Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Marturii Ale Existentei Omului Pe Teritoriul Romaniei
Marturii Ale Existentei Omului Pe Teritoriul Romaniei
CONSIDERAŢII ANTROPOLOGICE
1. Cercul Carpatic
Ca la o poruncă, uscatul s-a înălţat din apele primordiale. Întâi s-au ridicat munţii
Dobrogei, apoi lanţul Alpi-Carpaţi-Caucaz-Himalaya. Pământul şi-a încreţit faţa cu
piscuri înalte şi cu adânci coborâşuri în ape.
În cutremurele acestor schimbări, Carpaţii s-au alcătuit într-o buclă, au format un
cerc în interiorul căruia, mai târziu, au rămas doar izvoarele din marea închisă în ţarcul de
piatră. Apoi, pe măsură ce apele s-au retras, uscatul s-a extins lărgind versantele până
către mările vecine. Cu cât scădea temperatura, cu atât gheţurile polare îşi îngroşau
straturile, iar munţii îşi lungeau poalele, în graba milenară cu noi şi noi uscaturi.
Precipitaţiile, în circuitul lor închis, în drumul pâraielor fără de sfârşit, erodau
calcarele munţilor şi astfel au creat caverne cu ieşire spre lumină, au creat un mare număr
de grote. Procesul descompunerii rocilor calcaroase, frecvent a determinat apele
subterane să-şi schimbe şleaurile, să caute noi scurgeri şi fisuri, noi chei şi astfel au lăsat
în urma lor grote lipsite de umiditate. Apa a fost mai tare ca piatra. Şi Dunărea şi Mureşul
şi Oltul şi-au format vaduri noi prin tăierea cercului de piatră al Carpaţilor.
Pe ambele versante ale munţilor aşezaţi în cerc, pe o arie restrânsă considerabil s-
au creat o mulţime de grote, de unghere şi aplecători, multe deschideri ale pietrelor
colibate prin prăbuşire. Modificările reţelei acvatice, extinderea usactului,circuitul apei in
natură, curenţii violenţi ai atmosferei, mişcările sismice şi influenţa vulcanilor activi,
toate au avut loc sub imperiul proceselor fizice şi chimice produse în masa materiei, toate
au fost influenţate de balansurile planetei noastre în spaţiul fără limite al Universului.
Dansul ciudat al planetei pe care locuim a făcut ca zona noastră terestră să
înregistreze, precum se ştie, patru perioade glaciare extreme: Gunz, Mindel, Riss şi
Wurm, cu tot atâtea perioade calme care le-au legat. Marile glaciaţii scandinave şi
perioadele intermediare, succesiunea anotimpurilor şi alţi factori de mediu, sub influenţa
căldurii solare şi a adâncurilor vulcanice, efervescenţa dură a acestora au creat
frumuseţea terestră în veşnică schimbare.
Încă de la începuturi, împingându-şi apele către adâncurile mărilor vecine, cercul
carpatic şi-a format un areal propriu, foarte important pentru modificările structurale ce
au urmat.
2. Hominidele
Savantul suedez Carl von Line (1707-1778) a emis teoria potrivit caeia omul, ca
fiinta superioara vietatilor ce actioneaza pe baza unor automatisme dirijate de instinct, a
fost o specie bine individualizata in cadrul ordinului primatelor (primate=denumire
stiintifica data de specialisti grupului mamiferelor superioare). Pe masura ce punctul de
vedere al naturalistului scandinav era acceptat pe plan stiintific international au inceput sa
fie luate in atentie descoperirile ocazionale ale fragmentelor de schelete umanoide fosile,
supunand aces gen de vestigii unor minutioase cercetari. Datorita faptului ca partile de
schelete umanoide au iesit la iveala mai intai in Africa, in tinuturi situate la sudul
ecuatorului – adica in emisfera australa a globului pamintesc – pentru denumirea
hominizilor s-a creat de catre oamenii de stiinta termenul Australophitec. Totodata, s-a
mai lansat ipoteza ca procesul de antropogeneza s-a petrecut in partea de miazazi a
Terrei, zona din care, pe parcursul timpului, comunitati umane s-au raspandit treptat, pe
etape, in Asia si Europa.
