Romanul realist de tip obiectiv, interbelic

Ion
L.Rebreanu
ntlnirea cu romanul realist este, pentru orice cititor, o experien memorabil, n urma
creia dobndete revelaia forei epice a ficiunii. Din arhitectura atent elaborat a romanului se
detaeaz personajul, acea dezlnuire de energii capabil s nvie o ntreag epoc. Sintez ntre
generic i particular, ntre tipic i atipic, ntre general i particular, personajul realist nu poate fi
scos din contextual istoric i social al crui exponent este.
Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat
"Ion" este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" .
Aparitia lui Rebreanu in literatura, il situeaza intre traditie si inovatie. LiviuRebreanu incheie
epoca literaturii semanatoriste si poporaniste dominata de idilism si compasiune, si deschide un
drum nou, in care scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante.
Contextul apariiei
"Ion" a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi scriitorul
mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Liviu Rebreanu a pornit n scrierea
acestui roman de la fapte reale, pe care le-a transfigurat n opera sa. Romanul este o monografie
a realitilor satului ardelean de la nceputul sec. al XX-lea, ilustrnd conflictul generat de lupta
aprig pentru pmnt, ntr-o lume n care statutul social al omului este stabilit n functie de
averea pe care-o posed, fapt ce justific aciunile personajelor. Modernismul romanului rezida
din complexitatea constructiei narative, din multitudinea planurilor de actiune si din numarul
mare de personaje ( 80 ).
ncadrare n context(opera autorului, epoc, specie literar)
Ion este un roman total, de tip realist, obiectiv, modern, social, erotic, monografic, rural,
doric. Ion face parte dintr-o proiectat trilogie pe tema pmntului i a condiiei ranului,
urmrit n toat complexitatea ei. Primul roman, Ion , prezint drama ranului ardelean
integrat ntr-o societate n care pmntul e, mai mult dect un mijloc de subzisten, un criteriu al
valorii individuale. Titlul e semnificativ pt intenia autorului de a face din Ion tipul generic al
ranului ardelean, dar i de a sugera evoluia lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat.
Al doilea roman al trilogiei este, Rscoala , consacrat dramelor rnimii din Regat, iar al
treilea Pdurea spnzurailor surprinde drama personajului care nu-i trdeaz ara.
Specia predilect este romanul, construcie epic, n proz, de mari dimensiuni, cu aciune
complex la care particip numeroase personaje, angrenate n conflicte puternice, modurile de
expunere sunt prezente, la fel i momentele subiectului.
Viziunea despre lume
E nfiat epopeic, n strns legtur cu concepia scriitorului despre literatur i menirea ei.
Pt. Rebreanu, literatura este creaie de oameni i de via , iar romanul este discurs
care fixeaz curgerea vieii, d vieii un tipar care i surprinde dinamismul i fluiditatea.
Naratorul e un demiurg omniscient i ubicuu, care urmrete existena uman angrenat n fluxul
oarbei deveniri. Viziunea despre lume vizeaz raportul realitate-creatie: (Artistul nu copiaza
realitatea niciodata. Realitatea pentru mine a fost numai un pretext pentru a-mi putea crea o alta
lume, noua, cu legile ei, cu intamplarile ei") precum i atitudinea anticalofil: (Nu frumosul, o
nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte
cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din

lume";)
ncadrare n curent
Ion este romnanul ce face parte din curentul realist, care se impune ca termen pt o nou
orientare estetic, definit ca expresie a banalitii citidiene . Curentul se caracterizeaz prin
reprezentarea veridic a realitii, prin absena idealizrii personajelor i a circumstanelor n care
acioneaz acestea. Omul e un produs al mediului social-istoric n care triete i cu care este n
interdependen. Realismul propune o viziune obiectiv asupra lumii. Destinul uman e supus
unor legi precise i unei cauzaliti previzibile. Personajul eponim-axul central al romanului e
depozitarul unor energii pe care le dezlnuie n ncercarea disperat de a se sustrage mediului n
care triete.
Geneza romanului
Are la baza trei experiente de viata petrecute la distanta in timp:
- o scena la care autorul a fost martor discret si despre care marturiseste intr-o Conferinta din
1932: Era o zi de inceput de primavara. Pamantul, jilav, lipicios. Iesisem cu o pusca la
porumbei salbatici. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am zarit un taran, imbracat in
straie de sarbatoare. El nu ma vedea. Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe
o ibovnica";
- la o saptamana dupa aceasta scena, afla de la sora lui, Livia, povestea unei fete instarite,
batuta cumplit de tatal sau pentru ca ramasese insarcinata cu un tanar sarac si lenes, care nu
iubea pamantul si nu stia sa-l munceasca";
- convorbirea scriitorului cu un tanar ran muncitor, Ion Boldijar al Glanetasului, care i
s-a plans de necazurile datorate lipsei de pamant cu atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parcar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata". Rebreanu marturiseste: Problema pamantului mi-a
aparut atunci ca insasi problema vietii romanesti, a existentei poporului roman".
O importanta deosebita a avut-o si spatiul ardelenesc in care a copilarit si a inregistrat obiceiurile
si mentalitatile taranilor, complexul de probleme ale romanilor sub ocupatie austro-ungara.
Nuvela Rusinea a constituit nucleul romanului, iar o prima varianta a acestuia s-a numit Zestrea.
Tema romanului
Tema vizeaz prezentarea problematicii pmntului, particularizat n confruntarea
devastatoare ntre dou pasiuni puternice, vzute ca jumti ale aceluiai ntreg: iubirea pentru
pmnt dar i pt o singur femeie. Exist i o subtem cu character monographic ce are n vedere
viata satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in care demnitatea si locul omului in
colectivitate se masoara in functie de avere, respectiv, de pamant, prin prezentarea stratificrii
sociale, a problemei naionale, a relaiilor dintre rani i intelectualii satului, a obiceiurilor:
naterea, nunta, nmormntarea.Atentie! Pentru Ion, dorinta de a avea pamant reprezinta mai
mult decat depasirea conditiei sociale; el este un posedat de iubirea pentru pamant: Iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o
hotarare Patimasa: trebuie sa aiba pamant, trebuie!".Cele doua teme centrale sunt: setea de
pamant si iubirea, regasite in titlurile celor doua parti ale romanului si evidentiind dilema din
sufletul eroului.
Perspectiva narativa
"Ion" apartine speciei literare romanul. Perspectica narativ este auctorial, fcut din punctul de
vedere al unui narator detaat, obiectiv, care nu intervine n desfurarea aciunii prin comentarii
sau explicaii, un narator omniscient i omniprezent, care relateaz la persoana a treia, prin
focalizare zero, dnd cititorului impresia c stpnete naraiunea..Stilul e neutru, impersonal,

