Sunteți pe pagina 1din 36

28-03-2008

ferma pentru cresterea pasarilor - gaini ouatoare


Tema prezentului studiu o constituie o microferma pentru cresterea gainilor ouatoare, in scopul realizarii si valorificarii productiei
de oua obtinute. Necesitatea investitiei: in Romania, conform legislatiei in vigoare, se preconizeaza infiintarea de exploatatii
agricole, menite sa inlocuiasca treptat gospodariile taranesti de subzistenta, cu autoconsumul produselor agricole realizate.
Analizand actualul sistem de producere a oualor comerciale, de consum, trebuie sa relevam ca producerea oualor in gospodariile
taranesti se mentine de sute de ani intr-un proces de productie anacronic: se cresc rase locale de pasari, cu potential genetic si
productiv foarte scazut; cresterea se realizeaza in adaposturi (cotete necorespunzatoare, sau c!iar in aer liber, sistem total
contraindicat la pasari, care au un metabolism foarte ridicat si nu-si exprima nici potentialul productiv cu care sunt inzestrate,
datorita frigului excesiv din timpul iernii si caldurilor toride din cursul verii; in plus, !ranirea pasarilor este deficitara, constituita
exclusiv din cereale, neasigurand necesarul nutritiv energo-proteic, pentru realizarea de curbe economice de ouat.
"in statisticile existente, o gaina crescuta in aceste conditii extreme produce pe an circa #$% oua, exclusiv in timpul verii, dar
consuma pe zi #$% g graunte, sau pe an &',( )g, ceea ce revine la cca. '*+ g fura,e pe ou, fata de $(% - '%% oua pe an in sistemul
intensiv de crestere, cu un consum de #&% -# +% g pe ou. Asadar, o gaina crescuta in sistem intensiv produce de $,' - $,+ ori mai
multe oua pe an, cu un consum de fura,e pe ou de $,& - $,* ori mai mic.
-n lume, acest sistem extensiv, neeconomic, de crestere a fost abandonat de foarte mult timp in tarile cu avicultura dezvoltata, el mai
existand abia in tarile subdezvoltate. Romania, care are de,a o avicultura de tip industrial foarte performanta, cu o traditie de
aproape +% de ani, trebuie sa restranga, in perioada urmatoare, acest tip de crestere, care, din pacate, realizeaza in prezent cca. (% .
din productia auto!tona de oua, iar cele cca.+,+ miliarde de oua pe care le produce anual, cu un consum neeconomic de cca. $%%
grame de fura, in plus pe ou, realizeaza un consum suplimentar anual de cca.: +,+ mld. oua x $%% g/ou 0 #,# mld. tone cereale sau
productia de pe cca. $%% mi !a teren arabil.
1ai avem in vedere si influenta negativa a productiei taranesti de oua. 2ele +,+ miliarde de oua se realizeaza doar in cca. 3 luni din
an (aprilie - septembrie, iar impreuna cu cele %,* miliarde produse de sectorul industrial in aceiasi perioada asigura populatiei tarii
cca. # miliard de oua pe luna, adica aproape &% oua lunar pe locuitor. -n celelalte cinci luni ale anului, exista pe piata interna
aproape numai ouale produse de sectorul industrial (cca. %,+ miliarde, asigurand doar #% milioane oua pe luna, sau doar &,+ oua pe
locuitor. Aceasta neasigurare a pietii determina cresterea excesiva a pretului oualor in timpul anotimpului rece, ca si masive
importuri de oua, care destabilizeaza piata interna, ce nu mai poate fi controlata cu cantitatea foarte mica de oua auto!tone.
4portunitatea investitiei este, asadar, destul de evidenta. 5e de-o parte, pentru ca, aplicand sistemul intensiv de crestere, in locul
celui extensiv actual, crescatoria, prin investitia la care ne referim va produce oua in conditiile economice ale actualelor ferme
industriale, si in tot timpul anului. 5e de alta parte, o microferma de gaini ouatoare are avanta,ule de a folosi doar forta de munca a
familiei, precum si cereale din productia proprie, cu mult mai ieftine decat cele de pe piata, putand, deci, produce mai economic
c!iar decat fermele avicole industriale.
6i, intrucat statul spri,ina infiintarea exploatatiilor agricole (avicole, inclusiv pe fondul recomandarilor si reglementarilor 78 - in
care Romania aspira sa intre, oportunitatea de a infiinta acum astfel de ferme familiare este evidenta.
5rezentul studiu are in vedere construirea si punerea in functiune a unei !ale cu o suprafata de #%%% mp. Alegerea acestui tip de !ala
are in vedere experienta mondiala si romaneasca in domeniu. 9ala poate fi utilizata fie pentru cresterea pe asternut permanent, cat si
in baterii conventionale, insa cu posibilitatea te!nica de a fi transferate dupa anul $%#$ in baterii alternative, asa cum sunt admise de
reglementarile in materie ale 78. 2um, insa, tipul de crestere in baterii este mai costisitor si mai dificil in exploatare, se recomanda
cresterea la sol, pe asternut permanent, caz in care !ala se populeaza cu (%%% puicute de #* saptamani, care sunt mentinute in
productie pana la varsta de 33 - (% saptamani, dupa care se sacrifica si se inlocuiesc, dupa dezinfectia !alei, cu o noua
serie de (%%% puicute.
9ala de #%%% mp avuta in vedere in studiu poate fi redusa la ,umatate (+%% mp, cu &%%% puicute la populare. Terenul pe care este
amplasata constructia (de +%% sau #%%% mp trebuie, insa, sa aiba dimensiuni care sa permita dezvoltarea ulterioara, prin construirea
de noi !ale de aceleasi dimensiuni, in ideea ca orice afacere trebuie sa aiba in vedere posibilitatea de extindere, reinvestind profitul
realizat in perioada de debut a afacerii. 5rezentul studiu are, insa, in vedere o microferma (ferma familiara compusa dintr-un
adapost de #%%% mp, cu crestere pe asternut permanent, precum si anexele - necesare sau optionale - ale activitatii de productie
(filtru sanitar, depozite de fura,e, materiale, produse, eventual o instalatie proprie de producere a necesarului de fura,e combinate.
-n esenta, se are in vedere producerea de oua pentru consum in sistemul de crestere pe asternut permanent, care impune: construirea
unei !ale inc!ise, fara ferestre, prevazuta cu un sistem de ventilatie care sa asigure un microclimat corespunzator atat in timpul
verii, cat si al iernii. -n plus, !ala inc!isa permite un program de lumina conform te!nologiei de crestere si asigura o foarte buna
biosecuritate, datorita limitarii contaminarii pasarilor cu germeni patogeni, in comparatie cu cresterea in aer liber sau c!iar in !ale
prevazute cu ferestre. 6istemul de !ranire este prevazut din !ranitoare tronconice, in care fura,ele sunt distribuite printr-un sistem
care extrage fura,ele combinate dintr-un buncar (siloz central, exterior sau interior, si le transporta mecanic in !ranitoarele
tronconice, accesibile pasarilor, dar care elimina risipa.
6istemul de adapare este compus dintr-o sursa (proprie sau reteaua comunala, din conducta de alimentare a !alei, un sistem de
reglare a presiunii, si din conducte interioare pe care sunt fixate adapatorile automate de tip picurator. 6istemul de iluminat este
reprezentat dintr-o retea electrica interioara, pe care sunt dispuse, sub tavan, lampi electrice, preferabil fluorescente, pentru
economisirea curentului electric. 5ardoseala adapostului este constituita in proportie relativ egala din paturi de dormit si asternut
permanent. "e-a lungul !alei, longitudinal, sunt amplasate cuibarele de ouat, cu recoltare manuala sau mecanizata a oualor.
:erma realizeaza cinci feluri de productie, din care doua se autoconsuma iar alte trei se livreaza ca productie marfa. 5roduse care se
autoconsuma: nutreturile combinate: se realizeaza $;$ tone nutreturi combinate intr-un micro-:N2, cantitatea medie zilnica produsa
in cele + zile lucratoare ale saptamanii fiind de #,$ tone si maximum #,& tone. <ilnic, doi muncitori deservesc timp de ' ore acest
micro-:N2, pentru macinarea, dozarea, malaxarea si depozitarea fura,ului combinat rezultat. =ucerna masa verde: terenul din
incinta fermei (cca. '%%% mp va fi insamantat cu lucerna, din care se va obtine cca. *%%% )g masa verde in timpul verii. 6e va
administra, sub forma de manunc!iuri, zilnic, mici cantitati de lucerna (+ -#% g pe gaina si zi, atat pentru completarea necesarului
vitaminic si proteic, cat si pentru a da o preocupare pasarilor.
5roduse care se vind: oua pentru consum: din cele #.($+ mii oua produse a,ung pe piata cca. #.(#+ mii, restul de #% mii (%,+ .
fiind perisabilitati. "in cele #.(#+ mii oua livrabile, ;% mii (circa + . reprezinta oua nevalorificabile in coa,a, care pot fi
transformate in pasta (circa $+% oua pe zi sau cca. #$ )g pasta. 6e sparg intr-un spatiu steril, se pun in bidoane si se depoziteaza
intre-un congelator, pentru a fi livrate unor unitati de industrie alimentara sau alimentatie publica. Restul de #.3$+ mii oua se
sorteaza, marc!eaza si ambaleaza conform prevederilor 9> &#+/$%%& si se livreaza pe baza de contract unor unitati comerciale, fie
pe cofra,e desc!ise de '% oua, fie in cofra,e inc!ise, conform conditiilor impuse de beneficiar.
"in exploatare rezulta si 3.+%% gaini reforma, din cele (%%% introduse la crestere (pierderi +%% capete - * .. =a o greutate medie de
$,$ )g/gaina, rezulta #*.+%% )g pasari vii. 2u precizarea ca ciclul de productie este de *& saptamani (& saptamani ca puicuta, +3
saptamani ca ouatoare si ' saptamani vid sanitar si doar la acest interval rezulta o serie de gaini reformate.
-n medie, pentru un an se obtin: +$/*& 0 (#,$ .,#*.+%% x (% . 0 #'.$%% )g pasari vii in medie pe an. Tot dupa o perioada de *+
saptamani rezulta din exploatare un foarte valoros ingrasamant natural
. 2antitatea de gunoi de pasare, pe ciclu de productie, este de #,+ ori fata de fura,ul consumat, adica cca. +% )g gunoi de pasare, sau
de cca. '(% tone pe un ciclu de productie. Acest gunoi poate fertiliza anual '( !a teren arabil, administrand cate #% tone pe !a.
-n Romania sunt produse in prezent numai #,$ miliarde oua in conditii industriale, care sa poata fi comercializate conform 9>
&#+/$%%&, adica sa fie sortate, marcate, ambalate, pastrate la temperatura de maximum #&?2 si comercializate corespunzator. 2ele
cca. +,+ miliarde oua produse in micile gospodarii taranesti nu pot fi comercializate in conformitate cu 9> &#+/$%%&, neindeplinind
nici una din conditiile prevazute de reglementarile 78. "e aceea, dupa ce o parte dintre aceste oua sunt utilizate pentru clocire si
scoatere de pui de o zi, restul se autoconsuma sau se ofera ocazional la rudele si cunostintele din mediul urban al producatorilor
agricoli.
4data cu infiintarea exploatatiilor agricole, sunt incura,ate microferme ca cea care face obiectul prezentului studiu, iar exploatatiile
agricole vor inlocui treptat productia de oua a micilor producatori agricoli, al caror numar si activitate vor scadea treptat in perioada
urmatoare. 6a admitem ca, totusi, mici producatori agricoli vor continua sa-si produca ouale pentru autoconsum, iar populatia
urbana @ in numar de ##,; milioane in prezent, dar care va creste treptat @ se va aproviziona numai de la producatorii industriali
actuali, la care se vor adauga producatorii cu exploatatii agricole (avicole.
"ar producatorii avicoli actuali risca sa-si reduca productia la ,umatate in urmatorii ani, ca urmare a interzicerii bateriilor actuale in
care se cresc ouatoarele, adica sa a,unga la cca. *%% milioane de oua, care n-ar asigura decat cca. +% oua pe locuitor urban, fata de
$+% oua cat sunt necesare pentru o !ranire rationala. 5robabil ca se vor infiinta cateva complexe avicole de ouatoare, sau se vor
introduce baterii alternative, admise de 78, in unele din complexele avicole actuale, insa aceste cresteri de capacitate vor fi
nesemnificative intr-o perioada in care avicultura industriala poate sa ofere doar $% . din productia de oua necesara populatiei.
-nfiintarea de exploatatii avicole nu este numai in interesul noilor producatori avicoli din Romania, ci - mai ales - este de interes
national.
=ipsa oualor de pe piata interna va conduce in mod normal la cresterea masiva a cererii fata de oferta, cresterea excesiva a pretului
la oua si interesul de export din tarile cu excedent de oua catre piata romaneasca. Acest lucru este de neacceptat, pentru ca Romania
este o tara puternic cerealiera, are conditii pedo-climatice favorabile de crestere a pasarilor si o experienta bogata in cresterea
pasarilor si - mai ales - in producerea oualor pentru consum care - practic - este activitatea cea mai usoara, mai accesibila, din
avicultura. Acesta este si unul din motivele pentru care autoritatile de decizie din Romania incura,eaza in mod particular infiintarea
de exploatatii agricole specializate in producerea oualor pentru consum.
5e aceasta perioada, pretul oualor pe piata romaneasca este de #+%% lei vec!i in timpul verii si de '%%% lei in timpul iernii, fara
TAA, adica de &,# eurocenti in timpul verii si (,$ eurocenti in timpul iernii. "atorita pietii insuficient controlate, pe piata existand
trei categorii de oua (oua de complex, oua taranesti si oua de import, se constata urmatoarele diferente de pret
de la o luna la alta sau de la un ,udet la altul: vara: intre #$%% lei (',$ eurocenti si $$%% lei (* eurocenti facand o medie ponderata,
intre anotimpuri si ,udete, rezulta un pret anual de $$%% lei (* eurocenti pe ou vandut de la poarta fermei, fara TAA, iarna intre
$+%% lei (*,( eurocenti si '*%% lei (;,( eurocenti.
2onsumatorii urbani pot consuma anual $,; miliarde oua (##,; milioane x $+% oua. in prezent se produc industrial numai #,$
miliarde, cu perspective ca acest numar de oua sa scada in perioada urmatoare. 8ste, deci, normal ca pretul mediu al oualor sa
ramana la cel actual ($$%% lei, sau * eurocenti. Aceste date confirma potentialul pietei romane a oualor de a suporta cresterea pana
la dublare a actualei productii industriale interne, punerea in functiune de exploatatii avicole care aplica principii intensiv -
industriale de crestere, fiind in prezent - si in perioada urmatoare oportuna si de mari perspective.
8xista inca o problema, legata de amplasarea viitoarelor exploatatii avicole: in prezent, numeroase ,udete ale tarii nu produc oua sau
le produc in cantitati foarte mici. "oar in urmatoarele ,udete se produc cantitati semnificative de oua: Bacau, Bi!or, Brasov, Braila,
2aras 6everin, 2lu,, 2onstanta, "ambovita, >alati, >iurgiu, 9unedoara, -alomita, -asi, 1aramures, 6atu 1are, 6ibiu, Aaslui si
Aalcea, in total #( ,udete. Restul de $& ,udete nu produc oua de tip industrial, fiind condamnate la subconsum sau la transportul
acestora din alte ,udete, operatiune care mareste pretul produsului si se soldeaza cu pierderi, oul fiind usor perisabil si cu pierderea
prospetimii
NORME METODOLOGICE
de aplicare a
Ordonanei de Urgen nr. 34 din 17 aprilie 2000
privind produsele agroalimentare ecologice
CAPITOLUL I
Dispoiii generale
Art.1 (# 5rezentele norme metodologice stabilesc cadrul organizatoric Ci te!nic de aplicare a 4rdonanDei de 7rgenDE nr. '& din #3
aprilie $%%% privind produsele agroalimentare ecologice, publicatE Fn 1onitorul 4ficial al RomGniei, partea -, nr. #3$/$#.-A.$%%%,
denumitE Fn continuare 4.7.>. nr. '&/$%%%.
($ AgenDii economici, persoane fizice Ci ,uridice care produc, prelucreazE sau/Ci comercializeazE produse agricole Ci
alimentare ecologice, numiDi Fn continuare operatori, sunt obligaDi sE respecte prevederile 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci sE aplice aceste
norme.
(' 6copul aplicErii acestor norme este de a dezvolta producDia agricolE ecologicE prin spri,inirea producEtorilor Ci
comercianDilor de produse agroalimentare ecologice Fn vederea creCterii eficienDei muncii lor Ci sE asigure prote,area consumatorilor
Fmpotriva FnCelEciunilor Ci fraudelor de falsificare a produselor ca fiind ecologice. 6E asigure ca toate activitEDile de producDie,
prelucrare, depozitare, transport Ci comercializare sunt supuse controlului Ci sunt certificate de organisme de inspecDie Ci certificare
acreditate. 6E promoveze proiecte de cercetare - dezvoltare privind producDia Ci produsele ecologice Fn vederea elaborErii normelor
(standardelor naDionale de agriculturE ecologicE. 6E armonizeze aceste norme naDionale cu cele internaDionale, Fn vederea facilitErii
exportului de produse ecologice. 6E stimuleze activitEDile de instruire Ci asistenDE a producEtorilor, comercianDilor Ci consumatorilor
de produse ecologice pe toate cEile - discipline distincte Fn FnvEDEmGntul liceal Ci superior agronomic, cursuri de instruire,
consultanDE, publicaDii, dezbateri tematice la radio Ci TA.
(& Termenul HecologicH utilizat Fn 4.7.>. nr. '&/$%%%, cGt Ci Fn prezentele norme este similar cu HbiologicH,
Horganic sau combinaDiile acestora: Horgano-biologicH, bio-organicH, Ci, parDial, cu termenii HbiodinamicH Ci HnaturalH.
Art.2 Autoritatea NaDionala a 5roduselor Agroalimentare 8cologice denumitE Fn continuare A.N.5.8. - se constituie ca serviciu de
specialitate Fn cadrul 1inisterului Agriculturii, AlimentaDiei, Ci 5Edurilor, Fn conformitate cu art.$, alin. ($ din 4.7.>. nr. '&/$%%%,
cu atribuDii conform art.$, alin.(' din sus-numita ordonanDE. A.N.5.8 Ci inspectorii sEi teritoriali, supraveg!eazE Ci monitorizeazE
activitatea organismelor de inspecDie Ci certificare acreditate, Fn toate fazele de producDie, preparare Ci comercializare, iar pentru
producDia animalierE Fn toate stadiile de producDie, sacrificare, prelucrare Ci pGnE la vGnzarea cEtre cumpErEtorul final.
CAPITOLUL II
Etichetarea
Art.3 (# 8tic!etarea produselor agroalimentare ecologice se face Fn conformitate cu art.* al 4.7.>. nr. '&/$%%%.
($ 8tic!etarea Ci reclama comercialE a produselor vegetale primare neprocesate, a animalelor Ci a produselor animaliere
neprocesate, face referiri la modul de producDie ecologicE Fn urmEtoarele condiDii:
a aceste indicaDii aratE clar cE este vorba de un mod de producDie agricolE;
b produsul este obDinut Fn conformitate cu regulile de producDie ecologicE stabilite Fn art. & Ci art. + din 4.7.>. nr.
'&/$%%% Ci Anexa # la prezentele norme sau importate din alte DEri cu respectarea art. ;, alin. (# din prezentele
norme.
c produsul este obDinut sau importat de un operator care a fost supus controlului de cEtre un organism de inspecDie Ci
certificare Fn conformitate cu art. 3 Ci art. ( al 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci Anexa ' la prezentele norme;
d etic!etarea face referire la denumirea Ci/sau numErul de cod al organismului de inspecDie Ci certificare care a efectuat
ultima inspecDie. 2odurile numerice sunt atribuite organismelor de inspecDie Ci certificare de cEtre A.N.5.8. Fn urma
acreditErii.
(' 8tic!etarea Ci reclama produselor de origine vegetalE Ci animalE procesate destinate consumului uman preparate din
unul sau mai multe ingrediente de origine vegetalE Ci/sau de origine animalE, face referire la modul de producDie ecologicE, cu
respectarea urmEtoarelor:
a cel puDin ;+. din ingredientele de origine agricolE ale produsului sunt obDinute sau derivate din produse Fn
conformitate cu regulile de producDie stabilite Fn art. & Ci art. + din 4.7.>. nr. '&/$%%%, precum Ci Fn Anexa # la
prezentele norme sau sunt importate din alte DEri, cu respectarea art. ;, alin. (# al prezentelor norme;
b toate celelalte ingrediente de origine agricolE ale produsului sunt incluse Fn Anexa *, 6ecDiunea 2 din prezentele
norme sau au fost autorizate provizoriu Fn alte DEri din 7niunea 8uropeanE;
c produsul conDine numai substanDele enumerate Fn Anexa *, 6ecDiunea A, ca ingrediente care nu sunt de origine
agricolE;
d produsul sau ingredientele sale de origine agricolE menDionate la lit. a nu au fost supuse unor tratamente cu substanDe
care nu sunt specificate Fn Anexa *, 6ecDiunea B din prezentele norme;
e produsul sau ingredientele sale nu au fost supuse tratamentelor care implicE utilizarea radiaDiilor ionizante;
f produsul este preparat sau importat de un operator care s-a supus controlului de cEtre un organism de inspecDie Ci
certificare Fn conformitate cu art. 3 Ci art. ( din 4.7.>. nr. '&/$%%%, precum Ci cu prevederile Anexei ' la prezentele
norme;
g etic!etarea trebuie sE facE referire la denumirea Ci/sau numErul de cod al organismului de inspecDie Ci certificare care a
efectuat ultima inspecDie a operatorului;
! indicaDiile referitoare la modul de producDie ecologicE trebuie sE arate clar cE reprezintE o metodE de producDie
agricolE Ci trebuie sE fie FnsoDite de o menDiune a ingredientelor de origine agricolE Fn cauzE, cGnd o astfel de
menDiune nu figureazE clar Fn lista de ingrediente;
i produsul este obDinut fErE utilizarea organismelor modificate genetic Ci/sau a produselor derivate din astfel de
organisme.
(& In Anexa *, 6ecDiunea 2 se pot include Ci alte ingrediente de origine agricolE numai dacE pe piaDE nu se gEsesc
ingrediente suficiente obDinute dupE regulile de producDie ecologicE stabilite Fn art. & Ci art. + din 4.7.>. nr. '&/$%%% sau nu pot fi
importate din alte DEri.
(+ 5rodusele vegetale care fac obiectul etic!etErii Ci reclamei conform alin. ($ Ci (' cuprind menDiuni referitoare la
conversia cEtre modul de producDie ecologicE, Fn urmEtoarele condiDii:
a cerinDele menDionate Fn alin. ($ Ci alin. (' sunt complet Fndeplinite cu excepDia celor referitoare la durata perioadei de
conversie menDionatE Fn Anexa # la prezentele norme, punctul #;
b parcurgerea unei perioade de conversie de cel puDin #$ luni Fnainte de Fnc!eierea recoltatului;
c menDiunile de pe etic!eta produsului Fn conversie sunt clare, astfel FncGt cumpErEtorul sE nu-l confunde cu un produs
ecologic certificat final. 8tic!eta menDioneazE Hprodus Fn perioada de conversie la agricultura ecologicEH. 1arcarea
se face cu acelaCi format, culoare Ci stil de caractere, ca Ci denumirea comercialE a produsului; cuvintele
HagriculturE ecologicEH nu trebuie sE fie mai proeminente decGt Hprodus Fn conversie laH;
d produsul conDine doar un singur ingredient vegetal de origine agricolE;
e etic!etarea trebuie sE facE referire la denumirea Ci/sau numErul de cod al organismului de inspecDie Ci certificare care a
efectuat ultima inspecDie a operatorului;
f produsul este obDinut fErE utilizarea organismelor modificate genetic Ci/sau a produselor derivate din astfel de
organisme.
(* 8tic!etarea Ci reclama produselor de origine vegetalE Ci animalE procesate destinate consumului uman, preparate din
unul sau mai multe ingrediente de origine vegetalE Ci/sau de origine animalE! care nu satisfac cerinDele de la alin.(', cuprind
indicaDii referitoare la modul de producDie ecologicE, Fn urmEtoarele condiDii:
a cel puDin 3% . din ingredientele de origine agricolE sunt obDinute sau sunt derivate din produse obDinute conform
regulilor de producDie ecologicE din art. & Ci art. + din 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci din Anexa # la prezentele
norme sau importate din alte DEri, cu respectarea art. ;, alin.(# din aceste norme;
b toate celelalte ingrediente de origine agricolE ale produsului sunt incluse Fn Anexa *, 6ecDiunea 2 sau au fost
autorizate provizoriu Fntr-o alta DarE;
c indicaDiile referitoare la modul de producDie ecologicE apar Fn lista de ingrediente, atunci cGnd se aratE clar ca au fost
obDinute Fn conformitate cu regulile de producDie ecologicE din art. & Ci art. + din 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci din Anexa #
la prezentele norme sau sunt importate din alte DEri, cu respectarea art. ;, alin.(# din prezentele norme; ele apar
tipErite Fn aceeaCi culoare, mErime Ci stil de caractere identice cu celelalte indicaDii din lista de ingrediente. Astfel
de indicaDii trebuie sE aparE distinct Ci Fntr-o declaraDie separatE aflatE Fn acelaCi cGmp vizual cu descrierea
comercialE Ci care menDioneazE procentul de ingrediente de origine agricolE sau derivate din acestea, obDinute
conform regulilor de producDie ecologicE din art. & Ci art. + din 4.7.>. nr. '&/$%%% sau importate din alte DEri.
"eclaraDia nu trebuie sE aparE cu caractere, culoare, mErime, stil, mai proeminente decGt descrierea comercialE a
produsului Ci are urmEtorul cuprins: HJ . din ingredientele agricole au fost produse Fn conformitate cu regulile
producDiei ecologiceH;
d produsul conDine numai substanDele enumerate Fn Anexa *, 6ecDiunea A, ca ingrediente care nu sunt de origine
agricolE;
e produsul sau ingredientele sale de origine agricolE menDionate la lit. a nu au fost supuse la tratamente care implicE
utilizarea de substanDe care nu sunt enumerate Fn Anexa *, 6ecDiunea B din prezentele norme;
f produsul sau ingredientele sale nu au fost supuse tratamentelor care implicE utilizarea radiaDiei ionizante;
g produsul a fost preparat sau importat de un operator care a fost supus controlului de cEtre un organism de inspecDie Ci
certificare Fn conformitate cu art. 3 Ci art. ( din 4.7.>. nr. '&/$%%%, Ci cu Anexa ' la prezentele norme;
! etic!etarea face referire la denumirea Ci/sau numErul de cod al organismului de inspecDie Ci certificare care a efectuat
ultimul control al operatorului;
i produsul este obDinut fErE utilizarea organismelor modificate genetic Ci/sau a produselor derivate din astfel de
organisme.
(3 In Anexa *, 6ecDiunile A, B, 2 se stabilesc liste limitative cu substanDele Ci produsele menDionate la alin.(', lit. b, c
Ci d Ci alin.(*, lit. b, d Ci e;
(( 7n ingredient obDinut conform regulilor de producDie stabilite Fn art. & Ci art. + ale 4.7.>. nr. '&/$%%%, precum Ci Fn
Anexa # la prezentele norme, nu poate intra Fn compoziDia unui produs specificat Fn art. $, alin.(#, lit. a Ci b al 47> nr. '&/$%%%,
concomitent cu acelaCi ingredient care nu a fost obDinut dupE aceste reguli.
"#$%&O'U' %%%
(eguli de producie ecologic
Art.4 (# 1etoda de producDie ecologicE folositE pentru obDinerea de produse vegetale neprocesate, animale Ci produse animaliere
neprocesate, cu excepDia seminDelor Ci a materialului sEditor trebuie sE respecte urmEtoarele:
a sE FndeplineascE cerinDele cuprinse Fn Anexa # la prezentele norme Ci dupE caz Ci alte reguli detaliate referitoare la
acestea;
b numai produsele compuse din substanDele menDionate Fn Anexa # sau enumerate Fn Anexa $ pot fi utilizate ca produse
pentru protecDia plantelor, ca fertilizatori Ci amelioratori ai solului, materii prime pentru prepararea fura,elor, aditivi
fura,eri, produse pentru curEDirea Ci dezinfecDia adEposturilor Ci instalaDiilor de creCtere a animalelor sau Fn alte
scopuri, Fn cazurile Fn care scopurile sunt precizate Fn Anexa $ pentru anumite produse. Acestea se utilizeazE numai
Fn condiDiile stabilite Fn Anexa # Ci $ Ci Fn mEsura Fn care utilizarea lor corespunzEtoare este autorizatE Fn agricultura
generalE, conform legislaDiei naDionale;
c sE utilizeze seminDe Ci material de FnmulDire vegetativ obDinut prin metode de producDie ecologicE, conform cu alin.($,
FncepGnd cu data de #.%#.$%%&;
d nu se admite utilizarea organismelor modificate genetic Ci /sau a produselor derivate din astfel de organisme, cu
excepDia medicamentelor de uz veterinar;
($ 1etoda de producDie ecologicE pentru seminDele Ci materialul de FnmulDire vegetativ, trebuie sE respecte urmEtoarele:
a sE nu utilizeze organisme modificate genetic Ci /sau orice produse derivate din astfel de organisme;
b Fn conformitate cu alin.(#, lit. a Ci b, pentru o generaDie pentru culturile anuale Ci douE perioade de vegetaDie pentru
culturile perene;
(' 5rin derogare de la alin.(#, lit. c Ci numai cu aprobarea A.N.5.8., pe timpul unei perioade de tranziDie care expirE la
'# decembrie $%%', operatorii pot folosi seminDe Ci material de FnmulDire vegetativ care nu a fost obDinut prin metoda de producDie
ecologicE dacE:
a utilizatorii de astfel de materiale de reproducere demonstreazE organismului de inspecDie Ci certificare cE nu pot obDine
de pe piaDE, un material de reproducere pentru un soi corespunzEtor speciilor in cauza;
b Fndeplinesc condiDiile cuprinse Fn alin.($, iar acest material nu a fost tratat cu produse care nu sunt enumerate Fn
Anexa $, 5artea B.
(& HREsaduriH Fn contextul prezentului articol, reprezintE plante Fntregi destinate plantErii pentru producDia vegetalE.
(+ 1etoda de producDie ecologicE pentru rEsaduri, obligE producEtorii sE foloseascE la FnfiinDarea culturilor, rEsaduri
obDinute Fn conformitate cu regulile de producDie stabilite Fn art. & Ci + ale 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci Fn Anexa # la prezentele norme.
(* 5rin derogare de la alin.(+, pot fi utilizate rEsaduri care nu au fost obDinute dupE metoda de producDie ecologicE, cu
aprobarea A.N.5.8. pe timpul unei perioade de tranziDie ce expirE la '# decembrie $%%&, cu condiDia sE FndeplineascE urmEtoarele:
a utilizatorii de rEsaduri sE demonstreze organismului de inspecDie Ci certificare cE nu pot obDine rEsaduri de pe piaDE
dintr-un anumit soi, corespunzEtor speciilor Fn cauzE;
b rEsadurile nu au fost tratate de la FnsEmGnDare, cu alte produse decGt cu cele enumerate Fn Anexa $, 5ErDile A Ci B;
c rEsadurile provin de la un producEtor care s-a conformat regulilor de producDie stabilite Fn art. & Ci + ale 4.7.>. nr.
'&/$%%% Ci Anexei # la prezentele norme, precum Ci restricDiilor de la lit. b;
d dupE plantare rEsadurile au fost cultivate conform dispoziDiilor art. &, alin.(#, lit. a Ci b, pe o perioadE minimE de *
sEptEmGni Fnaintea recoltErii;
e etic!etarea oricErui produs care conDine ingrediente derivate din astfel de rEsaduri, nu include indicaDiile de la art. ( al
prezentelor norme.
Art.5 (# 5rodusele neautorizate la data adoptErii prezentelor norme Fn scopul indicat Fn art. &, alin.(#, lit. b din prezentele norme,
se includ Fn Anexa $ cGnd se utilizeazE pentru combaterea bolilor sau igienizarea, dezinfectarea Ci dezinsectarea adEposturilor,
utila,elor Ci a instalaDiilor pentru creCterea animalelor cGt Ci pentru fertilizarea sau ameliorarea solului, Fn urmEtoarele condiDii:
a sunt esenDiale pentru combaterea unui organism dEunEtor sau a unei anumite boli pentru care nu sunt disponibile alte
alternative biologice, fizice sau te!nologice;
b condiDiile de utilizare a acestora, exclud orice contact direct cu seminDele, plantele, produsele vegetale, animalele Ci
produsele animaliere;
c pentru plantele perene, contactul direct poate avea loc, numai Fn afara perioadei de formare a pErDilor comestibile cu
condiDia ca aceste produse sE nu se regEseascE ca reziduuri Fn pErDile comestibile;
d utilizarea lor nu are efect nociv asupra mediului ambiant Ci nu provoacE contaminarea acestuia;
e sunt esenDiale pentru cerinDele specifice de nutriDie ale plantelor sau Fn scopul ameliorErii specifice a solului Ci nu pot fi
realizate prin practicile menDionate Fn Anexa #;
($ 1ineralele Ci oligoelementele utilizate Fn alimentaDia animalelor, ca surse suplimentare pentru prepararea fura,elor, se
includ Fn Anexa $, cu menDiunea cE sunt de origine naturalE sau dacE nu sintetice similare cu produsele naturale.
(' -ncluderea unor produse Fn Anexa $ se face cu specificarea urmEtoarelor:
a descrierea detaliata a produsului;
b condiDiile de utilizare Ci cernitele compoziDionale Ci / sau de solubilitate avGnd Fn vedere necesitatea de a se asigura,
pentru aceste produse, cE lasE un minim de reziduuri Fn pErDile comestibile ale plantelor Ci au incidenDE minima
asupra mediului;
c cerinDele speciale de etic!etare pentru produsele menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%%, Fn cazul Fn care
astfel de produse sunt obDinute cu a,utorul anumitor produse cuprinse Fn Anexa $.
"#$%&O'U' %)
%nspecie *i certificare
Art.6 (# -nspecDia Ci certificarea operatorilor care produc, prelucreazE sau /Ci comercializeazE produse agricole Ci alimentare
ecologice se face de cEtre persoane fizice Ci ,uridice din sectorul public sau privat acreditate, numite Fn continuare organisme de
inspecDie Ci certificare.
($ 4peratorii care produc, preparE sau importE produsele specificate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%% Fn scopul
comercializErii lor trebuie:
a sE-Ci Fnregistreze activitatea lor la A.N.5.8 conform art. 3, alin.($ al 4.7.>. nr. '&/$%%%;
b sE se supunE controlului unui organism de inspecDie Ci certificare acreditat, conform art. (, alin.(# al
4.7.> Nr. '&/$%%%;
(' A.N.5.8 se asigurE cE este pusa la dispoziDia celor interesaDi o listE actualizatE care sE cuprindE denumirile Ci adresele
operatorilor supuCi sistemului de inspecDie.
(& A.N.5.8. adoptE toate mEsurile necesare pentru a se asigura cE un operator care respectE prevederile prezentelor norme
Ci care ac!itE contribuDia sa la c!eltuielile de inspecDie are acces la sistemul de inspecDie.

