Sunteți pe pagina 1din 36

CURSUL NR. 1 ANUL II IUDR

1.1 ASPECTE FUNDAMENTALE

STRUCTURI STATIC DETERMINATE

Scopul fundamental al Staticii constructiilor consta in evaluarea starilor de eforturi si deformabilitate ale structurilor, cu conditia asigurarii criteriilor de rezistenta, deformatie si stabilitate.

1.1.1 Relatia Actiune – Sistem – Raspuns (A – S – R)

ACTIUNI STATICE

forte exterioare variatii de temperatura cedari de reazeme

CURSUL NR. 1 ANUL II IUDR 1.1 ASPECTE FUNDAMENTALE STRUCTURI STATIC DETERMINATE Scopul fundamental al Staticii

SISTEM

CARACTERISTICI STRUCTURALE (GEOMETRICE si FIZICE)

CURSUL NR. 1 ANUL II IUDR 1.1 ASPECTE FUNDAMENTALE STRUCTURI STATIC DETERMINATE Scopul fundamental al Staticii

RASPUNS

EFORTURI SECTIONALE si DEPLASARI PUNCTUALE

Figura 1.1 Relatia Actiune-Sistem-Raspuns pentru Staticii constructiilor

In figura 1.1 se prezinta relatia operationala definita de diagrama A – S – R care guverneaza calculul static al structurilor. Este necesar ca toti parametrii care intervin in relatia A – S – R sa fie modelati astfel incat sa reflecte si sa evalueze cat mai fidel fenomenele reale. Conform figurii 1.1 pot fi rezolvate categoriile de probleme cuprinse in tabelul 1.1.

Tabel 1.1

TIPUL

MARIMI

MARIMI

PROBLEMEI DE

CUNOSCUTE

CARE SE DETERMINA

REZOVAT

(dare de intrare)

(date de iesire)

ANALIZA

A; S

R

SINTEZA

A; R

S

IDENTIFICAREA

   

ACTIUNILOR

R; S

A

Din cele trei tipuri de probleme de rezolvat, prezentate in tabelul 1.1, Statica constructiilor are doua scopuri principale:

SINTEZA. Reprezinta stabilirea configuratiei structurale in asa fel incat sa fie satisfacute

conditiile cerute de destinatia cladirilor precum si de anumite criterii economice si estetice. ANALIZA. Reprezinta determinarea starii de eforturi sectionale si a deplasarilor punctuale in vederea dimensionarii sau verificarii elementelor.

Pentru a pune in evidenta legatura de principiu dintre Statica constructiilor si Rezistenta materialelor in figura 1.2 este redata schema corespunzatoare rezolvarii problemelor specifice ale Rezistentei materialelor.

Se observa ca marimile de intrare (actiunile) din schema aferenta Rezistentei materialelor coincid cu marimile de iesire (raspunsul) din schema aferenta Staticii constructiilor, ceea ce pune in evidenta caracterul unitar al Mecanicii structurilor.

1

ACTIUNI

EFORTURI SECTIONALE DEPLASARI PUNCTUALE

SISTEM
SISTEM
  • CARACTERISTICI GEOMETRICE SECTIONALE

ACTIUNI EFORTURI SECTIONALE DEPLASARI PUNCTUALE SISTEM CARACTERISTICI GEOMETRICE SECTIONALE RASPUNS EFORTURI UNITARE si DEFORMATII SPECIFICE Figura

RASPUNS

EFORTURI UNITARE si DEFORMATII SPECIFICE

Figura 1.2 Relatia Actiune-Sistem-Raspuns pentru Rezistenta materialelor

1.2 MODELAREA RELATIEI A – S – R

1.2.1 MODELAREA ACTIUNILOR

Prin actiune se intelege orice cauza care poate sa produca eforturi sau deformatii ce trebuie luata in considerare la dimensionarea elementelor de constructii sau constructiilor in ansamblu. Actiunile functie de care se face determinarea eforturilor si dimensionarea constructiei trebuie sa fie acoperitoare, in raport cu posibilitatile de incarcare reala, dar nu exagerate, deoarece ar conduce la dimensiuni prea mari ale diferitelor elemente ale structurii, contravenind principiilor economice.

Clasificarea actiunilor:

Dupa modul de aplicare:

o actiuni concentrate, care sunt reprezentate prin forte ce actioneaza in puncte izolate. In mod strict, o actiune nu se poate aplica intr-un singur punct teoretic, ci

o

actioneaza pe o mica suprafata, care insa pentru calcul se considera redusa la un punct. actiuni distribuite, care se repartizeaza pe o anumita suprafata sau pe o anumita lungime. Acestea se reprezinta prin diagrame de incarcare, ordonata dintr-un punct masurand intensitatea actiunii in acel punct, dedusa din legea de variatie a incarcarii. Cele mai multe dintre actiunile care intervin in calculul constructiilor se reduc prin schematizare la actiuni distribuite, cazul cel mai frecvent fiind al actiunilor uniform distribuite.

P 2 P 1 P 3 Actiuni concentrate
P 2
P 1
P 3
Actiuni concentrate
p=f(x) p=const. Actiune distribuita Actiune distribuita
p=f(x)
p=const.
Actiune distribuita
Actiune distribuita

Figura 1.3 Tipuri de shematizare a actiunilor

Dupa natura lor:

o actiuni naturale: vant, zapada, seism; actiuni artificiale: incarcari utile, greutatea proprie a structurii;

o

Dupa modul de transmitere:

o actiuni directe: se transmit direct structurii de rezistenta; actiuni indirecte: se transmit prin alte elemente sau medii de propagare;

o

2

Dupa pozitie:

o actiuni fixe: nu isi modifica punctul de aplicatie; actiuni mobile: au punctele de aplicare variabile in timp;

o

Dupa modul de variatie a intensitatii:

o

actiuni statice: acele actiuni a caror intensitate variaza de la zero la valoarea

o

finala fara a fi insotite de forte de inertie; actiuni dinamice: acele actiuni a caror intensitate variaza suficient de rapid in timp pentru ca acceleratia produsa sa determine forte de inertie semnificative;

1.2.2 MODELAREA SISTEMULUI

In Statica Constructiilor sistemul este structura de rezistenta. Datorita actiunilor in structura de rezistenta iau nastere forte interioare. Structura de rezistenta este alcatuita din diferite elemente cum ar fi: (i) elemente verticale: stalpi, pereti structurali; (ii) elemente orizontale: grinzi, plansee, fundatie. Pe langa structura de rezistenta o structura mai are si alte elemente cu diferite roluri, cum ar fi de izolatie (hidrofuga, termica, fonica, etc).

Structura de rezistenta nu trebuie confundata cu multimea elementelor care o alcatuiesc. Structura de rezistenta este un ansamblu de elemente care se influenteaza reciproc si se considera ca atare.

p=const. P 1 P 1 P 2 P 3 Grinda cu console si articulatii (Gerber) Grinda
p=const.
P 1
P 1
P 2
P 3
Grinda cu console si articulatii (Gerber)
Grinda continua
p=const.
p=const.
P 1
P 1
Arc dublu incastrat
Arc triplu articulat de nivel
P 1
P 1
P 1
P 1

Cadru compus (static determinat)

Cadru portal (static nedeterminat)

Figura 1.4 Exemple de sisteme structurale: (i) static determinate (stanga); (ii) static nedeterminate (dreapta)

3

Descrierea comportarii unei structuri se exprima admitand pentru aceasta un model a carui comportare sa aproximeze cat mai fidel comportarea structurii reale. Acceptarea acestui model se realizeaza pe baze teoretice si experimentale. Modelarea unui sistem presupune modelarea caracteristicilor geometrice si fizice ale acestuia.

