Capitolul 1

ROLUL STATISTICII ÎN CUNOAŞTEREA

FENOMENELOR ECONOMICE

1.1 SCURT ISTORIC

Conturarea statisticii ca ştiinţă autonomă, cu obiect de studiu şi

metode de cercetare proprii, reprezintă rezultatul unui proces istoric înde-
lungat, marcat de numeroase schimbări majore impuse de necesităţile
practicii. În procesul apariţiei şi evoluţiei statisticii pot fi delimitate mai
multe perioade de dezvoltare.
Primele forme de activitate statistică îşi au originea în antichitate,
servind evidenţei terenurilor, a populaţiei, averilor etc. În Imperiul
Roman, ca şi în China, Egipt şi Grecia, se efectuau înregistrări periodice
(asemănătoare recensămintelor statistice de astăzi) ale numărului
populaţiei şi soldaţilor, ale averilor particulare şi structurii terenurilor.
Această primă etapă a evoluţiei statisticii este cunoscută sub denumirea
de “statistică practică”.
Pe măsura dezvoltării economice, nevoile de cunoaştere au crescut
şi s-au diversificat, determinând lărgirea conţinutului şi perfecţionarea
metodelor generale de evidenţă numerică a fenomenelor. Ca o consecinţă
a acestor transformări, statistica se delimitează de evidenţa contabilă şi
începe să-şi contureze un obiect de studiu propriu. Evidenţele statistice
vizau consemnări de fapte şi obţinerea de informaţii numerice necesare
conducerii de stat. După cum sugerează chiar numele său1), statistica
servea îndeplinirii funcţiilor statului.
O etapă importantă în evoluţia statisticii o reprezintă apariţia, în
secolul XVI, a “statisticii descriptive”. Acest curent de gândire, bine
reprezentat în Germania, urmărea descrierea situaţiei statelor lumii sub
aspectul populaţiei, al avuţiei, industriei şi comerţului. Se înregistrează un
progres semnificativ prin trecerea la analiza comparativă a datelor şi
lărgirea formelor de investigare statistică a fenomenelor social-econo-

1) Termenul de statistică îşi are originea în latinescul "status" care înseamnă stare,
situaţie.
 STATISTICA

mice, dar şi o limitare severă a ariei de cercetare prin descrierea acestor

fenomene fără identificarea factorilor de influenţă şi a legităţilor de
evoluţie. Dintre reprezentanţii de seamă ai şcolii germane menţionăm pe
G. Achenwall, H. Conring şi M. Schmeitzel.
În secolul al XVII, în Anglia a apărut şcoala “aritmeticii politice”,
având ca principali reprezentanţi pe W. Petty, J. Graunt şi E. Halley.
Şcoala engleză a depăşit faza simplei colectări de date şi informaţii prin
analiza şi prelucrarea matematică a acestora, prin încercarea de
desprindere a regularităţilor în evoluţia fenomenelor sociale şi economice,
prin sistematizarea şi prelucrarea unui mare număr de date individuale în
scopul generalizării rezultatelor analizei statistice. Abia în această
perioadă se poate vorbi de analiza statistică în spirit ştiinţific a unor date
şi informaţii culese în acest scop.
În faza “probabilistică”, statistica se îmbogăţeşte prin
introducerea unor metode matematice. Începe să se utilizeze calculul
probabilităţilor, se formulează legea numerelor mari şi alte legităţi
statistice. Pentru evoluţia statisticii aceasta a însemnat un important pas
înainte, facilitat de progresele considerabile realizate în domeniul
matematicii. Au avut contribuţii remarcabile la dezvoltarea statisticii în
această perioadă: P.S. Laplace, J. Bernoulli, K.F.Gauss, S.D. Poisson şi
alţii.
Apariţia “statisticii moderne”, la sfârşitul secolului XIX, este
legată de numele lui A. Quételet, care a avut contribuţii importante în
direcţia evidenţierii regularităţilor statistice în fenomenele de masă şi a
analizei variabilităţii acestor fenomene în jurul unor medii. În această
etapă începe organizarea congreselor internaţionale de statistică (pentru
prima dată în 1853), se înfiinţează oficiile naţionale de statistică, iar
statistica devine disciplină de învăţământ. Apare delimitarea între
statistica matematică şi statistica aplicată în cunoaşterea fenomenelor
social-economice, ca parte a ştiinţelor economice. Rezultate deosebite în
dezvoltarea teoriei şi practicii statistice au obţinut M.G. Kendall, G.U.
Yule, E. Spearman, K. Pearson, R.A. Fisher, F. Galton, F.Y. Edgeworth şi
alţii.
Teoriile şi metodele statisticii îşi găsesc aplicaţii variate în
economie, sociologie, biologie, agricultură şi în numeroase alte domenii
de activitate.
Rolul statisticii în cunoaşterea fenomenelor economice

