Electrochimie si coroziune

CUPRINS

1.Notiuni introductive______________________________________________________2

2. Clasificarea____________________________________________________________2

3.Originea ionilor in solutie_________________________________________________2

Interactiunea ion-solvent___________________________________________________3

Relatia lui Nernst_________________________________________________________3

Metode electrochimice de analiza____________________________________________4

6.1

Metoda conductometrica_____________________________________________________4

6.2

Titrarea conductometrica____________________________________________________5

6.3

Aplicatiile conductometriei la masurarea maselor________________________________6

6.4

Performantele conductometriei________________________________________________6

Analiza prin electroliza_____________________________________________________7

Legea electrolizei__________________________________________________________7

Curbe de polarizare________________________________________________________8

10

Elecroliza si formarea complexilor_________________________________________8

11

Natura depunerilor de metal______________________________________________9

12

Electroliza pe catod de mercur_____________________________________________9

13

Metoda calometrica de analiza____________________________________________10

14

Conversia electrochimic de energie_______________________________________10

15

Sisteme neconventionale_________________________________________________12

16

PILE ELECTRICE.____________________________________________________13

17

CAPITOLUL III. COROZIUNEA MATERIALELOR.________________________14

18

Notiuni introductive.____________________________________________________14

19

Diagramele Pourbaix___________________________________________________15

20

Tipuri de coroziune_____________________________________________________17

21

Metode de protectie impotriva coroziunii____________________________________17

1.Notiuni introductive

Originile electrochimiei se afla la sfarsitul sec XIII, anul 1791 cand Galvani a
demonstrat asocierea dintre miscarile musculare si natura celulelor punand in evidenta corelarea dintre
fenomenele electrice si biologice.
In anul 1800 Volta descopera conversia energiei chimice in electricitate cu ajutorul
pilelor electrochimice. In anul 1834 Faraday a descoperit legile electrolizei, care guverneaza masa de
substanta formata la trecerea unei cantitati determinate de electricitate prin interfata metal-electrolit(la
trecerea a 96500 Culombi se depune 1 Eg substanta).
Presiunea electrolitica de dizolvare (P) a si presiunea osmotica (p)
Presiunea osmotica are drept cauze capilaritatea si diferenta de concentratie.
Presiunea electrolitica este tendinta metalelor de a trimite ioni in solutie.
Daca : 1 P>p -> de pe metal se desprind ioni care trec in solutie
2 P<p -> viceversa
Tot in 1800 Grove demonstreaza posibilitatea conversiei electrochimice de energie sub
o forma diferita de cea a lui Volta si pune bazele pilelor de combustie(convertizoare de energie cu
alimentare continua, in speta reactive).
In 1887 Arhenius a elaborat teoria disocierii ionice.
In 1905 Tafel descopera legea care exprima dependenta liniara a logaritmului densitatii
de curent de diferenta de potential la care se desfasoara o reactie data.
In 1891

2. Clasificarea

Din punct de vedere al conductiei curentului electric, corpurile se impart in:

-conductori - de ord I
- de ord II
- micsti
-izolatori (dielectrici)
-semiconductori
Conductorii de ordinul I sunt conductori metalici unde conductibilitatea este de natora
electronica datorandu-se unnui flux de electroni.
Conductorii de ordindul II sunt conductori ionici sau electroliti la care conductibilitatea
e de natura ionica datorandu-se deplasarilor ionilor prin electrolit.
Conductibilitatea electronica e mai mare de 105 ori decat cea ionica.
Conductorii micsti conduc simultan prin electroni si ioni, de exemplu Ag2S.
Semiconductorii au conductia asigurata de electroni si goluri(mat.nanoatomice Si, Ge,
Ti, diversi oxizi de Zn, Cb, Ni, sulfuri de Pb si seleniuri de Ag sau Cd).
Izolatori sunt substante ca sticla, portelanul, cristalele organice, subst.
macromoleculare, polimeri.

3.Originea ionilor in solutie

Un sist. electrochimic consta din 2 interfate unde un conductor de ord I se intalneste cu

unul de ordinul II.
Ionii se obtin prin dizolvarea intr-un solvent a unor substante numite electroliti:
-contin ionii chiar in stare pura NaCl
-genereaza ionii doar dupa dizolvare HCl
In primul pas, fortele columbiene care retin ionii sunt slabite prin patrunderea apei in
retea, astfel incat ionii care nu aveau decat libertatea de a se misca in jurul pozitiilor de echilibru
2

dobandesc un nou grad de libertate(cel al miscarii de translatie) care conduce la dizolvarea cristalului
obtinandu-se ioni de Cl si Na solvatati.
In cazul HCl ionii apar doar la dizolvarea electrolitului in apa sau in alt solvent polar ca
urmare a accentuarii polaritatii legaturii covalente si a ruperii ei sub actiunea moleculelor polare ale
solventului.
Substantele care formeaza ioni doar la dizolvarea in solvent polar se numesc ionofori.
Electrolitii ionofori se disociaza complet in ioni cand sunt dizolvati in solventi polari.
Slabirea fortelor coezive din cristalul ionic poate surveni si pe cale termica, daca se
furnizeaza caldura cristalului pana la topirea lui, in acest caz se obtine un electrolit lichid pur, in care
miscarea de translatie de care se bucura ionii de sodiu si clor faciliteaza transportul curentului prin
topitura.
Descompunearea unei substante in ioni in urma uneia din actiunile descrise mai sus
poarta numele de disociere ionica.
Gradul de disociere e raportul dintre nr de molecule disociate si nr total de molecule
(). Depinde de natura subst, natura solventului si de concentratia solutiei.
Cu cat solutia e mai diluata cu atat e mai mare, astfel incat la dilutie infinita =1.
Conductibilitatea solutiilor sau a topiturilor de electrolit depind de al acestora si poate
fi utilizata la calcularea lui.
Vant Hoff a aratat directa proportionalitate a marimii de legare dizolvate la solutiile
bune conducatoare, valorile marimilor de disociere sunt mai mari decat cele scontate.
Pentru cunoasterea solutiilor ionice si a proceselor care se desfasoara in acestea e
necesara explicarea fortelor care actioneaza intre ion si solvent pe de o parte si ion-ion pe de alta parte.
Exprimarea cantitativa a interactiunii ion-solvent e posibila daca se urmareste variatia
de entalpie libera ce insoteste trecerea ionului din stare izolata in stare de solutie.
In acest mod se poate obtine entalpia libera a interactiunii ion-solvent sau entalpia
libera de solvatare.
Electrolitii cu apropiat de 1 sunt electroliti tari.

