Sunteți pe pagina 1din 20

Instalaţia de pornire

Condiţii si metode de pornire

Pornirea motorului termic se face prin asigurarea unei turaţii


minime arborelui cotit cu ajutorul sursei exterioare de energie.
La MAS, datorita volatilizării mai uşoare a benzinei si dispozitivelor
de imbogăţire a amestecului de către carburator, precum şi a scanteii
electrice, turaţia minimă este mai mică, 50-70 rot/min.
La MAC, compresia mai mare, preîncalzirea aerului mai grea,
precum şi formarea mai dificilă a amestecului carburant datorită
volatilizării reduse a motorinei, impun o turaţie minimă mai ridicată pentru
asigurarea condiţiilor de autoaprindere.
Aceasta variază între limitele : 100-180 rot/min (180 rot/min la cele
cu cameră separate de preardere, 150 rot/min la MAC cu cameră
separate de turbionare si 100 rot/min la motoarele cu injecţie directă).
Aceasta depinde si de avansul la injecţie , care , la pornire, trebuie
sa fie mai mic pentru realizarea amestecului.
Pornirea este influenţata de un şir de factori, ca:
- temperatura mediului ambient. Pe timp rece, pornirea este
mai dificilă datorită formării mai greoaie a amestecului
carburant condiţionată de vaporizarea combustibilului si
atingerea temperaturii de aprindere;
- natura combustibilului. Motoarele cu aprindere prin scanteie
pornesc mai uşor datorita vaporizării mai uşoare a
combustibilului, formării mai rapide a amestecului carburant
şi atingerii temperaturii de aprindere în timp mai scurt faţă
de motoarele cu aprindere prin compresie;
- tipul instalaţiei de răcire . Motoarele răcite cu aer pornesc
mai uşor ca cele cu răcire prin lichid.
Metoda de pornire depinde de natura energiei externe şi poate fi:
- pornire manuală, la care turaţia minimă necesară este
asigurată de către conducătorul auto prin manivelă. La
capătul anterior, arborele cotit este prevăzut cu un organ
special, racul, cu care cuplează manivela pentru antrenare.
Turaţia fiind mică se utilizează la MAS până la 73 kW
( 100CP ) şi la MAC până la 22 kW ( 30CP );
- pornire cu demaror electric, ce antrenează arborele cotit,
printr-un angrenaj format din pinionul de pe axul său şi
coroana dinţată de pe volant.
Timpul de antrenare este de 5-10 s . Demarorul are puterea de 1-
2% din puterea nominală la MAS si de 5-10% pentru MAC.
Datorită avantajelor printre care siguranţa si comoditatea, acest
sistem este utilizat la toate autovehiculele.

Construcţia instalaţiei de pornire cu demaror

Instalaţia de pornire este formată din demarorul 1 (prevăzut cu


releu electromagnetic E) (figura 1) , contactul cu cheie 2 , pentru pornire,
conductoarele de legatură dintre baterie şi demaror 3 şi conductorul de
legatură cu contactul de pornire 4; pentru controlul curentului debitat de
bateria 5 se montează în paralel voltmetrul V.
Funcţionarea instalaţiei: la trecerea contactului cu cheie 2, in
poziţia b , bateria de acumulatoare alimentează borna instalaţiei de
aprindere a ( numai pentru MAS) şi demarorul 1, prin
electromagnetul E al cărui miez m se deplasează axial şi armatura K,
cuplează cu bornele b, pentru a se transmite curentul de la baterie la
înfaşurările statorului, iar prin peria pozitivă (+) la rotor închizând circuitul
la masă prin peria negativă (-). Se creează astfel cuplul electromagnetic
din interacţiunea celor două câmpuri magnetice ale statorului şi rotorului,
imprimându-i acestuia o mişcare de rotaţie.
Totodată pârghia cu furca f, trasă de miezul m, face să cupleze
pinionul p, cu coroana dinţata c, a volantului motorului termic,
transmiţându-i cuplul motor şi rotirea arborelui cotit pentru pornire.
După ce motorul a pornit, cheia contactului revine automat in
poziţia iniţială şi electromagnetul demarorului nu mai atrage armătura k,
întrerupând alimentarea cu curent de la baterie, iar furca retrage pinionul
de cuplare cu coroana datorită arcului ei.
Descrierea părţilor componente ale instalaţiei de pornire se
prezintă în continuare.
Cablurile de legatură 3 – dintre bateria de acumulatoare si demaror
– au o secţiune mare (de obicei 20 – 30 mm²), în funcţie de intensitatea
curentului ce trebuie sa fie transmis.

