Sunteți pe pagina 1din 252

UNIVERSITATEA “AL. I. CUZA” IAŞI

AFIDE DĂUNĂTOARE ŞI COMPLEXUL DE PARAZITOIZI CARE LE LIMITEAZĂ POPULAŢIILE. ROLUL BIOCENOZELOR PARAZITOIDE ÎN PĂSTRAREA ECHILIBRULUI NATURAL

2000

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………

………

5

ISTORICUL CERCETĂRILOR ………………………………………………………………

7

SPECII DE AFIDE DĂUNĂTOARE PLANTELEOR DE CULTURĂ ŞI SPONTANE, COMPLEXUL DE PARAZITOIZI CARE LE CONTROLEAZĂ POPULAŢIILE ………….

10

Date morfologice biologice şi ecologice asupra afidelor dăunătoare plantelor de cultură şi spontane ……………………………………………………………………

10

Morfologie …………………………………………………………………

10

Ecologie ……………………………………………………………………

12

Chei de determinare a subfamiliilor, genurilor şi speciilor din familia Aphididae. 13 Specii de afide dăunătoare, plantele pe care le atacă şi complexul de parazitoizi

care le controlează populaţiile ………………………………….……………………

89

SPECII DE APHIDIIDAE CARE CONTROLEAZĂ POPULAŢIILE DE AFIDE DĂUNĂ- TOARE PLANTELOR DE CULTURĂ ŞI SPONTANE ………………………….…………. 115

Morfologie şi anatomie ………………………………

……………………………

115

Oul …………………………………………………………………………

115

Larva …………………………………………………………………………

115

Prepupa ……………………………………………………………………

116

Pupa …………………………………………………………………………

116

Imago ………………………………………………………………………

116

Cheie de determinare a genurilor, subgenurilor şi speciilor de aphidiidae …… Aphidiidae parazitoide în unele colonii de afide

….

119

şi plantele gazdă pe care acestea le atacă …………………………………………… 130

Specii hiperparazitoide care acţionează în unele colonii de afide ……………

145

ROLUL BIOCENOZELOR PARAZITOIDE ÎN PĂSTRAREA ECHILIBRULUI NATURAL ……………………………………………

147

Biocenozele de tip parazitoid …………………………………… ………

147

Definiţia biocenozei …………………………………………………………

149

Biocenoza parazitodă a lui Brevcoryne brassicae L. ………………………

150

Structura biocenozei ………………………………………………………… 150

Numărul de specii care alcătuiesc această biocenoză

şi poziţia fiercărei specii în cadrul reţelei trofice

……………………………

151

Piramida trofică a biocenozei parazitoide …………………………………

153

Competiţia între speciile parazitoide ………………………………………

154

Eliminarea parazitoizilor supranumerari …………………………………….

155

Raportul dintre speciile parazitide …………………………………………

156

Dinamica speciilor parazitoide în lupta pentru câştigarea unui loc în cadrul populaţiilor gazdei ……………………………………………………………

157

Reţeaua trofică a biocenozei …………………………………………………

160

Integralitatea biocenozei …………………………………………………….

162

Evoluţia istorică a biocenozei ……………………………………………….

164

Acţiunea programelor biocenozei ……………………………………………

164

Echilibrul dinamic şi autoregalarea biocenozei ……………………………

165

Heterogenitatea sistemului …………………………………………………

167

Echilibrul dinamic …………………………………………………………

167

CONCLUZII …………………………………………………………………………………

171

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………

172

ANEXA ……………………………………………………………………………………… (Explicaţia planşelor I-LXV)

178

3

INTRODUCERE

Rolul entomofagilor în păstrarea echilibrului natural este recunoscut astăzi în toată lumea ştiinţifică. Despre insectele auxiliare în agricultură (prădătoare şi parazitoide) se învaţă şi în şcoala elementara. Se vorbeşte însă despre rolul acestor insecte cu aceeaşi eficienţa cu care vorbim despre bătrânii longevivi din Caucaz, de la care nu am învăţat nimic în ceea ce priveşte prelungirea vieţii. Aceasta deoarece la noi problema luptei integrate sau a combaterii biologice a insectelor dăunătoare nu a fost şi nu este luata în serios la nivel de stat. Lupta biologica împotriva insectelor dăunătoare solicită multă organizare şi folosirea „aurului cenuşiu”. Încă din antichitate oamenii şi-au pus problema folosirii insectelor prădătoare în combaterea unor dăunători. Astfel, vechii chinezi foloseau furnicile din specia Monomorium pharaonis pentru combaterea unor insecte dăunătoare din hambare. Înţelegând că în natură, în competiţia dintre specii, se realizează un echilibru natural, care nu permite dezvoltarea exponenţială a unor specii, biologii şi-au dat seama că numai omul prin intervenţia sa pripita şi necugetată poate provoca dezechilibre în ecosisteme. Biologii au demonstrat, dacă mai era nevoie, că situaţia adesea dezastruoasă, generată de dezvoltarea exponenţială a unor dăunători este rezultatul impactului om-natură. Într-adevăr, odată cu practicarea agriculturii, în neolitic, omul a început să modifice raportul între specii, ajungând fără voia sa, să ofere o biomasă mult mai mare unor specii. Acestea au început să se înmulţească mai intens şi să provoace apoi pagube considerabile culturilor. Faţă de această situaţie omul nu a rămas indiferent şi a încercat, prin orice mijloace, să limiteze pagubele provocate. Însă, aşa cum afirma profesorul Ioan Borcea în articolul Rolul insectelor prădătoare în agricultură, apărut în Revista ştiinţifică „V. Adamachi”, în 1910, - lupta e în multe cazuri serioasă, căci inteligenţei şi muncii omului i se opune numărul şi imensa prolificitate a duşmanilor. Prin practicarea agriculturii intensive situaţia a devenită şi mai gravă deoarece prin biomasa vegetală enormă, oferită în agroecosisteme, insectele dăunătoare au început să se înmulţească exponenţial. Pagubele provocate au determinat reacţii pe măsură din partea omului. S-a ajuns astfel la lupta chimică. Un întreg arsenal de substanţe chimice s-a fabricat şi se fabrică pe toate meridianele lumii. Arma chimică, a avut, la început, efecte miraculoase. Şi, totuşi, s-a constat că aceasta armă are două tăişuri. Unul este folosit împotriva dăunătorilor, cu efecte mai mult sau mai puţin spectaculoase, al doilea însă se întoarce ca un bumerang împotriva omului, prin acumularea în sol, concentrarea în plante şi de aici o concentrare şi mai mare pe traiectoria lanţurilor trofice. Arsenalul chimic de combatere a dăunătorilor a creat flagelul secolului nostru – POLUAREA. Mijloacele naturale de luptă împotriva dăunătorilor au cunoscut şi ele o dezvoltare şi perfecţionare, însă nu în aceeaşi măsură ca cele chimice. Se impune revenirea la natură, unde o lege ecologică ne învaţă că toate se leagă de toate, unde există un adevărat hăţiş de relaţii interspecifice, unde vorba lui Denis Diderot pentru a creşte un fir de iarbă trebuie să participe tot universul. Se impune o reorientare majoră către arma naturală, care poate fi folosită împotriva dăunătorilor fără efecte negative catastrofale.