Potrivit unui astfel de mod de a interpreta faptele, vreme indelungata continentul
european era considerat ca fiind in afara ariei in al carei perimetru a avut loc separarea
fiintelor inzestrate cu gandire superioara din grupul larg al vietuitoarelor. O asemenea
interpretare aparea chiar ca deplin logica cata vreme fragmente osteologice umane fosile
identificate in Africa se aprecia ca au varsta de peste trei milioane de ani, pe cand vestigii
de acelasi tip provenite din Europa erau vechi de numai cateva zeci de mii de ani.
Dar, relativ de curand, in elucidarea procesului de antropogeneza s-au adus date
stiintifice cu totul noi datorita unor descoperiri arheologice de-a dreptul senzationale
facute pe cuprinsul tarii noastre in intervalul anilor 1962-1968. Surpriza stiintifica a fost
atat de coplesitoare incat a starnit initial neincrederea specialistilor, fiind necesara o
perioada de timp in care sa se produca convingerea generala in privinta autenticitatii
pieselor arheologice scoase la iveala.
Ampla investigare prin sapaturi sistematice, lucrare avand ca obiectiv cercetarea cat
mai detaliata a inceputurilor Epocii vechi a pietrei pe cuprinsul Romaniei, vizase trei
puncte topografice situate pe una dintre terasele de margine ale fostului Lac Getic (care in
urma cu circa patru milioane de ani acoperea cu apele sale sudul Olteniei, Muntenia si
partea sudica a Moldovei), locuri din perimetrul satului Bugiulesti, comuna Tetoiu,
judetul Valcea. Cele trei spatii cercetate arheologic sunt “Valea lui Graunceanu”,
“Petrisu” si “Fantana alor Titei”.
In nivelurile stravechi de locuire, din puncetle mentionate la Bugiulesti, s-au
descoperit unelte din oase de animale si coarne de cervidee, precum si o serie de pietre
anume selectate de catre fiinte rationale, spre a fi intrebuintate ca unelte. Dintre toete,
cele mai importante stiintific s-au dovedit a fi vestigiile materiale provenite din punctul
denumit de catre localnici “Valea lui Graunceanu”. In acel loc, pe o suprafat restransa de
numai circa 80 metri patrati, s-au “recoltat”, intr-un impresionant numar, (cateva sute) de
oase lungi (ale unor animele mari), toate rupte la ambele extremitati pentru a se extrage
maduva din interiorul acestora. Aproape tot pe atat de numeroase erau diferite cranii de
animele, prezentand perforatii prin care s-au scos din cutia osteologica creierii in vederea
consumarii lor ca hrana.
Fapt deosebit de important, in punctul denumit “Valea lui Graunceanu”, pe langa
oasele sparte cu scopul deliberat al extragerii maduvei, erau prezente o serie de oase lungi
(femure) provenite de la picioarele animalelor ce fusesera transformate in unelte prin
spargerea lor dirijata, aplicandu-se lovituri cu pietre ascutite si taind oblic osul pe la
mijlocul lungimii. In felul acesta s-au obtinut ustensile pentru lovit, zdrobit, perforat,
despicat, raziut si taiat, piese ce urmau sa fie intrebuintate in afara perimetrului in care se
realizasera. Totodata, in lotul pietrelor locale folosite la spargerea oaselor s-au identificat
sapte bolovani dintr-o roca aparte, mai dura, necesari in pricesul de rupere a capetelor
oaselor. Referitor la cele sapte pietre deosebite ca aspect si tarie de masa bolovanisului
din jur s-a stabilit ca ele provin de pe dealul Magura Slatioarei, inaltime situata la nu mai
putin de 42 km departare de Bugiulesti. Deci, aducerea pietrelor respective, apreciate
pentru duriatatea materialului, necesitase cam o zi si jumatate la dus si tot pe atat la
intoarcere, operatiune ce nu putea fi facuta decat deliberat, gandit, de catre o fiinta
rationala constienta de necesitatea de a fi in posesia unor astfel de pietre.
