădeşte niciodată. Cei doi lucrători. Doi ţărani când vrură

Cei doi lucrători.

Doi ţărani când vrură la lucru să plece, Nevestele în casă, până a-i petrece, I-au sfătuit, ce fel şi cum să urmeze, Cum să se tocmească şi cum să lucreze. Una zise: „Frate, vezi, de ţine minte Şi unul al femeii din zece cuvinte:

Eu nu-ţi zic altă, decât şă ştii cumcă, După cum eşti mare şi vrednic de muncă, Când te tocmeşti, cere să-ţi dea plată buna; Nu luă îngrabă pe nimic arvună, Să-ţi pierzi de surda vremea şi zilele tale Şi să vii acasă fără de parale”. Iar cealaltă zise: “Bărbate, ascultă:

Lucrează pe plată puţină şi multă, Cum ţi se întâmplă, nu după plăcere, Decât să pierzi vremea degeaba'n şedere». Deci ei plecară amândoi odată, Ţinând fiecare sfătuirea dată. În oraş intrară lucru să găsească, Veniră şi'n dată oameni să-i tocmească. Cel cu plata mare, nu vru jos să lase

59

59 Nevasta acasă cum îl învăţase. Celălalt se duse, lucră, luă plata, A doua zi ia

Nevasta acasă cum îl învăţase. Celălalt se duse, lucră, luă plata, A doua zi iarăş, la alţi fu gata. A treia zi încă n'o pierdu degeaba; În scurt, totdeauna se află în treabă. Iar celălalt tovarăş, stând în aşteptare, Ca să se tocmească tot pe plată mare, Mai mult a lui vreme era petrecută Făr' de nici un lucru şi'n deşert pierdută. Ce luà în trei zile dintr'o săptămână, Da pe d'ale gurii odihnând pe rână. Deci, când trece vara şi lucru 'ncetează, Plec şi ei acasă, copiii să-şi vază. Cel cu plata mare duse pungă goală, Trist, galben la faţă şi slab ca de boală; Iar celălalt umpluse de bani chimiraşul Şi se duse vesel ca trandafiraşul.

de bani chimiraşul Şi se duse vesel ca trandafiraşul. [A. PAN] Anton Pan. (biografie) Anton Pan

[A. PAN]

Anton Pan.

(biografie)

Anton Pan s'a născut în Bulgaria la anul 1797. El veni în Bucureşti pela anul 1825 şi-şi agonisi traiul cântând pela biserici şi dând lecţii de muzică bisericească pela mănăstiri. Anton Pan cunoştea foarte bine obiceiurile poporului; deaceea, el a cules o mulţime de proverbe şi poveşti, pe cari le-a publicat într'o carte sub numele de Povestea vorbei.

60

60 Scrierile lui Anton Pan, fiind foarte plăcute şi uşoarede înţeles, s’au răspândit în toată ţara,

Scrierile lui Anton Pan, fiind foarte plăcute şi uşoarede înţeles, s’au răspândit în toată ţara, devenind el însuş cel mai cunoscut dintre scriitori de pe acele timpuri.

cel mai cunoscut dintre scriitori de pe acele timpuri. Anton Pann a murit la anul 1854,

Anton Pann a murit la anul 1854, dar numele lui va rămâne neuitat.

a murit la anul 1854, dar numele lui va rămâne neuitat. Lacul Sărat şi Monumentul. (lect.

Lacul Sărat şi Monumentul.

(lect. geogr.)

Ieşind din oraşul Brăila pe bariera Călăraşi, dăm de şoseaua cu acelaş nume, pe care mergând numai puţin de 5 km, spre apus şi aproape paralel cu Dunărea, ajungem la Lacul Sărat, una din cele mai însemnate staţiuni bal- neare din ţara noastră. Pe amândouă laturile, şoseaua este împodobită cu deosebite feluri de arbori, a căror umbră deasă te apără de arşiţa soarelui. Sute de trăsuri duc pe călători la băi sau în oraş. Ajungând Ia staţiune, vezi o baltă destul de întinsă, mai mult lungă decât Iată, având forma cam ca a unei potcoave. Apa într'însa e de o coloare cam negricioasă şi are un miros cam neplăcut

61

61 dar suportabil; este foarte sărată şi amară din cauza prea mare i cantităţi de sare,

dar suportabil; este foarte sărată şi amară din cauza prea marei cantităţi de sare, iod, pucioasă şi fier, ce conţine. Pe malul despre răsărit se află cătunul, care poartă numele lacului şi care face parte din comuna Chiţcani. Vilele măreţe, otelurile spaţioase, casele înalte, aleele drepte şi plantaţiunile de salcâmi, dau frumosului cătun înfăţişarea mai mult a unui orăşel. Din maiu şi până în septemvrie, o mulţime de bolnavi vin să-şi caute vindecarea în apa şi nomolul acestui lac. Spre m.-noapte de lac, cam la 4 km depărtare şi numai la 1 km de oraşul Brăila, se află un prea frumos crâng închis cu şanţuri dejur împrejur. În mijlocul crângului e ridicată o movilă, deasupra căruia se află un falnic mo- nument, în vârful său, monumentul are un vultur cu două capete, turnat în bronz, iar la bază, deoparte şi dealta, are câte o ţeava de tun asemenea de bronz. Se spune că sub acest monument se odihnesc osămin- tele unui general rus, căzut într'una din luptele cu Turcii, din anul 1828. Alături de monument, se află o măreaţă clădire ridicată de curând, unde Brăilenii se desfătează în toate zilele fru- moase de peste an. Dela monument până în oraşul Brăila, este o alee plan- tată, deoparte şi dealta cu câte două rânduri de arbori stufoşi şi foarte plăcuţi la vedere. Astăzi Lacul Sărat şi monumentul sunt legate de Brăila prin tranvaiu electric.

monumentul sunt legate de Br ăila prin tranvaiu electric. Î ngheţarea apei. Aplicaţiuni. (ş t. naturale)

Îngheţarea apei. Aplicaţiuni.

t. naturale)

În timpul iernii, când frigul e aspru, apa trece din stare lichidă în stare solidă, Trecerea această se zice îngheţare. Ghiaţa este mai uşoară decât apa şi aceasta din cauză că, pe când celelalte corpuri îşi micşorează volumul la răceală, apa dincontră şi-1 măreşte. Când apa îngheaţă,

62

62 ea, mărindu - şi volumul, împinge cu atâta putere în pereţii vasului în care ar

ea, mărindu-şi volumul, împinge cu atâta putere în pereţii vasului în care ar fî închisă, încât îl sparge, chiar dacă vasul ar fi de fier. De aceea vedem iarna plesnind ţevele pline cu apă, crăpând pietrele şi arborii şi prăvălindu-se în prăpăstii stânci întregi. Legumele şi fructele, dacă nu sunt puse la loc cald, degeră în timpul iernii, din cauză că zemurile ce ele cuprind, înghiaţă şi mărindu-şi volumul, rup ţesăturile lor. Ghiaţa fiind mai uşoară decât apa, pluteşte deasupra ei; altfel, toate fiinţele, cari trăiesc în apă, ar muri. Ea formează un înveliş, oare împiedică îngheţarea apei până la fundnl glrlei şi deci îngăduie fiinţelor din apă să poată trăi.

