Sunteți pe pagina 1din 2

Muzica Renaşterii

Muzica din timpul Renaşterii corespunde "vârstei de aur" a polifoniei. Genurile cele mai
frecvente sunt "messele", "motettele", madrigalul şi cântecele cu acompaniament instrumental.
Din punct de vedere teoretic, importante sunt scrierile compozitorului flamand Johannes
Tinctoris (1435-1511), în care prezintă şi susţine tendinţele înnoitoare în muzică. Unul din cei
mai importanţi compozitori ai acestei epoci este Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594),
care cu a sa "Missa de Beata Virgine" (1570) marchază trecerea spre baroc. Se stabilesc contacte
între muzicienii de diverse naţionalităţi, centrul de atracţie fiind şi în acest domeniu Italia. Astfel
compozitorul spaniol Tomás Luis De Victoria (1548-1611) este cel mai important reprezentant al
şcolli de muzică din Roma, în timp ce italianul Andrea Gabrieli (1510-1586) conduce "Die
Münchner Hofkapelle". Cu Giovanni Gabrieli (1553-1612) şi Claudio Monteverdi (1567-1643)
se dezvoltă muzica monodică şi se face trecerea către genul muzicii de operă.

Muzică

Se cultivă, mai ales, genul madrigalului, popularizat prin lucrarea "Musica Transalpina",
publicată în 1588 de Nicholas Yonge. Compozitori mai însemnaţi sunt:

• Thomas Tallis (1505-1585), organist al capelei regale din Londra, maestru al


contrapunctului, compune muzică religioasă.
• William Byrd (1543-1623), compozitor de madrigale şi piese instrumentale adunate în
colecţia "Fitzwilliam Virginal Book".
• Thomas Morley (1557-1602), compune madrigale şi mottete, autor al unei lucrări de
teoria compoziţiei.

Renaşterea în diverse ţări europene


Din Italia, Renaşterea se răspândeşte şi în alte ţări din Europa apuseană. Învăţaţi, artişti,
negustori sau meseriaşi călătoresc în oraşele italiene şi se întorc în Franţa, Flandra sau în zona
hanseatică nu numai cu noi cunoştinţe, dar şi cu un alt gust în artă şi în modul de viaţă. Declinul
feudalismului şi centralizarea puterii politice deschid calea schimbărilor culturale, sociale şi
economice. Spre deosebire de Italia, unde se cultivă limbile latină şi greacă, în ţările vest-
europene, sub influenţa protestantismului, se folosesc limbile naţionale, fapt care contribuie la
formarea noilor state naţionale caracterizate printr-un limbaj unitar.

Franţa

Spiritul Renaşterii italiene a pătruns în Franţa datorită unor personalităţi ca Leonardo da Vinci şi
Benvenuto Cellini, prezenţi la curtea regelui Francisc I şi participanţi la proiectarea decorării
palatului din Fontainebleau. Scriitorul François Rabelais (1494-1553), călugăr benedictin, autor
al povestirilor "Horribles et Épouvantables Faits et Prouesses du très renommé Pantagruel"
(1532) şi "Vie inestimable du grand Gargantua, père de Pantagruel" (1534), întruchipează tipul
perfect al umanistului renascentist. Joachim du Bellay (1522-1560) redactează manifestul
"Pleiadei" intitulat "Défense et illustration de la langue française".

Ţările de Jos
Pictorul flamand Jan van Eyck (ca.1390-1441) este considerat întemeietorul picturii Renaşterei
în Flandra şi în Olanda. Rogier van der Weyden (1400-1464) călătoreşte în Italia, unde este
foarte preţuit, influenţând prin lucrările sale şcoala de pictură din Ferrara. În tripticul "Grădina
plăcerilor", Hieronymus Bosch (1450-1516) prezintă de o manieră fantastică păcatele omeneşti,
într-o lume imaginară, supranaturală. Alţi pictori din această perioadă sunt: Hans Memling
(1433-1494), Dirk Bouts (1415-1475), Hugo van der Goes (1440-1482). Printre manierişti se
numără Bernard van Orley (1488-1541) şi Jan van Scorel (1495-1562).

Erasmus din Rotterdam (1466-1536), cel mai important reprezentant al umanismului de


anvergură europeană, îşi redactează majoritatea scrierilor în limba latină.

Germania

Arta germană era orientată în special la tradiţiile stilului gotic. Konrad Witz (ca.1400-1445)
pictează peisaje sub influenţa artei flamande. Cu opera lui Albrecht Dürer (1471-1528), pictor,
desenator şi gravor, se realizează legătura cu arta Renaşterii după modelul celei italiene. Ciclurile
de gravuri în lemn, "Patimile" şi "Viaţa Mariei", sunt cunoscute în întreaga Europă. În special
compoziţia sa "Cei patru Apostoli" (1526) arată ataşamentul la eleganţa picturii italiene şi forţa
sa de exprimare. Dürer întreprinde călătorii în Italia şi în Ţările de Jos şi întreţine strânse legături
cu artiştii epocei. Contemporanul său, Matthias Grünewald (1480-1528), pictează încă în stilul
evului mediu.

Spania

Regina Elisabeta I a Angliei - Gravură 1596, autor anonim

Spania, abia eliberată de sub dominaţia maură, se ataşează cu întârziere Renaşterii europene. În
secolul al XVI-lea, pictorul oficial al curţii regale spaniole este Tiziano, deşi el, personal, nu a
fost niciodată în Spania. Alonso Berruguete (1450-1504), cel mai important pictor spaniol din
această perioadă, lucrează în special în Valladolid. Reprezentant al manierismului tardiv este El
Greco (1541-1614), un discipol al lui Tintoretto. În jurul anului 1560 se construieşte palatul "El
Escorial" în apropiere de Madrid, important centru al Renaşterii spaniole.

Anglia

Încă înainte de epoca Renaşterii, Anglia a cunoscut o literatură înfloritoare, reprezentată prin:

• Geoffrey Chaucer (ca.1340-1400), considerat "părintele poeziei engleze" (John Dryden),


autor, printre altele, al "Povestirilor din Canterbury" (The Canterbury Tales).
• William Langland (ca.1330-1400), autor al poemului alegoric "Piers Plowman".
• Thomas Malory (1395-1471), autorul primului roman în proză din literatura engleză,
bazat pe legenda regelui Arthur şi a "Cavalerilor Mesei Rotunde".

Sub denumirea, de altfel controversată, de "Renaştere engleză" se înţelege mişcarea culturală şi


artistică din Anglia de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul celui de al XVII-lea,
perioadă paşnică de dezvoltare după sfârşitul războiului de 100 de ani şi al războiului celor două
roze. Această perioadă include lunga domnie a reginei Elisabeta I, de aceea mai este denumită