Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Studiul Proiectarii Unei Instalatii Eoliene de Putere Mica
Studiul Proiectarii Unei Instalatii Eoliene de Putere Mica
Capitolul 1
vint. In 1792 scotianul Meikle a inlocuit pinzele morii de vint olandeze cu jaluzele
care se deschideau singure cind vintul era mai puternic si se inchideau la loc cind
vintul slabea. Necesitatea ridicarii randamentului a condus la profilarea si rasucirea
palelor, calculele exacte fiind furnizate de Bernoulli, Smeaton si Euler.
Moara de vint a preocupat mult oamenii din renastere si din perioada urmatoare,
eliberarea elicei eoliene de directia vintului fiind unul din punctele esentiale ale
studiilor si incercarilor lor. Leonardo da Vinci a desenat primul anemometru (aparat
pentru masurarea vitezei vintului). De la el au ramas tablouri corecte de curgeri
turbulente Ca aeromotor, elicea eoliana a fost folosita pentru scopuri foarte variate:
la mori de vint, la pompe, la mecanizarea rugaciunii (in Tibet, Mongolia si China), la
protectia plantelor impotriva maimutelor si pisicilor salbatice producind zgomote
care sperie (in Sumatra) sau ca aerogenerator trasformind energia eoliana in
energie electrica. La sfirsitul secolului al XIX lea, au aparut, in Statele Unite ale
Americii si in Europa, primele turbine eoliene generatoare de electricitate. Secolul al
XIX lea s-a caracterizat aproape exclusiv prin imbunatatirea formei palelor,
rasucirea fiind deja bine inteleasa. Francezul Duvand a incercat sa rezolve problema
curburii folosind pinze de forma aripilor de pasare. Tot el a avut ideea sa proiecteze
pale care se roteau in jurul axei palei creind, astfel, premisele turbinei moderne.
Desi aparitia masinii cu abur a revolutionat tehnica, roata de vint a continuat sa fie
folosita si perfectionata. In 1890, danezul La Cour a abtinut, prin lucrarile sale in
suflerii, valori constructive precise: inclinarea axei elicei trebuie sa fie de
aproximativ 10o, suprafata totala a palelor sa nu depaseasca o treime din suprafata
discului elicei.El recomanda 4 pale a caror latime sa fie 1/4 - 1/5 din lungimea palei.
Profilul poligonal al palei trebuie sa aiba sageata maxima la distanta 1/4 - 1/6 din
coarda fata de bordul de atac si ea trebuie sa fie doar de 3 4 % din coarda.
Inclinarea palei fata de planul rotii era de 10o la virf, de 15o la 2/3 din raza, de 20o
la 1/3 din raza si de 25o la butuc. Butucul elicei trebuia sa aiba o raza corespunzind
unui sfert din lungimea palei. O astfel de elice se misca deja la o viteza a vintului de
1,8 m/s si functiona la randament maxim de la 3 000 la 5 000 de ore pe an.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial a crescut interesul fata de turbinele eoliene
infiintindu-se institute specializate pentru cercetari in domeniul energiei eoliene si
dispunind de diferite tipuri de turbine eoline folosite pentru cercetare. S-au construit
astfel multe alte turbine pentru scopuri practice. Mentionam, astfel, institutul de la
Weimar, din Germania, infiintat in 1930, unde s-au realizat turbine cu un randament
de 47% incluzind pierderile de energie ale pompelor de apa. Din 1975 exista la
Stuttgart un institut de cercetari pentru tehnica energiei eoliene. Tot in Germania, in
1955 s-a construit o turbina eoliana de 100 kW instalata pe un turn de 22 m
inaltime, iar Hter a avut contributii importante privind analiza,proiectarea,
constructia, incercarea, operarea si economia turbinelor eoliene. El a fost primul
care a folosit materiale compozite la confectionarea palelor.
In ultimii 30-40 ani au inceput sa apara turbine eoliene de mare putere ca de
exemplu cea de la Analborg (Danemarca) cu diametrul de 17,5 m, 100 rot/min si
Teoria elicelor eoliene se poate obtine din cea a elicelor propulsive, tinind insa
seama de deosebirea dintre miscarea aerului din jurul elicei. Astfel, in cazul elicei
propulsive sursa motoare (motorul) creaza moment necesar mentinerii unei anumite
turatii, curentul din jurul elicei este generat de deplasarea avionului in mediul imobil
si forta de tractiune care se obtine prin compunerea, pe directia de deplasare a
avionului, a portantei si a rezistentei la inaintare este o forta (avind acelasi sens cu
viteza de inaintare) produsa prin reactiunea fluidului asupra palelor in rotatie. In
schimb, la elicea eoliana aerul se misca (vintul) in jurul elicei fixe, fortele care apar
fiind rezultatul actiunii directe a fluidului asupra palelor.