Art.7 (# 4rganismele de inspecDie Ci certificare au obligaDia sE se conformeze cerinDelor minime de inspecDie Ci mEsurilor de
precauDie specificate Fn Anexa ' a prezentelor norme.
($ Acreditarea Ci monitorizarea organismelor de inspecDie Ci certificare se face de cEtre A.N.5.8. Fn conformitate cu art.
$, alin.(', lit. f Ci g al 4.7.>. nr. '&/$%%%.
(' 2ondiDiile generale de acreditare pe care trebuie sE le FndeplineascE un organism de inspecDie Ci certificare sunt:
a sE prezinte procedura de inspecDie standard ce este utilizatE, care sE conDinE o descriere detaliatE a masurilor de control
pe care acest organism Fl impune operatorilor care fac obiectul inspecDiei sale;
b sE prezinte un catalog al sancDiunilor pe care organismul de inspecDie Ci certificare urmeazE sE le aplice Fn caz de
nereguli Ci/sau FncElcEri a prevederilor legale;
c sE dispunE de personal calificat, spaDii, ec!ipamente administrative Ci te!nice, experienDE Fn domeniul agriculturii
ecologice precum Ci experienDa Fn domeniul inspecDiei;
d sE fie credibil;
e sE fie obiectiv faDE de operatorii care fac obiectul inspecDiei sale;
(& :ErE a pre,udicia prevederile de la alin.(' Ci alin.(*, organismele de inspecDie Ci certificare acreditate sunt obligate sE
satisfacE exigenDele stabilite de Norma 8uropeana 8.N &+%## H2riterii generale pentru organismele de certificare ce realizeazE
atestarea produselorH.
(+ 5GnE la Fndeplinirea exigenDelor 8.N &+%##, 1inisterul Agriculturii, AlimentaDiei Ci 5Edurilor, poate stabili condiDii tranzitorii de
acreditare pentru organismele de inspecDie Ci certificare, pentru piaDa internE.
(* A.N.5.8. Ci inspectorii sEi teritoriali, conform art. $, alin.(', lit. g al 4.7.>. nr. '&/$%%%, FCi exercitE atribuDia de
control Ci supraveg!ere a activitEDii organismelor de inspecDie Ci certificare acreditate, astfel:
a se asigurE cE inspecDiile efectuate de organismul de inspecDie Ci certificare sunt obiective;
b verificE eficienDa inspecDiilor efectuate;
c ia cunoCtinDE de orice nereguli Ci /sau FncElcEri ale prevederilor prezentelor norme Ci de orice penalitEDi aplicate;
d retrag acreditarea organismului de inspecDie Ci certificare Fn cazul Fn care acesta nu respectE cerinDele de la lit. a Ci b Ci nu
FndeplineCte condiDiile de la alin. (+, (3, ((, (; Ci (##;
(3 4rganismele de inspecDie Ci certificare acreditate menDionate Fn art. 3, alin.(# al prezentelor norme au urmEtoarele obligaDii:
a sE se asigure cE se aplicE cel puDin mEsurile de precauDie Ci inspecDie specificate Fn Anexa ', activitEDilor ce fac
obiectul inspecDiei lor;
b sE nu furnizeze informaDiile Ci datele pe care le obDin Fn cursul activitEDii de inspecDie, altor persoane, decGt celor
responsabile pentru activitatea lor sau A.N.5.8.-ului;
c sE ofere A.N.5.8.-ului Fn scopul inspecDiei, acces la birourile Ci facilitEDile sale, FmpreunE cu orice informaDii Ci
asistenDE necesarE solicitatE de cEtre autoritatea responsabilE;
d sE transmitE la A.N.5.8., pGnE la data de '# ianuarie a fiecErui an, o lista a operatorilor supuCi inspecDiei lor la data de
'# decembrie a anului anterior, precum Ci un raport anual privind activitatea desfECuratE;
e la constatarea de nereguli privind aplicarea art. *, art. 3 Ci art. ( din 4.7.>. nr. '&/$%%%, Ci a prezentelor norme, sau
la nerespectarea mEsurilor din Anexa ', sE dispunE eliminarea indicaDiilor prevEzute Fn art. (, alin.(& al 47> nr.
'&/$%%%, referitoare la metoda de producDie ecologicE de pe Fntregul lot sau de pe o parte a lotului unde s-a produs
neregularitatea;
f la constatarea de infracDiuni repetate, interzic operatorului comercializarea produselor cu indicaDiile referitoare la
metoda de producDie ecologicE, pe o perioadE convenitE de comun acord cu A.N.5.8.
(( a 5entru producDia de carne, A.N.5.8, fErE a pre,udicia prevederile Anexei $, se asigurE cE inspecDiile sunt efectuate
pe toata filiera din ferma /unitatea de creCtere a animalelor, de la sacrificare, tranCare, procesare, transformare, preparare, etic!etare,
pGnE la vGnzarea cEtre consumatorul final;
b pentru alte produse animaliere, Fn afarE de carne, se pot stabili Fn Anexa ' Ci alte reguli de garantare a caracterului ecologic, Fn
scopul de a oferi consumatorilor garanDii ca aceste produse au fost obDinute Fn conformitate cu dispoziDiile din prezentele norme.
(; 4rganismele de inspecDie Ci certificare din DErile 7niunii 8uropene, precum Ci cele care au ec!ivalenDE Fn 7.8, care
desfECoarE o activitatea de control Ci certificare pe teritoriul RomGniei, au obligaDia de a-Ci Fnregistra aceastE activitate la
1inisterului Agriculturii, AlimentaDiei Ci 5Edurilor, la A.N.5.8, prin prezentarea unui dosar de autorizare. Acest dosar cuprinde
urmEtoarele:
a cerere tip;
b actul de recunoaCtere drept organ de control pentru certificarea conformitEDii cu normele 7.8 privind produsele
rezultate din agricultura ecologicE;
c decizia de autorizare pe domenii;
d acreditarea respectErii 8N &+%##.
Autorizarea provizorie se considerE acceptatE, Fn urma avizErii dosarului. Acreditarea finalE se face prin 4rdin al 1inistrului
Agriculturii, AlimentaDiei Ci 5Edurilor Ci se publicE Fn 1onitorul 4ficial.
(#% Toate mEsurile cuprinse Fn acest articol au scopul de a acorda consumatorilor garanDii privind obDinerea de produse Fn
conformitate cu prezentele norme.
"#$%&O'U' )
%ndicaii de conformitate cu regimul de control
Art.8 (# -ndicaDia sau sigla prezentatE Fn Anexa + a prezentelor norme, care indicE faptul cE produsele sunt supuse sistemului de
control, apare pe etic!eta produselor menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%%, numai dacE:
a Fndeplinesc cerinDele prevederilor art. * al 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci art. ' al prezentelor norme;
b au fost supuse pe tot parcursul procesului de producDie Ci preparare sistemului de control prevEzut Fn art. 3 al
prezentelor norme;
c sunt vGndute direct de producEtor sau de procesator consumatorul final Fn ambala,e Fnc!ise etanC sau sunt plasate pe
piaDE ca alimente preambalate; Fn cazul vGnzErilor directe de cEtre producEtor sau procesator consumatorului final,
nu sunt necesare ambala,e Fnc!ise etanC, dacE etic!eta face posibilE identificarea clarE Ci neambiguE a produsului
care necesitE o astfel de indicaDie;
d pe etic!eta apare numele Ci/sau denumirea comerciala a producEtorului, al procesatorului sau al comerciantului
FmpreunE cu denumirea Ci codul numeric al organismului de inspecDie Ci certificare Ci orice altE indicaDie cerutE de
regulile privind etic!etarea produselor agroalimentare Fn conformitate cu legislaDia naDionalE Ci comunitarE.
($ Nu se admite nici o adEugare pe etic!eta sau publicitatea produsului, care sE sugereze cumpErEtorului cE indicaDia care apare Fn
Anexa + la prezentele norme, constituie o garanDie a unei calitEDii organoleptice, nutriDionalE sau sanitarE superioarE.
(' A.N.5.8 ia toate mEsurile necesare pentru a preveni utilizarea frauduloasE a indicaDiilor prevEzute Fn Anexa + la prezentele
norme.
"#$%&O'U' )%
%mportul din alte tari
Art. (# :ErE a pre,udicia prevederile art. + al 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci art. ' al prezentelor norme, produsele specificate Fn art. $, alin.
(# din 4.7.>. nr. '&/$%%%, care sunt importate pot fi comercializate Fn urmEtoarele condiDii:
a sunt originare dintr-o DarE a 7niunii 8uropene sau dintr-o DarE care figureazE Fn lista aprobatE prin decizia 2omisiei
8uropene Ci sunt produse Fntr-o regiune sau Fntr-o unitate /fermE de producDie controlatE de un organism de
inspecDie specificat printr-o decizie privind Dara respectivE;
b autoritatea sau organismul competent din Dara exportatoare a eliberat un certificat de control atestGnd cE lotul din
certificat a fost obDinut Fn cadrul unui sistem de producDie care aplicE reguli ec!ivalente celor stabilite Fn art. & al
prezentelor norme Ci a fost supus unui sistem de inspecDie a cErei ec!ivalenDE a fost recunoscutE de 2omisia
8uropeanE.
($ 2ertificatul de control de la alin.(#, lit. b trebuie:
a sE FnsoDeascE produsele, cu exemplarul original pGnE la sediul primului destinatar; de aici importatorul trebuie sE-l
pEstreze la dispoziDia organismelor de inspecDie, cel puDin $ ani;
b sE fie redactat Fn conformitate cu procedurile Ci dupE un model stabilit de 2omisia 8uropeanE
(' 1inisterul Agriculturii, AlimentaDiei Ci 5Edurilor elaboreazE prin 4rdin al 1inistrului Ci alte reguli detaliate privind acest
capitol.
CAPITOLUL !II
Dispoiii finale
Art.1" (# 5rezentele norme sunt armonizate cu prevederile Reglementarii 2onsiliului (288 nr. $%;$/;# din $& iunie #;;#
privind modul de producDie ecologicE a produselor agricole Ci indicaDiile Fnscrise pe produsele agricole Ci produsele alimentare, cu
toate completErile pGnE la data de #3 decembrie #;;; Ci Reglementarea (28 nr.#(%&/#;;; din #; iulie #;;; ce suplimenteazE
Reglementarea (288 nr. $%;$/;#, pentru a include producDia animalierE.
($ 1inisterul Agriculturii, AlimentaDiei Ci 5Edurilor completeazE Ci amendeazE permanent legislaDia existentE, cu modificErile care
apar Fn legislaDia internE Ci comunitarE din domeniu.
(' 5roducEtorii agricoli care intenDioneazE sE treacE prin conversie de la agricultura convenDionalE la practicarea unei agriculturi
ecologice, cGt Ci operatorii, pot beneficia de a,utoare acordate prin programe naDionale Ci /sau comunitare, atGt pentru perioada de
conversie cGt Ci pentru producDia propriu-zisE, pentru prelucrarea Ci mar)etingul produselor agroalimentare ecologice.
(& Normele specifice pentru fiecare specie de plante Ci animale vor fi elaborate prin 4rdin al 1inistrului.
(+ Anexele # - ( fac parte integrantE din prezentele norme.
ANE#A 1 $a N%r&e
$(%+"%$%%', $(ODU"&%,% ,"O'O-%",
$artea #. $lante *i produse vegetale
#. 5rincipiile stabilite Fn prezenta Anexa se aplicE parcelelor, pe durata unei perioade de conversie de minim $ ani Fnainte de
FnsEmGnDare sau plantare sau, Fn cazul culturilor perene, cu excepDia pa,iCtilor, minim ' ani Fnainte de prima recoltare a produselor
stipulate Fn art. $ (# lit. a din 4.7.>. nr. '&/$%%%. 4rganismele de inspecDie Ci certificare cu aprobarea A.N.5.8. decid ca aceste
perioade sE fie mErite sau reduse, avGnd in vedere utilizarea anterioara a parcelelor.
5erioada de conversie se reduce la minim, Fn cazurile Fn care parcelele respective au fost tratate cu un produs care nu figureazE in
Anexa nr. $, 5artea A, dar acest produs a fost folosit Fn cadrul unei acDiuni de combatere a unei maladii sau a unui dEunEtor, iniDiata
de "irecDiile KudeDene :itosanitare. AceastE reducere se acordE de cEtre A.N.5.8. pe anumite parcele Ci pentru o culturE determinatE.
Reducerea perioadei de conversie este condiDionatE de respectarea urmEtoarelor condiDii:
a parcelele erau de,a convertite sau erau in curs de conversie la agricultura ecologicE;
b reziduurile de la produsele pentru protecDia plantelor sunt prezente in cantitEDi nesemnificative in sol Ci in plante, in
cazul plantelor perene;
c recolta obDinutE Ci care a fost supusE unui tratament cu produse c!imice, nu se comercializeazE cu specificarea produs
ecologic.
$. :ertilitatea Ci activitatea biologicE a solului trebuie menDinute Ci ameliorate prin:
a cultivarea de plante leguminoase, plante pentru FngrECEminte verzi sau plante cu FnrEdEcinare adGncE Fn cadrul unui
asolament corespunzEtor;
b Fncorporarea de substanDe ecologice Fn sol, sub formE de compost sau nu, provenind de la unitEDile producEtoare Fn
conformitate cu regulile de producDie din prezentele norme. 5ot fi utilizate produse derivate provenind din fermele
de animale, precum ar fi bElegarul de curte, dacE acestea provin din unitEDile de creCtere a animalelor care respectE
regulile naDionale existente sau, Fn absenDa acestora, practicile internaDionale recunoscute referitoare la producDia
animalierE ecologicE.
Alte FngrECEminte ecologice sau minerale, menDionate Fn Anexa $, pot fi aplicate numai Fn mEsura Fn care nu este posibilE nutriDia
corespunzEtoare a recoltei supusE rotirii sau ameliorarea solului prin metodele stabilite la lit. a Ci b ale sub-alineatul anterior.
5entru activarea composturilor se utilizeazE microorganisme sau preparate pe bazE de plante. H5reparatele biodinamiceH obDinute din
fEinuri minerale, FngrECEmintele naturale, se utilizeazE, Fn scopul menDionat Fn prezentul alineat.
'. Bolile, dEunEtorii Ci buruienile vor fi combEtute prin Fmbinarea urmEtoarelor mEsuri: alegerea de specii Ci varietEDi tolerante sau
rezistente, un asolament corespunzEtor, procedee mecanice Ci fizice de combatere, prote,area entomofaunei utile prin asigurarea de
condiDii favorabile cum ar fi: garduri vii, locuri pentru cuibare, lansare de prEdEtori, arderea cu flacErE a buruienilor.
&. 5lantele comestibile sau pErDi ale acestora, care cresc natural, colectate din zone agricole Ci forestiere, sunt considerate ca fiind
obDinute dupE metoda de producDie ecologica numai cGnd aceste zone nu au fost tratate cu alte produse decGt cu cele menDionate Fn
Anexa $ din prezentele norme, pentru o perioada de ' ani Fnainte de colectare iar colectarea lor nu afecteazE ec!ilibrul natural sau
biodiversitatea din zona respectivE. Numai Fn caz de ameninDare imediatE a recoltei se recurge la produsele menDionate Fn Anexa $.
+. In producDia de ciuperci se pot utiliza substraturi, numai dacE acestea sunt compuse din urmEtoarele componente:
+.#. FngrECEmGnt natural Ci excremente de animale obDinute:
a fie provenind din fermele care aplicE metoda de producDie ecologicE;
b fie prin satisfacerea cerinDelor menDionate Fn Anexa $, 5artea A, punctele de la # la &, sau numai pGnE la $+. din acestea, cGnd
produsele de la litera a nu sunt disponibile. Acest procent este calculat Fn funcDie de greutatea tuturor componentelor din substrat
(cu excepDia materialului de acoperire Ci a oricErui adaos de apE Fnainte de amestecarea acestor componente.
+.$ produsele de origine agricolE, altele decGt cele de la punctul +.#, provenind de la unitEDi /ferme care aplicE metoda de producDie
ecologicE;
+.' turba netratatE c!imic;
+.& lemn netratat cu produse c!imice dupE tEiere;
+.+ produsele minerale enumerate Fn Anexa $, 5artea A, apa Ci sol;
$artea ..
#nimale *i produse animaliere o/inute de la urmtoarele specii0 /ovine! /u/aline! porcine! ovine! caprine! ca/aline! psri
1. $rincipii generale
#.# 5roducDia animalierE formeazE o parte integranta a unitEDilor /fermelor ce practicE agricultura ecologicE.
#.$ 5roducDia animalierE trebuie sE contribuie la ec!ilibrul sistemelor de producDie agricolE prin respectarea cerinDelor nutritive ale
culturilor Ci prin FmbunEtEDirea materiei organice a solului. In acest fel poate contribui la stabilirea Ci menDinerea
interdependenDei sol-plantE, plantE-animal Ci animal-sol. 2a parte a acestui concept, producDia Fn afara solului nu este Fn
conformitate cu regulile prezentelor norme.
#.' 5rin utilizarea resurselor naturale care pot fi reFnnoite - gunoiul de gra,d, culturi de leguminoase Ci culturi fura,ere - sistemul de
culturi /ferme de animale Ci sisteme de pECunat, asigurE pEstrarea fertilitEDii solului Ci ameliorarea acestuia pe termen lung Ci
contribuie la dezvoltarea unei agriculturi durabile.
#.& 2reCterea animalelor Fn cadrul fermelor ecologice reprezintE o activitate legatE de pEmGnt. In afara excepDiilor autorizate Fn
aceastE AnexE, animalele trebuie sE aibE acces la suprafeDe de exerciDiu Fn aer liber, iar numErul acestora pe unitatea de
suprafaDE, trebuie limitat pentru asigurarea unui sistem integrat Fntre producDia animalierE Ci producDia vegetalE. In acest mod
se reduce la minim orice forma de poluare a solului, a apelor de suprafaDE Ci a celor freatice. NumErul de animale se stabileCte
Fn funcDie de suprafaDa disponibilE, Fn scopul evitErii pECunatului intensiv Ci eroziunii solului. 7tilizarea FngrECEmintelor
naturale de la aceste animale nu trebuie sE aibE efecte poluante asupra mediului. Regulile detaliate privind utilizarea
FngrECEmintelor animaliere sunt stabilite 5artea B, la punctul 3 al prezentei Anexe.
#.+ In fermele ecologice de creCtere a animalelor, toate animalele din una Ci aceeaCi unitate /fermE de producDie, trebuie crescute
conform regulilor stabilite Fn prezentele norme.
#.* Animalele care nu sunt crescute Fn conformitate cu prevederile prezentelor norme, pot face parte din ferme ecologice, cu
menDiunea cE sunt crescute Fn unitEDi unde adEposturile Ci parcelele sunt clar separate de unitEDile producEtoare Fn conformitate
cu regulile din prezentele norme Ci cE este vorba de specii diferite.
#.3 5rin derogare, animalele care nu sunt crescute Fn conformitate cu prevederile prezentelor norme, folosesc pentru o perioadE de
timp limitatE, Fn fiecare an, pECunile fermelor ecologice, cu menDiunea ca aceste animale sE provinE din creCterea extensivE Ci
totodatE sE nu se afle Fn acelaCi timp pe aceeaCi pECune cu animalele din ferma ecologicE. IncErcEtura de animale sE nu
depECeascE ec!ivalentul a #3% )g N/!a/an conform Anexei 3 din prezentele norme. AceastE derogare se acordE de cEtre
organismul de inspecDie Ci certificare.
#.( Animalele crescute conform prevederilor prezentelor norme se duc la pECunat pe terenul comun cu urmEtoarele precizEri:
a pEmGntul a fost tratat pe o perioadE de cel puDin ' ani numai cu produsele cuprinse Fn Anexa $ la prezentele norme;
b animalele care nu se supun cerinDelor prezentelor norme dar care folosesc terenul comun sE provinE dintr-o producDie
extensivE. 5entru alte specii sau rase necuprinse Fn prezenta AnexE, numErul de animale pe !ectar sE corespundE
FncErcEturii maxime ec!ivalente a #3% )g N/!a/an, aCa cum este prevEzut Fn Anexa 3;
c orice produse animaliere provenite de la animalele care au fost crescute conform dispoziDiilor prezentelor norme, nu
vor fi considerate ca fEcGnd parte din producDia ecologicE, dacE animalele folosesc Fn comun aceeaCi pECune cu
animalele care nu sunt crescute Fn conformitate cu prevederile prezentelor norme. 6e excepteazE cazurile Fn care
aceste animale sunt separate de animalele care nu respectE cerinDele prezentelor norme.
2. "onversia
$.# 5erioada de conversie a terenului este asociatE cu creCterea ecologicE a animalelor.
$.#.# Atunci cGnd o unitate /fermE de producDie este transformatE, Fntreaga suprafaDa a acesteia destinatE fura,Erii animalelor, trebuie
sE respecte principiile producDiei ecologice, precum Ci perioadele de conversie stabilite Fn 5artea A din prezenta AnexE cu
privire la plante Ci produse din plante.
$.#.$ 5rin derogare de la acest principiu, perioada de conversie poate fi redusE la un an pentru pECuni, traseele exterioare Ci
suprafeDele de exerciDii Fn aer liber, utilizate de speciile de animale pentru agrement Ci companie. AceastE perioadE poate fi
redusE la Case luni Fn cazul Fn care terenul respectiv nu a suferit recent tratamente cu alte produse Fn afara celor menDionate Fn
Anexa $ la prezentele norme. AceastE derogare se autorizeazE de organismele de inspecDie Ci certificare.
$.$ 2onversia animalelor Ci a produselor animaliere.
$.$.# "acE produsele animaliere sunt vGndute ca produse ecologice, animalele trebuie crescute conform regulilor stabilite Fn
prezentele norme pe o perioadE de timp de cel puDin:
a #$ luni pentru cabaline, bovine Ci bubaline pentru producDia de carne Ci Fn orice caz nu mai mult de trei sferturi din
durata lor de viaDE;
b * luni pentru rumegEtoare mici Ci pentru porci;
c * luni in cazul animalelor pentru producDia de lapte;
d #% sEptEmGni pentru pEsErile destinate producDiei de carne, ac!iziDionate Fnainte de a avea vGrsta de ' zile;