Interactiunea ion-solvent

Pt. evaluarea acesteia e necesara cunoasterea structurii solventului, care e foarte

complexa.
In masa de solvent pot exista molecule individuale sau asociatii moleculare,
introducerea ionilor in solvent duce la perturbarea structurii solventului, ionii putand cauza distrugerea
structurii sau pot patrunde in golurile create prin asocierea moleculelor de solvent.
In anul 1920 Born a elaborat un model care sa reflecte cat mai fidel realitatea
experimentala. In teoria lui, ionul din sloutie e asimilat cu o sfera rigida de raza r i si purtand sarcina +/zi*e0.
Solventul e echivalat cu un mediu continuu lipsit de structura dar posedand constanta
dielectrica Ds.
Prin urmare, intreaga responsabilitate a interactiunii ion-solvent revine in sarcina
ionului si este de natura electrostatica.

Relatia lui Nernst

Expresia matematica a potentialului de electroni este cunoscuta sub acest nume. Acesta
spune ca lucrul mecanic determinat de un ion gram din subst. respectiva e reprezentat prin energia
electrica eliberata de electrozi cand ionii terc de la presiunea electrostatica de dizolvare(P) la presiunea
osmotica(p).
Wl=z*F*E E-dif de potential F- nr lui Faraday z-valenta ionului metalic
3

Pt a exprima lucrul mecanic osmotic facut de ionii care trec din metalin solutie se face
urmatorul rationament: presiunea osmotica a unei solutii formate dintr-o subst solubila neionizabila ca
fiind egala cu presiunea pe care ar exercita-o daca ar fi in forma de gaz la aceeasi temperatura ca
solutia si ar ocupa un volum egal cu cel al solutiei. Aplicand solutiei legea gazelor perfecte rezulta ca
lucrul osmotic determinat de un ion gram din substanta noastra care trece de la presiunea electrolitica
la presiunea osmotica este Wosm=R*T*ln (P/p).
Tinand seama ca la suprafata:
z*F*E=R*T*ln( P/p) => E=+/- (R*T/z*F) ln( P/p)
p=k*a (a=*f activitatea; f=Treal/Tteoretic factorul solutiei; T - titrul)
E=+/-(R*T/z*F) ln (P/k*p)
Pt solutie de 1n E0= E=+/- (R*T/z*F) ln( P/k) Potential standard, adica toti componentii sunt
constanti in afara de P. Potentialul standard defineste valoarea potentialului unui metal introdus in
solutia propriei sari in care activitatea ionilor este 1 sau concentratia solutiei este 1n.
In orice alta situatie: E= E0 (+/-) (R*T/z*F) ln a
E=E0(+/-)(0,0591/z)*ln a
Nu exista nici o metoda insa pentru a putea determina potentialul de electrod al unui
electrod separat. Se poate doar masura forta electromotoare a unei pile (asociere de 2 electrozi). Daca
se cunoaste potentialul unui electrod se pot determina potentialurile celorlalti electrozi prin construirea
de pile intre electrodul cu potential cunoscut si electrozii noi.
S-a ales in mod conventional ca punct de referinta potentialul standard al electrodului
de hidrogen. Potentialul electrodului de hidrogen se considera egal cu 0 cand presiunea H e de o atm,
iar activitatea ionilor de H e egala cu 1

Metode electrochimice de analiza

6.1 Metoda conductometrica

Se bazeaza pe masurarea conductantei electrice a solutiilor. Conductanta (W) unui

mediu e valoarea inversa rezistentei (R) acelui mediu. R=*L/S
rezistivitatea specifica
Rezistivitatea e rezistenta unui volum cilindric din solutia cu substanta de analizat de
lungime 1 cm si suprafata 1 cm2. Conductivitatea devine: W=1/R=S/*L . Marimea inversa
rezistivitatii e conductivitatea specifica = 1/. => W= *S/L
Ca si rezistivitatea, conductivitatea depinde de: natura subst, temperatura si de
concentratie. Dependenta conductivitatii de temperatura arata in modul urmator.

Dependenta de concentratie arata astfel:

In multe cazuri se foloseste in locul conductivitatii conductivitatea echivalenta sau

molara.
Conductivitatea molara sau echivalenta e conductivitatea raportata la numarul de
echivalenti gram sau la nr de molecule gram dintr-un ml de solutie. Ca si conductivitatea, acestea
depind de aceeasi factori. In analizele chimice e deosebit de imp. dependenta conductivitatilor de
concentratie.

Conductivitatea echivalenta la dilutie infinit va depinde numai de temperatura si natura

electrolitului. Aceasta se numeste conductivitate echivalenta limita infinit. Aceasta poate fi reprezentata
ca fiind suma a 2 termeni ce depind de natura anionului si cationului care intra in componenta solutiei.
infinit =U+V (mobilitatile ionului)
intre conductivitatile echivalente exista o oarecare dependenta ea fiind insa foarte
complexa. Ea ne permite sa folosim metoda conductometrica ca metoda de analiza fizico-chimica
directa, in acest caz conductivitatea ionica indicand direct concentratia solutiei. Construind curba de
etalonare se poate gasi dupa grafic concentratia necunoscuta a solutiei.

6.2 Titrarea conductometrica

O aplicatie mult mai raspandita a conductometriei o are titrarea conductometrica,
metoda indirecta de analiza. Vom analiza: BaCl2 + Na2SO4 => BaSO4 + 2NaCl
Daca in solutia de Ba se adauga o solutie concentrata de Na2SO4, ionul de Cl ramane in
solutie invariabil. BaSO4 e insolubil, nu va forma ion si nu va conduce curentul electric. Prin urmare,
in solutie, in urma adaugarii ionul de Ba2+(U=55) este inlocuit de ionul de Na+(U=43,5). In acest caz,
conductivitatea solutiei scade, deoarece ionul mai mobil cu unul mai putin mobil, volumul total al
solutiei se mareste.
Aceasta scadere a conductivitatii va avea loc pana cand toti ionii de Ba ce se afla in
solutie vor trece in precipitat. Imediat dupa aceasta adaugarea de Na 2SO4 va mari aoreciabil
conductivitatea solutiei pt ca va creste conc. electrolitului, respectiv a purtatorilor de sarcina.
5

