STATELE DEMOCRATICE SI POLITICA DE STAVILIRE A

COMUNISMULUI

COMUNISMUL

Isi are originea in operele lui Marx care a fundamentat teoria” luptei de clasa“.
El sustinea ca societatea comunista se va edifica mai intai in tarile dezvoltate in care
proletariatul va prelua pe cale revolutionara puterea de la burghezie. Lenin a dezvoltat
teoria marxista, sustinand ca revolutia proletara poate sa iasa victorioasa si intr-un stat
mai putin dezvoltat, cum este Rusia.
In conceptia lui Lenin, comunistii reprezentau “avangarda” proletariatului.
Ideologia comunista promitea oamenilor o schimbare totala a modului de viata prin
realizarea unei societati fara clase, in care sa fie asigurate egalitatea si dreptatea. Teoria
marxista sustine ca in prima etapa, cea a construirii socialismului, era necesara
mentinerea statului, ca instrument al “dictaturii“ proletariatului, necesar reprimarii
oricarei forme de rezistenta a dusmanilor clasei muncitoare.
Regimul communist s-a instaurat in Rusia, in octombrie 1917, sub conducerea
lui Lenin. Reformele adoptate de bolsevici au fost: nationalizarea fabricilor si bancilor,
nationalizarea pamantului, proclamarea dreptului la autotodeterminare a natiunilor. Intre
anii 1918-1921 s-a desfasurat un razboi civil intre partizanii vechiului regim (albii) si
sustinatorii bolsevicilor (rosii). Mai multe state europene au intervenit impotriva Rusiei
Sovietice. Bolsevicii au dezlantuit teroarea: au infiintat politia secreta –Ceka – cu
misiunea de a-i lichida pe toti cei ce se opuneau regimului nou infiintat, a fost suprimata
libertatea presei, taranilor le-a fost rechizitionata recolta, a fost decretata munca
obligatorie, a fost infiintata Armata Rosie. Cu ajutorul acesteia s-a asigurat ordinea
interna si a fost respinsa interventia straina. In 1922 s-a format U.R.S.S.
Totalitarismul si teroarea s-au consolidat in timpul conducerii lui Stalin.
Economia URSS a inregistrat unele progrese mai ales in domeniile: energetic,
metalurgic,constructiilor de masini. S-a lichidat analfebetismului, au fost adoptate unele
masuri de protectie sociala. Activitatea culturala a fost insa treptat subordonata slavirii lui
Stalin, intr-un cult al personalitatii de proportii nemaiintalnite.
Cu toate ca practicile politice ale fascistilor si comunistilor erau asemanatoare,
anticomunismul a fost una dintre caracteristicile esentiale partidelor fasciste. Pe de alta
parte, in sangeroasa confruntare a Razboiului civil din Spania (1936-1939) si mai ales
dupa esecul aliantei dintre URSS si Germania hitlerista din 1939-1941, partidele
comuniste au reusit sa confiste tema luptei antifasciste.
In fata evolutiei comunismului, statele cu regim democratic au avut o atitudine
care a fluctuat in timp. Dupa preluarea puterii de catre bolsevici in Rusia, o serie de state
occidentale (Franta, Anglia, SUA, Japonia) au intervenit direct, prin trimiterea de trupe,
sau indirect, prin sustinerea opozitiei armate, impotriva noului regim de la Moscova.
Implicarea in razboiul civil din Rusia (1918-1921) era justificata de diferentele
ideologice, de incercarea de ”export de revolutie“ promovat de Trotki – fapt demonstrat
de atacul asupra Poloniei si aparitia unor “republici a sfaturilor” (bolsevice) in Undaria si
Germania, dar si de resentimentele fata de iesirea din razboi, in 1917. Aceasta explica de
ce comunismul manifestat de regimurile totalitare a contribuit la incercarea Angliei si
Frantei de a ajunge la o intelegere cu Italia si Germania (politica de conciliatorism). Un al
doilea factor este legat de nemultumirea SUA fata de unele prevederi ale tratatului de la
Versailles. Absenta acestora din jocul diplomatic European a contribuit la dezvoltarea
regimurilor totalitare.
Aceasta nu inseamna ca nu au existat eforturi constante de limitare a influentei
regimurilor totalitare . O serie de tratate si aliante internationale, cum ar fi Mica
Intelegere (1921-Romania, Iugoslavia, Cehoslovacia) si Intelegerea Balcanica (1934-
Romania, Iugoslavia, Grecia si Turcia) sau Pactul Briand-Kellogg, au avut ca scop
izolarea militara si diplomatica a unor state revizioniste ( in primul rand Germania,
Ungaria si Bulgaria). Un alt instrument al statelor democratice a fost Liga Natiunilor,
care se dorea a fi un for de dezbateri pentru eliminarea razboiului ca instrument al
relatiilor internationale. Cu toate acestea, Liga Natiunilor nu avea mijloace de a-si
impune punctul de vedere sau de a face “recomandarile” adunarii - este cazul esecului
embargourilor impuse Italiei sau recomandarea de neinterventie in razboiul civil din
