Criogenia umana

Odata cu evolutia stiintei, omul tinde din ce in ce mai mult spre marirea orizontului in
privinta raportului sau cu lumea inconjuratoare si cu viata. Una dintre cele mai mari probleme ale
omului legate de propria cauza este efemeritatea acestuia pe pamant. Din cele mai vechi timpuri
se cauta solutia pentru aceasta problema, dar in prezent, datorita descoperirilor stiintifice acest
lucru este mai aprope de realitate.
Biotehnologia reprezinta corelatia dintre parametrii civilizaiei tehnologice i
adaptabilitatea fiinei umane. Ea detine o stransa legatura cu bioingineria si cu bioingineria
medicala.
Criogenia umana este o ramura a bioingineriei ce reprezinta procesul de suspendare a
corpului uman la temperaturi foarte joase, imediat dupa moarte. Potentialii clienti ai criogeniei
spera ca progresul stiintific sa-i poata aduce la un moment dat inapoi la viata.
Crioprezervarea se realizeaza prin inlocuirea sangelui din corpul uman cu o solutie
asemanatoare cu plasma sanguina(bogata in proteine, cu continut scazut de elemente figurate)
numita solutie crioprotectoare. Aceasta are rolul de a penetra toate tesuturile si a impiedica
formarea de cristale in urma racirii gradate a corpului. Astfel, tesuturile vor fi supuse
temperaturii nitrogenului lichid (-196C). La aceste temperaturi, orice activitate biologica,
inclusiv reactiile biochimie ce ar duce la moartea celulara, sunt oprite. Starea ce descrie conditia
pacientului criogenat se numeste biostaza, reprezentand abilitatea organismului de a tolera
schimbarile de mediu fara a se adapta activ la ele.
Premiza centrala a criogeniei umane este ca memoria de lunga durata fiind sinonima cu
identitatea, este stocata in celule ce nu necesita activitatea cerebrala continua pentru a functiona.
Premiza este acceptata in general in medicina deoarece in unele cazuri dupa intreruperea functiei
cerebrale si recuperarea acesteia, inca s-a pastrat memoria pe termen lung.
Crioprezervarea este des folosita si in alte procedee medicale, cum ar fi prelevarea si
pastrarea tesuturilor, a organelor sau a produselor biologice(sperma, ovule, etc.).
Crioprezervarea nu trebuie confundata cu inghetarea.
Odata cu dezvoltarea criogenieie, moartea nu mai este vazuta ca un eveniment ce
coincide cu incetarea functiilor vitale (moarte cerebrala, inactivitate cardiaca), fiind considerata o
serie de evenimente ce trece dincolo de oprirea acestor functii. S-a introdus conceptul vietii
ciclice, a procesului denumit de nanotehnologi si astrologi, transhumanism. Astfel, criologii
considera ca un individ crioprezervat nu este decedat dar nici viu, reanimarea acestuia fiind
posibila. Pentru a intelege acest lucru, trebuie sa ne uitam in trecut pe cand moartea era
considerata oprirea functiei cardio-respiratorii. In prezent persoana este considerata decedata
cand activitatea cerebrala nu mai este prezenta, idee adoptata atat de legislatia majoritatii tarilor,
cat si de majoritatea religiilor.
Acest proces ridica multe intrebari de bioetica. In primul rand, cum ar trebui sa ne
raportam la un individ crioprezervat? Il putem considera decedat sau ar trebui sa il vedem ca pe
o potentiala persoana? Unde se plaseaza statutul moral al acestor indivizi? Nu e posibil sa negi

