Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COSMIN DARIESCU
DREPT ROMAN
(NOTE DE CURS)
2003
PLANUL CURSULUI
CAPITOLUL I.
NOTIUNI INTRODUCTIVE
M.V.Jakota, Drept roman, vol.1, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1993, p.5;
E.Molcut, D.Oancea, Drept roman, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997,
p. 5;
3
Apud D.Alexandresco, Principiile dreptului civil romn, Bucuresti, Atelierele Grafice Socec&Co,
Societate Anonima, 1926, p.5;
2
Ibidem, p.5;
St. Cocos, Drept roman. Breviar, Editura Fundatiei Romnia de Mine, 2000, p.8;
6
Ibidem, p.9;
5
.H). Sediul juridic: edictele magistratilor judiciari, dar mai ales, edictele
pretorilor7;
IUS GENTIUM Ansamblul de norme juridice care reglementeaza
relatiile dintre cetatenii romani si peregrini sau dintre peregrini;
IUS NATURALE: un ansamblu vag si variabil de principii
presupuse conforme cu ordinea naturala, cu natura.8 Este comun tuturor
fiintelor de pe pamnt, din cer sau din mare. ntr-o alta acceptiune, prin drept
natural se ntelege ansamblul de reguli de conduita care sunt respectate de
catre toate popoarele, oriunde si oricnd, fiind stabilite, pentru orice fiinta
omeneasca, de catre divinitate.9 Exemple de institutii ale dreptului natural:
uniunea barbatului cu femeia, zamislirea si educarea copiilor etc.
1.4. Periodizarea dreptului roman
n general, majoritatea autorilor, mpart dreptul roman n trei epoci, dupa cum
urmeaza:
I. Strvechiul drept roman (754 sau 753 .H, anul fundarii Romei
pna la Legea celor XII Table 450 .H);
II. Vechiul drept roman (de la Legea celor XII Table pna n sec. I
.H);
III. Dreptul roman clasic (din secolul I d.H pna la mijlocul secolului
al III-lea d.H).10
Alti autori considera ca periodizarea dreptului roman contine
urmatoarele epoci:
- vechiul drept roman ( din 754 .H 27 .H);
- dreptul clasic ( din 27 .H 284 d.H, anul ntronarii lui Diocletian);
- dreptul postclasic ( din 284 d.H 565 d.H, anul mortii mparatului
11
Iustinian) .
REZUMAT
Dreptul roman, sistem de coeziune sociala n vigoare ntre anii 754 . H. si 565
d. H., a stat la baza crearii si dezvoltarii tuturor sistemelor de drept din lume.
7
Prezentul curs analizeaza cteva norme si reguli din domeniul dreptului public,
n special organizarea judecatoreasca, accentul fiind pus pe dreptul privat, care
reglementeaza relatiile dintre particulari.
Prezentarea unei reguli sau norme de drept, a unei institutii juridce se face, n
mod istoric, parcurgndu-se, astfel, epocile dreptului roman, respectiv, stravechiul si
vechiul ius civile, dreptul clasic si dreptul din timpul lui Justinian.
CONCLUZII
Cunoasterea dreptului roman influenteaza formarea unei educatii juridice pentru
viitorul specialist n stiinta dreptului.
TEME DE CONTROL
1. nsemnatatea si actualitatea dreptului roman
2. Diviziunile dreptului roman si ramurile de drept din sistemul de drept
actual
3. Viata si opera legislativa a mparatului Justinian.
11
CAPITOLUL AL ll-LEA
IZVOARELE DREPTULUI ROMAN
DICTIONAR:
Pontif (pontifex, cel care deschide caile spre zei). Colegiul pontifilor, nfiintat de
Numa, compus initial din trei sau cinci membri si n cele din urma din 16, pe timpul lui Cezar,
detine un loc de exceptie n organizarea religioasa a Romei. Pastrator al traditiei, el este
nsarcinat sa supravegheze n ntregime cultul privat si public. Dar are si alte atributii precise
(ius pontificale): sfintirea edificiilor, stabilirea zilelor faste si a celor nefaste, stabilirea regulilor
jocurilor de origine romana, pastrarea cartilor pontificale si, pna la sfrsitul secolului al IVlea .Hr., pastrarea si cunoasterea legilor si formulelor de procedura. Acest colegiu a fost
deschis plebei ncepnd din anul 300 .Hr.; membrii sai au fost mai nti recrutati prin
13
Ibidem, p.69;
Ibidem, p.69;
15
Ibidem, p.70;
16
Ibidem, p.70;
14
10
cooptare, apoi au fost alesi de catre comitii n formatie restrnsa. n fruntea colegiului se afla
marele pontif (Pontifex Maximus), numit pe viata de colegii sai, nzestrat cu prerogativele
religioase ale vechilor regi i numeste pe cei 15 flamini, alege vestalele, joaca un rol
preponderent n cultul lui Iupiter Capitolinul, asista la casatoriile prin confarreatio. Prestigiul
marelui pontif este considerabil. Cezar, ncepnd din 63, obtine marele pontificat; n timpul
Imperiului, toti mparatii vor purta titlul de Pontifex maximus17.
J.C. Fredouille, Larousse.Dictionar de civilizatie romana, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000,
p.155;
18
n anul 2002, Editura Cugetarea din Iasi a tiparit un nou curs de drept roman al profesorului
M.V.Jakota. ntruct acest nou curs este o varianta concentrata a celui din 1993, studiind, cu precadere,
drepturile reale si obligatiile, n continuare ne vom referi doar la editia din 1993, care n anumite privinte
este mai bogata n informatii.
19
M.V. Jakota, op.cit., vol. I, p.72;
20
n acelasi sens, M.V. Jakota, op.cit., vol.1, p.73 si St. Cocos, op.cit., p.22;
21
J .C. Fredouille, op.cit., p.117;
11
22
Ibidem, p.117;
M.V.Jakota, op.cit., vol.1, p.74;
24
Ibidem, p.73;
25
Ibidem, p.74;
26
Ibidem, p.75 si J .C. Fredouille, op.cit., p.117;
23
12
27
28
13
Pentru romani, prin edict se ntelegea att ansamblul reglementarilor din edict
ct si fiecare prevedere n parte.29
Edictul pretorului urban reprezenta modelul dupa care se redactau edictele
celorlalti magistrati cu iurisdictio.30
Edictul perpetuu este edictul care se aplica pe toata durata
mandatului pretorului, adica pe durata unui an ntreg.
Edictul repentinum este edictul pe care l da pretorul pentru
reglementarea unei situatii neprevazute n edictul perpetuu, aparute n cursul
mandatului sau.
Edictul vechi (pars translaticia) reprezenta partea din edictul
pretorului care fusese preluata de catre acesta de la naintasii sai n
magistratura, ntruct aceasta cuprindea dispozitii utile si juste.
Edictul nou (pars nova) reprezenta contributia noului pretor la
dezvoltarea edictului, adica dispozitiile pe care le introducea pe edict, fie din
proprie initiativa, fie la sfatul jurisprudentilor.31
Pars nova si pars translaticia au disparut la mijlocul sec. al II-lea d.Hr., n
vremea mparatului Hadrian, atunci cnd jurisconsultul Salvius Iulianus, din ordinul
mparatului, a sistematizat edictul pretorului, transformndu-l n ntregime ntr-un edict
perpetuu, care se transmitea fara modificari de la pretor la pretor.32
Cuprinsul edictului pretorului : formule de actiuni civile, de actiuni
pretoriene, prescriptii, exceptii, precum si mijloace variate ntemeiate pe puterea
de a comanda a pretorului, mijloace puse la dispozitia justitiabililor.33
Magistratii au fost obligati, prin Legea Cornelia (67 .Hr.), sa respecte ntocmai
dispozitiile edictului.34
Pretorul nu creeaza reguli de ius civile. Reglementarile lui se numesc factum
(adica un set de reglementari care completeaza lacunele lui ius civile). Abia n epoca
clasica, reglementarile pretorului au dobndit denumirea de ius (ius honorarum).35
Ibidem, p.75;
Ibidem, p.75;
31
St. Cocos, op.cit., p. 24-25;
32
Ibidem, op.cit. p.25;
33
M.V.Jakota, op.cit., p. 76;
34
Ibidem, p.76;
35
Ibidem, p.78;
30
14
15
erau
acei
jurisprudenti
(specialisti
drept,
37
M.V.Jakota, op.cit., p. 76
38
J .C. Fredouille, op.cit., p.60;
39
M.V.Jakota, op.cit., vol.I, p.94;
40
Ibidem, p.95;
16
de raspunsuri ).
Pentru amanunte legate de activitatea jurisprudentilor a se vedea
M.V.Jakota, op.cit., vol.I, p.97-101.
REZUMAT
Acceptiunea n sens formal a izvoarelor de drept consta n totalitatea
mijloacelor prin care normele de conduita sociala snt exprimate n norme cu putere
obligatorie, deci norme de drept.
Cele mai vechi reguli de drept roman au fost cutumele, obiceiurile, adica
reguli nescrise care, aplicate n mod continuu si ndelungat, au capatat forta juridica.
Aproape singurele izvoare de drept pna dupa razboaiele punice, cutumelor li s-au
adaugat alte izvoare de drept.
Legea, definita de Gaius ca fiind ceea ce poporul porunceste si rnduieste,
reprezinta o hotarre pe care poporul o ia n adunarile sale legislative, organizate fie
dupa criteriul averii, fie dupa cel al domiciliului.
