Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Facultatea de Agricultură

TEHNOLOGII ECOLOGICE PENTRU

CREŞTEREA PASARILOR

Coordonator:Sef Lucr. Dr.Morea Adriana Masterand : Niculas Flaviu

 Pe plan mondial, producţia de carne de pasăre este tot mai preferată de consumatori.
Exigenţele faţă de calitate sunt tot mai crescute, se cere o carne cu valoare nutritivă ridicată,
fără reziduuri dăunătoare, cu excepţionale calităţi psihi-senzoriale (aspect, gust, culoare,
frăgezime).

1. 1 Conversia

Conversia este de 10 săptămâni pentru păsările destinate producţiei de carne,

achiziţionate înainte de a avea vârsta de 3 zile şi de 6 săptămâni pentru păsările destinate
producţiei de ouă.

1. 2 Mărimea fermei

În avicultura ecologică se impun condiţii specifice care se deosebesc mult de cele din
avicultura industrială. Mărimea fermei reprezintă o problemă delicată şi depinde de mulţi
factori. Factorii limitativi sunt: terenul (densitatea admisă 580 găini pentru carne/ha sau 230
găini ouătoare/ha), suprafaţa adăpostului (6m 2/cap pentru găini ouătoare, 10 m/2 cap pentru

găini de carne), asigurarea locului de cocoţat (18 cm 3 /animal), mărimea cuibarului pentru
găinile ouătoare (8 găini ouătoare/cuibar sau în cazul cuibarului comun 120cm2/pasare

1. 3 Adăpostirea şi confortul animalelor

Păsările trebuie crescute pe sol, creşterea lor în cuşti fiind interzisă.

Adăposturile pentru păsări trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime:

 minim o treime din suprafaţa podelei trebuie să fie solidă şi nu trebuie să fie alcătuită din
stinghii sau tip grătar. Podelele se acoperă cu un aşternut din paie, talaş, nisip sau rumeguş;
 în adăposturile avicole pentru găini ouătoare o parte suficientă a suprafeţei necesare găinilor
trebuie să fie destinată colectării dejecţiilor;
 trebuie să fie prevăzute cu locuri de cocoţat;
 trebuie să dispună de trape de intrare – ieşire de mărime adecvată;
 pentru găinile ouătoare lumina naturală se completează cu lumină artificială pentru a se asigura
zilnic un maxim de 16 ore de luminozitate, cu o perioadă continuă de odihnă nocturnă de cel
puţin 8 ore;
 păsările trebuie să aibă acces la trasee exterioare de fiecare dată când vremea permite şi de
câte ori este posibil, pentru cel puţin o treime din durat vieţii lor. Aceste suprafeţe de alergare
în aer liber trebuie să fie acoperite cu vegetaţie, să fie prevăzute cu instalaţii de protecţie şi
să permită păsărilor acces liber la un număr corespunzător de jgheaburi cu apă şi hrană;
 din motive de sănătate adăposturile trebuie să fie total golite între fiecare ciclu de creştere. În
timpul acestei perioade adăposturile şi instalaţiile trebuie să fie curăţate şi dezinfectate. La
sfârşitul fiecărui ciclu de creştere a unui grup de păsări suprafeţele de alergare trebuie să
r ămână goale pentru a permite refacerea vegetaţiei. Aceste cerinţe nu se aplică grupurilor
mici de păsări care nu sunt ţinute în ţarcuri şi care sunt libere;
 un adăpost nu poate caza mai mult de 4800 pui de găină, 5200 bibilici, 4000 raţe, 2500
claponi, gâşte sau curcani.
1. 4 Materialul biologic

Păsările alese pentru populare trebuie să aparţină raselor indigene, cu rezistenţă crescută la factorii de
mediu şi la boli, pretabile la creşterea extensivă şi cu un ritm de creştere lent. În fermele ecologice se
evită hibrizii sintetici, excesiv de pretenţioşi şi cu rezistenţă scăzută la factorii de mediu.

Pentru creşterea în sistem ecologic se pretează pasari din populaţii de provenienţă rustică:
Gât – Golaş varietatea albă, varietatea neagră, varietatea barat; Rustic 99 varietatea carne-ouă; Rustic
2000 varietatea carne-ouă, Sussex.

