Sunteți pe pagina 1din 9

MARTURII ALE EXISTENTEI OMULUI PE TERITORIUL ROMANIEI

Pe intinsul geografic din Europa, in al carui cuprinzator perimetru s-a format si


ststornicit poporul roman, teritoriul desemnat de istorici prin denumirea spatiului carpato-
dunareano-pontic, deosebit de indelungata prezenta umana a lasat nenumarate urme
materiale de locuire si de civilizatie, vestigii care au astazi o valoare stiintifica cu totul
remarcabila. Studierea acestor obiecte ce au infruntat multe mii de ani revine arheologiei,
ramura auxiliara a stiintei istoriei. Generatii succesive de specialisti in investigarea
trecutului indepartat, printr-o munca susutinuta, au reusit sa scoata din aceasta
incomensurabila arhiva naturala, care este teritoriul patriei noastre, marturii arheologice
pe cat de numeroase pe atat de diversificate si interesante, urme de viata umana pe al
caror temei s-au reconstituit capitole intregi de istorie ce nu puteai fi descifrate prin
intermediul altor surse documentare si informationale.
Este deja o realitate bine stabilita ca nu putine dintre descoperirile arheologice din
Romania sunt nu doar piese unice in cadrul istoriei noastre nationale, ci prezinta o
importanta stiintifica si culturala tot atat de mare si pentru istoria europeana si chiar
pentru cea universala. Tocmai despre aceste elevate rearitati arheologice avand ca loc de
realizare si provenienta minunatul pamant romanesc vom vorbi in cele ce urmeaza.

CONSIDERAŢII ANTROPOLOGICE

1. Cercul Carpatic

Ca la o poruncă, uscatul s-a înălţat din apele primordiale. Întâi s-au ridicat munţii
Dobrogei, apoi lanţul Alpi-Carpaţi-Caucaz-Himalaya. Pământul şi-a încreţit faţa cu
piscuri înalte şi cu adânci coborâşuri în ape.
În cutremurele acestor schimbări, Carpaţii s-au alcătuit într-o buclă, au format un
cerc în interiorul căruia, mai târziu, au rămas doar izvoarele din marea închisă în ţarcul de
piatră. Apoi, pe măsură ce apele s-au retras, uscatul s-a extins lărgind versantele până
către mările vecine. Cu cât scădea temperatura, cu atât gheţurile polare îşi îngroşau
straturile, iar munţii îşi lungeau poalele, în graba milenară cu noi şi noi uscaturi.
Precipitaţiile, în circuitul lor închis, în drumul pâraielor fără de sfârşit, erodau
calcarele munţilor şi astfel au creat caverne cu ieşire spre lumină, au creat un mare număr
de grote. Procesul descompunerii rocilor calcaroase, frecvent a determinat apele
subterane să-şi schimbe şleaurile, să caute noi scurgeri şi fisuri, noi chei şi astfel au lăsat
în urma lor grote lipsite de umiditate. Apa a fost mai tare ca piatra. Şi Dunărea şi Mureşul
şi Oltul şi-au format vaduri noi prin tăierea cercului de piatră al Carpaţilor.
Pe ambele versante ale munţilor aşezaţi în cerc, pe o arie restrânsă considerabil s-
au creat o mulţime de grote, de unghere şi aplecători, multe deschideri ale pietrelor
colibate prin prăbuşire. Modificările reţelei acvatice, extinderea usactului,circuitul apei in
natură, curenţii violenţi ai atmosferei, mişcările sismice şi influenţa vulcanilor activi,
toate au avut loc sub imperiul proceselor fizice şi chimice produse în masa materiei, toate
au fost influenţate de balansurile planetei noastre în spaţiul fără limite al Universului.
Dansul ciudat al planetei pe care locuim a făcut ca zona noastră terestră să
înregistreze, precum se ştie, patru perioade glaciare extreme: Gunz, Mindel, Riss şi
Wurm, cu tot atâtea perioade calme care le-au legat. Marile glaciaţii scandinave şi
perioadele intermediare, succesiunea anotimpurilor şi alţi factori de mediu, sub influenţa
căldurii solare şi a adâncurilor vulcanice, efervescenţa dură a acestora au creat
frumuseţea terestră în veşnică schimbare.
Încă de la începuturi, împingându-şi apele către adâncurile mărilor vecine, cercul
carpatic şi-a format un areal propriu, foarte important pentru modificările structurale ce
au urmat.

