PLAN DE AFACERI

Pentru exploataţii agricole - creşterea iepurilor

de casă

Student:
 PROIECT TIP PENTRU EXPLOATAŢII AGRICOLE -
CREŞTEREA IEPURILOR DE CASĂ
INTRODUCERE
În perspectiva apropiată, carnea de iepure va ocupa locul cuvenit în
alimentaţia oamenilor din toată lumea, prognoză fondată pe următoarele
considerente:
- iepurele are o viteză mare de creştere în greutate;
- carnea este dietetică;
- iepurii au un ciclu scurt de reproducere şi o fecunditate ridicată;
- folosind tehnologii intensive de creştere, iepurii consumă hrană care nu
intră în consumul oamenilor, în acest fel au o bază furajeră sigură;
- carnea de iepure nu are restricţii de întrebuinţare în alimentaţie, ca de
pildă carnea de porc.
În afară de carne, de la iepuri se obţin şi blănuri excelente. De la iepurii
rasei de puf, se obţine un puf subţire şi moale, care, din punct de vedere al
calităţii, este ca şi cel de la oile Merinos.
De la doi iepuri maturi, într-un an se obţine mai mult de 1 kilogram de
puf.
Grăsimea iepurelui este o materie primă preţioasă pentru industria
farmaceutică şi cosmetică.
În prezent, există mulţi fermieri care doresc să înfiinţeze o fermă de
creştere a iepurilor cu o rentabilitate înaltă, dar potenţialii crescători nu posedă
cunoştinţe legate de tehnologii.

RASE DE IEPURI DE CASA

2
 Caracterele specifice ale iepurelui au evoluat în decursul timpului,
schimbându-se sub influenţa a numeroşi factori, cum ar fi mutaţiile, clima şi
baza furajeră. O influenţă deosebită la formarea raselor a avut-o procesul de
domesticire.

Clasificarea raselor

Pentru uşurinţa alegerii de către crescător a unei rase de iepuri, care să

corespundă cerinţelor sale, s-a încercat următoarea clasificare:
- rase mari sau uriaşe la care greutatea unui animal adult poate ajunge
peste 5,5 kg. Din acest categorie fac parte următoarele rase: Uriaşul
Belgian, Marele Alb, Berbecul Francez, Berbecul German, Berbecul
Englez, Chinchila, Albastru Vienez, Alb Vienez, Argintiu Francez;
- rase mijlocii cu o greutate corporală cuprinsă între 3 şi 5,5 kg. Din
această categorie fac parte următoarele rase: Neozeelandezul Alb,
Danez Alb, California, Alaska, Fluturele Francez, Fluturele Englez;
- rase mici sau pitice cu o greutate corporală sub 3 kg: iepurele
Hermelin, Himalaya.
Din alt punct de vedere rasele de iepuri se pot clasifica în:
- rase cu părul lung cum este iepurele Angora,pentru producţia de puf;
- rase cu părul scurt cum este iepurele Rex, pentru producţia de blăniţe.

3
 Fig.1 Rase de iepuri

SISTEME DE ÎNTREŢINERE ŞI ADĂPOSTIRE

Întreţinerea iepurilor de casă se face în sisteme şi condiţii variate. Forma

cea mai simplă este sistemul extensiv de creştere, în libertate sau
semilibertate. Sistemul cel mai complex este creşterea în captivitate (intensivă)
în unităţi industriale moderne, specializate.

Adăposturi şi utilaje necesare în sistemul de întreţinere extensiv.

Francezii au delimitat anumite suprafeţe de teren unde iepurii erau lăsaţi

să trăiască în libertate, în aşa numitele rezervaţii de unde erau prinşi şi
valorificaţi după un program bine stabilit.
Aceste suprafeţe trebuiau astfel alese astfel încât să asigure condiţii
optime pentru reproducerea iepurilor, adică terenuri sănătoase, cu pantă de
scurgere a apelor rezultate din precipitaţii,
4 cu umbră, ferite de vânturi puternice
şi răpitori, cu sursă naturală şi permanentă de apă şi cu vegetaţie bogată
care să satisfacă necesarul de hrană.
Spaţiul necesar se calculează în funcţie de calitatea şi cantitatea
vegetaţiei, pe un hectar putându-se creşte 5-10 iepuroaice şi 1-4 iepuri cu
prăsila lor.
Terenul pentru creşterea extensivă a iepurilor este indicat să fie
împrejmuit (ca iepurii să nu poată scăpa) cu un gard cu o înălţime de 1,5 m.
Contra intemperiilor se pot amenaja şoproane, iar iarna trebuie asigurate
stoguri cu fân, paie, coceni.
Prinderea iepurilor se face cu cursa furajatoare, un fel de ladă lungă
amenajată cu un orificiu de intrare, care se poate închide de la distanţă.
Acest sistem de întreţinere este economicos, necesită eforturi puţine din
partea omului, iar iepurii se înmulţesc în voie.
La introducerea în aceste „ţarcuri” trebuie ca animalele să fie examinate
din punct de vedere sanitar-veterinar pentru a putea depista eventualele boli.
Dezavantajele sistemului sunt: împrecherile au loc în mod natural
limitând ameliorarea şi combaterea bolilor infecţioase se face greu.