1. 5 Alimentaţia

Păsările se hrănesc cu furaje obţinute din agricultura ecologică, primind raţii extensive sau
semiintensive, cu excluderea aditivilor interzişi. Nutriţia păsărilor de bazează pe: porumb, grâu, tărâţe
de grâu, şroturi de soia şi floarea soarelui, mazăre, ulei vegetal presat la rece. Produsele interzise în
nutriţia păsărilor în sistem ecologic sunt:

 furaje obţinute din plante modificate genetic;

 conservanţi, hormoni de creştere, stimulatori pentru creşterea apetitului, agenţi coloranţi
sintetici, ureea, preparate proteice animaliere, resturi de la abatoare, produse obţinute pe baza
unor solvenţi organici;
 ingrediente sintetice, precum: concentrate de vitamine, adaosuri de microelemente,
aminoacizi puri.
1. 6 Sănătatea păsărilor

În avicultura ecologică starea de sănătate a animalelor reprezintă o problemă incomplet

rezolvată pe plan mondial şi cu atât mai puţin în România. În aceste condiţii, starea de sănătate şi
controlul bolilor la animalele din fermele avicole ecologice, se bazează pe o strategie specifică,
incluzând:

a. Alegerea animalelor – selectarea corespunzătoare a animalelor pentru constituirea efectivelor.

Animalele trebuie să aparţină raselor şi populaţiilor autohtone, foarte rezistente la boli şi cu
adaptabilitate ridicată.
b. Aplicarea unor tehnologii de creştere adecvate, crearea de condiţii conform cerinţelor fiecărei
categorii de animale, realizarea ,,bunăstării animalelor’’, pentru favorizarea rezistenţei generale şi
prevenirea infecţiilor.
c. Alimentaţie de calitate, adăpat igienic, asociate cu mişcarea liberă au efect binefăcător asupra
stării de sănătate a animalelor.
d. Respectarea cu stricteţe a normelor de volum şi suprafaţă, asigurarea unei densităţi optime,
evitarea supraaglomerării contribuie la prevenirea unor tulburări de comportament şi alte zoopatii
nespecifice.
e. Evitarea stresurilor accidentale, prin respectarea cu stricteţe a disciplinei tehnologice, cum ar fi:
stresul alimentar; stresul de adăpare; stresul de bioclimat; stresul social (densitatea); stresul
parazitar; stresul infecţios; stresul toxic.
f. Atenuarea stresurilor inevitabile, cum ar fi: stresul de transport; manipulări; lotizări; stresul
vaccinal; stresul medicamentos.
g. Prevenirea introducerii bolilor în fermă prin: izolarea în spaţiu a fermei; controlul circulaţiei;
dezinfector la intrare; folosirea principiului tehnologic şi de igienă ,,totul plin – totul gol’’ în populare
şi depopulare cu dezinfecţie riguroasă şi repaos biologic al adăposturilor şi terenurilor aferente;
controlul vectorilor (şobolani, şoareci, porumbei, ciori, vrăbii, porumbei, stăncuţe).
h. Prevenirea multiplicării agenţilor biotici patogeni în fermă prin: izolarea imediată a animalelor
bolnave; igiena aşternutului permanent; repaos biologic al adăposturilor; loturi uniforme ca vârstă;
parcelarea şi rotaţia spaţiilor de acces la păşune (teren înierbat); dezinfecţii repetate; dezinsecţii;
deratizări.
i. Mijloace profilactice:
 mijloace profilactice admise în avicultura ecologică: vaccinări profilactice când este cazul;
vitaminizări cu resurse naturale de vitamine; premix mineral de origine vegetală eco;
preparate biotice cu bacterii pentru fermentaţii lactice; preparate fitobiotice stimulatoare a
rezistenţei generale şi a imunităţii naturale; propolis în extracte alcoolice sau apoase;
 mijloace profilactice interzise în avicultura ecologică: antibiotice; medicamente alopatice
chimice de sinteză; aminoacizi de sinteză (D-lizina, DL-metionina); produse pe bază de OMG
(organisme modificate genetic); coccidiostatice de sinteză; hormoni de creştere şi stimulare;
antioxidanţi sintetici; produse obţinute cu ajutorul OMG sau MMG (microorganisme modificate
genetic).
j. Sanitaţia veterinară a adăposturilor, echipamentelor, utilajelor şi căilor de acces. Mijloace şi
produse autorizate:
 mijloace mecanice: spălare, radere, scuturare, capcane lipicioase pentru insecte, plase de sârmă
pentru geamuri, curse pentru rozătoare;
 mijloace fizice: apă clocotită, etuvare, autoclavare, ardere, flambare, lumina combinată cu
capcane electrice, toxice sau mecanice pentru insecte, ultraviolete, capcane cu electrocutare,
fumigare;
 mijloace chimice: săpun de potasiu, săpun de sodiu, apă de var, var stins şi nestins, hipoclorit
de sodiu, sodă potasică, apă oxigenată, acid acetic, acid citric, acid paraacetic, acid oxalic,
alcool şi tincturi din plante, carbonat de sodiu, detergenţi netoxici şi complet biodegradabili pe
cale naturală;
 mijloace biologice: plante cu efect repelent, capcane cu feromoni, animale prădătoare (pentru
combaterea rozătoarelor).
k. Precauţii şi modalităţi sanitar-veterinare speciale:
 controlul bolilor infecto-contagioase prin aplicarea vaccinărilor obligatorii şi admise;
 colibaciloza se previne prin: igiena incubaţiei ouălor, selecţia puilor de o zi, loturi uniforme de
aceeaşi vârstă, igiena severă a apei şi a adăposturilor, igiena aşternutului, ventilaţie activă,
dezinfecţie. La nevoie se poate interveni cu o dezinfecţie de necesitate cu aerosoli de acid
lactic, cu păsările în adăpost, la 21-28 zile de viaţă a puilor, sau când este necesar la găini;
 boala respiratorie cronică – respectarea densităţii, igiena aşternutului, ventilaţie activă,
combaterea prafului şi a umezelii excesive;
 salmoneloza – controlul efectivelor, loturi uniforme, igiena furajului şi a adăpării;
 coccidioza – este o mare problemă pentru păsările crescute în sistem ecologic deoarece
coccidiostaticele de sinteză sunt interzise. Pentru prevenirea apariţiei se vor lua următoarele
măsuri: dezinfecţii prin flambare a adăposturilor şi a echipamentelor, igiena severă a apei şi
a adăpătorilor, combaterea mediului umed din adăpost, padoc, alei de acces a păsărilor;
 asfixiile păsărilor – reprezintă o cauză importantă a pierderilor de animale. Asfixiile pot fi
provocate de: stres-uri accidentale, agitaţii, frică, scăderea temperaturii, păduchi, densitate
prea mare, colţuri întunecate în adăpost, program de lumină modificat, lumină neuniformă.
 Pentru puii de 1-10 zile, moartea prin asfizie poate fi o catastrofă în ferme, de aceea se vor avea
în atenţie următoarele: lumină 20 Lucşi, temperatură optimă 35-31°C şi uniformă, ţarc
rotund şi evitarea colţurilor întunecate în hale.