1.2.1.Consideratii Aerodinamice
Profilele aerodinamice
Profilele aerodinamice au constituit unul din aspectele cele mai controversate din
proiectarea unei pale pentru o turbina eoliana. Caracteristicile de performanta,
precum si grosimile profilelor pentru aviatie nu sunt intotdeauna potrivite in cazul
turbinelor eoliene. Profilele create pentru numere Reynolds mari prezinta separatii
laminare cind sunt folosite pentru turbine eoliene cu un numar Reynolds mult mai
mic. Apar bule de separare care pot duce la variatii mari ale performantelor
aerodinamice. Nu trebuie neglijata grosimea de la baza palei, care trebuie sa
respecte cerintele structurale, sa aiba o buna rezistenta la in covoiere pentru a nu
lovi turnul si pentru a suporta momentele de incovoiere de la baza palei. Proiectele
recente de familii de profile pentru turbinele eoliene prezinta curgeri turbulente pe
intreg extradosul profilului cu doar putin inainte de portanta maxima.
In anii 80, frecventa depasire a puterii maxime a unor turbine fixe a dus la
incarcarea excesiva a transmisiei, putind duce chiar la distrugerea generatorului. O
rezolvare constructiva a acestei probleme a dus la introducerea profilelor cu un Cz
redus catre virful palei pentru un control pasiv al puterii maxime generate,
reusindu-se chiar o imbunatatire a performantelor palelor. Pentru turbinele foarte
mari, greutatea si costul palelor creste mult mai mult decit energia generata.
Bazindu-ne pe acest considerent, turbinele de mari dimensiuni au nevoie de profile
cu grosimi mari si Cz mare pentru a minimiza greutatea si costul palelor. Profilele
pentru turbinele de mici dimensiuni trebuie proiectate pentru numere Reynolds
reduse pentru a evita separatia laminara ce poate duce la rezistenta la inaintare
mare, Cz variabil si, nu in ultimul rind, zgomot.
Geometria palelor
Criteriul cel mai utilizat in prezent pentru optimizarea palelor este cel al costului
minim al energiei, mai degraba decit cel al productiei maxime de energie anuala.
Pentru a se face optimizari raportate la costul minim al energiei, este nevoie de o
metoda multi-disciplinara care sa includa un model aerodinamic si structural pentru
pale cu modele de costuri atit pentru pale cit si pentru toate componentele
principale ale turbinei. Procesul de proiectare al palelor devine astfel strins legat de
tipul turbinei si de locul de amplasare al acesteia.
Diferitele modele aerodinamice folosite in determinarea geometriei palei nu ofera o
solutie clara pentru geometria virfului palei. Experimental s-a constatat ca o
rotunjire a coltului bordului de atac duce la o imbunatatire a performantei (virf tras).
Alte tipuri de virfuri (virf tip spada) sunt folosite pentru reducerea zgomotului in
ciuda unor reduceri ale performantei.
Numarul palelor
In cazul turbinelor de mica putere, ca si pentru cele de mare putere, varianta elicei
in vant cu trei pale este cea mai des utilizata. . Cu toate ca varianta elicei in vint a
fost aleasa in special din cosiderente de simplitate, in urma incercarilor a rezultat si
o rezistenta mai mare la oboseala a palelor decat in cazul celorlalte configuratii
posibile luand in calcul bineanteles si costurile necesare producerii ei. Eficienta
aerodinamica creste o data cu numarul de pale. Astfel, marind numarul de la 1 la 2
pale, rezulta o crestere a eficientei cu 6%, in timp ce o crestere a numarului de la 2
la 3 pale duce la o crestere a eficientei cu doar 3%. Crescind in continuare numarul
de pale s-a costatat ca se sacrifica mult din rezistenta palei pentru o crestere
nesemnificativa a eficientei aerodinamice. Zgomotul elicei, desi in cazul turbinelor
eoliene de mica putere nu este un factor determinant in procesul de proiectare,
precum si cosiderentele de ordin estetic, sunt in favoarea elicii cu trei pale ce are
doua mari avantaje fata de cea cu mai putine pale. Pentru un diametru si parametru
de soliditate date, varianta cu trei pale va suporta doar doua treimi din incarcarea
unei elici cu doua pale si doar o treime din incarcarea unei elici cu o pala. De aici
rezulta ca zgomotul generat de elicea cu trei pale datorita incastrarii va fi mai mic
indiferent daca este vorba de constructie in vint sau invers. Pentru a compensa
eficienta aerodinamica scazuta, elicele cu una sau doua pale tind sa aiba o viteza la
virf mult mai mare decit o elice cu trei pale, pentru un diametru sau o putere a
turbinei data.
