DOSAR NR(...

CURTEA DE A P E L B U C U R E S T I

SECTIA A IX-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALA

DECIZIA CIVILA NR. 95R

Sedinta publica de la 18 februarie 2010

Curtea constituita din:

PRESEDINTE - (...) (...)

JUDECATOR - (...) (...)

JUDECATOR - (...) (...) E.

GREFIER - N. M.

Pe rol se afla solutionarea cererii de recurs formulata de

recurentul - parat MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL impotriva deciziei

civile nr. 820A/12.06.2009, pronuntata de T r i b u n a l u l B u c u r

e s t i, Sectia a IV-a Civila, in dosarul nr(...), in contradictoriu cu

intimatii - reclamanti N. E., N. D., U. D..

La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns recurentul -

parat MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, reprezentat de consilier juridic F.

G., care depune delegatie si intimatii - reclamanti N. E., N. D., U. D.,

reprezentati de avocat H. E., care depune imputernicirea avocatiala nr.

14/18.02.2010.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care

invedereaza instantei ca la data de 02.02.2010, recurentul - parat a depus

ordinul de plata nr. 240/27.01.2010, cu care face dovada achitarii taxei

judiciare de timbru, in cuantum de 2254 lei si timbru judiciar in valoare

de 5 lei; se mai arata ca recurentul - reclamant nu a depus doua exemplare

ale motivelor de recurs, pentru a fi comunicate intimatilor, astfel cum i s-

a pus in vedere prin citatie.

Curtea ia act de indeplinirea obligatiei de catre recurentul - parat

MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, de a depune timbru judiciar si dovada

achitarii taxei judiciare de timbru, in cuantumul stabilit potrivit

rezolutiei de primire a dosarului si procedeaza la anularea acestora.

Curtea constata ca toti intimatii - reclamanti sunt reprezentanti de

acelasi aparator, astfel incat nu este necesara comunicarea motivelor de

recurs catre intimatii - reclamanti N. D., U. D..

Partile prezente prin reprezentanti invedereaza instantei ca nu mai

au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea

constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe cererea de

recurs.

Reprezentantul recurentului - parat MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL

solicita admiterea recursului formulat impotriva deciziei civile

nr.820A/12.06.2009, pronuntata de T r i b u n a l u l B u c u r e s t i,

Sectia a IV-a Civila, modificarea hotararii recurate, iar pe fond

respingerea actiunii ca neintemeiate. De asemenea, arata ca imobilul nu a

fost proprietatea Municipiului B. Cu cheltuieli de judecata.

Reprezentantul intimatilor - reclamanti N. E., N. D., U. D. solicita

respingerea recursului formulat impotriva deciziei civile

nr.820A/12.06.2009, pronuntata de T r i b u n a l u l B u c u r e s t i,

Sectia a IV-a Civila, ca neintemeiat si mentinerea hotararilor pronuntate

de instantele de fond si de apel, ca fiind temeinice si legale.

De asemenea, arata ca terenul in litigiu face parte din domeniul

privat al Municipiului B, sector 2.

Mai arata ca terenurile ce au facut obiectul reglementarilor din

cuprinsul Legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat caracterul

privat, sub aspectul dreptului de proprietate.

Totodata, sustine ca in speta sunt aplicabile dispozitiile Deciziei

nr. 4/16.01.2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, potrivit careia

prescriptia achizitiva nu a fost intrerupta pentru posesiile incepute

inainte de aparitia Legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974. Fara cheltuieli de

judecata.

Avand cuvantul in replica, reprezentantul recurentului - parat arata

ca intimatii - reclamanti nu sunt proprietari de buna - credinta.

Curtea dispune inchiderea dezbaterilor si retine in pronuntare

cererea de recurs.

C U R T E A,

Analizand recursul civil de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 B la

data de 12.09.2007, sub nr(...), reclamantii N. E., N. D. si U. D. in

contradictoriu cu parata Primaria Municipiului B prin Primar General, au

solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate ca

reclamantii au dobandit dreptul de proprietate prin prescriptia achizitiva

de 30 de ani asupra imobilului situat in B, str. (...) (...) intre Vii, nr.
12, sector 2, compus din teren in suprafata de 250 mp si prin accesiune

asupra constructiilor aferente, respectiv o casa cu trei camere, bucatarie,

hol, vestibul si atelierul din curte, operand intervertirea precaritatii

posesiei si sa se ia act de jonctiunea posesiei reclamantilor cu cea a

autorilor acestora, N. M. si D..

In motivarea in fapt a cererii, reclamantii au aratat ca autorii

reclamantilor N. M. si D., ca urmare a activitatii de curatare asupra

terenului din B str. (...) (...) intre Vii, le-a fost recunoscut, in anul

1958, dreptul de folosinta al acestui teren prin repartitia nr.

1557/7.03.1958, pentru parcela (...) intre Vii nr. 12, sector 2, de catre

Sfatul Popular al "Raionului 1 Mai" - Sectia de Gospodarie Locativa, teren

pe care ulterior au edificat o constructie, respectiv o casa de locuit din

paianta, cu anexe, conform procesului verbal de impune re nr.

6296/4.12.1963, calculandu-se si regularizandu-se la zi impozitul pe

cladire si teren inca din anul 1958, in toti acesti ani autorii

reclamantilor comportandu-se ca adevarati proprietari.

In urma decesului defunctei N. M. in anul 1983, s-a eliberat

certificatul de mostenitor nr. 631/16.05.1984, eliberat de Notariatul de

Stat sector 2, in care se stipuleaza in masa succesora1a si imobilul in

cauza, dobandit fara acte de proprietate, desi autoritatile au recunoscut

calitatea de proprietari ai imobilului in cauza, inregistrandu-se

certificatul de mostenitor in situatia juridica a imobilului, la Directia

de E. Buget Local Sector 2.

