CUPRINS

Argument…………………………………………………………………………1
Prefaţă…………………………………………………………………………….2

Capitolul I. Inceputurile tipografiilor româneşti

I.1. De la manuscris la cartea tipărită................................................................................................................4
I.2. Tipărirea şi raspândirea cărţilor pe teritoriul românesc..............................................................................9

Capitolul II. Istoricul tipografiei Episcopale de la Buzău. Locul ei printre

tipografiile româneşti..........................................................................................14

Capitolul III. Prima perioadă a activităţii tipografice la Episcopia Buzăului,

secolul al-XVII-lea...............................................................................................23
III.1. Activitatea tipografică a lui Mitrofan (1691-1702)...............................................................................25

Capitolul IV. A doua perioadă a activităţii tipografice la Episcopia Buzăului,

secolul al-XVIII-lea.
IV.1. Activitatea tipografică a episcopului Damaschin (1702-1708)..............................................................35
IV.2. Activitatea tipografică în timpul episcopului Metodie (1741-1748)......................................................37
IV.3. Activitatea tipografică de la Episcopia Buzăului în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea..............39

CapitolulV. A treia perioadă a activităţii tipografice la Episcopia Buzăului,

secolul alXIX-lea................................................................................................42
V.1. Activitatea tipografică în timpul episcopului Chesarie............................................................................46
V.2. Activitatea tipografică în timpul episcopului Filotei (1850-1860)..........................................................57
V.3. Activitatea tipografică în timpul lui Dionisie Romano (1859-1973).......................................................65

Indice cronologic al cărţilor tipărite la Buzău.................................................72

Bibliografie..........................................................................................................76
 ARGUMENT

Importanţa Buzăului ca centru tipografic al culturii româneşti merită un

loc de frunte în cercetarea bibliologică. Episcopii Mitrofan, Metodie, Chesarie,
Filotei şi Dionisie Romano reprezintă personalităţi culturale de marcă şi se numără
printre pionierii activităţii tipografice de la noi. Am ales lucrarea cu tema
”Tipografia Episcopiei Buzăului in secolele XVII, XVIII şi XIX” din dorinţa de a
sublinia importanţa si valoarea acestui centru tipografic şi a celor care i-au dat
viaţă. Totodată reprezintă un subiect incitant datorită faptului ca reprezintă etapa
incipientă a activităţii tipografice la noi in ţară, tipăriturile de atunci fiind adevărate
opere de artă.

2
 PREFAŢA

Buzăul este unul dintre cele mai importante centre culturale ale Romaniei, a dat
istoriei şi culturii române comori de nepreţuit. Înscriindu-se în cartea de aur a neamului.
Patronul spiritual al oraşului este Sfântul Sava, primul creştin al românilor martirizat la Buzău.
Un alt reper important in viaţa Buzăului este Cloşca cu puii de aur, descoperită la Pietroasa.
Buzăul şi-a adus aportul la dezvoltarea istoriei culturale românesti şi prin munca unor mari
preoţi-cărturari de la episcopia Buzăului. Printre preocupările de seamă ale acestora se numără
tipărirea cărţilor. Activitatea tipografica desfaşurata aici a fost analizata în amănunt de preotul
Gabriel Cocora s-a preocupat cel mai intens de acest lucru. Ni s-a realizat înca o istorie a
activităţii tipografice de la episcopia Buzăului în relaţie cu comentarea cărţilor tipărite aici.
Această lucrare reprezinta prima incercare de a suplini lipsa materialelor pe acest subiect. Am
folosit metoda abordarii cronologice a principalelor etape ale activităţii tipografice de la
Buzău şi date despre opera marilor tipografi şi pionieri ai tiparului din Buzău.
Lucrarea este structurată în cinci capitole. Primul capitol intitulat Începuturile
tipografiilor româneşti este o introducere în istoria principalelor etape ale cărţii tipărite pe
teritoriul Romaniei în relatie cei mai mari fauritori de carte. Alcătuita din două subcapitole,
această prima parte a lucrării incearcă să introducă cititorul în principalele noţiuni de istorie a
scrisului si cartii romanesti pornind de la primele carti realiyate in forma de manuscris. Cum
tiparul românesc, ca şi cel de peste hotare de altfel, a aparut ca o necesitate firească a
expansiunii culturale, trecerea de la cartea-manuscrisă şi de la copiişti-caligrafi, la cartea –
tipărita şi meşteri-tipografi s-a facut în contextul evoluţiei sociale. Principalele momente ale
dezvoltării cărţii manuscrise au fost redate în ordine cronologică, fiind legată de apariţia
tiparului românesc. Istoria tiparului în ţara noastra, subiectul celei de-a doua părţi a primului
capitol este o istorie succintă a tiparului în ţara noastra, evidenţiind figura principalilor
tipografi români şi a lucrărilor lor şi să integreze activitatea Episcopiei Buzăului în contextul
naţional al vremii.
Capitolul II reprezintă prima parte propriu-zisă a lucrării. Aici se prezintă o istorie
a acestei tipografii in legatură cu condiţii sociale care au determinat existenţa ei. Sunt
amintite datele istorice care au facut din tipografie o reprezentantă de seama a luptei
culturale românesti. Acest capitol reprezintă, de fapt, structura lucrării pe care am dezvoltat-o
în capitolele urmatoare folosind aceeaşi metodă cronologică. În urmatoarele capitole am
discutat detaliat de fiecare etapa a activităţii tipografice buzoiene.

3
 Al treilea capitol cuprinde prima perioada care a stat sub semnul activităţii lui
Mitrofan, cel mai apreciat tipograf buzoian, şi a lucrărilor sale. Tipăriturile realizate de el
reprezintă piese ale patrimoniului cultural naţional. Am realizat o descriere amănunţită a
lucrarilor sale folosind ca instrument de lucru Bibliografia Romaneasca Veche.

Capitolul IV, discută producţia de carte realizată la tipografia buzoiană din secolul
XVIII care a stat sub semnul existenţei a trei episcopi cărturari, oameni-luminaţi ai tiparului.
Am folosit acelaşi instrument de lucru ca şi în capitolul anterior.
Subiectul ultimei părti a lucrării este activitatea tipografiei de la episcopia Buzăului
din secolul XIX. Capitolul începe cu o imagine generală a epocii, explorând momentele de
interes ale culturii românesti care se leagă şi de activitatea extra-tipografică a episcopilor:
Chesarie, Filotei şi a lui Dionisie Romano. Capitolul cuprinde trei parţi fiecare discutând
contribuţia personală a fiecaruia din cei trei episcopi la cultura tipografică .
Am descris amănunţit cărţile buzoiene folosind ca instrument de lucru lucrările lui
Gabriel Cocora: Tipografi şi cărturari şi Episcopia Buzăului.

În această lucrare incerc sa realizez o bibliografie selectivă a cărţilor aparute la

episcopia Buzăului, dar şi o prezentare a celor mai importanţi susţinători ai tipografiei, a vieţii
şi activitpţii lor culturale, a contribuţiilor lor la istoria şi cultura naţională.
Am consultat un numar apreciabil de referinţe, dar cele mai multe sunt lucrări cu
caracter general-cultural. Foarte puţine (cele mai multe fiind articole) sunt cele care au avut
abordări convergente cu cea pe care am adoptat-o aici. Nu mi-am propus o abordare
exhaistivă a subiectului, aceasta necesitand o muncă laborioasa şi susţinută, iar rezultatul nu
putea fi o lucrare de licenţă. Ideea de a realiza o imagine a contribuţiei culturale adusă de
cărturarii buzăului şi, totodată, de a face o bibliografie a produselor culturii buzoiene în
perioada ei de maximă înflorire reprezintă tema fundamentală a lucrării de faţă. Ea se doreşte
o incercare de a evidenţia rolul şi locul tipografiei cărturarilor şi frumoaselor lor realizari în
rândul celor care au dat avânt culturii române de-a lungul secolelor.

Contribuţia lui Mitrofan, Metodie, Chesarie, Filotei şi Dionisie Romano la dezvoltarea

tiparului românesc a fost amplă şi ar trebui recunoscută şi evidenţiată ca atare.
Lucrarea mai cuprinde un indice cronologic al tipăriturilor buzoiene aşa cum le-a
prezentat Bibliografia Românească Veche, volumele I, II şi IV şi Gabriel Cocora în scrierile
sale.

4
 CAPITOLUL I
ÎNCEPUTURILE TIPOGRAFIILOR ROMÂNEŞTI

I.1. DE LA MANUSCRIS LA CARTE TIPĂRITĂ

Cartea manuscrisă şi tipărită pe teritoriul ţării noastre constituie un martor al istorii

meleagurilor româneşti. Reflecta implinirile şi aspiraţiile culturale, avand un rol esenţial în
dezvoltarea socială a naţiunii, reprezentând un factor activ al consolidării şi menţinerii unităţii
spirituale a celor trei ţari româneşti, al creării statului unitar român. În calea piedicilor istoriei,
poporul român a dat cărturari de seamă ce au intuit importanţa culturii scrise, dând naştere
unor opere de seamă, copiind şi transmiţând capodopere ale culturii europene.

Evoluţia cărţii româneşti şi, implicit a culturii române, strâns legată de evoluţia
societăţii româneşti, devine evidentă odata cu făurirea principatelor feudale româneşti. ”Cartea
româno-slavonă din secolele XIV-XV, expresie a culturii feudale, oglindeşte ideologia clasei
dominante, ale carei interese slujea.”¹
Mircea Tomescu afirmă că cele mai vechi texte în limba slavonă-Savina Kniga şi
Codex Suprasliensis- au fost scrise pe teritoriul patriei noastre, acest fapt reprezentând o
dovadă a existenţei artei manuscrise la noi incă de la începutul mileniului, înainte de formarea
statelor feudale româneşti.

În scriptoriile bisericeşti călugării copiişti, miniaturişti, caligrafi, legători au realizat

opere de mare valoare artistică, istorică şi culturală în spiritul acelor vremuri. Biserica
ortodoxă română era leagănul culturii medievale româneşti îmbrăcată în haină slavonă. Limba
slavonă, la început bazată pe alfabetul glagolitic, apoi (din secolul X) pe alfabetul chirilic
inventat de călugării Chiril şi Metodie a fost limba oficială şi de cult a bisericii române o
lungă perioadă de timp, chiar şi după folosirea limbii române ca limbă a culturii. Aşa cum
pentru ţările apusene limba latină era limba oficială impusă de biserica catolică, la noi s-a
impus limba slavonă, insuşită de romăni numai ca o haină sub care se păstra invelişiul
străvechi latinesc. Însuşirea limbii slavone ca limbă scrisă la români în epoca medievala este şi
o consecinţa a esenţialitaţii unirii bisericii ortodoxe în faţa ofensivei otomane şi, astfel ,

———————————————————————
¹Mircea Tomescu, Istoria cărţii româneşti de la începuturi şi până la 1918, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică, 1968, p.17.

5
„singura naţiune cu limbă romanică din estul continentului, pentru a comunica cu creştinătatea
slavă din jur, a cultivat slavonismul dintr-o necesitate externă.”¹

Sub ameninţarea Imperiului Otoman, ţările române au devenit un bastion al

creştinatăţii. Mulţi invaţaţi ai Bizantului şi-au găsit adăpost pe teritoriul patriei noastre, putând
astfel să-şi continue activitatea intelectuală. La mânăstirea Tismana, părintele Nicodim, care
învăţase la muntele Athos arta caligrafiei şi a miniaturisticii, a realizat un Tetraevaghelier,
primul manuscris datat de la noi(1404-1405). Încă din epoca lui Mircea cel Bătrân şi a lui
Alexandru cel Bun, în afară de copierea şi realizarea manuscriselor s-a iniţiat o activitate
literară propriu-zisă, de alcătuire de scrieri originale: în Ţara Românească, la mânastirea Cozia
călugarul Filotei a scris primele versuri româneşti în haină slavonă, intitulate Pripealele la
toate sărbatorile impăratesti ale Născatoarei de Dumnezeu, iar în Moldova, la curtea lui
Alexandru cel Bun, Grigorie Tambalac a scris Viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava,
prima hagiografie originală de la noi.

Deja fenomenul copierii manuscriselor a luat amploare în secolul al XV-lea activităţi

în acest sens desfaşurându-se în multe mănăstirii din toate cele trei româneşti, precum
mânăstirea Bistriţa din Oltenia, mânăstirea Feleacului sau Prislop din Transilvania. În
Moldova primul Manuscris datat este cel ce conţine Omeliile lui Grigorie de Nazianz, copiat
în 1424. Însă cea mai prodigioasă activitate în acea peroadă a avut-o Gavril Uric cel mai mare
miniaturist şi caligraf. Sub îndrumarea lui s-a înfinţat o veritabilă şcoală de miniatură la
mânăstirea Neamţ. În prima jumătate a secolului alXV-lea Gavril Uric a lucrat aici 13 carţi de
o valoare artistică inestimabilă, dintre care se remarcă un frumos Tetraevanghel din 1429.

În secolul al XVI-lea apare şi se dezvoltă o nouă latură a literaturii scrise, pe lângă

scrierile bisericeşti, şi anume cronicile istorice de la curţile domnilor. Aceste cronici sunt un
privilegiu al domnului, descriind şi lăudând faptele conducatorului şi ale familiei sale. Sunt
celebre cronicile scrise în cancelaria domnului Ştefan cel Mare(1459-1504), cronici care au
ajuns pâna în zilele noastre numai în variantele din limbile polonă, rusă şi germană precum şi
din cronicile interne in limba slavă în care a fost intercalată: Letopiseţul anonim al Moldovei,
Letopiseţul de la Putna şi Letopiseţul lui Azarie. Putna şi Letopiseţul lui Azarie. Acţiunea de
realizare a cronicilor moldovene a continuat prin activitatea cronicarilor Macarie, Eftimie şi
Azarie. Aceştia, avându-l ca model pe cronicarul bizantin Constantin Manasses, au compus
domniilor lui Petru Rareş, Alexandru Lapuşneanu şi Petru Şchiopul între anii 1504-1575. În
Ţara Românească şi în Transilvaniaarta realizării cronicilor istorice din aceasta perioada este
mai putin cunoscută datorită pierderii în cea mai mare parte a lucrărilor de-a lungul timpului.

¹ Gheorghe Buluţa, Cultura scrisă la români, Bucureşti, Departamentul Informaţiilor Publice Al Guvernului României, 1996, p. 16

6
 Sunt cunoscute însă Povestirile despre Vlad Ţepeş, Scrise în slavoneşte „ca un răspuns la
adresa celor săseşti cu acelaşi subiect, o colecţie de anecdote polemice împotriva acestui domn
muntean.”¹

În vremea lui Neagoe Basarab, Gavril Protul a compus în limba greacă Viaţa
patriarhului Nifon şi insuşi domnitorul, om luminat şi adept al culturii, a scris lucrarea
Invaţaturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, „un monument al culturii feudale
româneşti, comparabil cu Invăţăturile lui Vladimir Monomah către fii sai sau cu Principele de
Nicolo Machiavelli”² , o operă renascentistă în care sunt îmbinate elemente de morală,
filozofie şi etică.
Încă din secolul al XV-lea limba română este folosită în ambalajul slovelor chirilice în
lucrarea manuscriselor, dar nu a celor bisericeşti, ci a celor populare. Introducerea limbii
române în biserică a reprezentat un proces mai complex intr-un context social al iniţierii
Reformei pe plan internaţional. Însă în literatura laica şi în carţile populare ea era destul de
prezentă, pe teritoriul ţării noastre circulând o serie de lucrări cu caracter popular aduse de
peste graniţă si traduse. Floarea darurilor, „un mic tratat de morală feudala”³ adusă din Italia
de la curtea lui Ştefan cel Mare a fost tradusă în „limba bogdănească, adică moldovenească”
de Gherman Romanul, dregător. Ea a cunoscut şi alte versiuni care au circulat atât în Moldova
cât si în Ţara Românească şi Transilvania. Romanul popular Alexandria a fost transcris pentru
biblioteca personală de un preot din Suatu în 1462.

Înca înainte de apariţia tiparului la noi, datorită influenţei externe a reformei luterane dar
şi dezvoltării ideii de latinitate şi limbă naţională se scriu tot mai multe cărţi în limba română.
Încet, încet limba română cu slove chirilice pătrunde şi în cancelariile domneşti din timpul lui
Petru Şchiopul în Moldova(1547-1577) şi Mihai Viteazul în Ţara Românească. Ideea de bază
a reformei era aceea ca oficiul religios să se facă în limba poporului respectiv şi, cu atât mai
mult, cărţile de căpătâi ale bisericii să fie scrise în limba naţională.

Cele mai vechi manuscrise în limba română cu litere chirilice sunt aşa-numitele texte
rotacizate din Maramureş- localizate după acest fenomen particulat al limbii: n intervocalic
înlocuit cu r în cuvintele de origine latină: Codicele Voroneţean –cuprinde Faptele
Apostolilor şi trei epistole soborniceşti şi Psaltitrea Voroneţeană-denumite aşa deoarece au
fost găsite la Mânastirea Voroneţ din Moldova, Psaltirea Scheiana-intitulată după numele
deţinătorului şi Psaltirea Hurmuzachi, se pare singura care are numele autograf al
traducătorului. În Transilvania, cel mai puternic centru de traduceri în limba română a fost
biserica „Sfântul Nicolae” din Scheii Braşovului.

¹P.P. Panaitescu, Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1965, p.25
²Mircea Panaitescu, Op. Cit., p. 19.
³Ibidem, p.41.

7
 Spre deosebire de activitatea tipografică, unde limba română s-a impus mai greu la
sfârşitul secolului al XVI-lea datorită monopolului bisericesc asupra tiparului, carţile
manuscrise în limba maternă au avut o largă circulaţie şi răspandire într-o tematică variată, de
la traducere la copierea cărţilor populare, pâna la carţile de legi şi cronicile voievodale şi
boiericeşti. Importante de amintit sunt codexurile din perioada de început a secolului al XVI-
lea: Codex Sturdzanus, Codez Negoianus, Codez Teodorescu, Codezul de la Cohalm „care
conţin texte variate, constituind adevarate biblioteci în miniatura”¹ cât şi cronica oficială a lui
Mihai Viteazul şi cronica familiei Buzesti, ultima intercalată în Letopiseţul Cantacuzinesc.

Odată cu impunerea tiparului, în tările române activitatea de manuscrise devine tot

mai puţin activă. Se realizează manuscrise în continuare mai ales pentru cărţile laice, povestiri
şi romane populare, originale sau traduse din folclorul ţărilor baltice şi apusene.
La începutul secolului al XVII-lea o activitate deosebita în realizarea manuscriselor a
avut-o Anastasie Crimca, cel mai talentat miniaturist al şcolii moldovenesti de la Putna.
Miniaturile realizate de el pe cărţile bisericeşti reprezintă o tendinta către o manieră
renascentistă de redare a figurilor de sfinţi şi ingeri, o interpretare nouă a imaginilor de
animale fabuloase impuse de literatura populară, o abordare a motivelor tradiţionale
moldovenesti.
Tot în această perioadă o deosebită importanţă au avut-o cronicile moldoveneşti ale
lui Grigore Ureche, Miron Costin, în Ţara Românească, Letopiseţul Cantacuzinesc şi cronica
lui Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţarii Româneşti. De asemenea a circulat pe teritoriul ţarii
o prelucrare a cronicii lui Manasses după o versiune bulgară, traducere facută de Mihail
Moxa, în 1620 reprezentând prima istorie universală în limba română.
Circulaţia manuscriselor în cele trei ţari româneşti a avut o amploare deosebita, mai
ales cărţile populare, legendele hagiografe şi apocrife erau căutate de clasa de mijloc a
populaţiei, negustori şi învăţăcei. Letopiseţele moldoveneşti şi Letopiseţul Cantacuzinesc au
avut de asemenea o largă circulaţie fiind întâlnite în localitaţi diferite din Ţara Românească,
Transilvania şi Moldova. Însa manuscrise se lucrau tot mai puţin. Biruinţa tiparului la sfarşit
de secol XVII şi în secolul al XVIII-lea a fost deplină. Arta manuscrierii era tot mai aridă.
Nu se mai întâlneau cărţi frumos miniaturate şi caligrafiate ca în timpul lui Gavril
Uric. Copiişti- caligrafi lucrau la cerere, această meserie devenind una comercială, preţul cărţii
manuscris fiind foarte mare în raport cu cel al carţii tipărite, iar munca depusă, chinuitoare.
Mai trebuie amintită ca un ultim bastion important în lumea manuscriselor activitatea lui Popa
Flor, cel care introduce în manuscrisele lucrate de el miniaturi cu tendinţe occidentale,
baroce:

¹Ibidem, p.43.

8
„mişcarea personajelor, interioarele sau peisajele care servesc de fundal figurilor
evangheliştilor...”¹
Însă cartea tipărită s-a impus prin uşurinţa muncii depuse de tipografii, prin numărul
mare de exemplare care putea fi realizat o singură dată pentru un singur titlu acoperind astfel
mai rapid cererile dar, mai ales, datorită contextului social, economic şi cultural al vremii
influenţat de curente inovatoare venite din ţările vestice. Carţile tipărite au circulat şi noi încă
înainte de a se tipării propriu-zis în atelierele româneşti. Este vorba de incunabule în ţările
vestice în perioada 1455-1500. Trebuie menţionat faptul că, deşi nu au activat pe teritoriul
ţării, mulţi tipografi transilvăneni sunt amintiţi aca autori de incunabule în diferite centre ale
Europei(Mantua, Napoli, Veneţia) : Toma din Transilvania, Bernard din Dacia, Andrei
Corbul, Pelbartusdin Timişoara. Foarte multe cărţi tipărite în perioada incunabulară fac
obiectul unor mari colecţii în bibliotecile din Transilvania: Sibiu- Biblioteca Muzeului
Brukental, 382 incubunale², Alba-Iulia- Biblioteca Battyaneum, Biblioteca Teleki din Targu
Mureş, Biblioteca Academiei, filiala Cluj-Napoca(peste 160 exemplare³) şi Biblioteca
Academiei din Bucureşti.
Pe lângă faptul că multe dintre aceste cărţi fac referiri importante la istoria ţărilor
româneşti şi a poporului român, circulaţia acestor cărţi la noi dovedeşte interesul clasei
intelectuale a românilor pentru cultură şi literatură universală, cumpărând şi aducând în ţară
opere foarte valoroase ale autorilor clasici latini şi greci, dar si opere contemporane scrise de
mari umanişti europeni.

¹Ibidem, p.92.
²Dan Simionescu, Gheorghe Buluta, Scurtă istorie a carţii româneşti. Bucuresti, Editura Demiurg, 1994, p.15.
³Ibidem, p. 15.

9
 I.2. TIPĂRIREA ŞI RĂSPÂNDIREA
CĂRŢILOR PE TRITORIUL ROMÂNESC

Sub impulsul noilor idei sociale şi culturale şi al dezvoltării economice a ţărilor române,
tiparul nu a întârziat sa apară si la noi. Primele cărţi au fost tipărite în Ţara Românească la
curtea lui Radu cel Mare de către calugarul Macarie care învăţase meşteşugul tiparului la
Veneţia, în atelierul lui Andrea Torezzani, urmaşul lui Aldus Manutus şi lucrase la Cetinie, ca
tipograf al voievodului Muntenegrului Gheorghe Ternoievici. Cele trei cărţi în limba slavonă
tipărite de Macarie- Liturgher, 1508, Octoih, 1510, Tetraevanghel, 1512-reprezintă primul pas
făcut în lumea tiparniţelor, mulţi tipografi de acum încolo, meşteri caligrafi şi miniaturişti
totodata, având o activitate fructuoasă pe teritoriul celor trei state româneşti pâna în secolul al
XIX-lea când tipărirea încetează să mai fie o artă şi devine o industrie.

Activitatea tiparniţelor de la noi a fost patronată de biserici sub directa îndrumare a

domnitorilor ca rod al ideologiei feudale româneşti în care biserica reprezintă reazemul
statului feudal. Totodata, prin tipărirea cărţilor de rit ortodox voievozii încercau sa apere
creştinătatea ortodexa prin crearea în jurul bisericii a unui scut ideologic, antrenând în aceasta
acţiune populaţia.
Al doilea tipograf al Ţarii Rpmâneşti a fost Dimitrie Liubavici ajutat de ucenicii de
origine română Oprea şi Petre de la care va fi învătat meştesugul şi marele Coresi. Liubavici a
tipărit la Târgovişte cărţi bisericeşti în limba slavona dintre care un Apostol, 1547 şi un
Evangheliar, 1546-1551, realizate şi intr-o ediţie pentru Moldova.
În Transilvania, la Sibiu, la începutul secolului al XVI-lea işi desfăşoară activitatea
Filip Moldoveanu, venit din Moldova şi înfiintând o secţie românească a tipografiei sibiene
aparţinând sasului Luca Trapoldner. Cunoscut şi sub numele de Philippus Pictor sau Filip
Maler, tipograful moldovean este cel care a tipărit prima carte în limba română: Catehism
românesc 1544 alături de un Tetraevangheliar slavon, 1546 şi un alt Tetraevangheliar slavo-
român(c. 1551-1553).

Atât Dimitrie Liubavici şi ucenicii lui, cât si Filip Moldoveanu cunoşteau tipăriturile
lui Macarie, fapt dovedit de influenţa pe care acest tipograf din ţările române a avut-o asupra
miniaturilor şi caligrafiei de mai târziu. De pilda frontispiciul cu stema Sibiului din
Tetraevanghelul slavon din 1546 imita frontispiciul cu stema Ţării Româneşti din
Evangheliarul din 1512.
Cel mai important tipograf al secolului al XVI-lea a fost diaconul Coresi . După
activitatea prosperă de la Târgoviste, în Ţara Românească, ca ucenic al lui Dimitrie Liubavici
şi apoi ajutor al tipografului Oprea, se stabileşte la Braşov între anii 1558-1559 unde, sub
protecţia judelui Braşovului, Johannes Benkner,tipăreşte peste 40 de volume în limba română
cu litere chirilice şi în limba slavonă(în perioada 1558-1588).

10
 Ajutat de condiţiile economice favorabile, Braşovul fiind la acea vreme un dezvoltat
centru de legături comerciale între ţările române cât şi de legătura României cu ţările din vest,
şi de ideologia culturala avansată emanată de intelectualii braşoveni ce aveau puternice
legături cu curentul umanist european, Coresi îşi înfinţeaza o tipografie în Scheii Braşovului
unde se va lansa ca tipograf şi editor de cărţi româneşti şi va alcatui o şcoala tipografică
românească de unde tipografi ca Lorint şi Şerban Coresi(fiul diaconului) vor duce mai departe
în timp şi spaţiu ”însaşi ideeade a scoate carte pentru toţi românii”º.
El executa cărţi la comandă (a judelui Braşovului, la inceput apoi a voievodului Ţării
Româneşti- Octoih, 1574-1575; Triod, 1578, etc.- sau a mitropolitulzui Ardealului), dar
tipăreşte şi editează şi cărţi româneşti pe cont propriu (în a doua parte a activitaţii sale) „ca
Psaltirea din 1570, scriere bisericească dar şi de lectură a lumii feudale , sau Pravila sfinţilor
de oteţi (parinţi), carte de drept feudal, folosită se pare în judecarea neânţelegerilor”¹.
Tipăreşte cărţi cu idei reformatoare specifice vremii şi în spiritul gândirii intelectuale
braşovene ceea ce i-a atras mânia bisericii din Ţara Românească , dar şi carţi de cult ortodox
în limba slavonă cât şi traduse în limba română cu litere chilirice (Psaltirea româna, 1570). A
mai imprimat şi la Sas- Sebeş, în 1580 un Sobornic slavonesc la cererea episcopului
Ardealului, Ghenadie. „El pune în circulaţie manuscrisele maramureşene ale secolului ai XV-
lea după ce le-a muntenizat limba”².