  • 1.2.2.1 Modelarea geometrica

Sub actiunea fortelor exterioare un sistem isi poate modifica geometria datorita deformatiilor elementelor componente. Deplasarile elastice ale diferitelor sectiuni sunt extrem de mici in raport cu geometria de ansamblu a structurii si cu dimensiunile sectiunilor transversale ale elementelor constitutive incat se pot neglija. Acest lucru conduce la exprimarea echilibrului static in raport cu pozitia initiala (nedeformata). Considerand elementele structurale perfect rigide, raman valabile toate aspectele teoretice stabilite in Mecanica corpului rigid.

P P Pozitia nedeformata Pozitia deformata M = P (l + Δ ) dar A Δ
P
P
Pozitia nedeformata
Pozitia deformata
M
= P (l + Δ )
dar
A
Δ << l ⇒ M
Pl
A =
A
l
Δ

Figura 1.5 Evidentierea influentei reduse a raportarii fortelor exterioare la pozitia deformata

  • 1.2.2.2 Modelarea fizica

Acest mod de comportare a structurilor sub actiunea incarcarilor exterioare, in ceea ce priveste exprimarea conditiilor de echilibru static, caracterizeaza modelarea

geometrica liniara. In concluzie:

  • (i) fortele se vor raporta la pozitia initiala nedeformata atunci cand se exprima echilibrul static; (ii) deplasarile se neglijeaza numai in raport cu dimensiunile structurii, dar nu se neglijeaza in sine.

(ii)

Studiul deformarii constructiilor necesita cunoasterea caracteristicilor de comportare ale materialelor. Diferitele materiale folosite in constructii nu se comporta la fel, dovada fiind curbele lor caracteristice, care sunt, in general, diferite. In Statica constructiilor se considera pentru calcul un material conventional, cu caracteristici simple. Se admite ca acest material este continuu, omogen si cu aceleasi proprietati in toate punctele si pe toate directiile (izotrop). Se admite totodata ca materialul se comporta perfect elastic, in conditiile normale de exploatare a constructiilor, satisfacand legea de proportionalitate intre eforturile unitare si deformatii (legea lui Hooke).

σ

ε
ε

Figura 1.6 Curba caracteristica tensiune- deformatie idealizata

Considerand valabila ipoteza micilor deformatii se admite proportionalitatea intre forte (actiuni) si deplasarile corespunzatoare. In concluzie, eforturile sectionale si

deplasarile punctuale corespunzatoare

aplicarii unei forte pe structura, sunt direct legate de marimea fortei prin legea proportionalitatii.

4

1.2.2.3 Consecinte ale modelarii liniare a structurilor

Modelarea geometrica liniara (bazata pe ipoteza micilor deplasari) precum si modelarea fizica liniara (bazata pe modelul Hooke de comportare a materialului) permit utilizarea simultana a principiului superpozitiei liniare (principiul suprapunerii efectelor) si principiul proportionalitatii dintre actiune si raspuns in Statica constructiilor.

Acceptarea modelului geometric liniar si a modelului fizic liniar caracterizeaza comportarea liniara a structurilor. Aplicarea celor doua principii este ilustrata in figura 1.7.

1 i k δ k,i P i i k Δ k,i = δ k,i P i
1
i
k
δ k,i
P i
i
k
Δ k,i = δ k,i P i
αP i
i
k
αδ k,i P i
P i i j k Δ j,i P k i j k Δ j,k
P i
i
j
k
Δ j,i
P k
i
j
k
Δ j,k

Δ j,i = δ j,i P i

Δ j,k = δ j,k P k

P i P k i j k Δ j
P i
P k
i
j
k
Δ j

Δ j = Δ j,i + Δ j,k

Figura 1.7 Principiul proportionalitatii (stanga) si principiul superpozitiei (dreapta)

5

CURSUL NR. 2 ANUL II IUDR

STRUCTURI STATIC DETERMINATE

2 ALCATUIREA STRUCTURILOR

O structura este alcatuita din mai multe elemente legate intre ele prin legaturi interioare, iar ansamblul format este fixat de baza de sprijinire (teren) prin legaturi exterioare (reazeme). In legaturile interioare se dezvolta actiuni reciproce intre elemente, iar in reazeme se dezvolta reactiuni.

2.1 LEGATURI INTERIOARE

Asamblarea intre ele a elementelor se modeleaza in mod obisnuit prin urmatoarele legaturi interioare:

legatura simpla, articulatia interioara si incastrarea interioara.

  • 2.1.1 Legatura simpla

I II A B
I
II
A
B
I II A B R A = R B B
I
II
A
B
R A = R B B

Figura 2.1 Legatura simpla

2.1.2 Articulatia interioara A H A V A H A I II V I A II
2.1.2 Articulatia interioara
A
H A
V A
H A
I
II
V
I
A
II

Figura 2.2 Articulatia interioara

  • 2.1.3 Articulatia interioara multipla

A n I II
A
n
I
II

Figura 2.3

Articulatia interioara multipla

Impiedica numai deplasarea relativa dintre cele

doua puncte conectate, pe directia legaturii.

Prin

suprimarea

ei

se

introduce

o

singura

necunoscuta:

efortul

axial

din

legatura

respectiva.

 

Impiedica orice translatie relativa intre cele doua corpuri in punctul de articulare, dar

permite rotirea lor relativa in raport cu acest punct.

Prin

suprimarea

ei

se

introduc

doua

necunoscute (perechile de eforturi H A &V A ).

Introduce doua legaturi simple intre cele doua corpuri.

Daca asambleaza n corpuri, constitue (n-1) articulatii interioare simple (de unul dintre

corpuri au fost legate articulat celelalte (n-1).

Prin

suprimarea

ei

se

introduc 2(n-1)

necunoscute.

 

1

2.1.4

Incastrarea interioara (nodul rigid)

A I II
A
I
II
V A
V
A
H A M H A A M A V I A II
H A
M
H A
A
M
A
V
I
A
II

Figura 2.4 Incastrarea interioara

  • 2.1.5 Incastrarea interioara multipla

n A I II
n
A
I
II

Figura 2.5

Incastrarea interioara multipla

2.2 LEGATURI EXTERIOARE

Impiedica orice deplasare relativa (translatie si

rotire) intre cele doua corpuri.

 

Prin suprimarea ei se introduc trei necunoscute

(perechile de eforturi H A , V A si M A ). Introduce trei legaturi simple intre cele doua corpuri.

Daca asambleaza n corpuri, constitue (n-1) incastrari interioare simple (de unul dintre corpuri au fost legate incastrat celelalte (n-1).

Prin

suprimarea

ei

se

introduc

3(n-1)

necunoscute.

 

Legaturile exterioare au rolul de a fixa ansamblul elementelor de baza de sprijinire care in mod obisnuit este terenul. Legaturile exterioare se mai numesc si reazeme, iar fortele din legaturile exterioare se mai numesc si reactiuni.

  • 2.2.1 Reazemul simplu

A A V A
A
A
V
A

A

2.1.4 Incastrarea interioara (nodul rigid) A I II V A H A M H A A

Figura 2.5

Reazem simplu

2.2.2 Articulatia exterioara A A A H A Figura 2.6 Articulatia exterioara V A
2.2.2 Articulatia exterioara
A
A
A
H A
Figura 2.6
Articulatia exterioara
V
A

Impiedica numai deplasarea pe directia sa.

Poate fi reprezentat printr-un pendul.

Prin suprimarea reazemului simplu se introduce

o singura necunoscuta: marimea reactiunii.

Impiedica translatia pe cele doua directii

ortogonale si permite rotirea in jurul punctului de articulatie. Articulatia exterioara reprezinta doua legaturi

simple.

Prin suprimarea articulatiei exterioare se introduc doua necunoscute ale fortelor de legatura: marimea reactiunilor.