2. Hominidele

Viaţa a apărut ca o consecinţă a mişcării materiei, o sinteză a tuturor proceselor


chimice şi mecanice suferite de aceasta. Au apărut, au vieţuit fel de fel de fiinţe, cu
particularităţi distincte în modul lor de viaţă, dar au dovedit şi trăsături comune tuturor. O
trăsătură principală a fost şi a rămas felul de a fi al indivizilor de a trăi grupaţi, în cadrul
strâmt al cerinţelor curente. Din momentul ridicării lui pe o treaptă superioară, psiho-
biologică, omul s-a văzut într-o formă de vieţuire. Mulţimea creată prin sporul natural
forma un cadru din limitele căruia nu ieşea nimeni, alcătuia comunitatea faunistică. Astfel
organizaţi, oamenii străvechi se apărau mai uşor, găseau soluţii simple la problemele
ieşite în cale. Comunitatea stăpânea un spaţiu geografic extins, impus de modul de trai
din cules. Se grupa din instinct şi avea un sistem rudimentar de dialog. Prin semnale
proprii anunţau pericolul apropiat, se chemau, se respingeau etc., aşa cum comunicau
între ele şi unele vieţuitoare.
Comunităţile faunistice, hominidele s-au dezvoltat intens în perioada cu climă
temperată dintre gheţarii Riss-Wurm, iar spaţiile destinate culesului cuprindeau zolene
subalpine şi colinare. Erau preferate luncile pentru belşugul florei şi faunei specifice.
Pentru diversitatea bunurilor căutate, hominizii alergau 30-40 de km zilnic, se hrăneau
preferenţial şi se odihneau pe locuri ferite de precipitaţii, în adăposturi cunoscute. Când
vânau un animal mare, îl împărţeau şi se ospătau adunaţi în locuri alese, confortabile.
După osteolitele rămase, hominizii preferau măduva oaselor, deşi carnea era pe ultimul
loc după fructe, seminţe, flori şi rădăcini.
Hominidele, aceste mari efective şi numeroase comunităţi faunistice au lăsat urme
ale traiului lor comun la Bugiuleşti, Dealul Viilor, Gura Dobrogei, Ripiceni, Sândominic,
Valea Lupului, între Olt şi Argeş, de la Siret la Nistru şi în ţinuturile transilvane, de fapt
în întreg spaţiul Carpaţilor.
Existenţa hominidelor a consolidat dovada potrivit căreia ceata si dialogul de atunci
s-au conturat, în străduinţele pentru câştigarea din cules a hranei, înainte de ultima
glaciaţie, în epoca timpurie a pietrei vechi.
CEL MAI VECHI HOMINID DIN EUROPA