Folosirea entomofagilor (a insectelor prădătoare şi parazitoide), a microorganismelor şi a altor mijloace moderne de combatere biologică solicită cercetări de mare complexitate şi fineţe şi abordarea ecologică a problemelor privind protecţia plantelor, în aşa fel încât, prin intervenţia noastră să nu accentuăm şi mai mult dezechilibrul natural deja existent. În domeniul cercetărilor entomologice orientate spre cunoaşterea entomofagilor care limitează, pe cale naturală, o serie de insecte dăunătoare putem spune că avem unele tradiţii în cercetarea fundamentală şi chiar în cea aplicativă. Au fost efectuate cercetări privind complexele de duşmani naturali care limitează unele insecte dăunătoare. Se impune realizarea unor lucrări de sinteză şi impulsionarea activităţilor practice de folosire a entomofagilor în combaterea biologică. În ceea ce priveşte complexul de entomofagi care limitează populaţiile unor insecte dăunătoare (Pieris brassicae, P. rapae, Plutella xylostella etc.) este atât de mare în ţara noastră, încât nu se mai pune problema creşterii speciale a unor insecte entomofage şi lansarea lor în natură, ci doar protecţia lor. Se pune problema protecţiei lor deoarece, după cercetările noastre, efectuate asupra speciilor Plutella xylostella şi Pieris brassicae, am observat că în culturile de varză atacate de aceste insecte se făceau stropiri intensive cu substanţe chimice, deşi gradul de parazitare al larvelor şi crisalidelor depăşea 80%. Realizarea unei lucrări de sinteză cu privire la insectele parazitoide şi prădătoare, care limitează coloniile unor specii de afide din ţara noastră, poate constitui un instrument de lucru vital pentru specialişti. Se asigură astfel informaţia necesară pentru cei care urmăresc astfel de probleme şi se conturează metodele de lucru adecvate pentru o combatere integrată a dăunătorilor. În acest sens prezentăm, în lucrarea de faţă, complexele de parazitoizi care acţionează în unele colonii de afide, pornind de la rezultatele cercetărilor noastre şi de la literatura de specialitate avută la dispoziţie. Punem accentul atât pe speciile parazitoide care controlează unele specii de afide, cât şi pe complexele biocenotice cu structura şi funcţionalitatea lor, pentru a putea înţelege pe deplin ce se întâmplă cu adevărat în natură. În funcţie de această cunoaştere se poate acţiona cu adevărat ştiinţific şi eficient.

5

ISTORICUL CERCETĂRILOR

Din întregul complex de insecte parazitoide care acţionează în coloniile de afide, ne interesează în mod special Afidiidele, deoarece sunt parazitoizi primari şi au rol pozitiv prin limitarea unor populaţii de afide. Afidiidele, la rândul lor, sunt controlate, aşa cum vom vedea, de o multitudine de specii hiperparazitoide, grupate în diferite familii ale ordinului

Hymenoptera.

Afidiidele au fost cunoscute de multă vreme. Cele mai vechi informaţii asupra acestui grup apar în lucrarea lui Leuwenhock Arcana Naturae publicată în 1695. În a zecea ediţie a lucrării Systema naturae a lui Carol Linne afidiidele au fost încadrate în rândul Ichneumonidelor, avâd ca reprezentant pe Ichneumon aphidum. Prima lucrare generală asupra afidiidelor aparţine lui Nees V. Esembeck (1818) Genera et familias Ichneumonidum adscitorum exhibens, urmată de o monografie devenită clasică, Hymenopterorum Ichneumonibus affinium monographiae, genera europaea et species illustrantes, apărută în 1834. Nees face o descriere excepţională, nominalizează numeroase

specii şi realizează o clasificaţie pertinentă pentru acel timp, care astăzi însă este depăşită. Haliday A. D. (1833) a realizat o operă ştiinţifică deosebită, care este şi astăzi privită cu respect. În lucrarea An essay on the classification on the parasitic Hymenoptera of Britain, which correspond with the Ichneumones minuti of Linnaeus, reuşeşte să facă ordine în sistematica afidiidelor. Colecţia sa se găseşte la British Museum. Wesmael a urmărit întregul grup al braconidelor. Lucrarea sa din 1835, Braconidae of Belgia, prezintă o importanţă deosebită, însă el nu şi-a concentrat activitatea în mod special asupra afidiidelor, ceea ce a condus la faptul că multe dintre speciile sale aveau să fie

sinonimizate.

Ratzeburg J. T. C. (1844, 1848, 1852) îşi concentrează atenţia asupra afidiidelor care controlează coloniile de afide, ce provoacă pagube pădurilor. În lucrarea sa monumentală Die Icheumonen der Forst insecten, publicată în trei volume, în 1862, face ordine în ceea ce priveşte prezenţa afidiidelor în coloniile de afide care atacă arborii din păduri. Forster A. (1862) realizează o clasificare modernă a afidiidelor în lucrarea Synopsis der Familien und Gattungen der Braconen, care a fost apoi adoptată de specialişti. El a descris numeroase specii şi genuri noi, însă descrierile sale fiind foarte scurte nu au putut fi folosite de ceilalţi autori.

Cea mai comprehensivă lucrare dedicată afidiidelor din Europa aparţine lui Marshall

T.

A. Braconide in André: Species des Hymenopteres d’Europe et d’Algerie. O importanţă deosebită o au lucrările lui Thomson C. G. (1895) şi a le lui Dalla Torre

C.

G. (1898), iar revizia afidiidelor făcută de Gahan A. B. (1911) a constituit un real progres

în clasificarea afidiidelor. Quilis M. P. (1929) a descris numeroase specii şi genuri din Europa, chiar şi unele specii fosile. După al doilea război mondial studiul afidiidelor a cunoscut o mare amploare. F. C. Smith (1944) face o revizie a speciilor nearctice de Aphidiidae pe baze moderne. Contribuţii importante aduc: Mackauer M., Muesebeck C. F. W., Schlinger E. I., Starý P. şi alţii; în ceea ce priveşte sistematica afidiidelor pe de o parte şi rolul lor în limitarea populaţiilor de afide, pe de altă parte. În lucrările lor se prezintă complexele de parazitoizi care limitează unele

specii de afide. P. Starý are contribuţii valoroase în ceea ce priveşte folosirea unor afidiide în combaterea pe cale biologică, prin creşterea acestora în laborator şi lansarea în natură. În aceeaşi măsură trebuie să apreciem şi lucrarea autorilor turci: Düzgünes Z., Kilincer N., Toros

S. şi Kovaci B. (1982). Ankara ilinde bulunan Aphidoidea turlerinin parazit ve predatorleri.

În ceea ce priveşte studiul Aphidiidelor în România, trebuie să menţionăm contribuţia deosebită adusă de Matilda Lăcătuşu, care a publicat o multitudine de specii şi a abordat şi studiul în complex al parazitoizilor care controlează unele colonii de afide. De altfel, împreună cu C. Filipescu a publicat în seria Faunei României un volum asupra Braconidelor. Peiu M. şi Filipescu C. (1960) prezintă unele afidiide parazite în insecte dăunătoare agriculturii. Lăcătuşu Matilda, Constantinescu V. şi Mustaţă Gh. (1973) publică unele date privind biologia şi stadiile larvare ale speciei Diaeretiella rapae M’Int. În ceea ce priveşte cunoaşterea afidelor în ţara noastră trebuia să menţionăm, cu regret, că suntem departe de ceea ce s-a realiza în alte ţări. Nu avem nici un specialist care să se dedice cercetării taxonomice a acestui grup de insecte dăunătore. Profesorul Ioan Borcea pune bazele cunoaşterii afidelor prin lucrările sale: Materiaux pour l’etude de la faune des Aphides de Roumanie (1908) şi Contribuţii la catalogul afidelor din România (1909). Ioan Borcea nominalizează peste 270 de specii de afide semnalate pe

diferite specii de plante cultivate şi spontane. Semnalări anterioare au fost făcute de Horvath

