Filosofii ale epocii elenistice: epicureismul, scepticismul si stoicismul.

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru
ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica cuprinsa intre domiile
lui Alexandru cel Mare (mijlocul secolului al IV-lea i.e.n.) si Augustus (inceputul
secolului I e.n.). Aceasta perioada a secolelor III-I i.e.n. incepe sa fie vazuta ca o treapta
de dezvoltare in lumea greaca. Perioda elenistica este marcata de venirea pe tron a lui
Alexandru Macedon, in 336 i. Hr. Educat in spirit clasic, de catre maestrul sau, Aristotel,
Alexandru Macedon va deveni simbolul unei noi ere: elenismul.
Elenismul se traduce prin crearea sau dezvoltarea de centre urbane organizate dupa
modelul grec. Fara indoiala, viata politica ramane activa, chiar si pe plan extern: au loc,
in epoca elenistica, razboaie intre cetati, aliante, tratate etc. Regatul elenistic ramane inca
o suprastructura al carei angrenaj are tendinta de a se reduce la minimum si de a se
sprijini, cat mai mult posibil pe institutiile deja existente in cetati. Cetatea nu mai este
decat mica patrie; ea nu mai reprezinta categoria fundamentala, norma suprema a gandirii
si a culturii. Mai mult ca oricand, omul grec se concepe pe sine ca centru si ,,masura a
tuturor lucrurilor". Pentru omul elenistic existenta umana nu are alt scop decat sa atinga
forma cea mai bogata si mai desavarsita a personalitatii. Toate aceste aspecte duc la
crearea de individualitati puternice, dar slabesc unitatea comunitatii. Accentul pus pe
cultura era puternic; se considera ca prin cultura se ajunge la nemurire. Viata culturala
aparea ca un reflex pe acest pamant, un preludiu al vietii fericite a sufletelor favorizate de
eternitate. Totusi, datorita disparitiei orasuluistat, incepand cu secolul al III-lea i. Hr.,
Grecia se resimte. Scolile nu mai sunt subventionate de stat, iar aristocratia nu-si mai
permite sa asigure fonduri pentru intretinerea lor. Cele cateva fundatii care apar nu sunt
nici ele suficiente pentru a mentine sistemul educational la standardele impuse de
perioada clasica. In fapt, intreg mediul privat este in deriva.
Din aceleasi ratiuni economice, incetul cu incetul, educatia tinerilor greci tinde
sa se rezume la invatamantul elementar. Se invatau in ordine literele, cuvintele, recitarea,
socotitul, insa intr-un mod sumar, lapidar. Se foloseau tablite si fasii de papirus si mai
tarziu Codex-ul (mai multe caiete legate, confectionate din papirus). Academia lui Platon
si LiceuI lui Aristotel au continuat sa existe, desi ele se mentineau mai mult datorita
renumelui intemeietorilor lor, precum si pentru ca aceste scoli dispuneau de o baza
materiala: localuri, biblioteci si fonduri. Activau insa in orase maestri numerosi si mai
bine cotati care atrageau un numar mai mare de tineri studiosi. Primul dintre aceste centre
este Atena, care va ramane pana la sfarsitul Antichitatii un focar activ al intelectualitatii;
chiar si cand va ajunge sa-si piarda cu totul independenta si importanta politica, ea nu va
fi niciodata un oras de provincie ca celelalte, ci va ramane glorioasa Atena, mama artelor,

a stiintelor si a literelor. Astfel, Atena continua sa fie considerata centrul cugetarii