Reclamantii arata ca, in anul 1997, au edificat un atelier modem

pentru care au fost obtinute certificate de urbanism nr. 14 H-nr.

2292/10575/7.08.1997, autorizatie de construire nr. 3 pH/7.08.1998 si

proces verbal de receptie din 6.09.1999, eliberate de Departamentul de

Urbanism si Amenajarea Teritoriului de la Primaria Municipiului B, pe toate

aceste documente mentionandu-se "teren proprietate particulara" sau

"stapanit in indiviziune" in baza certificatului de mostenitor nr.

631/1984.

Se sustine in continuare de catre reclamanti ca in toata aceasta

perioada s-au comportat ca proprietari exclusivi asupra intregului imobil

procedand precum autorii acestora, cu a caror posesie solicita jonctiunea,

facand acte de administrare si conservare, achitand impozitul corespunzator

intregii proprietati.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 482, art. 1890, art.

1847, art. 1860, art. 1858 si urm. C.civ., art. 111 C.proc.civ.

La data de 15.10.2007, paratul Municipiul B prin Primar General a

formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii

procesuale pasive pe capatul de cerere ce priveste uzucapiunea, intrucat

reclamantii nu au facut dovada ca ultimul proprietar al imobilului in

litigiu ar fi statul, cu atat mai mult cu cat uzucapiunea curge fata de

ultimul proprietar.

Pe fondul cauzei, arata ca uzucapiunea sau prescriptia achizitiva

este un mod de dobandire a proprietatii, prin care se constituie dreptul de

proprietate in patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a exercitarii

posesiei asupra lucrului si termenii si conditiile stabilite de lege,

respectiv posesia, implinirea termenului, buna credinta, justul titlu si

existenta unui lucru susceptibil de a fi uzucapat, or, in privinta

imobilului de fata a operat intreruperea O.a a termenului de prescriptie

dupa 1991, lucrul fiind declarat neprescriptibil potrivit art. 1864 pct.2
C.civ., neputand fi uzucapat.

Se sustine faptul ca actele normative anterioare Constitutiei din

1991 nu faceau distinctie intre domeniul public al statului si domeniul

privat al statului, iar fata de aceste considerente, termenul de

prescriptie cu privire la acest teren nu putea sa inceapa sa curga dupa

anul 1991, deci in mod eronat s-a apreciat ca uzucapiunea de 30 de ani a

activat in cazul imobilului in cauza.

In drept au fapt invocate dispozitiile art. 115-118 C,proc.civ.

La data de 28.11.2007, reclamantii au formulat note scrise cat

priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului,

solicitand unirea exceptiei cu fondul, fiind necesara administrarea unui

probatoriu comun fondului, invederand ca potrivit prevederilor art. 18 si

urm. din Legea nr. 215/2001, in litigiile de drept privat, care pun in

discutie dreptul de proprietate al bunurilor care fac parte din domeniul

privat, unitatea administrativ teritoriala, singura care are patrimoniu,

este subiect al raportului dedus judecatii.

Se mai arata ca terenul in litigiu nu se afla si nu s-a aflat in

proprietatea publica a statului.

S-au invocat dispozitiile art. 135 din Constitutie, art. 11 alin. 1

din Legea nr. 213/1998.

Prin cererea precizatoare formulata la 16.05.2008, reclamantii si-au

precizat obiectul actiunii in raport de concluziile rapoartelor de

expertiza.

Prin sentinta civila nr. 11123/19.12.2008, Judecatoria Sectorului 2

B a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiul B prin

Primar General ca neintemeiata, a admis cererea, astfel cum a fost

modificata si precizata, formulata de reclamantii N. E., N. D. si U. D., in

contradictoriu cu paratul Municipiul B prin Primar General, a constatat ca

reclamantii au dobandit prin efectul prescriptiei achizitive dreptul de

proprietate asupra terenului situat in B,(...), sector 2, in suprafata de

360,80 mp, identificat conform schitei - Anexa nr. 2 (pct. 1, 2, 3, 4) a

raportului de expertiza tehnica efectuat de expert B. E., care face parte

integranta din prezenta hotarare, a constatat ca reclamantii au dobandit

prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate

asupra constructiilor edificate pe acest teren, in suprafata construita de

73,57 mp - locuinta si 163,70 mp - atelier, identificate conform schitei

anexa raportului de expertiza tehnica efectuat de expert N. E. B., anexa -

releveu imobil, si schitei - Anexa nr. 2 a raportului de expertiza tehnica

efectuat de expert B. E., ce fac parte integranta din prezenta hotarare si

a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut cu privire la

exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul B prin

Primar General, raportat la cererea reclamantilor avand ca obiect

constatarea dreptului de proprietate ca urmare a prescriptiei achizitive,

care este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie ca a avea calitate

procesuala pasiva aceasta presupune existenta unei identitati intre

persoana chemata in judecata si cel care este subiect pasiv in raportul

juridic dedus judecatii, iar calitatea procesuala pasiva apartinand celui

fata de care se poate realiza interesul reclamantului. De asemenea,

reclamantul, fiind cel care porneste actiunea, trebuie sa justifice atat

calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva a persoanei

pe care a chemat-o in judecata, sens in care instanta a unit exceptia cu

fondul cauzei in vedere administrarii probatoriului.

Obiectul cererii de chemare in judecata este reprezentat, astfel cum

s-a aratat anterior, de constatarea dobandirii prin uzucapiune a dreptului

de proprietate pe teren si prin accesiune dreptul de proprietate asupra

constructiei, imobilul ce face obiectul cauzei fiind situat in B,(...),

sector 2.

