FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL

2. BAZELE TEORETICE ALE FIABILITĂŢII COMPONENTELOR

INSTALAŢIILOR HIDROENERGETICE

2.1 Clasificarea elementelor şi sistemelor din punct de vedere al fiabilităţii

Clasificarea elementelor şi sistemelor este esenţială mai ales în etapa de

analiză, pe baza clasificării stabilindu-se indicatorii elementelor ca date de intrare
şi cei ai sistemului ca date de ieşire din calcule, modelele şi metodele de calcul
folosite.
Orice clasificare presupune criteriile după care se realizează, clasele şi
subclasele referitoare la fiecare din aceste criterii.
Criteriile cele mai uzuale sunt:
− după numărul de stări (elemente şi sistem);
− după reparabilitate (elemente);
− după dependenţă (sisteme);
− după structură (sisteme);
− după gradul de redondanţă (sisteme);
− după durata misiunii (elemente şi sistem);
În figura 2.1 se prezintă clasele corespunzătoare fiecărui criteriu.

2.1.1 Clasificarea după numărul de stări

Criteriul este foarte important, clasele cele mai frecvente, atât pentru elemente
cât şi pentru sisteme, fiind următoarele:
După acest criteriu elementele şi sistemele sunt:
1. binare (bivalente);
2. multivalente;
3. parametrice:
− monoparametrice;
− multiparametrice;
4. de producţie;
5. de deservire.
Elementele şi sistemele binare (bivalente) au numai două stări:
− de funcţionare (succes);
− de defect (refuz).
Ele modelează foarte bine elementele şi sistemele informatice. Pentru
modelarea lor matematică li se asociază variabile binare de tipul:
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
27

Rezervabilitate Structură Număr de Reparabilitate Dependenţă Durata

stări reciprocă misiunii

Bivalente
(informaţionale) Continuă

Multivalente Intermitentă
Mono
parametrice Nereparabile
Serie Parametrice
Ciclică
Multi
Reparabile
parametrice De producţie
Paralel La cerere
De deservire

Complexe

Nedecompozabil Decompozabil
(buclate)
Independente

Dec.serie Dec.mixt Dec.paralel Dependente

Activă
Cu rez. individuală Semiactivă
Cu elem. nerezervate
Pasivă
(stand-by)
Structural

Alunecătoare
Cu elem. rezervate
Cu rez. comună
Majoritară
Dimensional

Fig. 2.1 Clasificarea elementelor şi sistemelor

 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
28

element i → variabila xi ={1-elementul i funcţionează; 0-elementul i nu

funcţionează}, variabile care se supun operatorilor algebrei binare (Boole).
Un sistem format din n elemente binare independente are un număr nss de
stări:
n
nss = ∑ Cni = 2 n
i =1

Noţiunea de stare a sistemului trebuie înţeleasă ca o combinaţie de stări ale

elementelor sale. Mulţimea stărilor sistemului binar se subdivide în două
submulţimi:
S - mulţimea stărilor de funcţionare (succes);
R - mulţimea stărilor de defect (refuz);
Sistemele formate din elemente binare pot fi binare sau nu.
Ca elemente şi sisteme binare în cadrul unei centrale hidroelectrice putem
exemplifica:
a) elemente: stator turbină, segment lagăr, coloana de distribuţie, paletă aparat
director etc.
b) sisteme: etanşare paletă rotor turbină, celulă electrică de medie şi înaltă
tensiune, cap de distribuţie hidroagregat, aparat director etc.
Elementele şi sistemele multivalente au mai mult de două stări, în cele mai
multe cazuri stărilor elementelor (sistemelor) multivalente asociindu-li-se un
anumit nivel de performanţă (debit, putere, etc.).
Performanţa acestor sisteme este modelată matematic de o variabilă aleatoare
discretă cu domeniul de definiţie finit şi discret x1, x2, … xn, fiecărei valori a
domeniului de definiţie (xi) corespunzându-i o anume probabilitate pi cu condiţia:
n

∑p
i =1
i =1

⎛ p1 p2 L pi L pn ⎞
X ⎜⎜ ⎟
i
⎝ x1 x2 L xi L xn ⎟⎠
Matematic stările unui element multivalent formează un sistem complet de
evenimente (sunt incompatibile şi cel puţin una din ele se realizează sigur).
Numărul de stări ale unui sistem format din elemente multivalente
independente este:
nes
nss = ∏ nsei
i =1
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
29

unde nsei este numărul de stări ale elementului i.

Referitor la numărul de stări ale elementelor şi sistemului putem avea
următoarele situaţii:
Elemente Sistem
binar binar
binar multivalent
multivalent multivalent

Ca elemente şi sisteme multivalente în cadrul unei centrale hidroelectrice

putem exemplifica:
- elemente: stator hidrogenerator (3 stări: funcţionează la parametri nominali,
funcţionează cu restricţii de putere datorită defectelor proprii, nu funcţionează),
transformator de putere (3 stări: funcţionează la parametri nominali,
funcţionează cu restricţii de putere datorită defectelor proprii, nu funcţionează),
rotor turbină (3 stări: funcţionează la parametri nominali, funcţionează cu
restricţii de putere datorită defectelor proprii, nu funcţionează) etc.
- sisteme: o centrală echipată cu două hidrogeneratoare ( 3 stări: funcţionează
ambele grupuri, funcţionează un grup, nu funcţionează nici un grup), o centrală
echipată cu 4 hidrogeneratoare, hidrogenerator (3 stări: funcţionează la
parametri nominali, funcţionează cu restricţii de putere datorită defectelor
proprii, nu funcţionează).
Elementele şi sistemele parametrice au funcţionarea caracterizată de un
parametru continuu (monoparametrice) sau de un vector de parametri
(multiparametrice). Parametrii pot fi debite, puteri, presiuni, temperaturi, etc.
Domeniul de definiţie al fiecărui parametru este continuu într-un interval
delimitat de o valoare minimă (mi) şi maximă (Mi).
Matematic este modelat de o variabilă aleatoare continuă X caracterizată de o
funcţie de distribuţie:
P[x < X < x + dx ]
f ( x) =
dx
cu condiţia:
M