Cablul este din sârma de cupru multifilar (liţat) cu izolaţie din


material plastic. La capete este prevăzut cu piese terminale adaptate
pentru prinderea la bornele bateriei (coliere sau papuci cu orificii) şi
respective la borna demarorului şi la masa automobilului.
Cablul de alimentare 4 al contactului este tot din sârma de cupru
multifilară, dar de secţiune mică (5-6 mm²), cu piese terminale adaptate.
Contactul cu cheia 2 este un ansamblu de piese, prevăzut cu mai
multe borne pentru primirea curentului de la baterie şi distribuirea la
consumatori. Are trei poziţii distincte : 0 – când nu se alimentează vreun
consumator; 1 – pentru conectarea cu ajutorul cheii a instalaţiei de
aprindere, pentru MAS şi alţi consumatori ( termoinjectorului la motoarele
Diesel D 797-05 si D 2156HMN-8 ); 2- pentru alimentarea demarorului la
pornire.
După pornire, cheia lasată libera revine automat în pozitia 1
datorită arcurilor contactului, alimentând numai consumatorii conectaţi.
El este montat la bord, în partea dreaptă pentru facilitarea comenzilor.
Demarorul (motorul electric 1 ) funcţionează pe principiul cuplului
rezultat din interactiunea câmpurilor magnetice, dintre stator şi rotor,
imprimându-i acestuia din urmă o mişcare de rotaţie, care, prin pinionul
său, angrenează cu coroana volantului datorită mecanismului de
cuplare, transmiţând-o arborelui cotit, pana la pornire.
După tipul mecanismului de cuplare, demaroarele se clasifică în :
- demaroare cu inerţie
- cu cuplare forţată
- cu cuplare electromagnetică , în trepte.
La automobilele româneşti de putere mică se utilizează demaroare
cu cuplare electromagnetică iar pentru cele de putere mare se folosesc
demaroare cu cuplare electromagnetică în trepte.
Demarorul cu cuplare electromagnetică (fig 2 ) este un motor
electric de curent continuu şi are aceeaşi construcţie pentru motorul
Dacia 1310 si D 797-05; diferă doar gabaritul , puterea 0.9 kW (1.35 CP)
pentru Dacia, Olcit iar 2.9 kW (4 CP) pentru D797-05 şi unele
caracteristici, printre care structura bobinajului şi numarul periilor (4 în loc
de 2).
Se compune din: statorul 1 , cu patru mase polare din tole de oţel
electrotehnic, fixate pe carcasa lui , având patru bobine legate în serie şi
care formează înfaşurarea de excitaţie , ale cărei capete sunt racordate
la peria (+) şi respective la borna 10 (izolată faţă de masă) ; rotorul 2,
format din arborele sprijinit prin bucşe din bronz pe capacele statorului şi
miez din tole de oţel electrotehnic cu canale, pentru înfasurarea sa, ale
cărei capete sunt lipite de lamelele colectorului 3; înfaşurările statorului şi
rotorului sunt confecţionate din bare de cupru cu secţiune mare.
Demarorul se mai compune din periile 4 ( + şi - ) din bronz grafitat
ghidate pe suporturile capacului statorului şi care apasă pe colectorul 3
sub influenta unor arcuri spirale.
Electromagnetul 5, montat deasupra statorului 1 , are o înfaşurare
în serie de cuplare şi una derivată de menţinere în câmp, care
conectează armătura ce face legatura între borna 11 de alimentare de la
baterie şi borna 12 pentru transmiterea curentului la înfăşurarea
excitaţiei prin borna 10, la comanda de la contactul cu cheia (prin borna
12).
Mecanismul de cuplare 6, cu cuplarea forţată electromagnetică,
comandat prin furca 7 de la electromagnet, face posibilă deplasarea
pinionului 8 sau pentru cuplare cu coroana volantului, mecanismul