În ultima perioadă a activitaţii sale (după 1574) Coresi tipăreşte mai multe cărţi chiar
dacă numărul celor în limba română este mai mic. Reconcilierea cu autoritaţile Ţării
Româneşti este dovedită de faptul că pentru tipărirea în limba română a Evangheliei cu
invăţătură în 1581 este sprijinit de mitropolitul Ţării Româneşti, Serafim. Cartea reprezintă o
incununare a indelungatei activitaţi a diaconului „atât ca realizare spirituală cât si
tipografică”³. În anul 1583 Coresi tipăreşte ultima carte, un Evanghelier slavon. După aceasta
dată activitatea sa nu mai este cunocută.

Cărţile tipărite de Coresi au cunoscut o largă circulaţie în cele trei ţări româneşti,
contribuind la avântul culturii naţionale, izburind să puna bazele limbii române scrise în
spaţiul carpato-danubiano- pontic şi deschizând drumul spre marile realizări tipografice şi
culturale în secolul al XVII-lea in Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. În istoria
tiparului şi a cărţii pe teritoriul ţării noastre secolul XVII-lea este cel mai dezvoltat. Acum iau
avânt vechile tipografii, se înfinţează altele noi, îşi duc actzivitatea tipografi al căror renume
au rămas în istorie şi, mai ales, în acest secol se impune limba română ca limbă cultă.

ºOctavian Scvhianu, Cărturari şi cărţi în spaţiul românesc medieval, Cluj-Napoca, Dacia, 1978, p.46.
¹Mircea Tomescu, Op. Cit.,p.49.
²Barbu Teodorescu, Cartea românească de-a lungul secolelor .Schiţa, în „Studii şi cercetări Documentarea şi Bibliologie”,
Bucureşti, 1965, vol. 7, nr. 1, p.45.
³Mircea Tomescu , Op. Cit., p.50.

11
 Începutul secolului este dominat de domnia lui Matei Basarab în Ţara
Românească(1632-1654) şi a lui Vasile Lupu în Moldova(1634-1653). Acum se desprind din
rândul boierimi familiile bogate care reuşesc să domine activitatea socială şi economică, atâat
din Moldova şi Ţara Românească, cât şi in Transilvania. După ani de domnie a lui Mihai
Viteajul, După încercarea sa de a unii intr-un singur stat cele trei provincii româneşti, ideea de
unitate spirituală şi cultură este tot mai pregnantă în mintea românilor, coroborată ci ideile
umaniste care iau amploare în acest timp în cercurile intelectualitaţii româneşti.

Chiar dacă după activitatea lui Coresi a urmat aproape jumătate de secol de tăcere
aparentă în domeniul tipăririi cărţilor pe teritoriul românesc, activitaţi în acest sens au existat.
Astfel, domnul Moldovei, Miron Bornovschi (1616-1629) a fost ctitor al bisericii din Liov şi
fondator al tipografiei slavonesti din acel oraş.
Activitatea tipografica din timpul lui Matei Basarab şi Vasile Lupu stă sub semnul
relaţiilor economice şi culturale de prietenie cu Ucraina unde era mitropolit un român, Petru
Movilă, fiul domnului moldovean Simion Movilă. Cu ajutorul acestuia s-au adus tipărituri şi
tipografi în Ţara Românească(Câmpulng Muscel) şi în Moldova (Iaşi). Astfel în Ţara
Românească activau două tiparniţe- una la Campulung sub conducerea tipografului rus
Timotei Verbintki unde s-a tipărit prima carte în 1635, un Molitvenic slavonesc şi cealaltă la
Govora sub îndemnul lui Meletie Macedoneanul, „un bărbat străin venit din ţările ruseşti”¹.

Această ultimă tipografie va fi mutată în 1644 la mânăstirea Dealu şi apoi la

Târgovişte. În Moldova, cu aportul aceluiaşi Petru Movilă şi sub oblăduirea mitropolitului
Varlaam, om de aleasă cultură, se înfiinţează în incinta mânăstirii Trei Ierarhi din Iaşi o
tipografie în care, fapt relevant faţă de Ţara Românească, se tipăresc numai cărţi în limba
română. În 1643 se tipăreşte aici prima carte intitulată Cartea românească de învăţătură
duminicelor preste an cunoscută sub numele de Cazania lui Varlaam, lucrare a mitropolitului
Varlaam scrisă după toate normele ortodoxismului din nevoia de cunoaştere a sfintei scripturi
”pre înţelesul oamenilor”. Pe fundalul dezvoltării oligarhiei feudale, a ridicării dintre boierime
a acelor clase boiereşti înavuţite cu mari influenţe pe plan economic si social, cei doi
domnitori au creat o centralizare a puterii, dând astfel pe plan cultural un avânt al dezvoltării
nemai întâlnit până atunci în ţările române. Au înfiinţat şcoli domneşti de învăţământ(Iaşi,
1640, Târgovişte 1640), au clădit biserici, au susţinut artele. La curtea lor s-a format o pleiată
de cărturari, feţe bisericeşti sau ridicat din mijlocul boierimii, care au dus activitaţii xulturale
diferite şi deosebite în spiritul acelor vremuri, sub influenţa externa tot mai vădită a
umanismului european. Un exemplu este Udrişte Năsturel, un umanist poliglot care la curtea
lui Matei Basarab a avut o activitate prodigioasă de consilier cultural, lui datorându-se
traducerea în limba slavonă a cărţii scrise de Thomas a Kempes, Imitaţione Christi.

¹Dan Simionescu, Gheorghe Buluta, Pagini din istoria cărţii româneşti,Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1981, p.48.

12
 Activitatea tipografică din cele două ţări româneşti în acea perioadă este rodnică,
tipărindu-se în total aproximativ 43 de cărţi dintre care 23 în limba română, 13 în limba
slavonă, 5 în limbile slavonă şi română şi 2 greceşti¹. Trebuie amintite şi pravilele domneşti
tipărite atât in Ţara Românească cât şi în Moldova, primele legi tipărite la noi care „fac
încercarea îndrăzneaţă de codificare a societaţii feudale româneşti, de fixare a normelor de
guvernare a statului feudal”². Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşi,
Iaşi, 1646, cunoscută sub numele de Pravila lui Vasile Lupu; Pravila de la Govora, 1640 şi
Îndreptarea legii, Târgovişte, 1652.

Activitatea tipografică din principatele române este caracterizată în această perioadă

de aşezarea ei sub scutul domnesc şi sub protecţia bisericii pe linia tradiţională a culturii
feudale. Tipografia se numea „domnească” şi, mai ales în Ţara Românească, a stat sub semnul
limbii culte a bisericii ortodoxe, limba slavonă . În Moldova însă numai o carte s-a tipărit în
slavonă în acest timp.
În Transilvania, la Alba-Iulia funcţiona o tipografie unde s-a imprimat Noul
Testament în limba română, monument al culturii române realizat sub îndrumarea
mitropolitului Ardealului Simion Stefan, un carturar luminat, călăuzitor al iluminării
poporului. După domniile lui Matei Basarab şi Vasile Lupu a urmat iarăşi o pauză, nici o
activitate tipografică nu a mai avut loc timp de aproape un sfert de veac până la ridicarea din
mijlocul clasei mijlocii a noilor cărturari: Dosoftei în Moldova, Antim Ivireanul şi Mitrofan în
Ţara Românească, Ion Zoba din Vânt în Transilvania.
În Ţara Românească, capitala s-a mutat la Bucureşti unde noua tipografie
înfiinţată(1678) va deveni centrul principal şi de legătură cu toate celelalte oficine. Aici se va
tipări în 1688 prima Biblie în limba română, cunoscută sub numele de Biblia lui Şerban
Cantacuzino, domnitorul care a supravegheat aceasta tipărire. La realizarea acestei „cărţi-
monument” şi-au adus contribuţia o pleiadă de cărturari reprezentativi pentru cultura română
din acea epocă: Nicolae Milescu Spătarul, Dosoftei, fraţii Radu şi Şerban Greceanu, Mitrofan
„sub indrumarea competentă şi sub controlul ştiinţific al Stolnicului Constantin
Cantacuzino”³. Cartea a început să fie tipărită în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino şi a
fost terminată în timpul lui Constantin Brânconeanu, reprezentând, de fapt, începutul unei
glorioase perioade şi imlicit tipografice a domniei acestuia din urmă.
Constantin Brâncoveanul a sprijinit dezvoltarea culturii feudale, el insuşi find un om
de cult, cu înclinaţii spre ideile culturii europene. La curtea lui se întalneau mari cărturari ai
culturii ortodoxe din Răsărit precum Dositei, Patriarhul Ierusalimului, Atanasie, patriarhul
Antiohiei, Ioan Comnen, reprezentanţi ai ideilor renascentiste apusene precum Anton Maria
del Chiaro şi figuri ilustre de intelectuali români cum a fost Stolnicul Constantin Cantacuzino.

¹Mircea Tomescu, Op. Cit.,p.68.

²Ibidem, p.68.
³Tudor Nedelcea, Civilizaţia cărţii.Incursiune în istoria cărţii, presei şi a tiparului. Craiova, Scrisul Românesc, 1996, p.52.

13
 Înflorirea culturală a fost deplină. În arhitectură se impune aşa-numitul „stil
brâncovenesc”, o combinaţie arhitectonică de elemente bizantine, vest- europene şi autohtone.
Activitatea tipografică ia avânt. Se înfiinţeaza noi tiografii la Buzau(1691), Snagov (1696),
Râmnicu Mâlcea (1705), Târgovişte (1709). De asemenea, cu sprijinul mitropolitului Antim
Ivireanul se înfinţează oficine tipografice şi peste hotarele ţării noastre: o tipografie cu litere
arabe la Alep Siria şi una pe pământ georgian. S-au tipărit şi foarte multe cărţi in limba greacă
datorită avântului culturiii în haină grecească adoptata de clasa dominantă şi sprijinită de
domnitor.
Acum îşi incepe activitatea şi tipografia de la Episcopia Buzăului care, prin efortul
depus de Mitrofan, cărturar de seamă al epocii sale, devine în scurt timp un pilon de susţinere
a standardului ridicat în domeniul cărţior tipărite ce-l impusese Constantin Brâncoveanu.

14
 CAPITOLUL II
ISTORICUL TIPOGRAFIEI EPISCOPALE DE LA BUZĂU.
LOCUL EI PRINTRE TIPOGRAFIILE ROMÂNEŞTI

Ţara Românească condusă de Constantin Brâncoveanul înfloreşte, activitatea tipografică

devine stâlpul dezvoltării culturii feudale româneşti, un mijloc de propagandă domnească şi
bisericească şi un simbol al introducerii limbii române scrise.Un rol important în această
evolutie îl are tipografia Episcopiei Buzău, înfinţată in 1691 cu cheltuiala domnului
Constantin Brâncoveanu şi sub îndrumarea lui Mitrofan, numit in acelaşi an episcop de Buzău.
Înfiinţarea acestei tipografii „domneşti” a fost înfăptuită din motive culturale bine stabilite de
domnitor: numărul cărţilor de cult tipărite este foarte mic, toate celelalte tipografii deja
înfiinţate neputând să acopere nevoia de carte.
Tipografia din Buzău a fost a şasea tipografie în ordine cronologică din Ţara
Românească, celelalte cinci fiind: Târgovişte, Plumbuita(1573), Câmpulung, Govora(1635),
Mânăstirea Dealu(1643), Bucureşti. Episcopia Buzău a fost întotdeauna leagăn de cultură
românească , aflată la răscrucea dintre cele trei provincii: Moldova, Ţara Românească şi
Transilvania, fiind influenţată de Imperiul Otoman prin raiaua Brailei. Înfiinţarea acestei
episcopii a fost subiect de controverse pentru cercetătorii români. Numărul acelora care s-au
ocupat special de istoria Episcopiei din Buzău nu a fost foarte mare, dar controversele pornesc
de la faptul ca sunt puţine şi ambigue. Totuşi, se pare că toţi au ajuns la un punct comun şi
anume că Episcopia Buzăului a fost înfinţată de domnitorul Radu cel Mare în jurul anului
1500 (multi spun că anul este 1495, alţii 1502,1503-1504 şi chiar 1508¹) în urma soborului
organizat de Nifon, fostul patriarh al Constantinopolului.
Actul de naştere al Episcopiei, în lipsa unui document oficial, este considerată o
scriere hagiografică a lui Gavril Protul, Viaţa Sfântului Nifon. Încontinuare Nicolae Iorga
afirmă că abia mai târziu şi anume la 17 septembrie 1544 Radu Voda Paisie, cu aportul
Patriarhului Constantinopolului, Ieremia, facu o nouă orânduială pentru Buzău, „fixând
judeţele supuse cu judecata oblăduirii episcopului de acolo: Buzăul, Râmnicu- Sărat, Brăila şi
Secuienii...”², el dând şi documentul integral grecesc care susţine această ipoteză, document
realizat după o copie, după cum Iorga, care s-a trimis de catre Episcopia Ministerului Cultelor.
Cercetătorii T.G. Bulat şi preot profesor dr Mircea Păcurariu nu sunt de acord cu
luarea ca izvor privind naşterea Episcopiei lucrarea lui Gavril Protul, amândoi se bazează pe
faptul că la soborul preoţesc prilejuit de sfinţirea Mânăstirii Argeşului din timpul lui Neagoe
Basarab nu sunt amintiţi ca participanţi cei doi episcopi, profesorul Bulat concluzionând trei
etape în înfinţarea Episcopiei Buzoiene: „ ...întâiu a fost gândul cel bun al domnitorului Radu
cel Mare şi al Patriarhului Nifon, dar nerealizat , a doua, ridicarea unui edificiu episcopal de

¹v. Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, o vatră de spiritualitate şi simţire românească, Buzău, Episcopia Buzăului, 1986, p.24.
²Nicolae Iorga ,Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ed. a II-arevăzuta şi adăugita , vol. I, Bucureşti ,
Editura Ministerului de Culte, 1928, p.123.

15
Neagoe Basarab şi poate alegerea lui Paisie ca episcop, şi a treia, delimitarea solemna a
teritoriului de jurisdicţie a titularului său de către Voda Paisie.” ¹
Concluzia tuturor acestor discuţii controverste este faptul că, în lipsa unui
document oficial de înfiinţare a Episcopiei Buzăului, lucrarea lui Gavril Protul paote fi
considerată singurul izvor istoric în acest sens şi că, de asemenea, înfiinţarea Episcopiei
Buzoiene a fost facută de Radu cel Mare însă ea luând statutul de ctitorie bisericească bine
organizată abia in timpul lui Neagoe Basarab şi poate şi mai târziu, în timpul lui Radu de la
Afumaţi. Cert este faptul ca, în secolele următoare, Episcopia Buzăului a jucat un rol foarte
important în activitatea bisericească din Ţara Românească, aducându-şi aportul în cultura prin
activitaţile e care le-ai desfăşurat aici diferiţt cărturari ai vremii până la peroada sa de apogeu
reprezentată de activitatea tipografică.
Trebuie amintit aici arhiepiscopul Luca (1583-1603), mort in 1629, de origine
greacă din insula Cipru, venit la Buzău odată cu venirea la domnie a lui Petre Cercel,
recunoscut pentru activitatea sa de caligraf şi miniaturist. El a creat o adevărată şcoala de
miniaturistică la Buzău, unde, cea mai importantă lucrare s-a dovedit a fi „ o stralucită
Evanghelie greacă”², o realizare de excepţie a miniaturisticii româneşti care, rin activitatea lui
Luca, cunoaşte o perioadă de ultimă inflorire. Multe din lucrările lui Luca din Cipru se
păstrează astăzi în muzee ale lumii, cum ar fi un Evanghelier, comandat de Mihai Viteazul şi
dăruit de acesta Ţarului Rusiei, Feodor, care se află azi în Anglia.
La 10 iunie 1961, aşa cum am arătat mai sus, a venit ca episcop de Buzău, Mitrofan,
care a înfinţat aici în acelaşi an o tipografie, a şasea din timul lui Constantin Brâncoveanu.
Mitrofan a tipărit aici în perioada 1691-1702 14 cărţi, adevărate capodopere ale culturii
româneşti. El a fost un mare cărturar al vremii, ucenic al lui Dosoftei, Tipograf al Bibliei de la
Bucureşti din 1688, săsând în urmă şi versuri şi scrieri originale reprezentate de prefeţele
cărţilor tipărite de el. A fost, de asemenea, un traducător poliglot, dar mai ales a fost un
important susţinător al introducerii lmbii române în biserică. După moartea lui Mitrofan, a fost
numit Damaschin în 1702 până în 1708 când a devenit episcop de Râmnic. Cu toate că a fost
un mare cărturar, ucenic al lui Mitrofan, Damaschin nu este prezent în Bibliografia
Românească Veche decât cu o singură carte, un Apostol realizat în 1704la Buzău care, se
prezintă o reeditare a Apostolului realizat la Bucureşti în 1683, Damaschin, viitor episcopde
Buzău şi mai târziu de Râmnic. Acestă Psaltire a fost realizată într-adevăr la Buzău în anul
1703, dar în Bibliografia Românească Veche se precizează că la sfârşitul lucrării se afla
inştiinţarea „Typăritu-sau aciasta sf(i)ntă şi D(u)mnezeiască Psaltire, primu osteneală
diorthosirii smeritului între Ierodiaconi, Grigore Râmniceanulu”, „Purtătoriu de grijă fiindu
tipografiei, Gheorghe Nicolaovici”³. Damaschin era supranumit Dascălul datotită faptului că,
fiind cunoscător al limbilor slavonă, latină şi greacă, a predat o perioadă la şcoala de teologie
din Bucureşti.

¹Toma G. Bulat, Începuturile Episcopiei Buzăului,în „Glasul Bisericii” XIX, 1960, nr. 9-10, p.811
²Nicolae Iorga , Op. Cit., p.270.
³Ion Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit.,p.454.

16
 Se pare că această scurtă activitate tipografică la Buzău a lui Damaschin, un
episcop cărturar care susţinea tipărirea cărţilor s-a datorat faptului că Mitropolitul acelei
vremi, Teodosie, nu era tocmai adeptul tipăririi cărţilor de cult în limba româna, el susţinând
limba slavonă. Astfel, probabil, Damaschin a preferat sa nu tipărească deloc decât să
tipărească cărţi slavoneşti.
Chiar dacă nici pană astăzi nu s-a oferit o soluţie clară privind identitatea lui
Damaschin Dascălul şi privind Psaltirei buzoiene din 1703, se stie totuşi cu precizie că a fost
ucenicul lui Mitrofan, în această calitate el contribuind la realizarea Triodului din 1700 de la
Buzău. Damanschin a fost fiu de moşnean din regiunea Voineşti- Dâmboviţa, numele lui de
familie fiind Voinescu. După scurtă pastorie a Episcopiei Buzăului a devenit episcop de
Râmnic şi apoi profesor în Bucureşti.
Din 1704 şi până în 1741 nu s-a mai tipărit nici o carte la Buzău. După plecarea lui
Damaschin în 1708, urmaşii lui n-au mai avut aceleaşi preocupări cărturăreşti până în 2
ianuarie 1741 devine episcop Metodie care pâna in 1748 va avea o activitate rodnică în acest
sens. El a scos tiparniţa din paragina în care căzuse în aceasă perioadă de aproape patru
decenii de tăcere, a adus ca tipograf pe Ion Stoicovici care între anii 1743-1745 a tipărit un
Apostol(1743), un Ceaslov(1743), un Catavasier (1743)şi un Acatist (1745). În 1747alt
tipograf, Sandu Irimia Simion a tipărit la Buzău un Molitvenic. După această dată tiparniţa
buzoiană cunoaşte iar o perioadă de inactivitate datorită morţii lui Metodie (23 martie 1748)
cât şi faptul că timp de 15 ani –au perindat 3 episcopi greci care, spune Gabriel Cocora „nu
aveau nici un interes să tipărească cărţi româneşti”. El anulează posibilitatea existenţei unei
tipărituri realizate de episcopul Rafail, tipăritură identificată de Damian Bogdan, un
Catavasier fără foaie de titlu şi prefaţă, argumentându-şi poziţia prin faptul că o singură
tipăritură nu putea să apară sporadic într-un interval atât de lung de tăcere şi, chiar dacă a
apărut, nu era cazul tipăririi unei noi ediţii mai târziu, în 1768.
După incă o perioadă de stagnare a activităţii tipografice la Buzău- 21 de ani- în
1763 episcopul Cosma a ajutat la reânvierea tipografiei şi a adus pe tipograful Ghinea
Diacinul Staicovici. Acest Ghinea Staicovicia tipărit o Psaltire în 1767si un Catavasier în
1768. În 1769 s-s tipărit o Liturghie de către un alt tipograf, „Constantin, ucenicul dască(ului)
Iordache Tip(ografului)”, adică a lui Iordache Stoicovici de la tipografia Mitropoliei din
Bucureşti. Cu toate acestea episcopul Cosma a păstorit 24 de ani la Buzău (1763-1787),
activitatea tipografică nu a avut continuitate, de fapt numai între anii 1767-1769 s-au mai
tipărit cărţi aici. Următoarea dată, 1832, este legată de funcţionarea aşa- zisei „tipografii
provizorii” a mitropolitului Grigorie IV al Ungrovlahiei care, întors din surghiun, s-a stabilit la
Buzău pentru un an de zile (1832-1833) şi a relansat activitatea tipografică de aici după 64 de
ani. Susţinut de episcopul Buzăului din acea perioadă, Chesarie, el a dorit sa-şi tipărească mai
multe traduceri proprii şi a cerut Mitropolitului Neofil să-i trimită la Buzău o nouă tiparniţă şi
hârtie. Astfel, între 1832-1833 au apărut sub teascurile acestei tipografii trei lucrări: Ale lui
Fotie Patriarhul Constantinopolii, Epistole de obşte cătră scaunele arheiceşti ale Răsăritului
şi doao cuvinte doveditoare pentru purcederea Prea Sfântului Duh al Sfântului Grigore
Palamaarhiepiscopul Tesalonicului (1832); Carte ce să numeşte Împărţire de grâu a
Sfântului Ioan Gură de Aur, cuprinzătoare de invăţăturăde năravuri, carea aşa s-au aşezat în
chip de
17
cuvinte (1833) ; Cartea ce se numeşte Puţul Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuprinzătoare ce
cuvinte ale sfântului(1833)¹.
După scurta perioadă de provizorat a tipografiei începe o nouă etapă în dezvoltarea
tipografiei din Buzău sub episcopul Chesarie (1825-1846). Fost arhiadiacon şi econom al
mânăstirii Antim din Bucureşti, Ghesarie Căpăţână şi-a format educaţia şi cultura sub semnul
Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din 1821, împărtăşind convingerile patriotice ale acestuia şi
situându-se mai târyiu printre cei mai luminaţi patrioţi ai vremii sale. A facut arte din aşa-zisa
„Partidă naţională” condusă de Ion Câmpineanu, aflată în opoziţie cu domnia Alexandru
Dimitrie Ghica (1834-1842). După moartea lui Ghica şi venirea la domnie a lui George
Bibescu, în mod surprinzător Chesarie îi devine acestuia un devotat slujitor.

Dar nu numai ca om politic şi patriot a rămas Chesarie în paternitate, ci mai ales ca un

mare gospodar şi om de cultură. La venirea sa în scaunul episcopal de la Buzău, acestă eparhie
era într-o stare avansată de decădere, fiind secată de o totală dezorganizare şi nepăsare în anii
de dinainte. În această situaţie, Chesarie a restaurat aşezămintele bisericeşti, atât din cadrul
episcopiei cât şi pe domeniile aparţinând acesteia, a redat amploarea din ttrecut a palatului
episcopal şi a pus bazele seminarului teologic. Activitatea sa culturala a constat în refacerea
tipografiei (1834) şi în darul lui de ai încuraja pe alţii să-i preia meşteşugul. Sub aripa sa
protectoare s-a format Filotei, tipograful si editorul de carte de mai târziu şi, mai ales, s-a
îndeplinit din punct de vedere Dionisie Romano. Chesarie a înfiinţat prima şcoală românească
în Buzău în locul celei greceşti înfinţată de Nicolae Mavrocordat în 1725 şi reînfinţată de
domnitorul Alexandru Isilanti. De fapt, în 1825, anul venirii lui Chesarie în Buzău, nu mai
exista nici o şcoala şi, astfel, în spiritul epocii de deşteptare naţională şi ca urmare a
Regulamentului Organic din 1832, a înfinţat şcoala în limba româna cu cheltuiala episcopiei
şi avându-l ca profesor pe Dionisie Romano, viitor episcopal Buzăului.

De asemenea, tot datorită eforturilor sale, s-a înfinţat la Buzău în 1835 seminarul
teologic avand ca bază de pornire fosta şcoala de gramatică a episcopiei, înzestrându-l şi cu
un local adecvat; o şcoala de muzică bisericească, o şcoală de zugravi şi una de sculptori în
lemn. Înainte de aprezenta activitatea tipografică condusă de el, trebuie precizată colaborarea
pe care a avut-o Chesarie cu Ion Heliade Rădulescu în tipărirea unor cărţi, colaborare
terminată din păcate, cu un proces pierdut de episcop. Nepermiţându-si încă să îşi aducă o
tipografie proprie, Chesarie i-a încredinţat lui O.H. Rădulescu în anul 1833 tipărirea unui
Liturghier pentru că lipsa cărţilor de ritual se resimţea acut în acea vreme încât „prin biserici
se găsea nişte cărţi aşa rupte, cârpite mâzgălite şi vechi încât de abia se citea cuvintele
ridicând foile în lumina ferestrii şi până când se citea câte un tropac sau condac oricăruia îi
venea să caşte sau să doarma”².

¹Anatonie Plămădeală, Episcopi ai Buzăului în cultura română, în spiritualitate şi istorie la Întorsura Carpaţilor, vol. II, Buzău,
1983, p.67
²Prefaţa orologiu, Buzău, 1854, apud Gabriel Cocora, Tipografia şi tipăriturile de la Episcopia Buzăului, în „biserica ortodoxa
Română”, LXXVIII, 1960, nr. 3-4, p.291.

