Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Ilustrata A Romanilor
Istoria Ilustrata A Romanilor
Ceramica de Cucuteni
La un moment dat, populatia de pe teritoriul actualei Romanii, a creat o remarcabila cultura, a carei
dovada se regaseste in policromia ceramicii de Cucuteni (comparabile cu ceramica unor alte culturi
europene importante, la vremea aceea, din Bazinul Mediteranei de Rasarit si a Orientului Mijlociu),
precum si cultura statuetelor Hamangia (Ganditorul de la Hamangia este cunoscut astazi in intreaga
lume).
Regele Decebal
Imparatul Traian
Columna lui Traian, inaltata la Roma, si mausoleul de la Adamclisi (Dobrogea) povestesc despre aceasta
inclestare militara, care a fost urmata de o masiva si sistematica colonizare a noilor teritorii integrate
noului imperiu.
istorie ca o natiune crestina. Iata de ce, spre deosebire de natiunile vecine, care au ca date de crestinare
(bulgarii - anul 865, sarbii - 874, polonii - 966, slavii de est - 988, ungurii - 1000), romanii nu au o data fixa
a crestinarii, intrucat ei au fost prima natiune crestina din regiune. In sec. IV-XIII, poporul roman a trebuit
sa faca fata valurilor de popoare migratoare - gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecinegii, cumanii, tatarii care au traversat teritoriul Romaniei. Triburile migratoare au controlat acest spatiu, din punct de vedere
militar si politic, intarziind dezvoltarea economica si sociala a bastinasilor si formarea entitatilor statale
locale.
Slavii, care s-au stabilit masiv in sec. VII la sud de Dunare, au despartit in doua masa compacta a
romanilor din zona carpato-danubiana: cei de la nord (daco-romanii), au fost separati de cei de la sud,
care s-au deplasat spre vestul si sud-estul Peninsulei Balcanice (aromanii, megleno-romanii si istroromanii). Slavii s-au stabilit la nord de Dunare si au fost asimilati incetul cu incetul de poporul roman si
limba lor a lasat urme in vocabularul si fonetica limbii romane. Peste limba romana s-a suprapus asanumita limba slavica (in acelasi mod cum s-a impus idiomul germanic francilor).
Romanii apartinand religiei ortodoxe au adoptat astfel limba veche slavona bisericeasca, ca o limba de
cult si incepand cu sec. XI-XVII ca o limba de curte si cultura. Limba slava n-a fost niciodata o limba vie,
vorbita de popor, pe teritoriul Romaniei; ea a jucat pentru romani, la un momentdat, in Evul Mediu, acelasi
rol pe care l-a jucat latina in vest; la inceputul epocii moderne, ea a fost inlocuita pentru totdeauna in
biserica, la curte si in cultura de catre limba romana.
Datorita pozitiei lor, romanii de la sud de Dunare au fost pentru prima data mentionati in sursele istorice
(sec. X), sub numele de vlahi sau blahi (valahi); acest nume aratand ca ei erau vorbitori ai unei limbi
romanice, si ca popoarele non-romanice din jurul lor recunosteau acest fapt. Dupa anul 602, slavii stabiliti
masiv la sud de Dunare au fondat un tarat puternic bulgar, in sec. IX. Asta a facut o bresa intre romanii
din nordul Dunarii si cei aflati la sud de Dunare.
Pe masura ce au fost supusi la tot felul de presiuni si izolati de trunchiul puternic romanesc de la nord de
Dunare, numarul romanilor din sudul Dunarii a scazut continuu, in timp ce fratii lor de la nordul Dunarii, cu
toate ca traiau in conditii extrem de dificile, si-au continuat evolutia lor istorica, ca o natiune separata, cea
mai indepartata la est descendenta a Imperiului Roman.