Din punct de vedere estetic, favorita este tot o elicea cu trei pale datorita impresiei
de miscare continua pe care o lasa in timpul functionarii; rotatia elicei cu doua pale
fiind perceputa ca o miscare intermitenta. Un alt motiv ce vine in sprijinul variantei
cu trei pale este obtinerea unei turbine mult mai bine echilibrata dinamic. Ca
rezultat al unghiului de 120o dintre pale dinamica elicei este mai buna decit in cazul
unghiurilor de 180o sau 360o.
Multe turbine de mici dimensiuni folosesc pale solide produse din lemn, fie dintr-o
singura bucata,fie laminate, pentru a evita deformatiile de-a lungul timpului. Alte
metode folosesc materiale compozite ranforsate cu fibra de sticla. Un exemplu este
cel al palelor stratificate care imbraca o tabla profilata sau un profil multi-camera.
O metoda mai moderna pentru fabricarea palelor de mici dimensiuni presupune
turnarea prin injectie. Cu alte cuvinte o rasina, cum ar fi polipropilena, combinata cu
fibre de sticla scurte, se injecteaza intr-o forma de aluminiu ce corespunde
geometriei palei. Consideratiile referitoare la rezistenta si grosimea palelor produse
prin aceasta metoda limiteaza lungimea lor la maxim 2 m.
In cazul turbinelor mari, palele au dimensiuni mai mari, ceea ce implica viteze de
rotatie mici, o rigidizare centrifugala mica, greutate relativa mare si oboseala
cauzata de momentul de torsiune mare la baza palei. De fapt, momentul de
torsiune la baza palei devine parametru important in proiectarea turbinelor eoliene
mari. Pentru a minimiza greutatea palei, constructia tip pala solida pentru turbinele
mici lasa loc palelor goale, extrem de usoare. Structura monococa (pala Gougeon)
preia intreaga incarcare a palei in invelis. Cu toate ca au avantajul de a fi usoare,
palele laminate din lemn nu se pot curba spatial. Aceasta impune o rotatie mare in
zona bazei palei si variatii mari ale corzii pentru o eficienta aerodinamica crescuta.
O alta metoda de design structural implica preluarea majoritatii solicitarilor de catre
un gheson din materiale compozite sau a unui lonjeron de tip D iar restul
solicitarilor fiind preluate de invelisul palei.
Pentru turbine foarte mari (de ordinul megawattilor) sunt necesare noi metode de
proiectare a palelor pentru a raspunde mai bine problemelor legate de oboseala si
excitatiilor dinamice.
Palele turbinelor eoliene de ultima generatie s-au fabricat din otel, aluminiu si
materiale compozite (fibre de sticla, fibre de carbon). Pentru o duritate si rigiditate
date si pentru a micsora sarcinile inertiale si giroscopice care duc la oboseala palei,
greutatea ei trebuie sa fie suficient de mica. Palele fabricate din otel sau aluminiu
sufera de greutate mare si rezistenta la oboseala mica in comparatie cu cele
fabricate din materiale compozite.
Datorita acestor limitari, in ultimii 10 ani, aproape toate palele au fost realizate din
materiale compozite; in special din fibra de sticla. Cu toate ca fibra de carbon are
cel mai bun raport duritate/greutate, nu a fost folosita pe larg datorita costului
mare, a incompatibilitatii sale cu fibra de sticla si a dificultatilor de manevrare.
Sistemele de rasini cel mai des intilnite in materialele compozite au inclus poliester,
vinil-ester si rasini epoxidice. Poliesterul si vinil-esterul au fost cel mai des folosite
datorita pretului lor redus, dar din ce in ce mai multi producatori trec pe rasini
epoxidice pentru a atinge valori cit mai bune ale materialelor. Rasinile epoxidice
previn contractiile, nu devin casante o data cu trecerea timpului si confera o
rezistenta cit mai buna la oboseala.
Depunerea manuala
Este metoda clasica de constructie-depunere a materialelor composite.