Edictul este un program pe care magistratii l afisau n for la intrarea lor n
functie si care cuprindea dispozitiile pe care acestia urmau sa le ia cu privire la
organizarea instantelor si la modul n care ntelegeau sa solutioneze pricinile dintre
cetateni. Edictul era perpetuu sau repentina, vetus sau novum.
Dupa instaurarea imperiului, activitatea pretorilor se restrnge, pierzndu-si
din forta creatoare n fata vointei mparatului, concretizata n constitutii, edicte,
mandate, decrete, rescripte.
Hotarrile senatului nu erau izvoare de drept n epoca republicana, ele
dobndind aceasta calitate n timpul domniei mparatului Hadrian (117-138 d. H.).
Senatus consultele exprimau, n realitate, tot vointa mparatului.
Jurisprudenta reprezinta stiinta dreptului creata de jurisprudenti si jurisconsulti,
prin interpretarea normelor juridice cuprinse n celelalte izvoare ale dreptului privat
roman sau prin completarea lacunelor acestor reglementari.
17
CONCLUZII
Izvoarele de drept roman cutuma, legea, edictul pretorilor, senatus
consultele, constitutiile imperiale si jurisprudenta au evoluat n stnsa legatura cu
schimbarile n structura sociala si politica a Romei, fiecarei etape de dezvoltare
corespunzndu-i o anumita ierarhie a acestora.
TEME DE CONTROL
1.Definiti izvorul de drept si analizati unul dintre izvoarele formale ale dreptului
roman
2.Explicati adagiul Ius honorarium viva vox est iuris civilis (dreptul pretorian
este vocea vie a dreptului)
2. Prezentati o consultatie juridica a pontifilor
3. Prezentati activitatea unuia dintre jurisprudentii cunoscuti (Servius Rufus,
Marcus Tullius Cicero, Sextus Pomponius, Gaius, Paul, Ulpian, de exemplu)
18
CAPITOLUL AL III-LEA
ORGANIZAREA JUDECATOREASCA SI PROCEDURA CIVILA
(ORDO IUDICIORUM PRIVATORUM)
3.1 Diviziunea procesului n doua faze: ius si iudicum
Procedura civila romana cuprinde totalitatea normelor care
reglementeaza desfasurarea proceselor cu privire la libertate, proprietate (mai
precis, drepturi reale), mostenire si valorificarea drepturilor de creanta.41
Dreptul privat roman a cunoscut urmatoarele trei proceduri:
Procedura actiunilor legii ( corespunde epocii vechi a dreptului roman);
Procedura formulara ( corespunde epocii clasice a dreptului roman);
Procedura extra ordinem ( ncepe sa fie aplicata n anumite litigii n paralel
cu cea formulara si o nlocuieste complet pe aceasta n epoca postclasica).
Procedura actiunilor legii si procedura formulara se caracterizeaza
prin mpartirea procesului n doua etape:
Etapa in iure, care se desfasoara n fata magistratului;
Etapa in iudicio, care se desfasoara n fata judecatorului.
Procedura extra ordinem se deosebea de procedura actiunilor legii
si de cea formulara prin lipsa celor doua etape enumerate mai sus. Desfasurarea
procesului se realiza ntr-o singura faza.42
Pentru amanunte asupra desfasurarii procesului roman n cele doua faze, in
iure si in iudicium, a se consulta M.V.Jakota, op.cit., vol.I, p.109-122.
3.2.Procesul formular
3.2.1.Formula, actio, iudicium
Procedura formulara a fost introdusa prin Legea Aebutia (a doua jumatate a
sec. al II-lea .Hr.). Aceasta procedura a coexistat cu procedura actiunilor legii pna n
41
42
19
anul 17 .Hr., cnd, prin Legile Iuliae iudiciariae, procedura actiunilor legii a fost
abrogata.43
Elementul central al procedurii formulare l reprezinta formula. Dar pentru a
ntelege formula este necesar sa definim notiunea de actio (actiunea).
Actio (actiunea) reprezinta dreptul unei persoane de a pretinde n justitie
ceea ce I se datoreaza. 44
ntr-o alta opinie, prin actio se ntelege un mijloc procedural la ndemna unei
persoane careia i s-a ncalcat un drept subiectiv, pentru valorificarea acestuia.45
Procedura eliberarii actiunii este urmatoarea:
1) Reclamantul si alege o actiune de pe edict si-i solicita magistratului
judiciar eliberarea formulei corespunzatoare;
2) Magistratul i acorda sau nu reclamantului formula corespunzatoare
actiunii alese;
3) Daca nu exista actiune pe edictul magistratului judiciar, reclamantul nu-si
poate apara dreptul ncalcat. n aceasta situatie, magistratul judiciar poate elibera o
actiune noua. Aceasta actiune noua poate fi actiune in factum sau actiune utila. Astfel
de actiuni se eliberau doar la sfatul unui jurisprudent 46.
Din prezentarea succinta a procedurii de eliberare a unei actiuni, se observa
ca, n procedura formulara, fiecarei actiuni i corespunde o formula.
Formula reprezinta un model de actiune. Acest model, specific pentru
fiecare actiune n parte, era alcatuit, dintr-o serie de instructiuni adresate judecatorului
privind etapele de solutionare a litigiului cu care era sesizat de catre magistratul
judiciar.
Sfera notiunii de formula cuprinde:
c)
solutionarea unui litigiu concret ( este vorba de formule din edict sau in factum
43
Ibidem, p.43;
M.V.Jakota, op.cit., vol.I, p.128;
45
St. Cocos, op.cit., p.45;
46
M.V.Jakota, op.cit., vol.I, p.128-129
44
20
3)DEMONSTRATIO
2)CONDEMNATIO
1) INTENTIO
Formula este alcatuita din :
I.
II.
21
47
Ibidem, p.130;
Ibidem, p.130;
49
Ibidem, p.130;
50
Ibidem, p.131;
48
22
Ibidem, p.133;
Ibidem, p.134;
23
confesorii (actiunea prin care reclamantul sustine ca este titularul unui drept de
servitute) si actiuni negatorii ( actiune prin care titularul dreptului real respinge pretentia
unei persoane ca ar avea un drept de servitute asupra lucrului sau). Caracteristici:
- n intentio apare numele reclamantului si afirmatia ca el este proprietar sau
afirmatia ca este titularul unui alt drept real: Daca ti se pare ca sclavul aprtine
reclamantului;
- Nu au demonstratio. Sunt arbitrare.
- Prtul da o satisdatio iudicatum solvi (promisiune ntarita cu garantii ca va
plati suma de bani la care eventual ar putea fi condamnat. Satisdatio este un contract
de drept civil.
2) Actiuni de drept strict si actiuni de buna-credinta
a)Actiuni de drept strict (judecatorul nu putea sa le interpreteze, ci respecta
fiecare cuvnt nscris n formula). Pna n secolul I .Hr. nu se tinea cont de violenta, dol
etc;
b)Actiuni de buna-credinta (actiuni in ius, care au n intentio clauzula ex fide
bona). Caracterisitici:
- Judecatorul are o larga putere de apreciere;
- Aceste actiuni izvorasc din : contractele de societate, depozit, locatie, mandat,
fiducie, vnzare sau din faptul de gestiune de afaceri ori din tutela. Actiunea rei uxoriae
(privind restituirea dotei femeii);
- Exceptia de dol este ntotdeauna subnteleasa n formula. Prtul poate
invoca aceasta exceptie pentru prima data naintea judecatorului;
- Actiunile de buna-credinta admit compensatia, dobnzi moratorii, dobnzi
convenite prin pactul de dobnda;
- Plata ntre litis contestatio si judecata este valabila.
3). Actiuni civile si actiuni onorare
a) Actiunile civile sunt actiuni bazate pe dreptul civil ( rezultate din actiunile
legii);
b) Actiunile onorare sunt actiunile formulate de catre pretori si de catre
ceilalti magistrati judiciari.
4). Actiuni directe si actiuni utile
c) Actiunea directa este actiunea civila formulata de catre lege pentru o
anumita situatie;
24
25
Pentru soldatul plecat n razboi sau pentru magistratul n misiune (rei publicae
causa);
Pentru repunerea n termen spre a se putea folosi o actiune temporara;
Pentru cazul cnd cineva ti-a uzucapat lucrul
Conditii pentru restitutio in integrum:
Restituirea se acorda n termen de un an de zile, din momentul n care
reclamantul ia cunostinta de actul juridic pagubitor;
Prejudiciul sa fie mare.54
53
54
Ibidem, p.141;
Ibidem, p. 144;
55
Ren Foignet , Manuel lmentaire de Droit romain , Neuvime dition, Libraire Arthur
Rousseau. Rousseau et C ie diteurs, Paris, vol.1, 351;
26
27
Litis contestatio ( are efecte mai reduse dect n procesul formular). Astfel,
litis contestatio are urmatoarele efecte, n judecata extra-ordinem,:
59
28
Ibidem, p.150;
29
REZUMAT
Procedura civila romana cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza
desfasurarea proceselor cu privire la libertate, proprietate, mostenire si valorificarea
drepturilor de creanta.
Pentru a se ajunge la aparitia si perfectionarea acestui mecanism numit
procedura s-au parcurs mai multe etape. O data cu aparitia statului se poate vorbi de o
procedura n sensul unui sistem, ca ansamblu de norme ce reglementeaza
desfasurarea litigiilor.