Scene din Cronica pictata de la Viena, reprezentand victoria romanilor la Posada (1330)
impotriva armatei regelui Ungariei
Singure sau in alianta cu tarile crestine vecine, mai degraba in alianta cu voievodatele vecine ale
celorlalte doua principate romanesti, voievozii Mircea cel Batran al Valahiei (1386-1418) si Vlad Tepes
(Dracula din legendele medievale - 1456-1462), precum si Stefan cel Mare si Sfant (1457-1504),
voievodul Moldovei si Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei (1441-1456), au dus grele batalii de
aparare impotriva turcilor otomani, impiedicandu-le expansiunea spre centrul Europei.
II-lea, in 1453, Soliman Magnificul a capturat orasul Belgrad, in 1521, si Regatul ungar a disparut in urma
Bataliei de la Mohaci - 1526. Prin urmare, Valahia si Moldova erau incercuite si a trebuit sa recunoasca
suzeranitatea Imperiului Otoman timp de peste trei secole.
Dupa ce Buda a fost capturata si Ungaria a devenit pasalac, Transilvania a devenit principat autonom, in
1541, dar ea a recunoscut, de asemenea, suzeranitatea Imperiului Otoman, ca si celelalte doua teritorii
romanesti. Spre deosebire de toate celelalte popoare din sud-estul Europei, spre deosebire de unguri si
poloni, romanii au fost singurii care si-au mentinut entitatea statala in timpul Evului Mediu, ca si propria
politica, precum si structurile militare si administrative.
Tributul platit sultanului avea menirea sa garanteze pastrarea autonomiei interne, dar in acelasi timp, si
protectia impotriva altor dusmani puternici. Valahia si Moldova, detinand propriul lor statut autonom, au
continuat, dupa caderea Imperiului Bizantin, sa cultive traditiile culturale bizantine si au luat asupra lor, in
acelasi timp, pastrarea religiei ortodoxe rasaritene; pe teritoriul lor, invatati din toata Peninsula Balcanica,
la adapost de islamul intolerant, au putut continua munca lor, fara nici un obstacol. Ei au pregatit
renasterea culturala a propriilor natiuni.
Mihai Viteazu (1593-1601), cel care a unit primul cele trei teritorii romanesti
Sfarsitul sec. XVII si inceputul sec. XVIII au adus schimbari, politice, atat in centrul, cat si in estul Europei.
Imperiul Otoman a esuat in tentativa sa de a captura Viena, in 1683 si, prin urmare, Imperiul Habsburgic
si-a inceput expansiunea catre sud-estul Europei. Tratatul de pace austriaco-turcesc de la Karlowitz
(1699) sanctiona anexarea Transilvaniei si organizarea ei ca un principat autonom la Imperiul Austriac
(din 1765 a devenit mare principat, condus de un guvernator). Polonia era divizata si Rusia, prin cuceriri
succesive, a atins, sub Petru cel Mare, (1696-1725) raul Nistru, devenind astfel vecinul de rasarit al
Moldovei. Ambitiosul vis al tarilor de a domina Stramtoarea Bosfor si Constantinopolul situa Principatele
Romanesti in calea expansiunii rusesti.
Imperiul Otoman, in incercarea de a-si apara vechile pozitii, a introdus in Moldova (1711) si Tara
Romaneasca (1716) "regimul fanariot", care a durat pana in 1821, si sub care Sublima Poarta desemna
in cele doua principate domnitori greci, recrutati din Fanar, un cartier al Istanbulului, care erau considerati
drept credinciosi ai turcilor. Aceasta a fost epoca in care controlul politic otoman si exploatarea
economica a luat proportii, la fel ca si coruptia; dar, s-au introdus, de asemenea, si cateva reforme
sociale - cum este abolirea serbiei -, ca si reforme administrative, de modernizare, dupa modelul
european, din perioada iluminismului. Autonomia interna, desi limitata, a fost conservata la baza, in cele
doua principate, care au continuat sa fie entitati distincte in Imperiul Otoman; aceasta situatie a fost
recunoscuta in cateva tratate internationale (de ex. in cel de la Cuciuc Kainargi) (1784).
Situate la granita celor trei mari imperii si ravnite de toate trei, Tara Romaneasca si Moldova au devenit,
timp de mai bine de 150 de ani, nu numai teritorii de confruntare, dar chiar si de batalie, pe care armatele
imperiilor s-au intalnit.
