P. 1
Schimb Ionic

Schimb Ionic

|Views: 1,564|Likes:
Published by andreea

More info:

Published by: andreea on Jun 27, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/26/2013

pdf

text

original

Tratatea apelor cu schimbatori de ioni

Schimbatorii de ioni ocupa un loc din ce in ce mai important in economia noastra nationala. In stadiul actual al dezvoltarii industriei in tara noastra, si cu deosebire al industriei chimice, care a luat un avant fara precedent cand s-a pus un accent deosebit pe introducerea procedeelor tehnologice moderne, folosirea pe scara larga a schimbatorilor de ioni constituie un criteriu esential de promovare a tehnicii celei mai avansate. Importanta deosebita a schimbatorilor de ioni in tehnica moderna consta in faptul ca ei sunt utilizati in tot mai multe domenii industriale. De altfel, schimbatorii de ioni (aplicatiile acestora) se extind in toate sectoarele industriale, simplificand procesele tehnologice si marind randamentele de fabricatie.

Notiuni despre schimbatorii de ioni

Exista substante care in anumite conditii, pot schimba anumiti ioni pe care ii poseda (Na+, K+) , cu alti ioni (Ca2+, Mg2+) apartinand altor substante. Aceste substante au fost numite schimbatori de ioni. Dupa felul ionilor de schimb din structura lor chimica, exista: schimbatori de cationi (cationiti) schimbatori de anioni ( anioniti) Schimbatorii de ioni se comporta ca polielectroliti: ca acizi, cand pun in libertate anioni OH-. Sunt alcatuiti dintr-un schelet macromolecular, insolubil, continand grupe active cu ioni mobili care pot fi usor schimbati cu ioni cu aceeasi sarcina din solutiile de electroliti. Ei pot fi reprezentati schematic prin formulele generale: H+R-, cationit sub forma HR, sau H ± cationit

1

R+OH- , anionit sub forma ROH, sau OH ± anionit, in care : R- este un macroanion R+ este un macrocation

Cationii de schimb ai cationitilor pot fi si cationi ai diferitelor metale (Na, K, Ca, Mg) reprezentanti schematic prin formulele: NaR, KR, CaR2, MgR2, si pot fi obtinuti prin schimbul ionic realizat intre cationitii acizi HR si solutia apoasa a unei sari de Na,K ,Ca ,Mg. HR + NaCl 2RH + CaCl2 NaR + HCl CaR2 + 2HCl

Anionii de schimb ai anionitilor pot fi si alti anioni in afara de OH-, anionitii respectivi fiind reprezentati schematic prin formulele generale: RCl, RCN, RHCO3, R2SO4, etc., si pot fi obtinuti prin schimbul ionic realizat intre anionitii bazici ROH si solutia unui acid: ROH + HCl 2ROH + H2SO4 RCl + H2O R2SO4 + 2H2O

In prezenta aceleiasi cantitati de schimbatori, schimbul ionic se repeta ciclic (schimb ionic propriu- zis ± regenerarea schimbatorului), pana la degradarea schimbatorilui, dupa sute sau mii de cicluri. Schimbatorii de ioni se prezinta sub forma de granule neregulate sau sub forma de granule sferice ale caror dimensiuni variaza, in mod obisnuit intre 0,3 ± 0,5 mm. Pentru realizarea unui schimb ionic, cat mai complet posibil, este necesar ca solutia de electrolit (afluentul) sa traverseze masa de granule a schimbatorilor de ioni, atata timp si in asa fel, incat fiecare strat de granule scaldat in solutia de electrolit sa realizeze schimbul ionic in sensul dorit, pana la atingerea echilibrului reactiei reversibile, practic, pana la aparitia ionului de schimb al afluentului in efluent.

2

Diferitele tipuri de schimbatori de ioni se deosebesc prin structura lor moleculara, prin capacitatea de schimb, prin stabilitatea termica si prin stabilitatea lor fata de agentii chimici, in general fata de cei oxidanti. Schimbatorii de ioni pot fi grupati in doua mari categorii: schimbatori de ioni anorganici si schimbatori de ioni organici, din fiecare categorie facand parte atat substante naturale cat si sintetice. Schimbatorii anorganici naturali sunt cei pe baza de alumino- silicati. Acesti schimbatori de ioni au o capacitate de schimb redusa. Din aceasta categorie fac parte: glauconitul, montmorillonitul, zeolitii etc. Dintre cei sintetici cei mai cunoscuti sunt permutitii. Dintre schimbatorii de ioni organici naturali fac parte: carbunii fosili, carbunii sulfonati, celuloza de bumbac sulfoetilata sau aminata, esterii celulozei cu acizi organici, lignina etc.

