PRINCIPII SPECIFICE PRODUCŢIEI ANIMALIERE ECOLOGICE

Tehnologii de creştere a animalelor în sistem ecologic

Reguli specifice în creşterea animalelor

Creşterea animalelor are importanţă deosebită în cadrul exploataţiilor ecologice, deoarece o mare
parte din produsele rezultate acestei activităţi sunt utilizate în cadrul exploataţiei, realizând astfel integrarea
producţiei agricole vegetale cu cea animalieră, prin utilizarea gunoiului de grajd pentru fertilizarea plantelor
de cultură.
Fermierii care produc în sistem ecologic trebuie să se asigure că populează fermele cu animale
sănătoase, de origine cunoscută, adaptate la condiţiile locale, care să producă satisfăcător pe perioade lungi.
De asemenea, trebuie să se asigure că au condiţiile de adopstire, de adihnă şi de mişcare conform noremelor,
specifice categoriei de animale pe care o exploatează, pot asigura inputurikle necesare şi de calitate pen
întreaga perioadă de producţie (Boboc Viorica, 2005).

! ! ! Se interzice priponirea sau izolarea animalelor, cu excepția unor anumite exemplare

pentru o perioadă limitată de timp, dacă aceasta se justifică din motive de siguranță,
bunăstare sau veterinare.
! ! ! Mamiferele neînțărcate sunt hrănite cu lapte natural, de preferință matern.

! ! ! Se reduce la minimum durata transportului animalelor.

Animalele crescute în mod ecologic se țin separate de celelalte. Cu toate acestea, pășunatul
animalelor crescute în mod ecologic pe un teren comun și pășunatul animalelor care nu au fost crescute în
mod ecologic pe un teren ecologic sunt permise, cu respectarea anumitor condiții restrictive.
Animalele neecologice pot fi prezente pe exploatație cu condiția să fie crescute în unități în care
clădirile și parcelele sunt separate în mod clar de unitățile care produc în conformitate cu regulile de
producție ecologică și cu condiția să fie din specii diferite.

! ! ! În agricultura ecologică sunt restricţionate tăierea sau scurtarea:

 Cozilor - la oi, porci etc.
 Ciocurilor - la găini, curcani, etc.
 Coarnelor - la vite, oi, capre.
Dintre principiile specifice producţiei animeliere ecologice pot fi enumerate unele mai importante,
precum:
  Privind originea animalelor ecologice
În selecționarea raselor și a liniilor se iau în considerare capacitatea animalelor de a se adapta la
condițiile locale, vitalitatea și rezistența acestora la boli. Se recomandă utilizarea raselor locale, indigene.
Animalele neecologice pot fi introduse într-o exploatație în scopul creșterii, numai în cazul în care nu există
suficiente animalele ecologice disponibile şi există aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare.
Mamiferele tinere neecologice, în cazul în care un șeptel sau un efectiv este constituit pentru prima
dată, se cresc în conformitate cu regulile de producție ecologică imediat după ce au fost înțărcate. Mai mult,
se aplică următoarele restricții la data la care animalele intră în șeptel:
- bivolii, vițeii și mânjii vor avea mai puțin de șase luni;
- mieii și iezii vor avea mai puțin de 60 de zile;
- purceii vor cântări mai puțin de 35 kg.
Mamiferele adulte neecologice, masculi și femele nulipare aduse în scopul reînnoirii unui șeptel
ori a unui efectiv, se cresc ulterior în conformitate cu regulile de producție ecologică.
Aceste animale și produsele acestora pot fi considerate ca fiind ecologice după respectarea
perioadei de conversie.

 Privind condițiile de adăpostire

Practicile de creștere, inclusiv densitatea efectivelor, precum și condițiile de adăpostire satisfac atât
nevoile de dezvoltare, cât și cele fiziologice și etologice ale animalelor. Adăpostirea animalelor nu este
obligatorie în regiunile cu condiții climatice care permit animalelor să trăiască afară. Izolarea, încălzirea și
aerisirea clădirii garantează faptul că circulația aerului, nivelul de praf, temperatura, umiditatea relativă a
aerului și concentrația de gaze sunt menținute în limite care nu sunt dăunătoare pentru animale. Clădirea
trebuie să permită o aerisire naturală abundentă și pătrunderea din abundență a luminii.