Aceasta actiune, astfel cum rezulta prin interpretarea coroborata a

art.1890 si art.1895 C.civ., presupune solutionarea ei in contradictoriu cu

fostul proprietar, respectiv fostul adevarat proprietar, din moment ce

uzucapiunea, ca mod de dobandire a dreptului de proprietate asupra unui

imobil, reprezinta in mod indirect si o sanctiune a fostului proprietar

care, prin pasivitatea lui, a lasat timp indelungat ca bunul sa se afle in

posesia altei persoane ce s-a comportat ca un adevarat proprietar.

Din inscrisurile depuse la dosar in dovedire, astfel cum s-a retinut

anterior, rezulta ca acelasi imobil, alcatuit din teren in suprafata de 240

mp si constructie din paianta, cu o suprafata construita de 40 mp, a fost

preluat de stat prin Decretul nr. 44/1960 de la proprietarul O. T..J. (ori,

O. S. J.). Reprezentand un bun preluat de stat in perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989 si prezumandu-se ca a fost preluat cu titlu valabil atata

timp cit acest fapt nu a fost contestat, imobilul teren si constructie fac

parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor

administrativ-teritoriale, potrivit art. 6 alin.1 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Avand in vedere faptul ca imobilul nu face parte dintre bunurile

apartinand domeniului public al statului ori unitatilor administrativ-

teritoriale, nefiind enumerat printre bunurile prevazute de art. 1- 3 din

acelasi act normativ, instanta de fond a retinut ca, potrivit art. 4 din

Legea nr. 213/1998, care prevede ca domeniul privat al statului sau al unor

unitati administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri aflate in

proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public, asupra acestora,

statul si unitatilor administrativ-teritoriale avand drept de proprietate

privata, imobilul in litigiu a intrat in proprietatea privata a

Municipiului B.

Instanta de fond a apreciat ca singurul care ar putea avea calitate

procesuala pasiva in cauza de fata este Municipiul B, ca unitate

administrativ-teritoriala, fiind de altfel singurul impotriva caruia si-ar

putea realiza interesul reclamantii.

Potrivit art.21 din Legea nr.215/2001 republicata, unitatile

administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, au

capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor

si obligatiilor ce decurg din administrarea bunurilor care apartin

domeniului public si privat, in care acestea sunt parte, precum si din

raporturile cu alte persoane fizice si juridice in conditiile legii.

Mai mult, in acelasi art. 21 din Legea nr.215/2001 republicata, la

alin.2, se prevede ca in justitie, unitatile administrativ-teritoriale sunt

reprezentate, dupa caz, de primar sau de presedintele consiliului judetean,

iar in art. 62 din aceeasi lege se arata ca primarul reprezinta unitatea

administrativ-teritoriala in relatiile cu alte autoritati publice, cu

persoane fizice sau juridice romane ori straine, precum si in justitie.

Avand calitate procesuala pe capatul de cerere privind uzucapiunea,

potrivit dispozitiilor art. 488 C.civ., instanta a apreciat ca fostul

proprietar al terenului este cel care are calitate procesuala pasiva si pe

capatul de cerere avand ca obiect constatarea proprietatii reclamantilor

asupra constructiilor de pe terenul respectiv dobandite prin accesiunea

imobiliara artificiala.

Raportat la cele aratate, instanta a respins exceptia lipsei

calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul B, prin Primarul General

ca neintemeiata.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca uzucapiunea este un mod de

dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire la un bun,

prin posedarea neintrerupta a acestui bun in tot timpul fixat de lege.

Pentru a se putea dobandi proprietatea bunului prin uzucapiune prelungita,

posesorul trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulativ: sa posede bunul

in tot timpul prevazut de lege, si anume 30 de ani si posesia sa sa fie

utila, adica neafectata de vicii.

Sustinerea paratului in sensul ca terenul se afla in domeniul public

al statului nu a fost dovedita, iar instanta a retinut deja, pe baza

probatoriului administrat ca acesta face parte din domeniul privat al

unitatii administrativ-teritoriale, nefiind inalienabil si imprescriptibil

achizitiv.

In ceea ce priveste conditia referitoare la termenul prescriptiei

achizitiva, instanta de fond a constatat ca aceasta este indeplinita,

intrucat autorii reclamantilor au dobandit folosinta imobilului inca din

1958 intervertind detentia in posesie utila, potrivit art. 1858 pct.2

C.civ., ulterior anului 1960 cand imobilul a trecut in proprietatea

statului, fapt constatat de instanta pe baza probelor aratate, inscrisuri

si martori, astfel ca acestia au posedat terenul o durata mai mare de 30 de

ani, nefiind necesar a se aplica regulile de la jonctiunea posesiilor.

 Din declaratiile martorilor si adresele emise de institutiile

statului aratate anterior rezulta cu certitudine faptul ca autorii

reclamantilor au inteles sa se comporte ca adevarati proprietari, potrivit

art. 1851 pct.2 C.civ., prin achitarea impozitului aferent constructiilor,

neplata vreunei sume reprezentand contravaloarea folosintei terenului,

declararea ca proprietate particulara a terenului si constructiilor in 1986

si obtinerea unei autorizatii de construire in 1998.

In ceea ce priveste conditia posesiei utile a terenului, instanta de

fond a constatat ca aceasta este indeplinita, mai ales ca regularitatea

posesiei se prezuma, iar parata nu au facut dovada contrara. In acest mod

reclamantii se pot prevala de o posesie continua si neintrerupta (fapt

atestat de declaratiile celor doi martori audiati In cauza, care sunt

vecini cu autorii acestora din anii 1955, respectiv 1960), netulburata (in

declaratiile martorilor se sustine faptul ca dreptul de proprietate al

acestora nu a fost contestat, intrand in posesia terenului la momentul la

care si l-au ingradit), publica si sub nume de proprietar (fapt atestat de

plata impozitului in nume propriu, precum si de declaratiile martorilor).