Savantul suedez Carl von Line (1707-1778) a emis teoria potrivit caeia omul, ca
fiinta superioara vietatilor ce actioneaza pe baza unor automatisme dirijate de instinct, a
fost o specie bine individualizata in cadrul ordinului primatelor (primate=denumire
stiintifica data de specialisti grupului mamiferelor superioare). Pe masura ce punctul de
vedere al naturalistului scandinav era acceptat pe plan stiintific international au inceput sa
fie luate in atentie descoperirile ocazionale ale fragmentelor de schelete umanoide fosile,
supunand aces gen de vestigii unor minutioase cercetari. Datorita faptului ca partile de
schelete umanoide au iesit la iveala mai intai in Africa, in tinuturi situate la sudul
ecuatorului – adica in emisfera australa a globului pamintesc – pentru denumirea
hominizilor s-a creat de catre oamenii de stiinta termenul Australophitec. Totodata, s-a
mai lansat ipoteza ca procesul de antropogeneza s-a petrecut in partea de miazazi a
Terrei, zona din care, pe parcursul timpului, comunitati umane s-au raspandit treptat, pe
etape, in Asia si Europa.
Potrivit unui astfel de mod de a interpreta faptele, vreme indelungata continentul
european era considerat ca fiind in afara ariei in al carei perimetru a avut loc separarea
fiintelor inzestrate cu gandire superioara din grupul larg al vietuitoarelor. O asemenea
interpretare aparea chiar ca deplin logica cata vreme fragmente osteologice umane fosile
identificate in Africa se aprecia ca au varsta de peste trei milioane de ani, pe cand vestigii
de acelasi tip provenite din Europa erau vechi de numai cateva zeci de mii de ani.
Dar, relativ de curand, in elucidarea procesului de antropogeneza s-au adus date
stiintifice cu totul noi datorita unor descoperiri arheologice de-a dreptul senzationale
facute pe cuprinsul tarii noastre in intervalul anilor 1962-1968. Surpriza stiintifica a fost
atat de coplesitoare incat a starnit initial neincrederea specialistilor, fiind necesara o
perioada de timp in care sa se produca convingerea generala in privinta autenticitatii
pieselor arheologice scoase la iveala.
Ampla investigare prin sapaturi sistematice, lucrare avand ca obiectiv cercetarea cat
mai detaliata a inceputurilor Epocii vechi a pietrei pe cuprinsul Romaniei, vizase trei
puncte topografice situate pe una dintre terasele de margine ale fostului Lac Getic (care in
urma cu circa patru milioane de ani acoperea cu apele sale sudul Olteniei, Muntenia si
partea sudica a Moldovei), locuri din perimetrul satului Bugiulesti, comuna Tetoiu,
judetul Valcea. Cele trei spatii cercetate arheologic sunt “Valea lui Graunceanu”,
“Petrisu” si “Fantana alor Titei”.
In nivelurile stravechi de locuire, din puncetle mentionate la Bugiulesti, s-au
descoperit unelte din oase de animale si coarne de cervidee, precum si o serie de pietre
anume selectate de catre fiinte rationale, spre a fi intrebuintate ca unelte. Dintre toete,
cele mai importante stiintific s-au dovedit a fi vestigiile materiale provenite din punctul
denumit de catre localnici “Valea lui Graunceanu”. In acel loc, pe o suprafat restransa de
numai circa 80 metri patrati, s-au “recoltat”, intr-un impresionant numar, (cateva sute) de
oase lungi (ale unor animele mari), toate rupte la ambele extremitati pentru a se extrage
maduva din interiorul acestora. Aproape tot pe atat de numeroase erau diferite cranii de
animele, prezentand perforatii prin care s-au scos din cutia osteologica creierii in vederea
consumarii lor ca hrana.
Fapt deosebit de important, in punctul denumit “Valea lui Graunceanu”, pe langa
oasele sparte cu scopul deliberat al extragerii maduvei, erau prezente o serie de oase lungi
(femure) provenite de la picioarele animalelor ce fusesera transformate in unelte prin