Punctul de inflexiune este punctul de echivalenta al titrarii. Cunoscandu-l, se poate usor

calcula continutul de BaCl2 din solutia de analizat.
Curbele de acest tip se obtin in toate cazurile cand un ion mai mobil este inlocuit cu
unul mai putin mobil ca de ex la neutralizarea acizlior tari cu vaze tari, unde ionul de H foarte mobil va
fi inlocuit de un ion metalic mai putin mobil.
Titrarea 2AgNO3+BaCl2 -> 2AgCl+(BaNO3)2
La titrare, ionul de Ag e inlocuit cu ionul de Ba ceea ce evident se va rasfrange asupra
conductivitatii totale a solutie. In acest caz, pana la atingerea punctului de echivalenta, care ramane
aprox const., dincolo de acest punct, excesul de BaCl2 va provoca o marire brusca a conductivitatii.
La unele titrari conductivitatea poate creste atat pana la punctul de echiv cat si dupa
acesta. De ex: AgNO3+HCl -> AgCl +HNO3
In aceste 3 exemple s-a considerat ca toti compusii care participa la reactii sunt aproape
complet disociati. Prin urmare cu toate ca reactiile ionului foarte mobil H+ este inlocuit printr-un ion
mai putin mobil. Datorita cresterii bruste a gradului de disociere conductivitatea se va mari. Un
fenomen analog are loc in si in cazul titrarii unui acid slab cu o baza tare (acid acetic cu NaOH),
inainte de pct de ech, cresterea conductivitatii e neinsemnata, dupa acest punct, cand in sol vor fi
introdusi ioni de Na si OH in exces va avea loc o crestere brusca. Curbele de acest gen pot fi obtinute
si in procesul de formare al complecsilor.
Vom examina separat cazul titrarii conductometrice acizilor si bazelor. Daca un acid
tare se titreaza cu o baza tare, pct de ech e clar determinat si rezultatul titrarii e foarte bun. Daca un
acid slab se titreaza cu o baza tare, pct de ech in acest caz si mersul curbei de titrare pot fi influentate
datorita hidrolizei. In acest caz vor aparea ionii mobili intrusi si conductivitatea la pct de ech poate fi
denaturata.
Reactia de titrare dintre un acid slab si o baza slaba se desfasoara astfel: la inceputul
titrarii conductivitatea va creste usor iar dupa pct de ech va creste.

6.3 Aplicatiile conductometriei la masurarea maselor

Conductometria nu se foloseste in analiza calitativa datorita specificitatii reduse; in
schimb aceasta metoda s-a dovedit un mijloc rapid si precis pt det cantitativa a speciilor
electroconductoare aflate in solutie.
Aerul care contine o anumita noxa este barbotat intr-o solutie absorvanta. Noxa
absorbita produce o modificare a conductibilitatii solutiei respective. Diferenta de conductibilitate e
masurata apoi si utilizand o curba etalon se poate determina conc. necunoscuta a poluantului respectiv.
Pt det conc unor noxe gazoase cum ar fi SO2, SO3,NH3, CO, H2S, CO2 se folosesc analizoare
conductometrice. Unele noxe se pot masura prin absorbtie directa in diversi absorbanti, iar altele sunt
determinate de consecinte a unei reactii.
La analizoarele conductometrice aerul e absorbit in solutie sulfurica pt a se asigura o
selectivitate buna. Se lucreaza la un pH 4 al celulei conductometrice pt a elimina interferentele cu
CO2. Pt a elimina interferenta cu NO2 acesta se det.separat colorimetric si apoi se traseaza o curba de
interferenta conductometrica.
Pt det NH3 acesta se retine pe vata minerala imbibata in Ag2SO4.
CO2 se poate determina conductometric prin absorbtir in hidroxid de Ba.

6.4 Performantele conductometriei

La masurarea conductibilitatii se pot inregistra o serie de erori:
-eroarea de polarizare creste odata cu cresterea valorii conductibilitatii masurate; aceasta
eroare poate fi atenuata prin platinarea electrozilor sau utilizarea unui curent de inalta frecventa.
-eroarea de reactanta apare la anularea curentului in detector. In realitate curentul nu se
anuleaza, ci se obtine o valoare minima, fapt ce duce la scaderea preciziei. Eroarea se poate elimina
utilizand un condensator variabil montat in paralel in puntea conductometrica. De asemenea solutia din
afara celulei prezinta o conductibilitate parazita datorata campului electric al celulei ce strabate
peretele de sticla al acestuia, de aceea pt cresterea fidelitatii e necesar sa se utilizeze celule termostate.
6

-eroarea de temperatura apare in cazul celulelor netermostate. In acest caz o diferenta de

temperatura de 0,1 C celsius conduce la o eroare de pana la 0,2%.

Analiza prin electroliza

-este una dintre cela mai raspandite dintre aceste metode de analiza
-principiul este : separarea din solutii a metalelor sau a oxizilor metalici cu ajutorul curentului
electric.
-se incadreaza in metodele gravimetrice de analiza care foloseste drept reactive curentul
electric.

Legea electrolizei

In orice solutie de electrolit exista ioni pozitivi si negative, respective cationi si anioni care se
misca dezordonat. Daca intr-o astfel de solutie se cufunda doi electrozi , unul incarcat pozitiv si
celalalt negative,miscarea ionilor devine ordonata. Cationii se vor indrepta spre polul negative, deci
spre catod, iar anionii spre polul pozitiv, deci spre anod. In acest caz pe catod electronii trec de la
electrodul metallic la ion:
M n ne M 0

iar la anod electronii vortrece de la ion la electrod

A n ne A

La electroliza pe catod va avea loc reactia de reducere, iar la anod de oxidare.

Daca analizam reactia de oxidare a solutiei de ZnCl 2:
Zn + 2 e Zn
2Cl 2e Cl 2
In majoritatea cazurilor insa procesul de electroliza se desfasoara a.i. pe anod si respectiv pe
catod nu se descarca produsi de electroliza ai subst. dizolvate ci produsi de electroliza ai apei. In acst
caz subst. dizolvata raman neschimbata in solutie, astfel decurge electroliza sol. sulfatului de Na. pe
anod se va depune/degaja O2, iar la catod H2. in solutie formandu-se in anumite momente NaOH si
H2SO4.
In unele cazuri electroliza este si mai complicata; de ex: la electroliza H2SO4 ,in anumite
conditii pe anod se formeaza acid persulfuric
anod: 2 SO42 2e S 2 O8
La electroliza FeCl3 , la catod Fe 3 1e Fe 2
Legile electrolizei formulate de Faraday pot fi rezumate:
1.cantitatile de subst. depuse sau dizolvate la electrozi la trecerea curentului electric prin
electrolit sunt proportionale cu cantitatea de electricitate trecuta
2.cantitatea de substante depuse/dizolvate la electrolizi de aceeiasi cantitate de electricitate sunt
direct proportionali cu echivelentii chimici ai substantei.
In modul acesta se poate calcula cant. de subst. depusa la electroliza: G E
G-cantitatea de substanta depusa , in grame
E-echivalentul subst. respective
F=96.500 C, nr lui Faraday
i-intensitatea curentului lecetric (A)
-timpul

i
(g)
F

Curbe de polarizare

Curbele variatiei potentialului de electrod in functie de densitatea curentului, asa numitele

curbe de polarizare permit in majotitatea cazurilor sa se aprecieze /prevada procesele care au loc in
timpul electrolizei. Daca de ex. in solutia noastra se afla mai multe metale atunci ordinea lor de
depunere este in functie de potentialele lor.
In cele mai multe cazuri in solutiile acide exista concurenta intre metal si H, mersul electrolizei
in aceste solutii depinde de valoarea potentialului de degajare al H2, respective valoarea potentialului
de depunere a metalului.
Se disting 4 mari cazuri ale curbelor de polarizare:

