UNIVERSITATEA ANDREI AGUNA

FACULTATEA DE DREPT I TIINE ADMINISTRATIVE

DREPTUL COMERULUI INTERNAIONAL

Note de curs

TITULAR CURS
LECTOR UNIV. DR. NAUM MONICA
Constanta, 2013

CAPITOLUL I. OBIECTUL I DEFINIIA DREPTULUI COMERULUI

INTERNAIONAL

Noiunea i caracterele juridice ale dreptului comercial internaional

Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde
ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale
patrimoniale si cele nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se
nasc de regula ntre persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe
pozitie de egalitate juridic.
Dreptul comercial internaional reprezint acea ramur de drept format
din totalitatea normelor juridice ce reglementeaz raporturi de drept comercial
internaional.
Aa cum rezult i din denumire, trsturile caracteristice ale raportului
juridic de comer internaional sunt:
- comercialitatea, care desemneaz calitatea sau atributul unui raport
juridic de a fi comercial. Concret, aceasta se definete n dreptul intern al fiecrei
ri ca fiind determinat n raport cu criteriile stabilite ntr-un anume sens de
sistemul de drept respectiv.
- internaionalitatea, care presupune existena elementului strin n cadrul
raportului juridic. Pentru ca un raport comercial s dobndeasc aderen
internaional, trebuie s aib n coninutul lui i element de extraneitate.

Dreptul comercial este definit n legislatiile comeciale interne si

internationale sub diferite forme dar fondul a ramas acelasi.
Denumirea de drept comercial sugereaza ideea ca dreptul comercial
constituie un ansamblu de norme juridice care reglementeaza comertul.
Notiunea de comert este folosita n mai multe sensuri si anume:
Din punct de vedere etimologic expresia comert provine din cuvntul latinesc
commercium care la rndul lui pretinde o justa apunerea cuvintelor cum si
merx care nseamna cu marfa, deci comertul nseamna operatiuni cu marfuri.
Din punct de vedere economic comertul este definit ca o activitate a carui
scop este schimbul si circulatia marfurilor de la producator la consumator.
Operatiunile efectuate de comercianti (negustori), agenti economici care sunt
diferiti de catre producatorii marfurilor conduc la definirea comertului din punct
de vedere economic ca fiind totalitatea normelor juridice privind interpunerea si
circulatia marfurilor de la producator la consumator.
Din punct de vedere juridic ceea ce da un sens mai larg notiunii de comert
este vorba nu numai de operatiunile de interpunere si circulatie a marfurilor
realizate de negustori ci si operatiunile de producere a marfurilor adica fabricantii
precum si executarea de lucrari si prestarea de servicii de catre antrepenori si
ntreprinzatori.
Prin cele prezentate mai sus putem defini dreptul comercial ca o disciplina
care cuprinde normele juridice ce reglementeaza activitatea comerciala adica
producerea si circulatia marfurilor, executarea de lucrari si prestari de servicii.
Nascut din nevoile comertului si industriei, dreptul comercial a evoluat odata cu
dezvoltarea acestora de-a lungul vremii. Marile realizari ale geniului uman n
domeniul stiintific si tehnic au revolutionat productia si schimbul atragnd
nsemnate mutatii n dreptul comercial.

Dreptul comercial dezvoltndu-se paralel cu industria a determinat o

extindere a sferei sale dintre care cea mai reprezentativa care constituie si n
prezent o tenndinta a expansiunii dreptului comercial este aceea a ntreprinderii.
Conceputa ca un organism economic, formata din capital, munca si forte
naturale, ntreprinderea a fost reglementata pentru prima oara n 1907 n Codul
comercial Francez la care se adauga totalitatatea activitatilor libere cu exceptia
profesiunilor libere sau literare si a agriculturii.
n tot acest proces comercial, statul a avut o interventie permanenta prin
masurile sale de dirijism economic, dintre care un rol important l-au jucat
planificarea si prognoza, ale caror obiective s-au realizat prin tehnicile economiei
concentrate, prin folosirea stimulentelor economice (credite, dobnzi, impozite,
comenzi) perfectionnd aceasta veriga de baza a economiei naturale. Aplicarea
masurilor de dirijism n economie, a avut implicatii directe si n dreptul
comercial. Aceste masuri i-au afectat pe comercianti, deoarece au instituit un
control al supraprofesiunii de comerciant, au impus necesitatea obtinerii de
autorizatii pentru aprovizionare si desfacere, controlul asupra preturilor si reguli
fiscale deosebit de riguroase. Toate aceste masuri au dus spre unificare
intenationala a dreptului comercial, care trebuia adaptata prin cerintele statului n
economie.