spargerea lor dirijata, aplicandu-se lovituri cu pietre ascutite si taind oblic osul pe la
mijlocul lungimii. In felul acesta s-au obtinut ustensile pentru lovit, zdrobit, perforat,
despicat, raziut si taiat, piese ce urmau sa fie intrebuintate in afara perimetrului in care se
realizasera. Totodata, in lotul pietrelor locale folosite la spargerea oaselor s-au identificat
sapte bolovani dintr-o roca aparte, mai dura, necesari in pricesul de rupere a capetelor
oaselor. Referitor la cele sapte pietre deosebite ca aspect si tarie de masa bolovanisului
din jur s-a stabilit ca ele provin de pe dealul Magura Slatioarei, inaltime situata la nu mai
putin de 42 km departare de Bugiulesti. Deci, aducerea pietrelor respective, apreciate
pentru duriatatea materialului, necesitase cam o zi si jumatate la dus si tot pe atat la
intoarcere, operatiune ce nu putea fi facuta decat deliberat, gandit, de catre o fiinta
rationala constienta de necesitatea de a fi in posesia unor astfel de pietre.
Tot atat de edificatoare in privinta dovedirii faptului prezentei procesului de munca
apare si constatarea ca oasele lungi transforamet in unelte au fost adunate in functie de
unele criterii anterior stabilite, fiind aduse din alte parti in acest loc de prelucrare. Acest
material osteologic provine de la sute de indivizi ce apartinusera la circa 25 de specii
diferite, iar intre oasele depuse in stratul arhelogic nu s-a constatat nici macar un singur
caz de conexiune anatomica, situatie care as sugereze ca in acest punct topografic ar fi
pierit inecata in milul de la marginea Lacului Getic vreo vietuitoare. Lipsa oricarei
conexiuni anatomice intre oasele aflate in restransul spatiu al “Vaii lui Graunceanu”
atesta ca acest cuprinzator material osteologic era adus aici in mod deliberat in scopul
transformarii oaselor in unelte.
Asadar, cercetarea arhelogica intreprinsa la Bugiulesti a pus in lumina prin
intermediul materialelor prelucrate, una dintre cele mai vechi etape ale procesului de
activitate constienta, de munca propriu-zisa, reliefand deci un comportament uman
incontestabil. Indeosebi cele sapte pietre aduse de la Magura Slatioarei au servit drept
instrumente permanente de lucru unor fiinte ce le-au procurat intr-un anumit scop si le-au
pastrat spre a se servi de ele vreme indelungata. Un astfel de comportament este net
diferentiat de actiunile spontane ale unor specii de maimute care dupa intrebuintarea unui
instrument ajutator- bolovan sau bat- il abandoneaza definitiv chiar in locul desfasurarii
actiunii “lucrative”.
Dar, semnificatia stiintifica a descoperirii arheologice de la Bugiulesti a sporit
considerabil prin identificarea catorva fragmente de oase apartinand unuia dintre indivizii
fauritorilor uneltelor din femure animaliere. Au fost gasite trei fragmente de oase
provenite de la un hominid: o diafiza (diaphisis = partea de mijloc) de tibia (fluierul
piciorului), precum si doua diafize de femur (osul lung al piciorului). Cele trei marturii
osteologice reprezinta asadar cea dintai confirmare a prezentei hominizilor, nu numai pe
teritoriul patriei noastre, ci si pe cuprinsul continentului european, descoperire ce
marcheaza o noua etapa in cercetarea genezei fiintei umane, aceea a aparitiei fiintelor
rationale creatoare de unelte si in cadrul emisferei nordice (Boreale) a pamantului.
Era cat se poate de firesc ca o asemenea descoperire arheologica sa declanseze in
lumea stiintei indelungi controverse, atat in randul cercetatorilor de la noi, cat si a celor
de peste hotare. Dar, dupa minutioase studieri comparate a urmelor osteologice de
hominizi provenite de la Bugiulesti, antropologii romani si straini au confirmat ca fiind o
realitate incontestabila existenta si pe cuprinsul Europei a hominizilor.
Pentru o cat mai corecta incadrare in timp a