∫ f ( x)dx = 1
m

şi/sau o funcţie de repartiţie:

x
F ( x) = p[x < X ] = ∫ f (u )du
0
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
30

unde f(u) este funcţia de distribuţie cu variabila x schimbată în u.

Ca elemente şi sisteme parametrice în cadrul unei centrale hidroelectrice
putem exemplifica:
- elemente: servomotor aparat director având ca parametru presiunea,
servomotor rotor turbină cu acelaşi parametru presiunea, stator hidrogenerator
cu parametri tensiune, curent, frecvenţă) ş.a.
- sisteme: turbina hidraulică având ca parametri debitul, căderea, turaţia,
hidrogenerator cu parametri tensiune, curent, frecvenţă.
Elementele şi sistemele de producţie reprezintă un caz particular al celor
parametrice, în acest caz parametrul fiind o cantitate de produse sau energie.
Această clasă este utilă pentru sistemele la care producţia poate fi stocată în puncte
intermediare ale procesului de producţie iar funcţionarea este caracterizată mai
puţin de timp de funcţionare şi mai mult de producţie realizată de element sau
sistem într-un anume timp de referinţă.
Indicatorul care le caracterizează este performablitatea (vezi definiţiile).
Amenajările hidroenergetice cu posibilităţi de stocare a apei ce asigură servicii
de sistem (reglaj putere-frecvenţă) pot fi considerate, din punct de vedere al
fiabilităţii, sisteme de producţie.
Elementele şi sistemele de deservire sunt sistemele de producţie destinate să
satisfacă o anume cerere constantă sau variabilă. Performanţa lor caracterizează
nivelul în care sistemul satisface (serveşte) cererea. Modelarea poate fi facilitată
dacă cererea este inclusă ca element al sistemului iar satisfacerea cererii este
modelată în relaţiile funcţionale ale sistemului (în structură).
Privit din punctul de vedere al modului de acoperire a cererii (aer comprimat,
presiune de ulei, apă de răcire), într-o centrală hidroelectrică, ca elemente de
deservire putem exemplifica: instalaţia de aer comprimat, grupul de ulei sub
presiune, instalaţia de apă de răcire.
Din punct de vedere al modului de acoperire a energiei contractate, o
hidrocentrală ce funcţionează pe baza unui grafic de putere ofertat/acceptat, într-o
analiză de fiabilitate, poate fi considerată sistem de deservire. Rezultă, deci, că
sucesul sau insuccesul este determinat numai de modul de acoperire a graficului de
putere ofertat şi acceptat.
De remarcat că, impunând o valoare critică inferioară sau superioară, respectiv
un domeniu de admisibilitate pentru parametru respectiv performanţă, putem
modela elementele parametric sau multivalente, prin variabile binare. Dacă
parametrul este în zona admisibilă atunci elementul este în stare de funcţionare,
invers în stare de defect (refuz).
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
31

2.1.2 Clasificarea după capacitatea de reparare

Se referă la elementele sau sistemele binare care pot fi:
− nereparabile;
− reparabile.
Elementele şi sistemele nereparabile sunt caracterizate de o singură perioadă
de funcţionare Tf (până la prima defecţiune), considerată matematic o variabilă
aleatoare continuă cu domeniul de definiţie [0,Tfmax] din care se pot determina
indicatorii de fiabilitate ai elementului.
Ca elemente nereparabile, într-o centrală hidroelectrică, putem exemplifica:
segmenţii de grafit ai etanşării arborelui turbinei, arcurile de susţinere a
segmenţilor lagărului axial generator, carcase pompe. Sunt puţine sisteme
nereparabile într-o centrală hidroelectrică în sensul strict al definiţiei şi anume:
reductori de curent şi tensiune (joasă şi medie tensiune).
Elementele şi sistemele reparabile au existenţa formată dintr-o succesiune
alternativă de perioade de funcţionare (caracterizate de variabila aleatoare continuă
Tf) şi de defect (caracterizată prin altă variabilă aleatoare continuă Td). Trecerile din
starea de succes în cea de refuz, de asemenea alternative cu cele din starea de refuz
în starea de succes, formează două fluxuri de evenimente iar pentru o perioadă de
referinţă T dată formează două variabile aleatoare discrete cu domeniul de definiţie,
şirul numerelor naturale.
− 1 ≤ M (Nd ) − M (N f ) ≤ 1
Nd - numărul de defecţiuni;
Nf - numărul de reparări (restabiliri).
Când T→ ∞ se poate uşor accepta că:
M (Nd ) = M (N f ) = N

Cunoscând variabilele aleatoare Tf şi Td se pot calcula toţi ceilalţi indicatori de

fiabilitate pentru elementul reparabil, inclusiv Nd şi Nf .
În hidrocentrale majoritatea echipamentelor şi instalaţiilor pot fi considerate
ca făcând parte din categoria elementelor şi sistemelor reparabile.