şi deci îngăduie fiinţelor din apă să poată trăi. Neascultarea. [cetire] Marin era un băiat deştept

Neascultarea.

[cetire]

Marin era un băiat deştept dar neascultător. Când părinţii săi ori învăţătorul îl opriau dela câte ceva, el uita numai decât şi făcea tocmai dimpotrivă. Ascultaţi ce i se întâmplă:

Într'o dimineaţă plecând de acasă, tatăl său îi zise:

„Marine, eu ştiu că tu vrei să te duci la gârlă, ca să te dai pe ghiaţă, Află că zilele acestea, fiind vreme Călduroasă, ghiaţa s'a subţiat şi se poate întâmpla să se rupă. Ia-ţi mai bine cartea şi învaţă-ţi lecţiile pentru mâine, ca să nu mă dai cumva de vre-o supărare.” Lui Marin Insă, aceste cuvinte îi intrară pe o ureche şi-i ieşiră pe cealaltă. El se duse deadreptul la gârlă şi începù să se dea pe ghiaţă. Tatăl său, care se luase după dânsul, văzând pri- mejdia, se sperie şi strigă cât putu:

63

63 „Marine, fugi de pe ghiaţă"! Marin auzi strigătul, dar nu voi să asculte. Deodată ghiaţa

„Marine, fugi de pe ghiaţă"! Marin auzi strigătul, dar nu voi să asculte. Deodată ghiaţa se rupse. Marin se scufundă şi era cât pe aci să se înnece, dacă nu sosià la timp tatăl său, ca să-l scoată afară. Iată unde duce neascultarea.

ca să -l scoată afară. Iată unde duce neascultarea. Proverb . P aza bună trece primejdia

Proverb.

Paza bună trece primejdia rea.

neascultarea. Proverb . P aza bună trece primejdia rea. Izvorul. [cetire] Căldura eră nesuferită. Şerban şi

Izvorul.

[cetire]

Căldura eră nesuferită. Şerban şi tatăl său se plimbau pe câmp. Însetaţi, ei doreau să găsească niţică apă, ca să se răcorească. Ajunseră în fundul unei văi umbrite, unde deteră peste nişte apă limpede ce ieşià dintr'o stâncă. „Hai să bem", zise Radu. Dar tatăl său îl opri. El făcu pe fiul său să înţeleagă că trebuie să se odihnească mai întâi puţin, căci bând apă obosiţi, s'ar fi putut îmbolnăvi. Ei se aşezară pe iarbă şi Radu întrebă pe tatăl său:

„Tată—zise el—câmpiile văd că sunt uscate după seceta şi arşiţa ce avem de câtva timp, Mi se pare ciudat, că văd apa aceasta curgând încă. De unde vine această apă tainică ?" Fiul meu, apa care cade sub formă de ploaie, se strecoară în pământ şi se scurge pe dedesubt spre locurile mai joase. Dacă pământul e crăpat în locurile

64

64 către care se scurge, cum e aici de pildă, atunci apa iese afara. Î nţelegi

către care se scurge, cum e aici de pildă, atunci apa iese afara. Înţelegi acum de unde vine această apă ? Şi fiindcă ne-am odihnit destul, putem bea".

apă ? Şi fiindcă ne-am odihnit destul, putem bea". Profetul Daniil. (religie) Nabucodonosor, regele

Profetul Daniil.

(religie)

Nabucodonosor, regele Babilonenilor, coprinzând ţara izrailiţilor, luă ca robi un mare număr de tineri izrailiţi, între cari şi pe profetul Daniil. Acesta se trăgea din neam regesc. In timpul cât şezii la curtea regelui, Daniil ocupa slujbe însemnate. Ceilalţi slujbaşi babiloneni, văzând că Daniil este mai preţuit de rege decât ei, îşi puseră în gând sâ-1 piarză, Astfel ei spuseră regelui că Daniil se închină tot la Dumnezeul izrailiţilor. Regele auzind aceasta dete poruncă să-! arunce într'o groapă cu lei. In urmă căindu- se de fapta sa, se duse la groapă şi cu glas tânguitor strigă: Daniil! Daniil! Te-a putut mântui Dumnezeul la care tu te închini?", Şi Daniil răspunse:

«Rege, lungă să-ţi fie viaţa ! Dumnezeul meu a trimis îngerul său, ca să închiză gurile leilor şi iată că nu mi-au făcut nici un rău." Atunci regele se înveseli şi scoase pe Daniil din groapă, iar în locu-i aruncă pe parîşii lui, cari fură sfâşiaţi de lei numaidecât. După aceasta regele porunci supuşilor săi, ca deaci înainte să se închine numai la D-zeul lui Daniil, căci e singurul D-zeu adevărat. Daniil este trecut în rândul proorocilor mari, fiindcă a arătat lămurit timpul venirii lui Mesia şi când se va zidi Ierusalimul.

65

65 Întemeierea Moldovei. (istorie) După întemeierea Munteniei de către Liton - vodă, domnii, cari urmară îndată

Întemeierea Moldovei.