Densitatea animalelor în clădiri trebuie să ofere confort, bunăstare și să respecte nevoile specifice
ale animalelor, care depind în principal de specia, rasa și vârsta animalelor.
Personalul de îngrijire trebuie să dispună de cunoștințe de bază și de aptitudini necesare în ceea ce
privește nevoile de sănătate și de bunăstare ale animalelor. Practicile de creștere, inclusiv densitatea
efectivelor, precum și condițiile de adăpostire satisfac atât nevoile de dezvoltare, cât și cele fiziologice și
etologice ale animalelor; animalele au acces permanent la zone în aer liber, de preferință pășuni, ori de câte
ori condițiile meteorologice și starea solului permit acest lucru, cu excepția cazurilor în care se impun
restricții și obligații legate de protecția sănătății umane și animale în temeiul legislației comunitare.
Trebuie, de asemenea, să se ia în considerare nevoile comportamentale ale animalelor, care depind
în special de dimensiunea grupului și sexul animalelor. Densitatea va asigura bunăstarea animalelor,
oferindu-le suficient spațiu pentru a sta confortabil în picioare, a se așeza ușor, a se întoarce, a se ghemui,
pentru a le permite orice poziție și orice mișcare firească, cum ar fi întinderea sau bătaia de aripi.
Adăposturile animalelor trebuie să aibă podele netede, dar nu alunecoase. Cel puțin jumătate din
suprafața interioară prevăzută trebuie să fie solidă, adică neacoperită cu grătare sau grilaje.
Adăpostul trebuie să fie prevăzut cu o suprafață de odihnă confortabilă, curată și uscată, de
dimensiuni suficiente, constând în construcții fără grilaje. Zona de odihnă va cuprinde o suprafață uscată
suficient de mare pe care se va așterne material de litieră. Litiera va fi formată din paie sau alte materiale
naturale adecvate. Litiera poate fi îmbunătățită și îmbogățită cu oricare dintre produsele minerale permise
regulametului în vigoare.
 Privind prevenirea bolilor și a tratamentului veterinar
Prevenirea bolilor se bazează pe creșterea animalelor în condiții optime prin selectarea
amplasamentului corespunzător, conceperea optimă a exploatațiilor, aplicarea de bune practici de
gestionare și creștere, inclusiv curățirea și dezinfectarea periodică a instalațiilor, asigurarea hranei de
calitate superioară pentru animale, densitatea adecvată a efectivelor, precum și selecția reproducătorilor și
a liniilor.
Bolile sunt tratate imediat, pentru a se evita orice suferință a animalului; se pot folosi produse
medicinale veterinare alopate chimice de sinteză, inclusiv antibiotice, atunci când acest lucru este necesar
și în condiții stricte, în cazul în care nu este adecvată utilizarea produselor fitoterapeutice, homeopatice sau
de altă natură. Sunt permise utilizarea de medicamente veterinare imunologice şi tratamente pentru
protecția sănătății umane și animale impuse pe baza legislației comunitare.
În privința curățirii și dezinfecției, se folosesc produse de curățire și dezinfecție a iazurilor, a
cuștilor, a clădirilor și a instalațiilor numai dacă utilizarea acestora în producția ecologică a fost autorizată.

 Privind reproducerea
În agricultura ecologică se interzice utilizarea inducției poliploide artificiale, hibridizarea
artificială, clonarea și producția de linii monosex, cu excepția selecționării manuale. De asemenea, se
recomandă să fie selecționate doar linii adecvate, prin stabilirea condițiilor specifice pentru fiecare specie
în ceea ce privește gestionarea genitorilor, reproducerea și producția de efective tinere.