e * sEptEmGni pentru pEsErile destinate producDiei de ouE.
$.$.$ :ac excepDie de la punctul $.$.# viDeii Ci rumegEtoarele mici pentru producDia de carne, care sunt vGndute ca produse ecologice
dacE:
a provin din producDia extensivE;
b sunt crescute Fn unitEDi /ferme de producDie ecologicE pGnE Fn momentul vGnzErii sau sacrificErii, pentru o perioadE
minimE de * luni pentru viDei Ci $ luni pentru rumegEtoare mici;
c originea lor este Fn conformitate cu condiDiile de la punctul '.&, lit. d Ci e.
$.'. 2onversia simultanE
$.'.# 5rin derogare de la punctele $.$.#, &.$ Ci &.& cGnd existE conversie simultanE a unitEDii de producDie Fn totalitate, incluzGnd
animalele, pECunile Ci/sau orice teren utilizat pentru fura,area animalelor, perioada totalE de conversie combinatE pentru animale,
pECuni Ci/sau orice teren utilizat pentru fura,area animalelor, poate fi redusE la $& luni cu respectarea urmEtoarelor condiDii:
a derogarea se aplicE numai animalelor Ci descendenDilor lor care existau de,a Ci terenurilor utilizate pentru producerea
fura,elor, pECunilor, Fnainte de Fnceperea conversie;
b fura,ele provin Fn principal din aceiaCi unitate de producDie.
3. Originea animalelor
'.# In alegerea speciilor Ci a raselor, se Dine cont de capacitatea animalelor de a se adapta la condiDiile locale, de vitalitatea Ci
rezistenDa lor la boli. Rasele de animale sunt selectate cu prioritate din cele indigene pentru evitarea bolilor specifice sau
problemelor de sEnEtate asociate cGtorva rase sau specii utilizate Fn producDia intensivE.
'.$ Animalele trebuie sE provinE din unitEDi /ferme de producDie care respectE regulile de producDie stabilite Fn art. & Ci + din 4.7.>.
nr. '&/$%%% Ci Fn prezenta AnexE, privind diferitele tipuri de creCtere a animalelor. Acest sistem de producDie se aplicE pe toatE
durata de viaDE a acestor animale.
'.' 5rin derogare de la punctul '.$ animalele existente Fn unitEDile /fermele de producDie animalierE care nu respectE regulile din
prezentele norme, fac obiectul conversiei, cu aprobarea organismelor de inspecDie Ci certificare.
'.& 2u aprobarea organismelor de inspecDie Ci certificare, Fn condiDiile Fn care o cireadE sau o turmE este formatE pentru prima datE,
Ci Fn absenta de animale suficiente crescute dupE metoda de producDie ecologicE, animalele care nu sunt crescute ecologic se
introduc Fntr-o unitate ecologicE de creCtere a animalelor Fn urmEtoarele condiDii:
a puicuDele destinate producDiei de ouE trebuie sE aibE vGrsta pGnE la #( sEptEmGni;
b puii destinaDi producDiei de carne trebuie sE aibE maxim ' zile Fn momentul Fn care pErEsesc unitatea de producDie Fn
care au fost produCi;
c bivolii trebuie sE aibE maxim * luni;
d viDeii Ci mGn,ii crescuDi conform regulilor prezentelor norme imediat ce au fost FnDErcaDi Ci trebuie sE aibE maxim *
luni;
e mieii Ci iezii crescuDi conform regulilor prezentelor norme, imediat ce sunt FnDErcaDi, trebuie sE aibE maxim &+ zile;
f purceii trebuie crescuDi conform regulilor prezentelor norme imediat ce sunt FnDErcaDi, cGntErind maxim $+ )g;
'.+ ReFnnoirea sau reconstituirea cirezii sau turmei este autorizatE de organismul de inspecDie Ci certificare atunci cGnd nu sunt
disponibile animale crescute ecologic Ci Fn urmEtoarele condiDii:
a mortalitatea ridicatE a animalelor este cauzatE de boli sau catastrofe;
b puicuDele destinate producDiei de ouE trebuie sE aibE vGrsta maximE de #( sEptEmGni;
c puii de gEinE destinaDi producDiei de carne trebuie sE aibE maxim ' zile Ci porcii FnDErcaDi trebuie sE cGntEreascE maxim
$+ )g;
'.* In cazul Fn care nu sunt disponibile animalele crescute ecologic, reFnnoirea sau reconstituirea cirezii sau turmei se face anual cu
animale femele cu un maxim de #%. cabaline, bovine Ci bivoliDe adulte Ci $%. porcine, ovine Ci caprine adulte, cu autorizarea
organismelor de inspecDie Ci certificare.
'.3 5rocentele stabilite Fn derogarea de mai sus, nu se aplicE unitEDilor /fermelor de producDie care au un efectiv mai mic de #%
cabaline sau bovine sau mai puDin de + porcine, ovine sau caprine. 5entru aceste unitEDi, orice reFnnoire de genul celei
menDionate mai sus, este limitatE la maxim un animal pe an.
'.( Aceste procente pot fi mErite pGnE la &%., cu avizul organismelor de inspecDie Ci certificare dupE o extindere a creCterii
animalelor Fn cadrul unitEDii /fermei, sau dupE o sc!imbare a rasei sau dupE o noua specializare animalierE;
'.; 1asculii destinaDi reproducerii pentru creCtere sunt aduCi din unitEDi /ferme de producDie convenDionala cu condiDia ca ulterior
aceCtia sE fie crescuDi Ci !rEniDi conform regulilor stabilite Fn prezentele norme.
'.#% Animalele provenind din unitEDi /ferme care nu respectE prezentele norme, conform condiDiilor Ci restricDiilor stabilite Fn
punctele de la '.' la '.; de mai sus, trebuie sE respecte perioadele stabilite la punctul $.$.#, dacE produsele urmeazE a fi
vGndute ca provenind din producDia ecologicE; pe durata acestor perioade, toate regulile stabilite Fn prezentele norme trebuie
respectate.
'.## Atunci cGnd animalele sunt obDinute Fn unitEDi /ferme care nu respectE prezentele norme, se acordE o atenDie deosebitE mEsurilor
privind sEnEtatea animalelor. 4rganismele de inspecDie, Fn funcDie de condiDiile locale, pot aplica mEsuri speciale cum ar fi
sortarea Ci perioadele de carantinE.
4. 1ura2area
&.# :ura,area animalelor, este condiDie de calitate a producDiei, respectGnd cerinDele nutriDionale ale animalelor Fn diferite stadii ale
dezvoltErii lor. 5racticile de FngrECare sunt autorizate Fn mEsura Fn care sunt reversibile Fn orice stadiu al procesului de
creCtere. 9rEnirea Fn exces a animalelor este interzisE.
&.$ Animalele se !rEnesc cu fura,e obDinute din agricultura ecologicE.
&.' Animalele se cresc conform regulilor stabilite Fn prezenta AnexE, de preferat ele se !rEnesc cu fura,e produse Fn propria ferma
Ci, Fn cazul cGnd acest lucru nu este posibil, se utilizeazE fura,e din alte unitEDi /ferme care respectE regulile producDiei
ecologice.
&.& :ura,ul Fn conversie utilizat Fn raDiile medii este de maxim '%.. Atunci cGnd fura,ele Fn conversie provin dintr-o unitate proprie,
acest procent poate fi ridicat pGnE la *%..
&.+ :ura,area animalelor tinere se realizeazE pe bazE de lapte natural, de preferinDE lapte matern. Toate mamiferele trebuie !rEnite cu
lapte natural pe o perioadE de ' luni pentru bovine, bubaline Ci cabaline, &+ zile pentru ovine Ci caprine Ci &% zile pentru
porcine.
&.* "acE este cazul, A.N.5.8. indicE arealele sau regiunile unde se practicE trans!umanDa, fErE a aduce pre,udicii prevederilor
privind fura,area animalelor stabilite Fn aceastE AnexE.
&.3 5entru erbivore sistemele de creCtere se bazeazE pe utilizarea la maxim a pECunilor Fn funcDie de disponibilitatea acestora Fn
diferite perioade ale anului. 1inim *%. din materia uscatE din raDiile zilnice, trebuie sE cuprindE fura,e grosiere, proaspete sau
uscate, sau Fnsilozate. 4rganismele de inspecDie Ci certificare aprobE o reducere cu +% ., pentru animalele Fn lactaDie pe o
perioadE maximE de trei luni pentru fiecare lactaDie Fn parte.
&.( 5rin derogare de la punctul &.$ procentul maxim de fura,e convenDionale aprobat pe an, este de #%. pentru erbivore Ci de $% .
pentru alte specii. Aceste valori sunt calculate anual, Fn procente din materia uscatE a fura,elor de provenienDE agricolE.
5rocentul maxim aprobat de fura,e convenDionale Fn raDia zilnicE, cu excepDia perioadei de trans!umanDE, trebuie sE fie de $+.,
calculat ca procent din materia uscatE.
&.; 5rin derogare de la punctul &.(, cGnd producDia de fura,e este compromisE, ca urmare a condiDiilor meteorologice nefavorabile,
organismele de inspecDie Ci certificare aprobE pe o perioadE limitatE, pentru o anumitE zonE, folosirea unui procent mai mare
de fura,e convenDionale.
&.#% 5entru pEsEri, fura,ele utilizate Fn stadiul de FngrECare trebuie sE conDinE cel puDin *+. cereale.
&.## :ura,ele proaspete, uscate sau Fnsilozate trebuie adEugate la raDia zilnicE pentru porci Ci pEsEri.
&.#$ 5rodusele enumerate Fn Anexa $, 5artea ", punctele #.+ Ci '.#. se utilizeazE ca aditivi Ci ca auxiliari de fabricaDie pentru
Fnsilozare.
&.#' 1ateriile prime convenDionale care se utilizeazE ca fura,e de origine vegetalE, Fn fura,area animalelor sunt enumerate Fn Anexa
$, 5artea 2, punctul #, din prezentele norme, sub rezerva limitelor cantitative impuse Fn prezenta AnexE Ci ele sunt pregEtite
fErE utilizarea de solvenDi c!imici.
&.#& 1ateriile prime fura,ere de origine animalE cuprinse Fn Anexa $, 5artea 2, punctul $, se utilizeazE Fn !ranE sub rezerva
limitelor cantitative impuse Fn prezenta AnexE.
&.#+ 5entru satisfacerea cerinDelor nutriDionale ale animalelor, Fn fura,area animalelor se utilizeazE produsele enumerate Fn Anexa $,
5artea 2, punctul ', Minerale pentru furaje Ci 5artea ", punctul #.#, Oligoelemente, Ci punctul #.$, Vitamine, provitamine i
alte substane chimice cu efecte similare.
&.#* Numai produsele enumerate in Anexa $, 5artea ", punctul #.', Enzime, punctul #.&, Microorganisme, punctul #.*, Liani,
ageni anti-aglutinare i coagulant, punctul $, Anumite prouse utilizate !n alimentaia animalelor Ci punctul ', Au"iliari e
fabricaie pentru furaje se utilizeazE Fn fura,area animalelor Fn scopurile indicate pentru categoriile menDionate mai sus.
Antibioticele, coccidiostaticile, medicamentele de uz veterinar, stimulenDii de creCtere sau alte substanDe destinate stimulErii
creCterii sau producDiei, nu se utilizeazE Fn fura,area animalelor.
&.#3 6e interzice utilizarea organismelor modificate genetic Ci a derivatelor lor Fn obDinerea de fura,e, materii prime, fura,e compuse,
aditivi fura,eri, auxiliari de fabricaDie pentru fura,e Ci de alte produse utilizate Fn fura,area animalelor.
3. $revenirea /olilor *i tratamentul veterinar
+.# 5revenirea bolilor Fn producDia animalierE ecologicE se bazeazE pe urmEtoarele principii:
a selectarea corespunzEtoare a raselor sau speciilor de animale aCa cum este prezentat detaliat la punctul ' al prezentei
Anexe;
b aplicarea practicilor de creCtere a animalelor corespunzEtor cerinDelor fiecErei specii, Fncura,Gnd rezistenDa ridicatE la
boli Ci prevenirea infecDiilor;
c utilizarea fura,elor de calitate, asigurarea unei miCcEri curente Ci accesul la pECuni, Fn scopul stimulErii imunitEDii
naturale a animalului;
d asigurarea unei densitEDi corespunzEtoare a animalelor, evitGnd astfel supraaglomerarea Ci orice alte probleme de
sEnEtate ce pot rezulta din aceasta;
+.$ 5rincipiile stabilite mai sus trebuie sE limiteze problemele de sEnEtate ale animalelor, astfel FncGt sE se poatE controla Fn
principal prin prevenire.
+.' Atunci cGnd un animal se FmbolnEveCte sau este rEnit, acesta trebuie tratat imediat, Ci izolat Fn adEposturi corespunzEtoare.
+.& 7tilizarea medicamentelor de uz veterinar Fn creCterea animalelor prin metoda de producDie ecologicE se bazeazE pe respectarea
urmEtoarelor principii:
a produsele fitoterapeutice, produsele !omeopatice ca Ci oligoelementele Ci produsele enumerate Fn 5artea 2, punctul '
din Anexa $, se utilizeazE de preferinDE Fn locul medicamentelor de uz veterinar alopatice c!imice de sintezE sau
antibioticelor, cu condiDia ca ele sE aibE un efect terapeutic real pentru speciile de animale cErora li se adreseazE Ci
pentru starea de sEnEtate cEreia Fi este destinat tratamentul;
b atunci cGnd utilizarea produselor de mai sus n este eficientE sau dacE produsele nu sunt eficiente Fn combaterea unei
boli sau tratarea rEnilor Ci tratamentul animalelor este indispensabil pentru evitarea suferinDei sau c!inului
animalului, este posibil sE se recurgE la medicamentele veterinare alopatice c!imice de sintezE sau la antibiotice,
numai sub responsabilitatea medicului veterinar;
c utilizarea medicamentelor de uz veterinar alopate c!imice de sintezE sau a antibioticelor Fn tratamentele preventive
este interzisE.
+.+ In completarea principiilor de mai sus se aplicE urmEtoarele reguli:
a este interzisE utilizarea substanDelor de stimulare a creCterii sau a producDiei ca Ci utilizarea !ormonilor sau a altor
substanDe similare pentru controlul reproducerii sau Fn alte scopuri. 9ormonii se administreazE numai unui animal
determinat Fn cadrul unui tratament veterinar curativ;
b sunt autorizate tratamentele veterinare ale animalelor sau tratarea clEdirilor, ec!ipamentelor Ci instalaDiilor, conform
legislaDiei naDionale, inclusiv utilizarea de medicamente veterinare imunologice, atunci cGnd o afecDiune a fost
depistatE ca prezentE Fntr-o anumitE zonE Fn care este amplasatE unitatea /ferma de producDie.
+.* Atunci cGnd se utilizeazE medicamente de uz veterinar, se indicE clar tipul produsului, precum Ci detaliile privind diagnosticul,
posologia, metoda de administrare, durata tratamentului Ci termenul de retragere legal. Aceste informaDii trebuie comunicate
organismelor de inspecDie Ci certificare Fnainte ca animalele sau produsele animaliere sE fie comercializate ca produse
ecologice. Animalele tratate, trebuie sE fie clar identificate, individual Fn cazul animalelor mari, individual sau pe loturi, Fn
cazul pEsErilor Ci a animalelor mici.
+.3 5erioada de aCteptare Fntre ultima administrare, Fn condiDiile normale de utilizare a medicamentelor veterinare alopatice aplicate
unui animal, Ci producDia de produse alimentare provenind de la acest animal cu referire la modul de producDie ecologicE este
dublE faDE de perioada de aCteptare legalE sau Fn cazul Fn care aceastE perioadE nu este specificatE, ea este de minim &( de ore.
+.( "acE un animal sau un grup de animale primeCte Fntr-un an, douE sau maxim trei tratamente pe bazE de medicamente veterinare
alopatice c!imice de sintezE sau de antibiotice, cu excepDia vaccinurilor, tratamentelor pentru paraziDi Ci planurilor de eradicare
obligatorii, aceste animale sau produsele obDinute de la acestea, nu se pot vinde ca produse ecologice. Animalele respective
trebuie sE parcurgE perioada de conversie conform punctului $ al acestei Anexe, cu acordul organismului de inspecDie Ci
certificare.
4. 5anagementul cre*terii animalelor! transportului *i identificarea produselor animaliere
*.# 5ractici de creCtere a animalelor.
*.#.# Reproducerea animalelor crescute ecologic se bazeazE pe metode naturale. 8ste permisE inseminarea artificialE, dar alte forme
de reproducere artificialE sau asistatE sunt interzise.
*.#.$ 4peraDiile privind aplicarea benzilor elastice la cozile oilor, tEierea cozilor, tEierea dinDilor, retezarea ciocurilor Ci a coarnelor,
nu trebuie efectuate sistematic Fn fermele /unitEDile ecologice. 4 parte din aceste operaDii se autorizeazE de organismele de
inspecDie Ci certificare, din motive de siguranDa sau dacE ele urmEresc FmbunEtEDirea stErii de sEnEtate, bunEstarea sau igiena
animalelor. Aceste operaDii trebuie efectuate la vGrsta cea mai potrivitE de cEtre personal calificat, astfel FncGt suferinDa
animalelor sE fie redusE la minim.
*.#.' 2astrarea fizicE este permisE pentru asigurarea calitEDii produselor Ci menDinerea practicilor tradiDionale de producDie (de
exemplu, porcii pentru carne, tEuraCi, claponi etc. Ci numai Fn condiDiile stabilite Fn ultima frazE a punctului *.#.$.
*.#.& 8ste interzisE Dinerea animalelor Fn stare legatE. 5rin derogare de la acest principiu, organismele de inspecDie Ci certificare
autorizeazE aceastE practicE, pentru animalele individuale, Fn baza unei motivEri fEcute de operator privind necesitatea acestei
operaDii din motive de siguranDE sau de bunEstare Ci legarea se face numai pentru o perioadE de timp limitatE.
*.#.+ 5rin derogare de la prevederile stabilite la punctul *.#.& vitele se leagE Fn adEposturi, cu menDiunea ca sunt prevEzute plimbEri
ale acestora, iar creCterea se face respectGnd cerinDele de bunEstare cu aCternuturi de paie corespunzEtoare precum Ci
managementul individual. AceastE derogare se aprobE de organismele de inspecDie Ci certificare.
*.#.* 5rin derogare bovinele din fermele mici se leagE atunci cGnd nu este posibilE Dinerea acestora Fn grupuri, corespunzEtoare
cerinDelor comportamentului lor, cu condiDia ca ele sE aibE de cel puDin de douE ori pe sEptEmGna acces la pECuni, la traseele
exterioare Ci la suprafeDele de exerciDiu Fn aer liber. "erogarea se aprobE de organismele de inspecDie Ci certificare.
*.#.3 2Gnd animalele sunt crescute Fn grupuri, mErimea grupului se stabileCte Fn funcDie de stadiul lor de dezvoltare Ci de necesitEDile
comportamentale ale speciilor respective. 8ste interzisE Dinerea animalelor Fn condiDii sau sub diete care le provoacE anemie.
*.#.( 5entru pEsEri, vGrsta minimE de sacrificare este de: (# zile pentru gEini, #+% zile pentru claponi, &; zile pentru raDele 5e)ing,
3% zile pentru raDele femele 1uscovL, (& zile pentru raDele masculi 1uscovL, ;$ zile pentru raDele 1allards, ;& zile pentru
bibilici, #&% zile pentru curcani Ci pentru gGCtele pentru carne. In cazurile Fn care, operatorii nu aplicE aceste vGrste minime de
sacrificare, ei trebuie sE recurgE la rase cu creCtere lentE.
*.$ Transportul
*.$.# Transportul animalelor se efectueazE astfel FncGt sE limiteze stresul suferit de acestea. IncErcarea Ci descErcarea lor trebuie
efectuate cu gri,E Ci fErE a folosi nici un fel de stimulare electricE pentru a constrGnge animalele. 8ste interzisE utilizarea
oricEror tranc!ilizante alopatice, Fnainte Ci Fn timpul transportului.
*.$.$ 5GnE la sacrificare Ci Fn timpul acesteia animalele trebuie manipulate Fn aCa fel FncGt stresul lor sE fie redus la minimum.
*.' -dentificarea produselor animaliere.
*.'.# Animalele Ci produsele animaliere se identificE Fn toate stadiile de producDie, prelucrare, transport Ci comercializare.
7. 6ngr*mintele provenite de la animale
3.# 2antitatea totalE de FngrECEminte pe unitate /fermE nu poate depECi ec!ivalentul a #3% )g azot pe an /!ectar de suprafaDa agricolE
utilizatE, cantitate specificatE Fn Anexa $ la prezentele norme. Acolo unde este cazul, densitatea totalE a animalelor se reduce
pentru a evita depECirea limitei de mai sus.
3.$ 5entru determinarea densitEDii corespunzEtoare a animalelor menDionate mai sus, unitEDile de vitE mare ec!ivalente cu #3% )g
azot/!a/an pe suprafaDE agricolE utilizatE pentru diferite categorii de animale se stabilesc de A.N.5.8. luGnd ca referinDE datele
din Anexa 3.
3.' 4rice abatere de la aceste valori trebuie ,ustificatE. AceastE cerinDE se referE doar la calcularea numErului maxim de animale Fn
scopul asigurErii nedepECirii limitei de #3% )g azot de FngrECEmGnt pe an/!ectar. Aceasta fErE a aduce pre,udicii densitEDii
animaliere pentru sEnEtatea Ci bunEstarea acestora, dupE cum a fost stabilit Fn 5artea B, punctul ( Ci Fn Anexa (.
3.& 7nitEDile /fermele agricole ecologice stabilesc colaborEri cu alte unitEDi /ferme, care respectE prevederile prezentelor norme, Fn
scopul distribuirii surplusului de FngrECEminte rezultate din producDia ecologicE. =imita maximE de #3% )g azot de
FngrECEminte pe an/!ectar de suprafaDE agricolE utilizatE se calculeazE cu acordul tuturor unitEDilor /fermelor de producDie
ecologicE implicate Fntr-o astfel de cooperare.
3.+ 6e pot stabili limite mai mici decGt cele specificate Fn punctele de la 3.# la 3.&, luGnd Fn considerare caracteristicile suprafeDei
respective, aplicarea altor FngrECEminte pe bazE de azot suprafeDei respective Ci preluarea azotului din sol de cEtre culturi.
3.* 8c!ipamentele destinate depozitErii FngrECEmintelor provenite de la animale trebuie sE aibE capacitatea de a Fmpiedica poluarea