E EH , in solutie va avea loc depunerea doar a metalului.

a)la orice densitati de curent in care M

2

In acest caz se poate obtine prin electroliza Cu, Ag si Au.

b)la densitati mici de curent potentialul metalului este mai mare ca potentialul lui H2, rezulta a
se depune metalul dar la cresterea densitatii de curent potentialul metaluluiatinge valoarea potentialului
lui H2, deci in solutie se vor crea conditii si pentru degajarea H2, in acest caz se produce concomitent
degajarea H2 si depunerea metalului predominant ,se obtine: Zn, St, Pb.
c)daca curbele E Me si E H se intretaie atunci pana la de densitatea de curent i1 va avea loc
depunerea exclusiva a metalului. Intre i1 si i2 va avea loc degajarea paralela a H2 si depunerea
metalului. La densitate > E 2 va avea loc predominanta degajare a H2.
d)daca potentialul de degajare a H2 este mai pozitiv decat potentialul de depunere a metalului,
in acest caz in primul rand la electroliza va avea loc degajarea H2, intre i1 si i2 concomitentcu
degajarea H2 are loc si depunerea metalului ,dar predominanta va fi degajarea.
Dupa i2 predomina depunerea metalului.
In acest mod are loc electroliza ale metalelor alcaline si alcalino pamntoase.
Analog cu aceste curbe discutate pot fi descrise si grafice pentru curbele de polarizare cand in
solutie sunt doua sau mai multe metale putandu-se astfel stabili
depunerii metaleor la
electroliza solutiei amestecului unor saruri cu metale diferite.

10 Elecroliza si formarea complexilor

In procesul de formare a complexilor ionul de metal se leaga printr-o legatura coordinativa de
un
Ex: complexul de Cu cu ionul .: Cu(CN ) 2 se disociaza in Cu 2CN . Constanta de
disociere a acestui complex

[Cu 2* ][CN ]2
K
10 16 ;
[Cu (CN 2 )]

este foarte mica si de aceea in solutia de

Cu(CN ) 2 concentratia ionilor de Cu este foarte mica, o astfel de miscorare a concentratiei este legata
de deplasarea
a potentialului de electrod spre un potential mai negativ in comparatie cu potentialul
H2.
In acest caz este absolut evident ca marimea concentratiei agentului de complexare CN va duce
la micsorarea concentratiei ionilor de metal liber si la cresterea potentialului de electrod negativ.
Marimea scaderii potentialului de electrod la inreoducerea agentului de complexare va depinde
de natura complexului.
Cu cat un complex este mai stabil cu atat mai mult scade potentialul de electrod in solutia
agentului de complexare.
Datorita acestui fapt in solutia de compleci se pot separa ionii care nu pot fi separati de
complexii organici.
8

11 Natura depunerilor de metal

O mare importanta pentru electroliza o are caracterul metalelor care se depun. Pe catod
metalele se pot depune sub forma unui depozit: miscrocristalin, pulverulent,spongios,macrocristalin.
Caracterul unui depuneri depinde de o serie de factori ,cel mai importanta fiind densitatea de
curent.
Depozitele macrocristaline se formeaza la densitati foarte mici a curentului, in acest caz
proeminentele de pe catod creeaza conditii mai bune pentru desfasurarea procesului de electroliza
foarte intens in urma caruia metalul se depune in continuare sub forma cristalina aciculara.
Cristalele aciculare au o aderenta redusa la catod la spalare si uscare ele se desprind usor.
Depozitele pulverulente si spongioase se obtin la densitati mari ale curentului, in general in
procesele in care odata cu depunerea metalului se degaja si A2. aceste depozite ca si cele aciculare au
aderenta redusa la catod si nu sunt comode la analiza.
Cele mai comodepentru analiza prin electroliza sunt depozitele microcristaline care se obtin
prin utilizarea.cu concentratii adecvate si respectarea regimurilor stricte de temperatura, densitate
de curent si agitarea solutiei.
Depozitele microcristaline au aderenta foarte mare pe electrozi.
In general pentru obtinerea depunerilor elecreolitice rezistente este necesar:
-sa se efectueze electroliza la potentiale mai mari decat potentialul de degajare a H2 pe metalul
dat.
-sa se efectueze electroliza la densitatii medii de curent
- sa se fectueze electroliza in conditii de depunere lenta a metalului

12 Electroliza pe catod de mercur

Este folosita atat pentru determinarea unor ioni cat si pentru separarea lor. In genetal pe catodul
de Hg se depun metalele care formeaza usor amalgame ce se descompun, apoi prin formarea
hidroxozilor metalelor respective. Din categoria acestor metale fac parte Na, K,Ba,etc.
Separarea ionilor de catodul de Hg este legata de supretensiunea mare a H2 pe acest catod a
carei marime este de 1.6 V.
Subgrupe ale metalelor:
a)met cu solubilitate in Hg> 1 %, Tl, Zn,Cd
b) met cu solubilitate in Hg intre 0.1%-1% , Na , Ba, Mg
c) met cu solubilitate in Hg intre 0.001%-0.1% Cu,Al
d) met cu solubilitate in Hg ,Be,Fe
Exista metode care pot mari continutul de metal in Hg in procesul de electroliza formadu-se in
acest caz sisiemele coloidale.
La electroliza solutiilor acidulate de sulfati cu ajutorul catodului de Hg se pot determina
Zn,Cd,Fe
Metoda electrolizei cu catod de Hg se poate folosi si la separarea metalelor intre ele.
Metoda de separare electrolitica are o larga aplicabilitate in tehnica in special in analiza Fe si a
aliajelor de Fe. Efectuand electroliza solutiilor sulfurice de hotel pe catod de Hg se poate separa Fe din
combinatie ramanand componenti insolubili ca Al,Ti,V, componentii insolubili ramanand in sol, iar Fe
trecand in amalgamul catodului de Hg.
9

13 Metoda calometrica de analiza

Este o varianta a metodei de analiza cu autorul electrolizei. In aceasta metoda cantitatea de
substanta depusa se determina in functie de cantitatea de curent electric consumat in procesul dat.
Electroliza se efectueaza la un potential
care corespunde potentialului de depunere a
metalului dat. Astfel Cdin solutie amoniacala se depune la un potential de 1V, Zn la un potential de
-1.63V,ambele calculate in raport cu potentialul electrodului de .
Terminarea depunerii unui element se determina dupa micsorarea brusca chiar pana la 0 a
intensitatii curentului la un potential dat. cantitatea de curent electric consumat pentru electroliza se
determina cu ajutorul culametrelor.
Folosind formula lui Faraday se poate calcula cantitatea de metal depusa. Acesta metoda s-a
extins si este folosita astazi si pentru procesele de determinare a substantelor organice capabile sa se
reduca pe cale electrolitica. Astfel prin aceasta metoda se pot determina:nitrofenoli,acidul malei,acidul
pieric si alte combinatii de natura organica.