Furajarea animalelor în agricultura ecologică

Conţinutul de substanţe minerale din furaje este influenţat de compoziţia botanică a furajului,
stadiul de vegetaţie, fertilitatea solului, ingrăşămintele aplicate, condiţiile climatice etc, iar concentraţia de
substanţe minerale uscate din dejecţii variază în principal cu fenofaza de vegetaţie a plantelor şi cu categoria
de animale.
Cantitatea de furaje neecologice sub formă de iarbă sau altă formă de vegetație pe care pasc
animalele, în această perioadă, nu poate să depășească 10% din rația totală anuală de furaje. Această cifră
este calculată ca un procent din materia uscată de furaje de origine agricolă.
Animalele ecologice pot fi păscute pe teren comunal, cu condiția ca: terenul să nu fi fost tratat cu
produse neautorizate pentru producția ecologică, în decursul ultimilor trei ani.
În perioada de transhumanță, animalele pot pășuna pe teren neecologic în cazul în care sunt mutate
pe jos de pe o suprafață de pășunat pe alta.
În cazul erbivorelor, cu excepția perioadei anuale de transhumanţă cel puțin 50% din furaje provin
din unitatea proprie sau, dacă nu este posibil, sunt produse în cooperare cu alte exploatații agricole ecologice
în principal situate în aceeași regiune.
Toate mamiferele tinere vor fi hrănite cu lapte matern, pe o perioadă minimă de trei luni pentru
bovine, 45 de zile pentru ovine și caprine și 40 de zile pentru porcine.
Sistemele de creștere pentru erbivore au la bază utilizarea maximă a pășunilor pentru păscut în
funcție de disponibilitatea pășunilor în diferitele perioade ale anului. Cel puțin 60% din materia uscată din
rațiile zilnice ale erbivorelor constă în furaje grosiere, furaje proaspete sau uscate ori din furaje însilozate.
Este permisă o reducere la 50% pentru animalele din producția de lapte pentru o perioadă maximă de trei
luni la începutul perioadei de lactație.
Furajele grosiere, furajele proaspete sau uscate ori furajele însilozate se adaugă la rația zilnică a
porcilor și păsărilor de curte. Se interzice ținerea animalelor într-o stare care poate favoriza anemia sau
supunerea acestora la regimuri care pot favoriza anemia. Practicile de îngrășare vor fi reversibile în orice
etapă a procesului de creștere. Se interzice hrănirea forțată.
Până la 30% din formula nutritivă a rațiilor în medie poate conține furaje în conversie. În cazul în
care furajele în conversie provin dintr-o unitate proprie a exploatației, acest procent poate fi majorat la
100%.
Până la 20% din cantitatea medie totală de hrană oferită animalelor poate proveni din păscutul sau
recoltarea pășunilor permanente sau a parcelelor cu furaje perene sau culturi probiotice însămânțate în
conformitate cu gestionarea ecologică a terenurilor în primul an de conversie, cu condiția să facă parte din
exploatația în sine și să nu fi făcut parte dintr-o unitate de producție ecologică a exploatației în cauză în
ultimii cinci ani. În cazul în care se utilizează atât furaje în conversie, cât și furaje de pe parcele aflate în
primul an de conversie, procentul total combinat al unor astfel de furaje nu trebuie să depăşească 30%.