In ceea ce priveste sustinerea paratului din intampinare, in sensul

ca termenul de prescriptie nu putea sa curga dupa 1991, ca urmare a

intreruperii O.e a acestuia, potrivit alt. 1864 pct.2 C.civ., instanta de

fond a aratat ca imobilul nu a fost niciodata declarat imprescriptibil ca

urmare a unei transformari legale a naturii ori destinatiei sale, nefiind

declarat de uz sau de interes public ori ca facand parte dintre bunurile

prevazute de art. 135 din Constitutie ori art. 1- 3 din Legea nr. 213/1998.

Faptul ca unitatea administrativ-teritoriala, prin aparatul care o

reprezinta, nu cunoaste regimul juridic al imobilului in litigiu, nu s-a

interesat vreodata de situatia juridica a acestuia, invocand chiar faptul

ca nu ar avea calitate procesuala pasiva nerecunoscandu-si calitatea de

adevarat proprietar al acestuia impotriva caruia a curs termenul de

prescriptie achizitiva de 30 de ani, sunt aspecte de natura a forma

convingerea instantei ca paratul nu a negat niciodata dreptul autorilor

reclamantilor si nu le-a tulburat exercitarea utila a posesiei,

inregistrandu-le imobilul la nivelul anului 1986 ca proprietate particulara

pe numele acestora si acordandu-le dreptul de a construi pe terenul

detinut, in 1998.

Instanta de fond a constatat ca nu se impune aplicarea regulilor de

la jonctiunea posesiilor, reclamantii fiind mostenitorii legali ai

persoanelor care au intervertit detentia precara in posesie utila si au

exercitat-o pana la decesul acestora si a constatat ca reclamantii au

dobandit prin efectul prescriptiei achizitive dreptul de proprietate asupra

terenului situat in B,(...), sector 2, in suprafata de 360,80 mp,

identificat conform schitei - Anexa nr. 2 (pct. 1, 2, 3, 4) a raportului de

expertiza tehnica efectuat de expert B. E., care face parte integranta din

prezenta hotarare.

Potrivit dispozitiilor art.488 C.civ. "tot ce se uneste si se

incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului", dreptul de

proprietate asupra bunului incorporat fiind dobandit prin accesiune. Avand

in vedere ca uzucapiunea produce efect retroactiv, in sensul ca uzucapantul

va fi considerat proprietar, nu din momentul implinirii termenului de

prescriptie achizitiva, ci din ziua in care a intrat in posesie, orice

constructie edificata de acesta pe terenul dobandit prin uzucapiune, va

deveni proprietatea sa.

 Fata de imprejurarea ca autorii reclamantilor au edificat actuala

constructie, ulterior intrarii in posesia terenului, iar acesta a fost

dobandit prin uzucapiune, cu efect retroactiv, reclamantii si autorii lor

fiind singurii posesori, instanta va constata ca reclamantii au dobandit

prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate

asupra constructiilor edificate pe acest teren, in suprafata construita de

73,57 mp - locuinta si 163,70 mp - atelier, identificate conform schitei

anexa raportului de expertiza tehnica efectuat de expert N. E. B., anexa

releveu imobil, si schitei - Anexa nr. 2 a raportului de expertiza tehnica

efectuat de expert B. E., ce fac parte integranta din prezenta hotarare.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul MUNICIPIUL B

prin PRIMAR GENERAL, cerere inregistrata pe rolul T r i b u n a l u l u i

B u c u r e s t i - Sectia a IV-a Civila sub nr(...), la data de

10.04.2009, solicitand admiterea exceptiei invocate si sa se dispuna

respingerea actiunii ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara

calitate procesuala pasiva, iar pe fond ca neintemeiata.

In motivarea recursului s-a aratat ca in mod gresit instanta de fond

a admis actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu cu parata,

intrucat, din analiza actelor si lucrarilor aflate la dosarul cauzei, nu

rezulta ca terenul in litigiu a apartinut vreodata municipalitatii sau

aceasta ar fi avut raporturi juridice cu persoanele fizice, drept pentru

care considera, in ceea ce priveste capatul de cerere privind uzucapiunea,

ca nu are calitate procesuala pasiva deoarece reclamantii nu fac dovada ca

ultimul proprietar al imobilului in litigiu ar fi statul, cu atat mai mult

cu cat uzucapiunea curge fata de ultimul proprietar. Or in speta, terenul a

apartinut unei persoane fizice si nu statului.

 Mai mult decat atat calitatea procesuala pasiva presupune existenta

unei identitati intre persoana chemata in judecata in calitate de parat si

persoana obligata prin raportul juridic nascut intre parti, fondat pe un

act sau fapt juridic. In speta, aceasta identitate nu exista, statul

nefiind parte in niciun act translativ de proprietate.

Pe fond, s-a aratat ca uzucapiunea (sau prescriptia achizitiva) este

un mod originar de dobandire a proprietatii, prin care se constituie

dreptul de proprietate in patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a

unui fapt juridic complex constand in exercitarea posesiei asupra lucrului

in termenul si conditiile prevazute de lege. Pentru a-si produce efectele

sunt necesare unele conditii: posesia, implinirea termenului, buna

credinta, justul titlu si mai ales existenta unui lucru susceptibil de a fi

uzucapat (res habilis). Intr-adevar, conform art.1849 C.civ. "nu se poate

prescrise domeniul lucrarilor care, din natura lor proprie, sau printr-o

declaratie a legii, nu poate fi obiecte de proprietate privata, ci sunt

scoase afara din comert".