dispune de un cuplaj de siguranţă cu role 9, care protejează demarorul
împotriva suprasolicitării.
Functionarea : la comutarea contactului cu cheie în poziţia cuplat,
curentul de la baterie alimentează înfăşurarea electromagnetului 5, al
cărui câmp magnetic atrage armătura şi totodată miezul lui, la al cărui
capăt este ansamblată partea superioară a furcii 7, care , oscilând în
jurul bolţului de articulare pe carcasă , împinge pinionul 8, fixat la partea
ei inferioară şi care culisează pe filetul special al arborelui, spre coroana
volantului cu care angrenează.
Armătura electromagnetului închide contactele bornelor 11 şi 12,
scurtcircuitand înfăşurarea serie a solenoidului. Totodata, se
alimentează înfăşurarea de excitaţie a statorului iar prin perii-colector şi
înfăşurarea rotorului, ale căror câmpuri magnetice se interacţionează,
dând naştere unui cuplu ce imprimă rotorului o mișcare de rotație pe
care o transmite prin pinion la arborele cotit pentru pornirea motorului.
După pornire, nemai acționându-se cheia din contact, demarorul
nu mai este alimentat și mișcarea de rotație încetează, iar furca, datorită
arcurilor sale, retrage automat pinionul pentru decuplare.
Ca măsură de siguranță pentru protecția rotorului demarorului la o
eventuală suprasolicitare și scurtcircuitarea înfășurărilor, mecanismul de
cuplare este prevăzut cu un cupaj de siguranță cu role tip roata liberă 9,
care va determina decuplarea rotorului. Aceasta poate avea loc când
pinionul a rămas cuplat după pornirea motorului și se ivește pericolul
transmiterii inverse a mișcării, ceea ce duce la rotații de circa 100000
rot/min ale rotorului, ținând cont de raportul de demultiplicare dintre
pinion și coroana care are valoarea: i=8 – 10.
Mecanismul de cuplare de la autoturismele ARO-240 și
autoutilitarele TV este de tipul cu cuplare prin inerție.
Aceasta este format dintr-un pinion montat liber pe o bucșă filetată;
bucșa este solidarizată elastic printr-un arc elicoidal, iar la capătul opus
este fixată cu un șurub de rotor .
Pinionul este prevăzut cu o contragreutate. La cuplare pinionul are
tendința de a rămâne în urmă datorită inerției amplificate de
contragreutatea excentrică, apoi avansează pe bucșa filetată angrenând
cu coroana volantului . După pornire, datorită rotirii mai rapide a
pinionului , se deșurubează și se decuplează.
Demarorul cu cuplare electromagnetică în trepte I.M.-23, folosit
pentru pornirea motorului D2156 HMN 8 este alimentat la o tensiune de
24 V, de către doua baterii de acumulatoare legate în serie, iar puterea
lui este de 4 kW (6CP).
Când contactul cu cheie 2 (figura 3) se află în poziția de pornire a
motorului, demarorul se alimentează de la bateria de acumulatoare 1,
electromagnetul de anclanșare 3 încheie contactul A și curentul circulă
prin înfășurările auxiliare 4 și 5 și rotor ce dau naștere unui câmp
magnetic, care face să se învârtească rotorul cu o turație redusă,
deplasându-l în același timp axial pentru cuplarea pinionului cu coroana
de pe volant.
Prin deplasarea rotorului , se eliberează clichetul 8 și este atrasă
armatura 7, închizând contactul B, care determină intrarea în circuit a
înfășurărilor principale 6, și rotorul 9 se va învârti cu turație nominală ,
dezvoltând puterea maximă pentru pornirea motorului termic.
La întreruperea contactului cu cheie, rotorul revine la poziția
initiala, fiind retras de un arc de readucere.
Metode de ușurare a pornirii motoarelor