filozofice; chiar in perioada romana, orice filozof considera ca o datorie sa viziteze Atena
si sa-i asculte pe inteleptii atenieni. Alaturi de ea, Alexandria completa tabloul centrelor
interesate mereu de cultura. Traditiile epocii clasice au continuat si in perioada elenistica,
dar nu cu aceeasi intensitate. In Alexandria ca nou centru cultural in peisajul elen trebuie
amintita prezenta Mouseionului, la Alexandria, care inca din secolul al III-lea i. Hr. s-a
manifestat ca un centru de cercetare si nu ca un edificiu pentru invatamantul superior.
Savantii si eruditii desi nu erau obligati sa tina cursuri, in realitate s-au transformat in
cadre didactice, pledand pentru educatie si transformand Mouseionul intr-un adevarat
centru pedagogic (la origini, in epoca ptolemeica, acest tip de activitate a Mouseion-ului
nu era inca prea bine afirmat; trebuie sa fi fost vorba de un invatamant esoteric de tip inca
pronuntat arhaic, de o formatie personala pe care maestrul consimtea s-o ofere unui mic
grup de discipoli, de spirite de elita alese cu grija). Se poate constata absenta
invatamantului tehnic, a scolilor superioare care sa formeze tehnicieni in mai multe
domenii.Medicina greaca este cea care realizeaza mari progrese si joaca un rol foarte
activ in viata elenistica; alaturi de medicii particulari, cetatile si regatele intretineau un
corp de medici publici, constituind un veritabil serviciu de sanatate oficial. Era necesar sa
se asigure formarea unui mare numar de specialisti; de fapt, constatam existenta a
numeroase scoli de medicina nu numai la Alexandria, ci in aproape intreaga lume. Legat
de invatamantul medical nu poate fi uitat Corpus-ul scrierilor atribuite lui Hippokrates,
Biblia medicinii antice. Retorica era disciplinarege, necesara in toate ramurile de
activitate.
Filozofia elenistica nu este doar un tip determinat de formatie intelectuala, ci si
un ideal de viata, pretinzand sa informeze omul in intregime; a deveni filozof inseamna a
adopta un mod de viata nou, mai exigent din punct de vedere moral, implicand
ascetismul, care se traduce vizibil in comportament, alimentatie si imbracaminte:
recunosti filozoful dupa mantia sa scurta . Se invata in Liceul lui Aristotel, in mod
particular, cu anumiti maestri sau de la predicatorii, de la filozofii ratacitori. Se comentau
operele Maestrilor Platon, Aristotel, Zenon, Epicur, sau se ascultau prelegerile
profesorului. Intotdeauna a existat o rivalitate intre retori si filozofi, iar aceasta s-a
accentuat din generatie in generatie. Chiar daca era greu de acceptat, triumful retoricii era
complet, isi pusese amprenta atat de adanc asupra culturii elenistice in ansamblul ei, incat
filozofii i- au simtit suprematia. Fie ca au admis-o constient, fie ca nu, filozofii elenistici
au fost si retori.

Epicureismul
Epicur s-a nascut in anul 342 i.Hr. in insula Samos. Este fiul atenianului
Neocle - de profesie invatator (Grammato-didascalos). Despre mama lui Epicur Chaerestrate - se spune ca umbla din casa in casa pentru a da sfaturi in legatura cu

