UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI TEHNOLOGIA ALIMENTELOR
SPECIALIZAREA: SISTEME DE PROCESARE ŞI CONTROLUL
CALITĂŢII PROGUSELOR AGROALIMENTARE

CREŞTEREA ANIMALELOR DOMESTICE ÎN SISTEM

ECOLOGIC. CREŞTEREA OVINELOR

Cluj-Napoca
2013

1
CUPRINS

1. Agricultura ecologică...........................................................................................................................3
1.1. Ce presupune agricultura ecologică?...........................................................................................3
1.2. Principiile agriculturii ecologice...................................................................................................3
1.3. Ce face un producator în agricultura ecologică?..........................................................................3
2. Creşterea ovinele în sistem ecologic....................................................................................................5
2.1. Produse lactate organice.............................................................................................................8
3. Ce este un produs bio?........................................................................................................................9
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................................10

2
 1. Agricultura ecologică

Agricultura ecologică urmăreşte obţinerea de alimente prin metode de cultură care

respectă mediul înconjurator, adică excluzând utilizarea pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice
de sinteză.

1.1. Ce presupune agricultura ecologică?

- reciclarea materiei organice naturale ;

- rotaţia culturilor;
- respectarea bunăstării animalelor;
- respectarea unui echilibru între microorganismele care populează solul.

Ce metode şi tehnici sunt specifice agriculturii ecologice?

- fertilizarea solului cu îngraşăminte organice (bălegar, îngrăşăminte verzi şi composturi,
îngrăşămintele chimice solubile fiind interzise);
- acoperirea solului (se asigură astfel protecţia împotriva uscării lui);
- folosirea de îngrăşăminte minerale naturale (fosfaţi, praf de rocă,calciu provenit din var,
îngrăşăminte din alge marine);
- rotaţia culturilor - în cicluri de 6 sau 12 ani (pentru a da şanse solului să nu se
deterioreze - monoculturile fiind interzise);
- arături uşoare şi nu foarte adânci (15-18 cm, fără răsturnarea brazdelor);
- dezburuienare mecanică, manuală sau termică;
- înlăturarea paraziţilor prin mijloace ecologice.

2. Principiile agriculturii ecologice

- produce alimente de înaltă calitate nutritivă;

- respectă şi protejează ecosistemele naturale şi diversitatea lor genetică;
- promovează şi diversifică ciclurile ecologice în sânul sistemelor agrare, respectând
microorganismele, flora şi fauna solului;
- menţine şi ameliorează fertilitatea solului prin folosirea de îngrăşăminte naturale
(bălegar, îngrăşăminte verzi şi compost);
- utilizează resurse naturale şi reînnoibile regionale;
- asigură pentru animalele din crescătorii condiţii pentru ca acestea să îşi poată
exterioriza comportamentul specific;
- menţine diversitatea genetică a sistemelor agrare;
- asigură pentru agricultori un câştig suficient şi un mediu de lucru sănătos şi sigur;
- ţine cont de impactul tehnicilor de cultură asupra mediului şi asupra oamenilor.

3. Ce face un producator în agricultura ecologică?

Un agricultor „convenţional” poate deveni practicant al agriculturii ecologice după o

anumită perioadă tranzitorie, numită „conversie”.

3
 În această perioadă agricultorul trebuie să înceapă să aplice principiile producţiei
ecologice. Perioada de conversie este de doi ani, înainte de semănat în cazul culturilor anuale şi
de trei ani în cazul culturilor perene, cu excepţia păşunilor.

Fertilitatea terenurilor utilizate în agricultura ecologică trebuie menţinută şi îmbunătăţită

prin introducerea în rotaţia culturilor a plantelor leguminoase, a plantelor cu rădăcini profunde
sau folosirirea îngrăşământului verde. Agricultorii pot utiliza în egală măsură încorporarea de
substanţe ecologice în sol, sub formă de compost sau nu, în conformitate cu principiile
agriculturii ecologice. Pot fi utilizate produse derivate provenind din fermele de animale (de ex.
bălegarul de curte) dacă acestea provin din unităţile de creştere a animalelor care respectă
regulile naţionale existente sau, în absenţa acestora, practicile internaţionale recunoscute
referitoare la producţia animalieră ecologică.