(istorie)

După întemeierea Munteniei de către Liton-vodă, domnii, cari urmară îndată după dânsul, porniră cu răsboiu contra Tătarilor, cari copleşiseră Moldova şi cari năvăliau necontenit şi în Muntenia. În timpul acela, ţinutul Maramureşului erà sub stăpânirea Ungurilor. Fiindcă Tătarii năvăliau şi în acel ţinut, regele Ungurilor trimesese pe la anul 1340 în contra lor pe un voievod din Maramureş, numit Dragoş-vodă. Acesta intră în Bucovina, bătu şi goni pe Tătari cari se retraseră spre răsărit, în câmpiile întinse de peste Nistru. Dragoş-vodă, văzând cât de frumoase sunt locurile în aceste părţi, se hotărî să întemeieze aci o ţară. El se aşeză în Bucovina cu toate cetele sale. Dragoş întinse apoi stăpânirea asupra locurilor de pe râul Moldova în jos, unde trăiau o mulţime de Români grupaţi în ţărişoare mici. El dete ţării întregi numele de Moldova, după numele râului, care străbate partea de sus a ei. Ca marcă a ţării, Dragoş hotărî să fie un cap de zimbru, în aducerea aminte despre zimbrul, pe care se zice că l-ar fi ucis în drumul său către Moldova. Dragoş domni doi ani. După moartea lui Dragoş, urmă la domnie fiul său Sas-vodă, In timpul acestuia, un alt voievod din Ma- ramureş numit Bogdan, voind să scape de sub ascultarea regelui unguresc, porni cu oaste, ca să cuprindă Moldova. El birui pe Sas-vodă şi se făcu domn al Moldovei, Bogdan a fost un domn foarte viteaz. El îşi întinse

Carte de Cetire cl. III-a

66

66 domnia peste toată Moldova, după ce mai întâiu o curăţi de Tătarii ce mai rămăseseră

domnia peste toată Moldova, după ce mai întâiu o curăţi de Tătarii ce mai rămăseseră în partea de jos a ei. Românii de prin celelalte provincii supuse Ungurilor şi cari nu mai puteau suferi asupririle şi stăpânirea ungurească, veniau în cete numeroase şi se aşezau în Moldova. În scurt timp. Moldova se umplu de locuitori români şi deveni o ţară mare şi liberă. Astfel Bogdan este adevăratul întemeietor al Mol- dovei. El făcu cele dintâi monede româneşti şi zidi la Rădăuţi cea dintâiu mănăstire din Moldova. Bogdan muri la anul 1365 şi fu înmormântat în biserica mănăstirii zidită de dânsul.

înmormântat în biserica mănăstirii zidită de dânsul. Bruma, zăpada, poleiul. (şt. na turale) Bruma. Î n

Bruma, zăpada, poleiul.

(şt. naturale)

Bruma. În nopţile de vară, plantele şi celelalte lucruri nu se răcesc tocmai mult; deaceea, aburii, cari sunt în atingere cu ele, se prefac numai în rouă. În nopţile de toamnă însă, lucrurile se răcesc cu mult mai tare şi atunci aburii se prefac într'o pulbere albă de ghiaţă. Aceasta este bruma. Ea nu se formează decât în nopţile senine şi reci ale toamnei şi câteodată şi ale primăverii. Bruma strică zarzavaturile şi florile, dacă nu sunt acoperite în timpul nopţii. Zăpada. Când norii dau de un aer foarte rece, aburii din cari sunt formaţi, se prefac mai întâiu în picături mici de apă şi apoi aceste picături îngheaţă, luând forma unor ace. Acestea se unesc apoi mai multe la un loc şi cad pe pământ în forma unor

67

67 fulgi albi. Aceasta este zăpada. Z ăpada cade numai în timpul iernii, căci numai atunci

fulgi albi. Aceasta este zăpada. Zăpada cade numai în timpul iernii, căci numai atunci este destul de frig, ca picăturile de apă să îngheţe în aşâ fel, încât să se unească în formă de fulgi. Pentrucă zăpada este pulberoasă, ea cuprinde mult aer, ceeace o face să fie rea conducătoare de căldură. Prin această preţioasă calitate, zăpada este de mare folos în agricultură, căci pedeoparte acopere semănăturile şi le împiedică să degere, iar pedealta, dă umezeală pământului şi-l face roditor. Poleiul Dacă se întâmplă să plouă în timpul iernei, nd pământul şi toate obiectele depe dânsul sunt reci, atunci picăturile de ăpă îngheaţă îndată şi formează ceeace se numeşte poleiu. Poleiul este foarte vătămător pomilor, căci gheaţa, ce se formează în jurul ramurilor, le apasă în jos şi le rupe, iar pe mugurii din cari trebuie să iasă frunze şi flori, îi strânge, îi sfărâmă şi-i face să degere. Dar poleiul mai este vătămător şi oamenilor şi vitelor, căci îi face să alunece pe drum şi să cadă.

vitelor, căci îi face să alunece pe drum şi să cadă. Ghicitoare. Vin oiţele din munte

Ghicitoare.

Vin oiţele din munte Cu steluţele pe frunte.

Ghicitoare. Vin oiţele din munte Cu steluţele pe frunte. Iarna. (cetire) Acum zilele sunt cele mai

Iarna.

(cetire)

Acum zilele sunt cele mai scurte şi mai friguroase

din tot

anul.

Apele

îngheaţă,

iar

din

aer cade

multă

zăpadă.

Câteodată

crivăţul

suflă

cu

putere

68

68 şi spulberă zăpada formând troieni. Copiii fac oameni de zăpadă şi se joacă împrejurul lor.

şi spulberă zăpada formând troieni. Copiii fac oameni de zăpadă şi se joacă împrejurul lor. Pe drum săniile alunecă uşor şi produc mare plăcere celor cari călătoresc ori se plimbă cu ele. Pe gârlele îngheţate, copiii se dau pe ghiaţă cu patinele. Stoluri de vrăbii şi de ciori sboară pe lângă

Stoluri de vrăbii şi de ciori sboară pe lângă şirile de paie şi pe lângă drumuri,

şirile de paie şi pe lângă drumuri, ca să găsească seminţe. Ce greu se pot hrăni, şi bietele păsări, în timpul iernii! Iată şi Crăciunul cu „Bună dimineaţa la moş ajun", cu steaua, colindul şi pluguleţul! Colindătorii merg, dela o casă la alta sgribuliţi de frig, căci gerul strânge toate ca şi cum le-ar coase cu undreaua. Suntem în luna decemvrie sau undrea. La 6 decemvrie avem sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae, iar la 25 sărbătoarea, Naşterea Mântuitorului sau Crăciunul.

69

69 * * * Zilele încep să crească. Gerul se întăreşte şi ză pada scârţie sub

*

*

*

Zilele încep să crească. Gerul se întăreşte şi zăpada scârţie sub picioare. Anul vechiu se duce şi altul nou vine plin de speranţe. Copiii cei mai mici cu sorcova, iar cei mai mari cu plugul, urează pe la case bună sănătate şi

isbândă pentru anul ce începe. Acum cade sărbătoarea Bobotează, pe care toţi creştinii o serbează cu mare pompă. Câteodată gerul e în acest timp aşà de aspru, încât poporul ia pus numele de gerul Bobotezei. Suntem în luna ianuarie sau ghenar. La 1 ianuarie avem sărbătoarea Sf. Vasile şi în- ceputul anului nou, la 6 sărbătoarea Botezul Domnului, iar la 7 sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul.