2.1.3 Clasificarea după dependenţă

Se referă la sisteme care pot fi:
− cu elemente independente;
− cu elemente dependente.
În cazul elementelor independente, funcţionarea respectiv fiabilitatea unui
element nu depinde de fiabilitatea celorlalte elemente ale sistemului.
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
32

Ipoteza independenţei permite calculul facil al probabilităţilor stărilor

sistemului folosind teorema produsului de probabilităţi (probabilitatea producerii
simultane a două sau mai multe evenimente independente este egală cu produsul
probabilităţilor cu care se realizează fiecare din evenimente.)
Astfel probabilitatea stării sistemului cu toate elementele în funcţiune Ps0 va
fi:
Ps0 = ∏ pi
i∈nes

unde nes - numărul de elemente ale sistemului.

Pentru stările cu unul sau mai multe elemente defecte se înlocuiesc în produs
valorile corespunzătoare ale lui pi cu qi.
Ipoteza independenţei este adesea adoptată, pentru simplificarea calculelor,
dar nu reflectă întotdeauna realitatea.
Baza obiectivă a dependenţei dintre elementele unui sistem o constituie relaţia
fiabilitate - solicitare.
Dacă se acceptă că la solicitare zero elementele nu se defectează iar
fiabilitatea scade cu creşterea solicitării (stresului) elementului, iar aceasta este
funcţie de stresul celorlalte elemente este evidentă dependenţa dintre elemente.
Cele mai evidente şi utilizate ipoteze de dependenţă sunt cele de tip serie şi de
tip paralel care se manifestă după cum urmează. La un sistem serie cu elemente
dependente serie la defectarea unui element (primul) sistemul iese din funcţiune,
celelalte elemente nu mai sunt solicitate şi deci nu se mai defectează.
Efectul este că sistemul evoluează numai cu toate elementele în funcţiune şi în
mulţimea stărilor cu un element defect.
Numărul de stări ale sistemului în acest caz va fi nss = nes+1.
La celelalte sisteme (care nu sunt serie) ipoteza dependenţei serie duce la:

nes + 1 ≤ nss ≤ 2 nes

La un sistem paralel cu elemente dependente paralel, dacă solicitarea
sistemului se repartizează pe elementele sale, rezultă că solicitarea unui element şi
deci fiabilitatea lui va depinde de care din celelalte elemente este în funcţiune iar
fiabilitatea unui element va depinde de starea în care se află sistemul. Matematic
aceasta poate fi exprimată prin probabilităţi condiţionate:

P[ A I B ]
P[ A B ] =
P[B ]
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
33

Ipoteza dependenţei de tip paralel multiplică volumul datelor de intrare în

calcule, fiecare element va avea mai multe valori pentru probabilităţile
(intensităţile) de defectare, numărul acestora putând creşte de la 1 în ipoteza
independenţei la 2(nes-1) în cazul dependenţei paralel la un sistem paralel cu
elemente diferite.
Ca elemente şi sisteme independente, într-o hidrocentrală, putem aminti:
arbore turbină şi generator, butuc rotor turbină, paletă rotor turbină şi aparat
director, întrerupătoare de joasă, medie şi înaltă tensiune, instalaţia de acţionare
vane rapide. Cele mai multe echipamente şi instalaţii, însă, sunt dependente. În
acest sens exemplificăm: lagărele hidroagregatului împreună cu instalaţia de răcire
şi cea de ungere formează un sistem dependent, rotorul turbinei funcţionează
dependent de coloana de distribuţie, capul de distribuţie, servomotor rotor şi
acumulatorul de ulei sub presiune, generatorul funcţionează dependent de
excitatoare şi sistemul de reglaj al excitaţiei (manual sau automat).

2.1.4 Clasificarea după structură

Criteriul se referă la sisteme ce pot fi caracterizate prin două categorii de
structuri:
− structura externă, respectiv modul în care sistemul interacţionează cu
exteriorul;
− structura internă, respectiv relaţia sa cu elementele componente.
Aceste două aspecte ale structurii obiectivizează relativitatea noţiunilor de
element şi sistem, structura externă a unui sistem devine parte a structurii interne a
"suprasistemului" în care sistemul nostru devine element.
Structura externă
Clasele de sisteme după structura externă - Ss2 - sunt:
Ss21 - bipolar (biterminal) simplu:

intrare ieşire

Exemplu: servomotoare aparat director şi rotor turbină, întrerupătoare de

joasă, medie şi înaltă tensiune.
Ss22 - bipolar, multiplu (o intrare)
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
34

ieşire

ieşire
intrare
ieşire

ieşire

Vector

Exemplu: instalaţia de acţionare a vanelor rapide (un singur grup de ulei sub
presiune cu acţionarea a patru vane rapide ).
Ss23 - bipolar, multiplu (1 ieşire)

intrare

intrare
ieşire
intrare

intrare

Vector

Exemplu: regulatorul automat de viteză cu simplu reglaj - turbine Francis-

intrări: turaţie hidrogenerator, putere, poziţie aparat director; ieşire: comanda
servomotorului aparatului director).
Ss24 - multipolar

intrare ieşire

intrare ieşire

intrare ieşire

intrare ieşire

Fig.2.2 Structuri externe

Exemplu: un hidroagregat poate fi privit ca element multipolar, având intrări

multiple (debit şi cădere de apă, curent şi tensiune de excitaţie hidrogenerator, debit
şi presiune de apă de răcire, nivel de ulei de ungere etc.) şi ieşiri multiple
(producţie de energie electrică, servicii de sistem, tranzitare apă etc.)
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
35