CAPITOLUL II. COMERCIANTULSOCIETATE COMERCIAL

1. Definiia societii comerciale

Comercianii sunt, potrivit art.1 din Legea 26/1990, persoanele fizice i
asociaiile familiale care exercit n mod obinuit acte de comer, societile
comerciale, companiile naionale i societile naionale, regiile autonome i
organizaiile cooperatiste.
n legislaia romn nu se definete noiunea de societate comercial.
Legiuitorul utilizeaz termenul de societate n dou cazuri:
1. contractul de societate reglementat de articolul 1491 Cod civil:
Societatea este un contract prin care dou sau mai multe persoane se
nvoiesc s pun ceva n comun, cu scop de a mpri foloasele ce ar putea
deriva;
2. persoan juridic societate comercial, reglementat n art.1, Legea
31/1990 privind societile comerciale, modificat i republicat:
n vederea efecturii de acte de comer, persoanele fizice i persoanele
juridice se pot asocia i pot constitui societi comerciale, cu respectarea
dispoziiilor prezentei legi. Legea nr. 31/1990, privind societile comerciale,
modificat i republicat, reglementeaz societatea comercial, fr
defineasc1.
1

M. Scheava, Unele probleme speciale legate de obiectul de activitate al societilor comerciale, n

Dreptul nr. 9/1994, pag. 8-15; D. Lupacu, Obiectul de activitate al societilor comerciale, n Dreptul
nr. 7/1993, pag. 23-34

s-o

Asupra terminologiei folosite de legiuitor, i anume acte de comer neam expus punctul de vedere i am optat pentru termenul de fapte de comer.
ntr-o opinie, se subliniaz sfera mai cuprinztoare a noiunii de fapt de
comer ce are n coninut att actul juridic, ct i faptul juridic. Legiuitorul pune
semnul egalitii ntre dou noiuni diferite: act de comer i fapt juridic n sens
larg. Pentru acurateea limbajului juridic, este de preferat termenul de fapt de
comer.
Orice definiie a societii comerciale mbin dou categorii de caractere
juridice:
- caractere juridice ce definesc societatea comercial ca fiind contract de
societate;
- caractere juridice ce acord societii comerciale statutul de instituie
(persoan juridic), desprinse din norme juridice imperative ale Legii 3/1990.
2. Caracterele juridice comune contractului de societate civil i
societii comerciale
Societatea comercial i are originea n contractul de societate de unde
preia triplul acord: membrii asociai, pun un ceva n comun (bunuri, creane sau
munc), desfoar n comun o activitate i mpart ctigul realizat i eventual
pierderile s le suporte mpreun.
Urmtoarele particulariti sunt comune contractului de societate i
societii comerciale:
a) reprezint o grupare de persoane, care n temeiul acordului de voin
hotrte s pun ceva n comun (bunuri sau valori). Subiecii (membrii
asociai ai societii comerciale i prile contractului de societate) pot fi att
persoane fizice, ct i persoane juridice.

Principiul libertii de asociere guverneaz constituirea societii

comerciale. Curtea Suprem de Justiie a statuat: Constituirea societilor
comerciale n condiiile Legii nr. 31/1990 este dominat de principiul libertii de
asociere a persoanelor fizice i juridice. Limitrile aduse libertii de asociere,
prin dispoziiile imperative ale legii sunt de strict interpretare1.
De exemplu, printr-o dispoziie imperativ a legii art. 6, alin. 2 din Legea
Nr. 31/1999 se limiteaz libertatea de asociere: ,,Nu pot fi fondatori persoanele
care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune
frauduloas, abuz de ncredere, fals, uz de fals, nelciune, delapidare, mrturie
mincinoas, dare sau luare de mit, precum i pentru alte infraciuni prevzute
de prezenta lege.
Calitatea de asociat la societatea comercial nu se confund cu aceea de
salariat al respectivei societi2.
Potrivit art. 278 din Legea nr.31/1990 privind societile comerciale,
modificat i republicat, ncadrarea salariailor la societile comerciale se face
pe baz de contract individual de munc, cu respectarea legislaiei muncii i
asigurrilor sociale.
n doctrin s-a pus problema dac soii pot participa, fie mpreun, fie
separat, ca fondatori sau ca simpli asociai la o societate comercial.
Dup unele ezitri, i doctrina i jurisprudena au statuat c nu exist nici
un impediment legal, ca soii s dobndeasc, fiecare, calitatea de asociat la
aceeai societate, cu condiia ca prin participarea lor s nu ncalce regimul
comunitii de bunuri.
n acest sens s-a prenunat i Curtea Suprem de Justiie: ,,n cazul
nfiinrii unei societi comerciale de ctre soi, scopul lor este de a aduce
1

Curtea Suprem de Justiie, decizia nr. 511/3 noiembrie 1994, n revista ,,Dreptul nr. 4/1995, pag. 73
Prof. Univ. dr. Mircea Costin, prep. Univ. Mircea Clin Costin, Probleme teoretice i practice privind
constituirea i funcionarea societilor comerciale, n Revista ,,Dreptul Nr. 2/1999, pag. 49-62
2