Spania dintre republicani si trupele generalului Franco.
Dupa al doilea razboi mondial, desi fusesera aliate cu URSS impotriva
regimurilor fasciste, democratiile occidentale au sfarsit prin a intelege pericolul pe care il
reprezenta totalitarismul comunist pentru libertatea si reconstructia democratica a
Europei. Cu toate ca n-au putut sa impiedice instaurarea de catre sovietici a regimurilor
comuniste din Europa de Est, SUA a initiat in 1947 politica de containment (stavilire) a
expansiunii comunismului in Europa de Vest si restul lumii. Acesta politica, conceputa de
diplomatul american George F. Kennan si initita de presedintele Truman, a reprezentat
prima reactie a ”lumii libere“ in fata totalitarismului comunist.
Primul rezultat al acestei politici a fost planul Marshall, de ajutorare a statelor
europene afectate de razboi. Numai tarile din vestul Europei au putut beneficia de el
deoarece URSS nu a permis statelor satelite ei, ocupate militar , sa beneficieze de acest
ajutor.
Al doilea rezultat al politicii de stavilire este crearea NATO, menit sa riposteze
oricarui atac al URSS asupra Europei de Vest. Tot pe plan militar , razboaiale purtate de
SUA si aliatii lor in Coreea (1950-1953) si Vietnam (1961-1975) au fost alte actiuni de
stavilire a extinderii comunismului, chiar daca numai razboiul din Coreea a fost un
success.
Instaurarea comunismului in jumatatea rasariteana a Europei a dus la o divizare
fara precedent a continentului nostru, o divizare politica, economica, culturala.
Frontierele apusene ale Ungariei, Cehoslovaciei, RDG, care alcatuiau limita de vest a
sistemului comunist, au fost militarizate si menite sa impiedice fuga in Germania de Vest
sau Austria a cetatenilor din statele comuniste. In 1961 s-a ridicat Zidul Berlinului, la
presiunea URSS-ului, deoarece saptamanal cca. 12.500 de cetateni est-germani se
refugiau in RDG.
Erodarea sistemului comunist s-a petrecut treptat, incepand din 1953, prin
puternicele miscari anticomuniste din RDG (1953), Ungaria (1956), Polonia (1956),
Cehoslovacia (1968), toate inabusite in sange de armata URSS-ului.
Romania , desi membra a lagarului communist, a refuzat sa participle la
invadarea Cehoslovaciei, fapt apreciat de toate democratiile occidentale si de SUA.
 In Romania , principala forma de lupta anticomunista a fost rezistenta in munti,
la care au participat fosti ofiteri, studenti, intelectuali si chiar elevi.Ele au fost lichidate
oficial in 1961.
Anii 1970-1971 au scos in evidenta falimentul regimului comunist, un faliment
economic, in primul rand, incapabil sa satisfaca nevoile de baza ale populatiei, precum si
sa renunte la formele de reprimare a oricarei forme de contestare politica.
Prin contrast, succesele economice ale lumii occidentale si forta de atractie a
libertatilor cetatenesti si a democratiei in Europa de Vest si SUA, a compromis regimurile
comuniste in ochii propriilor cetateni. Acest lucru a favorizat aparitia unor miscari de
disidenta in tari ca Polonia si Cehoslovacia, unde opozantii regimurilor comuniste si
militantii drepturilor omului, ca Adam Michnik, Bronislav Geremek (Polonia), si Vaclav
Havel (Cehoslovacia), au fost supusi persecutiilor politice de catre autoritati, au devenit
simboluri internationale ale rezistentei anticomuniste.
Aventura militara in Afganistan a URSS-ului, in 1979-1988, unde trupele
Moscovei n-au putut invinge rezistenta mujahedinilor, sprijiniti de SUA, precum si
revolta muncitorilor din sindicatul liber, Solidaritatea (1980), condus de Lech Walesa, au
marcat sfarsitul sistemului comunist.
Tentativele de reformere a regimului comunist de catre Mihail Gorbaciov nu au
facut decat sa accelereze descompunerea regimurilor comuniste din Europa, iar unii lideri
ai regimurilor comuniste au devenit constienti de necesitatea desfiintarii acestor regimuri
(in Polonia, Ungaria a inceput in 1989 un proces de negociere intre fortele de opozitie,
recent recunoscute si partidele coministe aflate la putere, pentru introducerea
pluripartidismului si tranzitia catre economia de piata). In alte state, ca Cehoslovacia sau
Germania de Est, inlaturarea liderilor comunisti s-a facut in urma unor manifestatii de
strada, care au avut loc in toamna lui 1989. Singura tara in care n-a avut loc asa-zisele
”revolutii de catifea“a fost Romania. Caderea regimurilor comuniste in Europa de Est a
prefigurat sfarsitul URSS-ului iar Mihail Gorbaciov, initiatorul politicii d e”glasnost” si
“perestroika”, a demisionat in decembrie 1991 din toate functiile pe care le detinea;
URSS-ul devenise o fictiune.