18
 Se pare că Heliade Rădulescu a tărăganat tipărirea acestui Liturghier, în acest fel
Chesarie considerând necesar să îi ceară banii daţi în avans pentru această lucrae. Astfel s-a
ajuns la un proces pe care Chesarie l-a pierdut, această colaborare eşuând, s-a ajuns chiar la un
conflict deschis între cei doi. Cu toate aceste împotriviri Chesarie aduce în 1833 „teascuri şi
sloave dela tipografia universitaţii din Buda”¹. Timp de 6 ani (1833-1839) conducătorul
acestei tipografii a fost Vasile Manole Buga, fost tipograf la tipografia de la Cişmeaua
Mavrogheni.

Prima carte tipărită în această nouă tipografie a fost Sfătuire frumoasă şi pe scurt către
cel ce se pocăieşte (1834). Din 1839 Chesarie îl face responsabil de tipografie pe Dionisie
Romano, fost tipografla amintita tipografie de la Cişmeaua Mavrogheni, zeţar latipografia lui
Ion Heliade Rădulescu şi învăţător la şcoala din Buzău. În timpul episcopului Chesarie s-au
tipărit la Buzău 56 de cărţi bisericeşti şi laice, cu subiect filozoficşi pedagogic. Gabriel Cocora
clasifica cărţile tipărite in această perioadă la Buzău în şase grupe după conţinut:

1. Cărţi de ritual;

2. Cărţi şcolare;

3. Cărţi de învăţătura pentru preoţime;

4. Cuvântări;

5. Cărţi morale, laice;

6. Periodice²;

Întâlnim pentru prima dată aici o activitate editorială îndrumată de Episcopie. Astfel în
afara cărţilor pe a căror foaie de titlu este specificată menţiunea „cu cheltuiala iubitorului de
Dumnezeu episcop al sfintei episcopii Buzăului, Chir Chesarie”, apare pentzru prima dată în
istoria tiparului buzoiancuvântul editor. Din rândul editorilor de carte buzoiană, prin editori
înţelegându-se aceia care se ocupau din punct de vedere financiar de tipărirea cărţilorşi
totodată şi de vânzarea lor, trebuie menţionaţi iconomul Filotei şi Dionisie Romano, viitorii
episcopi. Alţii sunt amintiţi de Gabriel Cocora după cum urmează: Nicolae Bitcoveanu,
logofăt al Mitropoliei (Sfătuire foarte frumoasă), Tonciu Hagiu şi chir Petre Velicu (Alcătuire
aurită) , Serdarul Ion Vernescu (Slujba Sfântului Ştefan), ierodiaconul Ieradie (Catihisis).

¹Nicolae Iorga, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ed. a II-a revizuită şi adăugita , vol. II, Bucureşti,
Editura Ministerului de culte , 1928, p.241.
²Gabriel Cocora, Tipografia şi tipăriturile de la Episcopia Buzăului, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXX, nr. 3-4, 1960, p.292.

19
Teolofilact, eclesiastul episcopiei (Panihida şi Aghiasmatar mic), Ierotei, inspectoratul
seminarului sfintei Mitropolii (Chiriacodromion), preot Alex. Popescu (Slujba paraclisului şi
a acatistului Sfântului Alexandru), Vornicul Alexandru Scarlat Ghica (Slujba Sfântului
Alexandru), Gavril Munteanu (Meditaţii), Gherasim Vintilă (Liturghier), şi arhimandritul
Eufrosin Potecă (Sfânta Scriptură pe scurt).

În timpul Episcopului Chesarie s-a editat la Buzău primul periodic bisericesc românesc,
Vestitorul Besericii, sub îndrumarea lui Dionisie Romano şi a profesorului seminarului
teologic de atunci, Gavril Munteanu. Această publicaţie a apărut in 51 de numere între anii
1839-1840. Prima dată de apariţie a fost 7 ianuarie 1839¹. A fost un săptămânal de articolo
bisericeşti si morale, având şi un supliment de traduceri din scrierile de morală stăine.

După moartea lui Chesarie (30 noiembrie 1846), în scaunul episcopal vine Filotei
Parsoi, în data de 14 septembrie 1850, fostul econom al episcopiei. Acesta, urmând linia
inaintaşului sau, a continua munca de restaurare a bisericilor din eparhia Buzăului, a înfinţat o
şcoala de muzică bisericească şi a continuat activitatea de tipărire a cărţilor buzoiene. Având
el însuşi o bibliotecă personală impunătoare, a proiectat înfinţarea unei biserici episcopale dar
din păcate această idee a rămas în stadiul de proiect. De asemenea, pentru că predecesorul sau,
Ghesarie nu s-a preocupat de editarea de cărţi de muzică religioasă, el a cumpărat o tiparniţa
lui Anton Pann cu litere şi psaltichie, reeditândmulte din lucrăride cânturi de rit. În perioada
1852-1857 s-au tipărit 29 de cărţi² dintre care pe departe s-a dovedit a ficea mai importantă
Biblia apărută între anii 1854-1856. A fost a patra biblie tipărită la noi după cea tipărită la
1688, reprezentând o reproducere „îndreptată şi mai amănunţităde ziceri învechite...” a Bibliei
de la Blaj din 1792, după cum precizează Filotei în prefaţă. Cartea a fost împărţită în cinci
volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament şi al cincelea cuprinzând Noul
Testament. Tipărirea acestei cărţi reprezintă încununarea eforturilor culturale ale episcopului
Filotei, personalitate controversată şi contestată de mulţi istorici care nu i-au studiat adevărata
lui faţă de om luminat şi atriot, adept al ideilor de unitate naţională şi culturală a românilor,
participant activ la activităţile unioniste ale vremii care au stat sub semnul lui Alexandru Ioan
Cuza. Nicolae Iorga l-a denumit „ştersul Filotei”, nerecunoscându-i nici măcar meritul tipăririi
Bibliei buzoiene.

A murit bolnav şi uitat la Mânăstirea Ciolanu din judeţul Buzău la data de 16 iunie
1860. Dionisie Romano este personalitatea cea mai bine cunoscută astăzi, mulţi cercetători şi
istorici acordându-i mai multe pagini decât oricărui episcop al Buzăului. Întalnit ca învăţător
la Seminarul din Buzău în timpul lui Chesarie, el a fost şi ultimulmare cărturar buzoian al
episcopiei din secolul al XIX-lea. Deoarece lui îi voi dedica un capitol special, voi face aici
numai o precizare largă, încadrând activitatea sa în istoria tipografiei buzoiene.

¹Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, o vatră de spiritualitate şi simţire românească, Buzău, Episcopia Buzăului, 1986, p.24.
²Gabriel Cocora, Tpar şi cărturari, Bucureşti , Editura Litera, 1977, p.19.
20
După ce editase câteva cărţi în timpul lui Chesarie, Dionisie Romano, devenind locotenent de
episcop în Buzău în anul 1859 (după ce Filotei se îmbolnăvise), începe deja activitatea de
tipărire a cărţilor. Cu teasc nou de fier adus de la Mânăstirea Neamţ, noua tipografie va
funcţiona numai un an (1859-1860), tipărindu-se şase cărţi. A devenit episcop titular la Buzău
la 31 martie 1865 si, după lungi căutări şi neobosite intervenţii pe lângă înaltele feţe
bisericeşti, a reuşit să aducă la Buzău o tipografie nouă ci litere latine şi chirilice (în anul
1868). În primul an de funcţionare s-au tipărit cărţi precum Adunare de cuvinte zise la diferite
ocazii, o broşură cu litere latine, iar celelalte trei cu titlu imprimat cu litere latine şi textul cu
litere chirilice: Prohod, Acatist, Slujba Sf. Fecioare Filoteia.
În 1869 s-au tipărit un Apostol şi o Evanghelie „cu litere stramosesci”. În general, se
tipăreau cărţi de mici dimensiuni, brişuri cu conţinut moralizator. Fiind singura tipografie din
ţinut, avea rolul şi de tipografie publică, imprumându-se aici afişe de teatru şi diferite
publicaţii cu caracter ocazional sau publicaţii oficiale ale instituţiilor locale.
Din 1870 s-a tipărit şi ziarul Independenţa română, foarte politică, fiterara,
comerciala. Tipografia avea şapte angajaţi şi un director, toţi sub înalta indrumare alui
Dionisie Romano. Cărţile se tipăreau pe cheltuiala proprie a episcopului sau cu ajutorul
diferiţilor finanţatori externi. În 1873, după moartea lui Dionisie Romano, activitatea
tipografiei episcopale din Buzău s-a incheiat pentru totdeauna. O parte din tiparniţă a fost
predată în vederea înfinţării noii Tipografii a Cărţilor Bisericeşti ( in 1881, la Bucureşti), o altă
parte devenind fier vechi. Astfel s-a incheiat o lungă activitate tipografică la Episcopia
Buzăului, acivitate importantă pentru istoria culturii româneşti. De-a lungul celor aproape
doua secolo de existenţa(1691-1873) presărate cu ani întregi de întreruperi, tipografia din
Buzău şi-a câştigat locul alături de celelalte mari tipografii bisericeşti de pe teritoriul ţării
noastre. Cărţile tipărite aicisunt inestimabile opere de cultură şi civilizaţie, păstrătoare de
tradiţii. Ele fac obiectul a ceea ce astăzi specialişti numesc „stilul (curentul) buzoian” în istoria
scrisului şi a tiparuluiîn România. De la Mitrofan la Dionisie Romano, toţi cărturarii au înălţat
din punct de vedere cultural activitatea Episcopiei Buzoiene sunt astăzi nume mai mult sau
mai puţin cunoscute sau apreciate dar fără de care istoria culturii române nu s-ar putea scrie.

21
 CAPITOLUL III
PRIMA PERIOADĂ A ACTIVITĂŢII TIPOGRAFICE LA
EPISCOPIA BUZĂULUI, SECOLUL AL XVII-LEA

După o perioadă de dezvoltare politică şi de instabilitate care a precedat domnia lui

Matei basarab (1634-1654), în Ţara Românească a urmat cea mai înfloritoare perioadă de
dezvoltare pe toate planurile; social, economic şi mai ales cultural. Această perioadă a fost
începută în timpul lui Constantin Brâncoveanu. La sfârşit de secol XVII- începutul secolului
al XVIII-lea, în domeniul cultural se implementau idei umanistice cu noile idei iluministe
bazate pe afirmarea conştiinţei naţionale în toate ţările româneşti.

În Ţara Românească domnitorul Constantin brâncoveanu a organizat în jurul său o

pleiadă de erudiţi ai timpului, români sau străini, de la marii meşteri ai artelor, arhitecţi,
pictori, până la cei mai de seamă cărturari ai vremii, începând cu domnitorul Constantin
Cantacuzino. Aceasta a fost cel mai mare om de cultură din acea vreme, învăţat la şcolile
lumii, poliglot şi mare iubitor de carte. Şi-a înfinţat o bibliotecă celebră în acea vreme şi
rămasă celebra până azi în care a adunat opere româneşti şi străine, acoerind domenii variate
de cultură, educaţie şi ştiinţă, fiind şi un culegător de carte bisericească românească tipărită în
timpul lui.

Pe lângă acestmare om, ceilalţi cărturaride la curtea lui Brâncoveanu au format o corola
de emanaţie culturală sub care domnitorul îşi ducea politica sa prin cultură bazată pe
prosperitatea economică şi pe stabilitatea domnească; Radu şi Şerban Greceanu, Antim
Ivireanul, Damaschin, Mitrofan, Patriarhul Dositei şi italianul Anton Maria del Chiaro. În
aceată perioadă activitatea culturală, şi implicit, şi implicit , de tipărire a cărţilor s-a remarcat
prin părăsirea făgaşului slavon de exprimare culturală şi adoptarea limbii greceşti şi a culturii
bizantine. Acum se împleteşte cultura de provenienţă grecească dată de influenţa bizantină
asupra actelor, picturii, arhitecturii cu ideea reformatoare de introducere a limbii române în
biserică şi cu rămăşitele slavone ale epocii apuse.

Ca urmare a politicii lui externe de expansiune culturală în căutarea prestigiului peste

hotare, domnitorul a desemnat pe Antim Ivireanul să fie solul său cultural în ţările vecine.
Astfel, Ivireanula înfiinţat o tipografie cu litere arabe în Siria şi una pe pământ georgian şi a
tipărit cărţi bizantine de cult în tipografia domnească de la Bucureşti şi în cea de la Râmnic în
acord cu atitudinea filogreşască a domnitorului.
Pe plan intern, însă, avântul cultural a fost dat mai cu seamă de impunerea limbii române ca
limbă de cult şi de ideea de unitate a tuturor românilor. În acest mod se exprima umanismul
renaşcentist al unor personalităţi precum Stolnicul Cantacuzino şi fraţii Greceanu, alături de
susţinătorii fervenţi ai tipăriturilor româneşti, Damaschin şi Mitrofan. Dacă viaţa şi activitatea
celorlalţi sunt mai mult sau mai puţin cercetate şi cunoscute, viaţa şi activitatea lui Mitrofan,
Episcop de Buzău, a fost foarte puţin cercetate şi cu atât mai puţin valorificate.

22
 Bibliografia sa este pusă sub semnul întrebării. Cele mai pertinente date sunt cele extrase
din cărţile tipărite de el între anii 1680- 1702 pentru că nu există documente oficiale care să
ateste locul naşterii, cu atât mai puţin data naşterii, şi nici firul vieţii acestui cărturar.

Locul naşterii: unii istorici au afirmat mult timp că Mitrofan este moldovean¹ bazându-se
pe faptul că prima dată a fost întâlnit în localitatea Bisericari din Judeţul Neamţ, ca
ieromonah al mânăstirii de acolo. Aceşti istoriciexplică prezenţa lui în Ţara Românească ca o
consecinţă a pribegiei la care a fost supus de evenimentele politice nefavorabile din Moldova
acelor timuri(retragerea armatei polone conduse de Sobietki şi pribegia mitropolitului
Dosoftei,mentorul lui Mitrofan). Un
loc de naştere concret îl dă preotul Gabriel Cocora ca fiind satul Bonteşti din judeţul Slam
Râmnic, astăzi fiind comuna Cârligele, judeţul Focşani, o regiune aflată pe teritoriul muntean
al focşanilor. Cocora îşi sprijină afirmaţia pe un act din 1696 prin care dovedeşte că Mitrofan,
pe atunci episcop de Buzău, cumpăra pământ în acest sat pentru a-şi ridica un schit din
venituri proprii şi nu în numele episcopiei. Tot Cocora demonstrează exstenţa lui Mitrofan la
mânăstirea Bisericari prin faptul că această mânăstire a fost construită de famlia
Cantacuzinilor, bazându-şi ideea pe existenţa unei inscripţii cu stema cantacuzinească pe un
mormant de lângă biserică cât şi prezicerea lui Ion Neculce cum cş în acest loc sunt îngropate
rudele după soţie ale lui Şerban Cantacuzino (Safta Buhuş), „fiindu ei ctitori aceşti boieri
Cantacuzineşti, la acea sfântă mânăstire”². De aici se pot deduce foarte uşor că Mitrofan era
cunoscut la curtea muntenească şi, fiind apreciat ca tipograf, a fost chemat de domnul Şerban
Cantacuzino să tipărească Bibliade la 1688.

Viaţa lui Mitrofan a fost strâns legata de activitatea sa tipografică. Nu se cunosc

amănunte ale vieţii sale, dar informaţii extrase din cărţile tipărite de el atât in Moldova cât şi
în Ţara Românească evidenţiază trăsăturile clare de mare cărturar, traducător, cunoscător al
limbilor slavă, latină şi grecă, foarte bun cunoscător al limbii române şi un mare susţinător al
introducerii acesteia în biserică. Ca şi creator de cărţi, el a fost totodată tipograf, şi
zeţar(culegător de litere), şi diortositor(corector), şi gravor, şi editor. A fost şi scriitor original,
realizând unele versuri la stema, prefeţe, explicaţii tipografice.

Tot pe baza datelor oferite de cărţile sale, activitatea sa tipografică poate fi împărţită în
trei mari perioade, atât cronologice cât şi tipografice; erioada moldovenească dată de
tipăriturile realizate la Iaşi; perioada Bucureşteană şi perioada buzoiană.

¹Nicolae Iorga, Istoria bisericii româneşti şi a vieţiireligioase a românilor, ed. a II-a revizuită şi adăugită, vol. I, Bucureşti , Editura
Ministerului de Culte, 1982, p. 419 şi Nicolae Turcu, Viaţa şi activitatea cultural-tipografică a episcopului Mitrofan al Buzăului, în
„Biserica ortodoxă Română”, LXXXIII, nr. 3-4, p. 281-285.
² Ion Neculce, Letopiseţul Îării Moldovei şi O samă de cuvinte, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan, Bucureşti, ESPLA, 1955, p. 172,

23
 III.1 ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ BUZOIANĂ A LUI
MITROFAN (1691-1702)

A fost perioada activităţii cele mai prolifice în domeniul tipăriturilor. În urma activităţii
depuse la Buzău el a rămas in posteritate istorică a României ca unul dintre aceea care au
contribuit pe deplin la introducerea limbii române scrise în biserică şi la propăsuirea neamului
prin cultură.

Mitrofan a fost numit episcop de Buzău la 10 iunie 1691 şi imediat a şi instalat aici o o
tipografie în care timp de 12 ani a tipărit frumoase lucrări fundamentale pentru istoria cărţii
româneşti. Imediat ce tipografia a fost instalată, Mitrofan a purces la tipărirea de cărţă şi
astfel prima carte tipărită a fost o traducere a lui Radu Greceanu în limba românească a unei
lucrări scrise de mitropolitul Petru Movilă în limba greacă.

„Pravoslavnica Mărturisire / A soborniceştiişi apostoleştii Biserici / Răsăritului /

Dupre Grecească, den porunca Prea Iluminatului / şi rea Înaltului Domn / Io Constantin, B.
Basarab, Voievod / Întoarsă în limba Românească, de Radu Logofăt / Greceanul. / Isravnic
osarnic fiind, Ca şi la alte câte / sau scos şi sau tipărit aici în Ţara Prea Sfântului. / Kir
Teudosie, Mitropolitul Ţării, iproc. / Tipăritusau în tipografia domnească,la / Episcopia dela
Buzău / La anul de la zidirea lumii 7200 / în luna lui Decembrie, 2. ”¹

Lucrarea este în -4º, având 4f. +200 p. Pagina are 28 de rânduri. Este scrisă în alfabetul
chirilic. Titlul este încadrat cu flori de compoziţie tipografică iar pagina cu chenare de linii
simple si îndoite. Pe verso-ul paginii de titlu se afla stema Ţării Româneşti încadrată de o
coroană, urmată de 8 versuri politice la stema. Lucrarea propriu-zisă este precedată de doua
prefeţe scrise de Radu Greceanu. În prima prefaţă logofătul a subliniat importanţa traducerii
acestei lucrări pentru creştinul ortodox „pentru că nici un creştin adevărat fară de aciasta, au
ceva sfântu să lucreze , au o ispravă să facă de spăsenia sufletului nu poate”² aşa cum, spune
el printr-o plastică comparaţie, nici un meşter zidar nu poate lucra fără un „indireptoriu”.

¹Ioan Bianu, Nerva Hodos , Op. Cit., I, p. 321 şi Gabtiel Cocora , Tipar şi cărturari, Bucureşti, Editura Litera, 1977, p.27.

24
² Prefaţă de Radu Greceanu la Pravosvladnica Mărturisire, Buzău, apud Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p. 323.

Aşa cum se menţionează şi în Bibliografia Românească Veche, se pare că în 1697

Mitrofan a tipărit un Ttriod slavo- românesc. Vasilie Popp a fost primul care a arătat acest
lucru în lucrarea sa Disertaţie despre tipografiile româneşti la pagina 139. Afirmaţia lui a
fost susţinută de Nicolae Iorga care spune că „La 1697 el (Mitrofan) îndrăzneşte să deie un
Triod slavo-român¹ şi de Nicolae Turcu, însă acesta recunoaşte că nu a văzut nici un exemplar
. În Bibliografia Românească Veche, la pagina 347 a volumului I, autorii trec ca osibilă
existzenţă a acestei cărţi, dar nu îi menţionează decât un titlu rescurtat fără a da alte amănunte
ale descrierii, ceea ce dovedeşte că nici ei nu au au văzut această lucrare, concluzionând chiar
că Vasilie Popp poate fi încurcat Triodul acesta cu cel care va fi tipărit în 1700 tot la Buzău.

G. Ionescu nu susţine existenţa acestui Tiod şi justifică în articolul său din 1999 pauza de
6 ani intervenită până la tipărirea Miineelor din 1698 ca datorându-se faptului că „Episcopul,
care era însuşi şi autorul şi tipograful, era ocupat cu alcătuirea Mineelor....”. Gabriel Cocora
susţine imposibilitateatipăririi acestui Triod in 1697 arătând că într-un singur an nu se puteau
face pregătirile pentru realizarea celor 12 Minee, „cele mai frumoase şi mai impozante
proiecte ale tipografiei noastre”.²
La 10 ani de la apariţia Bibliei de la bucureşti şi în acelaşi an (1698) cu tipărirea la Iaşi a
lucrării lui Dimitrie Cantemir, Divanul sau glaciava inţeleptului cu lumina, la Buzău
Mitrofan a scos de sub teascurile oficinei sale primele minee din istoria tiparului romănesc,
realizate în 12 volume, cuprinzând vieţile sfinţilor şi slujba cel 12 luni ale anului. Seria celor
12 volume încee cu volumul pentru luna septembrie al cărui singur titlu este dat integral in
Bibliografia Românească Veche, autorii bibliografiei menţionând faptul că celălalte 11
volume au acelaşi titlu, schimbându-se doar luna. Titlul primului volum este ; Mineiu / Luna
lui Septembrie / Care acum întâiul sau Tiopărit, cu Tiparul, şi / Parimiile, şi Sinaxariul, pe
limba românească. / Den porunca, şi toata cheltuiala , / Prea luminatului Domn: Io /
Constantin Basarab Voievod. / Obliduirea a toată Ţara Românească. / Mitropolit fiind a
toată Ţara, Kir: / Teodosie / Şi s-au tipărit în Sfânta Episcopie de la Buzău 7 În anul dela
zidirea lumii : 7206. / Insuş episcopul Buzăului, Kir: Mitrofan / fiind tipograf.³

Toate cele 12 volume sunt în -4º; volumul I are 2+132 f.; volumul II, 125f.; volumul III,
164f.; volumul IV, 173 f.; volumul V, 186 f.; volumul VI, 117 f.;volumul VII, 120 f.; volumul
VIII, 92 f.; volumul IX, 101 f.; volumul X, 108 f.; volulul XI, 116 f.; volumul XII, 132 f.
Volumul pe luna septembrie cuprinde pe verso-ul paginii de titlu stema lui Constantin
Brâncoveanu reprodusă după stema din lucrarea Sf.Ioan Gură de Aur. Mărgăritare tipărită tot
de Mitrofan la Bucureşti în anul 1691. Stema este precedată de 10 stihuri de stemă. Pe a doua
foaie liminară a acestui volum se află o scrisoare a mitropolitului Teodosie adresată
domnitorului în care reaslăveşte persoana acestuia din urmă, care, cu „ascuţită socoteală a
cunoştinţii...” a întrezărit importanţa existenţei în bisericile din Ţara Românească a slijbelor
din cele 12 luni ale anului care să cuprindă macar şi numai tipicul, parimiile şi sinaxarul în
româneşte.
—————————————————————————————————————————————
¹Nicolae Iorga, istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ed a II revizuită şi adăugită, vol. II, Editura Ministerului
de Culte,1930, p.14.

25
²Nicolae Iorga, Istoria literaturii româneşti în secolul al XVIII-lea, vol. I, Bucureşti, 1901, p.418.
³Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. cit., I, p.365, şi Gabriel Cocora , tipar şi cărturari, Bucuresti , Editura Litera, 1977, p.27.
După cum aflăm din cele două inştinţări de la f. 132 a primului volum- prima
aparţinând lui Mitrofan şi a doua logofătului Radu Greceanu- Realizarea Mineelor s-a făcut
printr-o sârguincioasă şi chinuitoare muncă, „ca şi noaptea am facut-o în unele vremi în loc
de zi”. Traducerea s-a făcut „după Synaxariulu grecescu” şi „...după Mineele bisericii cele
elineşti” de către Radu Greceanu şi Mitrofan. Însuţi Greceanu a mărturisit în înştiinţarea sa că
se număra la realizarea tălmăcirii „pre lângă alţi oştenitori care s-au aflat”, unul din aceşti
oştenitori fiind şi Mitrofan care cunoştea termenii religioşi. Traducerea lor de către un laic nu
putea fi satisfăcatoare în condiţiile în care „sântu cuvinte elineşti şi vorbe dupre locuri care
unele nici lexicoanele nu sa află”.
După realizarea acestei lucrări, în tipografia de la Buzău s-a tipărit făra pauză pâna la
moartea lui Mitrofan în 1702.