acestei remarcabile descoperiri arheologice s-a recurs
la aplicarea a doua procedee de determinare vechimii
celor trei fragmente de oase de hominid. Intai s-a
procedat la determinarea geomorfologica (succedarea
in timp a straturilor geologice ale solului), rezultatul
constand in stabilirea detaliului ca nivelul cu urme
osteologice si unelte din piatra rudimentar cioplita
apartine formatiunii de depunere (sedimentara)
numita de specialisti Villafranchian (dupa numele
localitatii italiene Villafranca in al carei perimetru
teritorial s-au facut primele descoperiri de acest gen),
si anume Villafranchianul mijlociu, datat in intervalul
cuprins intre 2 200 000- 2 000 000 i.e.n.
Cea de-a doua modalitate de stabilire a timpului
in care au vietuit hominizi descoperiti, indeosebi, prin
rezultatele muncii acestora, la Bugiulesti e bazata pe
procedeul analizei resurilor de polen pastrate in nivelul geologic respectiv (stiut fiind ca
polenul persista nealterat in sol pe durata a mai multor milioane de ani). Rezultatele
obtiunte prin procedeul analizei polinice s-au concretizat prin atestarea unei ambiante
vegetale constand din soiuri specifice ale unor plante ce erau raspandite pe aria europeana
la inceputul erei Cuaternare (cea de-a IV-a era in istoria Pamantului), interval de timp ce
e delimitat intre anii 25 000 000-2 100 000 i.e.n.
Avand in vedere ca ambele metode au facut trimiterea la acelai timp geologic atat
de indepartat, s-a conchis ca si teritoriul Europei e necesar a fi considerat ca arie a
antropogenezei. Cat priveste denumirea stiinitifica a hominidului identificat la Bugiulesti,
pe cuprinsul Olteniei, specialistii au adoptat termenul de Austral-anthropus olteniensis (s-
a pastrat “prefixul” de austral desi descoperirea e situata in emisfera nordica).
Cu toata simplitatea excesiva a uneltelor create de umanoizii din punctul Valea lui
Graunceanu, oase rudiementar sparte in scopul crearii pe anumite portiuni a unor margini
relativ ascutite si taioase, ustensilele confirma ca erau rezultatul unei gndiri logice ce a
determinat actiuni delibarete de munca, net superioare sporadicei intrebuintari de catre
unele specii de primate a unr materiale brute luate din imadiata apropiere si abandonate
de indata ce lucravtiv a fost atins. Din studiul fragnmentelor de oase ale hominidului se
deduce ca exemplarul de la Bugiulesti era un individ apreciabil de inalt (circa 1,70 m) ce
isi procura hrana indeosebi prin vanarea animalelor din tinut (fauna zonala). Sunt
preponderente oasele de cerbi, capre, gazele, cai, ursi, castori, rasi, rinoceri si elefanti. Ca
metoda de prindere si sacrificare a animalelor pentru hrana umanoizii de pe maulul
Lacului Getic au recurs la haituirea turmelor spre marginile mlastinoase ale apelor
golfului existent la gura Oltetului, unde o serie de exemplare se innamoleau. O serie de
aglomerari fosilifere constand din oase in conexiune anatomica s-au epistat la Preotesti,
Dobriceni, Vasilati, Vijoiesti si bineinteles la Bugiulesti. E verosimil ca aceste puncte sa
fi fost locuri “de vanatoare” in care se scufundasera un numar mai mare de animale ce n-
au mai fost scoase din mlastina deoarece se infundasera prea in profunzime. Chiar si
acest mod original de obtinere a animalelor pentru hrana, prin haituire spre terenul
instabil de la tarmul apei, dovedeste un mod avansat de gandire a indivizilor apartinatori
grupului australanthropilor olteniensi de la Valea lui Graunceanu.
Acesta remarcabila descoperire a hominidului de la Bugiulesti, deocamdata singura
aparitie paleo-umana de pe cuprinsul Europei, se inscrie pe plan stiintific mondial ca
un fapt de execptie, facand ca istoria aparitiei omului pe continentul nostru sa fie corelata
neaparat cu descoperirile din tara noastra.