Bolile, dăunătorii şi buruienile vor fi combătute prin îmbinarea următoarelor măsuri:

alegerea de specii şi varietăţi tolerante sau rezistente, un asolament corespunzător, procedee
mecanice şi fizice de combatere, protejarea entomofaunei utile prin asigurarea de condiţii
favorabile cum ar fi: garduri vii, locuri pentru cuibare, lansare de prădători, arderea cu flacără a
buruienilor.
Creşterea animalelelor reprezintă o parte integrantă a fermelor ce practică agricultura
ecologică. Producţia animalieră trebuie să contribuie la echilibrul sistemelor de producţie
agricolă prin respectarea cerinţelor nutritive ale culturilor şi prin îmbunătăţirea materiei organice
a solului. În acest fel poate contribui la stabilirea şi menţinerea interdependenţei sol-plantă,
plantăanimal şi animal-sol.
Creşterea animalelor în cadrul fermelor ecologice este o activitate legată de pământ.
Animalele trebuie să aibă acces la suprafeţe de exerciţiu în aer liber, iar numărul acestora pe
unitatea de suprafaţă, trebuie limitat pentru asigurarea unui sistem integrat între producţia
animalieră şi producţia vegetală. În acest mod se reduce la minim orice formă de poluare a
solului, a apelor de suprafaţă şi a celor freatice. Numărul de animale se stabileşte în funcţie de
suprafaţa disponibilă, în scopul evitării păşunatului intensiv şi eroziunii solului. Utilizarea
îngrăşămintelor naturale de la aceste animale nu trebuie să aibă efecte poluante asupra mediului.

În fermele ecologice toate animalele trebuie crescute conform regulilor stabilite în

prezentele norme.

Animalele se duc la păşunat pe terenul comun cu următoarele precizări:

- pământul a fost tratat pe o perioadă de cel puţin 3 ani numai cu produse specifice
agriculturii ecologice;
- numărul de animale pe hectar să corespundă încărcăturii maxime echivalente a 170 kg
N/ha/an;
- orice produse animaliere provenite de la animalele care au fost crescute conform
principiilor agriculturii ecologice, nu vor fi considerate ca făcând parte din producţia ecologică,
dacă animalele folosesc în comun aceeaşi păşune cu animalele care nu sunt crescute în
conformitate cu prevederile agriculturii ecologice.

4
 Grupa sau specia Numărul maxim de animale pe hectar, echivalent a 170 kg N/ha/an
Oi 13.3

Conversia animalelor din cadrul fermei se face după următoarea perioadă :

- 12 luni pentru cabaline, bovine şi bubaline pentru producţia de carne şi în orice caz nu
mai mult de trei sferturi din durata lor de viaţă;
- 6 luni pentru rumegătoare mici şi pentru porci;
- 6 luni in cazul animalelor pentru producţia de lapte;
- 10 săptămâni pentru păsările destinate producţiei de carne, achiziţionate înainte de a
avea vârsta de 3 zile;
- 6 săptămâni pentru păsările destinate producţiei de ouă.
- fac excepţie viţeii şi rumegătoarele mici pentru producţia de carne, care sunt vândute ca
produse ecologice dacă:
- provin din producţia extensivă;
- sunt crescute în ferme de producţie ecologică până în momentul vânzării sau sacrificării,
pentru o perioadă minimă de 6 luni pentru viţei şi 2 luni pentru rumegătoare mici.

4. Creşterea ovinele în sistem ecologic

Reproducerea animalelor crescute ecologic se bazează pe metode naturale. Este

permisă inseminarea artificială, dar alte forme de reproducere artificială sau asistată sunt
interzise.

Aplicarea benzilor elastice la cozile oilor, tăierea cozilor, tăierea dinţilor, retezarea
coarnelor, nu trebuie efectuate sistematic în fermele ecologice. O parte din aceste operaţii se
autorizează de organismele de inspecţie şi certificare, din motive de siguranţa sau dacă ele
urmăresc îmbunătăţirea stării de sănătate, bunăstarea sau igiena animalelor. Aceste operaţii
trebuie efectuate la vârsta cea mai potrivită de către personal calificat, astfel încât suferinţa
animalelor să fie redusă la minim.

Castrarea fizică este permisă pentru asigurarea calităţii produselor şi menţinerea

practicilor tradiţionale de producţie.