Astfel, în 1699 s-a tipărit un Molitvenic, cu titlul complet: Evhologhion / Adeca

Molitvenic / Carele cuprinde întru sine toată treaba / Bisericii ce se cuvine Preoţilor. Aşezată
de sfinţii Ap(osto)li şi de urtăto/rii de Dumnezeu Părinţi. În zilele / luminatului Domn şi
oblăduitoriu / a toată ţara Românească, Ioan / Constantin Basarab Voievod / Cu
blagoslovenia Preasfinţitului / Părinte Kyr Teodosie / Mitropolitul a toată Ţara
Românească / Acum tipărită întâi în sfânta / Episcopie de la buzău / În anul dela zidirea
Lumii 7207 / Pren osteneala a însuş Episcopul de / Buzău Kyr Mitrofan.¹

Formatul este în -4º, lucrarea are 298 de foi numerotate, 9 foi numerotate la început
şi alte 11 foi nenumerotate care cuprind sinaxarul. Pagina are 22 de rânduri. Cântările
bisericeşti sunt în slavonă, iar tipicul şi sinaxarul în limba română. Tipar roşu şi negru.
În 1700 s-a tipărit Octoi. Cartea este în – folio. Are 3+299 f. Tipar roşu şi negru, pe
două coloane cu 40 de rănduri. Cântările în limba slavonă şi tipicul şi citirile în limba română.
Înainte de cuprinsul propriu-zis, Mitrofan a scris o prefaţă în care se închină domnului
Brâncoveanu lucrarea sa „care cu porunca şi cheltuiala Măriei tale s-au tipărit , ca şi cele-
alte ce mai înainte de cât aciasta s-au făcut...”²
Pagina de titlu este o gravură realizată de Mitrofan: deasupra titlului sunt împăraţii
Constantin şi Elena cu crucea în mână; la dreapta lor stă Sfântul Gheorghe, iar la stânga
sfântul Dimitrie. Bolta este susţinută de doi stâlpi în stilul grecesc având ca piedestal un motiv
decorativ în acelaşi stil; la baza este stema ţării având în mijloc corbul cu crucea în plisc. Tot
în 1700 a fost realizată lucrarea: Triodion / Ce să zice Tripeasneata / care acum întâiu sau
tipărit, den / Porunca, şi cu toată cheltuiala, / Prea luminatului Domn : Io / Constantin
Basarab Voievod. / Mitropolit fiind a toată Ţara, Kir: / Teodosie / Şi s-au tipărit în Sfânta
Episcopie de la Buzău / În anul dela zidirea lumii : 7208.³

———————————
¹Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p. 377.
²Prefaţa lui Mitrofan la Octoih, Buzău, 1700, apaud Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p. 400.
26
³ Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p. 402

Cartea este în – folio. Are 3+ 712 f. Tipar roşu şi negru, pe două coloane cu câte 43 de
rânduri pe pagină. Pe verso-ul paginii de titlu , stema Ţării Româneşti şi 12 stihuri politice.
Titlul este încadrat de o gravură compartimentată cu figuri de îngeri şi sfinţi. Cântările sunt în
limba slavonă, iar tipicul şi fragmentele din biblie sunt în limba română. Această carte a fost
infrumuseţată cu numeroase gravuri, unele nesemnate şi altele semnate de Ioanichie Bacov
sau Mitrofan. Ele reprezintă scene din Vechiul Testament sau din vieţile sfinţilor, precum:
Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Fecioarele purtătoare de mir, Spălarea
picioarelor, Răstignirea Domnului şi Întâmplări din viaţa lui Iosif.
În anul 1701 s-au tipărit trei cărţi; Evanghelion, formatîn -4º. Are 9+312 f. Tipar pe
roşu şi negru , cu 22 de rânduri pe pagină. Este scrisă în limba slavona şi în limba română
(cântările sunt în slavona, iar tipicul şi citirile în română). Pe verso-ul paginii de titlu se află
stema ţării şi stihuri politice reproduse după cele din Molitvenicul de la 1699.
Penticostarion în folio cu 2+159 f. Are în limba română tipicul, sinaxarul, paremiile,
rugăciunea de la Paşte pentru binecuvântarea cărnii, brânzei, oulelor, slujba
plecăriigenunchilor de la vecerniciei din Ruminica rusaliilor pâna la stihoavna, iar în limba
slavonă cântecele religioase. Gravurile din interior sunt semnate de Ioachinie Bacov şi Nicola
Ioan. Paltirea format -4º . Are 6+220 f. Tipar numai negru. Titlu tipărit cu roşu şi negru şi
încadrat cu o gravură de lemn. Pe verso-ul paginii de titlu este dată stema Ţării Româneşti şi 6
stihuri politice. Înainte de cuprins se află o prefaţă a lui Mitrofan şi câteva indicaţii de felul
cum trebuie citită Psaltirea. În prefaţă este preamărită figura Domnitorului Brâncoveanu
asemuit cu îmăratul David. Mitrofan arată că a tipărit această carte „fiindu şi lipsa de aciasta
pre la Biserici de aciastă dată şi pre la şcoale pentru învăţarea copiilor”¹

Pe foaia 6v, se află o gravură reprezentând pe împăratul David şezând pe tron.

În anul 1702:

Învăţătura în -4º ; 32 f. Paginile au 24 de rânduri. Tiparul roşu şi negru. Titlul şi

paginile sunt încadrate în flori de compoziţie tipografică. Pe verso-ul paginii de titlu se află o
gravură semnată Ursulu reprezentând pe Isus Hristos pe tron, având în dreapta e Fecioara
Maria şi în stânga pe Sfântul Ion. Sub această gravură Mitrofan a scris câteva rânduri.
Lucrarea începe cu o prefaţă a Mitropolitului Teodosie. Cartea este scrisă în limba română.
Cuprinde, în ordine, Tainele creştineşti: botezul, mirungerea, preoţia, pocăinţa, împărtăşania
continuate cu o învăţătură intitulată Pentru Pastile ce faceţi la ziua învierii Domnului Hristos.
Şi daţi oamenilor anafora cu vinu...şi cu celelalte două taine, căsătoria şi maslul.

Aceasta lucrare a fost tipărităşi într-o ediţie pentru Moldova. Ediţia moldovenească este
identică cu cea pentru Ţara Românească, cuprinde chiar şi aceeaşi prefaţă, numai că ea este
semnată de „Antonie, Arhiepiscop şi Mitropolit a toată Moldavia”.²
—————————————————————————————————————
————————————————————

27
¹Prefaţa lui Mitrofan la Psaltire, Buzău, 1701, apaud Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p. 415.
²Ioan Bianu, Nerva Hodos, Dan Simionescu, Bibliografia Română Veche, Ed Academiei, Bucureşti, I. V., Socec, tom. IV, p.215-
216
Ultimele două cărţi tipărite de Mitrofan înainte de a se stinge din viaţă în anul 1702 au
fost: Liturghier(1702), Molitvele vecerniei (1702).
Liturghierul este în -4º cu 4+202 f. Tipar roşu cu negru. Paginile au 21 de rânduri.
Cartea este bogat ornamentată cu motive florale şi geometrice. În interior sunt câteva gravuri
care ocupă o pagină întreagă, reprezentând pe Sfântul Ioan Zlatoust (Hrisostom) (nesemnată)
pe Sfântul Grigorie (semnată de Ioanichie Bacov) şi pe Sfântul Vasile cel Mare (semnată de
un oarecare Dimitros în anul 1698) care se pare, a mai fost întrebuinţată şi în Liturghii tipărite
la Snagov, Târgovişte şi Bucureşti.
Lucrarea începe cu o prefaţă lui Şerban Cantacuzino, vel paharnic în care
mărturiseşte că văzând lipsa acesteia din biserici a binevoit a da poruncă să se tipărească cu
cheltuiala sa, căci Liturghia este „capul şi începerea tuturor pravoslavnici ai Răsăritului
bisericeştilor cărţi şi orânduieli...”¹
Cartea a fost tipărtă în limba română şi limba slavonă. Ultima carte este de fapt o broşura
intitulată Molitvele Vecerniei, in 40º , cu 23 f. Tiparul este roşu cu negru. Caracterele
tipografice sunt aceleaşi folosite pentru Liturghie. Are în româneşte cele 10 rugăciuni ale
vecerniei şi în slavoneşte restul cântărilor. Nu este menţionat nicăieri numele lui
Mitrofan(probabil el era deja bolnav).

Astfel şi-a încheiat activitatea tipografică, odată cu sfârşitul vieţii, Mitrofan, Episcop
de Buzău. A murit în toamna anului 1702. El a fost o personalitate complexă, împletindu-se
datoriile eclesiastice cu dragostea faţă de cărţi, faţă de cultura în general şi interesul faţă de
propăsuirea neamului românesc prin cultură. Nu a fost numai tipograf ci şi un om de cultură
impulsionat de ideile iluministe, un traducător poliglot, corector, scriitor original şi iscusit
gravor. Ca tipograf a dus o muncă susţinută, uneor făcând noaptea zi, dar placută. A mărturisit
la tot pasul în cărţile tipărite de elcă a muncit cu dragoste , fiind „iubitor de osteneală”. În cei
22 de ani de activitate tipografică a tipărit 31 de volume (fără a se pune la socoteală
controversatul Triod de la 1697), majoritatea fiind cărţi impresionante ca mărime şi pagini.Nu
se ştie de unde şi-a însuşit meşteşugul tiparului pe care a reuşit să-l aducă la gradul de
artă,dovedind un înalt simţ artistic, o tehnică şi o îndemânare impresionante. Pe multe din
cărţile sale s-a semnat ca fiind „meşterul tiparelor” sau „făcătoriul tiparelor, adică zeţar, iar pe
altele şi-a adăugat pe lângă aseasta şi calitatea de diortositor sau „îndreptătoriul cuvintelor
rumaneşti ”, (Biblia de la Bucureşti, 1688, Ioan Gură de Aur, Mărgăritare, Bucureşti 1691;
Mineiu, Buzău, 1698 ). Aşadar, Mitrofan cunoştea limba greacă din care s-a tradus atât
Biblia, cât şi majoritatea cărţilor tipărte la Buzău. Şi nu se poate ca el să fi fost numai un
simplu corector, a participat activ la traducerea cărţilor pentru că, aşa cum mărturiseşte Radu
Greceanu în Înstiinţarea din Mineiul , 1698, nu se puteau traduce de un mirean expresiile
bisericeşti în îngusta limbă românească.Acest lucru îl putea face numai o faţă bisericească
care să cunoască termenii eclesiastici din limba greacă şi să-i adapteze limbii române.

28
————————————————————————————————————
¹Prefaţa lui Şerban Cantacuzino, paharnic la Liturghie, Buzău, 1702, apaud Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p. 349.

Pe lângă limba greacă şi limba slavonă Mitrofan ştia şi limba latină dovadă că la
însărcinat pe Teodor Corbea, secretarul de corespondenţă latinească a domnului Brâncoveanu,
să-i alcătuiască un dicţionar latin- român . Acesta a tradus după lucrarea lui Albert Molnar din
1604 de la Nurnberg- Lexiconul latino-ungar- şi a realizat Lexiconul latin- român sau
Dicţiones latinae cum valachica interpretaţione în jurul anului 1700.¹

Mitrofan a lăsat posterităţii şi o operă originală compusa din versuri de stema, câteva
prefeţe şi înştiinţări editoriale. Chiar dacă de mică întindere, aceste scrieri originale sunt
semnificative în comletarea imaginii sale de om de cultură, reprezentant al epocii iluministe în
Ţara Românească. În înştiinşările editoriale el cere iertare cititorului pravoslavnic pentru
eventualele greşeli de tipar întâlnite, inevitabile pentru că „şi noi oameni pământeni suntem,
cuprinşi de slabiciunile firii” (Minei, Buzău, 1698). Mărturiseşte că a lucrat după izvoarele
consacrate şi că „precum am aflat în izvor aşa amu am dat şi în tipariu” (Biblia, Bucureşti.
1688). La sfârşitul acestor înştiinţări, înainte de a se semna, el a introdus o frază- clişeu, o
frumoasă comparaţie stilistică care dovedeşte calităţile sale de scriitor, prin care î-şi exprimă
nerăbdarea de a-şi duce la bun sfârşit lucrul tipărit: „Precum doresc să soseasc la sfârşitul
cărţii acesteia”.

În prefeţe el împleteşte cuvintele de slăvire a domnitorului cu expresii din pildele

bisericeşti şi cu ideea de introducere a limbii române în biserică. Toate acestea sunt realizate
prin fraze ample, evoluate, prevăzute cu remarcabile figuri de stil, bazate pe cunostinţele
intelectuale întemeiate, toate puse în slujba ideii arzătoare de a sluji prin carte. A semnat
numai patru prefeţe dar i se pot atribui încă multe alte nesemnate din cărţile tipărite de el. Cea
mai plină de idei şi mai expresivă prefaţă este cea de la Octoihul din 1700. Aici se împleteşte
parabola şi hiperbola , bazate pe o plastică comparaţie realizată cu ajutorul unor remarcabile
epitete.Îl asemuieşte pe domnitor cu copacul mitic din pilda lui David, Copac ce poate fi un
„cedru înalt”, un firic înfloritor sau un „măslin roditor”. Boier încă fiind Brâncoveanu
„înflorea şi rodea între atâţia boieri cu slavă”, iar când s-a urcat pe scaunul domnesc , a
devenit „pomu cu mult mai deasupra decât alte sădiri.„ . Sub protecţia lui vin „osteniţi de prin
toată lumea” şi toţi vor să-i culeagă „multele şi dulci poame” pentru că niciodată nu este „fără
de roduri şi fără de frunze”. În continuare Mitrofan explică îîn aceeaşi notă de comparaţie
biblică cum că cele mai de seamă roade ale Măriei Sale sunt cărţile bisericeşti care au fost
tipărite din orunca şi cu cheltuială lui. Face apoi o scurtă trecere în revistă a contribuţiei
Voievozilor munteni la tipărirea cărţilor asemuite cu roadele biblice, amintindu-l pe Matei
Basarab care, însă, spune el, „puţine şi necoapte roade”, apoi pe Şerban Cantacuzino , ale
cărui roade erau „de mijloc, nici de tot coapte, nici iarăşi de tot crude”. După ce îl laudă pe
Brâncoveanu pentru că a dat poruncă a se tipări Octiahul, carte „foarte trebuincioasă
preoţilor”, spune că el a începutlucrul de poftă şi că a îndeplinit această muncă cu „multa
bucurie duhovnicească” pentru „bunătatea acestui lucru” „care este pentru folosul obştesc”.

29
 —————————————————————————————————————
¹Gabriel Cocora , Tipar şi cărturari, Bucureşti, Ed. Litera, 1977, p.150.

Munca susţinută, istovitoare, dar realizată cu dragoste de Mitrofan, „iubitoriul de

osteneală” a fost pusă în slujba propăsirii neamului românesc din cultură şi prin statornicirea
limbii române în biserică. A tipărit la Buzău în limba română în totalitate Pravoslavnica
mărturisire, 1691 şi Învăţătura de şapte taine, în 1702, celelalte cărţi tipărite aici fiind doar
parţial în limba română, şi anume numai acele părţi din slujbele religioase care puteau fi
traduse cu uşurinţă (tipicul, sinaxarul, parimiile), cântări religioase rămânând tot în limba
slavonă. Această parţialitate a limbii române aflată în cărţile buzoiene nu s-a datorat
împotrivirii înaltelor feţe bisericeşti faţă de introducerea limbii române . Era deja un fapt
depăşit. S-a datorat imposibilităţii acceptării versurilor şi a rimelor psalmilor din limba
slavonă sau din limba greacă la limba română care pe atunci avea un vocabular limitat şi „nici
lexicoane nu se aflau”îdeajuns pentru o traducere reuşită. Dovada că acele cărţi bisericeşti ce
nu conţin psalmi au fost traduse şi tipărite în timpul activitătii sale din Iaşi şi Bucureşti, la
aceasta adăugându-se cele două amintite mai sus, realizate la Buzău.
Este prezentă în cărţile tipărite de Mitrofan conştiinţa afirmării naţionale. În prefaţa
Bibliei de la 1688 se spune că n-a mai ramas „nici neam (...) care să nu citească într-a lor
limbă...”. Aşa că, în spiritul deşteptării iluministe, cărţile de căpătâi ale ortodoxiei trebuiau
traduse în limba strămoşească (măcar şi numai parţial) astfel încat „să lumineze celor den casă
ai bisericii noroade: Rumânilor, Moldovenilor şi Ungro- Valahilor”, „pentru mântuirea
noroadelor” şi „pentru învăţătura copiilor” pentru ca altfel „nu ne vom mai împrumuta dar de
acum înainte de unele ca acestea, ca mai înainte de la alţi”.

Calitatea de poet a lui Mitrofan este dată de versurile la stemă realizate de el în maniera
timpului. Aceste versuri îl fac pe Mitrofan un reprezentant de seamă al barocului în literatura
româna. Se remarcă printr-o accentuată sensibilitate lirică şi printr-un pronunţat stil metaforic.
A scris şi a semnat:

Stihuri politice 6 asupra cinstitii Cruci din stema Preluminatului Domn Io Constantin
Basarab Voievoda în Molitvenicul din 1699.
Stihuri politiceşti 6 asupra cinstitii Cruci din stema Preluminatului Domn Io Constantin
Basarab Voievoda în Psaltirea din 1701.
Stihuri în Învăţătura de şapte taine,1702, închinate lui Teodosie, Mitropolitul
Ungrovalahiei.
Stihuri în Liturghia din 1702 închinate lui Şerban Cantacuzino, paharnicul, editorul
cărţii.

I se mai atribuie şi alte versuri din cărţile tipărite de el dezvăluite de similitudinea dintre
ele în ceea ce priveşte versificarea şi tonul stilistic: cele din Minee, 1698; din Octioh, 1700;
din Triod, 1700; din Penticostar, 1701. În versurile sale praslăveşte figura lui Brâncoveanu ca
apărător al creştinătăţii, asemuit cu corbul cu crucea în mână, dar şi ca sprijinitor al tipăririi
cărţilor bisericeşti, asa cum este dat în stihurile din Triodul de la 1700, intitulate, nu ca
30
celălalte stihuri asupra stemei, ci Stihuri politice 12 asupra numelui Pre luminatului, slăvitului
şi blagoslovitului Domn Io Bostantin B. Basarab Voievoda:

Bună tocmire vedem, Doamne Constantine,

Ca numele-ţi cu fapta-ţi are întru tine.
Când Constantin tărie, stare închipuiaşte,
Ca şi din bună-ţi fapta chiar să dovedeşte.
Că tare stai şi grijeşti de casele sfinte
Şi de podoabele ei, din suflet fierbinte,
Cărţi tipărind ţării pre limba rumanească.
Dumnezeu a marii dăruiri să te învrednicească.
Ave-vei Măria Ta nemuritoiu nume
Ca şi sfântul Constantin într-această lume
Slăvi-vor cei următori pre sfântă Troiţa
Neuitându-ţi numele cel de bună viţă.¹

O ultimă calitate a lui Mitrofan, dar nu cea din urmă ca importanţă, a fost aceea de
gravor. Acelaşi simţ artistic prezentat în versurile sale se manifestă aici într-o manieră mult
mai evidentă. Gravuri semnate de el sunt foarte puţine, dar în spiritul aceleaşi idei, i se atribuie
multe alte gravuri. Cea mai cunoscută gravură semnată cu iniţialele M.E. (Mitrofan Episcopul)
Este o vignetă reprodusă în Triod si Octoih de la 1700 care reprezintă un serafim stilizat. Se
pare că atât pagina de titlu a Triodului (1700) cât şi o pagină întreagă din Octoik (1700) care
redă portretul Sfântului Ioan Damaschin au fost realizate tot de el. În acest portret Sfântul Ioan
Damaschin este prezentat stând pe un scaun în cadrul unui portal realizat în maniera
grecească, cu o carte în mână. Realizarea acestei gravuri dovedeşte mult simţ artistic dat de
elementele de perspectivă şi de prim-plan, de fineţea trăsăturilor sfântului gravat şi de lipsa
rigidităţii.
Activitatea cultural-tipografica a lui Mitrofan are o însemnătate deosebită în evoluţia
culturii româneşti la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. El a
lăsat posterităţii opere de înaltă artă tipografică, precum Octoihul şi Triodul din 1700, cele
mai frumoase cărţi ieşite de sub teascurile buzoiene, lucrări bisericeşti care au dus la stabilirea
limbii române ca limbă de cult (Biblia, 1688), precum şi cărţi care au avut rol de luminare a
norodului, cărţi de învăţătură pentru şcolile româneşti (Psaltirea, 1701). Reprezentant al
iluminismului românesc, Mitrofan a fost unul dintre cei mai importanţi tipografi ai Ţării
Româneşti care, alături de Antim Ivireanul, a dus epoca lui Constantin Brâncoveanu pe cele
mai înalte culmi de dezvoltare culturala şi de afirmare naţională.

31
¹Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p.403.
CAPITOLUL IV
A DOUA PERIOADĂ A ACTIVITĂŢII TIPOGRAFICE
LA EPISCOPIA BUZĂULUI,
SECOLUL AL XVIII-LEA

IV.1 ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ

A EPISCOPULUI DAMASCHIN (1702-1708)

În aceeaşi atmosferă de înalt avânt cultural din Ţara Românească s-a afirmat şi
Damaschin Voinescu, supranumit Dascălul. Luând parte încă din timpul Domnului Şerban
Cantacuzino la Traducerea Bibliei de la 1688, Damaschin Dascălul s-a impus treptat în
vremea lui Constantin Brâncoveanu ca un înflăcărat susţinător al introducerii limbii române în
biserică şi al deşteptării neamului Românesc prin cultură. S-a remarcat în acest sens mai ales
în urma activităţii sale tipografice de la Râmnic.

Damaschin Dascălul a fost un mare cărturar, cunoscător al limbilor greacă, latină şi

slavonă. Îl cunoştea încă din 1683, când la Bucureşti a tipărit Apostol, semnându-se
Damaschin Gherbest. Îl mai întâlnise ca tipograf- ucenic al lui Mitrofan şi tălmăcitor al
Octoihului de la Buzău din 1700, în care Teodosie precizează în prefaţă că a fost facut
„aproape din nou cu munca de Dascălul Damaschin al nostru”¹. Activitatea tipografică în
calitate de episcop a început-o în 1702, 3 octombrie, imediat după moartea lui Mitrofan, când
i-a luat locul acestuia în scaunul eparhial. Însă în perioada de 6 ani petrecuţi la Buzău (1702-
1708 ) nu s-au tipărit decât doua cărţi sub îndrumarea lui: şi anume, o Psaltire în 1703 şi un
Apostol în 1704. Psaltirea din 1703 are titlul întreg de pe foaia de titlu astfel:

Psaltirea / A fericitului Proroc şi împărat / A lui David / cu cântările lui Moisi şi / cu

Psalmi izbrani la Praznice, cu paraclisul Prea/ cistii, şi cu Pasahlii, carea / sau tipărit în
yilele prea / luminatului domn/ Io Constantin / Basarab Boevod. / Cu blagoslovenia prea
sfinţii / tului Kyr Teodosie / Cu mila lui Dumnezeu mi / tropolit a toată Ungrovlahiei / Întru
sfânta Episcopie a Buz(ăului) / 7211, de la Hristos, 1703.²
Cartea este -4º cu 8+242f. Tipar cu negru, iar titlul cu roşu şi negru. Pe verso-ul titlului
se află stema Ţării Româneşti, urmată de versuri la stemă, aceleaşi ca şi în Molitvenicul din
1699 realizat la Buzău.

——————————————————————————————————————————
¹Gabriel Cocora, Tipar şi cărturari, Bucureşti, Ed. Litera, 1977, p. 11.
32
² Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p. 540.

Înainte de cuprins se află o prefaţă a „purtătorului de grijă fiindu tipografiei, Gheorghie

Nicolaovici”. La sfârşitul cărţii: „Tipăritu-s-au aciastă sfântă şi Dumnezeiască Psaltire, prin
osteneala diorthosirii smeritului între Ieradiaconi, Grigorie Râmniceanul”.
Cealalta carte -Apostol- este o retipărire a Apostolului de la Bucureşti din 1683:

Apostol / Cu mila lui Dumnezeu / Sfântul. / Carele acum a doua oară, precum mai nainte au /
fost aşezat după cel grecesc, sau Tipărit. / În yilele prea Luminatului Domn, şi/ oblăduitoru a
toată Ţara Românească. / Io Constantin Basarab Voevod. / Cu blagoslovenia prea sfinţitului
Părinte / Kyr Teodosie / Mitropolitul a tiată Ungrovlahia / Şi sau tipărit în sfânta Episcopie
din Buzău / Prin osteneala a sfântului Episcopului / de Buzău Kyr Damaschin. / În anul dela
zidirea lumii, 7212. Iar de la Hristos 1704.¹

În folio cu 4+179 f. Tipar negru şi roşu cu 34 de rânduri pe pagină. Pe verso-ul paginii

de titlu se afla stema lui Constantin Brâncoveanu şi versuri la stemă. Cuprinsul este precedat
de o prefaţă semnată „Al măriei tale fierbinte de Dumnezeu rugătoriu, smeritul Damaschin,
Episcopul Buzăului”² închinată domnitorului. Prefaţa este încadrată la început şi la sfârşitul ei
de două gravuri foarte frumoase. Cea de la început reprezintă scena învierii lui Isus Hristos şi
este semnată de Ioanichie Bacov în anul 1700, iar gravura de după prefaţă reprezintă un
remarcabil portret al unul apostol, semnată Ursul. În 1708 Damaschin Dascălul va deveni
episcop de Râmnic în locul lui Antim Ivireanul care a devenit Mitropolit. Nu se ştie de ce în
această perioadă de 6 ani cât a fost episcop la Buzău, Damaschin nu a tipărit decât o carte, dar
opinia istoricilor este aceea a existenţei unui conflict între el şi Mitropolitul Teodosie cu
privire la tipărirea cărţilor în limba română. Conflictul nu este susţinut dacă ne gândim că
Mitropolitul Teodosie, ca un adept convins al principiilor brâncoveneşti, a susţinut în anii
trecuţi tipărirea cărţilor în limba româna (vezi activitatea lui Mitrofan).

—————————————————————————————————————
¹Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., I, p.454
33
²Prefaţa lui Damaschin la Apostol, Buzău, 1703, apaud Ioan Bianu, Op. Cit., I, p.455-457

IV.2 ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ ÎN TIMPUL

EPISCOPULUI METODIE (1741-1748)

După plecarea lui Damaschin la Râmnic, tiparniţa buzoiană a intrat în părăsire o

perioadă de 39 de ani, până când în scaunul episcopal a fost numit Metodie. El a păstorit la
Buzău 7 ani, timp în care el a dus o rodnică activitate culturală. A reparat teascurile şi a adus
la Buzău pe Ion Stoicovici tipograful, „fiul popii Iacov Staicovici, tipograful Mitropoliei”.
Acesta a tipărit un Apostol, 1743, un Ceaslov, 1743, un Catavasier, 1743 şi un Acatist, 1745.
Pe pagina de titlu a Apostolului:

Apostol / Cu mila lui Dumnezeu / Sfântul / Carele acuma a treia oară, precum mai nainte /
au fost aşezate după cel Grecesc, / Sau tipărit / În zilele prea Înaltului Domn, şi oblăduitorul
a toată Ţara Românească, / Io Mihai Racoviţa Voevod. / Mitropolit fiind a toată Ţara
Românească, / Kyr Neofit / Cu cheltuialaIubitorului de Dumnezeu, / Episcopul Buzăului, /
Kyr Metodie / Şi sau tipărit în Sfânta Episcopie din Buzău / În anul de la zidirea lumii 7281 /
Iar de la naşterea lui Hristos 1743. / De Ioan Staicovici Tipograful. ¹

În folio 2+178 f. Tipar roşu cu negru cu 34 de rânduri pe pagină. Înaintea textului se

afla aceeaşi gravură reprezentând Înălţarea, reprodusă după Apostolul din 1704, în interior
mai sunt alte câteva gravuri reprezentând figuri de sfinţi şi scene biblice reproduse după clişee
din alte tipărituri. Pe verso-ul paginii de titlu se afla stema dublă din Istoria Sfântă a lui
Alexandru Mavrocordat, cu iniţialeledomneşti ale lui Mihail Racoviţă, urmată de „Stihuri
politice 10 asupra pre înaltului, slăvitului şi blagoslovitului Domn Io Mihail Racoviţă
Voevodă”. Tot în 1743, Acatistul în 16º , cu 161f. Tipar roşu şi negru cu 17 rânduri pe pagină.
Anul de pe pagina de titlu este greşit. Anul de tipărire este 1743 după cum rezultă din
înştiinţarea de la f.154v.:

„Tipăritu-s-au în anul de la spăsenia lumii 1743, de Ioan Stoicovici Tipograful.”