apei prin scurgeri directe sau prin scurgeri Ci infiltrEri Fn sol.
3.3 5entru a asigura o buna administrare a FngrECEmintelor, capacitatea ec!ipamentelor destinate depozitErii FngrECEmintelor
provenite de la animale trebuie sE depECeascE capacitatea de depozitare a acestora necesarE pentru perioada cea mai lungE a
anului, cGnd se poate FntGmpla ca folosirea FngrECEmintelor pentru sol sE fie necorespunzEtoare, fie cGnd folosirea acestora este
nepotrivitE, Fn cazurile Fn care unitatea de producDie este amplasatE Fntr-o zonE desemnatE sensibilE la nitraDi.
7. 8onele de mi*care li/er *i adposturile animalelor
(.# 5rincipii generale
(.#.# 2ondiDiile de adEpostire a animalelor trebuie sE corespundE cerinDelor lor biologice, fiziologice Ci etologice. AdEposturile
trebuie sE fie bine izolate termic, ventilate natural Ci iluminate astfel FncGt sE asigure animalelor un microclimat de confort, cu
temperaturE Ci umiditate optime, curenDi de aer adecvaDi, iar concentraDia de gaze, nivelul de pulberi Ci aeromicroflora sE se
Fncadreze Fn normele de igienE.
(.#.$ 6paDiile Fn aer liber, suprafeDele de exerciDii Fn aer liber sau traseele exterioare trebuie sE ofere, Fn funcDie de condiDiile
meteorologice locale Ci de rasele respective, o protecDie suficientE Fmpotriva ploii, vGntului, soarelui Ci temperaturilor extreme.
(.$ "ensitatea de populare a animalelor Ci masuri pentru evitarea pECunatului excesiv.
(.$.# AdEpostirea animalelor nu este obligatorie Fn zonele unde condiDiile climatice corespunzEtoare permit ca animalele sE fie
Dinute Fn mediul exterior.
(.$.$ "ensitatea animalelor Fn adEposturi trebuie sE garanteze confortul Ci bunEstarea animalelor Fn funcDie de rase Ci de vGrsta
animalelor. Trebuie avute Fn vedere nevoile comportamentale ale animalelor, mErimea grupului Ci sexul animalelor. "ensitatea
optimE trebuie sE asigure bunEstarea animalelor punGndu-le la dispoziDie un spaDiu suficient pentru a sta Fn picioare natural,
pentru a se aCeza cu uCurinDE, pentru a se Fntoarce, pentru a-Ci face toaleta, pentru a putea sta Fn toate poziDiile Ci a face miCcEri
naturale cum ar fi sE FntindE Ci sE dea din aripi.
(.$.' 6uprafeDele minime ale adEposturilor Ci ale spaDiilor de exerciDiu Fn aer liber Ci alte caracteristici locale de adEpostire destinate
diferitelor specii Ci categorii de animale sunt stabilite Fn Anexa ( la prezentele norme.
(.$.& In aer liber, densitatea de populare a animalelor care se gEsesc pe pECuni sau pe alte fGneDe, terenuri umede sau ierboase sau
alte !abitate naturale sau seminaturale, trebuie sE fie suficient de scEzutE pentru a evita erodarea solului Ci exploatarea
excesivE a vegetaDiei.
(.$.+ AdEposturile, Darcurile, ec!ipamentele Ci ustensilele trebuie sE fie curEDate Ci dezinfectate astfel FncGt sE previnE toate infecDiile
FncruciCate Ci dezvoltarea organismelor purtEtoare de boli. Numai produsele enumerate Fn Anexa $, 5artea 8 a prezentelor
norme se utilizeazE pentru curEDirea Ci dezinfecDia clEdirilor Ci instalaDiilor. :ecalele, urina Ci !rana nemGncatE sau dispersatE
trebuie FnlEturate ori de cGte ori este necesar pentru a reduce la minim mirosurile Ci pentru a evita atragerea insectelor Ci a
rozEtoarelor.
7.3 5amiferele
(.'.# 2onform prevederilor de la punctul +.', mamiferele trebuie sE aibE acces la pECuni, la suprafeDele de exerciDiu sau la traseele
exterioare, care sunt parDial acoperite Ci trebuie sE utilizeze aceste zone atGt timp cGt starea fiziologicE a animalului, condiDiile
meteorologice Ci starea terenului o permit, cu excepDia cazurilor Fn care cerinDele naDionale privind problemele specifice de
poliDie sanitarE le interzice. 8rbivorele au acces la pECuni ori de cGte ori condiDiile permit aceasta.
(.'.$ In cazurile Fn care erbivorele au acces la pECuni Fn perioada de pECunat iar sistemul de adEpostire pe timp de iarna oferE
libertate de miCcare animalelor, obligaDia de a prevedea suprafeDe de exerciDiu Fn aer liber sau de alergare Fn cGmp desc!is pe
timpul iernii poate fi amGnatE.
(.'.' :ErE a obstrucDiona ultima frazE a punctului (.'.#, taurii Fn vGrsta de peste un an trebuie sE aibE acces la pECuni sau la
suprafeDele de exerciDiu Fn aer liber sau la traseele exterioare.
(.'.& 5rin derogare de la punctul (.'.#, faza finalE de FngrECare a bovinelor, porcinelor, suinelor, Ci ovinelor pentru producDia de
carne are loc Fn stabulaDie cu menDiunea cE aceste perioade Fn care animalele stau Fn adEpost sE nu fie mai mare de o cincime
din durata lor de viaDE Ci nu mai mult de trei luni.
(.'.+ AdEposturile animalelor trebuie sE aibE podele netede, dar nu alunecoase. 1inim ,umEtate din suprafaDa totalE a podelelor
trebuie sE fie solidE Ci sE nu fie alcEtuite din sting!ii sau podea tip grEtar.
(.'.* AdEposturile animalelor trebuie sE fie prevEzute cu o suprafaDE de culcare Ci de odi!nE confortabilE, curatE Ci uscatE suficient
de mare, avGnd o alcEtuire solidE. 6uprafaDa de odi!nE este prevEzuta cu suprafeDe de culcare uscate Ci acoperite cu aCternut de
paie. ACternutul poate fi constituit din paie sau din alte materiale naturale corespunzEtoare. ACternutul poate fi ameliorat Ci
FmbunEtEDit cu produse minerale autorizate ca FngrECEmGnt Fn agricultura ecologicE conform Anexei $, 5artea A la prezentele
norme.
(.'.3 In creCterea viDeilor, toate exploataDiile fErE excepDie trebuie sE respecte legislaDia naDionalE privind protecDia acestora.
AdEpostirea viDeilor mai mult de o sEptEmGna Fn boxe individuale este interzisE.
(.'.( In ceea ce priveCte creCterea porcilor, toate exploataDiile trebuie sE respecte dispoziDiile naDionale, stabilind norme minimale
relative la protecDia porcilor. 6croafele trebuie sE fie menDinute Fn grupuri, cu excepDia ultimei perioade de gestaDie Ci pe durata
perioadei de alEptare. 5urceii nu se Din Fn adEposturi cu suprafeDe netede sau Fn cuCti. 6uprafeDele de exerciDiu Fn aer liber,
trebuie sE permitE animalelor sE-Ci satisfacE nevoile lor naturale Ci de rGmat. In scopul acestei ultime activitEDi pot fi utilizate
diferite substraturi.
7.4 $srile
(.&.# 5EsErile trebuie crescute pe sol Ci nu pot fi Dinute Fn cuCti.
(.&.$ 5EsErile de apE trebuie sE aibE acces la un pGrGu, eleCteu sau lac, de fiecare datE cGnd condiDiile meteorologice permit Fn scopul
respectErii cerinDelor privind bunEstarea animalelor Ci condiDiile de igienE.
(.&.' AdEposturile pentru toate pEsErile trebuie sE FndeplineascE urmEtoarele condiDii minime:
a minim o treime din suprafaDa podelei trebuie sE fie solidE Ci nu trebuie sE fie alcEtuita din sting!ii sau podea tip grEtar.
5odelele se acoperE cu un aCternut din paie, talaC, nisip sau rumeguC;
b Fn adEposturile avicole pentru gEinile ouEtoare, o parte suficientE a suprafeDei necesare gEinilor trebuie sE fie destinatE
colectErii de,ecDiilor;
c ele trebuie sE fie prevEzute cu locuri de cocoDat, de lungime corespunzEtoare Ci Fn numEr corespunzEtor importanDei
grupului Ci a taliei pEsErilor, aCa cum este prevEzut Fn Anexa ( la prezentele norme;
d ele trebuie sE dispunE de trape de intrare-ieCire, de mErime adecvatE Ci sE aibE o lungime combinatE de mai puDin de &
m pe #%% mp suprafaDE a adEpostului. :iecare adEpost pentru pEsEri cuprinde pGnE la: &(%% gEini; '%%% gEini
ouEtoare; +$%% bibilici; &%%% raDe femele 1uscovL sau 5e)in; '$%% raDe masculi 1uscovL sau 5e)in sau alte raDe;
$+%% claponi, gGCte sau curcani. 6uprafaDa totalE utilizabilE a adEposturilor pentru pEsEri, destinate producDiei de
carne pe Fntreaga unitate de producDie, nu trebuie sE depECeascE #*%% mp.
(.&.& 5entru gEinile ouEtoare, lumina naturalE se completeazE cu lumina artificialE pentru a se asigura zilnic un maximum de #* ore
de luminozitate, cu o perioadE continuE de odi!nE nocturnE de cel puDin opt ore.
(.&.+ 5EsErile trebuie sE aibE acces la trasee exterioare, de fiecare datE cGnd vremea permite Ci de cGte ori este posibil, pentru cel
puDin o treime din durata vieDii lor. Aceste suprafeDe de alergare Fn aer liber trebuie sE fie acoperite cu vegetaDie Ci prevEzute cu
instalaDii de protecDie Ci sE permitE pEsErilor acces liber la un numEr corespunzEtor de ,g!eaburi cu apE Ci !ranE.
(.&.* "in motive de sEnEtate, adEposturile trebuie sE fie total golite Fntre fiecare ciclu de creCtere a pEsErilor. In timpul acestei
perioade, adEposturile Ci instalaDiile trebuie sE fie curEDate Ci dezinfectate. =a sfGrCitul fiecErui ciclu de creCtere a unui grup de
pEsEri, suprafeDele de alergare trebuie sE rEmGnE goale pentru a permite refacerea vegetaDiei Ci din motive de sEnEtate. Aceste
cerinDe nu se aplicE grupurilor mici de pEsEri care nu sunt Dinute Fn Darcuri Ci care sunt libere.
". #picultura *i produsele apicole
1. $rincipii generale
#.# Apicultura este o activitate importantE care prin acDiunea de polenizare a albinelor contribuie la protecDia mediului ambiant Ci la
creCterea producDiei agro-forestiere.
#.$ 2alificarea produselor apicole ca fiind obDinute dupE metoda de producDie ecologicE este strGns legatE de tratamentele aplicate
stupilor cGt Ci de calitatea mediului Fncon,urEtor. AceastE calificare a produsului ca produs ecologic depinde Fn egalE mEsurE
de condiDiile de extracDie, de prelucrare Ci depozitare a produselor apicole.
#.' In cazurile Fn care un operator administreazE mai multe unitEDi apicole aflate Fn aceeaCi zonE, toate unitEDile trebuie sE respecte
cerinDele din prezentele norme. 5rin derogare de la acest principiu, un operator poate exploata unitEDi care nu respectE
dispoziDiile prezentelor norme cu condiDia sE fie Fndeplinite toate cerinDele, cu excepDia celor stabilite la punctul &.$ privind
amplasarea stupilor. In aceastE situaDie FnsE produsul nu se comercializeazE ca produs ecologic.
2. $erioada de conversie
$.# 5rodusele apicole se vGnd cu referire la modul de producte ecologicE, dacE se respectE regulile de producDie stabilite Fn art. & Ci +
din 4.7.> nr.'&/$%%% Ci Fn prezentele norme, pe o duratE de maxim un an. 5e durata perioadei de conversie, ceara se FnlocuieCte
conform prevederilor stabilite la punctul (.'.
3. Originea al/inelor
'.# In alegerea raselor de albine trebuie sE se DinE cont de capacitatea acestora de a se adapta la condiDiile locale, de vitalitatea Ci
rezistenDa lor la boli. 6e preferE utilizarea soiurilor europene de Apis mellifera Ci ecotipurile lor locale.
'.$ 6tupii trebuie sE fie constituiDi prin divizarea familiilor sau prin ac!iziDionarea de roiuri sau stupi de la unitEDile care respectE
prevederile menDionate Fn prezentele norme.
'.' 2u acordul organismelor de inspecDie Ci certificare, stupii existenDi Fn unitatea de producDie Ci care nu respectE regulile din
prezentele norme se convertesc.
'.& 4rganismele de inspecDie Ci certificare acordE derogare pentru reconstituirea stupilor, Fn absenDa stupilor, sau Fn cazuri speciale
ca: mortalitEDi ridicate cauzate de boli, catastrofe naturale, dar cu condiDia respectErii perioadei de conversie.
'.+ 4rganismele de inspecDie Ci certificare acordE derogare pentru renovarea stupilor, la #%. pe an din mEtcile Ci roiurile care nu
respectE prezentele norme, care sunt Fncorporate Fn unitatea de producDie ecologicE, cu condiDia ca mEtcile Ci roiurile respective
sE fie aCezate Fn stupi cu faguri sau cu baza de faguri proveniDi de la unitEDile de producDie ecologicE. In acest caz, nu se aplicE
perioada de conversie.
4. #mplasarea stupilor
&.# 4rganismele de inspecDie Ci certificare delimiteazE regiuni sau zone Fn care activitEDile apicole care respectE prezentele norme nu
sunt practicabile. Apicultorul va furniza organismelor de inspecDie Ci certificare o !arta la o scarE corespunzEtoare privind
amplasarea stupilor, aCa cum este prevEzut Fn Anexa ', 5artea A.#, punctul $, lit. a. Atunci cGnd aceste arii nu sunt identificate,
apicultorul este obligat sE furnizeze organismelor de inspecDie Ci certificare documentele Ci ,ustificErile necesare, incluzGnd Ci
analizele care sE demonstreze cE ariile accesibile coloniilor sale Fndeplinesc condiDiile din prezentele norme.
&.$ Amplasarea stupinelor trebuie:
a sE garanteze cE albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secreDii dulci, de polen precum Ci acces la
apa;
b sE garanteze cE pe o razE de ' )m de ,ur Fmpre,urul amplasamentului stupilor, sursele de polen Ci nectar sE fie
constituite esenDial din culturi obDinute prin metode ecologice Ci /sau din flora spontanE, conform art. & Ci + din
4.7.>. nr. '&/$%%% Ci prezentei Anexe, sau de la culturi care nu respectE prezentele norme, dar sunt supuse la
tratamente ce au incidenDe scEzute asupra mediului.
c sE menDinE o distanta suficientE faDE de toate sursele de producDie neagricole care pot produce poluare. 4rganismele de
inspecDie Ci certificare stabilesc mEsuri suplimentare pentru asigurarea acestei cerinDe.
3. #limentaia al/inelor
+.#. =a sfGrCitul sezonului de producDie, Fn stupi trebuie lEsate rezerve de miere Ci de polen suficiente pentru a supravieDui Fn timpul
iernii.
+.$. AlimentaDia artificialE a coloniilor este permisE Fn cazurile Fn care supravieDuirea familiilor de albine este compromisE de
condiDiile climatice nefavorabile. AlimentaDia artificialE trebuie sE fie constituitE din miere obDinutE din apicultura ecologicE
provenind de preferinDE din aceeaCi unitate /fermE de producDie ecologicE.
+.'. 4rganismele de inspecDie Ci certificare, prin derogare de la punctul +.$. pot autoriza, Fn !rEnirea artificialE utilizarea siropului de
za!Er sau a melasei obDinute din agricultura ecologicE, Fn locul mierii produse ecologic, Fn special Fn cazul Fn care condiDiile
climatice provoacE cristalizarea mierii.
+.&. -nformaDiile de mai ,os vor fi introduse Fn registrul prisEcilor, Fn spaDiul destinat !rEnirii artificiale: tipul produsului, datele,
cantitEDile Ci stupii Fn care se utilizeazE
+.+. 7tilizarea altor produse Fn afara celor indicate la punctul +.#. pGnE la punctul +.'. nu se autorizeazE Fn apicultura care respectE
prezentele norme.
+.*. AlimentaDia artificialE a albinelor este permisE pe durata perioadei situatE Fntre ultima recoltE de miere Ci cu #+ zile Fnainte de
Fnceputul recoltErii mierii din anul urmEtor.
4. $revenirea /olilor *i tratamentele veterinare
*.#. -n apiculturE prevenirea bolilor trebuie sE corespundE urmEtoarelor principii:
a selectarea de rase rezistente;
b aplicarea unor practici favorizGnd o bunE rezistenDE la boli Ci prevenirea infecDiilor, ca de pildE: Fnnoirea regulatE a
mEtcilor, controlul sistematic al stupilor pentru a detecta orice formE de boalE, controlul puietului mascul din
familiile de albine, dezinfectarea materialelor Ci ec!ipamentelor la intervale regulate, distrugerea materialelor sau a
surselor de contaminare, reFnnoirea regulatE a cerii de albine Ci constituirea unor rezerve suficiente de miere Ci
polen Fn familiile de albine.
*.$. Atunci cGnd s-au luat toate masurile preventive menDionate mai sus, iar coloniile se FmbolnEvesc sau se infecteazE, ele trebuie
tratate imediat Ci, dupE caz, mutate Fn stupi de izolare.
*.'. 7tilizarea de medicamente veterinare Fn apiculturE conform metodelor de producDie ecologicE, trebuie sE respecte urmEtoarele
principii:
a sa fie utilizate Fn conformitate cu dispoziDiile naDionale;
b produsele fitoterapeutice Ci !omeopatice trebuie sE fie utilizate de preferinDa Fn raport cu produsele alopate sintetizate
c!imic, cu condiDia ca ele sE aibE un efect terapeutic real asupra bolii la care se aplica tratamentul;
c cGnd utilizarea produselor menDionate mai sus, se dovedeCte ineficientE Fn combaterea unei boli sau a unei infecDii care
riscE sE distrugE coloniile, se poate recurge la medicamente alopatice c!imice de sintezE, sub responsabilitatea
medicului veterinar sau a altor persoane autorizate, fErE a aduce pre,udicii principiilor stabilite la lit. a Ci b de mai
sus;
d este interzisE utilizarea medicamentelor veterinare alopatice c!imice de sintezE, Fn tratamentele preventive;
e prin derogare de la punctul *.', lit. a, utilizarea acidului formic, acidului lactic, acidului acetic Ci acidului oxalic,
precum Ci a urmEtoarelor substanDe: mentolul, timolul, eucaliptolul sau camforul sunt utilizate numai Fn cazurile de
infestare cu Varroa jacobsoni.
*.&. 4rganismele de inspecDie Ci certificare autorizeazE Ci alte tratamente veterinare sau tratamentele aplicate familiilor de albine,
fagurilor etc., impuse de legislaDia naDionalE.
*.+. In timpul perioadei de tratament Fn care se administreazE produse alopatice c!imice de sintezE, coloniile tratate trebuie sE fie
mutate Fn stupi de izolare Ci toatE ceara trebuie sE fie FnlocuitE cu cearE care corespunde cu principiile din prezentele norme.
7lterior, se aplicE coloniilor Fn cauzE o perioadE de conversie de un an.
*.*. 2erinDele menDionate la punctul anterior nu se aplicE produselor menDionate Fn punctul *.', lit. e.
*.3. Atunci cGnd medicamentele de uz veterinar se folosesc se noteazE clar tipul produsului ca Ci detaliile de diagnostic, de
posologie, modul de administrare, durata tratamentului Ci perioada de aCteptare legalE. Aceste informaDii se comunicE
organismelor de inspecDie Ci certificare Fnainte de comercializarea produselor, ca produse obDinute dupE metoda de producDie
ecologicE.
7. $ractici de management apicol *i identificare
3.#. 6e interzice distrugerea albinelor din faguri ca metodE asociatE de recoltare a produselor apicole.
3.$. 1utilarea albinelor ca de pildE retezarea aripilor mEtcilor este interzisE;
3.'. 6e permite Fnlocuirea mEtcilor prin uciderea mEtcii vec!i.
3.&."istrugerea puietului mascul nu este permisE decGt pentru a limita infecDia cu Varroa jacobsoni.
3.+. 8ste interzisE utilizarea de repulsivi c!imici de sintezE Fn timpul operaDiunilor de extracDie a mierii.
3.*. <ona Fn care sunt amplasaDi stupii se FnregistreazE odatE cu identificarea stupilor. 4rganismele de inspecDie Ci certificare trebuie
informate de orice deplasare a lor, Fntr-un termen stabilit de comun acord.
3.3. In scopul garantErii operaDiunilor se acordE o atenDie deosebitE extracDiei, prelucrErii Ci depozitErii produselor apicole. Toate
masurile luate pentru conformitatea cu prezentele norme vor fi Fnregistrate.
3.(. 8liminarea straturilor superioare de cearE Ci operaDiunile de extracDie a mierii se consemneazE Fn registrul fiecErui stup.
7. "aracteristicile stupilor *i a materialelor utiliate in apicultura
(.#. 6tupii se confecDioneazE din materiale naturale, care nu prezintE risc de contaminare pentru mediul Fncon,urEtor sau pentru
produsele apicole.
(.$. 2u excepDia produselor menDionate la punctul *.', lit. e, Fn interiorul stupilor se folosesc doar produse naturale ca: propolis,
cearE Ci uleiuri vegetale .
(.'. 2eara de albine pentru noile rame provine de la unitEDile de producDie ecologicE. 5rin derogare, Fn special pentru FnfiinDarea de
noi stupi Ci pe durata perioadei de conversie, ceara de albine care nu provine din aceste unitEDi poate fi permisE, Fn situaDii
excepDionale, cGnd pe piaDE nu existE cearE de albine produsE ecologic Ci cu condiDia ca aceasta sE provinE din opercule, numai
cu aprobarea organismelor de inspecDie Ci certificare.
(.&. 8ste interzisE extracDia mierii din faguri care conDin puiet.
(.+. 5entru protecDia materialelor, Fmpotriva organismelor dEunEtoare se utilizeazE doar produsele enumerate Fn Anexa $, 5artea B,
secDiunea --.
(.*. 8ste permisE aplicarea de tratamente fizice, ca de pildE flacEra directE.
(.3. 5entru curEDarea Ci dezinfectarea materialului, a clEdirilor, a ec!ipamentelor, a ustensilelor Ci a tuturor produselor utilizate Fn
apiculturE se folosesc numai produsele enumerate Fn Anexa $, 5artea 8.
Ane"a # la $orme