Notiuni despre schimbul ionic

Fenomenul de schimb al ionilor, dintre o substanta insolubila scaldata de solutia unui electrolit a fost observat inca de multa vreme de catre geologi si agronomi. Pentru prima oara, procesele de schimb ionic au fost observate in anul 1833 de catre Fuchs, care a constatat schimbul ionilor sodiu si potasiu din soluri cu ioni de Ca si Mg. In 1852 J. Way a constatat ca la contactul solului cu diverse solutii de saruri, metalele alcaline, alcalino ± pamantoase din sol trec in solutie printr-un proces de schimb cu cationii din solutiile respective si a stabilit, ca acest schimb are loc in proportii echivalente ca si in procesele chimice. Mecanismul schimbului ionic se explica prin faptul ca schimbatorul

3

de ioni este alcatuit dintr-un anion macromolecular insolubil si un cation slab legat, care poate fi usor inlocuit de un alt cation mai electropozitiv. Procesele de schimb ionic fac parte din categoria reactiilor de dublu schimb care au loc in sisteme eterogene solid ± lichid (schimbatorul de ioni ± soluti unui electrolit) sau in sisteme omogene lichid ± lichid, in cazul lichidelor schimbatoare de ioni. Ceea ce deosebeste procesele de schimb ionic, realizate cu ajutorul schimbatorilor de ioni, de reactiile generale de dublu schimb, este faptul ca schimbatorii de ioni raman insolubili, atat in forma lor de dinaintea procesului de schimb, cat si in forma pe care o capata dupa efectuarea schimbului ionic. Reactiile de schimb ionic in prezenta schimbatorilor solizi sunt reactii in medii eterogene, care se desfasoara la interfata solid ± lichid, intre suprafata schimbatorului de ioni si solutia electrolitului care il inconjoara. Datorita structurii poroase a schimbatorilor de ioni, suprafata de contact solid ± lichid este foarte mare si cu atat mai mare cu cat granulele de schimbator sunt mai mici si gradul de reticulare al macromoleculei respective este mai mare. Procesul schimbului ionic se realizeaza in doua stadii succesive: absortia ionilor hidratati din solutia de electrolit, la suprafata schimbatorului si reactia de schimb ionic, pana la stabilirea echilibrului de schimb. In primul stadiu al procesului, ionii hidratati din solutie se indreapta catre suprafata schimbatorului de ioni datorita fortelor polare ale acestuia. Aici are loc concentratia ionilor absorbiti pe o portiune mica de suprafata, datorita carui fapt se creeaza o presiune interfaciala care poate fi evaluata la cateva kgf/cm2. In stadiul urmator, in interiorul peliculei de lichid formata din cateva straturi de molecule, in care se exercita presiunea interfaciala, are loc reactia de schimb ionic. Datorita acestei presiuni, reactiile de schimb ionic decurg conform principiului lui Le Chatelier, cu deplasarea echilibrului spre formarea preferentiala a produsului mai dens, sau spre reactia cu contractie de volum. Reactiile de schimb ionic care se desfasoara in filmul lichid de la interfata solid ± lichid este inca nelamurita din punct de vedere teoretic, dar se poate explica prin:

4

teoria retelei cristaline teoria stratului dublu electric teoria echilibrului de membrana a lui Ponnan

Tratatea apelor cu schimbatori de ioni

Schimbatorii de ioni, datorita proprietatiilor lor speciale, au diferite aplicatii industriale si sunt folositi pentru rezolvarea unor probleme speciale de mare importanta stiintifica si tehnica. Introducerea schimbatorilor de ioni in tehnica de laborator si in industrie constituie in prezent un criteriu de promovare a tehnicii celei mai avansate. Dedurizarea si demineralizarea apelor tehnologice si de alimentare a generatorilor de vapori este un domeniu in care schimbatorii de ioni si-au gasit o larga utilizare, permitand obtinerea unor ape fie complet lipsite de cationii Ca2+ si Mg2+, care confera duritate, fie lipsite complet de cationi si anioni, adica ape demineralizate. Procedeele chimice folosite in trecut, pe langa faptul ca realizau o apa incomplet dedurizata sau demineralizata, erau greoaie si costisitoare, din care cauza in prezent sunt abandonate. Dedurizarea apelor Dedurizarea reprezinta una din operatiile de baza din tratatea apei pentru cazane si consta in eliminarea din apa a duritatii, respectiv a ionilor de calciu si magneziu, din apa tratata cu reactivi specifici, prin diferite procedee. Duritatea temporara (Dt) a apei o dau bicarbonatii de calciu si de magneziu se descompun si se separa din apa sub forma de carbonati. Carbonatul de calciu, practic insolubil in apa, se separa sub forma de namol si se depune pe peretii recipientului formand cu timpul o crusta aderenta; carbonatul de magneziu, mai solubil, se separa partial.