Ceaslov / Ce cuprinde întru sine Slujba / Vecerniei, a Utreniei şi a / altor slujbe
trebuincioase. / Tipăritusau În zilele prea Înaltului Domn Io Mihai / Racoviţă Voevod. /
Mitropolit fiind a toată Ţara Românească, / Kyr Neofit / Cu cheltuialaIubitorului de
Dumnezeu, / Episcopul Buzăului, / Kyr Metodie / În sfânta episcopie a Buzăului. / Leat 7251. /
de Ioan Stoicovici Tipograful. Este în 8º mic 2+193f.² Este în limba slavonă şi în limba
română. Şi:
Catavasier / Acum intracest chip / tipărit. / Tipăritusau În zilele prea Înaltului Domn Io
Mihai / Racoviţă Voevod. / Mitropolit fiind a toată Ţara Românească, / Kyr Neofit / Cu
cheltuialaIubitorului de Dumnezeu, / Episcopul Buzăului, / Kyr Metodie / În sfânta episcopie
a Buzăului. / Leat 7251. / de Ioan Stoicovici Tipograful.
——————————————————————————————————————————
¹Ioan Bianu, Nerva Hodos, Bibliografie româneacă Veche 1508-1830, Bucureşti, Ed. Socec, 1910, tom II, p.65.
²Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., II, p. 100.
34
Este în 12º , 301p. Text român, slavon şi grec. Pâna în 1747 nu s-a mai tipărit nici o carte aici,
motivul fiind plecarea lui Ioan Stoicovici şi lipsa unui înlocuitor. În 1747 s-a mai tipărit un
Molitvenic, tipograful fiind Sabdu Irimia Simion:

Evanghelion / Adecă / Matvinică / Acum întracestasă chip Tipărit, după / orânduiala

celui Grecesc. / Întru al treilea, an din a patra / Domnie a prea luminatului / şi înălţatului
Domnului nostru / Io Constantin Nicolae Voevod. / / Mitropolit fiind a toată Ţara
Românească, / Kyr Neofit / Cu cheltuiala Iubitorului de Dumnezeu, / Episcopul Buzăului, /
Kyr Metodie / În sfânta episcopie a Buzăului. / Leat 7255.

Este în -4º ; 1+117f. Tipar roşu şi negru, cu 26 rânduri pe pagină. Pe verso-ul paginii
de titlu se afla stema unită a Moldovei şi Ţării Româneşti urmată de versurile:

„Bourul, corbul şi crucea, trei semne minunate

Darurile tale vestesc, Doamne pre înălţate
Bourul Domnul Moldovei că a fost te însemnează,
Corbul Ţării Rumaneşti stăpân te adeverează,
Iară cruce, praslăviei bun paznic te arată,
Constandine, pre înţeleptule, cu inima curată,
Aciasta în veci te va păzi cu cinste şi cu pace
Şi pre vrăşmaşi îi va surpa, ca praful iu face ”.¹

Pe una din paginile de la sfârşit se află numele tipografului: „Sandu Irimia

Tipograful” şi o înştiinţare editorială în care aflăm că această carte a fost tipărită după
Molitvenicul grecesc tipărit de Nicolae Glichi în anul 1691.

—————————————————————————————————————
35
¹Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., II, p. 100.

IV.3 ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ

DE LA EPISCOPIA BUZĂULUI
ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA

În istoria tiparului românesc, a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se caracterizează

printr-o schimbare fundamentală a rolulului cărţii în societatea românească. Curentul iluminist
este în plină afirmare în această perioadă prin activitatea Şcolii Ardelene în Transilvania. În
domeniul tipăririlor cărţilor s-a făcut saltul de la preponderenţa cărţilor de cult la apariţia a tot
mai multe cărţi laice, de învăţătură şi de propagare a ştiinţei (mai ales în tipografiile de la
Buda şi Blaj, unde au tipărit marii corifei ai iluminismului românesc).
Totuşi, în privinţa numărului de cărţi tipărite, activitatea tipografică nu a mai avut
aceeaşi amploare ca în secolul al XVII-lea. Anii de tipărire efectivă sunt foarte fragmentaţi în
această perioadă, atât în Transilvania, cât şi în Ţara Românească şi în Moldova. Acest lucru
s-a datorat faptului că stăpânirie străine (fanariotă, în Pricipate şi habsburgica în Transilania)
nu au fost interesate de editarea cărţilor în limba naţională. Activitatea aceasta a revenit unui
grup de elită românească, care, în contra vicisitudinilor istorice, a luptat permanent pentru
afirmarea iluministă şi a conştiinţei naţionale în contextul intrării societăţii şi culturii
româneşti pe făgaşul reânoirilor moderne.
În acest context, la Buzău, tipărirea cărţilor româneşti în a doua jumatate a secolului al
XVIII-lea a stat sub semnul activităţii episcopului Cosma, viitor mitropolit. După ce vreme de
15 ani tipografia buzoiană a stat în părăsire ca urmare a perindării unor episcopi greci „care n-
aveau un interes să tipărească cărţi româneşti”, la 30 septembrie 1763 este ales episcop
Cosma, care a păstorit până la 9 octombrie 1787.
Adept al propăsuirii neamului prin cultură, el a refăcut tiparniţele şi a adus ca tipograf
între 1767-1768 pe Ghinea Diaconu Stoicovici, probabil fiul lui Ioan Stoicovici, tipograful lui
Metodie şi pe „Constantin ucenicul dascălului Iordache”, Iordache fiind tipograful
Mitropoliei. Astfel în 1767 s-a tipărit:

Psaltirea / Fericitului Prooroc / Şi împărat David / cu molivtele după catisme şi cântările

lui Moisi: Cu Psalmi aleşi, şi / cu pripealele lor: Cu Paraclisul Prea / cistii cel mare, cu
Pashalie. Acum / Tipărită, în zilele Prea luminatului / Domn: Io Alexandru / Scarlat Ghica
Voevod. / Cu blagoslovenia Prea sfinţitului Mitropolt al Ungrovlahiei Kyr Grigorie / Prin
osatridia şi cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu, Kyr Cosma Episcopul Buzăului / În Sfânta
Episcopie a Buzăului. Dela Adam, 7205, dela Hristos 1767. / de Ghinea DiaconulStoicovi(ci)
Tipograful.

Este în 4º; 7+217f. Tipar negru cu 24 rânduri pe pagină. Pe verso-ul paginii de titlu se afla
stema Ţării Româneşti şi „Stihuri poetice 8 asuprapeceţii pre înălţatului Domn Io Ale. Sc. G.
Vvd. ”, urmate de o Predoslavie către cititoriu.¹

——————————————————————————————————————————
36
¹Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., II, p. 174-175
În 1768 s-au tipărit două cărţi: un Catavasier, tipograf fiind acelaşi Ghinea, şi o Liturghie
tipărită de Constantin:

Catavasierul / cu toate cele trebuincioase cântării. Ce se cânta preste tot anul / Catavasii
Rumaneşti şi Greceşti / Care acum s-au tipărit întru / întâia domnie a prea înaltului Domn /
Io Scarlat Ghica Voevod. / Cu blagoslovenia Prea sfinţitului Mitropolt al Ungrovlahiei Kyr
Grigorie / Prin osatridia şi cheltuiala iubitoriului de Dumnezeu, Episcop Buz(ău). / Chir
Cosma / în sfânta episcopie, / dela Adam 7276, Dela Hristos 1768. / / de Ghinea
DiaconulStoicovi(ci) Tipograful.

Este în -8ºmic;2+242f. Tipar roşu şi negru, cu 18 rânduri pe pagină. Pe verso-ul paginii

de titlu se afla o scurtă prefaţă semnată de „Ghine Diaconu Typ”.

Dumnezeieştile şi sfintele / liturghii / A celor dintre sfinţi Părinţilor noştrii, a lui Ioan
Ylataust, a lui Vasile cel Mare, şi a Prejedestenii. / Acum Tipăritp întru înâia domnie a /
Prea luminatului Domnuluinostru / Io Alexandru / Scarlat Ghica Voevod / Cu blagoslovenia
Prea sfinţitului Mitro / polit al Ungrovlahiei: / Kyr Grigorie / Prin osatridia şi cheltuiala
iubitoriului de Dumnezeu, Kyr Cosma Episcopul Buzăului / În Sfânta Episcopie a Buzăului.
Dela Adam, 7277 / De Constantin UceniculDascăl Iordache Typ(ograful).

Format în -4º mic; 2+272f. Tipar roşu şi negru, cu 24 rânduri pe paginâ. E verso-ul
paginii de titlu se afla stema Ţării Româneşti şi versurile din Psaltirea de la Buzău din 1767.¹
În tomul IV al Bibliografiei Româneşti Vechi, autorii mai indică două cărţi tipărite la Buzău
în această perioada: un Catavasier din 1762 şi un Penticostar din 1764, având ca numere de
ordine 126 şi 130, p. 79-80. Însă nu se indica titlul complet al vreuneia dintre ele. Ei
menţionează că profesorul Damian Bogdan a găsit Catavasierul, fără să aibă specificat anul
de apariţie şi nici locul tipăririi, dar „deosebit de toate Catavasierele tipărite până la cel de la
1768 la Buzău”. Se susţine apariţia lui la Buzău prin identitatea tehnicii tipografice cu cel
tipărit în 1768, iar anul 1762 rezultă din studiul Pascaliei.
În secolul al XVIII-lea activitatea tipografică de la Buzău a fost sporadică şi săracă.
Într-un secol s-au tipărit tot atâtea cărţi cât a reuşit Mitrofan să tipărească în 12 ani(10 cărţi).
Ţinându-se cont de condiţiile vitrege ale istoriei, de faptul că domnitorii fanarioţi nu s-au
interesat deloc de tipărirea cărţilor româneşti, totuşi produsele tipografiei buzoiene au
continuat acelaşi făgaş de susţinere a limbii române scrise, înscriindu-se pe drumul luat de
cultura română la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de iluminare naţională şi propăsire culturală.

—————————————————————————————————————
37
¹Ioan Bianu, Nerva Hodos, Op. Cit., II, p.174-175
CAPITOLUL V
A TREIA PERIOADĂ A ACTIVITĂŢII TIPOGRAFICE
LA EPISCOPIA BUZĂULUI,
SECOLUL AL XIX-LEA

Secolul al XIX-lea a reprezentat o perioadă de adânci refaceri pe plan social şi cultural

în toate cele trei ţări româneşti. În continuarea ideilor moderniste de la sfârşitul secolului al
XVIII-lea, societatea românească a cunoscut transformări importante pe fundalul emancipării
poporului român. Feudalismul din Ţările Române a fost puternic zguduit de revoluţia lui
Tudor Vladimirescu din 1821. În 1822 s-au instaurat domeniile pământene după o perioadă
de peste un secol de regim fanariot (Moldova 1711, Ţara Românească 1716), iar în
Transilvania stăpânirea habsburgică a căpătat o faţă mai umană prin împaratul Iosif al II-lea,
adept al iluminismului. De asemenea, în această perioadă s-a dezvoltat în Ţările Romîne o
clasă de mijloc ridicată din sânul orăşenimii şi al ţăranilor liberi, clasa ce-a devenit principala
promotoare a ideologiei naţionale, burghezia.
Cultura în această perioadă a avut caracteristici diferite în cele trei ţări româneşti chiar
dacă, în principiu, a evoluat sub forma aceloraşi principii iluministe. În Transilvania,
activitatea culturala a fost strâns legată de ideea de egalitate în drepturi a românilor, de
recunoaştere a poporului român ca naţiune de sine stătătoare pe baza latinităţii de limbă şi
neam. Aici lupta politică a fost mai accentuată datorită aprigei dominaţii habsburgice. În Ţara
Românească şi în Moldova activitatea culturală s-a bazat mai ales pe statornicia limbii române
ca limbă de origine latină şi pe ideea de unitate a tuturor românilor în contextul eliberării de
sub regimul fanariot.
În domeniul tipăririi cărţilor, perioada de început de secol XIX s-a caracterizat prin
laicizarea treptată a cărţii, proces început încă din secolul trecut. Cartea a devenit instrument
de luptă socială şi totodată de educaţie naţională. În Ţara Românească boierii luminaţi,
Precum Iancu Văcărescu, Iordache Golescu şi Dinicu Golescu au participat activ la mişcarea
cultural-ideologică a burgheziei. În Transilvania activitatea tipografică a fost cel mai
important aspect de luptă socială şi culturală a reprezentanţilor Şcolii Ardelene. Aici s-au
tipărit cele mai multe cărţi laice, cărţi cu caracter istoric, filozofic în care ideea de latinitate a
limbii şi poporului român a reprezentat elemente de bază pentru demonstraţii istorice şi
lingvistice ajunse la exagerări intenţionate, precum demonstrarea originii pur latine a limbii
române de către Samuil Micu şe Gheorghe Şincai: Elemente linquae daco romane, de
Gheorghe Şincaio (Buda, 1806); Istoria, lucrările şi întâmplărileromănilor pe scurt, de
Samuil Micu (Buda, 1806); Hronica românilor şi a ma multor neamuri, de Gheorghe Şincai
(Buda, 1808); Istoria pentru începutul românilor în Dachia, de Petru Maior (Buda, 1812). S-
au tipărit, de asemenea, şi lucrări ştiinţifice cu scop deluminare a maselor, activitate începută
în secolul trecut tot de reprezentanţii ardeleni. Unele din aceste lucrări au fost: Economia
stupilor, Viena 1785 continuată în 1806 cu Povăţuirea către economia de câmp, Buda 1806a
lui Gheorghe Şincai,şi cu Cartea de mână pentru bine orânduita economie, lucrarea

38
câmpuluişi pentru plămădireaa vitelor şi a păsărilorcelor casnice, spremare treabă a
plugarilor celor româneşti, de Grigore Obramovici, (Buda, 1807)
Tot pentru luminarea maselor s-au tipărit foarte multe manuale şcolare care în
Transilvania au fost realizate pe baze ştiinţifice de către corifeii Şcolii Ardelene, pe când în
Ţara Românească şi în Moldova erau încă produse ale bisericii care controla , de fapt, şi
activitatea şcolară de aici. Pionierii şcolii laice româneşti au fost în Transilvania Dimitrie
Eustatievici, Radu Tempea şi Gheorghe Şincai, iar ăn Principate Amfilohie Hotiniul,
„adevăratul precursor al învăţământului naţional laic şi al naturalismului în cultura română”¹
S-au tipărit abecedare, manuale de geografie, de istorie, de matematica, dar şi gramatici
româneşti. S-au tipărit de asemenea şi cărţi de drept pe principiile dreptului natural.De
asemenea , în spiritul instruirii populare şi pentru satisfacerea nevoilor de lectură şi învăţătură
au fost reeditate cărţile noastre populare, s-au tipărit almanahuri şi calendare. Tipărirea
calendarelor româneşti a fost o activitate realizată într-o perioadă în care acestea erau o formă
de popularizare a informatillior în toată Europa, de instruire prin lectură. Ele au constituit o
preocupare a Şcolii Ardelene care şi-a propagat ideile de iluminare a maselor şi de emancipare
a burgheziei şi a negustorimii prin informaţiile cu caracter educativ şi moralizator, din cursul
acestora: erau prezente sfaturi generale pentru îngrijirea bolnavilor , pentru educarea copiilor,
dar şi diferite bucăţi literare, anecdote şi satire moralizatoare.
S-au tipărit şi primele ziare româneşti: în Ţara Românească, Curierul Românesc,
realizat de Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti, prima aariţie fiind pe 8 aprilie 1829 şi în
Moldova, Albina românească a lui Gheorghe Asachi, la Iaşi, în 1 iunie 1829. S-a manifestat
interes pentru literatura universală, mulţi intelectuali români învăţând la şcoli din Europa şi,
mai ales, în Franţa şi astfel revenind în şară, au tradus romane, piese de teatru, tratate
filozofice şi enciclopedii în spiritul vremii.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea s-a dezvoltat o activitate editorială pe lângă
tipografii. Astfel, diferiţi intelectuali din rândul burgheziei sau ai boierimii luminate ofereau
sume de bani necesare apariţiei unei sau mai multor cărţi, sau tipografii închiriau tipografii
bisericeşti pentru a-şi realiza propriile apariţii. În Ţara Românească şi în Moldova această
îndelemnicire de felgher(editor) s-a dezvoltat mai târziu decât în Transilvania datorită
momopolului bisericesc al tiparurilor la începutul secolului al XIX-lea. De aceea toţi cei care
doreau să-şi tipărească cărţile apelau la tipografiile laice de la Sibiu, Viena şi mai ales Buda
unde activau reprezentanţii Şcolii Ardelene şi unde se realizau tipărituri la comandă. Prima
tipăritură laică din Ţara Românească a fost înfiinţată şa 3 noiembrie 1817 de către doctorul
Constantin Caracas, stolnicul Răducanu Clinceanul şi slugerul Dumitrache Topliceanu în
casele domneşti de la cişmeaua Mavrogheni, prin porunca domnului de atunci, Ion Caragea.
Această tipografie era privilegiată prin monopolul pe care îl deţinea asupra tipăriturilor, vodă
Caragea dând o poruncă rin care nu se admitea înfiinţarea altei tipografii timp de 20 de ani. În
această tipografie s-au tipărit în limbile română şi greacă manualeşcolare, atât pentru şcolile
româneşti, cât si pentru cele greceşti, dar şi cărţi bisericeştisupuse cenzurii
(teorisirii)mitropolitului. Prima lucrare tipărită în „privilegiata tipografie” a fost Legiuirea lui
Caragea în anul 1818. Tot aici s-a tipărit şi Proclamaţia lui Tudor Vladimirescu din 1821.

—————————————————————————————————————
39
¹Mircea Tomescu, Op. Cit., p. 113.
După revoluţia lui Tudor Vladimirescu(1821) şi după tratatul de la Adrianapol(1829)
prin care s-a dat libertatea comercială pentru români şi, astfel, poibilitatea de dezvoltare a
capitalismilui, societatea românească din cele trei principate a căpătat noi dimensiuni de
dezvoltare. Pentru Ţara Românească şi Moldova, desfinţarea vămilor interne şi prevederile
economico- administrative şi politice al Regulamentului organic au reprezentat paşi majori în
pregătirea Unirii din 1859, realizându-se o unificare importantă a unor instituţii din cele două
regiuni. De asemenea, Revoluţia din 1848, deşi a fost învinsă, a reuşit să impună caracteristici
moderniste atât pe plan social, cât şi în plan cultural.
Astlel, în aceste condiţii, cultura româna a căpătat un nou avânt ideologic modernist.
Tânăra burghezie română, dornică de afirmare, avea nevoie de toate instrumentele necesare
luptei contra feudalismului. Un astfel de instrument, a fost cultura şi, mai ales, emanaţia
culturară oferită de cartea românească. În acea perioadă de influenţă culturală franceză, cărţile
româneşti erau traduse în limba franceză, scrieri literare şi stiinţifice reprezentative în acea
vreme, cât şi adaptări ale manualelor de învăţătură modernistă. Tipografii editori erau la mare
cinste la acea vreme. Cei mai importanţi au fost Ion Heliade Rădulescu, în Ţara Românească,
Gheorghe Asachi, în Moldova şi Alexandru Gavra în Transilvania. In paralel activitatea de
traducere, tipărirea şi editarea cărţilor originale a devenit o preocupare majoră, mai ales după
revoluţia de la 1848 prin demersurile lui Mihail Kogălniceanu. S-au tipărit lucrări prorii ale
reprezentanţilor literaturii noastre paşoptiste, cărţi de educaţie, învăţământ şi de ştiinţă. În
continuare erau la mare cinste calendarele şi almanahurile ca mijloace de delectare dar şi de
instruire.
Cel mai important centru tipografic în Tara Românească era în continuare cel de la
Cişmeaua Mavrogheni care şi-a continuat activitatea sub conducerea lui Ion Heliade
Rădulescu şi al lui Nicolae Rădulescu. Aceştia au cumpărat-o de la urmaşii proprietarilor din
1817. Deşi Regulamentul Organic din 1832 prevedea înfinţartea altor tipografii, acest lucru nu
s-a putut realiza decât după 1837 când a expirat monopolul tipografiei lui Ion Heliade
Rădulescu, monopol dat de Vodă Caragea în 1817. Ca urmare, în 1837 s-a înfinţat o tipografie
condusă de librarul Frederic Walbaum care mai târziu în 1864 a fost cumpărată de C.A.
Rosetii. În 1839 s-a înfinţat tipografia Colegiului Naţional Sf. Sava, şi înca multe alte
tipografii, atât în capitală, cât şi în provincie.
În Moldova funcţionau încă tipografia de la mânăstirea Neamţ şi cea de la
mitopolia din Iaşi, iar Gheorghe Asachi a înfinţat în 1832o tipografie laică numită Institutul
Albina Românească, tipografie ce deţinea monopolul moldovenesc în acest domeniu pe o
perioadă de 15 ani. În 1839 Mihail Kogalniceanul a înfiinţat o tipografie ca împotrivirea a
monopolului deţinut de Asachi, monopol ce înfrâna dezvoltarea activităţii tipografice
moldoveneşti. Însă ea a fost vândută lui Asachi în 1846, care a încorporat.o tipografiei proprii.
După expirarea monopolului lui Asachi, în Moldova s-au înfiinţat mullte alte tipografii. În
acest climat general de modernitate a dezvoltării culturare, la Buzău s-a desfăşurat o activitate
tipografică noua sub îndrumarea celor trei episcopi importanţi ai secolului al XIX-lea
Chesarie, Filotei şi Dionisie Romano.

40
 V.1. ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ BUZOIANĂ ÎN TIMPUL
EPISCOULUI CHESARIE

Chesarie a fost numit episcop de Buzău la data de 5 aprilie 1825 şi a păstorit această
funcţie timp de 21 de ani, până la moarte sa în 1846, 30 noiembrie. Având numele de mirean
Constantin Căpăţână, viitorul episcop s-a născut la Bucureşti în anul 1784, pe strada Cavafii
Vechi. A fost dat de părinţii lui spre educare episcopului Iosif al Argeşului(1793-1820) care l-
a înscris la şcoala grecească de la Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Mai târziu, dupa ce şi-a
însuşit cunoştinţele intelectuale , a devenit arhidiacon şi econom la mânăstirea Antim din
Bucureşti. Mentorul său, Iosif, episcopul Argeşului i-a dat numele de Chesarie, în amintirea
marelui Chesarie al Râmnicului. La mânăstirea Aantim a fost coleg cu ierodiaconul Grigorie,
viitorul mitropolit Grigorie al IV-lea Minculescu. Acesta, odată ajuns mitropolit, l-a adus pe
Chesarie ca econom şi arhidiacon la mitropolie, postura în care a fost găsit înainte de a ajunge
episcop de Buzău.
Odată instalat în scaunul eparhial de la Buzău el a început activitatea de
rexconstrucţie a vechiului centru monahal de pe aceste meleaguri şi a reluat activităţile
culturare lăsate in paragina aici şi, implicit, activitatea tipografică. Fiind un înflăcărat partizan
al ideilor moderniste culturare care circulau la acea vreme, după revoluţia lui Tudor
Vladimirescu, a început lupta pentru afirmare a culturii naţionaleîn faţa elementelor de cultură
fanariota, de instaurare a limbii greceşti care luase locul limbii slavone, dorindu-se a fi şi ea o
limbă sacră, o limbă de cultură de mai largă circulaţie.
Astfel, grija lui cea dintâi a fost să înfiinţeze o şscoală în limba română care să îi ia
locul şcolii greceşti de pe meleagurile Buzoiene. În conformitate cu Regulamentul Organic,
Chesarie a clădit un local din bunurii proprii pentru o şcoală publică în Buzău, care a fost
inaugurată la 10 decembrie 1833. De asemenea, tot el a pus bazele Seminarului Teologic de la
Buzău şi a clădirii acestuia, în 1836, unde a adus profesori pe mari cărturari ai epocii, ca
Gavril Munteanu, Directorul seminarului Dionisie Romano, I.D. Petrescu şi alţii. A mai
înfiinţat o şcoală de muzică bisericească(1826) unde au activat vestiţi cântăreţi din acea
vreme, Matache şi Iosif Naniescu, viitorul Mitropolit al Moldovei, cât şi o şcoală de zugravi şi
pictori. Activitatea de restaurare a aşezămintelor bisericeşti din eparhia Buzăului a fost amplă
şi bine condusă de episcopul Chesarie; lui i se datorează noua faţă a palatului episcopal, a
bisericii episcopale şi a împrejurimilor episcopiei, cât şi reconstrucţia multor alte biserici de
pe teritoriul buzoian.
Tipografia buzoiană a fost reânfinţată de el în anul 1834 cu teascuri noi aduse de la
Buda după ce aceasta stătuse în paragină mai bine de 60 de ani (din1768, în timpul lui Cosma,
episcopul). Mare ubitor de carte românească, simţind lipsa acesteia din biserici şi din şcoli,
Chesarie a fost cel care l-a ajutat mai întâi pe prietenul său mitropolitul Grigorie al IV-lea să
înfiinţeze o tipografie proprie la Buzău în timpul refugiului acestuia e aceste meleaguri,
tipografie în care s-a tipărit 4 lucrări, traduceri ale mitropolitului din limba greacă.

41
 În condiţiile în care tipografia lui Ion Heliade Rădulescu şi Nicolae Rădulescu de la
Bucureşti deţinea monopolul tipografic tipografic la acea vreme, episcopul Chesarie s-a
adresat lor cu rugămintea de a tipări un Liturghier, neapărat necesar pentru slujbele bisericeşti,
el dând o anumită sumă de bani în avans. Dar, nerăbdător a acoprii mai repede nevoile de
carte din biserici şi şcoli, el nu a mai aşteptat terminarea acestei comenzi şi, încălcând
privilegiul domnesc, şi-a înfinţat propria tipografie pe domeniul episcopiei sale. Această
acţiune a sa a atras mânia lui Ion Heliade Rădulescu care l-a atras într-un proces judecătoresc
pe sfântul episcop, încercând sa oprească nevolnica iniţiativă care se desfăşura „în
contraband”. După cum arată istoricii vremii, se pare că episcopul a pierdut acest proces, însă
acest lucru nu l-a oprit în acţiunea sa de a da viaţă cărţilor cu propria cheltuială. Astfel, a adus
în nou înfiinţata tipografie pe Vasile Manole Buga, fost conducător tehnic la Cişmeaua
Mavrogheni, care timp de 5 ani (1834-1839) a condus activitatea tipografică buzoiană. Din
1839, în locul lui Buga a venit ierodiaconul Dionisie Romano ca unul care era priceput în ale
tipografiei deoarece fusese lucrătot la „tipografia privilegiată” şi apoi zeţar când aceasta a fost
cumpărată de Heliade Rădulescu.
Sub conducerea celor doi au ieşit de sub teascurile tipografiei într-o perioadă de 21
de ani cât a fost episcop Chesarie, peste 50 de tipărituri lucrate de zeţari(„aşezători de
sloave”) Petre Bărbulescu şi Marin Diaconescu şi de tipăritorii Constantin Raicovici şi Petre
Golea. Tematica cărţilor tipărite atunci a fost una variată, de la cărţi de cult pentru preoţi, dar
şi cărţi laice, filosofice, beletristice. S-au tipărit, de asemenea şi diferite discursuri şi
cuvântări ţinute cu diferite prilejuri şi sărbători. De asemenea tot în timpul lui Chesarie s-a
tipărit si primul periodic bisericesc buzoian, intitulat Vestitorul bisericesc, realizat de Dionisie
Romano. Toate aceste teme vaste temonstrează că tipografia lui Chesarie nu a fost una
specializată numai în cărţi bisericeşti, ci, în spiritul acelor vremi de redeşteptare naţională la
care Chesarie a aderat din tot sufletul, s-au tipărit cărţi de luminare a norodului, de învăţătură
laică, de instruire publică cât şi de lectură, traduceri din literatura vremii.
Tot în spiritul acelor vremuri, la Buzău a mai fost prezentă o caracteristică
importantă în activitatea tipografiilor, şi anume activitatea editorială: pe lângă cărţile tipărite
„cu toata cheltuiala iubitorului de Dumnezeu episcop al Buzăului chir Chesarie”, s-au realizat
multe cărţi editate de diferiţi intelectuali ai vremii, de boieri, negustori sau burghezi. Cei mai
imortanţi au fost: Dionisie Romano, economul Filotei şi Eufrosin Poteca.
Prima carte tipărită în „nou făcuta tipografie” a fost:

Sfătuire foarte frumoasă şi pe scurt către cel ce se pocăieşte, cum se cuvine să se

mărturisească, de la mai mulţi dascăli adunată spre folosul de obşteal celor care vor citi şi
tipărită cu blagoslovenia prea osfinţitului Mitropolit a toată Ungrovlahiei Chiriu Chir
Grigorie. Şi cu toată cheltuiala dumnealui logifăt Nicolae Bitcoveanu. În sfânta episcopie
Buzău. Întru a sa acum din nou făcută tipografie la anul de la Hr. 1834 aprilie 25.