Tot atat de edificatoare in privinta dovedirii faptului prezentei procesului de munca
apare si constatarea ca oasele lungi transforamet in unelte au fost adunate in functie de
unele criterii anterior stabilite, fiind aduse din alte parti in acest loc de prelucrare. Acest
material osteologic provine de la sute de indivizi ce apartinusera la circa 25 de specii
diferite, iar intre oasele depuse in stratul arhelogic nu s-a constatat nici macar un singur
caz de conexiune anatomica, situatie care as sugereze ca in acest punct topografic ar fi
pierit inecata in milul de la marginea Lacului Getic vreo vietuitoare. Lipsa oricarei
conexiuni anatomice intre oasele aflate in restransul spatiu al “Vaii lui Graunceanu”
atesta ca acest cuprinzator material osteologic era adus aici in mod deliberat in scopul
transformarii oaselor in unelte.
Asadar, cercetarea arhelogica intreprinsa la Bugiulesti a pus in lumina prin
intermediul materialelor prelucrate, una dintre cele mai vechi etape ale procesului de
activitate constienta, de munca propriu-zisa, reliefand deci un comportament uman
incontestabil. Indeosebi cele sapte pietre aduse de la Magura Slatioarei au servit drept
instrumente permanente de lucru unor fiinte ce le-au procurat intr-un anumit scop si le-au
pastrat spre a se servi de ele vreme indelungata. Un astfel de comportament este net
diferentiat de actiunile spontane ale unor specii de maimute care dupa intrebuintarea unui
instrument ajutator- bolovan sau bat- il abandoneaza definitiv chiar in locul desfasurarii
actiunii “lucrative”.
Dar, semnificatia stiintifica a descoperirii arheologice de la Bugiulesti a sporit
considerabil prin identificarea catorva fragmente de oase apartinand unuia dintre indivizii
fauritorilor uneltelor din femure animaliere. Au fost gasite trei fragmente de oase
provenite de la un hominid: o diafiza (diaphisis = partea de mijloc) de tibia (fluierul
piciorului), precum si doua diafize de femur (osul lung al piciorului). Cele trei marturii
osteologice reprezinta asadar cea dintai confirmare a prezentei hominizilor, nu numai pe
teritoriul patriei noastre, ci si pe cuprinsul continentului european, descoperire ce
marcheaza o noua etapa in cercetarea genezei fiintei umane, aceea a aparitiei fiintelor
rationale creatoare de unelte si in cadrul emisferei nordice (Boreale) a pamantului.
Era cat se poate de firesc ca o asemenea descoperire arheologica sa declanseze in
lumea stiintei indelungi controverse, atat in randul cercetatorilor de la noi, cat si a celor
de peste hotare. Dar, dupa minutioase studieri comparate a urmelor osteologice de
hominizi provenite de la Bugiulesti, antropologii romani si straini au confirmat ca fiind o
realitate incontestabila existenta si pe cuprinsul Europei a hominizilor.
Pentru o cat mai corecta incadrare in timp a
acestei remarcabile descoperiri arheologice s-a recurs
la aplicarea a doua procedee de determinare vechimii
celor trei fragmente de oase de hominid. Intai s-a
procedat la determinarea geomorfologica (succedarea
in timp a straturilor geologice ale solului), rezultatul
constand in stabilirea detaliului ca nivelul cu urme
osteologice si unelte din piatra rudimentar cioplita
apartine formatiunii de depunere (sedimentara)
numita de specialisti Villafranchian (dupa numele
localitatii italiene Villafranca in al carei perimetru
teritorial s-au facut primele descoperiri de acest gen),
si anume Villafranchianul mijlociu, datat in intervalul
cuprins intre 2 200 000- 2 000 000 i.e.n.
Cea de-a doua modalitate de stabilire a timpului
in care au vietuit hominizi descoperiti, indeosebi, prin
rezultatele muncii acestora, la Bugiulesti e bazata pe
procedeul analizei resurilor de polen pastrate in nivelul geologic respectiv (stiut fiind ca
polenul persista nealterat in sol pe durata a mai multor milioane de ani). Rezultatele
obtiunte prin procedeul analizei polinice s-au concretizat prin atestarea unei ambiante
vegetale constand din soiuri specifice ale unor plante ce erau raspandite pe aria europeana
la inceputul erei Cuaternare (cea de-a IV-a era in istoria Pamantului), interval de timp ce
e delimitat intre anii 25 000 000-2 100 000 i.e.n.