Dreptul privat roman a cuprins trei sisteme procedurale:
-
CONCLUZII
63
Liviu Pop, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Tratat., Editie revazuta, Editura Fundatiei
Chemarea, iasi, 1994, p.362;
30
TEME DE CONTROL
1. Prezentati fazele procesului civil
2. Construiti o formula ipotetica si faceti o analiza a acesteia.
3.Clasificati actiunile din dreptul roman
4.Explicati adagiul Res iudicata pro veritate habetur.
CAPITOLUL AL IV-LEA
DREPTUL LUCRURILOR (IUS RERUM)
4.1. Diviziunea lucrurilor
Bunul reprezinta o portiune din materia nconjuratoare, individualizata n raport
cu anumite criterii sociale, admise la un anumit moment dat si luata n considerare de
normele juridice, deoarece prezinta utilitate pentru oameni.
Romanii confundau bunul cu dreptul de proprietate asupra lui. Abia mai trziu,
juristii au facut distinctia ntre dreptul real si bunul care constituie obiectul acestui drept (
n Institutele lui Iustinian, la 2,2,2, drepturile reale se numesc drepturi asupra unui
lucru strain) .
31
64
32
roman dar si n cel clasic, un regim juridic special, conform nsemnatatii deosebite a
acestor bunuri65;
b)Bunuri care nu se nstraineaza prin mancipatie sau in iure cessio (res
nec mancipi). Se nstraineaza prin traditie. Exemple de astfel de bunuri:
bijuteriile, turmele de oi etc.
3.Res privata se mpart, de asemenea, n:
- Corporale (au un corp material);
- Necorporale (drepturile asupra bunului altuia).
4.Res privata sunt:
a)lucruri de specie (au o individualitate proprie, asigurata de
anumite trasaturi specifice). Ex: sclavul Tyron;
b) lucruri de gen (se individualizeaza doar prin indicarea genului,
calitatii si cantitatii. Cantitatea se determina prin masurare, cntarire sau
numarare) Exemplu: sapte amfore mari de Corint.
5.Bunurile susceptibile de apropriere, aflate n proprietatea unei
persoane sunt:
a)Fungibile ( se pot nlocui unele cu altele). Ex.: monedele, uleiul,
vinul, maslinele etc. Se observa ca bunurile de gen sunt fungibile;
b)Nefungibile ( nu se pot nlocui unele cu altele).
6.Res privata se mpart, de asemenea, n .
a)Consumptibile (la prima ntrebuintare se consuma). Ex.: vinul,
grul, etc.;
b) Neconsumptibile (se consuma dupa o folosinta ndelungata) Ex.:
sandalele, hainele, etc.
7.Cea mai nsemnata diviziune a lucrurilor n dreptul modern, dar
care si are originea n dreptul roman clasic, este mpartirea bunurilor susceptibile
de apropriere, aflate n proprietatea unei persoane n:
a)Mobile ( se misca singure sau ajutate). Ex.: calul sau carul;
b) Imobile (nu se pot misca). Ex.: o casa sau un teren. Imobilele
erau considerate mai importante dect mobilele. Din aceasta cauza, imobilele
aveau un regim juridic special. Astfel, prin Oratio Severi (195 d.Hr.), tutorele este
oprit sa nstraineze terenurile necladite sau terenurile cu cladiri nconjurate de
65
33
66
67
34
Astfel, conform istoricilor Titus Livius si Dionis din Halicarnas, cnd Appius
Claudius, mpreuna cu ntreaga ginta Claudia, a venit din Sabinia ca sa se stabileasca
n Roma, senatul I-a acordat un ager gentilicius dincolo de Arno. Acest pamnt a fost
mpartit de catre Appius Claudius ntre familiile care-i constituiau ginta.68
Ager gentilicius a fost mpartit n proprietate privata familiilor din ginta ntr-o
epoca anterioara Legii celor XII Table.
Existenta proprietatii comune a gintii asupra lui ager gentilicius mai era evocata
n epoca dreptului clasic de dreptul de mostenire si de tutela a gentililor.69
4.2.2.Heredium si fundus
Heredium era pamntul din cetatea Romei, n suprafata de doua iugare, pe
care-l primise n proprietate fiecare sef de familie, cu ocazia fundarii Romei, spre a-si
construi casa. Heredium-ul era, initial, inalienabil, iar spre sfrsitul Republicii, patricianul
care-l nstraina era dispretuit. Heredium-ul era, initial, indivizibil. Conform unor
fragmente din Institutiile lui Gaius, descoperite n Egipt, mostenitorii ramneau dupa
moartea sefului de familie ntr-o devalmasie numita ercto non cito (divisione non
provocata). De la Legea celor XII Table, care contine o actiune de iesire din indiviziune
a mostenitorilor (actio familia herciscundae ), heredium-ul poate fi partajat ntre
mostenitori.70 Astfel, de la Legea celor XII table, prin heredium se ntelege pamntul din
intravilanul Romei, pe care-l stapnea un pater familias, fara a mai lega aceasta calitate
de suprafata de doua iugare.
Fundus reprezinta terenul pentru agricultura, situat n afara Romei, aflat n
proprietatea lui pater familias. Proprietatea asupra lui se poate dobndi prin
uzucapiunea de 2 ani.
68
35
confisca de la cei condamnati.71 Aceste imobile, n functie de natura lor erau utilizate
diferit. Astfel, statul roman si rezerva exploatarea minelor si a padurilor. Pamnturile
din ager publicus primeau urmatoarele destinatii:
- Fie erau acordate n proprietate, n loturi mici, cetatenilor (agri limitari) sau
celor care ntemeiau o colonie latina;
- Fie erau arendate pe termen de cinci ani, contra unei dari numita vectigal
(ager vectigali);
- Fie erau lasate la dispozitia cetatenilor care puteau ocupa teren ct puteau sa
cultive (ager ocupatorius). Dupa aparitia pretorului, ocuparea de terenuri din ager
publicus se facea n temeiul unei concesii acordate de catre pretor prin edict.72 Cel care
ocupa acest teren trebuia sa plateasca o taxa statului roman. Concesiunea lui ager
ocupatorius putea fi revocata de catre statul roman. La sfrsitul Republicii ctiva mari
proprietari si mpart ager publicus din Italia si-l considera averea lor personala. 73
4.3.Proprietatea n epoca clasica
4.3.1.Notiunea, continutul si limitele dreptului de proprietate
Pentru romani, proprietatea era un lucru corporal, la fel ca si servitutile prediale
rustice. Si aceasta, ntruct romanii nu distingeau ntre dreptul de proprietate sau
dreptul
servitute prediala rustica. Pentru a desemna proprietatea, romanii spuneau, asa cum
spun majoritatea romnilor: lucrul este al meu sau am un lucru(res mea est, meum
est ex iure quiritium).74
Dreptul de proprietate (proprietatea) reprezinta dreptul subiectiv al unei
persoane, numita proprietar, asupra unui lucru, drept care i confera anumite atribute
ocrotite de dreptul obiectiv. Aceste atribute, care reprezinta continutul dreptului de
proprietate sunt:
71
36
DICTIONAR:
Fructele reprezinta ceea ce produc bunurile frugifere periodic si fara sa-si consume
substanta. Exemplu: iarba, grul, puii de animale, copiii sclavilor etc. Fructele sunt : naturale
apar independent de vointa omului), industriale ( rezulta numai ca urmare a stradaniei omului )
si civile ( consecinta unor acte juridice chiriile , dobnzile etc.).
Produsele reprezinta ceea ce rezulta din bunuri prin consumarea substantei acestora.
Ex.: scndurile sunt un produs al copacilor, aurul reprezinta un produs al minelor de aur etc.
4.3.2.Proprietatea quiritara
Proprietatea quiritara (dominium ex iure quiritium) este proprietatea quiritilor (a
cetatenilor romani) recunoscuta si sanctionata de catre ius civile.76
CARACTERELE DREPTULUI DE PROPRIETATE QUIRITARA:
37
38
77
39
lucrurile sale ( in bonis habet), adica proprietarul pretorian (cel care dobndise lucrul
mancipi prin traditie).78
ATRIBUTELE PROPRIETARULUI PRETORIAN: ius utendi, ius fruendi, ius
abutendi ( acesta cu urmatoarea restrictie: nu putea dispune juridic de bun folosindu-se
de modurile de dispozitie de ius civile: mancipatia, in iure cessio sau legatul per
vindicationem).
SANCTIUNEA PROPRIETATII PRETORIENE:
Exceptii:
40
79
80
Ibidem, p.159;
Ibidem, p.158;
41
drept ocrotit prin edictul guvernatorului de provincie si care confera titularului aceleasi
atribute ca dreptul de proprietate quiritara.
SANCTIUNEA PROPRIETATII PROVINCIALE: o actiune utila, construita dupa
modelul actiunii de rei vindicatio.81
n cursul secolului al III-lea d.Hr., proprietatea provinciala se confunda cu cea
quiritara, caci dispare distinctia dintre imobilele italice si cele provinciale.82
Proprietatea peregrina reprezinta dreptul real al peregrinilor fara ius commercii,
recunoscut si ocrotit prin edictul pretorului peregrin (la Roma) si prin edictul
guvernatorului (n provincie), drept n temeiul caruia peregrinii dobndesc, asupra
lucrurilor lor, atribute asemanatoare celor ale proprietarilor quiritari.
SANCTIUNEA PROPRIETATII PEREGRINE: o actiune utila, construita dupa
modelul actiunii rei vindicatio (continea fictiunea conform careia peregrinul trebuie
considerat cetatean roman).