*

*

*

Soarele începe să încălzească mai bine pământul, iar zăpada şi ghiaţa încep să se topească. Zilele cresc din ce în ce mai mult. Oamenii aşteaptă cu nerăbdare să se ridice

cât mai repede zăpada, ca să pornească la muncă. Ei dau acum vitelor hrană mai multă şi mai bună, ca să prindă putere. În timpul acesta, vremea e foarte schimbăcioasă; când îngheaţă, când se desgheaţă, când plouă, când ninge. Deaceea, oamenii zic că acum se ferică şi des-ferică. Suntem în luna fevruarie sau făurar. La 2 fevruarie avem sărbătoarea Întâmpinarea Domnului. Lunile : decemvrie, ianuarie şi fevruarie, în cari crivăţul se plimbă în voie pe câmpia acoperită cu zăpadă şi în cari totul pare amorţit, formează frigurosul anotimp al iernii.

în voie pe câmpia acoperită cu zăpadă şi în cari totul pare amorţit, formează fri gurosul

70

70 Viscolul. Crivăţul din miazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada'n ceruri depe deal, depe câmpie.

Viscolul. Crivăţul din miazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada'n ceruri depe deal, depe câmpie. Valuri albe trec în zare, se aşează'n lung troian Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul frământă lumea

Lupii suri ies după pradă,

Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură, corbii sbor vârtej, răpiţi de vânt Şi răchitele se'ndoaie, lovindu-se de pământ

Sbîeret, răget, ţipăt, vaiet, mii de glasuri spăimântate Se ridică de prin codri, depe dealuri, de prin sate, Şi'n departe se aude un nechez

Noaptea cade, lupii urlă

Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire, Stă, aude în câmp lătrare si zăreşte cu uimire

, vai de cal şi călător !

O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind. Unde dulcea ospătare îl întâmpină zâmbind ! (V. Alexandri)

dulcea ospătare îl întâmpină zâmbind ! (V. Alexandri) Mircea cel Mare. (istorie) Domnii, cari urm ară

Mircea cel Mare.

(istorie)

Domnii, cari urmară după Liton-vodă, întinseră hotarel Munteniei tot mai departe spre Marea-Neagră şi peste munţii Carpaţi. Ei zidiră mănăstiri, înconjurându-le cu ziduri groase, spre a sluji ca adăpost şi ca cetăţi de apărare în vreme de năvăliri. Biruiră de mai multe ori pe craii sau regii ungureşti, cari voiau să supună ţara şi goniră cetele de Tătari, cari năvăliau s'o jefuiască. Dar puterea Munteniei ajunse la culme în timpul lui Mircea Basarab, care se alese domn la anul 1386 şi care, pentru faptele sale cele mari, fu numit Mircea cel Mare.

lui Mircea Basarab, care se alese domn la anul 1386 şi care, pentru faptele sale cele

71

71 În timpul acesta, se întind ea dela miazăzi spre Dunăre stăpânirea unor barbari răsboinici şi

În timpul acesta, se întindea dela miazăzi spre Dunăre stăpânirea unor barbari răsboinici şi de altă lege cuprinzând şi supunând una după alta ţările creştini din calea lor. Aceşti barbari erau Turcii. Mircea ştia că Turcii vor ajunge şi la hotarul ţării sale, dacă nu vor fi opriţi în cale. Deaceea, el îşi întocmi o armată puternică şi intră în înţelegere cu regii Ungurilor, Polonilor şi-ai altor popoare creştine, ca să pornească în contra Turcilor cu răsboiu mare, spre a-i sili să se înapoieze de unde veniseră. După lupte înfricoşate, norocul fu de partea Turcilor, căci creştinii fură biruiţi, iar Turcii îşi întinseră stăpânirea până la Dunăre, ba încă trecură şi în Muntenia. Mircea văzând primejdia, alergă înaintea Turcilor şi- i întâmpină Ia Rovine lângă Craiova. Aci îi bătu aşa de grozav, încât însuş Baiazid, sultanul turcesc, abia scăpă cu fuga. Mircea însă nu dete pace Turcilor; el trecu Dunărea, îi goni tot mai departe şi cuprinse toate cetăţile din dreapta Dunărei, precum şi Dobrogea, până la Marea- Neagră. Baiazid, plin de mânie că un domn mic îl biruise pe el, care înspăimântase toată creştinătatea, plecă cu oaste numeroasă, ca să prefacă ţara românească în paşalâc turcesc. Mircea însă îi ieşi înainte la un loc mlăştinos din judeţul Ialomiţa numit tot Rovine, şi aci, după o luptă năprasnică, îl birui cu totul. îngâmfatul Baiazid deabià scăpă cu vieaţă peste Dunăre. Mircea ar fi voit să gonească cu desăvârşire pe Turci şi să scape creştinătatea de ei; dar domnii creştini, în loc să-1 ajute, din contră făceau planuri pe sub ascuns, ca să-i ia ţara. Necredinţa aceasta a lor făcu pe Mircea să caute a se învoi mai bine cu Turcii, cari erau mai de cuvânt şi să pună ţara la adăpost de orice primejdie. Sultanul primi bucuros şi astfel Mircea încheie cu Turcii un tratat, după care ţara să fie liberă a-şi alege-domn pe cine ar voi, iar Turcii să n'aibă dreptul ase aşezà într'însa. În schimb, ţara să plătească Turcilor o sumă de bani pe fiecare an.

72

72 Mircea căută în vreme de linişte să întocmească ţara cum se cade. El întinse departe

Mircea căută în vreme de linişte să întocmească ţara cum se cade. El întinse departe hotarele ei şi-o împărţi în judeţe; zidi mănăstirea Cozia şi Cotmeana, îngriji de ar- mată şi încuraja negoţul, lăsând liberă intrarea mărfurilor streine. Astfel Muntenia ajunse, sub cârmuirea lui Mircea, la cel mai mare grad de putere. El muri la anul 1418, după o domnie de 32 de ani şi fu înmormântat la mănăstirea Cozia.

de 32 de ani şi fu înmormântat la mănăs tirea Cozia. Mircea la bătaie. Armia maghiară

Mircea la bătaie.

Armia maghiară ţara a'nvelit, Soarele văzând-o a îngălbenit. Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă. Cu o mică ceată de voinici s'avântă, Pe un cal ce muşcă spuma în zăbale, Printre zi şi noapte el îşi face cale:

Fraţii mei", vorbeşte falnicul bătrân, „Dumnezeu voit-a ca să mor român. Cel ce a sa viaţă ţării sale 'nchină, Piere ca lumina într'a sa lumină. Ce e 'n viaţa ţării viaţa unui om t Ce e 'n primăvară floarea unui pom ? Ceeace prin stele e o stelişoară Şi 'n nemărginire un minut ce sboară ! Şoimul când se vede prins de vânători, Spun că îşi sfărâmă cuib şi puişori, Astfel, decât lanţul braţul să-l încingă, Ce-i român, ce-i nobil, astăzi să se stingă!" Unde este timpul cel de bărbăţie, Când murià Românul pentru datorie ?