beneficii n cstorie, de a mri patrimoniul i deci nu se poate considera c fapta

lor ar contraveni codului familiei, referitor la drepturile i obligaiile patrimoniale
ale soilor.
Principalele caractere juridice ale contractului de societate, respectiv ale
actului constitutiv, aa cum este numit de lege contractul de societate n cazul
societii comerciale sunt identice: act juridic plurilateral, sinalagmatic, oneros,
comutativ.
Cu privire la caracterul intuitu personae, facem precizarea: numai actul
constitutiv la societile comerciale de persoane are acest caracter. Societile n
nume colectiv, n comandit simpl i societatea cu rspundere limitat se
constituie n baza ncrederii reciproce ntre asociai. Societile pe aciuni i n
comandit pe aciuni se constituie n considerarea capitalului necesar pentru
buna desfurare a activitilor comerciale .
Actul constitutiv la societile comerciale are caracter solemn: se ncheie
de regul sub semntur privat. Prin excepie, pentru protejarea intereselor
terilor se ncheie obligatoriu n form autentic. Contractul de societate are
caracter consensual: este ncheiat valabil prin simplul acord de voin al prilor.
Forma scris a contractului de societate poate fi convenit de pri, ad
probationem.
b) persoanele care s-au grupat se nvoiesc s desfoare n comun o
activitate, n scopul realizrii unor ctiguri affectio societatis. Acest liant care
i unete pe asociai se subnelege din economia textelor legale, el nefiind
precizat nici n Codul civil, nici n cel comercial sau legile comerciale speciale.
n lipsa unei asemenea voine comune nu este de conceput constituirea unei
societi;
c) persoanele grupate convin s mpart ntre ei beneficiile i pierderile
suferite. Conform art. 1513 Cod civil, sunt nule

contractele de societate prin

care unul sau mai muli asociai i stipuleaz totalitatea ctigurilor sau prin care
acetia sunt scutii de a participa la pierderi. n acest sens se afirm ca fiind nule
clauzele leonine (partea leului). n articolele 7 i 8, din Legea nr. 31/1990, se
prevede obligativitatea menionrii n actul constitutiv: [] f) partea fiecrui
asociat la pierderi i beneficii, respectiv k) modul de distribuire a beneficiilor
i de suportare a pierderilor.
3. Caracterele juridice ale societii comerciale, persoan juridic
Aceste caractere juridice se desprind din normele imperative prevzute n
Legea 31/1990.
Societatea comercial i are originea n contractul de societate civil. n
contextul dezvoltrii deosebite a comerului, statul este interesat de implicaiile
activitii comerciale asupra mediului social. Intervenia statului n constituirea i
funcionarea societilor comerciale este o realitate oglindit de numeroase
reglementri cu caracter imperativ.
Societatea comercial a prsit treptat terenul contractual i a devenit o
instituie distinct, cu personalitate juridic, cu trsturi proprii.
Ca instituie, societatea comercial se caracterizeaz prin:
- procesul de constituire i funcionare

este reglementat prin lege,

condiiile de fond i form fiind restrictive;

- obiectul de activitate societile comerciale este limitat numai n vederea
efecturii de acte de comer. Contractul de societate din dreptul civil i propune
ca obiect acela la care prile se oblig, practic o palet larg de activiti, cu
excepia celor comerciale.
- personalitate juridic Societile comerciale, spre deosebire de
contractele de societate din dreptul civil, au personalitate juridic: n art.1 din

Legea 31/1990, se prevede: Societile comerciale cu sediul n Romnia sunt

persoane juridice romne.

4. Aporturile asociailor
Noiunea de aport. n art. 15 i 65 din Legea 31/1990, se stabilesc felurile
aportului i modul de transmitere ctre societatea comercial, fr a se defini
aportul.
Potrivit art.1491 Cod civil, cu referire la contractul de societate, dou sau
mai multe persoane se nvoiesc s pun ceva n comun.
n art. 1492, alin. 2 C.civ., se arat: Fiecare membru al unei societi (n.a.
= contractul de societate) trebuie s pun n comun sau bani sau alte lucruri (n.a
= bunuri) sau industria sa. (n.a = noiunea de industrie este folosit n sensul
prestaie n munc).
Textele legale citate conduc la definirea noiunii de aport. ntr-un sens, din
expresia trebuie s pun rezult c prin aport nelegem un raport juridic de
obligaii n care asociatul (debitor) are obligaia de a da ceva societii comerciale
(creditor), obligaie ce, la nevoie, se execut prin fora de constrngere a statului.
Un alt sens, termenul de aport privete bunul ce constituie obiectul obligaiei
de a aduce ceva la societatea comercial, n condiiile legii i ale actului
constitutiv, pentru a forma sau a majora capitalul social, n schimbul unor
fraciuni din acesta, numite pri de interes, aciuni sau pri sociale.
Obiectul aportului. Potrivit textului art.1492, al. 2 C.civ., aportul const n
bani sau alte lucruri sau industria sa.
Este justificat opinia dup care aporturile se grupeaz n dou categorii:
bunuri i industria sa. Banii, dup cum se tie, sunt bunuri mobile corporale, de
gen, fungibile, consumptibile, supui principiului nominalismului.