Proprietatea peregrina a disparut n secolul al III-lea d.Hr., n urma edictului lui
Caracalla, prin care toti peregrini au primit cetatenie romana, cu exceptia celor
dediticii.83
4.4.Apararea proprietatii
4.4.1.Rei vindicatio
Revendicarea este actiunea reala si civila prin care proprietarul quiritar pretinde
restituirea lucrului obiect al dreptului de proprietate quiritara, de la cel care-l detine cu
orice titlu.
n fata instantelor ordo iudiciorum privatorum, actiunea n revendicare se
introduce prin formula petitorie.
Conditii pentru intentarea actiunii n revendicare:
Bunul revendicat:
Lucru roman, obiect al proprietatii quiritare;
Corporal (se pretindea posesiunea si se intentau mpotriva posesorului sau
detentorului, ori numai lucrurile corporale sunt susceptibile de posesiune);
81
42
84
43
85
Ibidem, p.321-322;
44
bunului. Dupa litis contestatio nsa, prtul trebuie sa tina seama de ipoteza restituirii
bunului catre reclamant. De aceea, nu i este iertata nici o neglijenta.86
- Prtul trebuie sa fie despagubit de catre reclamant pentru cheltuielile
necesare facute n legatura cu bunul. Posesorul de buna-credinta are dreptul si la
despagubiri pentru cheltuielile utile, n masura n care acestea au sporit valoarea
bunului. Prtul nu are dreptul la despagubiri pentru cheltuielile voluptorii, dar poate
ridica ornamentele n care s-au materializat acestea, cu conditia de a nu deteriora
bunul.
DICTIONAR:
Cheltuielile necesare sunt acelea fara de care lucrul se deterioreaza sau dispare. Ex:
cheltuielile facute cu medicamentatia necesara pentru tratamentul sclavului bolnav.
Cheltuielile utile sunt acelea care maresc valoarea lucrului. Ex: nlocuirea acoperisului
de sindrila cu unul facut din tigle.
Cheltuieli voluptorii sunt acelea care nfrumuseteaza lucrul. Ex: cheltuielile facute
pentru decorarea cu mozaic aurit a pardoselii dintr-o camera.
4.4.2.Actiunea publiciana
Actiunea publiciana reprezinta actiunea reala honorara care i permite
proprietarului pretorian sa dobndeasca posesiunea lucrului, posesiune pe care fie a
pierdut-o, fie nu a avut-o niciodata. Aceasta actiune, are o formula copiata dupa cea a
revendicarii, singura diferenta fiind reprezentata de fictiunea, conform careia s-a mplinit
termenul necesar pentru dobndirea de catre reclamant a proprietati quiritare prin
uzucapiune.
Conditiile de exercitare si solutionarea actiunii publiciene difera dupa cum
reclamantul este proprietar pretorian sau posesor de buna-credinta.
4.4.3. Actiunea publiciana a proprietarului pretorian
CONDITII
DE
EXERCITARE:
Reclamantul
este
proprietarul
pretorian
(dobnditorul unui res mancipi prin traditiune), iar prtul poate fi ori proprietarul quiritar
al lucrului respectiv ori un simplu posesor sau detentor.
86
Ibidem, p.323;
45
87
88
Ibidem, p.325-326;
Ibidem, p.326;
46
4.5. Posesiunea
4.5.1. Definitia posesiunii
Posesiunea reprezinta dreptul subiectiv ocrotit prin edictul magistratilor judiciari,
n temeiul caruia o persoana (cetatean roman, peregrin cu ius commercii sau peregrin)
dobndeste asupra unui lucru, atribute asemanatoare cu cele conferite de dreptul de
proprietatea quiritara, dar, n conditii care mpiedica dobndirea proprietatii quiritare
asupra bunului respectiv.
Posesiunea, fiind reglementata prin edictul pretorului, era privita de catre
jurisprudenti, ca o institutie juridica ce apartine de factum(dreptul creat de catre
pretor).89 nsa, savantii moderni au interpretat gresit sensul cuvntului factum,
interpretndu-l drept realitate care scapa reglementarii juridice si au concluzionat ca
posesiunea nu este un drept ci o stare de lucruri n care o persoana se comporta fata
de un bun ca si cum ar fi titularul unui drept real asupra acelui bun sau drept puterea
fizica ce se exercita asupra unui bun.90 Asadar, definitiile moderne ale posesiei nu
sunt ntru-totul corecte, ntruct posesiunea reprezinta un drept si nu un fapt, cel putin
din punctul de vedere al istoriei dreptului.
4.5.2. Elementele posesiunii
Posesiunea are doua elemente:
A.CORPUS (puterea fizica asupra lucrului, stapnirea efectiva a lucrului). Lucrul
mobil se ia n mna. Imobilul se ia n stapnire fie prin izgonirea persoanei care-l
ocupa fara drept, fie prin savrsirea unui act de stapn ( ruperea unei crengi
dintr-un pom din livada, schimbarea ncuietorii de la usa de intrare etc).
B.ANIMUS DOMINI (elementul intelectual, adica intentia cu care stapneste
bunul posesorul). De fapt, prin animus trebuie sa ntelegem nu att adevaratele gnduri
ale posesorului legate de stapnirea lucrului, ct atitudinea pe care dreptul roman
credea ca o adopta posesorul fata de acel lucru. Juristii romani considerau ca pentru a
deveni posesor trebuie sa stapnesti un lucru n circumstante care sa dezvaluie unul
din urmatoarele doua tipuri de animus :
89
Ibidem, p.330;
90
Ren Foignet ,op.cit, vol.I, p.161;
47
Cel care reuneste n persoana sa cele doua elemente ale posesiunii devine
posesor.
4.5.3.Dobndirea si pierderea posesiunii
Posesiunea se poate dobndi:
A. De catre nsusi posesorul;
B. Prin intermediul altei persoane
A. Dobndirea posesiunii chiar de catre posesor
O persoana devine posesor al unui anumit lucru in patrimonio, daca obtine
stapnirea efectiva a respectivului lucru (corpus), cu intentia de a se comporta ca un
adevarat proprietar (animus domini). O persoana devine posesor asupra unui teren din
ager publicus, daca l stapneste efectiv, cu intentia de a-l pastra pentru sine (animus
sibi habendi).
91
48
49
pentru altul. Exemplu: proprietarul casei si vinde casa unei alte persoane, dar ramne
sa locuiasca n aceasta n calitate de chirias.
4.5.4.Persoanele care au posesiunea
Au posesiunea urmatoarele persoane:
- Proprietarul quiritar, proprietarul pretorian, provincial sau peregrin daca
stapneau efectiv bunul;
- Posesorul de buna-credinta;
- Posesorul de rea-credinta (hotul, cel care dobndeste un imobil prin violenta);
- Posesorul pe ager publicus,
- Locatarii pe termen lung (arendasul lui ager vectigalis, emfiteotul);
- Precaristul (este posesor fata de toti, cu exceptia proprietarului lucrului pe care
l-a primit cu titlu precar);
- Creditorul gajist, n legatura cu bunul dat n gaj;
- Depozitarul sechestru (adica persoana ce pastreaza un bun asupra caruia
exista un litigiu, pna la pronuntarea sentintei).
Nu sunt posesori urmatoarele persoane:
- Locatarii pe termen scurt (chiriasul si arendasul);
- Uzufructuarul;
- Depozitarul ordinar;
- Comodotarul.98
Din ce cauza sunt considerati posesori, creditorul gajist sau precaristul, att
timp ct nici unul din ei nu are animus domini n legatura cu stapnirea lucurului in
patrimonio ? Savigny considera ca aceste doua persoane au o posesie derivata, adica
ei pastreaza posesiunea pentru proprietar, care le-a ncredintat-o cu misiunea de a o
apara.99
4.5.5. Posesiunea drepturilor (quasi-posesiunea)
Quasi-posesiunea reprezinta
Ibidem, p.334;
50
99
51
103
Interdictul utrubi.
Ibidem, p.162;
M.V.Jakota, op.cit., vol. I, p. 141-142;
105
Ren Foignet ,op.cit, vol.I, p.166;
104
52
Interdictul de precario;
Interdictul uti possidetis ( numit asa dupa primele cuvinte ale formulei), era pus la
dispozitia posesorului actual al unui imobil pentru a-I ndeparta pe cei care-I
tulburau posesiunea. Formula interdictului era urmatoarea: Cum posedati acum
acest imobil despre care este vorba n procedura, pe care nu-l posedati prin
violenta, nici clandestin, nici cu titlu precar, astfel sa-l posedati. mpotriva acestei
situatii va opresc sa folositi violenta106. Se observa din formula, ca interdictul uti
possidetis l proteja pe posesorul actual doar daca acesta exercita asupra
imobilului o posesie neviciata fata de persoana sau persoanele care l tulburau,
adica o posesie care sa fie nec vi (fara violenta), nec clam ( sa fie exercitata
public si nu n mod clandestin), nec precario ( lucrul sa nu fi ajuns la posesor n
urma unei concesiuni gratuite facute de catre proprietarul lucrului sau de catre un
posesor al lui).