[Dimitrie Bolintineanu].

se stingă!" Unde este ti mpul cel de bărbăţie, Când murià Românul pentru datorie ? [Dimitrie

73

73 D. Bolintineanu. (biografie) Dimitrie Bolintineanu s'a născut în satul Bolintin din judeţul Ilfov la anul

D. Bolintineanu.

(biografie)

Dimitrie Bolintineanu s'a născut în satul Bolintin din judeţul Ilfov la anul 1826 şi a fost unul din cei mai buni scriitori ai noştri. El a scris atât înversuri, cât şi în proză. Din scrierile lui se vede că Bolintineanu a fost un mare patriot. Poeziile : «Mircea la bătaie», «Doamna lui Neagoe» şi multe altele, cari se învaţă în şcoală, dovedesc cât de mult iubit el ţara şi cât de mult îi plăcea să laude faptele vitejeşti ale strămoşilor noştri. În proză, Bolintineanu a scris multe istorioare din viaţa unora dintre cei mai însemnaţi domni: Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihaiu Viteazul şi alţii. Bolintineanu a fost şi ministru sub Cuza-vodă, dar cu toate astea a murit sărac la anul 1873.

- vodă, dar cu toate astea a murit sărac la anul 1873. Piatra Arsă. (cetire) „Românii

Piatra Arsă.

(cetire)

„Românii 's mulţi ca frunza codrului!". Că de n'ar fi mulţi, n'ar fi clădit ei, cum spune povestea, fiecare aducând numai câte un pumn de ţărână, cogeamite munte ca Ceahlăul! Şi iată cum mai spune şi alte poveşti, că s'a născut Piatra Arsă din valea Prahovei:

Ci-că s'au prăbuşit odată, la zi de mare cumpănă, norii cerului peste valea Prahovei şi s'au pornit dealuri bătrâne de lut şi s'au iezuit gârlele şi s'au curmat şi cale şi potecă între ţară şi Ardeal, de nu mai aveau pe unde trece dincoace de munţi ciobanii din ţara Bârsei cu turmele lor. Dar ciobanul bârsan ştie că nu-i singur pe lumea lui Dumnezeu şi că «Românii 's mulţi ca frunza codrului!».

74

74 Ca glas de bucium cheamă în patru părţi ale ce rului si vin ce- i

Ca glas de bucium cheamă în patru părţi ale cerului

si vin ce-i de o limbă, şi vin şi vin mereu

veniră, că din zori de ziuă pană la soarele a chindie, le-a fost deajuns să ridice câte un pumn din malul iezit pe vale şi să-l arunce între Vârful cu Dor şi Jepi. Curăţit-au aşa toată valea Prahovei şi apele ele şi-au aşternut pat nou cu

prund şi nisip aurit. Apoi, pentru ca altădată să nu mai risipească ploile muntele de lut scos din valea Prahovei, ciobanii grămădiră peste el codrii de lemn tăiat şi deteră foc lemnelor de se prefăcu lutul în stâncă. Şi iată de ce acestui munte îi ziseră de atunci Piatra Arsă !

Şi atâţia

munte îi ziseră de atunci Piatra Arsă ! Şi atâţia Explicarea vânturilor. (ş t. naturale) A

Explicarea vânturilor.

t. naturale)

Aerul nu e deopotrivă de cald pe toată suprafaţa pământului. În părţile unde căldura e mare, dilatându-se. devine mai uşor şi se ridică în sus, iar locul său îl ocupă aerul rece, care vine dimprejur. Mişcarea aceasta de schimb între aerul cald şi cel rece, noi o numim vânt. Vânturile au diferite nume, după direcţiunea dincotro bat. Primăvara şi vara, când bat încetişor şi răcoros, vântul ia numele de zefir, când bate mai tare se zice numai vânt tare, iar când bate cu aşà putere încât rupe crăcile, desrădăcinează copacii, desveleşte casele şi turbură apele, se zice furtună sau vijelie. Vântul care bate în ţara noastră despre nordest, se zice crivăţ; cel care bate despre apus, austru; cel despre m.-noapte, adică despre munte, muntean şi înfine, cel despre m.-zi, adică despre baltă, băltăreţ. Vânturile aduc şi bine şi rău. Cele slabe şi cele tăricele curăţă aerul de gazuri primejdioase sănătăţii, usucă pământul umed, ajută la înmulţirea unor plante,

75

75 ducând sămânţa şi pulberea cea galbenă dela un loc la altul, depe o floare pe

ducând sămânţa şi pulberea cea galbenă dela un loc la altul, depe o floare pe alta şi înfine aduce ploaia. Furtuna dincontră, aduce stricăciuni, căci rupe co- pacii, desveleşte casele, culcă şi încurcă holdele şi câteodată aduce grindină şi chiar boale. Când vântul abia adie şi voim să aflăm dincotro bate, muiem degetul în apă şi-1 ridicăm în sus. Vântul bate din partea aceea unde simţim răceala la deget. Când se întâlnesc două vânturi tari, se formează vârtejuri şi trombe. Vârtejul se formează mai cu seamă pe uscat, iar trombele pe apă. Tromba e atât de periculoasă, că mai toate vasele peste cari trece se sfărâmă şi se scufundă.

vasele peste cari trece se sfărâmă şi se scufundă . Furtuna. Vezi departe despre munte, Norii

Furtuna.

Vezi departe despre munte, Norii cum se grămădesc

Şi cum pe alor neagră frunte,

Mii de brazde se zăresc ;

Scapără mereu şi tună,

Cerul pare mânios ; Ici un arbor se detună, E grozav, dar e frumos!

Cât e cerul se'ntind norii;

Soare par'că n'a mai fost

Şi depe câmp muncitorii Aleargă la adăpost. Se sparg norii şi o ploaie Repede căzând din ei, În spumânde mici pâraie Îşi iau calea către văi. Dar iar vine mândrul soare, Ah! nu-i fie dedeochi Şi văzându-l frunză, floare, Râd cu lacrămile'n ochi.

Dar iar vine mândrul soare, Ah! nu-i fie dedeochi Şi văz ându- l frunză, floare, Râd

76

76 Ghicitori. 1. Ce trece pr in vamă Şi nu se bagă’n seamă ? 2. Tărtăcuţă

Ghicitori.