limbajul e regional. Romanul este conceput ca avand o structura circulara, prin simetria
incipitului cu finalul si se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,
loc al actiunii romanului. Descrierea finala a romanului inchide simetric romanul si face
accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora oselei(metapersonajului care este
drumul)-viata.
Elemente de structur i compoziie
Romanul e organizat in doua parti : "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii" si reflecta
patimile conflictuale: pamantul si iubirea.La nivelul planurilor narative se disting cele doua
"lumi" care sunt tratate alternativ: lumea taranimii cu lumea intelectualitatii . Acest procedeu
e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan narativ la altul realizandu-se prin
alternanta, succesiunea secventelor narative valorificand inlantuirea . La nivel microtextual se
remarca utilizarea tehnicii contrapunctului(prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite).
Primul plan surprinde viata tnarului ran Ion Pop al Glanetasului. Fecior harnic si mandru,
Ion, indragostit de Florica - fata frumoasa, dar saraca, la fel ca el - isi va calca pe suflet si o
seduce, lasand-o insarcinata, pe Ana - fiica lui Vasile Baciu, unul dintre bocotanii" satului,
numai pentru a pune mana pe zestrea ei. Tatal accepta intr-un tarziu casatoria celor doi si Ion va
intra in posesia pamantului mult ravnit.
Ana isi da insa curand seama de cursa in care a fost prinsa si, dupa ce da nastere unui baietel,
se spanzura.Ramas singur dupa moartea fiului sau, Petrisor, dar cu o impresionanta suprafata de
pamant, Ion va incerca sa o recucereasca pe Florica, ce se casatorise intre timp cu George, fostul
pretendent la mana Anei. Va fi asasinat de acesta, cand, intr-o noapte, incearca sa patrunda in
casa lui, crezand-o pe Florica singura.Pamantul lui Ion va intra in posesia bisericii celei noi, in
curtea careia va fi inmormantat eroul.
Al doilea plan, paralel si interferat primului prezinta viata familiei nvatatorului Zaharia
Herdelea. In planuri secundare apare lupta ndrjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara
pamntul; lupta lui Avram pentru salvarea averii implicate ntr-o afacere,lupta preotului Ion
Belciug pentru a zidi biserica de piatra n satul Pripas; lupta fetelor si a familiilor lor pentru o
partida, un mariaj ct mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele
pentru o brazda din ogorul vecinului.
Cele 13 capitole sunt repartizate simetric in cele doua parti (6, in prima, 7, in a doua);
- titlurile primului si ultimului capitol (nceputul" si Sfarsitul"), ce dau impresia de opera
incheiata, sferica;
- imaginile initiale si finale din roman, care au in centru drumul spre Pripas, ce la inceputvine"
in sat, iar, in final, se pierde" odata cu plecarea invatatorului Herdelea;
- simetria realizata prin cele doua planuri principale ale actiunii; al lumii taranilor si al
intelectualilor din spatiul rural;
- hora cu care se deschide si apoi se inchide romanul, la care participa toate personajele din sat
(chiar daca, in final, cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul") sugereaza roata timpului,
cursul sau implacabil, dar si reluarea eternului ciclu al existentei in spatiul satului traditional;
- reluarea in plan tematic si a altor structuri narative, precum: casatoria din interes, moartea,
spanzurarea etc.
Titlul este simbolic-ION=NOI si este dat de Ion al Glanetasului, personajul eponim al
romanului.
Coordonate spatio-temporale
Detaliile toponimice (Armadia, Pripas) dau veridicitate prezentrii i l familiarizeaz pe cititor
cu aspectele etnografice i sociale ale lumii prezentate. Prin urmare, descrierea ilustreaz

condiia social a unor personaje i anticipeaz rolul acestora n desfurarea narativ.