G. (1897) şi Henrich C. (1896) în Transilvania.

Unele date asupra afidelor mai aduc M. Brândză (1914), Alexandru Borza şi M. Ghiuţă, prin studiile întreprinse aspra speciilor cecidogene. Wilhelm Knechtel şi Constantin Manolache semnalează în mai mult lucrări o serie de specii de afide dăunătoare unor plante de cultură. Cele mai multe lucrări analizează speciile de afide pătrunse în România. Se fac, de asemenea, unele consideraţii asupra sistematicii afidelor (1943). O contribuţie însemnată privind cunoaşterea unor afide, modul de atac şi mijloacele de combatere şi-au adus: Baicu T. (1978), Balaj D. (1960), Bărbulescu Al, (1972, 1973, 1974), Ciochia V., Stănescu Z. (1977), Constantinescu V. (1972, 1976), Hulea A. (1977), Perju T., Ghizdavu I. (1980), Săvescu A. (1944-1957; 1960, 1961), Săvescu A. Rafailă C. (1978), Suta Victoria, Minoiu N., Lefter Gh., Gheorghiu Eftimia, Coman Tatiana (1974) ş.a. Merită o atenţie deosebită lucrările lui Igor Ceianu (1970, 1973) orientate către cunoaşterea afidelor dendrofile, dăunătoare culturilor forestiere. Semnalizează şi unele specii parazitoide care acţionează în coloniile de Dreyfusia picae Ratz. De la profesorul I. Borcea până astăzi nu s-a specializat nici un cercetător în studiul afidelor, astfel că nu au fost făcute acumulări deosebite în cunoaşterea acestui grup. Au trebuit să intervină doi cercetători străini: Jaroslav Holman şi Albert Pintera ca să realizeze o lucrare de sinteză asupra afidelor din România. În lucrarea Ubersicht der blattlause (Homopteras Aphidoidea) der Rumanischen Sozialistischen Republik (1981), aceşti autori fac o sinteză asupra datelor publicate, dar aduc şi unele contribuţii noi privind cunoaştera afidelor şi a plantelor atacate de acestea în România. În 1996 Victor Ciochia şi Horia Boieriu publică Conspectul afidelor, plantelor gazdă şi principalii limitatori naturali din România, realizând o sinteză a tuturor cercetărilor efectuate în ţara noastră în acest domeniu. În ceea ce priveşte complexul de parazitoizi care controlează unele colonii de afide au fost efectuate cercetări de către: Constanţa Tudor, Margareta Boţoc, Irina Teodorescu şi Mihaela Panu. Gh. Mustaţă (1973-1983) urmăreşte complexul de parazitoizi care acţionează în coloniile de Brevicoryne brasicae L. Aduce contribuţii importante privind complexele parazitoide care limitează populaţiile de: Aphis fabae Scop., Schizaphis graminum (Rond.),

7

Uroleucon cichorii Koch etc. Dezvoltă conceptul de biocenoze parazitoide şi abordează problema rolului biocenozelor parazitoide în păstrarea echilibrului natural. Unele lucrări de sinteză, precum Tratatul de zoologie agricolă vol. 2, şi multiplele cursuri de Entomologie agricolă apărute, prezintă principalele afide dăunătoare plantelor de cultură.

În ceea ce priveşte cunoaşterea rolului entomofagilor în limitarea, pe cale naturală, a unor insecte dăunătoare plantelor agricole şi horticole, o importanţă majoră o au volumele publicate de Teodosie Perju, Matilda Lăcătuşu, Constantin Pisică, Ionel Andriescu şi Gheorghe Mustaţă: Entomofagii şi utilizarea lor în protecţia integrată a ecosistemelor agricole (1988) şi Entomofagii şi utilizarea lor în protecţia integrată a ecosistemelor horticole (1989) şi lucrările lui Victor Ciochia: Contribuţii la studiul dinamicii comportării unor insecte entomofage într-o agrobiocenoză cu sfeclă de zahăr (1976) şi Combaterea biologică a dăunătorilor, verigă esenţială a protecţiei agroecosistemelor (1986).

8

SPECII DE AFIDE DĂUNĂTOARE PLANTELEOR DE CULTURĂ ŞI SPONTANE, COMPLEXUL DE PARAZITOIZI CARE LE CONTROLEAZĂ POPULAŢIILE

Încrengătura Arthropoda Clasa Insecta Ordinul Homoptera Subordinul Aphidinea Familia Aphididae

Date morfologice, biologice şi ecologice asupra afidelor dăunătoare plantelor de cultură şi spontane

În acest subordin încadrăm afidele sau păduchii de plante. Specii cu o largă răspândire, aproape cosmopolite, totuşi cele mai multe se întâlnesc în zonele temperate. Sunt specii fitofage, care se hrănesc cu sucurile plantelor, având o armătură bucală conformată după tipul înţepat şi supt. Au avut o evoluţie paralelă cu gimnospermele şi angiospermele, pe care le atacă în mod obişnuit. Atacul lor este atât de diversificat, încât am putea afirma că nu există plantă din aceste grupe care să nu fie atacată de afide.

Morfologie

Sunt insecte mici, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 şi 8 mm. Corpul este de formă ovală, globular sau elipsoidal. Culoarea corpului este variabilă: verde, brună, neagră, sau culori vii (portocalie, roşie), etc. Tegumentul este slab sclerificat, astfel că, în mod obişnuit, corpul este moale. Tegumentul poate avea unele ornamentaţii (peri, spini, solzi) sau este acoperit cu o secreţie ceroasă. (fig. 4) Glandele cerigene sunt dispuse grupat şi metameric. Capul este bine delimitat de torace la formele aripate şi mai confuz conturat la formele aptere. Antenele sunt lungi, alcătuite din 5-6 articole sau mai puţine. Articolele antenare au rinarii sau organe denumite senzorii, cu importanţă în taxonomie. Ochi simpli (oceli), se găsesc la formele aripate şi la larve. Sunt dispuşi în triunghi. Ochii compuşi sunt bine dezvoltaţi. Armătura bucală este conformată pentru înţepat şi supt, după tipul homopter. Rostrul este format din patru articole şi are o lungime variabilă, în funcţie de specie. Prin canalul