Apicultura ecologică
Creşterea albinelor sau apicultura este ştiinţa care are ca obiect de studiu viaţa, comportamentul şi
activitatea albinelor melifere, în scopul obţinerii de produse apicole şi polenizarea culturilor. Apicultura
ecologică respectă normele stabilite de legislaţia în vigoare privind regulile de creştere a albinelor şi de
obţinere a produselor apicole.
În apicultura ecologică, se recomandă pentru stupine, utilizarea rasei Apis mellifera sau a altor
ecotipuri locale ale acestora.
Dintre regulile specifice aplicabile apiculturii ecologice se numără:
 Pentru reînnoirea stupinelor, 10% pe an din regine și din roiuri pot fi înlocuite cu regine și roiuri
neecologice în unitatea de producție ecologică, cu condiția ca reginele și roiurile să fie amplasate în stupi
cu faguri sau fundații de faguri care provin din unități de producție ecologică.
 Exploatațiile apicole se amplasează în zone în care se asigură resurse de nectar și polen provenite
în principal din culturi produse în mod ecologic sau, după caz, din flora spontană sau din păduri, ori culturi
gestionate în mod neecologic care sunt tratate doar prin metode cu impact scăzut asupra mediului.
 Exploatațiile apicole sunt ținute la distanță de surse ce pot conduce la contaminarea produselor
apicole sau la afectarea sănătății albinelor.
 Stupii și materialele folosite în apicultură se confecționează în principal din materiale naturale.
 Se interzice distrugerea albinelor în faguri ca metodă asociată recoltării produselor apicole.
 Amplasarea stupinelor este astfel încât, pe o rază de 3 km de la aceasta, sursele de nectar și polen
sunt formate în mod esențial din culturi produse conform regulilor agriculturii ecologice și/sau vegetație
spontană și/sau din culturi tratate prin metode cu impact ecologic scăzut, care nu pot influența calitatea
produsului apicol obținut din agricultura ecologică.
 Statele membre pot desemna regiuni sau suprafețe în care nu se poate practica apicultura în
conformitate cu regulile de producție ecologică.
 Stupii sunt realizați în principal din materiale naturale care nu prezintă niciun risc de
contaminare pentru mediu sau pentru produsele apicole.
 Ceara de albine pentru noile fundații de faguri provine din unități de producție ecologică.
 În stupi pot fi folosite numai produsele naturale cum ar fi propolisul, ceara și uleiurile vegetale
pot fi folosite în stupi.
  Utilizarea insectifugilor sintetici chimici este interzisă pe parcursul operațiilor de extragere a
mierii.
 Utilizarea fagurilor cu larve pentru extragerea mierii este interzisă.
 În cazul albinelor, la sfârșitul sezonului de producție stupii sunt lăsați cu rezerve suficiente de
miere și polen pentru a supraviețui peste iarnă. Hrănirea coloniilor de albine este permisă numai în cazul în
care supraviețuirea stupilor este pusă în pericol datorită condițiilor climatice și numai între ultima recoltă
de miere și cu 15 zile înainte de începerea următoarei perioade de producție de miere. Hrana trebuie să
conțină miere ecologică, sirop de zahăr ecologic sau zahăr ecologic.
 Tratamentele fizice pentru dezinfecția stupinelor prin aburi sau flacără directă sunt permise.
 Practica distrugerii masculilor tineri este permisă doar în vederea limitării contaminării cu
Varroa destructor.
 În cazul în care, în ciuda tuturor măsurilor preventive, coloniile se îmbolnăvesc sau sunt
infestate, acestea trebuie tratate imediat și, dacă este necesar, coloniile pot fi amplasate în stupine izolate.
 Produsele medicamentoase veterinare pot fi utilizate în apicultura ecologică în măsura în care
utilizarea este autorizată în statul membru în conformitate cu dispozițiile comunitare sau cu dispozițiile
naționale pertinente adoptate în conformitate cu legislația comunitară.
 Se pot folosi, în cazul infestării cu Varroa destructor, acidul formic, acidul lactic, acidul acetic
și acidul oxalic, precum și mentolul, timolul, eucaliptolul sau camforul.
 În cazul în care se aplică un tratament cu produse medicamentoase veterinare alopatice chimice
de sinteză, pe parcursul unei astfel de perioade, coloniile tratate vor fi amplasate în stupine izolate și toată
ceara va fi înlocuită cu ceară care provine din apicultura ecologică. Ulterior, se aplică coloniilor în cauză
perioada de conversie de un an conform normelor.