14 Conversia electrochimic de energie

Cele mai vechi pile sunt cunoscute nc din anchititate. Ctre sfritul sec. 18, nceputul sec. 19
conversia electrochimic de energie marcheaz un progres n semnat i o larg rspndire datorit lui
Galvani, Volta, Daniell etc.
Sursele electrochimice de energie se mpart n 3 categorii:
Surse primare
Surse secundare
Pile de combustie
Surse primare: fac parte pilele n care energia electric se produce pe seama unor reactani ce se
gsesc n cantitate limitat, regenerarea lor prin electroliz neavnd loc.
Surse secundare: sunt acele pile la care partenerii de reacie consemnai n procesul producerii
energiei electrice se pot reface cu ajutorul unui proces de electroliznumit rencarcare
Pile de combustie: partenerii de reacie sunt alimentai n continu la electrozi pe tot parcursul,
cnd ele se gsesc sub sarcin sau conduc curent electric.
n pilele electrochimice are loc transformarea entalpiei de reacie. G=-zFE, aceat
formul poate servi la calculul forei electromotoare. Ex: Zn+HgO+2OH- ZnO2+Hg+H20- care are loc
ntre pil primar al crei elctrozi sunt alctuii din Zn i oxid de Hg. AlgO este amestecat cu grafit
care joac rolul de conduvtor electric. Drept electrolit se folosete soluia apoas de hidroxid de
potasiu. Dac introducem n aceast ecuaie valorile entalpiilor i entropiilor standard corespunztoare
reaciilor i produilor de reacie.....
Randamentul conversei electrochimice de energie se caracterizeaz printr-o
valoare: ................
Pilele electrochimice primare:
1.Pile primare uscate
Cea mai rpndit piluscat este pila Leclauche, care a fost pentru prima dat descris
n 1867 de chimistul francez Georges Leclauche. n decursul timpului pila a suferit numeroase
transformri, dar substanele active au rmas constante: Zn i MnO2, graie supratensiunii mari de
degajarea H2 pe electrodul de Zn i solubilitii lor extrem de mici n electrolii.
Reaciile care au loc:

10

n realitate reaciile din pil sunt mult mai complexe, aprnd n diversele faze i Mn2O3.
Alegerea variantei de oxid de Mn este o art a fiecrui fabricant. n general se alege forma primar a
mineralului. Pentru a evita ca electrodul de Zn s se consume, n special n urma proceselor corozive
din atmosfer, el este izolat cu ajutorul unui ambalaj din carton, oel sau plastic. n jurul electrolitului
se gsete o membran ce separ cei doi electrozi, de obicei din hrtie. Pentru a le putea lega n serie,
adesea ori se foloseau pile avnd forma plat, legarea n serie se face prin simpla suprapunere a lor.
Dac MnO2 se nlocuiete cu HgO se observ o mbuntire a cantitii de curent care se obine. Acest
lucru realizeaz prin amalgamarea electrodului de Zn. Prin aceast transformare supratensiunea H2
devine foarte mare.Reacia global care are loc n acest caz este:
Dac n vecintatea electrodului de Zn se depete produsul de solubilitate atunci se poate
precipita oxidul de Zn. Pila este comercializat n form cilindric sau sub fotm de nasture. Pulberea
de amalgam de Zn presat reprezint polu (-), iar amestecul HgO i grafit reprzint polul (+). ntre cei
doi electrozi se aeaz electrolitul. O soluie de KOH imobilizat n porii unei hrtii de filtru, fie n
vat. Pentru a evita modificarea compoziiei electrolitului n cursul descrcrii pilei, aceasta se
satureaz de la bun nceput cu ZnO.
O densitate de energie i mai mare se poate obine n pilele Leclanche, n care polul
pozitiv este nlocuit cu Ag2O. Preul ridicat ns limiteaz utilizarea acestor pile, doar n cazuri
speciale. Cu Ag2O se obine o tensiune superioar la borne, potenialul fiind att de ridicat, nct poate
descompune apa cu degajare de O2. Aria utilizrii acestui tip de pile este extins, acoperind domenii
ca: alimentarea aparatelor de uz casnic, ceas, jucrii etc.
O aplicaie a acestor pile este i n medicin, larga utilizare de care se bucur pilele
leclanche, poate fi ilustrat i prin producia mondial anuala de ordinul miliardelor de buci.
1.2 Pile primare care se pot activa
Modificrile din pilele primare cunoscute prin mbtrnire, coroziune, autodescrcare n
cursul depozitrii, cauzeaz urmri decisive n folosirea lor. Reaciile nedorite se pot evita, dac
punerea n funciune a pilei se face n scurt timp nainte de utilizare. Aceast activare se poate face prin
adugarea electrolitului prin nclzirea pile (activare termic) sau prin ntroducere de gaz. Adeseori
reaciile pararele dintre electrolit i electrozii metalici constituie cauza unor capacii de depozitare
reduse. De aceea n unele categorii de pile electrolitul se adaug numai naintea folosirii. n pilele
activate termic toi componenii se gsesc la nceput la locurile lor. Electrolitul este un conductor solid
la temperatur obinuit, pentru punerea n funciune a pilei este necesar aducerea lui n stare topit.
n pilele activate cu gaz formarea electrolitului are loc prin ntroducerea unei substane gazoase ntre
electrozi, dac ntre acestea se gsete o......... acid.
Cu vapori de ap se activeaz pila prin formarea soluiilor apoase.
2.Pile secundare
2.1 Pila reversibil Daniell
2.2 Acumulatorii
n practica zilnic se folosesc de fapt cu numr mic de acumulatoare: acum. cu Pb, NiFe, Ni-Cal, -Ag20-Zn.
Acumulatoarele sunt constituite prin asocierea unui electrod de specia I cu unul de
specia a II-a. Electrodul fiind acid la acumulatorul cu Pb, alcalin la cellalt. Majoritatea
acumulatoarelor au tehnologie de fabricaie tradiional i faptul c reacia activ se desfoar ntre
substane comune i electrolit, explic denumirea de acumulatoare convenionale.
Acest reacie este reversibil, ceea ce permite rencrcarea acumulatorului printr+un
proces de elctroliz. Degajarea hidrogenului pe electrodul cu Pb i a oxigenului pe electrodul cu PbO2