ca acesti pacienti vor fi reanimati in viitor, dar, de asemenea, nu e posibil sa garantezi acest lucru.
O premiza morala a criogeniei este ca crioprezervarea este necesara cand pacientul nu mai are
speranta, autonomia individului trebuind respectata prin consimtamantul acestuia de a participa
la acest experiment. Unii criogenisti sustin ca oricine este considerat decedat ar trebuie
crioprezervat devenind astfel un pacient permanent, ce ar putea beneficia de avantajele
viitorului. Dar ce se intampla daca cineva intervine in dorinta unui individ de a fi crioprezervat ?
Sa presupunem ca ca in viitor va fi posibila reanimarea celor criogenati. Ce se intampla cu cei
care nu au putut fi crioprezervati datorita unor interferente ostile? Au fost ucisi ? Cum ne
raportam la anumite persoane care ar putea sa impiedice posibilitatea readucerii la viata a unei
persoane? Ar trebui supuse la acuzatii morale si legislative ?
O alta problema gasita de bioeticieni in privinta criogeniei este consimtamantul. Daca o
persoana alege sa nu fie criogenizata, nu ar trebuie fortata sa faca acest lucru. Dar care este
decizia corecta in privinta unei persoane deja crioprezervata ? Il vom lasa pur si simplu sa
moara ? Sa presupunem cazul unei persoane ce nu doreste sa fie resuscitata, dar paramedicii
neavand idee despre dorinta pacientului, il resusciteaza si ii salveaza viata. Daca in aceeasi
situatie se afla si o persoana ce a fost crioprezervata fara acordul sau dar in viitor va exista o
mare posibilitatea de a fi reabilitata? Avand in vedere ca procesul de criogenizare trebuie inceput
de indata ce persoana a fost considerata decedata, exista o mare posiblitate ca medicinii sa nu
fie pusi la curent cu consimtamantul pacientului. O alta problema ridica de procesul de criogenie
este faptul ca acesta poate incepe doar dupa ce a fost aprobat actul de deces. Conform legislatiei
fiecarei tari, actul de deces este eliberat dupa perioade de timp diferite: in Germania (1-2 ore
dupa deces), in Italia (24 ore dupa deces).
Problemele criogeniei merg si mai departe. Prin modificarea testamentului sau actelor
necesare in criogenie, un individ ar putea beneficia de o suma considerabila in favoarea sa.
Avand in vedere ca sunt putine institutii ce se ocupa de aceasta procedura, taxele sunt foarte
ridicate. Pentru o criogenizare completa la cel mai mare institul de criogenie ALCOR, trebuie
achita o suma de 200.000$.
Intr-o lume in care peste 90% din persoane au o viziune religioasa asupra vietii de apoi,
criogenia ar putea deveni o problema notabila a drepturilor umane globale. Poate, cea mai mare
problema in acceptarea criogeniei este faptul ca de cele mai multe ori, religia are un rol esential
in viata unui individ, influentand multe aspecte ale acestuia. Disparitia ipotezei unei vieti de
apoi, formeaza ideea unei libertati continue a omului pe pamant, ducand pana la identificare cu
zeitatea.
Cel mai mare obstacol al oamenilor din vremea noastra este sa accepte faptul ca un om
decedat in prezent ar putea fi inviat in viitor. In schimb, sa ne gandim ce parere ar avea un
medic profesionist din viitor cand ar vedea ca oamenii din trecut, avand posibilitatea tehnologica
de a salva vieti, renunta la oameni ce inca au in posesia structura neuroanatomica de baza ce le
pastreaza identitatea si amintirile. Dar ce s-ar intampla daca majoritatea oamenilor din prezent ar
fi crioprezervati si readusi la viata in viitor ? Ce efecte ar avea suprapopularea planetei prin
aceasta metoda ?
Evolutia tehnologiei poate avea si repercusiuni deosebit de grave asupra vietii. Multi
oameni de stiinta isi ridica intrebari cu privire la efectele biotehnologiei asupra ideii de om. Este
viata, dupa cum stramosii nostri au vazut-o si filozofii au descris-o, doar o problema ce asteapta
rezolvare? Medicina nu atat de indepartata in viitor va avea ca scop schimbarea conditiei de om?
Oamenii de stiinta se opun vehement acestei ipoteze, luand in considerare pragul pana la care
biotehnologia ajuta cauza umanitatii.

In concluzie, opinia mea este ca finitudinea vietii este un dar pentru fiecare individ, fie ca
recunoaste sau nu. Efemeritatea omului face ca munca si evolutia sa pe pamant sa fie atat de
spectaculoasa. Dezvoltarea tehnologiei trebuie sa fie in beneficiul omului dar sa nu mearga atat
de departe pana la schimbarea conditiei umane.