1. Ce trece prin vamă Şi nu se bagă’n seamă?

2. Tărtăcuţă neagră Peste câmp aleargă.

Legenda crivăţului.

(cetire)

Crivăţul ieşi odată la plimbare ; dar fiindcă erà foarte desmetic, făcù o mulţime de neorândueli. Îndată ce intră în grădină, începu să scuture' trandafirii cei frumoşi, să dea jos merele, prunele şi alte poame. Pe câmp făcu şi mai mult rău. Aci el culcă la pământ grâul scuturându-i boabele, doborî clăile de fân, ba ce-i mai mult, răsturnă un biet pom bătrân, întorcându-1 cu rădăcinile în sus. Oamenii speriaţi de el se duseră iute la regele vânturilor, care le ţine închise în palatul său şi le dă drumul numai când voeşte. Ei îi povestiră toate ce le făcuse vântul pustiitor şi în ce stare se se aflau grădinile şi câmpiile lor. Atunci regele vânturilor chemă în grabă pe crivăţ şi-1 întrebă, dacă este adevărat ce spun oamenii despre dânsul. El nu putu să tăgăduiască, deoarece grădinile şi câmpiile îl dădeau de gol. Regele întrebă :

— De ce ai făcut atâtea rele ? — Eu n'am vrut să fac nimănui rău, răspunse crivăţul; am voit numai să mă joc cu trandafirii, cu merele şi cu alte poame — Fiindcă ai făcut atâtea rele cu jocul tău, adause regele, deaci înainte nu te voiu mai lăsa să ieşi în timpul verii. Toată vara te voiu ţine închis şi numai iarna, când

77

77 nu mai sunt flori, frunze şi poame, îţi voiu da voie să te plimbi şi

numai sunt flori, frunze şi poame, îţi voiu da voie să te plimbi şi să te joci prin grădini şi câmpii. După cum se vede, ţie ţi se cade să te plimbi pe gheaţă şi pe zăpadă, iar nu printre flori şi poame. Deatunci, crivăţul nu se mai vede decât iarna. El vine deobiceiu despre m.-noapte şi răsărit.

iarna. El vine deobiceiu despre m.- noapte şi răsărit. Ţăranul şi nebunul. Un sătean oare unde,

Ţăranul şi nebunul.

Un sătean oare unde, Cam neghiob, cam prostănac, Într'o zi se încărcase În spinare cu un sac. Sacul fiind lung şi mare. Iar el la trup mărunţel, După ce se 'ncovoiase, Se târà şi după el. Unul ce'n oratuncea Cam pe nebunul făcea, Văzându-l cu câtă casnă Sacu'n spinare ducea :

Ia stăi, mă!"către el zise,

„Pune sacul jos aci". El voind să mai răsufle, Ascultă ce-i porunci. Dându-i vre-o cinci lovituri, Îi zise : „Na, ţine minte", Apoi îndoindu-i sacul Ca dăsagă, ş'ardicând, I-l puse'n umăr să-l ducă Întrebându-l şi zicând :

„Ei, acum cum ţi se pare? E ceva mai uşurel?". „ Da, mulţumim, bogdapro-ste! Foarte uşor !" zise el.

(Anton Pan).

bogdapro -ste! Foarte uşor !" zise el. (Anton Pan). Electricitatea, fulger şi trăsnet, paratrăsnet. [şt.

Electricitatea, fulger şi trăsnet, paratrăsnet.

[şt. naturale]

Frecând cu o ştofă de lână, o bucată de chihlibar, de sticlă ori de ceară roşie, acestea dobândesc puterea de a atrage lucruri uşoare, precum bucăţi mici de hârtie, peri, fulgi, măduvă de soc şi altele. Puterea aceasta nevăzută, care se naşte prin frecare în chihlibar, în sticlă sau în ceară roşie, se numeşte electricitate. Toate corpurile au electricitate ascunsă în

78

78 ele, dar nu la toate se poate cunoaşte cu uşurinţă. Astfel, bucăţile de fier, aramă

ele, dar nu la toate se poate cunoaşte cu uşurinţă. Astfel, bucăţile de fier, aramă ori lemn, oricât le-am frecà de mult, ele nu vor atrage corpurile uşoare, precum le atrage chihlibarul sau sticla; cauza este, că electricitatea străbate prin ele cu mare uşurinţă şi apoi se scurge prin corpul nostru în pământ; pe când chihlibarul şi sticla păstrează electricitatea în punctul unde le-am frecat. Aceste corpuri, prin cari străbate electricitatea cu uşurinţă, se zic corpuri bune conducătoare de electricitate; iar acelea, prin cari nu poate străbate, se zic rele conducătoare de electricitate. Bune conducătoare sunt: toate metalele, cărbunii, corpul omului şi al animalelor, pământul şi alte lucruri; iar rele conducătoare sunt: sticla, reşina, mătasea, aerul uscat şi alte lucruri. Dacă frecăm o bucată de sticlă şi una de chihlibar şi le apropiem pe rând de o bucăţică de măduvă de soc le- gată cu un fir de mătase, vedem că se petrece, următorul fapt: Mai întâiu bobiţa se lipeşte de sticlă, dar îndată se depărtează şi ori cât am încerca să mai apropiem sticla de bobită, ea fuge, ca şi când ar goni-o cineva. Dacă acum vom apropia chihlibarul, bobiţa se va lipi repede de dân- sul, dar tot aşa de repede se va depărta. Această încercare ne face să înţelegem, că sunt două feluri de electricităţi :

sticloasă sau pozitivă şi răşinoasă sau negativă şi că electricităţile de fel contrar se atrag, iar cele de acelaş fel se resping. Când apropiem un corp încărcat cu electricitate de un fel, de altul încărcat cu electricitate de fel contrar, vedem că se produce o scânteie şi se aude o pocnitură; scânteia şi pocnitura vor fi cu atât mai puternice, cu cât corpurile vor fi mai mari şi mai încărcate cu electricitate de fel contrar. Cunoscând toate acestea, vom înţelege ce se petrece în atmosferă.