Metode consta in depunerea manuala a mai multor straturi de fibra de sticla sau
carbon preambibate cu rasina intr-o semimatrita profilata cu forma palei. Procesul,
desi la vremea sa a constituit o revolutie in fabricatia palelor, prezinta numeroase
dezavantaje printre care amintim: metoda face dificila obtinerea unui raport optim
fibra/rasina, greutatea palelor si distributia ei pe lungimea palei este greu de
controlat ceea ce duce la mari probleme in timpul procesului de centraj al elicei,
reproductibilitatea scazuta a palei datorita dificultatii de reproducere exacta a
distributiei rasinii pe pala, etc.
Stratificare fibrelor
Fibrele de sticla sunt trase una peste cealalta, trecute printr-o baie incalzita de
rasini si apoi trase printr-o anumita forma rezutind produsul finit. Procesul este
similar extrudarii. Principalul avantaj al acestei metode este reducerea costurilor de
fabricatie cu pina la 50%. Dezavantajul metodei este ca nu se pot produce pale cu
variatii ale corzii sau pale invirtite, ceea ce duce la o scadere a eficientei
aerodinamice cu pina la 12%. Pentru acreste rezistenta la incovoiere a palei si a
eficientei aerodinamice, se adauga la baza palei unde momentul de incovoiere este
maxim dubluri externe.
Capitolul 2
TEORIA ELICEI
Elicea este un mecanism cu numar de pale identice, dispuse radial, care se roteste
in jurul axei sale avind concomitent si o miscare relativa de translatie fata de mediul
ambiant. Ea este deci un dispozitiv de conversie a energiei mecanice a unei miscari
de rotatie sau translatie in energie mecanica a altei miscari de translatie, respectiv
rotatie. In cazul turbinelor eoliene conversia este inversa fata de avion sau
elicopter; miscarea de translatie a aerului produce miscarea de rotatie a unui ax.
Caracteristicile geometrice ale elicei sunt: diametrul si forma butucului, numarul de
pale si caracteristicile geometrice ale palei. Acestea sunt: latimea maxima a palei
cmax care determina tipul palei (inguste, mijlocii, late), parametrul de soliditate
definit ca raportul dintre suprafata formei plane a palelor si suprafata discului
circular descris de pale in rotatia lor, rasucirea specifica a palei definita ca raportul
dintre unghiul total de rasucire si raza palei, pasul relativ sau pasul geometric
relativ care este un parametru de catalog util numai pentru definirea elicelor care
apartin unei serii. Axa de rotatie a butucului este axa elicei. Axa palei este o dreapta
de referinta solidara cu pala care intersecteaza axa elicei in centrul elicei.
In general, este suficient sa definim pentru o elice numai numarul de pale,
diametrul, parametrul de soliditate si pasul geometric relativ.
elicea eoliana este fixa, in timp ce elicea propulsiva se misca in curentul de aer;
elicea propulsiva produce o forta de tractiune, in timp ce la elicea eoliana curentul
de aer (cu viteza V) ataca elicea pe intrados.
Palele elicei, suportul pe care sunt asezate si axul care transmite miscarea palelor
constituie rotorul unui generator de curent electric sau al unei pompe de irigat.
Fiecare pala are mai multe profile dispuse intr-un anumit mod fata de virful palei,
astfel ca acestea executa doua feluri de miscari:
- una de rotatie uniforma cu viteza unghiulara ;
- una de translatie dirijata aproximativ dupa axul elicei (cu viteza U)
Viteza miscarii rezultante, compusa din aceste doua miscari, este viteza W a
profilului fata de curentul de aer (profilul considerat in repaos fata de curentul de
aer). In czul elicei eoliene, curentul incident are un moment si o forta T, ca urmare a
reactiei curentului de aer aflat in miscare pa pala elicei. T este o proiectie pe
directia de deplasare a curentului, deoarece profilul este atacat pe intrados, in acest
caz elicea lucrind in regim aeromotor (T<0, M>0).Momentul M este produs de
componentele fortelor aerodinamice (F) normale pe directia de deplasare (tangenta
la traiectoria eoliana) a elementului de pala considerat.
Fortele de portanta si de rezistenta la inaintare se reduc la axul elicei formind forta
de tractiune si cuplul la ax, ce reprezinta componentele axiale ale torsului fortelor
de reactie care actioneaza asupra elicei.