PRODU'E PERMI'E A 'E UTILI(A )N AGRICULTURA ECOLOGICA

$artea #. 1ertiliatori *i amelioratori ai solului

2ondiDiile generale aplicabile tuturor produselor enumerate mai ,os, se utilizeazE, Fn conformitate cu dispoziDiile din Anexa # Ci cu
prevederile legislative naDionale privind fertilizatorii Ci amelioratorii solului.

Denumirea Descriere! cerine privind compoiia! condiii de utiliare
5roduse compuse sau conDinGnd numai
materialele din lista de mai ,os:
>unoi de gra,d de la animale Ci pEsEri
5rodus constituit dintr-un amestec de bElegar Ci materii vegetale.
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
-ndicarea speciilor de animale
5rovenite din creCtere extensivE.
>unoi de gra,d uscat Ci gunoi de pEsEri
des!idratat
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
-ndicarea speciilor de animale.
5rovenite din creCtere extensivE.
>unoi de gra,d compostat, solid, inclusiv gunoi
de pEsEri compostat
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
-ndicarea speciilor de animale
8xcremente de animale sub forma lic!ida
(urina, noroi cu urina
6e folosesc numai dupE o fermentare controlatE, sau cu o diluDie
corespunzEtoare.
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
6unt interzise produsele din fermele convenDionale.
2ompost din resturi mena,ere "eCeuri mena,ere, triate, compostate.
Numai de origine vegetalE Ci animalE, produse Fntr-un sistem de colectare
selectivE.
2oncentraDia maxima Fn mg/)g materie uscatE: cadmiu %,3; cupru 3%; nic!el $+;
plumb &+; zinc $%%; mercur %,&; crom (total 3%; crom (A- %.
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
Turba 7tilizare limitatE Fn !orticulturE (legumiculturE, floriculturE, arboriculturE,
pepiniere.
Argile
2ompost rezultat de la cultura ciupercilor 2ompoziDia iniDialE a substratului trebuie sE conDinE doar produsele din prezenta
listE.
2ompost de rame NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
Denumirea Descriere! cerine privind compoiia! condiii de utiliare
>uano NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
Amestec compostat de materii vegetale. NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
5rodusele sau subprodusele de origine animalE
menDionate mai ,os:
fEina de sGnge; fEina de copite; fEina de coarne;
fEina de oase sau fEina din oase degelatinate;
cErbuni animali; fEina de peCte; fEina de carne;
fEina de pene; lGna; blana; pEr.
5roduse lactate
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
5roduse Ci subproduse organice de origine
vegetalE pentru FngrECEminte (de exemplu: fEina
din turte de oleaginoase, radicele de malD
Alge Ci produsele din alge Numai dacE sunt obDinute prin:
#. 5rocedee fizice prin des!idratare, congelare Ci mEcinare.
$. 8xtracDie cu apE sau cu soluDii apoase acide Ci/sau bazice.
'. :ermentaDie.
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
RumeguC Ci resturi lemnoase "in lemn netratat c!imic dupE taiere.
6coarDE de copaci compostatE "in lemn netratat c!imic dupE taiere.
2enuCE de lemn "in lemn netratat c!imic dupE taiere.
:osfat natural 2onDinut Fn cadmiu inferior sau egal cu ;% mg/)g de 5$ 4+
:osfat aluminocalcic. 2onDinut Fn cadmiu inferior sau egal cu ;% mg/)g de 5$4+.
7tilizare limitatE pe solurile bazice (p9M3,+.
<guri de fosfaDi NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
6are brutE de potasiu ()ainit, silvinit NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
6ulfat de potasiu care conDine sare de magneziu NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
"erivat al sErii brute de potasiu
"ro,dii de la distilare 8xclus distilatele amoniacale
2arbonat de calciu de origine naturalE (calcar,
piatrE de var, roci calcice, cretE, cretE fosfatatE,
etc..
2arbonat de calciu Ci magneziu de origine
naturalE (cretE magnezicE, roci calcice Ci
magnezice mEcinate
6ulfat de magneziu (Nieserit Numai de origine naturalE
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare.
6oluDie de clorurE de calciu Tratamente foliare la pomi dupE identificarea unor carenDe Fn calciu
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
6ulfat de calciu (gips Numai de origine naturalE
5roduse reziduale de la fabricarea za!Erului NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
6ulf elementar NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
4ligoelemente (bor, cupru, fier, magneziu,
molibden, zinc
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
2lorurE de sodiu Numai sare din minE
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
5udrE de roci
$artea .. $esticide
1. $roduse de u fitosanitar
2ondiDiile generale aplicabile pentru toate produsele compuse din substanDele active sau conDinGnd substanDele active de mai ,os
sunt: sE se utilizeze Fn conformitate cu dispoziDiile din Anexa # Ci cu prevederile legislaDiei naDionale privind produsele de uz
fitosanitar Ci anume: =egea nr. +/#;($ privind protecDia plantelor cultivate Ci a pEdurilor Ci regimul pesticidelor Ci =egea nr.(+/#;;+
care aprobE 4rdonanDa nr. &/#;;+ privind fabricarea, comercializarea Ci utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea
bolilor, dEunEtorilor Ci buruienilor Fn agriculturE Ci silviculturE.
%. 9u/stane de origine animal sau vegetal
Denumirea Descriere! cerine privind compoiia! condiii de utiliare
5roduse pe baza de Azairachta inica -nsecticid
Autorizat numai pentru plantele mamE pentru producerea de seminDe Ci
pentru formele parentale pentru producerea de alte materiale de reproducere
vegetativE la plantele ornamentale.
2eara de albine Agent de vindecare la tEieri Ci altoiri
>elatina -nsecticid
5roteine !idrolizate Agent de atragere
Numai pentru aplicaDii autorizate Fn combinaDie cu alte produse din Anexa $,
5artea B
=ecitina :ungicid
8xtract (soluDie apoasE de $icotiana tabacum -nsecticid
7tilizat numai Fmpotriva afidelor la pomii fructiferi
7tilizat la culturile de legume Fn caz de atac puternic
6e foloseCte limitat la Fnceputul perioadei de vegetaDie
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
7leiuri vegetale (menta, in, c!imen -nsecticid, acaricid, fungicid, in!ibator al germinaDiei
5reparate de piretrine extrase din %hr&santhemum
cinerariaefolium
-nsecticid
5reparate din Ouassia amara -nsecticid, agent de respingere
5reparate din 'erris spp(, Loncho-carpus spp( Ci
%ube Ci )erphrosia spp.
-nsecticid
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
%%. 5icro-organisme utiliate :n lupta /iologic contra paraiilor
Denumirea Descriere! cerine privind compoiia! condiii de utiliare
1icroorganisme (bacterii, viruCi, fungi
8x.: *acillus thuringensis, +ranulosis virus, etc.
Numai produse care nu sunt modificate genetic
%%%. 9u/stane utiliate numai pentru capcane *i;sau distri/uitoare
2ondiDii generale: capcanele Ci/sau distribuitoarele trebuie sE previnE rEspGndirea substanDelor Fn mediul Fncon,urEtor Ci contactul
direct Fntre substanDe Ci culturi, iar dupE utilizare ele se adunE se FndepErteazE pentru a elimina orice risc de poluare.

Denumirea Descriere! cerine compoiionale! condiii de utiliare
:osfat diamonic Agent de atragere
Numai pentru capcane
1etalde!ida 1oluscocid
Numai pentru capcane conDinGnd un agent de respingere Ci pentru speciile de
animale superioare
:eromoni -nsecticid, agent de atragere pentru capcane Ci distribuitoare
5iretroizi -nsecticid
Numai pentru capcane cu substanDe de atragere specifice
6e va folosi Fmpotriva *atrocera oleae Ci %eratitis capitata ,ie
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
%). #lte su/stane! folosite tradiional in agricultura ecologic
Denumirea Descriere! cerine privind compoiia! condiii de utiliare
2upru sub formE de !idroxid de cupru, oxiclorurE de
cupru, sulfat de cupru (tribazic, oxid cupros
:ungicid
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
8tilen 5entru postmaturarea bananelor
6are de potasiu a acizilor graCi (sEpun moale -nsecticid
Alaun de potasiu 5entru Fncetinirea coacerii bananelor
5olisulfura de calciu :ungicid, insecticid, acaricid
7lei de parafina -nsecticid, acaricid
7leiuri minerale -nsecticid, fungicid
Numai pentru pomi fructiferi, viDE de vie Ci culturi tropicale.
NecesitE autorizarea de cEtre organismele de inspecDie Ci certificare
5ermanganat de potasiu :ungicid, bactericid
Numai pentru pomi fructiferi, mEslini Ci viDE de vie.
Nisip de cuarD Agent de respingere
6ulf :ungicid, acaricid, agent de respingere

2. $roduse pentru com/aterea duntorilor *i a /olilor :n adposturile *i spaiile amena2ate pentru cre*terea animalelor.
6e vor utiliza produsele cuprinse la punctul # din prezenta AnexE.
$artea ". 5aterii prime pentru prepararea fura2elor
$artea D. #ditivi alimentari pentru animale! anumite su/stane utiliate :n alimentaia animalelor *i au<iliari de fa/ricaie
utiliai pentru fura2e.
1. #ditivi alimentari

