FIABILITATEA DE ALIMENTARE ÎN

ELECTROTEHNOLOGII
 1

CAPITOLUL 1. NOŢIUNILE DE BAZĂ ALE TEORIEI

FIABILITĂŢII ÎN ELECTROENERGETICĂ

§ 1.1. Noţiunile de bază a teoriei fiabilităţii.

Practic toate elementele componente a sistemelor electoenergetice de distribuţie (SEED) se
atârnă către elementele renovabile în procesul de funcţionare. Din această dilemă indicii de
fiabilitate ce caracterizează elementele sistemelor electrice de distribuţie vor fi precăutaţi ca nişte
indici a elementelor renovabile.
Fiabilitatea sistemelor electroenergetice de distribuţie ( SEED) se caracterizează cu
următoarele proprietăţi a sistemului şi elementelor componente aşa cum sunt: siguranţa funcţionării,
durabilitate, reabilitare, capacitatea de stabilitate, maniabilitate, biabilitate, securitate [1 - 4].
Dacă în calitate de indice de apreciere a fiabilităţii de funcţionare a elementelor şi
sistemelor poate servi criteriul integral a durităţii sistemului, apoi la aprecierea eficacitatea
sistemului apare necesitatea de a diferenţia acest indice în duritate de structură şi duritat ea de
funcţionare.
Indicele întâi este creat de constanta bilanţului energetic, al doilea de structura constantă şi
reacţia sistemului la schimbarea unor parametri exteriori. La curent pentru sistemele
electromagnetice concentrate care dispun de un grad înalt de automatizare a proceselor tehnologice
de producere, transport şi distribuire a energiei electrice duritatea de funcţionare este un indice de
bază. Din aceste motive o deosebită atenţie se acordă metodelor de apreciere a structurii şi a
funcţionării elementelor la acţiunea unor factori aliatorii asupra lor.
Sistemele electroenergetice de distribuţie sunt nişte sisteme artificiale destul de voluminoase
şi complicate, care dispun de unele proprietăţi specifice, şi anume:
a) indisolubilitatea producerii, transportului, distribuţiei şi consumului energiei electrice cu
diverse niveluri de fiabilitate şi cerinţe faţă de calitatea ei;
b) metode specifice de calcul a nivelului de fiabilitate;
c) metode specifice de modelare a proceselor ce se petrec în sistemele precăutate la apariţia
stărilor de avarie şi modul de lichidare a lor.
Creşterea monotonă a complexităţii sistemelor de distribuţie (tehnice) şi îndeosebi a celor
electroenergetice şi a elementelor componente aduc la complicarea metodelor de calcul a fiabilităţii
sistemelor precăutate. Dependenţă directă dintre indicii de regim şi nivelul de fiabilitate, influenţa a
unei serii de factori cu legături determinate dintre elementele componente (precăutate), precum şi
influenţa atât determinată cât şi nedeterminată, a unor factori cu caracterisitici aliatorii, asupra
regimurilor de funcţionare şi a fiabilităţii elementelor componente a sistemelor de distribuţie, aduc
la apariţia problemei compatibilităţii metodelor cantitative şi calitative de apreciere şi calcul a
regimurilor şi a nivelului real de fiabilitate, cu scopul de apreciere adecvată a proceselor reale ce au
loc în condiţiile reale de funcţionare.
Răspândirea metodelor de calcul şi apreciere a fiabilităţii elaborate pentru structurile simple
(sistemele conectate în serie ori paralel), când nu se ţine cont de factorii de regim ori se menţin
determinat pentru sistemele compuse, aduc la nişte rezultate care pot fi interpretate şi comentate
destul de incorect şi cu erori seminificative. Realizarea tehnică a rezultatelor de aşa tip este foarte
dificilă de interpretat prin intermediul metodelor contemporane de calcul.
Compatibilitatea metodelor calitative de calcul şi analiză pentru structurile statistice care
deviază în timp poate fi atinsă, folosind metodele aleatorii de calcul la aprecierea calitativă nu
numai a stărilor ce şi a caracteristicilor de funcţionare, folosind caracteristicile integralo -aleatorii şi
 2
cele probabiliste a regimurilor de funcţionare respective, ţinând cont de topologia structuri i
sistemului precăutat şi a nodurilor studiate.
Studierea şi analiza fiabilităţii sistemelor electroenergetice de distribuţie este în legătură
directă cu alegerea metodelor de cercetare şi studiere, care ar da posibilitatea de a obţine unele
rezultate care oglindesc situaţia obiectivă a elementelor în componenţa sistemului electroenergetic.
Cu dezvoltarea sistemelor electroenergnetice şi sporirea însemnîtîţii şi responsabilităţii lor în
economia naţională şi viaţa social - umană a societăţii au adus la crearea a două tendinţe în
dezvoltarea sistemelor electroenergnetice, şi anume:
a) sporirea complexităţii sistemelor şi elementelor componente ce aduc concomitent la
micşorarea indicilor de fiabilitate a lor;
b) sporirea cerinţelor faţă de nivelul de fiabilitate a elementelor componente şi a sistemului
precăutat în întregime.
De nivelul de fiabilitate de alimentare a consumatorilor e necesar de ţinut cont în procesul de
prognozare, construire şi exploatare a sistemelor de distribuţie, reeţind din elementele componente
respective şi graful de conexiune a lor la concret.
Teoria fiabilităţii sistemelor de distribuţie se bazează pe metodele şi fenomenele aleatorii ţi
cele probabiliste-statistice de dezvoltare şi comparative a sistemelor electroenergnetice de
distribuţie. Probabilitatea statistică P(), pentru o perioadă de timp determinată (), reprezintă cu
sine nişte legături statistice create în aşa mod că comportarea sistemului în trecut poate prognoza
modalitatea de comportare a sistemului în viitorul apropiat cu o probabilitate determinată P(), care
reprezintă cu sine o valoare cantitativă a unui parametru ce caracterizează modul de prezentare a
nivelului de fiabilitate în perioada de timp determinată ().
Necesitatea de a cerceta şi studia fiabilitatea sistemelor electroenergetice cu ajutorul
metodelor teoretice în baza datelor restropective despre funcţionarea elementelor componente, şi
astructurelor determinate a grafelor respective înaintează cerinţe sporite faţă de metodele de calcul
elaborate în baza metodelor aleatorii şi a celor matematico-statistice de acumulare şi prelucrare a
datelor statistice inţiale.
Literatura de specialitate a ultimilor ani [5 – 8], a acreditat ideea ca noţiunile de fiabilitate şi
de inginerie a fiabilităţii în electroenergetică au un înţeles foarte larg şi, totodată, se diferenţiază
prin aspecte specifice în raport cu următoare definiţiile, determinate:
Fiabilitatea este o măsură ce se referă la capacitatea unei anumite unităţi (proprietatea
sistemului de a îndeplini funcţiile desemnate cu o probabilitate determinată de către părţile
componente, sau sistemele precăutate să-şi îndeplinească funcţiile pentru care au fost proiectate
fără a se defecta într-o anumită perioadă de timp  ), în condiţii specificate, pentru o anumită
perioadă de timp determinată şi cu un nivel de încredere preventiv determinat.
Ea se notează cu R(t) (“Reliability”) şi se exprimă prin probabilitatea P(t) că funcţia
desemnată să fie îndeplinită în intervalul de timp  al unei anumite perioade de timp determinate
fără ca elementul (unitatea precăutată) să se defecteze.
După cum rezultă din definiţie, fiabilitatea ne dă posibilitatea să determinăm probabilitatea
că în intervalul de timp stabilit  nu se va produce nici o defectare (nici un refuz cu
probabilitatea de refuz Q(t)), care să influenţeze asupra îndepliniri funcţiei determinate – la
nivelul unităţii precăutate.
Acest fenomen nu înseamnă, că părţile redundante n-au voie să se defecteze cu o
probabilitate de refuz determinată Q(t) . Dimpotrivă, ele pot să se defecteze şi-fără întreruperi la
nivelul unităţii considerate, dar cu ajutorul mentenanţei – pot să fie menţinute în funcţie în limitele
 3
stabilite preventiv.
De fiecare dată când se dă o indicaţie numerică a nivelului de fiabili tate – de exemplu R(t)
= 0,9998 trebuie definite simultan atât misiunea încredinţată, cât şi durata misiunii  . În aşa caz
pentru a concretiza stările posibile în care poate să se afle elementele precăutate e necesar să se
indice calitatea elementului respectiv (dacă elementul precăutat) la începutul misiunii precăutate –
este nou, ne folosit, s-au dacă a fost in stare de exploatare, scos în rezervă ori restabilire curentă,
deoarece definiţiile la care ne vom referi, nu fac nici o diferenţiere între elementele noi şi cele
folosite. La scoatere (cădere în pană) cele mai multe elemente a sistemelor electroenergetice sunt
restabilite şi ele continuă să fie exploatate, iar indicii de fiabilitate se consideră asemenea ca la
elementele noi, şi procesul de funcţionare poate fi descris cu ajutorul legelor clasice folosite pentru
elementele noi introduse in funcţionare. A repara un element - înseamnă a înlocui componentele
defectate, căzute în pană cu elemente identice noi.
Cu toate acestea sistemul reparat nu este ca “ nou”, căci componentele care nu s-au
defectat, n – au fost înlocuite. În aşa caz nu putem constata că el e asemenea cu cel vechi, deoarece
o serie din elementele au fost înlocuite. Această diferenţiere între “ ca nou” şi “ ca şi cel vechi”
este destul de importantă, căci funcţia ratei de defectare a componentelor nu este constantă în
timp.
Deoarece ratele de defectare a elementelor componente ale sistemului nu sunt constante în
timp, “ intensitatea de refuz” a defectelor sistemului poate să se schimbe în timp după diferite legi
de distribuţie.
Ingineria fiabilităţii oferă metodele teoretice şi tehnicile practice conform cărora
probabilitatea şi capacitatea părţilor, componentelor, echipamentelor, şi sistemelor de a-şi
îndeplini funcţiile pentru care au fost proiectate şi realizate, pe durate stabilite de timp, în condiţii
precizate şi cu nivele determinate de credibilitate pot fi specificate anticipat, proiectate, testate,
demonstrate inclusiv cele m condiţii minimal necesare pentru care au fost îndeplinite şi condiţiile
de depozitate, ambalate, transportate apoi instalate, puse în funcţiune, monitorizate iar
informaţiile transmise câtre toţi cei implicaţi şi interesaţi în procesul de funcţionare.
Ca urmare a diferenţierilor specifice, conceptul modern de fiabilitate a sistemelor
electroenergetice include două noţiuni şi anume :
-fiabilitatea de sructură - fiabilitatea creată de modul de conexiune şi graful elementelor
componente în sistemul precăutat (la precăutarea căruia nu se ţine cont de regimurile posibile de
funcţionare);
-fiabilitatea de funcţionare - fiabilitatea creată de principiile şi regimurile de funcţionare a
elementelor sistemului precăutat ( indiferent de schemele şi modul de conexiune şi graful
elementelor componente).
Relaţiile dintre aceste noţiuni sunt prezentate conform (fig.1.1):

Fiabilitate

Fiabilitate de funcţionare Fiabilitate de structură

Fiabilitate statică Fiabilitate dinamică

 4

Fig.1.1. Componentele noţiunii de fiabilitate a sistemelor electroenergetice

Fiabilitate de structură (adecvabilitate) reprezintă graful de structură ori capacitatea

sistemului de a asigura alimentarea consumatorilor (sistemul generează, transportă şi distribuie în
punctele de consum o cantitate determinată şi suficientă de energie) cu respectarea restricţiilor
operaţionale.
Adecvabilitatea - reprezintă fiabilitatea de structură a sistemelor.
Fiabilitate de funcţionare ( securitatea) se referă la imunitatea sistemului la perturbaţii şi
cuprinde două aspecte:
- securitatea statică se referă la regimurile permanente, normale şi post avarie;
- securitatea dinamică se referă la regimurile permanente, normale şi post avarie ce
include regimurile de avarie.
Acest mod de definire a fiabilităţii dă posibilitatea ca în aceste noţiuni să fie incluse şi
precăutate şi problemele clasice de stabilitate statică şi dinamică. Lucrarea de faţă, având ca obiect
de studiu sistemele de transport şi distribuţie a energiei electrice, nu abordează însă aceste aspecte,
importante fiind, în context, problemele legate în special de dinamica sarcinii. În lucrare se precaută
problemele legate cu influenţa diferitor factori atât determinaţi cât şi nedeterminaţi asupra
regimurilor de funcţionare şi de defect ale reţelelor, precum şi influenţa fiabilităţii echipamentelor
de comutaţie, etc. Este foarte important de subliniat faptul că majoritatea tehnicilor de evaluare a
fiabilităţii sistemelor electroenergetice sunt în domeniul adecvabilităţii, inclusiv abordările
probabilistice ale regimurilor permanente.

§ 1.2. Zone funcţionale

Tehnicile de bază pentru analiza fiabilităţii (adecvabilităţii) pot fi clasificate în
corespundere cu destinaţia de aplicare a lor. În aşa caz sistemul electroenergetic complet poate fi
deviat în subsisteme ( segmente) independente, care pot funcţiona independent unul faţă de altul,
dar dispun de influenţă directă unul asupra altuia.
Aceste subsisteme ( segmente) sunt prezentate în fîg.l.2 şi au fost denumite ca zone
funcţionale. Studiile de fiabilitate (adecvabilitate) pot fi realizate în mod separat pentru fiecare din
zone funcţionale precăutate, care dispun de indici individuali şi care pot fi determinaţi, folosind
diferiţi indici şi diferite metode calcul respectivi.

Sistemul de generare

Sistemul de transport

Sistemul de distribuţie
 5

Sistemul de alimentare
Sistemul de alimentare

Fig.1.2. Subsistemele funcţionale pentru analiza nivelului de fiabilitate a sistemelor

electroenergeticede distribuţie.

§ 1. 3. Nivele ierarhice pentru studiul fiabilităţii

Sistemele ( zonele) funcţionale din fig.1.2 pot fi combinate pentru a se stabili nivelele
ierarhice pentru studiul fiabilităţii, fîg.1.3. Aceste nivele pot fi, de asemenea, utilizate individual
pentru studiul fiabilităţii (adecvabilităţii) fiecărui subsistem a parte.

Sistemul de
generare - I

Sistemul de
transport - II

Sistemul de
distribuţie – III
Sistemul de
alimentare - IV
Fig.1.3. Nivelele ierarhice posibile în procesul de studii a fiabilităţii sistemelor
electroenergetice

Nivelul ierarhic I include numai subsistemul de generare, nivelul ierarhic-II cuprinde

subsistemele generator şi de transport iar nivelul III cuprinde toate cele trei zone funcţionale.
Studiile la nivelul ierarhic-III nu se pot face fără nu a se ţine cont de stările reale a subsitemelor
ierarhice –I şi II. Studiile la nivelul ierarhic-IV nu se pot face fără nu a se ţine cont de stările reale a
subsitemelor ierarhice –I,II şi III.
Acest fenomen este destul de compus datorită enormelor dificultăţi practice ce pot apărea
în procesul de analiză ce are necesitatea de a cuprinde întregul sistem electroenergetic precăutat în
procesul de studii complete de fiabilitate.
Ca urmare, analiza poate fi efectuată numai la nivelul ierarhic –III (în zona subsistemului de
distribuţie) ale cărui puncte diacoptice de intrare sunt echivalente (de legătură cu sistemul) şi pot fi
considerate absolut fiabile în orice moment de timp t preventiv determinat.
In cele ce urmează, cu excepţia capitolului-2, în care se efectuează o clasificare exhaustivă a
criteriilor de fiabilitate, referirile vor fi, în special, la subsistemele de transport şi a celor de
distribuţie a energiei electrice.
 6
§ 1.4. Criteriile de fiabilitate

Determinarea nivelului optim de fiabilitate este o problemă de raţionament şi de optimizare

ţinând cont de o serie de factori atât determinaţi cât şi nedeterminaţi, care pot influenţa atât asupra
fiabilităţii de structură a grafelor sistemului, cât şi a fiabilităţii de funcţionare a elementelor
componente a sistemelor de transport şi a celor de distribuţie a energiei electrice. Folosirea cât mai
largă a energiei electrice în diverse domenii umane a societăţii aduce la sporirea rolului şi
însemnătăţii sistemelor electroenergetice în viaţa umană şi au creat nişte particularităţi diametral
opuse care apar în procesul de dezvoltare a sistemelor electroenergetice şi studiu a nivelului de
fiabilitate a subsitemelor de transport şi distribuţie a energiei electrice şi anume:

- sistemele şi subsitemele electroenergetice dispun de o dinamica de dezvoltare destul de

înaltă comparativ cu toate sistemele tehnice independente – acest fenomen ne indică însemnătatea
sistemelor date în societatea umană, şi a nivelului de fiabilitate minimal necesar (mai ales în lumina
evenementelor de refuz şi descompunere a sistemelor electroenergetice ce includ toate trei ierarhii
desemnate atât în SUA cât şi în Marea Britanie în anul 2003);

- sporirea domeniilor de folosire a energiei electrice în diverse domenii umane înaintează cerinţe
sporite faţă de nivelul de fiabilitate minimal necesar a ansamblului de subsisteme desemnate mai
sus şi principiile de optimizare a lor;

- folosirea pe larg a echipamentelor noi, destul de compuse ce se folosesc în procesul de

producere, transport şi distribuţie a energiei electrice aduce la complexarea sistemelor
electroenergetice în întregime ce îngrlează fenomenul de elaborare a unor decizii optime din punct
de vedere a fiabilităţii sistemului precăutat.

Determinarea soluţiilor optime a problemelor fiabilităţii atât de structură cât şi de funcţionare a

sistemelor electroenergetice (ţinând cont de o serie de factori atât determinaţi cât şi ne determinaţi
ce au o influenţă directă asupra nivelului de fiabilitate de funcţionare a elementelor componente)
devine o problemă multifactorială şi a trezit un viu interes în diferite aspecte de cercetare şi
dezvoltare.

De exemplu, în Federaţia Rusă criterii le de fiabilitate a sistemelor de transport şi

distribuţie a energiei electrice sunt sub influenţa unor criterii care nu totdeauna pot fi supuse
cerniţilor tehnice ce sunt supuse şi unor cerinţe tactice şi strategice, deoarece toţi consumatorii sunt
deviaţi în categorii cu diferite cerinţe faţă de nivelul de fiabilitate de alimentare cu energie electrică.

În Statele Unite criteriile de fiabilitate trebuie să se adapteze circumstanţelor viitoare sub

presiunea a două tendinţe opuse:
- pe de o parte, o tendinţă către creşterea calităţii serviciului, consecinţă directă a penetrării
electricităţii în foarte diferite sectoare de utilizare şi, deci, a creşterii dependentei de această formă
de energie;
- pe de altă parte, o tendinţă către o relaxare a "cererii" de fiabilitate justificată de costul sau
în contextul social şi economic actual caracterizat de creşterea costului combustibiliior,
 7
indisponibilitatea capitalurilor, opoziţia unei părţi a populaţiei la construcţia unor noi centrale
electrice cu tehnologii diverse şi linii precum şi de restricţii ecologice şi ca urmare ( avariile ce au
avut loc în ultimul timp –anul2003).
Deciziile luate vor trebui să fie bazate pe atitudinea consumatorilor faţă de aşa evenimente,
ţinând cont de faptul că energia se livrează pentru consumatori şi înţelegerea comportamentului şi
pentru nivelul de fiabilitate minimal necesar se achită doar benificiarul.
Un studiu început în Marea Britanie are drept scop de a determina dacă o modificare a
calităţii serviciului poate avea influenţă asupra cererii de energie prin intermediul tarifelor multiple
asupra energiei livrate.
Pentru multe ţări, alegerea criteriilor de fiabilitate se bazează pe analiza fiabilităţii
sistemului electroenergetic în trecut.
Este cazul Germaniei pentru alegerea criteriului N-l, al Australiei care a ales criteriile pentru
sistemul de generare printr-un exerciţiu de simulare retrospectivă, aplicând criteriile analizate unor
situaţii anterioare, al Chinei pentru studiul stabilităţii, al Africii de Sud care a determinat cazurile
restrictive ce urmau a fi supuse analizei prin referire la situaţiile dificile care apăruseră anterior, al
Irlandei, Olandei şi Norvegiei.

O serie de ţări şi-au modificat criteriile. Aceasta constă, în primul rând, în modificarea
cerinţelor iniţiale şi în acest context schimbarea tipului de criteriu care să convină asigurării
continuităţii serviciului la nivelul determinat, aşa cum a făcut Brazilia, care a înlocuit criteriile
deterministe cu cele probabilistice.
Se poate de menţionat, de asemenea, de o schimbare a valorilor normate în cadrul aceluiaşi
criteriu. Este cazul Irlandei, care a apropiat de normele internaţionale criteriile sale relativ la parcul
de elemente (din care este creat sistemul propriu, unităţi generatoare), sau al Belgiei, care a adoptat
criteriile sale de fiabilitate a sistemului de generare mai flexibile, sub presiunea restricţiilor
economice.
Alegerea criteriilor de fiabilitate are, evident, efect asupra volumului energiei livrate,
numărului şi stărilor instalaţiilor de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice, precum
dispune de o influenţă directă şi asupra structurii sistemului în întregime şi a subsistemelor
componente în parte. Astfel, în Africa de Sud, dezvoltarea reţelei de transport va include linii de
800 sau de 400 kV depinzând de criteriul care va fi utilizat: N-l, respectiv N-2.. E necesar de
menţionat, că totuşi nivelul de fiabilitate (securitate) absolut aşteptat este dificil de calculat cu
precizie datorită diverselor aproximări admise de modelele de calcul şi incertitudinii datelor
referitoare la sarcini şi, în special, la disponibilităţi minimal necesare pentru îndeplinirea funcţiilor
desemnate.

1.4.1. Criterii relativ la regimurile permanente utilizate pentru evaluarea

fiabilităţii reţelei (tabelul 1.1, anexa 1)

Dacă în procesul de calcul se ţine cont şi de reţeqaua respectivă, apoi faţă de situaţia
analizei numai a sistemului generator, are două consecinţe care complică mult calculele:
- problema, care nu avea în cazul sistemului generator nici o dimensiune spaţială (nod unic),
devine una cu două dimensiuni pentru că reţeaua este dispersată pe teritoriu;
- apare necesitatea de a introduce relaţiile de bază ale electrotehnicii, care exprimă legile
fundamentale ale circuitelor electrice (legile lui Kirchhoff) cu ajutorul cărora se pot calcula fluxele
 8
de puteri active, reactive şi cele aparente, precum şi tensiunile respective.
Calculul indicatorilor probabilistici de fiabilitate necesită cunoaşterea, pe baze statistice, a
fiabilităţii elementelor de reţea, datele statistice nefiind cunoscute în toate ţările. In afară de aceasta,
în ţările cu densitate mare a reţelelor, fiabilitatea sporită a numeroaselor linii conduce la o
probabilitate de defectare foarte mică în fiecare nod şi, ca urmare, noţiunea de speranţă matematică
traduce incorect consecinţele defectărilor care au un caracter excepţional. In sfârşit, procedeele
analitice sunt în general, puţin satisfăcătoare:
- durata timpul de calcul (Δτ) devine aproximativ, făcându-le aplicabile numai pentru reţele
cu lungimi relativ mici.
Aceste consideraţii explică de ce majoritatea ţărilor utilizează criterii deterministe pentru
estimarea fiabilităţii reţelelor indiferent de tipul lor (de transport ori distribuţie).

1.4.2 Criterii deterministe

Pentru a folosi criteriile deterministe a indicilor de fiabilitate procedura de determinare şi

folosire respectivă poate fi deviată în modul următor:
a) alegerea unui sau a câtorva variante de bază, care aprioric sunt considerate destul de dificile;
- această determinare sare la bază rezultate experimentale de exploatare determinate în tr–o
perioadă de timp destul de îndelungată ce se bazează pe experienţa acumulată în procesul de
proiectare şi exploatare a obiectelor de aşa tip. Variantele (de bază) precăutate pot devia între ele
prin configuraţa grafele reţelelor precăutate, elementele componente, nivelul sarcini - producerii,
transportului şi distribuţiei de energie ;
b) analiza, în fiecare caz, a unei serii de variante posibile de fenomene (incidente) ce pot avea
loc în procesul de funcţionare (de producere, transport şi distribuţie a energiei livrate benificiarilor)
şi examinarea modului de comportare a sistemului din diferite puncte de vedere:
- încadrarea in limitele admise a fluxelor de circulaţie a puterilor respective;
- încadrarea in limitele admise a pierderilor de tensiune în reţelele respective;
a) limite termice combinate cu limite de stabilitate (admit circulaţii mai mari - pentru
transformatoare circa 120% din puterea maximal posibilă numai pentru o serie de transformatoare
cu nivelul de tensiune U N- 330 kV şi o perioadă de timp determinată );
b) limite termice combinate cu limite de stabilitate (în cazul când se poate de admis în mod
general S=110%, ori S=115% din puterea maximal posibilă pentru transformatoare la tensiuea U N-
750 kV ) ; â
c) limite termice combinate cu limite de stabilitate (până la 120% din puterea maximal
posibilă pentru transformatoare pentru o perioadă de timp Δτ =20 minute pentru linii aeriene, până
la 120%, din puterea maximal posibilă de lungă durată sau până la 140% din puterea maximal
posibilă timp de Δτ=20 minute pentrutoate tipurile de transformatoare );
d) într-o serie de ţări ( Franţa; Rusia,Canada etc) valorile determinate depind şi de anotimp;
-menţinerea în nodurile reţelei a limitilor admise de tensiuni U;
în lipsa unor valori precise ale acestor valori, în diverse ţări, se poate aprecia că ele sunt in
banda 92.5% ≤ U; ≤ 107,5 % din valoarea nominală Un a reţelei precăutate , ceia ce corespunde
variaţiei U = 7.5% din valoarea nominală Un.
O serie de ţări utilizează procedee şi criterii diferite, în funcţie de zona sau de funcţionarea
reţelei examinate, aşa doar:
 9
- Russia diferenţiază sistemul şi reţelele respective pe zone reeşind din nivelul de tensiune a
reţeleli de interconexiune, fiecare reţea şi pstaţie de transformatoare alimentează o zonă a
consumatorilor determinată (de cel puţin 750 MW). In caz de incident şi deconectare a zonelor
respective, alimentarea fiecărei zone trebuie să poată fi asigurată, după intervale de timp
prestabilite, prin modificarea grafului de reţea şi a sarcinii minimal necesare pentru zona dată
(producţiei zonei), duratele de deconectare a zonelor cu o putre instalată de 300 MW sau mai mult
practic sunt nule Δτ →0 , valoarea lor fiind eşalonată astfel încât variaţiile de tensiuni în noduri să
fie acceptabile după criterii economice;
- Ucraina diferenţiază sistemul şi reţelele respective pe zone reeşind din nivelul de tensiune
a reţeleli de interconexiune, fiecare reţea şi pstaţie de transformatoare alimentează o zonă a
consumatorilor determinată (de cel puţin 750 MW). In caz de incident şi deconectare a zonelor
respective, alimentarea fiecărei zone trebuie să poată fi asigurată, după intervale de timp
prestabilite, prin modificarea grafului de reţea şi a sarcinii minimal necesare pentru zona dată
(producţiei zonei), duratele de deconectare a zonelor cu o putre instalată de 300 MW sau mai mult
practic sunt nule Δτ →0 , valoarea lor fiind eşalonată astfel încât variaţiile de tensiuni în noduri să
fie acceptabile după criterii economice;
- Australia particularizează criteriile si ipotezele asupra sarcinii în funcţie de rolul
diverselor elemente de reţea (evacuarea puterii centralelor, interconexiune sau alimentarea directă a
consumatorilor);
- Olanda utilizează criterii particulare pentru asigurarea continuităţii alimentării,
economicitatea producţiei şi posibilitatea folosirii rezervelor, toate acestea pentru două nivele
maxime ale sarcinilor totale în regimul precăutat;
- Marea. Britanie examinează reţeaua pe zone - în reţeaua de interconexiune, fiecare zonă
alimentează o sarcină determinată (de cel puţin 1500 MW). In caz de incident alimentarea fiecărei
zone trebuie să poată fi asigurată, după intervale de timp prestabilite, prin modificarea grafului de
reţea şi a producţiei zonei, aceşti timpi fiind zero pentru zonele cu 300 MW sau mai mult, valoarea
lor fiind eşalonată astfel încât variaţiile de tensiuni în noduri să fie accepta -bile după criterii
economice.
Unele ţări utilizează criterii locale mai dure sau mai suple, aşa cum rezultă din tabelul 1.2,
anexa 1 [5]
1.4.3. Criterii probabilistice

Utilizarea modelelor şi criteriilor probabilistice pentru reţele tinde să se generalizeze în

viitor. Mai multe ţări (Brazilia, Cehia şi Slovacia, Rusia, Ucraina, etc) dispun de astfel de modele
operaţionale de dirijare pe termen scurt, cum este divierea de reţea în zone, după nivelul de
tensiuni, după criterii geografice sau în nodurile (staţiile) componente care deservesc reţeaua dată,
în funcţie de obiectul de studiu. Puterile injectate sau cerute sunt preventiv presupuse cunoscute şi
se calculează diverşi indici probabilistici de securitate dinamică de cele mai dese ori.

Drept exemple, pot servi , pentru reţelele de transport – 220-750kV, energia nelivrată
admisă este de 0.5xl0-4 u.c., în medie, cu un maximum de l.0xl0-4 u.c. în fiecare nod, cu valori mai
dure pentru unele noduri particulare cu o destinaţie specială.

§ 1. 5. Principiile de determinare a indicilor de fiabilitate a

sistemelor compuse multifuncţinale.
 10

Indicii de fiabilitate a sistemelor compuse pot fi determinaţi în baza comparării indicilor

calităţii de funcţionare ori prin compararea efectului final a sistemului real cu un sistem identic
ideal (sistem ideal – sistem care nu dispune de refuzuri).
Indicii de fiabilitate daţi trebuie să oglindească stabilitatea calităţii de funcţionare a
sistemului precăutat în procesul de îndeplinire a funcţiilor conform cerinţelor tehnice desemnate.
Pentru a determina indicii de fiabilitate e necesar ca faţă de sistemul precăutat să fie
desemnate funcţiile, problemele şi scopurile ce se înaintează faţă de sistemul precăutat.
Funcţii ce stau în faţa sistemului e necesar să fie determinate şi numerotate (j=1,2,3…m,
unde m – numărul total de probleme).
Ordinea de numerotaţie a problemelor este arbitrară, în ordinea însemnătăţilor lor. La
elaborarea modelului matematic care ar oglindi procesul de funcţionare a sistemului precăutat e
necesar să se ţină cont de următoarele momente:
a)Sistemele compuse e necesar de transformat în sisteme echivalente folosind în acest scop
diacoptica sistemelor compuse (fiecărui subsistem obţinut i se conferă un număr (i=1,2,3,…n, unde
n- este numărul subsistemelor independente). Ordinea de descompunere se determină din
specificăţile sistemului precăutat.
b)Starea fiecărui element i al sistemului precăutat se descrie cu funcţia corespunzătoare:
Xi (t) = 1, dacă elementul i se află în stare de funcţionare.
0, dacă elementul i se află în stare de avarie.
c)Necesitatea în îndeplinirea fiecărei funcţii j se descrie cu funcţia:

Yj (t) =  1 – dacă apare necesitatea îndeplinirii funcţiei j;

 0 – dacă nu este necesitatea îndeplinirii problemei j. (A)
d)starea sistemului precăutat poate fi descrisă cu ajutorul unei funcţii vectoriale sub forma:
X i t 
X n t 
Z t   (1.1)
Yi t 
X m t 

Schimbarea în timp a vectorului Z (t) serveşte drept model matematic de funcţionare a

sistemului precăutat.
Numărul componentelor vectorului Z(t) se stabileşte reeşind din regimurile posibile de
funcţionare a sistemului şi numărul parametrilor minimal necesar ce influenţează asupra calităţii de
funcţionare a sistemului dat.
Pentru sistemele monofuncţionale ecuaţia de tip (1.1) capătă forma:

X i t 
X t 
Z t   2 (1.2)
X n t 
Y1 t 

Pentru determinarea indicilor de fiabilitate pentru cazurile particulare e necesar să

determinăm indicii calităţii de funcţionare şi efectul final al sistemului precăutat.
 11
Indicii calităţii de funcţionare dau posibilitatea de a efectua aprecierea momentană a
sistemului precăutat, iar după efectul final poate fi îndeplinită aprecierea funcţionării sistemului în
intervalul de timp determinat (). În aşa mod pot fi obţinuţi indicii momentani şi cei de interval (pe
o perioadă de timp ) ce caracterizează fiabilitatea sistemului precăutat.
Pentru a determina indicii de calitate de funcţionare a sistemului în perioada  e necesar să
se determine caracteristica calităţii de funcţionare, care poate avea forma:
2() = [Z(t)] (1.3)

Ecuaţia (1.3) reprezintă funcţia vectorului Z(t). Din expresia (1.3) reesă că funcţia 2 () se
schimbă în timp concomitent cu schimbarea vectorului Z(t), poartă un caracter aleatoriu, apoi
indicele calităţii funcţionării sistemului se poate de determinat ca valoarea aleatorie a funcţiei 2
() în momentul de timp (), care se determină din expresia (1.4).
 () = M Z () (1.4)

Fiecărei valori a funcţiei aleatorii 2 () îi corespunde o valoare determinată cu un efect

determinat 2[a,b] ca rezultat al exploatării sistemului precăutat în intervalul de timp a    b.
Indicii efectului final de ieşire a sistemului în intervalul de timp a    b se determină ca
valoarea speranţei matematice a funcţiei aliatorii a efectivului de ieşire a funcţiei 2[a,b], care se
determină din expresia 1.5.

2[a,b] = M 2 [a,b] (1.5)

Analog pot fi determinaţi şi indicii calităţii de funcţionare şi a efectivului final a sistemului

ideal (absolut fără refuzuri) cu care se aseamănă sistemul real precăutat. Drept valoare momentană
ce caracterizează procesul de funcţionare a sistemului ideal poate servi funcţia aleatorie a calităţii de
funcţionare, care poate descrisă prin expresia (1.6)
2(t) = [Z0(t)] (1.6)

Pentru sistemul ideal [Z0(t)] la care în orice moment de timp (t) elementele se află în starea
normală de funcţionare şi pot fi prezentate prin expresia (1.7)

1
.
Z 0 t   (1.7)
1
Y1 t 

În orice stare a sistemului ideal [Z0(t)] toate componentele se descriu reeşind din starea
elementelor egală cu o unitate.
Drept indice de calitate de funcţionare a sistemului ideal în momentul de timp dat () poate
servi convenţional speranţa matematică a funcţiei aleatorii 0(t), în starea normală de funcţionare a
sistemului Z0(t), şi se reprezintă prin expresia (1.8)
0(t) = M[2(t)/Z0(t)] (1.8)
 12
Analog în calitate de indici ai efectului final de funcţionare a sistemului ideal [Z0(t)] în
intervalul de timp a    b pot servi valorile convenţionale a speranţei matematice a efectivului
final la exploatarea sistemului ţinând cont că în orice moment de timp a    b iar toate elementele
sistemului Z0(t) se află în stare normală de funcţionare în intervalul de timp 0[a,b], care poate fi
determinată din expresia (1.9)
0[a,b] = M[2[a,b]/Z0(t)]; a    b (1.9)

Indicii momentani de fiabilitate a sistemelor compuse se determină ca raportul dintre indicii

de calitate de funcţionare a sistemului real şi cel ideal.
Indicii intermediari a sistemelor compuse pot fi determinaţi ca:
a)raportul indicilor finali a sistemului real şi cel ideal de funcţionare<
b)determinarea valorii medii a indicilor momentani de fiabilitate în intervalul de timp
a    b.
Pentru sistemele compuse se recomandă de folosit trei tipuri de indici şi anume:
a)indicii de fiabilitate determinaţi din comparare nemijlocită a calităţii de funcţionare a
sistemului real şi cel ideal.
b)indicii de fiabilitate, determinaţi ca caracteristice probabiliste de un nivel determinat, ori
eficacitatea de funcţionare a sistemului precăutat.
c)indicii de fiabilitate suplimentari care se determină ca nişte valori vectoriale caracterizează
diferite stări suplimentare a eficacităţii de funcţionare a sistemului studiat.
Drept indici de fiabilitate de tip a în momentul de funcţionare (t) se determină din expresia
(1.10)

R (t) =  (t)/0(t) (1.10)

Efectul mediu al sistemului în intervalul de timp a  t  b se determină din expresia (1.11).

r[a,b] =  [a,b]/0[a,b] (1.11)

Indicele integral aleatoriu ce caracterizează calitatea funcţionare a sistemului în intervalul de

timp a  t  b se determină din expresia (1.12)
b
 [a,b] =  R t dW t 
a

Indicele dat exprimă valoarea medie a funcţiei fiabilităţii R() în intervalul de timp a   b.
Cu ajutorul unei funcţii de însemnătate W(t).
În caz particular dacă funcţia de însemnătate W(t) t, atunci indicele de calitate a funcţiei
de fiabilitate [a,b] capătă dimensiunile de timp.
Indicii suplimentari ce caraterizează fiabilitatea sistemului:
a)coieficientul de stare (alfa-procut) K(t);
b) probabilitate de refuz (alfa-revuz) în intervalul precăutat Q[a,b];
c) probabilitatea de funcţionare (alfa-procent) în intervalul de timp [a,b]; P[a,b].
d) durata medie de funcţionare T1[a,b].
e) durata medie de funcţionare până la primul refuz T1.
 13
Indicii de fiabilitate de treapta a doua (indicii vectoriali) care se bazează pe modul de alegere
a indicilor de fiabilitate suplimentari pentru diferite valori a indicelui  = (1, 2… n).

Ca exemplu:
 K t 
K t    1 -coieficientu de stare (1.13)
Kn t 
 Q a, b
Q a, b   1 (1.14)
Qn a, b
 P a, b
P a, b   1 (1.15)
Pn a, b
 T a, b
T a, b   1 (1.16)
Tn a, b
 T1
T1  11 (1.17)
Tn
Indicii de fiabilitate a sistemelor multifuncţionale se determină reeşind din următoarele:
- se determină indicii de fiabilitate faţă de modul de îndeplinire a fiecărei funcţii în parte, la
fel ca şi pentru funcţiile monofuncţionale.
Indicii vectoriali de fiabilitate a sistemelor multifuncţionale se determină ca un set de indici
de fiabilitate a funcţiilor monofuncţionale, pentru fiecare problemă în parte şi se produce medierea
indicelui dat reeşind din fiabilitatea de îndeplinire a lui conform expresiei (1.18)
C H  C2 H 2  C3 H 3  ...  Cn H n
H= 1 1 (1.18)
C1  C2  C3  ...  Cm
unde: C1; C2…Cn – indicii de însemnătate a problemei precăutate;
H1; H2,…Hn – indicii de fiabilitate de îndeplinire a problemelor precăutate.

§ 1.6. Modelul matematic de funcţionare al sistemului

compus mutifuncţional şi caracteristicele lui.
La aprecierea stărilor elementelor componente a sistemelor tehnice compuse reesă din
presupunerea, că elementele precăutate pot avea două stări:
a) starea normală de funcţionare;
b)starea de refuz (avarie).
La analiza modulului de funcţionare, ori aprecierea nivelului de fiabilitate, reeşim din
presupunerea că dacă elementul precăutat îşi îndeplineşte funcţiile în perioada de timp determinată
[a,b] fiind în stare de funcţionare, apoi funcţiile prestate acest element le îndeplineşte complet.
Noţiunile prezentate mai sus sunt posibile pentru elementele simple, dar pentru sistemele tehnice
compuse tratarea problemei fiabilităţii de funcţionare în modulul dat este insuficientă.
Pentru sistemele tehnice compuse dese ori e caracteristic stare, că toate elementele
componente sunt în stare de funcţionare iar sistemul nu poate îndeplini funcţiile desemnate la 100%
din cauza unor proprietăţi a sistemului, care nu depind de stările elementelor componente ci de
sistem în întregime şi modul de desăvârşire a lui, acţiunea mediului ambiant ori a diverselor stări
exterioare.
 14
Ca exemplu în sistemele electroenergetice modul de funcţionare a echipamentelor de
protecţie depinde de valoarea şi durata impulsurilor ce acţionează asupra elementelor de lucru a
acestor echipamente.
În sistemele tehnice contemporane dese ori elementele de bază sunt rezervate prin conexiuni
paralele în structura sistemului, din această cauză refuzurile unor elemente nu pot aduce la refuzul
sistemului în întregime, ce doar la schimbarea calităţii de funcţionare a sistemului precăutat.
Ca exemplu poate servi deconectarea unor reţele aeriene de transport a energiei electrice, pot
aduce la schimbarea regimurilor de funcţionare a celorlalte reţele, dar nici de cum la refuzul
sistemului în întregime.
Sistemele tehnice contemporane compuse pot fi studiate nu ca nişte sisteme cu creştere
cantitativă a elementelor componente, ce ca sisteme cu calităţi noi, proprietăţile cărora trebuiesc
studiate, pentru a obţine răspuns la problemele puse în discuţie.
a. Principiile de elaborare a modelelor matematice .
Principiile de elaborare a modelelor matematice sunt descrise [5,6,10].
Principiile de exploatare a oricărui element ori sistem prezintă cu sine o serie de stări
consecutive ce conţin toate etapele de existenţă a elementului precăutat (confecţionarea, păstrarea,
exploatarea, profilactica, reparaţia etc.).
În orice perioadă de timp () starea sistemului precăutat poate fi descrisă cu ajutorul
vectorului aleatoriu.
Z1  
Z    Zi   (1.19)
Z n  
unde: N – numărul de componente (indici) a vectorului Z().
Componentele Zk() (k = 1,2,…N) a vectorului Z() pot fi valorile parametrilor sistemului
precăutat şi pot căpăta diferite valori pe axa numerelor reale. Parţial valorile Zk() pot caracteriza
stările elementelor componente a sistemului compus, ori parametrii proceselor ce au loc în sistemul
precăutat, ori pot indica regimurile posibile de funcţionare, ori necesitatea de a îndeplini unele
condiţii determinate ulterior care trebuie să le îndeplinească sistemul precăutat.
Vectorul aleatoriu Z() se caracterizează cu distribuţia probabilităţilor de tip (1.19)
Funcţia de tip (Z1, Z2,…,Zn; ), din expresia (1.19) prezintă probabilitatea de îndeplinire a
inegalităţi lor de tip (1.20).

Z1()  Z1; Z2 ()  ZL; … ZN()  ZN (1.20)

Evaluarea sistemului în timp se descrie cu vectorul aleatoriu Z(), care descrie modul de
schimb a sistemului în timp () în procesul de exploatare (funcţionare).
Mulţimea multimeră a valorilor posibile a vectorului aleatoriu Z() alcătuiesc spaţiul stărilor
posibile Z a sistemului precăutat.
În orice stare a spaţiului posibil Z sistemul precăutat poate îndeplini funcţiile desemnate
cu un nivel minim determinat de calitate, care depinde de starea sistemului precăutat. Aprecierea
cantitativă a calităţii de funcţionare a sistemului în orice moment de timp este funcţie de starea
vectorului Z () în momentul precăutat.
Funcţia care descrie starea vectorului aleatoriu Z() în momentul de timp dat se numeşte
funcţia calităţii de funcţionare a sistemului şi poate fi prezentată prin expresia (1.21)
2 () = [Z()] (1.21)
 15

Deoarece modul de schimb a stărilor vectorului Z() poartă un caracter aleatoriu în timp,
apoi procesul de schimb a stărilor  [Z()] ce descrie modul de schimb a caracteristicilor calităţii de
funcţionare z(), din cauza schimbului stării Z() poartă un caracter aleatoriu.
Procesul aleatoriu  [Z()] poate fi analizat din mai multe părţi şi anume:
a)ca rezultat al mulţimii posibile a funcţiilor ce descrie starea 2(), care indică modul de
schimb a caracteristicelor calităţii sistemului la schimbarea stărilor posibile a vectorului aleatoriu
Z(t) în perioada posibilă de exploatare a sistemului precăutat.
b) ca mulţimea valorilor aleatorii a funcţiei calităţii posibile [Z()], care depind de
valoarea (), ca mulţimea stărilor [Z()] a tuturor stărilor posibile ce caracterizează calitatea de
funcţionare a sistemului precăutat 2(), în diverse perioade () de exploatare.
Procesul aleatoriu [Z()] este modelul matematic de funcţionare a sistemului tehnic
compus şi se numeşte proces de funcţionare a sistemului precăutat.

b. Aprecierea procesului de funcţionare a sistemelor

compuse multifuncţionale.
Orice sistem tehnic compus poate fi precăutat ca un sistem compus dintr-o serie de elemente
cu o destinaţie determinată pentru a rezolva o serie de probleme la concret. Dacă sunt determinate
scopurile sistemului, apoi se poate de tratat problema de apreciere a calităţii de funcţionare, mai
bine zis problema calităţii de îndeplinire a problemelor puse în faţa sistemului precăutat.
Să precăutăm principiile de apreciere a procesului de funcţionare a sistemelor
monofuncţionale.
Dacă este determinat scopul sistemului precăutat, apoi pentru fiecare stare a lui Z() se poate
de determinat unele caracteristici a calităţii de funcţionare 2() a sistemului în starea dată.
Caracteristica dată depinde de starea sistemului precăutat şi poate prezenta sub formă
numerică proprietatea de adaptare a sistemului precăutat pentru a îndeplini funcţiile ei în starea dată
şi poate servi drept caracteristică momentană de funcţionare a sistemului precăutat.
Indice al calităţii de funcţionare a sistemului în aşa caz în momentul de timp (), poate servi
valoarea aleatorie a funcţiei Z(), ca valoare medie a mulţimii stărilor posibile a procesului
aleatoriu  [Z()], în momentul de timp ( ), care se descrie prin ecuaţia (1.22)
 () = M2() = M[Z()] (1.22)
Procesul aleatoriu [Z()] poate fi precăutat ca mulţimea de realizare, ca mulţimea posibilă
a funcţiei 2(). Fiecărei stări a funcţiei 2() în intervalul de timp a    b îi corespunde o
valoare numerică determinată 2[a,b] – ce prezintă eficacitatea de funcţionare a sistemului în
perioada dată. Indicele dat numeric apreciază calitatea şi modalitatea de îndeplinire a funcţiilor şi de
rezolvare a problemelor puse în faţa sistemului în intervalul de timp determinat a    b, cu
condiţia ca să precăutăm realizarea determinată a procesului de funcţionare a sistemului şi poate fi
determinat ca efectul de eficacitate a sistemului precăutat.
Prin urmare efectul de eficacitate de funcţionare a sistemului precăutat 2[a,b] în intervalul
de timp dat a    b poate fi precăutat ca rezultat al funcţionării sistemului în intervalul de timp
dat.

