Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga conform căreia înţelepciunea, în cazul în care
ajunge să fie vândută şi cumpărată, poate fi considerată o marfă.
În primul rând, înţelepciunea este un apanaj personal, un lucru pe care îl dobândeşti în timp şi
pe care nu-l poţi cumpăra sau vinde. Chiar dacă împrumuţi sau îţi însuşeşti ideile unor filozofi
sau ale unor oameni de cultură, acest lucru nu înseamnă că ai devenit brusc un înţelept. Numai
experienţa proprie de viaţă, izbânzile şi eşecurile, momentele de tristeţe şi de bucurie, ezitările
şi cutezanţele te pot face să devii o persoană înţeleaptă. De aceea, pe măsură ce omul
înaintează în vârstă, capătă o concepţie mai amplă şi mai profundă asupra lucrurilor, fapt
datorat chibzuinţei dobândite de-a lungul anilor.
De altfel, Mihai Eminescu are aceeaşi concepţie despre înţelepciunea ca rezultat direct al
trăirilor proprii, idee exprimată în poezia “În zadar în colbul şcolii”: “Ci trăieşte, chinuieşte şi-
ai s-auzi iarba cum creşte”.
Un alt argument pentru care înţelepciunea nu este şi nu trebuie să fie o marfă care se poate
vinde ar fi faptul că înţelepciunea se câştigă numai învăţând din propriile greşeli sau din ceea
ce observăm în jur şi ne însuşim din atitudinile celorlalţi. Atunci când simţi pe pielea ta
urmările greşelilor, cu siguranţă vei lua aminte data viitoare devenind astfel mult mai atent în
luarea unor decizii.
În concluzie, înţelepciunea pe care o vinzi nu este în fapt nimic altceva decât înţelepciunea
cumpărată, nu propria ta experienţă, propriile tale cugetări.