salivar se poate introduce în ţesuturile plantelor o secreţie toxică, care provoacă apariţia unor tumori sau formarea unor pseudocecidii (deformarea frunzelor). Toracele se uneşte pe o suprafaţă largă cu abdomenul. Protoracele este bine dezvoltat, mezotoracele şi metatoracele au câte o pereche de aripi membranoase cu o nervaţiune simplă. (fig.1, 2) Aripile anterioare prezintă o nervură paralelă, cu marginea anterioară rezultată din fuzionarea subcostalei, radialei, medianei şi cubitalei. (fig.1,3). Din acest trunchi se desprind pe rând nervurile: cubitale 1, 2 şi mediană. Spre vârful aripii se poate forma o pterostigmă de dimensiuni variabile şi o celulă alară mai mult sau mai puţin pigmentată, delimitată de nervurile subcostală şi radială. A doua pereche de aripi este mult mai redusă şi are nervaţiunea simplificată. Aripile sunt dispuse sub formă de acoperiş în timp de repaus. Picioarele sunt adaptate la mers şi sunt, în mod obişnuit, homonome. Tibiile posterioare prezintă la femelele sexuate peri senzitivi, care poartă denumirea de pseudosenzori. Tarsele sunt formate din două articole, rar din unul singur. Se termină cu gheare şi pot prezenta sete de dimensiuni variabile. Abdomenul este format din 9 segmente şi se termină în mod obişnuit cu o prelungire digitiformă, conică sau măciucată, care formează coada. (fig. 2,6) Segmentul VI prezintă nişte organe proprii afidelor, de formă şi dimensiuni variabile, numite cornicule, cu importanţă în taxonomie. Prin cornicule se elimină hemolimfa, ca reacţie de apărare împotriva duşmanilor naturali. Această secreţie reflexă a căpătat denumirea de autohemoree. Afidele se caracterizează printr-un larg polimorfism. Alături de masculi se pot găsi femele de forme diferite şi cu funcţii deosebite. Fundatrix – o formă de femelă aripată sau apteră. Dacă în ciclul speciei se găsesc femele vivipare aptere, atunci femela fundarix este fără aripi. Dacă în generaţiile următoare nu apar femele vivipare aptere, atunci fundatrixul este aripat. În general fundatrixul se deosebeşte de femelele vivipare aptere ale generaţiilor următoare prin reducerea antenelor şi a numărului de organe senzoriale, a cozii şi a corniculelor. Corpul este mai globular decât la viviparele aptere.

Fundatrix aripate nu diferă prea mult de femelele aripate ale generaţiilor ulterioare. Au mai puţine rinarii, dar mai mulţi peri. Femele virginogene aripate. La speciile care nu-şi schimbă gazda femelele aripate sunt asemănătoare în toate generaţiile. La cele cu schimbare de gazdă se diferenţiază două tipuri: femelele emigrante, care zboară de la gazda-primară la planta gazdă-secundară şi dau naştere la femele vivipare şi femelele imigrante, care realizează revenirea la planta gazdă-primară şi care dau naştere la femele ovipare sau ginopare sau la femelele ovipare şi la masculi fiind numite şi sexupare. De cele mai multe ori pe planta gazdă secundară apare un tip de femele aripate (exules), care generează femele vivipare ce măresc colonia. Femele virginogene aptere pot avea diferite forme. La Aphidinae apterele generaţiei a doua diferă de cele ale generaţiei a treia şi ale generaţiilor următoare având apendicele mai scurte şi mai puţine senzorii antenale. Masculi. Polimorfismul este rar şi este restrâns în legătură cu dezvoltarea aripilor:

forme aripate şi nearipate. Femele ovipare. Nu prezintă polimorfism. Se diferenţiază morfologic de femelele vivipare prin reducerea apendicelor şi dezvoltarea glandelor (pseudosenzorii) pe tibiile posterioare. La cele mai multe specii sunt lipsite de aripi. Reproducere şi dezvoltare. Afidele se reproduc pe cale sexuată şi prin partenogeneză. Forma sexuată nu este obligatorie decât la speciile primitive. În zonele cu

10

climat cald şi în condiţii de seră are loc numai reproducerea partenogenetică. Reproducerea sexuată apare în perioadele de criză pentru specie, pentru producerea ouălor de rezistenţă. Prolificitatea afidelor este deosebit de mare, fiind determinată atât de numărul mare de larve depuse cât şi de numărul mare de generaţii pe an. Deci afidele sunt polivoltine. La Schizaphis graminum Rond. pot evolua până la 23 de generaţii pe an. Ciclul biologic diferă de la o specie la alta fiind determinat de succesiunea formelor şi

a generaţiilor, de tipul de înmulţire şi de capacitatea de migrare. (fig. 28) Ciclul biologic se

pate desfăşura pe o singură plantă gazdă (monoecic) sau pe două plante gazdă (dioecic). Ciclul biologic complet (holociclic) se desfăşoară astfel: iernarea are loc sub formă de ouă de rezistenţă; primăvara apare o femelă agamă, numită matcă sau fundatrix (fondatoare), care pune bazele coloniei. Pe cale partenogenetică matca dă naştere la o serie de generaţii de femele, de asemenea partenogenetice, numite virginogene (virginopare). Prima generaţie la afidele nemigratoare şi primele 3-4 generaţii la afidele migratoare care apar din fundatrix se numesc fundatrigene. La speciile migratoare, dintre fundatrigene, pe lângă forme aptere apar şi forme aripate, care realizează migraţia pe plantele gazdă-secundare. În timpul verii apar multiple generaţii de femele virginogene, care nasc larve vii pe cale partenogenetică. Spre toamnă atât la speciile migratoare cât şi la cele nemigratoare iau naştere femelele sexupare. Acestea reprezintă ultima generaţie de femele partenogenetice. Ele dau naştere la formele sexuate, femele şi masculi. Are loc copulaţia, iar femelele depun ouăle de rezistenţă şi se încheie ciclul (fig. 28, 29). Ciclul biologic al afidelor este complex, heterogonic (alternând reproducerea sexuată cu cea partenogenetică) şi multiplicativ (dintr-o singură femelă fundatrix formându-se o întreagă populaţie).

Ecologie

Dezvoltarea şi înmulţirea afidelor este influenţată de o serie de factori de mediu:

temperatură, lumină, nutriţie, suprapopulaţie. La toate afidele planta gazdă joacă un rol important, influenţând ciclul biologic. Specificitatea pentru plantele gazdă variază de la o mare polifagie (Myzus persicae Shulz,

Aphis fabae Scop), la o singură familie de plante (Brevicoryne brassicae L.)(fig. 5). Are loc şi

o specializare pentru anumite organe ale plantei. Mărimea populaţiei este controlată de mai mulţi factori: planta gazdă, starea vremii, duşmanii naturali. O importanţă deosebită o prezintă rezistenţa plantei faţă de atacul afidelor. Pe soiurile mai sensibile numărul de generaţii este mai mare faţă de soiurile rezistente. Perioada de dezvoltare a unei generaţii este mult mai mare pe soiurile rezistente. Ca urmare a atacului afidelor frunzele plantelor se contorsionează formând pseudocecidii, care au rol important în protecţia lor împotriva ploii. Ca urmare a atacului planta este debilitată şi poate pieri.

Coloniile de afide pot deveni enorme. La Brevicoryne brassicae L. se ajunge la o densitate de 200-11 indivizi pe cm 2 . Pagubele produse de afide sunt adesea considerabile, de aceea combaterea lor constituie o problemă. Cercetările au probat că duşmanii naturali au adesea o importanţă hotărâtoare în limitarea coloniilor de afide. Speciile prădătoare fac ravagii în coloniile de afide, iar complexul de parazitoizi are de asemenea un rol important. Numărul mare de generaţii pe an şi prolificitatea foarte mare determină adesea o înmulţire exponenţială. Ca

11

urmare a acestui fapt combaterea afidelor devine o problemă care solicită mult pe producători. Folosirea metodelor chimice de combatere se poate întoarce ca un bumerang împotriva omului. De aceea folosirea duşmanilor naturali în limitarea coloniilor de afide prezintă un interes deosebit.