11

sunt avantajoase din punct de vedere termodinamic. Principala utilizare a acumulatorului cu Pb este la
motoarele cu ardere intern, se mai folosete la acionarea motoarelor de cale ferat, n laboratoare etc.
Acumulatoarele alacaline Ni-Fe au cunoscut o nflorirr n sec. XIX. Cnd ncepuse
funcionarea electromobilului, motorul cu ardere intern a nlocuit electromobilul. Bateriile alcaline au
pstrat o parte considerabil n domeniul fabricrilor surselor electrochimice de ncrcare, au dezvoltat
un avnt apreciabil dup crearea varianei ermetice izolate cu ac.
Reaciile care au loc:

Se pare ca dizolvarea fierului are loc prin intermediul unui strat de oxigen adsorbit, rezultat in
urma descarcarii OH . Hidroxilul formeaza mai departe prin descarcari Fe(OH)2.
Avantaje:
-suporta un numar mai mare de incarcari
-intretinere simpla
-raspunde mai bine la suprasolicitari mecanice si electrice
-suporta descarcare completa
Dezavantaje:
-randament mai mic
-cost ridicat
-tensiune mai mica
Utilizarea lor este preferata acolo unde exista conditii grele de lucru.
Pentru a putea face acumulatoarele utilizabile in orice conditii este necesar a se depune eforturi
in sensul evident varsarii electrodului foarte coroziv. Eforturile in aceasta ssirectie au dus la utilizarea
acumulatoarelor ermetic inchise

15 Sisteme neconventionale
Eforturile depuse pentru fabricarea de surse de mare densitate au indepartat cercetatorii de
sistemele conventionale. Studii teoretice au scos la iveala faptul ca limitarea in obtinerea de densitate
de energie mare se datoreaza folosirii apei drept solvent. Apa nu se ma foloseste ca si solvent in pilele
dotate cu anozi de metalele foarte active. Utilizarea unui solvent organic face posibila confectionarea
anodului,dintr-un asemenea metal cu un potential reducator foarte mare. Asocierea acestor metale cu 0
sau a inui metal tranzitional duce la obtinerea unor surse electrochimice cu densitate electrochimice
mult mai mari.
Acumulatorii de gen Li-CuCl2, avand dreptelectrolit o solutie de LiAlCl4 adsorbita in carbonat
de propilena permite obtinerea unor cantitati de energie de ce putin 2 ori mai mare decat in
acumulatoarele clasice. Aceste acumulatoare au avantajul ca pot functiona intr-un domeniu foarte mare
de temperaturi-40 +70.
La alegerea diverselor parti constitutive cerinte:
-in privinta anodului problemele nu sunt foarte complicate , Li fiind foarte bun in acest scop,
insa datorita faptului ca este foarte activ
chimice trebuie pastrat si prelucrat intru-un
mediu inert.
-in ceea ce priveste electrodul si solventul,solvetul trebuie sa fie total inert fata de electroni.
Inertia chimica a solventilot organici fata de Li este asigurata de absenta de h. conductibilitatea solutiei
obtinute prin dizolvarea electronului.
Solventul trebuie sa dizolve usor si sa ionizeze cat mai complet electrolitul ai caror ioni
transporta curentul in interiorul pilei. Ca solventi se folosescnitrametanul.

12

Printre sursele electrochimice neconventionale acumulatorul Zn-aer-fabricat deocamdata pe

scara limitata ele constituie un rival al acumulatoarelor clasice. Folosirea acestui tip de acumulator cu
randament superior celorlalti il face ca sa aiba o dizolcare viitoare importanta.

16 PILE ELECTRICE.
Sunt genratoare de energie electrica, alimentate continuu cu specie activa la electrozi. La
electrodul de combustibil are loc oxidarea acestuia cu oxidantul rezultat de la celalalt electrod. Printer
cei mai obisnuiti sau utilizati combustibili sunt: H, methanol, aniline, unele hidrocarburi. Drept
oxidant, se foloseste oxigenul pur sau oxigenul diluat(aer atmosferic). Cea mai studiata si raspandita
pila de combustie este pila hidrogen-oxigen care serveste ca sursa de enetgie electrica si apa, utilizarea
ei pana in prezent este la toate navele cosmice. In aceasta pila, procesul activ invers electrolizei consta
in sinteza apei din elementele constituitive, reactia controlata elibereaza energie electrica si caldura in
cantitati echivalente cu entalpia libera a reactiei de formare a apei.
Pila hidrogen-oxigen utilizata in proiectul Gemini.
Este alcatuita din 2 electrozi de
titan
acoperiti cu catalizator de platina. Intre
acesti
2
catalizatori se gaseste un strat subtire,
rasina
schimbatoare de ioni, alcatuita din acid,
polistiren
sulforic, politrifloroetilena, precum si
un
plastifiant.
Grosimea acestui element de
pila
nu
depaseste 0,5mm.
Reactiile ce au loc :
(+) 2H2 4H+ + 4e(-) O2 + 4H+ + 4e- 2H2O
deoarece
conductivitatea
electrica a
membranei este puternic dependenta de continutul de apa, aceasta se regleaza cu ajutorul unor nise de
drenaj sau alimentarea apei prin capilaritati.
Bateria utilizata in proiectul Gemini avea o putere medie de 900W max 2kW, sistemul furniza
0,5 l H2O/kWh.
Secretul pilelor de combustie consta in a separa electronul si protonul, fiecarui atom de
hidrogen, iar apoi sa le separam.
Dupa ce hidrogenul este extras din carburant(apa), traverseaza in catalizator, care scindeaza
atomii de hidrogen in electroni si protoni. Aceste sarcini se indreapta spre o membrana care nu lasa sa
treaca decat protonii, electronii ramanand pe filtru, care se va incarca negativ. Electronii recupereaza
aceste 2 substante.
Atunci cand functioneaza pila, ei vor ajunge de la + la , se recombina cu protonii formand
vapori de apa. Acest proces este insotit de o puternica degajare de caldura. Degajarea caldurii este o
problema atunci cand dorim obtinerea energiei electrice(automobile).
In viitor se asteapta ca pilele sa fie folosite ca sursa de electricitate si energie termica, fara a
produce poluare.
Clasificarea pilelor:
- temperatura de functionare
- dupa combustibilul folosit(electrolitul).
De cele mai multe ori pilele care functioneaza sub 100oC se numesc pile reci si utilizeaza drept
electrolit o solutie apoasa de HCl sau acid fosforic si se mai numesc pile acide.
Daca electrolitul este o solutie apoasa de hidroxid de potasiu = pile alcaline.
13