5

Prin hidroliza, carbonatul de magneziu dizolvat, trece in Mg(OH)2, care se separa din apa, fiind insolubil. Continutul de cloruri si de sulfati de Ca si Mg formeaza duritatea permanenta (Dp) a apei; sarurile respective se separa din apa, se depun ca namol si se formeaza cruste, numai dupa o fierbere mai indelungata a apei, pana la formarea respectivelor solutii saturate. Duritatea temporara si duritatea permanenta alcatuiesc impreuna duritatea totala.(Dt). Dt + Dp = DT
Pentru inlaturarea duritatii se folosesc reactivii ca de exemplu: varul (hidroxidul ce calciu), soda calcinata (carbonatul de sodiu Na2CO3) soda caustica (hidroxidul de sodiu NaOH) si fosfatul trisodic (Na3PO4).

Inlaturarea duritatii apei se poate face mult mai economic folosind schimbatorii de ioni. Se pot folosi rasini cationice in forma R-H sau R-Na. In cazul cand cationitul folosit este cel sub forma R-Na, principiul metodei consta in schimbarea ionilor de Ca si Mg, care constituie duritatea apei, cu ioni de sodiu. In acest fel, toate sarurile de Ca si Mg se transforma in saruri de sodiu, care nu mai dau nastere la diferite depuneri: Reactia care are loc este urmatoarea: 2R-Na+ + Ca2+(Mg2+) R2Ca2+(Mg2+)+2Na+

Apa bruta intra pe partea superioara si parcurge stratul de cationit de sus in jos. Ionii duritatii Ca si Mg sunt retinuti de cationit si in apa trec ionii de Na. Cand toate grupele cationitului au fost saturate cu ionii de Ca si Mg, in efluent apar primele urme de duritate, filtrul, considerandu-se in acest moment epuizat, este scos din functiune. Pentru a readuce filtrul la starea initiala, se procedeaza astfel:

6

faza de afanare: se introduce apa bruta de jos in sus, cu o viteza de 5 ± 10 m/h, timp de 20 ± 30 min, pentru a se asigura o detesare a stratului de cationit de 50 ± 100%; faza de regenerare: se introduce pe la partea superioara o solutie de 10% sare in apa bruta ( saramura); prin aceasta operatie ionii de Ca si Mg, retinuti de cationit, sunt inlocuiti cu ionii de Na din solutia de sare: R2 ± Ca2+(Mg2+) + 2 Na Cl 2R ± Na+ + CaCl2 (MgCl2) In acest fel, cationitul este readus la starea initiala, fiind saturat cu sodiu. -faza de spalare: se introduce apa bruta pe la partea superioara in scopul de a indeparta excesul de sare si clorura de calciu si magneziu, rezultate din operatia de regenerare. Spalarea continua pana cand in efluent reapare o apa lipsita de duritate, din acel moment filtrul este gata pentru repunerea in functiune. Pentru a se asigura continuitatea furnizarii de apa dedurizata, se monteaza doua filtre in paralel, astfel ca in permanenta un filtru este in functiune iar celalalt in regenerare ± rezerva. Daca se foloseste o rasina schimbatoare de tipul H-R dedurizarea se desfasoara in doua trepte. eliminarea duritatii temporare: 2HR + Ca(HCO3)2 = CaR2 + 2H2CO3 2HR + Mg(HCO3)2 = MgR2 + 2H2CO3 Apa fara duritate temporara contine CO2 liber, care, datorita absentei bicarbonatilor, se comporta ca CO2 agresiv si trebuie sa fie eliminat. eliminarea duritatii permanente: 2HR + CaSO4 = CaR2 + H2SO4 2HR + CaCl2 = CaR2 + 2HCl
7

2HR + MgSO4 = MgR2 + H2SO4 2HR + MgCl2 = MgR2 + 2HCl Apa dedurizata contine acizii sarurilor din apa bruta, a caror cantitate depinde de duritatea permanenta. Cationitul se regenereaza cu o solutie 4% de HCl sau 2-3% de H2SO4.