1.1. Oligoelemente0
8 # :ier: carbonat feros (--; sulfat feros (-- mono!idrat ; oxid feric (---
8 $ -od: iodat de calciu, an!idru; iodat de calciu, !exa!idrat; iodura de potasiu
8 ' 2obalt: sulfat de cobalt (--, mono!idrat Ci/sau !epta!idrat; carbonat bazic de cobalt (--, mono!idrat
8 & 2upru: oxid de cupru (--; carbonat bazic de cupru (--, mono!idrat; sulfat de cupru (--, penta!idrat
8 + 1angan: carbonat manganic; oxid maganic Ci oxid manganic; sulfat manganic (--, mono Ci/sau tetra!idrat
8 * <inc: carbonat de zinc; oxid de zinc; sulfat de zinc mono Ci/sau !epta!idrat;
8 3 1olibden: molibdat de amoniu; molibdat de sodiu;
8 ( 6eleniu: selenat de sodiu; selenit de sodiu
1.2. )itamine! provitamine *i alte su/stane c=imice cu aciune similar0
"e preferinDE derivate din materialele prime naturale prezente Fn fura,e sau vitamine de sintezE identice vitaminelor naturale
administrate numai animalelor monogastrice.
1.3. ,nime0
8nzime Ci preparate enzimatice obDinute fErE utilizarea organismelor modificate genetic.
1.4. 5icro-organisme0
1icroorganisme care nu sunt modificate genetic
1.3. #geni de conservare0
8 $'* Acid formic numai pentru Fnsilozare
8 $*% Acid acetic numai pentru Fnsilozare
8 $3% Acid lactic numai pentru Fnsilozare
8 $(% Acid propionic numai pentru Fnsilozare
1.4. 'iani! ageni antiaglutinare *i coagulani0
8 ++# b 6iliciu coloidal
8++# c :aina de cuarD
8 ++' 6epiolit
8 ++( BentonitE
8 ++; Argile caolinitice
8 +*# Aermiculit
8+;; 5erlit
2. #numite produse utiliate :n alimentaia animalelor
7rmEtoarele substanDe sunt incluse Fn aceasta categorie:
3. #u<iliari de fa/ricaie utiliai :n prepararea fura2elor0
3.1. #u<iliari de fa/ricaie pentru :nsiloare0
6are de mare, sare gema, enzime, dro,dii, zer, za!Er, pulpE de sfeclE de za!Er, fEinuri de cereale, melase, bacterii lactice, acetice,
formice Ci propionice.
Atunci cGnd condiDiile meteorologice nu permit o fermentare suficientE organismul de inspecDie Ci control autorizeazE utilizarea
de acid lactic, formic, propionic Ci acetic.
$artea ,. $rodusele autoriate pentru curirea *i deinfecia adposturilor *i a instalaiilor de cre*tere a animalelor
6Epun potasic Ci sodic, apE Ci aburi, lapte de var, var, var nestins, !ipoclorit de sodiu, sodE causticE, potasE causticE, peroxid de
!idrogen, esenDe naturale de plante, acid citric, peracetic, formic, lactic, oxalic Ci acetic;
Alcool etilic;
Acid nitric (ec!ipamente pentru prelucrarea laptelui;
Acid fosforic (ec!ipamente pentru prelucrarea laptelui;
:ormalde!idE;
5roduse de curEDire Ci dezinfecDie a ugerelor Ci instalaDiilor de muls;
ANE#A 3 $a N%r&e
CERINTELE MINIME DE IN'PEC*IE +I M,'URILE DE PRECAU*IE PRE!,(UTE )N CADRUL REGIMULUI DE
CONTROL )N ART. 7 -i ART. 8 AL ORDONAN*EI DE URGEN*, NR. 34 PRI!IND PRODU'ELE AGROALIMENTARE
ECOLOGICE
#. 1. $lantele *i produsele din plante o/inute din producia agricol sau din recolt
#. 5roducDia trebuie sE aibE loc Fntr-o unitate ale cErei parcele Ci spaDii de producDie Ci depozitare sunt clar separate de cele ale altei
unitEDi care nu produce Fn conformitate cu regulile stabilite Fn prezentele norme; unitEDile de transformare Ci/sau ambalare pot face
parte din aceastE unitate, Fn cazul Fn care activitatea lor se limiteazE la prelucrarea Ci/sau ambalarea produselor agricole ale acesteia.
$. 2Gnd inspecDia se desfECoarE pentru prima oarE, c!iar dacE activitatea producEtorului se limiteazE la recoltarea plantelor din flora
spontanE, FmpreunE cu organismul de inspecDie Ci certificare trebuie sE FntocmeascE:
a o descriere completE a unitEDii precizGnd locurile de depozitare Ci producDie precum Ci parcelele Ci/sau zonele de
recoltare Ci, acolo unde este cazul, spaDiile Fn care au loc anumite operaDiuni de prelucrare Ci /sau ambalare;
b toate mEsurile concrete care sunt luate de cEtre producEtor la nivelul unitEDii /fermei sale, pentru a se asigura
respectarea prevederilor prezentelor norme;
c Fn cazul recoltErii plantelor din flora spontanE, garanDiile acordate de pErDile terDe, pe care le poate oferi producEtorul
pentru a se asigura cE sunt respectate prevederile Anexei #, 5artea A, punctul &.
"escrierea Ci mEsurile respective se includ Fntr-un raport de inspecDie contrasemnat de producEtorul Fn cauzE.
In afarE de cele menDionate mai sus, raportul trebuie sE conDinE: data ultimei aplicEri pe parcelele Ci/sau suprafeDele de recoltare a
produselor a cEror utilizare nu este compatibilE cu dispoziDiile Anexei # Ci Anexei $ la prezentele norme, Ci anga,amentul
producEtorului de a efectua operaDiunile Fn conformitate cu art. & Ci + din 4.7.> nr. '&/$%%% Ci cu dispoziDiile prezentelor norme Ci
sE accepte, Fn caz de neFndeplinire a acestei obligaDii, aplicarea mEsurilor prevEzute Fn art. #% Ci art. ## din 4.7.>. Nr. '&/$%%% Ci Fn
prezentele norme;
'. In fiecare an Fnainte de data stabilitE de cEtre organismul de inspecDie Ci certificare, producEtorul notificE acestuia, programul sEu
de producDie cu detalii pentru fiecare parcelE;
&.2ontabilitatea Ci/sau documentele se Din astfel FncGt sE permitE organismului de inspecDie Ci certificare sE determine originea,
natura Ci cantitatea tuturor materiilor prime cumpErate, ca Ci utilizarea acestor materiale; Fn plus, se Dine contabilitatea Ci
documentele cantitEDilor Ci destinaDia produselor agricole vGndute. 2antitEDile vGndute direct consumatorului final se FnregistreazE
zilnic. In cazul Fn care unitatea FCi prelucreazE propriile produse agricole, contabilitatea conDine informaDiile menDionate Fn 5artea B,
punctul $, lit. c din aceastE AnexE(
+. 8ste interzisE depozitarea Fn unitate /fermE a altor materii prime decGt cele a cEror utilizare este compatibilE cu Anexa # Ci Anexa
$ din prezentele norme.
*. In afarE de vizitele de inspecDie neanunDate, organismele de inspecDie Ci certificare efectueazE o inspecDie fizicE completE a
unitEDii, cel puDin o data pe an. 6e preleveazE probe pentru testarea produselor neautorizate conform prevederilor din prezentele
norme. TotuCi, astfel de probe se preleveazE Fn cazul Fn care se suspecteazE utilizarea unor produse neautorizate. "upE fiecare vizitE
se FntocmeCte un raport de inspecDie contrasemnat Ci de persoana responsabilE din unitatea respectivE.
3. 5roducEtorul acordE organismelor de inspecDie Ci certificare acces la parcelele, la spaDiile de depozitare Ci producDie, precum Ci la
contabilitatea Ci documentele relevante. 8l furnizeazE acestora, orice alte informaDii necesare inspecDiei sale.
(.#. 5rodusele specificate Fn art. $, alin.(# din 4.7.>. nr. '&/$%%% nu se transportE Fn alte unitEDi, inclusiv la angrosiCti sau detailiCti,
decGt Fn ambala,e sau containere Fnc!ise, Fn aCa fel FncGt sE se previnE substituirea conDinutului lor Ci FnsoDite de o etic!etE Fn care sE
se precizeze, fErE a aduce pre,udicii prevederilor legale privind etic!etarea, urmEtoarele:
a numele Ci adresa persoanei rEspunzEtoare de fabricarea Ci prepararea produsului sau Fn cazurile Fn care este menDionat
un alt vGnzEtor, o declaraDie permiDGnd unitEDii destinatare Ci organismului de inspecDie Ci certificare sE identifice
fErE ec!ivoc, persoana responsabilE cu producerea produsului;
b denumirea produsului, inclusiv o referire la modul de producDie ecologicE, Fn conformitate cu art. * al 4.7.>. nr.
'&/$%%% Ci cu art. ' al prezentelor norme.
(.$. Inc!iderea ambala,elor sau containerelor nu este necesarE Fn urmEtoarele cazuri:
a cGnd transportul are loc Fntre un producEtor Ci un alt operator ambii fiind supuCi sistemului de inspecDie menDionat Fn
art. 3 Ci ( din 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci Fn prezentele norme;
b cGnd produsele sunt FnsoDite de un document care conDine informaDiile de la punctul (.# al prezentei Anexe.
;. In cazul Fn care un operator exploateazE mai multe unitEDi de producDie Fn aceeaCi regiune, unitEDile din regiune care produc
plante Ci produse vegetale Ci nu sunt prevEzute Fn art. $, alin. (# al 4.7.>. nr. '&/$%%%, precum Ci locurile de depozitare a materiilor
prime se supun sistemului de inspecDie Ci certificare, conform prevederilor de la punctul $, lit. a Ci punctele ' Ci & din prezenta
AnexE. In aceste unitEDi nu este permis sE se producE produse vegetale din aceeaCi varietate cu produsele vegetale ale unitEDii
menDionate la punctul #.
8xcepDie de la regula stabilitE Fn ultima frazE a alineatului de mai sus se aplicE Fn urmEtoarele cazuri:
a Fn cazul produselor obDinute de la culturi perene (arboricultura, cultura viDei de vie Ci a !ameiului Ci dacE sunt
Fndeplinite urmEtoarele:
#. 5roducDia respectivE este FnscrisE Fn cadrul unui plan de conversie pentru care producEtorul se anga,eazE de la
Fnceputul conversiei ultimei pErDi a suprafeDelor Fn cauzE sE-l parcurgE Fn cel mai scurt timp posibil, dar care sE nu
depECeascE maxim cinci ani(
$. Au fost luate toate mEsurile corespunzEtoare pentru a se asigura separarea permanentE a produselor obDinute Fn fiecare
unitate implicatE.
'. 4rganismul de inspecDie Ci certificare este informat de momentul recoltErii fiecErui produs considerat, cu cel puDin &(
de ore mai Fnainte.
&. -mediat dupE Fnc!eierea recoltErii, producEtorul comunicE organismului de inspecDie Ci certificare cantitEDile exacte
recoltate Fn unitEDile respective precum Ci toate caracteristicile ce permit identificarea producDiei; el confirmE faptul
cE mEsurile aplicate Fn vederea garantErii separErii produselor au fost aplicate;
+. 5lanul de conversie Ci mEsurile menDionate la punctele # Ci $ din prezenta AnexE au fost aprobate de cEtre organismul
de inspecDie Ci certificare. AceastE aprobare se confirmE Fn fiecare an dupE demararea planului de conversie.
b Fn cazul suprafeDelor destinate cercetErii agricole, aprobate de A.N.5.8, Ci dacE sunt Fndeplinite condiDiile de la punctul
;, lit. a, alin. $, ', & Ci + din prezenta AnexE;
c Fn cazul producDiei de seminDe, de material de reproducere vegetativ Ci de rEsaduri, cGnd sunt Fndeplinite condiDiile de
la punctul ;, lit. a, alin. $, ', & Ci + din prezenta AnexE;
#. 2. #nimale *i produsele animaliere o/inute din cre*terea animalelor
#. 2Gnd inspecDia are loc pentru prima oarE Fntr-o unitate /fermE de producDie animalierE, producEtorul Ci organismul de inspecDie Ci
certificare elaboreazE urmEtoarele:
a o descriere completE a adEposturilor de creCtere a animalelor, a pECunilor, a suprafeDelor de exerciDiu Fn aer liber, a
traseelor exterioare etc. Ci acolo unde este cazul, a spaDiilor de depozitare, ambalare Ci transformare a produselor
animaliere, a materiilor prime Ci a inputurilor;
b o descriere completE a instalaDiilor de depozitare a FngrECEmintelor provenite de la animale;
c un plan de FmprECtiere a acestor FngrECEminte, aprobat de organismul de inspecDie Ci certificare Ci o descriere completE
a suprafeDelor destinate producDiei vegetale;
d dupE caz, contractele stabilite cu alDi agricultori pentru FmprECtierea FngrECEmintelor provenite de la animale;
e un plan de management pentru unitatea de creCtere ecologicE a animalelor;
f toate mEsurile concrete necesare la nivel de ferma /unitate animalierE pentru a asigura respectarea prezentelor norme.
AceastE descriere Ci mEsurile respective se stabilesc Fntr-un raport de control, contrasemnat de producEtorul Fn cauzE.
In plus, acest raport trebuie sE cuprindE un anga,ament al producEtorului de a efectua operaDiile conform art. &, +, Ci * din 4.7.> nr.
'&/$%%% Ci sE accepte, Fn cazul FncElcErii acestora, aplicarea mEsurilor menDionate Fn art. #% Ci ## sus sus-numita 4rdonanDE.
$. 2erinDele generale privind inspecDia, prevEzute Fn prezenta AnexE, 5artea A.#, punctul # Ci & pGnE la punctul ( referitoare la plante
Ci produse din plante, sunt aplicabile Ci animalelor Ci produselor animaliere.
5rin derogare de la aceste reguli, depozitarea medicamentelor de uz veterinar alopatice Ci a antibioticelor este permisE Fn ferme
/unitEDi, dacE ele au fost prescrise de un medic veterinar Fn cadrul unor tratamente specificate Fn Anexa # Ci se depoziteazE Fntr-un
loc supraveg!eat Ci sunt Fnregistrate Fn registrul fermei /unitEDii.
'. Animalele se identificE Fn permanenDE prin te!nici adaptate fiecErei specii, individual pentru mamifere mari Ci individual sau pe
lot, pentru pEsEri Ci mamifere mici.
&. Inregistrarea animalelor se face Fntr-un registru de creCtere a animalelor care rEmGne la dispoziDia organismelor de inspecDie Ci
control Fn orice moment, la ferma /unitate.
Aceste registre care conDin o descriere completE a sistemului de management al septelului cuprind urmEtoarele informaDii:
a pe specii, intrarea animalelor Fn ferma /unitate: originea Ci data sosirii, perioada de conversie, marca de identificare Ci
antecedentele veterinare;
b pe specii, ieCirea animalelor: vGrsta, numErul de capete, greutatea la sacrificare, marca de identificare Ci destinaDia;
c detalii privind animalele pierdute Ci motivele pierderii acestora;
d cu privire la fura,e: tipul fura,ului, inclusiv suplimentele fura,ere, proporDia diferitelor componente ale raDiei,
perioadele de acces la suprafeDele de exerciDiu Fn aer liber, perioadele de trans!umanDE, cGnd existE restricDii la
acestea;
e cu privire la prevenirea bolilor, tratamentul Ci asistenDa veterinarE: data tratamentului, diagnosticul, tipul produsului
administrat, modalitEDi de tratament Ci reDeta medicului privind asistenDa veterinarE, odatE cu prezentarea motivelor
Ci a termenului de aCteptare impus Fnainte de comercializarea produselor animaliere.
+. Atunci cGnd un producEtor administreazE mai multe ferme animaliere Fn aceeaCi regiune, unitEDile care cresc animale sau produse
animaliere care nu sunt incluse Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr.'&/$%%%, se supun de asemenea sistemului de inspecDie prevEzut Fn
5artea A.$, punctul #, lit. a, b, c din prezenta AnexE Ci prevederilor referitoare la programul de creCtere, registrele de creCtere Ci
principiile de depozitare a produselor utilizate pentru creCterea animalelor.
.. Unitile de transformare a produselor vegetale *i animaliere *i a produselor alimentare compuse din produse vegetale *i
animale.
#. 2Gnd inspecDia are loc pentru prima data, operatorul Ci organismul de inspecDie Ci certificare redacteazE urmEtoarele:
a o descriere completa a fermei /unitEDii Fn care prezintE instalaDiile pentru prelucrarea, ambalarea Ci depozitarea
produselor agricole, Fnainte Ci dupE activitEDile actuale;
b toate mEsurile concrete ce urmeazE a fi luate la nivel de unitate /fermE pentru asigurarea respectErii prevederilor
prezentelor norme.
AceastE descriere Ci mEsurile respective se stabilesc Fntr-un raport de inspecDie, contrasemnat de persoana responsabilE Fn unitatea
respectivE.
Raportul trebuie sE cuprindE un anga,ament al producEtorului de a efectua operaDiile conform art. &, +, Ci * din 4.7.>. nr.'&/$%%% Ci
prezentelor norme Ci sE accepte, Fn cazul FncElcErii acestora, aplicarea mEsurilor menDionate Fn art. #% Ci ## din sus-numita
4rdonanDE.
$. 5roducEtorul pEstreazE contabilitatea Ci documentele pentru a permite organismului de inspecDie Ci certificare sE determine
urmEtoarele:
a originea, natura Ci cantitatea de produse agricole menDionate la art. $, alin.(# al 4.7.>. nr.'&/$%%%, care au fost livrate
unitEDii /fermei;
b natura, cantitatea Ci destinatarii produselor menDionate la art. $, alin.(# al 4.7.>. nr.'&/$%%%, care au pErEsit
unitatea /ferma;
c orice alte informaDii, cum ar fi originea, natura Ci cantitatea ingredientelor, aditivilor Ci substanDelor a,utEtoare de
fabricaDie livrate unitEDii Ci compoziDia produselor transformate, cerutE de organismul de inspecDie Ci certificare Fn
scopul unei inspecDii adecvate a operatorilor.
'. Atunci cGnd Fn unitate sunt transformate, ambalate sau depozitate produse care nu sunt menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr.
'&/$%%%, trebuie ca:
a unitatea sE dispunE de spaDii separate pentru depozitarea produselor menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr.
'&/$%%%, Fnainte Ci dupE operaDii;
b operaDiile se efectueazE continuu pGnE cGnd este completatE seria de producDie, separatE Fn timp Ci spaDiu de
operaDiunile similare aferente produselor care nu sunt cuprinse Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%%;
c atunci cGnd astfel de operaDiuni nu sunt efectuate frecvent, ele se anunDE, Fntr-un termen limitE fixat de comun acord
cu organismul de inspecDie Ci certificare;
d sE se ia toate masurile pentru a se asigura identificarea loturilor Ci pentru a evita amestecarea cu produse care nu sunt
obDinute Fn conformitate cu regulile stabilite Fn 4.7.>. nr. '&/$%%% Ci Fn prezentele norme.
&. In afarE de inspecDiile neanunDate, organismul de inspecDie Ci certificare efectueazE o inspecDie fizicE completE a unitEDii, cel puDin
o data pe an. 5entru testarea produselor neautorizate se preleveazE probe conform prezentelor norme Ci se fac prelevEri Fn vederea
analizErii produselor neautorizate Fn spiritul prezentelor norme. Acestea se fac cGnd utilizarea produsului neautorizat este presupusE.
"upE fiecare control se FntocmeCte un raport de inspecDie contrasemnat de persoana responsabila din ferma /unitatea controlatE.
+. 4peratorul acordE organismului de inspecDie Ci certificare, Fn scopul inspecDiei sale, accesul Fn fermE /unitate, la FnregistrErile
contabile Ci la documentele de suport relevante. 8l furnizeazE organismului de inspecDie Ci certificare, informaDiile considerate a fi
necesare, Fn scopul inspecDiei sale.
*. 5rodusele menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%% nu se transportE cEtre alte unitEDi, inclusiv cEtre angrosiCti sau
detailiCti, decGt Fn ambala,e sau containere Fnc!ise astfel FncGt sE se previnE substituirea conDinutului lor Ci FnsoDite de o etic!etE care
sE precizeze fErE a aduce pre,udicii celorlalte indicaDii legale privind etic!etarea, urmEtoarele:
a numele Ci adresa persoanei rEspunzEtoare cu producDia sau prepararea produsului sau, Fn cazul Fn care alt vGnzEtor este
menDionat, o menDiune care sE permitE unitEDii destinatare Ci organismului de inspecDie Ci certificare sE identifice
fErE ec!ivoc persoana responsabilE cu fabricarea produsului;
b denumirea produsului, inclusiv o referinDE la modul de producDie ecologicE, Fn conformitate cu prevederile art. * al
4.7.>. nr. '&/$%%%.
"upE primirea produsului menDionat Fn art.$, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%%, operatorul verificE Fnc!iderea ambala,elor sau
containerelor precum Ci prezenDa indicaDiilor menDionate Fn primul alineat, la 5artea A.#, punctul (.# Ci la 5artea 2, punctul (.
Rezultatul acestei verificEri este menDionat explicit Fn raporturile cuprinse Fn 5artea B, punctul $. In cazul Fn care verificarea dE
naCtere la Fndoieli legate de faptul cE produsul Fn cauzE provine de la un operator supus sistemului de inspecDie prevEzut Fn art.3 Ci
art. ( din 4.7.>. nr. '&/$%%%, acest produs nu poate fi prelucrat sau ambalat, decGt dupE eliminarea acestor Fndoieli, cu excepDia
cazului Fn care produsul este comercializat fErE indicaDii referitoare la modul de producDie ecologicE.
=a primirea produselor menDionate Fn art.$, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%%, operatorul verificE etanCeitatea ambala,elor sau
containerelor Ci prezenDa indicaDiilor precizate Fn 5artea A.#, punctul ( al acestei Anexe. Rezultatul acestei verificEri este menDionat
Fn 5artea B, punctul $. In cazul Fn care Fn urma verificErii existE Fndoieli asupra faptului cE produsul respectiv provine de la un
operator supus sistemului de inspecDie menDionat Fn art.3 Ci art.( din 4.7.>. nr. '&/$%%%, el poate fi trimis spre prelucrare sau
ambalare doar dupE eliminarea acestor Fndoieli.
". %mportatorii de produse vegetale! produse animaliere *i produse alimentare! conin>nd produse vegetale *i;sau
animaliere provenind din alte tari.
#. In cazurile Fn care regimurile de inspecDie sunt implementate pentru prima datE, importatorul Ci organismul de inspecDie Ci
certificare Fntocmesc:
a o descriere completE a spaDiilor importatorului Ci a activitEDilor sale de import, indicGnd punctele de intrare ale
produselor Fn RomGnia Ci toate depozitele pe care importatorul intenDioneazE sE le utilizeze pentru depozitarea
produselor importate;
b toate mEsurile practice luate de cEtre importator pentru a se asigura respectarea prezentelor norme.
Aceasta descriere Ci mEsurile respective se includ Fntr-un raport de inspecDie, contrasemnat de cEtre importator.
In afara celor menDionate mai sus, raportul conDine Ci un anga,ament al importatorului cE:
a deruleazE operaDiunile de import Fn conformitate cu prevederile art. ; din prezentele norme Ci acceptE, Fn caz de
nerespectare a acestora, aplicarea mEsurilor menDionate Fn art. #% Ci ## din 4.7.>. nr. '&/$%%%;
b se asigurE cE toate spaDiile de depozitare pe care acesta le foloseCte sunt desc!ise inspecDiei care este efectuatE de
organul de inspecDie, inclusiv atunci cGnd spaDiile de depozitare sunt situate Fntr-o altE DarE sau altE regiune de un
organ de inspecDie autorizat Fn acea DarE sau regiune.
$. 8ste obligatorie pEstrarea unei evidenDe contabile astfel FncGt organismul de inspecDie Ci certificare sE urmEreascE fiecare lot de
produse conforme cu art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%% sau importate dintr-o altE DarE pentru a determina urmEtoarele:
a originea, natura Ci cantitatea lotului Fn cauzE, iar la cererea organismului de inspecDie Ci certificare, toate detaliile
privind modalitEDile de transport ale exportatorului din altE DarE pGnE la spaDiile de depozitare ale importatorului;
b natura, cantitEDile Ci destinatarii lotului Fn cauzE, iar la solicitarea organismului de inspecDie Ci certificare, toate
detaliile privind modalitEDile de transport de la spaDiile de depozitare ale importatorului pGnE la destinatarii
respectivi.
'. -mportatorul informeazE organismul de inspecDie Ci certificare de fiecare lot de marfE importat Fn RomGnia, precum Ci toate
detaliile necesare: copiile certificatului de inspecDie a produselor obDinute prin metoda de producDie ecologicE.
&. Atunci cGnd produsele importate prevEzute Fn art. $, alin(# al 4.7.>. nr. '&/$%%% sunt depozitate Fn spaDiile de depozitare Fn care
sunt prelucrate, ambalate sau depozitate Ci alte produse agricole sau alimentare:
a produsele menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%% se depoziteazE separat de alte produse agricole Ci/sau
produse alimentare;
b se iau toate mEsurile pentru garantarea identificErii loturilor Ci pentru evitarea amestecurilor cu produse care nu sunt
obDinute conform regulilor din prezentele norme.
+. In afarE de vizitele de inspecDie neanunDate, organismul de inspecDie Ci certificare efectueazE o inspecDie fizicE completE, cel puDin
o data pe an, la spaDiile de depozitare ale importatorului Ci, dupE caz, Ci la anumite spaDii de depozitare utilizate de importator.
4rganismul de inspecDie Ci certificare controleazE evidenDa contabilE conform punctului $, 5artea 2 din prezenta AnexE Ci
certificatele de control menDionate Fn art.;, alin.(#, lit. b Ci alin.($. 6e ridicE probe pentru testarea prezentei de produse
neautorizate de prezentele norme. 5robele se iau Fn cazurile Fn care existE o suspiciune privind utilizarea de substanDe neautorizate.
"upE fiecare vizitE, se FntocmeCte un raport de inspecDie, contrasemnat de cEtre persoana responsabilE din unitatea inspectatE.
*. -mportatorul trebuie sE acorde organismului de inspecDie Ci certificare, Fn scopul inspecDiei sale, accesul la spaDiile sale, la
evidenDa contabilE, precum Ci la alte documente doveditoare FnsoDitoare, Fn special la certificatele de import. 8l trebuie sE furnizeze
organismului de inspecDie Ci certificare toate informaDiile necesare pentru efectuarea acestei inspecDii.
3. 5rodusele cuprinse Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%% se importE din alte DEri Fn ambala,e sau containere Fnc!ise, astfel FncGt
sE se previnE substituirea conDinutului lor Ci FnsoDite de o identificare a exportatorului Ci de toate alte mErci Ci numere permiDGnd
identificarea lotului pe certificatul de inspecDie.
=a primirea produselor menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%%, importate din alte DEri, operatorul verificE Fnc!iderea
ambala,elor sau a containerelor Ci conformitatea Fntre lot Ci certificatul de import menDionat Fn art.;, alin.(#, lit. b sau cu un
certificat similar. Rezultatul acestei verificEri se menDioneazE Fn evidenDele contabile conform punctului $, partea 2 din prezenta
AnexE. Atunci cGnd Fn urma verificErii existE Fndoieli asupra originii produsului provenit dintr-o DarE din 7niunea 8uropeanE sau
dintr-o altE DarE inclusE pe lista 2omisiei 8uropene, produsul nu poate fi comercializat, transformat sau ambalat decGt dupE
eliminarea suspiciunilor, cu excepDia cazurilor Fn care produsul se comercializeazE fErE referire la modul de producDie ecologicE.
(. 5rodusele menDionate Fn art. $, alin.(# al 4.7.>. nr. '&/$%%% nu se transportE cEtre alte unitEDi, inclusiv cEtre angrosiCti Ci
detailiCti, decGt Fn ambala,e sau containere Fnc!ise astfel FncGt sE nu fie posibilE substituirea conDinutului lor Ci FnsoDite de o etic!etE,
fErE a aduce pre,udicii indicaDiilor privind etic!etarea. 8tic!eta cuprinde urmEtoarele:
a denumirea Ci adresa importatorului produsului Ci o menDiune care sE permitE unitEDii destinatare Ci organismului de
inspecDie Ci certificare sE identifice fErE ec!ivoc, importatorul produsului;
b denumirea produsului, inclusiv o referire la modul de producDie ecologicE Fn conformitate cu art. * al 4.7.> nr.
'&/$%%% Ci cu art. ' al prezentelor norme.
ANE#A 4 $a N%r&e
IN.ORMA*IILE CARE 'E NOTI.IC, CON.ORM
Art. 7/ a$i0. 122 a$ O.U.G Nr. 3432"""
a Numele Ci adresa operatorului;
b Amplasarea incintelor Ci a parcelelor unde se desfECoarE operaDiunile;
c Natura operaDiunilor Ci a produselor;
d Anga,amentul operatorului pentru efectuarea operaDiunilor Fn conformitate cu prevederile art. &, +, * Ci ; din 4.7.> nr. '&/$%%%;
e In cazul unitEDilor /fermelor de producDie, data la care producEtorul FnceteazE sE foloseascE produse a cEror utilizare nu este
compatibilE cu prevederile art. & Ci + din 4.7.> nr. '&/$%%%, pe parcelele respective;
f "enumirea organismului de inspecDie Ci certificare acreditat, cEruia operatorul i-a FncredinDat inspecDia activitEDii sale, Fn cazul Fn
care s-a implementat sistemul de inspecDie prin acreditarea unor astfel de organisme.
ANE#A 5 $a N%r&e


INDICA*IA CON.ORM C,REIA PRODU'ELE 'UNT
'UPU'E REGIMULUI DE CONTROL
-ndicaDia cE un produs este supus regimului de control trebuie sE figureze Fn aceeaCi limbE cu cea utilizatE pentru etic!etare.
(o0 #gricultura ,cologic - 9istem de control ",
ANE#A 6 $a N%r&e
CONDI*IILE MINIME +I UNELE PRECI(,RI PRI!IND UTILI(AREA INGREDIENTELOR DE ORIGINE AGRICOL,
UTILI(ATE LA PREPARAREA PRODU'ELOR ALIMENTARE
$rincipiile generale
6ecDiunile A, B, 2 ale prezentei Anexe stabilesc ingredientele Ci auxiliarii te!nologici autorizaDi la prepararea produselor alimentare
compuse din unul sau mai multe ingrediente de origine vegetalE, menDionate Fn art. $, alin.(#, lit. b al 4.7.>. nr. '&/$%%%, cu
excepDia vinurilor.
5repararea de produse alimentare compuse din unul sau mai multe produse animaliere se face conform legislaDiei naDionale din
domeniu.
6ecDiunile A Ci 2 fac referire la orice tip de ingredient, iar 6ecDiunea B la auxiliari te!nologici. Toate aceste ingrediente sau
auxiliarii te!nologici se utilizeazE Fn conformitate cu legislaDia naDionalE sau conform cu principiul unei bune practici Fn materie de
fabricare de produse alimentare.