Condiţiile de adăpostire a animalelor trebuie să corespundă cerinţelor lor biologice,

fiziologice şi etologice.
Adăposturile trebuie să fie bine izolate termic, ventilate natural şi iluminate astfel încât să
asigure animalelor un microclimat de confort, cu temperatură şi umiditate optime, curenţi de aer
adecvaţi, iar concentraţia de gaze, nivelul de pulberi şi aeromicroflora să se încadreze în normele
de igienă.
Spaţiile în aer liber, suprafeţele de exerciţii în aer liber sau traseele exterioare trebuie să
ofere, în funcţie de condiţiile meteorologice locale şi de rasele respective, o protecţiesuficientă
împotriva ploii, vântului, soarelui şi temperaturilor extreme. Adăpostirea animalelor nu este

5
obligatorie în zonele unde condiţiile climatice corespunzătoare permit ca animalele să fie ţinute
în mediul exterior.

Densitatea de populare a animalelor şi măsuri pentru evitarea păşunatului excesiv:

Densitatea animalelor în adăposturi trebuie să garanteze confortul şi bunăstarea
animalelor în funcţie de rase şi de vârsta animalelor. Trebuie avute în vedere nevoile
comportamentale ale animalelor, mărimea grupului şi sexul animalelor.
Densitatea optimă trebuie să asigure bunăstarea animalelor punându-le la dispoziţie un
spaţiu suficient pentru a sta în picioare natural, pentru a se aşeza cu uşurinţă, pentru a se întoarce,
pentru a-şi face toaleta, pentru a putea sta în toate poziţiile şi a face mişcări naturale. Este
interzisă ţinerea animalelor în stare legată.
Suprafeţele minime ale adăposturilor şi ale spaţiilor de exerciţiu în aer liber şi alte
caracteristici locale de adăpostire destinate diferitelor specii şi categorii de animale sunt stabilite
şi prezentate în normele metodologice privind agricultura ecologică.
În aer liber, densitatea de populare a animalelor care se găsesc pe păşuni sau pe alte
fâneţe, terenuri umede sau ierboase sau alte habitate naturale sau seminaturale, trebuie să fie
suficient de scăzută pentru a evita erodarea solului şi exploatarea excesivă a vegetaţiei.
Adăposturile, ţarcurile, echipamentele şi ustensilele trebuie să fie curăţate şi dezinfectate
astfel încât să prevină toate infecţiile încrucişate şi dezvoltarea organismelor purtătoare de boli.
Fecalele, urina şi hrana nemâncată sau dispersată trebuie înlăturate ori de câte ori este necesar
pentru a reduce la minim mirosurile şi pentru a evita atragerea insectelor şi a rozătoarelor.

Suprafaţa interioară (suprafaţa netă Suprafaţa exterioară (zone de exerciţii,

disponibilă animalelor) excluzând păşunile)
Greutatea vie m2 / cap m2 / cap
minima
Oi si capre - 1,5 pe oaie/capra 2,5 pe oaie / capră
0.35 oe miel/ied 3 oaie cu miel /ied

Furajarea animalelor este condiţie de calitate a producţiei, respectând cerinţele

nutriţionale ale animalelor în diferite stadii ale dezvoltării lor.
Practicile de îngrăşare sunt autorizate în măsura în care sunt reversibile în orice stadiu al
procesului de creştere.
Hrănirea în exces a animalelor este interzisă.
Animalele se hrănesc cu furaje obţinute din agricultura ecologică.
Animalele se hrănesc, de preferat, cu furaje produse în propria ferma iar, în cazul când
acest lucru nu este posibil, se utilizează furaje din alte ferme care respectă regulile producţiei
ecologice.
Furajul în conversie utilizat în raţiile medii este de maxim 30%. Atunci când furajele în
conversie provin dintr-o unitate proprie, acest procent poate fi ridicat până la 60%.
Furajarea animalelor tinere se realizează pe bază de lapte natural, de preferinţă lapte
matern. Toate mamiferele trebuie hrănite cu lapte natural pe o perioadă de 3 luni pentru bovine,
bubaline şi cabaline, 45 zile pentru ovine şi caprine şi 40 zile pentru porcine.
Dacă este cazul, A.N.P.E. indică arealele sau regiunile unde se practică transhumanţa,
fără a aduce prejudicii prevederilor privind furajarea animalelor stabilite în norme.