PICTURI PALEOLITICE IN PESTERA CUCIULAT

Pana relativ de curand predomina parerea ca pe cuprinsul tarii noastre cele mai
vechi manifestari ale omului de a impodobi diferite obiecte ar corespunde cronologic noii
epoci a pietrei (Neolitic: mileniul VI i.e.n.; - prima jumatate a mileniului III i.e.n). Cat
priveste eventualitatea existentei artei picturale pe peretii unor grote, chestiunea nici nu
intra in discutie cata vreme nu numai in Romania, ci si in aria mai cuprinzatoare a
Peninsulei Balcanice, nu se semnalase o astfel de descoperire arheologica. Se admitea de
catre specialisti in materie ca arta rupestra pe continentul european s-a nascut si a evoluat
doar in cadrul comunitatilor umane ale epocii vechi a pietrei ce vietuisera in Peninsula
Iberica si in sudul teriroriului Frantei, precum si in rasarit la poalele Muntilor Urali.
Dar, in anul 1978, o echipa de speologi facand parte din clubul “Emil Racovita” a
patruns in interiorul pesterii numite “Grota din cariera Cuciulat”, situata in teritoriul
apartinator comunei Letca, judetul Salaj. Spre surprinderea speologilor, intr-una dintre
galerii, luminile reflectoarelor au expus privirii mai multe imagini pictate pe bolta
incaperii subterane.
Fireste, ca orice premiera stiintifica de rasunet, anuntarea aflarii intr-o pestera din
Carpatii Apuseni a picturilor realizate in culori a starnit nu numai un val de curiozitate ci
si de oarecare neincredere. Dar, dupa o serie de cercetari efectuate de diveri eruditi in
materie de picturi paleolitice s-a autentificat faptul ca intr-adevar picturile dateaza din
epoca straveche a pietrei, fiind create cu aproximativ 10 000 de ani i.e.n.

Sala cu picturi, denumita de cercetatorii


pesterii Cuciulat “Galeria fosila”, este o
incapere prelunga masurand in lungime 3,7 m,
in latime 2,5 m, bolta situandu-se intre limitele
de inaltime de 1,7-2 m.
Elementul pictural amplasat cel mai “la
vedere” consta din imaginea unui cal in plina
miscare, animal redat la dimensiunea de
24,5x12,5 cm. Este realizat prin aplicarea pe
stanca calcaroasa
a unui material colorant rosu-caramiziu, fara ca imaginea
animalului sa fie marcata printr-un contur desenat cu o alta
culoare. Cu toate acestea reprezentarea calului apare
deosebit de realista, naturalista: gatul puternic arcuit si
picioarele din spate puternic incordate sugereaza momentul
foarte scurt al unei bruste opriri a calului dupa o vijelioasa
alergare. De notat ca figura calului este extrem de bine
pastrata.