Definiii

In sensul acestei Anexe, se aplicE urmEtoarele definiDii :
#. ingrediente: toate substanDele, inclusiv aditivii utilizaDi Fn fabricarea Ci prepararea unui produs alimentar Ci care se regEsesc Fn
produsul final, eventual sub o formE modificatE.
$. ingrediente de origine agricolE:
a produse agricole singure Ci produsele derivate din acestea, obDinute prin spElare, curEDare sau prin procedee termice
Ci/sau mecanice Ci/sau prin procedee fizice, care au ca efect reducerea conDinutului Fn apa al produsului;
b produse derivate din produsele menDionate la lit. a, obDinute prin alte procedee utilizate Fn transformarea alimentelor,
cu excepDia cazurilor Fn care aceste produse sunt considerate aditivi sau arome alimentare, conform definiDiilor de la
punctele + Ci 3 de mai ,os.
'. ingrediente de origine neagricolE: alte ingrediente decGt cele de origine agricolE Ci care aparDin cel puDin uneia dintre categoriile
de mai ,os:
a aditivi alimentari, inclusiv suporDi pentru aditivi alimentari, definiDi la punctul + Ci punctul * din prezenta AnexE;
b arome, definite la punctul 3 al prezentei Anexe;
c apa Ci sare;
d preparate pe bazE de micro-organisme;
e minerale, inclusiv oligoelementele Ci vitamine;

&. auxiliari te!nologici: aditivii alimentari autorizaDi pentru utilizarea Fn alimentele destinate consumului uman;
+. aditivi alimentari: orice substanDE care Fn mod normal nu este consumatE ca aliment Fn sine Ci care nu este utilizatE ca ingredient
alimentar caracteristic, avGnd sau nu o valoare nutritivE prin a cErei adEugare intenDionatE la produsele alimentare Fn scopuri
te!nologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare, transport sau depozitare a unor
asemenea produse alimentare, devine sau poate deveni ea FnsECi sau prin derivaDii sEi, direct sau indirect o componentE a
acestor produse alimentare.
*.suporDi, inclusiv agenDi solvenDi purtEtori: aditivii alimentari, utilizaDi la dizolvarea, diluarea, dispersia sau modificaDi prin alte
procedee fizice, fErE a le modifica funcDia te!nologicE, pentru a facilita manipularea, aplicarea sau utilizarea acestora;
3. arome: orice substanDE aromatizantE, preparat aromatizant, aromE de transformare, aromE de afumare sau amestecul acestora.
9,"&%U+,# # - %+-(,D%,+&,', D, O(%-%+, +,#-(%"O'? 5,+&%O+#&, 6+
art. 3! alin. @3A lit. cA *i alin. @3A lit. dA din preentele norme.
#1. #ditivii alimentari! inclusiv suporii
Denumirea "ondiii specifice
8 #3% 2arbonat de calciu Autorizat pentru toate funcDiile fErE colorare
8 $3% Acid lactic -
8 $;% "ioxid de carbon -
8 $;* Acid malic -
8 '%% Acid ascorbic -
8 '%* 8xtract bogat Fn tocoferol Antioxidant Fn grEsimi Ci uleiuri
8 '$$ =ecitine -
8 ''% Acid citric -
8 ''' 2itrat de calciu -
8 ''& Acid tartric -
8 ''+ Tartrat de sodiu -
8 ''* Tartrat de potasiu -
8 '&# :osfat monocalcic Agent de dospire pentru fEinE
8 &%% Acid alginic -
8 &%# Alginat de sodiu -
8 &%$ Alginat de potasiu -
8 &%* Agar-Agar -
8 &%3 2aragenan -
8 &#% :aina din seminte de salcGm -
8 &#$ :aina din seminte de guar -
8 &#' >uma adragante -
8 &#& >uma arabicE -
8 &#+ >uma xant!an -
8 &#* >uma )araLa
8 &$$ >licerol 8xtracte vegetale
8 &&% (i 5ectine -
8 +%% 2arbonat de sodiu -
8 +%# 2arbonat de potasiu -
8 +%' 2arbonat de amoniu -
8 +%& 2arbonat de magneziu -
8 +#* 6ulfat de calciu 6uport
8 +$& 9idroxid de sodiu Tratament la suprafaDa de =augengebaec)
8 ++# "ioxid de siliciu -
8 ;'( Argon -
8 ;&# Azot -
8 ;&( 4xigen -
#.2. #romele
In aceastE categorie sunt cuprinse:
a substanDele aromatizante: substanDe c!imice cu proprietEDi aromatizante obDinute prin procedee fizice, enzimatice sau
microbiologice plecGnd de la materia vegetalE sau animalE, fie ca atare, fie transformate pentru consumul uman,
prin procedee tradiDionale de preparare a produselor alimentare Ci etic!etate ca substanDe aromatizante naturale;
b preparatele aromatizante sunt: acele produse altele decGt cele definite la lit. a, concentrate sau nu, avGnd proprietEDi
aromatizante, obDinute prin procedee fizice, enzimatice sau microbiologice, care pornesc de la materii de origine
vegetalE sau animalE, fie ca atare, cGt Ci dupE prelucrare pentru consumul uman, prin metodele tradiDionale de
preparare a alimentelor.
c aroma de transformare: un produs obDinut prin FncElzire la o temperaturE mai micE de #(%
%
2 pe o perioada de #+
minute dintr-un amestec de ingrediente care nu posedE necesarul de proprietEDi aromatizante.
d arome de afumat: un extract de fum utilizat Fn procedeele tradiDionale de afumat a produselor alimentare.
#.3. #pa *i sarea
Apa potabilE
6are, utilizatE Fn general la prelucrarea alimentelor.
#.4. $reparatele pe /a de micro-organisme.
4rice preparate cu micro-organisme, utilizate Fn mod normal Fn prelucrarea alimentelor, cu excepDia micro-organismelor modificate
genetic.
#.3. 5ineralele @ inclusiv oligoelementeA! vitaminele! aminoaciii *i alte componente cu aot.
1inerale, vitamine, aminoacizi, alte componente cu azot, autorizate doar dacE folosirea lor Fn produsele alimentare Fn care sunt
incorporate este impusa de lege.
'ECTIUNEA 4 5 AU#ILIARII TE6NOLOGICI +I ALTE PRODU'E CARE POT .I UTILI(ATE LA TRAN'.ORMAREA
INGREDIENTELOR DE ORIGINE AGRICOL, PRO!ENITE DIN PRODUCTIA ECOLOGIC,/
&e07i%0ate 80 art. 3/ a$i0.132 9ct. :2 -i art. 5/ a$i0.152 9ct. e2 :i0 9re;e0te$e 0%r&e
Denumirea "ondiii specifice
Apa
2lorurE de calciu Agent de coagulare
2arbonat de calciu
9idroxid de calciu
6ulfat de calciu Agent de coagulare
2lorura de magneziu Agent de coagulare
2arbonat de potasiu "es!idratarea strugurilor
2arbonat de sodiu 5roducDie de za!Er
Acid citric 5roducDia de ulei Ci !idroliza amidonului
5roducDia de za!Er
9idroxid de sodiu 5roducDia de ulei de rapiDE
Acid sulfuric 5roducDie de za!Er
-zopropanol
Dio<id de car/on
Azot
8tanol 6olvent
Acid tanic Auxiliar de filtrare
AlbuminE alba de ou
2azeina
>elatina
2lei de peste
7leiuri vegetale Agent de gresare, lubrifiant sau antispumant
>el sau soluDie coloidala de dioxid de siliciu
2arbon activat
Talc
Bentonite
Naolin
"iatomit
5erlita
2o,i de alune
:aina de orez
2eara de albine =ubrifiant
2eara de 2arnauba =ubrifiant
5roduse preparate cu micro-organisme Ci enzime :
Toate preparatele pe bazE de micro-organisme Ci preparate
enzimatice utilizate Fn mod normal ca auxiliari te!nologici Fn
transformarea produselor alimentare, cu excepDia micro-
organismelor modificate genetic.



'ECTIUNEA C. INGREDIENTE DE ORIGINE AGRICOL, CARE NU AU .O'T
PRODU'E ECOLOGIC/ &e07i%0ate 80 art. 3/ a$i0.142 :i0 9re;e0te$e 0%r&e
#. 5rodusele vegetale neprelucrate precum Ci produsele derivate din acestea prin procedeele menDionate la definiDia de la punctul $,
lit. a din prezenta AnexE:
1ructe *i semine comesti/ile0
Acerola - Malpighia punicifolia
>!inde - -uercus spp
Nuci de anacard - Anacarium occientale
Nuci de cola - %ola acuminata
6c!induf - )rigonella foenum-graecum
AgriC - .ibes uva-crispa
1aracu,a (fructul pasiunii - /assiflora eulis
5apaLa -%arica papa&a
1iez de pin - /inus pinea
<meura (uscata - .ubus iaeus
2oacEze roCii (uscate - .ibes rubrum
"ondimente *i ier/uri fine comesti/ile0
5iment (cuiCoare englezeCti /imenta ioica
NucCoarE - 0ructus caramomi 1minoris2
Elettaria caramomum
6corDiCoarE - %innamomum ze&lanicum
2uiCoare - 3&z&gium aromaticum
>!imbir - 4ingiber officinale
6eminDe de !rean -Armoracia rusticana
>alangE micE - Alpinia officinarum
NEsturel - $asturtium officinale
Diverse0
#lge! inclusiv alge marine.
2. 5roduse vegetale, transformate prin procedeele menDionate Fn definiDia de la punctul $, lit. b a prezentei Anexe.
>rEsimi Ci uleiuri, rafinate sau nerafinate, dar care nu sunt modificate c!imic, derivate din plante altele decGt urmEtoarele:
2acao - )heobroma cacao
2ocos - %ocos nucifera
1Eslin - Olea europaea
:loarea soarelui 5elianthus annuus
<a!aruri, amidon Ci alte produse provenind din cereale Ci tuberculi:
4ah6r obinut in sfecl6 e zah6r
0ructoz6
57rtie e orez
Amion provenin in orez i porumb cerat
Diverse0
2urrL compus din:
2oriandru%orianrum sativum
1uCtar -3inapis alba
:enicul -0oeniculum vulgare
>!imbir - 4ingiber officinale
5roteina de mazEre/isum spp
Rom: obDinut numai din suc de trestie de za!Er
'. 5roduse animaliere:

4rganisme acvatice comestibile, care nu provin din acvaculturE
<arE praf
>elatinE
1iere
=actozE
<er praf
ANE#A 7 $a N%r&e
NUM,RUL MA#IM DE ANIMALE PE 6ECTAR
-rupa sau specia +umrul ma<im de animale pe =ectar ec=ivalent
a 170 Bg +;=a;an
2abaline peste sase luni $
AiDei pentru FngrECat +
Alte bovine Fn vGrstE de mai puDin de # an +
Bovine Fntre # Ci $ ani - masculi ','
Bovine Fntre # Ci $ ani - femele ','
Bovine peste $ ani masculi $
Kuninci de prEsilE $,+
Tineret femel bovin pentru FngrECare $,+
Aaci de lapte $
Aaci de lapte pentru reformE $
Alte vaci $,+
-epuri femele de prEsilE #%%
4i #','
2apre #','
5urcei 3&
6croafe de prEsilE *,+
5orci pentru FngrECare #&
AlDi porci #&
>Eini de carne +(%
>Eini ouEtoare $'%
ANE#A 8 $a N%r&e
'UPRA.ETELE MINIME ALE AD,PO'TURILOR )N INTERIOR/ E#TERIOR +I ALTE CARACTERI'TICI ALE
ACE'TORA PENTRU DI.ERITE 'PECII +I TIPURI DE PRODUC*IE
1..O)%+,! O)%+, C% $O("%+,
9uprafaa interioar
@suprafaa net disponi/il animalelorA
9uprafaa e<terioar @one de
e<erciii! e<clu>nd p*unileA
>reutatea vie minimE
()g
1
$
/cap 1
$
/cap
Bovine Ci cabaline de reproducDie Ci
pentru FngrECat
5GnE la #%%
5GnE la $%%
5GnE la '+%
5este '+%
#,+
$,+
&,%
+ cu un minimum de
#m
$
/#%% )g
#,#
#,;
'
',3 cu un minimum de %,3+ m
$
/#%% )g
Aaci de lapte * &,+
Tauri de reproducDie #% '%
4i Ci capre #,+ pe oaie /caprE
%,'+ pe miel /ied
$,+
$,+ cu %,+ pe miel /ied
6croafe cu purcei de pGnE la &% zile 3,+ scroafE $,+
5orci de FngrECat 5GnE la +%
5GnE la (+
5GnE la ##%
%,(
#,#
#,'
%,*
%,(
#
5urcei "e peste &% zile Ci
pGnE la '% )g
%,* %,&
5orci pentru prEsilE $,+ femele
*,% masculi
#,;
(,%