În dezvoltarea sa, statistica a împrumutat metode şi tehnici din alte

domenii şi, la rândul ei, a pătruns în alte discipline devenind în mare
măsură o ştiinţă de graniţă. Au apărut astfel statistica matematică, statis-
tica fizică, statistica sociologică, statistică biologică, econometria etc.
Evoluţia statisticii în România a înregistrat, în linii mari, aceleaşi
etape. Astfel, prima fază, cea a "statisticii practice", îşi are începutul în
perioada administraţiei romane în Dacia. Servicii speciale de evidenţă
înregistrau populaţia, producţia şi consumul.
Evidenţele statistice s-au lărgit şi diversificat în timp, statistica
descriptivă evoluând în strânsă legătură cu necesitatea rezolvării unor
probleme de ordin fiscal, militar şi a prezentării situaţiei economice a
statului. O lucrare reprezentativă pentru această perioadă este "Descriptio
Moldavie". În această monografie, Dimitrie Cantemir realizează o amplă
prezentare geografică, politică, economică şi socială a Moldovei, în
spiritul statisticii descriptive.
Organele statisticii de stat din ţara Românească şi Moldova au
trecut în anul 1862 sub coordonarea unui Oficiu Central de Statistică,
condus de D.P. Marţian. în aceeaşi perioadă se predau primele cursuri de
statistică la Iaşi, iar de la începutul secolului XX şi la Bucureşti, la
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.
Treptat, statistica câştigă un loc tot mai important în studiile
economice. Au fost elaborate lucrări de o mare valoare, reprezentând
contribuţii româneşti remarcabile la dezvoltarea statisticii.
După un proces istoric îndelungat de afirmare ca metodă de
cunoaştere a realităţii economico-sociale, statistica a devenit o
componentă indispensabilă a conducerii moderne a vieţii economice, la
nivel micro şi macroeconomic. Statistica este unul din instrumentele care
îi orientează pe agenţii economici în direcţia unui comportament raţional,
eficient. Evoluţia sa continuă şi în prezent ca răspuns la solicitările tot
mai ample şi mai diversificate ale mediului economico-social.

1.2 OBIECTUL ŞI METODA STATISTICII

Obiectul de studiu al statisticii îl formează fenomenele de masă

sau de tip colectiv, care se compun dintr-un număr mare de cazuri
individuale. Aceste fenomene sunt complexe, atipice şi se află sub
 STATISTICA

influenţa unui ansamblu de factori întâmplători şi sistematici, care le

determină variaţia în timp şi spaţiu.
Fenomenele de masă se caracterizează printr-o mare variabilitate,
atât în timp, cât şi în spaţiu. Deşi sunt produse de cauze comune, formele
individuale de manifestare a fenomenelor de masă diferă de la o unitate la
alta, în funcţie de modul în care interferează multitudinea factorilor de
influenţă. În aparenţă, manifestările individuale ale fenomenelor de masă
sunt complet aleatoare. Variabilitatea fenomenelor individuale impune
analiza la nivel de ansamblu, numai în acest mod putându-se evidenţia
legile de apariţie şi dezvoltare.
Acţiunea legii numerelor mari face ca variaţiile întâmplătoare de
la tendinţa centrală să se compenseze, dacă se studiază un număr suficient
de mare de cazuri individuale. În aceste condiţii se pot formula legi
statistice, care se manifestă sub formă de tendinţă. Tendinţa poate fi
observată numai la nivelul ansamblului, nu în fiecare caz în parte.
La cunoaşterea a ceea ce este tipic, esenţial în desfăşurarea
fenomenelor se ajunge printr-un proces de abstractizări succesive,
eliminând treptat elementele accidentale, întâmplătoare. Fenomenele de
masă au caracter nedeterminist şi se produc în condiţii de incertitudine.
Statisticii îi este specifică analiza laturii cantitative a fenomenelor
de masă: dimensiuni, structură, raporturi de interdependenţă cantitativă
etc. Deşi este orientată spre latura cantitativă, statistica nu pierde din
vedere elementele calitative ale fenomenelor statistice, ca o condiţie
esenţială pentru buna înţelegere a acestora.
Aşadar, statistica este ştiinţa care se ocupă cu analiza
cantitativă a fenomenelor social-economice de masă. Acest studiu
cantitativ permite evidenţierea legităţilor de manifestare a fenomenelor la
nivelul ansamblului.
Statistica presupune observarea fenomenelor de masă în vederea
obţinerii datelor necesare analizei, prelucrarea acestor date prin
intermediul unor metode specifice, formularea unor ipoteze privitoare la
fenomenul analizat şi testarea acestora.
Tehnicile, procedeele şi metodele care servesc demersului statistic
sunt reunite în metodologia statistică. Metodele utilizate se diferenţiază în
funcţie de faza studiului statistic.
Procesul studiului statistic cuprinde trei faze principale.
Rolul statisticii în cunoaşterea fenomenelor economice