Asupra curentului de aer ce trece prin discul elicei se realizeaza o frinare si o
dilatare a vinei de curent in spatele elicei. Tractiunea elicei se calculeaza prin
scadera impulsului curentului de aer spre aval, momentul rezistent orientindu-se pe
miscarea de rotatie imprimata curentului de aer. Aerul avind o presiune mai mare in
fata discului, tinzind sa se egalizeze cu cea din spatele discului elicei (unde
presiunea este mai mica datorita dilatarii tubului de curent al aerului), creaza
miscarea masei de aer care strabate discul elicei si-l pune in miscare datorita
pozitiei profilului palei.
Un rol important in functionarea aerodinamica a elicei il au:
pasul de deplasare (numit avans de rotatie) V/N;
pasul de deplasare relativ (numit si avans relativ) =V/ND, N fiind turatia elicei (in
rot/s).
Astfel, intr-o sectiune dreapta, situata la distanta r de axul elicei, viteza rezultanta
W dintre viteza de deplasare V si viteza de rotatie (2Nr = r) formeaza cu
planul de rotatie unghiul o,dat de pasul de deplasare
=V/ND=(r/R) tgo
Aceasta relatie intre si este analoaga cu relatia dintre pasul geometric si relativ
Nr/D si unghiul de asezare .
Viteza W , numita si viteza aerodinamica, este viteza relativa a aerului fata de
profil la infinit amonte si are incidenta fata de coarda, ca axa de referinta a
profilului.
o= o
arctg (V/2Nr)=f()
Functionarea elementului de pala ca aeromotor are loc pentru viteze V mai mari
decit in cazul regimului de frinare cind devine mult mai mare decit . In aceasta
situatie rezultanta dF3 se afla in cadranul III si conduce la o forta de rezistenta dT<0
si la un moment pozitiv dM>0 (numit moment motor).
Elicea care lucreaza in acest regim furnizeaza puterea capturata din energia
curentului incident si este denumita elice eoliana sau aeromotor. Ea este
caracterizata prin asezarea palelor in butuc, astfel incit profilele sa fie orientate cu
intradosul spre V. Prin aceasta se asigura ca viteza relativa a aerului V sa atace
normal profilul pe intrados.
Astfel, elicea eoliana are un profil dispus cu extradosul pe partea opusa vitezei
curentului incident, curentul incident atacind intradosul. De aceea o elice care este
destinata sa lucreze in regim propulsiv nu poate fi adaptata sa lucreze in regim de
aeromotor prin simpla rotatie a palelor,decit in cazul in care pala este netorsionata.
Functionarea elicelor propulsive ca aeromotor apare cind curentul incident are o
viteza foarte mare (la zborul in picaj), in care caz randamentul sau este foarte
scazut.
In principiu, spectrul unei curgeri fluide este totalitatea liniilor de curent ale acestei
miscari. Cele mai importante linii de curent sunt cele care trec prin extremitatile
palelor. Aceste linii de curent, in amonte, delimiteaza tubul de curent in incident pe
elice, de curentul care nu participa la miscarea elicei iar in aval liniile de curent sunt
frontiera direi, in care aerul are o miscare rotationala.
Denumirea de dira are o semnificatie mai larga decit aceea de zona de
recirculatie a aerului deschisa in spatele corpului impermeabil (discul elicei). Zona
din afara discului elicei, si deci a tubului de curent, care nu influenteaza miscarea
curentului de aer, este practic regiunea de curent in care curgerea este
neperturbata.
Modelul discului activ, adica a unui disc care perturba intr-un anumit fel curgerea
care vine de la infinit amonte, permite analiza diferitelor regimuri de curgere care
pot fi intilnite in functionarea unui rotor de tip elice si explicarea comportarii
acestuia legata de conditiile de functionare.
= VT / P
unde V este viteza, T este tractiunea iar P este puterea obtinuta de elice.
O prima si foarte generala modelare a elicei este aceea de suprafata nedeformabila
de discontinuitate (de tip salt) pentru presiune. Aceasta suprafata fara grosime de
dT = dP cosi dR sini
Introducind
coeficientii
aerodinamici
corespunzatori
dP=0.5CzWi2dS,
dR=0.5CxWi2dS,
unde
dS=cdr
si
insumind
contributiile
elementelor
corespunzatoare pe fiecare pala a elicei, relatiile pentru forta de tractiune si pentru
momentul elementar devin:
dT/dr = 0.5BcWi2(Czcosi-Cxsini)
dM/dr = 0.5BcrWi2(Czsini+Cxcosi)
V / N = 2 ( V / )
In schimb, pasul celuilalt virtej marginal, format la butuc, este mult influentat de
prezenta butucului care modifica viteza locala axiala. Vitezele unghiulare ale
particulelor fluide in virtejul de la extremitatea palei sunt de sens opus celor de la
butuc, exact ca si in cazul celor doua virtejuri libere marginale ale unei aripi. Fiecare
virtej punctual introduce un cimp de viteze care se suprapune pe curentul uniform
de la infinit amonte W.