anumite preziceri cu explicarea unor formule mitice si cu alungarea spiritelor rele. Unii
autori ne relateaza ca Epicur a venit la Atena la varsta de 18 ani, in timpul in care
Xenocrate tinea lectii la Academie, iar Aristotel se afla in Calcis. Caci, cu toata situatia
precara din punct de vedere material a parintilor sai, tanarul Epicur s-a bucurat de o
educatie destul de temeinica. El insusi ne istoriseste ca, la varsta de 17 ani citise
cosmogonia lui Hesiod si fiindca acesta spunea ca totul isi are originea in Haos, el a pus
intrebarea profesorilor lui : de unde este acest haos ? Acestia n-au fost in stare sa-l
multumeasca cu raspunsurile lor si astfel incepu sa studieze filozofia pentru a se dumiri in
aceasta chestiune. De aceea Epicur se mandreste cu cultura, pe care el si-a format-o pe
cale autodidactica, desi ideile esentiale pe care el le-a unit in sistemul sau erau cunoscute.
Intors in Atena, ca sa satisfaca serviciul militar, Epicur l-ar fi ascultat pe
Xenocrate si a studiat operele lui Democrit. Situatia in Atena era cu totul schimbata fata
de aceea in care au trait si gAndit un Socrate, Platon si Aristotel. Grecia ajunge sub
domnia macedonenilor, care alunga si pe colonistii din Samos. Tatal lui Epicur se
refugiaza in Colofon, unde il urmeaza si fiul lui. Despre urmatorii zece ani din viata lui
Epicur nu mai avem nici o stire. Probabil ca in acesti ani el s-a adancit in studiul
filozofiei, fiindca in anul 310 i.Hr. il intalnim la varsta de 32 de ani, in orasul Mytilene de
pe insula Lesbos, iar mai tarziu in Lampaskos unde el si-a castigat cei dintai aderenti pe
Metrodor, Poliaen, Idomeneus si Leonteus care au si format aici o comunitate epicureica,
des vizitata de Epicur.Epicur s-a intors la Atena in timpul cand era arhonte Anaxicrates
(307-306 i.Hr.), unde a intemeiat o scoala filozofica, ce ii poarta numele, cam in acelasi
timp in care Zenon din Kitton a intemeiat scoala stoica. De aceea asa cum acesta din
urma si-a primit numele de "Stoa poikile", tot asemenea si scoala epicureica si-a primit
numele de la gradina pe care o cumparase Epicur cu scopul de a-si putea aduna aici elevii
sai. Din aceasta pricina epicureii mai erau numiti si "cei din gradina". Se spune ca Epicur
ar fi pus la intrare in gradina sa urmatoarea inscriptie : "Strainule, tu te vei simti bine aici,
caci aici cel mai inalt bun este placerea".
Dar spre deosebire de Academia platonica si scoala peripatetica, scoala
epicureica o ducea greu din punct de vedere material, aceasta din pricina ca Epicur nu
pretindea nici un onorariu pentru cursurile sale, asa cum pretindeau cea mai mare parte
dintre conducatorii de scoli filosofice din vremea aceea. Epicur primea insa daruri de la
prietenii sai bogati, pe care el le intrebuinta exclusiv pentru intretinerea scolii sale. Se
relateaza despre Epicur ca, cu ocazia unui asediu al Atenei, el a impartit toate ratiile de
alimente spunand ca "in timpuri de lipsuri si mizerie inteleptul intelege sa daruiasca, mai
bine decat sa ia, fiindca acesta poseda in suferinta sa cea mai mare comoara".
Asa a condus Epicur scoala sa timp de 36 de ani cand, slabit de o boala grea,
piatra la vezica urinara, a murit in anul al doilea al Olimpiadei a o suta douazeci si saptea,
in varsta de 72 de ani. Inainte de a muri, Epicur ii scrie elevului sau Idomeneus o
scrisoare in care-i comunica acestuia urmatoarele : "Ti-am scris in aceasta zi fericita,
care-i cea din urma a vietii mele. Dupa ce mi-am trait zilele vietii mele fericit si acum ma

gasesc in fata sfarsitului, iti scriu urmatoarele: durerile mele fizice sunt asa de mari ca la
marirea lor nu mai poate fi adaugat nimic; dar ele sunt intrecute de veselia sufletului meu,
pe care mi-o produce amintirea faptelor si a ideilor noastre. Si intr-un mod demn de
conduita ta inca din frageda tinerete fata de mine si de filozofie, te rog sa ai grija de copiii
lui Metrodor". In testamentul sau, citat de Diogene Laertius, Epicur a daruit gradina scolii
sale, care a mai durat mult timp pana in secolul al III-lea d.Hr. cand dispare fara de urma.
Epicur a fost un scriitor foarte prodigios. Diogene Laertius afirma ca ar fi
scris cca 300 lucrari, in care Epicur n-ar fi citat nici un autor, ci ele ar cuprinde numai
ideile sale originale. Se spune ca Epicur n-ar fi fost intrecut in aceasta privinta decat de
catre Chrisip, insa acesta din urma cita mult din alti autori. Din scrierile lui Epicur ni s-au
pastrat urmatoarele : 1) Testamentul sau; 2) trei scrisori ce cuprind o scurta schita a
fizicii, mateorologia si etica ; 3) dintre cele 38 de carti "Despre natura", cartea a III-a si a
IX-a, in parte scrise pe suluri de papirus gasite la Herculanum; 4) Principii fundamentale
- erau scrise si invatate pe dinafara de elevi; 5) Un numar mai mare de fragmente din alte
scrieri.
Elevii cei mai cunoscuti ai lui Epicur sunt: Metrodor si Hermachos, cel dintai a murit
inaintea lui Epicur, iar al doilea i-a urmat la conducerea scolii, apoi Kolotes, impotriva
caruia a scris Plutarh, Apollodor, care ar fi scris 400 de suluri, Polystraitos, Timocrates,
Idomeneus, Zenon din Sidon, Diogenes din Tars si Orion. Printre acesti discipoli este
numita si o femeie cu numele de Themista, sotia lui Leonteus. Insa cel mai insemnat elev
al lui Epicur este fara indoiala Titus Lucretius Caras (97 i.Hr.-55 d.Hr.), a carui poezie
didactica "Despre natura", reprezinta un izvor nepretuit pentru cunoasterea filozofiei
epicureice.