Cea de-a doua imagine, aproape la fel de


elegant redata, a fost pictata fara conturarea clara
a extremitatilor, folosindu-se aceeasi culoare
rosie, infatiseaza un animal apartinator grupului
felinelor – probabil o pantera de pestera (specie
disparuta), pisica salbatica sau ris. Lungimea de
aproape 1 m (0,8m) si inaltimea de 0,45 m fac
acest animal foarte vizibil pe bolta incaperii. De
notat ca si aceasta vietate e redata tot intr-o pozitie
de incordare a muschilor, sugerand privitorului ca
dfelina e gata sa se arunce asupra unei prazi spre a
o prinde si devora.
La mica distanta deasupra felinei e pictata o a treia imagina, si anume un corp uman
de 0,51m si lat de 0,26m. Spre deosebire de maniera realist-naturalista in care fusesera
pictate cele doua vietati (calul si felina) figura umana este redata mult mai schematic:
cpul ii este mult impins spre inainte fata de umeri, iar detaliile chipului lipsesc. Cat
priveste partea superioara a spatelui e deosebit de curbata incat personajul pare sa fi fost
cocosat.
Cea de-a patra imagine pictata, situata in partea stanga a salii cu desene, amplasata
intr-una din nisele naturale ale boltii, apare ca o pata rosie, de aspect oval, asemanandu-se
cu corpul unei pasari al carei penaj este foarte bogat, de-a dreptul abundent. Si acest
element pictural precar conservat este pictat tot cu rosu-caramiziu si fara elimitarea
neteda a conturului.
In aceasta sala cu picturi, cu toate ca nu este si nici n-a fost in vechime strabatuta de
firul unei ape, pe podea sunt asezati din loc in loc bolovani de mari dimansiuni (diametrul
0,5-0,7m). Dupa felul amplasarii acestor bolovani pe pardoseala incaperii apare ca
verosimila ideea selectarii intentionate a acestor pietre pentru a fi puse din loc in loc
facilitand in aceste puncte ca persoane urcate pe respectivii bolovani sa poata atinge
tavanul. Probabil ca operatiunea “plantarii” pietrelor s-a facut in vederea realizarii
picturilor aplicate pe bolta situata la inaltimea de peste doi metri fata de podea. De
asemenea, din dispunerea acestor bolovani calcarosi se intrevede si o eventuala delimitare
a spatiului incaperii prin asezarea la ambele extremitati, acolo unde bolta coboara, a
blocurilor supradimensionate, ingustandu-se astfel in mod artificial intrarea si iesirea din
spatiul cu picturi.
Aceste amenajari din grota picturilor rupestre pledeaza pentru o destinatie aparte a
acestui spatiu subteran, aceea de locas de cult. Cat priveste semnificatiile cultual-magice
ale reprezentarilor animaliere si ale figurii umane, ele aduc in atentie unul dintre cele mai
sensibile aspecte ale evolutiei gandirii umane, si anume o foarte timpurie dovada a
preocuparilor omului societatii paleolitice de pe aceste meleaguri de a reda prin desen
imagini ale unor vietuitoare din mediul inconjurator, fiinte despre care se credea ca detin
puteri supranaturale. Aparitia unor astefl de preocupari “artistice” puse in slujba unei
conceptii ideatice constituie un adevarat sondaj stiintific al istoricului modern in
universul gandirii umane din acel foarte indepartat timp. Arta parietala din pesteri este
dovada sigura a practicarii unor proceduri magice legate de credinta ca unele dintre
vietati detineau resorturi de putere care, bine dirijate de om, ii puteau fi de folos in
anumite imprejurari. Or, oficierea unor atari ritualuri considerate hotaratoare pentru
existenta comunitatilor tribale, reclama atat prezenta simbolica a animalelor invocate,
ceea ce se putea realiza cu relativa usurinta prin procedeul pictarii acestora, cat si
desfasurarea ceremonialului intr-un loc de mare intimitate si multa discretie, ferit de
vazul si auzul celor neinitiati in tainele magico-religioase.
Facand analogie cu pozitiile foarte retrase, ascunse chiar, ale salilor cu picturi
rupestre existente in grote din sudul Frantei si din nordul Spaniei – in aceste cazuri
loturile picturale sunt exclusiv in galerii secundare – si pestera Cuciulat prezinta aceasta
particularitate. Ca modalitate de amplasare fata de planul general al galeriilor sale
ornamentata cu figuri animaliere si fiinte umane se prezinta aproape aidoma cu situatia
semnalata in pesteri din sud-vestul european. Aceasta “pozitie ascunsa” a salii cu picturi
de la Cuciulat-Letca a facut ca picturile sa nu fi fost aflate cu multe secole mai inainte,
pastrandu-se in bune conditiuni pana in zilele noastre.
Extinzand cercetarile arheologice in zona s-a constatat faptul ca pestera pictata din
