Sunteți pe pagina 1din 1

Decizie nr.

444/2010 Tribunalul Botosani, anulare act civil

“Însă, reţine Tribunalul că în primul rând, prin Legea nr. 247/2005, titlul X privind circulaţia
juridică a terenurilor, lege ce era în vigoare la data încheierii contractului de arendă, acesta
a fost abrogat atât art. 9 din Legea nr. 16/1994, cât şi Legea nr. 54/1998, astfel că pactul de
preferinţă nu are suport legal, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, nerespectarea
dreptului de preemţiune nemaifiind o cauză de nulitate a contractului de vânzare privind
terenul arendat, ci cel mult, astfel cum corect a reţinut prima instanţă, ci dreptul părţii
lezate la plata unor daune interese, iar în al doilea rând, reclamanta din probele
administrate nu a făcut dovada fraudei din partea pârâţilor, ci dimpotrivă pârâtul T_____
M____ a făcut dovada astfel cum rezultă din declaraţiile martorului M_______ M____
Laurenţi, precum şi din înscrisurile depuse, respectiv anunţul dat la televiziunea locală, că
acesta şi-a anunţat intenţia de a vinde terenul.”

Din 1 octombrie 2023 (Cod civil) – a fost reintegrat dreptul de preemtiune al arendasului sub
sanctiunea nulitatii absolute.

S-ar putea să vă placă și