1. Observarea statistică reprezintă etapa culegerii datelor

empirice, urmată de ordonarea şi gruparea acestora în vederea prelucrării.
Principalele metode statistice de observare sunt: recensământul,
rapoartele statistice, sondajul, anchetele, observarea părţii principale şi
monografia.
2. Prelucrarea datelor presupune utilizarea unor tehnici specifice,
cum ar fi: corelaţia şi regresia; ajustarea, extrapolarea şi interpolarea;
indicii. Prin aceste operaţii se evidenţiază ceea ce au comun şi specific
procesele analizate, tendinţele în evoluţia fenomenelor.
3. Analiza statistică oferă interpretarea rezultatelor obţinute,
concluzii şi explicaţii privind fenomenul economic investigat. Deşi ştiinţă
cantitativă, prin această etapă finală statistica relevă esenţa fenomenelor,
laturile lor cantitative, dar şi calitative.
În literatura de specialitate s-a delimitat o parte a statisticii -
statistica teoretică - care asigură instrumentele teoretico-metodologice
pentru ramurile statisticii care s-au diferenţiat în funcţie de particu-
larităţile domeniului studiat. Una din aceste ramuri este statistica econo-
mică, axată pe analiza fenomenelor şi proceselor economice.

1.3 NOŢIUNI STATISTICE DE BAZĂ

Utilizarea statisticii presupune stăpânirea unui limbaj specific.
Cunoaşterea semnificaţiei termenilor folosiţi este prima condiţie a
înţelegerii domeniului studiat.
Principalele concepte statistice sunt:
• colectivitatea statistică;
• unităţile statistice;
• caracteristicile statistice;
• datele statistice;
• informaţiile statistice;
• indicatorii statistici.
Colectivitatea sau populaţia statistică cuprinde ansamblul ele-
mentelor de aceeaşi natură care fac obiectul investigaţiei statistice. Pentru
a forma o colectivitate statistică, elementele componente trebuie să
prezinte aceleaşi trăsături esenţiale.
 STATISTICA