2

2.2.3

Articulatia exterioara multipla

II n I A
II
n
I
A

Figura 2.7

Articulatia exterioara multipla

2.2.4

Incastrarea exterioara

A

A
A
A H A V A
A
H A
V
A
  • M A

Figura 2.8 Incastrarea exterioara

2.2.5

Incastrarea exterioara multipla

II n I A
II
n
I
A

Figura 2.9

Incastrarea exterioara multipla

2.3 INVARIABILITATE GEOMETRICA

Daca

asambleaza

n

corpuri,

constitue

n

articulatii exterioare simple (de baza

de

sprijinire au fost legate articulat n corpuri).

Prin suprimarea ei se introduc 2n necunoscute.

Impiedica orice deplasare relativa (translatie si

rotire) in punctul de incastrare.

 

Prin suprimarea ei se introduc trei necunoscute

ale fortelor de legatura (eforturile H A , V A si

M

A ).

Incastrarea reprezinta trei legaturi simple.

 

Daca

asambleaza

n

corpuri,

constitue

n

incastrari

exterioare

simple

(de

baza

de

sprijinire au fost legate articulat n corpuri).

Prin suprimarea ei se introduc 3n necunoscute.

Se va studia asamblarea elementelor si fixarea ansamblului de baza de sprijinire. Pentru studiul

invariabilitatii geometrice vom considera elementele perfect rigide.

Un sistem se numeste invariabil geometric daca fiecare element care intra in componenta sa isi

pastreaza pozitia in raport cu baza de sprijinire.

Se analizeaza doar cazul sistemelor plane. Un sistem are in plan 3 grade de libertate cinematica. Pentru

fixarea sistemului de baza de sprijinire sunt necesare si suficiente 3 legaturi simple neconcurente si

neparalele. Acestea pot fi dispuse dupa cum se vede in figura urmatoare:

Punct de articulatie

A
A
A Punct de articulatie indirecta A
A
Punct de articulatie indirecta
A

Punct de incastrare

Figura 2.10

Mod de dispunere al celor trei legaturi simple necesare fixarii unui element de baza de sprijinire

A
A

3

Pentru legarea invariabila a doua corpuri sunt necesare si suficiente 3 legaturi simple neconcurente si

neparalele. Acestea pot fi dispuse dupa cum se vede in figura urmatoare:

A Punct de articulatie interioara I II
A
Punct de articulatie
interioara
I
II
A I Punct de articulatie interioara indirecta II
A
I
Punct de articulatie
interioara indirecta
II
A Punct de incastrare interioara (nod rigid) I II
A
Punct de incastrare
interioara (nod rigid)
I
II

Figura 2.11

Mod de dispunere al celor trei legaturi simple necesare legarii invariabile a doua elemente

Se fac urmatoarele notatii: c – reprezinta numarul corpurilor sau elementelor; l – reprezinta numarul

legaturilor simple interioare; r – reprezinta numarul reactiunilor legaturilor simple din reazemele

exterioare.

Consideram cazul general al unui sistem alcatuit din c corpuri. De unul dintre corpuri se leaga

invariabil un alt corp prin trei legaturi simple interioare neconcurente si neparalele. De aceste doua

corpuri se leaga invariabil un al treilea corp prin alte trei legaturi simple interioare neconcurente si

neparalele. Pentru ansamblarea celor c corpuri se utilizeaza l = 3(c 1) legaturi simple interioare. Acest

anasamblu se fixeaza pe baza de sprijinire prin r = 3 legaturi simple exterioare. Adunand aceste doua

relatii se obtine conditia de invariabilitate geometrica:

OBSERVATII:

l + r = 3c

(2.1)

In general, o legatura simpla interioara poate fi inlocuita printr-o legatura simpla exterioara.

l = 3 ; r = 3 ; c = 2 ; I II I II
l
= 3 ; r
=
3 ; c = 2 ;
I
II
I
II
l + r =
3
× c
3
+
3
= ×
3
2

l = 2 ; r

=

4 ; c = 2 ;

l + r =

3

× c

2

+

4

3

= ×

2

Figura 2.12

Exemplu de inlocuire a unei legaturi simple interioare cu o legatura simpla exterioara

Conditia de invariabilitate geometrica l + r = 3 × c precizeaza numarul minim de legaturi

necesare invariabilitatii geometrice. Aceasta este o conditie cantitativa.

4

2.4 DETERMINARE STATICA

Un

sistem este static

determinat daca din ecuatiile de echilibru static pot fi determinate toate

necunoscutele fortelor de legatura, in ipoteza raportarii tuturor fortelor la pozitia nedeformata a

structurii.

 

Numarul necunoscutelor fortelor de legatura interioare si exterioare este dat de relatia l + r , in care l

reprezinta numarul necunoscutelor actiunilor reciproce dintre corpuri, iar r numarul necunoscutelor

reactiunilor. Pentru un corp pot fi exprimate in plan 3 ecuatii scalare independente de echilibru static.

Deci pentru c corpuri numarul ecuatiilor scalare independente de echilibru static va fi de 3c. Se poate

scrie relatia:

N

nec

= N

ec

l + r = 3c

(2.2)

Relatia (2.2) reprezinta conditia de determinare statica. Se observa ca sistemele static determinate au

numarul minim de legaturi care le asigura invariabilitatea geometrica. Daca

N

nec

> N

ec

sistemul este

static nedeterminat, adica are mai multe legaturi decat ii sunt necesare pentru asigurarea invariabilitatii

geometrice. Pentru a gasi fortele de legatura se face apel si la alte conditii (de exemplu la conditia de

compatibilitate a deformatei structurii cu legaturile sale). Daca

N

nec

< N

ec

sistemul este mecanism,

adica are mai putine legaturi decat ii sunt necesare pentru asigurarea invariabilitatii geometrice.

OBSERVATII:

Conditia de invariabilitate geometrica si de determinare statica l + r = 3c trebuie satisfacuta nu

numai in ansamblu dar si pe portiuni, asa cum reiese si din figura urmatoare:

p=const.
p=const.
P 1 Static nedeterminat Mecanism
P 1
Static nedeterminat
Mecanism

l = 4 ; r = 5 ; c = 3 ;

l + r =

3

× c

4

+

5

3

= ×

3

Figura 2.12

Structura care pe ansamblu

verifica conditia de invariabilitate geometrica, dar

care este mecanism.

In stabilirea conditiei de determinare statica l + r = 3c , s-a considerat ca toate corpurile sunt

deschise (adica nu au contur inchis).

Static determinat De 2 ori static nedeterminat De 3 ori static nedeterminat
Static determinat
De 2 ori static
nedeterminat
De 3 ori static
nedeterminat

Figura 2.13 Structura cu contur deschis (stanga); structuri cu contur inchis (centru; dreapta).

5

CURSUL NR. 3

STRUCTURI STATIC DETERMINATE

ANUL II IUDR

3 SISTEME CRITICE

Sistemele critice mai sunt numite si sisteme cu forma critica. Ele indeplinesc conditia l + r = 3c , insa

nu au o stricta invariabilitate geometrica datorita distributiei defectuase a legaturilor. Pentru incarcari

generale ele se comporta ca niste mecanisme pana ies din forma critica, iar pentru anumite incarcari

particulare se comporta ca structuri static nedeterminate.

3.1 SISTEME CRITICE ELEMENTARE

In figurile urmatoare sunt prezentate trei sisteme critice elementare. Acestea sunt: (i) un singur corp

avand 3 legaturi concurente (vezi figura 3.1); (ii) un singur corp cu 3 penduli paraleli si inegali (vezi

figura 3.2); (iii) doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare (vezi figura 3.3).

  • 3.1.1 Un singur corp avand 3 legaturi concurente

A P
A
P
CURSUL NR. 3 STRUCTURI STATIC DETERMINATE ANUL II IUDR 3 SISTEME CRITICE Sistemele critice mai sunt

A

P
P

Incarcare generala

Forma critica

Incarcare particulara

Structura static nedeterminata

Figura 3.1 Un singur corp avand 3 legaturi concurente.