Chei de determinare a subfamiliilor, genurilor şi speciilor din familia Aphididae

FAMILIA APHIDIDAE

1(6)

Coada la adulţi este rotunjită, cu 20-50 perisori; larvele primului stadiu au cel puţin

2(3)

10 perişori. Primul articol tarsal cu 5,5,5 sau 5,5,4 peri. Specii mari 2-4,5. Pe salcii şi plopi. (subfamilia Pterocommatinae) Lungimea corniculei nu depăşeşte lăţimea părţii bazale (fig.7,1). Stigmele sunt amplasate în centrul paletei (plăcii), (fig 7,4). Rinariile primare fără smoc de

perişori. Tuberculii mediali

1. Neopterocomma.

3(2)

Lungimea corniculei depăşeşte lăţimea ei bazală (fig. 7 ,2,3). Stigmele amplasate în partea posterioară a paletei. Rinariile primare cu smoc de peri. Tuberculii mediali

4(5)

lipsesc. Firul de păr de la baza ghearelor este mult mai scurt decât laţimea bazei. Corniculi fără bordură la vârf, mai scurţi sau mai lungi decât articolul 2 al tarsului posterior (fig. 7, 2). Tuberculi marginali prezenţi. Rinariile pe aticolul 3 al speciilor aptere

sunt

2.

Plocamaphis.

5(4)

Firul de păr de la baza ghiarelor este mai lung decât lăţimea bazei (fig. 8, 6). Corniculii cu bordură la vârf, uneori puţin evidentă, mai lungi decât articolul 2 al tarsului posterior (fig. 7,3). Tuberculii marginali sunt prezenţi sau lipsesc. Rinariile pe articolul 3 antenal al speciilor aptere sunt prezente sau

 

3.

Pterocomma.

6(1)

Coada la adulţi este digitiformă, lanceolată, triunghiulară, în formă de scut sau

7(36)

rotunjită; dacă este rotunjită şi în acelaşi timp cu mai mult de 20 de perişori, atunci pe primul segment tarsal sunt cel mult 4 peri. Larvele primului stadiu au pe coadă cel mult 8 perişori, sunt de dimensiuni variate, deseori mai mici decât 2,0. Sunt raspândite pe multe specii de plante, nu sunt însă răspândite pe salcie şi plopi. (subfamilia Aphidinae). Distanţa între stigmele (centrul lor) segmentelor II şi III abdominale cel mult de 2

8(19)

ori depăşeşte distanţa înte stigmele segmentelor I şi II (verificaţi la câţiva indivizi!) (fig. 10, 1). Stigmele obişnuite, ovoidale ca în fig. 12,7. Tuberculii marginali, dacă există, pe tergitele abdominale I şi VII sunt mai mari, sau cel puţin egali cu cei de pe tergitele II - V, unde uneori chiar lipsesc. Tuberculul marginal pe tergitul VII poate fi amplasat dorsal sau ventral faţă de stigmă. (tribul Aphidini). Tuberculul marginal pe tergitul VII, dacă există, este amplasat dorsal faţă de stigmă sau la acelaşi nivel cu ea (fig. 8,1); dacă lipseşte, fruntea are o scobitură (partea mediană a frunţii este în urma părţilor laterale) sau antenele sunt de 5-6 ori mai scurte decât corpul. Pe Graminee, Cyperaceae sau plante acvatice, dintre cele lemnoase, doar pe Rosales. (subordinul Rhopalosiphina).

12

9(18) Antenele cel mult de 3 ori mai scurte decât corpul. Coada digitiformă (fig. 8,3). Corniculii nu au formă de pori. Tuberculi marginali prezenţi pe tergitele I - VII sau I şi VII. Vârful ultimului segment labial nu este alungit, microsesilele se află la

vârful lui (fig.8,5) 10(17). Corniculele tăiate la vârf, cu bordură sau cel puţin îngroşaţi înainte de vârf (fig. 9,1- 5); sunt de cel puţin 0,8 din lungimea cozii sau mai groşi cel mult de 2 ori. Ultimul segment labial este egal cu 0,65-1,50 din lungimea segmentului II al tarsului posterior. 11(12) Coada afidelor plantelor lemnoase are 16-18 perişori (fundatrigene), 11-14 (indivizii aripaţi şi apteri); afidele plantelor ierboase au 8-14. Toate tergitele abdominale au dungi transversale, sclerificate, de culoare închisă, parţial întrerupte, atât la indivizii aripaţi, cât şi la cei apteri, la care pe tergitele I-V ele sunt unite

într-o singură pată. Corniculii mai scurţi decât

4. Longiunguis.

12(11)

Coada afidelor plantelor lemnoase are 8-13 perişori (fundatrigene), 4-9 (indivizii aripaţi şi apteri); afidele plantelor ierboase au 4-7. Dungile transversale, sclerificate, de culoare închisă, cel puţin la afidele plantelor lemnoase, sunt prezente doar pe

13(16)

tergitele VIII şi uneori pe VII. Corniculii mai lungi, sau mai rar, mai scurţi decât coada. Microsesilele ultimului segment labial sunt obişnuite, scurte, subţiri şi drepte.

Indivizii apteri au fruntea cu un tubercul median, cuticula pe tergitele toracelui şi abdomenului are adâncituri, numite celule. Indivizii aripaţi au nervura medială a aripii anterioare ramificată o singură dată, dacă se ramifică de 2 ori, atunci nu este lungă; segmentul nervurii mediale de la a doua ramificare este cel puţin de 2 ori mai scurt decât segmentul între prima şi a doua ramificare. 14(15) La indivizii aripaţi contururile celulelor de pe cuticula tergitelor toracale şi abdominale sunt formate dintr-o linie uniformă sau punctată (un fel de spini

rotunjiţi). La indivizii apteri nervura medială a aripii anterioare se ramifică de două ori, dacă se ramifică o singură dată, atunci pe tergitul VIII abdominal sunt 4-8 perişori. Corniculii nu sunt absolut cilindrici, sunt îngroşaţi în partea superioară şi (sau) înaintea vârfului sunt îngustaţi (fig.9, 1-3). Dacă indivizii se găsesc pe plante lemnoase frunzele vor fi răsucite cu suprafaţa superioară spre exterior.

5. Rhopalosiphum.

15(14)

La indivizii apteri contururile celulelor de pe cuticula tergitelor toracale şi I-V abdominale sunt formate dintr-o linie subţire, neuniformă (într-un fel zimţată). La

indivizii aripaţi nervaţia medială a aripii anterioare se ramifică o singură dată. Tergitul VIII abdominal are 2 perişori. Corniculii destul de cilindrici, fără îngroşări sau îngustări spre vârf (fig. 9,4,5). Dacă indivizii se găsesc pe plante lemnoase

frunzele vor fi răsucite cu suprafaţa superioară spre interior

6.

Schizaphis.