Incipitul i finalul, construite pe motivul drumului, dau aspectul de corp sferoid sau simetric
romanului, fixeaza in mod detaliat spatiul geografic subliniind maniera realista in care este scris
romanul. Drumul care este personificat devine totodata o metafora a trecerii dinspre spatiul real
inspre spatiul imaginar. Ca prim personaj al romanului, drumul se constituie ca un liant ntre
realitate i ficiune. La nceput este vessel, neted i jucu, naineaz n ritm alert spre satul
Pripas, iar la final, drumul este bttorit, se deplaseaz monoton, mbtrnit i oboist de
zvrcolirile vieii, de patimile i dramele la care a fost martor. Crucea strmb, cu Hristosul
care i tremur jalnic trupul de tinichea ruginit, vegheaz att la nceput ct i la finalul
romanului.
Finalul. Este, dupa cum se poate observa, pregatit chiar din primele pagini ale cartii.
inchis, previzibil si dramatic, el nu are valoarea moralizatoare din textele romanticilor. Opera se
incheie cu asasinarea lui Ion, ale carui ramasite vor fi ingropate in curtea bisericii nou sfintite.
Multi il regreta si ii lauda vrednicia, cele rele sunt uitate. Eroul este reabilitat prin moarte - el
reintra in pamantul care i-a fost prea drag, cele pe care le stapanise devin proprietatea bisericii.
O iertare si impacare generala domina finalul. invatatorul Herdelea se pensioneaza si paraseste
satul dupa ce lasa in locul lui noul cuplu - Ghighi si tanarul Zagreanu
- intrat acum, prin bunavointa preotului Belciug, in proprietatea pamantului pe care era construita
casa familiei. Lumea satului se strange din nou pe scena ca intr-un ramas bun spus cititorului.
Chiar daca unii au murit (Ion, Ana, mos Dumitru, copilul Petrisor), iar altii au parasit satul
(Laurajitu, si acum, invatatorul Herdelea), timpul nepasator isi urmeaza cursul de parca nimic
nu s-ar fi intamplat". Un alt ciclu incepe, de data aceasta sub semnul sacrului rein-staurat de
sarbatoarea sfintirii noii biserici: satul parc-a intinerit si s-a primenit". Pe Hristosul de tinichea
se rasfrange o raza intarziata, parca il mangaia, zuruindu-i usor trupul in adierea inserarii de
toamna".
Odata cu Herdelenii, cititorul iese din spatiul actiunii, reintalnind aceleasi repere cunoscute.
Romanul se incheie ciclic, cu imaginea drumului ce se pierde in soseaua cea mare si fara
inceput", nu inaintea unui moment de reflectie al unei instante supreme: Peste zvarcolirile vietii,
vremea vine nepasatoare, stergand toate urmele. Suferintele, patimile, nazuintele, mari sau mici,
se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias".
Conflictul. Exista in roman mai multe conflicte, intre personaje aflate, uneori, in planuri
diferite.
Motiveaza natura conflictelor dintre: - Ion al Glanetasului si Vasile Baciu; - Ion si George
Bulbuc, fostul pretendent la mana Anei si, mai apoi, sotul Floricai; - Ion si preotul Belciug; - Ion
si Simion Lungu;
- familia Herdelea si preotul Belciug;
- Ana si Florica (conflict tacit). Sau, in termeni mai generali, intre:
- taranii instariti si cei saraci din sat;
- intelectuali;
- intre reprezentantii comunitatii romanesti (mai cu seama intelectuali) si autoritatile austroungare s.a.
Conflictul intern precizeaz adevrata dimensiune a dramei personajului precizat n structura
celor 2 pri care rezoneaz cu sufletul eroului
Conflict (lot. conflictus = soc, ciocnire"): intr-o opera literar desemneaza o lupta,

un dezacord intre doua sau mai multe personaje. intr-o piesa de teatru, conflictul
determina sensul comic sau tragic in confruntarea cu destinul, cu legile, cu
divinitatea.

Subiectul
Expozitiunea
Romanul incepe intr-o zi de duminica , in care locuitorii satului Pripas se aflau la hora . n sat,
domin mentalitatea c oamenii sunt respectai dac au oarecare agoniseal, fapt ce face ca
relaiile sociale s fie tensionate ntre srntoci ibocotani, ntre chibzuina rosturilor i
nechibzuina patimilor, ceea ce face s se dea n permanen o lupt aprig pentru existen.
Destinele personajelor sunt determinate de aceast mentalitate, de faptul c familiile nu se
ntemeiaz pe sentimente, ci pe interese economice.
In centrul adunarii este grupul dansatorilor .Cercul horei este centrul lumii satului, este o
descatusare de energie.Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale, fruntasii satului, primarul si
chiaburii discuta separat de taranii asezati pe prispa. Fetele ramase nepoftite la hora privesc, iar
mamele si babele mai retrase vorbesc despre gospodarie. Sunt prezentati intelectualii satului,
preotul Belciug, familia invatatorului Herdelea care vin sa priveasca fara sa se amestece in joc.In
hora sunt numai fete si flacai. Hotararea lui Ion de o lua pe Ana la joc, desi o place pe Florica cea
saraca constituie inceputul confictului.
Intriga
Venirea lui Vasile Baciu , tatal Anei , de la carciuma la hora si confruntarea verbala cu Ion pe
care-l numeste hot si talhar pentru ca sarantocul umbla sa-i ia fata promisa unui bogat ,George
Bucluc constitiue intriga romanului.Rusinea pe care i-o face Vasile Baciu lui Ion la hora in fata
satului starneste dorinta de razbunare a lui Ion care la randul lui il va face de rusine pe Baciu
lasand-o
insarcinata
pe
Ana
pentru
al
determina
sa
accepte
nunta.
Conflictul este atat de natura exterioara cat si de natura interioara.Cel de natura exterioara se
diversifica in functie de planurile narative astfel. Un conflict exterior intre Ion al Glanetasului si
Vasiliu si intre Ion si George Bulbuc. In planul intelectualitatii conflictul este intre Herdelea si
Belciug iar exista un conflict national deoarece satul este reprezentat in conditiile stapanirii
austro-ungare.Conflictul interior este la Ion si anume dorinta de a stapani mai multe pamanturi si
iubirea pentru Florica. El este sfasiat de doua patimi:patima pamantului si patima pentru Florica.
Desfasurarea actiunii graviteaza n jurul protagonistului, flacaul chipes, voinic, inteligent, si
vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care datorita dorintei de a se mbogati si sacrifica iubirea.
Florica, o fata frumoasa, nsa saraca asemenea lui,reprezinta simbolicglasul iubirii de care Ion
incearca sa uite in momentul in care se casatoreste cu Ana, simbol al pamantului;Ana , fiica
unui bogatas al satului, Vasile Baciu, echivaleaza pentru personaj cu intrarea in posesie a
pamantului ravnit pentru care protagonistul este capabil sa sacrifice tot. Casatorindu-se cu fata
bogata, dar urata , al carei tata a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa ce a aflat ca a sedus-o
si ca, n consecinta, gndul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu
se
mai
poate
mplini,
eroul
simte
ca
si-a
redobandit
demnitatea.
Dupa casatorie, Ion o maltrateaza pe Ana pna cnd aceasta, nemaiputnd suporta, se sinucide,
lasnd n urma-i un copil de cteva luni, care in scurt timp moare si el. Vasile Baciu crede ca,
dupa moartea Anei si a copilului, ar putea primi pamnturile napoi, dar legea nsa nu-l
favorizeaza,iar preotul satului, Belciug, speculeaza nestiinta lor, determinandu-i ca, dupa moarte,
sa lase toata averea lor bisericii.
Deznodamantul

