REFERAT DE PREZENTARE

Practica neunitara a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze identice

având ca obiect anularea deciziilor emise de CSR

Reclamant-recurent:Judeţul Braşov prin preşedintele Consiliului Judeţean Braşov,

intervenient accesoriu Muzeul de Etnografie Braşov;
Pârât-intimat: Comisia specială de retrocedare, intervenient accesoriu Parohia
Evanghelică Braşov;
Obiect contestaţie: Decizia nr.1751/08.2008 şi Decizia nr. 1750/08.05.2008 emise
de Comisia specială de retrocedare privind restituirea unor imobile preluate de statul român
în temeiul Legii nr. 485/1944;
Motivarea acţiunii: 1) imobilele care fac obiectul deciziilor de restituire nu au fost
preluate de statul român de la Biserica Evanghelica CA din România, ci de la Grupul
Etnic German care a intrat în posesia bunurilor imobile prin încheierea Convenţiei
Generale, în anul 1942, pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare
Evanghelice CA faţă de Grupul Etnic German prin care toate bunurile mobile şi imobile
care au aparţinut Bisericii Evanghelice au trecut cu titlu gratuit în proprietatea Grupului
Etnic German; 2) imobilele au intrat cu titlul legal în proprietatea statului român,
în temeiul Legii nr. 485/1944 de desfiinţare a Grupului Etnic German şi, pe cale
de consecinţă, excede perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000(6 martie 1945 - 22
decembrie 1989).
Soluţia instanţelor judecătoreşti în cazul contestării celor două decizii emise de
către Comisia specială de retrocedare a fost următoarea:
- instanţele de fond(Curtea de Apel Braşov) au respins contestaţiile
constatând că deciziile Comisiei speciale au fost emise cu respectarea dispoziţiilor
legale;

Bucureşti, Calea Floreasca nr.202, sectorul 1, tel.: 021/ 200 94 68; fax: 021/ 200 94 82
www.anrp.ro
 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţa de recurs, într-o cauză a
respins recursul formulat de Judeţul Braşov, menţinând hotărârea instanţei de fond ca
fiind legală şi temeinică, iar în cealaltă cauză a admis recursul şi a modificat sentinţa
civilă pronunţată în fond în sensul admiterii acţiunii.
I. Prin Sentinţa civilă nr. 41/F din 25 februarie 2009, pronunţată în cauza având ca
obiect contestarea Deciziei nr. 1751/08.05.2008, instanţa de fond–Curtea de Apel
Braşov a respins acţiunea depusă de către Consiliul judeţean Braşov, precum şi cererea
de intervenţie în interesul reclamantei formulată de către Muzeul de Artă Braşov. Prima
instanţă a reţinut că subscrisa, Comisia speciala de retrocedare, a interpretat corect
probele administrate şi dispoziţiile legale, în sensul că: imobilul a aparţinut unui cult
religios, Biserica Evanghelică şi a fost preluat de statul român cu titlul de expropriere în
anul 1949, deci în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 1949.
Astfel, instanţa a apreciat că transmiterea dreptului de proprietate de la
Comunitatea Bisericească Evanghelică CA Braşov către Grupul Etnic German nu a avut
loc şi, pe cale de consecinţă, nu se poate aprecia că prin Legea nr. 485/1944 imobilul a
fost preluat de statul român de la Grupul Etnic german în lipsa finalizării operaţiunilor de
predare şi intabulare a dreptului de proprietate asupra acestui bun.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs Judeţul Braşov, recurs
care a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4916 din
data de 6 noiembrie 2009.
Înalta Curte, examinând sentinţa Curţii de Apel prin prisma motivelor de recurs, a
constat că aceasta este legală, reţinând următoarele:
a) referitor la înscrierea dreptului de proprietate:
- atat in perioada cat şi anterior aplicarii Decretului–lege nr. 115/1938, înscrierea
dreptului real în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi;
- în cauză nu s-au realizat nici măcar operaţiunile premergătoare intabulării, indicate
chiar în cuprinsul Convenţiei Generale, la art. III pct.7, fiindcă predarea averii urma să
se realizeze în baza „hotărârilor reprezentanţilor comunităţilor bisericeşti pentru
averea comunităţilor locale” şi a „declaraţiilor de primire din partea Grupului Etnic
German” iar aceste documente nu există;
Toate aceste consideraţii converg către concluzia că dreptul de proprietate al comunităţii
Bisericeşti Evanghelice din Braşov asupra imobilului în discuţie nu a fost afectat prin
încheierea „Convenţiei Generale” din anul 1942.
b) referitor la competenţa Comisiei speciale de retrocedare:
- potrivit pct. 9 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, nu există
nici un temei pentru a considera că intimata şi-a arogat puteri pe care nu le are;
instanţele judecătoreşti exercită un control de legalitate asupra actelor administrative

2/4
 adoptate de comisie, inclusiv asupra modului în care aceasta califică o preluare ca
fiind abuzivă, control ce s-a realizat şi în prezenta cauză.