Interdictul utrubi era destinat apararii posesorului unui lucru mobil. Formula
interdictului proteja acea persoana care posedase lucrul mai mult timp n anul
dinaintea eliberarii interdictului. Aceasta posesie trebuia sa fie lipsita de vicii fata
de persoana care-l tulbura pe posesor.
n cazul ambelor interdicte posesorii, partea care avea o posesiune viciata
asupra lucrului, pierdea lucrul, n favoarea celeilalte parti.107
n epoca lui Iustinian, cele doua interdicte prohibitorii (utrubi si uti possidetis) se
confunda, transformndu-se ntr-o unica actiune care-l protejeaza pe posesorul actula
al bunului mobil sau imobil.108
INTERDICTELE RECUPERATORII
Interdictul unde vi (de vi quotidiana) era acordat posesorului care a fost expulzat
cu violenta din stapnirea lucrului. Pentru a fi protejat prin acest interdict,
106
53
109
Ibidem, p.168;
Pentru primele trei interdicte recuperatorii, a se vedea M.V.Jakota, op.cit., vol. al II-lea, p.337-338;
111
Ren Foignet ,op.cit, vol.I, p.168;
110
54
4.6. Servitutile
Servitutile reprezinta drepturi reale stabilite fie n folosul unei anumite persoane,
n calitatea ei de proprietar al unui imobil, fie n folosul unei anumite persoane, asupra
lucrului proprietate al altei persoane.
Servitutile reprezinta dezmembraminte ale dreptului de proprietate, ntruct n
situatia unui lucru grevat de servituti, o parte din atributele dreptului de proprietate
ramn la proprietar (cum ar fi ius abutendi, uneori si ius fruendi), n timp ce altele se afla
la titularul servitutii (ius utendi, uneori si ius fruendi etc).113
Servitutile sunt de doua feluri: prediale si personale. Cele prediale sunt cele
mai vechi. Categoria servitutilor personale a fost creata, se pare de Iustinian, pentru a
cuprinde drepturi reale cum ar fi uzufructul, uzul, habitatia, operae, create n epocile
anterioare lui.114
4.6.1.Servitutile prediale
Ibidem, p.170;
Ibidem, p.211;
114
M.V.Jakota, op.cit., vol. al II-lea, p.363;
115
St.Cocos, op.cit., p.116;
113
55
Servituti prediale rustice ( erau stabilite n folosul oricarei persoane care devenea
proprietarul unui anumit teren viran, lipsit de orice cladire);
Servituti prediale urbane (erau stabilite n folosul oricarei persoane care devenea
proprietarul unei anumite cladiri).
Servitutile prediale rustice (rurale) cuprind urmatoarele drepturi reale:
Servitutile de trecere, alcatuite din:
Iter (dreptul de trecere cu piciorul pe pamnt strain);
Via (dreptul de a trece cu caruta pe pamnt strain);
Actus ( dreptul de a trece cu turmele de vite pe terenul altuia)
Ius pascendi ( dreptul de a paste turmele pe terenul atuia);
Aquaeductus ( dreptul de a aduce apa pe terenul tau, printr-o conducta ce trece
pe terenul altuia)116;
Acquaehaustus (dreptul de a scoate apa dintr-o fntna situata pe terenul
altuia);
Dreptul de a scoate nisip dintr-o cariera aflata pe terenul altuia;
Dreptul de a face var cu calcarul de pe terenul altuia, etc.117
Servitutile prediale rustice erau lucruri corporale, suceptibile de posesie si res
mancipi. Prin urmare, puteau fi nstrainate prin mancipatiune, puteau fi ipotecate si,
pna la Legea Scribonia, puteau fi uzucapate. Se observa ca majoritatea servitutilor
rurale constau n fapte ale omului, deci, sunt discontinui. Din aceasta cauza, servitutile
prediale rurale (rustice) se sting prin neuz.118
Servitutile prediale urbane cuprind urmatoarele drepturi reale:
Cloaca ( servitutea de scurgere a apelor de canal, de pe fondul
dominant, pe cel aservit);
Stilicidium (servitutea de scurgere a apei de ploaie);
Servitus oneris ferendi (servitute ce impunea proprietarului unei
cladiri sa permita ca asupra acelei cladiri sa apese greutatea unei
constructii vecine, apartinnd altei persoane, constructie ce se
sprijina de cladirea aservita);
Servitus altius tolendi (servitutea ce-I permitea proprietarului cladirii
dominante sa o nalte mai sus dect cladirea dominata) etc.
116
Ibidem, p.117;
M.V.Jakota, op.cit., vol. al II-lea, p.364;
118
Ren Foignet ,op.cit, vol.I, p.214;
117
56
4.6.2.Servitutile personale
Servitutile personale reprezinta dreptul real stabilit n avantajul unei persoane
bine-determinate asupra unui lucru aflat n proprietatea unei alte persoane.
Servitutile personale cuprind urmatoarele drepturi reale:
Usus fructus (uzufructul);
Usus (uzul);
Habitatio (habitatia);
Operae animalis vel servi120.
A. Uzufructul este dreptul real care-i permite titularului sa foloseasca bunul
altuia si sa-i culeaga fructele, pastrndu-I, nsa, neatinsa substanta.
Uzufructul a aparut n secolul al II-lea .Hr., n legatura cu dota femeii casatorite
sine manu, dota al carei uzufruct i-l lasa sotul prin legat. La nceput, uzufructul a fost
acceptat doar asupra terenurilor si caselor.121 Apoi, uzufructul a fost extins asupra
oricarui lucru corporal neconsumptibil. De asemenea, juristii romani au creat si quasiuzufructul, care se exercita asupra lucrurilor consumptibile (banii, uleiul, vinul etc). n
cazul quasi-uzufructului, obligatia uzufructuarului de a pastra neatinsa substanta
bunului se traducea n obligatia de a restitui, la sfrsitul quasi-uzufructului, proprietarului
bunului consumptibil, un alt lucru consumptibil, de aceeasi calitate si n aceeasi
cantitate ca bunul pe care-l primise n quasi-uzufruct. Aceasta obligatie a quasiuzufructuarului era asigurata printr-o promisiune facuta de uzufructuar proprietarului,
promisiune ntarita cu garanti.122
Uzufructul are urmatoarele caractere juridice:
Drept real (se refera direct la un lucru, nu este un drept contra unei anumite
persoane, care este obligata sa-ti procure folosinta si o parte din fructele unui
lucru, asa cum se ntmpla cu dreptul chiriasului sau arendasului ) ;
57
reale care sunt perpetue. Uzufructul spre deosebire de servitutile reale poate
fi constituit sub conditie rezolutorie sau sub termen extinctiv123 ;
Ibidem, p.367;
Ren Foignet ,op.cit, vol.I,p.221;
124
Pentru caracterele juridice ale uzufructului, ibidem, p.220;
123
58
stricaciunile aduse lucrului , actiune numita ex stipulatu, mult mai comod de sustinut n
justitie dect revendicarea, ntruct nu presupune dovedirea calitatii de proprietar.
B. Uzul este dreptul real al unei persoane asupra lucrului altuia, drept n temeiul
caruia titularul poate folosi bunul ( ius utendi) fara sa obtina nsa nici un profit
(fara ius fruendi).
n practica, nsa, titularul uzului are un drept limitat asupra fructelor produse de
bun. El percepe doar acele fructe ale bunului necesare nevoilor personale si ale familiei
sale. Uzuarul nu poate sa cedeze exercitiul dreptului sau unei alte persoane, spre
deosebire de uzufructuar. Cu toate acestea s-a admis ca poate exista un locatar al
bunului dat n uz, cu conditia ca acesta sa foloseasca bunul mpreuna cu titularul uzului
si nu n locul acestuia.126
C.Habitatia este dreptul de a sta ntr-o casa.
Habitatia este un drept diferit de uz, ntruct nu se stinge prin capitis deminutio
sau nefolosinta, cum se ntmpla cu uzul.
D.Operae (serviciile animalului sau ale sclavului) reprezinta dreptul unei
persoane anumite de a profita de pe urma muncii depuse de un animal sau de catre un
sclav.
Si acest drept este un drept diferit de cel de uz, pentru aceleasi motive pentru
care habitatia difera de uz. Se pare ca habitatia si operae sunt creatii juridice ulterioare
aparitiei dreptului de uz, juristii romani dorind, n cazul acestor doua servituti personale,
sa nlature neajunsurile provocate de teoria schimbarii starii unei persoane.127
59
ndelungata fara just titlu si fara buna-credinta, posesiune exercitata zece ani ntre
prezenti si douazeci, ntre absenti (longa possessio) sau prin pacte urmate de stipulatii;
b)Servitutile prediale urbane se constituiau direct prin aceleasi moduri ca si
servitutile prediale rustice cu exceptia mancipatiunii. Mancipatiunea putea fi folosita
pentru constituirea indirecta a servitutilor prediale urbane ( proprietarul si vindea viitorul
fond aservit prin mancipatie proprietarului fondului dominant, care printr-o clauza
expresa se obliga sa restituie fondul aservit catre proprietarul sau, mai putin servitutea
prediala urbana.128
Constituirea servitutilor personale:
Se constituie prin aceleasi mijloace ca si cele prediale. Pentru uzufruct , uz sau
habitatie se foloseste mai ales legatul. Servitutile personale se pot constitui sub conditie
rezolutorie sau cu termen extinctiv129.
n vremea lui Iustinian, servitutile prediale si personale se constituiau prin pacte
urmate de stipulatii, prin quasi-traditiune, prin testament, prin adjudecare, prin
prescriptie sau prin traditiunea fondului cu rezerva servitutii130.