Scepticismul
Scepticismul nu reprezint att o coal filosofic, ct, mai degrab, o
sensibilitate filosofic, un mod de via, o forma mentis, caracteristic etapei elenistice a
filosofiei antice greceti i celei romane. Este vorba de o atitudine general n
confruntrile asupra cunoaterii, care s-a pronunat asupra problemei posibilitii
elaborrii de concepii coerente i semnificative asupra lumii i vieii. Denumirea acestei
orientri filosofice provine de la termenul grecesc skeptikos cel care examineaz, care
analizeaz.
Aceast atitudine mental specific a caracterizat patru micri filosofice
manifestate n perioade istorice diferite:
1.coala lui Pyrrhon din Elis polis grecesc din Peloponez (cca. 360 270 .Hr.).

2.Academia medie a lui Arcesilau din Pitane-polis grecesc din Asia Mic (cca.315-240
.Hr.).
3.Noua Academie a lui Carneade din Cyrene polis grecesc din nordul Africii (cca. 214
129 .Hr.).
4.Aa-numiii sceptici ulteriori: Aenesidemos din Cnosos (polis grecesc din insula Creta
(secolul I .Hr.), Agripa (secolul I d.Hr.), Sextus Empiricus (secolul II d.Hr.) etc.
Fondatorul scepticismului este considerat Pyrrhon din Elis, care, ca i Socrate, a
fost pn n jurul vrstei de 40 de ani sculptor i pictor, ca i acesta s-a consacrat ulterior
filosofiei i nu a lsat nimic scris. La filosofie a ajuns ascultnd un yoghin indian n
timpul participrii ntre 334 i 323 .Hr. la expediia lui Alexandru Macedon n Asia, cnd
a intrat n legtur cu filosofii indieni. Informaii despre el i filosofia sa ne-au parvenit
de la urmaii si, mai ales de la Anaesidemos din Cnosos, care a formulat celebrele
argumente sceptice de ndoial cu finalitate etic n privina posibilitii oricrei
cunotine certe, numite tropi (gr. trps mod, fel, modalitate, dar sensul acestui termen
n contextul scepticismului este de motiv de ndoial). Prin aceti tropi se urmrea
abinerea de la orice afirmaie sau negaie, adic suspendarea judecii (poh).
Cei zece tropi sceptici sunt:
1.
Nu putem cunoate nimic cert datorit deosebirilor dintre animale i, mai ales,
dintre organele lor de sim. Ca urmare a acestor deosebiri, ele percep diferit aceleai
obiecte i nu putem ti care percepii sunt adecvate i care nu.
2.
Nu putem cunoate nimic cert datorit deosebirilor existente intre oameni. Orice
om este alctuit din trup i suflet, dar se deosebete de ceilali din ambele puncte de
vedere. Datorit acestor deosebiri nu putem ti opiniile cui sunt adevrate i ale cui false.
3.
Nu putem cunoate nimic cert datorit faptului c fiecare sim percepe altceva i
altfel dect celelalte. S-ar putea s existe i alte proprieti ale obiectelor pe care nu le
putem percepe ntruct nu avem organe de sim adecvate lor. Deci nu putem s tim dac
imaginile pe care ni le transmit simurile sunt corespunztoare obiectelor lor.
4.
Nu putem cunoate nimic cert datorit faptului c oamenii percep diferit n funcie
de dispoziii, vrst, stri afective, boli etc. Astfel, mierea este dulce pentru indivizii
sntoi, dar amar pentru cei bolnavi de ficat etc.
5.
Nu putem cunoate nimic cert datorit faptului c oamenii percep lucrurile diferit
n funcie de poziiile, distanele i locurile unde se afl obiectele pe care le percep.
Astfel, un turn ptrat vzut de la distan pare rotund, o corabie vzut de departe pare
mic, dar de aproape mare etc.
6.
Nu putem cunoate nimic cert datorit faptului c oamenii percep lucrurile diferit
n funcie de amestecuri. Astfel, un sunet izolat pare diferit de acelai sunet auzit ntr-un
context de sunete etc.
7.
Nu putem cunoate nimic cert datorit constituiei obiectelor percepute. Astfel,
pilitura de argint pare alb, dar fiecare prticic din care este alctuit este neagr etc.