Multi ani, Austria si Rusia au luptat impotriva Imperiului Otoman (1710-1711, 1716-1718, 1735-1739,
1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856): acele lupte au avut loc pe pamantul Romniei
si au fost insotite intotdeauna de ocupatie militara straina, care, adeseori, s-a mentinut mult timp dupa ce
razboiul propriu-zis s-a terminat, astfel ca tarile romanesti au indurat nu numai devastarea si pierderile
irecuperabile, dar au trecut, de asemenea, si prin dislocari de populatie si amputari de teritorii dureroase.
De exemplu, Austria a anexat Oltenia temporar (1718-1793), precum si Nordul Moldovei, numit Bucovina
(1775-1918).
Dupa razboiul ruso-turc din 1806-1812, Rusia a anexat partea de rasarit a Moldovei, teritoriul dintre
raurile Prut si Nistru, numit mai tarziu Basarabia (1812-1918).
Renasterea nationala
In sec. XVIII si la inceputul sec. XIX au avut loc uriase transformari economice si sociale, structurile
feudale erau profund erodate, incepusera sa apara primele intreprinderi de tip capitalist si, in acelasi timp,
produsele romanesti intrau, putin cite putin, in circuitul oriental. Ideea nationala, ca pretutindeni in Europa,
avea sa devina visul inaltator al intelectualitatii si elementul de baza in planurile de viitor, facute de
politicieni.
Unirea unei parti a creierului din Transilvania cu biserica catolica (greco-catolicii), realizata de casa de
Habsburg intre anii 1699-1701, a jucat un rol important in emanciparea romanilor transilvaneni. Lupta lor
pentru drepturi egale cu alte grupuri etnice (cu toate ca romanii detineau peste 60% din populatia
principatului, ei erau inca considerati "tolerati" in propria lor tara), a fost pornita de episcopul Inocentiu
Micu-Klein si continuata de grupul de intelectuali din cadrul miscarii "Scoala Ardeleana": Gheorghe
Sincai, Petru Maior, Samuel Micu, Ion Budai Deleanu. Acesti carturari au dovedit latinitatea limbii romane
si a poporului roman, ba chiar mai mult faptul ca ei au avut o existenta neintrerupta ca populatie
autohtona.
In virtutea acestei mosteniri, ei au pretins drepturi egale cu celelalte natiuni din Transilvania - ungurii,
secuii si sasii. Revendicarile romanilor din Transilvania au fost supuse atentiei Curtii din Viena, intr-o
lunga petitie, numita Supplex Libellus Valachorum (1791), care insa n-a primti nici un raspuns. Problema
Renasterii in Tara Romaneasca a fost exprimata in cadrul Revolutiei condusa de Tudor Vladimirescu
(1821), care a izbucnit in acelasi timp cu miscarea Greciei pentru libertate.
Unirea si independenta
Vantul revolutiei din 1848 a batut si asupra principatelor romanesti de asemenea. Ele au adus in mijlocul
scenei politice o serie de intelectuali straluciti precum Ion Eliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail
Kogalniceanu, Simion Barnutiu, Avram Iancu si altii.
Imparatul francez Napoleon al III-lea a sprijinit aceasta hotarare, Imperiul Otoman si Austria au fost
impotriva, astfel ca s-a convocat o noua conferinta a celor sapte puteri in Paris (Mai-august 1858): cu
acea ocazie doar citeva din revendicarile romanilor au fost acceptate. Dar, romanii au ales in 5-17
ianuarie 1859, in Moldova, si in 24 ianuarie-5 februarie 1859, in Tara Romaneasca, pe colonelul
Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor unic, realizand, de facto, unirea celor doua principate.
Mihail Kogalniceanu (1817-1890), parintele reformei, care a facut din Romania o tara moderna
Dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (1866), Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, inrudit cu familia
regala de Prusia, si care a fost sprijinit de Napoleon al III-lea si Bismark, a fost proclamat, in 10 mai 1866,
dupa un pleibiscit, ca print conducator al Romaniei, sub numele de Carol I.
aveau dificultati tot mai mari vizavi de politica de deznationalizare. La inceputul sec. XX, romanii erau un
popor cu peste 12 milioane de locuitori, dintre care aproape jumatate se aflau sub dominatie straina. In
aceeasi vreme, in Transilvania, romanii sufereau consecintele serioase ale acordului prin care statul
ungar se restabilea, dupa mai mult de 3 secole de colaps, in care a fost creata dualitatea austro-ungara
(1867).