Z [a,b] = 2 (), a    b (1.23)

 16
Din cele descrise reesă că în calitate de indice al eficacităţii de funcţionare a sistemului în
intervalul de timp a    b poate servi valoarea matematică a sistemului precăutat; care se
determină din expresia (1.24).

[a,b] = M 2[a,b] = M Z(), a    b (1.24)

Indicele dat poate servi drept valoare medie a efectului final a sistemului precăutat, valoare
medie a valorilor şi stărilor de funcţionare posibile prevăzute.
Drept valoare momentană de funcţionare a sistemului tehnic compus poate servi indicele
calităţii de funcţionare () – valoarea medie a mulţimilor precăutate a proceselor aleatorii posibile
 [Z(t)]- în momentul de timp ().
Aprecierea procesului de funcţionare în intervalul de timp determinat [a,b] poate servi
valoarea medie a sistemului [a,b] în perioada de timp determinată
a  t  b, valoarea medie a mulţimilor indicilor în procesul aleatoriu  [Z()] în intervalul de timp a
   b.
De cele mai dese ori valoarea medie a efectului sistemului [a,b] poate fi exprimată prin
calitatea de funcţionare a sistemului (). Acest fenomen e posibil, dacă forma de prezentare a
funcţionalului  permite de a exprima valoarea medie a mulţimii de realizare a modului de
apreciere în intervalul dat [a,b] a procesului de funcţionare la etapa dată în intervalul de timp
determinat a    b a valorii momentane de funcţionare  ().
Procesul de mediere a valorilor posibile se efectuiază prin intermediul funcţiei de apreciere
W(), care ar indica şi descrie însemnătatea sistemului în timp, conform expresiei (1.25)
b
[a,b] =    dW   (1.25)
a

Dacă calitatea funcţionare a sistemului se apreciază cu capacitatea de producere, apoi în

calitate de funcţie de apreciere poate servi durata de funcţionare şi poate fi exprimată prin expresia
(1.26)
W() =  (1.26)
Indicii calităţii şi eficacităţii de funcţionare se determină reeşind din destinaţiile sistemului
precăutat şi urmările refuzurilor lor.
Modul de alegere a acestor indici reprezintă cu sine stadia finală de determinare a sarcinilor
şi scopurilor sistemului precăutat.
Pentru diverse sisteme tehnice indicii ce caracterizează calitatea şi eficacitatea de
funcţionare pot avea diverse forme, şi diverse unităţi de măsură.
E necesar că pentru fiecare sistem tehnic concret caracteristica calităţii de funcţionare 2() în orice
stare trebuie să se măsoare cu unităţi de măsură identice (de cele mai dese ori aşa valori trebuie să
fie convenţionale pentru a da posibilitate de a le suma).
Numai în aşa caz se poate de apelat cu aşa valori cum sunt valorile aliatorii a speranţei
matematice M2() prezentate din expresia (1.27).
[a,b] = M 2[a,b] = M Z(), a    b (1.27).

§ 1.6. Metodologia de determinare a indicilor de fiabilitate de bază a sistemelor

compuse multifuncţionale.
 17
În conformitate cu STAS-ul 13377-97 fiabilitatea oricărui element ori sistem se determină
reeşind din fluxul de refuz, durata de restabilire, fregvenţa de refuz şi cea de funcţionare în stare
normală. Indicii ce caracterizează particularităţile desemnate, în parte servesc drept indici
suplimentari.
Noţiunea de funcţionare fără refuz a sistemelor compuse este cu mult mai largă faţă de
sistemele şi elementele care dispun de două stări (funcţionare ori refuz).
Refuz – este un eveniment, care se lămureşte prin refuzul de funcţionare a elementului dat.
Pentru sistemele compuse acest sistem poate fi parţial ori total, ce se reflectă asupr a modului de
funcţionare a sistemului precăutat şi efectul final a calităţii funcţionării sistemului în întregime. Prin
urmare poate fi deviat refuzul dotal şi parţial al sistemelor compuse. Există cazuri, când refuzul
unor elemente a sistemelor compuse nu aduc la refuzul total şi nici la schimbarea calităţii de
funcţionare finale a sistemului precăutat. Refuzurile de aţa tip se numesc refuzuri parţiale a
sistemului precăutat.
Micşorarea calităţii de funcţionare a sistemului se numeşte descreştere de funcţionare.
Refuzul elementelor componente, a sistemelor compuse, pot aduce doar la micşorarea
caracteristicilor de calitate şi eficacitate de funcţionare.
Noţiunile de calitate şi eficacitate de funcţionare a sistemelor compuse sunt independente
de noţiunea de fiabilitate pot fi precăutate sisteme absolut ideale (absolut fără refuzuri) şi de
efectuat compararea indicilor atât calitativi cât şi cantitativi a calităţii şi eficacităţii de funcţionare a
sistemelor ideale cu aceeaşi indici a sistemelor reale.
(indicii calitativi (0 ()) şi efectivi (0(a,b)) de funcţionare a sistemului ideal se determină identic
ca şi indicii de acelaşi tip ( ()) şi ((a,b)) a sistemului identic real cu condiţia că sistemul se
află în stare de funcţionare în orice moment de timp (). Dacă elementele componente a sistemului
pot refuza şi fenomenul dat influenţează destul de semnificativ asupra calităţii de funcţionare finale
a sistemului, apoi în aşa caz sub moţiunea de fiabilitate a sistemului se poate de subînţeles
stabilitatea indicilor de calitate eficacitate de funcţionare a sistemului precăutat.
Stabilitatea indicilor daţi influenţează asupra modului de apreciere a funcţionării sistemului
şi depind de fiabilitatea elementelor şi caracterizează fiabilitatea sistemului în întregime. Practica de
folosire a indicilor de fiabilitate a sistemelor simple pentru aprecierea indicilor de fiabilitate a
sistemelor compuse practic nu s-au încununat cu succes. Indicii sistemelor simple se determină
conform STAS-ului –13377-75; 13377-95, şi sunt următorii “fluxul de refuz -” “durata medie de
funcţionare fără refuz t” “probabilitatea de funcţionare fără refuz P(t) în intervalul de timp
determinat” “frecvenţele de refuz  şi restabilire  şi alţi indici echivalenţi”. Indicii enumeraţi
fixează doar fenomenul de apariţie a refuzurilor elementele componente a sistemului, dar nu pot da
nici o informaţie despre modul de influenţă a refuzurilor date asupra calităţii şi eficacităţii de
funcţionare a sistemului în întregime, deoarece sistemele compuse pot îndeplini funcţiile desemnat
şi în acele cazuri când unul ori cîteva elemente au refuzat.
Pentru sistemele compuse (către care se atârnă şi sistemele electroenergetice) refuzul unui
ori a câtorva elemente componente nu aduc la refuzul sistemului, iar uneori aşa refuzuri sunt
prognozate ca exemplu poate servi refuzul unei linii de distribuţie la consumatorii de categoria a
doua ori întâia refuzul unor reţele, canale în sistemul de funcţionare a informaţiei. În aşa cazuri
poate avea loc micşorarea calităţii de funcţionare, deci micşorarea indicilor de calitate respectivi.
După modul de schimb (micşorare) a indicilor daţi se poate de determinat modul de schimb a
fiabilităţii sistemului în întregime.
 18
Indicii de calitate 0 () eficacitate (a,b) a sistemului real se determină reeşind din
problema reală pusă în faţa sistemului studiat. Şi doar determinarea indicilor daţi aduc la formarea
definitivă a problemei faţă de sistemul precăutat.
Prin urmare pentru a formula la concret scopul faţă de sistemul precăutat e necesar de
determinat criteriul de calitate şi eficacitate de funcţionare, ţinând cont de cerinţele înaintate de
consumator. Pentru sistemele electroenergetice de transport şi distribuţie a energiei electrice apare
problemele calităţii energiei furnizate şi a nivelului de fiabilitate.
În procesul de analiză se poate de combinat diferite criterii folosind în acest scop coeficienţii
de “însemnătate” pentru a obţine un indice integral, deoarece compararea diferitor sisteme se poate
de efectuat, doar având indici de comparare.
Dacă indicele integral de cumpărături a diferitor sisteme este determinat, apoi în aşa caz se
poate de efectuat aprecierea principiilor de funcţionare şi se poate de precăutat indicii de fiabilitate
a sistemului.
Exemplu : fie că în calitate de criteriu integral de apreciere a procesului de funcţionare a
sistemului compus este ales indicele dat poate fi indicele calităţii de funcţionare ( ()) a sistemului
precăutat, dacă pentru consumator sunt importaţi indicii momentani de funcţionare, ori cei de
eficacitate, ori valoarea medie a a efectului final, (a,b) a sistemului dacă este esenţială apreciere pe
un interval de timp (a,b).
Din condiţiile date pe exploatare a sistemului precăutat, reesă că valoarea indicelui este
funcţie nu numai de structură şi parametrii sistemului precăutat ce şi de caracteristicile de fiabilitate
a elementelor componente.
Să precăutăm indicii  şi 0 a sistemului real şi a sistemului ideal.
- valoarea indicelui  ()ori (a,b) a sistemului real determinat reeşind din probabilitatea
că elementele componente a sistemului pot refuza.
0- valoarea indicelui  ()ori (a,b) a sistemului real determinat reeşind din probabilitatea
că elementele componente a sistemului sunt în stare de funcţionare.
Indicii de fiabilitate a sistemului compus pot fi determinaţi ca nişte funcţii de indicii  şi 0
care apreciază modul de schimb şi micşorarea indicelui  a sistemului real din cauza fiabilităţii
scăzută a elementelor componente în condiţiile reale de exploatare. În aşa caz în calitate de indice
de fiabilitate a sistemelor compuse poate fi alese valorile diferenţelor.

∆ = 0 - (1.28)

ori = /0 (1.29)

care indică cu cât ori de câte ori se micşorează indicii de fiabilitate a sistemului real  faţă
de indicii sistemului ideal 0.
Indicii ∆ ori  adică doar modul de micşorare a indicelor de funcţionare a sistemului din
cauza refuzului elementelor componente, dar nu dau nici o informaţie despre calitatea funcţionării
sistemului, ori efectul final al sistemului.
Din cele prezentate se poate de confirmat, că se poate de proiectat sisteme destul de fiabile,
dar cu o eficacitate joasă, şi invers destul de efectivă dar nefiabilă. Rezolvarea problemelor după
modul descris de cele mai dese ori nu îndestulează beneficiarul, care are ca scop rezolvarea
problemei date cu nişte cheltuieli scăzute. În aşa caz apare necesitatea de a căuta un compromis
 19
între cerinţele de fiabilitate şi eficacitatea sistemului, deoarece aceste cerinţe de cele mai dese ori
sunt diametral opuse.
Prin urmare în afară de indicii de fiabilitate a sistemului e necesar de indicat şi caracteristica
generală  şi 0 de funcţionare a sistemului.
De cele mai dese ori practic e mai simplu de indicat caracteristica sistemului ideal 0
deoarece dacă este cunoscut indicele dat apoi e destul să fie cunoscută una din valorile ∆ ori  şi
în aşa mod indicii identici a sistemului real se poate de determinat din ecuaţiile analitice de calcul.
∆ = (1-)0 (1.30)
Dacă indicii de fiabilitate a sistemului compus cu ajutorul coeficientului  atunci vom
obţine:
Valoarea momentană de apreciere a nivelului de fiabilitate a sistemului compus se determină
ca un indice probabilist al calităţii de funcţionare, care se determină din expresia:
R(t) =  (t)/ ∆0 (t) (1.31)

Valoarea fiabilităţii în intervalul de timp (a,b) va fi valoarea medie a efectului sistemului în

intervalul de timp a  t  b.

R(a,b)=(a,b)/0(a,b) (1.32)

Obţinerea indiciilor integrale de apreciere a fiabilităţii este determinarea valorii medii a valorii
momentane a funcţiei precăutate în intervalul de timp determinat.
b
(a,b)=  R(t )dW (t ) (1.33)
a

unde W(t) – este funcţia de însemnătate care intră în componenţa ecuaţiei (1.33) pentru a
determina valoarea medie a mărimilor momentane de apreciere a calităţii de funcţionare a
sistemului.
Indicele (a,b) – este un indice integral faţă de indicele de calitate de funcţionare a
sistemului.
Da se va îndeplini egalitatea (1.34):
0 (t) = 0 , a  t b (1.34)
atunci din ecuaţiile (1.32,1.33 şi 1.34) reesă expresia (1.35)
b

  t dW t   a, b
 a, b  a
 (1.35)
0 0
Dacă calitatea de funcţionare a sistemului se caracterizează cu capacitatea de producere
0(t) şi se îndeplineşte relaţia (1.35), iar valoarea medie a efectului sistemului (a,b) se apreciază cu
volumul producţiei produse, apoi din (1.36) reesă, că (a,b) – este durata de timp în decursul căruia
sistemul ideal dă acelaşi final ca şi efectul mediu a sistemului real.
Deoarece în aşa caz rolul funcţiei de însemnătate îl joacă timpul conform expresiei (2.11)
W(t)=t, atunci ecuaţia (2.21) indică că mărimea (a,b) se caracterizează cu suprafaţa descrisă de
curba momentană de apreciere a fiabilităţii sistemului R(t). Numai în acest caz se poate de efectuat
analiza şi compararea dintre indicii de fiabilitatea a sistemelor compuse R(t) şi (a,b) şi indicii P(t)
şi Tmed a sistemelor simple.
 20
Reeşind din faptul, că indicii de fiabilitate a sistemelor compuse pot fi prezentaţi ca raportul
dintre indicii sistemului real şi cel ideal conform ecuaţiilor (1.33, 1,34 şi 1.35) apoi integrând aceste
ecuaţii putem obţine:
H= /0 (1.36)

§ 1.7. Fiabilitatea sistemului compus

cu caracter multiplu de funcţionare.

Sistemele electroenegetice de transport şi distribuţie a energiei electrice se atârnă către

sistemele cu caracter multiplu de funcţionare.
Dacă fiabilitatea sistemului cu caracter monofuncţional se apreciază pe intervalul de timp în
care e necesar de îndeplinit problema dată, apoi fiabilitatea sistemului multiplu de funcţionare se
apreciază pe un interval de timp destul de îndelungat, în procesul de îndeplinire a căruia apare
probabilitatea de a fi înaintate cerinţe speciale asupra modului de îndeplinire a problemei date.
E necesar de menţionat, că identic se apreciază şi fiabilitatea sistemelor cu caracter
monofuncţional, care se află în stare de aşteptare a cerinţelor de funcţionare.
Pentru sistemele de aşa tip în modelele matematice a procesului de funcţionare una din
componentele vectorului Z(t) e necesar să descrie cerinţele de îndeplinire a problemei precăutate.
Să precăutăm cerinţele date:
ZN(t) = Y1(t) = { 1 – dacă problema e necesar de rezolvat la curent (1.37)
{ 0 – dacă nu este necesar de rezolvat problema curent.
Prin urmare starea sistemului în orice moment de tip poate fi descrisă cu vectorul:
Z1 t 
Z t   Z N 1 t  (1.38)
Y1 t 
Componentele Zj(t), j=1,2,…(N-1), pot fi valorile diferitor parametri. Parţial componentele
Zj; j=1,2,…n – pot caracteriza starea elementelor sistemului, iar componentele Zj(t); j = (n+1),
(n+2), +…(N-1) pot indica regimurile de deservire tehnică (reparaţie, profilactică, stare de rezervă,
etc)
unde: n – numărul elementelor componente a sistemului;
N – numărul componentelor vectorului Z (t).
Fiecărei stări a vectorului Z(t) a sistemului precăutat îi corespunde o stare determinată a
caracteristicii calităţii de funcţionare a sistemului.

Z(t) = [Z(t)] (1.39)

Prin urmare valoarea Z(t) poate căpăta următoarele valori:

 Z(t) = [Z(t)] = 0; dacă Y1(t) = 0 (1.40)

Din expresia (1.40) reesă, că drept model matematic de funcţionare a sistemelor compuse cu
caracter multifuncţional poate servi procesul aleatoriu [Z(t)], care descrie modul de schimb în
timp a caracteristicilor de funcţionare a sistemului şi care diferă prin particularităţile valorilor
caracteristicilor calităţii de funcţionare nule dacă necesitatea de îndeplinire a funcţiilor date lipseşte.
 21
Indicii ce caraterizează calitatea şi eficacitatea de funcţionare () şi [a,b] a sistemului
precăutat se determină în mod general conform expresiilor (1.15, 1.17) şi ţinând cont de structura
vectorului Z(t) se ţine cont de necesităţile de îndeplinire a problemei determinate.
Indicii de fiabilitate a sistemelor cu caracter multifuncţional pot fi alcătuiţi reeşind din
metoda integrală, în scopul dat e necesar de luat raportul dintre indicii sistemului real () şi
[a,b], către indicii sistemului ideal 0() şi 0[a,b]. În calitate de indice momentan de fiabilitate
de funcţionare poate servi valoarea relativă a calităţii de funcţionare care poate fi d eterminat
conform expresiei (1.16). în aşa caz în valoarea () se ţine cont nu numai de refuzurile şi
deservirea tehnică, dar şi de faptul de necesitate de îndeplinire a funcţiei date.
Indicele dat se compară cu indicele identic 0() a sistemului ideal, prin urmare 0() – este
valoarea aleatorică a caracteristicii calităţii de funcţionare a sistemului ideal în momentul ().
În valoarea dată se ţine cont de necesităţile de îndeplinire a funcţiei date, ori de lipsă de
îndeplinire a funcţiei descrise în momentul de timp precăutat ().

0() = M oY () (1.41)

 dacaY1    1
 oy     0 (1.42)
 0dacaY1    0
unde: OY() – este caracteristica calităţii în orice momente de timp ;
0 – caracteristica calităţii de funcţionare a sistemului în stare normală în momentul de
îndeplinire a funcţiei desemnate.
Din expresiile (1.36) şi (1.42) reesă căcaracteristica calităţii de funcţionare se determină din
expresia(1.43).

0() = 0 PY() (1.43)

unde: PY () = PY1() = 1 - probabilitatea că în momentul de timp  este necesitatea de a
îndeplini funcţiile date.
În aşa caz în calitate de indice integral poate servi efectul mediu al sistemului în intervalele
de timp a    b, calculat conform ecuaţiei (1.14).
Pentru cazul dat valoarea [a,b], ţine cont nu numai de refuzul şi repausul sistemului, ce şi
de necesitatea de îndeplinire a funcţiilor directe în intervalele de timp dat.
Prin urmare valoarea 0[a,b] – reprezintă speranţa matematică a efectului final de
fincţionare a sistemului ideal în intervalul determinat a    b, în care ţine cont de necesitatea de
îndeplinire a funcţiilor desemnate în intervalul de timp determinat şi care se determină din expresia
(1.44)

0[a,b] = M oy(t), a  t  b  (1.44)

§ 1.8. Fiabilitatea sistemelor compuse multifuncţionale.
Criteriile de determinare a indicilor de fiabilitate a sistemelor compuse cu restabilire
multiplă, pot fi folosite şi pentru sistemele multifuncţionale.
În acest scop apare necesitatea de a determina funcţiile şi problemele care pot fi rezo lvate de
către sistemul dat, particularităţile lor de exploatare şi factorii ce urmează în caz de refuz în
perioada de îndeplinire a fiecărei funcţii puse în faţă.
Pentru fiecare funcţie în parte a sistemului în orice moment de timp (t), care reesă din
regimurile posibile şi anume:
 22
Yj(t) = { 1 - dacă apare necesitatea de îndeplinire a funcţiei
{ 0 – dacă necesitatea de îndeplinire a funcţiei lipseşte (1.45)
unde: j = 1,2,…,m – numărul de probleme, care poate să le îndeplinească sistema.
Necesitatea de a îndeplini funcţiile desemnate în orice moment de timp () poate fi
prezentată cu ajutorul vectorul aleatoriu Y(t) din expresia (1.46)
 Y t 
Y t   1 (1.46)
Ym t 
În orice moment de timp () starea sistemului multifuncţional poate fi descrisă prin
intermediul vectorului aleatoriu Z(), a cărui parte indisolubilă poate servi vectorul Y(t). Valoarea
vectorului aleatoriu Z(), poate fi reprezentată prin matricea vectorială (1.47)
Z1 t 
Z t 
Z()  N  M (1.47)
Y1 t 
Ym t 
Componentele Zj(t), j = 1,2,…,(N-m) – pot fi diferite valori a parametrilor sistemului
precăutat.
În caz parţial ( particular) componentele sistemului multifuncţional precăutat Zj(t) =
1,2,…,n; n  (N-m) – descriu regimurile de funcţionare normale, ori cele tehnice şi de deservire
operativă.
unde: n – numărul elementelor componente în sistemul precăutat;
m - numărul de funcţii (problemelor) care pot fi îndeplinite de sistemul precăutat;
N – numărul de vectori componenţi a vectorului Z().
În orice stare a vectorului Z() sistema poate îndeplini funcţiile desemnate cu un nivel de
calitate determinat, care depinde de starea sistemului.
În orice moment de timp fiecare funcţie se îndeplineşte cu o valoare probabilistă determinată
Z (t), iar caracteristicile calităţii de funcţionare se determină în dependenţă de starea elementelor
(j)

componente şi a sistemului în întregime, analitic modul de determinare reesă din expresia (1.48)

 Z(j)(t) = (j)Z(t) (1.48)

Stările descrise prin intermediul vectorului Z(t) a sistemului multifuncţional se schimbă în
timp în mod aleatoriu. Procesul aleatoriu descris prin expresia (1.48) (j)[Z(t)] – a procesului
aleatoriu descris cu ajutorul caracteristicii Z(t) a calităţii de funcţionare a sistemului este descris
prin modelul matematic de funcţionare a sistemului compus multifuncţional, la îndeplinirea
problemei desemnate ce corespunde starii – j.
Deoarece sistemele multifuncţionale compuse pot îndeplini - m – funcţii independente, apoi
modelul matematic general care poate descrie procesele date poate fi prezentate prin procesul
aleatoriu corespunzător şi vectorul [Z(t)] care dispune de un sistem cu n – coordonate, care se
numeşte proces de funcţionare şi are forma de prezentare (1.49)

 
1 Z t 
   
 Z t    2 Z t  (1.49)
 
 m Z t 
unde: m – numărul de funcţii care poate fi îndeplinit de sistemul multifuncţional.
 23
Fiecare componentă a funcţiei (j)[Z(t)] – a procesului aleatoriu cu n – coordonate [Z(t)]
descrise modul de schimb în timp a caracteristicilor (j)(t) – este calitatea de funcţionare a
sistemului la îndeplinirea problemei de tip (j) conform expresiei (1.48).
În aşa mod, dacă într-un moment de timp (t) nu este nevoie de a îndeplini funcţia (j), apoi
caracteristica corespunzătoare a calităţii de funcţionare poate tinde către nul în acest interval de
timp:

 (j)Z(t) = (j)[Z(t)] = 0; dacă Y1(t) = 0 (1.50)

Indicele calităţii de funcţionare a sistemului multifuncţional la îndeplinirea funcţiei j, în

intervalul de timp () este speranţa matematică a caracteristicii (j)Z(t) calităţii de funcţionare a
sistemului la îndeplinirea funcţiei precăutate ca valoare medie pe mulţimea procesului aleatoriu
(j)[Z(t)] înregistrat în intervalul de timp
a    b, cărui îi corespunde valoarea ().

 (j)(t) = M Z(j)(t) = M  (j)[Z(t)] (1.50)

Indicele dat este indicele calităţii de funcţionare a sistemului multifuncţional la îndeplinirea

funcţiei (j) a sistemului cu m – procese aleatorii [Z(t)], poate fi precăutată ca suma de realizare a
componentelor respective a sistemului multifuncţional (j)[Z(t)].
Fiecare realizare  (j)(t) care dispune de componentele (j)[Z(t)], procesul de funcţionare a
sistemului în intervalul de timp a    b, cu durata () dispune de un efect de realizare concret
care poate fi prezentat ca Z(t)[a,b] la îndeplinirea funcţiei j, ca rezultatul pozitiv reeşind din
caracteristicile pozitive reale a sistemului multifuncţional Z(j)(t).
Calitatea de funcţionare în acest caz pentru intervalul de timp determinat
a    b, se determină din expresia ((1.51)

Z(t)[a,b] = (t)Z(j)(t); a  t  b  (1.52)

Prin urmare efectul final a sistemului multifuncţonal la îndeplinirea j – funcţii, reprezintă cu
sine funcţionalul Z(j)(t) şi componentele (j)[Z(t)], a procesului de funcţionare a sistemului
multifuncţional în intervalul de timp a    b,
Dacă în intervalul de timp precăutat a    b, sistemul multifuncţional precăutat
îndeplineşte numai o funcţie, funcţionalul se determină asemenea sistemelor monofuncţionale.
Dacă sistemul multifuncţional îndeplineşte câteva funcţii concomitent, în intervalul de timp
a    b, apoi în aşa caz apar o serie de componente la determinarea efectului final, comparativ cu
sistemul monofuncţional.
E necesar de menţionat, că caracteristica de funcţionare a sistemului  Z(j)(t) este funcţie de
componentele vectorului Y(t), din această cauză calitatea de funcţionare a sistemului şi efectul final
la îndeplinirea funcţiei (j), poate să se micşoreze din cauza fenomenului de îndeplinire concomitent
a câteva funcţii.
În calitate de indice ce caraterizează eficacitatea de funcţionare a sistemului multifuncţional
în intervalul de timp a    b, la îndeplinirea fiecărei funcţii j poate servi speranţa matematică a
efectului final Z(t)[a,b] a sistemului la îndeplinirea la concret a funcţiei desemnate, ca o valoare
 24
medie a mulţimii proceselor de funcţionare a sistemului precăutat şi poate fi exprimat prin expresia
(1.53).

(j)[a,b] = M Z(j)[a,b] = M (j)Z(j)(t), a  t  b (1.53)

Indicii  (t) şi  [a,b] caraterizează modul de îndeplinire a fiecărei funcţii în parte, la fel
(j) (j)

ca şi indicii corespunzători a sistemelor renovabile, ţinând cont de starea sistemului şi existarea

necesităţii de îndeplinire a funcţiei (sarcinii) la concret.
Pentru diferite sarcini indicii (j)[a,b]. anume în acesta constă diferenţa în aprecierea
modului de funcţionare a sistemelor multifuncţionale comparativ cu cele monofuncţionale.
Dar pentru aprecierea fiabilităţii de îndeplinire a fiecărei sarcini, conform metodelor
generale se poate de obţinut indici relativi. În aşa caz e necesar de determinat raportul dintre indicii
sistemului real  (j)(t) ori (j)[a,b] către indicii sistemului ideal 0(j)(t) ori 0(j)[a,b].
În aşa caz indicii momentani, ce caraterizează fiabilitatea de îndeplinire a sarcinii j pot fi
indicele relativ al calităţii de funcţionare în momentul de timp t, la îndeplinirea sarcinii j care poate
fi determinat din expresia (1.54)
  j  t 
R(j)(t) = (1.54)
 o t 
 j

unde: (j)(t) – este indicele sistemului real la efectuarea funcţiei j;

0(j)(t) – este indicele sistemului ideal când efectuarea funcţiei j; Valoarea 0(j)(t) – se
determină identic ca şi valoarea (j)(t), dar ţinând cont de faptul că toate elementele sistemului se
află în stare de funcţionare Z0(t) şi deservirea tehnică este de prisos.
Din această pricină valoarea 0(j)(t) – ţine cont de necesitatea de îndeplinire a sarcinii j în
simbioz cu cerinţele de a îndeplini şi alte sarcini, deoarece elementele componente a sistemului se
află în stare normală de funcţionare.

0(j)(t) = Moy(j)(t) (1.55)

oy (t) =  [Z (t)]
(j) (j) 0 (1.56)
unde: oy (t) – este caracteristica calităţii de funcţionare a unui sistem în condiţii normale
(j)

de funcţionare faţă de funcţia j;

E necesar de menţionat, că calitatea de funcţionare a sistemului poate să se schimbe (scade)
deoarece concomitent cu îndeplinirea funcţiei j sistemul poate îndeplini şi altă funcţie-k. Drept
indice de fiabilitate în aşa caz poate servi efectul relativ al sistemului la îndeplinirea funcţiei j în
intervalul de timp a  t  b, care poate fi determinat din expresia (1.57).

r(j)[a,b] = (j)[a,b]/0(j) [a,b] (1.57)

unde: (j)[a,b] – reprezintă valoarea medie a efectului real a sistemului în intervalul de timp
a  t  b, la îndeplinirea funcţiei –j şi ţine cont de starea sistemului Z0(t) şi modul de îndeplinire a
sarcinilor pe tot intervalul de timp precăutat a  t  b.
Valoarea dată se determină ca speranţa matematică a efectului final a sistemului ideal la
îndeplinirea funcţiei j în intervalul de timp a  t  b determinat care poate fi determinat analitic din
expresia (1.58)

0(j)[a,b] = M (j)(j)[Z0(t)], a  t  b (1.58)

 25
Prin urmare în aşa mod se poate de obţinut indicii de fiabilitate momentani şi integrali cu
unităţi relative de măsură la îndeplinirea funcţiei j. În calitate de indici a sistemelor compuse
multifuncţionale pot servi vectorii R(t) ori r[a,b], componentele cărora sunt indicii de fiabilitate de
îndeplinire a fiecărei sarcini în parte şi pot fi determinaţi conform expresiilor (1.59 şi 1.60).
R 1 t 

Rt   R 2  t  (1.59)
R m  t 

r 1 a, b 
r[a,b] = r 2  a, b  (1.60)
r m  a, b 
E cunoscut faptul, că pentru a efectua compararea fiabilităţii a diferitor sisteme e necesar de
valori numerice a indicilor de comparare, dar nu vectoriali. În acest scop se poate de determinat
indicii de “însemnătate” de îndeplinire a fiecărui sarcini desemnate pentru sistem - C1, C2, C3,…,
Cm.
În aşa caz indicii de fiabilitate a sistemelor multifuncţionale pot fi obţinuţi ca sumele
indicilor de fiabilitate la îndeplinirea fiecărei sarcini în parte
m m
R(t) =  C j R j  t  /  C j
j 1 j 1
(1.61)

m m
r[a,b] =  C r  a, b/  C
j 1
j
j

j 1
j (1.62)

§ 1.9. Indicii vectoriali de apreciere a fiabilităţii sistemelor

compuse multifuncţionale.
În procesul de determinare şi analiză a indicilor de fiabilitate a sistemelor se urmăresc
următoarele scopuri:
a) compararea diferitor variante a sistemelor compuse cu scopul de a alege sistemul cel mai
efectiv şi perfect;
b) determinarea “locurilor slabe” a sistemului compus cu scopul de perfecţionare a lui.
Pentru a îndeplini scopurile de tip (b) indicii de fiabilitate pot fi vectoriali.
În aşa caz fiecare componentă a vectorului poate caracteriza o parte de sistem, ori unele
particularităţi, deci a da o caracteristică mai profundă sistemului precăutat. De cele mai dese ori aşa
indici sunt indici suplimentari.
Pentru determinarea scopurilor de tip (a) e necesar ca indicii de fiabilitate să dispună de
caracteristici numerice, deoarece compararea a două valori numerice ne dă valoare tot numerică, iar
compararea vectorială nu este cea mai reuşită, deoarece compararea coordonatelor vectorilor pot fi
valori diverse.
Vom precăuta doar indicii de bază, care sunt implicaţi în efectuarea analizei fiabilităţii şi
influenţa lor asupra calităţii de îndeplinire a sarcinilor directe care stau în faţa sistemului precăutat,
şi pot fi prezentaţi sub formă de vectori.
Pentru sistemele monofuncţionale (precum şi pentru fiecare funcţie a sistemului
multifuncţional), se poate de alcătuit şi construit indicii vectoriali de fiabilitate, care apreciază
influenţa fiabilităţii asupra calităţii de funcţionare a sistemului precăutat.
E cunoscut fenomenul, că reeşind din structura sistemului precăutat se poate de prognozat
particularităţile şi funcţiile îndeplinite de sistemul studiat. Din aceste particularităţi reesă că
 26
fiabilitatea de structură a sistemului, este unul din factorii de bază care determină fiabilitatea a
sistemelor contemporane. Studierea fiabilităţii de structură presupune că structura se deviază ca
elemente independente în raport faţă de fiabilitatea totală, fără a ţine cont de fiabilitate de
funcţionare şi parametrii elementelor precăutate care intră în componenţa elementelor precăutate.
Studierea fiabilităţii în aşa mod presupune folosirea metodelor de cercetare bazate pe
noţiunea de element, care au căpătat o largă răspândire în sistemele tehnice compuse (în deosebi în
electroenergetică).
Folosirea metodelor date la analiză şi calculul fiabilităţii în electroenergetică la etapa actuală
poate fi argumentată, reeşind din particularităţile de funcţionare reale la moment, dar şi din
problemele reale care pot fi rezolvate reeşind din informaţia reală despre modul şi regimurile de
funcţionare a elementelor componente a sistemului precăutat.
Aprecierea nivelului de fiabilitate e necesar de efectuat la cîteva etape de dezvoltare şi
funcţionare a sistemului precăutat.
Nivelul de fiabilitate e necesar să fie determinat la etapa de prognozare şi proectare, la et apa
de reconstrucţie şi mai rar la etapa de exploatare a sistemului precăutat.
Din aceste motive apare necesitatea de metode de apreciere şi analiză a nivelului de
fiabilitate care necesită pentru acest scop un nivel minimal de informaţie şi totodată dă posibilitatea
de a obţine rezultate obiective şi destul de simple care dau posibilitatea de a precauta o serie
posibilă de variante, care pot limita zona de cercetare, deminuţioasă.
În acest scop metoda elementelor componente pot da rezultate destul de obiective, reeşind
din practica de folosire a lor.
La etapa actuală de dezvoltare şi exploatare a sistemelor electroenergetice apare necesitatea
de a dirija cu valoarea cantitativă a nivelului de fiabilitate a nivelului studiat. În aşa caz apar o serie
de probleme specifice de de apreciere a nivelului de fiabilitate de dimensiuni destul de mari.
Rezolvarea problemelor de aşa tip presupune prezenţa informaţiei despre stările reale a
elementelor componente, despre grupele de reparaţie, o informaţie mai detaliată despre regimul de
funcţionare a echipamentelor la concret.
Dacă analiza problemei nivelului de fiabilitate se efectuiază la etapa de prognoză, metoda de
calcul a fiabilităţii trebuie să se bazeze pe metodele care oglindesc structura sistemului şi dinami ca
şi durata de trecere de la o structură la alta structura fără a detalia şi a ţine cont de regimurile reale
de funcţionare, dar ţinând cont de modalitatea de oglindire regimurilor de funcţionare, dar la
precăutarea problemei date în procesul de exploatare pe prim plan se evidenţiază particularităţile
specifice a regimurilor de funcţionare a schemei precăutate.
La efectuarea calculelor de prognoză de cele mai dese ori se analizează sisteme cu
dimensiuni comparativ mici deoarece orice sistemă compusă este alcătuită din părţi şi fragmente
independente mai mici şi apare modalitatea de a argumenta soluţiile tehnice folosite, în baza
informaţiei probabiliste aleatorice de la elementele componante ori o serie de elemente
componente.
În procesul de expluatare a sistemelor compuse calculele tehnice a nivelului de
fiabilitate a schemelor compuse de dimensiuni mari (care conţine mii de elemente) cu o posibilitate
destul de înaltă a stărilor de funcţionare.
De compoziţia (diacoptica) schemelor şi sistemelor compuse şi calculul lor pe părţi
independenţe apare datorită capacităţilor limitate a echipamentelor.
Cu ajutorul cărora se efectuiază calculele corespunzătoare, folosind în acest scop
calculatoarele.
 27
La efectuarea calculelor fiabilităţii în regim real de timp o însemnătate deosebită capătă
durata calculelor pentru a obţine soluţia optimă de dirijare ori control a sistemului precăutat.
Particularităţile de formare şi funcţionare a sistemelor electroenergetice dă posibilitatea de a
analiza şi rezolva problema fiabilităţii a unui sistem mare în baza folosirii metodelor de analiză
structurală a schemelor electrice. Sistemele electroenergetice conţin o mulţime de echipamente cu
diferite destinaţii şi parametri de dirijare automată automată cu legături mutuale între ele, care
dispun de o deosebită influenţă asupra fiabilităţii şi îndeosebi a caracteristicii de fiabilitate aşa cum
este viabilitatea sistemului. (viabilitatea sistemului este capacitatea şi proprietatea sistemului de a
rezista perturbaţiilor la care nu se permite dezvoltarea lor în formă de cascadcare ar duce la
deconectarea în masă a consumatorilor).
Asupra indicilor descrise influenţează nu numai structura sistemului, ce şi indicii de
fiabilitate de funcţionare a echipamentelor de comandă, protecţie şi comutaţie în regimurile normale
şi cele de avarie de funcţionare a sistemului.
Din analşiza modului de funcţionare a sistemelor electromagnetice se poate de constatat, că
avariile cu caracter de cascadă au o fregvenţă sporită din care reesă, că elaborarea meto delor de
apreciere şi determinare a probabilităţii şi căilor de dezvoltare a avariilor de cascad, care au loc din
cauza refuzurilor echipamentelor de dirijare, comutare şi proiectare, precum şi a apariţiilor
rejimurilor de funcţionare a elementelor sistemului.
La elaborarea metodelor de aşa tip se întâlnesc dificultăţi suficiente, care urmează din
presupunerea că informaţia iniţială este destul de detaliată, care ţine cont de caracterul aliatoric şi
caracteristicile probabiliste a elementelor componente a sistemelor compuse. Particularităţile de
funcţionare a sistemelor electromagnetice, care sunt nişte sisteme tehnice artificiale destul de
compuse, constau în fenomenul că refuzul unui element component nu se localizează în el însuşi ce
se reflectă asupra modulului de funcţionare la o serie de elemente din ziua dată şi îndeosebi a
echipamentelor de dirijare, protecţie şi comutare care la rândul său pot refuza.
Refuzul unor elemente a SEE pot aduce la deconectarea unor elemente ne defectate şi pot
influenţa asupra duratei de restabilire, precum şi a duratei operative de comutare minimal necesare
de efectuat în schema dată.
Din cele descrise reesă că schema electrică, care reesă din structura de conexiune a
elementelor componente şi schema fiabilităţii de funcţionare deviază una faţă de alta. Din cele
formulate reesă că aşa caz apare o problemă suplimentară independentă şi destul de compusă care
constă în formalizarea schemelor de structură de calcul a sistemelor, reeşind din fiabilitatea de
structură şi cea de funcţionare a elementelor componente şi adaptarea metodelor date de calcul
pentru analiza fiabilităţii sistemelor tehnice compuse folosind în acest scop metodele de calcul
automatizate.

§ 1.10. Indicii vectoriali momentani de fiabilitate a sistemelor

compuse multifuncţionale.

Metodica dată are destinaţia de a da posibilitatea la determinarea ferm a indicilor de

fiabilitate a sistemelor tehnice compuse, care în perioada de timp atb pot pierde parţial ori total
capacităţile de funcţionare. Ca rezultat al refuzurilor al elementelor sistemelor compuse se schimbă
(înrăutăţeşte ) calitatea de de funcţionare şi ca rezultat se va micşora şi efectul final al sistemului
precăutat.
 28
Pentru o serie de sisteme compuse (şi cele elctroenergetice în parţial ) drept caracteristică a
calităţii poate servi calitatea şi volumul energiei electrice livrate consumatorului – pentru alte
sisteme tehnice drept indice al calităţii poate servi – probabilitatea de îndeplinire a funcţiilor date în
intervalil de timp determinat. Efectul final a sistemului poate fi apreciat reeşind din cantitatea şi
calitatea produsului final (la concret cantitatea şi calitatea energiei electrice ).
Problema aprecierii nivelului de fiabilitate a sistemelor tehnice compuse se detrmină prin
influenţa refuzurilor elementelor componente asupra calităţii de funcţionare a sistemului şi a
efectului final de funcţionare a sistemului precăutat. Metodica de determinare a indicilor de
fiabilitate a sistemelor tehnice compuse poate fi aplicat atât la determinarea refuzurilor momentane
neprevăzute, precum şi a refuzurilor ce se acumulează treptat.
E necesar de menţionat că indicii de apreciere a nivelului de fiabilitate a sistemelor compuse
se divizează în indici de bază şi cei suplimentari.
Cantitatea indicilor şi nomenclatorul lor se determină reeşind din specifităţile şi capacităţile
sistemului precăutat (pentru sistemele elctroenergetice indicii de apreciare a nivelului de fiabilitate,
precum şi modul de determinare a lor sunt prezentaţi în tabelul 1.1 STAS ului –13377-75; 13377-
95;).
Dacă vom devia în diapazonul valorilor 2(t) care caracterizează calitatea de funcţionare a
sistemului compus multifuncţional o serie de valori care se schimbă conform ecuaţiei (1.63).
012…n (1.63)
unde: 0 –este caracteristica de funcţionare a sistemului în stare normală.
Dacă vom întroduce funcţiile Uk(t); k=0,1,2,…,m care caracterizează modul de apreciere a
calităţii de funcţionare a sistemului precăutat, atunci aceste funcţii descriu prin expresia de tip
(1.64).

1, daca2 t   k
U k t    (1.64)
0, daca2 t   k
Pentru un sistem real seria de funcţii Uk (t) este o serie aleatorie, în aşa caz şi modul de
 
apreciere general a procesului de funcţionare a sistemului precăutat  Z t  se reprezintă printr-o
funcţie şi o valoare tot aleatorică.
Modul de apreciere a procesului final de funcţionare a sistemului în momentul de timp t pate
fi obţinut ca o serie de speranţe matematice a funcţiilor Uk(t) şi se detrmină din (1.65).
 k t   M  k t   Pk t  (1.65)
unde: P(k,t)- este probabilitatea că sistemul precăutat în momentul t va funcţiona cu
caracteristica 2(t)> k.
Prin urmare pentru sistemul idial pentru orice valoare k valoarea funcţiei Uk(t) în orice
interval de timp Δ se va determina din expresia (1.66).

Uk (t)=1 (1.66)

În aşa mod pentru orice moment de timp t (în intervalul precăutat) apare necesitatea ca
sistemul să funcţioneze, atunci aprecierea procesului de funcţionare a sistemului în perioada de timp
determinată se va determina din expresia (1.67).

 k0 t   M 0k t   1 (1.67)
 29

La compararea modurilor de funcţionare a sistemului real şi cel idial, reeşind din ecuaţia
(1.67) se poate de determinat indicii de fiabilitate a sistemului în momentul de timp t, care poate fi
determinat din expresia (1.68).

 k t 
Ak t    Pk t  (1.68).
 k0 t 
unde: k=1,2…,m sunt stările care poate să le capete sistemul precăutat.

Tabelul 1.1.
 30

Prin urmare în calitate de indice momentan de apreciere a fiabilităţii a sistemului compus

poate servi vectorul P (t), ce indică probabilitatea de funcţionare a sistemului în momentul de timp
t cu carateristicile calităţii de funcţionare 2(t) determinate preventiv conform (1.69).

P0,t 
P t  
Pe,t 
(1.69)

Dacă sistemul precăutat funcţionează în regim normal de funcţionare şi cel de aşteptare, ori
îndeplineşte aceeaşi funcţie în mod multiplu, apoi la determinarea caracteristicii calităţii de
funcţionare 2(t), trebuie să se ţină cont nu numai de starea elementelor componente ce şi cerinţele
înaintate faţă de modul de îndeplinire a problemei ce stă în faţa sistemului.
În aşa caz pentru sistemul ideal caracteristica calităţii de funcţionare vom căpăta următoarea
valoare 2(t) = 0Y(t).
În conformitate cu ecuaţia (1.67) se poate de determinat funcţia Uk(t) care descrie starea
pentru sistemul ideal, care poate capătă valoarea U k0 t  şi poate să fie detrminată din expresia
(1.70).
1, daca0 y t   0 k
U ko t    (1.70)
 0, daca0 y t   0
Dacă se îndeplineşte expresia (1.70) apoi valoarea funcţiei U k0 t  pentru funcţia ideală
capătă forma (1.71).
U k0 t   Y1 t  (1.71)

În aşa caz aprecierea modului de funcţionare a sistemului idial pentru orice valoare  va
căpăta forma care se determină conform expresiei (1.72).

 k0 t   M 0K t   MY1 t   Py t  (1.72)

unde: Py(t)- reprezintă probabilitatea, că în momentul de timp (t) există necesitatea în momentul de
timp (t) există necesitatea îndeplinirii funcţiei determinate.
La compararea modului de funcţionare a sistemului real cu sistemul identic ideal con form
ecuaţiei (1.15), care pot fi descrise cu ecuaţiile (1.62 şi 1.72) se poate de obţinut, că indicii de
fiabilitate a sistemului real precăutat în momentul de timp (t) sunt o valoare determinată Hi(t) care
poate fi determină din expresia (1.73).
 31

 k t  Pk , t 
H k t    (1.73)
 k0 t  p y t 
Expresia (1.73) ne indică, că valoarea ce serveşte ca mod de apreciere a indicilor de
comparare este o valoare convenţională a probabilităţii de funcţionare a sistemului în momentul de
timp t cu caracteristicile determinate de tip k, dacă există condiţiile de îndeplinire a funcţiilor
determinate. Practic pentru toate sistemele tehnice compuse poate să se îndeplinească condiţia
(1.74).