Sub actiunea unei incarcari avand

caracter general (stanga), sistemul se

comporta ca un mecanism pana cand

cele trei articulatii nu mai sunt

concurente toate 3 in acelasi punct.

Sub actiunea unei incarcari avand

caracter particular (dreapta) – directia

fortei P trece prin punctul de

concurenta al celor 3 penduli

sistemul este static nedeterminat.

3.1.2 Un singur corp avand 3 penduli paraleli si inegali A P P θ 1 θ
3.1.2 Un singur corp avand 3 penduli paraleli si inegali
A
P
P
θ 1
θ 1
θ 2 < θ 1

Incarcare generala

Forma critica

Incarcare particulara

Structura static nedeterminata

P θ θ θ
P
θ
θ
θ

Incarcare generala

Mecanism

Figura 3.2 Un singur corp avand 3 penduli paraleli si inegali (stanga si centru);

Un singur corp avand 3 penduli paraleli si egali (dreapta)

1

Sub actiunea unei incarcari avand caracter general (stanga), sistemul se comporta ca un mecanism pana

cand directiile a 2 dintre penduli devin concurente. Sub actiunea unei incarcari avand caracter

particular (dreapta) – directia fortei P este paralela cu directiile pendulilor – sistemul este static

nedeterminat.

Pornind de la acest caz, se prezinta si cazul in care toti cei 3 penduli sunt egali. Deoarece pendulii au

aceeasi lungime, sub actiunea unei incarcari cu caracter general, ei se vor roti cu acelasi unghi θ. Deci

in acest caz, sistemul nu iese din forma critica, el fiind considerat un mecanism.

3.1.3 Doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare

P
P

Incarcare generala

Forma critica

P

Sub actiunea unei incarcari avand caracter general (stanga), sistemul se comporta ca un mecanism pana cand

Incarcare particulara

Structura static nedeterminata

Figura 3.3 Doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare.

3.2 SISTEME APROPIATE DE FORMA CRITICA

Se considera doua bare identice, conform figurii de mai jos, pentru care se detemina valoarea fortei

axiale, N, din bare, in functie de unghiul α facut cu directia orizontala si de forta concentrata P. Se

izoleaza articulata interioara si se pune conditia de echilibru la translatie, pe directia verticala.

y = 0 P = 2 N sin α

N =

P

2 sin α

Pentru sistemul structural analizat se exprima valorile fortei axiale din bare, N, pentru 3 valori

particulare ale unghiului α facut de bara cu directia orizontala (α= 0 0 ; α= 1 0 ; α= 45 0 ), asa cum rezulta

din figura 3.4.

P P θ 1 =0 0 θ 1 =0 0 θ 1 =0 0 N N
P
P
θ 1 =0 0
θ 1 =0 0
θ 1 =0 0
N
N
P
θ 2 =1 0
P
θ 2 =1 0
N
N
θ 2 =1 0
θ 3 =45 0
θ 3 =45 0
P
P
θ 3 =45 0

N =

SISTEM CRITIC

N 29 P

SISTEM APROPIAT

DE FORMA CRITICA

N 0.707 P

SISTEM CORECT

ALCATUIT

Figura 3.4 Evaluarea corectitudinii alcatuirii unui sistem structural format

din doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare.

2

35 30 ZONA DE AMPLIFICARE STATICA 25 20 15 10 5 α ( 0 ) 0
35
30
ZONA DE AMPLIFICARE
STATICA
25
20
15
10
5
α ( 0 )
0
5
0
10
20
30
40
5 0
N/P

Figura 3.5 Dependenta valorii raportului N/P

de marimea unghiului α.

In figura 3.5 este reprezentata grafic

dependenta raportului dintre valoarea

efortului axial in bare, N si marimea

solicitarii P de valoarea unghiului α,

pentru structura descrisa anterior.

Se

observa cum pentru valori ale

unghiului α mai

mici

ca

5 0 , valorile

raportului N/P sunt mult mai mari ca

unitatea. Se poate denumi aceasta

regiune drept o zona de amplificare

statica.

In figura 3.6 se prezinta un cadru compus avand o

parte principala si 2 parti secundare.

Sunt considerate mai multe pozitii ale reazemului

B, cele extreme fiind prezentate in figura 3.6(a),

cand punctele A si B sunt pe aceeasi verticala

(pentru un α=0) si in figura 3.6(b), cand punctele B

si C se afla pe aceeasi verticala (pentru un α=l). In

figura 3.6(c) se prezinta o pozitie intermediara a

reazemului B, pentru un α [0, l ].

Structura prezentata in figura 3.6(a), este o forma

critica pentru ca cele trei legaturi simple ale

corpului II sunt concurente in acelasi punct, A.

Structura prezentata in figura 3.6(b), este corect

alcatuita pentru ca cele trei legaturi simple ale

corpului II nu mai sunt concurente in acelasi punct.

Este adevarat ca in punctul C sunt concurente 3

legaturi simple interioare, dar doua apartin

corpului III si una corpului II.

P.P. P.S 1 . P.S 2 . A C (a) I II III B Trei legaturi
P.P.
P.S 1 .
P.S 2 .
A
C
(a)
I
II
III
B
Trei legaturi concurente
P.P.
P.S 1 .
P.S 2 .
A
C
(b)
B
Trei legaturi neconcurente si neparalele
P
A
(c)
I
II
III
B
αl
(1-α)l
l
V
B

Figura 3.6 Alcatuire cadre compuse

Pentru valori mici ale parametrului α structura poate fi considerata o structura apropiat de forma critica.

Spre exemplu, daca se doreste calcularea reactiunii V B pentru ipoteza de incarcare prezentata in figura

B

3.6(c) rezulta ca valoarea V B B este invers proportionala cu valoarea parametrului α:

( M )

dr

A

= 0 P × l

V

B

× × l = 0

α

V B
V
B

=

  • 1 P

α

3

3.3 METODE DE IDENTIFICARE A SISTEMELOR CRITICE

Exista o multime de procedee de identificare a sistemelor critice sau a celor apropiate de forma critica.

Dintre acestea pot fi enumerate urmatoarele: (i) Reducerea la forme critice simple; (ii) Procedeul

algebric; (iii) Procedeul incarcarii nule; (iv) Procedeul cinematic; (v) Procedeul valorilor proprii ale

matricei de flexibilitate. In continuare se vor prezenta 4 dintre aceste procedee.

  • 3.3.1 Metoda reducerii la forme critice simple

Daca un sistem poate fi redus la una din formele critice simple discutate mai sus, atunci rezulta ca

sistemul insusi este forma critica. De exemplu, sistemul structural din figura 3.7, poate fi redus la un

singur corp avand 3 legaturi simple concurente.

E B C B C l=4; r=5; c=3; l+r=3c; 4+5=9 h h II I II III
E
B
C
B
C
l=4; r=5; c=3; l+r=3c; 4+5=9
h
h
II
I
II
III
D
A
D
A
a
b
b
a
a
b
b
a

Figura 3.7 Reducerea unei structuri la un sistem critic simplu.

Pentru corpul II, corpul I reprezinta o legatura simpla cu axa AB, iar solidul III o legatura simpla cu axa

CD. Asa cum se vede din figura 3.7 – dreapta directiile celor trei legaturi sunt concurente toate 3 in E.

  • 3.3.2 Metoda cinematica

Pentru orice mecanism, centrele absolute si centrul relativ dintre doua corpuri i si j, notate (i); (j); si

(i,j) sunt coliniare. Daca centrele (i); (j); si (i,j) nu sunt coliniare rezulta ca sistemul nu este mecanism.