Adăposturi şi utilaje necesare în sistemul de întreţinere semiintensiv

În acest sistem, cunoscut sub denumirea de „întreţinere în parchete”,

animalele sunt grupate pe familii ( femele cu puii lor până la înţărcare). Terenul
se delimitează prin garduri, în interiorul cărora se amenajează câte un şopron
pentru adăpostirea animalelor în caz de intemperii. Suprafaţa de teren
necesară pentru o femelă şi puii ei este de circa 50 m2.
Se pot folosi şi adăposturi compartimentate cu deschidere liberă către
ţarcuri (60 m2), destinate unei femele şi puilor ei sau pentru tineretul înţărcat
provenit de la o femelă. Sistemul se mai numeşte şi „ întreţinere în voliere” .
În acest sistem se poate asigura o furajare raţională şi o asistenţă sanitar
veterinară corespunzătoare, putându-se ţine şi o evidenţă zootehnică.
Utilajele necesare acestui sistem de creştere sunt: ieslea pentru furaje
fibroase şi concentrate, găleţi şi jgheaburi
5 de adăpat, lopeţi, mături.
 Dezavantajul acestui sistem este că pardoseala se îmbibă cu urină,
igiena întreţinându - se greu şi combaterea bolilor ridică probleme serioase.

Adăposturi şi utilaje necesare în sistemul de întreţinere în captivitate

(intensiv).

Întreţinerea iepurilor de casă în captivitate se face în numeroase

gospodării, în condiţii foarte diferite, care depind de mărimea efectivului matcă
după posibilităţile materiale şi producţia care se urmăreşte. Oricare ar fi gradul
de extindere a acestui sistem, de la modesta improvizaţie a crescătorului
începător şi până la complexele industriale moderne, primul obiectiv de care
trebuie ţinut cont este stabilirea locului de întreţinere a iepurilor de casă.

Amplasarea adăpostului

Adăpostul destinat întreţinerii iepurilor de casă poate fi reprezentat de :

o simplă cuşcă, o baterie de cuşti aşezate pe un nivel sau 2-3-4 nivele precum
şi de anumite şoproane, şuri, clădiri disponibile sau construite în mod special.
Oricare ar fi tipul de adăpost, stabilirea amplasării trebuie să se facă în
aşa fel încât să se asigure condiţii optime păstrării sănătăţii animalelor şi
desfăşurării normale a activităţilor productive.
Terenul pe care se construieşte adăpostul trebuie să fie sănătos, uscat,
să asigure scurgerea apelor rezultate din precipitaţii şi a apelor reziduale.
Construcţiile trebuie să nu se amplaseze în imediata apropiere a căilor
de comunicaţie cu circulaţie intensă, zgomotoasă.
Trebuie asigurată şi sursa de energie electrică necesară pentru iluminat
şi pentru acţionarea agregatelor folosite în procesul de producţie, mai ales în
crescătoriile moderne de tip industrial.
Sursa de apă potabilă trebuie să fie asigurată pentru a se putea realiza
prepararea furajelor şi a se menţine igiena în adăpost.
În adăpost trebuie să existe căi de acces, care să permită aprovizionarea
cu cele necesare şi livrarea produselor realizate
Spaţiul ales pentru întreţinerea iepurilor trebuie să fie ferit de vânturi şi
umezeală, să aibă lumină suficientă, să fie liniştit şi protejat împotriva
prădătorilor (inclusiv a şobolanilor).

6
 În cazul întreţinerii animalelor în incinta gospodăriilor personale,
amplasamentul construcţiei trebuie să asigure realizarea condiţiilor de
zoogienă şi o bună ambianţă pentru crescător.
La construirea adăpostului se pot folosi ca materiale de construcţie
următoarele: pământ, chirpici, cărămidă, lemn, metal. Ele trebuie să aibă un
cost cât mai mic, dar să asigure în mod corespunzător protecţia iepurilor
împotriva prădătorilor şi a agenţiilor fizici din mediu. Materialele care reţin
umiditatea sau sunt reci vor fi pe cât posibil, evitate.

Cuşca pentru creşterea iepurilor de casa

Pentru a asigura condiţii optime de creştere o cuşcă trebuie să satisfacă

anumite cerinţe:
- să protejeze iepurele împotriva intemperiilor şi să nu permită accesul
altor animale;
- să facă imposibilă ieşirea iepurelui;
- să asigure un loc de odihnă comod;
- să aibă amenajat cuibul de fătare
- curăţenia şi dezinfecţia să se facă uşor;
- sa fie durabilă şi ieftină;
- sa fie uşor de recondiţionat.
Dimensiunile unei cuşti se apreciază în funcţie de rasă, vârsta şi
producţia animalului, precum şi după spaţiul de care dispunem.
Pentru animalul adult sunt necesare cuşti cu următoarele dimensiuni:

Dimensiunea La rasele
(cm) mari mijlocii şi Angora mici

lungimea 100 80 60

adâncimea 60 60 60

înălţimea 60 60 50

Ca părţi componente cuşca este alcătuită din : podea ( compactă, mixtă,

grătar), faţada, pereţii laterali, spatele, plafonul.