Carpatii Apuseni, din dealul Carierei de la Cuciulat, inaltime denunita de localnici
“Culmea Prisnelului”, este situata intre doua asezari paleolitice: una descoperita la nord
de comnuna Letca, in perimetrul satului Busag, comuna Tauti-Magheraus, judetul
Maramures, cealalta spre miazazi de Cuciulat, in aria satului Perii Vadului, comuna
Ileandra, judetul Salaj. E verosimil ca pestera sa fi fost folosita ca sanctuar de catre
locuitorii celor doua statiuni paleolitice mentionate, dupa cum este de admis si ipoteza
prezentei unei statiuni paleolitice chiar in pestera din Dealul Prisnelului, anume in acea
portiune de la intrare, galerie care a fost dislocata in decursul timpului de catre o
exploatare industriala a calcarului, fara ca acel perimetru de galerie sa fi fost vazut de
vreun speolog sau un arheolog.
Analiza chimica a vopselei intrebuintate pentru pictare in pestera Cuciulat arata ca
s-a utilizat ocru bogat in bioxid de fier, material colorant ce a imprimat imaginilor acel
rosu-caramiziu. Asemenea argila rosie-ocru se afla din abundenta chiar in podeaua
galeriei acestei pesteri, astfel incat cei ce au executat imaginile animaliere si figura
umana stilizata n-au avut decat sa prepare prin adaos de ingrediente constand din ulei
vegetal si praf de calcar, ambele materii servind ca liant al culorii, vopseaua necesara
executarii imaginilor.
Cat priveste importanta stiintifica a acestei descoperiri, ea este cu totul remarcabila
nu numai pentru istoria noastra straveche ci si pentru istoria universala. Pana la
cunoasterea acestei grote pictate de pe valea Somesului atat Europa Centrala cat si cea
sud-estica erau considerate in privinta artei picturale paleolitice drept “zone albe “. Intre
gruparea de pesteri pictate din aria Spania-Franta si obiectivul arheologico-speologic
similar existent in Urali, pestera Kopova, nu se intrevedea nici o legatura, astfel incat
grota cu picturi din masivul montan ce constituie granita naturala dntre Europa si Asia era
privita de unii specialisti cu oarecare susceptibilitate in privinta autenticitatii
imaginilor,datorita extremei sale departari teritoriale fata de nucleul sud-vest european al
picturilor rupestre. Actualmente un asemenea mod de apreciere a lucrurilor nu isi mentine
valabilitatea deoarece pestrea pictata din tara noastra se inscrie ca un pilon de legatura
intre cele doua zone atat de indepartate, atestand un mobilism si dinamism de populatie si
vehiculari culturale pe ample spatii geografice. Totodata picturile cu ocru de la Cuciulat,
pe langa faptul ca sunt unicat pe teritoriul tarii noastre, ele au aceeasi importanta
singulara si pentru partea centrala a continentului european, reprezentand o contributie cu
totul remarcabila la imbogatirea tezaurului culturii material-spirituale a umanitatii,
dovedind ca zorii artei picturale in spatiul carpato-danubiano-pontic s-au ivit in urma cu
peste douasprezece mii de ani. Desi singulara, deocamdata, arta picturala animaliera si
antropomorfa din cadrul pesterii Cuciulat reprezinta un moment jalonator in cunoasterea
genezei si evolutiei preocuparilor artistice ale omului epocii stravechi, situand teritoriul
Romaniei in acea arie a continentului in care s-au petrecut importante etape ale
procesului de tranzitie a societati de la Paleolitic la Neolitic, inclusiv in domeniul atat de
gingas al cultelor magico-religioase de a caror practici era dependenta arta straveche.
Astfel, preocuparile omului pentru realizarea unor reprezentari grafice, concretizate in
Paleoliticul din tara noastra prin picturile rupestre din galeria de la Cuciulat, pot fi
considerate drept un antecesor al artei din perioada de tranzitie spre noua epoca a pietrei,
arta ale carei manifestari concrete au fost puse in lumina prin sapaturile arheologice
intreprinse in Clisura unarii, vestigii constand din incizii geometrice aplicate pe placute
de os si pe fragmente de coarne de cerb.
Prin complexitatea problemeticii stiintifice a picturilor rupestre de la Cuciulat,
aceste veritabile comori de arta straveche, unicate la noi in tara pana la stadiul actual al
cercetarilor in acest domeniu, vor ramane inca multa vreme ca punct central de studiere
atat pentru specialistii romani cat si straini. Imaginile pictate pe bolta grotei din Apusni,
de un izbitor realism creativ inspirat din mediul natural in mijlocul caruia vietuise
anonimul artist, apartin fondului de aur al valorilor artistice perene ale intregii umanitati.

S-ar putea să vă placă și