De la intrarea in vigoare a Codului civil - in 1864- practica

instantelor judecatoresti si doctrina au fost constatate in a aprecia ca nu

pot fi uzucapate in general bunurile inalienabile, deoarece

"imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilitatii". In

actualul sistem legislativ romanesc sunt considerate inalienabile bunurile

proprietate publica (art.135 pct.5 Constitutie). Legea nr.213/1998 privind

proprietatea publica si regimul acesteia consfintite cele trei caractere

juridice specifice dreptului de proprietate publica inalienabile,

imprescriptibilitate, insesizibilitate (art.11 alin. 1 Legea nr.213/1998).

Rezulta in mod clar ca proprietatea publica nu poate fi sub nicio forma

uzucapata.

Conform Constitutiei Romaniei din 1991 proprietatea este publica sau

privata (art.135 pct.2) legea fundamentala a tarii este primul act normativ

care face diferentierea intre domeniul public si privat al statului.

Conform Legii nr.18/1991 a fondului funciar terenurile pot face obiectul

dreptului de proprietate publica sau privata. Domeniul public poate fi de

interes national sau local.

Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor dreptului

comun, adica pot fi in ultima instanta chiar uzucapate. Constitutiile

anterioare anului 1991 nu faceau distinctie intre domeniul public al

statului in domeniul privat al statului. Mai mult, aceasta stare de fapt a

fost consfintita si prin decizii ale Tribunalului Suprem chiar in legatura

cu prescriptibilitatea-imprescriptibilitatea proprietatii statului.

Astfel, termenul de prescriptie asupra terenului nu putea sa inceapa

sa curga dupa anul 1991, astfel ca in mod gresit s-a apreciat ca

uzucapiunea de 30 de ani a activat in cazul imobilului in cauza.

In speta, ne aflam intr-un caz de intrerupere O.a a prescriptiei

achizitive conform art.1864 pct.2 C.civ. prescriptia ... este intrerupta

O., .. cand lucrul este declarat neprescriptibil in urmarea unei

transformari legale a naturii sau destinatiei sale.

Pe capatul de cerere privind accesiunea imobiliara, potrivit art.492

C.civ. "orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra

pamantului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant

cu cheltuiala sa si sunt ale lui pana ce se dovedeste contrariul. In speta,

reclamantii sunt proprietari atat ai terenului cat si ai constructiei si a

materialelor folosite la ridicarea acesteia, fapt ce nu il contesta si nu

revendica nimic. Nu s-a aratat care este calitatea procesuala pasiva atata

timp cat recurentul-parat este tert fata de reclamanti si nu are cu acestia

raporturi juridice in ceea ce priveste terenul, constructia sau materialele

folosite. Faptul ca s-a ridicat o constructie si nu s-au solicitat

aprobarile necesare nu justifica calitatea procesuala in prezenta cauza,

iar in dreptul nostru civil roman nu exista institutia opozabilitatii cu

atat mai mult cu cat la data ridicarii constructiei exista temei legal

pentru obtinerea autorizatiei de construire avand in vedere, ca putea intra

in legalitate.

Astfel, Decretul 221/1950 art.22 ii dadea aceasta posibilitate,

deoarece ridicarea fara autorizatie era pedepsita si la acea vreme, pentru

ca, aceste constructii erau considerate un pericol public datorita M.

aprobarilor si a verificarilor de catre autoritatile legale, prin

nerespectarea normelor de urbanism si amenajarea teritoriului. Reclamantii

puteau sa intre in legalitate si potrivit Decretul 144/1958 care le permite

a obtinerea unei autorizatii. Pana in anul 1980 au tot existat decrete

pentru intrarea in legalitate a celor care au incheiat tranzactii pe

chitante sub semnatura privata si a celor care au construit pe terenul

proprietatea lor dar nu au avut autorizatie de construire.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.304 pct. 9 C.proc.civ.,

iar in temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei

si in lipsa.

Intimatii-reclamanti N. E., N. D. si U. D., au depus la dosar

raspuns la motivele de recurs prin care au solicitat respingerea recursului

ca nefondat si mentinerea dispozitiilor sentintei pronuntate de instanta de

fond ca fiind legale si temeinice.

 In motivare, s-a aratat ca prin motivele invocate recurenta incearca

sa induca in eroare asupra faptului ca terenul in speta nu se afla in

domeniul privat al unitatii administrative teritoriale a Municipiului B,

insa, din probatoriul administrat in cauza si din relatiile solicitate de

catre instanta de fond de la toate institutiile reiese ca acest teren

apartine unitatii administrative teritoriale asa cum s-a aratat iar in

conditiile art. 20-21 din Legea 215/2001 aceasta este singura care are

calitate procesuala pasiva in aceste litigii.

Potrivit prevederilor art.18 si urm. din Legea 215/2001, ulterior

modificata si republicata, in litigiile de drept privat, care pun in

discutie dreptul de proprietate al bunurilor care fac parte din domeniul

privat, unitatea administrativ teritoriala, singura care are patrimoniu,

este subiect al raportului dedus judecatii, asa cum s-a statuat si in

practica judecatoreasca.

In ceea ce priveste motivele invocate pe fondul cauzei s-a aratat ca

in anul 1957, autorii lor, respectiv N. D. si ulterior, N. Lucretia,

intrucat pe str. (...) (...) intre Vii, se afla la acea data N., au trecut

la curatarea si amenajarea acestui teren, pentru ca in cursul anului 1958,

sa le fie recunoscut dreptul de folosinta al acestui teren prin repartitia

nr. 1557/7.03.1958, respectiv pentru parcela (...) (...) intre Vii nr. 12,

sector 2 de catre Sfatul Popular al Raionului 1 Mai, Sectia de Gospodarie

Locativa.