7
 Faţada găzuduieşte hrănitorul pentru furaje fibroase şi cel pentru
concentrate.
În unul din colţuri, mai uşor accesibil pentru animal, se plasează
adăpătoarea. Pentru pereţii laterali, dacă au un contact cu exteriorul, este
preferabil să fie compacţi pentru a evita curenţii de aer. La fel este cazul şi la
spatele cuştii.

Accesul în cuşcă se poate face prin plafon sau pereţii laterali, în funcţie
de modul de amplasarea al cuştiilor. Când accesul în cuşcă trebuie făcut prin
faţada cuştilor este preferabil să se asigure o portiţă de acces care să nu
deranjeze amplasarea hrănitorii şi a adăpătorii

În bacteriile de cuşti suprapuse plafonul este compact pentru a nu

permite căderea gunoiului din cuşca de deasupra, iar cel al cuştii superioare
se confecţionează ca acoperiş.

Cuşca trebuie să fie dotată cu: furajator pentru nutreţuri fibroase uscate
şi nutreţuri verzi; furajator pentru nutreţuri concentrate; adăpător; cuib de
fătare.

Fig.2 Furajator pentru fibroase şi concentrate (f - fibroase; c-

concentrate)

Baterii de cuşti
8
 Reprezintă o grupare de minimum 6 cuşti amplasate, mobil sau fix, pe unul
sau mai multe nivele. Acest număr de cuşti este determinat de raportul 1/5
între sexe, adică un mascul la 5 femele, acesta fiind considerat ca efectivul
minim din punct de vedere economic. Ele se pot folosi în aer liber cât şi
adăpostite în clădiri.
Bateriile se amplasează la 30-45 cm de sol sau pe „capre” detaşabile.
Acoperişul este demontabil, el putând să fie scos când baterile se introduc
într-o clădire şi se poate pune la loc când se scot în aer liber.
Dimensiunile unei baterii cu 2 nivele şi 6 cuşti fixe sunt: lungimea: 250
cm; adâncimea 65 cm; înălţimea 120 cm (+20-40 distanţa de la sol). Toate
celelalte elemente de construcţie ale bateriei însumează elementele respective
ale cuştilor componente.

9
Fig.3 Baterie cu 6 compartimente

10
 Fig. 4. Sus - cuşti metalice, dublu compartimentate (1- adăpătoare, 2 -
furajatorul, 3 - cutia de fătare) Jos - Baterie din 4 cuşti metalice duble, grupate
în sistem piramidă

Ca amplasare bateriile de cuşti se pot pune sub cerul liber sau

adăpostite într-un şopron sau în clădiri (special construite sau disponibile).
În aer liber amplasarea bateriilor trebuie făcută sub pomi şi locul ales
trebuie să permită scurgerea apei ( reziduală cât şi cea rezultată din ploi). Este
necesar ca să existe şi o magazie de nutreţuri cu uneltele de servire aferente,
iar aleile de acces trebuie pietruite pentru a împiedica formarea noroiului.
11
 Sub şopron amplasarea cuştilor oferă protecţie împotriva unor factori
climatici dăunători.
Dacă pereţii şopronului sunt plini se asigură şi protecţie împotriva
prădătorilor. La nivel solului trebuie făcute rigole de colectare şi scurgere a
dejecţiilor şi apelor reziduale spre platforma de bălegar.
Adăpostirea în clădiri asigură posibilitatea de valorificare la maximum
a capacităţii productive a efectivului din crescătorie, prin fătări în tot timpul
anului şi creşterea tineretului rezultat din aceste fătări. În clădiri trebuie
realizate toate condiţiile de zooigienă prielnice sănătăţii animalului
(temperatură între 8-250 C; umiditate 70%; program de iluminat de circa 14 ore
/zi şi eliminarea apelor reziduale prin rigole).
DATE ORIENTATIVE PENTRU PROIECTARE
A. Necesarul de apă
- apă pentru curăţenie şi dezinfecţie (pentru 100 de femele mame)- 1 - 2m3
- apă de băut pentru animale de reproducţie- 0,3-0,5 l /cap
- apă de băut pentru tineret: 0,15-0,4 l /cap
- apă de băut pentru sugari: 0,05-0,1 l / cap
B. Necesarul zilnic de nutreţ (gr. /cap)

Tineret
Nutreţ Adult de reproducţie
peste 4 luni înţărcat sub 4 luni
n.concentrat (vara) 90 50 35
lucernă verde (vara) 350 200 160
n.concentrat (iarna) 90 70 40
lucernă verde 80 70 35
(iarna)
radăcinoase (iarna) 60 50 30