Aportul n numerar. n art.15, Legea 31/1990 se prevede: aporturile n

numerar sunt obligatorii la constituirea oricrei forme de societate.
Din interpretarea textului sus-menionat i a prevederilor Legii 31/1990, ce
constituie dreptul comun n materie, aportul n numerar este obligatoriu:
- la cele cinci forme juridice de societate comercial;
- la orice societate cu caracter comercial, n afara celor expres reglementate
de Legea 31/1990, ca de exemplu: societi bancare, de asigurare reasigurare
etc. Fr bani, chiar din momentul constituirii, societile comerciale nu-i pot
realiza scopul: organizarea n comun a unei activiti de producie, de prestri
servicii sau de executri de lucrri.
Aportul asociailor n numerar nu este purttor de dobnzi (art. 68 Legea
31/1990). Asociatul este obligat la plata dobnzilor legale, din ziua n care trebuia
s fac vrsmntul.
Aportul n natur. Aportul n natur const n bunurile pe care asociatul le
aduce la societatea comercial pentru constituirea capitalului social. Bunurile
aduse ca aport n natur pot fi: imobile (teren, construcie), mobile (utilaje,
autovehicule, agregate, linii tehnologice, diferite materii i materiale necesare
procesului de producie, circulaie a mrfurilor, prestri de servicii i efectuarea
de lucrri), corporale (cele de mai sus) i incorporale (fond de comer).
Aporturile n natur sunt admise la toate formele de societate (societi
comerciale, societi bancare, asigurare-reasigurare etc).
Aporturile

natur

se

realizeaz

prin

transferarea

drepturilor

corespunztoare i predarea efectiv ctre societatea comercial, a bunului n

stare de utilizare.
Privitor la bunul aportat, asociaii au dou posibiliti.
Prima posibilitate const n transferul dreptului de proprietate asupra
bunului aportat i se realizeaz atunci cnd asociaii stabilesc n actul constitutiv

acest lucru. Cnd n actul constitutiv nu se stipuleaz nimic cu privire la

transmiterea dreptului de proprietate asupra aportului, acesta devine proprietatea
societii comerciale, din momentul nmatriculrii ei n Registrul comerului (art.
65, alin. 1 Legea 31/1960).
Transferul dreptului de proprietate a bunurilor aport n natur ctre
societate pune problema transferului riscurilor. Legea nr. 31/1990, sub acest
aspect nu face nici o precizare.
Riscurile privesc: bunul aportat i actul constitutiv (contractul) ncheiat.
Referitor la riscurile pieirii fortuite a bunului aportat, ntre momentul
asumrii obligaiei de a aduce aportul i data vrsmntului potrivit regulii res
perit domino (riscul aparine proprietarului) asociatul pus n imposibilitatea s
aduc bunul la societatea comercial, deoarece acesta a pierit ntr-o mprejurare
fortuit (de ex.: inundaie, trsnet, incendiu etc.) are obligaia s aduc un altul,
deoarece are calitatea de proprietar pn la data nmatriculrii societii
comerciale n Registrul comerului. i dup aceast dat i revine

aceeai

obligaie, dei nu mai este proprietar. Soluia este fundamentat ntr-o opinie pe
prezumia c asociaii au neles s deroge de la regimul juridic instituit prin art.
971 i 1295 C.civ., regim ce permitea ca societatea comercial, n calitate de
proprietar s suporte acest risc, i pe cale de consecin asociatul, dei nu a
contribuit cu nimic la formarea capitalului social, dobndea aceast calitate1.
ntr-o alt opinie, fr s se disting ntre riscul pieirii fortuite a lucrului i
riscul contractual, se susine c: dac bunul piere nainte de nmatricularea
societii, riscul este suportat de ctre asociat; el va fi obligat s aduc n
societate un alt bun ori un aport n numerar1.

1
1

I. Turcu, Teoria i practica dreptului comercial romn, vol. I., Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1998, pag. 254
Prof.dr. Stanciu D. Crpenaru, Drept comercial romn, Ed. All, 1998, pag. 147

Un alt autor2 susine: Dac, ns, este vorba despre un bun individual
determinat i acesta piere n intervalul dintre nmatricularea societii i data
stabilit pentru vrsmnt, riscul va fi suportat de ctre societate ca proprietar.
Astfel, asociatul va avea toate drepturile ce decurg din aceast calitate fr ca, n
realitate s fi contribuit cu ceva la formarea capitalului social.
Apreciem c, suportarea riscurilor pieirii fortuite a lucrului, dup data
nmatriculrii societii comerciale, revine asociatului, prin derogare de la dreptul
civil (ar reveni societii comerciale care a devenit proprietara bunului de la data
nmatriculrii). Principalul argument const n interpretarea coroborat a textului
art. 65 i 15 din Legea 31/1990. Astfel, n art. 65 se stabilete: asociatul care
ntrzie s depun aportul social (n ipoteza noastr bunul pierit fortuit necesit
timp pentru procurarea altuia sau a unui echivalent bnesc) este rspunztor de
daunele pricinuite. De asemenea, art. 15: aceste aporturi se realizeaz (...) prin
predarea efectiv ctre societate a bunurilor (...).
Referitor la suportarea riscurilor contractului (actului constitutiv) n tcerea
legii, se aplic dreptul comun (dreptul civil) n materie, (art. 1 Cod comercial:
(...) Unde ea (legea de fa, legea comercial) nu dispune, se aplic Codicele
civil.
Regula de drept civil stabilete c riscurile contractuale (de ex. pentru
ncheierea contractului, n cazul de fa, actul constitutiv, prile pot avansa unele
cheltuieli de deplasare, cazare, procurare a titlurilor juridice n baza crora dein
bunul aportat etc.) aparin debitorului obligaiei imposibil de executat. n
consecin, asociatul care nu poate aduce aportul pierit din cauz de for major,
va purta i riscul contractului.