Se deosebesc doua tipuri de viteze induse: cele datorate virtejurilorr libere si cele
datorate virtejurilor legate. In cazul mai general, viteza miscarii unui fluid,
perturbata de prezenta elicei (modelata prin pinza de virtejuri amintita anterior),
este rezultatul vitezei induse de virtejurile legate si libere, calculate cu ajutorul
formuleleor lui Biot-Savart.
O dificultate majora a teoriei generale este datorata necunoasterii aprioricee a
formei direi si interactiunii celor doua tipuri de virtejuri. In prezent nu exista o astfel
de abordare ci numai diferite cazuri simplificate, cea mai importanta simplificare
constituind-o presupunerea ca dira este cilindrica (are raza constanta si precisa).
Unele incercari de simplificare numerica a interactiunii virtejurilor libere si legate sau facut fara, insa, a conduce la calcule convergente.
Dintre modelele de determinare a cimpului de viteze induse bazate pe ipoteza
simplificatoare mentoinam: metoda bazata pe modelul cu virtejuri al elicei ideale,
cu numar infinit de pale (MEI), metode bazate pe modelul lui Prandtl al liniei
portante (MPL), metode bazate pe teoria suprafetei portante (MPS), metode in care
forma direi este precisa (Goldstein, Lock, Theodorsen) (MPD) si alte metode in care
dira este lasata libera (MDL).
z / (V+Vs) = 0
Pentru aplicatii, acasta solutie este data sub forma unei functii , numita factor de
circulatie Goldstein. Aceasta functie, calculata numeric, depinde de numarul de pale
B, de parametrul de pas = V/R al suprafetei elicoidale si de raza relativa r/R,
ca factor de corectie, el reducind circulatia virtejurilor legate prin limitarea
numarului de pale fata de circulatia totala (B) a elicei ideale cu numarul ideal de
pale, adica:
B = (B)
Functia se mai numeste si factor de valoare medie. Calculele care folosesc valorile
acestei functii sunt valabile numai pentru anumite incarcari, cind exista conditiile
formarii direi ideale (cind dira are diametrul elicei). Lock a extins domeniul de
aplicabilitate al metodei Goldstein presupunind ca valorile functiei pot fi aplicate cu
suficienta precizie pentru orice distributie de sarcini. Pentru detalii se poate studia
calculul elicei de elicopter. Pentru valori mai mici ale pasului de deplasare, cind
pinzele de virtej sunt apropiate, metoda de corectie a lui Prandtl este mai simpla.
Atit in metoda lui Prandtl, cit si in cea a lui Goldstein-Lock, nu s-a luat in cosiderare
contractiile direi. S-a presupus ca viteza indusa in dira este dublu fata de cea indusa
pe discul rotorului si ca dira este o suprafata elicoidala avind acelasi diametru ca al
rotorului. Aceste ipoteze restring aplicarea acestor doua metode in cazul incarcarii
palei.
Theodorsen a fost primul care a incercat sa ia in considerare contractia direi.
Presupunind ca pentru orice incarcare se formeaza la infinit aval o dira ideala
Considerind randamentul unui element de pala, s-a dedus apoi raportul vitezelor
induse si pe discul elicei si apoi s-a calculat tractiunea direi. Astfel, cu unghiul elicei
(pasul suprafetei elicoidale) si diametrul direi la infinit aval cunoscute, se pot
determina valorile corespunzatoare ale vitezelor induse si ale unghiului elicei in
dreptul palelor. In final, utilizind valorile circulatiei ideale se determina geometria
ideala a palei (distributia corzii si a rasucirii in lungul palei).
Fata de celelalate metode, metoda Theodorsen este inversa, in sensul ca se pleaca
de la dira si se calculeaza elicea ideala care o genereaza. Desi acasta metoda
estimeaza corect pasul suprafetei elicoidale si viteza indusa, dira din apropierea
discului elicei este presupusa tot cilindrica.