6
 Pentru erbivore sistemele de creştere se bazează pe utilizarea la maxim a păşunilor în
funcţie de disponibilitatea acestora în diferite perioade ale anului. Minim 60% din materia uscată
din raţiile zilnice, trebuie să cuprindă furaje grosiere, proaspete sau uscate, sau însilozate.
Organismele de inspecţie şi certificare aprobă o reducere cu 50 %, pentru animalele în lactaţie pe
o perioadă maximă de trei luni pentru fiecare lactaţie în parte.
Prin derogare, procentul maxim de furaje convenţionale aprobat pe an, este de 10%
pentru erbivore şi de 20 % pentru alte specii. Aceste valori sunt calculate anual, în procente din
materia uscată a furajelor de provenienţă agricolă. Procentul maxim aprobat de furaje
convenţionale în raţia zilnică, cu excepţia perioadei de transhumanţă, trebuie să fie de 25%,
calculat ca procent din materia uscată.
Prin derogare, când producţia de furaje este compromisă, ca urmare a condiţiilor
meteorologice nefavorabile, organismele de inspecţie şi certificare aprobă pe o perioadă limitată,
pentru o anumită zonă, folosirea unui procent mai mare de furaj convenţionale.
Se interzice utilizarea organismelor modificate genetic şi a derivatelor lor în obţinerea de
furaje, materii prime, furaje compuse, aditivi furajeri, auxiliari de fabricaţie pentru furaje şi de
alte produse utilizate în furajarea animalelor.
Prevenirea bolilor şi tratamentul veterinar în producţia animalieră ecologică se bazează
pe următoarele principii:
- selectarea corespunzătoare a raselor sau speciilor de animale;
- aplicarea practicilor de creştere a animalelor corespunzător cerinţelor fiecărei specii,
încurajând rezistenţa ridicată la boli şi prevenirea infecţiilor;
- utilizarea furajelor de calitate, asigurarea unei mişcări curente şi accesul la păşuni, în
scopul stimulării imunităţii naturale a animalului;
- asigurarea unei densităţi corespunzătoare a animalelor, evitând astfel supraaglomerarea
şi orice alte probleme de sănătate ce pot rezulta din aceasta;
- atunci când un animal se îmbolnăveşte sau este rănit, acesta trebuie tratat imediat, şi
izolat în adăposturi corespunzătoare.

Utilizarea medicamentelor de uz veterinar în creşterea animalelor prin metoda de

producţie ecologică se bazează pe respectarea următoarelor principii:
- produsele fitoterapeutice, produsele homeopatice ca şi oligoelementele, se utilizează de
preferinţă în locul medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de sinteză sau antibioticelor,
cu condiţia ca ele să aibă un efect terapeutic real pentru speciile de animale cărora li se adresează
şi pentru starea de sănătate căreia îi este destinat tratamentul;
- atunci când utilizarea produselor de mai sus nu este eficientă sau dacă produsele nu sunt
eficiente în combaterea unei boli sau tratarea rănilor şi tratamentul animalelor este indispensabil
pentru evitarea suferinţei sau chinului animalului, este posibil să se recurgă la medicamentele
veterinare alopatice chimice de sinteză sau la antibiotice, numai sub responsabilitatea medicului
veterinar;
- utilizarea medicamentelor de uz veterinar, alopate chimice de sinteză, sau a
antibioticelor în tratamentele preventive este interzisă.

În completarea principiilor de mai sus se aplică următoarele reguli:

- este interzisă utilizarea substanţelor de stimulare a creşterii sau a producţiei ca şi
utilizarea hormonilor sau a altor substanţe similare pentru controlul reproducerii sau în alte

7
scopuri. Hormonii se administrează numai unui animal determinat în cadrul unui tratament
veterinar curativ;
- sunt autorizate tratamentele veterinare ale animalelor sau tratarea clădirilor,
echipamentelor şi instalaţiilor, conform legislaţiei naţionale, inclusiv utilizarea de medicamente
veterinare imunologice, atunci când o afecţiune a fost depistată ca prezentă într-o anumită zonă
în care este amplasată ferma de producţie.