Marius cheaua, Legea societilor comerciale, nr. 31/1990 comentat i adnotat, All Beck, 2000, pag.
145

Bunul devenit proprietatea societii comerciale nu poate fi urmrit de

creditorii personali ai asociatului. Ei i exercit dreptul de urmrire numai asupra
beneficiilor ce se cuvin asociatului, i asupra prii ce i se cuvine asociatului,
dup lichidare.
Cnd asociatul aduce ca aport pentru constituirea capitalului social un bun
mobil sau imobil, ntre asociat i societate comercial se aplic regulile juridice
ale vnzrii-cumprrii (asociatul este vnztor, societatea comercial este
cumprtor).
Astfel, asociatul este obligat:
- s predea bunul constituit ca aport, la care se adaug dou obligaii
accesorii: s suporte cheltuielile legate de predarea lucrului (msurare, cntrire,
numrare) i s conserve bunul pn la predare;
- s garanteze contra eviciunii. Aceast obligaie nseamn s asigure
societii comerciale linitita posesiune a bunului adus ca aport i s nlture orice
cauz anterioar predrii care ar fi de natur a pune n discuie, dreptul de
proprietate transmis;
- s garanteze contra viciilor ascunse. Asociatul trebuie s asigure societii
comerciale calitatea lucrului predat. El rspunde fa de societatea comercial
cnd bunul nu este corespunztor destinaiei sale economice ori i pierde
valoarea de ntrebuinare ca urmare a unor vicii ascunse .
Societatea comercial n schimbul aportului, este obligat:
- s acorde asociatului pri din capitalul social numite pri de interes
(societatea n nume colectiv, societatea n comandit simpl), aciuni (societatea
pe aciuni, societatea n comandit pe aciuni), pri sociale (societatea cu
rspundere limitat), obligaie specific nentlnit n contractul de vnzarecumprare;
- s ia n primire aportul adus;

- s suporte cheltuielile aducerii bunului ca aport.

Evaluarea aportului n natur se face astfel:
n actul constitutiv, la societatea n nume colectiv, societatea n comandit
simpl i societatea cu rspundere limitat, asociaii vor face precizri privind
valoarea aportului n natur i modul evalurii.
La societatea pe aciuni i societatea cu rspundere limitat, actul
constitutiv cuprinde valoarea bunurilor constituite ca aport n natur n societate,
modul de evaluare. Se nelege evaluarea n bani a aportului. Evaluarea aportului
se face de asociatul care aduce aportul, n baz de documente, de comun acord de
ctre membrii asociai, de experi, atunci cnd s-a stabilit astfel.
Cu privire la evaluarea aportului n natur la societatea pe aciuni,
legiuitorul este sever. n art. 37 Legea 31/1990, judectorul delegat este obligat,
ca n termen de 5 zile de la nregistrarea cererii, s numeasc unul sau mai muli
experi din lista de experi autorizai, care vor ntocmi un raport n 15 zile n care
se descrie fiecare bun aportat i modul de evaluare a acestuia. De asemenea se va
evidenia dac valoarea acestuia corespunde numrului i valorii aciunilor
acordate n schimb. Pentru bunurile mobile noi va fi luat n considerare factura.
A doua posibilitate a asociailor privind aportul n natur pentru
constituirea capitalului social const n transferul dreptului de folosin asupra
bunului aportat. Asociaii pot opta n actul constitutiv pentru aceast ipotez.
Bunul rmne n proprietatea asociatului, societatea comercial dobndind pe
durata societii un drept de folosin asupra bunului.
Se apreciaz c n acest caz sunt aplicabile regulile privind uzufructul.
Astfel, societatea comercial este obligat:
- s procedeze la inventarierea bunurilor mobile i la constatarea strii
materiale n care se afl imobilele i s avanseze eventualele cheltuieli legate de
aceste operaiuni;

- s se foloseasc de aport ca un bun proprietar (face acte de conservare i

ntreinere a bunului, s-l ntiineze pe asociat de orice tulburare a dreptului de
posesie i folosin, s suporte sarcinile lucrului cum sunt impozitele, cheltuielile
de judecat ocazionate de litigiile ivite n legtur cu folosina bunului);
- s conserve substana aportului;
- s restituie aportul la lichidarea societii comerciale.
Societatea comercial are asupra bunului aportat un drept de posesie i
folosin.
Asociatul, care a transferat societii comerciale dreptul de folosin asupra
bunului aportat, are urmtoarele drepturi, fr a aduce atingere drepturilor
societii comerciale :
- s nstrineze bunul aportat, dobnditorului revenindu-i obligaia s
respecte statutul juridic de bun aportat, pn la lichidarea societii comerciale;
- s greveze bunul cu ipotec sau alte sarcini reale;
- s exercite toate aciunile prin care se apr dreptul de proprietate.
Asociatul are urmtoarele obligaii:
- s nu mpiedice societatea comercial n exerciiul liber i deplin al
drepturilor cei revin asupra bunului aportat: drept de posesie i folosin;
- s despgubeasc societatea comercial cnd prin fapta sa a micorat
valoarea dreptului de folosin asupra bunului aportat;
- s fac reparaiile mari ale bunului adus ca aport.