Astfel, pentru stabilirea corectitudinii alcatuirii structurale se verifica daca centrele de rotatie sunt

coliniare sau nu. (2,3) (2) (3) (1,2) (3,4) I II III IV (1) (4) l=6; r=6;
coliniare sau nu.
(2,3)
(2)
(3)
(1,2)
(3,4)
I
II
III
IV
(1)
(4)
l=6; r=6; c=4; l+r=3c; 6+6=12
(2) (3) (1,2) (3,4) (2,3) IV I II III (1) (4) l=6; r=6; c=4; l+r=3c; 6+6=12
(2)
(3)
(1,2)
(3,4)
(2,3)
IV
I
II
III
(1)
(4)
l=6; r=6; c=4; l+r=3c; 6+6=12

Figura 3.8 Verificarea coliniaritatii centrelor de rotatie.

4

Cadrul din stanga figurii 3.8 este forma critica deoarece centrele de rotatie sunt coliniare. Cadrul din

partea dreapta a figurii 3.8 este corect alcatuit, deoarece centrele de rotatie (2) (2,3) (3) nu sunt

coliniare. Cu cat forma triunghiului [(2) (2,3) (3)] este mai “turtita”, cu atat sistemul structural este mai

apropiat de forma critica.

  • 3.3.3 Metoda algebrica

Sistemul ecuatiilor de echilibru static poate fi scris sub forma: [A]{X }+ {B}= {}0 , in care [A] reprezinta

matricea coeficientilor, ale carei elemente depind exclusiv de alcatuirea structurii; {X } reprezinta

vectorul fortelor de legatura (necunoscutelor); {B} reprezinta vectorul termenilor liberi (care depinde

de incarcarile exterioare).

[A]{X }+ {B} = {}0

{X } = [A]

1

× {B}

{

X

}

=

[

adj A

]

[

det A

]

×

{B}

Daca sistemul structural este critic, fortele de legatura au valori infinite, {X }→ ∞ , deci este necesar si

suficient ca det[A] = 0 . Nu este necesara rezolvarea sistemului de ecuatii de mai sus si nici calculul

efectiv al det[A] , ci numai sa se stabileasca daca det[A] = 0 sau nu.

Aceasta metoda are un pronuntat caracter teoretic, aplicarea ei practica fiind anevoioasa. Principalul

avantaj al metodei algebrice rezida in faptul ca prin particularizare rezulta metoda incarcarii nule.

  • 3.3.4 Metoda incarcarii nule

Daca incarcarile exterioare sunt nule, ecuatia de mai sus se poate scire sub forma:

[A]{X }+ {} B

= {0}; {B}= {0} [A]{X }= {0}

In cazul in care det[A] 0 , se obtine solutia banala, {X }= {0}, ceea ce corespunde unei structuri

geometric invariabile: pentru incarcari nule, fortele de legatura sunt nule.

In cazul in care det[A] = 0 , necunoscutele {X } sunt nedeterminate. Inseamna ca exista forte de legatura

nenule si care sunt in echilibru. Deci, pentru un sistem structural neincarcat se gaseste un set de forte de

legatura nenule, in echilibru. Rezulta ca sistemul este forma critica.

C

D

l=4; r=5; c=3; l+r=3c; 4+5=9

C

D

A B C a b b a
A
B
C
a
b
b
a

h

h H A =Pa/h H C =Pa/h V A =P V B =2P V C =P
h
H A =Pa/h
H C =Pa/h
V
A =P
V
B =2P
V
C =P

Figura 3.9 Evidentierea metodei incarcarii nule.

5

Pentru exemplificare se considera structura neincarcata din figura 3.9. Reactiunea verticala din punctul

A se considera egala cu P. In functie de aceasta se determina celelalte reactiuni astfel:

( M )

dr

C

= 0 ⇒ −

Pa

H

A

h

= 0

H

A

=

Pa

/

h

;

X

= 0

Pa

/

h

H

C

= 0

H

C

=

Pa

/

h

;

( M )

st

D

0

= ⇒

(Pa

/

h

)

h

× −

V

C

a

0

= ⇒

V

C

=

( M )

A

= 0

V

B

×

(a

+

b

)

− × 2 ×

P

(a

+

b

)

= 0

P

;

V

B

= 2

P

Verificare:

Y

= 0 ⇒ + − 2 = 0

P

P

P

Deorece exista un set de reactiuni care satisfac ecuatiile de echilibru, structura este sistem critic.

Procedeul incarcarii nule isi gaseste o arie larga de aplicare la verificarea alcatuirii grinzilor cu zabrele.

6

CURSUL NR. 4

STRUCTURI STATIC DETERMINATE

ANUL II IUDR

4. EFORTURI SECTIONALE LA CADRE STATIC DETERMINATE

4.1 DEFINIREA EFORTURILOR SECTIONALE

Dupa determinarea reactiunilor, toate fortele exterioare care actioneaza asupra structurii devin

cunoscute. In structura se dezvolta forte interioare care pot fi puse in evidenta prin efectuarea unor

sectiuni complete. Se lucreaza in ipoteza in care fiecare parte a structurii este deschisa (nu contine

contururi inchise).

Fortele care se manifesta in interiorul sectiunilor se numesc eforturi sectionale sau mai simplu eforturi.

Eforturile sectionale sunt deci forte de legatura interioare (actiuni reciproce intre cele doua parti ale

structurii) si se determina prin exprimarea echilibrului oricareia dintre cele doua parti (conform

teoremei echilibrului partilor).

p=const. p=const. p=const. p=const. P 1 P 1 P 1 I fata din I fata din
p=const.
p=const.
p=const.
p=const.
P 1
P 1
P 1
I
fata din
I
fata din
II
stanga
dreapta
H A
H A
A
B
V
V
V
B
V
B
A
A
p=const. p=const. T M N P 1 N M T I II H A -S S
p=const.
p=const.
T
M
N
P 1
N
M
T
I
II
H A
-S
S
-S
V
V
S
B
A
Figura 4.1 Evidentierea eforturilor sectionale intr-o sectiune oarecare I

Pentru structura din figura 4.1 se considera o sectiune I. Deoarece structura considerata a fost deschisa

aceasta sectiune determina doua parti I si II care vor fi legate printr-o incastrare interioara in I.

Eforturile sectionale sunt tocmai fortele de legatura din incastrarea interioara. Ele sunt actiuni reciproce

intre cele doua parti.

Prin reducerea fortelor exterioare de la stanga sectiunii in raport cu centrul de greutate al sectiunii se

obtin eforturile de pe fata din dreapta sectiunii. Prin reducerea fortelor exterioare de la dreapta sectiunii

in raport cu centrul de greutate al sectiunii se obtin eforturile de pe fata din stanga sectiunii.

1

Daca se modifica pozitia sectiunii se modifica si valorile eforturilor sectionale N, T si M. Rezulta ca

aceste valori sunt functie de pozitia sectiunii. Prin reprezentarea grafica a acestor functii se obtin

diagramele de eforturi N, T si M. Acestea se vor reprezenta pe axele barelor structurii.

Pentru stabilirea conventiei de semne consideram un element de lungime dx, ca in figura 4.2.

T T + N N M dx M + N N
T
T
+
N
N
M
dx
M
+
N
N
T T + + M M
T
T
+
+
M
M

Figura 4.2 Conventia de semne

4.2 DISCONTINUITATI GEOMETRICE

Semnele eforturilor sectionale sunt legate de

deformatiile pe care acestea le produc in

vecinatatea sectiunii, astfel:

Forta axiala, N, este pozitiva cand intinde

elementul de lungime dx.

Forta taietoare, T, este pozitiva cand

roteste in sens orar.

Momentul incovoietor, M, este pozitiv

cand intinde fibrele inferioare ale barei.