2(t)≥0 (1.74)

În aşa caz valoarea e >0.

Pentru aşa caz îndeplinirea condiţiei 2(t) > k reesă din necesitatea de îndeplinire a
funcţiilor desemnate sistemului în momentul de timp (t). Reeşind din teorema de îmulţire a
probabilităţilor se poate de determinat probabilitatea de funcţionare în momentul dat din expresia
(1.75).

Pk t   Py t   K k , t  (1.75)

unde: K(k,t) – este coeficientul de stare a sistemului de funcţionare cu caracteristicile

2(t)> k, ceea ce indică că sistemul precăutat în momentul (t) se află în stare Z(t), care permite
funcţionarea sistemului cu caracteristicile 2(t)> k.
Dacă se va ţine cont de indicii de condiţiile de funcţionare obţinute analitic şi descris e
conform condiţiilor (1.75) apoi indiciile de fiabilitate în momentul de timp (t) poate fi determinat
conform expresiei (1.76)
P t K k , t 
H k t   y  K k , t  (1.76)
p y t 

Dacă valoarea introduce indicile de fiabilitate determinat conform expresiei (1.75) va fi

introdus în expresia (1.73) se poate de determinat calitatea de funcţionare în intervalul de timp (∆t)
care se determină în dependenţă de valoarea 2(t), care îndeplineşte inegalitatea prezentată. (1.77).

2(t)≥0 (1.77)

Dacă pentru fiecare moment în timp (∆t) în intervalul a≤t≤b sistemul precăutat trebuie să fie
în stare de funcţionare, atunci trebuie să se îndeplinească egalitatea (1.78).
PY (t) = 1 (1.78)

Şi în aşa caz conform expresiei (1.73) se va obţine expresia (1.79).

Pk t   K k , t  (1.79)

 32
Prin urmare din expresia (1.79) reesă, că într-o serie de cazuri valoarea momentană a
indicilor de fiabilitate pot fi exprimate prin vectorii coeficienţilor ce exprimă starea sistemului
precăutat care dispune de caracteristicile 2(t) care nu sunt mai mici decît caracteristicile k şi
îndeplinesc inegalitatea de tip (1.80).

2(t)> k (1.80)

În aşa caz vectorul ce reprezintă valorile momentane a indicilor de fiabilitate sub formă
vectorială, poate fi determinat din expresia (1.81).

K 0 , t 
K 1 , t 
K t   (1.81)
...
K e , t 

Pentru a efectua aprecierea momentană a indicilor de fiabilitate a sistemelor

multifuncţionale, se poate de folosit vectorii coeficienţilor de stare a sistemului de îndeplinirea
fiecărui funcţii în parte şi anume:

K  j  0 , t 
K  j  1 , t 
K t  
 j
(1.82)
...
K e , t 
 j

unde: j = 1,2,…, m; m – numărul de funcţii care pot fi îndeplinite de sistemul precăutat.

K(j) ( 0, t)- probabilitatea că în momentul de timp (t) sistemul se află în stare de funcţionare
Z (t), care dă posibilitatea de a îndeplini funcţie (j) cu parametrii care se descriu prin inegalitatea
(1.83).

2 j  t   k j  (1.83)

E necesar de menţionat, că pentru fiecare funcţie (mod de îndeplinire)care îndeplineşte

sistemul multifuncţional se poate de determinat serie de priorităţi.
0 j   1 j   2 j   ....  e j 
(1.84)

unde: 0(j) – caracterizează calitatea de funcţionare a sistemului normal de funcţionare a

îndeplinire funcţiei –j.
Dacă în funcţiile prezentate în expresiile (1.28 şi 1.29) valoarea maximă de funcţionare a
sistemului va fi primită ca 0 = 1,0 ori 0= 100%, apoi tuturor celorlalte valori k<0 se poate de
determinat valorile comparativ cu valoarea 0 conform expresiei (1.85).

k
k  100 % (1.85)
0
 33

Dacă în momentul t se îndeplineşte egalitatea (1.86).

2 (t) = k (1.86)

În aşa caz valoarea k caracterizează nivelul calităţii de funcţionarea sistemului în momentul de

timp determinat.
Probabilitatea aflării sistemului precăutat în momentul de timp t în starea care se
caracterizează cu coeficientul Kk(t), care asigură procesul de funcţionare a sistemului cu o funcţie
aleatorică  nu mai joasă de valoarea k se numeşte “coeficient de stare Kk (t)”
Prin urmare valoarea coeficientului k de stare se determină reeşind din expresia (1.87).

Kk (t)=K (k, t) (1.87)

unde :k =k 0/100

Pentru diferite valori a coeficientului k, care corespunde diferitor valori k se obţine
diferite valori a coeficientului de stare Kk(t).
Fiabilitatea sistemului multifuncţional compus în aşa caz se poate de caraterizat cu vectorul
alfa-procent coeficientul de stare de funcţionare (Kk%).
K  j  0 t 
K 1 t 
K t   (1.88)
...
Ke t 

Analogic pentru aprecierea momentană a fiabilităţii sistemelor multifuncţionale se poate de

folosit vectorii precăutat pentru îndeplinirea fiecărui funcţii care stă faţă de sistema precăutat.

K 0j  t 
K 1j  t 
K t  
 j
(1.89)
...
K e t 
 j

unde: j= 1,2…m, m- numărul de funcţii care pot fi îndeplinite concomitent de sistemul

multifuncţional.
K(j)k(t) - coeficientul de stare (alfa - procent) de îndeplinire a funcţiei j de către sistemul
multifuncţional, care se determină din expresia (1.90).

K kj  t   K  j  k j   t  (1.90)

Valorile k şi k j  sunt în relaţiile determinate de expresia (1.91).

k j 
k  100 % (1.91)
0 j 
 34
§ 1.11. Indicii de bază ce caracterizează fiabilitatea elementelor sistemelor
electroenergetice de distribuţie.

Reeşind din teoria fiabilităţii se poate de desemnat patru stări prin care poate să treacă şi să
se afle elementele componente a sistemelor electromagnetice şi a reţelelor electrice de distribuţie în
perioada normală de exploatare şi anume:
1) Starea normală de funcţionare, când elementul precăutat se află în stare normală de lucru
şi elementul X studiat duce sarcina sa funcţională în stare normală ori se află în rezerva activă;
2) Starea de rezervă pasivă – elementul precăutat se află în stare normală, dar în rezervă
pasivă;
3) Starea de reparaţie planificată ori în stare de profilactică – în perioada dată se efectuează
deservirea tehnică – tot în acest ciclu pot fi incluse şi deconectările tehnice de scurtă durată, care au
loc în procesele de dirijare operativă;
4) Stările de avariere – în perioada când elementele precăutate nu pot îndeplini funcţiile
tehnice din cauza defectelor corespunzătoare.
Elementele aflate în stare de avarie sunt supuse unor operaţii tehnice de reparaţie şi
restabilire, ca rezultat elementului dat i se restabilesc parametrii iniţiali ori sunt înlocuite cu
elementele tehnice identice noi cu parametri determinaţi.
La obţinerea parametrilor iniţiali a elementelor restabilite se poate de constatat, că
majoritatea elementelor sistemelor electromagnetice şi a reţelelor electrice de distribuţie sunt
renovabile.
Modul de restabilire a elementelor sistemelor electromagnetice şi a celor de distribuţie care
o anumită durată de timp () /1,2/. Din această cauză funcţionarea elementelor sistemului
electromagnetic pot fi precăutate ca un p5roces de restabilire determinată.
Fiabilitatea de funcţionare a elementelor renovabile poate fi caracterizată cu ajutorul
următorilor indici:

a) fluxul de refuz în perioada de timp dată - av; b) durata medie de restabilire -  av ;c)
probabilitatea de avarie ori refuz a elementului precăutat – q; d) coeficientul de stare a
elementului precăutat – ksr;
e) durata şi frecvenţa decontărilor planificate - Pl; Pl; f) frecvenţa de restituire a
elementelor precăutate - Pl; g) durata medie anuală a decontărilor planificate - Pl; h) coeficientul
de folosire tehnică a elementului precăutat – kf. T..
O caracteristică amplă a indicilor de fiabilitate a elementelor poate să o prezinte funcţiile de
distribuţie în timp a indicilor de fiabilitate mai sus prezentaţi.
Indice de fiabilitate se numeşte caracteristica cantitativă a unei ori câtorva proprietăţi care
determină fiabilitatea elementului precăutat în perioada de timp stabilită.
2)durata medie a deconectărilor de plan pl, coeficientul tehnic de folosire a elementului precăutat
K .
În procesul de analiză a procesului de funcţionare pot fi folosiţi şi alţi indici în calitate de indicii
suplimentari de apreciere a nivelului de fiabilitate.
Funcţiile de distribuţie a indicilor prezentaţi în timp pot destul de amplu să determine şi să
caracterizeze indicii mai sus prezentaţi.
a) Fluxul de refuz caracterizează densitatea probabilităţii de apariţie a refuzului precăutat în
momentul de timp (∆) dat şi poate să se schimbe în timp: să discrească, să fie constant, ori să
crească.
 35
Din teoria fiabilităţii sistemelor multifuncţionale /3,4 / e cunoscut, că cea mai simplă
distribuţie în timp a refuzurilor cu un flux variabil de refuz este distribuţia Verbull.
La distribuţia fluxului refuzurilor în timp av (t) se poate de folosit funcţia de distribuţie cu o
dependenţă biparametrală exprimată prin expresia (1.92).

 av t   0av  1 (1.92).
- parametrul formei de distribuţie a refuzurilor;
av0 – fluxul de refuz la începutul perioadei de timp, care are rolul de scării de distribuţie a
refuzurilor în timp:
Modul de schimb a funcţiei av (t) depinde de parametrul , dacă , apoi funcţia dispune
de un caracter monoton descrescător, dacă = funcţia dispune de un caracter constant în timp şi se
descrie cu expresia (1.93)

 av     ab  const (1.93)

În aşa caz distribuţia de tip Weibull se transformă în distribuţie experimentală cu un flux de

refuz constant în timp ab= const. dacă > funcţia dispune de un caracter monoton crescător.
Este cunoscut faptul /5,6/ că pot fi folosite şi alte tipuri de distribuţie a fluxului de refuz,
precum şi a modului de restabilire în timp ca exemplu sub formă de polinom de ordine –n,
superpoziţia distribuţiei exponenţiale, distribuţie de tip Erllang care este un caz particular al
distribuţiei de tip Gamma cu parametrul de formă egal cu =2 distribuţie de tip Relei, care
reprezintă un caz particular al distribuţiei Weibull cînd =2 din care reesă, că distribuţiile
prezentate pot prezenta şi descrie fluxul de refuz (ab/t) a elementelor simple a sistemelor
multifuncţionale.
Cea mai compusă distribuţie din cele precăutate este distribuţiea Weibull şi este cea mai
generală, folosirea căruia dă posibilitate de a folosi metodele analitice de calcul a fiabilităţii de
funcţionare a sistemelor multifuncţionale şi a elementelor componente. Durata de restabilire.
Deoarece pănă la apariţia refuzurilor rămâne necunoscută caracterul refuzului aşteptat, şi ca
urmare a duratei de restabilire (av), apoi durata de restabilire este o valoare aleatorică cu densitatea
distribuţiei f (av) şi cu speranţa matematică care poate fi determinată din expresia (1.94).

 av f  av d av
 max
av

M  =  =
av ab 
0
(1.94)
 max
av

 f  d
av av

avmax – durata maximală de restabilire a elementelor sistemelor precăutate;

În dependenţă de raportul dintre durata medie (avmed) şi cea maximală (avmax) de restabilire
a elementelor sistemului precăutat, durata de restabilire (av) va avea diverse asimetrii.
Dacă se va ţine cont de particularităţile proceselor de restabilire a elementelor sistemelor
electroenergetice, care dispun de refuzuri cu o derivată de restabilire mică – destul de intensă şi
refuzuri cu durată maximă de restabilire destul cu o frecvenţă destul de mică, diferenţa dintre
valoarea medie şi cea maximală de restabilire – ne dă posibilitatea de a presupune că distribuţia
 36
duratei de restabilire trebuie să dispună de o asimetrie pozitivă (coieficientul de asimetrie Ks  0) şi
mediana, care nu depăşeşte valoarea de 0,5.
De proprietăţi de aşa tip dispune distribuţia de tip Gamma, cu densitatea distribuţiei:
f(x) =  0 dacă x  0
 CX-1 e-x dacă 0  X  Xmax (1.95)
 şi  - parametrii formei şi scării de distribuţie care se determină reeşind din ecuaţiile
(1.96) şi (1.97)

av = / (1.96)

2 = /2 (1.97)

C – coieficientul normativ, care se determină din condiţiile:

X med

X
 1  x
C e dx  1 (1.98)
0

Dacă se va ţine cont de /7/ apoi valoarea coeficientului (C) se poate de determinat ca
expresia (1.99).
C = /(,, Xmax) (1.99)

(,, Xmax) – Gama funcţia necompletă;

Din cele prezentate reesă că densitatea funcţiei a duratei de restabilire se poate de prezentat
sub forma (1.100)

f( ) =
av
  ,  max 
av
 av  e 
 1 av
(1.100)

Dacă se îndeplinesc condiţiile 0  av  avmax, apoi speranţa matematică şi dispersia valorii
av se determină din expresiile( 1.101 şi 1.102) :
 max
av

M    f  d
av av av av av
(1.101)
0

 max
av

D  av   2    f  d   av 
av av av 2
(1.102)
0

Dacă în ecuaţiile (1.101 şi 1.102) se va introduce expresia (1.100) vom obţine expresiile de
calcul a duratei de restabilire şi a densităţii corespunzătoare:
 
 
 e  max    a  ,  av
av

 av  1   (1.103)
 
   1n


 max
av
 n 



max

 n  0   n n 
   
   
  e   max e   max    b  ,  av 1.104
av av

   2 1 
2  
 1   max   1  
av
 
  
 1    max
av
n
 
     max av   2 max

 
   
n

n
 1
 n
n0  n n   n 0 n 
 37
Analiza numerică a dependenţei coeficienţilor a (,avmax) şi b(,avmax) de valorile  şi
avmax ne indică, că dacă avmax  4, apoi valorile coeficienţilor precăutaţi practic nu se deosebesc
de valoarea 1 (fig. 1.1).
În aşa caz funcţia Gamma necompletă poate fi înlocuită cu funcţia Gamma completă. În aşa
caz densitatea de distribuţie a duratei de restabilire (1.100) va căpăta forma:

 
f  max
av

 
  av  e  
 1 av
(1.105)

Dacă se îndeplineşte condiţia 0  av   , iar speranţa matematică şi dispersia valorii av
corespunzător se determină:


 av  (1.106)


 2  (1.107)
2
Dacă în expresia (1.100) valoarea funcţiei Gamma necomplectă (,avmax) sub formă / 11/,
apoi densitatea de distribuţie av va căpăta forma (1.108).

 1

1    1
  n
av n

  av 
f   n
av
   av   n 1
(1.108)
  max  
   av n
1   1

n max

n 1  n n

Din analiza expresiei (1.108) reesă că micşorarea valorii  distribuţie Gamma tinde către
seria de distribuţie cu densitatea:

f  av  
1
 
  av
 1
 
(1.109)

 av
max

M  = avmax
1,0

0,8

0,6
0,90
0,4 0,95 
0,99
0,2 n a(,
n  b

0
2 4 6 8 10
 38

Fig. 1.4. Dependenţa coeficienţilor a (, max) şi b (, max) de

valorile distribuţiei de tip Gamma  şi max.

Cu creşterea valorii  distribuţia Gamma asimetric tinde către valoarea normală [12]. În
conformitate cu [13-18 ] se propune de a folosi şi alte tipuri de distribuire a duratei de restabilire a
elementelor sistemelor multifuncţionale şi anume: distribuirea de tip normală; exponenţială;
logaritmică; Erland, logaritmo-normală.
Toate distribuţiile prezentate, în afară de cea normală-logaritmică sunt nişte derivate de tip
Gamma distribuţie, care poartă un caracter general şi dau posibilitatea de a efectua calculele
fiabilităţii elementelor componente a sistemelor multifuncţionale.

§ 1.12. Distribuţia în timp a refuzurilor.

Conform [13] fluxul refuzurilor independente cu parametrul variabil av(t) se poate de
caracterizat ca nestaţionar cu distribuţia de tip poisson a refuzurilor pentru orice interval unitar t în
intervalul de timp (0, t), ori cu fluxul Puasson cu parametrii variabili în timp. În aşa caz
probabilitatea de apariţie la (m) refuzuri în intervalul de timp (t1, t2), reeşind din presupunerea că
durata de restabilire este destul de mică comparativ cu durata de funcţionare în stare normală, poate
fi descrisă prin expresia de tip (1.110).
m
t 2 av 
   t dt  t2
   av t dt
t 
Pm(t1, t2) =  1  e t1 (1.110)
m
Dacă pe un interval de timp unitar t = (t2 – t1) fluxul de refuz de precăutat ca constant, vom
obţine:

av(t) = av = const.

Dacă modul de restabilire momentană a elementelor precăutate apărute în intervalul de timp
t, apoi probabilitatea de distribuţie a lor în timp va fi de tip (1.111).

Pm(t) =
 t
av

m

 e t
av
(1.111)
m
Pentru a determina legea de distribuţie a numărului de refuzuri cu o durată determinată de
restabilire într-un interval de timp determinat [0, t], care poate fi comparat cu durata medie de
restabilire a elementelor precăutate e necesar de a fi cunoscute funcţiile de distribuţie a m refuzuri
serie şi fluxul de restabilire a lor m(t), care caracterizează probabilitatea că vor avea loc nu mai
puţine de m refuzuri şi restabilirea lor în intervalul de timp [0, t].
Conform [13,17] funcţia de aşa tip poate fi descrisă prin expresia (1.112)
t
 m t    Pm t  X dFm t  (1.112)
0

unde: Pm(t-X) – este funcţia de distribuţie a numărului de refuzuri a elementelor în perioada

(t-X), ori probabilitatea că în perioada (t-X) vor avea loc nu mai puţin de m – refuzuri;
 39
Fm(x) – funcţia de distribuţie a duratelor de restabilire a elementelor, ori probabilitatea că
durata de restabilire nu este mai înaltă decât valoarea x.
Funcţia de aşa tip poate fi prezentată prin expresia (1.113).
t
Pm(t) =  P t  x dPx 
0
m 1

(1.113)
x
Fm(x) =  F x  y dF  y 
0
m 1

unde: Pm(t) şi Fm(x) se descriu cu distribuţii de tip exponenţială şi Gamma- funcţie.

P(x) = 1 – e- x (1.114)


y

F(y) =   y 1e  ydy (1.115)

  0
Dacă se ţine cont de expresiile (1.114 şi 1.115) expresia de tip (1.113) poate căpăta forma
(1.116)

Pm t   1  
m 1
  t 
av k

 e 
av
t
(1.116)
k 0 k
 m x m 1  ydy
m  0
Fm(x) = Y e (1.117)

Pentru a simplifica modul de deducere apare necesitatea de a înlocui funcţiile de distribuţie

Pm(t) şi Fm(x) cu densităţile lor şi vom obţine:

m 1
 
av k 1 m 1
  av k
  av m

 e  avt
t   e  avt
t k 1
  t m 1  e  t
av
k
Pm(t) = (1.118)
k 0 k k 1 k  1 F m
 m
f m x    X m 1  e  x (1.119)
m 
În aşa caz densitatea de distribuţie a m-refuzuri consecutive şi restabilirea elementelor
precăutate în intervalul de timp determinat [0,t], analog valorilor (1.112) poate fi descrisă cu
expresii de tip (1.120).
t
 m t    m t    Pm t  x  f m x dx (1.120)
0

Dacă în expresia (1.120) se vor introduce valorile densităţilor determinate conform (1.118 şi
1.119) vom obţine:

t      m

  
av
m  e  t  t m  m 1   m, m  1    av t
av
(1.121)
m  m
unde: [,-z] este expresia funcţiei de tip ghipergeometrică.
     1  2  k  ik01   1
 k 1

 ,      1      1    1 (1.122)
 1    1  k 1 k   ik01   i 

Deoarece intensitatea de tranziţie dintr-o stare în alta a elementelor sistemului rij se

determină reeşind din valorile constante  k şi s , apoi probabilităţile tranzitorii Pij nu deprind de
 40
timp şi atunci matricia P = (Pij) este staţionară, iar procesul Marcov, pentru care matricia
probabilităţilor tranzitorii este staţionară se numeşte proces uniform omogen.
Prin urmare procesul de schimb a stării sistemului – modul de schimb atraectorii evoluţiei
poate fi descrisă cu un proces de tip Marcov uniform ne întrerupt în timp şi cu un număr determinat
de stări discrete.
Procesele de aşa tip se caracterizează cu matricile intensităţii de trecere de tip A = ( aij )
valorile componentelor de tip ( aij ) se determină din ecuaţia (1.123).

rijj
a ij = - j i
rij j=i (1.123)

Din ecuaţia (1.123) reesă, că valoarea sumară poate fi determinată ca:

 aij = 0 (1.124)
j 0

unde: (l +1) – este numărul posibil de metode de rezolvare a problemei precăutate.

La precăutatrea problemelor de determinare a indicilor de fiabilitate a sistemelor compuse
apare necesitatea de a determina modul de schimb a funcţiei ce descrie modul de distribuţie a
refuzurilor în timp.
Funcţia de distribuţie a m-refuzuri consecutive şi restabilirilor elementului precăutat se
determină ca:
 m t     m x dx (1.125)
0

Probabilitatea de apariţie a (m+1) refuzuri şi m-restabiliri în intervalul de timp [0,t] se

determină din expresia (1.126)

 
t t
Pmm 1 t    Pt  x  m x dx   1  e   t  x 
av

m dx (1.126)
0 0

Dacă în expresia (1.126) se introduce valorile imaginei m din expresia (1.123) vom obţine:

t       e  X
 m
  
av t
Pmm 1
t    m  avt m  m 1
 m, m  m    av x dx (1.127)
m  m 0

Dacă valoarea funcţiei de sub forma integrală din expresia (1.127) de înlocuit cu variabila de
tip (1.128) apoi expresia de tip (1.127) va căpăta forma (1.129)

Y = (av - )x (1.128)

Pmm 1
t    m t 

     em  m  t
av m

e  m, m  m  1., yt 
av
(1.129)
m  m  1

Probabilitatea, că în perioada de timp de la [0,t] vor apărea doar m refuzuri cu o durată de

restabilire determinată poate fi determinată conform /80/ din expresia (1.130)
Pm (t) = m(t) – Pm(m+1)(t) (1.130)
 41
Din expresia (1.130) reese că imaginea probabilităţii de refuz poate fi determinată reeşi nd
din condiţiile iniţiale şi va căpăta expresia (1.131)

P t  
 t 
av m

 e  t 
av m  1
 t   m, m  m  1., yt 
m
(1.131)
m  m  1
m
m

Prin urmare pentru elementele cu o durată de restabilire determinată, distribuţia refuzurilor

într-un interval de timp determinat deviază de distribuţia de tip Poison (1.131).
Durata intervalului mediu de funcţionare dintre două refuzuri consecutive cu o durată de
timp determinată poate fi determinată din expresia (1.132)

T   t m t dt
1
(1.132)
m0
unde: m(t) – densitatea de distribuire a duratelor m perioade de funcţionare fără refuzuri a
elementelor şi se determină din expresia de tip (1.122).
Din expresia de tip (1.132), ţinând cont de expresia (1.122), conform /4/ se obţine:

1 1  av av
T  av   T func   
av
(1.133)
  av
unde Tfunc – durata medie de funcţionare între două refuzuri consecutive.
Valoarea medie a refuzurilor cu o durată determinată de restabilire se determină din expresia
(1.134)
1 av
m av   (1.134)
T 1  av av

Dacă în expresia (1.119) parametrul scării de distribuţie () şi variabila (x) vor fi exprimate
în unităţile intervalului de timp [0,t] unde se precaută distribuţiile refuzurilor elementelor, apoi
densitatea de distribuţie a duratei de restabilire dacă m=1 se determină din expresia (1.135)

  1  
f      e (1.135)
 
x
unde:   iar   t .
t
Speranţa matematică a duratei de restabilire relative () se detrmină ca:
   av
M     (1.136)
 t t
Din cele prezentate reesă, că sporirea intervalului de timp [0,t] durata medie de restabilire a
elementelor tinde către zero şi dacă durata (t) este destul de mare, mediul de funcţionare a
elementelor se poate de precăutat ca un proces cu restabilire momentană.
În aşa caz distribuţia refuzurilor elementelor tinde către o distribuţie de tip Poison şi are
forma (1.137)

t    t 
av m

 e 
av
t
Pm (1.137)
m

§ 1.13. Distribuţia duratei stărilor de avarie a elementelor .

 42

Legea de distribuţie a duratei stărilor de avarie a elementelor (durata de restabilire) se poate

de determinat, reeşind din fluxul de refuz şi de restabilire ca o funcţie a două valori aleatorii:
numărul de refuzuri m şi durata de restabilire av sunt în corelaţia determinată conform expresiei
(1.138)

m
 ab    iav (1.138)
i 1

unde: m – numărul de refuzuri coincide distribuţiei Poison;

av – durata de restabilire coincide distribuţiei de tip Gamma.
Densitatea de distribuţie convenţională a duratei de restabilire a m-refuzuri a elementelor va
prezenta o serie de distribuţie care poate fi determinată ca:

f V av / m   f  av    m
(1.139)

Conform [7,12] - m – convoluţia valorilor aleatorii cu distribuţia de tip Gamma, ce poate

prezenta însuşi distribuţia de tip Gamma.
În aşa caz densitatea de distribuţie a valorilor de tip Vab se determină reeşind din ecuaţiile
probabilităţilor depline care reesă din expresia de tip (1.140)

f     P t  f 

/ m  e

 t 
av m
 m
 avt
    avm 1  e  
av
ab av
(1.140)
m
m
m 1 m m 1

Ecuaţia (1.140) reprezintă suma densităţilor cu distribuţia de tip Gamma, ţinând cont de
probabilitatea lor de apariţie.
În aşa caz distribuţia duratelor stărilor de avarie a elementelor se poate de descris prin
intermediul funcţiilor cu distribuţia de tip Gamma cu parametrii determinaţi prin speranţa
matematică care dispune de dispersia cu valoarea Vav şi are forma conform (1.141)

     f  

 t av m
m  av
M av av av av
e  avt

m 1 m
   t   av t
 
(1.141)
0

   1 av
D av
   2 av f  av d av  M 2  av    2
 t (1.142)
0

Parametrii distribuţiei Gamma a duratelor stărilor de varie (duratele de restabilire) se

determină din expresiile de tip (1.143 şi 1.144)
 av t  M 2  av / D av  av t /   1 (1.143)
  M  av / D av    /  1 (1.144)

În aşa caz densitatea distribuţiei a valorii av va obţine forma (1.145)

   t
av

f   
v

  av  t 1
 e  
av av
av

 v  t 
av
v
(1.145)

Prin urmare distribuţia duratelor stărilor de avarie a elementelor poate fi descrisă cu ajutorul
distribuţiei de tip Gamma, iar speranţele matematice a duratelor stărilor date, prezintă cu sine
 43
produsul duratelor medii de restabilire a elementelor av şi a numărului mediu de refuzuri (avt) în
intervalul de timp (0,t).
Refuzurile şi restabilirile a elementelor în intervalul de timp (0,t) care depăşeşte durata
maximală de restabilire (maxav), se poate de precăutat ca evenimente independente cu o densitate
comună de distribuţie a refuzurilor (m) şi a duratei de restabilire (av) care se determină din
expresia:

f(m, av) = Pm(t) f(av) (1.146)

Speranţa matematică a valorilor aleatorii convenţionale se determină reeşind din expresia

(1.147)
av = m  av (1.147)

La determinarea valorilor ecuaţiei (1.147) se reesă din presupunerea, că durata unei

restabiliri se determină din expresia (1.148) şi anume (av).

      m  m t   e  
  av
M  av  av    av   mPm t  f  av  f  av  avt
 av tf  av (1.148)
m 1 m 1

Dacă se va ţine cont de expresia (1.105) atunci valoarea valorii (av) se va determina ca:

  av    av t   av   e  
 1 av
(1.149)
 
Speranţa matematică deplină a valorii av în aşa caz se va determina ca:
 av
M  av   av t    t   av t (1.150)

Din expresia (1.150) reesă că speranţa matematică deplină coincide cu speranţa matematică
a valorii av, determinată pentru un interval de timp determinat, conform expresiei (1.141).
Probabilitatea de aflare a elementelor în starea de avarie, cu o perioadă de exploatare destul
de mare, se caracterizează cu valoarea medie a duratei de restabilire, care se determină ca produsul
dintre valoarea medie a frecvenţei de trecere a elementelor în starea dată şi valoarea medie a duratei
de restabilire.

av av  av
q  m av   av   (1.151)
1  av av 1   av

Ecuaţia de tip (1.148) dă posibilitatea de a determina probabilitatea de aflare a elementelor

în starea de avarie, durată fiecărei din care nu este mai mică decât valoarea () şi se determină ca:
 
 av  av
Q   m av p av           f  av d av   1  F  d
av av av
(1.152)
1   av 0 1   av 0

unde: F( ) – funcţia de distribuţie şi durata de restabilire a elementului precăutat.

av

Dacă (=0) integrala în limitele (0;) este egală cu av şi expresia (1.152) va căpăta forma
expresiei (1.153).
av
Q  0    av  qt  (1.153)
1 av
 44
Un alt indice de bază care caracterizează indicii de fiabilitate a elementelor sistemelor
multifuncţionale este coeficientul de stare a elementelor.

§ 1.14. Coeficientul de stare a elementelor sistemelor

multifuncţionale

Coeficientul de stare caracterizează probabilitatea de stare a elementului precăutat, care

determină starea de funcţionare a elementului între două refuzuri consecutive, în orice moment de
timp. Starea în care se află elementul precăutat poate fi de funcţionare ori de rezervă.
Conform [3,6] coeficientul de stare pe o durată de timp destul de îndelungată se determină
ca valoarea medie a duratei de funcţionare a elementului precăutat.

T func
 1  q 
1
KS   (1.154)
T func   av
1   av

La precăutarea problemelor de exploatare a elementelor sistemelor multifuncţionale pe un

interval de timp determinat, coeficientul de stare poate fi precăutat în concordanţă cu funcţia de
stare a elementului Ks(t), care descrie dependenţa stării de funcţionare a elementului în dependenţă
de durata (t).
Conform [7,9] funcţia de stare a elementelor poate fi prezentată prin expresia (1.155).
 
K S t   1  pt    1  pt  x     m x dx (1.155)
0 m 1

Dacă se va ţine cont de expresia (1.120) şi se va folosi modul de rezolvare prezentat în

(1.122) vom obţine:

K S t   e

 
 
av t
m
m  1
  
     m, m  m  1., av   t (1.156)
1  
 avt m


 m 1 m   m  m  1
Pentru unele intervale de timp comparativ mici (ore, zile) expresia de tip (1.156) poate fi
redusă dacă funcţia gipergeometrică de tip (1.121) va fi descompusă şi pentru scopul dat vor fi
folosiţi doar termenii când m=1. În aşa caz expresia (1.156) va căpăta forma:
 av    1  av   
K S t   e
 avt
1  t 1  t 
  2 
(1.157)
   2 
Probabilitatea de funcţionare a elementelor în perioada de timp determinată nu mai mare de
() conform /3/ poate fi determinată din expresia (1.158).


 av
P  
1   av  1  W x dx
0
(1.158)

unde: W(x) – probabilitatea de funcţionare fără refuz a elementului precăutat cu o durată nu

mai mare ca valoarea (x).
Dacă distribuţia duratei de funcţionare fără refuz este exponenţială, apoi expresia (1.158) va
căpăta forma (1.159).
 45

 av   x
P  
1
av 
dx   e  
 K S  e  
av av av
e (1.159)
1 0 1  av

Dacă () = 0, apoi probabilitatea de funcţionare fără refuz P() devine egală cu
coeficientul de stare a elementului precăutat.

P() = KS (1.160)

§ 1.15. Deconectările de plan a elementelor

sistemelor multifuncţionale

Toate deconectările de plan a elementelor sistemelor multifuncţionale (către care se pot

alinia elementele sistemelor electroenergetice de transport şi distribuţie a energiei electrice) pot fi
divizionate în următoarele patru grupe:
1) deconectări pentru efectuarea reparaţiilor capitale şi a lucrărilor de reconstrucţie;
2) deconectări pentru efectuarea reparaţiilor curente;
3) deconectări necesare pentru efectuarea lucrărilor de montaj, reparaţie şi reglare a
elementelor din apropiere, pentru a respecta regulile de montaj, reparaţie şi exploatare /11,17/.
4) deconectări pe o durată de timp scurtă în legătură cu efectuarea operaţiilor operative de
dirijare în dependenţă de regimurile de funcţionare a sistemului precăutat.
Starea de deconectare (repaus) planificată a elementelor se caraterizează cu frecvenţa
medie a deconectărilor planificate pl(t) şi cu durata medie a unei deconectări (pl) care se determină
din expresiile (1.161) şi (1.162).

 pl    pl  pl  pl  pl
1 1 1 1
(1.161)
Tcap Tcur Tal Top

1   cap
pl
 cur
pl
 alpl  op 
pl

 pl      (1.162)
 pl    Tcap
pl
Tcurpl Talpl Toppl 
pl
unde: Tcap ,  cap
pl
- valoarea medie a periodicităţii şi durata medie a reparaţiilor capitale;
Tcurpl ,  cur
pl
- valorile aceleaşi a reparaţiilor curente;
Talpl ,  alpl - valorile deconectărilor de late tipuri care au loc în intervalul de timp
precăutat;
Toppl ,  oppl - a deconectărilor operative.
Durata şi periodicitatea de efectuare a reparaţiilor capitale şi curente pot fi planificate
preventiv. Celelalte tipuri de planificare sunt funcţii de o serie de factori atât determinaţi cât şi
nedeterminaţi din această cauză aceşti indici poartă un caracter aleatoriu. Toţi aceşti factori în
comun creează o batere aleatorie a frecvenţei de refuz şi duratei deconectărilor de plan şi a
refuzurilor de la valorile medii determinate.
Analiza stărilor şi structurii deconectărilor de plan a elementelor sistemelor de transport şi
distribuţie a energiei electrice ne indică că printre ele predomină deconectările de scurtă durată
pentru a efectua dirijările operative a regimurilor de funcţionare, precăutarea stărilor de profilactică
şi a unor tipuri de reparaţii curente. Deconectările cu o durată mare pentru efectuarea reparaţiilor
capitale şi reconstrucţie sunt destul de neînsemnate şi rare în timp.
 46
Aceste fenomene ne permit de a recomanda în calitate de ipoteză de bază a distribuţiei în
timp a refuzurilor distribuţie de tip Gamma.
Analiza şi precăutarea ipotezei date conform datelor statistice a confirmat coincidenţa ei cu
modul de comportare şi distribuire în timp a refuzurilor elementelor sistemelor multifuncţionale
electroenergetice.
E clar că toate expresiile analitice obţinute pentru deconectările cu o durată destul de mare,
pot fi folosite şi pentru deconectările cu o durată mai mică, către care se aliniază şi deconectările de
plan.
Densitatea de distribuţie a unei deconectări de plan analogic cu cea de tip (1.105) poate fi
descrisă cu ajutorul expresiei (1.163)
 
g        e
pl  1
  pl   e  
   1

pl pl
pl

  ,  max 
(1.163)
pl
 
Distribuţia de tip (1.163) cu micşorarea valorii parametrului tinde către distribuţia cu
densitatea de tip, care se determină conform expresiei (1.164)

g  pl    
1
  pl
 1
 
(1.164)

 
pl
max

unde:  max
pl
- durata maximă a deconectărilor de plan şi cu creşterea valorii , asimtotic tinde
către distribuţia de tip normală a parametrilor precăutaţi.

 
M  pl   pl 

(1.165)

ori

 
D  pl 
2
(1.166)

Valorile aleatorii a duratelor de plan de repaus a elementului într-o perioadă de timp

determinată (un an) se poate de determinat ca suma valorilor aleatorii independente a mărimilor
precăutate şi anume:
1 m T  pl
 pl T  
 i (1.167)
T i 1
unde: T – este durata de timp în care a avut loc m(T) deconectări (de toate tipurile) a
elementului precăutat;
 ipl - valoarea aleatorie a duratei –i de deconectare a elementului precăutat.
În aşa caz densitatea de distribuţie a deconectărilor de plan pl(T) va prezenta o convoluţie
de tip m() a densităţilor de distribuţie pl care conform /7,14 / are forma:
 mT   mT 
g  pl T    
 
pl m T  1
  

pl
  pl 
m T  1
 e  
pl

 mT  ,  max 
e (1.168)
pl
mT  
Speranţa matematică şi dispersia a cestui caz se detrmină ca:

 
M  pl T   mT  /  (1.169)
Dispersia distribuţiei va avea forma:
 
D  pl T   mT  /  2 (1.170)
Dacă se va ţine cont de ecuaţia de tip (1.171) atunci densitatea distribuţiei deconectărilor:
 pl  mT  / T (1.171)
 47
de plan a elementului precăutat va căpăta forma ecuaţiei de tip (1.172)
 
pl

g      pl 
pl
 1
 e  
pl
pl

  pl
(1.172)

Speranţa matematică a expresiei date se determină din expresia (1.173).


M  pl    pl    pl   pl  pl (1.173)

Dacă duratele de timp între deconectările de plan sunt largi, apoi numărul şi valoarea lor se
poate de precăutat ca valori independente, densităţile de distribuţie a cărora se va determina ca:

g  pl    pl g  pl    pl   pl   e  
pl 1
(1.174)
 
Probabilitatea de aflare a elementului precăutat în starea de deconectare de plan, durată
fiecărui care este nu mai mică decât (), apoi analogic expresiei (1.152) poate fi descrisă cu
expresia de tip (1.175).

 pl  
pl pl pl pl

R    P           g  d    1  G  pl  d pl
pl pl
 (1.175)
 0 0

unde: G(pl) – funcţia de distribuire şi durata unei deconectări de plan a elementului

precăutat.
Dacă =0, apoi integrala în limitele (0,) este egal cu pl, în aşa caz expresia de tip (1.175)
va căpăta forma (1.176).

R  0   pl  pl
 pl
(1.176)

§ 1.16. Coeficientul de folosire tehnică

Coeficientul de folosire tehnică este unul din indicii integrali a nivelului de fiabilitate a
elementelor şi caraterizează durata medie în care elementul precăutat poate să funcţioneze fără
refuzuri.
Indicele dat poate fi determinat din expresia (1.177)

KFT = (1 - pl) KS (1.177)

La căutarea unei serii de probleme legate de starea de fiabilitate a elementelor e necesar de

cunoscut nu numai coeficientul de folosire tehnică KFT , care prezintă cu sine speranţa matematică a
duratei de funcţionare fără refuz a elementului precăutat în perioada de timp determinată (ca
exemplu un an), ce şi modulul de distribuţie a timpului dat.
Pentru a determina valoarea dată e necesar de a prezenta durata totală a refuzurilor (timp de
un an) sub formă sumelor duratelor aleatorii a refuzurilor de varie şi a celor de plan.
 = av + pl (1.178)

În aşa caz se detrmină convoluţia densităţilor, care la fel va avea forma de distribuţie de tip
Gamma.
 48

 FT
f   
FT

 FT 1
 e   FT  (1.179)
 FT 
Parametrii de distribuţie se determină din expresiile de tip (1.180 şi 1.181).

 FT 

M 2     av    pl
 2
 2

 
(1.180)
D     av   2 pl
M        pl
av

 FT   
D     
(1.181)
2

av
  2 pl
În aşa caz funcţia de distribuţie a duratelor de funcţionare în stare normală a elementelor
poate fi descrisă prin expresia de tip (1.182) şi (1.183).

 FT 
P1      e   FT  d  
FT

   1
FT
(1.182)
 FT  0
ori
  FT  FT   
P1     1  (1.183)
 FT 
În mod general elementele sistemelor compuse sunt sisteme simple care pot fi prezentate ca
elemente cu conexiunea serie ori mixtă refuzul căruia poate provoca refuzul sistemului în
întregime, ori a unei părţi componente a lui. De cele mai dese ori modul de descriere a refuzurilor
elementelor de aşa tip se descriu cu legea de distribuţie exponenţială cu intensitatea de refuz ij . În
aşa caz sistema simpă ca şi elementele componente poate să se caracterizeze cu fluxul de refuz care
se schimbă după o lege exponenţială şi poate fi descris prin ecuţia de tip (1.184).

N
i = 
J 1
ij (1.184)

La fel modul de distribuţie a intensităţii de restabilire a elementelor care sunt supuse

restabilirii se caracterizează prin intensitatea fluxului de restabilire ij care poate fi precăutat
conform legii exponenţiale de schimb în timp şi poate fi descrisă prin ecuaţia de tip (1.185).

ij = 1 / T Bi (1.185)
unde: T Bi – este durata medie de restabilire a sistemei simple de tip –i.
În aşa mod pot fi obţinute caracteristicile de fiabilitate a sistemelor compuse
multifuncţionale pentru rezolvarea unor probleme parţiale, care fiind echivalentate reeşind din
însemnătatea lor se poate de obţinut valorile medii a indicilor de fiabilitate minimal necesari pentru
tipul de probleme ulterior determinate.

Concluzii.
Metodica dată are destinaţia de a da posibilitatea la determinarea ferm a indicilor de
fiabilitate a sistemelor tehnice compuse, care în intervalul de timp
 = [a,b] a  t  b pot pierde parţial ori total capacităţile de funcţionare din diferite pricini
tehnice.
Ca rezultat al refuzurilor elementelor componente a sistemelor compuse se schimbă
(înrăutăţeşte ) calitatea de funcţionare şi ca rezultat se va micşora şi efectul final al sistemului
precăutat.
 49
Pentru o serie de sisteme compuse (şi cele elctroenergetice în parţial ) drept caracteristică a
calităţii poate servi calitatea şi volumul energiei electrice livrate consumatorului – pentru alte
sisteme tehnice drept indice al calităţii poate servi – probabilitatea de îndeplinire a funcţiilor date în
intervalil de timp determinat
 = [a,b].
Efectul final a sistemului poate fi apreciat reeşind din cantitatea şi calitatea produsului final
(la concret cantitatea şi calitatea energiei electrice ).
Problema aprecierii nivelului de fiabilitate a sistemelor tehnice compuse se detrmină prin
influenţa refuzurilor elementelor componente asupra calităţii de funcţionare a sistemului şi a
efectului final de funcţionare a sistemului precăutat. Metodica de determinare a indicilor de
fiabilitate a sistemelor tehnice compuse poate fi aplicat atât la determinarea refuzurilor momentane
neprevăzute, precum şi a refuzurilor ce se acumulează treptat.
E necesar de menţionat că indicii de apreciere a nivelului de fiabilitate a sistemelor compuse
se divizează în indici de bază şi cei suplimentari.
Cantitatea indicilor şi nomenclatorul lor se determină reeşind din specifităţile şi capacităţile
sistemului precăutat (pentru sistemele elctroenergetice indicii de apreciare a nivelului de fiabilitate,
precum şi modul de determinare a lor sunt prezentaţi în tabelul 3.1.conform STAS ului –13377-75;
şi a STAS ului - 13377-95.