ntre timp, Ion vrea sa recupereze iubirea pierduta, pe Florica, devenita sotia lui George Bulbuc,
care l surprinde noaptea n curtea sa si-l omoara. George nu este decat un instrument in mana
destinului pentru ca il omoara pe Ion. Este arestat, Florica ramane singura, iar averea revine
Bisericii.
Finalul romanului surprinde satul adunat la srbtoarea sfinirii noii biserici, descrie drumul
care iese din satul pripas, viaa urmndu-i cursul firesc. Prin romanul Ion, Liviu Rebreanu a
dat literaturii romne ntia creaie epic de mari dimensiuni n care se simte pulsaia vieii,
scriitorul dovedind c are vocaia construciilor monumentale.
Caracterizarea personajelor
Galeria de personaje a romanului este impresionanta si de neuitat. Alaturi de Ion, Ana, Florica,
George Bulbuc sau Vasile Baciu, Zenobia, Alexandru Glanetasu etc. - reprezentanti ai taranimii,
bogate sau sarace -, se afla reprezentanti ai altor categorii sociale: invatatorul Herdelea si familia
sa, preotul Belciug etc.

Ion- Apreciat constant drept o ampla constructie epica, o "epopee a taranului roman",
"Ion" este romanul unui destin individual, asa cum insusi autorul precizeaza.
Caracterizarea lui Ion se realizeaza in functie de relatia sa cu celelalte personaje. Asadar,
in roman, exista acea pluralitate a perspectivelor asupra protagonistului, in functie de opiniile, nu
de putine ori contradictorii, exprimate de Zaharia Herdelea, Vasile Baciu, preotul Belciug,
familie si sateni. In al doilea rand, cele doua pasiuni ale lui Ion le afecteaza pe celelalte personaje
fata de care se afla in conflict, caci Vasile Baciu, George Bulbuc, Ana si Florica sunt victime ale
celor doua "glasuri" sub puterea carora este prins protagonistul, incat se remarca prezentarea
obiectiva facuta de catre autor, care il prezinta in lumini si umbre pe Ion.
Conceput circular, romanul debuteaza cu un eveniment traditional din viata satului, hora
duminicala din batatura Todosiei lui Maxim Oprea si se incheie cu sarbatorirea sfintirii noii
biserici inaltate de preotul Belciug.
Scena horei de la inceputul romanului indeplineste functia "unui adevarat centru strategic
al intregii constructii epice". Aici se contureaza forma de organizare a satului, intentiile unor
personaje, pozitiile unora in comparatie cu ale altora, se anunta conflicte viitoare, incat destinul
eroilor este previzibil: "hora din primul capitol e o hora a soartei": Vasile Baciu bea datorita
dificultatilor in dragoste, iar dintre jucatori se remarca Ion, cel ce o urmareste pe Ana cu o privire
stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut", iar alaturi, ademenitoare, se profileaza
"mai frumoasa ca oricand", Florica, "fata vaduvei lui Maxim Oprea". Astfel, scena luptei dintre
Ion si George, petrecuta la carciuma, devine un prolog, o repetitie a crimei, in timp ce moartea
lui Moarcas sau a lui Avram anunta si uciderea Anei. "Acestea sunt elemente ale unui ritm
esential al existentei" (N. Manolescu, "Arca lui Noe", volumul I).
Scriitorul urmareste mobilurile psihologice ale actiunilor lui Ion, aflat sub influenta
pasiunii pentru pamant, declansate cu forta instinctelor obscure, atavice. Acesta vede realizate in
pamant ambitiile sale, tineretea sa robusta, demnitatea sa umana, caci, "in desclestarea cu uriasul,
omul insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea" (N. Manolescu). Doua obstacole ii
stau, totusi, in cale: Florica, de o frumusete tulburatoare, dar de conditie modesta, pe care o

iubeste si la care renunta, in timp ce Vasile Baciu nu-l accepta ca ginere, datorita situatiei sale
materiale.
Scris din perspectiva unui observator omniscient, de o obiectivitate rece, romanul
informeaza cititorul asupra personajelor sale. Astfel, fiul Glanetasului este prezentat ca "iute si
harnic ca ma-sa", iar datorita afinitatii sale pentru pamant, "nici o brazda de mosie nu s-a mai
instrainat de cand s-a facut dansul stapanul casei." Raspunzator de greutatile familiei este tatal lui
Ion, Alexandru Glanetasul, "sarac iasca si lenevior de n-avea pereche", ce a cheltuit rapid zestrea
Zenobiei, satisfacandu-si impulsurile viciului sau.
Chipes, istet, iute si harnic, Ion se afla sub semnul obsesiei de a avea cat mai multe
pogoane: " Trecea deseori, parca dinadins, pe langa pamanturile lui Vasile Baciu. Le cantarea din
ochi, se uita daca sunt bine lucrate si se supara cand vedea ca nu sunt toate cum trebuie. Se
simtea stapanul lor si-si facea planurile cum va ara faneata cutare, iar cutare porumbiste va
semana-o cu trifoi". Paul Georgescu sustine ideea ca pentru Ion pamantul "inseamna situatie
sociala, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos", criticul apreciind eforturile
tanarului de a iesi din starea de umilinta sociala si morala, din saracia crunta in care se zbatea.
Pamantul semnifica pentru tanarul ambitios demnitate si totodata, obiect al muncii asupra caruia
isi exercita energia, vigoare, harnicia si priceperea.
Construit monumental, intr-o dimensiune tragica, personajul intruneste atat trasaturile
eroului clasic cat si ale celui romantic. Nicolae Manolescu, in studiul mentionat, apreciaza ca
"nici in cele mai izbutite momente ale "Rascoalei"viziunea realista nu atinge maretia din "Ion".
Personajele seamana aici cu niste forte ale naturii, existenta lor e privita fara relativism si fara
ironie, cuprinsa intr-o temporalitate lenta, ce trece parca pe deasupra istoriei, ingloband-o in
sine."
Fapte, gesturi, reactii spontane pun in lumina caracterul personajului, conturat realist si
obiectiv, dar cu accente naturaliste.
Jignit de Vasile Baciu in fata satului, care il numeste "sarantoc", "hot", "talhar", Ion
reactioneaza potrivit firii sale impulsive, violente: "statea neclintit, ca un lemn, dar inima ii
sfarama coastele ca un ciocan infierbantat. () Ii clocotea tot sangele, si parca astepta inadins sa-l
atinga barem cu un deget, ca sa-l poata apoi sfartica in bucatele, mai ales ca la spatele lui vazuse
pe George care privea dispretuitor si multumit".
Asa cum observa Tudor Vianu in "Arta prozatorilor romani", "senzatia organica ocupa
un loc mare in toate romanele lui Rebreanu, in care viziunea naturalista a omului retine in primul
rand aspectul lui animalic. Sudoarea, frigul, zecile de fiori care zgaltaie trupul omului, toate
componentele organice ale emotiilor reapar in nenumarate descrieri pe care scriitorul le doreste
puternice, directe, zguduitoare."Astfel, destinul fiecarui personaj devine si o problema de
psihologie umana, determinata nu numai de aspectul social, cat si de impulsurile interioare mai
adanci ale fiintei, care rabufnesc in situatii limita. Dupa lupta cu Vasile Baciu, Ion "era multumit
acuma si racorit". Orgoliul sau ranit se mai tempereaza in urma acestei "realizari". Conflictul cu
Simion Lungu, caruia i-a micsorat lotul de pamant, intrand cu plugul, deoarece a apartinut
candva Glanetasilor, confirma aviditatea lui Ion: " Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit

averea". Insa nu este lipsit complet de sentiment: dojenit de preot in biserica, in fata tuturor,
pentru altercatia cu George, Ion "puse ochii in pamant, tremurand de rusine, simtind privirile
celorlalti cum il sfredeleau, neindraznind nici macar sa se miste din loc".
Monologul interior dezvaluie structura intima a personajului: " Dojana preotului il
sfichiuia ca un bici de foc. Numai ticalosii sunt astfel loviti in fata lumii intregi. Dar de ce e el
ticalos? Pentru ca nu se lasa calcat in picioare , pentru ca vrea sa fie in randul oamenilor. () Toata
istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamant mult, mult."
Scena cositului, a sarutarii pamantului - memorabile, de altfel - se adauga celor dinainte,
alcatuind din Ion o fiinta generica si mareata: " Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul
flacaului, ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in
picioare, sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place. Suspina prelung, umilit si
infricosat in fata uriasului: - Cat pamant, doamne!".
Comentand aceasta scena, Nicolae Manolescu adanceste observatia asupra personajului: "
Aceasta fiinta simpla, colosala, sublimand instinctul pur al posesiunii sta fata-n fata nu cu acel
pamant, ca mijloc economic, pe care Tanase Scatiu sau Dinu Paturica il exploateaza ca sa se
imbogateasca, ci cu un pamant-stihie primara la fel de viu ca si omul, avand parca in maruntaiele
lui o uriasa anima".
Scriitorul isi urmareste personajul in doua ipostaze care il definesc substantial: framantat
de dorinta de a avea pamant cat mai mult cat si stadiul sau dupa ce l-a obtinut. Ion dovedeste un
comportament bine calculat, inteligent si viclean, dominat de pragmatism, lipsa scrupulelor,
adaptandu-si atitudinile in functie de datele realitatii.
Eugen Lovinescu vedea in Ion "expresia instinctului de stapanire a pamantului in slujba
caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o
vointa imensa", in timp ce George Calinescu remarca: "Dorinta lui nu e un ideal, ci o lacomie
obscura, poate mai puternica decat a altora, dar la fel ca a tuturor. Orice taran voieste zestre in
pamant si vite, o insuratoare dezinteresata fiind o adevarata instrainare de la legile de conservare
a familiei rurale. (.) Flacaul e un animal plin de candoare, egoist, am zice, lipsit de scrupule, daca
n-ar fi strain cu ingenuitate de orice notiune de scrupul". Criticul continua: "Lacomia lui de
zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind cu ingratitudine calma. Nu din
inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte
reduse". Acelasi George Calinescu considera ca "viclenia instinctuala, caracteristica oricarei
fiinte reduse, i-a determinat actiunile () In planul creatiei, Ion e o bruta. A batjocorit o fata,i-a
luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant".
Paginile care nareaza existenta dramatica a Anei, izgonita si batuta cand de sot, cand de
tata, dezvaluie in Ion "bruta ingenua, care traieste in preistoria moralei, intr-un paradis foarte
crud." ( Nicolae Manolescu)
Intrand in posesia mult ravnitului pamant, Ion e cuprins de beatitudinea specifica, infratindu-se
cu pamantul intr-un ritual mistic al posesiunii: " incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in
genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta

grabita simti un fior rece, ametitor () Se vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme care
a biruit, in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori", o viziune apoteotica, grandioasa a omului
in infruntarea cu natura.
Construit unitar, pe o trasatura de caracter fundamentala, careia i se subordoneaza toate
celelalte personaje, in continua si dramatica transformare, eroul a fost alaturat lui Julien Sorel din
romanul " Rosu si Negru" al lui Stendhal, dar si prozei europene de factura existentialista. In
privinta parerilor critice asupra lui Ion, Nicolae Manolescu spune: "A vedea in Ion viclenia
ambitioasa sau brutalitatea condamnabila e la fel de gresit, caci implica un criteriu moral. Ion
traieste in preistoria morala, intr-un paradis foarte crud, el e asa-zicand bruta ingenua".
Ion nu are insa parte de liniste si fericire nici dupa dobandirea pamantului, pentru ca revine
"glasul iubirii" ce va narui realizarile din planul tangibilului.
Dominat de reflexe primare, aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a instinctelor sale
riguroase si neclintite, caci, "ce folos de pamanturi, daca cine ti-e pe lume mai drag nu-i al tau."
Romanul se incheie prin moartea previzibila, de altfel, a lui Ion, cauzata de catre George, intr-un
impuls de aparare a integritatii sotiei sale. Astfel, personajul este drastic pedepsit de narator,
intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, fiind raspunzator de viata Anei si a copilului
lor, tulburand echilibrul unui camin si linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele
consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii
noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Prispa sugereaza faptul ca totul
reintra in firescul vietii.
Personajul lui Liviu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv, rece,
deoarece romancierul detine secretul construirii de oameni vii, intr-un stil anticalofil, fara
podoabe artistice sau artificii de limbaj. Prezenta regionalismelor ardelenesti asigura un echilibru
stilistic, personajele avand un limbaj definitoriu pentru mediul caruia ii apartine fiecare.
Cuvintele si expresiile populare, precum si registrul lexical specific mediului rural, sunt proprii
lui Ion Pop al Glanetasului, contribuind la desavarsirea personajului realist, reprezentativ pentru
mediul rural ardelenesc.
Prin Ion, eroul romanului cu acelasi nume, Liviu Rebreanu a creat un personaj de
referinta in literatura romana, care va suscita mereu noi introspectii in adancimile fiintei umane.
Tudor Vianu afirma despre protagonistul romanului ca "e o natura concentrata si stralucitoare,
premeditativa inzestrata cu o vocatie obscura inradacinata pentru pamant. Ion are o viata
animalica, puternica, plina de ecou."
Anulandu-si chiar instinctul de autoconservare, traind cumva inainte ca morala sa constituie un
principiu opresiv relevant, Ion apare in finalul romanului ca dezumanizat. Dar lipsa lui de
umanitate nu e decat o interpretare ulterioara a cititorului din a doua jumatate a secolului al XXlea. Privit in contextul vremii sale, protagonistul ramane un personaj tipologic: taranul sarac a
carui demnitate poate fi castigata doar prin linistea familiei,determinata mai ales de numarul de
ogoare posedate. Tipologia isi largeste in acest mod granitele, putandu-se astfel afirma
modernitatea artei narative pe care Liviu Rebreanu o orchestreaza.

"Creandu-l pe Ion, Rebreanu a ezitat intre doua impulsuri contradictorii. Pe de o parte, sa

infatiseze un personaj tipic pentru drama taranului intrat intr-un proces acut de dezumanizare
datorita fetisizarii pamantului, act la care-l obliga relatiile capitaliste, pe de alta parte sa
construiasca - asa cum observa si E. Lovinescu . o figura simbolica a plugarului roman, ceea ce
implica insa, fatal, absolutizarea conditiei eroului. Talentul scriitorului a obiectivat insa opera
determinarile ideologice. Sugestiile naturaliste, nu sub forma atavismelor simplificatoare, ci a
impulsurilor umane obscure, adanci si violente au fost integrate ca o experienta rodnica, un
realism exoluat, modern, demitizant, crud, atent la zonele de umbra ale vietii, la viclenia
instinctelor si la poezia fortelor stihiale care decid prin jocul lor orb destinul indivizilor" (Ov. S
Crohmalniceanu)
Relaia dintre Ion-Ana
Statutul iniial al celor dou personaje ale cror destine se intersecteaz,i aaz la polii
opui ai ierarhiei sociale: Ana este fiica celui mai bogat om din sat, iar Ion este un ran harnic,
dar srac, ns dornic de a obine avere. Pentru Ion instinctul posesiunii este puternic, setea de
pmnt l stpnete, ntre el i pmntexistnd o legtur organic, sugerat n secvena a doua
din cap. I i : , , Glasul pmntului ptrundea nvalnic n sufletul flcului, ca o chemare,
copleindu-l....(:..)Iubirea pmntului l-a stpnit de mic copil.Venic a pizmuit pe
cei bogai i venic s-a narmat ntr-o hotrre ptima: trebuie s aib mult pmnt,
trebuie! De pe atunci pmntul i-a fost mai drag ca o mam.
Pe de alt parte, instinctul de proprietate este n relaie de opoziie cu cel erotic. Ion, cel care
iubete pmntul mai mult dect pe o mam, iubete n acelaitimp, o fat fr pmnt,
pe Florica. De aici drama personajului care nu poate alege ,ci se supune destinului, urmndu-i
ambiiile . La polul opus se afl Ana, personaj ce ilustreaz cel mai clar tipologia victimei:
ndrgostit de Ion i traumatizat de untat prea dur, lipsit de afeciunea matern i de
orice form de comunicare, Ana i seofer lui Ion cutnd la el afeciunea de care a fost lipsit.
Naiv i supus autoritiimasculine, ea nu poate fi dect o victim ntr-o lume condus dup legi
patriarhale.
Statuturile psihologice ale celor doi sunt, de asemenea, antitetice: Ana e cea
manipulat, iar Ion manipulatorul. Din dorina de a-l putea fora pe Vasile Baciu s i-o dea pe
Ana, dar i pmnturile, Ion urmeaz contient un plan de seducere a Anei, n urma cruia fata rmne
nsrcinat. Dup ce Vasile Baciu afl cine este tatl copilului, Ana devine obiectul rzbunrii celor doi
brbai. Paralel cu evoluia conflictului dintre cei doi brbai, Ana devine fascinat de moarte, gsind-o ca
unic soluie salvatoare. n momentul n care Savista i spune despre relaia dintre Ion i Florica,
Ana realizeaz c toate sacrificiile ei au fost inutile i c nici mcar copilul nu-l poate face pe Ion s o
iubeasc,
n
consecin
se
spnzur.
n
schimb,
Ion
econsecvent n urmrirea planului su i, dup seducerea Anei, ignor suferina acesteia din cauza btilor
i a umilinelor tatlui ei. n incontiena lui sincer, dup obinerea pmnturilor, el caut s refac
relaiile cu Florica, femeia pe care o iubete.