In cazul unor viteze axiale mari, cind desi contractia este mai puternica, ea se
focalizeaza pe distante mari de la discul elicei (de ordinul a doua diametre). Pentru
elicele portante la punct fix, cind contractia are loc pe distanta mai mica decit un
diametru, zona direi contractate se gaseste destul de aproape de pale, astfel ca va
influenta considerabil zona profilelor de virf. In acest caz, desi valoarea ocntractiei
poate fi determinata, calculul variatiei in spatele rotorului este foarte complicat si
nu poate fi gasita ca solutie a unei probleme bine definite impreuna cu celelalte
rezultate ale lui Theodorsen. Atunci se apeleaza la date experimentale, adica forma
direi este obtinuta din experienta.
Capitolul 3
Spre deosebire de elicea actionata mecanic, elicea eoliana este pusa in miscare de
trecerea curentului de aer prin ea. Specific ei este faptul ca viteza V din planul elicei
este mai mica decat viteza din amonte V, deci elicea capteaza energie din
miscarea aerului (vantului). Datorita acestui fapt elicea eoliana, ca si in cazul unui
rotor de elicopter in autorotatie, are o dara divergenta care are ca efect dezvoltarea
unor viteze induse de sens contrar celor din cazul elicelor actionate mecanic.
Alegerea profilului
Pentru a putea determina conditiile medii de functionare ale unei turbine eoliene,
viteza vatului, temperatura si implicit productia anuala de energie (AEP), am utilizat
o viteza medie a vantului de 6 m/s la 10m inaltime cu o variatie a vantului cu
ianltime de 14% (obtinuta cu o distributie Rayleigh). Ca urmare, pentru inaltimea
aleasa a catargului elicei de 5m, viteza obtinuta este de 5.58 m/s.
Diametrul Elicei
Obiectivul cautat in oricare studiu de proiectare al unei turbine eoliene este gasirea
unei greutati minime a elicei raportate la numarul de kW produsi. Greutatea totala a
unei elici creste o data cu cresterea numarului de pale, in conditiile in care
suprafata totala, proprietatile materialelor si parametri adimensionali (grosimea
relativa si grosimea invelisului raportat la coarda) ramin neschimbati.
Datorita cresterii numarului de pale la o valoare constanta a parametrului de
soliditate, coarda scade; coarda minima se determina astfel incit sa satisfaca una
din valorile impuse de proiect, fie cea de tensiune statica, fie cea pentru viteza
redusa. Reducind coarda sau crescind alungirea palei, rezulta o crestere a
flexibilitatii palei, inclusiv a torsiunii. Modul de proiectare este de a determina o
alungire maxima care sa satisfaca ambele constante de proiectare.
Dupa cum s-a aratat anterior, limita stall-flutter-ului este o functie atit de viteza
palei, cit si de frecventa de torsiune, care este o functie ce depinde de proprietatile
materialului, de alungire si de grosimea invelisului. Pentru determinarea tensiunii
statice in conditiile impuse de proiect, adica sa suporte vinturi de Clasa II (52 m/s), o
analiza iterativa a 15 de segmente de pala a fost folosita pentru gasirea unei pozitii
stabilizate deflectate a palei in vint constant.
Pentru a reduce cresterea tensiunilor la imbinarea pala-butuc, mai multe benzi de
fibra de sticla unidirectionale au fost adaugate atit pe extrados, cit si pe intrados
pina la 35% din raza. Grosimea benzilor este conica de la baza pina la 35% din raza
pentru a mentine o tensiune relativ constanta pe acea portiune in conditiile impuse.
Rezistenta la curgere a materialului este de aproximativ 80 000 psi. Folosind un
coeficient de siguranta de 2.5 ajungem la o rezistenta de proiectare acceptabila de
32 000 psi. O tensiune de maxim 30 000 psi a fost aleasa pentru acest proiect, iar
grosimea invelisului ce satsface aceasta impunere este prezentata in figura de mai
jos. Este descrisa si grosimea invelisului pentru o tensiune de 25 000 psi.
Cu valorile minime astfel gasite pentru grosimea invelisului determinam viteza
optima si coeficientul adimensional al grosimii in conditiile impuse de proiect pentru
orice alungire a palei. Proiectarea se reduce acum la a determina combinatia
perfecta intre parametrul de soliditate al rotorului, diametrul si viteza palei pentru a
produce o putere suficient de mare in conditiile impuse si beneficiaza de raportul
greutate elicei si kWh cel mai scazut.