In cazul sistemelor de bare, datorita configuratiilor geometrice particulare ale axelor cu discontinuitati

locale (noduri), diagramele de eforturi vor prezenta, de asemenea discontinuitati, chiar daca pe anumite

intervale incarcarile exterioare au o variatie continua. Discontinuitatile geometrice sunt de doua feluri:

(i) discontinuitati de fibra; (ii) discontinuitati de nod.

4.2.1 Discontinuitati de fibra

Se considera structura din figura 4.3. Cu toate ca forta p [kN/m]

este continua, pe diagramele de eforturi sectionale N si T, in

punctul C, vor aparea discontinuitati, adica salturi. In acelasi

timp valoarea M ramane constanta. Se scriu ecuatiile de

proiectie pe directia N 2 si pe directia N 1 , precum si ecuatia de

momente in C:

N 2 :

T 2 :

M

C :

N

1

cos α

T

1

sin α

0

+ N = ⇒ N = N

2

2

1

cos α

+ T

1

cos α

N

1

sin

α

T

1

cos α

0

+ T = ⇒ T = − N

2

2

1

sin α

+ T

1

cos α

M

1

= M

2

p [kN/m] B α C A
p [kN/m]
B
α
C
A
  • M 1

N 2 M 2 2 C 1 T 1 N 1
N 2
M
2
2
C
1
T 1
N 1

T 2

Figura 4.3 Discontinuitate de fibra

2

4.2.2 Discontinuitati de nod

Se considera structura din figura 4.4. Desi bara ABC are o incarcare constanta, diagramele N si M sunt

discontinue in punctul B, deoarece bara BD actioneaza asupra barei ABC cu o forta si un moment.

C C C 2 20 kNm 20 kN D D 160 kNm B B B 45
C
C
C
2
20 kNm
20 kN
D
D
160 kNm
B
B
B
45 kN
+
4
+
H A =60 kN
H A =60 kN
A
A
A
45 kN
60 kN
4
V A =45 kN
V A =45 kN
N
T
M
Figura 4.4 Discontinuitate de nod
4.3 VERIFICAREA DIAGRAMELOR DE EFORTURI
Verificarea diagramelor de eforturi are la baza conditia de echilibru static al nodurilor interioare. Pentru
structura din figura 4.4 se prezinta diagramele de eforturi in figura 4.5. Se izoleaza nodul interior B si
pe barele concurente in nod se reprezinta valorile eforturilor sectionale ca in figura 4.6.
C
2
20 kNm
20 kN
D
B
+
160 kNm
180 kNm
+
4
45 kN
+
N
60 kN
T
M
A
45 kN
4
10
[kN/ m ]
10 [kN/m]
10
[kN/m]
V D =45 kN
10
[kN/m]
180 kNm

20 kN

20 kNm B 45 kN 180 kNm 160 kNm 20 kN 45 kN
20 kNm
B
45 kN
180 kNm
160 kNm
20 kN
45 kN

Figura 4.5 Diagrame de eforturi

Pentru nodul B se verifica ecuatiile de echilibru static:

X

= 0 20 20 = 0

Y

= 0 45 45 = 0

M

= 0 20 + 160 180 = 0

In ecuatiile de proiectie intra doar fortele axiale si fortele taietoare.

In ecuatiile de moment intra doar momentele incovoietoare. De aici

rezulta ca diagramele N si T pot fi verificate separat de diagrama M.

Figura 4.6

Eforturi sectionale pe nodul B

Echilibrul nodurilor interioare nu se utilizeaza la determinarea

eforturilor sectionale ci se pastreaza pentru verificarea lor.

3

4.4 RELATII DIFERENTIALE INTRE EFORTURI SI INCARCARI PENTRU BARE DREPTE

Relatiile urmatoare sunt aplicabile la orice structura alcatuita din bare drepte, indiferent daca este static

determinata sau static nedeterminata.

Se considera un element de lungime dx, izolat dintr-o bara dreapta. Pe fetele elementului de lungime dx

se aplica eforturile sectionale, considerate pozitive, corespunzatoare celor doua sectiuni. Elementul de

lungime dx este incarcat cu sarcina elementara pdx, aplicata pe directie oarecare, avand componentele

p n dx si

p t dx pe directie normala (n) si respectiv paralela (t) la axa barei. Cantitatile dN, dT si dM

reprezinta variatiile eforturilor sectionale pe lungimea dx.

Ecuatiile de echilibru static sunt: p n dx dN ∑ X = ⇒ − + 0
Ecuatiile de echilibru static sunt:
p n dx
dN
X
= ⇒ − +
0
N
p dx
+
N
+
dN
= ⇒
0
p
= −
(4.1)
T
p t dx
T+dT
t
t
dx
N
dT
A
B
Y
= ⇒
0
T
p dx
− −
T
dT
= ⇒
0
p
= −
(4.2)
n
n
dx
N+dN
(
2
M
dx
∑ M
)
= ⇒
0
M
+
Tdx
p dx
/ 2
M
dM
=
0
M+dM
n
B
dM
⇒ T =
(4.3)
Figura 4.7 Diagrame de eforturi
dx
2
In relatia (4.3) termenul
p dx
/ 2
se neglizeaza ca infinit mic de ordin superior. Relatiile (4.1) – (4.3)
n

sunt relatiile generale intre eforturi si incarcari. Prin intermediul acestor relatii se stabilesc corelatii

directe intre legea de variatie a incarcarii si configuratia diagramelor. Astfel:

Derivata fortei axiale intr-o sectiune este egala cu intensitatea componentei tangentiale a

sarcinii in dreptul acelei sectiuni luata cu semn schimbat.

Derivata fortei taietoare intr-o sectiune este egala cu intensitatea componentei normale a sarcinii

in dreptul acelei sectiuni, luata cu semn schimbat.

Derivata momentului incovoietor dintr-o sectiune este egala cu taietoarea din acea sectiune.

In aplicatiile practice, cazul curent intalnit este cel al fortelor actionand normal pe axa barei drepte.

Notand cu p intensitatea sarcinii in sectiunea curenta, relatiile anterioare devin:

dN

dx

= 0

dT = −

dx

p

dM

dx

=

T

d

2

M

⎞ = − p ⎟ ⎟ ⎠
= − p ⎟

dx

2 (4.4)

Rezulta ca forta axiala ramane constanta in lungul axei elementului de lungime dx. Pentru o lege de

variatie a incarcarii p = f (x ) data de un polinom in x de un anumit grad, ecuatia curbei care margineste

diagrama T va avea un grad mai mult, iar ecuatia curbei care margineste diagrama M va avea un grad

mai mult decat diagrama T, deci 2 grade mai mult decat p = f (x ).

4

Daca, de exemplu, p = f (x ) = 0 , forta taietoare este constanta deoarece dT / dx = 0 , iar momentul

incovoietor variaza liniar.

5

CURSUL NR. 5

STRUCTURI STATIC DETERMINATE

ANUL II IUDR

5. STRUCTURI COMPUSE DIN UNITATI STRUCTURALE

O larga varietate de sisteme static determinate sunt alcatuite prin compunerea catorva structuri simple,

denumite unitati structurale. Exista 3 tipuri de unitati structurale: (i) unitatea structurala simplu

rezemata; (ii) unitatea structurala incastrata; (iii) unitatea structurala triplu articulata.

5.1 PREZENTARE UNITATI STRUCTURALE

  • 5.1.1 Tipul 1: Unitatea structurala simplu rezemata

In figura 5.1 sunt prezentate doua unitati structurale simplu rezemate. Din punctul de vedere al

dispunerii legaturilor, acestea trebuie sa nu fie concurente si paralele pentru evitarea formelor critice

sau a mecanismelor (vezi figura 5.2)

p=const. P 1 A B
p=const.
P 1
A
B
p=const. P 1 C B A
p=const.
P 1
C
B
A
p=const.
p=const.
P 1 B A 3 legaturi concurente – forma critica p=const. P 1 B A
P 1
B
A
3 legaturi concurente – forma critica
p=const.
P 1
B
A

3 legaturi paralele – mecanism

Figura 5.1 Exemplu de unitati structurale

Figura 5.2 Restrictii ale unitatii

simplu rezemate

  • 5.1.2 Tipul 2: Unitatea structurala incastrata

In figura 5.3 este prezentata o unitate structurala simplu rezemata.