Pe timp rece, conditiile de formare si aprindere a amestecului


carburant sunt ingreunate, ceea ce impune masuri speciale de pornire a
motoarelor ca:
Preincalzirea generala a motorului prin introducerea de apa calda
in instalatia de racire a motorului; apoi se comanda contactul pentru
pornire.
Pe timp foarte friguros, operatia se repeta in prealabil de doua si
chiar trei ori.
Preincalzirea aerului aspirat (la MAC) prin utilizarea bujiilor
incandescente sau a instalatiei cu thermostat (dispozitiv pentru
favorizarea pornirii).
Bujiile incandescente (figura 4 ) se monteaza la camerele de
ardere ale cilindrilor si sunt conectate la circuitul electric. La pornire, se
aduce contactul cu cheie in pozitia de alimentare a bujiilor timp de 30 s si
rezistentele de forma spirala devin incandescente , preincalzind aerul
aspirat si amestecul carburant se autoaprinde mai usor la ctionarea
demarorului. Ele se insurubeaza in locasurile speciale din chiulasa, sub
injectoare astfel incat partea lor activa sa preincalzeasca aerul admis in
camera de ardere si sa usureze pornirea motorului termic, prin realizarea
unei temperaturi optime, de formare a amestecului carburant si
autoaprinderea lui. Bujiile incandescente sunt legate in serie , la sursa
current, prin intermediul contactului cu cheie.
Numarul bujiilor incandescente depinde de numarul cilindrilor
motorului termic. Dupa pornire cheia revine in pozitia initiala
deconectand bujiile, dar aceasta constituie punte de inca ca la
conectarea demarorului, este pusa in circuit si electrovalva pompei de
injectie pentru alimentarea distribuitorului de motorina; la oprirea
motorului este deconectata de catre contactul cu cheia si electrovalva
pentru intreruperea alimentarii cu motorina.
Instalatia cu termostart (figura 5) utilizata la motoarele D 797-05 si
D 2156 HMN 8 foloseste un termoinjector 2, montat in galeria de admisie
a aerului 3 prin filtrul 4, alimentat cu motorina de la rezervorul
termoinjectorului 1 si conectat in circuitul electric prin contactul cu cheie
5 ; rezistenta termoinjectorului devine incandescenta la semnalizarea
termostarterului 6 prin lampa de control rosie 7.
Termoinjectorul (figura 6 ) este alimentat cu motorina prin racordul
sau, iar la conectarea contactului cu cheie in pozitia a II-a , curentul
incalzeste rezistenta 5 pana la incandescenta . Se dilata partea inferiara
a stiftului 4, pe care este bobinata rezistenta si bila 3 permite accesul
motorinei care intra prin corpul 2 (din camasa 1 ) la contactul cu
rezistenta, se evapora si se aprinde, preincalzind aerul admis in cilindri,
usurand pornirea motorului. La motorul D 2156 HMN 8, se monteaza
doua termoinjectoare.
La ultimele serii de motoare, in locul termoinjectorului se monteaza
electroventile pentru usurarea pornirii.
Preincalzirea cu lichide de pornire se foloseste la motoarele D 797-
05 si D 2156 HMN 8 prin pulverizarea in galeria de admisie cu un
dispozitiv numit Start-Pilot. Lichidul este usor inflamabil si este un eter
etilic, amestecat cu aldehide, etili, nitrati si alte substante, pentru evitarea
functionarii dure a motorului .
Dispozitivul este format dintr-o pompa pneumatica actionata
manual, un suport pentru capsula cu lichid care este montat in cabina
automobilului si o conducta care face legatura cu pulverizatorul de pe
galeria de admisie . La actinarea pompei, lichidul este pompat sub forma
de emulsie in galerie si se aprinde preincalzind aerul admis , care va
favoriza formarea amestcului carburant si autoaprindere.
Intrretinerea, defecte in exploatare si repararea instalatiei de
pornire