Din perspectiv moral, cele dou personaje sunt victimele unor destine imanente,
manipulai de dou dorine diferite: Ion de dorina de a obine pmnt, iar A n a d e
dorina de a obine afeciune. Ei sunt vinovai c ncalc legile
n e s c r i s e conform crora destinul nu poate fi schimbat, individul nu i poate depi condiia. n
ilustrarea relaiei dintre cei doi, o scen semnificativ este scena de lanceputul
romanului, cnd Ion pleac de la hor i o caut pe Ana, pe care o atrage la umbra unui nuc. Aici
Ion i ofer uic, pe care Ana o refuz, amintindu-i de tatl ei. S e c v e n a u r m t o a r e
e s t e r e a l i z a t n s t i l i n d i r e c t l i b e r , n c a r e s u n t p r e z e n t a t e gndurile

lui Ion n timpul conversaiei cu Ana: ,,N u - i f u s e s e d r a g A n a i n i c i acuma

nu-i ddea bine seama dac i-e drag. Iubise pe Florica i, de cte ori ov e d e a
sau i amintea de ea, simea c o mai iubete.(...) Dar Florica era
mai srac ca dnsul, iar Ana avea locuri, i case, i vite multe.... i
a s c u l t a g l a s u l plngtor i-l cuprindea mila, n acelai timp se gndea la
Florica.n timp ce,n
sufletul personajului mai exist dubii, n privina sentimentelor p
e n t r u A n a , receptorul textului nu are niciun dubiu c Ion nu o iubete pe Ana, n ai crei ochi
nuse uit cnd i vorbete, dei ea e prezent, pe cnd Florica, absent fizic de la scen,este
prezent n mintea lui.
O alt scen
semnificativ pentru relaiile dintre cei doi este cea n care,d u p c e V a s i l e B a c i u
afl c Ion e tatl copilului Anei, i trimite fata acas laGlanetau. Ana
a j u n g e l a c a s a l u i I o n f r s t i e c u m , d a r i n d i f e r e n a c u c a r e o primete
Ion o blocheaz: acesta mnnc ,tindu-i cu atenie feliile de mncare i
tergndu-i tacticos briceagul de pantaloni, fr a se uita la femeia nenorocit din
faa lui. Apoi cntrete burta Anei cu o privire triumftoare, dup care i spune s
i trimit tatl, pentru c situaia nu poate fi rezolvat de ea.
R c e a l a l u i I o n , indiferena i detaarea cu care el o privete pe Ana prefaeaz destinul
femeii. Ana este o victim ntr-un rzboi al brbailor, o marionet care ajunge fr
s tie cum de la o cas la alta, pe cnd Ion este sigur pe el, arogant i superior, iar
copilul din pntecele Anei i d sigurana c va reui.
n opinia mea, relaiile dintre Ana i Ion sunt cele dintre manipulator
i manipulat, ns niciunul nu reuete s obin ce vrea de la cellalt. Pe de-o parte, cei doi au n
comun tentativa de a-i schimba statutul : Ion dorete s-i schimbe statutul social prin
obinerea averii, pe cnd Ana dorete s-i schimbe statutul psihologic,c u t n d
iubirea. Pentru Ana, Ion e un substitut al afeciunii de care e lipsit,
i a r pentru Ion, Ana e o cale de a se mbogi
rapid i sigur.
Pe de alt parte, cei doi eueaz tocmai din cauza sinceritii sau aincapacitii de disimulare:
Ana nu poate lua nicio atitudine fa de Ion din cauza iubirii sincere pe care i-o
poart, nct i se ofer fr a cere vreun angajament din partea lui, n vreme ce Ion,
brutal n sinceritatea lui, e incapabil s i disimulezerepulsia fa de Ana sau iubirea
pentru Florica.
n concluzie, c u p l u l I o n - A n a , d i n r o m a n u l Ion d e L i v i u R e b r e a n u , s e distinge
prin, maniera naturalist n care e tratat relaia celor doi, prin raporturile de manipulator i
manipulat, dar i prin sinceritatea instinctual care i mpiedic pe cei doi s comunice conferindule celor doi statut de victime n faa unui destinimplacabil, mai ales cu cei care ncearc s i
schimbe soarta.
Vasile Baciu, tatal Anei, fusese un om harnic, mereu printre fruntasii satului. Se insurase cu o
fata bogata si urata, pe care insa a iubit-o si a respectat-o, caci datorita ei a intrat in randul
oamenilor avuti". Fire apriga si autoritara, Vasile Baciu il vrea ginere pe George Bulbuc, un
pretendent instarit al fiicei sale, si nu pe Ion, un baiat sarac. De indata ce afla ca Ana se lasase
sedusa de sarantocul" de Ion, Vasile Baciu o va bate cumplit, fara a tine seama de copilul pe care
aceasta il avea in pantece . Fire violenta, de o brutalitate iesita din comun, Vasile Baciu se
aseamana, in acest sens, cu Ion, dusmanul sau.

Preotul Ion Belciug

Duhovnic si educator, preotul isi cunoaste bine misiunea in satul pe care-l pastoreste. El
sfatuieste, indeamna sau mustra, dupa imprejurari, oamenii care-i cer ajutorul sau care se abat de
la normele morale. Belciug ramasese vaduv din primul an de preotie. Era un om slaab
sibolnavicios.Vaduvia si strasnicia i-au dobandit faima de sfant .
Florica
E cea mai frumoasa fata din Pripas, dar fara zestre., opusa Anei, prin frumuseea si
spontaneitatea ei. Ea ii smulge lui Ion mrturisirea: "n inima mea. tot tu ai rmas criasa"
nsuirile fizice ale Florici pun n evidenta indirect profunzimea sentimentelor lui ION fata de
ea .Ea l iubete pe Ion cu pasiune. Dar fiind mai sraca dect Ion,nu pot fi fericii mpreuna
.Soarta Florici este nefericita . Cel pe care-l iubise cu adevrat n-a putut sa-i aparin din cauza
impedimentelor de ordin social.
Parasita de Ion din teama de a nu rmne nemritata se casatoreste cu George Bulbuc, fara sa
tina seama de dorinele inimii.
Titu Herdelea este un personaj foarte complex, ii place sa studieze oamenii pentru a vedea
reaciile lor fara a face insa rau cuiva. Scrie poezii si citeste foarte multe ziare si carti de la
preotul Belciug si mai apoi de la un notar la care lucreaza pentru un timp .Titu este un personaj
rotund si pozitiv. E un personaj autobiografic deoarece autorul recunoate ca multe din
caracteristicile lui Titu le are si el.
George Bulbuc , e cel mai bogat flcu din sat , este o partida buna pentru oricare fata.Vrea sa
se casatoreasca cu Ana, dar devine sotul Floricai.Dintr-un om bun se transforma intru-n criminal
,devenind ucigasul lui Ion, pe care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui.