Transilvania si-a pierdut statutul autonom pe care l-a avut sub stapanirea austriaca si a fost incorporata in
Ungaria. Legislatia adoptata de guvernul de la Budapesta proclama existenta unei singure nationalitati in
Ungaria - aceea maghiara, destinata sa distruga din punct de vedere etno-cultural celelalte populatii,
fortandu-le sa devina ungare. Asta a supus populatia romaneasca, alaturi de alte grupuri etnice, la grele
incercari. La vremea aceea, Partidul National Roman a jucat un rol important in impunerea identitatii
nationale a romanilor; partidul a fost recunoscut in 1881 si a fost promotorul in lupta de obtinere a
recunoasterii drepturilor egale pentru natiunea romana, precum si rezistenta ei impotriva proiectelor de
deznationalizare.
In 1892, lupta nationala a romanilor a atins apogeul, in cadrul Miscarii Memorandistice. Memorandumul a
fost conceput de liderii romanilor din Transilvania, Ion Ratiu, Gheorghe Pop Basesti, Eugen Brote, Vasile
Lucaciu si a fost trimis la Viena pentru a fi supus atentiei imparatului Franz Iosef I. El avertiza opinia
publica europeana asupra revendicarilor romanilor si o punea in garda fata de intoleranta aratata de
guvernul de la Budapesta, referitor la problema nationala.
Perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate si progres pentru Romania. Politica s-a polarizat in jurul a
doua partide mari - conservator (Lascar Catargiu, Petre Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Titu
Maiorescu) si liberal (Ion C. Bratianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Bratianu). Ei au venit la putere alternativ si
asta a fost caracteristic pentru comportamentul politic al epocii. Politica expansionista a Rusiei a
determinat Romania sa semneze, in 1883, in secret un tratat de alianta cu Austria, Ungaria, Germania si
Italia; tratatul a fost reinnoit periodic pana la primul razboi mondial. Dupa ce la inceput a ramas neutra, in
primul razboi balcanic (1912-1913), Romania s-a alaturat Greciei, Serbiei, Muntenegrului si Turciei
impotriva Bulgariei, in cadrul celui de-al doilea razboi balcanic. Pacea de la Bucuresti (1913) a marcat
sfarsitul conflictului si ea prevedea ca sudul Dobrogei - Cadrilaterul (judetele Durostor si Silistra) sa
devina parte la Romania.
In august 1914, cand a izbucnit primul razboi mondial, Romania s-a declarat neutra. Doi ani mai tarziu, in
14-27 august 1916, ea s-a alaturat Aliatilor, care i-au promis sprijin pentru dobandirea unitatii sale
nationale. Guvernul condus de Ion I.C. Bratianu a declarat razboi Austro-Ungariei.
Nicolae Titulescu, ministrul afacerilor externe roman, suporterul securitatii colective in Europa
Impreuna cu Cehoslovacia si Iugoslavia, Romania a fondat Mica Antanta, in 1920-1921 si a creat o noua
organizatie de securitate regionala - Antanta Balcanica, impreuna cu Iugoslavia, Grecia si Turcia, in 1934.
Pe masura ce nazismul crestea in Germania, aceasta impreuna cu Italia sprijinea pretentiile revizioniste
ale statelor vecine Romaniei; politica de forta a avut succes pe continent si acest lucru a fost marcat de
Anschluss, Pactul de la Munchen (1938), de separare a Cehoslovaciei (1939). S-a produs o apropiere
intre Uniunea Sovietica si cel de-al treilei Reich; toate acestea au dus la izolarea internationala a
Romaniei. Pactul Ribentropp-Molotov (23 august 1939), stipula intr-un protocol secret interesele sovietice