C. Dimensiunile corporale medii (cm)

Tineret
Caracterul măsurat Adult de reproducţie
peste 4 luni înţărcat sub 4 luni
lungimea 47 40 32
înălţimea 27 23 20
grosimea 20 17 14

12
 D. Greutate corporală medie (kg)

Categorie greutate
efectiv adult 3,5-5
tineret 4-6 luni 2,6-3,6
tineret 1,5- 4 luni 0,8-2,6
pui sugar-1,5 luni 0,045-1

E. Date privitoare la producţie:

- raportul mascul /femelă - 1/5-1/10
- număr fătări pe an/cap - 3,5-4,5
- număr mediu de pui la o fătare - 7 capete
- număr mediu de pui înţărcaţi la o fătare - 5,5 capete
- număr mediu de pui la vârsta de 4 luni la o fătare - 5 capete
- durata gestaţiei - 30 zile
- vârsta la înţărcare - 45 zile
- maturitate sexuală - 3,5-4 luni
- maturitatea corporală - 6- 8 luni
- spor de greutate: - până la 6 săptămâni - 750-1200 gr./ cap
- de la 6 săptămâni la 4 luni - 1750 -2000 gr./cap
La proiectarea unei ferme de iepuri trebuie să se ţină seama şi de
necesitatea unor construcţii anexe şi anume: cameră de spălare şi dezinfecţie,
dezinfector, magazie pentru furaje concentrate, magazie pentru furaje
rădăcinoase, şopron pentru fân, nutreţ verde şi aşternut, cameră de izolare
pentru iepurii bolnavi, magazie pentru unelte şi obiecte mici de inventar,
cămară pentru agregate sanitare, încălzire, iluminat.
Terenul destinat fermei trebui să fie delimitat, iar accesul să se facă
separat pentru personal şi separat pentru vehicule. La intrare şi ieşire trecerea
se face obligatoriu printr-un dezinfector. În incinta fermei se rezervă şi un
spaţiu pentru platforma de bălegar. În funcţie de gradul de dezvoltare a fermei,
se va avea în vedere dotarea cu mijloace de transport necesare activităţii de
producţie şi realizarea unui grup social pentru personalul ce deserveşte
unitatea.

13
ALIMENTAŢIA IEPURELUI DE CASĂ

Iepurele de casă este un animal ierbivor care foloseşte în alimentaţia sa

produse vegetale.
Când produsele se folosesc sub forma lor naturală se numesc generic,
furaje naturale şi sunt consumate fie verzi, fie uscate sau preparate ca
amestecuri diferite de nutreţuri naturale. Se numesc concentrate nutreţurile cu
conţinut bogat în substanţe nutritive, cuprinse într-un volum mic, cum sunt
grăunţele cerealelor sau unele derivate ale acestora.

Cantităţi maxime (gr. ) de nutrienţi /sortiment/ zi / iepure de casă

(I)

Furajul Iepuri adulţi ( greut. medie=4 kg) Tineret în vârstă de

în repaus în în 2-3 luni 3-4 luni 4-5 luni
sexual gestaţie lactaţie
nutreţ verde 800 800- 1500- 350- 500- 700-
1000 1800 450 700 1000
siloz 300 200 300- - 100- 150-
400 150 200
rămurele cu 100 100-150 100- 50-75 75-100 100-
frunze 200 125
cartofi 200-300 200-250 300- 75-200 100- 200-
400 200 300
morcovi 300 300-400 400- 200- 300- 400-
600 300 400 500
sfeclă, 300 200-300 300- 75-100 100- 200-
bostănoase 400 200 300
varză 400 400-500 500- 100- 200- 300-
600 150 300 400
deşeuri 200 200-250 250- 50-75 75-100 100-
zarzavat 300 150
fân 150 100-150 250- 50-75 75-100 100-
300 200
grăunţe 50 50-100 100- 50-60 65-75 75-100
cereale 140

14
 Cantităţi maxime (gr. ) de nutrienţi /sortiment/ zi / iepure de casă
(II)

Furajul Iepuri adulţi ( greutate medie=4 kg) Tineret în vârstă de

în repaus în în 2-3 luni 3-4 luni 4-5 luni
sexual gestaţie lactaţie
boabe 40 50-100 75-100 20-30 30-40 40-60
leguminoase
seminţe 10 10-15 15-20 5-6 6-8 8-10
oleaginoase
tărâţe 50 50-60 75-100 10-15 20-30 30-50
şroturi 30 30-40 50-70 5-10 10-15 15-20
lapte - 50 100 50 - -
făină de 5 8-10 13-20 3-5 5-7 7-10
carne

În continuare se vor prezenta diferite reţete furajere de nutreţuri

combinate care se folosesc în alimentaţia iepurelui de casa în diferite stadii
fiziologice:

Starea fiziologică Reţeta furajeră

femelă gestantă
femelă în lactaţie
tineret înţărcat
adult la îngrăşat
(gr/zi/cap)
ovăz uruit: 50; tărâţe de grâu: 37;
şrot floarea soarelui: 5; faină de carne:
7,5; mangal:2,5; sare 0,5.
ovăz uruit: 40; tărâţe de grâu: 34;
lucernă (fân ) măcinată: 15; faină de
carne: 7; mangal:2,5; sare 0,5.
ovăz:35; lucernă (fân) măcinată:14;
şrot floarea soarelui: 10; tărâţe de
grâu: 34; mazăre furajeră: 10; soia: 5;
drojdie de bere: 1.
ovăz uruit: 24; orz uruit: 30; tărâţe de
grâu: 35; faină de carne: 7,5; mangal:
2,5; sare 0,5.

Pentru a asigura un necesar optim de substanţe nutritive pe lângă aceste

nutreţuri combinate trebuie administrate şi alte tipuri de nutreţuri, rezultând
astfel un amestec de nutreţuri ce alcătuiesc o raţie.

15
 In continuare se arată ca model unele raţii furajere ce se folosesc în
alimentaţia iepurelui de casă.
Raţii pentru iepurii adulţi de 3-4 kg (gr/cap/zi)

Vara Iarna
Starea Nutreţuri Nutreţuri
fiziologică Concentrate Verzi concentrat Fân Rădăcinoase
e
masculi şi - 1000 50 150 200
femele în
repaus
femele 70 800 100 150 200
gestante şi
masculi
perioada
de montă
femele în 80-100 1500 100-150 200 250-400
lactaţie

Raţii pentru tineretul în creştere (gr/cap/zi)

Vara Iarna
Vârsta Nutreţuri Nutreţuri
(luni) Concentrate Verzi concentrat Fân Rădăcinoase
e
1-2 30 300 50 70 150
2-3 40 450 60 100 200
3-4 50 600 70 120 250
4-7 60 800 80 150 300

Raţii pentru îngrăşare (gr/cap/zi)

Vara Iarna
Vârsta Nutreţuri Nutreţuri
(zile) Concentrate Verzi concentrat Fân Rădăcinoase
e
1-10 60 700 80 150 300
11-20 90 500 110 100 300
21-30 120 200 130 100 300

Raţiile se vor administra în 3 tainuri, astfel: Vara - 1/3 m.verde+1/2

concentrate (ora 7), 1/3 m. verde (ora 15), 1/3 m. verde +1/2 concentrate +
ramuri de arbori (ora 19); Iarna - ½ fân +1/3 concentrate (ora 8), rădăcinoase
(ora 13), 1/3 m. verde +2/3 concentrate + lăstari de arbori (ora 17);
16
ACTIVITATEA DE REPRODUCŢIE LA IEPURELE DE CASA

Căldurile

Căldurile sunt manifestările clinice prin care se arată dorinţa de

împreunare a masculului cu femela.
Masculul activ sexual este vioi şi neastâmpărat. El îşi freacă capul de
pereţii cuştii sau de obiectele din apropiere şi, din timp în timp, loveşte
nerăbdător în podea cu picioarele din spate. Aceste tropăituri indică şi o alarmă
faţă de un eventual pericol sau provocare faţă de alt iepuroi pretendent la
împerechere.
Femela în călduri este agitată şi se întinde, îşi ţine mai ridicat trenul
posterior, are buzele vulvei congestionate, urechile îi sunt fierbinţi, are apetitul
capricios, roade cuşca şi scoate sunete caracteristice. Dacă este mângâiată se
linişteşte un timp, apoi se agită din nou sau îşi pregăteşte cuibul ca şi cum ar fi
în aşteptarea fătării.
De multe ori semnele de călduri la iepuroaică nu se observă şi în aceste
cazuri se recomandă provocarea apetitului sexual prin mirosul de mascul
punându-i-se în cuşcă o porţiune din aşternutul luat din cuşca iepurelui mascul
de prăsilă.
Apariţia, durata şi intensitatea căldurilor sunt influenţate de furajare,
vârstă, rasă, starea sanitară şi de întreţinere a iepuroaicei, precum şi de
condiţiile macro şi microclimaterice. Anotimpul optim pentru împerechere este
primăvara datorită temperaturii, iar furajele verzi abundă în vitamine, care
stimulează activitatea de reproducere şi toate funcţiile vitale ale organismului.
Gerul iernii ca şi căldura excesivă din timpul verii sunt neprielnice, împotriva
acestor factori putându-se acţiona prin cazarea corespunzătoare a femelelor
de prăsilă în adăposturi cu temperatura între 16-180C.