Numărul maxim de păsări pe metru pătrat de suprafață utilizabilă a adăpostului este de 6

păsări/m2, iar numărul maxim de niveluri (inclusiv nivelul podelei) pentru creșterea în voliere – 3.

O altă cerință ține de asigurarea suprafeței minime a padocului de 4 m2 pentru o pasăre.

Distanța maximă de la adăpost este de 150 de m.

Un adăpost pentru creșterea ecologică a găinilor ouătoare trebuie să conțină obligatoriu

următoarele elemente:

 Podea cu așternut – în calitate de așternut pot fi utilizate: materiale friabile și uscate, cum ar
fi rumeguș de lemn sau paie tocate.
 Stinghii.
 Cuibare – găinile preferă cuibarele individuale sau de grup, ferite și cu așternut moale de
aproximativ 15 cm, altfel depun ouăle în așternutul de pe pardoseală. Ouăle sunt colectate
zilnic în mod manual, ceea ce permite o mai bună monitorizare a sănătății găinilor.
 Iluminare artificială – durata zilei prelungite în mod artificial nu poate depăși 16 ore
(Regulamentul UE 2018/848, CH-Bio-V). Perioada continuă de odihnă nocturnă fără lumină
artificială trebuie să fie de cel puțin opt ore.
 Ventilație – în adăposturi mici poate fi suficientă ventilația naturală, în cele mari însă
proiectarea se realizează de către specialiști.
 Hrănitori și adăpători – sunt recomandate adăpători automate cu cupă. Adăpătorile de tip
biberon (cu niplu) nu sunt ecomandate sau sunt interzise (Bio Suisse).
 Zonă creată pentru îndepărtarea dejecțiilor – în adăposturi mari se utilizează benzi pentru
dejecții iar în adăposturile mici se înlătură manual.