8.
Nu putem cunoate nimic cert datorit relaiilor dintre lucruri. Un lucru perceput
individual pare diferit de acelai lucru perceput n ansamblul relaiilor n care este
integrat.
9.
Nu putem cunoate nimic cert datorit raritii sau frecvenei mari a lucrurilor.
Astfel, soarele este mai spectaculos dect o comet, dar ntruct aceasta apare mai rar i
acordm mai mult atenie. Dac apa ar fi rar, iar aurul frecvent ca pietrele scara
valorilor umane ar fi diferit etc.
10.
Nu putem cunoate nimic cert ntruct cunoaterea este influenat de regulile de
via, obiceiuri, credine, legende, opiuni filosofice etc.
Nici asupra cauzelor lucrurilor nu ne putem pronuna cu certitudine. Aenesidemos
din Cnosos a formulat opt tropi prin care a susinut c orice explicaie cauzal este numai
probabil.
Concluzia acestor subtile analize gnoseologice este c trebuie s ne ndoim de
orice cunotin ntruct nu ne putem pronuna cu certitudine asupra nici uneia.
Ca i n cazul stoicilor, finalitatea analizelor filosofice ale scepticilor este etic. n
spiritul epocii lor, ei cutau s ntemeieze cel mai nelept mod de via. i ei recomandau
apateia i ataraxia ca formule de via pentru atingerea fericirii, dar dac stoicii le
ntemeiau ontologic ei le ntemeiaz gnoseologic.

Stoicismul
Stoicismul a fost o orientare complex de gndire aprut la nceputul
epocii elenistice (sfritul secolului al IV-lea .Hr.), care s-a ntins pn n epoca
imperial a Romei antice (secolul al III-lea d.Hr.). A fost fondat de Zenon din Cittium
(polis grecesc din insula Cipru), fenician de origine, nscut ns n insula Cipru, dar
stabilit din tineree la Atena. Acesta a ntemeiat n jurul anului 300 .Hr. o coal
filosofic, ce va fi numit stoic, deoarece leciile se desfurau ntr-un portic (gr. stoa
galerie acoperit deschis, susinut de coloane, care se ntinde de-a lungul unei cldiri, n
jurul unei grdini sau al unei piee) pictat de Polygnot cu scene din rzboiul troian i din
btlia de la Marathon.
Sub raport istoric, se pot distinge trei mari etape n devenirea filosofiei stoice:
1. Stoicismul vechi, cuprins ntre sfritul secolului al IV-lea .Hr. i sfritul

secolului al III-lea .Hr., ai crui principali reprezentani sunt:

- Zenon din Cittium (cca. 333 262 .Hr.)
- Cleanthes din Assos (cca. 331 232 .Hr.)
- Hrysippos (Chrysippos) din Soloi (cca. 281 204 .Hr.)

2. Stoicismul mediu, cuprins ntre secolele II I .Hr.), ale crui figuri reprezentative

sunt:
-

Panaitios din Rhodos (185 112 .Hr.)

Poseidonios din Apamena (135 51 .Hr.)

3. Stoicismul trziu, dezvoltat n epoca roman (secolele I III d.Hr.), mai ales de

ctre:
-

Lucius Annaeus Seneca (4 .Hr. 65 d.Hr.)

Epictet (cca. 50 138 d.Hr.)
Marcus Aurelius (121 180 d.Hr.).