79

79 Fulger şi trăsnet. Norii, ca toate celelalte lucruri, sunt încărcaţi şi ei cu electricitate. Dacă

Fulger şi trăsnet. Norii, ca toate celelalte lucruri, sunt încărcaţi şi ei cu electricitate. Dacă se întâmplă ca doi nori încărcaţi cu electricităţi diferite să fie aproape unul de altul, atunci electricităţile lor se atrag cu iuţeală şi se produce o brazdă de lumină foarte vie. Lumina aceasta se numeşte fulger. Dacă se întâmplă ca un nor încărcat cu electricitate să fie mai aproape, de pământ, electricitatea de fel contrar a pământului atrage pe a norului, şi atunci se produce trăsnet. Trăsnetul sfărâmă stânci, despică arbori, dărâmă ziduri, aprinde şuri de paie ori de fân, omoară oameni şi animale şi topeşte metalele. Electricitatea se grămădeşte pe locuri înalte; deaceea când vine o ploaie însoţită de fulgere şi tunete, nu trebuie să ne adăpostim sub arbori sau lângă căpiţe de fân, ori să ne urcăm pe movile, în podurile caselor ori în turlele bisericilor. Asemenea, să nu ţinem ferestrele deschise, nici să stăm lângă uşă ori lângă coşurile sobelor, căci forniân-du-se curente de aer, trăsnetul urmează drumul curentului. Infine, să ne ferim de a sta între lucruri de fier ori de alte metale, pentrucă acestea fiind bune conducătoare de electricitate, atrag trăsnetul. Paratrăsnetul. Pentru a feri clădirile de trăsnet, un om învăţat, numit Franclin, a născocit un instrument căruia i-a dat numele de paratrăsnet. Acest instrument este compus diutr'o vergea de fier lungă de 69 m., de forma unei frigări în patru muchi. Vârful său este foarte ascuţit şi format din platină ori din aramă poleită cu aur. Paratrăsnetul se aşează pe vârful clădirii, iar de partea de jos a lui, se leagă un lanţ lung de sârmă, care se coboară în jos şi se îrgroapă într'un puţ adânc. Electricitatea norului atrăgând pe a clădirii, aceasta se scurge în aer prin vârful ascuţit al paratrăsnetului şi astfel clădirea este ferită de trăsnet.

80

80 Aplicaţ iuni. Oame nii observând că electricitate poate să străbată un fir de sârmă oricât

Aplicaţiuni. Oamenii observând că electricitate poate să străbată un fir de sârmă oricât de lung cu iuţeala gândului, au născocit telegraful. Prin telegraf, un om dela Severin poate să trimită veste altuia dela Dorohoiu numai într'o clipă. Acum în urmă, s'a mai născocit un aparat, cu care tot prin ajutorul electricităţii, un om poate vorbi cu altul de peste zece judeţe ca şi cum ar fi amândoi în aceeaş cameră. Acest din urmă aparat se numeşte telefon. Aflându-se apoi că electricitatea are şi puterea de a duce greutăţi, oamenii au construit şi un fel de vagoane ca cele de drum fier, pe cari le mişcă tot cu electricitate. În sfârşit de câţiva ani s'a mai născocit un fel de aparat prin care, tot cu ajutorul electricităţii, se pot trimite şi primi ştiri dela mari depărtări, fără să se mai întrebuinţeze fire de sârmă. Această nouă descoperire se numeşte telegrafie fără fir. Astfel electricitatea este o putere, de care oamenii se folosesc la corespondenţă, la transport, la luminatul oraşelor şi caselor şi la alte trebuinţe.

la luminatul oraşelor şi caselor şi la alte trebuinţe. Ghicitoare. Urlă lupul la hotare Şi s'aude

Ghicitoare. Urlă lupul la hotare Şi s'aude 'n altă ţară.

Urlă lupul la hotare Şi s'aude 'n altă ţară. Copilul şi para tonerul. Mă întreb à

Copilul şi paratonerul. Mă întrebà copilul: „Spune-mi mie tată, Ce să fie oare suliţa 'naltă Colo sus pe casă şi cum se numeşte ?”. —„Paratoner, dragă; ăsta ne fereşte Casa şi avutul de trăsnet, când tună ;

E o născocire minunat de bună.

Dar pentru vieaţă, D-zeu din cer

A dat omenirii alt paratoner :

A înţelepciunii frumoasă făclie,

Ce pe om îl face fericit să fie !".

cer A dat omenirii alt paratoner : A înţelepciunii frumoasă făclie, Ce pe om îl face

O. SION

81

81 Dragoslavele (lect. geogr.) Vestită e şoseaua care iese din Câmpulung şi se îndreaptă spre Carpaţii

Dragoslavele

(lect. geogr.)

Vestită e şoseaua care iese din Câmpulung şi se îndreaptă spre Carpaţii Rucărului, înconjurând vârful Matiaşului (1241 m.). E una din cele mai bune din ţară, netedă caşicum ar ti construită acum, „Drumul cel mare", cum îi zic oamenii, trece mult timp tot printre casele şi grădinile din Valea Mare. Spre stânga se văd podgoriile împodobite cu îmbelşugată verdeaţă şi se vede şi acoperământul roşu al mănăstirii Nămăeştilor, cu vestita-i biserică scobită în inima unei stânci. Tot înaintând spre Carpaţi, deodată se ivesc coastele albe-roşii, văroase ale Mateiaşului, iar în dreapta se deschide valea Dâmboviţei, cu şuer de ape şi sgomot de mori şi fierăstrae, cari se pierd printre sălcii umbroase. Ea curge aici între cele două şosele: cea depe Matiaş şi cea care o urmăreşte prin Stoeneşti, spre Târgovişte, După cea dintâiu, când începi să scobori, în stânga, spre Dragoslavele, priveliştea ce se înfăţişează călătorului e neîntrecută în frumuseţe. În faţă se ridică măreţe movile pietroase de calcar parc'ar fi adevăraţi munţi: sunt pietrele Dragoslavelor, vestite în râsboiul crâncen ce avurăm cu Nemţii. Aici au ţinut ai noştri piept duşmanilor şi au dat lupte glorioase toată toamna lui 1916. Şi, desigur, poziţiile ar fi fost de necucerit, dacă înfrângerile din alte părţi n'ar fi făcut nefolositoare păstrarea acestor poziţii, de cari inamicul şi-a sfărâmat deatâteaori neputincios forţele. In vale se desfăşură satul cu casele albe, presărate printre copaci, cu vuet de ape şi freamăt de păduri.

Cetire cl. III primară.

82

82 Cu gospodării din cele m ai înfloritoare, Dragoslavele, adăpostite la poalele vestitelor Pietre, răspân desc

Cu gospodării din cele mai înfloritoare, Dragoslavele, adăpostite la poalele vestitelor Pietre, răspândesc cuvântul istoriei şi prin biserica zidită aici de Grigore Vodă Ghica în al XlX-lea veac, cu un turn ce aminteşte puţin pe acel al vechii mănăstiri din Câmpulung.

puţin pe acel al vechii mănăstiri din Câmpulung. Alexandru cel Bun. (istorie) După Bogdan Vodă, adevăratul

Alexandru cel Bun.