42
 Format în 8º(19x 16 cm), 2+ 64 p. Are patru capitole intitulate: I. Cum să cuvine
mai înainte să gătească când va să se mărturisească, II. Cum să cuvine să se mărturisească
păcătosul, III. Cum să cuvine să primească cu bucurie canonul sau, IV. Cum să se păzească

după mărturisire păcătosul.¹

Este o carte de învăţătură bisericească.
Cărţile de cult atât de necesare s-au tipărit în această perioadă la Buzău într-un
număr foarte mare, multe dintre acestea fiind reeditări ale altora mai vechi, altele fiind cărţi de
învăţătură bisericească trebuincioase seminarului nou înfiinţat. Asfel, s-a tipărit în 1834:

Sfînta Evanghelie tipărită acum într-acest format cu cheltuiala D. Vasile Manole Buga
derectorul Tipografiei. În zilele înaltului în toată Ţara Românească Alexandru Dimitrie
Ghica. Cu blagoslovenia iubitorului de Dumnezeu Episcopul Buzăului Chiriu Chesarie. În
sfînta Episcopie Buzău. Într-a sa din nou facută tipografie. Anul 1834. August 25.

Este în 4º (21x 16 cm) cu 276 p. Titlul este înconjurat de un format de vrejuri cu frunze şi
flori, iar pe verso-ul foii de titlu se află gravura Coborârea de la cruce în chenar tipografic,
sub care se află troparul Iosif cel cu bun chip. La începutul fiecărei Evanghelii se dă icoana
evanghelistului respectiv, începutul capitolelor având litera cu podoabă.²

Cazanii ce cuprind în sine Evangheliile tilcuite ale Duminicilor de preste an şi cu

Cazanurile sinaxarului praznicilor împărăteşti şi ale sfinţilor celor mari a 12 luni de peste an.
Carele nai îndeptându-se atât la vorbă, fiind cea veche foarte proastă, cât şi la noimii în alte
locuri aflându-se greşite, s-ai tipărit în zilele prealuminatului şi prea înălţatului nostru Domn
a toată Ţara Românească Alexandru Dimitrie Ghica Voevod. Cu blagoslovenia şi cu toată
osârdia iubitorului de Dumnezeu episcop al sfintei episcopii Buzău, Chriu Chesarie. În sfânta
episcopie Buzăul. Într-a sa acum nou facută tipografie la anul mântuirii 1834, noiembrie 3.

În folio (28x 24 cm), cu 408p. Pe verso-ul foii de titlu se afla stema Ţării Româneşti urmată
de versuri la stemă . Pe pagina următoare se afla o prefaţă intitulată Ctre pravoslavnicul
cetitor³ în care Chesarie îndeamnă să se folosească aceste Cazanii, să nu se ţină în lăzi,
acoperindu-se de praf pentru că în această carte vor găsi „învăţături mai dulci decât mierea şi
fagurul” care sunt „spre folosul tuturor, iar mai virtuos al celor proşti şi lecuitori pe afară la
sate”.
În 1835:

Psaltirea Proorocului şo Împăratului Davis. Acum într-acest chip tipărită în zilele prea
luminatului şo prea înaltului nostru Domn a toată Ţara Românească Alexandru Dimitrie
Ghica Voevod. Cu blagoslovenia şi toată osârdia iubitorului de Dumnezeu eiscop al sfintei
Episcopii a Buzăului Chiriu Chesarie. În sfânta Episcopie Buzău. Într-a sa acum din nou
făcută tipografie la anul mântuirii 1835, februarie 4.

43
—————————————————————————————————————
¹Gabriel Cocora, Tipar şi cărturari, Bucureşti, 1977.
²Ibidem, p. 36.
³Ibidem.

În 8º (17,5x 10,5 cm) cu 124 p. La început sunt două prefeţe semnate de „Filotei
arhidiacunul sfintei episcopii Buzău” , prima adresată episcopului Chesarie în care se
specifică că această cărticică este tradusă „din limba sârbească şi îndreptată duă cea grecească
de un iubitor de neam” fiind tipărită „întâi la Viena şi a doua oară la Sibiu”. A doua prefaţă,
intitulată Către coitorul de bine cititoriul da şi cuprinsul cărţii. Cartea cuprinde şi îndrumări
pentru mireni, cum să se poarte în biserică, ca de exemplu să nu stea picior peste picior
„evropieneşte” şi să nu se uite după cine nu trebuie.
La sfârşitul cărţii se află Cuvânt carele s-au zis de sfiinţia sa Dionisie Romano,
rofesor naţional din Buzău, la sfinţire bisericii sfintei Episcopii Buzău cei preânnoite de
preasfiinţitului episcop D.D. Chesarie

Molitvenic bogat. Carele mai îndreptându-sa de multe greşeli sau tipărit sau tipărit acum
intracest chip în zilele prea luminatului nostru Domn a toată Ţara Românească Alexandru
Dimitrie Ghica Voevod. . Cu blagoslovenia şi toată osârdia iubitorului de Dumnezeu eiscop
al sfintei Episcopii a Buzăului Chiriu Chesarie. În sfânta Episcopie Buzău. Într-a sa acum din
nou făcută tipografie la anul mântuirii 1835, iunie 25.

În 4º (23x 17 cm), legată în pânză şi carton; 644p. La sfârşit tipografii cer iertare de
eventualele greşeli atât de traducere cât şi de tipărire.
În 1836: Prohodul Domnului Dumnezeu Şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. În 4º
(23,5x 17 cm), legată în piele, 38 de pagini. E verso-ul paginii de titluse află o gravură
intitulată Prinderea Domnului nostru Isus Hristos, încadrată de chenar şi frunze şi flori.
Cartea începe cu prefaţa în care Chesarie spune că pentru această lucrare l-a adus pe
ieromonahul Macarie pentru ca „să alcătuiască româneşte această sfântă cântare după
înfiinţarea celor greceşti”.
Apostol-în folio (32,5x 22,5 cm); 232 p.
Pe ultima foaie tiografii cer iertare de greşelile strecurate în carte, semnând: Petre
Bărbulescu, aşezătorul de slove, Marin Diaconescu, aşezător de slove, Constantin Raicovici,
tipăritorul, Petre Golea, tipăritorul.¹

Sfânta Scriptură pe Scurt. Cuprinsă într-o sută şi patru istorii, culese din Biblie şi din
Evanghelie Şi urmată de un mare catehism pentru seminare.

În 4º (22x 16,5 cm)cu 2+280+80+7 p. Cuprinde 104 istorii biblice. Este prima „Mică
Biblie” românească. La început (p 1-6) se află un cuvânt către cititor semnat de Nichifor
ieromonahul Teotochi, apoi altul semnat de Toma Mandacas (p 7-8). Cartea are 25 de
capitole.

44
—————————————————————————————————————
¹Gabriel Cocora, Tipar şi cărturari, Bucureşti, Editura Litera, 1977, p37.

În 1837:
Apele metaliceale Rumâniei Mari, cercetate, descrise şi însoţite cu o dietetică şi
macrobiotică în luminate zilele sale Alexandru Dimitrie Ghica Vvd. Domn stăpânitor a toată
Ţara Românească de Ştefan Vasile Episcopul Doctorul Poliţiei Bucureştilor spre obştescul
folos al sănătăţii pătimaşilor de boale hronice. Tipărită cu blagoslovenia Prea Sfinţiei sale
Chiriu Chesarie Episcopul Buzăului. În tipografia sfintei episcopii la anul 1837. Supt
direcţia D. Vasile Manole.

În 4º (28,5x 12 cm); 152+2p. Cartea este închinată episcopului Chesarie de către autorul
Ştefan Episcopul Doctorul care arată în prefaţă că a alcătuit această carte pentru „obştescul
folos al sănătăţii pământenilor şi de mântuirea boalelor hronice”. În continuare, autorul
dovedeşte că era la curent cu disputa „între profesorii doctoriceşti ai Evropii ” cu privire la
apele reci şi cele calde binefăcătoare. În folio (36x 24 cm),legată în scoarţă de lemn si piele;
270+ IV p. Pe verso-ul foii de titlu se află stema Ţării Româneşti urmată de Stihuri
politiceasupra coroanei slăvitului şi binecredinciosului Domn Alexandru Dimitrie Ghica
Voevod.
În 1838:

Carte foarte frumoasă folositoare de suflet. Despariţia în trei părţi, dintru carele cea
dintâiu cuprinde învăţătura către Duhovnic. A doua canoanele sfântului Ioan Postelnicu. Iar
a treia, sfătuire dulce către cel ce se istoveşte. Tălmăcită din limba grecească şi acum aici a
patra oară tipărită în zilele prea luminatului şi prea învăţatului nostru domn Alexandru
Dimitrie Ghica Voevod. Cu blagoslovenia şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu
Episcop al Sfintei Episcopii Buzăul. În anul 1838 Aprilie 28. Supt direcţia D. Vasile Manole.

În 4º (23x 18 cm); 152p. Pe verso-ul foii de titlu se afla o gravură pe o pagină întreagă
reprezentând Coborârea de pe cruce, încadrată în frunze şi flori. După pagina 92 urmează o
nouă pagină de titlu, încadrată de ornamente tipograficecu doua vignete şi titlul cărţii a treia
tipărită tot aici în 1834. Pe vero gravura Buna vestire, semnată Ghervasie. Există cinci pagini
numerotate car cuprind prefaţa lui Chesarie, urmată de o gravură reprezentând pe Sfântul
Vasile cel Mare, semnată „Ieromonahul Constantin”.
Acatistier , 1839, octombrie 8, reprezintă o reeditare a celui din 1837.
În 1839:

Catihist sau învăţătură sre dogmele şi tainele bisericii noastre. Cu blagoslovenia Prea
sfinţitului Episcop al Sfintei Episcopii Buzăul D.D. Ghesarie. Tipărit prin osârdia şi
cheltuiala sf. Sale ierodiaconul Ieraclie din Sfânta Episcopie Buzăul. În tipografia Episcopii
anul 1839 ianuarie 25.

45
 În 4º (22,4x 17,5 cm), 34p. Este o reprezentare a catehistului tradus de arhim Eufrosin
Potecă şi tipărit împreună cu sfânta scriptură pe scurt, la Buzău, în 1836.

Panihida împreună Şi Litia Mica. Cartea cuprinde în sine orânduiala cand facem
pomenire pentru cei morţi. Acum într-acest chip tipărită. Cu blagoslovenia iubitorului de
Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii Buzăul D.D. Chesarie. Cu cheltuiala sf. Patriarh
Teofilact, eclisiahul sfintei episcopii Buzăul. În tipografia sfintei Episcopii. În anul 1839 iulie
în 10.

În 4º (23x 17,5 cm); 44 p.

Chiriacodrominul sau cuvinte morale pentru fiecare duminecă a anului. Ale prea
sfinţitului Nichifor arhiepiscopul Astrahamului. Tipărit cu blagoslovenia iubitorului de
Dumnezeu episcop al Sfintei Episcopii Buzăul D.D. Chesarie. Prin străduinţa şi cheltuiala
sfinţiei sale părintelui Ierotei inspectorul Seminarului Sfintei mitropolii şi a ierodiaconului
Dionisie profesor naţional şi director tipografiei sfintei Episcopii Buzău. În tipografia sfintei
Episcopii Buzău. La anul 1839 iulie 15.

În 4º (23x 17,5 cm), 479 p. Lucrarea începe cu o prefaţă semnată de ieromonah Ieroftei şi
ierodiacon Dionisie îc care cei doi arată necesitatea tipăririi acestei cărţi „ca să nu rămâie
lipsiţi de această comoară doritorii de citire”. Ea a fost „tălmăcită din elineşte de învăţaţii
dascăli Gheratie şi Grigorie” şi s-a dat în tipar pentru a doua ediţie, mai făcându-se şi ceva
îndreptări...”.

Slujba Paraclisului şi a Acatistului celui între sfinţi Părintelui nostru Alexandru

patriarhul Constzantinopolului ce să serbează în 30 de zile ale lui Augut, carea acum din nou
alcătuindu-să s-au tipărit într-acest chip, în zilele prea înaltului nostru Domn Alexandru
Dimitrie Ghica. Cu blagoslovenia iubitorului de Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii
Buzăul. D.D. Chesarie. Prin osârdia şi cheltuiala meritului între preoţi Alecsandru Popescu,
de carele s-au şi întocmit cu podobii potrivite după cele greceşti şi tonisite în stihuri , având
într-ajutoriul tonisire şi pe Antonie Pan, cântăreţ de muzichie românească. În tipografia
sfintei tipografii Buzăul. La anul 1839 august în 25.

În 4º (25x 19 cm), 6+37+1 p. Pe verso-ul foii de titlu se află o invocare în versuri câătre
sfănt, urmată pe următoarea pagină de o închinare facută de „smeritul preot Alecsandru
Popescu” domnitorului şi de o închinare către episcopul Chesarie.

Slujba Sfântului Alecsandru Arhiepiscopul Constantinopolii. Tipărită în zilele prea

înaltului nostru Domn Alexandru Dimitrie Ghica. Cu blagoslovenia iubitorului de Dumnezeu
Episcop al sfintei Episcopii Buzăul D.D. Chesarie. Prin osârdia şi cheltuiala dumnealui

46
marelui Duhovnic Alexandru Scarlat Ghica. Spre a se întipări în dar. În tipografia sfinte
Episcopii Buzăul. La anul 1839 August.

În 4º (32x 17 cm), 38 p. Pe verso-ul foii de titlu se află o înştiinţare semnată „Ef. Potecă
Arhim Motean” prin care aflăm că acesta a tălmăcit din nou în româneşte această carte pentru
că cea tălmăcită de prea sfinînţia sa P. Argeşiul avea prea multe greşeli, „încă şi întregi tropare
lipsă...”.

Octoih şi catavasieriu. Cu blagoslovenia iubitorului de Dumnezeu episcop al sfintei

Episcopii Buzăul D.D. Chesarie. Tipărit de un iubitor de podoaba sfintelor biserici. Buzău. În
tipografia Sfintei tipografii. Anul 1839 octombrie în 25.

În 8º (19x 12 cm); 2+225 p. Lucrarea este prefaţată de o Înainte cuvântare semnată

„Editorul” în care se arată că aceasta nu este un manual „pentru cei ce se îndelemnicesc la
învăţătura şi cântarea frumoaselor slujbe bisericeşti”¹.

Slujba Sfinţirii Bisericii, tipărită cu blagoslovenia prea sfinţitului episcop al sfintei

Episcopii Buzăul D.D. Chesarie. Prin osârdia sfinţiei sale Teofilact eclesiahul sfinte eiscopii
Buzăul. Buzău, 1839 noiembrie.

În 4º (21,5x 15,5 cm), 66 p.

Meditaţii religioase . Traduse de G. Munteanu profesorului Seminarului Sf. Episcopie a

Buzăului. Tomul I. Buzău. În tipografia Sf. Episcopii.

În 8º (18x 11,5 cm) 407 p.; legată în carton.

În anii 1840-1841 s-au mai tipărit următoarele cărţi: Sfânta Evanghelie care se citeşte în ziua
de Paşti şi dimineaţa la Liturghie, A fericitului teodoreţ Episcopul Chirului tălmăcirii la cei
150 de psalmi; Sfintele şi Dumnezeieştile Liturghii; Slujba cuviosului părintelui nostru
Stelianus; Slujba celui între sfinţi părintelui nostruNifon Patriarhul şi Psaltirea.
A urmat o sincopă de trei ani în care nu s-a mai tipărit nimic, pânăîn 1845 când s-a
tipărit o singură carte şi anume un Agheasmataru Mic. Ultima carte de cult tipărită în timpul
lui Chesarie, care, de fapt a fost şi ultima tipăritură ieşită de sub teascurile noii lui tipografii, a
fost Orânduiala cum se cuvine a cânta cei 12 psalmi deosebi, 1846. În afara cărţilor bisericeşti
s-au tipărit şi foarte multe cărţi laice. Astfel s-au tipărit cărţi de învăţătură pentru nou înfinţata
şcoala particulară din Buzău. În 1834 s-a tipărit un Abeţedar românesc. Spre întrebuinţarea
tinerilor începători de ierodiaconul D. Romano. În tipografia Sfintei Episcopii Buzăul.
În 8º (16x 10 cm); 46 p. Lucrarea cuprinde : Litere mari, O vocală însoţită de o
consoană; Consoana însoţită de o vocalăş O vocala însoţită între două consoane; Trei
consoane şi o Vocală; O vocală; Deprindere de citit; Sfătuire; Datoia rugăciunii; Rugăciunile
dimineţii; Cântarea dimineţii; Simbolul; Cele 10 porunci; Rugăciunea mesii; Rugăciunea de
seară; Rugăciunea de somn; Rugăciunea isposedaniei; Rugăciunea cuminecăturii. Urmează
apoi 9 lecţii de „deprindere la citire”: Facerea lumii; Cunoştinţe de Dumnezeu; Pământul şi
47
împărătia lui; Omul şi Societatea; Neamurile sau vieţile cele vechi ale lumii; împărţirea
vremii; Vieţuitoarele, Ştiinţe şi meşteşuguri, Pentu Gramatică.
—————————————————————————————————————
¹Înainte cuvântare la Octoih şi Catavasieriu,Buzău, 1839, apaud Gabriel Cocora, Tipar şi cărturari, Bucureşti, Editura Litera, 1977, p. 57.

S-a mai tipărit în 1839 un Abecedar Românesc, Spre întrebuinţarea tinerilor începători. În
tipografia Sfintei Episcopii.
În 8º (17x 10 cm);48 p., cu acelaşi cuprins ca cel din 1834.
Tot în domeniul tipăriturilor cu caracter didactic se înscriu şi lucrările editate în
colecţia Biblioteca tinerilor începători realizată de ierodiaconul Dionisie Romano. Prima
astfel lucrare a apărut în 1837 şi se intitulează:

Biblioteca tinerilor începători sau culegere de întâiele cunoştinţe trebuincioase

pentruînvăţătura copiilor ce încep a ceti. Tradusă din fanţozeşte, de ierodiaconul Dionisie
Romano. Profesor naţional în Buzău. Tipăită în tipografia Sfintei Episcopii Buzăul. No. 1,
1837, mai 14.

În 8º (17,5x 11 cm); 54 p. Are 7 capitole în care se tratează despre: Dumnezeu, religie,

morală, pentru vreme şi părţile ei, descriere generală a universului, cele mai principale
fenomene ale atmosferei, puncte cardinale, pentru cele trei împărţirii ale naturii, etc.¹
A doua lucrare din serie este un manual de aritmetică apărut în 1838 şi se intitulează:

Biblioteca tinerilor Începători de ierodiaconul D. Romano, Data în şcoala Naţională din

Buzău. Partea a II-a , 1838, iunie 20, Scurtare de aritmetică.

Este în 8º; 45 p. Cuprinde principii numeranţi, adunarea, scăderea, îmulţirea şi

împărţirea numerelor întregi, adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea completitivă, reguli
de trei, regula dobânzilor, regula tovarăşilor, regula amestecării.
Ultima carte de acest gen este un manual de geografie, apărut în 1839 şi intitulat:

Prescurtare de geografie. Tipărită pentru trebuinţa Tinerilor începători de I Costinescu,

Buzău, În tipografia Sf. Episcopii. 1839, Septembrie

Este în 8º (18,5x 10,5 cm); 36 p. Cuprinde: Introducere, Europa, Asia, Africa, America,
Australia, România. Pe lângă cărţile didactice, pentru „uzul şcualelor”, s-au tipărit aici şi cărţi
de literatură, pentru lectură şi instruire. Astfel, în 1838 s-a tipăritlucrarea tradusă în greceşte
de Nicolae Mavrocordat, Teatron Politicon. Titlul ei complet este:

Teatron Politicon alcătuit mai întâiul în limba latinească apoi tălmacit în cea grecească
vorbitoare de răposatul întru fericire Domnul Nicolae Mavrocordat, iar acum în zilele prea
înălţatului domn Alexandru Dimitrie Ghica prin îndrumarea şi stăruinţa iubitorului de
Dumnezeu Episcopului Buzeului Chiriu Chir Chesarie. Tălmacindu-se în româneşte de D.

48
Grigorie Pleşoianul şi teoritindu-se mai pe urmă şi de alţii, s-au tipărit cu toată cheltuiala
cuvinciosului iconom al Sfintei Episcopii Buzeul Chir Filoteiu. În tipografia Sfintei Episcopii
Buzeul. La anul mântuirii 1838. Octombrie în cinci. Supt D. Vel pitar Vasile Manole.
—————————————————————————————————————
¹Ibidem, p.44.

Este in 8º (20x 13,5 cm), în trei volume: vol I, IV+294 p.; vol II, 168 p.; vol III, 154 p. A fost
difuzată în doua editii, una cu toate volumele legate într-un tot şi cealaltă cu trei volume
separate.
În volumul I, pe verso-ul foii de titlu se trece în revistă istoria traducerii acestei cărţi
din limba latină în limba greacă şi apoi în limba româna. În continuare se arată că lucrarea este
„o comoară de ănvăţătură şi de sfaturi nu numai ale filozofilor ci şi ale sfinţilor bărbaţi ai
aşezământului” şi că moralul ei „estze un moral obştesc, socotitnu numai pentru stăpânitori,
ci şi pentru clasele de oameni...¹”
În 1839 s-a tipărit lucrarea:

Giulom Tel sau Elveţia Slobodă. Din Florian. Tradus de Grigore Negrea. Buzău. În
tipografia Sf. Episcopii.

În 4º (19x 22 cm), 84 p. Cu prefaţa adresată „Domnului Colonel şi cavaler Ion

Câmpineanu”.
Iar în 1840, s-au mai tipărit: Bisericuţa din mijlocul pădurii, o povestire
moralizatoare şi Cel dintâi plutitor.
Bisericuţa din mijlocul pădurii a fost tradusă de un şcolar din Seminarul Sfintei
Episcopii, Nicu Desliu şi tipărită cu cheltuiala lui Dionisie Romano.
Este în 8º (15,5x 9 cm); are 32 p. La început are o prefaţă a traducătorului „cătră
Seminarişti din Semninarul Sf. Episcopii Buzău”².
Cel dintâi plutitor. Din scrierile lui Gestner. Tradusă de I. Costinescu. Este în 8º
(15x 9,5 cm) cu 55+1 p. S-au tipărit şi multe discursuri ţinute la diferite ocazii prilejuite de
ceremonii de înfinţare sau de deschidere a unor locaşurimonahale sau a unor localuri publice
sau prilejuite de ceremonii de îmormântare a unor personalităţi ale regiunii.
Astfel, în 1838 s-au tipărit:
Discurs la Şcoala din Buzău(Menţionat de D. Iancu în Bibliografia cronologică...,
Nucureşti, 1873).
Cuvânt la moartea Demoazelei Mărita fiica D. Sardarului Gavriile Codreanu zis de
ierodiaconul Dionisie Romano profesor Naţional. Tipărit cu cheltuiala lui Sărdar
IoanVernescu.
Este în 8º (16,5x 11 cm); 8+IV p. Cele patru paginii numerotate cu cifre romane
cuprind un Epitaf alcătuit de un şcolar al ierod. Dionisie Romano. 15 septembrie 1838.
În 1839:

49
 Cuvânt la îngroparea Maicii Prea sfiinţitului Episcop al Buzăului Chiriu Chir
Chesarie rostit de unul dintre seminariştii Eparhiei Buzăului. April anul 1839. În tipografia
sfintei Episcopii Buzăul.
În 4º (20x 12,5 cm); 15p.

—————————————————————————————————————
¹Prefaţa la Teatron Politicon, Buzău, 1839, apaud Gabriel Cocora, Tipar şi cărturari, Bucureşti, Editura Litera, 1977, p. 47-48.
²Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, Buzău, Editura Episcopiei, 1968, p. 26.
Cuvânt a prea Sfinţiei sale părintelui Ilarion Episcopul Sfintei Episcopii Argeşul zis la
sfinţirea bisericii Sfintei Mitropoliia Ţării Rumâneşti, care preînnoindu-se s-a şi sfinţit a anul
1839 apr. 2. Tipărit în Tipografia sfintei Episcopii Buzeul.
În 8º (20x 12,5 cm);14 p. Şi:

Cuvânt la moartea D. Zoiţei fica D.D. Medelnicerului Ghiţă Mărăcineanu, 1839

Decembrie 31 de Dimitrie Racoviţă seminarist ăn seminarul Sf Episcopii.
În 8º (15,5x 11,5 cm); 15 p.
În 1841s+au mai tipărit un Cuvânt pentru cunoştinţa greşită din scrierile lui Burdalău
Tradus de ierodiaconul Dionisie. Cărţile tipărite la Buzău în perioada păstoririi lui Chesarie
au reprezentat un aport adus culturii române aflate sub semnul înnoirii moderniste în urma
revolutiei de la 1821. Ele au contribuit la pregătirea revoluţiei de la 1848 şi la realizarea marii
uniri de la 1859. Chesarie Căpăţână a fost un mare patriot al timpurilor lui, un adept al ideilor
revoluţionare ale lui Tudor Vladimirescu şi un promotor al unionismului românesc. Ca om de
cultură poate fi considerat un catalizator, adunând în jurul lui oameni de seamă ai momentului
într-o vreme în care Ţara Românească era sub dominaţie rusă prin Generalul Kiseleff iar
voevozii adepţi ai culturii greceşti controlau viaţa socială şi politică. Patriotismul lui Chesarie
este dovedit prin cuvântarea cu ocazia instalării în scaunul episcopal . În acest discurs elogiază
anul 1821 aducând în atenţia publicului mândria de a fi român, unirea. Realizează o adevărată
teorie a patriei dând exemple mitologice şi istorice.
Oamenii de cultură care i-au stat în preajmă au fost Dionisie Romano, Filotie, Gavril
Munteanu şi psalmistul Macarie. Chesarie a susţinut tinerii învăţăcei, ajutându-i sa-si
tipărească lucrările, traducerile , pe alţii i-a trimis în străinătate la studii- G. Tătărăscu, C.
Desliu şi D. Racoviţă. Din punct de vedere tipografic încearcă sa continue munca lui Mitrofan
de statornicire a limbii române. Rivala limbii române nu slavona ci greacă de această data care
era limbă de cult. În timpul lui s-a tipărit primul periodic bisericesc din Buzău-Vestitorul
besericesc între anii 1839-1840. Chesarie a murit în 1846 încă episcop, a lăsat o moştenire
bogată prin activitatea sa tipografică.

