Adsorbţia cu schimb ionic

Schimb ionic – schimbul de ioni între doi electroliţi, în cazul în care unul dintre electroliţi
prezintă un schimbător de ioni în formă solidă. În cazul schimbului de ioni cu adsorbţie sorbentul,
absorbind o anumită cantitate de ioni, simultan eliberează în soluţie o cantitate echivalentă de alţi
ioni de acelaşi semn, dislocaţi de la suprafaţa sorbentului.
Schimbul de ioni este un proces reversibil şi se referă în principal la procesele reversibile.
Drept sorbenţi schimbători de ioni sunt folosite răşinile (“ioniţi”)  solide, practic insolubile în apă
şi solvenţi organici. Schimbători de ioni pot fi compuşi minerali sau organici, de origine naturală
sau sintetică. Spre exemplu, în industria alimentară pentru diferite procese de schimb ionic se
utilizează diverşi sorbenţi schimbători de ioni naturali: zeoliţii – silicaţi hidrataţi de aluminiu,
metale alcaline şi alcalino-pământoase cu structură macromoleculară afânată, bentonitele – pentru
limpezirea suspensiilor, ş.a.
Cea mai mare parte a răşinilor schimbătoare de ioni prezintă compuşi macromoleculari cu
structură de reţea şi spaţială, la care prin metode chimice au fost grefate diferite grupări, ceea ce
le conferă anumite proprietăţi funcţionale. Cele mai frecvent utilizate sunt răşinile sintetice, numite
răşini schimbătoare de ioni, care se deosebesc printr-o capacitate de sorbţie mare, rezistenţă
mecanică şi rezistenţă chimică. Răşinile schimbătoare de ioni prezintă polimeri amorfi reticulari.
Prezenţa unor grupuri ionice în macromolecule oferă polimerului hidrofilie. Deoarece catenele
macromoleculelor în răşinile schimbătoare de ioni sunt fixate într-o reţea spaţială, solventul
cauzează numai umflarea răşinii, fără a afecta integritatea polimerului. Din punct de vedere
electrochimic fiecare schimbător de ioni prezintă un polielectrolit cu o sarcină negativă sau
pozitivă, înconjurat de ioni de semn opus.
Răşinile se disting de sorbenţii convenţionali prin capacitatea lor de sorbţie, care este practic
independentă de suprafaţă, fiind în întregime determinată de partea activă a răşinii – grupările
chimice grefate (natura lor, numărul, tipul de legătură chimică, ş.a.). Acestea prezintă grupări
ionice disociate ce participă direct la reacţii de schimb de ioni   OH ,  COOH ,  SO3 H şi se
numesc cationiţi, grupările fiind implicate în schimbul de cationi, sau grupări de tipul:  NH 2 ,
 NH , fiind utilizate pentru schimbul de anioni.
Reacţiile de schimb ionic fac parte din categoria celor topochimice – se produc în anumite
locuri ale suprafeţei sorbentului, schimbul de ioni fiind determinat de complexul absorbtiv care
include totalitatea grupărilor active ale matricii ionitului. Schimbul ionic depinde de numărul şi
natura grupelor active, fenomenul de complexare, concentraţia electrolitului, pH şi forţa ionică a
soluţiei, sarcina ionului şi gradul lui de hidratare, temperatura, etc. Cu cât e mai mare valenţa
ionului, cu atît e mai mare atracţia lui faţă de suprafaţa cu sarcină opusă a sorbentului. Capacitatea
de sorbţie descreşte odată cu majorarea gradului de hidratare a ionilor. Aranjarea ionilor în ordinea
descreşterii capacităţii de sorbţie permite formularea şirurilor liotropice de sorbţie:
pentru cationi:
Th4+>Al3+>Ba2+>Sr2+Ca2+>Mg2+>Cs+>Rb+>K+>Na+>Li+
şi pentru anioni:
SCN->I->NO3->Br->Cl-
În unele cazuri se produce inversarea şirurilor liotropice ale ionilor cu aceeaşi sarcină,
aceasta fiind determinată de deshidratarea lor în procesul de schimb ionic.
Ionul H+ nu are o poziţie fixă în şirul liotropic, deoarece complexul absorbtiv al ioniţilor se
formează la disocierea grupărilor acide de diferită tărie. În cazul grupărilor active carboxilice şi
fenolice, a acizilor polisilicici ionul H+ este puternic fixat de restul acid şi schimbul ionic poate
avea loc numai începând de la un pH slab bazic. Sărurile acestor acizi disociază uşor şi ca urmare
ionii H+ substituie uşor aceşti cationi din soluţii neutre. Grupările  SO3 H , caracterizate printr-o
disociere uşoară a ionului H+, pot fi folosite drept cationiţi începând de la valori ale pH=2.
Schimbul ionic reprezintă un proces reversibil, viteza căruia este determinată de mai mulţi
factori. Conform teoriei stratului electric dublu a lui Nernst, la interfaţa solid-lichid apare un strat
imobil de adeziune de grosimea  (10-4–10-5 m), prin care difuzia este încetinită. Viteza globală a
procesului de schimb va fi determinată de difuzia prin stratul Nernst şi difuzia din interiorul
granulei de polimer, deci stabilirea echilibrului necesită o anumită perioadă de timp.
Dacă se exprimă echilibrul de schimb ionic în formă generală prin ecuaţia:
z 
z1Rz 2 X 2  z2 X 1 1  z 2 Rz1 X 2  z1 X 2z 2 (7.14)
atunci prin aplicarea legii acţiunii maselor se obţine:
1 1
n X 1z1 a X 1z1
1
K 1
(7.15)
nX z2 a X 2z 2
2

unde n X 1 şi n X sunt cantităţile ionilor adsorbiţi; a X 1 şi a X – activităţile ionilor respectivi în

2 2

soluţie; K este constanta de schimb ionic.