(istorie)

După Bogdan Vodă, adevăratul întemeietor al Mol- dovei, urmară mai mulţi domni puţin însemnaţi, până la anul 1400, când se urcă pe tronul acestei ţări, Alexandru nepotul lui Bogdan. Pentru bunătatea şi înţelepciunea cu care Alexandru cârmui ţara, poporul îi dete numele de Alexandru cel Bun. Cea dintâiu grijă a lui Alexandru a fost, ca să facă întocmiri folositoare pentru

înaintarea

împuternicirea ei. Spre a-şi împlini dorinţa aceasta, el ştia că-i trebuie linişte din partea vecinilor. Deaceea făcu învoială de prietenie cu Polonii mai strânsă şi mai îndelungată. El luă în căsătorie pe sora regelui şi-1 împrumută cu bani, luând drept chezăşie ţinutul vecin, Pocuţia. Afară de aceasta, Alexandru îl ajută şi cu 500 de călăreţi încontra unor ostaşi nemţi numiţi cavalerii teutoni, cu cari Polonii erau în răsboiu. Maicuseamă ajutorul acesta a fost de mare folos regelui, căci oastea Moldovenilor bătu de stinse pe acei cavaleri.

Maicuseamă ajutorul acesta a fost de mare folos regelui, căci oastea Moldovenilor bătu de stinse pe

şi

83

83 Cu toate aceste ajutoare, regele Polonilor se arătă, nerecuno scător, răci făcu învoială cu regele

Cu toate aceste ajutoare, regele Polonilor se arătă, nerecunoscător, răci făcu învoială cu regele Ungurilor, ca să cuprindă Moldova şi s'o împartă între dânşii. Şi când Turcii intrară în ţară după jaf, el nu-i dete niciun ajutor. Cât timp Alexandru avu linişte în ţară, întemeie multe aşezăminte folositoare. Astfel, împărţi Moldova în judeţe, după chipul cum erâ împărţită Muntenia, înfiinţa mai multe feluri de slujbe pentru cârmuitorii ţării, zidi mănăstirile Moldoviţa din Bucovina şi Bistriţa din judeţul Neamţu. Pentru a mări, repede numărul locuitorilor, el dete voie să se aşeze în ţară o mulţime de Secui, Armeni şi alte naţii.

Pentru înflorirea negoţului, el uşura de vamă unele mărfuri streine, iar pe altele le scuti cu totul. Astfel Moldova ajunse în curând a fi o ţară frumoasă şi bogată, sub cârmuirea plină de înţelepciune a lui Alexandru. După o domnie de 32 de ani. Alexandru muri la anul 1432 şi fu înmormântat în biserica mănăstirii Bistriţa.

şi fu înmormântat în biserica mănăstirii Bistriţa. Magnetism - Magnet. [ şt. naturale] Afară de

Magnetism - Magnet. [şt. naturale]

Afară de electricitate, atât în interiorul pământului cât şi într'un fel de piatră negricioasă, se mai află o putere ascunsă numită magnetism. Magnetismul se cunoaşte după însuşirea ce are piatra magnetică de a atrage obiecte uşoare de fier, oţel şi nichel, precum; filitură de fier, peniţe, cuie şi altele. Pământul şi pietrele magnetice se numesc magneţi naturali.

84

84 o frecăm cu o piatră magnetică, acea bucată de oţel dobândeşte şi ea însuşirea de

o

frecăm cu o piatră magnetică, acea bucată de oţel dobândeşte şi ea însuşirea de a atrage corpuri uşoare de

Dacă luăm o bucată

de

oţel de orice

formă

şi

fier, oţel şi nickel. Acea bucată de oţel se numeşte magnet artificial Bucata de oţel magnetizată, dacă o punem în pilitură de fier, ea atrage pilitura numai la capete ; aceste capete se numesc poli: unul polul magnetic de nord şi altul polul magnetic de sud. Tot aşa sunt şi polii magnetici ai pământului. Până în timpul de faţă, oamenii învăţaţi au găsit întrebuinţări ale magnetismului de mare folos. Astfel este aplicarea la telegrafie, la unele maşini numite electro- magnetice. precum şi la construirea unui, instrument de mare trebuinţă pentru navigatori, numit busolă. Busola este formată dintr'o cutie rotundă ca cea- sornicul, în mijlocul cutiei, este fixat un picior subţire de metal; iar deasupra piciorului, este aşezat un fel de ac turtit şi ascuţit la amândouă capetele şi care se poate mişca în toate părţile. Fiind dovedit că magnetismul dela un pol se res- pinge cu cel de acelaş fel şi că cel dela un pol se atrage cu cel dela celălalt pol, magnetismul pământului face ca acul busolei să ia întotdeauna poziţiunea nord-sud, oricum l-am întoarce. Busola serveşte corăbierilor spre a se orienta spre localitatea unde vor să meargă.

oricum l- am întoarce. Busola serveşte corăbieril or spre a se orienta spre localitatea unde vor

85

85 Privire depe muntele Negoiul. [lect. geogr afică] Drept deasupra locului de unde izvorăşte Argeşul, frumosul

Privire depe muntele Negoiul.

[lect. geografică]

Drept deasupra locului de unde izvorăşte Argeşul, frumosul râu pe lângă care s'ău arăiat cele dintâi semne de viaţă ale stăpânirii munteneşti, se înalţă Negoiul pe marginea de sud â Ardealului. Acest munte este cel mai înalt dintre nesfârşita mulţime de munţi, în ale căror văi locueşte neamul românesc. El întrece Bucegii şi Ceahlăul şi cu negurosul său pisc, stă ca un uriaş, care s'a rîdicat în picioare şi se uită dealungul tuturor ţărilor locuite de Români, ca să vadă roată pe lângă sine neamul românesc de pretutindeni. La picioarele lui, se întinde ţara lui Negru-vodă şi strâmtul şes al Făgăraşului, pe care Oltul îl încinge ca un brâu şi care par'că-1 ţine lipit de picioarele puternicului munte. Depe vîrtul Negoiului, când e vremea limpede şi nu e prea mult soare, ca să-şi joace căldura prin zări, ochii netrudiţi ai omului străbat îndepărtările spre m.-noapte, peste văile Ardealului, mai până la marginile lui. Iar spre răsărit, vezi pânăla plaiurile Buzăului şi mai departe, spre adânc, până unde bănueşti că în ceaţa albăstruie, se ascunde liniştita întindere a Mări Negre. Spre apus, vezi ţara care a fost cuib al Daoilor celor răsboinici, Haţegul cel plin de ruini de cetăţi de-ale strămoş