CAPITOLUL III. CONTRACTELE COMERCIALE

Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce

efecte juridice. Definitia legala a contractului este data de art. 942 Cod civil
potrivit caruia este acordul ntre doua sau mai multe persoane spre a constitui
sau stinge ntre dnsii un raport juridic. Contractele solemne sunt cele pentru
care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma autentica. Contractele
consensuale sunt cele care se ncheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie
nevoie de o anumit forma. Contractele reale sunt cele care se ncheie n mod
valabil (se perfecteaza) doar n momentul remiterii lucrului.

CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE.

n dreptul civil obligatiile iau nastere att din acte juridice, ct si din fapte
juridice. Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligatii. Cel mai important
izvor voluntar de obligatii este contractul (conventia).
Contractul izvor de obligatii comerciale

Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce

efecte juridice. Din aceasta cauza actele juridice sunt considerate izvoare
voluntare ale obligatiilor. Cel mai important izvor voluntar de obligatii este
contractul (conventia). Definitia legala a contractului este data de art. 942 C.civ.
potrivit caruia este acordul ntre doua sau mai multe persoane spre a constitui
sau stinge ntre dnsii un raport juridic.
Contractele pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
1. Clasificarea dupa tipul de contract si prevederea lui n lege pune n
evidenta doua tipuri: contracte numite si contracte nenumite.
Contractele numite sunt cele care poarta un nume stabilit printr-un act
normativ si beneficiaza de o reglementare proprie. Li se spune si contracte tipice.
Contractele nenumite sunt cele care nu beneficiaza de o denumire si reglementare
distincta, sunt facute de parti ca urmare a libertatii contractuale. Tot nenumite
sunt si contractele care mbina caracteristicile a doua sau mai multe contracte
numite. Cele care nu se aseamana cu nici un tip de contract mai sunt numite si
contracte sui generis, iar cele care mbina doua sau mai multe contracte numite
sunt numite contracte complexe.
2. Clasificarea n functie de numarul partilor obligate:
a) contracte sinalagmatice (bilaterale) si
b) contracte unilaterale.
a) Contractele sinalagmatice (bilaterale) sunt cele n care exista obligatii
reciproce.
b) Contractele unilaterale nu se confunda cu actele unilaterale. Ele se
particularizeaza prin faptul ca instituie obligatii pentru o singura parte (art. 944
C.civ.). Exemplu: contractul de depozit cu titlu gratuit.
3. Clasificarea n functie de modul de formare. Sunt contracte solemne;
contracte consensuale; contracte reale. Contractele solemne sunt cele pentru care

legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma autentica. Contractele

consensuale sunt cele care se ncheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie
nevoie de o anumit forma. Contractele reale sunt cele care se ncheie n mod
valabil (se perfecteaza) doar n momentul remiterii lucrului.
4. Clasificarea dupa scopul urmarit: Sunt contracte cu titlu oneros si
contracte cu titlu gratuit. Contractele cu titlu oneros sunt cele n care fiecare parte
urmareste obtinerea unui folos n schimbul folosului procurat celeilalte parti.
Contractul cu titlu gratuit procura un avantaj numai uneia din parti. Exemplu:
contractul de mprumut, fara dobnda; mprumutul gratuit de folosinta.
5. Dupa cunoasterea ntinderii prestatiilor la momentul ncheierii lor,
contractele oneroase se mpart n: contracte comutative si contracte aleatorii (art.
947 C.civ.). Contractele comutative sunt cele n care partile cunosc, nca de la
momentul ncheierii, ntinderea prestatiilor ce-si datoreaza si la care au dreptul.
Contractele aleatorii sunt cele care, la momentul ncheierii, nu au
certitudinea existentei si ntinderii prestatiei, aceasta depinznd de un eveniment
viitor si incert (art. 947 C.civ.). Exemple: contractul de vnzare-cumparare cu
clauza de ntretinere, contractul de asigurare).

CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE
Notiunea si caracterele juridice ale contractului de vnzare-cumparare
Art. 1294 C.civ. defineste vanzarea ca fiind o conventie prin care doua
parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si
aceasta a plati celei dintai pretul lui. Contractul de vanzare-cumparare este acel
contract in baza caruia o persoana, numita vanzator, transfera si garanteaza altei
persoane, numita cumparator, dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt

drept real ori drept de creanta, sau dreptul asupra unei universalitati juridice,
cumparatorul obligandu-se in schimb a plati vanzatorului o suma de bani, numita
pret.
Contractul de vanzare-cumparare nu poate avea ca obiect drepturi
personale nepatrimoniale si nici dreptruri patrimoniale care au caracter strict
personal, precum nici alte drepturi prevazute de lege ori rezultate din acte
unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae.
Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare
Din definitia data contractului de vanzare-cumparare rezulta caracterele
juridice ale acestuia, si anume: este un contract consensual, bilateral
(sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ si translativ de proprietate.
a) consensual - deoarece se incheie valabil prin simplul consimtamant
al partilor (solo consensu). Acest lucru este prevazut expres de art. 1295, alin. 1
C.civ., conform caruia vinderea este perfecta indata ce partile s-au invoit
asupra lucrului si asupra pretului
De la principiul consensualismului exista insa unele exceptii prevazute
expres de lege, situatii cand contractul de vanzare-cumparare, pentru a fi valid,
trebuie sa indeplineasca solemnitatea ceruta de aceasta. Aceste cazuri, cand
vanzarea-cumpararea este solemna, sunt strict si limitativ prevazute de lege. O
prima exceptie de le principiul consensualismului este continuta de art. 2 alin.1
din Legea 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor. Terenurile situate in
intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite, prin acte juridice intre vii,
incheiate in forma autentica. Nerespectarea cerintei instituite de lege se
sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare (art. 14
alin. 1 din Legea 54/1998). Contractul este valabil numai cu respectarea formelor

cerute de lege in cazul vanzarii silite, cand aceasta trebuie sa fie facuta ad
validitatem prin licitatie publica.
b) Contractul de vanzare-cumparare este un contract sinalagmatic
(bilateral) deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii recipropce intre
partile contractante. Astfel, vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vadut si sa-l
garanteze pe cumparator contra evictiunii si pentru viciile ascunse ale bunului
vandut, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul convenit si sa preea
lucrul. Rezulta ca obligatia fiecarei parti iai are cauza juridica in obigatia
celeilalte.
c) Contractul de vanzare-cumparare este prin esenta sa un contract cu
titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica
primire unui echivalent (contraprestatie) in schimbul prestatiei la care se obliga.
Astfel, vanzatorul urmareste sa primeasca pretul caontra echivalent al prestatiei
sale, iar cumparatorul uramreste sa primeasca bunul cumparat in schimbul
pretului convenit.
d) Contractul de vanzare-cumparare este un contract comutativ,
deoarece esistenta si intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce sunt cunoscute
de parti la incheierea contractului si nu depind, ca in cazul contractelor aleatorii,
de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere
pentru oricare din partile contractante.
e) Contractul de vanzare-cumparare este un contract translativ de
proprietate. In principiu, orice contract are ca efect nasterea de drepturi si
obligatii in sarcina partilor daca este vorba de contracte sinalagmatice, sau doar a
uneia dintre parti, in contractele unilaterare.
Cat priveste transmiterea dreptului de proprietate sau al altui drept (real sau
de creanta), aceasta prezinta un aspect particular al contractului de vanzare
cumparare.

CAPITOLUL IV. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

INTERNAIONAL (DCI)
Ca materie interdiscplinara DCI va avea izvoare internationale si izvoare
interne. Cat priveste izvoarele internationale acestea vor fi izvoarele DIPb in
masura in care cuprind norme care reglementeaza si materii comerciale. Vom
distinge intre cutuma si tratat (cele doua izvoare ale DIPb).
Cutuma. Aceasta este cel mai vechi izvor al DIPb si in consecinta si al
DCI. Cutuma reprezinta o practica indelungata repetata, urmata de state cu
constiinta obligativitatii acesteia, adica cu constiinta ca valoreaza dreptul. Este un
izvor nescris. In materia DCI exista domenii care au ca reglementare cutuma, in
special dreptul transportului de marfuri pe mare. In contractul de navlosire,
independent daca se mentioneaza sau nu in contract, fiinteaza asa-numitele
obligatii subintelese ale partilor (armatorului si navlositorului). Aceste obligatii
au sorginte cutumiara. Astfel, independent daca se scrie sau nu in contract,
armatorul raspunde cu toata averea sa, pe apa si pe uscat, pentru asigurarea unei
stari tehnice de navigabilitate a navei. Este o obligatie cutumiara. Incarcatorul,
expeditorul, navlositorul, este obligat sa aduca marfa la locul de incarcare, la
cheiul de incarcare sau la dana de incarcare, asteptand nava; in caz contrar este
obligat sa plateasca locatii, aceasta pantru ca fiinteaza cutuma care spune ca
marfa asteapta nava. Cutuma trebuie deosebita in parametri DIPb de uzuri

internationale si de uzante comerciale interenationale. Uzurile internationale sunt