Fundamentele filosofiei stoice au fost fixate n prima sa etap, n celelalte

realizndu-se numai dezvoltri, aprofundri i nuanri ale doctrinei.
Zenon din Cittium considera c lumea se ntemeiaz pe principii materiale
perceptibile, rolul dinamizator revenindu-i focului, neles ca raiune divin (logos). n
gnoseologie el a considerat reprezentrile senzoriale ca ntipriri ale lucrurilor n suflet.
Potrivit eticii sale, reprezentativ pentru mentalitatea elenistic, scopul omului trebuie s
fie viaa conform cu raiunea, anihilarea pasiunilor i dobndirea independenei fa de
mprejurrile exterioare. Diogenes Laertios i atribuie lui Zenon numeroase lucrri:
Republica, Despre viaa n conformitate cu natura, Despre instinct sau despre natura
omului, Despre pasiuni, Despre datorie, Despre lege, Despre univers, Despre stil, Etica
etc. Cea mai mare parte a acestor lucrri s-a pierdut, din opera lui Zenon din Cittium
pstrndu-se numai cteva fragmente. n semn de preuire a nelepciunii sale i a
serviciilor aduse cetii atenienii i-au druit o coroan de aur i i-au ridicat o statuie de
bronz.
Cleanthes din Assos, pugilist convertit de
Zenon la filosofie, a preluat dup moartea acestuia conducerea colii stoice. Dei era
peste msur de ncet, el se justifica spunnd c din cauza asta rar greesc. Prin
eforturi susinute el s-a ridicat deasupra multora i a lsat numeroase scrieri pe care
Diogenes Laertios le apreciaz ca foarte bune. Din acestea nu ne-au parvenit dect
cteva titluri (Despre timp, Despre filosofia natural a lui Zenon, Interpretri la
Heraclit, Contra lui Democrit, Despre zei, Despre art, Despre ndatorire, Despre
libertate, Despre raiune, Despre dialectic etc.) i foarte puine fragmente. Din titlurile
lucrrilor sale rezult c s-a ocupat de fizic, logic (dialectic), etic i teologie, n
ultima fcnd o demonstraie ontologic a existenei divinitii.
Hrysippos din Soloi este socotit cel de-al doilea ntemeietor al spiritualitii stoice
datorit profundei sale originaliti: arta cea mai mare ptrundere n orice fel de
subiect, pn ntr-att nct avea preri deosebite, n foarte multe puncte, de Zenon ca i
de Cleanthes (Diogenes Laertios). Mai puin original n fizic dect n etic, n care
legitimeaz posibilitatea libertii umane prin teoria confatalelor, el a fost al doilea
mare logician al antichitii dup Aristotel, fiind considerat fondatorul logicii

propoziiilor. Diogenes Laertios scria n acest sens c: dac zeii ar face dialectic
(logic), ea n-ar fi alta dect cea a lui Hrysippos. Stoicii considerau c filosofia ar fi
alctuit din trei pri:
1. Fizica ce ar studia universul, elementele i cauzele, n care se resimt certe
influene aristotelice. Orice lucru ar fi alctuit dintr-o materie i o form, iar
devenirea ar fi o nlnuire strict de cauze i efecte. Aceast teorie a cauzalitii
constituie fundamentul ontologic al fatalismului stoic.
2. Logica reprezint din perspectiv stoic o teorie a cunoaterii. Ea are drept
punct de plecare lucrurile individuale existente obiectiv, care determin o luare de
cunotin mai nti senzorial. Reprezentarea obiectelor (fantasia) rezult din
afectarea organelor de sim i chiar a raiunii de obiectul reprezentat (fantastn),
care este considerat a avea existen de sine stttoare n raport cu subiectul
cunosctor.
3. Morala stoic este fundamentat n fizic, fiind o justificare a fatalismului, dar i
o pledoarie pentru libertatea uman.
Stoicii considerau Destinul ca o putere de nenvins, care ordoneaz i conduce
totul n univers, fiind raiunea lumii sau legea tuturor lucrurilor. Destinul stoic,
conceput ca o nlnuire implacabil de cauze i efecte, fcea ca lumea s-i ncheie un
ciclu de via n conflagraia universal (influen a filosofiei lui Heraclit din Efes),
pentru ca apoi s-i reia cu aceeai necesitate istoria.
n acest univers guvernat de fatalitate oamenii se nasc fr s fi voit, mor cnd
hotrte Destinul implacabil i ntre natere i moarte se mic mnai dintr-un loc ntraltul de o necesitate pe care nici atunci cnd ajung s-o cunoasc n-o pot controla. Lumea
este asemenea unei ape curgtoare n care totul se schimb fr ncetare (Heraclit), iar
oamenii sunt aruncai n aceast ap i trebuie s se lase purtai de ea, nu s se opun
cursului ei. Oamenii se tem de moarte deoarece nu i dau seama c, de fapt, mor cte
puin n fiecare zi.
Fatalismul stoic a fost criticat nc din antichitate imputndu-i-se aa-numitul
argument lene: dac eti bolnav, este fatal fie s te vindeci, fie s mori. Acest
argument este numit lene deoarece stoicii se limitau la legitimarea a ceea ce se
ntmpl, teoria lor fiind incapabil s fac vreo predicie. mpotriva acestui argument
Hrysippos va formula argumentul confatatelor. El propune distincia dintre judecile:
a. Socrate va muri ntr-o zi judecat care vizeaz n fapt simplu i nu avem nici o
ndoial asupra adevrului su;
b. Socrate se va ntlni mine cu Platon judecat care vizeaz o asociere, iar
adevrul sau falsitatea sa depinde i de seria cauzal n care este integrat Platon,
nu numai de cea n care este integrat Socrate, ca n prima judecat. Cele dou
serii cauzale pot s se intersecteze sau nu, ele nu sunt fatale, ci confatale. Fiecare
n sine este fatal, dar intersecia la celor dou lanuri fatale determin un rezultat
ontologic diferit de evenimentele determinate de fiecare dintre ele. Intenia lui
Hrysippos a fost s demonstreze c fatalismul ce guverneaz existena uman este