Avand in vedere ca ambele metode au facut trimiterea la acelai timp geologic atat
de indepartat, s-a conchis ca si teritoriul Europei e necesar a fi considerat ca arie a
antropogenezei. Cat priveste denumirea stiinitifica a hominidului identificat la Bugiulesti,
pe cuprinsul Olteniei, specialistii au adoptat termenul de Austral-anthropus olteniensis (s-
a pastrat “prefixul” de austral desi descoperirea e situata in emisfera nordica).
Cu toata simplitatea excesiva a uneltelor create de umanoizii din punctul Valea lui
Graunceanu, oase rudiementar sparte in scopul crearii pe anumite portiuni a unor margini
relativ ascutite si taioase, ustensilele confirma ca erau rezultatul unei gndiri logice ce a
determinat actiuni delibarete de munca, net superioare sporadicei intrebuintari de catre
unele specii de primate a unr materiale brute luate din imadiata apropiere si abandonate
de indata ce lucravtiv a fost atins. Din studiul fragnmentelor de oase ale hominidului se
deduce ca exemplarul de la Bugiulesti era un individ apreciabil de inalt (circa 1,70 m) ce
isi procura hrana indeosebi prin vanarea animalelor din tinut (fauna zonala). Sunt
preponderente oasele de cerbi, capre, gazele, cai, ursi, castori, rasi, rinoceri si elefanti. Ca
metoda de prindere si sacrificare a animalelor pentru hrana umanoizii de pe maulul
Lacului Getic au recurs la haituirea turmelor spre marginile mlastinoase ale apelor
golfului existent la gura Oltetului, unde o serie de exemplare se innamoleau. O serie de
aglomerari fosilifere constand din oase in conexiune anatomica s-au epistat la Preotesti,
Dobriceni, Vasilati, Vijoiesti si bineinteles la Bugiulesti. E verosimil ca aceste puncte sa
fi fost locuri “de vanatoare” in care se scufundasera un numar mai mare de animale ce n-
au mai fost scoase din mlastina deoarece se infundasera prea in profunzime. Chiar si
acest mod original de obtinere a animalelor pentru hrana, prin haituire spre terenul
instabil de la tarmul apei, dovedeste un mod avansat de gandire a indivizilor apartinatori
grupului australanthropilor olteniensi de la Valea lui Graunceanu.
Acesta remarcabila descoperire a hominidului de la Bugiulesti, deocamdata singura
aparitie paleo-umana de pe cuprinsul Europei, se inscrie pe plan stiintific mondial ca
un fapt de execptie, facand ca istoria aparitiei omului pe continentul nostru sa fie corelata
neaparat cu descoperirile din tara noastra.
Pana relativ de curand predomina parerea ca pe cuprinsul tarii noastre cele mai
vechi manifestari ale omului de a impodobi diferite obiecte ar corespunde cronologic noii
epoci a pietrei (Neolitic: mileniul VI i.e.n.; - prima jumatate a mileniului III i.e.n). Cat
priveste eventualitatea existentei artei picturale pe peretii unor grote, chestiunea nici nu
intra in discutie cata vreme nu numai in Romania, ci si in aria mai cuprinzatoare a
Peninsulei Balcanice, nu se semnalase o astfel de descoperire arheologica. Se admitea de
catre specialisti in materie ca arta rupestra pe continentul european s-a nascut si a evoluat
doar in cadrul comunitatilor umane ale epocii vechi a pietrei ce vietuisera in Peninsula
Iberica si in sudul teriroriului Frantei, precum si in rasarit la poalele Muntilor Urali.
Dar, in anul 1978, o echipa de speologi facand parte din clubul “Emil Racovita” a
patruns in interiorul pesterii numite “Grota din cariera Cuciulat”, situata in teritoriul
apartinator comunei Letca, judetul Salaj. Spre surprinderea speologilor, intr-una dintre
galerii, luminile reflectoarelor au expus privirii mai multe imagini pictate pe bolta
incaperii subterane.
Fireste, ca orice premiera stiintifica de rasunet, anuntarea aflarii intr-o pestera din
Carpatii Apuseni a picturilor realizate in culori a starnit nu numai un val de curiozitate ci
si de oarecare neincredere. Dar, dupa o serie de cercetari efectuate de diveri eruditi in
materie de picturi paleolitice s-a autentificat faptul ca intr-adevar picturile dateaza din
epoca straveche a pietrei, fiind create cu aproximativ 10 000 de ani i.e.n.