Sunteți pe pagina 1din 6

L3 Calculul fiabilităţii previzionale a produselor

a) Aspecte teoretice
Fiabilitatea produselor cu structură în serie (figura 3.1), formate din n elemente
componente, de fiabilităţi R(t)1 … R(t)n, este redusă datorită faptului că defectarea oricărui
element component duce la scoaterea din funcţionare a produsului.

elem. 1 elem.2 elem.n

R(t)1 R(t)2 R(t)n


Fig. 3.1 – Produs cu structură în serie
Fiabilitatea unui astfel de produs este dată de relaţia:
n
RS  R1 R2 ... Rn   Ri , (3.1)
i 1

în care Rs = R(t)S este probabilitatea funcţionării fără defecţiuni a produsului (sistemului)


pentru un anumit timp t, Ri = R(t)i este probabilitatea funcţionării fără defecţiuni a
elementului i în acelaşi timp t şi n reprezintă numărul de elemente ale produsului. Fiabilitatea
produselor (sistemelor) cu structură în paralel (în derivaţie), figura 3.2, este superioară
celor cu structură în serie. R(t)1

elem. 1

R(t)2

elem. 2

R(t)n

elem. n

Fig. 3.2 – Produs cu structură în paralel

MM-L3 Page 1 of 6
Nonfiabilitatea unui produs caracterizat de o schemă de conexiuni funcţionale în paralel ( în
derivaţie) este calculabilă cu relaţia:

t   F t   F t     F t    F t .
n

Fs 1 2 n
i 1
i (3.2)

Defectarea sistemului are loc doar în cazul defectării concomitente a tuturor elementelor puse
în derivaţie. Fiabilitatea sistemului se obţine cu relaţia:

Rs t   1  F s t  , (3.3)

Majoritatea produselor prezintă scheme de conexiuni mixte. Relaţiile funcţionale dintre


componentele produsului sunt dictate de utilitatea produsului. În practică este predominantă
legătura serie, deşi cea de tip derivaţie este mai avantajoasă.

Pornind de la observaţia că legătura de tip derivaţie (paralel) conduce la o fiabilitate crescută a


ansamblului (sistemului) s-a ajuns la legarea voită, în paralel, a unor elemente suplimentare,
denumite elemente redundante. La acestea se apelează în cazul în care un element din
structura unui sistem prezintă fiabilitate scăzută.

Să considerăm o secvenţă de elemente conectate în serie: Ri-1, Ri şi Ri+1, aşa cum se arată în
figura 3.3. Dacă elementul de fiabilitate mică Ri prezintă o potenţială sursă de defectate a
produsului, atunci putem dubla sau tripla elementul cu probleme. În figura 3.3 s-au mai
adăugat încă două elemente de acelaşi fel: Ri’ şi Ri”, montate în paralel cu elementul Ri
tocmai pentru a obţine o creştere considerabilă a fiabilităţii produsului. Este adevărat că astfel
se scumpeşte produsul sau i se măreşte gabaritul, însă câştigul de fiabilitate merită efortul.

Ri-1 Ri Ri+1

Ri’

Ri”

Fig. 3.3 – Redundanţa activă

MM-L3 Page 2 of 6
Rolul elementelor redundante este de a prelua funcţia elementului care se poate defecta cu o
probabilitate relativ mare. Elementele Ri’ şi Ri” se numesc elemente redundante active,
deoarece ele sunt conectate activ în schema de conexiuni, respectiv ele vor funcţiona ori de
câte ori funcţionează produsul, respectiv elementul pe care îl dublează. Elementele redundante
se pot conecta şi într-o altă manieră, aşa cum se arată în figura 3.4.

Ri
Ri-1 Ri+1
Ri ’

Fig. 3.4 – Redundanţa pasivă

În acest caz elementul Ri’ este un element redundant pasiv. El este legat în paralel cu
elementul de fiabilitate redusă Ri, dar este activat prin comutarea legăturii în aşa fel încât
elementul care se defectează iese din schemă şi intră în activitate elementul redundant.
Această schemă permite înlocuirea mai uşoară a elementului defectat, fără să fie nevoie de
întreruperea funcţionării produsului. Utilizarea elementelor redundante se face cu
discernământ, numai după o analiză comparativă a beneficiilor şi costurilor aferente. Soluţia
folosirii de elemente redundante poate fi viabilă în multe cazuri în care se doreşte creşterea
fiabilităţii unor produse, mai ales în cazul când acestea reprezintă sisteme complexe.

b) Exemplu de calcul al fiabilităţii unui produs (sistem) cu


componente a căror fiabilitate este cunoscută
Se consideră sistemul de propulsie de la un autoturism cu tracţiune pe roţile din faţă. Dacă
acest sistem din structura autoturismului nu funcţionează atunci posesorul nu se poate folosi
de autoturism pentru a se deplasa cu acesta acolo unde doreşte. Sistemul de propulsie are o
structură complexă. Pentru analiza lui se impune detalierea structurii şi a conexiunilor
funcţionale dintre componentele structurale. Se poate recurge la o detaliere sumară a acestui
sistem sau la o reprezentare mai elaborată, dusă cu detaliile până la nivel de entităţi (entităţile
fiind componente indivizibile, care nu se pot descompune în elemente mai simple).
Se adoptă un nivel de detaliere mai redus, corespunzător căruia sistemul de propulsie
considerat are schema de conexiuni funcţionale prezentată în figura 3.5.