Mai sunt pile care folosesc in locul electrolitului membrana schimbatoare de ioni. Este in
general solida, de natura organica sau anorganica, saturata cu apa si constituita dintro retea cristalina
unde exista functii acide sau bazice capabile sa schimbe ionii cu ionii din solutie.
Conductivitatea este asigurata de H+ si OH-.
Principalul avantaj al pilelor de combustie cu membrana schimbatoare de ioni, consta in
posibilitatea eliminarii apei care este si un produs de reactie, evitandu-se astfel inconvenientul diluarii
electrolitului de la pile sau in cazul pilelor care contin solutie apoasa.
Un dezavantaj al lor il constituie rezistenta electrica responsabila de pierderi insemnate, de
pierderi omica?.
Sarurile topite sunt bune conducatoare ionice si se utilizeaza drept electroliti pt pilele calde care
functioneaza peste 100oC.
Cele mai utilizate: carbonati de Na, K si Li.
Anumiti oxizi refractari prezinta la aceste temperaturi ridicate o conductabilitate remarcabila.
Aceasta proprietate este exploatata de pilele calde care pot functiona pana la 1000oC.
In general electrolitul folosit in pilele de combustie, trebuie sa fie greu permeabil la difuzia
oxigenului si a combustibilului. Daca electrolitul este un conductor de ordin I, pila tinde sa se descarce
prin propriul sau electrolit, iar daca difuzia oxigenului este posibila, are loc loc si o oxidare partiala,
aceste 2 lucruri ducand la scaderea randamentului pilelor.
Metanolul este unul din combustibilii folositi in pilele de combustie, el se poate compara ca si
randament cu hidrogenul. Oxidarea lui se poate face atat in electrolit alcalin, cat si acid.
Fortele electromotoare si randamentul pilelor de conversie sunt specifice fiecarei reactii in
parte, dar in general sunt peste 80%, ceea ce le recomanda pt obtinerea energiei nepoluabile.

17 CAPITOLUL III. COROZIUNEA MATERIALELOR.

18 Notiuni introductive.
Pt majoritatea metalelor aflate in cond atm, starea metalica este dpdv termodinamic instabila.
Tendinta metalelor de a trece in stare ionica esteoxidarea si un proces de coroziune. Acest proces difera
mult de la un metal la altul si se poate caracteriza energetic prin variatia de G entalpia ce insoteste
procesul.
In prezenta simltana a oxigenului si umiditatii la un pH 7, numa Au, P, Ir nu participa la
actiunea coroziva si se pot gasi in stare pura in scoarta terestra. Exista si alte metale care au o entalpie
libera G>0 numai in absenta oxigenului acestea sunt metale seminobile Cu, Hg, Ag. Ele se pot gasi in
natura, atat in stare nativa cat si combinata.
Restul metalelor au G<0, reactia decurge spontan, de aceea in natura nu se pot gasi decat in
forma combinata.
Al, Zn, trebuie sa fie dupa seria de activitati a tensiunilor electrochimice mai reactive decat Cr,
Fe, practic in conditii atmosferice se constata ca Al si Cr sunt mai stabile decat Zn si Fe.
Termodinamica ne furnizeaza date despre desfasurarea proceselor de coroziune, G reprezinta
de fapt, variatia unei functii de stare(G) si despre obstacolele intalnite(viteza de reactie) tinand cont de
unele cand solutia se imparte in solutii neelectrolitice, in soluri etc. Dupa modul ei de aparitie,
coroziunea poate fi locala sau generala. Dupa modul de desfasurare a reactiilor, poroziunea poate fi
chimica si electrochimica(chimica e uscata; electrochimica este umeda). Coroziunea apare in
zonele anodice.
anod: Zno Zn2+ + 2e- (corodare)
catod: 2H+ + 2e- H2

H2O H+ + OH-

Zn2+ + 2OH- Zn(OH)2 (precipitat alb).

14

In coroziunea electrochimica, matalul reactioneaza cu electrolitul cu care este in contact,

formand ioni sovatati(Zn2+ vin 3 (+)), pot fi usor si greu solubili, atunci cand sunt usor solubili, trec in
solutii, iar cand sunt greu solubili, formeaza precipitati.
Viteza de coroziune se poate exprima prin raportul pierderilor de masa pe unitate de suprafata
si unitate de timp sau prin variatia densitatii curentului de coroziune A/cm2.
Viteza de coroziune poate varia in limite foarte largi daca exprimam in densitate de curent pt un
metal nenobil intrun acid tare, densitatea de curent de coroziune este de 1A/cm2.
La metalele nobile, aceasta este de 0,01 microA/cm2. Desi cunoscut de multa vreme in practica,
fenomenul de coroziune nu a fost explicat decat tarziu din cauza ca intro masura foarte mare, procesul
este specific metalelor dat considerat si depinde de pH,. Compozitia solutiei, accesul oxigenului,
factori de care depinde si natura produsului, se pot obtine sare, oxid a metalelor. Concluzia este ca,
distrugerea metalelor prin coroziune de faza lichida este un proces mixt de oxidare anodica a metalelor
si simultan are loc un proces de reducere catodica, lucruri esentiale pt intelegerea procesului de
coroziune.
Reactii ce au loc:
LA ANOD.
Ho Hn+ + neHn+ + H2O H(OH)2 + H+ + eLA CATOD.
H+ + e- 1/2H2
Proprietatile si comportarea produsa a metalului are o importanta esentiala in ceea ce inseamna
cinetica reactiei de coroziune.
Daca produsul de oxidare este ionul solubil care odata format nu mai prezinta nici o forma
protectoare, el ramane in solutie.
Daca produsul de oxidare este o sare greu solubila, el poate exercita o oarecare actiune
protectoare. Uneori viteza de coroziune este lenta, gratie unui proces de depolarizare catodica.
Un exemplu se poate intampla la Fe, Al, Ca, Ni, care introduse intro solutie de H 2NO4
formeaza un strat pasiv la suprafata, impiedicand coroziunea. Natura acestui fir pasiv a preocupat
cercetatorii si a constituit obiect de studiu multi ani.

19 Diagramele Pourbaix
Stabilitatea metalului si a diverselor produse de oxidare ale acestuia sunt in general dependente
de pH si de potentialul (E). Reprezentarea grafica a echilibrelor dintre metal, ion si oxid in diagrama
potential (E)-pH in conditii izoterme constituie asa numitele diagrame Pourbaix. Aceste diagrame
furnizeaza date termodinamice pretioase asupra fenomenului de coroziune.
Completarea lor cu date cinetice ofera calea intelegerii fenomenului si sugereaza caile ce
trebuie alese pt prevenirea fenomeului ce coroziune.
Fe3+

Diagramele Pourbaix pentru sistemul fier si

FeO42-

apa

Fe2O3
4

Liniile desenate reprezinta echilibrul dintre doua

specii chimice diferite, iar suprafetele delimitate de linii
indica domeniile de stabilitate termodinamica a speciilor.