Structura internă din punctul de vedere al fiabilităţii reprezintă relaţia dintre

elemente şi sistem. Structura poate fi exprimată prin mai multe forme. Clasele de
sisteme după criteriul structurii interne sunt:
− sisteme serie;
− sisteme paralel;
− sisteme simple, decompozabile serie şi paralel;
− sisteme complexe decompozabile;
− sisteme nedecompozabile serie-paralel (buclate).
Sistemul serie (binar) iese din funcţiune la defectarea oricăruia dintre
elemente. Este cel mai puţin fiabil dintre sisteme. Fiabilitatea lui este mai mică
decât fiabilitatea celui mai puţin fiabil dintre elemente, cel mult egală cu aceasta.
Exemplul clasic este lanţul. La sistemele multivalente sau de producţie,
performanţa sistemului este egală cu a celui mai puţin performant dintre elemente.

1 2 3 i n

Fig. 2.3 Structură serie

Sistemul paralel iese din funcţiune când se defectează toate elementele sale.
Este cel mai fiabil dintre toate sistemele. Exemplu de sistem paralel binar este
funia. La sistemele multivalente sau de producţie în mod curent performanţa
sistemului rezultă din însumarea performanţelor elementelor.
1

Fig. 2.4 Structură de tip paralel

Sistemul simplu decompozabil paralel este format din subsisteme serie legate
în paralel. Fiecare din aceste subsisteme poartă numele de cale minimală, drum
minimal sau legătură minimală definită ca o submulţime minimală din mulţimea
elementelor sistemului care, fiind simultan în funcţiune, asigură funcţionarea
sistemului indiferent de starea celorlalte elemente. Un exemplu de sistem simplu
decompozabil paralel este dat în figura 2.5
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
36

1.1 1.2 1.i 1.n 1

2.1 2.2 2.i 2.n 2

I Ie

j.1 j.2 i.j j.n j

m.1 m.2 m.i m.n m

Fig. 2.5 Structură simplu decompozabilă paralel

Sistem simplu decompozabil serie este format din subsisteme paralel legate
serie. Aceste subsisteme poartă denumirea, la sistemele binare, de secţionări
minimale, tăieturi minimale sau grupuri de defectare, definite ca submulţimi
minimale din mulţimea elementelor sistemului care defectându-se simultan duc la
ieşirea din funcţiune a sistemului, indiferent de starea celorlalte elemente. Un
exemplu de sistem simplu decompozabil serie este dat în figura 2.6

1.1 2.1 j.1 m.1

1.2 2.2 j.2 m.2

I Ie

1.i 2.i j.i m.i

1.n 1 2.n 2 j.n j m.n m

Fig. 2.6 Structură simplu decompozabilă serie

În orice sistem binar există legături, respectiv secţionări minimale, dar la cele
simplu decompozabile acestea sunt delimitate şi fizic.
Calculul fiabilităţii sistemelor simplu decompozabile este facil şi de aceea una
din metodele de calcul a fiabilităţii sistemelor binare are la bază echivalarea cu
sisteme simplu decompozabile (căutarea căilor respectiv secţionărilor minimale).
Sistemele complexe decompozabile serie-paralel sunt cele care pot fi reduse la
un pseudoelement echivalent sistemului numai prin operaţii de punere în paralel şi
în serie a elementelor sale dar la care secţionările minimale nu sunt delimitate fizic.
Sisteme nedecompozabile sau buclate au, drept cel mai simplu reprezentant,
schema în punte formată din cinci elemente din figura 2.7.
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
37

Abordarea lor în calculele de fiabilitate se face prin echivalarea cu sisteme

decompozabile. Metodele de echivalare sunt uşor de aplicat şi au la bază căutarea
căilor minimale.
Un exemplu pentru un caz mai complex este dat în figura 2.8.

2.1.5 Clasificarea după gradul de redondanţă

Se referă la sisteme şi reflectă măsura şi modul în care elementele sistemului
se rezervă reciproc. Rezervarea se poare face individual când elementul de bază are
prevăzut un element de rezervă ce intră în funcţiune la defectarea bazei. Elementul
de rezervă poate fi încărcat la fel ca baza şi deci se defectează cu aceeaşi intensitate
şi poartă denumirea de rezervă activă (caldă) sau poate fi descărcat atâta timp cât
baza funcţionează şi atunci poartă denumirea de rezervă pasivă (rece).

3
A B

A B E
I E I D C
2
1 E
A E C
D C

D E B
4

a) b)

A B
I A B E
E E
D C
C D

c)
Fig. 2.7 a) exemplu de sistem nedecompozabil; b) sistem echivalent simplu decompozabil paralel; c)
sistem decompozabil serie

Există şi o situaţie intermediară când rezerva individuală poartă denumirea de

rezervă semiactivă. Pentru rezerva semiactivă s-a consacrat deja termenul de stand-
by.
Un exemplu de rezervă individuală este prezentat în figura 2.9 pentru cazul
unei staţii de transformare cu două transformatoare.
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
38

1 6
2 7
1 6
3 8
4
I Ie 1 4 7 Ie
2 7 I
2 4 6
5
a)
2 8
2 5 8
3 5 7
b)
1 4 5 8
3 5 4 6