16(13)

Microsesilele de la vârful ultimului articol al labiului sunt mai lungi, groase şi curbate. La indivizii apteri fruntea este făra tubercul median; cuticula pe tergitele toracale şi abdominale mai mult sau mai puţin netedă. La indivizii aripaţi nervura medială a aripii anterioare se ramifică adânc de două ori; segmentul ei de la a doua

ramificare până la marginea aripii este doar de 1,1-1,4 ori mai scurt decât segmentul

cuprins între prima şi a doua

7.Melanaphis.

17(10)

Corniculii la vârf sunt rotunjiţi, fără bordură, mai înguşti, egali cu 0,15 (fundatrigene) -0,85 din lungimea cozii, şi mai subţiri de 1,3-4 ori (fig. 9,6). Ultimul articol labial este egal cu 0,45-0,65 din lungimea articolului 2 al tarsului posterior.

13

8.Hyalopterus.

18(9)

Antenele de 5-6 ori mai scurte decât corpul. Coada triunghiulară. Corniculii foarte scurţi în formă de pori. Tuberculii marginali pe abdomen lipsesc. Vârful ultimului articol al labiului este alungit în formă de cioc, cu microsesilele aşezate lateral

 

9.

Mordvilkoiella Shap., gen.n.

19(8)

Tuberculul marginal pe tergitul VII abdominal, dacă există, este aşezat ventral faţă de stigmă (fig.8,2), dacă lipseşte, atunci fruntea este fără scobitură, iar antenele cel mult de 3 ori mai scurte decât corpul. Sunt răspândiţi pe mai multe plante, cu

20(35)

excepţia Gramineelor şi Cyperaceelor. (subtribul Aphidina) Aparatul stridulant lipseşte; cuticula pe laturile sternitelor V-VI abdominale este la

21(28)

fel cu cea de pe toată suprafaţa ventrală a abdomenului, pe tibiile posterioare perişorii sunt + de acelaşi tip, lungi (fig.9,12). Tuberculii antenali sunt puţin evidenţi sau lipsesc. Seta ultimului articol antenal este mai lungă decât baza acestui articol cel puţin de

22(23)

1,5 ori (la fundatrigene poate fi mai scurtă). Corniculii nu sunt în formă de pori. Fruntea puţin bombată sau plată, tuberculii antenali slab evidenţiaţi. Seta ultimului articol antenal depăşeşte de 4,7-6 ori baza acestui articol. Diametrul tuberculului marginal pe pronot este egal cu 0,7-2,1 din diametrul ochiului. Corniculi fără bordură la vârf (fig.9,7). Nervura medială a aripii anterioare se ramifică o dată, rareori pe o singură aripă de 2 ori. Se gasesc pe rădăcinile

 

10.

Chomaphis.

23(22)

Seta ultimului articol antenal depăşeşte baza acestui articol cel mult de 4 ori.

24(27)

Diametrul tuberculului marginal pe pronot este egal cel mult cu 1,0 din diametrul ochiului. Corniculii cu bordură la vârf, rareori fără. Nervura medială a aripii anterioare se ramifică de două ori. Lăţimea cozii înaintea părţii bazale cel mult de 2,5 ori depăşeşte diametrul maximal al corniculelor. Coada digitiformă, triunghiulară sau rotunjită. Corniculii mai lungi

25(26)

sau mai scurţi decât coada sau articolul 2 al tarsului posterior. Vârful ultimului segment labial este obişnuit, nu este alungit, microsesilele sunt aşezate la vârf şi sunt orientate înainte (fig.8,4). Coada digitiformă., triunghiulară

sau rotunjită (fig.11). Pe plantele cu

11.

Aphis.

26(25)

Vârful ultimului segment labial este alungit în formă de cioc, microsesilele aşezate atât pe vârf cât şi pe părţile laterale, unde sunt orientate lateral (fig.8,6). Coada

rotunjită. Pe gimnosprme

12 Ephedraphis

27(24)

Lăţimea cozii înaintea bazei este de 3-3,5 ori mai mare decât diametrul maxim al corniculei. Coada este scurtă, triunghiulară. Corniculii mult mai scurţi decât coada

sau articolul 2 al tarsului posterior.Pe

13.

Debilisiphon

28(21)

Seta ultimului articol antenal e mai scurtă decât baza acestuia sau mai lungă, dar cel

29(34)

mult de 1,2 ori (fig.9,8,9), dacă (la aripaţi) este până la 1,5 ori, atunci corniculii sunt în formă de peri. Fruntea bombată, mai rar plată; tuberculii antenali, de regulă, lipsesc. Se găsesc în mare parte în stepă şi deşert. Lungimea corniculelor nu este mai mică decât diametrul lor în partea superioară.

30(31)

Coada triunghiulară, digitiformă sau rotunjită. Fruntea bombată. La vârful setei ultimului segment antenal sunt 4 peri. Pe primul segment tarsal sunt 3,3,2 peri. Nu se găsesc în gale. Pe partea dorsală a corpului, pe laturi, precum şi pe mijlocul tergitelor sunt pete sau dungi întunecate, sclerificate,uneori parţial contopite. Coada, dacă este mai lungă

14

decât seta ultimului articol antenal, atunci este cel mult de 1,5 ori

acoperit cu o depunere ceroasă de culoare

Corpul este

14. Protaphis.

31(30)

Pe partea dorsală a corpului nu sunt pete sau dungi sclerificate de culoare închisă. Coada cel puţin de 1,6 ori mai lungă decât seta ultimului articol antenal, dacă este mai scurtă, corpul este acoperit de un puf alb ceros.Speciile europene pe Compositae.

32(33)

Coada digitiformă sau ascuţit triunghiulară, este egală cel puţin cu 1,6 din lungimea

setei ultimului articol antenal. Corpul acoperit cu praf

15. Brachyunguis.

33(32) Coada rotunjită sau triunghiular -tocită., egală cu 0,9-1,1 din lungimea setei

16. Xerobion.

ultimului articol antenal. Corpul acoperit de un puf

34(29)

Lungimea corniculelor este mai mică decât 1/2 din diametrul lor, deobicei sunt în formă de pori slab evidenţiaţi. Coada lat rotunjită. Fruntea plată. Pe vârful setei ultimului articol antenal sunt 3 peri, dacă sunt 4 (la femele normale), atunci pe

primul articol tarsal sunt 2,2,2 peri. (fig.9,8,9). În galele frunzelor de

17.