Pe acest teren autorii lor au edificat constructie, casa de locuit

din zid, cu anexe din paianta, asa cum reiese din procesul-verbal de

impunere nr. 6296/4.12.1963, ocazie cu care se calculeaza si regularizeaza

la zi impozitul pe cladire si teren inca din 1958, asa cum reiese din
subsolul procesului verbal stanga. In toti acesti ani si pana in prezent

autorii reclamantilor s-au comportat ca adevarati proprietari si au fost

chiar recunoscuti de institutiile statului asa cum reiese si din actele

anexate. In anul 1983 decedeaza N. Lucretia, sotia tatalui si mama

reclamantilor, eliberandu-se in acest sens certificatul de mostenitor nr.

631/16 mai 1984, in care se mentioneaza clar si fara echivoc ca in masa

succesorala, intra imobilul in cauza, dobandit in parte comuna cu sotul, in

1962, "fara a se detine acte de proprietate" mentiune de altfel clara,

certificat eliberat de Notariatul de Stat Sectorul 2 B.

Cu toate acestea institutiile statului, respectiv Primaria

Municipiului B, le recunosc calitatea de mostenitori si proprietari a

imobilului in cauza, inregistrand ca atare acest certificat, in situatia

juridica a imobilului, precum si Directia Venituri Buget Local - Sectorul 2

B, care prin adresa nr. (...)/26.04.2004, mentioneaza ca in evidentele sale

figureaza N. D. cu constructie si teren in proprietate, in baza procesului-

verbal nr. 6296/4.12.1963, proces-verbal, pe care l-au mentionat anterior

si in care s-a facut calculul si plata retroactiva a impozitului dinaintea

construirii imobilului din 1958.

Asa cum se poate observa in toti acesti ani au platit impozit

constant la acest imobil teren si constructie. In anul 1997, au dorit

edificarea unui atelier modern pentru activitatea lor, ca atare au

solicitat si platit toata documentatia aferenta obtinand toate aprobarile

si executand lucrarile precum si efectuand receptia conform legii cu

reprezentantii Primariei Municipiului B. Pe toate documentele oficiale se

mentioneaza sintagma "teren proprietate particulara" sau "stapanit in

indiviziune", in baza certificatului de mostenitor nr. 631/16 mai 1984, de

unde rezulta ca desi nu detin acte de proprietate pe acest teren pe care

familia il stapaneste de 49 de ani, institutiile statului ii considera ca

fiind adevaratii proprietari, nume sub care de altfel au stapanit si

stapanesc in continuare acest teren si constructiile edificate pe el, fiind

cunoscuti si recunoscuti ca atare in comunitate.

In toata aceasta perioada s-au comportat ca proprietari exclusivi

asupra intregului imobil procedand ca si autorii lor, culegerea fructelor

civile si folosirea lor exclusiva, achitarea impozitului corespunzator

intregii proprietati, acte de administrare si conservare a acestuia.

Din acest considerent posesia reclamantilor a devenit neechivoca, in

fapt prin conduita anterior aratata operand intervertirea precaritatii

posesiei, conform art. 1858 pct. 4 C.civ. si aceasta intruneste astfel

toate insusirile unei posesii utile, neafectata de viciul precaritatii.

Referitor la sustinerile recurentei cu privire la inalienabilitatea

terenurilor aflate in domeniul public al statului in perioada comunista si

dupa revolutie, s-a arata ca in cauza terenul nu se afla in domeniul public

al statului, nefiind afectat de niciun fel de utilitati, proiecte de

investitii in derulare sau afectabilitati de interes public. Pe cale de

consecinta nu sunt incidente in speta prevederile art.153, punct 5 din

Constitutie, art.11, al.1 din Legea 213/1998, asa cum a sustinut recurenta

prin motivele de recurs.

Referitor la capatul de cerere privind accesiunea considera ca este

de prisos a se mai sustine de catre recurenta ca nu au fost respectate

legile privind construire din moment ce la dosar se afla autorizatii si

procese verbale de receptii ale acestor constructii emanand de la

institutiile statului.
 Cat despre calitatea procesuala in ceea ce priveste accesiunea

imobiliara aceasta deriva din faptul ca recurenta fiind proprietara

terenului careia se opune uzucapiunea este singura indreptatita sa pretinda

un drept si asupra constructiilor sau sa demonstreze lipsa acordului sau

expresa la ridicarea acestora, fapt contrazis de documentatia existenta in

cauza in sensul ca desi era proprietara acestui teren nu a stanjenit cu

nimic efectuarea lucrarilor de construire de a lungul timpului.

La termenul de judecata din data de 05.06.2009, calea de atac

exercitata impotriva sentintei civile nr.11123/19.12.2009 a fost calificata

drept apel.

Prin decizia civila nr. 820 A/ 12.06.2009 pronuntata de T r i b u n

a l u l B u c u r e s t i-Sectia a IV a Civila in dosar nr(...), a fost

respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-parat Municipiul B.

In motivarea deciziei, s-a retinut ca prima instanta a stabilit in

mod justificat ca terenul in suprafata de 360,80 mp situat in B,(...),

sector 2, urmeaza regimul juridic al unui bun preluat cu titlu valabil de

catre stat, conform dispozitiilor Decretului nr. 44/1960. In aceste

conditii, terenul mentionat, ca si constructia amplasata pe acesta, fac

parte din domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale, respectiv

Municipiul B.

Calitatea procesual-pasiva a apelantului-parat a fost astfel corect

retinuta de catre prima instanta, neprobandu-se sustinerea referitoare la

apartenenta bunului imobil la domeniul public al statului.

In acelasi timp, nu poate fi primita nici sustinerea apelantului-

parat conform careia termenul de prescriptie asupra terenului nu putea sa

curga dupa anul 1991, intrucat nu se putea aprecia ca anterior anului 1991
nu poate fi recunoscuta inceperea vreunui termen de prescriptie achizitiva.