Referinţe bibliografice
1.1. R. Billinton, R. Allan Reliability Assessment of Large Power Systems, Kluwer Academic
Publishers, Boston, SUA, 1984.
1.2. Nitu V. I., C. lonescu Fiabilitate m ener-geticâ, Editura Didactică şi Pedagogicâ, Bucureşti,
1980.
1.3. J. Endrenyi Reliability Modelling in Electric Power Systems, J.Wiley & Sons, Chichester, 1978.
1.4. D. Kececioglu Reliability Engineering Handbook, Prentice Hall, New Jersey, SUA, 1992, vol.I
+ vol.II. [1.5] *** Raport CIGRE, Comitetul de studii 37, Oslo, iunie 1987.
1.5.Инструкция по определению экономической эффективности капитальных вложений в
развитие энергетического хозяйства; М,: Энергия;,1973,55с.
1.6.V. Arion Bazele calcului tehnico – economic al sistemelor de transport şi distribuţie a energiei
electrice, Chişinău, UTM.;1998,135p.
1.7.Гнеденко Б.В.,Беляев Ю.К.,Соловьев А.Д. Математические методы в теории
надежности; М.: Наука, 1965,524с.
1.8. Справочник по надежности; Под редакцией Б.Р. Левина ( перевод санглийского) Т1;М.;
Мир,1969,339с.
1.9. ГрадштейнИ.С., Рыжик И.М. Таблица интегралов сумм, рядов и произведений; 4-ое
издание ; М.; Физматгиз,1963,1100с.
1.10. Руденко Ю.Н., Ушаков Надежность электроэнергетических систем;
Новосибирск,наука,1976,237с.
1.11. Рябинин И.А.,Киреев Ю.А. Надежность судовых электроэнергетических систем;
Л.,Судостроение,1974,264с.
1.12. Правила эксплуатации электрисеских станции сетей и элекрических;М.:
Энергоатомиздат,1998,346с.
 50
1.13. Синчугов Ф.И. Надежность электрических систем. М.; Энергия 1972,216с.
1.14. Гук Ю.Б. Расчет надежности систем электроснабжения. М.; Энергия 1972,176с.
1.15. Фокин Ю.А., Туванов В.А. Оценка надежности систем электроснабжения. М.;
Энергия 1976,239с.
1.16. Фокин Ю.А. Вероятностно – статистические методы в расчетах надежности
систем электроснабжения.М.; Энергоатомиздат,1985,211с.
1.17. Ерхан Ф.М., Неклепаев Б.Н. Токи короткого замыкания и надежность
электроэнергетических систем; Кишинев, Штиинца 1985,231с.
1.18. Erchan F., Melnic S. Short circuit currents level effect on the Electrical Power Sistems
reliabiliti. III-Internasional Symposium “ Short - circuit currents in a Power System” Sulejow,
1988, V1, pp. 74-98.
1.19.Erhan F.M., Bober A.Gh.”Oţenca optimalnoi nadejnosti EES” Izvestia AN MSSR, seria FT i
MN,1983,№2,s.69-71.
1.20. Borisov R.I., Cozîrev V.D.”Vliania urovnei tocov K.Z. na nadejnosti i cacestvenîe pocazateli
electrosnabjenia.” Izvestia Tomscovo politehnicescovo instituta,1974,№244,s.236-239.
1.21. Erhan F.M., Bober A.Gh.”Vlianie urovnei tocov K.Z. na staticescuiu ustoicivosti
EES.”Izvestia Vuzov Energhetica,1980, №2, s.88-91.
1.21.Barg I.Gh., Didenco E.V.”Opît expluataţîi sistem zbora i obrobotchi informaţîi o naruşeniah
rabotî electroustonovoc.” Metodiceschie vaprosî nadejnosti bolşîh sistem energhetichi, vîp.29,
Chişinău,1984,s.64-69.
1.22. Metodica de determinare ”Pocazateli nadejnosti elementov energosistem.” M.: SPO,
Soiuztehenergo,1983,s.15.
1.23.Barlov L.,Proşan F. ”Statisticescaia teoria nadejnosti ispîtania na
bezotcaznosti.”M.:Nauca,1984,s.347.
1.24.Erhan F.M.”Vzaimosveazi mejdu tocomi K.Z. i nadejnostiu electrooborudovania.”Izvestia
Vuzov Energhetica, 1991, №11,s.13-17.
1.25.Erhan F.M.”Issledovania vlianie urovnei tocov K.Z. na nadejnosti vîcliuceatelei.”Izvestia RAN
“Energhetica” 1992, №6,s.89-92.
1.26.Ehan F.M., Melnic S.N.”Rasceot nadejnosti v slojnozamcnutîh electriceschih seteah
energosistemî metodom statisticescovo modelirovania.” Izvestia vuzov;Energhetica,1989,№10,s.3 -
8.
1.27.GOST 1516.1-78 “Trebovanie c vîsocovoltnîm vîcliuceatelem” M:Standart,s.18.
1.28.GOST 14209-86”Transformatorî silovoe meslenîe obşevo naznacenia,dapustimîe
nagruzchi”M:Standart, 1985,s.19.
1.29.Gnedenco B.N. “Matimaticeschie metodî v teorii nadejnosti.” M: Radio i Sveazi,1983,s.277.
1.30. Eremia F. Reţelele electrice de transport a energiei electrice; Bucureşti; Editura Tehnica,
1999, p.287.
 51

CAPITOLUL 1. NOŢIUNILE DE BAZĂ ALE TEORIEI

FIABILITĂŢII ÎN ELECTROENERGETICĂ

§ 1.1. Noţiunile de bază a teoriei fiabilităţii.

§ 1.2. Zone funcţionale.
§ 1. 3. Nivele ierarhice pentru studiul fiabilităţii.
§ 1.4. Criteriile de fiabilitate
1.4.1. Criterii relativ la regimurile permanente utilizate pentru evaluarea fiabilităţii reţelei
(tabelul 1.1, anexa 1)
1.4.2 Criterii deterministe
1.4.3. Criterii probabilistice
§ 1. 5. Principiile de determinare a indicilor de fiabilitate a sistemelor compuse
multifuncţinale.
§ 1.6. Modelul matematic de funcţionare al sistemului compus mutifuncţional şi
caracteristicele lui.
§ 1.7. Metodologia de determinare a indicilor de fiabilitate de bază a sistemelor compuse
multifuncţionale.
§ 1.8. Fiabilitatea sistemului compus cu caracter multiplu de funcţionare.
§ 1.9. Fiabilitatea sistemelor compuse multifuncţionale.
§ 1.10. Indicii vectoriali de apreciere a fiabilităţii sistemelor compuse multifuncţionale.
§ 1.11. Indicii vectoriali momentani de fiabilitate a sistemelor compuse multifuncţionale.
§ 1.12. Indicii de bază ce caracterizează fiabilitatea elementelor sistemelor electroenergetice
de distribuţie.
§ 1.13. Distribuţia în timp a refuzurilor.
§ 1.14. Distribuţia duratei stărilor de avarie a elementelor .
§ 1.15. Coeficientul de stare a elementelor sistemelor multifuncţionale
§ 1.16. Deconectările de plan a elementelor sistemelor multifuncţionale
§ 1.17. Coeficientul de folosire tehnică
 1

PRELEGEREA 2. NOŢIUNILE DE BAZĂ ALE TEORIEI

FIABILITĂŢII ÎN ELECTROENERGETICĂ
SUBIECTELE PUSE ÎN DISCUȚIE
2.2. Fiabilitatea sistemelor compuse multifuncţionale.
2.2. Indicii vectoriali de apreciere a fiabilităţii sistemelor compuse multifuncţionale.
2.3. Indicii vectoriali momentani de fiabilitate a sistemelor compuse multifuncţionale.
2.4. Indicii de bază ce caracterizează fiabilitatea elementelor sistemelor electroenergetice de
distribuţie.
2.5. Distribuţia în timp a refuzurilor.
2.6. Distribuţia duratei stărilor de avarie a elementelor .
2.7. Coeficientul de stare a elementelor sistemelor multifuncţionale
2.8. Deconectările de plan a elementelor sistemelor multifuncţionale
2.9. Coeficientul de folosire tehnică

2.1. Fiabilitatea sistemelor compuse multifuncţionale.

Criteriile de determinare a indicilor de fiabilitate a sistemelor compuse cu restabilire
multiplă, pot fi folosite şi pentru sistemele multifuncţionale.
În acest scop apare necesitatea de a determina funcţiile şi problemele care p ot fi rezolvate de
către sistemul dat, particularităţile lor de exploatare şi factorii ce urmează în caz de refuz în
perioada de îndeplinire a fiecărei funcţii puse în faţă.
Pentru fiecare funcţie în parte a sistemului în orice moment de timp (t), care reesă din
regimurile posibile şi anume:
Yj(t) = { 1 - dacă apare necesitatea de îndeplinire a funcţiei
{ 0 – dacă necesitatea de îndeplinire a funcţiei lipseşte (2.45)
unde: j = 1,2,…,m – numărul de probleme, care poate să le îndeplinească sistema.
Necesitatea de a îndeplini funcţiile desemnate în orice moment de timp () poate fi
prezentată cu ajutorul vectorul aleatoriu Y(t) din expresia (2.46)
 Y t 
Y t   1 (2.46)
Ym t 
În orice moment de timp () starea sistemului multifuncţional poate fi descrisă prin
intermediul vectorului aleatoriu Z(), a cărui parte indisolubilă poate servi vectorul Y(t). Valoarea
vectorului aleatoriu Z(), poate fi reprezentată prin matricea vectorială (2.47)
Z1 t 
Z t 
Z()  N  M (2.47)
Y1 t 
Ym t 
Componentele Zj(t), j = 1,2,…,(N-m) – pot fi diferite valori a parametrilor sistemului
precăutat.
În caz parţial ( particular) componentele sistemului multifuncţional precăutat Zj(t) =
1,2,…,n; n  (N-m) – descriu regimurile de funcţionare normale, ori cele tehnice şi de deservire
operativă.
unde: n – numărul elementelor componente în sistemul precăutat;
 2
m - numărul de funcţii (problemelor) care pot fi îndeplinite de sistemul precăutat;
N – numărul de vectori componenţi a vectorului Z().
În orice stare a vectorului Z() sistema poate îndeplini funcţiile desemnate cu un nivel de
calitate determinat, care depinde de starea sistemului.
În orice moment de timp fiecare funcţie se îndeplineşte cu o valoare probabilistă determinată
Z (t), iar caracteristicile calităţii de funcţionare se determină în dependenţă de starea elementelor
(j)

componente şi a sistemului în întregime, analitic modul de determinare reesă din expresia (2.48)

 Z(j)(t) = (j)Z(t) (2.48)

Stările descrise prin intermediul vectorului Z(t) a sistemului multifuncţional se schimbă în
timp în mod aleatoriu. Procesul aleatoriu descris prin expresia (2.48) (j)[Z(t)] – a procesului
aleatoriu descris cu ajutorul caracteristicii Z(t) a calităţii de funcţionare a sistemului este descris
prin modelul matematic de funcţionare a sistemului compus multifuncţional, la îndeplinirea
problemei desemnate ce corespunde starii – j.
Deoarece sistemele multifuncţionale compuse pot îndeplini - m – funcţii independente, apoi
modelul matematic general care poate descrie procesele date poate fi prezentate prin procesul
aleatoriu corespunzător şi vectorul [Z(t)] care dispune de un sistem cu n – coordonate, care se
numeşte proces de funcţionare şi are forma de prezentare (2.49)

 
1 Z t 
   
 Z t    2 Z t  (2.49)
 
 m Z t 
unde: m – numărul de funcţii care poate fi îndeplinit de sistemul multifuncţional.
Fiecare componentă a funcţiei (j)[Z(t)] – a procesului aleatoriu cu n – coordonate [Z(t)]
descrise modul de schimb în timp a caracteristicilor (j)(t) – este calitatea de funcţionare a
sistemului la îndeplinirea problemei de tip (j) conform expresiei (2.48).
În aşa mod, dacă într-un moment de timp (t) nu este nevoie de a îndeplini funcţia (j), apoi
caracteristica corespunzătoare a calităţii de funcţionare poate tinde către nul în acest interval de
timp:

 (j)Z(t) = (j)[Z(t)] = 0; dacă Y1(t) = 0 (2.50)

Indicele calităţii de funcţionare a sistemului multifuncţional la îndeplinirea funcţiei j, în

intervalul de timp () este speranţa matematică a caracteristicii (j)Z(t) calităţii de funcţionare a
sistemului la îndeplinirea funcţiei precăutate ca valoare medie pe mulţimea procesului aleatoriu
(j)[Z(t)] înregistrat în intervalul de timp
a    b, cărui îi corespunde valoarea ().

 (j)(t) = M Z(j)(t) = M  (j)[Z(t)] (2.50)

Indicele dat este indicele calităţii de funcţionare a sistemului multifuncţional la îndeplinirea

funcţiei (j) a sistemului cu m – procese aleatorii [Z(t)], poate fi precăutată ca suma de realizare a
componentelor respective a sistemului multifuncţional (j)[Z(t)].
 3
Fiecare realizare  (j)(t) care dispune de componentele (j)[Z(t)], procesul de funcţionare a
sistemului în intervalul de timp a    b, cu durata () dispune de un efect de realizare concret
care poate fi prezentat ca Z(t)[a,b] la îndeplinirea funcţiei j, ca rezultatul pozitiv reeşind din
caracteristicile pozitive reale a sistemului multifuncţional Z(j)(t).
Calitatea de funcţionare în acest caz pentru intervalul de timp determinat
a    b, se determină din expresia ((2.51)

Z(t)[a,b] = (t)Z(j)(t); a  t  b  (2.52)

Prin urmare efectul final a sistemului multifuncţonal la îndeplinirea j – funcţii, reprezintă cu
sine funcţionalul Z(j)(t) şi componentele (j)[Z(t)], a procesului de funcţionare a sistemului
multifuncţional în intervalul de timp a    b,
Dacă în intervalul de timp precăutat a    b, sistemul multifuncţional precăutat
îndeplineşte numai o funcţie, funcţionalul se determină asemenea sistemelor monofuncţionale.
Dacă sistemul multifuncţional îndeplineşte câteva funcţii concomitent, în intervalul de timp
a    b, apoi în aşa caz apar o serie de componente la determinarea efectului final, comparativ cu
sistemul monofuncţional.
E necesar de menţionat, că caracteristica de funcţionare a sistemului  Z(j)(t) este funcţie de
componentele vectorului Y(t), din această cauză calitatea de funcţionare a sistemului şi efectul final
la îndeplinirea funcţiei (j), poate să se micşoreze din cauza fenomenului de îndeplinire concomitent
a câteva funcţii.
În calitate de indice ce caraterizează eficacitatea de funcţionare a sistemului multifuncţional
în intervalul de timp a    b, la îndeplinirea fiecărei funcţii j poate servi speranţa matematică a
efectului final Z(t)[a,b] a sistemului la îndeplinirea la concret a funcţiei desemnate, ca o valoare
medie a mulţimii proceselor de funcţionare a sistemului precăutat şi poate fi exprimat prin expresia
(2.53).

(j)[a,b] = M Z(j)[a,b] = M (j)Z(j)(t), a  t  b (2.53)

Indicii  (t) şi  [a,b] caraterizează modul de îndeplinire a fiecărei funcţii în parte, la fel
(j) (j)

ca şi indicii corespunzători a sistemelor renovabile, ţinând cont de starea sistemului şi existarea

necesităţii de îndeplinire a funcţiei (sarcinii) la concret.
Pentru diferite sarcini indicii (j)[a,b]. anume în acesta constă diferenţa în aprecierea
modului de funcţionare a sistemelor multifuncţionale comparativ cu cele monofuncţionale.
Dar pentru aprecierea fiabilităţii de îndeplinire a fiecărei sarcini, conform metodelor
generale se poate de obţinut indici relativi. În aşa caz e necesar de determinat raportul dintre indicii
sistemului real  (j)(t) ori (j)[a,b] către indicii sistemului ideal 0(j)(t) ori 0(j)[a,b].
În aşa caz indicii momentani, ce caraterizează fiabilitatea de îndeplinire a sarcinii j pot fi
indicele relativ al calităţii de funcţionare în momentul de timp t, la îndeplinirea sarcinii j care poate
fi determinat din expresia (2.54)
  j  t 
R(j)(t) = (2.54)
 o t 
 j

unde: (j)(t) – este indicele sistemului real la efectuarea funcţiei j;

0(j)(t) – este indicele sistemului ideal când efectuarea funcţiei j; Valoarea 0(j)(t) – se
determină identic ca şi valoarea (j)(t), dar ţinând cont de faptul că toate elementele sistemului se
află în stare de funcţionare Z0(t) şi deservirea tehnică este de prisos.
 4
Din această pricină valoarea 0(j)(t) – ţine cont de necesitatea de îndeplinire a sarcinii j în
simbioz cu cerinţele de a îndeplini şi alte sarcini, deoarece elementele componente a sistemului se
află în stare normală de funcţionare.
0(j)(t) = Moy(j)(t) (2.55)
oy (t) =  [Z (t)]
(j) (j) 0 (2.56)
unde: oy (t) – este caracteristica calităţii de funcţionare a unui sistem în condiţii normale
(j)

de funcţionare faţă de funcţia j;

E necesar de menţionat, că calitatea de funcţionare a sistemului poate să se schimbe (scade)
deoarece concomitent cu îndeplinirea funcţiei j sistemul poate îndeplini şi altă funcţie-k. Drept
indice de fiabilitate în aşa caz poate servi efectul relativ al sistemului la îndeplinirea funcţiei j în
intervalul de timp a  t  b, care poate fi determinat din expresia (2.57).

r(j)[a,b] = (j)[a,b]/0(j) [a,b] (2.57)

unde:  [a,b] – reprezintă valoarea medie a efectului real a sistemului în intervalul de timp
(j)

a  t  b, la îndeplinirea funcţiei –j şi ţine cont de starea sistemului Z0(t) şi modul de îndeplinire a

sarcinilor pe tot intervalul de timp precăutat a  t  b.
Valoarea dată se determină ca speranţa matematică a efectului final a sistemului ideal la
îndeplinirea funcţiei j în intervalul de timp a  t  b determinat care poate fi determinat analitic din
expresia (2.58)

0(j)[a,b] = M (j)(j)[Z0(t)], a  t  b (2.58)

Prin urmare în aşa mod se poate de obţinut indicii de fiabilitate momentani şi integrali cu
unităţi relative de măsură la îndeplinirea funcţiei j. În calitate de indici a sistemelor compuse
multifuncţionale pot servi vectorii R(t) ori r[a,b], componentele cărora sunt indicii de fiabilitate de
îndeplinire a fiecărei sarcini în parte şi pot fi determinaţi conform expresiilor (2.59 şi 2.60).
R 1 t 

Rt   R 2  t  (2.59)
R m  t 

r 1 a, b 
r[a,b] = r 2  a, b  (2.60)
r m  a, b 
E cunoscut faptul, că pentru a efectua compararea fiabilităţii a diferitor sisteme e necesar de
valori numerice a indicilor de comparare, dar nu vectoriali. În acest scop se poate de determinat
indicii de “însemnătate” de îndeplinire a fiecărui sarcini desemnate pentru sistem - C1, C2, C3,…,
Cm.
În aşa caz indicii de fiabilitate a sistemelor multifuncţionale pot fi obţinuţi ca sumele
indicilor de fiabilitate la îndeplinirea fiecărei sarcini în parte
m m
R(t) =  C R t  /  C
j 1
j
 j
j 1
j (2.61)

m m
r[a,b] =  C r  a, b/  C
j 1
j
j

j 1
j (2.62)

2.2. Indicii vectoriali de apreciere a fiabilităţii sistemelor

compuse multifuncţionale.
 5
În procesul de determinare şi analiză a indicilor de fiabilitate a sistemelor se urmăresc
următoarele scopuri:
a) compararea diferitor variante a sistemelor compuse cu scopul de a alege sistemul cel mai
efectiv şi perfect;
b) determinarea “locurilor slabe” a sistemului compus cu scopul de perfecţionare a lui.
Pentru a îndeplini scopurile de tip (b) indicii de fiabilitate pot fi vectoriali.
În aşa caz fiecare componentă a vectorului poate caracteriza o parte de sistem, ori unele
particularităţi, deci a da o caracteristică mai profundă sistemului precăutat. De cele mai dese ori aşa
indici sunt indici suplimentari.
Pentru determinarea scopurilor de tip (a) e necesar ca indicii de fiabilitate să dispună de
caracteristici numerice, deoarece compararea a două valori numerice ne dă valoare tot numerică, iar
compararea vectorială nu este cea mai reuşită, deoarece compararea coordonatelor vectorilor pot fi
valori diverse.
Vom precăuta doar indicii de bază, care sunt implicaţi în efectuarea analizei fiabilităţii şi
influenţa lor asupra calităţii de îndeplinire a sarcinilor directe care stau în faţa sistemului precăutat,
şi pot fi prezentaţi sub formă de vectori.
Pentru sistemele monofuncţionale (precum şi pentru fiecare funcţie a sistemului
multifuncţional), se poate de alcătuit şi construit indicii vectoriali de fiabilitate, care apreciază
influenţa fiabilităţii asupra calităţii de funcţionare a sistemului precăutat.
E cunoscut fenomenul, că reeşind din structura sistemului precăutat se poate de prognozat
particularităţile şi funcţiile îndeplinite de sistemul studiat. Din aceste particularităţi reesă că
fiabilitatea de structură a sistemului, este unul din factorii de bază care determină fiabilitatea a
sistemelor contemporane. Studierea fiabilităţii de structură presupune că structura se deviază ca
elemente independente în raport faţă de fiabilitatea totală, fără a ţine cont de fiabilitate de
funcţionare şi parametrii elementelor precăutate care intră în componenţa elementelor precăutate.
Studierea fiabilităţii în aşa mod presupune folosirea metodelor de cercetare bazate pe
noţiunea de element, care au căpătat o largă răspândire în sistemele tehnice compuse (în deosebi în
electroenergetică).
Folosirea metodelor date la analiză şi calculul fiabilităţii în electroenergetică la etapa actuală
poate fi argumentată, reeşind din particularităţile de funcţionare reale la moment, dar şi din
problemele reale care pot fi rezolvate reeşind din informaţia reală despre modul şi regimurile de
funcţionare a elementelor componente a sistemului precăutat.
Aprecierea nivelului de fiabilitate e necesar de efectuat la cîteva etape de dezvoltare şi
funcţionare a sistemului precăutat.
Nivelul de fiabilitate e necesar să fie determinat la etapa de prognozare şi proectare, la etapa
de reconstrucţie şi mai rar la etapa de exploatare a sistemului precăutat.
Din aceste motive apare necesitatea de metode de apreciere şi analiză a nivelului de
fiabilitate care necesită pentru acest scop un nivel minimal de informaţie şi totodată dă posibilitatea
de a obţine rezultate obiective şi destul de simple care dau posibilitatea de a precauta o serie
posibilă de variante, care pot limita zona de cercetare, deminuţioasă.
În acest scop metoda elementelor componente pot da rezultate destul de obiective, reeşind
din practica de folosire a lor.
La etapa actuală de dezvoltare şi exploatare a sistemelor electroenergetice apare necesitatea
de a dirija cu valoarea cantitativă a nivelului de fiabilitate a nivelului studiat. În aşa caz apar o ser ie
de probleme specifice de de apreciere a nivelului de fiabilitate de dimensiuni destul de mari.
 6
Rezolvarea problemelor de aşa tip presupune prezenţa informaţiei despre stările reale a
elementelor componente, despre grupele de reparaţie, o informaţie mai detaliată despre regimul de
funcţionare a echipamentelor la concret.
Dacă analiza problemei nivelului de fiabilitate se efectuiază la etapa de prognoză, metoda de
calcul a fiabilităţii trebuie să se bazeze pe metodele care oglindesc structura sistemului şi dinamica
şi durata de trecere de la o structură la alta structura fără a detalia şi a ţine cont de regimurile reale
de funcţionare, dar ţinând cont de modalitatea de oglindire regimurilor de funcţionare, dar la
precăutarea problemei date în procesul de exploatare pe prim plan se evidenţiază particularităţile
specifice a regimurilor de funcţionare a schemei precăutate.
La efectuarea calculelor de prognoză de cele mai dese ori se analizează sisteme cu
dimensiuni comparativ mici deoarece orice sistemă compusă este alcătuită din părţi şi fragmente
independente mai mici şi apare modalitatea de a argumenta soluţiile tehnice folosite, în baza
informaţiei probabiliste aleatorice de la elementele componante ori o serie de elemente
componente.
În procesul de expluatare a sistemelor compuse calculele tehnice a nivelului de
fiabilitate a schemelor compuse de dimensiuni mari (care conţine mii de elemente) cu o posibilitate
destul de înaltă a stărilor de funcţionare.
De compoziţia (diacoptica) schemelor şi sistemelor compuse şi calculul lor pe părţi
independenţe apare datorită capacităţilor limitate a echipamentelor.
Cu ajutorul cărora se efectuiază calculele corespunzătoare, folosind în acest scop
calculatoarele.
La efectuarea calculelor fiabilităţii în regim real de timp o însemnătate deosebită capătă
durata calculelor pentru a obţine soluţia optimă de dirijare ori control a sistemului precăutat.
Particularităţile de formare şi funcţionare a sistemelor electroenergetice dă posibilitatea de a
analiza şi rezolva problema fiabilităţii a unui sistem mare în baza folosirii metodelor de analiză
structurală a schemelor electrice. Sistemele electroenergetice conţin o mulţime de echipamente cu
diferite destinaţii şi parametri de dirijare automată automată cu legături mutuale între ele, care
dispun de o deosebită influenţă asupra fiabilităţii şi îndeosebi a caracteristicii de fiabilitate aşa cum
este viabilitatea sistemului. (viabilitatea sistemului este capacitatea şi proprietatea sistemului de a
rezista perturbaţiilor la care nu se permite dezvoltarea lor în formă de cascadcare ar duce la
deconectarea în masă a consumatorilor).
Asupra indicilor descrise influenţează nu numai structura sistemului, ce şi indicii de
fiabilitate de funcţionare a echipamentelor de comandă, protecţie şi comutaţie în regimurile normale
şi cele de avarie de funcţionare a sistemului.
Din analşiza modului de funcţionare a sistemelor electromagnetice se poate de constatat, că
avariile cu caracter de cascadă au o fregvenţă sporită din care reesă, că elaborar ea metodelor de
apreciere şi determinare a probabilităţii şi căilor de dezvoltare a avariilor de cascad, care au loc din
cauza refuzurilor echipamentelor de dirijare, comutare şi proiectare, precum şi a apariţiilor
rejimurilor de funcţionare a elementelor sistemului.
La elaborarea metodelor de aşa tip se întâlnesc dificultăţi suficiente, care urmează din
presupunerea că informaţia iniţială este destul de detaliată, care ţine cont de caracterul aliatoric şi
caracteristicile probabiliste a elementelor componente a sistemelor compuse. Particularităţile de
funcţionare a sistemelor electromagnetice, care sunt nişte sisteme tehnice artificiale destul de
compuse, constau în fenomenul că refuzul unui element component nu se localizează în el însuşi ce
se reflectă asupra modulului de funcţionare la o serie de elemente din ziua dată şi îndeosebi a
echipamentelor de dirijare, protecţie şi comutare care la rândul său pot refuza.
 7
Refuzul unor elemente a SEE pot aduce la deconectarea unor elemente ne defectate şi pot
influenţa asupra duratei de restabilire, precum şi a duratei operative de comutare minimal necesare
de efectuat în schema dată.
Din cele descrise reesă că schema electrică, care reesă din structura de conexiune a
elementelor componente şi schema fiabilităţii de funcţionare deviază una faţă de alta. Din cele
formulate reesă că aşa caz apare o problemă suplimentară independentă şi destul de compusă care
constă în formalizarea schemelor de structură de calcul a sistemelor, reeşind din fiabilitatea de
structură şi cea de funcţionare a elementelor componente şi adaptarea metodelor date de calcul
pentru analiza fiabilităţii sistemelor tehnice compuse folosind în acest scop metodele de calcul
automatizate.

2.3. Indicii vectoriali momentani de fiabilitate a sistemelor

compuse multifuncţionale.

Metodica dată are destinaţia de a da posibilitatea la determinarea ferm a indicilor de

fiabilitate a sistemelor tehnice compuse, care în perioada de timp atb pot pierde parţial ori total
capacităţile de funcţionare. Ca rezultat al refuzurilor al elementelor sistemelor compuse se schimbă
(înrăutăţeşte ) calitatea de de funcţionare şi ca rezultat se va micşora şi efectul final al sistemului
precăutat.
Pentru o serie de sisteme compuse (şi cele elctroenergetice în parţial ) drept caracteristică a
calităţii poate servi calitatea şi volumul energiei electrice livrate consumatorului – pentru alte
sisteme tehnice drept indice al calităţii poate servi – probabilitatea de îndeplinire a funcţiilor date în
intervalil de timp determinat. Efectul final a sistemului poate fi apreciat reeşind din cantitatea şi
calitatea produsului final (la concret cantitatea şi calitatea energiei electrice ).
Problema aprecierii nivelului de fiabilitate a sistemelor tehnice compuse se detrmină prin
influenţa refuzurilor elementelor componente asupra calităţii de funcţionare a sistemului şi a
efectului final de funcţionare a sistemului precăutat. Metodica de determinare a indicilor de
fiabilitate a sistemelor tehnice compuse poate fi aplicat atât la determinarea refuzurilor momentane
neprevăzute, precum şi a refuzurilor ce se acumulează treptat.
E necesar de menţionat că indicii de apreciere a nivelului de fiabilitate a sistemelor compuse
se divizează în indici de bază şi cei suplimentari.
Cantitatea indicilor şi nomenclatorul lor se determină reeşind din specifităţile şi capacităţile
sistemului precăutat (pentru sistemele elctroenergetice indicii de apreciare a nivelului de fiabilitate,
precum şi modul de determinare a lor sunt prezentaţi în tabelul 2.1 STAS ului –13377-75; 13377-
95;).
Dacă vom devia în diapazonul valorilor 2(t) care caracterizează calitatea de funcţionare a
sistemului compus multifuncţional o serie de valori care se schimbă conform ecuaţiei (2.63).
012…n (2.63)
unde: 0 –este caracteristica de funcţionare a sistemului în stare normală.
Dacă vom întroduce funcţiile Uk(t); k=0,1,2,…,m care caracterizează modul de apreciere a
calităţii de funcţionare a sistemului precăutat, atunci aceste funcţii descriu prin expresia de tip
(2.64).

1, daca2 t   k
U k t    (2.64)
0, daca2 t   k
 8
Pentru un sistem real seria de funcţii Uk (t) este o serie aleatorie, în aşa caz şi modul de
 
apreciere general a procesului de funcţionare a sistemului precăutat  Z t  se reprezintă printr-o
funcţie şi o valoare tot aleatorică.
Modul de apreciere a procesului final de funcţionare a sistemului în momentul de timp t pate
fi obţinut ca o serie de speranţe matematice a funcţiilor Uk(t) şi se detrmină din (2.65).
 k t   M  k t   Pk t  (2.65)
unde: P(k,t)- este probabilitatea că sistemul precăutat în momentul t va funcţiona cu
caracteristica 2(t)> k.
Prin urmare pentru sistemul idial pentru orice valoare k valoarea funcţiei Uk(t) în orice
interval de timp Δ se va determina din expresia (2.66).

Uk (t)=1 (2.66)

În aşa mod pentru orice moment de timp t (în intervalul precăutat) apare necesitatea ca
sistemul să funcţioneze, atunci aprecierea procesului de funcţionare a sistemului în perioada de timp
determinată se va determina din expresia (2.67).

 k0 t   M 0k t   1 (2.67)

La compararea modurilor de funcţionare a sistemului real şi cel idial, reeşind din ecuaţia
(2.67) se poate de determinat indicii de fiabilitate a sistemului în momentul de timp t, care poate fi
determinat din expresia (2.68).

 k t 
Ak t    Pk t  (2.68).
 k0 t 
unde: k=1,2…,m sunt stările care poate să le capete sistemul precăutat.

Prin urmare în calitate de indice momentan de apreciere a fiabilităţii a sistemului compus

poate servi vectorul P (t), ce indică probabilitatea de funcţionare a sistemului în momentul de timp
t cu carateristicile calităţii de funcţionare 2(t) determinate preventiv conform (2.69).

P0,t 
P t  
Pe,t 
(2.69)

Dacă sistemul precăutat funcţionează în regim normal de funcţionare şi cel de aşteptare, ori
îndeplineşte aceeaşi funcţie în mod multiplu, apoi la determinarea caracteristicii calităţii de
funcţionare 2(t), trebuie să se ţină cont nu numai de starea elementelor componente ce şi cerinţele
înaintate faţă de modul de îndeplinire a problemei ce stă în faţa sistemului.
În aşa caz pentru sistemul ideal caracteristica calităţii de funcţionare vom căpăta următoarea
valoare 2(t) = 0Y(t).
9
Tabelul 2.1.
 10
În conformitate cu ecuaţia (2.67) se poate de determinat funcţia Uk(t) care descrie starea
pentru sistemul ideal, care poate capătă valoarea U k0 t  şi poate să fie detrminată din expresia
(2.70).
1, daca0 y t   0 k
U ko t    (2.70)
 0, daca0 y t   0
Dacă se îndeplineşte expresia (2.70) apoi valoarea funcţiei U k0 t  pentru funcţia ideală
capătă forma (2.71).
U k0 t   Y1 t  (2.71)

În aşa caz aprecierea modului de funcţionare a sistemului idial pentru orice valoare  va
căpăta forma care se determină conform expresiei (2.72).

 k0 t   M 0K t   MY1 t   Py t  (2.72)

unde: Py(t)- reprezintă probabilitatea, că în momentul de timp (t) există necesitatea în momentul de
timp (t) există necesitatea îndeplinirii funcţiei determinate.
La compararea modului de funcţionare a sistemului real cu sistemul identic ideal conform
ecuaţiei (2.15), care pot fi descrise cu ecuaţiile (2.62 şi 2.72) se poate de obţinut, că indicii de
fiabilitate a sistemului real precăutat în momentul de timp (t) sunt o valoare determinată Hi(t) care
poate fi determină din expresia (2.73).

 k t  Pk , t 
H k t    (2.73)
 k0 t  p y t 
Expresia (2.73) ne indică, că valoarea ce serveşte ca mod de apreciere a indicilor de
comparare este o valoare convenţională a probabilităţii de funcţionare a sistemului în mom entul de
timp t cu caracteristicile determinate de tip k, dacă există condiţiile de îndeplinire a funcţiilor
determinate. Practic pentru toate sistemele tehnice compuse poate să se îndeplinească condiţia
(2.74).

2(t)≥0 (2.74)

În aşa caz valoarea e >0.

Pentru aşa caz îndeplinirea condiţiei 2(t) > k reesă din necesitatea de îndeplinire a
funcţiilor desemnate sistemului în momentul de timp (t). Reeşind din teorema de îmulţire a
probabilităţilor se poate de determinat probabilitatea de funcţionare în momentul dat din expresia
(2.75).

Pk t   Py t   K k , t  (2.75)

unde: K(k,t) – este coeficientul de stare a sistemului de funcţionare cu caracteristicile

2(t)> k, ceea ce indică că sistemul precăutat în momentul (t) se află în stare Z(t), care permite
funcţionarea sistemului cu caracteristicile 2(t)> k.
 11
Dacă se va ţine cont de indicii de condiţiile de funcţionare obţinute analitic şi descrise
conform condiţiilor (2.75) apoi indiciile de fiabilitate în momentul de timp (t) poate fi determinat
conform expresiei (2.76)
P t K k , t 
H k t   y  K k , t  (2.76)
p y t 

Dacă valoarea introduce indicile de fiabilitate determinat conform expresiei (2.75) va fi

introdus în expresia (2.73) se poate de determinat calitatea de funcţionare în intervalul de timp (∆t)
care se determină în dependenţă de valoarea 2(t), care îndeplineşte inegalitatea prezentată. (2.77).

2(t)≥0 (2.77)

Dacă pentru fiecare moment în timp (∆t) în intervalul a≤t≤b sistemul precăutat trebuie să fie
în stare de funcţionare, atunci trebuie să se îndeplinească egalitatea (2.78).
PY (t) = 1 (2.78)

Şi în aşa caz conform expresiei (2.73) se va obţine expresia (2.79).

Pk t   K k , t  (2.79)

Prin urmare din expresia (2.79) reesă, că într-o serie de cazuri valoarea momentană a
indicilor de fiabilitate pot fi exprimate prin vectorii coeficienţilor ce exprimă starea sistemului
precăutat care dispune de caracteristicile 2(t) care nu sunt mai mici decît caracteristicile k şi
îndeplinesc inegalitatea de tip (2.80).

2(t)> k (2.80)

În aşa caz vectorul ce reprezintă valorile momentane a indicilor de fiabilitate sub formă
vectorială, poate fi determinat din expresia (2.81).

K 0 , t 
K 1 , t 
K t   (2.81)
...
K e , t 

Pentru a efectua aprecierea momentană a indicilor de fiabilitate a sistemelor

multifuncţionale, se poate de folosit vectorii coeficienţilor de stare a sistemului de îndeplinirea
fiecărui funcţii în parte şi anume:

K  j  0 , t 
K  j  1 , t 
K t  
 j
(2.82)
...
K e , t 
 j
 12

unde: j = 1,2,…, m; m – numărul de funcţii care pot fi îndeplinite de sistemul precăutat.

K(j) ( 0, t)- probabilitatea că în momentul de timp (t) sistemul se află în stare de funcţionare
Z (t), care dă posibilitatea de a îndeplini funcţie (j) cu parametrii care se descriu prin inegalitatea
(2.83).

2 j  t   k j  (2.83)

E necesar de menţionat, că pentru fiecare funcţie (mod de îndeplinire)care îndeplineşte

sistemul multifuncţional se poate de determinat serie de priorităţi.
0 j   1 j   2 j   ....  e j 
(2.84)

unde: 0(j) – caracterizează calitatea de funcţionare a sistemului normal de funcţionare a

îndeplinire funcţiei –j.
Dacă în funcţiile prezentate în expresiile (2.28 şi 2.29) valoarea maximă de funcţionare a
sistemului va fi primită ca 0 = 1,0 ori 0= 100%, apoi tuturor celorlalte valori k<0 se poate de
determinat valorile comparativ cu valoarea 0 conform expresiei (2.85).

k
k  100 % (2.85)
0

Dacă în momentul t se îndeplineşte egalitatea (2.86).

2 (t) = k (2.86)

În aşa caz valoarea k caracterizează nivelul calităţii de funcţionarea sistemului în momentul de

timp determinat.
Probabilitatea aflării sistemului precăutat în momentul de timp t în starea care se
caracterizează cu coeficientul Kk(t), care asigură procesul de funcţionare a sistemului cu o funcţie
aleatorică  nu mai joasă de valoarea k se numeşte “coeficient de stare Kk (t)”
Prin urmare valoarea coeficientului k de stare se determină reeşind din expresia (2.87).

Kk (t)=K (k, t) (2.87)

unde :k =k 0/100

Pentru diferite valori a coeficientului k, care corespunde diferitor valori k se obţine
diferite valori a coeficientului de stare Kk(t).
Fiabilitatea sistemului multifuncţional compus în aşa caz se poate de caraterizat cu vectorul
alfa-procent coeficientul de stare de funcţionare (Kk%).
K  j  0 t 
K 1 t 
K t   (2.88)
...
Ke t 
 13

Analogic pentru aprecierea momentană a fiabilităţii sistemelor multifuncţionale se poate de

folosit vectorii precăutat pentru îndeplinirea fiecărui funcţii care stă faţă de sistema precăutat.

K 0j  t 
K 1j  t 
K t  
 j
(2.89)
...
K e t 
 j

unde: j= 1,2…m, m- numărul de funcţii care pot fi îndeplinite concomitent de sistemul

multifuncţional.
K(j)k(t) - coeficientul de stare (alfa - procent) de îndeplinire a funcţiei j de către sistemul
multifuncţional, care se determină din expresia (2.90).

K kj  t   K  j  k j   t  (2.90)

Valorile k şi k j  sunt în relaţiile determinate de expresia (2.91).

k j 
k  100 % (2.91)
0 j 

2.4. Indicii de bază ce caracterizează fiabilitatea elementelor sistemelor

electroenergetice de distribuţie.

Reeşind din teoria fiabilităţii se poate de desemnat patru stări prin care poate să treacă şi să
se afle elementele componente a sistemelor electromagnetice şi a reţelelor electrice de distribuţie în
perioada normală de exploatare şi anume:
1) Starea normală de funcţionare, când elementul precăutat se află în stare normală de lucru
şi elementul X studiat duce sarcina sa funcţională în stare normală ori se află în rezerva activă;
2) Starea de rezervă pasivă – elementul precăutat se află în stare normală, dar în rezervă
pasivă;
3) Starea de reparaţie planificată ori în stare de profilactică – în perioada dată se efectuează
deservirea tehnică – tot în acest ciclu pot fi incluse şi deconectările tehnice de scurtă durată, care au
loc în procesele de dirijare operativă;
4) Stările de avariere – în perioada când elementele precăutate nu pot îndeplini funcţiile
tehnice din cauza defectelor corespunzătoare.
Elementele aflate în stare de avarie sunt supuse unor operaţii tehnice de reparaţie şi
restabilire, ca rezultat elementului dat i se restabilesc parametrii iniţiali ori sunt înlocuite cu
elementele tehnice identice noi cu parametri determinaţi.
La obţinerea parametrilor iniţiali a elementelor restabilite se poate de constatat, că
majoritatea elementelor sistemelor electromagnetice şi a reţelelor electrice de distribuţie sunt
renovabile.
Modul de restabilire a elementelor sistemelor electromagnetice şi a celor de distribuţie care
o anumită durată de timp () /1,2/. Din această cauză funcţionarea elementelor sistemului
electromagnetic pot fi precăutate ca un p5roces de restabilire determinată.
 14
Fiabilitatea de funcţionare a elementelor renovabile poate fi caracterizată cu ajutorul
următorilor indici:

a) fluxul de refuz în perioada de timp dată - av; b) durata medie de restabilire -  av ;c)
probabilitatea de avarie ori refuz a elementului precăutat – q; d) coeficientul de stare a
elementului precăutat – ksr;
e) durata şi frecvenţa decontărilor planificate - Pl; Pl; f) frecvenţa de restituire a
elementelor precăutate - Pl; g) durata medie anuală a decontărilor planificate - Pl; h) coeficientul
de folosire tehnică a elementului precăutat – kf. T..
O caracteristică amplă a indicilor de fiabilitate a elementelor poate să o prezinte funcţiile de
distribuţie în timp a indicilor de fiabilitate mai sus prezentaţi.
Indice de fiabilitate se numeşte caracteristica cantitativă a unei ori câtorva proprietăţi care
determină fiabilitatea elementului precăutat în perioada de timp stabilită.
2)durata medie a deconectărilor de plan pl, coeficientul tehnic de folosire a elementului precăutat
K .
În procesul de analiză a procesului de funcţionare pot fi folosiţi şi alţi indici în calitate de indicii
suplimentari de apreciere a nivelului de fiabilitate.
Funcţiile de distribuţie a indicilor prezentaţi în timp pot destul de amplu să determine şi să
caracterizeze indicii mai sus prezentaţi.
a) Fluxul de refuz caracterizează densitatea probabilităţii de apariţie a refuzului precăutat în
momentul de timp (∆) dat şi poate să se schimbe în timp: să discrească, să fie constant, ori să
crească.
Din teoria fiabilităţii sistemelor multifuncţionale /3,4 / e cunoscut, că cea mai simplă
distribuţie în timp a refuzurilor cu un flux variabil de refuz este distribuţia Verbull.
La distribuţia fluxului refuzurilor în timp av (t) se poate de folosit funcţia de distribuţie cu o
dependenţă biparametrală exprimată prin expresia (2.92).

 av t   0av  1 (2.92).
- parametrul formei de distribuţie a refuzurilor;
av0 – fluxul de refuz la începutul perioadei de timp, care are rolul de scării de distribuţie a
refuzurilor în timp:
Modul de schimb a funcţiei av (t) depinde de parametrul , dacă , apoi funcţia dispune
de un caracter monoton descrescător, dacă = funcţia dispune de un caracter constant în timp şi se
descrie cu expresia (2.93)

 av     ab  const (2.93)

În aşa caz distribuţia de tip Weibull se transformă în distribuţie experimentală cu un flux de

refuz constant în timp ab= const. dacă > funcţia dispune de un caracter monoton crescător.
Este cunoscut faptul /5,6/ că pot fi folosite şi alte tipuri de distribuţie a fluxului de refuz,
precum şi a modului de restabilire în timp ca exemplu sub formă de polinom de ordine –n,
superpoziţia distribuţiei exponenţiale, distribuţie de tip Erllang care este un caz particular al
distribuţiei de tip Gamma cu parametrul de formă egal cu =2 distribuţie de tip Relei, care
reprezintă un caz particular al distribuţiei Weibull cînd =2 din care reesă, că distribuţiile
 15
prezentate pot prezenta şi descrie fluxul de refuz (ab/t) a elementelor simple a sistemelor
multifuncţionale.
Cea mai compusă distribuţie din cele precăutate este distribuţiea Weibull şi este cea mai
generală, folosirea căruia dă posibilitate de a folosi metodele analitice de calcul a fiabilităţii de
funcţionare a sistemelor multifuncţionale şi a elementelor componente. Durata de restabilire.
Deoarece pănă la apariţia refuzurilor rămâne necunoscută caracterul refuzului aşteptat, şi ca
urmare a duratei de restabilire (av), apoi durata de restabilire este o valoare aleatorică cu densitatea
distribuţiei f (av) şi cu speranţa matematică care poate fi determinată din expresia (2.94).

 av f  av d av
 max
av

M  =  =
av ab 0
(2.94)
 max
av

 f  d
av av

avmax – durata maximală de restabilire a elementelor sistemelor precăutate;

În dependenţă de raportul dintre durata medie (avmed) şi cea maximală (avmax) de restabilire
a elementelor sistemului precăutat, durata de restabilire (av) va avea diverse asimetrii.
Dacă se va ţine cont de particularităţile proceselor de restabilire a elementelor sistemelor
electroenergetice, care dispun de refuzuri cu o derivată de restabilire mică – destul de intensă şi
refuzuri cu durată maximă de restabilire destul cu o frecvenţă destul de mică, diferenţa dintre
valoarea medie şi cea maximală de restabilire – ne dă posibilitatea de a presupune că distribuţia
duratei de restabilire trebuie să dispună de o asimetrie pozitivă (coieficientul de asimetrie Ks  0) şi
mediana, care nu depăşeşte valoarea de 0,5.
De proprietăţi de aşa tip dispune distribuţia de tip Gamma, cu densitatea distribuţiei:
f(x) =  0 dacă x  0
 CX-1 e-x dacă 0  X  Xmax (2.95)
 şi  - parametrii formei şi scării de distribuţie care se determină reeşind din ecuaţiile
(2.96) şi (2.97)

av = / (2.96)

2 = /2 (2.97)

C – coieficientul normativ, care se determină din condiţiile:

X med

X
 1  x
C e dx  1 (2.98)
0

Dacă se va ţine cont de /7/ apoi valoarea coeficientului (C) se poate de determinat ca
expresia (2.99).
C = /(,, Xmax) (2.99)

(,, Xmax) – Gama funcţia necompletă;

Din cele prezentate reesă că densitatea funcţiei a duratei de restabilire se poate de prezentat
sub forma (2.100)

f( ) =
av
  ,  max 
av
 av  e 
 1 av
(2.100)
 16
Dacă se îndeplinesc condiţiile 0  av  avmax, apoi speranţa matematică şi dispersia valorii
av se determină din expresiile( 2.101 şi 2.102) :
 max
av

M    f  d
av av av av av
(2.101)
0

 max
av

D      f  d   av 
av 2 av av av 2
(2.102)
0

Dacă în ecuaţiile (2.101 şi 2.102) se va introduce expresia (2.100) vom obţine expresiile de
calcul a duratei de restabilire şi a densităţii corespunzătoare:
 
 
 e  max    a  ,  av
av

 av  1   (2.103)
 
   1n


 max
av
 n 



max

 n  0   n n 
   
   max     max 
     b  ,  av 2.104
av av

   2 1 
2 e 
 1   max   1  
av e
 
  
 1   
 max
av n
 
   1
av 
  max   2 max

 
 
n

n
  n n 
n0  n n   n 0
Analiza numerică a dependenţei coeficienţilor a (,avmax) şi b(,avmax) de valorile  şi
avmax ne indică, că dacă avmax  4, apoi valorile coeficienţilor precăutaţi practic nu se deosebesc
de valoarea 1 (fig. 2.1).
În aşa caz funcţia Gamma necompletă poate fi înlocuită cu funcţia Gamma completă. În aşa
caz densitatea de distribuţie a duratei de restabilire (2.100) va căpăta forma:

 
f  max
av

 
  av  e  
 1 av
(2.105)

Dacă se îndeplineşte condiţia 0  av   , iar speranţa matematică şi dispersia valorii av
corespunzător se determină:


 av  (2.106)


 2  (2.107)
2
Dacă în expresia (2.100) valoarea funcţiei Gamma necomplectă (,avmax) sub formă / 11/,
apoi densitatea de distribuţie av va căpăta forma (2.108).