MM-L3 Page 3 of 6
P R

M A CV

P R

Fig. 3.5 – Schemă de conexiuni funcţionale – sistem propulsie autoturism

Se observă că mişcarea autoturismului survine ca urmare a acţiunii motorului M, ataşat cutiei


de viteze CV prim intermediul unui ambreiaj A. Din cutia de viteze se ramifică mişcarea, care
este transmisă la cele două roţi motrice R prin intermediul mecanismelor planetare P. Se
consideră că la ieşirea din garanţie a autoturismului, fiabilităţile elementelor componente sunt:
RM = 0,98; RA = 0,97; RCV = 0,99; RP = 0,96 şi RR = 0,95. Se doreşte determinarea fiabilităţii
sistemului de propulsie.

Pe baza relaţiei (3.1) se determină fiabilităţile parţiale ale secvenţelor structurale care conţin
componente înseriate:
RM+A+CV = RM  RA  RCV = 0,98  0,97  0,99 = 0,94 (3.4)
RP+R = RP  RR = 0,96  0,95 = 0,91 (3.5)
Se observă că fiabilităţile secvenţelor înseriate sunt mai mici decât cele mai mici valori ale
fiabilităţilor componentelor. Conexiunea în serie conduce la scăderea fiabilităţii sistemului.
Pe baza relaţiilor (3.2) şi (3.3) se obţine:
1- R 2(P+R) = (1 – RP+R)  (1 – RP+R) , de unde: (3.6)
R2(P+R) = 1 - (1 – RP+R)2 = = 1 - (1 – 0,91)2 = 0,99 (3.6)
Se observă că fiabilitatea subsistemului format din cele două ramuri (R+P), conectate
funcţional în paralel, este mai mare decât fiabilităţile elementelor componente. Conexiunea în
paralel conduce la creşterea fiabilităţii sistemului.
Fiabilitatea totală a sistemului va fi:
RT = RM+A+CV+R2(P+R) = RM+A+CV  R2(P+R) = 0,94  0,99 = 0,93 (3.7)
La ieşirea din garanţie probabilitatea de bună funcţionare a sistemului de propulsie al
autoturismului este de 0,93. Aceasta înseamnă că există 93 % şanse să funcţioneze (7% fiind
probabilitatea de a nu funcţiona).

MM-L3 Page 4 of 6
c) Aplicaţii practice

L3.1

Se consideră sistemul funcţional cu elementele componente şi schema de conexiuni


prezentate în figura 3.6. Pe aceeaşi schemă sunt notate şi valorile funcţiei fiabilitate pentru un
timp t cunoscut (care poate fi corespunzător momentului ieşirii produsului din garanţie sau
poate defini un timp semnificativ : 2 ani de funcţionare, de exemplu).
Se cere să se determine fiabilitatea sistemului pe baza fiabilităţii elementelor componente şi
să se interpreteze rezultatul obţinut.

Motor
R(t)=0,98 Motor Motor
R(t)=0,98 R(t)=0,98

Pompa
R(t)=0,96
Pompa Pompa
R(t)=0,96 R(t)=0,96
Racorduri
R(t)=0,96
Racorduri
R(t)=0,96
Garnituri
R(t) = 0,95
Garnituri
R(t) = 0,95

Fig. 3.6 – Schemă de conexiuni funcţionale – sistem acţionare

L3.2

Să se realizeze schema de conexiuni funcţionale pentru un produs real sau imaginar, format
din 10 …15 componente. Se adoptă pentru fiabilitatea fiecărui component o valoare aleatoare
cuprinsă între 0,50 şi 0,99. Să se calculeze fiabilitatea sistemului şi să se propună măsuri de
îmbunătăţire a fiabilităţii sistemului, folosind elemente redundante.
MM-L3 Page 5 of 6
L3.3

Să se determine fiabilitatea previzională a


produsului pentru care schema de conexiuni
R1(t) R3(t)
funcţionale între componente este prezentată în
R5(t)
figura alăturată (fig. 3.7). R2(t) R4(t)

Pentru momentul t, la care se doreşte realizarea


R6(t)
calculului de fiabilitate, se cunosc valorile
fiabilităţilor componentelor, respectiv: Fig. 3.7 – Schemă de conexiuni
funcționale
R1(t) = R3(t) = 0,97; R2(t) = R4(t) = 0,92;
R5(t) = 0,95 şi R6(t) = 0,98.

L3.4

Să se determine fiabilitatea previzională a produsului pentru care schema de conexiuni


funcţionale între componente este prezentată în figura 3.7.

R3(t) R4(t)

R8(t)

R1(t) R2(t) R5(t) R6(t) R10(t)

R9(t)

R7(t)

Fig. 3.7 – Schemă de conexiuni funcţionale

Pentru momentul t, la care se doreşte realizarea calculului de fiabilitate, se cunosc valorile


fiabilităţilor componentelor, care au următoarele valori:
R1(t) = R2(t) = R7(t) = R10(t) = 0,97; R3(t) = R5(t) = 0,92;
R4(t) = R6(t) = R8(t) = R9(t) = 0,94 .

MM-L3 Page 6 of 6