Orice cercetare statistică practică porneşte de la definirea şi

delimitarea colectivităţii statistice în timp, în spaţiu şi sub aspect
organizatoric. Colectivitatea poate avea caracter:
• static, când exprimă situaţia existentă la un moment dat (de ex:
populaţie, stocuri, capital fix), înregistrarea datelor făcându-se
la anumite momente de timp;
• dinamic, atunci când corespunde unui proces care se desfăşoară
în timp (de ex: producţie, cheltuieli, consumuri), înregistrarea
datelor făcându-se pe un interval de timp.
Unităţile sau elementele statistice reprezintă componentele
individuale distincte care formează colectivitatea statistică. Au caracter
obiectiv, sunt independente şi la nivelul lor se face înregistrarea datelor
observării.
Unele unităţi statistice sunt simple (indivizibile), de exemplu
persoanele în cadrul populaţiei, salariatul în cadrul unităţii economice sau
studentul în cadrul facultăţii etc. Există şi unităţi statistice complexe,
apărute ca urmare a organizării social-economice, sub forma unui
ansamblu de sine stătător de unităţi simple: familia în cadrul populaţiei,
colectivele de muncă în cadrul unităţilor economice, grupele de studenţi
în cadrul facultăţii. Unităţile complexe reprezintă un grup de unităţi
simple.
Unităţile statistice pot fi analizate independent sau pe mulţimi
(grupe).
Unităţile statistice pot fi statice sau dinamice, corespunzător colec-
tivităţii de care aparţin.
Caracteristicile sau variabilele statistice reprezintă criteriile pe
baza cărora se caracterizează componentele colectivităţii statistice. Ele
desemnează trăsături, proprietăţi, însuşiri ale unităţilor statistice care
formează colectivitatea. De exemplu, pentru:
- salariaţi: vechimea, specializarea, salariul, domeniul de
activitate, nivelul de pregătire şi productivitatea;
- persoane: vârsta, naţionalitatea, înălţimea, greutatea, localitatea
de domiciliu, sexul şi religia;
- firme: cifra de afaceri, numărul salariaţilor, stocurile de
materiale şi produse finite, stocul de capital fix şi profitul.
Caracteristicile statistice înregistrează valori diferite de la o
unitate statistică la alta, dar există şi situaţii în care două sau mai multe
Rolul statisticii în cunoaşterea fenomenelor economice

unităţi statistice au aceeaşi mărime a caracteristicii. De exemplu, mai

multe persoane dintr-o colectivitate pot avea aceeaşi vârstă sau înălţime,
dar este mai puţin probabil ca două sau mai multe firme să obţină aceeaşi
valoare a cifrei de afaceri sau a profitului. Mărimile concrete pe care le
înregistrează caracteristica sunt denumite variante sau valori.
Numărul de unităţi la care se înregistrează aceeaşi variantă
reprezintă ponderea sau frecvenţa de apariţie a valorii respective. De
exemplu, numărul salariaţilor cu o anumită specializare, numărul firmelor
dintr-un domeniu de activitate, numărul persoanelor cu o anumită vârstă.
Clasificarea caracteristicilor statistice se poate face după
următoarele criterii:
a) conţinut - caracteristici de timp (luni, trimestre, ani etc), de
spaţiu (unităţi teritorial-administrative), atributive (ramuri
economice, profesii, cifră de afaceri, profit etc);
b) exprimare - caracteristici cantitative, care se exprimă
numeric (cifră de afaceri, profit, costuri) şi calitative,
exprimate prin cuvinte (specializare, stare civilă);
c) numărul variantelor - caracteristici alternative (sex
masculin/ feminin, produs acceptat/respins) şi nealternative
(cele care admit mai mult de două variante);
d) tipul variaţiei - caracteristici cu variaţie discretă, care pot lua
numai anumite valori într-un interval dat (număr de salariaţi
într-o întreprindere, număr de copii pe familie) şi cu variaţie
continuă (producţie, profit, credit);
e) gradul de prelucrare - caracteristici primare (datele iniţiale
ale observării) şi derivate (rezultate prin prelucrare).
Datele statistice sunt expresii cantitative concrete ale carac-
teristicilor unităţilor supuse studiului statistic. Datele statistice exprimă o
categorie economică, delimitată în timp şi spaţiu şi având o anumită
valoare numerică. Pot fi obţinute prin observare (date primare) sau prin
prelucrarea informaţiilor primare (date derivate).
Informaţia statistică arată semnificaţia datelor statistice.
Indicatorii statistici rezultaţi din prelucrarea datelor statistice
sunt reprezentări cantitative ale categoriilor economice. De exemplu,
produs intern brut, productivitatea muncii, eficienţa capitalului fix etc.
Deseori, o categorie economică poate fi exprimată prin mai mulţi
 STATISTICA

indicatori, fiecare ilustrând anumite laturi ale acesteia. În aceste situaţii,

se impune folosirea lor combinată într-un sistem de indicatori.
Modelul statistic reprezintă transpunerea matematică a fenome-
nelor şi proceselor economice.

