Onciu (căs.

Schipor) Marta-Mirela
PIPP, An II, Gr. 2

RELAȚIA DE INCIDENȚĂ

Generalități
Relația de incidența constă în intersectarea a două planuri în interiorul aceluiași enunț,
rezultând astfel un enunț complex:
 planul comunicării propriu-zise sau, în cazul discursului raportat, planul vorbirii
directe unde se transmit sau se cer informații;
 planul comentariilor sau, în cazul discursului raportat, planul vorbirii indirecte unde se
oferă informații suplimentare, explicații sau se exprimă atitudinea afectivă față de cele
comunicate;
Exemple: - Vine, strigă băiatul!
„ Un copil, zise inginerul, îl dorești într-un fel și îți vine altfel...”(M. Preda,
Marele singuratic)

Natura unităților incidente

1. Unitățile incidente pot fi părți de vorbire cu structură simplă sau perifrastică, care, ca
elemente neintegrate structural, nu îndeplinesc nici o funcție sintactică (Merlan, 2001: 266):
a) substantive în vocativ: Stai, băiete, că nu merge așa!
b) substantive în așa-zisul caz „neutru” caracteristic limbii vorbite populare și familiare:
Păi ce moartea ai găsit la el?
c) adverbe și perifraze adverbiale de modalitate (poate, probabil, firește, sigur, desigur
etc.) sau explicative (adică, anume, altfel spus, de exemplu etc.): Dându-și probabil
seama de greșeală și-a cerut iertare.
d) interjecții și perifraze interjecționale cu funcția fatică sau deictică: Câți ani ai, mai
copile?, Am pierdut, vai, ce-am pierdut!, Ești, iată, aici!
e) verbe la mod nepersonal, în textul dramatic, reprezentând indicațiile regizorale: „Ai
puțintică răbdare (citind) domnul...” (I. L. Caragiale, Teatru)

2. Unitățile incidente pot fi, de asemenea, sintagme nominale, având ca centru un substantiv
în așa-numitul caz „neutru” sau în vocativ, dar și în nominativ sau acuzativ, ori sintagme
verbale, având ca centru un verb la mod nepersonal (Merlan, 2001: 268):
„ Domnule președinte, rog să nu fiu întrerupt.” (I. L. Caragiale, Teatru)
„...Și care – erezie strigătoare la cer – nu se teme decât că va pierde această
fericire...” (O. Paler, Galilei)
Onciu (căs. Schipor) Marta-Mirela
PIPP, An II, Gr. 2

3. Frecvent unitatea incidentă este o propoziție principală enunțiativă, interogativă sau

imperativă ori o propoziție secundară (Merlan, 2001: 269):
Caută continuu adevărul – nu obosește? – , dar nu-l află niciodată.
Am făcut-o – înțelege odată! – spre binele tău.
Propozițiile principale incidente pot fi precedate de un conector coordonator copulativ
(și), adversativ (dar, însă) sau disjunctiv (sau, ori) și sunt în afara legăturilor sintactice cu
restul frazei.
Legate sintactic de restul frazei pot fi incidente propozițiile subordonate, intercalate în
regenta de care sunt dependente, de genul: atributive, circumstanțiale de loc, de timp, de
cauză, de scop, de mod, concesivă și condițională.
Exemple: Băiatul, care tocmai a ieșit, este verișorul meu.
Aici e numai șes, cât vezi cu ochii, neted ca-n palmă.
Seara, când e frig, se îmbracă bine.
Andrei, dacă s-a văzut bolnav, a stat acasă.
În zadar, ca să o mai caute, trimiți tu lume.
Piticul – cum îl poreclisem noi – trecuse examenul.
Anca, deși nu avea timp, a mers cu mine.
Iar lui Andrei, de se întâmplă să ne vedem, o să-i spun tot.

4. Unitatea incidentă poate fi, de asemenea, o frază, constituită prin coordonare, din două sau
mai multe propoziții principale, prin subordonare sau coordonare și subordonare.
I-am spus – e drept și nu neg că a fost așa – că nu are nici o șansă să ia examenul.

5. Unități particulare incidente pot fi:

a) adverbe-semnal pentru funcția sintactică de apoziție: adică, anume, altfel spus
(Dimitriu, 2002: 1236).
Copilul mic este inocent, adică nu poate spune ce este bine și ce nu.
b) adverbe-semnal pentru enumerarea de argumente: în primul rând, în al doilea rând
(Dimitriu, 2002: 1236).
c) adverbe-semnal pentru gruparea argumentelor: pe de o parte, pe de altă parte
(Dimitriu, 2002: 1236).
Onciu (căs. Schipor) Marta-Mirela
PIPP, An II, Gr. 2

Mărci ale raportului de incidență

În ceea ce privește forma raportuală, raportul sintactic de incidență nu are mărci
proprii. Pauza și intonația sunt principalele mijloace prin care se manifestă relația de incidență
(Irimia, 1983: 258).
O situație deosebită în privința mărcii au propozițiile incidente legate la dreapta prin
conjuncția subordonatoare că (Această problemă cred că este nerezolvabilă) și propozițiile
incidente nelegate de felul trebuie (Nepoata trebuie să sosească în curând), în sensul că
aceste propoziții nu sunt izolate prin pauză și intonație de contextul principal neincident,
astfel că se poate spune că la aceste feluri de propoziții incidente marca este zero discontinuu
(Dimitriu, 2002: 1241).
În scris, unitatea incidentă este delimitată prin virgule, prin linie de pauză sau prin
paranteze.

Bibliografie:
 Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatică a limbii române, vol al II – lea, Institutul
European, Iași, 2002;
 Irimia, Dumitru, Structura gramatică a limbii române. Sintaxa, Editura Junimea, Iași,
1983;
 Merlan, Aurelia, Sintaxa limbii române, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2001.