 1 1    1

  n
av n

  av 
f   n
av
   av   n 1
(2.108)
  max  
   av n
1   1

n max

n 1  n n

Din analiza expresiei (2.108) reesă că micşorarea valorii  distribuţie Gamma tinde către
seria de distribuţie cu densitatea:
 17

f  av     
1  1
  av (2.109)
 
av 
max

M  = avmax
1,0

0,8

0,6
0,90
0,4 0,95 
0,99
0,2 n a(,
n  b

0
2 4 6 8 10

Fig. 2.4. Dependenţa coeficienţilor a (, max) şi b (, max) de

valorile distribuţiei de tip Gamma  şi max.

Cu creşterea valorii  distribuţia Gamma asimetric tinde către valoarea normală [12]. În
conformitate cu [13-18 ] se propune de a folosi şi alte tipuri de distribuire a duratei de restabilire a
elementelor sistemelor multifuncţionale şi anume: distribuirea de tip normală; exponenţială;
logaritmică; Erland, logaritmo-normală.
Toate distribuţiile prezentate, în afară de cea normală-logaritmică sunt nişte derivate de tip
Gamma distribuţie, care poartă un caracter general şi dau posibilitatea de a efectua calculele
fiabilităţii elementelor componente a sistemelor multifuncţionale.

2.5. Distribuţia în timp a refuzurilor.

Conform [13] fluxul refuzurilor independente cu parametrul variabil av(t) se poate de
caracterizat ca nestaţionar cu distribuţia de tip poisson a refuzurilor pentru orice interval unitar t în
intervalul de timp (0, t), ori cu fluxul Puasson cu parametrii variabili în timp. În aşa caz
probabilitatea de apariţie la (m) refuzuri în intervalul de timp (t1, t2), reeşind din presupunerea că
durata de restabilire este destul de mică comparativ cu durata de funcţionare în stare normală, poate
fi descrisă prin expresia de tip (2.110).
m
t 2 av 
   t dt  t2
   av t dt
t 
Pm(t1, t2) =  1  e t1 (2.110)
m
 18
Dacă pe un interval de timp unitar t = (t2 – t1) fluxul de refuz de precăutat ca constant, vom
obţine:

av(t) = av = const.

Dacă modul de restabilire momentană a elementelor precăutate apărute în intervalul de timp
t, apoi probabilitatea de distribuţie a lor în timp va fi de tip (2.111).
t 
 e t
Pm(t) =
av
av
 m

(2.111)
m
Pentru a determina legea de distribuţie a numărului de refuzuri cu o durată determinată de
restabilire într-un interval de timp determinat [0, t], care poate fi comparat cu durata medie de
restabilire a elementelor precăutate e necesar de a fi cunoscute funcţiile de distribuţie a m refuzuri
serie şi fluxul de restabilire a lor m(t), care caracterizează probabilitatea că vor avea loc nu mai
puţine de m refuzuri şi restabilirea lor în intervalul de timp [0, t].
Conform [13,17] funcţia de aşa tip poate fi descrisă prin expresia (2.112)
t
 m t    Pm t  X dFm t  (2.112)
0

unde: Pm(t-X) – este funcţia de distribuţie a numărului de refuzuri a elementelor în perioada

(t-X), ori probabilitatea că în perioada (t-X) vor avea loc nu mai puţin de m – refuzuri;
Fm(x) – funcţia de distribuţie a duratelor de restabilire a elementelor, ori probabilitatea că
durata de restabilire nu este mai înaltă decât valoarea x.
Funcţia de aşa tip poate fi prezentată prin expresia (2.113).
t
Pm(t) =  P t  x dPx 
0
m 1

(2.113)
x
Fm(x) =  F x  y dF  y 
0
m 1

unde: Pm(t) şi Fm(x) se descriu cu distribuţii de tip exponenţială şi Gamma- funcţie.

P(x) = 1 – e- x (2.114)

y

F(y) =   y 1e  ydy (2.115)

  0
Dacă se ţine cont de expresiile (2.114 şi 2.115) expresia de tip (2.113) poate căpăta forma
(2.116)

Pm t   1  
m 1
  t 
av k

 e 
av
t
(2.116)
k 0 k
 m x m 1  ydy
m  0
Fm(x) = Y e (2.117)

Pentru a simplifica modul de deducere apare necesitatea de a înlocui funcţiile de distribuţie

Pm(t) şi Fm(x) cu densităţile lor şi vom obţine:

m 1
 
av k 1 m 1
 av k
  av m

 e  avt
t   e  avt
t k 1
  t m 1  e  t
av
k
Pm(t) = (2.118)
k 0 k k 1 k  1 F m
 19
 m
f m x    X m 1  e  x (2.119)
m 
În aşa caz densitatea de distribuţie a m-refuzuri consecutive şi restabilirea elementelor
precăutate în intervalul de timp determinat [0,t], analog valorilor (2.112) poate fi descrisă cu
expresii de tip (2.120).
t
 m t    m t    Pm t  x  f m x dx (2.120)
0

Dacă în expresia (2.120) se vor introduce valorile densităţilor determinate conform (2.118 şi
2.119) vom obţine:

t     
m

  
av
m  e  t  t m  m 1   m, m  1    av t
av
(2.121)
m  m
unde: [,-z] este expresia funcţiei de tip ghipergeometrică.
     1  2  k  ik01   1
 k 1

 ,      1      1    1 (2.122)
 1    1  k 1 k   ik01   i 

Deoarece intensitatea de tranziţie dintr-o stare în alta a elementelor sistemului rij se

determină reeşind din valorile constante  k şi s , apoi probabilităţile tranzitorii Pij nu deprind de
timp şi atunci matricia P = (Pij) este staţionară, iar procesul Marcov, pentru care matricia
probabilităţilor tranzitorii este staţionară se numeşte proces uniform omogen.
Prin urmare procesul de schimb a stării sistemului – modul de schimb atraectorii evoluţiei
poate fi descrisă cu un proces de tip Marcov uniform ne întrerupt în timp şi cu un număr determinat
de stări discrete.
Procesele de aşa tip se caracterizează cu matricile intensităţii de trecere de tip A = ( aij )
valorile componentelor de tip ( aij ) se determină din ecuaţia (2.123).

rijj
a ij = -  j i
rij j=i (2.123)

Din ecuaţia (2.123) reesă, că valoarea sumară poate fi determinată ca:

 aij = 0 (2.124)
j 0

unde: (l +1) – este numărul posibil de metode de rezolvare a problemei precăutate.

La precăutatrea problemelor de determinare a indicilor de fiabilitate a sistemelor compuse
apare necesitatea de a determina modul de schimb a funcţiei ce descrie modul de distribuţie a
refuzurilor în timp.
Funcţia de distribuţie a m-refuzuri consecutive şi restabilirilor elementului precăutat se
determină ca:
 m t     m x dx (2.125)
0

Probabilitatea de apariţie a (m+1) refuzuri şi m-restabiliri în intervalul de timp [0,t] se

determină din expresia (2.126)
 20

 
t t
Pmm 1 t    Pt  x  m x dx   1  e   t  x 
av

m dx (2.126)
0 0

Dacă în expresia (2.126) se introduce valorile imaginei m din expresia (2.123) vom obţine:

t       e  X
 m
  
av t
m 1
Pm t    m  avt m  m 1
 m, m  m    av x dx (2.127)
m  m 0

Dacă valoarea funcţiei de sub forma integrală din expresia (2.127) de înlocuit cu variabila de
tip (2.128) apoi expresia de tip (2.127) va căpăta forma (2.129)

Y = (av - )x (2.128)

Pm m 1
t    m t 

     em  m  t
av m

e  m, m  m  1., yt 
av
(2.129)
m  m  1

Probabilitatea, că în perioada de timp de la [0,t] vor apărea doar m refuzuri cu o durată de

restabilire determinată poate fi determinată conform /80/ din expresia (2.130)
Pm (t) = m(t) – Pm(m+1)(t) (2.130)

Din expresia (2.130) reese că imaginea probabilităţii de refuz poate fi determinată reeşind
din condiţiile iniţiale şi va căpăta expresia (2.131)

P t  
 t  av m

 e  t 
av m  1
 t   m, m  m  1., yt 
m
(2.131)
m  m  1
m
m

Prin urmare pentru elementele cu o durată de restabilire determinată, distribuţia refuzurilor

într-un interval de timp determinat deviază de distribuţia de tip Poison (2.131).
Durata intervalului mediu de funcţionare dintre două refuzuri consecutive cu o durată de
timp determinată poate fi determinată din expresia (2.132)

t m t dt
1
m 0
T (2.132)

unde: m(t) – densitatea de distribuire a duratelor m perioade de funcţionare fără refuzuri a

elementelor şi se determină din expresia de tip (2.122).
Din expresia de tip (2.132), ţinând cont de expresia (2.122), conform /4/ se obţine:
1  1  av av
T   T func   av  (2.133)
av  av
unde Tfunc – durata medie de funcţionare între două refuzuri consecutive.
Valoarea medie a refuzurilor cu o durată determinată de restabilire se determină din expresia
(2.134)
1 av
m av
  (2.134)
T 1  av av
 21
Dacă în expresia (2.119) parametrul scării de distribuţie () şi variabila (x) vor fi exprimate
în unităţile intervalului de timp [0,t] unde se precaută distribuţiile refuzurilor elementelor, apoi
densitatea de distribuţie a duratei de restabilire dacă m=1 se determină din expresia (2.135)

  1  
f      e (2.135)
 
x
unde:   iar   t .
t
Speranţa matematică a duratei de restabilire relative () se detrmină ca:
   av
M     (2.136)
 t t
Din cele prezentate reesă, că sporirea intervalului de timp [0,t] durata medie de restabilire a
elementelor tinde către zero şi dacă durata (t) este destul de mare, mediul de funcţionare a
elementelor se poate de precăutat ca un proces cu restabilire momentană.
În aşa caz distribuţia refuzurilor elementelor tinde către o distribuţie de tip Poison şi are
forma (2.137)

t    t 
av m

 e 
av
t
Pm (2.137)
m

2.6. Distribuţia duratei stărilor de avarie a elementelor .

Legea de distribuţie a duratei stărilor de avarie a elementelor (durata de restabilire) se poate

de determinat, reeşind din fluxul de refuz şi de restabilire ca o funcţie a două valori aleatorii:
numărul de refuzuri m şi durata de restabilire av sunt în corelaţia determinată conform expresiei
(2.138)

m
 ab    iav (2.138)
i 1

unde: m – numărul de refuzuri coincide distribuţiei Poison;

av – durata de restabilire coincide distribuţiei de tip Gamma.
Densitatea de distribuţie convenţională a duratei de restabilire a m-refuzuri a elementelor va
prezenta o serie de distribuţie care poate fi determinată ca:

f V av / m   f  av  m
(2.139)

Conform [7,12] - m – convoluţia valorilor aleatorii cu distribuţia de tip Gamma, ce poate

prezenta însuşi distribuţia de tip Gamma.
În aşa caz densitatea de distribuţie a valorilor de tip Vab se determină reeşind din ecuaţiile
probabilităţilor depline care reesă din expresia de tip (2.140)

f     P t  f 

/ m  e

 t 
av m
 m
 avt
    avm 1  e  
av
ab av
(2.140)
m
m
m 1 m 1 m
 22
Ecuaţia (2.140) reprezintă suma densităţilor cu distribuţia de tip Gamma, ţinând cont de
probabilitatea lor de apariţie.
În aşa caz distribuţia duratelor stărilor de avarie a elementelor se poate de descris prin
intermediul funcţiilor cu distribuţia de tip Gamma cu parametrii determinaţi prin speranţa
matematică care dispune de dispersia cu valoarea Vav şi are forma conform (2.141)

     f  

 t 
av m
m  av
M av av av av
e  avt

m 1 m
   t   av t
 
(2.141)
0

   1 av
D  av    2 av f  av d av  M 2  av    2
 t (2.142)
0

Parametrii distribuţiei Gamma a duratelor stărilor de varie (duratele de restabilire) se

determină din expresiile de tip (2.143 şi 2.144)
 av t  M 2  av / D av  av t /   1 (2.143)
  M  av / D av    /  1 (2.144)

În aşa caz densitatea distribuţiei a valorii av va obţine forma (2.145)

   t
av

f   
v

  av  t 1
 e  
av av
av

 v  av t 
v
(2.145)

Prin urmare distribuţia duratelor stărilor de avarie a elementelor poate fi descrisă cu ajutorul
distribuţiei de tip Gamma, iar speranţele matematice a duratelor stărilor date, prezintă cu sine
produsul duratelor medii de restabilire a elementelor av şi a numărului mediu de refuzuri (avt) în
intervalul de timp (0,t).
Refuzurile şi restabilirile a elementelor în intervalul de timp (0,t) care depăşeşte durata
maximală de restabilire (maxav), se poate de precăutat ca evenimente independente cu o densitate
comună de distribuţie a refuzurilor (m) şi a duratei de restabilire (av) care se determină din
expresia:

f(m, av) = Pm(t) f(av) (2.146)

Speranţa matematică a valorilor aleatorii convenţionale se determină reeşind din expresia

(2.147)
av = m  av (2.147)

La determinarea valorilor ecuaţiei (2.147) se reesă din presupunerea, că durata unei

restabiliri se determină din expresia (2.148) şi anume (av).

      m  m t   e  
  av
M  av  av    av   mPm t  f  av  f  av  avt
 av tf  av (2.148)
m 1 m 1

Dacă se va ţine cont de expresia (2.105) atunci valoarea valorii (av) se va determina ca:

  av    av t   av   e  
 1 av
(2.149)
 
Speranţa matematică deplină a valorii av în aşa caz se va determina ca:
 av
M  av   av t    t   av t (2.150)

 23
Din expresia (2.150) reesă că speranţa matematică deplină coincide cu speranţa matematică
a valorii av, determinată pentru un interval de timp determinat, conform expresiei (2.141).
Probabilitatea de aflare a elementelor în starea de avarie, cu o perioadă de exploatare destul
de mare, se caracterizează cu valoarea medie a duratei de restabilire, care se determină ca produsul
dintre valoarea medie a frecvenţei de trecere a elementelor în starea dată şi valoarea medie a duratei
de restabilire.

av av  av
q  m av   av   (2.151)
1  av av 1   av

Ecuaţia de tip (2.148) dă posibilitatea de a determina probabilitatea de aflare a elementelor

în starea de avarie, durată fiecărei din care nu este mai mică decât valoarea () şi se determină ca:
 
 av  av
Q   m av p av           f  av d av   1  F  d
av av av
(2.152)
1   av 0 1   av 0

unde: F( ) – funcţia de distribuţie şi durata de restabilire a elementului precăutat.

av

Dacă (=0) integrala în limitele (0;) este egală cu av şi expresia (2.152) va căpăta forma
expresiei (2.153).
av
Q  0    av  qt  (2.153)
1 av

Un alt indice de bază care caracterizează indicii de fiabilitate a elementelor sistemelor

multifuncţionale este coeficientul de stare a elementelor.

2.7. Coeficientul de stare a elementelor sistemelor multifuncţionale

Coeficientul de stare caracterizează probabilitatea de stare a elementului precăutat, care

determină starea de funcţionare a elementului între două refuzuri consecutive, în orice moment de
timp. Starea în care se află elementul precăutat poate fi de funcţionare ori de rezervă.
Conform [3,6] coeficientul de stare pe o durată de timp destul de îndelungată se determină
ca valoarea medie a duratei de funcţionare a elementului precăutat.

T func
 1  q 
1
KS   (2.154)
T func   av
1   av

La precăutarea problemelor de exploatare a elementelor sistemelor multifuncţionale pe un

interval de timp determinat, coeficientul de stare poate fi precăutat în concordanţă cu funcţia de
stare a elementului Ks(t), care descrie dependenţa stării de funcţionare a elementului în dependenţă
de durata (t).
Conform [7,9] funcţia de stare a elementelor poate fi prezentată prin expresia (2.155).
 
K S t   1  pt    1  pt  x     m x dx (2.155)
0 m 1

Dacă se va ţine cont de expresia (2.120) şi se va folosi modul de rezolvare prezentat în

(2.122) vom obţine:
 24

K S t   e

 
 
av t
m
m  1

     m, m  m  1., av   t (2.156)  
1  
 avt m


 m 1 m m  m  1
Pentru unele intervale de timp comparativ mici (ore, zile) expresia de tip (2.156) poate fi
redusă dacă funcţia gipergeometrică de tip (2.121) va fi descompusă şi pentru scopul dat vor fi
folosiţi doar termenii când m=2. În aşa caz expresia (2.156) va căpăta forma:
av  av     av   
K S t   e  t 1   t  1 1  t  (2.157)
    2     2 
Probabilitatea de funcţionare a elementelor în perioada de timp determinată nu mai mare de
() conform /3/ poate fi determinată din expresia (2.158).


 av
P  
1   av  1  W x dx
0
(2.158)

unde: W(x) – probabilitatea de funcţionare fără refuz a elementului precăutat cu o durată nu

mai mare ca valoarea (x).
Dacă distribuţia duratei de funcţionare fără refuz este exponenţială, apoi expresia (2.158) va
căpăta forma (2.159).

 av   x
P  
1
av 
dx   e  
 K S  e  
av av av
e (2.159)
1 0 1  av

Dacă () = 0, apoi probabilitatea de funcţionare fără refuz P() devine egală cu
coeficientul de stare a elementului precăutat.

P() = KS (2.160)

2.8. Deconectările de plan a elementelor sistemelor multifuncţionale

Toate deconectările de plan a elementelor sistemelor multifuncţionale (către care se pot

alinia elementele sistemelor electroenergetice de transport şi distribuţie a energiei electrice) pot fi
divizionate în următoarele patru grupe:
1) deconectări pentru efectuarea reparaţiilor capitale şi a lucrărilor de reconstrucţie;
2) deconectări pentru efectuarea reparaţiilor curente;
3) deconectări necesare pentru efectuarea lucrărilor de montaj, reparaţie şi reglare a
elementelor din apropiere, pentru a respecta regulile de montaj, reparaţie şi exploatare /11,17/.
4) deconectări pe o durată de timp scurtă în legătură cu efectuarea operaţiilor operative de
dirijare în dependenţă de regimurile de funcţionare a sistemului precăutat.
Starea de deconectare (repaus) planificată a elementelor se caraterizează cu frecvenţa
medie a deconectărilor planificate pl(t) şi cu durata medie a unei deconectări (pl) care se determină
din expresiile (2.161) şi (2.162).

 pl    pl  pl  pl  pl
1 1 1 1
(2.161)
Tcap Tcur Tal Top
 25

1   cap
pl
 cur
pl
 alpl  op 
pl

 pl      (2.162)
 pl    Tcap
pl
Tcurpl Talpl Toppl 
pl
unde: Tcap ,  cap
pl
- valoarea medie a periodicităţii şi durata medie a reparaţiilor capitale;
Tcurpl ,  cur
pl
- valorile aceleaşi a reparaţiilor curente;
Talpl ,  alpl - valorile deconectărilor de late tipuri care au loc în intervalul de timp
precăutat;
Toppl ,  oppl - a deconectărilor operative.
Durata şi periodicitatea de efectuare a reparaţiilor capitale şi curente pot fi planificate
preventiv. Celelalte tipuri de planificare sunt funcţii de o serie de factori atât determinaţi cât şi
nedeterminaţi din această cauză aceşti indici poartă un caracter aleatoriu. Toţi aceşti factori în
comun creează o batere aleatorie a frecvenţei de refuz şi duratei deconectărilor de plan şi a
refuzurilor de la valorile medii determinate.
Analiza stărilor şi structurii deconectărilor de plan a elementelor sistemelor de transport şi
distribuţie a energiei electrice ne indică că printre ele predomină deconectările de scurtă durată
pentru a efectua dirijările operative a regimurilor de funcţionare, precăutarea stărilor de profilactică
şi a unor tipuri de reparaţii curente. Deconectările cu o durată mare pentru efectuarea reparaţiilor
capitale şi reconstrucţie sunt destul de neînsemnate şi rare în timp.
Aceste fenomene ne permit de a recomanda în calitate de ipoteză de bază a distribuţiei în
timp a refuzurilor distribuţie de tip Gamma.
Analiza şi precăutarea ipotezei date conform datelor statistice a confirmat coincidenţa ei cu
modul de comportare şi distribuire în timp a refuzurilor elementelor sistemelor multifuncţionale
electroenergetice.
E clar că toate expresiile analitice obţinute pentru deconectările cu o durată destul de mare,
pot fi folosite şi pentru deconectările cu o durată mai mică, către care se aliniază şi deconectările de
plan.
Densitatea de distribuţie a unei deconectări de plan analogic cu cea de tip (2.105) poate fi
descrisă cu ajutorul expresiei (2.163)
 
 
g  pl    
pl  1
  

pl
  
pl  1
 e  
pl

  ,  max 
e (2.163)
pl
 
Distribuţia de tip (2.163) cu micşorarea valorii parametrului tinde către distribuţia cu
densitatea de tip, care se determină conform expresiei (2.164)
g  pl    1
  pl
 1
  (2.164)

 
pl
max

unde:  max
pl
- durata maximă a deconectărilor de plan şi cu creşterea valorii , asimtotic tinde
către distribuţia de tip normală a parametrilor precăutaţi.

 
M  pl   pl 

(2.165)

ori

 
D  pl 
2
(2.166)
 26
Valorile aleatorii a duratelor de plan de repaus a elementului într-o perioadă de timp
determinată (un an) se poate de determinat ca suma valorilor aleatorii independente a mărimilor
precăutate şi anume:
1 m T  pl
 pl T  
 i (2.167)
T i 1
unde: T – este durata de timp în care a avut loc m(T) deconectări (de toate tipurile) a
elementului precăutat;
 ipl - valoarea aleatorie a duratei –i de deconectare a elementului precăutat.
În aşa caz densitatea de distribuţie a deconectărilor de plan pl(T) va prezenta o convoluţie
de tip m() a densităţilor de distribuţie pl care conform /7,14 / are forma:
 mT   mT 
g  pl T    
 
pl m T  1
  

pl
  pl 
m T  1
 e  
pl

 mT  ,  max 
e (2.168)
pl
mT  
Speranţa matematică şi dispersia a cestui caz se detrmină ca:

 
M  pl T   mT  /  (2.169)
Dispersia distribuţiei va avea forma:
 
D  pl T   mT  /  2 (2.170)
Dacă se va ţine cont de ecuaţia de tip (2.171) atunci densitatea distribuţiei deconectărilor:
 pl  mT  / T (2.171)
de plan a elementului precăutat va căpăta forma ecuaţiei de tip (2.172)
 
pl

g      pl 
 1 pl

 e  
pl
pl

  pl
(2.172)

Speranţa matematică a expresiei date se determină din expresia (2.173).


M  pl    pl    pl   pl  pl (2.173)

Dacă duratele de timp între deconectările de plan sunt largi, apoi numărul şi valoarea lor se
poate de precăutat ca valori independente, densităţile de distribuţie a cărora se va determina ca:

g  pl    pl g  pl    pl   pl   e  
 1 pl
(2.174)
 
Probabilitatea de aflare a elementului precăutat în starea de deconectare de plan, durată
fiecărui care este nu mai mică decât (), apoi analogic expresiei (2.152) poate fi descrisă cu
expresia de tip (2.175).

  

R    pl P  pl      pl   pl   g  pl d pl   pl  1  G  pl  d pl (2.175)
 0 0

unde: G(pl) – funcţia de distribuire şi durata unei deconectări de plan a elementului

precăutat.
Dacă =0, apoi integrala în limitele (0,) este egal cu pl, în aşa caz expresia de tip (2.175)
va căpăta forma (2.176).

R  0   pl  pl
 pl
(2.176)
 27

2.9. Coeficientul de folosire tehnică

Coeficientul de folosire tehnică este unul din indicii integrali a nivelului de fiabilitate a
elementelor şi caraterizează durata medie în care elementul precăutat poate să funcţioneze fără
refuzuri.
Indicele dat poate fi determinat din expresia (2.177)

KFT = (1 - pl) KS (2.177)

La căutarea unei serii de probleme legate de starea de fiabilitate a elementelor e necesar de

cunoscut nu numai coeficientul de folosire tehnică KFT , care prezintă cu sine speranţa matematică a
duratei de funcţionare fără refuz a elementului precăutat în perioada de timp determinată (ca
exemplu un an), ce şi modulul de distribuţie a timpului dat.
Pentru a determina valoarea dată e necesar de a prezenta durata totală a refuzurilor (timp de
un an) sub formă sumelor duratelor aleatorii a refuzurilor de varie şi a celor de plan.
 = av + pl (2.178)

În aşa caz se detrmină convoluţia densităţilor, care la fel va avea forma de distribuţie de tip
Gamma.

 FT
f   
FT

 FT 1
 e   FT  (2.179)
 FT 
Parametrii de distribuţie se determină din expresiile de tip (2.180 şi 2.181).

 FT 

M 2     av    pl
 2
 2

 
(2.180)
D     av   2 pl
M        pl
av

 FT   
D     
(2.181)
2

av
  2 pl
În aşa caz funcţia de distribuţie a duratelor de funcţionare în stare normală a elementelor
poate fi descrisă prin expresia de tip (2.182) şi (2.183).

 FT 
P1      e   FT  d  
FT

   1
FT
(2.182)
 FT  0
ori
  FT  FT   
P1     1  (2.183)
 FT 
În mod general elementele sistemelor compuse sunt sisteme simple care pot fi prezentate ca
elemente cu conexiunea serie ori mixtă refuzul căruia poate provoca refuzul sistemului în
întregime, ori a unei părţi componente a lui. De cele mai dese ori modul de descriere a refuzurilor
elementelor de aşa tip se descriu cu legea de distribuţie exponenţială cu intensitatea de refuz ij . În
aşa caz sistema simpă ca şi elementele componente poate să se caracterizeze cu fluxul de refuz care
se schimbă după o lege exponenţială şi poate fi descris prin ecuţia de tip (2.184).

N
i = 
J 1
ij (2.184)
 28

La fel modul de distribuţie a intensităţii de restabilire a elementelor care sunt supuse

restabilirii se caracterizează prin intensitatea fluxului de restabilire ij care poate fi precăutat
conform legii exponenţiale de schimb în timp şi poate fi descrisă prin ecuaţia de tip (2.185).

ij = 1 / T Bi (2.185)
unde: T Bi – este durata medie de restabilire a sistemei simple de tip –i.
În aşa mod pot fi obţinute caracteristicile de fiabilitate a sistemelor compuse
multifuncţionale pentru rezolvarea unor probleme parţiale, care fiind echivalentate reeşind din
însemnătatea lor se poate de obţinut valorile medii a indicilor de fiabilitate minimal necesari pentru
tipul de probleme ulterior determinate.

Concluzii.
Metodica dată are destinaţia de a da posibilitatea la determinarea ferm a indicilor de
fiabilitate a sistemelor tehnice compuse, care în intervalul de timp
 = [a,b] a  t  b pot pierde parţial ori total capacităţile de funcţionare din diferite pricini
tehnice.
Ca rezultat al refuzurilor elementelor componente a sistemelor compuse se schimbă
(înrăutăţeşte ) calitatea de funcţionare şi ca rezultat se va micşora şi efectul final al sistemului
precăutat.
Pentru o serie de sisteme compuse (şi cele elctroenergetice în parţial ) drept caracteristică a
calităţii poate servi calitatea şi volumul energiei electrice livrate consumatorului – pentru alte
sisteme tehnice drept indice al calităţii poate servi – probabilitatea de îndeplinire a funcţiilor date în
intervalil de timp determinat
 = [a,b].
Efectul final a sistemului poate fi apreciat reeşind din cantitatea şi calitatea produsului final
(la concret cantitatea şi calitatea energiei electrice ).
Problema aprecierii nivelului de fiabilitate a sistemelor tehnice compuse se detrmină prin
influenţa refuzurilor elementelor componente asupra calităţii de funcţionare a sistemului şi a
efectului final de funcţionare a sistemului precăutat. Metodica de determinare a indicilor de
fiabilitate a sistemelor tehnice compuse poate fi aplicat atât la determinarea refuzurilor momentane
neprevăzute, precum şi a refuzurilor ce se acumulează treptat.
E necesar de menţionat că indicii de apreciere a nivelului de fiabilitate a sistemelor compuse
se divizează în indici de bază şi cei suplimentari.
Cantitatea indicilor şi nomenclatorul lor se determină reeşind din specifităţile şi capacităţile
sistemului precăutat (pentru sistemele elctroenergetice indicii de apreciare a nivelului de fiabilitate,
precum şi modul de determinare a lor sunt prezentaţi în tabelul 3.2.conform STAS ului –13377-75;
şi a STAS ului - 13377-95.

Referinţe bibliografice
2.2. R. Billinton, R. Allan Reliability Assessment of Large Power Systems, Kluwer Academic
Publishers, Boston, SUA, 1984.
 29
2.2. Nitu V. I., C. lonescu Fiabilitate m ener-geticâ, Editura Didactică şi Pedagogicâ, Bucureşti,
1980.
2.3. J. Endrenyi Reliability Modelling in Electric Power Systems, J.Wiley & Sons, Chichester, 1978.
2.4. D. Kececioglu Reliability Engineering Handbook, Prentice Hall, New Jersey, SUA, 1992, vol.I
+ vol.II. [2.5] *** Raport CIGRE, Comitetul de studii 37, Oslo, iunie 1987.
2.5.Инструкция по определению экономической эффективности капитальных вложений в
развитие энергетического хозяйства; М,: Энергия;,1973,55с.
2.6.V. Arion Bazele calcului tehnico – economic al sistemelor de transport şi distribuţie a energiei
electrice, Chişinău, UTM.;1998,135p.
2.7.Гнеденко Б.В.,Беляев Ю.К.,Соловьев А.Д. Математические методы в теории
надежности; М.: Наука, 1965,524с.
2.8. Справочник по надежности; Под редакцией Б.Р. Левина ( перевод санглийского) Т1;М.;
Мир,1969,339с.
2.9. ГрадштейнИ.С., Рыжик И.М. Таблица интегралов сумм, рядов и произведений; 4-ое
издание ; М.; Физматгиз,1963,1100с.
2.10. Руденко Ю.Н., Ушаков Надежность электроэнергетических систем;
Новосибирск,наука,1976,237с.
2.12. Рябинин И.А.,Киреев Ю.А. Надежность судовых электроэнергетических систем;
Л.,Судостроение,1974,264с.
2.12. Правила эксплуатации электрисеских станции сетей и элекрических;М.:
Энергоатомиздат,1998,346с.
2.13. Синчугов Ф.И. Надежность электрических систем. М.; Энергия 1972,216с.
2.14. Гук Ю.Б. Расчет надежности систем электроснабжения. М.; Энергия 1972,176с.
2.15. Фокин Ю.А., Туванов В.А. Оценка надежности систем электроснабжения. М.;
Энергия 1976,239с.
2.16. Фокин Ю.А. Вероятностно – статистические методы в расчетах надежности
систем электроснабжения.М.; Энергоатомиздат,1985,211с.
2.17. Ерхан Ф.М., Неклепаев Б.Н. Токи короткого замыкания и надежность
электроэнергетических систем; Кишинев, Штиинца 1985,231с.
2.18. Erchan F., Melnic S. Short circuit currents level effect on the Electrical Power Sistems
reliabiliti. III-Internasional Symposium “ Short - circuit currents in a Power System” Sulejow,
1988, V1, pp. 74-98.
2.19.Erhan F.M., Bober A.Gh.”Oţenca optimalnoi nadejnosti EES” Izvestia AN MSSR, seria FT i
MN,1983,№2,s.69-72.
2.20. Borisov R.I., Cozîrev V.D.”Vliania urovnei tocov K.Z. na nadejnosti i cacestvenîe pocazateli
electrosnabjenia.” Izvestia Tomscovo politehnicescovo instituta,1974,№244,s.236-239.
2.22. Erhan F.M., Bober A.Gh.”Vlianie urovnei tocov K.Z. na staticescuiu ustoicivosti
EES.”Izvestia Vuzov Energhetica,1980, №2, s.88-92.
2.22.Barg I.Gh., Didenco E.V.”Opît expluataţîi sistem zbora i obrobotchi informaţîi o naruşeniah
rabotî electroustonovoc.” Metodiceschie vaprosî nadejnosti bolşîh sistem energhetichi, vîp.29,
Chişinău,1984,s.64-69.
2.22. Metodica de determinare ”Pocazateli nadejnosti elementov energosistem.” M.: SPO,
Soiuztehenergo,1983,s.15.
2.23.Barlov L.,Proşan F. ”Statisticescaia teoria nadejnosti ispîtania na
bezotcaznosti.”M.:Nauca,1984,s.347.
 30
2.24.Erhan F.M.”Vzaimosveazi mejdu tocomi K.Z. i nadejnostiu electrooborudovania.”Izvestia
Vuzov Energhetica, 1991, №11,s.13-17.
2.25.Erhan F.M.”Issledovania vlianie urovnei tocov K.Z. na nadejnosti vîcliuceatelei.”Izvestia RAN
“Energhetica” 1992, №6,s.89-92.
2.26.Ehan F.M., Melnic S.N.”Rasceot nadejnosti v slojnozamcnutîh electriceschih seteah
energosistemî metodom statisticescovo modelirovania.” Izvestia vuzov;Energhetica,1989,№10,s.3 -
8.
2.27.GOST 1516.1-78 “Trebovanie c vîsocovoltnîm vîcliuceatelem” M:Standart,s.18.
2.28.GOST 14209-86”Transformatorî silovoe meslenîe obşevo naznacenia,dapustimîe
nagruzchi”M:Standart, 1985,s.19.
2.29.Gnedenco B.N. “Matimaticeschie metodî v teorii nadejnosti.” M: Radio i Sveazi,1983,s.277.
2.30. Eremia F. Reţelele electrice de transport a energiei electrice; Bucureşti; Editura Tehnica,
1999, p.287.

CAPITOLUL 2. NOŢIUNILE DE BAZĂ ALE TEORIEI

FIABILITĂŢII ÎN ELECTROENERGETICĂ

§ 2.2. Noţiunile de bază a teoriei fiabilităţii.

§ 2.2. Zone funcţionale.
§ 2. 3. Nivele ierarhice pentru studiul fiabilităţii.
§ 2.4. Criteriile de fiabilitate
2.4.2. Criterii relativ la regimurile permanente utilizate pentru evaluarea fiabilităţii reţelei
(tabelul 2.1, anexa 1)
2.4.2 Criterii deterministe
2.4.3. Criterii probabilistice
§ 2. 5. Principiile de determinare a indicilor de fiabilitate a sistemelor compuse
multifuncţinale.
§ 2.6. Modelul matematic de funcţionare al sistemului compus mutifuncţional şi
caracteristicele lui.
§ 2.7. Metodologia de determinare a indicilor de fiabilitate de bază a sistemelor compuse
multifuncţionale.
§ 2.8. Fiabilitatea sistemului compus cu caracter multiplu de funcţionare.
§ 2.9. Fiabilitatea sistemelor compuse multifuncţionale.
§ 2.10. Indicii vectoriali de apreciere a fiabilităţii sistemelor compuse multifuncţionale.
§ 2.12. Indicii vectoriali momentani de fiabilitate a sistemelor compuse multifuncţionale.
§ 2.12. Indicii de bază ce caracterizează fiabilitatea elementelor sistemelor electroenergetice
de distribuţie.
 31
§ 2.13. Distribuţia în timp a refuzurilor.
§ 2.14. Distribuţia duratei stărilor de avarie a elementelor .
§ 2.15. Coeficientul de stare a elementelor sistemelor multifuncţionale
§ 2.16. Deconectările de plan a elementelor sistemelor multifuncţionale
§ 2.17. Coeficientul de folosire tehnică
 CAPITOLUL 3. INDICII DE FIABILITATE A SISTEMELOR DE DISTRIBUŢIE A
ENERGIEIE ELECTRICE
PRELEGEREA 3.
3.1. Criterii de fiabilitate utilizate în electroenergetică

3.3. Definirea şi clasificarea criteriilor de fiabilitate

a. Definiţii

b. Criterii tehnice

c. Criterii economice.
3.3. Criterii de clasificare
a. Criterii deterministe

b. Criterii probabilistice

c. Criterii relativ la regimurile permanente

d. Criterii relative la regimurile tranzitorii

3.4. Caracteristica iIndicatorilor de fiabilitate a sistemelor de distribuţie a energiei

electrice
3.5. Metodele de analiză a fiabilităţii structurilor compuse a sistemului de distribuţie
3.5.1. Noţiuni generale
3.5.3. Noţiune de fiabilitate de structură a schemelor sistemelor de distribuţie compuse

3.1. Criterii de fiabilitate utilizate în electroenergetică

Criteriile de fiabilitate utilizate în diferite ţari în prognozare, proiectarea şi dezvoltarea
sistemelor electroenergetice au drept scop limitarea, la o valoare acceptabilă, a defectelor care ar putea
afecta alimentarea consumatorilor şi, prin aceasta, reducerea costurilor totale.
Acest lucru o dată unanim acceptat, studiile arată că există mari diferenţe, de la o ţară la alta,
între criteriile folosite la practică explicaţia fiind diversitatea condiţiilor geografice, economice şi
sociale.
Criteriile aşa-zis tehnice reprezintă de fapt totalitatea situaţiilor pe care trebuie să le depăşească
sistemul pentru a garanta calitatea serviciului cerut. Alegerea criteriului depinde, în mare măsură, de
cei care întocmesc studiile de prognoză, proiectare şi dezvoltare, de nivelul tehnic, cunoştinţele şi
experienţa lor, incluzând aici şi rezultatele comparaţiilor cu situaţiile din alte ţări cu structură
asemănătoare a sistemului electroenergetic.
Proiectarea sistemului include, proiectarea sistemului de generare, a celui de transport şi a celui
de distribuţie se efectuiază după diverse metode şi criterii. In ceea ce priveşte parcul de producţie, cele
mai răspândite sunt metodele probabilistice datorită simplităţii modelelor cu nod unic. Criteriile sunt
fie de tip economic, fie de tip tehnic dar limitele de defectare admise sunt, de regulă, stabilite conform
indicilor tehnici şi a criteriului economic.
Criteriile de prognoză, proiectare şi de dezvoltare ale reţelelor sunt, în general, deterministe iar
criteriul N-l este practic universal, completat uneori şi de criterii specifice mai dure care dese ori
includ şi criterii de stabilitate.
Metodele probabilistice sunt puţin utilizate în proiectarea şi dezvoltarea reţelelor indiferent de
destinaţia lor şi a sistemelor integrate producţie-reţea din cauza complexităţii modelelor de calcul.
Acestea au însă tendinţa de dezvoltare şi, probabil, ele se vor generaliza în viitor, cel puţin pentru
studiile pe termen lung. In orice caz, studiile de prognoză, proiectare şi dezvoltare ale reţelelor au la
bază luarea în considerare a situaţiilor periculoase ce pot apărea în procesul de exploatare, destul de
frecvente, dar nu renunţându-se la creşterea costurilor prin întărirea structurilor cu ajutorul cărora s-ar
putea suspenda incidente multiple dar a căror probabilitate de apariţie, este mică. Cu toate acestea, dată
fiind gravitatea unor astfel de incidente care ar putea atrage colapsul reţelei, proiectantul este obligat să
prevadă măsuri pentru limitarea consecinţelor fără a spori esenţial investiţiile. Soluţia cea mai optimă
şi adecvată a acestei probleme este verificată şi reprezentată de dispozitivele de control şi
monitorizare.
In contextul economic actual, dominat de incertitudinea evoluţiei sarcinitor precum si a
preţurilor, proiectantului îi este din ce în ce mai greu să folosească numai soluţiile obişnuite, de până
acum. Este necesar să ia în considerare situaţiile mai puţin probabile dar posibile şi destul de severe,
multiplicând variantele şi scenariile şi simulând mai exact funcţionarea elementelor componente şi
exploatarea sistemului în întregime.

3.2. Definirea şi clasificarea criteriilor de fiabilitate

a. Definiţii
Funcţia întregului sistem de producţie - transport-distribuţie este de a pune energia electrică la
dispoziţia consumatorilor, acolo unde se află ei şi când doresc ei, sub o formă convenabilă a
indicatorilor de calitate a acesteia şi cu o garanţie acceptată a continuităţii serviciului.
Fiabilitatea alimentării consumatorilor reprezintă aptitudinea sistemului de a asigura această
funcţie fiind declarat indisponibil sau în stare de defect când nu este capabil să o îndeplinească.
Starea de defect este un rezultat al caracterului aleator al sarcinii (cu origini economice,
climatice, etc.) precum şi al sistemului
electroenergetic (disponibilitatea unităţilor producătoare, probabilitatea de defectare a elementelor
reţelelor, incertitudinea producţiei hidro). Dacă acest caracter aleator nu ar exista, sistemul n -ar fi
niciodată m stare de defect cu condiţia de a fi fost corect dimensionat. In realitate defectele sunt
inevitabile. Teoria arată că investiţia trebuie să aibă o valoare infinită pentru a le suprima complet.
Proiectantul trebuie deci, să decidă între economic şi fiabil;
inevitabil, el trebuie să accepte stări de defect ale sistemului numai atât cît inconvenientele
consumatorilor să rămână la un nivel acceptat de aceştia. Criteriile de fiabilitate definesc, de fapt,
acest nivel de acceptabilitate. Este important de subliniat faptul că stabilirea criteriilor de fiabilitate
permite compararea, pe baze obiective, a calităţii serviciului unor sisteme electroenergetice diferite.

b. Criterii tehnice
In general, aceste criterii se prezintă drept condiţii pe care sistemul trebuie să le îndeplinească
în scopul garantării fiabilităţii cerute. Aceste condiţii îmbracă forme diverse, particulare sistemului de
producere, reţelei sau acestora luate împreună dar putând fi împărţite în două categorii mari:
- Criterii cu indici limită: stările de defect ale sistemului sunt sintetizate prin unul sau mai
mulţi indici de fiabilitate care nu pot depăşi, sau trebuie să atingă, o valoare limită dată. Aceste criterii
sunt aplicate mai întâi sistemului generator:
- rezerva de putere, probabilitatea de defectare, speranţa matematică a duratei stării de defect
sau a energiei nelivrate etc. Ele sunt aplicate şi generalizate pentru reţea: speranţa matematică a
duratei stării de defect şi /sau a energiei nelivrate în fiecare nod (indice local) sau pe ansamblul
sistemului (indice global).
Pentru reţea, se poate aminti criteriul N-l care impune menţinerea tranzitului de puteri şi a
tensiunilor în limitele prestabilite, m cazul defectării unei componente. Depăşirea valorii unuia din
indicii amintiţi furnizează o indicaţie asupra gravităţii situaţiei respective.
- Criterii totul sau nimic: aceste criterii se prezintă sub forma unei serii de condiţii pe care
sistemul le îndeplineşte sau nu, cum ar fi:
asigurarea stabilităţii statice, stabilitatea tranzitorie care trebuie realizată în cazul unor
incidente bine stabilite etc.
 Frontiera dintre aceste două criterii nu este, întotdeauna, bine precizată: orice criteriu cu indice
limită poate fi considerat drept un criteriu totul sau nimic aşa cum, de exemplu, este criteriul N-1.
In cazul m care se folosesc criteriile tehnice, sarcina specialistului este de a determina, în
limitele acestor criterii, sistemul pentru care costurile sunt minime. Din punct de vedere matematic,
este vorba de găsirea unui optim m condiţiile unor restricţii, restricţii care sunt criteriile de fiabilitate,
funcţia economică fiind suma costurilor fixe (marjele de beneficiu, de amortizare a materialelor,
costurile de întreţinere şi cele legate de personal) şi celor dependente de funcţionarea sistemului (în
principal costurile combustibilului).

c. Criterii economice.
In scopul alegerii mai mult sau mai puţin arbitrare a criteriilor tehnice, multe ţări au adoptat o
concepţie diferită.
Stările de defect ale sistemului electroenergetic se manifestă prin întreruperi în alimentare,
consumatorilor li se aduce un prejudiciu căruia i se poate ataşa un cost. Acesta este costul defectării,
care reprezintă consecinţele socio-economice ale energiei cerute şi nelivrate.
Este dificil să se estimeze foarte exact costurile întreruperilor ca şi parametrii de care şi cum
acestea depind. 0 practică obişnuită constă în a multiplica energia nelivrată prin sistemul costului
mediu al unui kWh de energie nelivrat. Natural, realitatea este mult mai complicată.
Costul întreruperilor (costul de defectare) este adăugat costurilor fixe de exploatare pentru a
obţine costul total care trebuie minimizat. Din punct de vedere matematic, este vorba de o optimizare
fără restricţii.
Avantajul acestei metode este că ea conduce spre un optim global fără necesitatea definirii
apriorice a valorilor indicilor de fiabilitate. Inconvenientcle rezidă pe de o parte, în dificultatea de a
determina costul unui 1kWh de energie nelivrat şi, pe de altă parte, în faptul că defectele grave sunt
foarte dificil de estimat.