Acvacultura ecologică
Operatorii din sectorul acvaculturii și al culturii de alge marine utilizează de preferință surse de
energie regenerabilă și reciclează materialele. De asemenea, elaborează, ca parte a planului de gestionare
durabilă, un calendar de reducere a cantității de deșeuri care urmează să fie aplicat de la intrarea în activitate.
În măsura posibilului, utilizarea căldurii reziduale se limitează la energia provenind din surse regenerabile.
Principiile specifice acvaculturii ecologice fac referire la:
 În producția de acvacultură, menținerea biodiversității ecosistemelor naturale acvatice, a unei
sănătăți permanente a mediului acvatic și a calității ecosistemului înconjurător, acvatic și terestru.
 Hrănirea organismelor acvatice trebuie efectuată cu hrană provenită din exploatarea durabilă a
resurselor de pescuit, prin conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu
politica comună în domeniul pescuitului sau cu hrană ecologică alcătuită din ingrediente agricole obținute
din agricultura ecologică și cu substanțe naturale neagricole.
 Acvacultura ecologică se bazează pe creșterea efectivelor tinere obținute din genitori de origine
ecologică și din exploatații ecologice. Atunci când nu sunt disponibile efective tinere obținute din genitori
de origine ecologică sau din exploatații ecologice, se pot introduce în exploatație animale de origine
neecologică, în anumite condiții.
 Personalul de îngrijire dispune de cunoștințele de bază și aptitudinile necesare în ceea ce privește
nevoile de sănătate și bunăstare ale animalelor.
 Practicile de creștere, inclusiv hrănirea, conceperea instalațiilor, densitatea efectivelor și
calitatea apei satisfac atât nevoile de dezvoltare, cât și cele fiziologice și etologice ale animalelor.
 Practicile de creștere reduc la minimum impactul negativ al exploatației asupra mediului,
inclusiv evadarea din exploatație a anumitor exemplare din efectivele de creștere.
 Animalele crescute în mod ecologic se țin separate de restul animalelor de acvacultură.
 Se asigură menținerea bunăstării animalelor pe parcursul trasportului şi se reduce la minimum
orice suferință a animalelor, inclusiv în momentul sacrificării.
 Se interzice utilizarea inducției poliploide artificiale hibridizarea artificială, clonarea și
producția de linii monosex, cu excepția selecționării manuale.
 Se selecționează linii adecvate şi se stabilesc condiții specifice pentru fiecare specie în ceea ce
privește gestionarea genitorilor, reproducerea și producția de efective tinere.
 Pentru pești și crustacee, acestea trebuie hrănite cu hrană ce satisface cerințele nutriționale ale
animalelor în diverse etape de dezvoltare.
 Componenta vegetală a hranei provine din filieră ecologică, iar componenta din hrană derivată
din animale acvatice provine din exploatarea durabilă a resurselor de pescuit.
 În cazul materiilor prime neecologice de origine vegetală, animală sau minerală folosite ca hrană
pentru animale, aditivii destinați hranei pentru animale, anumite produse utilizate în nutriția animală,
precum și auxiliarii tehnologici se utilizează numai dacă au fost autorizați conform legislaţiei în vigoare.
 Prevenirea bolilor se bazează pe creșterea animalelor în condiții optime prin selectarea
amplasamentului corespunzător, conceperea optimă a exploatațiilor, aplicarea de bune practici de
gestionare și creștere, inclusiv curățirea și dezinfectarea periodică a instalațiilor, asigurarea hranei de
calitate superioară pentru animale, densitatea adecvată a efectivelor, precum și selecția reproducătorilor și
a liniilor. Bolile sunt tratate imediat, pentru a se evita orice suferință a animalului; se pot folosi produse
medicinale veterinare alopate chimice de sinteză, inclusiv antibiotice, atunci când acest lucru este necesar
și în condiții stricte, în cazul în care nu este adecvată utilizarea produselor fitoterapeutice, homeopatice sau
de altă natură.
  Este permisă utilizarea de medicamente veterinare imunologice şi sunt permise tratamente
pentru protecția sănătății umane și animale impuse pe baza legislației comunitare.
 În privința curățirii și dezinfecției, se folosesc produse de curățire și dezinfecție a iazurilor, a
cuștilor, a clădirilor și a instalațiilor numai dacă utilizarea acestora în producția ecologică a fost autorizată
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
 Pentru producția de animale de acvacultură în iazuri piscicole, în cisterne sau canale (sisteme
raceway), fermele sunt echipate cu straturi de filtrare naturală, bazine de decantare, filtre biologice sau filtre
mecanice pentru colectarea deșeurilor de nutrienți sau utilizează alge marine și/sau animale (bivalve și alge)
care contribuie la ameliorarea calității efluenților. Monitorizarea efluenților se realizează la intervale
regulate, după caz.
 Autoritatea competentă poate permite, în cazul instalațiilor de reproducere artificială și de
incubare și al pepinierelor, să se crească în aceeași exploatație efective tinere, atât ecologice cât și
neecologice, cu condiția ca unitățile să fie separate distinct din punct de vedere fizic și să existe un sistem
de distribuire separată a apei.
 Se utilizează speciile crescute la nivel local, iar reproducerile au drept scop să furnizeze soiuri
care sunt mai adaptate la condițiile de creștere, sănătoase și apte să valorifice bine resursele alimentare.
 Mediul în care cresc animalele de acvacultură este conceput, în conformitate cu nevoile specifice
speciei, astfel încât:
 animalele de acvacultură au spațiu suficient pentru calitatea vieții lor;
 animalele de acvacultură sunt ținute în apă de calitate bună cu suficient oxigen;
 animalele de acvacultură sunt ținute în condiții de temperatură și de lumină conforme cu
cerințele pentru specia respectivă și ținând seama de situarea geografică;
 în cazul peștilor de apă dulce, fundul apei reproduce cât mai aproape posibil condițiile
naturale;
 în cazul crapilor, fundul apei este format din pământ natural.
 Regimurile alimentare trebuie concepute având în vedere următoarele priorități:
 sănătatea animalelor;
 produse de înaltă calitate, inclusiv în ceea ce privește compoziția nutrițională care asigură
calitatea înaltă a produsului final pentru consum;
 impact redus asupra mediului înconjurător.
 Hrana pentru animalele de acvacultură carnivore se procură ținându-se seama de următoarele
priorități:
 alimente ecologice de origine acvicolă;
 făină și ulei de pește obținute din subproduse provenind din acvacultura ecologică;
  făină și ulei de pește, precum și ingrediente pe bază de pește derivate din subproduse
provenind de la pești capturați deja pentru consumul uman ca urmare a exploatării durabile
a resurselor piscicole;
 materii prime ecologice de origine vegetală și animală sunt în conformitate cu normele în
vigoare.