II. În cazul contestării Deciziei nr. 1750/08.05.2008 emise de către Comisia

speciala de retrocedare, prima instanţă, Curtea de Apel Braşov prin Sentinţa civilă nr. 52/F
din 11 martie 2009 a respins acţiunea formulată de Judeţul Braşov prin preşedintele
Consiliului Judeţean Braşov, ca fiind nefondată. Totodată, considerentele instanţei de fond în
respingerea acţiunii sunt asemănătoare cu cele din Sentinţa civilă nr. 41/F din 25 februarie
2009, considerând Decizia nr. 1750/08.05.2008 ca fiind legală.
De asemenea, împotriva Sentinţei civile nr. 41/F din 25 februarie 2009 s-a
formulat recurs de către Judeţul Braşov prin preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi
Muzeul de Etnografie Braşov, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 2863 din data de 1
iunie 2010.
Înalta Curte, examinând Sentinţa Curţii de apel potrivit motivelor de recurs, a
constat că aceasta este nelegală, reţinând următoarele:
a) referitor la înscrierea dreptului de proprietate:
- instanţa de fond, în mod greşit a ajuns la concluzia că predarea averii mobile
şi imobile nu a avut loc întrucât Grupul Etnic nu a efectuat transcrierea dreptului
de proprietatea asupra bunurilor imobile, conform art. III pct. 7 din Convenţie şi
având în vedere caracterul constitutiv de drepturi al acestei operaţiuni potrivit
art.17 din Decretul –Lege nr. 115/1938;
- deşi dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost înscris în cartea funciară de
către Grupul Etnic German, aceasta nu înseamnă că, Convenţia Generală
încheiată în anul 1942 nu este valabilă între părţile contractante, respectiv lipsa
înscrierii nu poate fi opusă de Biserica Regnicolară Evanghelică CA celeilalte părţi
a convenţiei şi anume Grupului Etnic German, întrucât aceasta a avut cunoştinţă
de existenţa convenţiei.
- titlul statului, constituit ca urmare a preluării imobilului în baza Decretului–lege
nr. 485/1944 nu a fost analizat distinct, deşi, pe de o parte, se pretinde de
către Biserica Evanghelică CA caracterul abuziv al acestui act normativ, iar, pe de
alta parte, se susţine că, în urma Convenţiei din 1942 nu a avut loc transferul
dreptului de proprietate a bunului imobil către Grupul Etnic German.

b) referitor la competenţa Comisiei speciale de retrocedare:

- preluarea s-a făcut în temeiul Legii nr. 485/1944, care se situează anterior
perioadei 6 martie 1945-22decembrie 1989, astfel încât, CSR nu avea competenţa
materială în a face aprecieri asupra acestei preluări în proprietatea statului,
neavând relevanţă când a fost preluat în fapt imobilul, preluarea fiind făcută
„ope legis”;
3/4
- mai mult, Curtea a constatat că luarea în considerare de către Comisie a preluării
bunului de către statul român în anul 1949 direct de la Comunitatea Bisericii
Evanghelice este eronată, întrucât nu avea competenţa să constate
nevalabilitatea preluării bunului conform Decretului-lege nr. 485/1944, iar pe de
altă parte menţiunea preluării de la Comunitatea Bisericii Evanghelice are la bază
tot considerente legate de extrasul de carte funciară, aprecieri care intră în
atribuţiile puterii judecătoreşti şi care depăşeşte atribuţiile Comisiei;
- Decizia nr. 1750/08.05.2008 a C.S.R a fost emisă cu depăşirea competenţelor
legale atribuite, în sensul că imobilul la care se referă a fost preluat anterior
perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia a făcut aprecieri prin care
s-a substituit instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte calificarea drept abuzivă
a preluării prin extinderea cadrului prevăzut de lege.

4/4