3.3. Criterii de clasificare

a. Criterii deterministe
Aceste criterii se bazează pe examinarea unui număr mare de situaţii restrictive (stările sarcinii,
defecte) pentru care se verifică neântreruperea funcţionării sistemului. Aceste situaţii corespund
cazurilor
de exploatare judecate aprioric drept dificile (de exemplu, vârful anual de sarcină plus condiţia căderii
celei mai mari unităţi generatoare). Ipoteza adiacentă constă m a presupune că dacă funcţionarea
sistemului este asigurată în astfel de situaţii ea va fi posibilă şi în altele estimate ca mai puţin grave sau
mai puţin probabile. Exemple:
a) criterii relativ la sistemul generator: rezerva de putere, căderea celei mai mari unităţi
generatoare în timpul vârfului anual de sarcină etc.;
b) relativ la reţea: examinarea diferitelor cazuri de indisponibilităţi (întreţinerea şj /sau
defectarea unei sau mai multor componente ale reţelei) în condiţii diferite de sarcmă, ş.a.
Avantajele acestui criteriu constau m numărul limitat de cazuri de examinat, în faptul că fiecare
din aceste cazuri poate fi bine detaliat şi deci simulat. Dezavantajele constau în faptul că lista cazurilor
restrictive depinde şi de experienţa celui care face studiul precum şi în aceea că gravitatea cazurilor
considerate se poate modifica în timp de o manieră imperceptibilă pentru analist.

b. Criterii probabilistice
Criteriile probabilistice constituie, într-o oarecare măsură, generalizarea celor deterministe
constând, în principiu, m examinarea tuturor cazurilor posibile. Pentru fiecare caz, se calculează mai
mulţi indicatori de fiabilitate: puterea indisponibilă, energia nelivrată, ş.a.
Indicatorul de fiabilitate total rezultă din sumarea indicilor relativ la fiecare caz, ponderaţi prin
probabilitatea de apariţie a fiecăruia. Această ponderare evită, în practică, luarea în considerare a
incidentelor foarte grave şi, deci, foarte rare, lucru care corespunde principiilor general admise.
Modelele probabilistice permit calculul probabilităţii de defectare a sistemului şi/sau
speranţele matematice a diverşilor indicatori de fiabilitate ai întregului sistem şi pentru flecare nod.
Indicii de fiabilitate determinaţi prin metode probabilistice reprezintă o mai bună estimare a riscului de
defectare în comparaţie cu cei calculaţi prin metode deterministe, în primul rând pentru că iau m
considerare toate situaţiile posibile, pentru orice structură a sistemului.
In calculele de reţea, indicatorii locali cei mai probabili, în numeroase noduri, pun imediat în
evidenţă punctele slabe ale reţelei. Din păcate, situaţiile de exploatare concrete, corespondente nu sunt
direct deductibile din depăşirile valorilor acestor indicatori.
Trebuie remarcat, de asemenea, că dacă speranţele matematice ale indicilor de fiabilitate sunt
teoretic corecte, numai cunoaşterea lor nu este
întotdeauna suficientă în cazuri:
-în care incertitudinea evoluţiei sarcinii este mare, putându-se recurge, în acest caz, la teoria
scenariilor;
-când sunt înserate elemente noi, de talia celor existente;
-în care fiabilitatea elementelor componente ale reţelei este apropiată de unitate, aşa cum este
cazul reţelelor dense, cu linii scurte;
-cînd se iau în considerare incidente multipl, foarte rare dar care ar putea conduce la colapsul
sistemului.
Acestea sunt cazurile care asociază o probabilitate redusă de apariţie a unei situaţii grave.
Ponderea lor în cadrul speranţei matematice totale poate conduce la o eronată apreciere a gravităţii lor
îndeosebi în cazul în care costul lor de defectare este de alt ordin de măsură în raport cu valoarea
medie adoptată.
Criteriile de fiabilitate au, ca urmare, importanţa lor relativă, care permit compararea obiectivă
a diverselor structuri ale sistemelor. Se poate vorbi de urmărirea evoluţiei în timp a unui sistem sau de
compararea diverselor variante de realizare a unui sistem, la un moment dat. Conform opiniei
adoptate în toate ţările, criteriile probabilistice permit o mai bună măsurare a fiabilităţii decât criteriile
deterministe.
 c. Criterii relativ la regimurile permanente
Presupunând sistemul electroenergetic într-o stare stabilă, corespunzătoare unei configuraţii a
sarcinii şi a unităţilor de producere a energiei bine definite, această stare este caracterizată de indici
de fiabilitate statică: energia nelivrată în noduri, suprasarcinile liniilor etc. Dacă se produce o
modificare a condiţiilor de stare, cum ar fi defectarea unui element component al reţelei sau
reintrarea în serviciu al unuia, după repararea sa, sistemul va evolua către o nouă stare de regim ne
permanent căreia îi vor corespunde alţi indicatori de fiabilitate. Această nouă stare nu va fi atinsă
decât după o stare intermediară, tranzitorie. Criteriile şi indicatorii statici nu iau m considerare decât
diversele stări de regim permanent. Acestea sunt, de exemplu, stările de regim ne permanent sau cele
corespunzând scoaterii din serviciu a unui element, în cazul criteriului N-l. In cazul criteriilor
probabilistice, se poate calcula suma indicilor tuturor stărilor posibile, ponderaţi prin probabilităţile
lor. Toate aceste stări sunt stări de durate relativ mari, între momentele de defectare şi cele de
reparare. Ca urmare, energia nelivrată poate fi relativ mare chiar în condiţiile în care puterea
indisponibilă are o valoare redusă.
Indicatorii statici definesc, de fapt, fiabilitatea structurii a sistemului precăutat.

e. Criterii relative la regimurile tranzitorii

In cazul apariţiei unui incident, sistemul electroenergetic trece printr-un regim tranzitoriu care
solicită capacitatea sa de reacţie, mai precis a capacităţii de reacţie a protecţiilor precum şi a
generatoarelor caracterizate de parametrii lor electrici şi mecanici, dar şi a personalului operativ:
manevre în reţea, întreruperi în alimentare, modificarea puterii în funcţiune, etc.
Durata regimului tranzitoriu este relativ scurtă, dar poate fi caracterizată de o lipsă de putere
disponibilă acută, până la situaţia de a întrerupe alimentarea consumatorilor sau colapsul parţial sau
total al reţelei chiar m condiţiile în care puterea cerută anterioară este mică.
Pe durata acestei faze tranzitorii, timpul este variabila independentă în funcţie de care se
calculează evoluţia celorlalţi parametri ai sistemului.
Exemple de criterii tranzitorii:
- stabilitatea pe o durată de timp de câteva secunde;
- răspunsul reactiv al generatoarelor, în acelaşi interval de timp;
- capacitatea grupurilor generatoare de preluare a sarcinii (grupuri de vârf, de bază, hidro
...) pe durate de timp de la câteva

3.4. Caracteristica iIndicatorilor de fiabilitate a sistemelor de distribuţie a energiei

electrice

Indice de fiabilitate se numeşte caracteristica cantitativă a uneia ori câtorva proprietăţi, care
determină fiabilitatea elementului precăutat.
Indicii de fiabilitate se divizează în indici unitari, care caracterizează doar o propri etate a
elementului precăutat şi complecşi-care caracterizează o serie de indici. Indicii unitari se folosesc la
apreciere proprietăţilor individuale a elementelor componente. Indicii complecşi se folosesc pentru a
caracteriza nodurile de generare ori de sarcină ori a sistemelor de distribuţie ori alimentare în
întregime.
Indicii unitari de fiabilitate – se pot clasifica ca indicii ce caracterizează funcţionarea fără
refuz a elementelor componente şi indicii ce caracterizează reductibilitatea elementelor componente.
Indicele de baza ce caracterizează funcţionarea fără refuz a elementelor sistemelor
electroenergetice este probabilitatea de funcţionare fără refuz Pt  - ce indică că în intervalul de timp
stabilit 0, t  elementul dat va funcţiona fără refuz.
Acest indice poate fi determinat 9 reieşind din expresia: (3.1)
 
av
Pt  
1   av  1  W t dt
t
(3.1)

Deoarece de cele mai dese ori durata de funcţionare fără refuz a elementelor are o distribuţie
exponenţială, apoi expresia (3.1) va căpăta forma (3.2).

av   t
Pt   av 
e dt  K s e 
av av
t

1 t (3.2)

Dacă t  0 , atunci probabilitatea de funcţionare fără refuz Pt  a elementului precăutat coincide cu
valorile coeficientului ce caracterizează starea elementului.
Pt   K s (3.2)
Grafic indicele dat, poate fi prezentat conform fig.3.1, care poate fi împărţită în trei perioade.

Fig. 3.1
Perioada 0  t  - caracterizează introducerea în exploatare a elementului dat. În această perioadă
probabilitate de refuz este sporită din cauza defectelor constructive.
Perioada t1  t 2  - se caracterizează cu un flux constant de refuzuri - aceasta este perioada normală
de exploatare. Perioada t 2   se caracterizează cu fenomenul de finisare a duratei de viaţă a
elementului. În această perioadă probabilitatea de refuz sporeşte.

Fig.3.2

O altă funcţie diametral opusă posibilităţii de funcţionare fără refuz Pt  este probalitatea
de refuz a elementului în intervalul de timp dat Qt  .
Funcţiile date dispun de corelaţie:
 Pt   Qt   1 (3.2)
de unde reese:
Qt   1  Pt   1  K s e  
av
t
(3.4)

Funcţia Qt  dispune de toate proprietăţile funcţiilor integral de distribuţie a valorilor

aleatorii şi anume:
Dacă t  0 , apoi din expresia (3.4) reiese că:
Qt   1  K s (3.5)
Dacă t   , Q  1
Qt i   Qt j  dacă ti  t j .
Funcţia diferenţială de distribuţie a refuzurilor Qt  , ori frecvenţa de apariţie a refuzurilor se
determină ca derivata de la funcţie de refuz Qt  .
Qt   Q1 t    P1 t  (3.6)
Pentru a determina la practică indicii de fiabilitate mai sus prezentaţi e necesar ca să fie cunoscute
valorile numerice a valorilor aleatorii - durata de funcţionare fără refuz: speranţa matematică T ;
dispersia în timp DT  ; devierea medie pătrată  T .
Speranţa matematică se determină din expresia (3.6)
  
T  tat dt    tP1 t dt   Pt dt (3.6)
0 0 0
Distribuţia dispersiei DT  în timp se determină reieşind din expresia (3.7)
 
DT   M t 2   T 2   t 2 at dt  T 2   tPt dt  T 2 (3.7)
0 0

Devierea medie pătrată se va determina faţă de dispersia în timp a refuzurilor DT  conform
expresiei (3.8).
 T  DT  (3.8)
La compararea procesului de funcţionare fără refuz a elementelor sistemelor electroenergetice (
sistemele de alimentare a nodurilor de sarcină), în deosebi dacă legile de distribuţie a duratei de
funcţionare fără refuz, poate fi folosită durata de funcţionare fără refuz T f . fR cu probabilitatea  .
Valoarea posibilităţii date se determină reieşind din ecuaţia (3.9)
T f . fR

  at dt
0
(3.9)

Durata de funcţionare fără refuz se determină ca :

T f . fR  T    T (3.10)

Unde :   - multiplul devierii mediei pătrate    f   .

La analiza indicilor de fiabilitate a elementelor sistemelor electroenergetice s-a stabilit că
modul de distribuţie a refuzurilor şi duratei de restabilire pot fi descrise cu ajutorul legii exponenţiale
de distribuţie . În aşa caz funcţia diferenţială at  de distribuţie poate fi determinată din expresia
(3.11)
at   e  t (3.11)
Speranţa matematică se determină din expresia (3.12)
T  1  1 /  (3.12)
Dispersia de distribuţie se va determina ca :

D T   2  
1 1
T2 (3.12)
 2

Durata de funcţionare fără refuz se va determina din expresia (3.14)

T f . fR   ln1   T (3.14)
Ca exemplu dacă   0,1 , apoi durata de funcţionare fără refuz poate căpăta următoarea
valoare:
T f . fR   ln1  0,1  T  0,105T (2,15)
Daca valoarea medie este egală cu derivata medie pătrată a valorilor statistice precăutate, atunci aşa
distribuţie are loc după legea exponenţială.
Modul de schimb a probabilităţii de funcţionare fără refuz se caracterizează cu intensitatea d e
refuz  t  . Această funcţie se determină în timp conform fig. 3.2 iar matematic se descriu cu
expresia (3.16)

 t    P1 t  / Pt  (3.16)

Fig. 3.3

Caracteristica dependenţei intensităţii de refuz  t  a elementelor sistemelor electroenergetice în

dependenţă de durata de exploatare t  .

Dacă ecuaţia (3.16) se va rezolva faţă de valoarea Pt  vom obţine :

 t 
Pt   P0 exp    t dt  (3.17)
 0 
Unde: P0 t  - probabilitatea de funcţionare fără refuz, dacă t  0 , atunci P0  1 .
Modalitatea de distribuţie a probabilităţii de funcţionare fără refuz P t  în dependenţă de
valoarea medie şi cea de calcul a duratei de funcţionare, dacă distribuţia se supune legii exponenţiale
este prezentată în fig. 3.4
 Fig. 3.4
Indicii ce caracterizează restabilirea elementelor sistemelor de distribuţie sunt probabilitatea de
nerestabilire PR t  şi probabilitatea de nerestabilire QR t  .

PR t   PTR  t t  0 (3.18)

QR t   QTR  t t  0 (3.19)

Modul de schimb a indicilor daţi sunt prezentaţi în fig.3.5

Fig. 3.5. Distribuţia în timp a probabilităţii de funcţionare fără refuz p(t) şi a probabilităţii de
refuz q(t) a elementelor sistemelor de distribuţie

1- nodul de variaţie în timp a probabilităţii de restabilire în timp PR t  .

2- modul de variaţie în timp a probabilităţii de refuz în timp QR t  .
3-
Funcţia QR t  la fel ca f şi funcţia Q t  este o funcţie integrală de distribuţie a valorilor aleatorii
a duratelor de restabilire conform legilor diferenţiale şi anume:

QR t   Q1 R t    P1 R t  (3.20)
 Pentru a caracteriza procesul de restabilire a elementelor sistemului precăutat se introduce
noţiunea de intensitate de restabilire  t  , care este analog expresiei (3.16).

 R t    P1 R t  / PR t  (3.21)

Dacă ecuaţia de tip (3.21) se rezolvă faţă de PR t  atunci vom obţine :

 t 
PR t   exp    t dt  (3.22)
 0 
Procesul de restabilire la fel ca şi procesul de funcţionare fără refuz se caracterizează cu valori
numerice, care se determină asemănător expresiilor (3.6-3.14)şi anume :


t R   PR t dt (3.23)
0


Dt R    t 2 a R t dt  t 2 R (3.24)
0

TR  t R     tR (3.25)
Unde: TR - este durata de restabilire cu probabilitate determinată. Conform legii exponenţiale de
schimb a valorilor aliatorii ce caracterizează indicii de fiabilitate de funcţionare a elementelor în
sistemele electroenergetice se poate de constatat, că caracteristicile de restabilire analitic pot fi
determinate din următoarele expresii şi anume :
1) Funcţia diferenţială de distribuţie în timp a modului de restabilire a elementelor :

QR (t )    e  t (3.26)

2) durata medie a speranţei de restabilire a elementelor

t R   1 t   1 /  t  (3.27)

3) dispersia de distribuţie a modului de restabilire

Dt R   t 2 R    t 
1 2
(3.28)
 t 
2

4) durata de restabilire a elementelor se determină ca :

t R   ln1   t N (3.29)

4) densitate de distribuţie se determină:

 t  t R   t 1
R
(3.30)
Drept exemplu de determinare şi distribuţie a parametrilor daţi poate servi exemplul conform
fig.3.6, dacă valoarea   0.9 , durata de restabilire t R  2.3t R .

Fig. 3.6 Dependenţa dintre durata medie şi cea determinată de restabilire a elementelor
conform legii exponenţiale de distribuţie.

Caracteristicile probabiliste de funcţionare fără refuz şi cele de restabilire sunt independente,

deoarece elementele dispun de caracteristici individuale, pot dispune de indici de fiabilitate
destul de înalţi, dar şi indicii de restabilire pot fi tot înalţi, (ca exemplu aşa element poate fi
transformatorul de forţă 24  t  240ore ), iar alt element (liniile aeriene de distribuţie, transport)
dispune de o durată de restabilire destul de mică 1  t  8ore iar indicii de fiabilitate
comparativ sunt mici.
Pentru o serie mare de elemente a sistemelor electroenergetice caracteristic sunt stările de
refuz şi restabilire destul de des deoarece procesele de refuz şi restabilire dispun de durate
determinate şi durata de restabilire comparativ cu cea de funcţionare poate fi destul de mică.
Caracteristice de aşa mod dispun de distribuţie conform fig. 3.7

Fig.3.7. Diagrama refuzurilor şi restabilirilor aleatorii a elementelor

sistemelor de distribuție.

Caracteristica de bază a diagramei refuzurilor şi restabilirilor serveşte valoarea aleatorie T0 -

durata între două evenimente consecutive de funcţionare şi refuz.
Speranţa matematică H t  a valorilor de refuz şi restabilire în intervalul de timp 0, t  ,
exprimată prin funcţia integrală de distribuţie F0 t  a valorii T0 , 10
 t
H t   F0 t    F0  x dH t  x  (3.31)
0
Valoarea dată este valoarea sumară a fluxului de refuz.

t
t   H t   a 0 t    t  x a 0  x dx
1
(3.32)
0

Conform 11 , e cunoscut că a0 t   0 , dacă t   în aşa caz valoarea:

t   T 1 (3.33)

E cunoscut faptul că durata de restabilire t R este cu mult mai mică decât durata de funcţionare
fără refuz T , t R  T , în aşa caz fluxul sumar de refuz se determină conform expresiei

t    t    t  (3.34)

Fenomenul dat se caracterizează cu o durată de restabilire destul de mică, practic „momentană”

durata de restabilire a 0 t   at , în aşa caz ecuaţia (3.22) capătă forma:

t
 t   at     t  x   ax dx (3.35)
0
La practica pentru efectuarea calculelor se foloseşte valoarea medie a fluxului de refuz, care
poate fi folosită ca frecvenţa de refuz, ori defectarea medie a elementului în perioada de timp
determinată 0, t  şi se determină reieşind din expresia (3.36)

t 

  x dx
1
  (3.36)
 t

Valoarea fluxului de refuz  t  a elementelor poate fi determinat reieşind din valorile statistice
acumulate în procesul de studiu, conform ecuaţiei (3.37).

n0 t , t  t 
 t   (3.37)
nt

Unde : n - numărul total de elemente care sunt supuse supravegherilor ;

n0 t  t  - numărul de refuzuri a elementelor în intervalul de timp t , t  t 
Dacă este cunoscut fluxul de refuz a elementelor în perioada de timp determinată  t  , apoi
poate fi determinată intensitatea de refuz  t  , ţinînd cont de raportul dintre valorile date,
stabilite în conformitate 11  14 .

a S 
 S   (3.38)
1  a S 

ori :
  S 
a S   (3.39)
1   S 

unde :

a S    a t e  st dt (3.40)
0
Din valoarea aS  în baza transformărilor Laplace se determină valoarea at  şi intensitatea de refuz
conform expresiei (3.40).

at  at 
 t    Pt  / Pt    (3.41)
Pt  t
1   at dt
0

Obţinerea informaţiei despre intensitatea de refuz a elementelor nemijlocit din informaţia statistică în
mod general e destul de dificilă, deoarece apare necesitatea de a cunoaşte stările elementelor până la
începutul determinării stărilor.
Dacă fluxul de refuz este constant;

 t   const (3.42)

apoi :
at    t e  t t (3.43)
iar
 t      t  (3.44)
 Indicii complecşi de apreciere a nivelului de fiabilitate
Către indicii complecşi de apreciere a nivelului de fiabilitate pot fi aliniaţi :
- coeficientul de stare ;
- coeficientul de întrerupere forţată ;
- coeficientul de stare operativă :
- coeficientul de folosire tehnică ;
- volumul mediu de energie nelivrată ;
- daunele medii din cauza unui refuz ;
- daunele specifice.

Coeficientul de stare K s t  - este probabilitatea că elementul proiectat se află în stare de

funcţionare în orice moment de timp t  în intervalul 0, t  şi îndeplineşte următoarele condiţii :
a) În intervalul de timp 0, t  elementul precăutat nu a refuzat ; probabilitatea acestui eveniment
se determină ca:

Pt   1  Qt  (3.45)

b) în intervalul de timp 0, t  a avut n - refuzuri şi restabiliri n  1,2,.... şi ultima restabilire a
avut loc în intervalul de timp x, x  x , x  t , şi în perioada rămasă t  x  elementul precăutat nu a
refuzat probabilitatea de petrecere a acestui eveniment se determină din expresia :


Pt   Pt  x     n x dx (3.46)
n 1
 Dacă se vor suma toate valorile după x în intervalul de timp 0, t  după toate elementele n de la
1 până la  , vom obţine :

t  t
K S t  pt    Pt  x   n  x dx  Pt    Pt  x x dx (3.47)
0 n 1 0


unde : x     n x  - fluxul sumar de refuz.
n 1

Valoarea stabilită a coeficientului de stare în perioada când t   vom obţine :

t 
lim
K S t  
lim
    1
   1

t   0 T0 0
KS  P t  x  x dx  P t dt  T T  t (3.48)
t 
R

Coeficientul de întrerupere forţată este probabilitatea că în orice moment de timp t  elementul

precăutat se află în stare de refuz.

K t . f t   1  K S t  (3.49)

Valoarea stabilă a acestei stări se va determina ca :

T tR
K t. f  1     (3.50)
T  tR T  tR

Coeficientul de stare operativă K S .O - este probabilitatea că elementul precăutat va funcţiona fără

refuz în intervalul de timp t , t    . Pentru elementele sistemelor electroenergetice acest coeficient
se determină reieşind din expresia (3.51).

K S .O  K S e  (3.51)

Coeficientul de folosire tehnică K f .T se determină ca raportul dintre speranţa matematică a

duratei stării de funcţionare T f , către durata totală de exploatare Te , pentru durata determinată TД ,
T Д  Te .

K f .T  T f / Te (3.52)

Volumul mediu de energie nelivrată  - este speranţa matematică a volumului de energie

nelivrat consumatorilor în perioada de timp stabilită 0, t  .

 
W  M / W /   t R PR f t R , PR dt R dPR (3.53)
0 0
 Unde : t R - este durat de refuz a elementului precăutat, datorită căruia a apărat volumul de energie
nelivrată ; W ;
PR - deficitul de putere apărat datorită refuzului elementului precăutat şi ca rezultat a apărut
deficitul de energie W .
f t R ; PR  - densitatea probabilităţii de apariţie a stărilor date ;
La determinarea analitică a volumului de energie nelivrată W valorile aliatorii t R şi PR ,
statistic sunt independente şi ca urmare volumul de energie se determină ca :

 
W   t R f t R dt R  PR f PR dPR  t R  PR (3.54)
0 0

Volumul de energie electrică nelivrată în perioada de timp  consumatorilor, dacă

alimentare a fost deconectată deplin se poate de determinat ca :

W  K î . f .  Wn  Pn K î . f  T (3.54)

Unde: W n - speranţa matematică a energiei nelivrate în nodul dat în perioada  .

Pn - speranţa matematică a puterii instalate în nodul precăutat a consumatorului.

Pentru aprecierea nivelului de fiabilitate se folosesc indicii complecşi , reprezentaţi sub formă
de indici economici :
- Valoarea medie a speranţei matematice a daunelor Dmed pentru un refuz ;
- Daunele specifice duse de consumator din cauza nelivrării unei unităţi de volum de energie.
Indicii daţi se folosesc de cele mai dese ori la efectuarea calculelor tehnico – economice, la
aprecierea economică a nivelului de fiabilitate.

3.5. Metodele de analiză a fiabilităţii structurilor compuse a sistemului de distribuţie

3.5.1. Noţiuni generale
În procesul de analiză a noţiunii de fiabilitate a sistemelor de distribuţie compuse pentru a
simplifica procedurile de calcul analitic de cele mai dese ori se introduc noţiunile de fiabilitate de
structură a schemelor sistemelor de distribuţie şi noţiunea de fiabilitate de funcţionare a elementelor
componente din cadrul sistemului precăutat.
Indicatorii de fiabilitate de structură se determină pentru unele noduri al sistemului de
distribuţie analizat, ori a sistemului în întregime.
Indicatorii de fiabilitate de funcţionare se determină pentru sistemul de distribuţie în întregime.
Unul din etapele necesare de determinare al indicatorilor de fiabilitate de structură ale
sistemelor de distribuţie compuse este determinarea secţiunile minime şi secţiunile de transmisie a
schemelor în raport de nodul de sarcină (al receptorului).
 Utilizarea principiului de interconexiune forţată a unui număr maxim de căi independente,
crează posibilitatea de a determina nu numai secţiunile de ordine limitată, ce permite şi a crea
decompoziţia structurilor compuse determinînd fiabilitatea de funcţionare în raport de receptorii
sistemului analizat.
Decompoziţia sistemului după structură este una din metodele de determinare a nivelului de
fiabilitate de funcţionare al sistemelor de distribuţie compuse.
Logica de funcţionare al sistemelor de distribuţie compuse în procesul de calcul al fiabilităţii se
reflectă prin introducerea a secţiunilor suplimentare al schemelor respective, care se utilizează în
procesul de calcul al indicatorilor de fiabilitate de structură al schemelor sistemelor de distribuţie
compuse.

3.5.2. Noţiune de fiabilitate de structură a schemelor sistemelor de distribuţie

compuse
În procesul de analiză şi calcul al fiabilităţii sistemelor de distribuţie compuse se poate
convenţional de deviat şi de conturat două componente şi anume:
a. componenta ce ţine de structura schemei sistemului analizat ce depinde de
componenţa elemntelor, modul de interconexiune dintre ele,ţinînd cont de capacităţile
de transmisie,fără a ţine cont de regimurile cantitative de funcţionare şi
particularităţile lor ceea ce include şi particularităţile de îndeplinire a funcţiilor în
sistemul respectiv;
b. componenta ce ţine de particularităţile de regim de funcţionare al sistemului de
distribuţie, limitele de regim şi a capacităţilor de transmisie al elementelor
componente la variaţia structurii sistemului în diverse stări de funcţionare.
Componenta întîia se va numi fiabilitate de structură al sistemului de distribuţie compus.
Componenta a doua se va numi fiabilitate de funcţionare al sistemului de distribuţie compus.
Divizarea respectivă în noţiunea de fiabilitate al sistemelor de distribuţie poartă un caracter
convenţional, deoarece interconexiunea şi convenţionalitatea reciprocă dintre noţiunile şi valorile
respective sunt indisolubile.
Diferenţierea respectivă permite de a simplifica modul de calcul al indicatorilor de fiabilitate al
sistemelor de distribuţie compuse şi în baza indicatorilor cantitativi în baza elementelor componente
se poate de determinat şi planificat măsurile minimal necesare pentru determinarea nivelului de
fiabilitate.
Pentru aşa cazuri e necesar de a ţine cont, că aprecierea tehnico -economică al refuzurilor
sistemului de distribuţie se poate de apreciat prin volumul de energie nelivrate receptorilor (daunele
duse de receptori) va depinde nu numai de energia nelivrate,ce şi de profunzimea de limitare
receptorilor şi de frecvenţa întreruperilor.
 Prin urmare o deviere respectivă în noţiunea de fiabilitate permite de a reflecta caracteristicile
necesare ale fiabilităţii. De cele mai dese ori sistemele de distribuţie a energiei electrice şi
subsistemele componente respective de cele mai dese ori sunt compuse din elemente ce dispun de
indicatori de fiabilitate înalţi i   i siTi  t ri  , iar refuzul a două şi mai multe elemente

independente în aşa sisteme sunt nişte evenimente practic imposibile. În baza acestor noţiuni şi se
argumentează schemele electrice principiale ale sistemelor de distribuţie. Pentru cazurile analizate se
poate de constatat, că dacă schemele electrice principale sunt alese cu rezervare a elementelor
componente, apoi de cele mai dese ori elementele de redundanţă (reţeaua în cablu,ori aeriană,
transformatoarele) îndeplinesc în întregime funcţiile elementului care a refuzat (prin avarie ori
planificat).Dacă restricţiile din expresie (4.1) nu se respectă în întregime, apoi are loc deconectarea
forţată a unei serii de consumatori de generare cu receptorii
i   i
(3.55)
Ti  t ri
Dese ori se poate de constatat că pentru reţelele cu nivelul de tensiune 25-110kV şi mai
înalte se poate de deconectat unii receptori, pentru ca sistemul să se încadreze în regimul preventiv
determinat.
Refuzul deplin al sistemului, cînd receptorii sunt rezervaţi este posibil în caz cînd au refuzat cel
puţin două elemente componente independente (schema a două refuzuri). Elementele ce dispun de
scheme de rezervă nu pot fi aliniate către cele independente (reţelele electrice instalate pe aceeaşi
piloni), în caz de refuz al unui element, elementul al doilea se deconectează intenţionat pentru
efectuarea lucrărilor de restabilire, ori în procesul de lucrări operative.
Pentru analiza cazurilor de aşa tip (scheme cu un refuz) după consecinţele sale poate fi comparată
cu schema cu două refuzuri, deoarece are loc deconectarea completă a receptorului, deci se petrece
un refuz deplin.
E necesar de menţionat, că în sistemele de distribuţie, elementele cu destinaţia de a rezerva se
confecţionează în aşa mod că în caz de refuz al unui din elementele componente, în al doilea nu apar
regimuri inadmisibile şi acest element în întregime permite îndeplinirea funcţiilor în caz de refuz de
avarie.
Refuzul sistemului în raport de un nod determinat poate apărea dar în caz de refuz deplin a două
elemente reciproc redonande. Aşa tip de refuzuri sunt caracteristice pentru sistemele de distribuţie a
energiei electrice,ceea ce crează necesitatea de a efectua devierea convenţională a fiabilităţii
sistemului de distribuţie în fiabilitatea de structură şi de funcţionare.
Problema aprecierii fiabilităţii de structură a sistemelor de distribuţie este mai avantajoasă şi
dispune de o argumentare logică destul de semnificativă la etape de proiectare a sistemelor
respective.La etapa de exploatare al aceloraşi sisteme de distribuţie, ce dispun de proprietăţi limitate
în raport de regimurile posibile, indicatorii de fiabilitate de funcţionare devin predominanţi.Pentru
aşa caz la parametrii fluxelor de refuz (ω) al elementelor componente,creat de influenţa factorilor
exteriori ce poartă un caracter aleatoriu se adaugă componenta creată de deconectările elementelor
respective (atît de plan cît şi de avarie), cînd însuşi sistemul analizat se află în diverse stări,create de
regimurile de funcţionare,care dese ori pot fi inadmisibile.
Indicatorii de fiabilitate de structură de cele mai dese ori se determină pentru unele noduri
esenţiale (ori un grup de noduri) ale sistemului de distribuţie analizat (atît noduri de generare, cît şi
de sarcină), deci pentru unele obiecte determinate ale sistemului de distribuţie analizat.
Anume din aceste condiţii şi se argumentează (determină) indicatorii de fiabilitate de structură
al nodului respectiv,al sistemului care pot fi :
-probabilitatea de funcţionare fără refuz p(t);
-probabilitatea de refuz q(t);
-fluxul parametrului de refuz ω(t) în perioada respectivă;
-frecvenţa de refuz μ(t) cu probabilitatea de refuz care nu trebuie să fie
depăşită;
Indicatorii mai sus prezentaţi sunt indicatorii unitari al elementelor componente ale sistemului de
distribuţie, care dispun de renovaţie.
În procesul de analiză al fiabilităţii de structură al sistemului de distribuţie, pot fi utilizaţi indicatorii
complecşi către care pot fi aliniaţi volumul de energie nelivrată de sistem consumatorilor W  ;
daunele specifice duse de receptori Dr  şi de sistemul respectiv Ds  .
Dacă se va ţine cont de particularităţile de creare a sistemelor de distribuţie a energiei electrice, la
determinarea indicatorilor de fiabilitate ei trebuiesc racordaţi la refuzul deplin (total), deci la
deconectarea deplină (completă) a nodului de sarcină ori a receptorului respectiv.
Pentru cele mai frecvente probleme practice de exploatare al sistemelor de distribuţie, în procesul
de apreciere al indicatorilor de fiabilitate al sistemului în raport de noodul (receptor) de sarcină
decade necesitatea de a determina indicatorii de fiabilitate pentru un interval de timp nesemnificativ,
din această cauză stările iniţiale ale elementelor componente pot fi neglijate.
În procesul de calcul al fiabilităţii de structură de cele mai dese ori pot fi utilizate modelele
probabiliste simple, ce se bazează pe probabilităţile medii ale stărilor elementelor componente şi
anume :
- valorea staţionară al coeficintului de stare a elementelor componente (probabilitatea medie de
funcţionare fără refuz);
- valoarea staţionară al coeficientului de refuz al elementului analizat (probabilitatea medie
derefuz) ;
- valoarea medie a fluxului de refuz (frecvenţa de refuz).
 Utilizarea indicatorilor mai sus prezentaţi, permite de a obţine ex actitatea calculelor analitice
pentru o perioadă de timp determinată cu menţinerea şi respectarea următoarelor condiţii :
- refuzurile elementelor componente ale sistemului analizat sunt independente şi fluxul
paramentrului de refuz   este ordinar. Pentru aşa cazuri se exclude din analiza refuzurile
elementelor componente sub acţiunea unor factori identici pentru toate eleementelor componente,
care nu sunt prevăzute şi nu au fost puse la baza elementului respectiv la crearea lui;
- durata de funcţionare fără refuz   este cu mult mai mare decît durata de restabilire a
elementelor componente al sistemului de distribuţie.
Dacă legile de distribuţie a duratei de funcţionare fără refuz şi a duratei de restabilire deviază
esenţial de la legea exponenţială, eroarea calculeleor după valorile medii este neesenţială şi se
află limitele (15-20% ) .
De cele mai dese ori în procesul de calcul al indicatorilor de fiabilitate, reieşind din valorile
probabilităţilor medii şi parametrul fluxului de refuz, de cele mai dese ori se utilizează indicatorii
de calcul analitic iniţiali a elementelor componente :
- parametrul fluxului de refuz   (reieşind din presupunerea, că fluxul de rfuz este cel mai
simplu distribuit în timp, deci    ), deci valoarea medie a refuzurilor într-o unitate de timp
(an), în raport de un element (1/an). Pentru reţelele electrice aeriene şi în cablu indicatorii se
determină în raport de un 1km de reţea [1/(km∙an)].
- durata medie de restabilire  r  [durata de reparaţie de avarie (an/refuz)]
durata de localizare a refuzului  L  acest indicator indică durata medie a comutarilor operative în
schema electrică principială, necesară pentru a alimenta nodul respectiv.
De cele mai dese ori durata respectivă intră ca parte completă a duratei de restabilire, dacă
lipsesc unele indicaţii speciale.
- fluful de deconectări planificat al elementului respectiv (  pe ,1/ an );

- durata medie a unei deconectări planificate

- probabilitatea de refuz ( q A ) al echipamentelor de comutaţie automaate şi anume :
întrerupătoarelor şi separatoarelor cu scurt circutoare, dese ori reieşind di necesităţile
suplimentare se întroduc durata speciale (  ), ca o valoare aleatoare a tuturor refuzurilor
de deconectare automată.
În componenţa respectivă se include nu numai refuzurile elementului respectiv, ce şi
refuzurile protectiilor respective şi a echipamentelor de automatizare.
E necear de menţionat , că probabilităţile de refuz al echipamentelor de comutaţie automată ,
în procesul de comandă la conectare şi deconectare de cele mai dese ori diferă una de alta în raport
de alta.
 Pentru elementele sistemelor de distribuţie ce dispun de o dependenţă reciprocă se întroduce
suplimentar valoarea coieficientului de legatură între refuzurile elementelor respective ( K ij ), care se

determină ca raportul dintre paramentrul fluxului de refuz ( ij ), către fluxul de refuz al

elementeului (j) (  j ) şi se determină din relaţia (3.56)

ij
K ij  (3.56)
j
De cele mai dese ori , pentru elementele sistemelor se distribuţie se îmdeplineşte relaţia de
forma (23.57)
K ij  K j i (3.57)

În aşa caz parametrul fluzului de refuz al două elemente dependente , create da răspîndirea
refuzului unui element asupra elementului al doilea se determină conform relaţiei (3.58).
0  ij   ji  i  K ji   j  Kij (3.58)

Probabilitatea medie de refuz (q) al elementului analizat, ade cele mai dese ori pote fi
determinată prin probabilitatea medie a sunei duratei de efuz , ca urmare al deconectarilor posibile
(nevoite) din cauza refuzurilor elementelor componente respective.
q     r (3.59)
Probabilitatea sunară de refuz al elementului respectiv se va determina reeşind din relaţia (3.60)
q  q  qr  qd .r (3.60)

Valoarea ( qr ) este posibilitatea de deconectari planificate ale elementului respectiv care se

determină conform (3.61)
qr  r   r. p. (3.61)

Valoarea ( qd .r. ) reprezintă probabilitatea refuzurilor depenndente ale elementului respectiv

din cauza refuzurilor elemetelor megieşe ale sistemului analizat, care se determină conform (3.62)
qd .r.  o. p.   o. p. (3.62)

unde:  d .r. - este parametrul fluxului de deconectări operative ale elementului respectiv
(acest parametru este funcţie de schema de comutaţie a sistemului analizat);
 o. p. - duritatea de comutaţie oprativă.

Indicatorii de fiabilitate mai sus prezentaţi pot caracteriza şi fiabilitatea de structură a

sistemului analizat în întregime. Dacă două elemente componente ale sistemului sunt dependente
unul în raport de al doilea (j) si (i) şi reciproc se rezervează (cu reductanţă) se echivalează într –un
element de calcul în aşa caz probabilitatea duratei (starii) medii de refuz al elementului echivalent
respectiv şi parametrul fluxului de refuz al elementului respectiv se determină conform relaţiilor
analitice (3.63) şi (3.64)
q  0   o. p.  (i   ri  o.r   r )( j   rj  op. j   r ) (3.63)

  0  i ( j   rj  op. j   r )  op. j ( j  rj  o. p   r ) 

(3.64)
  j ( j  rj  o. p. j   rj )  op.i (i   ri  op.i   r )

În expresiile mai sus prezentae 0 - este parametul fluxului de refuz al ambelor elemnte,

create de refuzuurile unui elemnt şi influenţa lui asupra elementului al doile ,   r .o - este duritatea

de restabilire la refuzul ambelor elemente : i ;opi ; j ;opj - sunt parametrele fluxelor de refuz al

elemetelor (i) şi (j) şi parametrtele de deconectări operative ale elementelor respective;

 ri ;  rj - duratele de restabilire a elementelor i şi j.

În procesul de echivalentare al elementelor sistemului de distribuţie cu elementele

componente cu conexiunea serie între ele după fiabilitate (refuzul unui elemnt al sistemului aduce la
refuzul sistemului în întregime, pentru durate de restabilire), probabilitatea medie a stării de refuz ala
aşa sistem şi parametrul fluzului echivalent de refuz se determină analitic din realţia (3.65) şi (3.66).
n
qech   i   ri  r.ech   r (3.65)
i 1
n
ech   i   ri  r.ech (3.66)
i 1
r.ech - este fluxului de refuz operativ al elementului echivalent create de refuzurile
elementelor componente ale sistemului analizat.

Concluzii
În procesul de analiză al fiabilităţii al sistemelor de distribuţie şi alimentare al consumatorilor cu
energie electrică e necesar de deviat şi de determinat componentele posibilităţii create de structura
grafului. Regimurile de funcţionare al sistemului respectiv această componentă se numeşte fiabili tate
de funcţionare.
Limitarea regimurilor normale şi cele după avariile posibile şi a structurii sistemului de
funcţionare ale sistemelor de distribuţie , care sunt destul de compuse, de argumentat măsurile
necesare pentru sporirea nivelului de fiabilitate al sistemelor de distribuţie.
Analiza fiabilităţii de structură prevede ca o etapă necesară pentru efectuarea calculelor,
determinarea secţiunilor minime şi a grafelor schemei sistemului analizat, în raport de elementul
analizat (nodul de sarcină, receptor).În procesul de calcul analitic exactitatea calculelor respective,
ţinînd cont de secţiunile respective nu este mai mare decît gradul al doilea.
 Eficacitatea devierii secţiunilor de gradul întîi şi al doilea în sistemele de distribuţie se atinge prin
utilizarea principiului a intersecţiei obligatorii al grafelor independente.
Metoda de deviere formală în schemele compuse ale sistemului de deviere secţiunilor de ordinul
întîi şi doi reprezintă cu sine metoda de decompoziţie a structurilor compuse după fiabilitatea de
funcţionare în raport de nodul de sarcină (receptor).
Introducerea noţiunii de secţiuni suplimentare crează condiţiile minimal necesare de a ţine cont
de logica de funcţionare a sistemului tehnic compus şi are ca scop devierea componentelor
dominante în procesul de calcul al indicatorilor de fiabilitate.

E necesar de menţionat că o bună parte din elementele componente ale sistemelor de distribuţie pot fi
aliniate către elementele ce dispun de modul de restabilire în caz de refuz.
Fiabilitatea elementelor şi a sistemelor se asigură reieşind din proprietăţile de funcţionare fără
refuz, proprietăţi de duritate, de dirijare şi de securitate.
Unul din evenimentele şi fenomenele cheie în noţiunea de fiabilitate este refuzul elementului
respectiv analizat, acesta este un fenomen ce constă în dirijarea procesului de funcţionare al
elementului analizat.
Nivelul de funcţionare fără refuz (fiabilitate) al elementelor sistemului de distribuţie este
funcţie de caracteristicile elementare al elementelor componente şi ale receptorilor de energie
electrică.
Fiabilitatea în forma calitativă poate fi apreciată prin intermediul indicatorilor unitari, ce
caracterizează una din particularităţile fiabilităţii, indicatorii de fiabilitate complecşi caracterizează
câteva proprietăţi. Dintre indicatorii de funcţionare fără refuz şi indicatorii de restabilire al
proprietăţilor funcţionale ale elementelor componente.
Către indicatorii complecşi de stare, coeficientul de refuz forţat, coeficientul de stare
operativă, coeficientul ce descrie starea tehnică şi cea de utilizare al elementelor componente,
valoarea medie a energiei ne livrate şi valoarea daunelor specifice duse de furnizor şi de cons umator
la un refuz al elementului sistemei de distribuţie.
Soluţionarea cu succes al problemelor fiabilităţii sistemelor compuse şi a celor de distribuţie
prevăd atingerea valorii optime dintre cheltuielile minimal necesare la producerea şi distribuţia
energiei şi a efectului tehnico - economic (valorile daunelor) create ca rezultat al ne livrării de
energie consumatorilor.
Toate aceste fenomene dispun de o corelaţie între ele ce presupun o prognozare corectă între
fenomenele respective şi o determinare corectă a indicatorilor de fiabilitate al elementelor
componente ale sistemelor de distribuţie.
 Referinţe bibliografice
3.1. Герцбах И.В., Кордонский Х.Б. Модели отказов.: М.: Советское радио,1966;217с.
3.3. Хан Г., Шапиро С. Статистические модели в инженерных задача. М.: Мир;1969;429с.
3.3. Раю С.Р. Линейные статистические методы и их применение. М.: Наука; 1969; 245с.
3.4. Шор Я.Б. Статистические методы анализа и контроля качества и надежности М.:
Советское радио,1966;522с.
3.5. Шор Я.Б., Кузьминко Ф.И. таблицы для анализа и контроля качества и надежности М.:
Советское радио,1968;426с.
3.6. Большов Л.Н., Смирнов Н.В. Таблицы математической статистики. М.: Наука; 1965; 612с.
3.7. Янко Я. Математико- статистические таблицы. М.: Госстатиздат, ЦСУ СССР,1961.; 278с.
3.8. Шеффе Г. Диссперсионный анализ .М.: Физматгиз.; 1963.;286с.
3.9. Смирнов А.В., Динан-Барковский И.В. Курс теории вероятности и математической
статистики. М.: Наука; 1969; 528с.
3.10.Ван дер Ваден Б.Л. Математическая статистика. М.: Иностр.лит; 1960; 276с.
3.11. Методика обработки статистической информации о надежности технических систем .
М.; Госстандарт СССР 1973.;55с.
3.13. Королюк С.И., Портенко Н.И., Скороходов А.В. Справочник по теории вероятностей и
математической статистики. М.: Наука; 1985; 640с.
3.14. R. Billinton, R. Allan Reliability Assessment of Large Power Systems, Kluwer Academic
Publishers, Boston, SUA, 1984.
3.15.Nitu V. I., C. lonescu Fiabilitate m ener-geticâ, Editura Didactică şi Pedagogicâ, Bucureşti,
1980.
3.16. J. Endrenyi Reliability Modelling in Electric Power Systems, J.Wiley & Sons, Chichester,
1978.
3.17. D. Kececioglu Reliability Engineering Handbook, Prentice Hall, New Jersey, SUA, 1992, vol.I
+ vol.II. [1.5] *** Raport CIGRE, Comitetul de studii 27, Oslo, iunie 1987.
1.18. Ерхан Ф.М., Неклепаев Б.Н. Токи короткого замыкания и надежность
электроэнергетических систем М.; Энергоатомиздат 1985; 281с.
3.19. Веников В.А., Путятин Е.В., Фокин Ю.А. Некоторые вопросы надежности
электоэнергетических систем – Электричество,1975,№5,с. 2-11.
3.20. Глазунов А.А., Туфанов В.А., Копылов В.С. Показатели надежности воздушных линий
электропередачи и коммутационных апаратов электрических сетей .М.; Энергия 1972г.,с.500 -
510.
3.21.Ендери Д. Надежность электроэнергетических систем; М.,Энергоатомиздат, 1982г.,с.421.
3.23. Зорин В.В.,Тисленко В.В., Клепель Ф. Адлер Г. Надежность систем электроснабжения,
Киев, Вища школа, 1984г. с.193.
3.23.Ерхан Ф.М., Заика Е.Я. Выбор критерия оптимизации схем электроснабжения
сельхозяйственных потребителей Известия АН МССР серия физико – технических и
математических наук 1987, №2, с.62- 67.
3.24. Erchan F., Melnic S. Short circuit currents level effect on the Electrical Power Sistems
reliabiliti. III-Internasional Symposium “ Short - circuit currents in a Power System” Sulejow,
1988, V1, pp. 74-98.
 CAPITOLUL 4. INDICII DE FIABILITATE A SISTEMELOR DE DISTRIBUŢIE A
ENERGIEIE ELECTRICE
PRELEGEREA 4.