Atunci când se utilizează medicamente de uz veterinar, se indică clar tipul produsului,

precum şi detaliile privind diagnosticul, posologia, metoda de administrare, durata tratamentului
şi termenul de retragere legal. Aceste informaţii trebuie comunicate organismelor de inspecţie şi
certificare înainte ca animalele sau produsele animaliere să fie comercializate ca produse
ecologice. Animalele tratate, trebuie să fie clar identificate, individual în cazul animalelor mari,
individual sau pe loturi, în cazul păsărilor şi a animalelor mici.
Perioada de aşteptare între ultima administrare, în condiţiile normale de utilizare a
medicamentelor veterinare alopate aplicate unui animal, şi producţia de produse alimentare
provenind de la acest animal, cu referire la modul de producţie ecologică, este dublă faţă de
perioada de aşteptare legală, sau în cazul în care această perioadă nu este specificată, ea este de
minim 48 de ore.
Dacă un animal sau un grup de animale primeşte într-un an, două sau maxim trei
tratamente pe bază de medicamente veterinare alopatice chimice de sinteză sau de antibiotice, cu
excepţia vaccinurilor, tratamentelor pentru paraziţi şi planurilor de eradicare obligatorii, aceste
animale sau produsele obţinute de la acestea, nu se pot vinde ca produse ecologice. Animalele
respective trebuie să parcurgă perioada de conversie, cu acordul organismului de inspecţie şi
certificare.

3.1. Produse lactate organice

Sunt obţinute din lapte şi alte ingrediente produse în ferme în care nu se utilizează în
procesul de producţie substanţe sintetice precum: antibiotice, hormoni sintetici de creştere, furaje
obţinute prin folosirea pesticidelor sau fertilizatorilor chimici.
Principalele substanţe care pot ajunge în lapte, având efecte negative asupra sănătăţii
umane sunt: antibioticele, pesticidele şi hormonii.

Antibioticele pot ajunge în lapte pe mai multe căi:

- din furaje, în care antibioticele se adaugă pentru stimularea creşterii animalelor şi
îmbunătăţirea randamentelor obţinute prin furajare;
- prin utilizarea în scop profilactic sau terapeutic în fermele de animale;
- prin utilizarea în scopul prelungirii conservabilităţii produselor.

Actualmente se consideră că, pentru a se preveni dezvoltarea microorganismelor

rezistente faţă de antibiotice, trebuie să se administreze în furajare numai antibioticele care nu
sunt folosite în terapia oamenilor sau a animalelor.
Cea mai importantă consecinţă a prezenţei antibioticelor în alimente o reprezintă
rezistenţa dobândită de germenii infecţioşi, care nu mai pot fi trataţi prin terapia clasică cu
antibiotice, precum şi selecţionarea unor tulpini foarte rezistente de germeni patogeni.

8
 Antibioticele se caracterizează printr-o rezistenţă destul de ridicată la tratament termic.
Astfel, concentraţia de penicilină se reduce cu 8% în cazul aplicării pasteurizării rapide a
laptelui, cu 20% prin încălzire la 90oC∕ 20 min, respectiv cu 50% prin sterilizare. Alte tipuri de
antibiotice sunt inactivate în proporţii variabile la temperaturi ridicate, în timp ce altele (ex.
cloramfenicol) nu înregistrează nici o transformare.
În ţara noastră normele sanitar-veterinare prevăd ca laptele provenit de la animale tratate
cu antibiotice să nu fie utilizat pentru consumul uman decât după minimum 5 zile de la încetarea
tratamentului. De asemenea, după 96 ore de la încetarea tratamentului veterinar cu antibiotice
laptele poate fi dirijat spre industria de prelucrare.

5. Ce este un produs bio?

Bio, organic sau ecologic sunt cuvinte pe care le auzim din ce în ce mai des în ultimii ani,
au devenit un deziderat în ceea ce privește stilul de viață al omului modern.
Orice aliment poate deveni BIO dacă sunt respectate anumite norme , impuse de legislația
europeană.
Există organisme de certificare care urmăresc întreg lanțul alimentar , de la nivelul
culturilor agricole până pe masa consumatorului (de la furcă la furculiță).

Definiție: Produsele bio:

- sunt alimente fără conservanți chimici;
- fără coloranți sintetici;
- fără pesticide;
- fără hormoni de creștere;
- fără radiații ionice în procesul de fabricare și păstrare.

Piața românească a produselor ecologice se situează mult sub media Europeană, din
cauza lipsei procesatorilor. Din acest motiv, consumul de produse ecologice reprezintă în
România sub 1% din totalul alimentelor consumate, în timp ce în restul Europei media este între
3 și 5% (Germania 5%, Anglia și Austria 3%).

9
 BIBLIOGRAFIE

http://stiinte.ulbsibiu.ro/sociologie/Detalii%20cerc_dezv_finantate/Fondul
%20Europa_2005/Ghidul%20oierului%20european/04_Capitol%203.pdf

http://didu.ulbsibiu.ro/postdoc/campus15martie2012/muntean.pdf

10