Cryptosiphon

35(20)

Aparatul stridulant este prezent; regiuni ale cuticulei pe laturile sternitelor V şi VI cu celule alungite transversal ce au marginile zimţate, mult mai groase şi închise la

culoare decât în alte părţi ale abdomenul (fig.9,10); pe tibiile posterioare este un şir longitudinal de peri scurţi, înafară de cei obişnuiţi lungi (fig.9,11). Tuberculii

antenali foarte proeminenţi. Pe plante

36(7) Distanţa între stigmele abdomenul II şi III este cel puţin de 2,2 ori mai mare decât distanţa între stigmele I şi II (verificaţi la mai mulţi indivizi!) (fig.18,7), dacă este

18. Toxoptera.

37(58)

mai puţin de 2,2 ori, atunci stigmele sunt mari, rotunde (fig.12,8). Tuberculii marginali, dacă există, pe tergitele abdomenul II-V sunt mai mari decât pe I şi VI, unde pot chiar lipsi. Tuberculul marginal pe tergitul VII, dacă este prezent, este aşezat dorsal faţă de stigmă. (tribul Macrosiphini). Coada rotunjită sau in formă de scut, îngroşată, dacă este triunghiulară atunci

38(57)

tuberculii mediali sunt prezenţi pe tergitul abdomenul VIII sau şi pe VII, si de obicei pe tâmple, iar părţile interne ale tuberculilor antenali se îndepărtează una de alta (fig.13,1); dacă coada este lat rotujită (fig. 13,6) atunci stigmele sunt rotunde, mari (fig.12,8).Corniculii dacă au perişori au şi bordură la vârf. Tuberculul marginal pe tergitele abdomenul VII este prezent sau lipseşte. Corpul elipsoidal sau scurt ovoidal. Întotdeauna răsucesc frunzele plantelor ierboase (fig.14), rareori pe plantele ierboase (subtribul Anuraphidina) Antenele femelelor aptere şi aripate au 6 articole, cele fundatrigene au 5 sau 6.

39(56)

Rinariile secundare nu se ating între ele, la aptere deseori lipsesc. Stigmele nu sunt acoperite de plăci, sunt bine vizibile (fig.12,7,8). Cuticula cel

40(53)

puţin pe suprafaţa dorsală a toracelui şi primelor 5 tergite abdomenul fără peri sau perii sunt foarte rari şi în acelaşi timp sunt prezenţi tuberculii marginali şi mediali. Stigmele nu sunt mari, ovoidale, aşezate posterior plăcilor ( se văd lateral, fig.12).

41(52)

Cuticula indivizilor apteri este mată sau cu un luciu foarte slab, nu este sclerificată, sau dacă este sclerificată are plăci de diferite forme sau scleritele nu se contopesc. Lungimea cozii nu depăşeşte lăţimea ei în patrea bazală; corniculii de regulă nu sunt umflaţi (fig.12,4-6).

42(47) Tuberculii marginali şi de regulă mediali sunt prezenţi, dacă însă lipsesc (la fundatrigene Anuraphis catonii) corniculii sunt puţin mai lungi decât coada. Corniculi fără perişori.

15

43(46)

Cuticula suprafeţei dorsale a toracelui şi abdomenul este acoperită de plăci evidente,

44(45)

marea parte a cărora sunt grupate în celule (fig.12,1,b,v). Coada cu 10-23 perişori. Afidele nu sunt polenizate. Corniculii sunt cel puţin de 10 ori mai scurţi decât corpul, pe ei se găsesc şiruri transversale de zimţi rotunjiţi (fig.12,4). Scleritele abdomenul la indivizii apteri

dacă sunt prezente, nu sunt

19.

Anuraphis.

45(44)

Corniculele cel puţin de 5 ori mai scurte decât corpul, pe suprafaţa lor au solzi slab evidenţiaţi de spini ca în fig.12,6. Scleritele abdomenul la indivizii apteri sunt

prezente şi sunt

20.

Zinia.

46(43)

Cuticula fără plăci, dar cu o sculptură cu celule (fig. 12,1,a) deseori slab vizibilă (uneori în celule se pot vedea plăcile rudimentare). Coada cu 5-11 perişori. Afide

polenizatoare pe plante

21.

Dysaphis.

47(42)

Tuberculii marginali şi mediali absenţi. Corniculele de 4-5 ori mai lungi decât

48(49)

coada, pot fi cu perişori. La migratori pe partea proximală a articolul 3 antenal există o proeminenţă dentiformă nu prea mare; rinariile secundare sunt transeversal-elipsoidale. La

fundatrigene antena are 6 articole; cuticula cu

22.

Toxopterella.

49(48)

La migratori nu este prezentă proeminenţa dentiformă; rinariile secundare sunt

50(51)

rotunde. La fundatrigene antenele cu 5 art. ; cuticula netedă sau cu celule slab vizibile. Corniculele cu perişori (2-16). Primul articol tarsal la migratori cu 4,4,2

 

23.

Sorbaphis.

51(50)

Corniculele fără perişori.Primul art. tarsal la migratori cu 3,3,2

 

24.

Allocotaphis

52(41)

Lungimea cozii (de formă triunghiulară) cca de 1,5 ori depăşeşte lăţimea ei în partea bazală. Corniculele de regulă sunt îngroşate în jumătatea superioară (fig.12,3).

 

25.

Ceruraphis.

53(40)

Stigmale mari, rotunde, aşezate în jumătatea posterioară a plăcilor (fig.12,8).

54(55)

Cuticula foarte lucioasă, pe suprafaţa dorsală, de regulă, este sclerificată, scleritele de obicei contopite (fig.13,5); plăcile pot fi rudimentare pe regiunile nesclerificate. Stigmele segmentelor abdomenul I şi II sunt îndepărtate. Corniculele cu bordură evidentă (fig.12,6). Tergitele abdomenul sclerificate, dacă la cei apteri nu sunt sclerificate, atunci afidele sunt de culoare verde. Fruntea puţin bombată.

 

26.

Brachycaudus.

55(54)

Stigmele segmentelor abdomenul I şi II sunt aşezate apropiat unele faţă de altele. Corniculele fără bordură (fig.12,5). Tergitele abdomenul nesclerificate; afide negre.

Fruntea puţin

27.

Acaudinum.

56(39)

Stigmele sunt acoperite de plăci (cu asperităţă) grunţuroase; nu sunt vizibile (fig.12, 9,10). Cuticula pe toate tergitele corpului este acoperită des cu spini simpli (fig.12, 2). Tuberculii marginali şi mediali lipsesc (pe Cerasus

 

28.

Roepkea.

57(38)

Antenele femelelor aptere şi aripate au 4 art. Rinariile secundare se ating între ele

formând un lanţ de-a lungul

29.

Shaposhnikoviella.

58(37)

Coada digitiformă, triunghiulară sau în formă de scut, dacă coada este triunghilară şi tuberculii mediali în acelaşi timp prezenţi (aptere Myzus cerasi) atunci părţile interne ale tuberculilor antenali se unesc (fig. 27); dacă coada este lat rotunjită atunci stigmele sunt ovale, nu sunt mari (fig. 12,7), dacă coada este în formă de scut

16

59(60)

(fig. 20,2), corniculele au perişori, dar sunt fără bordură la vârf (fig. 21,1). Tuberculul marginal pe tergitul VII abdomenul lipseşte (dar la specia Ammiaphis sii uneori este prezent). Corpul fusiform, alungit, ovoidal, alungit-elipsoidal, rareori scurt-ovoidal. Pe marginea anterioară a mezotoracelui la mijloc sunt 2 excrescenţe rotunjite,

acoperite cu spini. Partea medială a frunţii se află puţin înaintea părţilor ei laterale.

 

55.

Aphidura.

60(59)

Pe mezotorace lipsesc excrescenţele.

61(110) Fruntea fără scobitură sau o scobitură mică; relaţia între adâncimea scobiturii (de la mijloc) şi distanţa între baza antenelor nu depăşeşte 0.8 (fig. 15), [La Ericaphis latifrons la femele normale şi formele de trecere între ele şi aptere precum şi la

aripate poate fi 0,15-0,20]. Antenele sunt de cca 0,30-0,85 din lungimea corpului.