4.1. Starea de refuz complet şi funcţionare fără refuz al

schemei sistemului de distribuţie
4.2. Indicatorii de fiabilitate în raport de nodurile de sarcină în schemele
compuse ale sistemelor de distribuţie
4.3. Analiza de structură şi de compoziţia schemelor compuse ale
sistemelor de distribuţie
4.4. Crearea condiţiilor de refuz, ţinînd cont de logica de funcţionare al sistemelor
de distribuţie

4.1. Starea de refuz complet şi funcţionare fără refuz al

schemei sistemului de distribuţie
În procesul de analiză al schemelor sistemelor de distribuţie dacă nu se va ţine comt de
limitile create de regimurile de funcţionare a stărilor post avariere a schemelor compuse , probabil
medie de refuz ( qr ) şi posibilitatea de funcţionare fără refuz ( Pr ) dispun între ele de o corelaţie,
care se determină conform relaţiei (4.67).
pr  qr  1 (4.67)
Refuzurile ce ţin de deconectarile planificate ale elementelor componente, precum şi
refuzurile ependente, create de refuzurile ne planificate ale elementelor megieşe se vor devia în
grupe îndeplinite speciale.
Pentru a concretiza unele cazuri speciale, se va precăuta două scheme alcătuite din (n)
elemente ,care conţin cîte o sursă de alimentare şi un nod de sarcină (al receptorului).
Pentru schema analizată pot fi următoarele cazuri :
- Scema cu coneziune serie a elementelor componente (n), cînd refuzul unui element aduce la
refuzul schemei în întregime în raportcu receptor (nodul de sarcină).
- Schema cu conexiune paralelă a elementelor componente în raport de fiabilitate, pentru aşa
scheme refuzul a tuturor (n) elemente componente aduce la refuzul schemei respective în raport de
nodul de sarcină.
Dacă se va ţine cont de relaţia (4.67) se poate de constatat îndeplinirea relaţiei (4.68).
n

p
i 1
r  qr   1 (4.68)

Pentru schemele sistemelor cu conexiunea serie numarul de stări de funcţionare se determină

conform Npi  1 ,iar probabilitatea de îndeplinire se determină conform (4.69).
n
p s   pi (4.69)
i 1
 Probabilitatea de refuz al sistemului respectiv se va determina din relaţia (4.70).
n n
q s  1  p s  1   pi  1  1  qi 
i 1 i 1
n
(4.70)
  qi   qi  qi   qi  q j  q k  ...  ...( 1) n 1
q1  q 2  ...  q n
i 1

Numarul de stări de refuz pentru scheme de conexiune consecutivă se va determina din relaţia (4.71)

Nr pi  2 n  1 (4.71)

Pentru schemele cu conexiune paralelă numărul de stări ce corespunde refuzului deplin Nr pi

este egal cu o unitate Nr pi =1.

Probabilitatea de refuz pentru aşa schemă a sistemului se va determina din relaţia (4.72).
n
q s   qi (4.72)
i i
Probabilitatea stării de funcţionare al sistemului de aşa tip se va determina conform relaţiei (4.73).
n n n
ps  1  q n   pi  pi p j   pi p j   p k  ...  ...  (1) n1 p1  p 2  ...  p n (4.73)
s 1  1 Pi  i 1 i 1 i 1
i 1

Pentru cazul schemei analizate numărul de stări funcţionare al sistemului analizat se va

determina conform (4.74).

N p 2  2 nb  1 (4.74)

Pentru schemele sistemelor de distribuţie reale ce dispun de o conexiune a elementelor

componente aleetorii(mixtă) numărul tottal de stări de funcţionare şi de nefuncţionare (refuz) se vor

afla în diapazonul m=(1- 2n 1 ), ce reprezintă un diapazom destul de larg (marte).

Din analiza efectuată se poate de efectuat nişte concluzii ce poartă un caracte coliativ şi anume:
- dacă îm structura schemei sistemului analizat cu conexiunea longitudionale predomină
conexiunea seriei a elementelor componente , apoi problema respectivă se solţionează prin
exprimarea starilor posibile de funcţionare a sisitemului analizat.
- Dacă în structura schemei sistemului analizat predomină cobexiune transversale între
elementele componente , ce dispun de reductanţe reciproce, problema respectivă se rezolvă
prin determinarea sărilor de refuz al schemei respective.
Dacă nu se va ţine cont de probabilităţile de starea a sistemului ce ţine de starea de refuz a
trei şi mai multe elemente componente independente, apoi pentru arice schemă numărul de stări ne
funcţionabile va fi limitate de numărul ce se determină conform (4.75)

N  C1n  Cn2  0,5n(n  1) (4.75)

 Pentru sistemele de distribuţie a energiei electrice sunt caracteristice stările ce se descriu cu
inegalităţile de forma(q<<p; q<<1).
Anume din aceste condiţii reiese, că la determinarea probabilităţii sumare a stărilor de refuz
în relaţia (4.72) componentele a doua, treia, etc a sumei din partea dreaptă se pot de neglijat, ca nişte
valori destul de mici şi nesemnificative ce tind către zero, şi în aşa caz relaţia (4.72) va obţine forma
realţiei (4.76)
n

q  q
s i
(4.76)
i 1

Expresia (4.76) de cele mai dese ori se utilizează în procesul de calcul analitic. Eroarea
pentru aşa caz nu depăşeşte valoarea determinată conform relaţiei (4.77)
n
  0,5( q ) 2 (4.77)
i
i 1

Dacă într-un sistem de distribuţie au fost diferenţiate n=1000 de stări de refuz în raport de
nodul de sarcină.
Probabilitatea feicărui din stări respective se va determina conform relaţiei (a).

q q q  0,5 103 (a)

i j

Eroarea care poate fi comisă la determinarea probabilităţii medii sumare a stării de refuz al
sistemului în raport de nodul de sarcină, reeşind din realţia(4.22) se va determina conform relaţiei (b)
0,125
m  100  25% (b)
0,5
E necesar de menţionat că cu sporirea numărului de stari de refuz şi a probabilităţii de refuz ,
eroarea de la utilizarea ecuaţiei relative sporeşte toate repede. Dacă probabilitatea de refuz are
valoarea q  0,75 103 , iar numărul de refuzuri n=1000,apoi eroarea comisă poate atinge valoarea
(   37,5% ).
Fenomenul dat e necesar să fie cunoscut şi utilizat în procsul de calcul analitic al schemelor
sistemelor de distributie ce conţine o serie de elemente ce nu funcţionează, iar starea de refuz este
nedetrminată.
Pentru sistemele de distribuţie a energiei electrice ce dispun de o configutaţie arbitrară
(mixtă) pentru colculul fiabilităţii de cele mai dese ori apare problema de a determina starea de
funcţionare a sistemului în raport de nodul de sarcină (receptor). Elementele care întră în
componenţa schemei ce descrie starea respectivă formează aşa numita cale de circuit (coardele de
interconexiune) care conţin şi secţiuni de schemă electrică. Circuitul electric în raport de nodul de
sarcină (receptor) se numeşte mulţimea minimă a elementelor componente, funcţionareacărora
asigură funcţionarea receptorului(alimentarea cu energie a receptorului ), ori a nodului de sarcină
respectiv şi alimentrea cu energie.
 Secţiunea minimă aschemei sistemului se numeşte mulţimea minimal necesară de elemente,
refuzul unuia din care în ori ce moment de timp aduce la refuzul sistemului în întregime (lipsa de
alimentare cu energie a receptorului) şi lipsa de energie a nodului de sarcină analizat. Deci graful de
la sursa de alimentare pîna la nodul de sarcină – acestea este conexiunea minimă a elementului
schemei sistemului ce asigură unul din valorile posibile de îndeplinire a funcţiilor sistemului
respectiv în raport de nodul (receptor) de sarcină în alimentarea lui cu energie elctrică.
Secţiunea minimă a graficului schemei în raport de nodul de sarcină (receptor) este mulţimea
minimă necestră de elemente a schemei respective, refuzul cel puţin a unuia din ele educe la refuzul
sistemului în raport de nodul analizat, deci întreruperea în alimentarea cu energie a nodului analizat.
În procesul de definiţie a grafelor şi secţiunilor sistemelor de distribuţie nu se ţine cont de
limitele posibile a coordonatelor de graf reeşind din capacitatea de trasmisie a elementelor
componente.
În schemele cu conexiune serie a elementelor componente ezistă doar un singur graf, alcătuit
din mulţimea de elemente componete 1,2,4...n şi n secţiuni practic independente (1);(2);(2);...(n).
În schemele cu conexiune paralela a lelmentelor componente exista doar o singură secţiune
(ce include elementele(1,2,2,...n) şi (n) grafe (1);(2);(2);...(n).
Între secţiunile şi grafele schemei există o corelaţie determinată. Dacă este cunoscut starea şi
componenţa grafului respectiv se poate de determinat starea şi componenţa secţiunilor respctive.
Pentru schemele de conexiune serie ale sistemelor de distribuţie se pote de prezentat toate
secţiunile şi grafele schemei respective sub formă de matrice a secţiunilor(S) şi a grafelor(G)
coloniţele cărora coincide cu numărul elementelor componente (n), iar rindurile respective corespund
secţiunilor grafului respectiv (G). Dacă elementele (K) este inclus în secţiunea (j) apoi la intersecţia
coloniţei (K) şi a rîndului (j) în matricea respectivă se va pune valoarea (1), iar în caz contrar (dacă
lipseşte) în matricea respectivă se va pune valoarea (0) dacă lipseşte.
Matricea secţiunii sistemului de distribuţie are forma expresiei (4.78)
1 2 3 ... i ... j ... k
c1  1 0 0 ... 0 ... 0 ... 0
c2 0 1 0 ... 0 ... 0 ... 0 
c3 0 0 1 ... 0 ... 0 ... 0

        
C  ci  0 0 0 ... 1 ... 0 ... 0 (4.78)
 
        
c j 0 0 0 ... 0 ... 1 ... 0

        
ck 0 0 0 ... 0 ... 0 ... 1 

Matrice grafului (a) sistemului de distribuţie se va determina conform relaţiei (4.79)

 1 2 3 ... i ... j ... k 
G   1 1 1 ... 1 ... 1 ... 1  (4.79)
 
 
Pentru sistemele ce dispun de conexiune paraleă a elementelor componente matricei
secţiunilor va avea fprma expresiei (4.80)
1 2 3 ... i ... j ... k 
S   1 1 1 ... 1 ... 1 ... 1  (4.80)
 
 
Matricea grafuli pentru aşa sistem va avea forma expresiei (4.81)
1 2 3 ... i ... j ... k
G1  1 0 0 ... 0 ... 0 ... 0
 0 
G 2 0 1 0 ... 0 ... 0 ...
G3 0 0 1 ... 0 ... 0 ... 0
 
        
G  Gi 0 0 0 ... 1 ... 0 ... 0 (4.81)
 
        
G j 0 0 0 ... 0 ... 1 ... 0
 
        
 1 
G k 0 0 0 ... 0 ... 0 ...
Din analiza matricilor (4.78 + 4.81) se poate de efectuat următoarele concluzii:
Dacă elementul analizat concomitent participă în componenţa tituror grafelor, apoi el
alcătuieşte o secţiune monoelmentară( orice element i intră în componenţa grafului respectiv, deci el
crează secţiunea i (;
Dacă elementul respectiv intră în componenţa tuturor secţiunilor, apoi el crează un graf.
În baza acestor soluţii se poate de constatat, că se poate de dedus legea transformărilor de la
secţiunele la coarrdele echivalente respective şi învers.
Pentru a determina secţiunele monoelementare reeşind din matricea coardelor e necesar de a
depista coloniţa matrice care conţine doar unităţi (ce indică interesele tuturor căilor într -un element).
Secţiunile compuse din două elemente se obţin ca rezultat al adunării logice a două coloniţe arbitrare
ale matricei grafice ori a căilor respective (ce indică intersecţia căilor respective în două elemente).
Dacă în rezultatul final se va obţine o coloniţă a matricei ce conţine doar numai unitaţi, apoi aceste
două elemente cează o secţiune comună.(intergră).
O secţiune integră alcătută din trei elemente se va oţine ca rezultat al adunarii logice a trei
coloniţe a matricei (intersecţia tuturor grafelor, căilor, în trei elemente) etc.
Principiile (regulele) de adunare logică a coloniţelor matriciei practic sunt prezentate prin
relaţiile (4.82)
 0  0  0
0  1  1
 (4.82)
1  0  1
 
1  1  1
Din analiza matricei grafelor se poate de obţinut (creat) matricea secţiunilor echivalente.
Exemplul 4.1. Pentru schema principială prezentată pe fig.(4.10). dacă nu se va ţine cont de
nodurile respective să se determine toate secţiunile minimal posibile reeşind din analiza matricei
grafelor dintre sursa de alimentare (S) şi nodul receptorului (R). Matricea grafelor se obţine din
analiza nemijlocită a grafului schemei respective şi are forma relaţiei (4.83).
1 2 3 4 5 6
G1 1 0 1 0 0 1
 1
G 2 0 1 0 1 0
G (4.83)
G 3 1 0 0 1 1 1
 
G 4 0 1 1 0 1 1

1 b 3 1 b 3
a d 6 e a d 6 e
S R S 5 R
25 4 2 4
c c
a) b)

1 b 3 1 b 3
a d 6 e a d 6 e
S 5 R S 5 R
2 4 2 4
c c
e)
c)
1 b 3
a d 6 e
S 5 R
2 4
c
d)

Fig. 4.10.
Din analiza matricei grafului schemei respective reiese că elementul cu numărul 6 (şase)
crează o secţiune monoelementară; prin adunarea logică a coloniţelor (1) şi (2) se va obţine o
secţiune biclimentară (1,2); ce are forma relaţiei (4.84)
1 0 1
0 1 1
     (4.84)
1 0 1
    
0 1 1
 În modanalogic se va obţine o secţiune monoelementară ca rezultat al edunării logice a
elementelor (2) şi (4), iar secţiuni create din trei elemente pot fi obţinute prin adunarea logică a
elementelor (1,5,4) ori a elementelor (2,5,2).
Prima secţiune monoelementare alcătuite din elementul (6), secţiunile bielementare [(1) şi
(2)] şi din elementele [(2) şi (4)] sunt secţiuni independente şi sunt alcătuite din elemente unitare
diferite. Secţiunile alcătuite din trei elemente componente (1,5,4) şi (2,5,2) sunt secţiuni dependente,
deoarece în componenţa lor intră unul şiu acelaşi element unitary (5), ce crează un nod. Dacă în
matricele grafelor intră ca părţi componente noduri a schemei echivalente , apoi în mod analog se
vor obţine secţiuni în componenţa cărora intră ca părţi componente noduri , ca elemente componente
a schemei echivalente.
Matricea grafelor echivalente a schemei prezentate pe fig. (4.10) în componenţa cărora intră
nodurile schemei respective are forma relatiei (4.85).
1 2 3 4 5 6 a b c d e
G1 1 1 1 0 0 1 1 1 0 1 1
 1
G 2 0 0 1 1 0 1 1 0 1 1
G (4.85)
G 3 1 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1
 
G 4 0 1 1 0 1 1 1 1 1 1 1
În mod analog nodurile (a,b,d,e), (a,c,d,e) formează secţiuni monoelementare, nodurile (b,c)
secţiuni bielementare, nodurile (a,b,c,d,e) ori (a,c,b,d,e) formează secţiuni alcătuite din trei elemente.
Din analiza schemei prezentate pe fig.(4.10) se pot efectua următoarele concluzii pentru
procesul de calcul al fiabilităţii schemelor sistemelor de distribuţie.
Dacă toate grafele scheme alcătuite se interesctează într-un element, apoi acest element
alcătuieşte o secţiune monoelementară.
Dacă toate schemele grafei analizate se intersectează în două elemente, apoi aceste elemente
foremează secţiune alcătuite din două elemente componente.
Principiile de determinre asecţiunilor mono şi bielementare) alcătuite dint-un element ori
două elemente componente), bazat pe principiula al intersecţie a grafelor (căilor) poate fi formulat,
dacă se va efectua studiul nu grafelor aliatori ce a grafelor îndeplinite. Din analiza grafelor prezentate
pe fig.(4.10) se poate de constata ca grafele alcătuite (1,b,2) şi (2,c,4) sunt grade independete a
schemei analizte. Pentru aşa caz concluziile generale pot fi formulate:
Dacă două grafe independete se intersectă întrun element (la concret în elementele a,d,6,e ),
apoi aceste elemente alcatuiesc o secţiune monoelementară.
Dacă două perechi de grade independente se intersectă în dou elemente, apoi aşa grafe
secţiune alcătuită din două elemente (bielementară), pentyru aşa caz grafele alcătuite
( G1, G 2 , G 3 , G 4 ) se intersectă în coardele(1;2);(2;4);(b;2);(b;4);(c;1);(c;2) formind în aşa mod
secţiuni bielementare.
 În utilizarea principiilor a intersecţiunilor necesare ale grafelor independente, se poate de
riglat în procesul de calcul analytic a numarului de stări ale sisitemului analizat menţionind doar
starile sistemului ce dispun de refuzul nu mai mult a două elemente componente.
Pentr a atinge scopul respective e necesra de a deterina maxim patru grafe independente.
Intersecţia necesară a două grafe independente crează şi determină secţiunile monoelementre,
iar intersecţia a două perechi de grafe respective crează secţiunile bielementare.
Din cele descries reese, că în aşa mod pot fi create şi realizate schemele de refuz ” a unui
element ” a ” două elemente ” a trei elemente ” etc, a schemelor compuse a sistemelor de distribuţie.
În procesul de calcul analytic al fiabilităţii schemelor sistemelor de distribuţie compuse
utilizînd mai sus descries pot fi minimizat numărul analytic al stărilor schemei respective analizate,
ale refuzurilor complete, ori cele parţiale, în raport de nodul de sarcină (receptorul) pentru a fi
determinaţi indicatprii de fiabilitate, pentru care se îndeplinesc relaţiile de analiză a indicat orilor
( Fri Ti ), şi ca urmare se îndeplinesc, că probabilitatea de funcţionare fara refuz ( Pt ) este mai mare

decît probabilitatea de refuz (q) ( Pt  q ) şi pentru aşa caz se reese din presupunerea îndeplinirii

relaţiei ( Pt  1 ), deci pentr aşa caz sistemul de distribuţie este alcătuit din elemente componente ce
dispun de fiabilitate destul de înaltă.
Dacă condiţiile respective nu se îndeplinesc apoi principiile prezentate pentru echivalentarea
schemelor sistemelor de distribuţie şi micşorarea numărului de stari ale sistemului respective nu
poate fi utilizat şi nu se recomanda spre utilizare.

4.4. Indicatorii de fiabilitate în raport de nodurile de sarcină în schemele

compuse ale sistemelor de distribuţie
Ca rezultat al analizei de structură al schemelor sistemelor de distribuţie care sunt destul de compuse,
apoi aşa scheme pot fi prezentate ca scheme echivalente ale grafelor cu conexiunea serie -paralelă ori
sub forma secţiunilor paralel-consecutivă. Aşa prezentare a schemelor sistemelor de distribuţie
permite de a utiliza metodele cunoscute de calcul, pentru aprecierea indicatoarelor de fiabilitate în
raport de nodul de sarcină (receptor) ori a unui grup de noduri de sarcină.
Fiecare secţiune în parte reprezintă cu sine una din stările posibile a refuzului deplin al schemei
analizate în raport de nodul de sarcină(receptor) analizat, iar fiecare graf posibil indică existenţa
grafului de transmitere a energiei electrice de la sursă la consumator (receptor).
În mod aleatoriu se poate de constatat, că probabilitatea de refuz al secţiunii este egală cu suma
probabilităţilor refuzurilor respective. În aşa mod probabilitatea refuzurilor sumare se determină
conform relaţiei (4.86), iar în procesul de calcul se introduc secţiunile cu numărul de elemente nu
mai mare de 2-2, reeşind din problemele concrete şi exactitatea calculelor respective.
  k  k k1 k2 k3
P  Ci    P  C1    qi   qij  qil   qij  qil  qir (4.86)
 i 1  i 1 i 1 i 1 i 1
j 1 j 1 r

În relaţia (4.86) valorile k1 ; k 2 ; k 3  sunt numerele de secţiuni posibile de gradul întîi k1, gradul doi
(k2) şi gradul al treilea (k2), în raport de nodul de sarcină.
Rezultatul final este calculul probabilităţii de refuz al sistemului analizat în raport de modul de
sarcină ori probabilitatea de funcţionare fără refuz (p) (probabilitatea evenimentului diametral opus).
La prezentarea schemei sub formă de secţiuni miniale procesul respectiv poate fi atins mai repede şi
simplu comparativ cu prezentarea schemei respective sub formă de graf minimal, dar din cele
prezentate reiese, că însuşi procesul de determinare a secţiunilor minime este mai compus şi dificil.
Fiabilitatea de alimentare a nodurilor de sarcină (receptorilor) al schemelor compuse se determină cu
refuzurile nu numai în stare normală de exploatare, ci şi în perioada de deconectări planificate
preventiv ale elementelor sistemului de distribuţie (de cele mi dese ori în procesul de efectuare al
deconectărilor planificate de profilaxie ori reparaţia curentă ori capitală) ale elemen telor
componente).
Ordinea efectuării calculelor respective ale indicatorilor de fiabilitate ţinînd cont de deconectările
planificate preventiv determinate este următoarea:
Se desenează grupele elementelor, deconectarea preventivă a cărora pot fi suprapuse- aşa elemente
de cele mai dese ori sunt cu conexiunea serie între ele- şi deconectarea unui din aceste elemente aduc
la imposibilitatea transmiterii de energie prin celelalte elemente componente, aşa elemente pot fi
reţeaua- întrerupătorul- transformatorul cu conexiune serie. Pentru aşa cazuri se determină indicatorii
de deconectare planificată al acestor scheme. În aşa mod pentru o grupă din (  ) elemente reale cu

frecvenţa de deconectare 1 i ,1 2 ,..., 1 n ori cu duratele de funcţionare T1 , T2 ..., Tn se determină

cel mai mic multiplu comun 1 , 2 ,..., n şi cel mai mic interval de timp în care se efectuează un
număr întreg de deconectări planificate ale fiecărui element component T. Din grupa de elemente se
alege elementul (i) ce dispune de o durată maximală de deconectare preventiv determinată i .

Parametrul fluxului de deconectări planificate (  ) şi probabilitatea lor medie pentru elementul

echivalent (j) se vor determina din relaţiile analitice (4.87 şi 4.88).
 
 T  i  1 ti   j  T  t j 
1
q  (4.87)
T  i 1
 j 1 

 
 j   T  i  1   j  T 
1
(4.88)
T  i 1 
 j 1 
 Indicatorii de fiabilitate obţinuţi analitic al elementului echivalent a schemei echivalente
respective, sunt aliniaţi unui element al schemei respective, iar tuturo celorlalte elemente
componente li se acordă indicatorii nuli (0). La îndeplinirea condiţiilor respective e necesar să se
îndeplinească condiţia descrisă prin relaţia (4.89).
n

q
j 1
j 1 (4.89)

unde: n- este numărul total al elementelor al schemei sistemelor de distribuţie în întregime.

Dacă condiţia (4.89) nu se îndeplineşte apoi aceasta înseamnă, că deconectarea planificată a diferitor
elemente al diverselor grupe ori al însuşi acestor grupe se suprapun. Pentru aşa cazuri e necesar să se
alcătuiască o nouă conversaţie a stărilor de deconectări preventiv determinate, ca condiţiile
prezentate prin relaţia (4.89) să se îndeplinească.
Problema creării stărilor respective apare de cele mai dese ori în procesul de calcul analitic al
schemelor de proiect, cînd practic nu este cunoscut graficul de efectuare al deconectărilor planificate
şi a reparaţiilor curente al elementelor componente.
Dacă în procesul de alcătuire al grupelor de deconectare preventivă al elementelor componente.
Dacă în procesul de alcătuire al grupelor de deconectare preventivă al elementelor componente se va
respecta relaţia (4.89), apoi aceasta înseamnă, că perioada de timp determinată (  ) în sistemul
analizat vor lipsi stări ce dispun de elemente deconectate cu o planificare preventiv determinată.
Din cele prezentate reiese, că cu cit sunt mai mici dimensiunile sistemului de distribuţie analizat,
apoiu cu atît mai mare este probabilitatea stărilor respective.
La general, ţinînd cont de deconectările preventiv planificate ale elementelor componente ale
sistemelor de distribuţie, probablitatea stărilor de refuz pot fi racordate în raport de modul de sarcină
(receptor) şi parametrul fluxului de refuz al schemei respective în raport de nodul de sarcină se
determină din relaţiile analitice de forma (4.90) şi (4.91).
ki n
k  rj 
q s   P  Ci    q pj  k pj   P  C1  (4.90)
i 1 j 1  i 1 
ni
k ri  n 
 j
n
k j r j 

s   i  P  Ci     j   j  i   P  Ci   (4.91)
i 1  i 1  j 1 
 i 1  i 1 

unde: k  ri  - este numărul de secţiuni (în raport de nodul), care au rămas în schema analizată după
excluderea elementului (j).
Secţiunile minimale în schema sistemului rămas după excluderea elementului (j) din schema
respectivă se vor obţine din secţiunile schemei integrale ale sistemului dupa excluderea secţiu nilor
celor minime;
 kj – coeficientul ce ţine cont de micşorarea probabilităţii de refuz, în rezultatul suprapunerii
refuzurilor elementelor rămase în funcţiune (după excluderea elementului j) cu refuzul intenţionat al
elementului (J) şi nu invers;
nj- este numărul de elemente în schema respectivă, cînd elementul (j) este deconectat intenţionat;
k i  ri  - este numărul de secţiuni (în raport de nodul analizat), care au rămas în schema cu
elementul (j) deconectat intenţionat după excluderea din schema respectivă şi a elementului (i).
Exemplu 4.4. Pentru nodurile (b şi c) al schemei prezentate pe fig (4.11) e necesar să se determine
probabilitatea de refuz al sistemului ţinînd cont de deconectările respective intenţionate ale
elementelor componente, dacă sunt cunoscute probabilităţile de refuz al fiecărui element component

(q1,q2,q2,q4,q5), probabilităţile de refuz intenţionat al fiecărui element component  q1 , q 2 , q3 , q 4 , q5  ,
 
precum şi coeficienţii de micşorare a probabilităţii de refuz, ca rezultat al suprapunerii refuzurilor de
avarie al elementelor rămase în funcţiune asupra refuzurilor intenţionate ale elementului şi nu invers
k1, k 2 , k 3 , k 4 , k 5  . Deconectările intenţionate ale elementelor componente nu se suprapun.
De refuzul nodurilor de bază ale schemei analizate nu se ţine cont. Pentru efectuarea calculelor
respective să se utilizeze schema respectivă prezentată sub forma secţiunilor minimale.
Rezolvare: se determină probabilitatea de refuz a schemei aanalizate în raport de nodul (b).
Secţiunile minimale în raport de nodul (b) ale schemiei sistemului analizat vor fi C 1:(1,2); C2:(2,4);
C2:(1,5,4); C4:(2,5,2); prezentate în fig.(4.11,b). La deconectarea intenţionată a unuia din elementele
schemei unele din secţiunele minimale determinate devin secţiuni neminime.
Secţiunile minime la deconectarea elementului (1) se vor obţine din secţiunile minime a schemei
iniţiale cu excluderea din numprul lor a unor elemente prezentate în fig.(4.11,c). Ca rezultat al acestui
feniomen se vor obţine secţiunile C1-1:(2); C1-2:(2,4); C1-2: (5, 4) ce se vor prezenta prin relaţia (4.92).
Matricea schemei iniţiale are forma relaţiei (4.28):
C1 1 1 0 0 0
C11 0 1 0 0 0
C2 0 0
 C1 2 0 0 1 1 0
0 1 1
C1  (4.92)
C3 1 0 0 1 1
  C1 3 0 0 0 1 1
C4  0 0 1 0 1
 c
1
3
a b
5
2 4

d
a)
1 3 1 2

a 5 5 b
4 3
2 4 4

C1 C2 C3 C4 b)
3 2 5 c) 3 5
a a b
b
5
3 4 4
4 4 4 C1-1
C1-2 C1-3
3 1 5 d)
a b
a b
5
4 4 3
4 4

1 C 2-2 f C2-3
3 1 5
a a 2
b 4
5
4 2 5
4 4 3
b
C 3-1 C3-2 C3-3
1 e) 1
2
a a b
4 b
5 2 5
5 3
2 4

1 3 1 2
C 4-1 C4-2 C4-3
a
b
4 3
2 4 4

1 3 1 2

4 3
2 4 4

C5-1 C5-2 C5-3 C5-4

b)
 Fig. 4.11.

În mod analog se determnă secţiunile la excluderea intenţionată a elementului (2) şi se vor obţine
secţiunile : C2-1:(1); C2-2:(2,4); C2-2:(5,2);
La excluderea intenţionată a elementului (2) se vor obţine secţiunile C2-1:(1,2); C2-2:(4); C2-2:(2,5);
La excluderea elementului (4) se vor obţine secţiunile C4-1:(1,2); C4-2:(2); C4-2:(1,5).
La excluderea intenţionată al elementului (5) se vor obţine secţiunile C5-1:(1,2); C5-2:(2,4); C5-2:(1,4) şi
C5-1:(2,2); secţiunile respective sunt prezentate grafei pe fig.(4.11,c-k).
Dacă probabilităţile refuzurilor concomitente a trei elemente ale schemei analizate va fi neglijată şi
va fi utilizat algoritmul mai sus prezentat pentru determnarea probabilităţilor de refuz al schemei
analizate în raport de nodul (b), ţinînd cont de conectările intenţionate (de plan) ale elementelor
componente, se va determina probabilitatea de refuz al sistemului analizat în raport de nodul (b).
Ecuaţia analitică respectivă va avea forma expresiei (4.29).
qs=P(C1+ C2+ C2+ C4)+qd1∙Kd1∙P(C1-1+ C1-2+ C1-2)+ qd2∙Kd2 ∙P(C2-1+ C2-2+ C2-2)+ qd2∙Kd2 ∙P(C2-1+ C2-
2+ C2-2)+ qd4∙Kd4 P(C4-1+ C4-2+ C4-2)+ qd5∙Kd5 P(C5-1+ C5-2+ C5-2 +C5-4)=q1∙q2+q2∙q4+q1∙q5∙q4+
q2∙q2∙q5+ qd1∙Kd1(q2+ q2∙q4+ q4∙q5)+ qd2∙Kd2(q1+ q2∙q4+ q2∙q5)+ qd2∙Kd2(q1∙q2+q4+ q2∙q5)+
qd4∙Kd4(q1∙q2+q2+ q1∙q5)+ qd5∙Kd5(q1∙q2+q2∙q4+ q1∙q4+ q2∙q2)≈ q1∙q2+q2∙q4+ qd1∙Kd1(q2+ q2∙q4+ q4∙q5)+
qd2∙Kd2(q1+ q2∙q4+ q2∙q5)+ qd2∙Kd2(q1∙q2+q4+ q2∙q5)+ qd4∙Kd4(q1∙q2+q2+ q1∙q5)+ qd5∙Kd5(q1∙q2+q2∙q4+
q1∙q4+ q2∙q2).
(4.93)
E necesar de menţionat, că componentele sumei a doua, ce exprimă probabilitatea de refuz al
sistemului în raport de nodul analizat (b) la refuzul unuia din elementele componente al schemei
analizate în procesul de efectuare a calculelor analitice e convenabil de a fi determinate, utilizînd în
aceste scop secţiunile schemei iniţiale complete, deci aceleaşi expresii ca şi pentru probabilităţile de
refuz, dar prezentîndu-i indicele respectiv probabilităţii de refuz al elementului deconectat. La
refuzul cel mult a două elemente a schemei analizate (schemele cu unul s-au două refuzuri)
probabilităţile respective se vor determina analitic conform expresiilor (4.94) şi (4.95).

 k1   k1 ,i 
qc   qi   q j  qe i   qdi   qdj  K dj  qi  qdl  K dl  q j i 
k2 k 2 ,i
   (4.94)
 i 1 i 1
  i 1 i 1

 ik1   ik 2 

 k1   k1,i 
c   i    j  i   r1   j  i   j i   di   i  dj   i   j  di   dl i 
k2 k 2 ,i
   (4.95)
 i 1 i 1
  i 1 i 1

 ik1   ik i 
unde : K1 şi K2 – numărul secţiunilor de ordinea întîia şi a doua ; K1i şi K2i – sunt numărul de
secţiuni de ordinea întîia şi a doua, dacă elementul (i) al sistemului este deconectat intenţionat.
Practic pentru toate elementele componente ale sistemelor de distribuţie şi alimentare cu energie
electrică se îndeplinesc inegalităţile de forma (4.96).
qdi.  qi ; di  i ;  di   i ; (4.96).
Anume din aceste considerente se va respecta şi relaţia (4.97) :
i
kdi   0,5 (4.97)
 di   ech .

unde: qdi - este probabilitatea de deconectare intenţionată a elementului (i) al sistemului;

q i - este probabilitatea de refuz al elementului (i) al sistemului analizat.
di - este fluxul de refuz intenţionat al elementului (i) al sistemului;
i - este fluxul de refuz elementului (i) al sistemului analizat;
k di - este coeficientul de deconectare intenţionată al elementului analizat;

 di - este durata de deconectare intenţionată al elementului (i) al sistemului analizat ;

 i - este durata de refuz la avarie al elementului (i) al sistemului analizat.
Din relaţiile (4.96) reiese relaţiile (4.98 şi 4.99) :
K 1i K1

 qdi  qi
i 1 i 1
(4.98)

 q  K   q  qi 
K 2i K 21

dj  K dj  qi  qi  q j i i j (4.99)
i 1 i 1
ik1i

Concluzii identice reiese şi din analiza relaţiei (4.99).

Din analiza efectuată reiese că probabilitatea de refuz (q) şi fluxul de refuz   al schemelor

sistemelor compuse, practic se determină.

4.3. Analiza de structură şi de compoziţia schemelor compuse ale

sistemelor de distribuţie
Determinarea gradelor şi secţiunilor schemelor compuse ale sistemelor de distribuţie şi
determnarea indicatorilor de fiabilitate de cele mai dese ori se efectuiază prin intermediul
calculatoarelor.
Pentru îndeplinirea analizei structurii schemelor electrice principiale ale sistemului de distribuţie de
cele mai dese ori se utilizează schemele electrice principiale cu toate elementele componente
idiferent de starea lor (conectate ori deconectate).Toate elementele schemei de calcul analitic
(precum şi elementele compnente ale sistemului de distribuţie aşa cum sunt : reţelele electrice ,
transformatoarele de forţă, separatoarele, întrerupătoarele, etc.) practic se divizează în două
mulţimi şi amume :
- mulţimea întîia o constituie nodurile electrice;
- mulţimea a doua o constituie coardele electrice;
În calitate de noduri electrice servesc nodurile fizice de conexiune a unei serii de el emente
componente (sistemul de bare ale staţiilor de transportoare, reţele electrice, transformatoarele de
forţă) deci acele noduri în care fluxurile de putere pot fi dispersate în trei direcţii, deci în aşa mod
sînt conectate cel puţin 2(trei) coarde.
Dacă indicatorii de fiabilitate se determină concomitent în raport de cîteva noduri de sarcină
(cîteva secţii a sistemului de bare), apoi aşa noduri electrice se unesc într-un nod abstract de
sarcină, indicatorii de fiabilitate a căruiea sunt nuli [pentru aşa nod electric abstract probabilitatea
de refuz (Pk) şi fluxul de refuz k  al nodului respectiv sunt nuli(0)].
Dacă schema electrică principială a sistemului analizat preventive se echivalentează şi unele din
elementele componente se înlocuiesc cu valori echivalente, apoi principiile de evidenţiere a
nodurilor şi corzilor respective se menţine acelaşi .
Mulţimea elementelor schemei electrice a sistemului de distribuţie şi a coardelor de conexiune
între ele formează greful schemei respective ramurilor schemei principiale de calcul(transformate
ori identice) îi corespund coardele
Muchiile grafului respective, iar nodurilor schemei sistemului îi corespund, vîrfurile grafului
(nodurile de graf).
Fiabilitatea nodurilor de conexiune a elementelor componente şi a echipamentelor de comutaţie în
schema de bază a sistemului de distribuţie ori celei echivalente transformate, se determină prin
întroducerea în schema principială de calcul a elemententelor ce corespund logicii lor de
funcţionare în schema de bază a sistemului analizat.
În schema grafului analtic de calcul, în afară de vîrfurile grafului (nodurile de graf) de bază se mai
află un vîrf deosebit, creat de sursele de generare al sistemului real analizat, care de cele mai dese
ori se numeşte vîrf de generare.
Dacă probabilitatea de funcţionare fără refuz a sursei de alimentare a sistemului de distribuţie
diferă de unitate, apoi de aşa sursă se ţine cont, prin întroducerea în schema respectivă unui
element independent după fiabilitate. Toate sfîrşiturile neconectate (libere) ale acestor coarde
(elementelor) ce reprezintă sursele de alimentare ale sistemului se conectează într-un vîrf (nod)
care se numeşte sursă, şi structural schematic este prezentat pe fig. (4.12) :
 ̴

Fig.4.14.

Fig. 4.13. Graful de bază al fig.(4.12).