Împerecherea

La iepuroi, dorinţa de împreunare sau instictul genezic apare la vârsta

de 3 luni. Folosirea iepuroiului pentru reproducere se face însă mai târziu de la
vârsta de 5, 6, 7 ,12 luni, după rasă şi
17 gradul de dezvoltare, mai timpuriu la
rasele pitice şi mai târziu la rasele uriaşe. La folosirea pentru reproducere se
va ţine seama şi de obiectivul urmărit. Împerecherea pentru obţinerea de
iepuri de casă pentru prăsilă trebuie să se facă cu reproducători maturi şi mai
bine dezvoltaţi, deosebit de valoroşi, în timp ce pentru obţinerea de iepuri de
casă destinaţi sacrificării imediate reproducătorii pot fi mai puţin puberi.

Metode de împerechere

Împerecherea masculului cu femela trebuie să se facă, întotdeauna

aducând femela în cuşca masculului. Dacă se procedează invers, adeseori,
împerecherea nu se produce, deoarece masculul fiind dus într-un loc
necunoscut de el, se va preocupa de cercetarea locului nou, va neglija femela,
o va brutaliza şi va face stricăciuni.
Timpul indicat pentru împerechere este dimineaţa şi seara,
împerecherea din amurg dând cele mai bune rezultate.
Împerecherea se poate face în libertate (în harem) sau dirijată (la
mână).
În sistemul de creştere a iepurelui de casă în rezervaţii sau în
semilibertate, împerecherea se face cu masculul cel mai puternic, prin selecţie
naturală. Masculul poate să se împerecheze liber şi în mod natural, cu orice
iepuroaică, acest mod de împerechere în libertate numindu-se şi împerechere
sau montă „în harem”.
În sistemul de creştere a iepurilor de casă în captivitate, împerecherea
se face la mână, în mod dirijat, crescătorul stabilind cu care anume mascul să
se facă împerecherea şi la ce dată, ducând femela în cuşca masculului de
prăsilă. Împerecherea se face sub ochii crescătorului, care supraveghează cum
se desfăşoară şi ia măsuri corespunzătoare reuşitei şi evitării unor eventuale
accidente.
Este contraindicată repetarea împerecherii, după prima montă,
deoarece numărul de spermatozoizi de la prima ejaculare este suficient pentru
fecundarea tuturor ovulelor ajunse la maturitate în această perioadă a
împerecherii. După aceea trebuie să se noteze pe cuşca femelii data
împerecherii.
Pentru a reuşi împerecherile dirijate, adică pentru a nu epuiza masculii
prin supra solicitatere şi pentru a evita18ne instalarea gestaţiei din cauza unui
număr insuficient de masculi s-a stabilit un raport de sexe de 1/5-1/10. Acest
raport se stabileşte în funcţie de modul de furajare a masculilor, şi de
temperament, de modul de folosire la împerechere şi de numărul de
împerecheri stablit a fi realizat într-un anumit interval de timp.

Gestaţia

Perioada de gestaţie la iepurele de casă este de 30 zile. Stabilirea stării

de gestaţie este necesară pentru a se putea lua din timp măsuri
corespunzătoare de reîmperechere a femelelor negestante, de protejare a
celor gestante, precum şi de înlăturare din lotul de prăsilă a celor sterile. De
aceea, în crescătoriile unde se practică monta naturală, la 5-6 zile după
împerechere, se duce femela în cuşca aceluiaşi mascul cu care s-a făcut
monta. În caz că este gestantă, aceasta nu mai stă la împerechere.
Semnele care atestă că femela este gestantă sunt: poziţia ghemuită pe
care o ia când este mângâiată pe spate şi, uneori, scoaterea unor ţipete ca
atunci când se apără de mascul; pofta de mâncare este mărită la femela
gestantă.
Precizarea gestaţiei se poate face la 14-16 zile după împerechere prin
palparea atentă a abdomenului femelei. Controlul efectuat după mai mult de 18
zile este contraindicat.
Femelii gestante trebuie să i se acorde o atenţie mărită prin:
îmbunătăţirea regimului alimentar şi loc corespunzător pentru fătare (spaţios,
igienic, ferit de zgomote şi de prădători).

Fătarea

Cu câteva zile înainte de fătare, cuştile trebuie bine curăţate la fel ca şi

cutia de fătare. În lipsa cutiei cuibul se delimitează prin două cărămizi şi cei doi
pereţi ai cuştii. Înainte de fătare femela consumă mai puţină hrană dar mai
multă apă. De aceea apa trebuie să fie asigurată la discreţie. Femela
tapetează cuibul cu păr propriu pe care şi-l smulge de pe abdomen cu dinţii şi
ghearele membrelor posterioare.
Fătarea de obicei este uşoară şi durează 30-60 minute. Cele mai
numeroase fătări se produc noaptea. Învelitorile fetale sunt mâncate de către

19
femelă. Căte odată se pot produce şi accidente la fătare cum ar fi: canibalism,
omorârea puilor datorită fricii produsă de diferite zgomote, îmbolnăviri.

În prima zi după fătare se face controlul cuibului pentru a se cunoaşte,

numărul, starea de dezvoltare a puilor şi a îndepărta puii morţi sau debili şi
repartiza la mame doici pe puii în supranumerar.