Din punctul de vedere al dispunerii legaturilor nu exista restrictii.

  • 5.1.3 Tipul 3: Unitatea structurala triplu-articulata

In figura 5.4 sunt prezentate doua unitati structurale triplu

articulate.

Din

punctul

de

vedere

al dispunerii legaturilor,

articulatiile nu trebuie sa fie coliniare pentru evitarea formelor

critice.

structurale simplu rezemate P 2 P 1 p=const.
structurale simplu rezemate
P 2
P 1
p=const.

Figura 5.3 Exemplu de unitate

structurala incastrata

1

p=const. P 1 C A B
p=const.
P 1
C
A
B
p=const. P 1 C B A
p=const.
P 1
C
B
A

Figura 5.4 Exemplu de unitate structurala triplu articulata

p=const. A C Forma critica B 3 articulatii coliniare
p=const.
A
C
Forma critica
B
3 articulatii coliniare

Figura 5.5 Restrictii ale unitatii

structurale triplu articulate

Toate unitatile structurale sunt invariabile geometric. Din unitatile structurale pot fi realizate structuri

compuse. In alcatuirea acestor structuri, unitatile structurale intra ca parti componente cu roluri

structurale. Astfel, in figura 5.6 sunt prezentate doua structuri in cadre compuse formate din diverse

unitati structurale.

NIVELUL 2 Unitate structurala triplu articulata NIVELUL 2 NIVELUL 1 NIVELUL 3 Unitate structurala simplu rezemata
NIVELUL 2
Unitate structurala
triplu articulata
NIVELUL 2
NIVELUL 1
NIVELUL 3
Unitate structurala simplu
rezemata

Unitate structurala

simplu rezemata

Unitate structurala triplu articulata

Nivel 2

Nivel 1
Nivel 1
Nivel 3 Nivel 2 Nivel 2 Nivel 1
Nivel 3
Nivel 2
Nivel 2
Nivel 1
NIVELUL 2 Unitate structurala triplu articulata NIVELUL 1 NIVELUL 1 Unitate structurala Unitate structurala triplu articulata
NIVELUL 2
Unitate structurala triplu articulata
NIVELUL 1
NIVELUL 1
Unitate structurala
Unitate structurala
triplu articulata
simplu rezemata

Figura 5.6 Exemple de sisteme compuse

Unitatile structurale care reazema direct pe baza de sprijinire sunt denumite parti de nivelul 1. Unitatile

structurale care reazema in totalitate pe parti de nivelul 1 sau partial si pe teren sunt denumite parti de

nivelul 2. Unitatile structurale care reazema cel putin intr-un punct pe unitati structurale de nivelul 2 si

inrest pe unitati structurale de nivelul 1 sau pe teren sunt denumite parti de nivelul 3, s.a.m.d.

Se noteaza cu n numarul de niveluri ale unei structuri. Partile de nivelul 1 mai sunt denumite si parti

principale (P.P.). Partile de la nivelul 2 pana la nivelul n se mai numesc si parti secundare (P.S.).

O parte principala este geometric invariabila prin ea insasi, preluandu-si singura actiunile si

transmitandu-le bazei de sprijinire. Actiunile unei parti principale produc efecte numai in acea parte,

celelalte parti nefiind solicitate.

2

O parte secundara este geometric invariabila numai datorita rezemarii pe alte parti ale structurii.

Incarcarea unei parti secundare produce produce efecte atat in partea secundara respectiva cat si in alte

parti ale structurii si anume: o parte de nivel i produce efecte si in alte parti de nivelurile i-1, i-2,

...

, 1.

Sistemele compuse din unitati structurale sunt geometric invariabile. Asa cum s-a prezentat anterior,

fiecare unitate structurala este geometric invaribila. Partile de nivel 1 sunt geometric invariabile

deoarece reazema direct pe baza de sprijinire. Partile de nivel 2 sunt geometric invariabile deoarece

reazema pe parti de nivelul 1, care sunt geometric invariabile) sau si pe baza de sprijinire. Deci sunt si

ele invariabile geometric. Rezulta ca sistemele compuse din unitati structurale nu pot fi sisteme critice.

Mai mult, nu mai este necesara verificarea relatiei l+r=3c.

Se recomanda ca sistemul compus sa aibe cat mai multe parti de nivel inferior, mai ales de nivelul 1.

Cedarea partii de nivelul 1 duce la cedarea intregii structuri.

5.2 CALCULUL FORTELOR DE LEGATURA AL SISTEMELOR COMPUSE

Sistemele compuse sunt cazuri particulare de siteme static determinate. Deci se poate scrie relatia

N

=

necunoscute

N

ec ech static

.

.

. Daca se noteaza cu l numarul necunoscutelor fortelor interioare de legatura, cu

r numarul necunoscutelor fortelor exterioare de legatura si cu c numarul corpurilor, relatia anterioara

devine: l + r = 3c .

Este dificila rezolvarea unui sistem de 3c ecuatii avand l + r necunoscute. Vom arata ca pentru

sistemele compuse fiecare necunoscuta poate fi determinata dintr-o singura ecuatie de echilibru static.

Mai intai aratam acest lucru pentru cele 3 tipuri de unitati structurale.

Unitatea structurala simplu rezemata

p=const. P 1 A B
p=const.
P 1
A
B
p=const. P 1 A H A B V V A B
p=const.
P 1
A
H A
B
V
V
A
B

Calculul reactiunilor:

∑ X = ⇒ 0 H ; A ( ∑ ) M = ⇒ 0 V
X
= ⇒
0
H
;
A
(
)
M
= ⇒
0
V
B
A
(
)
M
= ⇒
0
V
A
B
Verificare:
Y
= 0
P 2
P 1
p=const.
H A
V
A
M
A

Figura 5.7 Calcul reactiuni unitate structurala simpla rezemata

Unitatea structurala incastrata

P 1 A
P 1
A

p=const.

P 2

O parte secundara este geometric i nvariabila numai datorita rezemarii pe alte parti ale structurii. Incarcarea

= 0

Calculul reactiunilor:

X

0

= ⇒

H

;

A

Y

0

= ⇒

V

A

;

(

M

)

A

0

= ⇒

M

A

;

Verificare: (

M

)

pct plan

.

Figura 5.8 Calcul reactiuni unitate structurala incastrata

;

;

3

Unitatea structurala triplu articulata

p=const. P 1 C A B
p=const.
P 1
C
A
B
p=const. P 1 H A H B V V A B
p=const.
P 1
H A
H B
V
V
A
B

Figura 5.9 Calcul reactiuni unitate structurala triplu-articulata

Calculul reactiunilor verticale:

(

M

)

A

0

= ⇒

V

B

;

(

M

)

B

0

= ⇒

V

A

;

Verificare:

(

Y

) = 0

Calculul reactiunilor verticale:

(

M

) st

C

0

= ⇒

H

A

;

(

M

) dr

C

0

= ⇒

H

B

;

Verificare:

(

X

) = 0

Consideram un sistem compus din n niveluri. Actiunile unitatii de nivelul n sau ale unitatilor de nivel n

sunt cunoscute. I se calculeaza reactiunile determinandu-se cate o necunoscuta din cate o ecuatie.

Reactiunile ei inversate devin actiuni pentru unitatile de nivel inferior. In acest moment sunt cunoscute

actiunile partii de nivel n-1. I se pot determina reactiunile determinandu-se fiecare necunoscuta din cate

o ecuatie de echilibru static. Se repeta in continuare rationamentul.