Intretinerea instalatiei de pornire

Pentru asigurarea unei porniri usoare a motorului este necesar sa


se respecte unele reguli de intretinere legate de demaror, dar si de
bateria de acumulatoare, astfel:
- sa verifice starea bornelor si conductoarelor de legatura cu
bateria de acumulatoare; aceasta se dezoxideaza si se ung
cu un strat subtire de unsoare consistenta, periodic (10000-
15000 km);
- verificarea fixarii demarorului pe motor (se face la aceeasi
periodicitate);
- bateria de acumulatoare sa fie incarcata pentru a putea
furniza curentul necesar pornirii, mai ales pe timp rece, si sa
nu fie prea suprasolicitata prin porniri dese si de lunga
durata;
- la pornire, nu se vor face mai mult de 3-4 incercari cu o
durata de 5 s, cu pauze intre ele de 30 s ; daca motorul nu
porneste, se face o pauza de 10-15 min pentru refacerea
potentialului bateriei, dupa care se face iarasi 2-3 incercari
cu pauze de 1-2 min intre ele; daca totusi nu porneste, se
determina si inlatura cauzele (carburatie, aprindere) si apoi
se face pornirea, pentru a evita descarcarea bateriei;
- pe timp rece, se iau masuri suplimentare de pornire ,
eventual prin preincalzirea motorului, iar la autoturisme prin
actionarea prealabila cu manivela pentru “ruperea uleiului”;
- motoarele mari pot fi pornite pe timp rece, cu dispozitive
speciale, montate in locul manivelei;
- periodic, la 10000-15000 km, se face ungerea cu unsoare a
pinionului si arborelui filetat;
- se va evita stropirea cu lichide, iar la spalarea motorului, se
protejeaza demarorul cu o folie de material plastic;
- distanta intre pinion si Volant trebuie sa fie de 2-4 mm si se
verifica periodic, iar la nevoie se regleaza;
- contactul cu cheie si conductoarele aferente se controleaza
periodic, in deosebi fixarea bornelor de legatura si
functionarea;
- se controleaza periodic, cuplarea releului electromagnetic si
modul de culisare a pinionului de catre furca ;
- la pornire, mai ales pe timp rece, este indicat sa se
decupleze ambreiajul pentru micsorarea fortelor rezistente
date de antrenarea pinioanelor cutiei de viteze care se
rotesc in uleiul de transmisie din carter , a carui viscozitate
este marita iarna;
La instalatia de pornire dotata cu bujii incandescente se reconda:
- utilizarea bujiilor recomandate de firma constructoare ;
- verificarea periodica (10000-15000 km) , a starii legaturilor
electrice, functionariilor ( in cca 30 s, sa atinga temperature
de preincalzire ); starea lor se poate constata si prin palpare
(bujiile care raman reci, dupa conectarea lor in circuit, sunt
defecte);
- controlul si diagnosticarea temeinica , se face prin
masurarea rezistentei ohmice a fiecareii bujii
incandescente; aceasta sa nu depaseasca 0.5 Ω; bujiile
arse, au rezistenta ohmica de valoare infinita, iar cele
scurtcircuitate – 0;
- timpul de incalzire, dupa conectarea contactului cu cheie sa
nu depaseasca 30 s.