Stingerea servitutilor prediale
Servitutile prediale se sting prin:
a) Renuntarea proprietarului fondului dominant;
b) Pierderea fondului dominant sau a celui aservit;
c) Confuziune ( prioprietarul unuia din cele doua fonduri devine si proprietarul
celuilalt);
d) Neutilizarea servitutii o anumita perioada de timp (perioada egala cu cea
necesara pentru uzucaparea unui imobil).131
Stingerea servitutilor personale:
Servitutile personale se sting prin:
a) Moartea titularului servitutii;
b) Capitis deminutio pentru uzufructuar. Iustinian decide ca uzufructul nu se poate
stinge prin capitis deminutio;
c) Pentru uzufruct, prin neutilizare n timpul cerut pentru uzucapare (1 an pentru
mobile, 2 ani pentru imobile, iar n vremea lui Iustinian, 3 ani pentru mobile, 1020 de ani pentru imobile) ;
128
60
d) Renuntarea titularului;
e) Prin mplinirea termenului extinctiv sau a conditiei rezolutorii;
f) Prin pierderea bunului asupra caruia exista servitutea personala, sau prin
transformarea radicala a bunului care duce la pierderea calitatilor esentiale ale
acestuia (Exemplu: casa data n habitatie se darma);
g) Prin consolidare, adica prin reunirea calitatii de titular al servitutii personale cu
cea de proprietar al bunului grevat de servitute.
Sanctiunea servitutilor
n vechiul drept roman, servitutile prediale erau protejate printr-o actiune numita
vindicatio servitutis. 132
n dreptul clasic, servitutile civile, adica cele nascute prin modurile recunoscute
de ius civile, erau protejate printr-o actiune confesorie (prin care o persoana i cere
proprietarului unui lucru sa recunoasca ca ea este titularul unei servituti asupra acelui
lucru) si prin interdicte posesorii . Servitutile pretoriene (adica cele nascute prin pacte
urmate de stipulatii, prin quasi-traditiune sau prin longa possessio) sunt protejate prin
actiunea confesorie utila si prin interdicte quasi-posesorii. 133
4.7. Drepturile reale pretoriene
Drepturile reale pretoriene sunt:
- Proprietatea bonitara;
- Ius in agro vectigali (dreptul real al persoanei care a obtinut concesiunea, pe
termen lung, sau pentru totdeauna, a unui teren apartinnd unei cetati,
concesiune pentru care plateste catre cetate, periodic, o suma de bani numita
vectigal);
- Emfiteoza (dreptul real al persoanei care a obtinut o concesiune perpetua sau
pe termen lung a unui teren apartinnd unui mare proprietar funciar, concesiune
pentru care trebuie sa-I plateasca acestuia, periodic o suma de bani);
- Ipoteca (dreptul real asupra unui lucru, drept constituit pentru garantarea platii
unei datorii si care-I confera titularului posesiunea bunului si dreptul de a-l vinde
n caz de neplata);
- Superficia.134
131
Ibidem, p.218-219;
M.V.Jakota, op.cit., vol. al II-lea, p. 364;
133
Ren Foignet ,op.cit, vol.I,p.225-226;
134
Ibidem, p.226;
132
61
4.8. Superficia
REZUMAT
Prin notiunea de bun se ntelege orice lucru care poate fi nsusit de cineva sub
forma dreptului de proprietate. n dreptul roman, cuvntul res desemna att bunul, ct si
lucrul, desi din punct de vedere juridic, sfera notiunii de bun este inclusa n cea a
notiunii de lucru, conform principiului ca orice bun poate fi un lucru, dar nu orice lucru
poat fi un bun.
Cea mai importanta clasificare a lucrurilor este cea a lui res privata sau res in
patrimonio.
Romanii au definit proprietatea astfel: proprietas est ius utendi, fruendi,
abutendi re sua quatenus iuris ratio partitur, de unde rezulta cele trei atribute ale
dreptului de proprietate.
135
136
62
CONCLUZII
Prin patrimoniu se ntelege totalitatea drepturilor, datoriilor si sarcinilor uneii
persoane, care snt susceptibile de o valoare pecuniara.
Romanii au nteles foarte bine atributele dreptului de proprietate, usus, fructus,
abusus, si au construit o actiune care sa ofere o protectie maxima acestui drept,
actiunea n revendicare.
n materia posesiunii, dreptul roman a surprins elementele acestei stari de fapt
producatoare de efecte juridice -corpus si animus. Protectia posesiei se facea prin
interdictele posesorii.
Drepturile reale asupra bunului altuia snt: servitutiile prediale (rustice si urbane)
si servitutiile personale (uzufructul, usus, habitatio, operae servorum), precum si
drepturile reale pretoriene (superficia, ius in agro vectigali, emfiteoza)
TEME DE CONTROL
1.Clasificarea lucrurilor n dreptul roman si clasificarea bunurilor n dreptul civil
2.Analizati aributele dreptului de proprietate
3.Conditiile actiunii n revendicare
4.Elementele posesiei n dreptuzl roman si n dreptul civil actual
5.Servitutiile n dreptul roman si servitutiile n dreptul civil actual
6. Explicati adagiul superficies cedit solo.
63
64
CAPITOLUL AL V-LEA
OBLIGATIILE (OBLIGATIONES)
5.1. Despre obligatii
5.1.1. Definitia romana a obligatiilor
n Institutiile lui Iustinian, obligatia este definita astfel: obligatio est iuris vinculum
quo necesitate adstringimur alicuius solvendaerei secundum nostrae civitatis jura
(obligatia este legatura juridica prin care noi suntem constrnsi sa predam un lucru
conform dreptului cetatii noastre9 137
Elementele obligatiei:
a)Subiectul activ (creditor, reus credendi), care are dreptul de a-i cere
subiectului pasiv executarea obiectului obligatiei;
b) Subiectul pasiv (debitor; reus debendi), care este constrns sa execute
obiectul obligatiei;
c) Obiectul obligatiei este actul pe care debitorul trebuie sa-l ndeplineasca n
folosul creditorului. Consta n dare (constituirea unui drept real, transferarea
proprietatii), facere (a ndeplini orice alta actiune sau chiar a se abtine de la ndeplinirea
unei anumite actiuni) si n praestare (a-i procura creditorului un anumit lucru, fara a-I
transfera proprietatea si fara a-I constitui un alt drept real asupra acelui lucru).138
Obiectul poate fi:
Certum (poate fi determinat dinainte, n natura, cantitate si calitate). Se
ntlneste, mai ales, atunci cnd obiectul obligatiei consta n dare;
Incertum ( nu poate fi determinat dinainte n natura, calitate si cantitate). Se
ntlneste atunci cnd obiectul obligatiei consta n facere.
Paulus, n Digeste (44, 7,3), spune ca esenta obligatiei nu consta n a ne face
sa dobndim proprietatea unui lucru sau o servitute, ci n a constrnge o persoana sa
ne transmita proprietatea unui lucru, sa faca ceva sau sa ndeplineasca o prestatie.139
d)O legatura juridica (vinculum iuris).
5.2.Diviziunea obligatiilor
137
65
140
141
66
142
Ibidem, p.6;
67
143
Ibidem, p.17;
Ibidem, p.17;
145
M.V.Jakota, op.cit., vol. al II-lea, p.386;
146
Ren Foignet ,op.cit, vol. al II-lea, p.23;
144
68
a) De drept strict ( sunt de stricta interpretare si dau nastere unei actiuni numite
condictio). Toate contractele de ius civile sunt contracte de drept strict. Exemple:
sponsio, contractele literale, nexum. Atragem atentia ca romanii considerau
mutuum-ul (contractul de mprumut spre consumatie) ca un contract de drept
strict, desi acesta nu a fost reglementat de ius civile.147 n contractele de drept
strict, debitorul nu putea invoca eroarea, dolul sau violenta, spre a nu-si mai
executa obligatia asumata. Nici creditorul nu primea dobnzi pentru executarea
cu ntrziere de catre debitor a obligatiei sale si nu era ocrotit mpotriva releicredinte a debitorului. Calitatea esentiala a acestor contracte era aceea de a feri
partile de bunul plac al judecatorului.148
b) Contracte de buna-credinta (n interpretarea lor se tine seama de intentia partilor
si de circumstante). n astfel de contracte, debitorul poate invoca eroarea, dolul
sau violenta, spre a se sustrage executarii obligatiei asumate. De asemenea,
creditorul se poate despagubi pentru executarea cu ntrziere a obligatiei
asumate de catre debitor (prin dobnzi percepute de la scadenta) dar si pentru
reaua-credinta a acestuia.
Contractele de buna-credinta sunt sanctionate prin actiuni speciale, care poarta
numele fiecarui contract de buna-credinta n parte. Reamintim ca n aceste
147
Ibidem, p.15;
69
5.7.Contractele reale
5.7.1. Definitia contractelor reale
Contractele reale sunt acele contracte care, pentru ncheierea lor valida,
necesita, pe lnga acordul partilor, remiterea materiala a unui lucru (res). Din aceasta
cauza, juristii romani considerau ca aceste contracte se formeaza re.
Contractele reale se mpart n doua categorii:
Celelalte contracte reale (fiducie, comodat, depozit, gaj), contracte reale de bunacredinta sanctionate prin actiuni speciale, de buna-credinta.150
5.7.2. Mutuum
Mutuum-ul (mprumutul spre consumatie) reprezinta contractul real si gratuit, n
baza caruia o persoana (creditor) remite proprietatea unor lucruri de gen altei persoane
(debitor), care se obliga sa restituie lucruri de acelasi gen, de aceeasi calitate si n
aceeasi cantitate.