Curbe ale coeficientului de putere (Cp) si vitezei relative (TSR) au fost generate
pentru acest proiect pentru diferiti pasi ai elicei si diferiti parametri de soliditate.
Cresterea Cp este de aproximativ 1% pentru fiecare pala ce este adaugata la acelasi
parametru de soliditate. Cp si TSR la puterea maxima pot fi determinate maximizind
valoarea pentru (TS/TSR)3Cp pentru fiecare pas.
Cunoscind aceste valori, precum si puterea, diametrul elicei poate fi gasit cu
ajutorul Cp pentru diferite viteze ale palei.
Solutiile pentru diametru se determina prin introducerea fiecarui grafic la
parametrul de soliditate respectiv gasit din valorile acceptate pentru c/R din graficul
vitezei maxime a palei. Rezultatel reprezinta valorile finale ale diametrului ce
satisfac criteriile de proiectare referitoare la stall- flutter si tensiuni statice pentru
valoarea maxima a puterii.
CAPITOLUL 4
Testarea palelor
Conform unor sondaje efectuate in Europa, cei mai multi producatori de turbine
eoliene sau pale, considera testarea structurala a palelor o necesitate. Cu toate ca
Teste statice
Teste de oboseala
Obictivul unui test de oboseala este de a verifica daca structura palei, asa cum a
fost construita, este capabila sa suporte intreaga gama de sarcini ce ar aparea de-a
lungul perioadei de functionare. Un spectru tipic de incarcari ale palei consta in mai
mult de 500 milioane de cicluri de incarcari la diferite sarcini relative (sarcina
relativa reprezinta raportul dintre sarcina minima dintr-un ciclu raportata la sarcina
maxima). Datorita limitarilor practice, laboratoarele nu pot sa testeze o pala de
atatea ori intr-o perioada de timp rezonabila.
Avantajul testarii in laborator il reprezinta posibilitatea de a creste amplitudinea
incarcarii pe un ciclu pina la de doua ori valoarea normala pentru a obtine aceleasi
efecte intr-un interval redus de timp. Aceasta analiza este realizata in mod uzual
prin folosirea unor metode liniare pentru defecte. Dificultatea vine din necesitatea
cunoasterii foarte buna a proprietatilor materialului pentru a prezice unde va avea
loc deformatia cea mai mare.
CAPITOLUL 5
Programul de Calcul
Calculele pentru elice au fost realizate cu ajutorul programului PROPID. Acesta este
un program de calcul pentru proiectarea si analizarea turbinelor eoliene cu ax
orizontal. Punctul forte al acestui program este capabilitatea acestuia pentru o
proiectare inversa. De exemplu, metoda permite proiectantului sa precizeze direct
puterea ceruta de la turbina respectiva. Metoda de rezolvare iterativa inversa este
folosita pentru a ajusta una sau mai multe din variabilele introduse pentru a ajunge
la puterea ceruta. PROPID lasa de asemenea posibilitatea de a introduce nu numai
variabile singulare ca puterea maxima, ci si distributii, ca distributia portantei pe
pala sau distributia axiala a factorilor de interferenta. Aceasta poate fi realizata cu
conditia ca un numar egal de variabile sau distributii sa fie lasate libere pentru a fi
modelate de program, cum ar fi distributia corzii si/sau a rasucirii palei. Metoda are
de asemenea posibilitati de proiectare multipunct. De exemplu, distributia portantei
pe pala poate fi specificata pentru o anumita conditie iar in acelasi timp factorii de
inductie axiala pot fi definiti pentru un alt set de conditii. In plus, proiectantul poate
sa specifice simultan puterea maxima admisibila pentru un cu totul alt set de
conditii.
CAPITOLUL 6
Rezultate
In vederea efectuarii unei comparatii, calculele s-au efectuat pentru trei configuratii
diferite astfel:
Caracteristicile care s-au luat in calcul la alegerea tipului de rotor sunt: productia
anuala de energie, inaltimea si structura turnului, nivelul de vibratii indus de cele
trei configuratii, echilibrarea turbinei, reproductibilitatea la turnare a palelor de
material compozit, cheltuielile cu materialele compozite utilizate pentru producerea
palelor, zgomotul indus de rotatia turbinei, estetica turbinei, etc.
Avand in vedere toti acesti factori, a rezultat ca cea mai buna alegere in cazul unei
turbine eoliene de mica putere este configuratia nr. 2 rotor tripal cu diametrul de
4.25m.
Rezultatele si caracteristicile obtinute gasindu-se in Anexe.