4.2. Defectele in exploatare ale instalatiei de pornire

Defectele in explatare ingreuneaza sau chiar fac imposibila


pornirea motorului.
Motorul are pornirea greoaie din urmatoarele motive:
Caderea de tensiune normala, dar curentul absorbit este mare in
sarcina, datorita frecarilor dintre rotor si stator prin uzarea bucselor de
bronz (lagarele arborelui ), incovoierii arborelui rotorului, griparii
pinionului de cuplare, scurtcircuitarii infasurarilor sau a colectorului,
arderii armaturii sau bornelor releului electromagnetului, precum si arderii
colectorului, uzarii sau griparii periilor in culisele lor.
Remedierea consta in demontarea demarorului de pe motor,
dezasanblarea , curatirea cu razuitoare si panza ( nu cu produse
petroliere, mai ales la bobinaje, rotor si releu), controlul scurtcircuitelor
pe stand de probe special , si dupa necesitate, inlocuirea bucselor de
bronz, indreptarea arborelui, verificand centrarea lui pe strung, de
griparea pinionului( curatirea si ungerea filetului), slefuirea pe strung a
colectorului cu hartie abraziva foarte fina si curatirea izolatiei dintre
lamele cu o lama de latime corespunzatoare. Eventualele scurtcircuite
ale infasurarilor statorului se inlatura prin refacerea izolatiei; daca sunt la
rotor, se face inlocuirea lui . La releul electromagnetic,se face
dezoxidarea armaturii si bornelor , iar in caz de scurtcircuit se izoleaza
sau inlocuieste bobinajul (operatiile de demontare – montare a releului
sunt mai dificile, ceea ce impune mai multa atentie).
Periile se degripeaza sau se inlocuiesc daca uzura depaseste 1/3
din inaltimea lor normala.
Dupa reparare, demarorul se supune incercarilor la mersul in gol si
in sarcina pe standul special.
Daca curentul absorbit va fi mic la mersul in gol si in sarcina,
defectiunile consta in uzarea periilor sau intreruperea infasurarilor
statorului sau rotorului (indusului) care se inlatura dupa cum s-a aratat
mai sus.
Daca curentul absorbit este mare si in gol , cauzele sunt frecarile
mari ale rotorului pe stator ( uzarea bucselor de sprijin ale arborelui,
incovoierea arborelui) sau scurtcircuitarea bobinajelor.
Remedierea se face ca mai sus .
Caderea de tensiune mare este provocata e oxidarea bornelor sau
terminalelor, conductoarele slabite sau defecte.
Caderea de tensiune sa nu depaseasca 0.2 V pe fiecare portiune
de circuit si de 0.5 V pe intregul circuit; curentul absorbit sa nu
depaseasca valoarea prescrisa .
In figura 7 se prezinta schema verificarii caderilor de tensiune in
circuitul de pornire cu demaror.
Remedierea consta in dezoxidarea legaturilor dintre demaror si
baterie si ungerea lor cu un strat de unsoare; celelalte conexiuni se
dezoxideaza si se strang. Conductoarele defecte se izoleaza sau se
inlocuiesc.
Motorul nu porneste , din urmatoarele cauze:
Bateria de acumulatoare descarcata sau defecta, legaturile slabite
sau oxidate.
Remedierea consta in reincarcarea bateriei de acumulatoare,
repararea sau chiar inlocuirea ei, dezoxidarea si strangerea legaturilor.
La demaror defectiuni ale : releului electromagnetic, infasurarile
statorice si rotorice scurtcircuitate, rotorul sau colectorul descentrat,
periile sau colectorul uzate, arcurile periilor nu tensioneaza suficient
pentru apasarea periilor (8-12 N), cuplajul pinionului uzat (mai ales la cel
de tip ambreiaj), mansonul cu furca gripat sau desfacut accidental.
Remedierile se fac ca mai sus, iar arcurile detensionate se
inlocuiesc; cuplajul pinionului se repara prin degriparea sau prin
inlocuirea pieselor defecte , mansonul se degripeaza, iar boltul de
articulare a furcii se remonteaza.
Contact cu cheie sau legaturi defecte ; se remediaza prin
repararea sau inlocuirea lor.
Conectarea si deconectarea spontana a releului se datoreaza
descarcarii puternice a bateriei sau deteriorarii bobinajului de retinere.
Remedierea consta in inlocuirea bateriei sau refacerea bobinajului
defect.
Blocarea pinionului cu coroana volantului, demarorul ramanand
cuplat si dupa pornirea motorului este cauzata de griparea mecanismului
de cuplare, oxidarea bornelor si armaturii releului electromagnetic, uzarii
pinionului si coroanei.
Remedierea se executa prin degriparea si ungerea cu unsoare a
sistemului de culisare a mecanismului de cuplare, iar releul se
demonteaza si se dezoxideaza, sau se inlocuieste.
Zgomotele puternice la cuplare se datoresc uzarii frontale a
pinionului sau coroanei volantei, griparii mecanismului de cuplare
(imbacsirea sau corodarea sistemului de cuplare, deformarea furcii).
Remedierea se face prin inlocuirea pieselor defecte sau degriparea
si ungerea cu unsoare consistenta.
Pornirea motorului se poate face la nevoie si prin imprumut de
current de la bateria altui autovehicul, conectand un conductor de
sectiune mare intre bornele(+) ale bateriilor sau ale demaroarelor si un
altul intre masele metalice.
De asemenea, este posibila si pornirea prin remorcare, in treapta a
II-a sau a III-a a autovehiculului.