148
Ibidem, p.9;
M.V.Jakota, op.cit., vol. al II-lea, p.389;
150
Ren Foignet ,op.cit, vol. al II-lea, p.43;
149
70
71
mprumutul de marfuri;
dobnda era de 6%, pentru mprumuturile obisnuite, de 8%, pentru creditul comercial si
de 12 %, pentru creditul maritim.156 Iustinian a decis, de asemenea, ca dobnzile sa nu
mai fie datorate, din momentul n care totalul dobnzilor platite egaleaza capitalul
mprumutat. De asemenea, Iustinian a interzis conventia de anatocism chiar pentru
dobnzi ajunse la scadenta.157 Prin conventie de anatocism se ntelege conventia dintre
creditor si debitor conform careia dobnzile neplatite se adauga la capital, dobnzile
urmatoare urmnd sa fie socotite din suma de bani rezultata din adunarea capitalului cu
dobnzile restante.
5.4.3. Comodatul
Comodatul (mprumutul spre folosinta) este contractul real de buna-credinta n
temeiul caruia o persoana, numita comodant, remite, gratuit, un bun de specie unei alte
persoane (comodatar) pentru a-l folosi si pentru a-l napoia la un anumit moment.
FORMAREA CONTRACTULUI
Contractul de comodat se ncheie valabil doar daca, pe lnga acordul partilor,
comodatarului i-a fost predat si bunul care i se da n comodat. Prin predarea lucrului dat
154
72
73
5.4.4.Depozite exceptionale
Exista trei feluri de depozite exceptionale:
1.DEPOZITUL NECESAR se face n cazul unor calamitati naturale cum ar fi
incendiul, naufragiul etc. Din cauza ca deponentul nu a avut timpul necesar pentru a-si
alege depozitarul, acesta din urma este sanctionat drastic daca refuza restituirea
lucrului primit n depozit. El este condamnat sa plateasca dublul valorii lucrului primit n
depozit ( conform Legii celor XII Table, orice depozitar care nu-si respecta obligatiile era
condamnat la aceasta sanctiune, nsa pretorul a intervenit si a limitat aplicarea acestei
sanctiuni doar la depozitarul din depozitul necesar.165
2.DEPOZITUL SECHESTRU este depozitul unui lucru asupra caruia exista un
litigiu n justitie. Spre deosebire de depozitul ordinar, depozitul sechestru se aplica si
162
74
Ibidem, p.405,
Ibidem, p.405-406 si Ren Foignet ,op.cit, vol. al II-lea, p.53;
168
Ren Foignet ,op.cit, vol. al II-lea, p.53;
167
75
de gaj privind bunuri frugifere, adesea, apare pactul de anticreza, conform caruia
gajistul pastreaza fructele bunului cu titlu de dobnzi. n situatia pactului de anticreza,
fructele nu se mai imputa din dobnzi sau din capital.169
2.Sa restituie lucrul primit n gaj, imediat ce a fost platita obligatia garantata.
OBLIGATIILE EVENTUALE ALE DEBITORULUI
Sa-I restituie creditorului gajist cheltuielile facute de acesta cu pastrarea bunului
dat n gaj.
SANCTIUNEA CONTRACTULUI DE GAJ
Obligatiile creditorului gajist sunt sanctionate prin actio pigneratitia directa.
Obligatia eventuala a debitorului este sanctionata prin actio pigneratitia
contraria.170
5.4.7. Fiducia
Pactul de fiducie (pactum fiduciae) este o conventie de restiuire ce nsoteste un
transfer de proprietate efectuat prin mancipatio sau in iure cessio. Ansamblul acestor
doua acte, pactul de fiducie si transferul de proprietate formeaza contractul de
fiducie.171
Fiducia este un contract abstract. Contractul de fiducie nu indica scopurile
economice ale partilor. Astfel, fiducia a fost la nceput folosita pentru constituirea unui
gaj sau pentru realizarea unui comodat. Fiducia nu este un contract formalist.172
FORMAREA CONTRACTULUI SI CONDITII DE VALIDITATE
Contractul de fiducie se ncheie valid daca:
- Se efectueaza un transfer de proprietate prin mancipatie si prin in iure cessio
si daca
- Acestui transfer i se ataseaza pactul de fiducie prin care accipiens-ul (cel care
primeste proprietatea) se obliga sa retransfere proprietatea asupra lucrului catre
tradens ( cel care a nstrainat, initial, proprietatea catre accipiens).173
OBIECTUL CONTRACTULUI DE FIDUCIE
Obiectul acestui contract trebuie sa fie un res mancipi, un bun de corp cert (de
specie) si neconsumptibil.174
169
Ibidem, p.54;
M.V.Jakota, op.cit., vol. al II-lea, p.406;
171
Ren Foignet ,op.cit, vol. al II-lea, p.47;
172
Ibidem, p.48;
173
Ibidem, p.48,
174
Ibidem, p.48,
170
76
DOMENIUL DE APLICARE
Fiducia a fost utilizata, n vechiul drept roman, pentru ncheierea comodatului, a
gajului, a depozitului, pentru constituirea unei dote cu conventie de restituire, pentru o
donatie mortis causa etc.
SANCTIUNEA CONTRACTULUI DE FIDUCIE
n vechiul drept roman, contractul de fiducie nu era sanctionat printr-o actiune.
Tradens-ul se ncredea n buna-credinta a accipiens-ului. Cu toate acestea, contractul
de fiducie era sanctionat, indirect, prin usureceptio fiduciae (conform careia, daca
dobnditorul a ncalcat pactul de fiducie, atunci nstrainatorul lucrului, daca a reintrat n
posesiunea lucrului nstrainat, va redobndi proprietatea asupra acestuia, prin trecerea
unui an de zile, fara a I se cere nici buna-credinta si nici just titlu).175
n dreptul clasic, contractul de fiducie era sanctionat, direct, printr-o actiune
pretoriana in factum. Este o actiune infamanta, prin care pretorul l pedepsea pe cel
care, ncalcnd fides ( obligativitatea cuvntului dat) , nu restituia lucrul primit.
DESUETUDINEA FIDUCIEI
Fiducia si-a pierdut o mare parte din domeniul de aplicabilitate, odata cu
aparitia celorlalte contracte reale.
De asemenea, fiducia si-a pierdut utilitatea juridica prin disparitia distinctiei ntre
res mancipi si res nec mancipi. n consecinta, n epoca lui Iustinian nu se mai vorbeste
de fiducie.
5.5.Contracte consensuale
Contractele consensuale sunt acelea care se ncheie valid doar prin simplul
acord de vointa al partilor. Toate contractele consensuale sunt contracte sinalagmatice
(bilaterale) de buna-credinta.
Conform lui Gaius, romanii cunosteau patru contracte consensuale: emptio
venditio (vnzarea-cumpararea), locatio conductio (contractul de nchiriere), societas
(contractul de societate) si mandatum (mandatul).176
5.5.1.Vnzarea-cumpararea
175
176
Ibidem, p.49;
Ibidem, p.54;
77
vndut. Vnzatorul
trebuie
sa-I transmita
78
79
80
pretul promis, chiar daca lucrul vndut a pierit fortuit, nainte de predarea sa catre
cumparator. Acest principiu nu se aplica, nsa, daca pierirea fortuita a bunului cert
vndut a rezultat dintr-o culpa a vnzatorului sau daca lucrul a pierit pna la mplinirea
conditiei suspensive ce afecta vnzarea.185
3.Obligatia de a-l garanta pe cumparator pentru evictiune si pentru viciile
ascunse ale lucrului. Prin evictiune se ntelege pierderea posesiunii asupra lucrului
cumparat ca urmare a faptului ca un tert a cstigat n actiunea n revendicare sau n
interdictul posesoriu pe care l-a introdus.186 Romanii au sanctionat aceasta obligatie a
vnzatorului prin intermediul urmatoarelor trei tipuri de actiuni:
i) actio auctoritatis pentru vnzarea prin mancipatie ( actiunea prin care
vnzatorul care nu i asigura cumparatorului o asistenta eficienta, numita
auctoritatis, contra tertului evingator, era obligat sa-I plateasca cumparatorului
dublul pretului lucrului mancipat);
ii)
actio ex stipulatu duplae sau ex stipulatu rem habere licere , pentru vnzarea
nsotita de stipulatii (actiune prin care vnzatorul trebuia sa-I plateasca
cumparatorului evins fie de doua ori pretul lucrului pentru actio ex stipulatu
duplae, fie o suma de bani echivalenta cu prejudiciul suferit de catre
cumparator, pentru actio ex stipulatu rem habere licere);
184
81
1.Sa
plateasca
pretul
convenit
(aceasta
este
principala
obligatie
cumparatorului);
2.Sa plateasca cheltuielile de pastrare a lucrului daca predarea bunului a fost
ntrziata din vina sa;
3.Sa plateasca dobnzi la pret, daca dupa ce I s-a predat lucrul a ntrziat cu
plata pretului. Toate aceste obligatii sunt sanctionate prin actio venditi (pe care o are
vnzatorul contra cumparatorului189).
Pentru garantiile pe care le are vnzatorul pentru plata pretului a se consulta
M.V.Jakota, Drept roman, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1993, vol. al II-lea, g.
413.
n epoca lui Iustinian, proprietatea lucrului vndut nu se transfera pna cnd nu
se plateste pretul. Exceptii: cumparatorul i ofera vnzatorului o garantie, sau cnd
vnzatorul I-a acordat cumparatorului un termen de plata.190
Despre pactele adaugate la contractul de vnzare-cumparare a se citi
M.V.Jakota, op.cit., p.144
5.5.2.Locatiunea
Contractul de nchiriere (locatio conductio) este contractul consensual prin care
o persoana se obliga sa procure folosinta unui lucru, sa asigure prestarea unor anumite
servicii sau executarea unei anumite lucrari pentru o alta persoana, care se obliga, la
rndu-I, sa plateasca un anumit pret (merces), care consta, n general, ntr-o suma de
bani.