2. $?9?(%
9uprafaa interioar
@suprafaa net disponi/il animalelorA
9uprafaa e<terioar
@m
2
de suprafa disponi/il :n
rotaie ;capA
Nr. animale/m
$
cm
'
loc de cocoDat/
animal
cuibar
>Eini ouEtoare * #( ( gEini ouEtoare pe cuibar
sau Fn cazul cuibarului
comun #$% cm
$
/pasEre
&, cu condiDia sE nu fie depECitE limita
de #3% )g de N/!a/an
5EsEri de carne (Fn
adEposturi fixe
#% cu un maximum
de $# )g greutate
vie/m
$
$% (numai pentru
bibilici
& pui de carne Ci bibilici
&,+ raDe
#% curcani
#+ gGCte
5entru toate speciile menDionate mai
sus, limita de #3% )g de N/!a/an nu
9uprafaa interioar
@suprafaa net disponi/il animalelorA
9uprafaa e<terioar
@m
2
de suprafa disponi/il :n
rotaie ;capA
trebuie depECitE
5EsEri de carne Fn
adEposturi mobile
#* Fn adEposturi
avicole mobile cu un
maximum de '% )g
greutate vie/m
$
$,+ cu condiDia sE nu depECescE limita
de #3% )g de N/!a/an
#utoritatea +ationala 9anitara )eterinara si pentru 9iguranta #limentelor
O(D%+ +r. 73 din 13 august 2003 pentru apro/area +ormei sanitare veterinare privind :nregistrarea e<ploatatiilor care detin
gaini ouatoare
$u/licat :n0 5onitorul Oficial +r. 743 din 22 august 2003
AazGnd Referatul de aprobare nr. ''.3+; din #% august $%%+, Fntocmit de "irectia generala sanitara veterinara din cadrul Autoritatii
Nationale 6anitare Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor,
avGnd Fn vedere prevederile art. #% lit. b din 4rdonanta >uvernului nr. &$/$%%& privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si
pentru siguranta alimentelor, aprobata cu modificari prin =egea nr. $#+/$%%&, cu modificarile si completarile ulterioare,
Fn temeiul art. ' alin. (' din 9otarGrea >uvernului nr. 3'(/$%%+ privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale 6anitare
Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor si a unitatilor din subordinea acesteia,
presedintele #utoritatii +ationale 9anitare )eterinare si pentru 9iguranta #limentelor emite urmatorul ordin0
#rt. 1 - 6e aproba Norma sanitara veterinara privind Fnregistrarea exploatatiilor care detin gaini ouatoare, prevazuta Fn anexa care face
parte integranta din prezentul ordin.
#rt. 2 - Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor, institutele veterinare centrale si directiile sanitar-
veterinare si pentru siguranta alimentelor ,udetene, respectiv a municipiului Bucuresti, vor duce la Fndeplinire prevederile prezentului
ordin.
#rt. 3 - =a data intrarii Fn vigoare a prezentului ordin se abroga orice alte dispozitii contrare.
#rt. 4 - 5rezentul ordin constituie transpunerea oficiala a "irectivei 2omisiei $%%$/&/28 privind Fnregistrarea unitatilor care cresc
gaini ouatoare, prevazuta de "irectiva 2onsiliului #;;;/3&/28, publicata Fn Kurnalul 4ficial al 2omunitatilor 8uropene (K428 nr. =
'% din '# ianuarie $%%$, p. &&.
#rt. 3 - 5rezentul ordin va fi publicat Fn 1onitorul 4ficial al RomGniei, 5artea -, si va intra Fn vigoare la #+ zile de la data publicarii.
p. 5resedintele Autoritatii Nationale 6anitare Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor, "onstantin 'upescu
#ne<a
+O(5# 9#+%&#(# ),&,(%+#(# privind :nregistrarea e<ploatatiilor care detin gaini ouatoare
#rt. 1 - (# Autoritatea sanitara veterinara centrala a RomGniei trebuie:
a sa stabileasca un sistem pentru Fnregistrarea fiecarui loc de productie (denumit Fn continuare unitate , prevazut Fn domeniul de
aplicare al Normei sanitare veterinare privind standardele minime pentru protectia gainilor ouatoare, aprobata prin 4rdinul ministrului
agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. &*$/$%%#, ce transpune Fn legislatia nationala "irectiva #;;;/3&/82, ce aloca un numar
distinctiv unitatii, Fn conformitate cu anexa la prezenta norma sanitara veterinara;
b sa se asigure ca pentru fiecare astfel de exploatatie se vor furniza de catre directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor
,udetene, respectiv a municipiului Bucuresti, cel putin informatiile stabilite la pct. # din anexa la prezenta norma sanitara veterinara,
Fntr-un interval de #+ zile de la data publicarii;
c sa se asigure ca fiecare exploatatie pentru care se furnizeaza informatia solicitata s-a Fnregistrat si i s-a alocat un numar distinctiv.
($ Autoritatea sanitara veterinara centrala a RomGniei trebuie sa se asigure ca:
a nici o exploatatie pentru care nu s-au furnizat informatiile solicitate Fn conformitate cu prevederile lit. b nu poate continua
activitatea;
b nici o unitate noua nu intra Fn functiune Fnainte de finalizarea Fnregistrarii si primirea numarului distinctiv.
(' Autoritatea sanitara veterinara centrala a RomGniei trebuie sa se asigure ca directiile sanitare-veterinare si pentru siguranta
alimentelor ,udetene, respectiv a municipiului Bucuresti, au acces la toate informatiile referitoare la Fnregistrarea exploatatiilor, Fn
scopul asigurarii trasabilitatii oualor comercializate pentru consumul uman.
(& Autoritatea sanitara veterinara centrala a RomGniei trebuie sa se asigure ca sc!imbarile privind datele de Fnregistrare ale
exploatatiilor sunt notificate fara FntGrziere de catre directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor ,udetene, respectiv a
municipiului Bucuresti, si ca Fnregistrarea este actualizata imediat, atunci cGnd se primesc astfel de informatii.
#rt. 2 - (# Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor poate pune Fn aplicare acte normative,
reglementari si prevederi administrative necesare pentru conformarea cu prezenta norma sanitara veterinara, pe care le va transmite
2omisiei 8uropene, prin intermediul 1inisterului -ntegrarii 8uropene si al 1isiunii RomGniei pe lGnga 7niunea 8uropeana, Fmpreuna
cu tabelele de concordanta, Fn vederea evaluarii conformitatii transpunerii legislative si va stabili masurile necesare pentru
implementarea corecta si la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
($ Atunci cGnd Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor adopta prevederile alin. (#, aceasta trebuie
sa faca o referire expresa la prezenta norma sanitara veterinara. 5rocedura privind realizarea referirii mentionate este Fn
responsabilitatea Autoritatii Nationale 6anitare Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor.
(' Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor va lua masurile necesare si va sanctiona, potrivit legii,
orice Fncalcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(& Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor va facilita Fntocmirea documentelor necesare pentru
sanctionarea Fncalcarii legislatiei veterinare si pentru siguranta alimentelor.
#rt. 3 - 5rezenta norma sanitara veterinara constituie transpunerea oficiala a "irectivei 2omisiei $%%$/&/28.
#rt. 4 - Anexa face parte integranta din prezenta norma sanitara veterinara.
#ne<a la norma sanitara veterinara
Atunci cGnd este necesar, trebuie sa se aplice definitiile prevazute la art. $ din Norma sanitara veterinara privind standardele minime
pentru protectia gainilor ouatoare, aprobata prin 4rdinul ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. &*$/$%%#, ce transpune Fn
legislatia nationala "irectiva #;;;/3&/82.
1. Datele solicitate pentru :nregistrare
5entru fiecare exploatatie trebuie sa fie Fnregistrate urmatoarele date:
a exploatatia: - numele exploatatiei; - adresa;
b persoana fizica responsabila cu exploatatia de gaini ouatoare (denumita Fn continuare etinator : - numele; - adresa; -
numarul/numerele de Fnregistrare a altor unitati prevazute Fn domeniul de aplicare al Normei sanitare veterinare privind standardele
minime pentru protectia gainilor ouatoare, care se afla Fn proprietatea sau Fn administrarea detinatorului;
c proprietarul unitatii, daca acesta este diferit de detinator: - numele; - adresa; - numarul/numerele de Fnregistrare a altor unitati
prevazute Fn domeniul de aplicare al Normei sanitare veterinare privind standardele minime pentru protectia gainilor ouatoare, care se
afla Fn proprietatea sau Fn administrarea detinatorului;
d alte informatii privind unitatea: - metodele de crestere Fn conformitate cu definitiile mentionate la subpct. $.#; - capacitatea maxima
a unitatii privind numarul de pasari la un moment dat; daca se utilizeaza diferite metode de crestere Fn mod suplimentar, numarul
maxim de pasari la un moment dat pe metoda de crestere.
2. +umarul distinctiv
Numarul distinctiv trebuie sa fie compus dintr-o cifra ce indica metoda de crestere mentionata Fn conformitate cu subpct. $.#, urmata
de codul RomGniei (R4 si un numar de identificare definit de RomGnia, prin care este localizata unitatea.
2.1. "odul pentru metoda de crestere
1etodele de crestere practicate Fn exploatatie si definite de catre Regulamentul #$3&/;# Fn versiunea sa modificata Fn exploatatie
trebuie sa fie indicate de urmatorul cod:
#. sistem extensiv; $. la sol; '. Fn baterii.
1etoda de crestere practicata Fn exploatatie a carei productie se desfasoara Fn baza conditiilor mentionate Fn Regulamentul $%;$/;#
trebuie sa fie indicata de:
%. productie ecologica.
2.2. %dentificarea unitatii
Autoritatea sanitara veterinara centrala a RomGniei trebuie sa implementeze un sistem ce atribuie un numar unic fiecarei exploatatii
care se Fnregistreaza, ce va fi utilizat pentru alte scopuri decGt cele prevazute de prezenta norma sanitara veterinara, cu conditia sa se
asigure identificarea unitatii.
Autoritatea sanitara veterinara centrala a RomGniei poate sa adauge si alte caractere la numarul de identificare, pentru identificarea de
efective tinute Fn cladiri separate ale unitatii.
#utoritatea +ationala 9anitara )eterinara si pentru 9iguranta #limentelor
O(D%+ +r. 73 din 13 august 2003 pentru apro/area +ormei sanitare veterinare privind protectia animalelor de ferma
$u/licat :n0 5onitorul Oficial +r. 774 din 23 august 2003
AazGnd Referatul de aprobare nr. ''.(%3 din #$ august $%%+, Fntocmit de "irectia generala sanitara veterinara din cadrul Autoritatii
Nationale 6anitare Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor,
avGnd Fn vedere prevederile art. #% lit. b din 4rdonanta >uvernului nr. &$/$%%& privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si
pentru siguranta alimentelor, aprobata cu modificari prin =egea nr. $#+/$%%&, cu modificarile si completarile ulterioare,
Fn temeiul art. ' alin. (' si al art. & alin. (' din 9otarGrea >uvernului nr. 3'(/$%%+ privind organizarea si functionarea Autoritatii
Nationale 6anitare Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor si a unitatilor din subordinea acesteia,
presedintele #utoritatii +ationale 9anitare )eterinare si pentru 9iguranta #limentelor emite urmatorul ordin0
#rt. 1 - 6e aproba Norma sanitara veterinara privind protectia animalelor de ferma, prevazuta Fn anexa care face parte integranta din
prezentul ordin.
#rt. 2 - Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor, institutele veterinare centrale si directiile sanitar-
veterinare si pentru siguranta alimentelor ,udetene, respectiv a municipiului Bucuresti, vor duce la Fndeplinire prevederile prezentului
ordin.
#rt. 3 - =a data intrarii Fn vigoare a prezentului ordin se abroga orice alte dispozitii contrare.
#rt. 4 - 5rezentul ordin constituie transpunerea oficiala a "irectivei 2onsiliului ;(/+(/28 privind protectia animalelor de ferma,
publicata Fn Kurnalul 4ficial al 2omunitatilor 8uropene (K428 nr. = $$# din ( august #;;(, p. $'.
#rt. 3 - 5rezentul ordin va fi publicat Fn 1onitorul 4ficial al RomGniei, 5artea -.
p. 5resedintele Autoritatii Nationale 6anitare Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor, "onstantin 'upescu
#ne<a
+O(5# 9#+%&#(# ),&,(%+#(# privind protectia animalelor de ferma
#rt. 1 - (# 5rezenta norma sanitara veterinara stabileste standardele minime pentru protectia animalelor crescute sau tinute Fn ferma.
($ 5rezenta norma sanitara veterinara nu se aplica:
a animalelor care traiesc Fn mediul salbatic;
b animalelor destinate participarii la competitii, expozitii, evenimente sau activitati culturale sau sportive;
c animalelor de laborator sau pentru experimente;
d oricaror animale nevertebrate.
(' 5rezenta norma sanitara veterinara se aplica fara a se aduce atingere altor reguli comunitare specifice si, Fn special, directivelor
((/#**/288, ;#/*$;/288 si ;#/*'%/288, care vor continua sa se aplice.
#rt. 2 - 5entru scopurile prezentei norme sanitare veterinare trebuie sa se aplice urmatoarele definitii:
a animal - orice animal (incluzGnd pesti, reptile sau amfibieni crescut sau tinut pentru productia de alimente, lGna, piele ori blana sau
pentru alte scopuri de ferma;
b proprietar sau etinator - orice persoana fizica sau ,uridica ori persoane responsabile pentru sau care au Fn Fngri,ire animale
permanent sau temporar;
c autoritate competenta - o autoritate competenta Fn Fntelesul art. $ pct. * din Norma sanitara veterinara privind controalele veterinare
si zoote!nice aplicabile comertului RomGniei cu statele membre ale 7niunii 8uropene cu unele animale vii si produse de origine
animala, aprobata prin 4rdinul ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. +(%/$%%$, ce transpune Fn legislatia nationala
"irectiva 2onsiliului ;%/&$+/288.
#rt. 3 - Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor elaboreaza dispozitii pentru ca proprietarii sau
detinatorii sa ia toate masurile necesare Fn vederea asigurarii bunastarii animalelor aflate Fn Fngri,irea lor si pentru a se asigura ca
acestor animale nu le sunt provocate dureri, suferinte sau vatamari inutile.
#rt. 4 - Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor trebuie sa se asigure ca, Fn fapt, conditiile Fn care
animalele (altele decGt pesti, reptile sau amfibieni sunt crescute sau tinute, avGnd Fn vedere specia acestora si gradul de dezvoltare,
adaptare si domesticire, nevoile fiziologice si etologice ale acestora, Fn conformitate cu experienta acumulata si cunostintele stiintifice,
respecta prevederile stabilite Fn anexa la prezenta norma sanitara veterinara.
#rt. 3 - (# Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor si autoritatile sanitare veterinare competente
,udetene, respectiv a municipiului Bucuresti, efectueaza inspectii pentru a se verifica conformitatea cu prevederile prezentei norme
sanitare veterinare, inspectii ce pot fi efectuate concomitent cu controalele realizate Fn alte scopuri.
($ IncepGnd cu o data ce urmeaza sa fie stabilita Fn conformitate cu cerintele 7niunii 8uropene, Autoritatea Nationala 6anitara
Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor trebuie sa Fnainteze 2omisiei 8uropene rapoarte privind inspectiile la care se face referire
Fn alin. (#.
#rt. 4 - (# 8xpertii sanitar-veterinari ai 2omisiei 8uropene pot, Fn colaborare cu reprezentantii Autoritatii Nationale 6anitare
Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor, sa verifice daca Fn RomGnia sunt respectate prevederile prezentei norme sanitare veterinare
si sa efectueze controale la fata locului Fn teritoriu pentru a se asigura ca acestea sunt efectuate Fn conformitate cu prezenta norma
sanitara veterinara, Fn masura Fn care acest lucru este indispensabil pentru evaluarea asigurarii aplicarii uniforme a prevederilor
prezentei norme sanitare veterinare.
($ 2Gnd se efectueaza un control pe teritoriul RomGniei trebuie sa se acorde expertilor 2omisiei 8uropene si ai statelor membre ale
7niunii 8uropene toata asistenta necesara pentru Fndeplinirea obligatiilor acestora.
(' Reprezentantii 2omisiei 8uropene si ai statelor membre ale 7niunii 8uropene trebuie sa discute cu Autoritatea Nationala 6anitara
Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor rezultatele acestor controale, Fnaintea elaborarii si difuzarii raportului final.
(& Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor trebuie sa ia orice masuri care se pot dovedi necesare
pentru a tine seama de rezultatele acestor controale.
(+ Acolo unde este necesar trebuie sa fie adoptate reguli detaliate pentru aplicarea prezentului articol, Fn conformitate cu cerintele
7niunii 8uropene.
#rt. 7 - (# Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor emite si pune Fn aplicare acte normative,
reglementari si prevederi administrative, necesare pentru conformarea cu prezenta norma sanitara veterinara, pe care le va transmite
2omisiei 8uropene, prin intermediul 1inisterului -ntegrarii 8uropene si al 1isiunii RomGniei pe lGnga 7niunea 8uropeana, Fmpreuna
cu tabelele de concordanta, Fn vederea evaluarii conformitatii transpunerii legislative, si va stabili masurile necesare pentru
implementarea corecta si la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
($ Atunci cGnd Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor actioneaza potrivit prevederilor alin. (#,
trebuie sa faca o referire expresa la prezenta norma sanitara veterinara. 5rocedura privind realizarea referirii mentionate ramGne Fn
responsabilitatea Autoritatii Nationale 6anitare Aeterinare si pentru 6iguranta Alimentelor.
(' Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor va lua toate masurile necesare si va sanctiona, potrivit
legii, orice Fncalcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare. "e asemenea, va facilita Fntocmirea documentelor necesare
pentru sanctionarea Fncalcarilor legislatiei sanitare veterinare ce constituie infractiuni.
(& Totusi, dupa data aderarii RomGniei la 7niunea 8uropeana, Autoritatea Nationala 6anitara Aeterinara si pentru 6iguranta
Alimentelor poate, Fn conformitate cu regulile generale ale tratatului, sa mentina sau sa aplice Fn teritoriul national prevederi mai
stricte pentru protectia animalelor de ferma decGt cele stabilite de prezenta norma sanitara veterinara. Autoritatea Nationala 6anitara
Aeterinara si pentru 6iguranta Alimentelor trebuie sa informeze 2omisia 8uropeana despre orice astfel de masuri.
(+ 5rezenta norma sanitara veterinara constituie transpunerea oficiala a "irectivei 2onsiliului ;(/+(/28, astfel cum a fost amendata
ultima data de Regulamentul (%*/$%%'/28.
#rt. 7 - Anexa face parte integranta din prezenta norma sanitara veterinara.
#ne<a la norma sanitara veterinara
$ersonalul
#. Animalele trebuie sa fie Fngri,ite de personal suficient si care are competenta profesionala, cunostintele si aptitudinile
corespunzatoare.
%nspectiile
$. Toate animalele tinute Fn sisteme de crestere Fn care bunastarea acestora depinde de Fngri,irea umana frecventa trebuie sa fie
inspectate cel putin o data pe zi. Animalele crescute sau tinute Fn alte sisteme trebuie sa fie inspectate la intervale de timp suficiente
pentru a se evita orice suferinta.
'. Trebuie sa fie disponibile surse de iluminat adecvate (fixe sau mobile pentru a permite o inspectie amanuntita a animalelor Fn orice
moment.
&. 4rice animal care pare bolnav sau ranit trebuie sa fie Fngri,it corespunzator fara FntGrziere, iar atunci cGnd animalul nu raspunde la
aceste Fngri,iri, trebuie sa se consulte, cGt de curGnd posibil, un medic veterinar. Atunci cGnd este necesar, animalele bolnave sau ranite
trebuie sa fie izolate Fn adaposturi adecvate cu asternut uscat si confortabil, dupa caz.
&inerea evidentelor
+. 5roprietarul sau detinatorul animalelor trebuie sa pastreze o evidenta a tuturor tratamentelor medicale efectuate si a numarului de
animale moarte gasite la fiecare inspectie.
Atunci cGnd este necesar ca informatii ec!ivalente sa fie tinute pentru alte scopuri, acestea vor satisface, de asemenea, scopurile
prezentei norme sanitare veterinare.
*. Aceste evidente trebuie sa fie pastrate pentru o perioada de cel putin ' ani si trebuie sa fie puse la dispozitia autoritatii competente
atunci cGnd se efectueaza inspectie oficiala sau la cerere.
'i/ertatea de miscare
3. =ibertatea de miscare a unui animal, avGnd Fn vedere specia acestuia si Fn conformitate cu experienta acumulata si cu cunostintele
stiintifice, nu trebuie sa fie Fngradita de o asemenea maniera FncGt sa i se cauzeze acestuia suferinte sau vatamari inutile.
Atunci cGnd un animal este legat sau are miscarile limitate permanent ori cu regularitate, trebuie sa i se asigure spatiu suficient pentru
necesitatile fiziologice si etologice, Fn conformitate cu experienta acumulata si cu cunostintele stiintifice.
#daposturi si caare
(. 1aterialele utilizate pentru constructia adaposturilor si, Fn special, pentru boxele si ec!ipamentele cu care animalele pot intra Fn
contact nu trebuie sa fie daunatoare pentru animale si trebuie sa poata fi curatate si dezinfectate riguros.
;. Adaposturile si accesoriile pentru legarea animalelor trebuie sa fie construite si Fntretinute astfel FncGt sa nu aiba margini ascutite
sau proeminente care sa poata rani animalele.
#%. 2irculatia aerului, nivelul de pulberi, temperatura, umiditatea relativa a aerului si concentratia gazelor trebuie mentinute Fn limite
care sa nu fie daunatoare animalelor.
##. Animalele tinute Fn adaposturi nu trebuie sa fie mentinute Fn permanenta Fn Fntuneric si nici sa fie expuse la lumina artificiala fara
Fntrerupere pentru un interval de timp corespunzator. Atunci cGnd lumina naturala disponibila este insuficienta pentru a satisface
necesitatile fiziologice si etologice ale animalelor, trebuie sa fie asigurat iluminatul artificial corespunzator.
#nimale ce nu sunt tinute :n adaposturi
#$. Animalelor care nu sunt tinute Fn adaposturi trebuie, dupa caz si Fn masura posibilitatilor, sa li se asigure protectia necesara
Fmpotriva intemperiilor, animalelor de prada si riscurilor privind sanatatea lor.
,c=ipamente mecanice sau automate
#'. Toate ec!ipamentele mecanice sau automate indispensabile pentru sanatatea si bunastarea animalelor trebuie inspectate cel putin o
data pe zi. Atunci cGnd se descopera defectiuni, acestea trebuie sa fie remediate imediat sau, daca acest lucru nu este posibil, trebuie
luate masuri corespunzatoare pentru prote,area sanatatii si bunastarii animalelor.
Atunci cGnd sanatatea si bunastarea animalelor depind de un sistem de ventilatie artificiala, trebuie sa fie elaborate prevederi privind
un sistem de rezerva corespunzator care sa garanteze reFnnoirea suficienta a aerului pentru asigurarea sanatatii si bunastarii animalelor
Fn eventualitatea defectarii sistemului de baza. "e asemenea, trebuie sa fie asigurat un sistem de alarma care sa avertizeze Fn cazul
defectarii sistemului de ventilatie artificiala. 6istemul de alarma trebuie sa fie testat cu regularitate.
Drana pentru animale! apa si alte su/stante
#&. Animalele trebuie sa primeasca o !rana nutritiva, corespunzator vGrstei si speciei acestora, care sa le fie administrata Fn cantitate
suficienta pentru a le mentine Fntr-o stare buna de sanatate si pentru a le satisface necesitatile nutritive. Nici un animal nu trebuie sa fie
!ranit sau adapat Fntr-un mod care sa produca suferinte ori vatamari inutile, iar !rana sau lic!idele nu trebuie sa contina nici o
substanta ce ar putea produce suferinte sau vatamari inutile.
#+. Toate animalele trebuie sa aiba acces la !rana la intervale de timp corespunzatoare necesitatilor lor fiziologice.
#*. Toate animalele trebuie sa aiba acces la o sursa de apa adecvata sau sa-si poata satisface necesarul de lic!ide prin alte mi,loace.
#3. -nstalatiile de fura,are si adapare trebuie sa fie proiectate, construite si amplasate astfel FncGt sa fie reduse la minimum riscul de
contaminare a !ranei si a apei si efectele daunatoare ale competitiei dintre animale.
#(. 2u exceptia substantelor administrate Fn scopuri terapeutice, profilactice sau Fn scopul unui tratament zoote!nic astfel cum este
definit la art. # lit. c din 4rdinul ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. $;(/$%%# privind interzicerea comercializarii si
administrarii unor substante cu actiune t!Lreostatica si a celor betaagoniste la animalele de ferma, ce transpune Fn legislatia nationala
"irectiva ;*/$$/28, animalelor nu trebuie sa li se administreze nici o alta substanta, cu exceptia cazului Fn care s-a demonstrat, prin
studii stiintifice de bunastare a animalelor sau Fn baza experientei acumulate, ca efectul substantei respective nu este daunator sanatatii
sau bunastarii animalelor.
5utilari
#;. 5Gna la adoptarea unor prevederi specifice cu privire la mutilari, Fn conformitate cu cerintele 7niunii 8uropene si fara a se aduce
atingere "irectivei ;#/*'%/288, trebuie sa se aplice prevederile nationale relevante, Fn conformitate cu regulile generale ale tratatului.
5etode de crestere
$%. Nu trebuie sa fie practicate cresterea sau metodele de crestere naturale ori artificiale ce provoaca sau ar putea cauza suferinte ori
vatamari oricaruia dintre animalele implicate. 5rezenta prevedere nu trebuie sa Fmpiedice utilizarea anumitor metode ce pot produce
suferinte sau vatamari minime ori momentane sau care ar putea necesita interventii ce nu ar produce afectari de lunga durata, atunci
cGnd acestea sunt permise de prevederile nationale.
$#. Nici un animal nu trebuie sa fie tinut pentru scopuri de ferma, cu exceptia cazului Fn care este de asteptat Fn mod rezonabil ca, pe
baza genotipului si fenotipului, poate fi tinut fara efecte nefavorabile asupra sanatatii sau bunastarii lui.
8ste cunoscut faptul ca in cresterea intensiva a pasarilor, mai ales in unitatile industriale mari, acolo unde pasarile stau tot timpul in
!ale bine ventilate, in care temperatura, umiditatea si durata luminii se pastreaza la nivelurile necesare, pasarile sunt !ranite cu nutret
combinat.OAcest nutret combinat contine, in proportii potrivite pentru fiecare specie, rasa, varsta sau fel de productie, toate substantele
!ranitoare pe care pasarile trebuie sa le primeasca pentru a trai si pentru a da productiile mari de care sunt capabile.
Nutreturile combinate se pot folosi si in mica gospodarie.8le se procura, cu usurinta, de la fabricile specializate sau prin magazinele
acestora.
=a prima vedere, insa, un nutret combinat pare scump, desi sporurile de productie pe care le asigura rascumpara cu prisosinta
c!eltuiala. Totusi, multi crescatori renunta la cumpararea unor asemenea fura,e intrucat doresc sa foloseasca in !rana animalelor
cerealele pe care le au din productia proprie."esigur ca intr-un asemenea caz crescatorul care foloseste aproape numai cereale nu se
poate astepta sa obtina de la pasarile sale decat cel mult o treime din posibilitatile acestora, adica numai (%-#$% oua pe an.
2erealele si alte resurse fura,ere din gospodarie pot fi folosite totusi cu succes daca se alege una din urmatoarele doua solutii: folosirea
unui concentrat proteic-vitamino-mineral (5A1 sau realizarea corecta a unui amestec fura,er de ferma.
9ranirea gainilor ouatoare cu cereale si 5A1.
2oncentratele de proteine-vitamine si minerale contin toate substantele !ranitoare dar care nu apar indestulatoare intr-o ratie pe baza
de cereale.
Aceste concentrate se dau in amestec cu cerealele uruite, indeosebi porumb (singur sau in amestec cu orz, grau, sorg, mei etc., in
proportie de &%. 5A1 (de tip A+-&% si *%. cereale. "aca se poate procura separat si srot de soia, sunt posibile alte proportii: #%.
concentrat (de tip A+-#%, *$. cereale, $%. srot soia si (. creta fura,era.
Toate aceste componente, amestecate cat mai bine, se dau gainilor ouatoare in vase de !rana, fiind lasate la discretie daca este vorba
de rase usoare si mixte sau date cu portia (#+%-#(% g/zi de cap la rasele grele (5lLmout!, 2ornis! etc..
"esi aparent mai scump, un asemenea mod de !ranire a gainilor ouatoare este mult mai rentabil, mai productiv, dupa cum rezulta si
din cel mai simplu calcul comparativ.
Astfel, daca se ia in considerare ca gainile consuma &% )g nutret pe an si ca # )g concentrat 5A1 costa cam cat ' )g porumb, rezulta
in cele doua solutii:
- o gaina care consuma anual &% )g porumb, producand #%% oua/an, consuma &%% g porumb pentru un ou;
- o gaina care consuma anual #* )g concentrat (ec!ivalent valoric cu &( )g porumb si $& )g cereale, are un consum total al carui cost
este egal cu valoarea unei cantitati de 3$ )g porumb, dar produce anual $$%-$+% oua, consumand nutret evaluat valoric la '#% g
porumb pentru un ou.
-n acest fel se pot obtine, in medie, de la o gaina, &,+ oua/saptamana (fata de $ oua/sapt., iar costul fura,ului pentru un ou scade cu
peste $+. (la preturile lunii in curs ** lei/ou, fata de (* lei/ou.
9ranirea gainilor ouatoare cu amestec de ferma
7n amestec de ferma corect realizat poate fi mai ieftin decat nutretul combinat si c!iar decat cel alcatuit din cereale si concentrat
5A1, dar pretinde mai multa munca si prezinta o serie de greutati in procurarea diferitelor materii prime fura,ere.
7n exemplu de reteta pentru !ranirea gainilor ouatoare poate fi urmatorul: cereale (porumb, orz, grau etc. - **.; srot de floarea-
soarelui - 3.; srot de soia sau turte de floarea-soarelui - #(.; creta fura,era (carbonat de calciu - 3.; fosfat dicalcic - %,&.; sare -
%,$. si <oofort A+ (concentrat vitaminic A+ - #., care poate fi procurat prin :N2-uri. (:abrici de Nutreturi 2ombinate.
-n aceasta reteta se observa proportia mare de creta, care este necesara pentru formarea co,ii oualor si a carei lipsa duce la scaderea sau
c!iar la intreruperea ouatului.
"at fiind ca gainile mai bune ouatoare au nevoie de mai mult calciu, este bine sa li se lase la dispozitie, intr-un vas, o oarecare
cantitate de creta, coc!ilii de scoici si fosfat de calciu. "e asemenea, se recomanda ca zilnic sa se administreze suplimentar verdeata
tanara (tocata sau, iarna, morcov, frunze de fan si graunte incoltite, cu coltul alb (neinverzit de #-( mm inaltime (ovaz incoltit timp
de 3 zile, nutreturi care ridica valoarea comerciala a oualor prin galbenusul lor mai frumos colorat si mai gustos.
-ndiferent de modul in care crescatorul s-a !otarat sa-si !raneasca pasarile trebuie sa fie convins ca va putea sa obtina productii de oua
cu adevarat mari si rentabile numai daca va asigura in nutret toate substantele !ranitoare in proportiile recomandate.
5rof. univ. dr. 1i!ail BA=A68627

S-ar putea să vă placă și