Demineralizarea apelor Prin demineralizare se intelege inlaturarea tuturor cationilor si anionilor continuti in apa. Demineralizarea se poate efectua pe doua cai: pe cale termica, prin distilare pe cale chimica, prin schimb ionic Pe cale termica demineralizarea apei se realizeaza prin vaporizare urmata de condensare. Demineralizarea pe cale termica este rentabila in conditiile unor ape cu salinitati peste 800 ppm. Demineralizarea pe cale termica prezinta urmatoarele dezavantaje fata de procedeul prin schimb ionic: - continutul rezidual de saruri in apa distilata este destul de important pentru a putea face ca aceasta apa sa fie folosita la cazanele cu parametri ridicati. cheltuiala mare de energie termica Daca se trece apa bruta printr-un filtru cu H- cationit (care retine cationii) si apoi printr-un filtru cu OH ± anionit (care retine anionii) se obtine practic o apa pura, neutra, cu o duritate remanenta foarte mica,numita demineralizata, care poate inlocui apa distilata in cele mai multe din domeniile ei de utilizare.

8

Procesul de demineralizare a apei se desfasoara dupa schema: 2HR + CaCl2 CaR2 + 2HCl (decationizarea apei) CaR2 + H2SO4 2HR + CaSO4( regenerarea cationitului)

ROH + HCl RCl + H2O(neutralizarea apei) RCl + NaOH ROH + NaCl (regenerarea anionitului) Apele cu duritate temporara mare, contin cantitatile echivalente de bioxid de carbon agresiv care trebuie eliminat prin degazare. Degazorul poate fi plasat dupa filtrul cu H ± cationit sau, in unele cazuri, dupa filtrul cu OH ± anionit. Procesul de demineralizare a apei intr-o instalatie simpla, cu doua filtre, se desfasoara dupa schema de mai jos:

Schimbatorii de ioni utilizati in mod obisnuit la demineralizarea apelor sunt H ± cationitii puternic acizi si OH ± anionitii puternic bazici. Regenerarea H ± cationitului se face cu o solutie 3 ± 6% de HCl, iar a anionituluicu o solutie 3 ± 4% de NaOH. Consumul de agenti de regenerare greveaza apreciabil asupra costului apei demineralizate. Aplicarea procedeului se extinde, totusi datorita eficacitatii sale si faptului ca poate fi utilizat la demineralizarea oricarui fel de apa, chiar si a acelora cu continut de floruri si sulfuri. In acest din urma caz, procedeele cu rasini ionice s-au dovedit superioare procedeelor chimice obisnuite (prin precipitare). 1. Scheme tehnologice de demineralizare a apelor cu rasini schimbatoare de ioni Din procesele de dedurizare, ca si din procesele de demineralizare a apei prin schimb ionic, rezulta cantitati apreciabile de CO2 care asociat cu O2 din apa corodeaza puternic aparatura medicala: Fe + ½ O2 + 2CO2 + H2O Fe(HCO3)2
9

4Fe(HCO3)2 + 2H2O + O2 4Fe(OH)3 + 8CO2 Deci, pentru evitarea corodarii aparaturii metalice, eliminarea O2 si CO2 este deci absolut necesara. In cazul apelor cu duritate temporara ridicata fata de duritatea permanenta, daca se urmareste numai eliminarea duritatii temporare, deci o demineralizare partiala, se foloseste o instalatie formata dintr-o singura coloana cu o rasina cationica carboxilica sub forma HR si un turn de degazare, pentru eliminarea O2 si a CO2, ca in figura urmatoare:

Pentru demineralizarea apelor cu duritate temporara mult mai mare decat duritatea permanenta, aceasta din urma depasind totusi limita 1 ±2 grade, se recomanda folosirea unei coloane cu H ± cationit, urmata de o coloana de OH ± anionit, intre care se plaseaza turnul de degazare. Degazarea trebuie realizata inainte de coloana de anionit, pentru evitarea unei eventuale contrapresiuni care ar frana trecerea lichidului prin masa de rasina cationica. Instalatia este cea din figura de mai jos:

Pentru demineralizarea apelor cu duritati temporare si permanente ridicate, se foloseste o instalatie cu doua perechi de coloane cationit ± anionit; turnul de degazare este plasat inaintea ultimei coloane cu anionit conform instalatiei:

Pentru debite mari de ape foarte dure se foloseste o instalatie cu doua baterii de demineralizare legate in serie, turnurile de degazare se plaseaza inaintea coloanelor cu anionit conform schemei:
10

Demineralizarea apei cu strat mixt de cationit si anionit Demineralizarea apei poate fi realizata utilizand un singur filtru a carui umplutura este alcatuita din doua straturi succesive, primul H ± cationit, al doilea OH ± anionit (strat dublu), sau dintr-un strat alcatuit din granule de cationit si anionit amestecate (strat mixt). In filtrele cu strat mixt se pot introduce diferite combinatii de schimbatori: puternic acid ± puternic bazic; puternic acid ± slab bazic etc., in functie de demineralizarea apei brute si de gradul de demineralizare dorit. Filtrele cu schimbatori slab bazici furnizeaza efluenti cu o demineralizare mai putin avansata, datorita faptului ca anionitii slab bazici nu pot retine acizii slabi (carbonic si sicilic). Totusi, din cauza reactivilor ieftini si necesari in cantitati mici pentru regenerarea acestoranioniti, folosirea lor se extimde mai ales in cazul apelor demineralizate care se folosesc in procesele chimice, in care prezenta HCl si H2 si O3 nu incomodeaza. Combinatia de rasini puternic bazice (cu grupe cuaternare de amoniu) si slab acide (cu grupe carboxil) dau efluenti puternic demineralizati, lipsiti de H2CO3 si H2SiO3 in cazul apelor cu duritate temporara foarte mare fata de duritatea permanenta. Productivitatea coloanelor cu strat mixt este mult mai mare, in comparatie cu aceea a instalatiilor de demineralizare cu un cuplu de coloane cationit ± anionit. Diferentele de dimensiuni ale coloanelor duc la o imobilizare importanta de rasini in sistemele cationit ± anionit, in comparatie cu coloanele cu strat mixt. Spre exemplu, se constata ca o instalatie care demineralizeaza 30 m3 apa/h, necesita 5 m3 rasina cationica si 6 ± 8 m3 de rasina anionica, fata de 600 l amestec de rasini ionice necesitat de coloana cu strat mixt, care realizeaza aceeasi productie de apa demineralizata. Cele mentionate implica un consum de reactivi de 2 ± 3 ori mai mare pentru regenerarea coloanelor cu strat simplu pentru asigurarea unui grad de
11

regenerare acceptabil (care, in general, nu depaseste 70%). Consumul de apa de spalare a stratului simplu de rasina regenerata se ridica la circa 10% din productia instalatiei, fapt care influenteaza apreciabil atat capacitatea de productie cat mai ales pretul de cost al apei demineralizate. Deoarece durata operatiilor de regenerare si spalare a stratului simplu depaseste durata operatiei de epurare a apei, pentru asigurarea procesuului continuu de productie este necesar sa se foloseasca doua instalatii identice montate in paralel, de unde urmeaza, de fapt, un necesar dublu de rasini ionice. Pentru diminuarea acestor inconveniente, instalatiile moderne de demineralizare sunt dotate cu un cuplu de coloane cationit ± anionit urmat de o coloana cu strat mixt. Cuplul cationit ± anionit retine 90 ±95 % din ionii aflati in apa bruta, debitand o apa cu rezistivitatea 100000 ±400000 cm, pentru ca restul de ioni sa fie

retinuti de coloana urmatoare cu strat mixt,care debiteaza practic o apa practic demineralizata cu rezistivitatea peste 5 cm. In cazul apelor cu salinitate mica,

demineralizarea foarte avansata poate fi realizata numai cu ajutorul coloanei cu strat mixt, de unde rezulta un pret de cost avantajos. Marele avantaj al instalatiei de demineralizare cu strat mixt consta in faptul ca numai cu un singur filtru se poate obtine un efluent ale carui calitati nu pot fi obtinute prin procedeul cu filtru cationic si filtru anionic, decat in instalatii cu cateva serii de filtre. Adaugand si avantajul consumului redus de agenti de regenerare, procedeul demineralizarii cu strat mixt de schhimbatori poate fi considerat ca cel mai economic procedeu de demineralizare a apei. Procedeul tinde sa inlocuiasca celelalte procedee cu schimbatori de ioni. Dupa natura cationitilor si anionitilor utilizati in stratul mixt, procesele de demineralizare se desfasoara dupa cum urmeaza: Cationit puternic acid ± anionit puternic bazic Reactiile cationitului RSO3H + NaCl RSO3H + NaOH Reactiile anionitului ROH + NaCl ROH + HCl
12