2. Măsuri speciale pentru transport

Transportul păsărilor se admite numai la populare şi sacrificare, nefiind permis

transferul acestora în perioada de exploatare. Se iau toate măsurile pentru evitarea stresului, iar
distanţa admisă pentru transportul la abator nu trebuie să depăşească 30 de km. Se stabileşte
o perioadă de odihnă înainte de sacrificare.

Durata călătoriei are un impact clar asupra bunăstării animalelor și este direct legată de durata de
post a păsărilor. Durata călătoriei (inclusive etapele de încărcare și descărcare) trebuie estimată corect

pentru a se asigura că perioada de deprivare de furaje va fi cât mai scurtă posibil.

Capitolul V din Regulamentul nr. 1/2005 prevede că păsările domestice pot fi transportate fără
hrană și apă până la 12 ore, fără a lua în considerare timpul de încărcare și descărcare sau 24 de ore
pentru pui (cu condiția ca parcursul să se încheie în decurs de 72 de ore de la ecloziune).
 Când sunt transportate, păsările încearcă să-și mențină un echilibru termic optim. Cu toate acestea,
regimurile de ventilație pasivă slab controlate expun broilerii, curcile și găinile la stres de căldură sau
de frig. Pentru găinile aflate la sfârșitul perioadei de ouat, o temperatură externă mai mică de 15 °C
poate provoca stres termic în vehicule deschise cu ventilație pasivă.

Pentru călătoriile care durează mai mult de 12 ore pentru puici și păsările destinate sacrificări,
camioanele trebuie să fie echipate cu hrănitoare și adăpători deplin operaționale. Toate animalele ar
trebui să poată avea acces la sistemele de hrănitori și adăpători. Scurgerile de apă trebuie prevenite
deoarece pot umezi penajul păsărilor.

ASOMAREA

a. Asomarea reprezintă procedeul în urma căruia animalul îşi pierde imediat

cunoştinţa, stare care trebuie să dureze până în momentul sacrificării
acestuia.
b. Metodele permise de asomare sunt: mecanice, electrice, prin gazare.
c. Ca regulă generală, asomarea trebuie efectuată numai când este urmată
imediat de sângerare.
d. În mod obligatoriu va trebui să existe echipament de asomare de rezervă,
sau instrucţiuni scrise privind modul de acţiune în cazul defectării
echipamentului de asomare principal.
e. Aparatura de asomare trebuie să fie verificată cel puţin o dată, dimineaţa,
la începutul lucrului, avându-se în vedere funcţionalitatea acesteia şi,
dacă este necesar, va fi curăţată de mai multe ori pe zi.

Metode de asomare a păsărilor

1. Metode mecanice:
a. Utilizarea dispozitivului cu glonţ captiv penetrant sau nepenetrant
b.Dislocarea cervicală
c. Lovitura penetrativă puternică în cap
2. Metode electrice:

a. Asomarea electrică aplicată exclusiv la nivelul capului

Specie Pui de carne Curcani Raţe şi gâşte Struţi

Curent minim 240mA 400 mA 400 mA 500 mA

VERIFICAREA EFICIENŢEI ASOMĂRII

Semnele unei asomări eficiente sunt următoarele:

• Rigidizarea şi arcuirea gâtului,

• Absenţa respiraţiei ritmice,

• Picioare întinse şi rigide,

• Aripi lipite de corp,

• Lipsa reacţiei la ciupirea ciocului,

• Lipsa reflexului cornean.

3. Vârsta minimă de sacrificare

În fermele avicole ecologice vârsta minimă de sacrificare este mai mare decât în
creşterea tradiţională, astfel: pui de găină-81 de zile; raţă pechineză-49 de zile; raţă moscată
–70 zile; raţă Mulard-92 zile; bibilică-94; boboci de gâscă şi pui de curcă-

4. Caracteristici ale cărnii de pasăre ,,eco’’

În mare măsură carnea de pasăre ,,eco’’ se aseamănă cu carnea obţinută de către

ţărani în gospodăriile lor, în care păsările au acces liber la furaje, la păşune. Avându-se în
vedere ritmul lent de creştere, vârsta mai înaintată de sacrificare şi varietatea furajelor
utilizate, carnea obţinută are un gust excepţional, este matură, osul este alb, măduva oaselor
lungi este albă sau alb-cenuşie, pielea are o culoare galbenă, grăsimea este de consistenţă
normală cu o culoare galben-pai.