6 1
1 1 2 3
1 6 4 4
I 4 2 3 5 Ie
2 7 2 7
7 5 4 6
3 8 5 5
c)
8 8 6 7
8 3

Fig.2.8 Sistem nedecompozabil complex (a), căile (b) şi secţionările (c) sale minimale
pasivă

pasivă

semiactivă

activă

activă

Fig. 2.9 Tipuri de rezervare

 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
39

Modelarea sistemelor rezervate individual pasiv sau semiactiv trebuie să

considere în calcul şi sistemul care execută punerea rezervei în locul bazei (în
energetică AAR - anclanşare automată rapidă + întrerupătoare). Există două
posibilităţi:
− aşa-numitul comutator ideal cu probabilitatea de succes egală cu 1 şi timp de
comutare automată nulă;
− comutare reală care este caracterizată de o probabilitate de ratare a comutării
qa=1-pa>0 şi un timp de comutare tka>0.
Există modele care consideră şi comutatorul real. Rezerva comună presupune
un element de rezervă pentru mai multe elemente de bază. Poate fi rezervă
alunecătoare ca de exemplu un întrerupător pentru n celule debroşabile ca în figura
2.10 sau faza de rezervă în cazul staţiilor cu 3(6) transformatoare monofazate.
Sistemele majoritare sunt construite din n+k elemente, de obicei identice, la
care funcţionarea este asigurată de funcţionarea orcăreia n elemente. Acesta poartă
denumirea de sisteme majoritare n din n+k. cazurile cele mai frecvente sunt 2 din
3.

Fig. 2.10 Exemplu de rezervă alunecătoare

2.1.6 Clasificarea după durata misiunii

După acest criteriu elementele şi sistemele pot fi:
− cu misiune continuă;
− cu misiune intermitentă:
− ciclică;
− la cerere.
Modelarea fiabilităţii celor cu misiune intermitentă trebuie să reflecte faptul că
elementul sau sistemul trebuie să fie în stare de succes atunci când este solicitat.
Un exemplu de misiune intermitentă la cerere sunt sistemele AAR tratate anterior
sau sistemele de protecţie prin releul care trebuie să fie în funcţiune la defectarea
altor elemente.
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
40

2.2 Forme de exprimare a structurii

Structura, din punct de vedere al fiabilităţii şi definită ca relaţia dintre
fiabilitatea elementelor şi a sistemului, poate fi exprimată prin diverse forme din
care vom evidenţia în continuare:
A. Pentru sisteme binare formate din elemente binare:
− schema bloc;
− funcţia de structură;
− tabelul Karnaugh;
− funcţia de fiabilitate;
B. Pentru sisteme binare sau multivalente formate din elemente binare sau
multivalente:
− tabelul de adevăr;
− graful stărilor.
Fiecare dintre aceste forme de exprimare este adecvată pentru un anume scop.

2.2.1 Schema bloc (schema de fiabilitate)

Reprezintă elementele sub formă de blocuri cu legături funcţionale între un
punct definit de intrare şi unul de ieşire cu convenţia că starea de succes a
sistemului este asigurată dacă între punctul de intrare şi cel de ieşire există cel puţin
o legătură de succesiune între elemente în funcţiune.

2.2.2 Funcţia de structură

Are forma:
y = f ( xi )
unde:
y - este o variabilă binară asociată sistemului cu valoarea 1 dacă sistemul
funcţionează şi 0 dacă sistemul este defect.
xi - este o variabilă binară asociată elementului i care are valoarea 1 dacă elementul
i funcţionează şi 0 dacă elementul i este defect. Funcţia (f) foloseşte operatorii
algebrici binari şi anume:
I - şi - notat şi cu ( • );
U - sau - notat şi cu (+);
x - non - complementarul lui x.
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
41

Forma cea mai utilizată dintre cele cunoscute pentru funcţia f este cea
canonică disjunctivă:
y= ∑ ∏z
j∈msss i∈nes
i

unde:
msss - mulţimea stărilor de succes ale sistemului;
nes - numărul de elemente al sistemului;
zi = xi , dacă în starea j elementul i funcţionează;
zi = xi , dacă în starea j elementul i este defect;

2.2.3 Tabelul Karnaugh

Este folosit mult pentru simplificarea schemelor logice şi reprezintă o formă
grafică a funcţiilor de structură la care sunt reprezentate prin căsuţe toate cele 2n
stări ale sistemului binar format din elemente independente cu alocarea unor
jumătăţi din acestea fiecărui element în funcţionare şi evidenţierea, de exemplu
prin haşurare, a căsuţelor corespunzătoare stărilor de succes.
Este sugestiv şi util la calculul sensitivităţii sistemului din punct de vedere al
elementelor.