Caracterul util al posesiilor exercitate si anterior acestui moment, precum

si aptitudinea acestora de a-si produce efectul achizitiv de proprietate

asupra terenurilor, rezulta pe de o parte, din faptul ca nu a avut loc o

trecere a tuturor terenurilor din sfera circuitului civil in aceea a

domeniului public socialist, iar pe de alta parte, atata timp cat posesorii

acestor terenuri au inceput si continuat sa le stapaneasca si in acea

perioada, se poate vorbi cel mult despre o severa restrangere a atributului

de dispozitie juridica din continutul dreptului de proprietate, care nu

poate fi asimilata unei declarari ope legis a inalienabilitatii sau

imprescriptibilitatii terenurilor in general. Intregul fundament al

uzucapiunii, functia sa economica si efectele sale pe taram probator conduc

la ideea ca in asemenea situatii, disocierea intre starea de fapt si starea

de drept se impune a fi rezolvata in favoarea celei dintai. Adoptarea

solutiei opuse ar avea ca efect mentinerea in viata si aplicarea unor

dispozitii legale restrictive, in prezent abrogate, asupra unor subiecti de

drept si asupra unor raporturi actuale.

Avand in vedere cele retinute cu privire la capatul de cerere

privind constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului in

cauza prin efectul uzucapiunii, tribunalul a constatat ca in mod corect a

fost solutionat si capatul de cerere referitor la accesiunea imobiliara, in

speta probandu-se faptul ca autorii reclamantilor au edificat constructiile

de pe teren ulterior intrarii in posesia terenului.

Impotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 25.11.2009

paratul Municipiul B prin Primar General, care a solicitat modificarea

deciziei recurate, iar pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata.

 In motivarea cererii de recurs, se arata ca hotararea este data cu

incalcarea si gresita aplicare a dispozitiilor art. 304 pct. 9 din C o d u

l d e procedura civila.

Astfel, pentru ca uzucapiunea sa isi produca efectele, trebuie

indeplinite anumite conditii: posesia, implinirea termenului, buna

credinta, justul titlu si mai ales existensa unui lucru susceptibil de a fi

uzucapat. De la intrarea in vigoare a Codului civil, practica instantelor

si doctrina au fost constante in a aprecia ca nu pot fi uzucapate in

general bunuri inalienabile, deoarece imprescriptibilitatea este un

corelativ necesar al inalienabilitatii. In actualul sistem legislativ

romanesc, sunt considerate inalienabile bunurile proprietate publica. Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regilmul acesteia consfinteste

cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publica,

respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea si insesizabilitatea.

Rezulta in mod clar ca proprietatea publica nu poate fi sub nicio

forma uzucapata. Conform Constitutiei din 1991, proprietatea este publica

sau privata, legea fundamentala a tarii fiind primul act normativ care face

diferentierea intre domeniu public si domeniu privat. Conform Legii nr.

18/1991 a fondului funciar, terenurile pot face obiectul dreptului de

proprietate privata sau publica, iar domeniul public poate fi de interes

national sau local. Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor

de drept comun, adica pot fi uzucapate. Constitutiile anterioare anului

1991 nu faceau distinctie intre domeniul public al statului si domeniul

privat al statului. Mai mult, aceasta stare de fapt a fost consfintita si

prin decizii ale Tribunalului Suprem chiar in legatura cu

prescriptibilitatea-imprescriptibilitatea proprietatii statului.

 Astfel, se considera ca termenul de prescriptie asupra imobilului nu

putea incepe sa curga decat dupa 1991, iar intimatii incearca eludarea

normelor legale in vigoare referitoare la obligativitatea obtinerii unei

autorizatii de constructie. Astfel, pentru a intra in legalitate, nu era

necesara o actiune in vederea constatarii ca fiind dobandit dreptul de

proprietate prin accesiune, ci trebuia sa isi obtina autorizatia de

construire.

In drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9 din C o d u l d

e procedura civila.

Cererea de recurs a fost timbrata cu 2254 lei taxa judiciara de

timbru si 5 lei timbru judiciar.

Analizand cauza de fata prin prisma motivelor de recurs formulate de

recurent, precum si a apararilor invocate de intimati, fata de situatia de

fapt astfel cum a fost stabilita de instantele de fond, Curtea retine

urmatoarele:

In fapt, s-a retinut de instantele de fond ca imobilul teren de 240

mp si constructia din paianta cu o suprafata construita de 40 mp au fost

preluate de stat prin Decretul nr. 44/1960 de la proprietarul O. T.. J..

Reprezentand un bun preluat de stat in perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 si prezumandu-se ca a fost preluat cu titlu valabil atata

timp cat acest fapt nu a fost contestat, imobilul - teren si constructie-

face parte din domeniul public sau privat al statului sau al aunitatii

administrativ teritoriale, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Avand in vedere faptul ca imobilul nu face parte dintre bunurile

apartinand domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-

teritoriale, nefiind enumerat printre bunurile prevazute de art. 1-3 din

acelasi act normativ, instanta de fond a retinut ca, potrivit art. 4 din

Legea nr. 213/1998, care prevede ca domeniul privat al statului sau al

unitatilor administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri aflate in

proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public, asupra acestora

statul si unitatile administrativ-teritoriale avand drept de proprietate

privata.

Recurentul sustine ca terenul in litigu nu putea fi uzucapat,

deoarece pana in anul 1991 termenul de prescriptie nu putea curge. Astfel,

in mod clar ca proprietatea publica nu poate fi sub nicio forma uzucapata.

Conform Constitutiei din 1991, proprietatea este publica sau privata, legea

fundamentala a tarii fiind primul act normativ care face diferentierea

intre domeniu public si domeniu privat. Conform Legii nr. 18/1991 a

fondului funciar, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate

privata sau publica, iar domeniul public poate fi de interes national sau

local. Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor de drept

comun, adica pot fi uzucapate. Constitutiile anterioare anului 1991 nu

faceau distinctie intre domeniul public al statului si domeniul privat al

statului. Mai mult, aceasta stare de fapt a fost consfintita si prin

decizii ale Tribunalului Suprem chiar in legatura cu prescriptibilitatea-

imprescriptibilitatea proprietatii statului.