Relaţia (7.15), numită izoterma Nikolski, presupune că forţa ionică a soluţiei nu se modifică
esenţial în rezultatul schimbului de ioni, iar raportul activităţilor ionilor adsorbiţi este constant.
Constanta de schimb ionic are semnificaţia unui factor de separare care determină eficacitatea
ionitului şi posibilitatea separărilor cromatografice prin utilizarea schimbătorilor de ioni.
În unele cazuri pentru caracterizarea eficacităţii ionitului se foloseşte capacitatea totală de
schimb ionic (CTSI), care reprezintă cantitatea maximă de ioni, care pot fi absorbiţi de o unitate
de masă de ionit. CTSI se exprimă, de regulă, în mol-echivalent/g ionit.
Totuşi, CTSI depinde de forţa ionică a soluţiei şi de pH. Excepţie fac doar ioniţii puternic
bazici şi puternic acizi, care au o capacitate de schimb independentă de pH. Pentru a descrie
adecvat un sistem real ionit/soluţie se introduce noţiunea de capacitate de schimb efectivă, care se
determină pentru soluţia cu pH, compoziţie şi concentraţie constante.
Cu mărirea gradului de umflare a răşinii şi micşorarea dimensiunilor particulelor viteza de
stabilire a echilibrului schimbului ionic creşte. Pe ioniţii hidrataţi şi puternic ionizaţi procesul de
schimb decurge în 2-5 secunde. De aceea ionii pot fi substituiţi din soluţie prin metoda dinamică,
adică prin filtrare prin coloana umplută cu granule de ionit. Pentru desalifierea soluţiilor se folosesc
filtre complexe, dintre care un strat este umplut cu cationit, iar altul  cu anionit. Pe măsura
deplasării soluţiei în coloana cationitul fixează cationii sării, înlocuindu-i cu ioni de hidrogen, de
exemplu:
2Cationit/Н + СаС12 = [Cationit]2Са + 2НС1;
2 Cationit/Н + МgSO4 = [Cationit]2Мg + Н2SO4;
Cationit /Н + NaС1 = Cationit /Nа + НС1.
În coloana cu anionit anionii sării substituie ionii hidroxilici ai ionitului:
2Аnionit/ОН + Н2SO4  [Аnionit]2SO4 + Н2O;
Аnionit /ОН + НС1  Аnionit /С1 + Н2O
Aplicarea coerentă a ioniţilor de două tipuri permite de a demineraliza complet apa fără a o
distila. Cationitul şi anionitul luate în cantităţi echivalente vor absorbi respectiv cantităţi egale de
cationi şi anioni din sărurile dizolvate în apă. În rezultat se va ceda o cantitate egală de ioni Н + şi
ОН-, care formează apa.
Ulterior cationitul şi anionitul pot fi regeneraţi. În calitate de soluţii regeneratoare pentru
cationiţi se folosesc de obicei soluţii de 3%-5% de acid clorhidric sau sulfuric. Astfel cationiţii se
“încarcă” cu ioni de hidrogen:
[Cationit]2Са + 2НС1  2 Cationit /Н + СаС12.
Pentru regenerarea anioniţilor se foloseşte soluţie de 5% de NaOH sau Na 2С03:
Аnionit /С1 + NaОН  Аnionit /ОН + NaCl.
Adsorbţia cu schimb de ioni se foloseşte pe larg în diferite procese tehnologice: epurarea
apelor, limpezirea unor lichide alimentare, concentrarea sau purificarea substanţelor, ş.a.
În tehnologia alimentelor absorbţia ionomembranară se foloseşte pentru dedurizarea,
Absorbţia de schimb ionic se foloseşte pe larg în industria alimentara. Astfel, în industria
zaharului tratamentul cu schimb de ioni a sucului difuz permite de a reduce masa melasei de la
3% la 2,1 % după materia primă, ceea de duce la creşterea randamentului zaharului cu 1%.
În industria produselor lactate schimbul de ioni este folosit pentru a modifica compoziţia
salină a laptelui. Laptele de vaci este mai bogat în săruri decât cel matern şi diferă prin caracterul
de coagulare, acesta fiind determinat de raportul cazeină/calciu. Prin eliminarea unor cantităţi de
calciu din lapte poate fi modificat acest raport. În prezent hrana pentru sugari este produsă prin
aplicarea tratamentelor de schimb ionic. .
O utilizare largă a schimbătoarelor de ioni se găseşte în industria vinului – pentru înlăturarea
surplusului de ioni Fе3+, Сu2+, Са2+, care provoacă tulburarea vinului (casarea fierică, casarea
cuprică), pentru reducerea acidităţii, albirea mustului. Eliminarea ionilor metalelor grele din
mustul de fructe preîntîmpină întunecarea culorii vinurilor din fructe şi pomuşoare.
În producţia de drojdii ioniţii sunt utilizaţi pentru a curăţa melasa, care serveşte drept mediu
nutritiv pentru cultivarea drojdiilor. În melasă se conţin compuşi ce suprimă drojdiile: coloranţi,
acizi organici volatili şi alte impurităţi. O importanţă deosebită are utilizarea schimbătoarelor de
ioni pentru purificarea apei, în industria berii.