2.2.4 Funcţia de fiabilitate

Pentru un sistem, are forma:

PS = f ( Pi ) i ∈ (1, n)
unde n este numărul de elemente al sistemului.
Funcţia de fiabilitate a unui sistem poate rezulta din funcţia de structură a
acestuia. La sistemele bivalente funcţia de structură rezultă ataşând sistemului
variabila aleatoare binară:

⎛1 0⎞
Y S ⎜⎜⎝ ps ⎟
qs ⎟⎠
ps - probabilitatea de succes a sistemului;
qs - probabilitatea de refuz a sistemului.
Elementelor care compun sistemul le ataşăm variabilele aleatoare (X1, X2, …
Xi, … Xn):
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
42

⎛1 0⎞
X i ⎜⎜ ⎟
⎝ pi qi ⎟⎠
pi - probabilitatea de funcţionare a elementului i;
qi - probabilitatea de refuz a elementului i.
Funcţia de structură va avea în acest caz forma:
YS = f ( x1 , x2 , L xi , L xn )
care în cazul formei canonice disjunctive devine:
nsss nes
Z =∑ ∏ zi
j =1 i =1
unde: nsss = numărul de stări de succes a sistemului
nes = numărul de elemente a sistemului
⎧ x daca in starea j elementul i functioneaza
zi = ⎨ i
⎩ xi daca in starea j elementul i este defect
Se observă că:
M (YS ) = 1 ⋅ pS + 0 ⋅ qS = pS

M ( X i ) = 1 ⋅ pi + 0 ⋅ qi = pi

M ( X i ) = 0 ⋅ pi + 1 ⋅ qi = qi
pS = M [YS ] = M [ f ( x1 , x2 , L xi , L xn )] = f (M [X i ]) = f ( pi )
unde f este funcţia de structură.

2.2.5 Tabelul de adevăr

Poate reprezenta structura sistemelor binare sau multivalente formate din
elemente binare sau multivalente. Are un număr de coloane egal cu numărul de
elemente ale sistemului, plus o coloană pentru sistem şi un număr de linii egal cu
numărul de stări ale sistemului.
Numărul de stări ale sistemului va fi:
nss = 2 nes - pentru sistemul format din elemente binare independente;
nss = ∏ nsei - pentru sistemul format din elemente multivalente.
i∈mes
nss - numărul de stări ale sistemului;
nes - numărul de elemente a sistemului;
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
43

nsei - numărul de stări al elementului i;

mes - mulţimea elementelor sistemului.
Tabelul conţine simboluri sau numere care definesc starea (succes - refuz)
respectiv nivelul de performanţă al elementului respectiv sistemului corespunzător
liniei şi coloanei date. Performanţele sistemului în funcţie de cele ale elementelor
în fiecare stare rezultă din analiza funcţională a sistemului.
De exemplu la debitele şi puterile pentru sistemele serie, performanţa
sistemului este egală cu performanţa minimă a elementelor înseriate, iar la cele
paralel performanţele se adună.

2.2.6 Graful stărilor

Nodurile grafului corespund fiecare unei stări a sistemului. În cazul
independenţei elementelor acestea vor fi în număr de 2n.
Laturile grafului corespund tranziţiilor între stări sau sunt dublu orientate.
Fiecărui sens al laturii i i se asociată intensitatea de tranziţie corespunzătoare.
În tabelele următoare se prezintă exemple de exprimare a structurii sub cele 6
forme: tabelul 2.1 pentru sisteme binare formate din două elemente binare, tabelul
2.2 şi tabelul 2.3 pentru sisteme binare formate din trei elemente binare:

2.3 Indicatori de fiabilitate pentru elemente şi sisteme

În general, indicatorii de fiabilitate reprezintă măsura fiabilităţii evidenţiind

aspecte particulare sau globale ale acesteia. Există, pentru fiecare categorie de
sisteme, indicatori reprezentativi unii dintre ei fiind consideraţi pentru diferite
scopuri:
− proiectare;
− aprecierea strategiilor de exploatare;
− relaţii contractuale, etc.
În continuare se vor evidenţia indicatori de fiabilitate pentru:
− elementul simplu binar nereparabil;
− elementul simplu binar reparabil;
− sisteme multivalente bipolare;
− sisteme multivalente de deservire (la care se va considera simultan performanţa
sistemului şi cererea de la ieşirea din sistem).
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
44

Tab. 2.1 Sistem binar format din două elemene binare

SERIE PARALEL
SCHEME BLOC
1

1 2
2

FUNCŢIA DE STRUCTURĂ

y = x1 ⋅ x2 y = x1 + x2 − x1 ⋅ x2
FUNCŢIA DE FIABILITATE
Ps = p1 ⋅ p2 Ps = p1 + p2 − p1 ⋅ p2
TABELUL DE ADEVĂR
Elem.1 Elem.2 Sistem Elem.1 Elem.2 Sistem
I f f f I f f f
II f d d II f d f
III d f d III d f f
IV d d d IV d d d

TABELUL KARNAUGH

GRAFUL STĂRILOR

ff μ2
μ1
ff μ2
μ1
S λ1 λ2
df fd
R μ2 ’ μ1 ’
λ1 λ2 S
df fd
λ2 ’ λ1 ’ R
dd
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
45

Tab. 2.2 Sistem binar format din trei elemente binare

α β
SCHEME BLOC
1

1 2 3 2

FUNCŢIA DE STRUCTURĂ
3
y α = x1 ⋅ x 2 ⋅ x 3 y β = ∏ xi
i =1

FUNCŢIA DE FIABILITATE
3
Qsβ = ∏ qi
Psα = p1 ⋅ p2 ⋅ p3 i =1

TABELUL DE ADEVĂR
E 1 E 2 E 3 S is t E 1 E 2 E 3 S is t
I f f f f I f f f f
II d f f d II d f f f
III f d f d III f d f f
IV d d f d IV d d f f
V f f d d V f f d f
VI d f d d VI d f d f
V II f d d d V II f d d f
V III d d d d V III d d d d