Exista trei tipuri de contracte de nchiriere:
nchirierea lucrurilor (locatio conductio rei);
nchirierea serviciilor unei persoane (locatio conductio operarum) sau contractul
de munca;
nchirirerea n vederea executarii unei anumite lucrari (locatio conductio operis
faciendi) prin care o persoana, muncitor sau antreprenor, se obliga sa execute o
anumita lucrare determinata, cum ar fi spre exemplu sa construiasca un pod.
n cele ce urmeaza prezentam numai contractul de nchiriere a lucrurilor
189
190
82
Ibidem, p.67;
Ibidem, p.68,
83
5.5.3.Mandatul
Mandatul este contractul consensual prin care o persoana (mandantul sau
mandatorul) nsarcineaza o anumita persoana (mandatar sau procurator) sa faca ceva,
fara plata, n mod gratuit, n folosul sau, adica al mandantului.196
n dreptul roman, mandatarul nu-l reprezinta pe mandant. Actul pe care
mandatarul (procuratorul) l ncheia din nsarcinarea mandantului (mandator) nu
194
195
84
Ibidem, p.74;
Ibidem, 75;
producea absolut nici un efect fata de mandant. Efectele toate se produceau asupra
mandatarului (procuratorului). Dupa executarea mandatului si n temeiul acestuia
mandatarul (procuratorul) i transfera mandantului (mandator) toate drepturile si
obligatiile pe care le dobndise n executarea mandatului. n dreptul civil romnesc,
mandatarul l reprezinta efectiv pe mandant. Efectele actului juridic se produc, direct, n
persoana mandantului.
ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE MANDATULUI
Pentru ca o conventie dintre doua persoane sa constituie contract de mandat,
este necesar ca:
1.Obiectul conventiei sa-l reprezinte un serviciu pe care mandatarul I-l face
mandantului. Acest serviciu trebuie sa fie licit si moral.
2.Obiectul trebuie sa-l intereseze pe mandant. Este nul mandatul al carui obiect
nu-l intereseaza dect pe mandatar sau pe tert. Cu toate acestea, este considerat valid
mandatul de a mprumuta bani unui tert, pentru constituirea unei garantii (mandatum
credenda pecuniae).
3.Mandatul sa fie gratuit. Spre sfrsitul Imperiului Roman, s-a admis si
validitatea mandatului platit n cazurile n care juristii considerau ca nu se poate ncheia
un contract de nchiriere a serviciilor unei persoane (spre exemplu, pentru serviciile
profesorului, avocatului, medicului, etc.) Remuneratia se numea honos. Putea fi
reclamata n justitie n cadrul procedurii extra-ordinem.197
EFECTELE MANDATULUI
Mandatul este un contract sinalagmatic imperfect. El naste ntotdeauna obligatii
n sarcina mandatarului si doar eventual n sarcina mandantului.
OBLIGATIILE MANDATARULUI (procuratorului) sunt:
- Sa ncheie actul cu care a fost nsarcinat. n epoca lui Iustinian,
raspunde pentru culpa sa evaluata in abstracto, fiindca, n acea epoca,
mandatarul este de cele mai multe ori salariat.198
- La sfrsitul mandatului, trebuie sa-i dea socoteala mandantului despre
modul n care a actionat si sa-i transfere acestuia toate drepturile si obligatiile
dobndite n executarea mandatului.
OBLIGATIA EVENTUALA A MANDANTULUI consta n restituirea sumeleor de
bani pe care mandatarul le-a cheltuit n executarea mandatului primit.199
196
85
SANCTIUNEA MANDATULUI:
Obligatiile mandatarului sunt sanctionate prin actio mandati directa.
Obligatia eventuala a mandantului este sanctionata prin actio mandati contraria.
DEPASIREA LIMITELOR MANDATULUI
Daca mandatarul depasea limitele mandatului, atunci mandatul exista pna la
atingerea limitelor fixate prin mandat. Astfel daca Titius a primit de la Lucius mandat sa
cumpere un cal cu 100 si el l cumpara cu 200, mandatul exista doar pna la
concurenta sumei de 100. Aceasta a fost parerea proculienilor care a fost acceptata n
dreptul lui Iustinian, n detrimentul celei a sabinienilor, care negau existenta
mandatului.200
STINGEREA MANDATULUI
Mandatul se stinge:
- prin ajungerea la termen;
- prin moartea uneia dintre parti, deoarece contractul de mandat este un
contract intuitu personae (avnd n vedere calitatile personale ale partilor);
- prin acordul de vointa al partilor sau prin manifestarea vointei uneia dintre
parti. Astfel, mandantul l poate revoca pe mandatar. Chiar mandatarul poate renunta la
mandat, dar numai daca, astfel, nu-I cauzeaza un prejudiciu mandantului.201
5.5.4.Societatea
Contractul de societate este un contract prin intermediul caruia mai multe
persoane se obliga sa puna ceva n comun n scopul de a realiza si mparti cstigul.202
ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE CONTRACTULUI DE SOCIETATE
Pentru ca o conventie sa poata fi calificata drept contract de societate, ea are
nevoie , de urmatoarele elemente constitutive:
- Acordul de vointa al partilor;
- Aportul fiecarui asociat. Aportul poate consta n bani, proprietatea sau
folosinta unui bun, n activitatea, cunostintele sau chiar n experienta de specialitate a
unuia dintre asociati,
- Interes comun. Fiecare asociat trebuie sa aiba dreptul la o parte din
cstigurile realizate prin administrarea aporturilor. Participarea fiecarui asociat la
199
86
cstiguri se precizeaza n contractul de societate. Daca unul dintre asociati nu are nici
un drept la cstiguri, societatea este nula, fiind afectata de clauza leonina.
- Intentia de a constitui o societate. Altfel, prin aporturi, asociatii constituie
doar o indiviziune.
- Un scop licit. Un contract de societate n vederea contrabandei este nul.
EFECTELE SOCIETATII
Societatea este un contract sinalagmatic perfect. Toate partile contractului au
anumite obligatii.
OBLIGATIILE FIECARUI ASOCIAT sunt:
1.Sa efectueze aportul promis;
2. Sa se ocupe de administrarea societatii cu aceeasi grija cu care si
administreaza averea proprie. Asociatul raspunde pentru orice culpa usoara,
evaluata in concreto;
3.Sa asigure participarea tuturor asociatilor att la cstigurile ct si la pierderile
realizate de societate. Proportia n care fiecare asociat participa la cstiguri si la pierderi
se poate determina astfel:
4.Printr-o clauza speciala introdusa n contract. S-a decis ca este valida si
clauza prin care un asociat participa la cstiguri dar nu si la pierderi;
5.Cu ajutorul unui arbitru;
6.n lipsa altui mijloc de determinare a proportiei, prin mpartirea n parti egale,
fara a se tine seama de aportul asociatului.203
Obligatiile asociatilor sunt sanctionate prin actio pro socio (o actiune infamanta).
STINGEREA SOCIETATII
Societatea se stinge prin:
1) Prin moartea fizica, prin capitis deminutio sau prin saracirea completa a unuia
dintre asociati. Si aceasta ntruct societatea este un contract intuitu personae (
se formeaza lund n considerare personalitatea fiecarui asociat);
2) Cnd a fost atins scopul pentru care s-a constituit societatea sau cnd atingerea
acestui scop este imposibila (cum ar fi, spre exemplu, situatia pierderii
patrimoniului social);
3) Prin vointa tuturor asociatilor sau prin vointa unuia dintre ei.204
203
204
87
REZUMAT
Obligatia, ca institutie de drept, apare o data cu formarea proprietatii private romane.
n vechea conceptie romana, obligatia ius in personam este receptata dupa chipul si
asempanarea dreptului de proprietate ius in rei . Aceleasi prerogative snt acordate
ambilor titulari:proprietarul si debitorul. Amenintat n nsasi existenta sa, debitorul apare
ca un obiect al dreptului de proprietate, iar ideea de legatura obligatio se reduce la o
adevarata legatura materiala, la nlantuirea debitorului si nu la una juridica, abstracta.
n epoca clasica a dreptului roman notiunea de obligatie si schimba structura
primitiva, ideea de legatura materiala devenind legatura juridica, n temeiul careia
205
88
CONCLUZII
Definitia obligatiei din Institutele lui Iustinian se apropie cel mai mult de
acceptiunea moderna a notiunii: obligatio est iuris vinculum quo necesitate adstringimur
alicuius solvendaerei secundum nostrae civitatis jura.
Izvoarele principale ale obligatiilor snt contractele si delictele.
n functie de formarea lor, contractele au cunoscut o evolutie interesanta n
dreptul roman, de la contractele formale la cele nesolemne, respectiv contractele reale,
cele consensuale si cele nenumite. Cea mai mare parte a contractelor nesolemne se
regasesc astazi n dreptul civil.
TEME DE CONTROL
1. Analizati comparativ definitia si elementele obligatiei din dreptul roman si dreptul
civil actual
2.Conditiile consimtamntul, element de validitate al contractului, n dreptul roman si
dreptul civil actual
3. Asemanari si deosebiri ale contractului de comodat n dreptul roman si dreptul
civil
4.Efectele contractului de vnzare-cumparare n dreptul roman si dreptul civil.
5. Contractele reale din dreptul roman si cele din dreptul civil
89
BIBLIOGRAFIE GENERALA
90