50
 V.2. ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ ÎN TIMPUL
EPISCOPULUI FILOTEI (1850-1860)

După moartea episcopului Chesarie(1846), Filotei a fost locţiitor de episcop, cu titlul

„cârmuitor al sfintei Episcopii” până în 15 septembrie 1850 cand, „rin unire de glasuri” a fost
ales episcop titular la Buzău.
Filotei, pe numele lui de mirean Filip Pirsoi, s-a nascut în Transilvania, în anul 1805, în
satul Cernat din judeţul Braşov. Nu se ştie foarte clar cum a ajuns în Ţara Românească,
probabil a ales acelaş drum ca alţi mulţi români transilvăneni care au ales calea pribegiei de
locurile natale în Principatele eliberate de sub regim fanariot. Astfel, îl întâlnim ca iconom al
Episcopiei Buzăului, în 1833, sub episcopatul lui Chesarie. Instruit la şcoala marilor idei ce l-
au călăuzit pe Chesarie, Filotei, în calitate de Episcop a reluat munca de reconstrucţie
culturală începută de înaintaşul sau.
A fost şi el patriot, adept al reînoismului, sprijinind făţişi propaganda pentru unire,
participând la adunările ad-hoc şi semnând programul partidului naţional. Ca o recunoaştere a
aprecierii personalităţii sale divanul ad-hoc l-a ales preşedinte al comisiei pentru redactarea
Regulamentului Intern, iar deputaţii de Buzău care făceau parte din Adunarea electivă i-a
facut o caldă manifestare celui ce a susţinut „cu credinţă dorinţele neamului”. Ca iubitor de
cultură, Filotei, a fost un autodidact. Se ştie că avea o bibliotecă personală impresionantă şi că
a avut o mare dragoste de a citi şi o neobosită de a imbogăţii cultura română „cu cărţi
frumoase”. Înainte de a deveni episcop, în calitate de econom al episcopiei, el a sprijinit „cu
cheltuiala sa” apariţţia unor cărţi la Buzău, precum: Învăţătură către preoţi şi diaconi, 1835;
Teatron Politicon, 1838.
Între 1852-1857 el a susţinut în calitate de episcop continuarea tipăririi cărţilor
româneşti, atât cărţi de cult trebuincioase bisericii, caâ si cărţi de învăţătură bisericească, cărţi
didactice, dar, mai ales cărţi de beletristică, de morala şi filozofie. A reânnoit tipografia cu
teascuri noi de fier şi cu litere de saltichie.
Între 1852-1854 directorul tipografiei a fost Petre Bărbulescu, fostul zeţar din timpul
lui Chesarie, din 1855 luându-i locul ieromonahului Anatanie. Lucrătorii au fost Gheorghe
Popescu, zeţar, Mihalache Bolgorici, tipăritor, şi fraţii Ioan şi Nicolae Petrescu, zeţari.

Cărţile bisericeşti tipărite au fost numeroase şi au acoperit intreg spectrul slujbelor

religioase, de la monumentala Biblie (1854), Cuvinte ale apostolilor duminicilor(1853),

51
trecând prin marile capodopere de „muzichie bisericească”, Irmologhionul (1856), Teoreticon
(1856) şi Anastasimatar (1856) şi oprindu-se la cărţile de învăţătură creştină pentru elevii
seminarişti şi la celebrele Instrucţiuni către preoţi realizate de Filotei cu scopul de a îndemna
pe feţele bisericeşti din eparhia sa să ajute la învăţătura norodului. În primul an al activităţii
tiparniţei celei de fier şi înzestrată cu literă nouă-1852- s-au tipărit trei cărţi de cult:

Acastiteriu care cuprinde în sine rugăziuni şi alte umilicoase canoane pentru osârdia
si evlavia fiestecăruia creştin.Tipărită în zilele prea înălţatului nostru Domn a toată Ţara
Românească Barbu Dimitrie Ştirbei Vvd. Cu blagoslovenia şi cu toată osârdia iubitorului de
Dumnezeu episcop al Sf. Episcopii Buzăul D.D. Filotei. Cu cheltuiala Sf. Sale părintele
Pafnutie ecesiarhul Sf. Episcopiei, în tipografia Sf. Episcopii Buzău. Anul 1852 iuliu 31.
În 8º (17,5x 11,5 cm); 352 +2 p.Reprezintă o reeditare cu adăugiri a ediţiei buzoiene
din 1837.
Ciaslov acum într-acest chip tipărit în zilele prea luminatului şi prea înălţatului
Domn a toată Ţara Românească Barbu Dimitrie Ştirbei Vv. Cu binecuvântarea şi cu toată
osârdia iubitorului de Dumnezeu episcopul sfintei episcopii Buzăul D.D. Filotei. În tipografia
Sf. Episcopii Buzăul. Anul 1852 septembrie 22.
În 8º (18x12 cm); legată în carton. Unii termeni bisericeşti sunt schimbaţi din cei de
origine slavă în cuvinte de origine latină: utrenie în minecare, vecernie în înserare, etc.
Psaltirea proorocului şi împăratului David. Acum într-acest chip tipărit în în zilele
prea luminatului şi prea înălţatului Domn a toată Ţara Românească Barbu Dimitrie Ştirbei
Vv. Cu binecuvântarea şi cu toată osârdia iubitorului de Dumnezeu episcopul sfintei episcopii
Buzăul D.D. Filotei. În tipografia Sf. Episcopii Buzăul. Anul 1852 noiembrie 15.
În 8º (19x 13 cm);legată în carton cu pânză; 325+3p.
În 1853 s-au tipărit patru cărţi de cult, Opt- Glasar şi Catavasier, Catihis, Prohod,
Slujba sfintelor patimi, două cărţi intitulate Cuvinte....(..la apostolii duminicilor de peste tot
anul şi Cuvinte ce s-au rostit la Ecsamenul Public al Seminarului...) şi două reeditări ale
cărţilor tipărite în timpul lui Chesarie: Slujba sfintirii bisericii şi Carte foarte folositoare de
suflet.
Opt –Glasar şi Catavasier. Într-acest chip în zilele prea luminatului şi prea
înălţatului Domn a toată Ţara Românească Barbu Dimitrie Ştirbei Vv. Cu binecuvântarea şi
cu toată osârdia iubitorului de Dumnezeu episcopul sfintei episcopii Buzăul D.D. Filotei. În
tipografia Sf. Episcopii Buzăul. Anul 1853, februarie 10.
În 8º (19,5x 11,5 cm); 168+2 p. La sfârşit era o listă de cuvinte bisericeşti care au
fost schimbate din „zicerile streinede limba românească”. Cuvintele schimbate sunt:
Vecernie=înserare; utrenie=mânecare; polonosnită=miezonoptică; pavecernia=cinare după;
peasnă=cântare; triod= trei cântări; svetilnă= luminidă; sedelnă= şezândă; slavă=mărire;
podobie= asemenea; pripeală=grabnică; Rusalii= Cinzecime, etc.
Catihismul creştinesc al bisericii Răsăritului. Dat la lumină mai întâi în limba
Rusească în Moscova şi tipărit în limba Românească în anul 1844 la Chişinau unde s-a şi
tipărit. Însă acum mai îndreptându-se în corecţia limbii s-au retipărit în folosul tuturor
Drept-credincioşilor. în zilele prea luminatului şi prea înălţatului Domn a toată Ţara
Românească Barbu Dimitrie Ştirbei Vv. Cu binecuvântarea şi cu toată osârdia iubitorului de
52
Dumnezeu episcopul sfintei episcopii Buzăul D.D. Filotei. În tipografia Sf. Episcopii Buzăul.
Anul 1853 aprilie 13
În 8º (20x 13 cm); 156 p.
La început episcopul Filotei a scris o Cuvântare Catre toţi de obşte prea iubiţii
noştrii fii Duhovniceşti în care arată cum s-a tradus această carte ”trebuincioasă şi
folositoare”la Chişinau şi cum, văzând „lipsa cea mare” de cărţi religioase a dat poruncă să se
tipărească la Buzău, mai înainte „îndreptându-se în corecţia limbii”.

Prohodul Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Carele se cântă

în sfânta şi marea Vineri seara la priveghere, întocmai despre care se cântă greceşte fără
scădere sau înmulţire de vreo silabă. Acum a doua oară în zilele prea luminatului şi prea
înălţatului Domn a toată Ţara Românească Barbu Dimitrie Ştirbei Vv. Cu binecuvântarea şi
cu toată osârdia iubitorului de Dumnezeu episcopul sfintei episcopii Buzăul D.D. Filotei. În
tipografia Sf. Episcopii Buzăul. Anul 1853 iunie 11.
În 4º (23,5x 17 cm); 38+4 p. Estze o reeditare a ediţiei din Buzău din anul 1836. La
sfârşit se află un cuvânt al episcopului Filotei în care justifică tipărirea acestei cărţi faptul că
există urâtul obicei al credincioşilor de a se înghesui, a se îmbrâncii şi a-si rupe hainele de pe
ei la scoaterea Sf. Epitaf, ţinând-o tot în vorbe şi certuri şi ocări şi altele care nu pot fi suferite
la o asa imprejurare sfântă.

Slujba sfintelor şi dumnezeieştilor patimi ale Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul

nostru. Tipărită acum în zilele prea luminatului şi prea înălţatului Domn a toată Ţara
Românească Barbu Dimitrie Ştirbei Vv. Cu binecuvântarea şi cu toată osârdia iubitorului de
Dumnezeu episcopul sfintei episcopii Buzăul D.D. Filotei. În tipografia Sf. Episcopii Buzăul.
Anul 1855 august 14.
În 4º (26,5x 18,5 cm). Este prezintă aceeaşi acţiune de înlocuire a cuvintelor
bisericeşti de origine slavonă cu cuvinte de origine latină.

Cuvinte la apostolii duminicilor de este tot anul. Tipărită în zilele prea luminatului
şi prea înălţatului Domn a toată Ţara Românească Barbu Dimitrie Ştirbei Vv. Cu
binecuvântarea şi cu toată osârdia iubitorului de Dumnezeu episcopul sfintei episcopii Buzăul
D.D. Filotei. În tipografia Sf. Episcopii Buzăul. Anul 1853 octombrie 10.
În 4º (26,5x 18,5 cm); 623 p. La început are o Preacuvântare a episcopului Filotei.

Cuvinte ce s-au rostit la Ecsamenul public al seminarului Sf. Episcopii Buzău de

Prea Sfinţia sa Par. Episcop D.D. Filotei şi de D.D. Racoviţă profesorul acestei Seminaru.
Tipărită în Tipografia Sf. Episcopii Buzău. Anul 1853 iunie 24, 14p. (18x 12,5 cm)
În anul 1854 s-au tipărit trei cărţi de cult printre care şi Biblia, măreaţă lucrare în
cinci volume. Tot atunci s-a tipărit şi o lucrare istorică, intitulată:

Istoria sfântăsau Prescurtarea istorică a Vechiului şi Noului Testament tradusă din

franţozeşte de Ioan Voinescu II şi dată în tipar în anul 1846. Acum mai modificându-se
53
oarece ziceri s-a retipărit iarăşi. În zilele binecredinciosului Marelui Domn şi împărat a
toată Rosia Nicolae Pavlovici. Cu binecuvântarea şi toată osârdia iubitorului de Dumnezeu
Episcop al Sfintei Episcopii Buzăul şi cavaler D.D. Filotei. În tipografia Sf. Episcopii Buzău.
Anul 1854 iunie 5.
În 4º (21x13 cm); 216 p. După cum se specifică şi în titlu, este o reeditare cu
îndreptări a ediţiei tipărite la Bucureşti in anul 1846, în tipografia Vinterhalder.

Pagina de titlul a Bibliei Buzoiene este:

Biblia sau Testamentul Vechi şi Nou. Acum mai îndreptându-se şi curăţindu-se de

oarecare ziceri neobişnuite într-această ţară, în timpul pe când armiile roseşti ocupau
prinţipatul nostru. Prin binecuvântarea râvnă şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu
Episcop al sfintei Episcopii Buzăul D.D. Filotei, Cavaler al Ordinului Sf. Vladimir clasa al
treilea. În tipografia sfintei episcopii Buzăul. Anul 1854, iulie 1.
Este în 4º (26x 18 cm); în cinci volume.
Vol.I are 384 p. Şi cuprinde: Facerea, Eşirea, numerii şi A doua Lege;
Vol.II, Tipărit în 1855, are 434 p. Cuprinde: Isus Navi, Judecătorii, Rut. A
Împăraţilor,I-A, II-A, III-A, IV-A, Paralipomen, I-A, II-A;
Vol.III, tipărit în 1855, are 434 p. Cuprinde: Esdra, Neemia, Estia, Iov, Psaltirea,
Pildele lui Solomon, Eclisiastul, Citirea Cântărilor, Isaia şi Ieremia.
Vol.IV, 1855, 510 p. Cuprinde restul de profeţii şi apocrifele:Tobit, Iudit, Varuh,
Cartea trimisă a Ieremiei, Cântarea celor trei coconi, Esdra a treia, Înţelepciunea lui
Solomon, Isus Sirah, Istoria Susanei, Istoria Balaurului şi a lui Bil, Cartea Macabrilor I-A,
II-A, III-A, Iosip şi Rugăciunea lui Manase.
Vol.V, 1856, 458 p.

La începutul volumului I se află Vorbire despre Sfânta Scriptură, prefaţă preluată din
Biblia tipărită la Blaj după care s-a realizat, de fapt, şi aceasă ediţie buzoiană. Celelalte tipuri
bisericeşti ale anului 1854 au fost un Penticostar care cuprinde slujba ce se cuvine din sfânta
şi luminata Duminică a Paştilor, pâna la duminica tuturor Sfinţilor(în 4º, 555 p.), în care
cuvintele slavoneşti sunt înlocuite cu cuvinte româneşti şi un Orologiu (Ciaslov), în 4º (20,5x
12,5 cm); 310 p.

Orologiu are o prefaţă nesemnată, semnificativă prin ideile cuprinse în ea: autorul a
realizat o comparaţie între munca depusă de Chesarie şi cea depusă de urmaşul lui Filotei, care
„întru nimic nu s-a deosebit de învăţătorul său...”, la tipărirea cărţilor „pentru trebuinţa
Bisericii, cruţând în acest mijloc sfintele locaşuri de cărţile cele învechite şi rupte”¹. În 1855
nu s-au mai tipărit decât cele trei volume ale Bibliei(Vol II, III,IV). Probabil că marea
desfăşurare de forţedepusă pentru realizarea acestora nu a permis şi tipărirea altor lucrări.
În anul 1856, pe lângă realizarea unei Psaltiri, o reeditare în format mic a celei
realizate tot la Buzău în 1841, s-au tipărit cinci cărţi de muzică bisericească, foarte importante
pentru cultul bisericesc buzoian deoarece până la Filotei nu se mai tipăriseră asemenea lucrari
la Buzău datorită faptului că nu se existase „literă de psaltichie”.
54
 Anastasimatar bisericesc. Acum a doua oară tipărit in zilele prea luminatului şi prea
înălţatului nostru Domn Barbu Dimitrie Ştirbei. . Cu binecuvântarea şi toată osârdia
iubitorului de Dumnezeu Episcop al Sfintei Episcopii Buzăul D.D. Filoteiu Cavaleral
Ordinului Sf. Vladimir clasul al treilea Întocmai după modelul al celui întru pomenire
răposat Macarie Ieromonahul Dascăl de musuchie. În tipografia Sf. Episcopii Buzău. Anul
1856.

—————————————————————————————————————
¹Prefaţă la Orologiu, Buzău, 1854, apaud Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, Buzău, Tipografia Episcopiei, 1986, p. 274-275.

În 4º (28 19,5 cm); 298 p. Titlul în chenar cu podoabe tipografice, iar textul muzical
încadrat de linii; cu 14 rânduri e pagină. La încept era o Preacuvântare, semnată de Filotei, în
care acesta arată importanţa tipăririi cărţilor bisericeşti pentru tinerimea „filomusă”. El
proslăveşte unii realizatori de astfel de cărţi ai timpului- ieromonahul Macarie şi Anton Pann-
dar consideră că lucrurile scoase de ei sunt prea voluminoase şi costisitoare şi, mai ales, foarte
des. De aceea a hotărât a tipării „un curs anual de a întări mai prescurtat, dar cuprinzător de tot
ceea ce este trebuinţă” pentru tinerii seminarişti „a căror mijloace nu-i iartă a plăti costul
cărţilor musicale ale bărbaţilor mai sus pomeniţi”¹.

Irmologhiu sau catavasier. Care cuprinde întru sine toate irmoasele sau catavasiile
sărbătorilor împărăteşti de peste an, tropariile, condaciile şi ecsapostilariile, însă la fiecare
sărbătoare se adăogară şi Acsioanele părintelui ieromonah Macarie întocmai precum sunt
lucrate. Cuprinde şi podobile tuturor glasurilor şi altele care s-a scocotit că este mai de
trebuinţă, după traducţia lui Anton Pann. A doa ediţie în zilele prea înăşţatului nostru Prinţ
Alexandru Dimitrie Ghica Caimacanul Ţării Româneşti. Cu benecuvântarea , râvna şi toată
cheltuiala, iubitorului de Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii Buzău şi cavaler al Ordinului
Sf. Vladimir clasul al treilea D.D. Filoteiu. Corectat de Sfinţia sa părintele ieromanah
Serafim. În tipografia Sfintei Episcopii Buzău. Anul 1856.
În 4º (25x 19 cm); legat în pânză; 218 p.²
Teoreticon sau privire cuprinzătoare a meşteşugului musichiei bisericeşti după
aşezământul sistimii cei noua. Acum a doa ediţie în zilele prea înălţatului nostru Prinţ
Alexandru Dimitrie Ghica Caimacanul Ţării Româneşti. Cu benecuvântarea , râvna şi toată
cheltuiala, iubitorului de Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii Buzău şi cavaler al Ordinului
Sf. Vladimir clasul al treilea D.D. Filoteiu. A şezându-se întocmai după originalul
ieromonahului Macarie, însă scrierile precum sunt aşezate în ediţia de Iaşi. Îndreptândude de
Sfinţia sa părintele ieromanah Serafim. În tipografia Sfintei Episcopii Buzău. Anul 1856.
În 4º (25x 19 cm); legat; 42 p.³
Tomul Întâiu al Antologhiei dupre aşezământul sistimii cei noă a musichiei bisericeşti
Acum a doa ediţie în zilele prea înălţatului nostru Prinţ Alexandru Dimitrie Ghica
Caimacanul Ţării Româneşti. Cu benecuvântarea , râvna şi toată cheltuiala, iubitorului de
Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii Buzău şi cavaler al Ordinului Sf. Vladimir clasul al
treilea D.D. Filoteiu. A şezându-se întocmai după originalul ieromonahului Macarie, însă
cântările s-a socotit a să pune numa care sunt de trebuinţă şi faro cratenii. Corectându-se de
55
ieromonahul Serafim eg. Schitului Alunişu Sf. Episcopii. În tipografia Sfintei Episcopii Buzău.
Anul 1856, octombrie 9.
În 4º (22,5x 18 cm); 325+ p.

——————————————————————————————————————————
¹Prefaţa lui Filotei la Anastasimatar, Buzău, 1856, apaud Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, Buzău, Tipografia Episcopiei, 1986, p.277.
² Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, Buzău, Tipografia Episcopiei, 1986, p. 278.
³ Ibidem

Rânduiala sfintei şi dumnezeieştii leturghii care cuprinde în sine: Binecuvântează şi celelalte

Antifoane, Herovice, Acsioane şi Chinonice de preste tot anul şi ale postului mare de la
liturghia Sf. Vasile şi de la Liturghia mai-nainte sfinţită a Sf. Grigorie Dialogul. Tipărită
acum în zilele(...) . Cu binecuvântarea(...) D.D. Filoteiu. Tomul 2. Aşezat şi corectat de
cuvinciosul protosinghel Serafim eg. Schitului Alunişu Sf. Episcopii. În tipografia Sfintei
Episcopii Buzău. Anul 1856, decembrie 10.
În 4º (25,5x 19 cm); legat în pânză, 264 p.
Începe cu o prefaţă a episcopului Filotei adresată „tuturor iubitorilor de bisericească
armonie” în care se arată ca această ultimă carte de muzică bisericească este „o culegere de
flori din campul cântărilor bisericeşti, traduse şi lucrate în limba noastră de pricepuţi
cântăreţi”. În ultimul an de activitate tipografică sub conducerea lui Filotei a mai fost tipărită
numai o singura carte bisericească, un Aghiazmatar mic, realizat „cu cheltuiala sfinţiei sale
părintele protopop de scaun Petru Hartofilacs”, o reeditare cu adăugiri a ediţiei buzoiene din
1846.
Deşi cărţile laice au fost mai putine in perioada episcopului Filotei, ele au fost
importante în lupta de emancipare naţională (cazul cărţilor didactice- Scurtarea de aritmetică,
în 1853, reeditare a ediţiei buzoiene din 1838 şi Abecedar, 1854, ediţia a III-a), cât şi pentru
dezvoltarea literaturii române prin traduceri din alte literaturi, cum au fost lucrările:
Sentenţii morale. Culese din scrierle mai multor autori de Radu Serianu. Cu
binecuvântarea şi cheltuiala prea Sf. Sale par. Episcop al buzăului şi cavaler D.D. Filoteiu,
Buzău, În tipografia Sfintei Episcopii, Anul 1854 Maiu 18.
În 4º (21x 13 cm);cu 136 p.Cuprinde diferite maxime despre : tatăl de familie, despre
învăţătura pentru tineri, căsătoria şi femeia, patimile, mândria, lăcomia, iubirea de sine,
dragoste, recunoştinţă, despre prieteni şi vrăjmaşi, etc.
În 1857 s-a reeditat o carte de înţelepciune foarte răspândită în acea vremeŞ
Viaţa şi 183 de Fabule ale l ui Esop, precese de câteva teorii retoriceşti asupra
scrierilor aligorice şi urmate şi de alte câteva fabule dintr-alţi autori elini. Date acum în tipar
după cererea Prea Sf. Episcop al Sf. Episcopii Buzău D.D. Filoteiu. În tipografia Sf.Episcopii
Buzău. Anul 1857 aprilie 22.
În 8º (19,5x 14 cm); 82+16+175 p.
În 5 ani de activitate tipografică sub îndrumarea episcopului Filote s-au tipărit 21 de
cărţi religioase, cele mai multe fiind reeditări în întregime sau cu unele adăugiri şi îndreptări
ale cărţilor tipărite în anii trecuţi la Buzău sau în alte tipografii. Cea mai valoroasă apariţie a
56
fost Biblia, 1854, dar nu trebuie trecute cu vederea nici cărţile de muzică bisericească,
elemente noi în cadrul tipăriturilor de cult. Principala caracteristică a acestor tipărituri este
aceea că, sub directa îndrumare a lui Filotei, au apărut termeni româneşti, de „limbă
strămoşească”, luând locul termenilor bisericeşti din limba slavonă. Patriotul şi omul de
cultură Filotei s-a stins din viaţă de o boală nimicitoare, în data de 16 iunie 1860 la
Mânăstirea Ciolanu din judeţul Buzău, lasând în urma sa rezultatul unei munci gospodăreşti
înfloritoare alături de roadele ideilor sale culturale, toate stând în lumina Testamentului său,
act „de importanţă capitală pentru cultura română, care dacă a fi fost acceptat,ar fi făcut din

Buzău un centru şcolar de stiinţe comerciale-economice”. ¹

Faţă bisericească luminată, autodidact şi clarvăzător, episcopul Filotei a fost unul din
preţioşii clerici români care au susţinut naţiunea şi cultura română. Progresul acestora şi
propăşirea neamului românesc.

V.3. ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ BUZOIANĂ

ÎN TIMPUL LUI
DIONISIE ROMANO(1859-1873)

Viaţa şi activitatea lui Dionisie Romano ar putea face subiectul unei teze separate pentru că
aceasta a fost personalitatea cea mai puternica prezentă în cultura buzoiană din toate timpurile
şi una dintre cele mai ilustrate din timpul sau. Imaginea sa de cultură, om politic şi mare
patriot a fost tema mai multori istorici şi critici care i-au analizat viaţa şi opera. Dintre aceştia
amintim pe Episcopul Melchisedec Ştefănescu contemporan cu el, primul care i-a realizat o
biografie intitulată Biografia Prea Sfântului Dionisie Romano Episcopul de Buzău, în 1882,
Gheorghe Popescu care, la numai 17 ani de la prima, a scris şi el o biografie – Viaţa şi
activitatea lui Dionisie Romano, episcop de Nuzău, 1859-1873, Bucureşti, 1898- şi Gabriel
Cocora, scriitorul care s-a ocupat cel mai mult de Dionisie, de rolul şi locul acestuia în viaţa
culturala românească, realizând diferite articole care treatează diferite etape de activitate a
episcopului, precum Episcopul Dionisie Romano şi problema monarhismului, în „Glasul
Bisericii”, XIV (1955), nr. 10-11, p. 672-680; Ierodiaconul Dionisie Romano, „profesor
naţional de Buzău”, în „Glasul Bisericii”, XVI(1957), nr. 4-5, p. 256-265; Arhimandritul
Dionisie Romano, stareţ la mânăstirea Sadova, în „Mitropolia Olteniei”, X (1958), nr. 5-6,
p.383-388; Contribuţia episcopului Dionisie Romano la dezvoltarea omileticii româneşti , în
„Mitropolia Olteniei”, XXI (1969), nr.3-4, p. 207-243; Un mare ierarh patriot, al bisericii
Ortodoxe Române, în „Telegraful Român”, an 121, nr. 15-16, 15 aprilie 1975, p.2Ş şi mai
multe, multe altele în care aduce cuvântări omagiale prilejuite de diferite aniversări de la
moartea lui Romano sau în care face o prezentare generală a contribuţiei culturale a acestuia,
sau a activităţii lui tiografice.

57
 În afară de om de cultură, om politic, Dionisie Romano a fost şi scriitor original şi
traducător fiind amintit în această calitate de marile bibliografii şi istorii literare româneşti.
Astfel, Dicţionarul limbii Române de la origini pâna la 1800, ed. Academiei R.S.R., Bucureşti,
1979 îi consacră o pagină întreagă, iar George Calinescu într-a sa Istorie a Literaturii Române
îl aminteşte numai în calitate de traducător al celor trei lucrări: Genul Hristianismului, Tipărită
la Bucureşti în 1950, Din meditaţiile Sf. Augustin, bucureşti şi Din confesiile Sf. Augustin ,
Bucureşti.