mai complex dect cel ce guverneaz natura. Existena uman este astfel
individualizat ontologic.
n pofida fatalismului, sau poate tocmai datorit lui, stoicii ajung la un concept al
libertii, conceput ca necesitate neleas, propunnd cea mai avansat concepie antic
asupra libertii umane, prin care i anticipeaz pe Spinoza i pe Hegel. Ei considerau c
neleptul stoic, considerat ntruchiparea conduitei morale exemplare, ridicndu-se
deasupra lucrurilor i evenimentelor i eliberndu-se de orice servitute fizic, va deveni
asemenea Zeului: neleptul posed suprema fericire, cci el ajunge la perfeciunea
uman, el este liber i atotputernic i tot ce vrea el se nfptuiete, pentru c el nu vrea
dect ceea ce trebuie s se nfptuiasc. neleptul stoic scap astfel de constrngerile
necesitii fizice prin asumare i nu prin refuz. S-a replicat ns n posteritate c acest
nelept n-ar fi dect un sclav contient de condiia sa precar, pe care i-o asum cu
orgoliu. Stoicii combteau pasiunile care contravin necesitii, considerndu-le iraionale.
Ei susineau c neleptul nu trebuie s se izoleze de semeni, ci s se implice n cetate
pentru a combate viciul i a promova virtutea. Stoicii au propus dou concepte care
rezum etica lor i au avut o puternic influen n posteritate:
a. Apateia (gr. a fr, pathos pasiune) conceput ca indiferena individului fa
de tot ceea ce se ntmpl cu el sau n jurul su, cci totul se ntmpl conform unei
necesiti creia nimeni i nimic nu i se poate mpotrivi;
b. Ataraxia (gr. a fr, taraxis tulburare) definit ca starea de linite i de
senintate sufleteasc la care ajunge neleptul. nelegnd i asumndu-i necesitatea care
guverneaz lumea i actele sale, eliberndu-se de pasiunile iraionale i contemplnd cu
detaare spectacolul lumii, neleptul ajunge la o fericire calm, senin, considerat starea
psihic spre care trebuie s tind individul.
Putem spune c aceast minunat filosofie, care a ncercat s obin pentru om o
libertate prin intermediul moralitii, i a aciunii juste (nu putem s nu ne ducem cu
gndul la acea "eliberare din robia pcatului" cretin), a fost i ea o precursoare a
doctrinei cretine. Dealtfel, ea a subzistat pn la apariia, i dezvoltarea cretinismului la
Roma. "Cel care vrea s fie independent nici s nu rvneasc, nici s nu resping ceva
din cele ce stau n puterea altora. Dac nu face astfel, n mod obligatoriu devine sclav."
(Epictet)
Concluzionand, putem afirma ca elenismul a supravietuit multa vreme propriei
lumi, prin valorile pe care le-a promovat, inovand viata economica, politica si sociala a
Greciei.Grecii au descoperit nu numai filozofia si istoria, ci si stiintele pozitive. In
visurile lor, ei au presimtit viitoarele cuceriri ale tehnicii Dar, mai ales, ei au creat
instrumentul prin excelenta al stapanirii naturii de catre om: matematicile civilizatia
noastra actuala a luat nastere in Grecia.