TABELUL KARNAUGH

GRAFUL STĂRILOR
fff μ3
μ1
μ2 λ3
λ1 λ2
d ff μ 3 fd f ffd
fff μ3 μ1 μ3 μ1
μ1 S μ2 μ2
λ1 λ3 λ1 μ2
μ2 λ3
μ2 λ3
λ1 λ2 R ddf d fd fd d
dff fdf ffd μ3 μ2 μ1 S
λ2 R
λ3 ddd λ1
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
46

Tab 2.3 Sistem binar format din trei elemente binare

γ δ
SCHEME BLOC
2
2 3
1
1
3

FUNCŢIA DE STRUCTURĂ
y γ = x1 ⋅ x 2 ⋅ x 3 + x1 ⋅ x 2 ⋅ x 3 + yδ = x1 ⋅ x2 ⋅ x3 + x1 ⋅ x2 ⋅ x3 +
x1 ⋅ x 2 ⋅ x 3 x1 ⋅ x2 ⋅ x3 + x1 ⋅ x2 ⋅ x3 + x1 ⋅ x2 ⋅ x3
FUNCŢIA DE FIABILITATE

Ps γ = p 1 ⋅ p 2 ⋅ p 3 + p 1 ⋅ q 2 ⋅ p 3 +
Psδ = p1 ⋅ p 2 ⋅ p 3 + p1 ⋅ q 2 ⋅ p 3 +

+ p1 ⋅ p 2 ⋅ q 3
p1 ⋅ p 2 ⋅ q 3 + p1 ⋅ q 2 ⋅ q 3 + q1 ⋅ p 2 ⋅ p 3

TABELUL DE ADEVĂR
E 1 E 2 E 3 S is t . E1 E2 E3 S is t
I f f f f I f f f f
II d f f d II d f f f
III f d f f III f d f f
IV d d f d IV d d f d
V f f d f V f f d f
VI d f d d VI d f d d
V II f d d d V II f d d f
V III d d d d V II d d d d

TABELUL KARNAUGH

GRAFUL STĂRILOR
fff μ3
fff
μ1 μ1 μ3
μ2 λ3 μ2 λ3
λ1 λ2 λ1 λ2
d ff μ 3 fd f ffd d ff μ 3 fd f ffd
μ1 μ3 μ1 μ1 μ3 μ1
μ2 μ2 S μ2 μ2
λ1 λ3 λ1 λ3 μ2 λ1 λ3 λ1 λ3 μ2
μ2 R μ2
ddf d fd fd d ddf d fd fd d
μ3 μ2 μ1 μ3 μ2 μ1
S
λ2 λ2
λ3 d d d λ1 λ3 d d d λ1 R
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
47

2.3.1 Indicatorii de fiabilitate pentru elementul binar simplu nereparabil

Fiabilitatea elementului nereparabil este caracterizată de variabila aleatoare

“timp de funcţionare neîntreruptă până la prima defectare” (Tf), variabilă care poate
fi cunoscută prin funcţia de repartiţie:

[
F (t ) = P T f ≤ t ]
şi prin funcţia de distribuţie sau densitatea de probabilitate a timpului de
funcţionare:

f (t ) =
[
P t < T f < t + dt ] = lim P[t < T f < t + Δt ]
dt Δt → 0 Δt

Tf1
1
Tf2 t
2
Tf3 t
.
Tf4 t
.

Tf5 t
n
t
Fig.2.11 Timpul de funcţionare pentru elemente nereparabile

Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea fiabilităţii elementului simplu

nereparabil sunt de fapt indicatorii pentru capacitatea de a se defecta a elementelor
aceştia fiind:
− probabilitatea ca elementul să funcţioneze neîntrerupt cel puţin până la
momentul t numită şi funcţie de siguranţă sau probabilitate de supravieţuire
notată cu P(t) şi definită astfel:

[
P(t ) = P T f > t ]
− probabilitatea ca elementul să se defecteze până la momentul t şi care este de
fapt funcţia de repartiţie a lui Tf:

[
Q(t ) = P T f ≤ t = F (t ) ]
− intensitatea sau rata de defectare sau de avarie ca funcţie de timp λ(t) definită
ca probabilitatea condiţionată de defectarea în intervalul (t, t+dt) cu condiţia ca
elementul să fi funcţionat neîntrerupt în intervalul (0, t), care este funcţia
hazard a variabilei aleatoare (Tf):
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
48

λ(t )dt = P[t < Tf < t + dt Tf > t]

de unde rezultă:
dP (t )
f (t )
λ (t ) = = dt
1 − F (t ) P (t )
Variabila aleatoare "timp de funcţionare" mai poate fi caracterizată parţial şi
prin:
− media timpului de funcţionare neîntreruptă (M[Tf]), notată în continuare cu
MTBF, care este momentul de ordinul 1 a variabilei aleatoare timp de
funcţionare:
∞
MTBF = ∫ t f ⋅ f (t )dt
0

− dispersia timpului de funcţionare este momentul centrat de ordinul 2 al abaterii

faţă de medie. Se exprimă cu relaţia:
∞
D = ∫ (t − m) 2 ⋅ f (t )dt
0

− abaterea medie pătratică a timpului de funcţionare :

σ= D
Relaţiile dintre aceşti indicatori sunt date în tabelul 2.4
În figura 2.12 a,b,c se reprezintă variaţia în timp a lui λ(t), F(t) şi a lui f(t). În
figura 2.12a se disting, pentru variaţia lui λ(t), trei domenii:
− cu intensitatea de defectare căzătoare (faza de rodaj);
− cu intensitatea de defectare constantă (faza de maturitate);
− cu intensitatea de defectare crescătoare (faza de uzură).
Modelarea matematică a acestor faze din punct de vedere al variaţiei în timp a
lui λ se poate face uşor folosind funcţia de repartiţie Weibull la care:
α
F(t) =1−e−β⋅t
α
f (t ) = α ⋅ β ⋅ t α −1e − β ⋅t
λ (t ) = α ⋅ β ⋅ t α −1
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
49