Corniculele fără sculptură celulară; orificiile lor se află la vârf sau lateral. Tergitul

VIII (sau VII) abdomenul uneori poartă o excrescenţă orientată posterior sau are

forma de glugă (fig. 16,4-6). Dacă tuberculul marginal este prezent pe tergitul V abdomenul atunci tuberculii pe tergitele II-IV sunt prezenţi sau lipsesc. Deformează

62(65)

deseori atât plante lemnoase cât şi ierboase. (subtribul Liosomaphidina) Primul articol tarsal cu 5-6 peri (fig. 16,1,2). Corniculele mai scurte decât coada,

dacă

sunt mai lungi fruntea cu partea medială înaintea părţilor laterale.

 

63(64)

Fruntea + netedă (dreaptă). Corniculele mai scurte decât coada, lungimea lor fiind

mai mică decât diametrul în partea

30.

Longicaudus.

64(63)

Fruntea la mijloc proeminează mult (fig. 15,2,3). Corniculele mai lungi decât coada, mai lungi decât diametrul lor bazal. Ultimul articol labial mai lung decât diametrul

său

31.

Myzaphis.

65(62)

Primul articol tarsal cu 2, 3 sau 4 peri, dacă sunt 5 corniculele mai lungi decât coada şi partea medială a frunţii este în urma părţilor laterale.

66(67)

Primul articol tarsal cu 4,4,3 peri (fig.18,5). Pe mezonot cca 20 perişori (fig.18,4)

 

32.

Mamontova Shap.,gen.n.

67(66)

Primul articol tarsal cu 2, 3 sau 5 peri. Pronotul cu 4-8 perişori.

68(69)

Fruntea cu 3 tuberculi mari şi rotunjiţi, în acelaşi timp tuberculii laterali sunt aşezaţi dorsal faţă de cel medial şi antenele nu sunt aşezate pe ei (fig. 15,4). Corniculele foarte solzoase, cu vârfurile îndreptate spre exterior. Corpul alungit, lungimea cca

de 2.5 ori mai mare decât

33.

Trilobaphis.

69(68)

Pe frunte dacă există tuberculi mici, se află + la acelaşi nivel şi antenele aşezate pe

70(73)

tuberculii laterali (fig. 15,1,2,6). Dacă corniculele sunt foarte solzoase cu vârfurile orientate spre exterior, corpul nu este alungit iar lungimea cca de 1,5 ori mai mare decât lăţimea. Pe pronot 2 perechi de perişori mediali (una după alta) şi cei supramarginali lipsesc.

71(72)

Femurele netede. Larvele primului stadiu nu au perişori la baza ultimului segment labial. Tergitul VIII abdominal fără excrescsnţă; cuticula subţire şi netedă, fin ridată sau

puţin

34.

Liosomaphis

72(71)

Tergitul VIII abdominal cu o excrescenţă orientată posterior, ce portă la vîrf 2 peri

(fig. 16,4). Cuticula puternic îngroşată, grosier ridată sau cu

35. Cavariella

73(70) La indivizii apteri pe pronot sunt prezenţi o pereche de perişori mediali şi supramarginali, sau lipsesc. Femelele cu solzi + evidenţi. Larvele primului stadiu cu

17

74(77)

perişori la baza ultimului articol labial. Corniculele la vîrf îndreptate spre exterior (fig. 17,1), cu solzi + vizibili. Dacă excrescenţa medială este prezentă, atunci ea se află pe tergitul VII abdominal (la Galliobium). Dacă sunt prezenţi tuberculii mediali se vor găsi pe tâmple şi tergitele abdomenul VI-VIII. Cuticula îngroşată, cu gropiţe sau ondulaţii. Larvele primului

75(76)

stadiu cu 6-10 peri rostrali sau de acest tip (fig. 27,8), În acelaşi timp 1-2 superiori sunt delimitaţi prin aşezare. Primul articol tarsal la adulţi cu 3,3,3 sau 5,5,5 peri. Tuberculii marginali şi mediali prezenţi. Cuticula cu ondulaţii. Corniculele slab solzoase, la vârf puţin îngroşate.

Coada cu 5-7

36.

Ericaphis.

76(75)

Primul articol tarsal la adulţi cu 3,3,2 peri. Tuberculii marginali şi mediali lipsesc.

Cuticula cu gropiţe. Corniculele foarte solzoase la vîrf, evident îngustate (fig. 17,1).

Coada cu 4, rareori 5

37.

Galobium

77(74)

Corniculele dacă sunt îndoite la vârf, atunci sunt orientate spre interior, ridate sau

78(107)

slab solzoase. Dacă este prezentă excrescenţa medială, se află pe tergitul abdomenul VIII. Dacă sunt prezenţi tuberculii mediali şi se vor găsi pe pronot şi, de regulă, pe tergitele abdomenul I-VI. Cuticula fără gropiţe. Larvele primului stadiu fără peri rostrali. Coada ca lungime şi grosime la mijloc se deosebeşte de cornicule, lungimea ei este

79(108)

de 1,2-3,8 ori mai mare decât grosimea în paretea de mijloc. Rinariile secundare sunt prezente la indivizii aripaţi şi nearipaţi. Clipeul nu proeminează faţă de frunte, tip obişnuit.

80(109)

Tuberculii trifaţetaţi la ochi, de obicei, sunt orientaţi puţin dorsal şi se văd în spate

lateral (fig. 15,5-7) sau lipsesc. Pe pronot perişorii supramarginali lipsesc. 81(103) Tergitul abdominal VIII are structură obişnuită, cu excrescenţă sau fără, este tăiat posterior, nu acoperă coada. Orificiul corniculelor se află + la vîrful lor, dacă sunt

aşezate lateral se găsesc pe părţile externe. Antene cu 6 sau 5 articole.

82(104)

Vîrful cozii nu este delimitat. Orificiul corniculelor se află + la vârf. Seta ultimului

83(84)

articol antenal are solzi, iar la vârf poartă ţiva perişori. Cuticula nu este foarte îngroşată, pe părţile laterale ale corpului nu are tuberculi. Tuberculii mediali prezenţi pe pronot şi neregulat pe tergitele abdominale I-VI. La indivizii apteri pe articolele antenale 3 şi 4 sunt prezente rinariile secundare.

Corniculele cel puţin de 5 ori mai mari decât

38.

Ammiaphis.

84(83)

Tuberculii mediali lipsesc. La indivizii apteri lipsesc rinariile secundare, dacă sunt

85(98)

prezente, corniculele sunt mai scurte sau cel puţin de 1.2 ori mai lungi decât coada. Primul articol tarsal cu 3,3,2 sau 3,3,3 peri; dacă sunt 2,2,2, corniculele sunt lat

86(97)

conice şi lungimea lor este aproximativ egală cu diametrul lor maximal (fig. 19,2). Primul articol tarsal cu 3,3,3 sau 3,3,2 peri. Corniculele + cilindrice sau umflate

87(94)

(fig. 5;17,2), dacă sunt lat conice (fig. 17,3), atunci indivizii apteri nu au rinarii secundare. Lungimea corniculelor este egală cel puţin cu 0.90 din lungimea cozii. Corpul

88(93)

elipsoidal sau ovoidal, nu este alungit (fig. 5). Coada digitiformă sau triunghiular-digitiformă, marginile ei pot fi curbate spre

89(90)