Daca o forta actioneaza pe o articulatie dintre o parte principala si una secundara, atunci poate fi

considerata ca ea actioneaza pe partea principala. In general, daca o forta actioneaza pe o articulatie

dintre o parte de nivel i si o parte de nivel j, cu i<j, atunci forta este considerata pe partea de nivel i.

4

CURSUL NR. 6

STRUCTURI STATIC DETERMINATE

ANUL II IUDR

6. ARCUL TRIPLU – ARTICULAT DE NIVEL

Arcele se

mai numesc si sisteme cu impingeri. Chiar daca sunt actionate vertical, ele dezvolta

impingeri laterale.

  • 6.1 DENUMIRI SPECIFICE ARCULUI TRIPLU – ARTICULAT

C B f A α l
C
B
f
A
α
l

Figura 6.1 Notatii specifice arcului

Articulatia

interioara

C

se

numeste si cheia

arcului.

Dreapta AB se numeste linia reazemelor.

Segmentul de dreapta vertical de la cheie la linia

reazemelor se numeste sageata arcului si se

noteaza cu f.

Proiectia pe orizontala a distantei dintre reazeme

se numeste deschiderea arcului.

Unghiul facut de linia reazemelor cu orizontala se numeste denivelarea arcului si se noteaza cu

α.

Raportul dintre sageata arcului si deschiderea arcului se numeste turtirea arcului, iar raportul

dintre deschiderea arcului si sageata arcului poarta denumirea de coeficient de indrazneala.

In continuarea vom considera denivelarea arcului egala cu zero, adica linia reazemelor este orizontala.

  • 6.2 REZOLVAREA ANALITICA A ARCULUI TRIPLU – ARTICULAT DE NIVEL INCARCAT VERTICAL

Se considera arcul triplu – articulat de nivel ca in figura urmatoare. Arcul este actionat de sistemul de

forte P i , i=1 ..n.

In paralel, este considerata si grinda dreapta asociata arcului. Aceasta este o grinda simplu rezemata,

orizontala, de aceeasi deschidere cu arcul, actionata de aceleasi forte verticale aflate la aceleasi

distante.

6.2.1 Reactiunile grinzii drepte asociate

Se determina reactiunile grinzii drepte asociate:

M

0

2

0

= ⇒

V

1

0

l

× −

2

P b

j

j

1

0

= ⇒

V

1

0

=

2

P b

j

j

1

l

1

2 ∑ P a 2 j j 0 0 0 ∑ 1 M = ⇒ −
2
P a
2
j
j
0
0
0
1
M
= ⇒ −
0
V
× +
l
P a
= ⇒
0
V
=
1
2
j
j
2
l
1
i
i
0
0
0
0
T
=
V
P
M
= V × x −
(
)
P
x
− a
i
i
j
i
i
i
j
i
j
1
1

x

a j b j y 3 P j ρ i P k i P 1 P
a j
b j
y
3
P j
ρ i
P k
i
P 1
P n
f =y 3
y i
1
2
H 1
H 2
x
i
x
3
V
1
l
V
2
a j b j P 1 P P j i k P n 1 2 x
a j
b j
P 1
P
P
j
i
k
P n
1
2
x
i
0
V 2
V 1 0
0
0
T i
T 3
+
T 0
-
0
0
M
M
i
3
0
M

Figura 6.2 Grinda dreapta asociata arcului triplu articulat de nivel

6.2.2 Reactiunile arcului triplu – articulat de nivel

Reactiunile arcului triplu articulat de nivel R 1 si R 2 se pot descompune in doua componente, una

orizontala – H 1 si respectiv H 2 – si alta verticala – V 1 si respectiv V 2 .

M

2

0

= ⇒

V 1
V
1

l

× −

2

P b

j

j

1

0

= ⇒

V 1
V
1

=

2

P b

j

j

1

l

2

M

1

0

= ⇒ −

V 2
V
2

l

× +

2

P a

j

j

1

0

= ⇒

V 2
V
2

=

2

P a

j

j

1

l

Se observa ca reactiunile verticale ale arcului triplu articulat de nivel sunt egale cu reactiunile verticale

ale grinzii asociate. Se pot scrie relatiile:

V

1

0

= V

1

si

0

V

2

= V . Pentru determinarea valorilor reactiunilor

2

orizontale H 1 si H 2 se scrie suma de momente la stanga si la dreapta in cheia arcului (in punctul 3).

Rezulta:

(

M

) st

3

0

= ⇒

V

1

×

x

3

3

P j
P
j

1

( x 3
(
x
3

a

j

)

H

1

×

y

3

= 0

dar

H 1 =

M

0

3

M

0

3

=

y

3

f

V

1

×

x

3

3

P

j

1

( x 3
(
x
3

a

j

)

=

M

0

3

In mod analog, calculand

(

M

) st

3

= 0

,

se determina

H

2

=

M

0

3

f

. Din relatiile deteminate pentru

calculul reactiunilor se observa ca valorile acestora nu depind de forma arcului, ci numai de pozitia

relativa a celor 3 articulatii, precum si de fortele active.

6.2.3 Calculul eforturilor sectionale

Fie sectiunea i. Se reduc in aceasta sectiune fortele de la stanga, verticale si orizontale, ca in figura de

mai jos. Se determina expresiile eforturilor sectionale axiale, taietoare, precum si ale momentului

incovoietor din sectiunea curenta i.

Eforturi axiale in sectiunea i:

H

i N = − V sin ρ + ∑ P sin ρ − i 1 i
i
N
= −
V sin ρ
+
P sin ρ
i
1
i
j
i
1
1
i
N
= −
V
+ ∑
P
×
i
1
j
i
1
1
0
N
= −
T
×
sin ρ H cos ρ
i
i
i
1
i
i
T
=
V cos ρ
+
P cos ρ
i
1
i
j
i
1
1
i
T
=
V
− ∑
P
×
i
1
j
i
1
1
0
T
=
T
×
cos ρ H sin ρ
i
i
i
1
i
i
(
)
0
V
× x −
P
x
− a
= M
1
i
j
i
j
i

H sin ρ

i

cos ρ H sin ρ

i

i

i

i ∑ P sin ρ i j i ∑ P cos ρ 1 j i 1
i
P
sin
ρ
i
j
i
P
cos
ρ
1
j
i
1
i
P
sin
ρ
j
i
1
i
H
cos
ρ
1
i
ρ i
H
1
sin
ρ
1
i
V
1
V
cos
ρ
1
i
V
sin
ρ
1
i

Figura 6.3

Proiectia fortelor de la stanga sectiunii

H cos ρ

sin ρ H cos ρ

Deci:

Eforturi taietoare in sectiunea i:

Deci:

Momentul incovoietor in sectiunea i:

M

  • i = V × x

1

i

  • i (

P j
P
j

x

i

a

j

)

H

  • 1 × y

    • i dar

1

1

3

Deci:

M

i

= M

0

i

H

1

× y

i

Deoarece valorile eforturilor sectionale dintr-o sectiune oarecare depind de marimea unghiului facut de

tangenta la arc in acea sectiune cu directia orizontala si de valoarea ordonatei y i , rezulta ca forma

arcului are o influenta hotaratoare asupra diagramelor de eforturi.

6.2.4 Trasarea diagramei M

Diagrama M a arcului se obtine scazand din diagrama M 0 a grinzii drepte, succesiunea de ordonate y i

masurate pe verticala intre axa arcului si linia reazemelor, multiplicate cu impingerea H 1 . Diferenta se

face astfel incat in cheie momentul sa fie zero.

0 M 3 0 =H 1 f M M arc H 1 y i + -
0
M
3 0 =H 1 f
M
M
arc
H 1 y i
+
-
Figura 6.4 Comparatie intre diagrama M arc cu diagrama M gr asociata

Diagrama M a arcului este cuprinsa intre linia poligonala