Fe2+

Fe3O4
3

15

Fe

Fe(OH)2

Daca consideram de exemplu liniile orizontale notate cu 1 respectiv 2 carora le corespund

urmatoarele echilibre:
Fe2+ Fe3+ + eE = ( E0Fe2+ / EFe3+ ) + 0,059 lg [Fe3+][Fe2+]
Linia 2 corespunde echilibrului in care:
Fe0 Fe2+ + 2eE = ( EFe / EFe2+ ) + 0,859 lg [Fe0][Fe2+]
Ambele echilibre 1 si 2 implica transfer de sarcina desfasurandu-se fiecare echilibru la un
potential bine definit. Deoarece ionii H + nu participa la acest echilibru, acestea vor fi independente de
pH ceea ce se explica prin orizontalitatea liniilor care le simbolizeaza.
Daca consideram in diagrama linia verticala 3, careia ii corespunde echilibrul: Fe 2+
+2H20Fe(OH)2+2H+. Acest echilibru nu implica nici un transfer de sarcina.
Se caracterizeaza deci printr-o valoare determita a potentialului in locul concentratiei sau
activitatii ionice, intervine produsul de solubilitate al Fe(OH)2 (hidroxid feros).
Papa = [H+][OH-] = 14
PFe(OH)2 = [Fe2+][OH-]2
Acest echilibru nu este dependent de R ci este dependent de pH. Echilibrul este deci reprezentat
in conditii standard normale pe verticala.
Liniile oblice 4 si 5 simbolizeaza echilibre in care sunt implicati simultan atat electroni cat si
ionii de hidrogen.
Linia 4:
Linia 5:

2Fe2+ + 3H20 Fe23+ + 6H+ + 2e3Fe2+ + 4H20 Fe3O42- + 8H2+ + 2e-

Analiza diagramelor Pourbaix permite stabilirea limitelor de existena a starilor pasive, de

imunitate si de coroziune a metalului luat in discutie. O forma simplificata tot pentru Fe este redata in
figura; ceea ce inseamna ca sub linia 2, Fe este termodinamic inven.
In mediul acid sau neutru traversarea dublului strat metal electrolit de catre ionii de Fe, fiind
impiedicat de concentratia mare de e- si la suprafata metalului. Deasupra aceste linii exista domeniul in
care Fe se corodeaza.
Daca in urma unei polarizari anodice sau in urma
coroziunii naturale eletrolitul saraceste puternic in ioni de H +,
pH poate sa creasca la valori ce situeaza metalul in zona de
pasivare, Fe nu se dizolva deloc la pH cuprins intre 9-13
datorita filmului de hidroxid feros ce se formeaza pe suprafata
lui.
Depasind anumite valori de pH si ale potentialului,
starea pasiva poate sa dispara, oxidul dizolvandu-se oxidativ,
aparand forma complexa FeO42- (ferot) aparand din nou
fenomenul de coroziune.

coroziune

1,0

coroziune
0

coroziune
-0,1

imunitate
7

16

14

20 Tipuri de coroziune
- dupa aspectul fizic:
* coroziune continua
uniforma
neuniforma
* coroziune locala
pete de coroziune
pungi de coroziune
puncte de coroziune
- dupa mecanismul in care au loc procesele de coroziune
* coroziune chimica: mediu uscat
* coroziune electrochimica: mediu umed
Coroziunea chimica se supune legilor cineticii clasice.
Coroziunea electrochimica este o reactie eterogena pentru ca are loc la suprafata de separatia ca
doua faze diferite.
Avand loc in mediu umed metalul este strabatut de un curent electric slab pe suprafate
metalului formandu-se microanozi si microcatozi. La microanozi au loc distrugerile propriu-zise. La
microcatod are loc degajarea hidrogenului.
Coroziunea electrochimica este influentata de o serie de factori care sunt caracterizati prin
neomogenizati, care pot fi: neomogenizati la suprafata metalului; neomogenizati la structura si starea
suprafetei metalului. Pentru un metal proeminentele joaca rol de anozi astfel incat viteza de coroziune
este mai mare.
Neomogenitati ale peliculelor de protectie ale suprafetei metalelor, neomogenitatile mediului
coroziv (presiune, temperatura, concentratie)
Campuri electice neuniforme.

21 Metode de protectie impotriva coroziunii

Acoperirea metalului cu straturi protectoare
Aceasta se poate face cu un alt strat de metal (cuprare,), acoperire cu un strat de substanta
anorganica care consta in formarea unor particule de oxizi; fosfati sau emailuri daca pelicula de oxid
formate are volumul mai mare decat volumul metalului dezlocuit ea este continua, uniforma si asigura
oarecare protectie.
Emailearea acoperirea prin vitrificare
Acoperirea cu un strat de natura organica: lacuri si vopsele, rasini naturale si sintetice,
materiale plastice, toate acestea se pot aplica atat constructilor metalice expuse la coroziune
atmosferica cat si a celor aflate sub influenta unor agenti.
Prelucrarea mediului coroziv
Coroziunea poate fi micsorata si prin diminuarea caracterului agresiv al mediului care
realizeaza prin deoxigenare, desulfurare, dezaerare sau prin adaugare de inhibitori de coroziune.
Inhibitorii de coroziune sunt substante minerale sau organice care micsoreaza sau opresc coroziunea.
Dupa modul de actiune avem: inhibitori anodici si catodici.
Drept inhibitori anodici se pot folosi substante oxidante: azotati, cromati, care micsoreaza
dizolvarea anodica prin polarizarea anodului spre un potential mai pozitiv.
17

Inhibatorii catodici sunt substante care protejeaza spatiile catodice prin depunerea de
precipitate greu solubile de hidroxizi sau carbonati sau prin formarea unor pelicule protectoare de Hg,
atunci cand folosim inhibitori sarurile de Hg.
Inhibitorii mai pot fi clasificati dupa natura in inhibitori anorganici si organici
- dintre cei anorganici: hexamate fosfatul de Na care da rezultate deosebit de bune pt
protejarea otelurilor si fontelor
- de natura organica: sunt substantele coloidale, sapunurile insolubile de metale grele,
reziduurile petroliere sulfurate.
Metodele electrochimice de protectie
- protectie anodica
- protectie catodica
folosirea anozilor de sacrificiu
folosirea curentului exterior

18