1.4 SISTEMUL INFORMAŢIONAL STATISTIC

Sistemul informaţional statistic deţine o poziţie însemnată în

economie, oferind o multitudine de date necesare conducerii, la nivel
micro şi macroeconomic. La nivel macroeconomic, de o deosebită impor-
tanţă pentru factorii de decizie sunt indicatorii sintetici privind rezultatele
activităţii economice şi fluxurile materiale, financiare şi umane din
economia naţională. De asemenea, la nivel microeconomic, statistica
asigură informaţii indispensabile agenţilor economici pentru desfăşurarea
activităţii lor curente.
Exprimarea unitară şi centralizarea uriaşului volum de informaţii
statistice au impus o organizare adecvată a activităţii din acest domeniu.
Sistemul statisticii de stat din România are o structură piramidală. În vârf
se situează Institutul Naţional de Statistică, având în subordine
Direcţiile Judeţene de Statistică.
Ca principal for ierarhic, Institutul Naţional de Statistică contro-
lează întreaga activitate statistică, stabilind modalităţile de culegere a
datelor, reţelele de transmitere a informaţiei, procedeele de prelucrare şi
analiză a datelor etc. Pe tot parcursul traseului informaţional statistic,
datele sunt supuse unui riguros control cantitativ şi calitativ, dată fiind
importanţa deosebită pe care o prezintă asigurarea autenticităţii acestora.
Activitatea Institutului Naţional de Statistică este organizată pe domenii
de activitate şi teritorial.
Sursele de informaţie nu se limitează la datele cuprinse în
raportările oficiale ale unităţilor economico - sociale. Trecerea la
economia de piaţă determină utilizarea, în proporţii tot mai ridicate, a
unor mijloace proprii de investigare, pe primul plan situându-se sondajul
statistic.
Datele şi informaţiile statistice sunt culese de la unităţile econo-
mico-sociale, fiind transmise Direcţiilor Judeţene de Statistică pe două
canale: administrativ-teritorial şi pe domenii de activitate. Datele sunt
apoi centralizate la Institutul Naţional de Statistică, care le organizează în
Rolul statisticii în cunoaşterea fenomenelor economice

bănci de date ce permit o mai bună păstrare, căutare, transmitere şi

prelucrare.
Rezultatele obţinute în urma prelucrării datelor şi informaţiilor
statistice sunt publicate în Anuarul Statistic al României, Buletinele
lunare şi trimestriale de informare, Revista română de statistică şi alte
reviste de specialitate.
Pe plan internaţional, există mai multe organisme care centrali-
zează şi prelucrează datele statistice din ţările membre. Principala
problemă cu care se confruntă aceste organizaţii constă în asigurarea
comparabilităţii statisticilor naţionale sub aspectul conţinutului şi modului
de calcul al indicatorilor. Apropierea sau chiar uniformizarea metodo-
logiilor de culegere şi prelucrare a datelor reprezintă un obiectiv
important al acestora.
Principalele organisme statistice internaţionale sunt: Comisia de
Statistică a ONU, Departamentul Economic şi Statistic al Organizaţiei
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Oficiul de Statistică
al Uniunii Europene şi Institutul Inter-American de Statistică. Rezultatele
activităţii acestora se regăsesc în anuare statistice, buletine şi reviste de
specialitate.

1.5 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce sunt fenomenele social-economice de masă?

2. Prin ce se caracterizează fenomenele social-economice de
masă?
3. Care este obiectul de studiu al statisticii?
4. Prin ce se caracterizează legile statistice?
5. Ce înţelegeţi prin colectivitate statistică? Exemplificaţi.
6. Prin ce se caracterizează o colectivitate statistică?
7. Colectivitate statică: definire, exemple.
8. Colectivitate dinamică: definire, exemple.
9. Unitate statistică: definire, exemple.
10. Unitate statistică simplă: definire, exemple.
11. Unitate statistică complexă: definire, exemple.
12. Variabilă (caracteristică) statistică: definire, exemple.
13. Variabilă de timp: definire, exemple.
14. Variabilă de spaţiu: definire, exemple.
 STATISTICA

15. Variabilă atributivă: definire, exemple.

16. Variabilă calitativă: definire, exemple.
17. Variabila cantitativă: definire, exemple.
18. Variabilă alternativă: definire, exemple.
19. Variabilă nealternativă: definire, exemple.
20. Variabilă cu variaţie discretă: definire, exemple.
21. Variabilă cu variaţie continuă: definire, exemple.
22. Ce înţelegeţi prin variantă?
23. Prin ce se deosebeşte varianta de variabila statistică?
24. Ce este informaţia statistică?
25. Ce sunt datele statistice?
26. Ce înţelegeţi prin indicator statistic?