Tabelul 2.4
Indi- Exprimat în funcţie de indicatorul
Nr.c
cato-
rt. F (t ) f (t ) R (t ) λ (t )
rul

[ ]
t

1 F (t ) - ∫ f (u )du 1 − R(t ) 1 − exp − ∫ λ (u )du

0

dF (t ) dR(t ) ⎡ ⎤
t

2 f (t ) - − λ (t ) ⋅ exp⎢− ∫ λ (u )du⎥
dt dt ⎣ 0 ⎦
∞
⎡ t
⎤
3 R(t ) 1 − F (t ) ∫
t
f (u )du - exp ⎢ −
⎣
∫ λ (u )du ⎥⎦
0

f (t )
1 dF(t ) ∞ 1 dR(t )
4 λ (t ) ⋅ − ⋅ -
1− F(t ) dt ∫ f (u)du R(t ) dt
t
∞ ∞ ∞ ∞
⎡ t ⎤
∫ [1 − F (t )]dt ∫ t ⋅ f (t )dt ∫0 exp ⎢⎣− ∫0 λ (u )du ⎥⎦dt
MTBF
5
0
∫ R(t )dt
0
0

unde α şi β sunt parametrii repartiţiei care, aleşi corespunzător, pot modela la

variaţia lui λ(t) în cele trei faze prezentate anterior, astfel:

⎧ α < 1, faza de rodaj

⎪
⎨α = 1, faza de maturitate
⎪ α > 1, faza de uzură
⎩
În figura 2.13 se exemplifică acest lucru.

2.3.2 Indicatori de fiabilitate pentru elementul binar simplu reparabil

Elementul reparabil parcurge de-a lungul vieţii sale o succesiune alternativă de
perioade de funcţionare şi defect (reparaţie), ca în figura 2.14.
Variabilele care descriu deci sub forma cea mai generală această succesiune
sunt:
− durata de funcţionare neîntreruptă Tf cu funcţia de repartiţie F(t);
− durata de defectare (refuz) neîntreruptă Tr cu funcţia de repartiţie G(t);
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
50

Timpul de funcţionare neîntreruptă poate fi caracterizat prin aceeaşi indicatori

ca şi cei de la elementul simplu nereparabil. În plus, pentru elementele nereparabile
se mai introduc următorii indicatori:
− densitatea restabilirilor ca limita raportului dintre probabilităţi a uneia sau mai
multor intrări în funcţiune în intervalul (t,t+Δt) şi mărimea intervalului, când
Δt→0;
Pr (t , t + Δt )
hr (t ) = lim
Δt →0 Δt
− densitatea defectărilor definită similar:
Pd (t , t + Δt )
hd (t ) = lim
Δt →0 Δt

λ(t)

rodaj uzură
maturitate
a) t

F(t)
1
F(t2 )

b) t
t1

f(t) t1

∫ f(t) ⋅ dt = F(t )
0
1

f(t2) f(t3)Δ t

c) t
t1 t2 t3 t3 + Δ t

Fig. 2.12 Variaţia în timp a indicatorilor: a) intensitatea de defectare; b) funcţia de reparare;

c) funcţia de distribuţie
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
51

λ(h-1) a: α=0.5
b: α=1
16 a d c: α=2
c d: α=3

12
b

40 80 120 160 200 240 t(h)

f(t)

10

8 d
c
6 b

4 a

40 80 120 160 200 240 t(h)

Fig.2.13 Intensitatea de defectare λ(t) şi funcţia de distribuţie a timpului de funcţionare f(t) în cazul
distribuţiei Weibull pentru diferite valori ale lui α

Tf1 Tf2 Trf Tfn

Tr1 Tr2 Tri Trn t

Fig. 2.14 Duratele de funcţionare şi reparare pentru un element (sistem) reparabil

− disponibilitatea A(t) este probabilitatea ca elementul să fie în starea de

funcţionare la momentul t:
A(t + dt ) = P f (t ) ⋅ P ff (t , t + dt ) + Pd (t ) ⋅ Pdf (t , t + dt )
 FIABILITATE, PERFORMABILITATE ŞI RISC INDUSTRIAL
52

unde Pf(t) este probabilitatea ca elementul să fie în funcţiune la momentul t=R(t),

Pff(t, t+dt) este probabilitatea ca elementul să fie defect la t = (1-Pf(t)) = 1-R(t) iar
Pdf(t, t+dt) este probabilitatea ca elementul să fie reparat în intervalul (t, t+dt) =
mentenabilitatea M(t).
Rezultă, prin trecere la limită t → ∞
A(t ) = R(t ) + (1 − R(t )) ⋅ M (t )
Disponibilitatea, ca urmare, poate fi crescută pe două căi:
- creşterea fiabilităţii elementului, R(t)
- creşterea mentenabilităţii, M(t)
− coeficientul de disponibilitate:
M [T f ]
A=
M [Td ] + M [T f ]

− rata repunerilor în funcţiune (restabilirilor)

P ( t < T rep ≤ t + Δ t / T rep > t )
r (t ) = lim
Δt → 0 Δt