Repararea instalatiei de pornire

Dupa demontare , dezansamblare si curatirea componentelor


demarorului, acesta se supune examinarii si constatarii defectelor pe
stand special sau cu ajutorul unor dispozitive.
Statorul se examineaza astfel:
- verificarea continuitatii si scurtcircuitarii infasurarilor de
excitatie la masa, cu un voltmetru sau lampa de control ( la
220 V); bornele aparatului de control se conecteaza cu cele
ale statorului; cand tensiunea de inceracare este mai mica (
lampa stinsa ) , infasurarile sunt intrerupte. Scurtcircuitarea
se controleaza prin punerea la masa a uneia dintre bornele
de control. Cand exista cadere de tensiune ( se aprinde
lampa ), bobinajele sunt scurcircuitate.
Remedierea se face prin reizolare sau inlocuirea infasurarii de
excitatie.
- verificarea izolatiei bornelor demarorului se face prin
conectarea bornelor lampii la ele si la masa ( pe rand );
daca se aprinde, izolatia este strapunsa. Remedierea se
face prin inlocuirea bucsei izolatoare.
- Uzura bucselor de bronz se controleaza prin masurarea
alezajelor si diametrelor de la arbore; la depasirea jocului
de 0.2-0.5 mm se impune inlocuirea lor.
- Periile uzate peste 1/3 din inaltimea lor initiala se inlocuiesc;
arcurile detensionate ( sub 8-12 N) se inlocuiesc.
Rotorul se examineaza astfel:
- verificarea scurtcircuitarii bobinajului se face pe un aparat
inductor; cand lamela de otel , deplasata pe circumferinta
miezului vibreaza exista scurtcircuit. Remedierea se face
prin inlocuirea bobinajului.
- Tolele deplasate sau uzate se inlocuiesc; cele corodate se
curata cu hartie abraziva.
- Colectorul se supune operatiei de verificare a scurtcircuitarii
lamelelor, prin conctarea lampii de control cu o borna la
fiecare lamella si cu cealalta borna la masa, sau intre doua
lamele alaturate; daca se aprinde, sunt scurtcircuitate.
Remedierea consta in curatirea cu o lama subtire a izolatiei
dintre lamele sau inlocuirea bucsei izolante de pe arbore.
- Arderea colectorului impune strunjirea si apoi curatirea
izolatiei dintre lamele. Rectificarea se face dupa verificarea
bataii radiale, care trebuie sa fie de maximum 0.02 mm ; in
caz contrar, se face centrarea pe strung.
- Arborele incovoiat se indreapta la o presa, astfel ca sa
corespunda concentricitatii de mai sus ( abatere 0.02 mm).
- Fusurile uzate ale arborelui se incarca prin matalizare sau
pulberi metalice, apoi se rectifica la cota nominal, sau se
rectifica si se folosesc bucse cu alezajul corespunzator.
- Releul electromagnetic este supus verificarilor de
scurtcircuitare a bobinajului ca sic el al rotorului; cand este
scurtcircuitat se rebobineaza. Armature uzata se
inlocuieste.
- Mecanismul de cuplare poate prezenta defectiuni , ca:
griparea tijei ( care se degripeaza si unge cu ulei),
deformarea furcii de cuplare ( se indreapta ) , uzarea
cuplajului de siguranta ( se inlocuiesc rolele sau discul cu
planuri inclinate ), uzarea filetului bucsei mecanismului de
cuplare ( se inlocuieste bucsa ); pinionul uzat se inlocuieste,
arcurile detensionate sau rupte se inlocuiesc.
Dupa reparare, demarorul se remonteaza, se regleaza cursa
pinionului de la surubul miezului deplasabil al electromagnetului si
distanta dintre pinion si opritor ( Dacia 1310 ) care trebuie sa fie de 0.5-
1.5 mm .
Apoi , pe standul special (figura 8) , se supune probelor functionale
in gol si sarcina, urmarind ca valoarea curentului absorbit sa nu
depaseasca pe cel indicat pentru tipul respective de demaror; la fel si
pentru proba de incercare in scurtcircuit cu rotorul blocat, masurand
cuplul de pornire.

Curentul absorbit de la bateria de acumulatoare, pentru actionarea


demarorului in sarcina, este dependent de puterea lui si variaza in
limitele 180-600 A.
Dupa antrenarea demarorului ( maximum 5 s) , se urmaresc pe
aparate intensitatea si tensiunea si se compara cu cele indicate de
fabrica constructoare, interpretandu-se astfel :
- la tensiune nominala, cand curentul absorbit depaseste
valoarea indicate a tipului respective de demaror,
defectiunea consta in scurtcircuitarea spirelor , sau la
“masa”;
- la o tensiune nominala, dar curentul absorbit este inferior
celui recomandat, exista uzuri ale periilor, presiune
insuficienta a periilor pe collector oxidari puternice ale
lamelelor , sau imbacsirii colectorului cu praf de carbine de
la perii.

S-ar putea să vă placă și