Tudor Arghezi - A fost...

A fost...

Tudor Arghezi

Scumpi copii, dupa vacana,

Va mai amintii de Zdreana,
Cel cu ochii de faiana,
Cum l-am scris i l-ai citit?
Cte unul, ci ai fost,
L-nvaa i pe de rost.
Rasfaat i mult iubit
Zdreana-al nostru a murit.
Ramasese din frumosul
Prieten bun, pielea i osul.
i pierduse i mirosul
i vederea, chiopatnd
i caznd din cnd n cnd.
Ma striga din glod i apa
Sa-l mai scot din cte-o groapa,
Aducndu-i poate-aminte
De un drum de mai nainte
O lua strmb printre strujani
Dnd cu botu-n bolovani,
Pentru ca nti i-nti
Sa-l ridic i sa-l mngi.
Zdreana, fara sa ma vada,
Ma tia cam prin livada.
Sufar de atunci cumplit
Sa tiu Zdreana ca-a murit.
Plnge sufletul din mine.
l atept i nu mai vine.
Mai aflai, i nu e bine,
Ca ce fuse nu mai vine.
Vremea deapana i toarce
i ce-a fost nu mai se-ntoarce.

Abece
A vrut Dumnezeu sa scrie
Si nici nu era hrtie.
N-avea nici un fel de scule
Si nici litere destule.
C-un crmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.
N-as vrea nici att sa-l supar
Ct piperul de ienupar,
Dar o sa va spui ceva:
Nici carte nu prea stia.
Orisice nvatacel
Stie mult mai mult ca el.
El, care facuse toate,
Nu avea certificate.
Ctu-i Dumnezeu de mare
N-are trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu stie-aritmetica.
Stie-att: numai sa faca.
Ia oleaca, pune-oleaca.
Face oameni si lumina
Din putin scuipat cu tina,
Si dintr-un aluat mai lung
Scoate luna ca din strung.
Papagalul si pauna
Si-au smuls pana, cte una,
Ca sa-i faca pinsula
Domnului din insula,
Coliba de pe pamnt
A Celui nalt si Sfnt
Find cladita de pesti mesteri
ntre talaze si pesteri.
El a luat mai bine-o pana
De la tarca nazdravana
Si-ascutindu-si-o-ntre deste,
Despicnd-o scolareste,
Si-a facut condei, n stare
A scrie si pe piatra tare.
A-ntins cerul ca o coala
n toata Taria goala.

nsa pana nu scria.

A luat atunci o nuia
Si a nsemnat cu ea,
Cu argint, stea lnga stea.
Si ca sa vada pe schele,
A facut si cruci de stele.
Ce-a scris noaptea s-a zvntat,
Apoi, pn la scapatat,
Cu sugatoare de soare
Si ziua si pe-nserare
A citit si tot a sters,
Cte-o vorba, cte-un vers,
Si cte o data, fata,
Toata foaia, cartea toata,
Finca Dumnezeu ce-a vrut
P-orma nu i-a mai placut.
Ca din scrisele prea drese
Nici lucru prea bun nu iese.
Ct a scris el cerul tot,
Sa spui drept, a sti nu pot.
nvatati cu cartulie
Cred c-aproape o vesnicie.
Pe ct mintea l ajuta
Melcul crede ca o suta
De vecii ntregi si pline.
Melcul stie, cred, mai bine.
nsa cerul, n sfrsit,
E de-atuncea tiparit.
Adam si Eva
Urndu-i-se singur n stihii,
A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii
Si s-a gndit din ce sa-i faca,
Din borangic, argint sau promoroaca,
Frumosi, cinstiti, nevinovati.
Se puse-asezamntul dintre frati.
Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trndav si naravas stramosul meu
Adam;
Ca l-a facut, cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;

Ca sa ncerce daca un altoi

De stea putea sa prinda pe noroi,
Ca, de urt, scuipnd n patru zari,
Stingher,
Facuse si luminile din cer.
Dar iata ca l-a nimerit,
Din pricina aluatului, gresit,
Si ca Adam, ntiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dinti la fata.
Nici unda lacului nu l-a pastrat,
n care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca,
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Si-a zamislit-o si pe Eva.
Mai poti casca de lene, iarasi,
Cnd ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de mini si-au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.
Sa nu te miri ca, sovaind si mici,
Li se julea si nasul prin urzici.
April
ntr-o ramura-nflorita
E-agatat un cuib, n tei.
Ramura e leganata,
Leganndu-si cuibul ei.
Vntul murmura prin floare,
Adormind-o cu descntul.
Pasarea surde-n aripi,
Cunoscnd ca-i numai vntul.
Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasarea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzarea.
O tot caut de atunci

Prin padure, prin copaci.

Pasare cu aripi lungi,
Unde esti si ce mai faci?
Arheologie
Sufletul meu isi mai aduce-aminte,
Si-acum si nencetat, de ca-a trecut.
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale carui sfinte oseminte
S-au asezat in mine far` sa stiu,
Cum nici pamantul stie pe-ale lui,
In care dorm statui langa statui
Si-i zavorat sicriu langa sicriu.
Un murmur nentrerupt, de epitafe,
Cari mai straine, care mai sonore.
Prin aer, timpu-i despartit de ore,
Ca de mireasma lor niste garoafe.
Tacerea vocile si le-a pierdut,
Care-o faceau pe vremuri sa rasune.
Aud tarana doar a vocilorstrabune
Cum se desface, cum s-a desfacut.
Si, cateodata, totul de desteapta,
Ca-ntr-o furtuna mare ca Taria
Si-arata veacurile temelia.
Eu priveghez pe ultima lor treapta.