Fig 5. Cutie cub de fătare simplă şi compartimentată

Alăptarea

După fătare, prima hrană a puilor este colostru matern. Aceasta este
prima secreţie a glandelor mamare, care are proprietate laxativă de evacuare a
meconiului din tubul digestiv al nou născutului, pregătindu-l pentru alimentaţia
sa extrauterină şi asigurându-i anticorpii necesari pentru lupta împotriva unor
boli. O femelă poate alăpta şi creşte 8-12 pui, dacă sunt destinaţi pentru
valorificare industrială şi numai 6 pentru prăsilă.
Alăptarea raţională a puilor presupune controlul producţie de lapte a
femelelor, prin proba suptului. În acest scop, în seara zilei de control ( a 9,19,
29 zi după fătare), după ce puii au supt, femela lactantă este scoasă din cuib
şi se ia măsuri pentru a nu avea acces la pui. A doua zi dimineaţa se cântăresc
puii şi apoi se introduce iepuroaica în cuib, lăsând-o să fie suptă. după supt,
puii se cântăresc din nou, diferenţa dintre cele două cântăriri reprezentând
cantitatea de lapte supt. Iepuroaica este separată, apoi din nou de pui şi se
procedează la fel pentru suptul de la amiază şi seară.

20
 În prima decadă un pui consumă 200 de grame de lapte. Cât timp puii se
hrănesc numai cu lapte (15-21 zile) sunt alăptaţi de trei ori pe zi, apoi numai
de două ori şi în ultima perioadă o singură dată, în zilele dinaintea înţărcării.
Căldura necesară puilor în primele zile după fătare este de 330C. Fiind
goi la naştere, femela îi înveleşte ca într-o plapumă cu părul din cuib. Apoi
temperatura poate scădea la 15-180C.
Trecerea de la regimul lactat la cel mixt de alimentaţie se face prin
asigurarea de furaje consistente, gustoase şi în condiţii igienice
corespunzătoare.

Înţărcarea

Reprezintă trecerea la independenţa faţă de mamă, a puilor care acum

au aparat digestiv dezvoltat corespunzător pentru a se putea hrăni cu nutreţuri
obişnuite. Această trecere de la regimul lactat la regimul vegetarian trebuie
făcută cu multă grijă, treptat, îndepărtând zilnic de la supt câte unul sau doi pui,
nu toţi odată, pentru a preveni producerea de mamite şi a ajuta exemplarele
mai slab dezvoltate să sugă mai mult timp.
Vârsta la care se face înţărcarea este de 4 săptămâni pentru puii
destinaţi sacrificării, de 6 săptămâni pentru cei destinaţi reproducerii şi de 8
săptămâni pentru exemplarele de elită. În general se va evita înţărcarea între
6-8 săptămâni, perioadă în care se produce prima năpârlire juvenilă şi în care
puii sunt sensibili.
După înţărcare când au puţin pui de alăptat sau prea mult lapte, femelele
trebuie mulse pentru a preveni mamitele şi tot odată, li se va reduce raţia în
scopul micşorării producţiei de lapte.

Creşterea tineretului după înţărcare

Înţărcarea constitue începutul unei vieţi noi, numai „pe cont propriu” a
tineretului cunicul. Rămaşi fără protecţia maternă, iepuraşii suferă un stress de
care trebuie ţinut seamă, atât prin asigurarea unor condiţii optime de
adăpostire, cât şi printr-o alimentaţie cât mai completă. Astfel, spaţiul de
adăpostire trebuie să permită iepuraşilor să alerge în voie, să beneficieze de
lumina soarelui, de aer proaspăt, de temperatură potrivită şi de curăţenie
perfectă.
21
 Foarte important este să se asigure iluminarea naturală, care
favorizează digestia, dezvoltarea globulelor roşii, metabolismul calciului,
dezvoltarea scheletului şi acţionează pozitiv în combaterea agenţiilor
patologici.

Temperatura din adăpost trebuie menţinută în limitele de 14-160C,

deoarece expunerea iepurilor la temperaturi ridicate, sub acţiunea razelor
solare, este dăunătoare putând produce insolaţii mortale.
Tineretului destinat reproducerii trebuie să i se asigure permanent o
hrană gustoasă, completă şi la discreţie, precum şi apă de adăpat.
La înţărcare, se face individualizarea tineretului fie prin crotaliere, fie prin
tatuare. Concomitent cu această acţiune, se efectuează cântărirea individuală
şi se determină sexul.
În funcţie de sex, grad de dezvoltare şi rasă se formează loturi de tineret
stabilindu-se destinaţia: pentru prăsilă sau pentru producţia de carne, blăniţă
etc.
La vârsta de 4-5 luni, tineretul destinat pentru prăsilă se adăposteşte în
cuşti individuale şi va fi furajat raţionat (adică nu la discreţie, ci în raport cu
greutatea corporală).