si ele reguli de conduita evidentiate de practica, dar a caror incalcare nu are efect
juridic, deci care nu sunt obligatorii, care nu sunt asigurate prin forta dreptului.
Spre exemplu, in materie diplomatica fiinteaza numeroase asemenea uzuri. Ori de
cate ori in masina unei ambasade circula ambasadorul sau un reprezentant oficial
al statului trebuie arborat fanionul, dar dac acesta a fost furat, nu a aparut din
acest lucru niciodata un litigiu diplomatic. Ori de cate ori un sef de stat primeste
in vizita oficiala un alt sef de stat, exista un uz diplomatic al desfasurarii
covorului rosu, dar daca acest covor este galben, nu a aparut nici un fel de
conflict diplomatic.
Cutuma este obligatorie, uzul este facultativ. Cat priveste uzantele
comerciale internationale, ele sunt de asemenea reguli facultative evidentiate de
practica si care au in vedere predarea marfii si partajarea cheltuielilor de transport
in vanzarea internationala de marfuri. Ele au fost modificate de Camera
Internationala de Comert de la Paris. Cel mai important izvor international al
DIPb este tratatul. Acesta devine si cel mai important izvor international al DCI.
Indiferent de denumire: conventie, compromis, declaratie, nota diplomatica, aidememoire, gentlemens agreement, protocol, acord, proces-verbal, tratatul
reprezinta acordul de vointa intre doua sau mai multe state prin care acestea
convin sa reglementeze, intr-un anumit mod, o anumita sfera a relatiilor lor
reciproce.
Distingem tratate multilaterale la care participa mai multe state si tratate
bilaterale la care participa doua state. Distingem intre tratate generale care au ca
obiect de reglementatre domenii mai largi de coloborare interstatale si numai
incidental cuprind si norme aplicate comertului mondial si tratate speciale care
reglementeaza direct si exclusiv materii comerciale. Cele mai importante izvoare
sunt tratatele speciale multilaterale. Ca tratate generale, izvoare si ale DCI putem

exemplifica in cel mai cuprinzator tratat international Cartea Organizatiei

Natiunilor Unite, care formuland intre altele principiile relatiilor interstatale, are
in vedere si principiul Pacta sum servanta, sau principiul cooperarii si al
avantajului reciproc sau principiul solutionarii pasnice a diferendelor care desigur
se aplica acordurilor de comert si cooperare mondiala. Cele mai importante insa
sunt tratatele speciale multilaterale. In acest sens citam:
- Conventia de la Otawa, din 1988, privind contractul international de
leasing financiar,
- Conventia de la Otawa, din acelasi an, privind contractul international de
factory,
- Conventia de la New York, din 1958, privind recunoasterea si executarea
sentintelor arbitrare straine,
- Conventia de la Washington, 1965, privind solutionarea diferendelor
dintre un stat si un investitor strain, referitoare la investitiile straine,
- Conventia de la Seoul, 1985, privind formarea organizatiei intrnationale
pentru garantarea investitiilor straine,
- Conventia de la Viena, 1980, privind vanzarea internationala de marfuri,
- Conventia de la Bruxelles, din 1984, privind regulile de la Haga
referitoare la transportul international de marfuri pe mare, sub conosament.
Acordurile bilaterale: acorduri generale care reglementeaza domenii mai largi de
activitate dar care cuprind si reguli aplicabile comertului bilateral sau cooperarii.

CLASIFICAREA UZURILOR
Cea mai importanta clasificare a uzurilor se face in functie de forta lor
juridica, in:

a.uzuri normative (legale, de drept, cutume);

b.uzuri conventionale (interpretative, de fapt)
Uzurile normative. Particularitatile uzurilor normative se exprima in
generalitate, impersonalitate si obligativitate. Aceste uzuri constituie izvor de
drept si se aplica intocmai ca o norma juridica. Ele determina drepturile si
obligatiile partilor, fie reglementand raporturile sociale inca neprevazute de lege,
fie interpretand dispozitiile legii. Obiectul de reglementare al uzurilor normative
se prezuma a fi cunoscut intocmai ca si legea, urmand a fi aplicate de judecator,
chiar din oficiu. Uzurile conventionale (interpretative). Au forta juridica
asemanatoare clauzelor contractuale, iar fundamentul lor consta in principiul
libertatii de vointa a partilor. Ele se aplica cu titlu de clauza contractuala si
reprezinta vointa expresa sau tacita (prezumata), a partilor. Rolul uzurilor
interpretative este acelasi ca si in cazul celor normative si anume stabilrea
drepturilor si obligatiilor partilor. Uzurile conventionale intervin:
- in legatura cu incheierea contractului comercial (o anumita comportare
semnifica consimtamant);
- in legatura cu continutul contractului (completarea clauzelor stabilite in
contract);
- in faza de executare a obligatilor contractulale (sanctiuni aplicate
debitorului pentru neexecutarea obligatiilor);
Din punct de vedere probatoriu, uzurile conventionale trebuie dovedite cu
orice mijloc de proba, ca orice situatie de fapt.
2. Un alt criteriu de clasificare a uzurilor se refera la intinderea aplicarii lor
in spatiu, conform caruia pot fi:
- locale (se aplica pe o anumita piata comerciala);
- speciale (cele care se aplica la o anumita ramura de activitate);
- generale (cand se aplica tuturor raporturilor comerciale).