—————————————————————————————————————
¹ Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, Buzău, Tipografia Episcopiei, 1986, p. 157.

Aceste pagini facute, însă, cu scopul de a evidenţia apariţiile tipografice buzoiene, vom
creiona numai multipla personalitate a episcopului, axându-ne pe activitatea de tipărire a
cărţilor în timpul cand Dionisie era prezent în Buzău, realizând o periodizare cronologică a
etapelor activităţii sale pe aceste meleaguri. Este însă necesară o introducere în biocrafia vieţii
lui, aşa cum este prezentată de toţi exegenţii săi.
Dionisio Romano a fost român, în ciuda patronimicului Romano care ar putea face pe
unii să creadă că ar fi de origine greacă sau a grafierii Romanov întâlnită în acteşe atriarhiei
ecumenice şi la Anton Pann, că ar fi slav.

S-a născut în Transilvania, în Săliştea Sibiuluicu numele de Dumitru Roman, în 1806, la

26 iulie. Adolescent fiind, el s-a alăturat acelor transilvăneni care. În cautare de împlinire a
ideilor de care erau călăuziţi, au trecut munţii în patria liberă. A fost îndrumat spre viaţa
monahală pe care si-a început-o la Mânăstirea Neamţ în 1823, unde i s-a pus numele Dionisie.
Între anii 1826-1828 a fost lucrător la tipografia rivilegiată din Bucureşti . El venise cu scopul
definit de a învăţa la nou înfiinţatul Colegiu Sf. Sava. Nu a intrat însă la colegiu decât în 1831,
studiind cursul normal de pregătire a primilor învăţători români. Cât timp a stat la Bucureşti a
câştigat simpatia Episcopului Ilarion al Argeşului, cunoscut sfetnic al lui Tudor Vladimirescu,
care l-a luat sub aripa lui protectoare, hirotonisindu-l ierodiacon al Mânăstirii Antim din
Capitală. De asemenea , a fost apreciat de arhimandritul Eufrosin Potecă, adept al ideilor
revoluţioniste paşoptiste, care l-a facut profesor la şcoala mai sus amintită.
Considerat a fi capabil să conducă o şcoală de judeţ, după ce a fost instruit în acest sens,
în acele trei luni, proaspătul învăţător a fost numit de Euforia Şcoalelor „profesor Naţional”la
Buzău. Aici a dus o activitate amplă timp de 11 ani, după care, din 1843, îl întâlnim din nou în
Bucureşti, de această dată profesor la Seminarul teologic înfinţat incâ din 1836, adus de
Mitropolitul Neofit la propunerea lui Ilarion al Argeşului. Din 1 martie 1843 şi până în
septembrie 1848 a fost directorul acestui seminar, în care calitate a iniţiat o activitate amplă
de instruire educaţională a tinerilor ănvăţăcei. Însă, ca participant activ la revoluţie, el a fost
exilat în Transilvania timp de un an (1848-1849), unde s-a stabilit pe rând la Sibiu şi apoi la
Braşov, ocrotit de mitropolitul Andrei Şaguna. A revenit în ţară în 1849, dar învins fiind şi
nedorit de nimeni, s-a retras la mânăstirea Babeni din judeţul Râmnicul-Sărat de atunci.
Perioada Babenie din viaţa sa a fostuna de meditaţie şi regulegere sar şi de creativitate artistică
glorioasă pentru că în acest răstimp de doi ani (1849-1851), a publicat traducerile sale di
58
Geniul Hristianismului de Chateaubriand în mai multe volume, între 1850-1851, şi Meditaţiile
şi confesiunile Sf. Augustin, cât şi diferite cărţi de educaţie adunate sub semnul colecţiei
Biblioteca religioasă morală. Tot în Babeni a iniţiat al doilea periodic bisericesc(după
Vestitorul besericesc, Buzău, (1839-1840) intitulat Echo ecclesiastic, o foaie lunară care a
apărut numai în doi ani-1850-1851 la Bucureşti.
Între anii 1851-1853 a fost egumen la mânăstirea Sadova din oltenia unde şi-a
continuat activitatea pedagogică şi publicistică împletită cu cea gospodărească. A înfinţat aici
o şcoală sătească pe carea înzestrat-o cu o bibliotecă din donaţii personale. A continuat să
publice lucrări originale şi traduceri în periodicul sau Biblioteca religioasă morală. Dar, se
părea ca deja el se apropiase de Buzău. După ce îi realizase lui Filotei cuvântul de instalare in
scaunul episcopal, în tot timpul şederii sale la Sadova a ţinut o corespondenţă cu acesta,
ajutândul să-şi procure tiparniţe noi şi dându-i sfaturi de cum să tipărească Biblia din 1854.
După ce a fost fugar la Constantinopol timp de un an-1853- datorită faptului că era considerat
un trădător de către trupele ruseşti care au ocupat principatele în acelaşi timp, Dionisie
Romano a revenit la locul adolescenţei sale şi anume mânăstirea Neamţ, unde între anii 1853-
1856 a fost pus pe reforme şi îndepliniri măreţe, devenind în 1855 şi stareţ peste voinţa
saborului. Cu toate ca în tot acest timp s-a lovit de neîncrederea şi dezaprobarea clerului
mânăstirii, având însă ca susţinător principal pe Domnitorul Grigore Ghica, el a înfinţat o
şcoală primară cu seminar teologic, un liceu de 8 clase şi o şcoală de agricultură şi a
reorganizat tipografia nemţeană, comandând tiparniţe noi de la Praga.
Odată, însă cu înlaturarea lui Ghica de la domnie, vraşmaşii lui Dionisie Romano au
găsit prilejul de a-l destituii, punând la care doborul se plângea mitropolitului ca numitul stareţ
a pricinuit o „derăpănatoare risipă” averii mânăstireşti. După această a doua perioadă
nemţeană în care, dacă ar fi fost lasat să-şi realizeze planurile ar fi contribuit în mai mare
măsura la progresul naţional, Dionisie Romano a rămas in Moldova la Iaşi ca învăţător
particular la diferite familii, pâna în 1859 cand a devenit locotenent de episcop la Buzău,
numit în această calitate de către Domnitorul principatelor, Alexandru Ioan Cuza. Victmă a
firii sale nestatornice şi năvalnice, a căzut din nou ăn dizgraţia guvernului când s-a opus
schimbării calendarului şi astfel în 1864 a fost destituit din funcţia ocupata la Buzău si a fost
facut de locotenent de episcop la Huşi şi apoi episcop titular odată cea fost votată legea prin
care episcopii se numeau de gătre guvern.
Din 1865a fost numit episcop titular la Buzău, unde, pâna la moartea sa (1873)a
desfaşurat ceamai prestigioasă activitate culturală în slujba naţiunii şi în spiritul progresistal
vremii. Dionisie Romano a fost monarh luminat, într-o perioadă ăn care biserica românească
suferea de o „stagnaţiune morală care eclipsa lumea personalităţilor apuse de talia
mitropolitului Grigorie al IV-lea”¹. Călăuzit de ideile progresistea fost un patriot şi un
revoluţionar, participând în 1848, amintit de Lăcusteanu în Amintirie sale care l-a vazut călare
pe tunuri alături de alţi slujitori ai bisercii ortodoxeşi de Ana Ipătescu. Convingerile sale
politice i-au atras duşmănirişi ponegriri dar şi aprecieri atunci când timurile i-au fost
favorabile. Având o fire aprigă şi nestatornică, el a fost subiect de denigrări chiar şi din partea
tovarăşilor de ideologie, atunci când se opunea schimbării, chiar daca era adept al progresului.
Ca om luminat, a fost un partizan al învăţământului românesc. A înfinţat şcoli acolo
unde a avut prilejul şi condiţii sa o facă (Buzău, Suceava, Neamţ) pe cale le-a înzestrat cu
biblioteci organizate după reguli moderne, cu sală de lectură şi cu bibliotecari adecvaţi. Ca
59
preot cărturar, a fost unul dintre aceia care a deschis calea omlitelicii Româneşti, fiind un mare
predicator al vremii. Cuvântările sale ţinute cu diferite ocazii erau preţuite ca adevărate
bijuteriide „dicţiune aleasă”. Traducerea Geniului Hristianismului facută de el conţine şi
capitole intitulate Hristianismul în elocvenţă, Părinţii bisericii oratori şi Oratorii francezi.
Deasemenea, datorită faptului că nu exista decât un manual de omiletică la noi realizat de
Teoctistul Scriiban în 1856, Dionisie a tipărit în 1859 o serie de lucrări de elocvenţă
bisericească (Principii de retorică, Elocvenţa amvomului şi Metodele de elocvenţă
bisericească), cât şi o analogie omiletică- Adunarea de cuvinte sărbătoreşti, funebre şi alte
ocazi, pentru seminarişti. Ca editor , a stimulat mereu forţele creatoare ale elevilor sai,
publicându-le traducerile în câteva broşuri sau în gazeta Vestitorul besericesc.

Ca publicist este considerat „părintele ziaristicii bisericeşti” editând la Buzău primul periodic
cu rofil moral- religios din ţară. Vestitor besericesc, 1840-1841. De altfel tot el este cel care a
realizat şi a doua publicaţie religioasă în ordine cronologică Echo Eclesiastic, Bucureşti,
1850-1851.
Chiar dacă ambele publicaţii au avut o viaţă scurtă, prin realizarea lor Dionisie Romano
a contribuit la „moralizarea şi luminarea poporului”, el luând atitudine şi ajutând la apariţia
altor ziare de acest gen (Preotul din Iaşi). Ca sprijinitor al tiparului, Romano a fost cel ce,
împotriva poruncii superiorilor lui, a introdus litera latină pentru tipărirea cărţilor bisericeşti.
Meseria de tipograf a învăţat-o ca lucrător la tipografia de la Cişmeaua Mavrogheni şi apoi
zeţar tot aici, afirmându-se în această calitate la episcopia Buzău, unde între anii 1839-1842 a
fost director al tipografiei eparhiale. În această perioadă de activitate buzoiană, A fost profesor
naţional şi profesor al seminarului înfinţat de Chesarie. În acest sens a tipărit manuale şcolare
şi cărţi de invăţătură bisericească (Abecedar românesc, ,1834; Scurtare de aritmetică, 1838;
Prescurtare de geografie, 1839; Biblioteca tinerilor începători, No.1 1837)
A doua perioadă buzoiană este legată de locotenenţa sa episcopală (1859-1864). În
acest timp s-au tipărit la Buzău numai 7 cărţi şi toate într-un an(1860): un Prohod, o Panihidă,
un catihism al bisericii răsăritului, un Acatisteriu, o Psaltire şi o lucrare a arhimandritului
Neofit Scriban intitulată:
Klerul român în faţa articolului 46 din convenţiune de Arhimandritul Neofit Scriban
(extrasă din Steoa Dunării Nr. 84). Retipărit de Arhimandritul Dionisie Romano locotenent
de Episcop al Buzeului. Buzău. 1860.

În 8º (12,5x 7,5 cm); 32 p.

În această carte se tratează problema ocupării unei funcţii publice de către o faţă
bisericească, demonstrându-se din punct de vedere religios şi politic că un cler poate participa
la viaţa publică, nefiind nici o compatibilitate cu canoanele.
Ultima lucrare tipărita în timpul lcotenentului de episcopie Dionisie Romano a fost o
traducere de 72 de pagini din „scrierile lui Gheşneru” intitulată Primul Navigator.
Cea dea treia perioadă buzoiană a lui Romano a coincis şi cu ultima perioadă a vieţii sale . În
calitate de episcop el a cunoscut cea mai mare preţuire atât din partea contemporanlor sai cât
şi din partea urmaşilor, a istoricilor şi exigenţilor sai. În domeniul tipografic, el a reînoit

60
teascurile şi a ajutat la realizarea literelor latine. Tipografia a fost repusă în functiune la 19
februarie 1868, în acelasi an tipărindu-se 4 titluri dintre care trei religioase, reeditări ale anilor
trecuţi (Prohod, Acatisteriu, Slujba sfintei Fecioare Filotei) şi o antologie a cuvântărilor
rostite la diferite ocazii, intitulată:
Adunarea de cuvinte zise la diferite ocazii. Şi tipărită în zilele prea înălţatului Domn Carol
I. În tipografia Sf Episcopii Buzeu. Nr. 1, Biblioteca morala religioasă.

În 16º (19x14 cm); 54 p.

Are o prefaţa semnată de iconomul Petru Bărbulescu, director al tipografiei care arată
că a tipărit această lucrare pentru a le da seminariştilor „modele pentru exerciţiu” şi pentru „a
regula literile ce acum din nou s-au turnat”. Deci cartea este tipărită cu noile litere latineşti
pentru că „tinerimea citeşte şi scrie cu litere străbune latine”.
În anul 1869 s-au tipărit 4 cărţi religioase ,dintre care 2 cu litere strămoşeşti:

Sânta şi Dumnezeiasca Evanghelie. Acum întâia oară tipărită cu Litere Strămosesci în

zilele rea Înaltului Domn alu Românilor Carol I. Revăzută şi corignată după originale de
eminenţa sa, Episcopul Sântei Episcopii Buzeu D.D. Dionisie. Cu cheltuiala Onorabilului
Minister al Cultelor În reânfinţata Tipografie a Sântei episcopii Buzeu, 1869. Director
Protoereu Petru Economu.
În folio (37x 28 cm); brodată; 268 p. , cu litere latineşti, gravuri şi vigniete semnate
Georg Senrich, str. Izvor 24.

Apostolu ce cuprinde faptele şi epistolele sânţilor Apostoli care se citesc în toate dilele
în Beserică. Acum întâia oară tipărită cu Litere Strămosesci în zilele rea Înaltului Domn alu
Românilor Carol I. Revăzută şi corignată după originale de eminenţa sa, Episcopul Sântei
Episcopii Buzeu D.D. Dionisie. Cu cheltuiala Onorabilului Minister al Cultelor În reânfinţata
Tipografie a Sântei episcopii Buzeu, 1869. Director Protoereu Petru Economu.
În folio (35x 23,5 cm); legat.
În prefaţă , Episcopul Dionisie arată necesitatea existenţei cărţilor de cult în limba
română cu litere latine pentru că deja în şcoli şi în cancelarii se citea şi se scria cu litere
străbune „iar tinerimea ce urmează ăn şcoli nu mai poate ceti în biserică, fiind cărţi tipărire cu
litere chirilice”.
Tot în 1869 s-a tipărit o traducere liberă realizată de Romano din limba franceză, o
carte adresată copiilor intitulată Imnuri în Proză. În anul 1870 s.a tipărit o traducţie a lui Leon
Martin –Florita sau Artista Virtuoasă. În anul 1871- ultimul an de producţie tipografică la
Buzău in secolul al XIX-lea s-a tipărit numai o carte, un extras din ziarul Vestitorul
Besericesc:
Principii generale de înţelepciune şi datoriile tinerilor. Ecstras din Vestitorul
Besericesc pe anul 1839. No. IV, Tipografia Sfintei Episcopii Buzeu. Anul 1871.
În 16º (16x 11 cm); 56 p.
Până în 1873, când şi-a încetat activitatea pentru totdeauna , în tipografia episcopală s-
au mai tipărit şi lucrări necesare instituţiilor oraşului şi diferiţilor particulari, fiind singura
tipografie din zonă. Acestea erau, în general, tipărituri de mici dimensiuni, afişe teatrale, bilete

61
pentru diferite spectacole, diferite anunţuri şi publicaţii necesare primăriei şi alte instituţii
locale.
Cărţile erau tipărite cu cheltuiala a diferite personalităţi locale , precum ardăreasa
Smaranda Ciuncu, Editarea Psaltirei din 1860, sau protopopului Petre Bărbulescu, însă cele
mai multe s-au tipărit din cheltuiala proprie a episcopului. Nu se poate încheia imaginea
Episcopului-cărturar Dionisie Romano fără a se spune că Societatea Academică Română s-a
înfinţat în 1867. La prima şedinţă de lucru din august 1869, a participat şi Romano alături de
contemporanul sau Melchisedec al Dunării de Jos şi de C.A. Rosetti. În această şedinţă el s-a
oferit să doneze 73 de cărţi care au aparţinut bibliofilului Constantin Cornescu Olteniceanul şi
care au fost cumpărate de episcop după moartea sa. Aceste cărţi au reprezentat primul fond al
bibliotecii academice. Ele au fost donate în 1868, iar ca urmare a acestui gest, Dionisie
Romano a fost facut „primul membru onorar” al Societăţii Academice, portretul sau stând la
loc de cinste în panoplia Academiei, alături de figuri ale iluştrilor cărturari români.

†
† †
† †

Activitatea tipografică buzoiană a fost scurtă -36 ani-dar s-a desfăşurat pe o perioadă
întinsă de 182 de ani. Prin tipografii- cărturari care au lucrat aici, ea –a înscris în curentul
naţional tipografic din România, producând valoroase opere de scriere şi artă tipografică
românească. Mitrofan, Damaschin, Chesarie, Filotei şi Dionisie Romano au fost oameni de
cultură importanţi ai secolului lor, pionieri ai limbii române scrise, prea puţini valorificaţi de
urmaşi. Meritele lor trebuiesc analizate şi evidenţiate la adevărata lor valoare şi înscrise în
tabloul general al epocii culturale româneşti.

62
 INDICELE CRONOLOGIC AL CĂRŢILOR
TIPĂRITE LA BUZĂU

Pravoslavnica mărturisire, 1691

Mineiul, 1698
Molitvenic, 1699
Octoh, 1700
Triod, 1700
Molitvenic, 1701
Penticostar, 1701
Psaltire, 1701
Învăţătura preoţilor pe scurt, 1702
Liturghie, 1702
Saltire, 1703
Catavasier, 1703
Apostol, 1704
Acatist, 1743
Ceaslov, 1743
Catavasier, 1743
Apostol, 1743
Evhologhin, 1747
Catavasier, 1762
Penticostal, 1764
Psaltire, 1767
Liturghie, 1768
Catavasier, 1768
A lui Fotie Patriarhul Constantinopolii Epistole de obşte, 1832
Carte ce se numeşte Împărţirea de grâu a Sf. Ioan Gură de aur, 1833
Carte ce se numeşte Puţul Sf. Ioan Gură de Aur, 1833
Sfătuire foarte frumoasă şi pe scurt către cel ce se pocăieşte, 1834
Evanghelie, 1834
63
Cazanii, 1834
Abeţedar românesc, 1834
Abecedar religios,1835
Psaltire, 1835
Învăţătură către preoţi şi diaconi, 1835
Molitvednic bogat, 1835
Liturghie, 1835
Prohodul Domnului, 1836
Apostol, 1836
Sfânta Scriptură pe scurt, 1836
Alcătuire aurită a lui Samuil Ravi jidonul..., 1836
Apele metalice ale Rumânii Mari, 1837
Evanghelie, 1837
Biblioteca tinerilor începători, 1837
Ciaslov mare şi bogat, 1837
Acatisterul, 1837
Psaltire, 1837
Carte folositoare de suflet, 1838
Cinci cuvinte ale sf. Părintelui nostru Grigorie Episcopul şi Luminatorul nisienilor, 1838
Biblioteca tinerilor începători. Scurtare de aritmetică, 1838
Teatron Politicon, 1838
Cuvând la moartea demoazelei Mărita..., 1838
Discurs la şcoala din Buzău, 1838
Acatistier, 1838
Vestitorul besericesc. Gazetă religioasăşi morală, 1839-1840
Catihis, 1838 Ghiulam Tel sau Elveţia slobodă. Din Florian, 1839
Cuvânt al Prea Sfinţitului episcop al Buzăului Chir Chesarie, 1839
Cuvânt al Prea Sfinţiei sale Părintele Ilarion Episcopul Sfintei Episcopii Argeşul zis la
sfinţirea besericii Sfintei Mitropolii a Ţării Româneşti, 1839
Panihida, 1839
Chiriacodromion, 1839
Slujba paraclisului şi a acatistului, 1839
Prescurtare de geografie, 1839
Octoih şi Catavisieriu, 1839
Slujba sfinţirii bisericii, 1839
Meditaţii religioase, 1839
Cuvânt la moartea d. Zoiţei fica d.d. Medelnicierului Ghiţă Mărăcineanu, 1839
Abecedar românesc, 1839
Evanghelie, 1840
A fericitului Teodoreţ Episcopul Chirului tălmăcirii, 1840
Liturghii, 1840
Slujba cuviosului părinte Stelianus, 1840
Bisericuţa din mijlocul pădurii, 1840
Cel dintâi plutitor, 1840
64
Slujba părintelui Nifon Patriarhul, 1841
Psaltire, 1841
Cuvânt entru conştiinţa greşită, 1841
Aghiasmataru mic, 1845
Orânduiala cum se cuvine a cânta cei doisprezece psalmi, 1846
Acatisteriu, 1852
Ciaslov, 1852
Psaltire, 1852
Scurtare de aritmetică, 1853

Opt- Glasar şi catavasier, 1853

Catihis, 1853
Prohod, 1853
Cuvinte la apostolii duminicilor, 1853
Cuvinte rostite la Ecsamenul Public al Seminarului, 1853
Slujba sfinţirii bisericii, 1853
Carte foarte folositoare de suflet, 1853
Abecedar, 1854
Biblia, 1854
Istoria sfântă, 1854
Penticostar, 1854
Orologiu, 1854
Sentenţii morale, 1854
Psaltire, 1856
Anastasimatar, 1856
Irmologhiu, 1856
Teoreticon, 1856
Tomul întâi al Antologhiei, 1856
Liturghie, 1856
Viaţa şi 183 fabule a lui Esop, 1857
Prohod, 1860
Panihidă, 1860
Catihis, 1860
Acatisteriu, 1860
Psaltire, 1860
Klerul român, 1860
Prohod, 1868
Acatisteriu, 1868
Slujba sfintei Fecioare Filotei, 1868
Adunare de cuvinte de la diferite ocazii, 1868
Evanghelie, 1869
Apostol, 1869
Imnuri în proză, 1869
Florita sau artista virtuoasă, 1870
65
Principii generale de Înţelepciune, 1871.

BIBLIOGRAFIE

1. Bianu, Ioan; Hodos, Nerva; Simionescu, Dan. Bibliografie Românească

veche. 1508-1830, Ed. Academiei, tom I, 1508-1716; tom II, 1713-1808; tom IV

Adăugiri şi îndreptări, Bucureşti, I.V. Socec, 1903,1910,1944,IX 572 p., 571 p; III375

p.

† †

2. Băluţă, Gheorghe. Cultură scrisă la români, Bucureşti, Dep. Informaţiilor

publice al Guvernului Domâniei, 1996, 84 p.

66
3. Cocora, Gabriel.Episcopia Buzăului, o vatră de spiritualitateşi sfinţire

românească; tipărita cu binecuvântarea şi un cuvânt înainte al prea sfinţitului

Epifanie Episcopul Buzăului, Buzău, Editura Episcopiei, 1960, 450 p.

4. Cocora, Gabriel. Tipar şi cărturari, Bucureşti, Ed. Litera, 1977, 271 p.

5. Duţu, Alexandru. Coordonate ale culturii româneşti în secolul XVIII(1700-

1821). Studii şi texte, Bucureşti, Ed. pentru Literatură, 1868, 400 p.

6. Iorga, Nicolae. Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor,

ediţia a II-a, vol. I, II, Bucureşti, Ed. Ministerul de Culte, 1982,1930,432, 493 p.

7. Nedelcea, Tudor. Civilizaţia cărţii.Incursiune în istoria cărţii şi a tiparului,

Craiova, Scrisul Românesc, 1996, 198 p.

8. Papacostea- Danielopolu, Cornelia; Demeny, Lidia.Carte şi tipar în

societatea românească şi sud-europeană(sec. XVIII-XIX), Bucureşti, , Ed. Eminescu,

1985, 264 p.

9. Simionescu, Dan; Băluţă, Gheorghe. Pagini din istoria cărţii

româneşti, Bucureşti, Ion Creangă, 1981

10. Simionescu, Dan; Băluţă, Gheorghe. Scurtă istorie a cărţii tomâneşti,

Bucureşti, Ed. Demiurg, 1994, 126.p.

11. Tomescu, Mircea. Istoria cărţii româneşti, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică,

1968, 216 p.

67
 †

† †

1. Bianu, Ioan. Mitrofan, episcopul Huşilor şi al Buzeului, mare tipograf,

1681-1702. În „Alamanahul grafiei române”, IX.1927.

2. Bulat, Toma G.Începuturile Episcopiei Buzăului. În Glasul Bisericii.

Revistăa sfintei motropolii a Ungrovlahiei, Bucureşti, Mitropolia Ungrovlahiei, XIX,

1960

3. Cocora, Gabriel. Episcopul Dionisie Romano, La 150 de ani de la

naşterea sa . În „Biserica Ortodoxă Romănă”. Buletinul oficial al Patriarhiei Române,

Bucureşti, Editura Inst. Biblic şi de Misiune ortodoxa, LXXV, 1957.

4. Cocora, Gabriel. Tipografia şi tiparurile de la episcopia Buzăului. În

„Biserica Ortodoxă Romănă”. Buletinul oficial al Patriarhiei Române, Bucureşti,

Editura Inst. Biblic şi de Misiune ortodoxa, LXXV, 1960.

68
5. Gabriel, Cocora. Totul despre începuturie episcopiei Buzău, În

„Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor”, sub îngrijirea lui Antonie Plămădeală,

vol. II,Buzău. Ed. episcopiei, 1983.

6. Cocora, Gabriel. Un mare tipograf român din sec. Al XVIII-lea.

Episcopul Mitrofan al Buzăului În „Biserica Ortodoxă Romănă”. Buletinul oficial al

Patriarhiei Române, Bucureşti, Editura Inst. Biblic şi de Misiune ortodoxa, LXXV,

1909

7. Ionescu, G, Tipografia episcopiei Buzăului. În revista pentru istorie,

arheologie şi filologie”, X, 1909.

8. Iorga, Nicolae, Începuturile Episcopiei din Buzău, În revista: ”Revista

istorică” Dări de seamă, documente notiţe., publicată sub auspiciile Casei Şcoalelor de

N. Iorga cu concursul mai multor specialişti, Bucureşti, IX, 1923.

9. Lupu, Ioan. Episcopul Dionisie Romano, primul donator al Bibliotecii

Academiei române . În „Biserica Ortodoxă Română”. Bucureşti, Ed. Institutului

Biblic, LXXXII,.1964, nr.11-12, (nov-dec), p. 1121-1152.

10. Plămădeală, Antonie. Episcopi ai Buzăului în cultura română. În

„Spiritualitate şi Istorie la întorsura Carpaţilor”. Vol II, 1983, p. 54-128.

11. Teodorescu, Barbu. Cartea românească de-a lungul secolelor. Schiţă

în „Studii şi cercetări şe Documentare şi Bibliologie”. Bucureşti A.R.S.R., 1965, vol.

7, nr 1, p. 45-47.

69