22
MODEL DE PLAN DE FEZABLITATE PENTRU CONSTRUIREA UNEI
CRESĂTORII DE IEPURI

Ca bază pentru întocmirea unui plan de fezablitate pentru construirea

unei crescătorii de iepuri, este luată în consideraţie o fermă cu 20 de femele,
care poate fi deservită de un om (2-3 ore pe zi lucru). De exemplu, în ţările
Europei (Franţa, Italia, Polonia) aceste ferme se consideră de mărime optimă,
dacă obţin pe an 1000 iepuri (cam 30 femele).
Datele iniţiale pentru întocmirea planului:
- turma principală, femele - 20, masculi – 2;
- numărul de fătări pe an – 3, câte 8 pui pe femelă, 24 pui pe an, pe
femelă;
- numărul de iepuri obţinuţi anual – 480 (20 femele x 24 iepuri).
Venituri:
reproducători: preţul : 48 cap. x 20 Euro = 960 Euro
carne: produs : 432 cap. x 2 kg/carcasă = 864 kg
preţul : 864 kg x 3 Euro = 2592 Euro
ficat : produs : 432 buc. x 0,07 kg/buc = 30,24 kg
preţul : 30,24 kg x 7 Euro = 212 Euro
blăniţe :preţul : 432 kg x 1,0 Euro = 432 Euro
dejecţii: 10 tone, din care se obţin 6 tone biohumus
preţul : 6000 kg x 0,15 Euro/kg = 900 Euro
Total venituri : 960 + 2592 + 212 + 432 + 900 = 5096 Euro

Cheltuieli:
Hrana:
a) pentru întreţinerea turmei de bază (22capete) (365 zile):
furaj combinat: cantitatea : 22 cap. x 0,15 kg/zi x 365 zile = 1204 kg
costul : 1204
23 kg x 0,2 Euro/kg = 240,8 Euro
 fân: cantitatea : 22 cap. x 0,2 kg/zi x 365 zile = 1606 kg
costul : 1606 kg x 0,07 Euro/kg = 112,4 Euro
b) pentru creşterea a 480 iepuri până la vârsta de 120-130 zile:
furaj combinat: cantitatea : 480 cap. x 0,14 kg/zi x 100 zile = 6720 kg
costul : 6720 kg x 0,2 Euro/kg = 1344 Euro
fân: cantitatea : 480 cap. x 0,1 kg/zi x 100 zile = 4800 kg
costul : 4800 kg x 0,07 Euro/kg = 336 Euro
Costul total al hranei: 240,8 + 112,4 + 1344 + 336 = 2033,2 Euro
Alte cheltuieli:
amortizarea cuştilor (21 buc.) – 270 Euro
transport - 300 Euro
Total cheltuieli: 2603,2 Euro
Profitul net : Venituri- Cheltuieli: 5096 Euro - 2603,2 Euro = 2493 Euro , câte
208 Euro/lună.

CERINŢELE PRINCIPALE PENTRU O FERMĂ DE IEPURI CU

CAPACITATEA DE 200 FEMELE

Suprafaţa minimă:
а) Suprafaţa pentru modulele de cuşti:
- pentru amplasarea a 210 module: 210 module х 10 m.p. = 2 100 m.p.;
- suprafaţă comună = 1 790 m.p.;
b) Clădiri:
- birou 20 m.p.;
- încăpere pentru personal 20 m.p.;
- abator 20 m.p.;
- încăpere pentru păstrarea furajului combinat 20 m.p.;
c) Fânar 30 m.p.;
Total : 4 000 m.p.
Amplasarea fermei:
• este recomandat ca ferma trebuie să fie amplasată pe povârniş ;
• să se afle în apropiere de oraş (de piaţă, de consumator);
• să aibă acces la un drum bun;
• să se afle în prezenţa unei surse de apă (fântână, apeduct);
24
 • să fie conectată la reţeaua de curent electric;

Planul amplasării încăperilor şi a modulelor de cuşti

Module de cuşti

1 2 3 4 5

Legendă:1. birou; 2. încăpere pentru personal; 3. abator; 4. încăpere pentru

păstrarea furajului combinat; 5. fânar.
Materiale de construcţie necesare pentru un modul de cuşti
(pentru 2 femele : stânga +dreapta)
Baza-2 buc.

stânga-1

dreapta- 1

cuib-1

adăpători - 4

hrăni-tori - 4

Total
Materiale

1.Scândură(30-10%;20-90%) 0,047 0,1 0,15 0,002 0,016 0,036 0,5

m3
2.Placaj 10 mm - 0,28 1,44 1,1 2,1 0,68 5,8
m2
3.Placaj 4-6 mm 1,36 7,6 7,5 - 0,88 4,8 22,2
m2
4.Tablă zincată 9,4 0,97 0,68 0,24 0,84 2,1 14,23
m2
5.Plasă (35х35) - 0,96 1,53 - - - 2,5
m2
6.Plasă (25х25) - 0,9 1,93 - - - 2,9
m2

25
26