In esenta, recurentul sustine caracterul de domeniu public al

acestui imobil, pe de o parte, dar pe de alta parte, arata ca acest

caracter a putut totusi inceta dar numai dupa 1991.

Dincolo de contradictia evidenta intre cele doua argumente, Curtea

va raspunde pe rand acestor motive de recurs.

 Cu privire la problema de drept daca imobilul in litigiu face parte

din domeniul public sau privat-numai in aceasta ultima situatie fiind

susceptibil de uzucapare, Curtea retine faptul ca in mod corect instanta de

apel a calificat natura juridica a terenului ca fiind de domeniul privat.

Astfel, existenta unor clasificari diferite a dreptului de

proprietate inainte si dupa anul 1991 nu poate reprezenta in sine un

argument de respingere automata a acestor cereri de chemare in judecata,

pentru ca altfel ar ingradi accesul liber la justitie, ceea ce ar face

incident art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Apoi, insasi legislatia de dupa 1991 s-a preocupat de stabilirea

regimului juridic al proprietatii publice si private, regula fiind

proprietatea privata.

Potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul

juridic al acesteia, prin art. 3 si 4 au fost definite domeniul public si

domeniul privat.

Astfel, art. 3 din acest act normativ prevede ca "domeniul public

este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie,

din cele stabilite in anexa care face parte integranta din prezenta lege si

din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz

sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile

administrativ-teritoariale prin modurile prevazute de lege."

Alineatele urmatoare din acelasi articole arata ca domeniul public

al statului este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din

Constitutie, din cele prevazute la pct. I din anexa, precum si din alte

bunuri de uz sau de interes public national, declarate ca atare prin lege.

Domeniul public al judetelor este alcatuit din bunurile prevazute la

pct. II din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public natioanal.

Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este

alcatuit din bunurile prevauzute la pct. III din anexa si din alte bunuri

de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a

consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de

interes public national ori judetean.

Art. 4 din lege prevede ca domeniul privat al statului sau al

unitatilor administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri aflate in

proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor

bunuri statul sau unitatile administrativ-teritoriale au dreptul de

proprietate privata.

Or, prin folosirea argumentului de interpretare juridica per a

contrario, cat timp recurentul nu a dovedit existenta fie a unui act

juridic de declarare a utilitatii publice a acestui imobil, fie existenta

unui uz sau interes public in fapt cu privire la acest imobil, fata de

principiul ca exceptia trebuie prevazuta in mod expres (regula fiind

proprietatea privata), Curtea retine caracterul privat al dreptului de

proprietate exercitat de recurent asupra acestui imobil.

Prin urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat.

Cat priveste argumentul recurentului in sensul ca termenul de

prescriptie achizitiva nu putea curge anterior anului 1991, Curtea va

folosi ca si contraargument o parte din considerentele expuse la motivul

anterior de recurs, si anume cea referitoare la caracterul privat al

dreptului de proprietate exercitat asupra acestui teren.

Se va corobora acest contraargument cu un alt argument dedus din

practica judiciara, confirmata prin Decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006 a

J.-Sectii Unite referitoare la faptul ca, in cazul posesiilor incepute

inainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescriptia

achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea in vigoare

a acestor legi, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989

si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita

instantelor de judecata sa constate ca au dobandit dreptul de proprietate

privind terenurile respective.

Prin urmare, aceasta decizie cu caracter obligatoriu a instantei

supreme a confirmat posibilitatea curgerii termenului de prescriptie

achizitiva si pe durata legilor nr. 58 si 59/1974, prin efectul carora

terenul devenea proprietatea statului; prin analogie, trebuie aplicata

aceeasi solutie a problemei de drept.

Astfel, cu atat mai mult nu exista un temei de drept care sa

impiedice aplicarea dispozitiilor legale din Codul civil referitoare la

prescriptia achizitiva pentru perioada ulterioara preluarii imobilului in

speta in 1960 de catre stat, iar o limitare, de orice natura, trebuie sa

fie prevazuta in mod expres de lege, iar nu prezumata.

In sfarsit, se mai invoca de catre recurent faptul ca intimatii

incearca eludarea normelor legale in vigoare referitoare la obligativitatea

obtinerii unei autorizatii de constructie. Astfel, pentru a intra in

legalitate, nu era necesara o actiune in vederea constatarii ca fiind

dobandit dreptul de proprietate prin accesiune, ci trebuia sa isi obtina

autorizatia de construire.

Curtea retine ca acest motiv de recurs nu are relevanta pentru

solutionarea cauzei de fata, reprezentate de constatarea uzucapiunii si a

accesiunii, iar eludarea vreunei dispozitii legale referitoare la

construirea fara autorizatie nu este in sine un impediment pentru

indeplinirea conditiilor uzucapiunii, dupa cum obtinerea de catre

reclamanti a unei astfel de hotarari nu este de natura sa inlature

aplicarea dispozitiilor legale referitoare la eventuale nerespectari a

legii in materie de construire. Curtea mai retine ca de altfel, sarcina

asigurarii respectarii acestor dispozitii legale, revine chiar

recurentului.

Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din C

o d u l d e procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul - parat MUNICIPIUL B PRIN

PRIMAR GENERAL impotriva deciziei civile nr.820A /12.06.2009, pronuntata de

T r i b u n a l u l B u c u r e s t i, Sectia a IV-a Civila, in dosarul

nr(...), in contradictoriu cu intimatii - reclamanti N. E., N. D., U. D.,

ca nefondat.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 18.02.2010.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

E.