Reguli privind lanțul alimentar

Normele acoperă toate etapele producției, prelucrării și distribuției (de la producția primară
la depozitare, prelucrare, transport, distribuție și furnizare către consumatorul final). Aceasta
înseamnă că toate produsele ecologice din UE respectă norme stricte, de la fermă la consumator.

Printre dispozițiile specifice pentru prelucrarea alimentelor ecologice și a hranei ecologice

pentru animale se numără:

 separarea produselor ecologice prelucrate, în timp și spațiu, de cele neecologice;

 un conținut ecologic de minimum 95 % și condiții stricte pentru restul de 5 %
pentru a putea afișa sigla UE pentru produse ecologice;
 norme clare care reglementează etichetarea și stabilesc pe ce produse se poate sau
nu aplica sigla pentru produse ecologice;
 limite specifice pentru substanțele care pot fi adăugate în produsele alimentare și
hrana pentru animale, precum și o listă limitată de aditivi autorizați și adjuvanți tehnologici utilizați
în producția ecologică.

Reguli pentru acvacultură

Există, de asemenea, norme care reglementează sectorul acvaculturii ecologice.

Principalele caracteristici includ:
 trebuie respectate densități maxime stricte;
 trebuie respectate cerințe minime de calitate a apei;
 trebuie respectată biodiversitatea; este interzisă utilizarea reproducerii induse prin
hormoni artificiali;
 manipularea trebuie redusă la minimum, pentru a evita stresul și rănirile;
 trebuie folosită hrană organică, suplimentată cu hrană pentru pești derivată din
activități de pescuit gestionate durabil;
 trebuie respecte dispoziții speciale pentru producția de moluște bivalve și de alge
marine.