RSO3Na + HCl RSO3Na + H2O RCl + NaOH RCl + H2O

Cationit puternic acid ± anionit slab bazic Reactiile cationitului: RSO3H + NaCl RSO3H + NaOH Reactiile anionitului: RNH2 + H2O RNH3OH + NaCl RNH2 + HCl RNH2 + H2O RNH3OH + HCl Cationit slab acid ± anionit puternic bazic Reactiile cationului: RCOOH + NaCl RCOOH + NaOH Reactiile anionitului: ROH + NaCl ROH + HCl RCl + NaOH RCl + H2O RCOONa + HCl RCOONa + H2O RNH3OH RNH3Cl + NaOH RNH3Cl RNH3OH RNH3Cl + H2O RSO3Na + HCl RSO3Na + H2O

Cationit slab acid ± anionit slab bazic Reactiile cationului: RCOOH + NaCl RCOOH + NaOH RCOONa + HCl RCOONa + H2O

13

Reactiile anionitului: RNH2 + H2O RNH3OH + NaCl RNH2 + HCl RNH2 + H2O RNH3OH + HCl RNH3OH RNH3Cl + NaOH RNH3Cl RNH3OH RNH3 Cl + H2O

Procesul de demineralizare a apei in filtrul cu strat mixt comporta urmatoarele operatii succesive: - demineralizarea apei, prin percolare pana la saturarea cationului si a anionului. - separarea granulelor de schimbator saturate, in straturi distincte, prin diferenta greutatii specifice a granulelor respective; aceasta are loc prin introducerea unui curent ascendent de apa, care provoaca miscarea turbionara a granulelor si separa stratul granulelor de anionit mai usoare deasupra stratului de cationit ale carui granule au greutatea specifica mai mare. - regenerarea anionului prin percolarea stratului respecriv cu o solutie 3 ± 4% de NaOH dupa care urmeaza spalarea cu apa demineralizata, timp de cateva minute. Solutia alcalina de regenerare si apa de spalare traverseaza si stratul de cationit neregenerat, un eventual schimb ionic intre cationii Na+ din solutia de regenerare cu cationii Ca2+ si Mg2+ care satureaza cationitul nu influenteaza operatia urmatoare de regenerare a cationului. - regenerarea H- cationitului prin percolarea stratului respectiv cu o solutie de 5 ± 10% HCl. Conducta pentru solutia de HCl patrunde la limita de separare a celor doua straturi de schhimbatori, evitandu-se astfel contactul solutiei acide cu masa anionica. Acest procedeu de regenerare prezinta , totusi, dificultati datorita faptului ca straturile de rasini ionice nu se pot separa net, de unde rezulta o regenerare defectuoasa si un consum mare de reactivi de regenerare.
14

Regenerarea electrolitica a straturilor de rasini pare a fi mai indicata decat procedeul descris . Demineralizarea apei se mai poate face prin electro- osmoza sau folosind membrane schimbatoare de ioni, prin procedeul electrodualizei, in acest caz calitatea membranelor fiind esentiala in procesul de demineralizare. Aplicarea procedeelor bazate pe utilizarea schimbatorilor de ioni permit in cea mai larga masura imbunatatirea produseor, scaderea pretului de cost si marirea productivitatii muncii. Aplicatii Cea mai complexa si mai plina de interes dintre toate aplicatiile sistemului ionic o ofera demineralizarea totala a apei, apa fiind unul din factorii de baza ai procesului industrial. Schimbatorii de ioni sunt folositi nu numai la dedurizarea si demineralizarea apei, dar si in multe alte domenii industriale cum ar fi: - Cromatografia Prepararea reactivilor puri - Prepararea bauturilor - Industria chimica purificarea inaintata a substantelor organice si anorganice purificare solventi preparare acizi si baze din saruri - Prelucrarea suprafetei metalelor galvanizari recuperare metale pretioase - Procese catalitice
15

alkilari esterificari prepararea acetatilor - Hidrometalurgie prepararea uraniului prepararea germaniului - Industria farmaceutica obtinerea vitaminelor decolorarea solutiilor - Medicina, in tratarea unor maladii: insuficienta cardiaca ciroza ficatului epilepsie Pentru viitor se preconizeaza o tot mai larga preocupare in domeniul cercetarii schimbatorilor de ioni, in special a rasinilor schimbatoare de ioni, pentru diversificarea sortimentelor acestora, dar mai ales pentru imbunatatirea calitatii lor.

16

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->