Ion si pamantul. Relatia protagonistului cu pamantul este puternic evidentiata de doua scene
simbolice si cu semnificatii contrare in roman. Cea dintai apare in prima parte, Glasul
pamantului", capitolul Zvarcolirea" si il prezinta pe Ion contempland, in zorii zilei, fostele
pamanturi ale familiei. Pamantul apare ca un stapan, ca o divinitate mitologica - glasul
pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l", iar Ion, in
ipostaza fiintei umile - se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare". Exclama
Cat pamant, Doamne!". Lucrarea pamantului schimba insa raportul de forte; omul intra in
stapanire si, asemeni divinitatii primordiale, recreeaza lumea: Se simtea atat de puternic incat sa
domneasca peste tot cuprinsul". A doua scena apare in capitalul Sarutarea" din Glasul iubirii".
Ion, posesorul pamanturilor mult ravnite, este acum un urias (Se vedea acum mare si puternic ca
un urias din basme care a biruito ceata de balauri ingrozitori"), venit la camp in straie de
sarbatoare, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase".
Arta narativa
Opera lui Liviu Rebreanu se integreaza esteticii realismului romanesc. Din creatiile sale se
desprinde optiunea pentru faptul credibil, veridic si, mai ales, refuzul scrisului
frumos, al ornamentului stilistic. Anticalofil convins, Rebreanu prefera expresia exacta, mesajul
direct, in locul formulelor artistice cautate.
Romanul " Ion " inseamna biruinta naratiunii moderne, o viziune realista, perspectiva moderna
de interpretare, substanta epica organizata in simetrii de compozitie, impunerea unei tipologii din
care se detaseaza profilul eroului principal.

Creatie epica de mari dimensiuni, roman-fresca, " Ion " reprezinta "epopeea taranului
roman" (Pompiliu Constantinescu), " grandioasa fresca a lumii de tara " prin care autorul " a
ridicat drama personala, a lui Ion al Glanetasului, la inaltimea unei drame simbolice"
(Perpessicius).
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, nonfocalizata. Viziunea
"dindarat" presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate, lasa
viata sa curga. Naratorul omniscient aparent stie mai mult decat personajele sale si ,omniprezent,
dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor
conform unui destin prestabilit si legii cauzalitatii. De aceea textul contine semne prevestitoare
ale sfarsitului fiecarui personaj, care este o victima a fatalitatii: nu poate iesi din destinul lui
("roman al destinului"). Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Prozator
obiectiv, Rebreanu practica impersonalizarea discursului, notiunea de persoana a III-a , convins
ca implicarea auctoriala ar fi destramat veridicitatea operei. Dar din comentariile discrete asupra
realitatii epice, asupra personajelor, transpar uneori implicarea, compasiunea sau ironia
Prozatorul se dovedeste un arhitect atent la echilibrul epic si perspectiva. O geometrie
clasica domina fiecare capitol, structurat an mici diviziuni care cuprind o scena, un moment
important pentru tesatura intregului. Gesturi, vorbe, mimica, ganduri alcatuiesc episoade,
secvente ale dramei, organizate in structura imaginarului narativ.
Starile de criza, situatiile dilematice iau forma " zvarcolirilor " - un adevarat laitmotiv
identificat de Lucian Raicu in toate romanele lui Rebreanu. Faptele obisnuite, cotidiene ascund o
latenta tragica, intarziata prin tehnica amanarii.
Substanta epica a romanului, drama lui Ion se deruleaza pe fundalul satului, intr-o
corelatie cu ritmurile si pulsatia acestuia. Satul rebrenian capata accente mitice, iar viata se
desfasoara ritualic, in ritm de nastere, casatorie si moarte.
Rebreanu a descoperit in roman poezia epica a vietii taranesti, drama pasiunilor, tragedia aspra a
momentelor esentiale ale existentei - nastere, nunta, moarte. Detaliile realiste din actele
fundamentale ale vietii, situatiile tipice ale epicii intra in sfera omenescului care isi are
propria sa maretie, ascunsa in cenusiul cotidian, alcatuiesc ceea ce George Calinescu numea "
calendarul sempitern al satului".
G.Calinescu constata autenticitatea limbajului regional ardelenesc. Tudor Vianu
observa utilizarea registrelor lexicale variate in limbajul personajelor, in functie de conditia lor
sociala. Limbajul se caracterizeaza prin concizie si sobrietate, refuzand ornamentul stilistic in
favoarea expresiei aspre, a stilului cenusiu, dar precis. "Prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa
spun intr-adevar ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis (.). De altfel, cred ca e mult mai usor a
scrie frumos, decat a exprima exact." (Liviu Rebreanu)
Arta narativa rebreniana se remarca prin expresia bolovanoasa, anticalofilism, precizia
termenilor, sobrietatea si concizia. "Ion" poate fi considerat actul de nastere a romanului
romanesc modern, prima realizare consistenta, monumentala si bine articulata estetic din seria
impunatoarelor creatii romanesti.
Romanul "Ion" este capodopera scriitorului in care arta sa impune viziunea realista, ce il
apropie de un Tolstoi sau Faulkner, dar cartea vorbeste si despre permanentele mitice, despre
continuitatea si dainuirea unei civilizatii rurale, despre dialectica vietii si mortii, despre miracolul
existentei
7.

Istoria receptarii

Publicat in 1920, romanul "Ion" reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o
capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza samanatorista.
In aceste conditii este firesc, ca noul roman sa surprinda si sa uimeasca, sa starneasca
reactii violente din partea unor teoreticieni ai curentului literar de la inceputul secolului al XXlea, in special din partea lui G. Ibraileanu si Nicolae Iorga.
"Ion e cea mai puternica creatiune obiectiva a literaturii romane". (E. Lovinescu, "Istoria
literaturii romane contemporane")
"Ion este un roman social si psihologic." (Tudor Vianu)
"Ion este cel mai frumos roman romanesc si unul din cele mai tipice opere de acest fel din
literatura universala." (Mihail Dragomirescu)
"Ion este opera unui poet ce canta cu solemnitate conditiile generale ale vietii, nasterea,
nunta, moartea." (G. Calinescu)