 Fig.4.14. Graful suplimentar al fig.(4.12).
Analiza de structură a schemelor compuse în rezultatul căruia se evidenţiază secţiunile
monoelementare şi bielementare în raport de nodurile de sarcină (receptori), reprezintă cu sine
formal metoda de compoziţie a schemei principiale de bază, deoarece din schema principială
integră prezentată în fig. (4.14.), formal se evedenţiază doar acea parte , în care refutul a unui sau
două elemente componente aduc la deconectare deplină a nodului consumatorului(receptorului care
reprezintă nodul f în chemele din fig. (4.13 ori 4.14).
Prin utilizarea particularităţilor de întretăiere a căilor independente,care permit determinarea
secţiunilor respective, precum şi a proprietăţilor, că proprietatea refuzului concomitent a două ori
mai multe elemente independente şi pentru schemele sistemelor compuse practic este foarter mică
 p  0 , apoi se poate de alcătuit algoritmul de determinare a secţiunilor minime crerate din
monoelementele ori bielementele respective.
Aşa algoritm de calcul analit a sistemelor de distribuţie poate fi utilizat pentru calculul fiabilităţii
sistemelor de distribuţie ce conţin cîteva mii de elemente componente.Pentru aşa scheme a
sistemelor de distribuţie secţiunile respective se crează atît din ramurile sistemului, precum şi din
nodurile sistemului real de calcul .
Aşa tipuri de algoritme se crează în baza particularităţilor specifice de care dispun schemele
compuse ale sistemului de distribuţie şi alimentarea cu energie electrică a consumatorilor rurali.
şi anume:
-numărul căilor grafelor independente (ca să nu cuprindă aceleaşi elemente,elementele să nu se
repete) dintre sursele de alimentare (s) şi nodurile consumatorilor (receptori) nu este mai mare
decît valoarea maximă a ordinii intrărilor a muchiilor grafului analitic de calcul în fiecare din
vîrfurile grafului respectiv. De cele mai dese ori acest număr constituie doar cîteva unităţi.
 Reieşind din cele descrise reiese, că secţiunile monoelemente a sistemelor de distribuţie pot fi
determinate prin intersecţia doar a două grafe independente.
Secţiunile sistemului studiat, alcătuite din două elemente se pot determina prin intersecţia a trei
căi (grafe) independente.
Secţiunile sistemului analizat, alcătuit din trei elemente pot determina prin intersecţia a patru
grafe (căi) independente.
Fiecare următoare cale (graf) idependentă se determină prin excluderea maximă a elementelor
componente a grafelor căilor precedente. De cele mai dese ori numărul elementelor componente în
graful (căile) respective minime de la sursa de alimentare (s) pînă la consum ator (receptor)
constituie doar cîteva zeci, pentru aşa cazun pentru excluderea consecutivă a combinaţiilor
elementelor dependente din grafele de ordinile întîia, a doua, a treia, şi a patra, efectuînd
verivicarea schemei respective la integritatea eie se poate de detetminat toate secţiunile maxim
posibile alcătuite din monoelementele şi bielementele posibile.
Principiile de verificare a schemelor sistemelor de distribuţie şi alimentare cu energie a
consumatorilor rurali la integritatea lor, practic reprezintă cu sine determnarea oricărui graf (cale)
dintre sursa de alimentare (s) şi nodul de sarcină (receptor), care dispune de o interacţiune
reciprocă destul de înaltă.
În schemele principiale destul de compuse ale sistemelor de distribuţie şi alimentare a
consumatorilor ce dispun de o serie de interconexiuni dintre susrsele de alimentare (s) şi nodurile
de sarcină (receptori) practic nu aduce la sporirea duratei de timp   de verificare a schemei
respective la interconexiunile respective la excluderea din componenţa schemei respective a cîtorva
elemente componente, comparativ cu schemele simple de interconexiune respective.
Pentru analiza schemelor compuse ale sistemelor de distribuţie pot fi propuse două metode diferite
de determinare a secţiunilor alcătuite din monoelemente ori din două elemente respective în baza
particularităţilor mai sus determinate.
Metoda întîia se bazează pe independenţa căilor (maxim posibilă) care se atinge prin faptul ,că
primul graf se determnă ca cel mai scurt, celelalte grafe (căi) sunt tot minime, dar din componenţa
lor se exclud la maxim posibil toate elementele grupului precedent, deci grafelor de ordinea întîia,
a doua, a treia şi a patra.
În metoda a doua de calcul independenţa grafelor respective se va atinge, prin întroducerea a unei
numeraţii speciale a nodurilor componente, ţinînd cont de ierarhia sistemului de coordonate.
Metoda întîia de calcul , ala sistemelor de distribuţie şi alimentare cu energie electrică a
sistemelor rurale compuse se bazează pe următoarele principii:
1. Se determină primul graf minim între sursa de alimentare (s) şi nodul consumatorului
(receptorului) utilizînd în acest scop principiile cunoscute de determinare a frafelor minime
respective.
2. Se verifică la integritate schema analizată, prin excluderea fiecărui element component al
grafului respectiv : se fixează toate nodurile de graf, care crează secţiunile respective,deci se
determină la concret o serie din secţiunile monoelementare.
3. Se determină al doilea graf minim (de ordinea a doua), din componeţa căruia la maxim sunt
excluse toate elementele posibile din primul graf determinat.
Deoarece vîrfurile secţiunilor respective sunt excluse din procesul de analiză al punctului 2, apoi
din necesităţile minim se poate de comis, că dacă nu există alt graf pînă la sursa de alimentare(s) ,
se poate de comis intersecţia vîrfurilor al primului graf ,neclasificîndule ca elemente dependente a
grafelor întîi şi al doilea. Intersecţia necesară a nodurilor de graf poate aduce la excluderea din
analiza respectivă a unor secţiuni, create de nodurile respective.
4. Dacă al doilea graf trece prin mulţimea elementelor nod-muchie-nod, apoi se alcătuiesc secţiuni
monoelementare, deci aşa secţiiuni sunt compatibile cu secţiunile conform punctului 2 şi se
crează mulţimea deplină a secţiunilor monoelementare ale schemei analizate raport de nodul
respectiv.
5. Se determină al treilea şi al patrulea graf minim (de ordinea a treia şi a patra) cu excludrea
maximă a elementelor grafelor precedente şi se evidenţiază elementele comune ale grafelor
respective cu grafele de ordinea întîia şi a doua.
Creînd secţiuni compuse din două elemente comune (executînd elementele din grafele proprii) se
verifică integritatea schemei respective, prin excluderea din schema respectivă a perechilor de
elemente respective.
Cu cît schema principială este mai compusă ,cu atît mai puţine elemente comune dispun primele
două grafe, în raport de grafele de ordinea a patra. Anume din aceste considerente se vor efe ctua
mai puţine verificări la componenţa lor, deci cu atît mai efectivă este funcţionarea algoritmului
respectiv.
Determnarea secţiunilor de ordinea a treia în schemele sistemelor de distribuţie şi alimentare a
consumatorilor rurali prin intermediul algoritnului elaborat este mai puţin efectivă,dar reieşind din
rezultatele calculelor analitice ale schemelor reale ce dispun de circa 200-400 elemente
componente, concretizările introduse în indicatorii analitici rezultanţi, ţinînd cont de secţiunile de
ordinea a treia, nu sunt mai mari de unităţi de procente.
Metoda a doua de calcul analitic al sistemelor de distribuţie şi alimentare cu energie electrică a
consumatorilor rurali.
Pentru a efectua calculele analitice ale stării sistemului analizat,utilizînd în acest scop metoda a
doua de calcul se efectuiază o stare de pregătire preventivă şi anume, graful real al schemei reale
al sistemului analizat preventiv se restructură, prin introducerea sistemului ierarhic de coordonate.
Se aleg (concretizează) coarda (muchia) exterioară a grafului respectiv, ceia ce reprezintă un graf
arbitrar între sursa de alimentare (s) şi nodul de graf analizat.
Aşa coardă de graf este prezentată pe fig (4.14) din partea dreaptă( coarda de determinare a
depărtării a oricărei nod de graf de la nodul sursei (s) de alimentare.
Dacă procedura dată se aleg nivelele ce caractizează depărtătile nodurilor de la nodul susrsei de
alimentare (s).
În aşa nod coordonatele fiecărui nod indică depărtarea (poziţia) nodului în raport de nodul sursei
de alimentare (s). Deci se determină nu numai lăţimea ci şi înălţimea nodului dat în raport de sursa
respectivă.
Drept exemplu de structurizare a grafului respectiv este numerotarea vîrfurilor (nodurilor)
grafului respectiv.
În aşa caz fiecărui nod de graf i se conferă o numerotaţie sub formă de fracţie. Numărărtorul
indică nivelul de depărtare a nodului dat de la sursa de alimentare, iar numitorul indică nivelul de
depărtre de la coarda exterioară a grafului analizat.
Independenţa maxim posibilă a grafului respectiv la intersecţia lor arbitrară de la nodul de sarcină
(receptor) spre sursa de alimentare (s), ce prin tecerea prin nodurile de graf consecutiv în ordinea
de mişcare a numărului lor atît la numărător cît şi la numitor.
În calitate de prim graf se alege graful al coardei exterioare. Fie că e necesar de a determina
secţiunile de ordinea întîia şi a doua în raport de nodul 2/2 fig.(4.14).
În acest scop se va determna graful alcătuit din nodurile şi coardele grafului respect iv, de la
nodul dat pînă la sursa de alimentare (s). La mod general acest graf poate include în componenţa
sa aşa element, că oricare alt graf va trebui să parcurgă prin unele elemente ale primului graf.
Dacă vor fi desemnate unele limite în procesul de alcătuire al primului graf de la sarcina
respectivă pîna la sursa de alimentare (s), în aşa mod ca graful respectiv să parcurgă prin coardele
exterioare graful din fig. (4.14). Dacă aşa graf va lipsi ,apoi între nodul respectiv şi sursa de
alimentare nu va exista nici o conexiune. Dacă vor fi depuse nişte limite identice în procesul de
determinare a grafului de ordinea a doua de la nodul de sarcină pînă la sursa de alimentare (s),
apoi va apărea necesitatea ca al doilea graf să parcurgă prin elementele grafului maximal apropiat
(prin elementele cu numerele) cu elementele primului graf,dar nicăierei să nu se intersecteze cu
elementele primului graf.
Dacă aşa limite se vor repecta, apoi secţiunile de ordinea întăia în raport de nodul de sarcină
(consumator) analizat vor lipsi.
În caz cînd este imposibil de a determina graful, care nu trece prin elementele comune ale
grafului de ordinea întîia, apoi elemnrele comune se întroduc în lista secţiunilor de gradul întîi.
În aşa mod prin verificarea la interconexiuni efectuată de două ori (construirea a două grafe
dintre nodul de sarcină şi sursa de alimentare) se determină toate secţiunile de ordinea întîia. Pentru
graful prezentat în fig (4.14) aşa noduri sunt nodurile 5,6,10 şi coardele 5-6.
Să se precaute al treilea graf de la nodul de sarcină 22 pînă la sursa de alimentare (s).
 Pentru a determina al treilea graf de la nodul de sarcină (22) pînă la sursa de alimentare (s),
ţinînd cont de limetele ca graful respectiv să nu se intersecteze cu elementele grafului întîi şi al
grafului al doilea. Dacă se vor îndeplini limetele respective, apoi se poate de constatat, că în
schema analizată în raport de nodurile precăutate secţiiuni de ordinea a doua practic lipsesc.
În cazul cînd e imposibil de a precăuta graful al doilea, apoi aceste elemente comune se întroduc
în lista elementelor (S1) din care se creează secţiunile de ordinea a doua.
Fiecare element întrodus în lista secţiunilor de gradul al doilea (S1) poate alcătui în combinaţie
(împreună) cu elementele grafului întîi secţiuni de ordinea a doua. Pentru a determina elementele
respective e necesar ca din schema sistemului analizat, consecutiv să se excludă elementele
componente al grafului întîi în combinaţie cu elementele întroduse în lista secţiunilor de ordinea a
doua (S1). Pentru fiecare caz particular al grafelor respective se efectuiază verificarea existenţei
legăturilor respective dintre nodul de sarcină şi nodul sursei de alimentare (S1).
Dacă interacţiunea dintre nodul de sarcină şi sursa de alimentare lipseşte, apoi perechile
elementelor respective alcătuiesc secţiunile de ordinea a doua.
Dacă în schema respectivă există secţiuni de ordinea întîia apoi la verificarea interconexiunilor
respective se analizează în secţiunile respective nu toate elementele componente al grafului întîi, ci
doar acele elemente care aparţin doar aceluiaşi subsistem (dintre secţiunile de gradul întîi drept
exemplu pot fi grafele prezentate în fig.(4.14,b) ori în fig.(4.14,c), ca şi elementul din lista
secţiunilor de gradul al doilea, determinat în procesul alcătuirii grafului al treilea.
Pentru schema prezentată în fig. fig.(4.14) în lista secţiunilor de gradul al doilea vor fi
încadrate nodurile 19, 12, 7 şi coardele 6-7;10-14. Dacă va fi redusă din schema respectivă coarda
(7-6) şi deconectînd consecutiv elementele grafului întîi de la nodul (10) pînă la nodul (6) (deci
subsistemul de forma din fig.(4.14,c ) se vor determina secţiunile de gradul doi care vor fi alcătuite
din corzile (6-7;6-8);(6-7;8). În mod analog sedetermină şi celelalte secţiuni în schema analizată
respectiv, care sunt(7,6-8),(7,8),(7,8-10),(10-12,10-11),(10-12,11),(12,10-11),(12,11),(12,11-
12),(12-12),(12,12-15),(12,15),(10,22),(19,22-22).
Aşa metodă de determinare a grafelor respective la fel ca şi metoda precedentă este o metodă
destul de efectivă la determinarea secţiunilor pînă la ordinea a doua inclusiv.
Pentru determinarea secţiunilor de ordine mai înaltă decît ordinea a doua eficacitatea metodei
respective descreşte reieşind din stările ce dispun de unele elemente deconectate intenţionat, cînd
procesul de rezervare în raport de nodul analizat practic lipseşte.
În procesul de comparare a variantelor schemelor, deci în procesul de proiectare şi calculele de
proiect de cele mai dese ori e necesar de determinat încă un indicator de fiabilitate şi anume, durata
de funcţionare fără refuz   al schemei în raport de nodul de calcul cu probabilitatea preventiv
 determinată ce nu depăşeşte valorea   preventiv determinată care se determină conform relaţiei
(4.100) :
T

   at dt (4.100)

0

Unde : a(t)-este densitatea distribuţiei probabilităţii duratei de funcţionare fără refuz al sistemului
în raport de nodul de sarcină analizat.
Dacă se va reiese din presupunerea,că legea de distribuţie a valorii at  coincide cu distribuţia
exponenţială se va obţine relaţia analizată de forma (4.101):

T   ln1   T   ln1     s
1
(4.101)

Dacă valoarea   se va egala   0 , ce indică o ordine destul de înaltă a garanţiei se va obţine

valoarea duratei intenţionate de refuz :

1
(4.102)
T  0,105  S

Din indicatorii de fiabilitate integrali (complxi) în cazul analizat o utilizare practică au doar doi
indicatori : speranţa matematică a energiei electrice nelivrate consumatorului W  în intervalul
de timp analizat  r  de cele mai dese ori drept interval de timp poate servi un an calendaristic
 r  8760h iar al doilea indicator este daunele specifice, deci daunele racordate în raport de o
unitate de energie electrică nelivrate ce se măsoară în u.c. / kW  h .
Speranţa matematică a energiei nelivrate receptorilor în nodul de sarcină, ca rezultat al
deconectării complexe a nodului respectiv se determină conform relaţiei (4.103) şi (4.104):
M W   W  qs  p   (4.103)

W  qs  Pm   M (4.104)
unde : p-este speranţa matematică a puterii active a receptorilor conectată în nodul respectiv al
sistemului;
 - durata de timp pentru care se efectuiază calaculele analitice ( de cele mai dese ori durat
este de un an   8760h );

PM- puterea activă maximă care poate fi a receptorilor în nodul deconectat al sistemului;
TM- durata maximă de deconectare a puterii maxime (PM) în nodul de sistem analizat.

4.4. Crearea condiţiilor de refuz, ţinînd cont de logica de funcţionare al

sistemelor de distribuţie
 Refuzurile practic a tuturor elementelor sistemelor de distribuţie- reţelelor electrice aeriene şi
cablu, generatoarele, transformatoarele de forţă, sistemele de bare, întrerupătoarele, separatoarele,
etc. ( în stare tehnică)- de cele mai dese ori sunt însoţite de fenomenele a regimurilor nesimetrice, de
cele mai dese ori sunt circuite mono, bi şi trifazate.
Refuzurile de aşa tip de cele mai dese ori nu se localizează în elementele ce au refuzat, ce pun
în funcţiune sistemele de protecţie prin relee ori sistemele de automatizări , care pun în funcţiune
echipamentele de comutaţie, ( întrerupătoarele în sistmele de alimentare, automatele şi fuzibilele),
care localizează refuzurile elementelor respective şi limitează zona şi durata de funcţionare asupra
altor elemente megieşe.
Aparatele de comutaţie la rîndul lor pot refuza în procesul de funcţionare de deconectare (
conectare); mai mult ca atît nu toate elementele componente ale sistemelor de distribuţie şi
alimentare sunt înzestrate cu echipamente automate de comutaţie, protecţie şi dirijare din ambele
păţi, care dispun de posibilitatea de a localiza refuzurile respective. Anume din aceste condiţii zona
de influenţă a regimurilor nesimetrice şi a fenomenelor de scurtcircuit asupra sistemului în
dependenţă de schema de comutaţie poate fi destul de largă, dacă a refuzat chiar şi numai un singur
element independent.
Pentru o determinare mai profundă a terminologiei deconectările minim necesare ( starea de
avarie ori starea de reabilitare etc.) ale elementelor componente, create de refuzul elementului
analizat, se poate de clasificat ca stările de staţionare sunt dependente.
Durata la aşa staţionări forţate poate fi mai mică decît durata de restabilire de avarie.
Să se precaute cîteva stări tipice posibile de analiză a schemelor sistemelor de distribuţie la
practică analizînd fig.(4.15).
1. Refuzul reţelei cu numărul (21) prezentată pe fig. (4.15) creat prin scurtcircuitul respectiv, crează
necesitatea de a deconecta această linie prin intermediul întrerupătorului (2). Pentru acest caz în mod
forţat vor fi deconectate elementele (11, 12, 14, 19, 20, 26, 42, 48, 54, 60, 66, M, 72, 15, 26, 17, 28
,22, 44, 50, 56, 62, 68, R, 76). Deconectările respective fig.(4.15) vor avea durata ce corespunde
duratei de comutaţie operativă, necesara pentru deconectarea reţelei nr. (21). La concret pentru cazul
analizat după deconectarea reţelei (21) prin intermediul separatorului (22) de la magistrala de
alimentare, toate elementele mai sus desemnate pot fi conectate în regim de funcţionare.

Dacă intervalele de timp, cînd elementele respective sunt deconectate forţat, coincid cu refuzul
linie (nr16), apoi toate nodurile de sarcină ( receptorii G, L M, , N, R, S) vor fi deconectaţi şi nu vor
fi alimentaţi cu energie electrică, necătînd la faptul, că nici nodul (M) şi nici nodul (N) nu se
alimentează de la reţelele nr. 21 şi 16.
4. Dacă va refuza doar unul din sectoarele de reţea (11, 12, 15) ori separatoarele cu pirghie (22, 24,
26), apoi toate derivatele ale magistralei respective vor fi deconectate de la sistemul de alimentare cu
energie electrică pe un interval de timp cu durata( ) egală cu durata de reparaţie ale elementelor

respective ale sistemului analizat ( ).

Pentru cazurile precăutate (1, 2) deconectarea elementelor dependente, care se află în stare de
funcţionare se efectuează în mod determinat, pentru aşa caz, coeficientul de refuz al elementelor
respective va avea valoarea maximă .

4. Probabilitatea de refuz al aparatelor automate de comutaţie la cererile de comutaţie se va desemna

prin ( ). Pentru indicatorii statistici probabilitatea de refuz al aparatelor de comutaţie ( ) se va
determina prin raportul numărului de refuzuri (n0) în caz de cerere de comutaţie,către numărul total
de cereri de comutaţie (n), al aparatului respectiv şi se va determina analitic din relaţia (4.105).

n0
qa  (4.105)
n

Drept exemplu poate fi analizat întrerupătorul (24) din schema prezentată pe fig. (4.15), dacă se
va defecta transformatorul de forţă (46). Pentru aşa caz întrerupătorul (2) va deconecta magistrala
respectivă în întregime, ca urmare al acestui fenomen toate derivatele magistralei respective vor fi
deconectate pe o durată de timp (∆t) necesară pentru efectuarea comutaţiilor operative. Pentru aşa
caz coeficientul de dependenţă dintre refuzurile elementelor respective (elementele derivatelor) cu
durata de acţiune (∆τa) va fi diferit de valoarea maximă o unitate,deci pentru aşa caz se va îndeplini
relaţia de forma (4.106)
kij  qa  1 (4.106)

4. Durata medie a consultaţiilor operative (∆τoc) este diferită pentru una şi aceeaşi reţea şi este
în funcţie de nivelul de telemecanizare al postului de transformatoare, de prezenţa personalului de
deservire şi de mai mulţi factori aleatorii. Probabilitatea de refuz al aparatelor automate de comutaţie
este tot o valoare relativă şi este în funcţie de starea reţelei respective unde este instalat,de valorile
aleatorii ale curenţilor de scurtcircuit şi de frecvenţa de funcţionare.
4.Situaţiile posibile,cînd echipamentul necesar nu funcţionează deci nu are loc comutaţia
minimal necesară, pentru cazul analizat întrerupătorul (2) a refuzat să funcţioneze. În aşa caz zona de
influenţă a refuzului respectiv se va lărgi şi apare necesitatea de a precăuta probabilitatea de
răspîndire a refuzului respectiv după cele două aparate automate de comutaţie. Coeficientul de
legătură pentru durata de acţiune (∆τoc) se va determina cu produsul probabilităţilor aparatelor
respective şi se va determina conform relaţiei (4.107)
kij  qa1  qa 2  1 (4.107)
 La efectuarea calculelor analitice ale fiabilităţii de structură reieşind din axioma, că aparatele
automate de comutaţie dispun de un nivel de fiabilitate destul de înalt, deci probabilitatea de refuz va
fi q A  102 , apoi pentru aşa caz se precaută doar trecerea refuzului numai după un aparat de
comutaţie automată. Pentu aşa caz, doar la precăutarea fiablitaţii de funcţionare al sistemelor
compuse şi a proceselor de dezvoltare a avariilor de cascad, cînd numărul posibil al grafelor de
dezvoltare a vavariei este destul de mare (larg), numai în aşa caz se poate de precăutat posibilitatea
de trecere a avarieie peste două aparate de comutaţie automată. În caz de avarie de cascad
coieficientul ( K ) depinde nu numai de produsul probabilitaţilor de refuz a aparatelor de comutaţie
ij

ci şi de caracterisitcile aliitorii regimurilor de functionare.

5. Pentru a spori nivelul de fiabilitate la o serie de elemente (sistemului de bare) se rezervează
ori prin conexiunea aotomată a rezerveei, care se efectueaza prin intermediul aparatelor de comutaţie
, ori prin conexiunea nominală a rezervei respective. Conexiunea automata a rezervei poate fi
efectuată bi lateral ( Pc1 ) ori monolateral ( Pc 2 ) conform fig.(4.15). Conectarea automată ori ne
automată a rezervei de alimentare prevede deconectarea automată a circuitului, care a refuzat, şi în
condiţiile regimului normal serveşte pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorului
respectiv, care dispune de sistemul de conectare automată a rezervei. Drept exemplu pentru schema
prezentată pe fig. (4.7) sistemul de bare (G) în procesul de refuz oricarui element dintre:
52,46,40,24,28,21,22,12,24,19,20,26,15,26,17,22,28,11,9,2,5,B,80,81,7,1, deci în lipsa
tensiune în secţia de bare trebuie să se deconecteze întrerupatorul (58), co o probabiliotate care se
determina din relaţia (4.108) şi se conecteze întrerupătorul (71) sub acţiunea sistemului de conexiune
automată a rezervei.
p A  (1  q A ) (4.108)
Dacă măcar unul din echipamentele, aparatele respective va refuza în procesul de funcţionare,
apoi în rezultatul refuzului elementelor mai sus prezentate apoi secţia de bare respectivă (G) se va
deconecta pe o durată de timp (  oc ). Deci se poate de constat, că refuzul elementelor de 2 semnale
vor fi afişate la secţia de bare (G), care se afla sub acţiunea conexiunii automate a rezervei.
Pentru cazul analizat, coieficientul de interacţiune al refuzurilor se va determina din relaţia (44.109).
Kij  q A  qcar (4.109)

unde: qcar - este probabilitatea de refuz al echipamentelor de conexiune automată arezervei

de alimentare cu energie a consumatoriloe (receptorilor), cu conectarea respectivă în caz de
necesitate. Această conenctare a rezervei de alimentare se efectuează manual prin conectare, ori
deconectare, apoi pentru aşa caz probabilitatea de refuz ( qcar ) va căpăta valoarea ( qcar =1), iar

coeficientul se va determina ( K ij =1).

 Dacă conexiunea rezervei automate este numai de o singură direcţie, apoi de pentru una din
părţi coieficientul de trecere se va determina conform relaţiei (4.48), iar coieficientul ( K ij ) se va

determina prin valoarea ( K ij =1).

În cazu de refuz al întrerupătorului din circuitul, care alimenteaza în regim normal de

funcţionare elementele sitemului (CAR),ori refuzul respectiv va fi transferat la elementele de
rezervă, deci la sistemul de bare megieşe – la concret sistemul de bare (L) din figura (4.7). Secţiile de
bare pot fi reversibile , dacă sistemul (CAAR) disune de două direcţii, bipolar.
Coieficientul de legătură dintre refuzurile consecutive ( K ij ) care se determină conform

relaţiei (4.110).
K ij  q A  qCAR (4.110)
F

Unde: qCAR F - este probabilitatea de refuz fals al CAR.

Pentru sistemele de distribuţie şi alimentare cu energie electrică al consumatorilor

(reciptorilor) probabilitatea de refuz este q A  10 2 ; iar qCAR F =(0,05÷0,07), anume din aceste

considerente, refuzurile create de acţionările false ale sistemului (CAR) la efectuarea calculelor
indicatorilor de fiabilitate practic nu se valorifică (de aşa probabilităţi) nu se ţine cont.
La conectarea operativă a rezervei de alimentare cu energie se poate de constatat, că
probabilitatea de funcţionare falsă a echipamentelor respective este destul de mică. Duritatea de
acţiune a refuzurilor la acţionările false ale sistemului (CAR) se înseamnă prin tCAR şi poate ave
diverse valori, dar de cele mai dese ori se încadrează în limita de conexiuni operative ale sistemului
respectiv.
6. Pentru sporirea nivelului de fiabilitate de alimentare a consumatorilor (micşorarea refuzurilor
instabile) întrerupătoarele instalate în sistemele de distribuţie şi tansport care se află în zona de
acţiune a sistemului (CAR) în calculele analitice ale fiabilitătii se întroduc prin intermediul
coieficienţilor fluxului suplimentar de refuzuri instabile - m . În procesul de refuz al
echipamenelor de comutaţie autmată este posibilă apariţia şi trecerea refuzurilor instalaţiei asupra
elementelor megieşe consecutive. Drept exemplu poate servi fenomenul, că refuzul întrerupătorului
nr.(2) din fig.(4.15) şi refuzurile instalabile ale elementelor 11,21,12,19,15,17 sint posibile
deplasarea refuzurilor cu probabilitatea de refuz( q A ) la elementele B,46,48,50. Valoarea numerică a
probabilităţii de refuz ( q A ), poate devia de valoarea probabilitătii de refuz ( q A ) al altor elemente
identice (întrerupătoare) situate în al t loc al schemei analizate, deoarece frecvenţa de funcţionare a
întrerupătoarelor ce dispun de echipamente (CAR) este mai mare (înalt).
7. În aşa caz cu durata de funcţionare (tA), coeficientul de legătură se va determina conform
relaţiei (kij=qA). În schemele electrice ale nodurilor şi sistemelor de distribuţie separatorele şi
 scurtircuitoarele în procesul de deplasare al refuzurilor instabile, se vor precăuta ca echipamente de
comutaţie automate. La determinarea probabilităţii de refuz la aşa elemente e necesar de constatat, că
numărul de operaţii a separatoarelor este mai mare decît a întrerupătoarelor.
E necesar de menţionat că probabilitatea de refuz la conectarea ori deconectarea al oricărui aparat de
comutaţie automată de cele mai dese ori este diferită.
8. în sistemele compuse cum sunt sistemele de distribuţie şi transport al energiei electrice în starea de
refuz parţial al unor elemente componente, poate apărea limitarea de regim ale unor elemente. Anume
din aceste considerente în aşa cazuri se efectuiază deconectarea automată ori operativă a unor
consumatori, ori micşorarea sarcinii la nodul de generare, pentru ca sistemul analizat să fie utilizat la
un regim stabil al sistemului de funcţionare. Refuzul de funcţionare automată al sistemului ori acţiunile
operatorului respectiv pot aduce la crearea regimului instabil, ce poate aduce la deconectarea
elementului (elementelor) ce dispun de parametri de regim inadmisibil. Elementele la care pot apărea
regimurile instabile şi inadmisibile de funcţionare, ca rezultat al refuzurilor parţiale ale sistemului, se
determină în rezultatul calculelor analitice ale caracteristicilor integrale. Coeficientul de legătură
pentru aşa caz este egal cu produsul probabilităţilor de refuz a sistemului de automatizare (QA) şi a
probabilităţii de apariţie a regimurilor instabile şi inadmisibile (Pr) , durata de existenţă a cărora  ex 

este mai mare decît durata de funcţionare a sistemului de automatizare  AM  .

Pentru cazul analizat se poate de constatat că probabilitatea de funcţionare a sistemului de
automatizare îndeplineşte relaţia Pr  ex   AM  , iar coeficientul de stare se va determina conform
relaţiei (4.111):
Kij  QA  Pr  ex   AM  (4.111)

Dacă operaţiile de regim sunt efectuate de operatorul de serviciu tehnic, apoi coeficientul de trecere
operativă (kij) se determină ca produsul probabilităţii de refuz al personalului (qpo) şi probabilitatea de
apariţie a regimurilor instabile şi inadmisibile (pr) durata  ex  cărora este mai mare decît durata de

comutaţie operativă  op , deci Pr  ex   op  , care se determină conform relaţiei (4.112):

Kij  q po Pr  ex   op 
(4.112)

Durata de acţiune al regimurilor instabile,create de refuzurile elementelor componente se va determina

prin valoarea  op .

9. dacă în sistemul de alimentare cu energie electrică (reţelele cu tensiunea U=0, 28kV) nu se poate
prevede dirijarea operativă şi automată, apoi coeficientul de intercaţiune (Kij) este egal cu produsul
probabilităţii de apariţie al regimurilor instabile şi inadmisibile (pr) durata de funcţionare a cărora
 ex  ,care 
este mai mare decît durata de comutaţie operativă  op , deci Pop  ex   op  cu 
probabilitatea de funcţionare fără refuz ale echipamentelor de comutaţie automată (1-qA), care se va
determina analitic conform (4.113) :
Kij  1  qA   P ex   op  (4.113)

Dacă în calitate de echipamente de comutaţie automată se vor utiliza fuzibilele, apoi probabilitatea de
refuz este funcţie de durata de suprasarcină  s  şi de amplitudenea medie a valorii curentului

electric cu frecvenţa respectivă  F  ;

Durata de acţiune pentru aşa caz va fi egală cu durata medie de restabilire al elementului ce a refuzat.
10. Pentru o serie de consumatori (receptori) aliniaţi către consumatori de catgoria întîia după
fiabilitatea de alimentare, refuzul în procesul de alimentare pe intervalul dfe timp, doar la cîteva
 
zecimi de secundă  a  101 sec , aduce la defectarea proceselor tehnoologice . Pentru aşa tip de
consumatori fenomenul de scurtcircuit în sistemul de alimentare cu energie electrică localizat cu
succes de echipamentele de protecţie şi dirijare, refuzul va apărea dacă durata de funcţionare al
echipamentelor de dirijare  ed  va fi mai mare decît durata minimă admisibilă a procesului

tehnologic  pt  deci dacă se îndeplineşte inegalitatea  ed   pt  . Banda de influenţă al refuzului

respective al elementelor componente ale sistemului va fi destul de largă şi se va determina în

rezultatul calculelor analitice nu numai a regimurilor după avarie, ce şi cele de avarie al fenomenelor
de scurt circuit în diverse elemente componente. Pentru aşa cazuri schemele electrice principiale de
dirijare sunt specifice şi se deosebesc de cele de regim nominal.
11. Procesul de influienţă a elementelor ce au refuzat asupra altor elemente megieşe ale schemei
electrice reale, datorită interconexiunelor directe, ori legăturile mutuale dispun de o influenţă diferită
asupr fiabilităţii de funcţionare al elementelor respective. Drept exemplu pot servi reţelele aieriene
atîrnate pe aceiaşi piloni, reţelele în cablu instalate în aceleaşi canale de beton, etc.
Pentru aşa elemente diapazonul coeficientului tranzitoriu de variaţie al influenţei
refuzurilor respective al unui element asupra altor elemente componente, megieşe de cele mai dese ori
se determină în rezultatul analizei statistice ale refuzurilor respective, ţinînd cont de particularităţile
individuale ale elementelor componente.(Pentru reţelele aeriene instalate pe aceiaşi piloni drept
particularităţi pot servi; tipul pilonilor, izolaţia; pentru reţelele în cablu, numărul de cabluri instalate în
coridor, tipul de izolaţie etc, ventilaţia, lungimea (L) a reţelelor respective).
Coeficientul de influenţă megieşă (Kij) pentru aşa tipuri de refuzuri de cele mai dese ori corespunde
inegalităţii Kij<1, deci este mai mic decît o unitate.
Durata de interacţiune a acestor fenomene tin  de cele mai dese ori coincide cu durata medie de

restabilire al acestor defecte  r  , deci se îndeplineşte relaţia tin   r  .

Fenomenele analizate nu se aliniază la fenomenele ce se petrec sub acţiunea calamităţilor naturale
cum ar fi cutremurile de pămînt, fenomenele climaterice (formarea lapoviţei şi influenţa ei asupra
reţelelor aeriene, etc.) la care echipamentele electrice utilizate de cele mai dese ori nu sunt
accommodate.
În procesul de analiză ale metodelor de determinare ale secţiunilor optime ale schemelor sistemelor
de distribuţie în raport de nodurile de sarcină se reiese din presupunerea, că prin elementele cuprinse în
secţiunea schemei respective se transmite enerigie electrică.Pentru aşa cazuri secţiunile respective se
numesc secţiuni de bază.
Dependenţa reciprocă a refuzurilor elementelor componente ale sistemelor de distribuţie pot crea
aşa stări, cînd refuzul unui element care se află în starea de rezervă , poate crea deconectarea
deplină a nodului de sarcină respectiv.
Mulţimea minimală al elementelor prin intermediul cărora energiea electrică nu se transmite de la
sursă la nodul de sarcină (receptor)(ori se transmite doar printr-o parte din ele) refuzul cărora aduce
la deconectarea deplină a nodului analizat se numesc secţiuni suplimentare a schemei analizate.
În raport de nodul de sarcină (receptor),crearea condiţiilor si stărilor de refuz în procesul de
apreciere fiabilităţii de stuctură se reduce la determinarea secţiunilor de bază şi a celor suplimentare
ale schemei sistemului de distribuţie.
În procesul de anliză al fiabilităţii de structură al sistemelor de distribuţie e necesar de menţionat,
că o influenţă deosebită o au refuzurile dependente ale elementelor componente.
Principiul de creare stărilor de refuz al schemei sistemului de distribuţie în raport de nodul de
sarcină (receptor) poate fi următorul.
Pentru fiecare element al sistemului de distribuţie se determină toate elementele componenteale
sistemului,de la care poate trece refuzul megieşi, deci în aşa caz se determină fluxul convenţional al
parametrului de refuz şi probabilităţile medii convenţionale – durata medie al refuzurilor dependente.
După ce consecutiv în locul elementului ce corespunde secţiunii de bază se întroduc elementele
megieşe de la care pot trece refuzurile respective, în aşa mod se determină secţiunile suplimentare.
Elemntele respective se întroduc cu fluxurile de refuz convenţionale şi cu durata de funcţionare
respectiv determină preventiv. Dacă secţiunile de bază sunt de ordinea întîia,apoi fluxurile de refuz
şi probabilităţile de refuz secţiunii de bază şi a tuturor secţiunilor suplimentare se sumează.
Dacă secţiunea de abză este de ordinea a doua apoi numărul secţiunelor suplimentare ce se
formează prin înlocuirea fiecărui element de bază cu elementele de la care poate veni refuzul
respectiv în limita respectivă se va determina analitic din relaţia (4.114).
N  n1  n2  n1  n2 (4.114)
unde : n1 şi n2 - sunt numerele de elemnte de la care pot trece refuzurile respective la elementele 1
şi 2 ale sistemului analizat, al secţiunii de bază.
Deci pentru aşa caz numărul de secţiuni suplimentare este cu mult mai mare decît cel de bază şi
dependenţa dintre refuzurile elemntelor respective aduce la înmulţirea secţiunilor suplimentare.
 Pentru efectuarea analizei respective e necesar ca combinările elementelor de la care are loc
trecerea refuzurilor să nu fie secţiuni de bază, ca să nu sporească ordinea secţiunilor şi să nu se
creeze aceleaşi secţiuni în procesele de combinare şi înlocuire echivalentă.Crearea secţiunilor
suplimentare are loc ca rezultat al combinărilor secţiunilor respective,reieşind din ordinea secţiunii
de bază.
În procesul de determinare al indicatorelor de fiabilitate al secţiunilor suplimentare elementul de la
care are loc răspîndirea refuzului e necesar de întrodus cu valoarea fluxului convenţional de refuz şi
cu probabilitatea convenţională de refuz iar elementul secţiunii de bază se întroduce cu parametrul
real de refuz şi cu durate de restabilire reală.
Pentru aşa calcule e necesar de precăutat secţiunel create din nodurile şi coardele respective, apoi
doar numai din nodurile de sarcină.
Dacă se va precăuta secţiunea de bază convenţională alcătuită din elementele (r,s), care crează o
secţiune suplimentară prin elementul (m), refuzul căruia poate să se răspîndească asupra
elemnentului (r). Fluxul de refuz convenţional şi durata de acţiune al refuzului respectiv se vor
însemna prin  
m, r şi  m  .

 
Pentru secţiunea suplimentară creată fluxul de refuz m, şi probabilitatea de refuz cu durata

refuzului respectiv  m  se vor determina din relaţiile analitice (4.115 şi 4.116) .

s  m, r   m  m, r  s  trs (4.115)

qs  c  trs  m, r   m (4.116)

Dacă asupra elementului (r) poate influenţa fluxul de refuz al elementului (M) cu durata de
interacţiune  im  , apoi fluxul parametrului de refuz şi probabilitatea medie de refuz, a secţiunilor
suplimentare, creată din elementele (k,M) se vor determina analitic respectiv relaţiilor (4.117 şi
4.118):
s  mk  m, r   i , m  m, r  mk   im (4.117)

qs  mk   i , m  m, r   i , m (4.118)

Probabilitatea de refuz al secţiunilor suplimentare reieşind din condiţiile reale este mică decît al
secţiunilor de bază al grafului de structură al sistemului de distribuţie, deoarece pentru cele mai
multe elemente ale sistemului de distribuţie se îndeplineşte inegalitatea :  i   r  .
Secţiunile suplimentare create reieşind din poziţiile respective, care pot fi create din secţiunile de
bază în componenţa cărora intră atît elementele cît şi nodurile cît şi nodurile schemei grafului
sistemului de distribuţie analizat.
 Pentru fiecare nod al schemei sistemului se alcătuieşte listele elementelor, de la cre se pot răspîndi
refuzurile respective, diferenţiind aceste liste prin valorile coeficienţilor de legătură, fluxul
refuzurilor şi durata de acţiune asupra nodului sistemului analizat.
Dacă în secţiunile de bază se va înlocui nodurile prin elemntele din liste alcătuită preventiv ci
parametrii fluxuriilor de refuz şi duratele de interacţiune determnate , apoi se vor obţine toate
secţiunile ale grafului analizat. Pentru aşa cazuri apare necesitatea de a controla ca secţiunile
suplimentare alcătuite din elementele grafului să nu prezinte (coincidă) cu secţiunile de bază şi ca
ordinea secţiunilor suplimentare să nu depăşească ordinea secţiunilor de bază.
În loc de mulţimea căilor pe graful de răspîndire al refuzurilor dintre elementele schemel or
componente şi a nodurilor se determină doar o singură cale a grafului schemei sistemului de
distribuţie, iar după componenţa şi ordinea consecutivităţilor elementelor componente
(separatore,întrerupătore,reţeaua electrică aeriană ori în cablu ,etc), grafele respective formate
reieşind din partea semnalelor formale se determină aparţinerea elementului respectiv al sistemului
către unul din listele elementelor respective.
Practic formalizarea alcătuirii listei elementelor componente ale secţiunilor se efectuiază în felul
următor :
- consecutiv se analizează fiecare coardă care reiese din fiecare nod electric, reieşind din
componenţa elementelor reale şi posibilitatea de conectare şi de deconectare în regim automat de la
nodul respectiv în caz de avarie;
- se reiese din dilema, că dacă elementul este normal deconectat, apoi prin aşa element ori
echipament de comutaţia deconectată,refuzul elementelor megieşe nu se poate transfera ,iar
probabilitatea de funcţionare falsă a elementelor componentelor se pote de neglijat, deorece este
nesemnificativă;
- în baza coeficienşilor megieşi de refuz cunoscuţi (kij) şi durata de acţiune asupra nodurilor
respective.
Elementul respectiv se introduce în listele elementelor secţiunilor de bază ori suplimentare şi anume:
-dacă elementele respectiv este divizat prin intermediul echipamentelor de comandă şi dirijare ne -
automat, apoi refuzul lui va aduce la refuzul nodului respectiv pe o durată de timp egală cu durata de
restabilire (∆τr), iar coeficientul de deplasare al refuzului respectiv este egal cu o unitate (kij=1);
-dacă elementul respectiv nu este divizat de nodul analizat,apoi refuzul lui va aduce la refuzul
nodului în întregime, iar durata de restabilire al elementului respectiv, iar coeficientul de tranziţ ie va
fi egal cu o unitate (kij=1);
-dacă elementul respectiv este divizat prin intermediul echipamentelor de comutaţie automată,apoi
coeficientul megieşi de tranziţie va fi respectiv (kij=qA), iar durata de restabilire va fi ∆τr.
 Concluzii
În procesul de analiză al fiabilităţii al sistemelor de distribuţie şi alimentare al consumatorilor cu
energie electrică e necesar de deviat şi de determinat componentele posibilităţii create de structura
grafului. Regimurile de funcţionare al sistemului respectiv această componentă se numeşte fiabilitate
de funcţionare.
Limitarea regimurilor normale şi cele după avariile posibile şi a structurii sistemului de
funcţionare ale sistemelor de distribuţie , care sunt destul de compuse, de argumentat măsurile
necesare pentru sporirea nivelului de fiabilitate al sistemelor de distribuţie.
Analiza fiabilităţii de structură prevede ca o etapă necesară pentru efectuarea calculelor,
determinarea secţiunilor minime şi a grafelor schemei sistemului analizat, în raport de elementul
analizat (nodul de sarcină, receptor).În procesul de calcul analitic exactitatea calculelor respective,
ţinînd cont de secţiunile respective nu este mai mare decît gradul al doilea.
Eficacitatea devierii secţiunilor de gradul întîi şi al doilea în sistemele de distribuţie se atinge prin
utilizarea principiului a intersecţiei obligatorii al grafelor independente.
Metoda de deviere formală în schemele compuse ale sistemului de deviere secţiunilor de ordinul
întîi şi doi reprezintă cu sine metoda de decompoziţie a structurilor compuse după fiabilitatea de
funcţionare în raport de nodul de sarcină (receptor).
Introducerea noţiunii de secţiuni suplimentare crează condiţiile minimal necesare de a ţine cont
de logica de funcţionare a sistemului tehnic compus şi are ca scop devierea componentelor
dominante în procesul de calcul al indicatorilor de fiabilitate.

E necesar de menţionat că o bună parte din elementele componente ale sistemelor de distribuţie pot fi
aliniate către elementele ce dispun de modul de restabilire în caz de refuz.
Fiabilitatea elementelor şi a sistemelor se asigură reieşind din proprietăţile de funcţionare fără
refuz, proprietăţi de duritate, de dirijare şi de securitate.
Unul din evenimentele şi fenomenele cheie în noţiunea de fiabilitate este refuzul elementului
respectiv analizat, acesta este un fenomen ce constă în dirijarea procesului de funcţionare al
elementului analizat.
Nivelul de funcţionare fără refuz (fiabilitate) al elementelor sistemului de distribuţie este
funcţie de caracteristicile elementare al elementelor componente şi ale receptorilor de energie
electrică.
Fiabilitatea în forma calitativă poate fi apreciată prin intermediul indicatorilor unitari, ce
caracterizează una din particularităţile fiabilităţii, indicatorii de fiabilitate complecşi caracterizează
câteva proprietăţi. Dintre indicatorii de funcţionare fără refuz şi indicatorii de restabilire al
proprietăţilor funcţionale ale elementelor componente.
 Către indicatorii complecşi de stare, coeficientul de refuz forţat, coeficientul de stare
operativă, coeficientul ce descrie starea tehnică şi cea de utilizare al elementelor componente,
valoarea medie a energiei ne livrate şi valoarea daunelor specifice duse de furnizor şi de consumator
la un refuz al elementului sistemei de distribuţie.
Soluţionarea cu succes al problemelor fiabilităţii sistemelor compuse şi a celor de distribuţie
prevăd atingerea valorii optime dintre cheltuielile minimal necesare la producerea şi distribuţia
energiei şi a efectului tehnico - economic (valorile daunelor) create ca rezultat al ne livrării de
energie consumatorilor.
Toate aceste fenomene dispun de o corelaţie între ele ce presupun o prognozare corectă între
fenomenele respective şi o determinare corectă a indicatorilor de fiabilitate al elementelor
componente ale sistemelor de distribuţie.

Referinţe bibliografice
4.1. Герцбах И.В., Кордонский Х.Б. Модели отказов.: М.: Советское радио,1966;217с.
4.4. Хан Г., Шапиро С. Статистические модели в инженерных задача. М.: Мир;1969;429с.
4.4. Раю С.Р. Линейные статистические методы и их применение. М.: Наука; 1969; 245с.
4.4. Шор Я.Б. Статистические методы анализа и контроля качества и надежности М.:
Советское радио,1966;522с.
4.5. Шор Я.Б., Кузьминко Ф.И. таблицы для анализа и контроля качества и надежности М.:
Советское радио,1968;426с.
4.6. Большов Л.Н., Смирнов Н.В. Таблицы математической статистики. М.: Наука; 1965; 612с.
4.7. Янко Я. Математико- статистические таблицы. М.: Госстатиздат, ЦСУ СССР,1961.; 278с.
4.8. Шеффе Г. Диссперсионный анализ .М.: Физматгиз.; 1964.;286с.
4.9. Смирнов А.В., Динан-Барковский И.В. Курс теории вероятности и математической
статистики. М.: Наука; 1969; 528с.
4.10.Ван дер Ваден Б.Л. Математическая статистика. М.: Иностр.лит; 1960; 276с.
4.11. Методика обработки статистической информации о надежности технических систем .
М.; Госстандарт СССР 1974.;55с.
4.14. Королюк С.И., Портенко Н.И., Скороходов А.В. Справочник по теории вероятностей и
математической статистики. М.: Наука; 1985; 640с.
 4.14. R. Billinton, R. Allan Reliability Assessment of Large Power Systems, Kluwer Academic
Publishers, Boston, SUA, 1984.
4.15.Nitu V. I., C. lonescu Fiabilitate m ener-geticâ, Editura Didactică şi Pedagogicâ, Bucureşti,
1980.
4.16. J. Endrenyi Reliability Modelling in Electric Power Systems, J.Wiley & Sons, Chichester,
1978.
4.17. D. Kececioglu Reliability Engineering Handbook, Prentice Hall, New Jersey, SUA, 1992, vol.I
+ vol.II. [1.5] *** Raport CIGRE, Comitetul de studii 27, Oslo, iunie 1987.
1.18. Ерхан Ф.М., Неклепаев Б.Н. Токи короткого замыкания и надежность
электроэнергетических систем М.; Энергоатомиздат 1985; 281с.
4.19. Веников В.А., Путятин Е.В., Фокин Ю.А. Некоторые вопросы надежности
электоэнергетических систем – Электричество,1975,№5,с. 2-11.
4.20. Глазунов А.А., Туфанов В.А., Копылов В.С. Показатели надежности воздушных линий
электропередачи и коммутационных апаратов электрических сетей .М.; Энергия 1972г.,с.500 -
510.
4.21.Ендери Д. Надежность электроэнергетических систем; М.,Энергоатомиздат, 1982г.,с.421.
4.24. Зорин В.В.,Тисленко В.В., Клепель Ф. Адлер Г. Надежность систем электроснабжения,
Киев, Вища школа, 1984г. с.194.
4.24.Ерхан Ф.М., Заика Е.Я. Выбор критерия оптимизации схем электроснабжения
сельхозяйственных потребителей Известия АН МССР серия физико – технических и
математических наук 1987, №2, с.62- 67.
4.24. Erchan F., Melnic S. Short circuit currents level effect on the Electrical Power Sistems
reliabiliti. III-Internasional Symposium “ Short - circuit currents in a Power System” Sulejow,
1988, V1, pp. 74-98.
 CAPITOLUL 4. INDICII DE FIABILITATE A SISTEMELOR DE DISTRIBUŢIE A
ENERGIEIE ELECTRICE
PRELEGEREA 3
4.1. Criterii de fiabilitate utilizate în electroenergetică

4.4. Definirea şi clasificarea criteriilor de fiabilitate

a. Definiţii

b. Criterii tehnice

c. Criterii economice.
4.3. Criterii de clasificare
a. Criterii deterministe

b. Criterii probabilistice

c. Criterii relativ la regimurile permanente

d. Criterii relative la regimurile tranzitorii

4.4. Caracteristica iIndicatorilor de fiabilitate a sistemelor de distribuţie a energiei

electrice
4.5. Metodele de analiză a fiabilităţii structurilor compuse a sistemului de distribuţie
4.5.1. Noţiuni generale
4.5.4. Noţiune de fiabilitate de structură a schemelor sistemelor de distribuţie
compuse
4.6. Starea de refuz complet şi funcţionare fără refuz al
schemei sistemului de distribuţie
4.7. Indicatorii de fiabilitate în raport de nodurile de sarcină în schemele
compuse ale sistemelor de distribuţie
4.8. Analiza de structură şi de compoziţia schemelor compuse ale
sistemelor de distribuţie
4.9. Crearea condiţiilor de refuz, ţinînd cont de logica de funcţionare al sistemelor
de distribuţie

Concluzii

Referinţe bibliografice
4.1. Герцбах И.В., Кордонский Х.Б. Модели отказов.: М.: Советское радио,1966;217с.
4.4. Хан Г., Шапиро С. Статистические модели в инженерных задача. М.: Мир;1969;429с.
4.4. Раю С.Р. Линейные статистические методы и их применение. М.: Наука; 1969; 245с.
4.4. Шор Я.Б. Статистические методы анализа и контроля качества и надежности М.:
Советское радио,1966;522с.
4.5. Шор Я.Б., Кузьминко Ф.И. таблицы для анализа и контроля качества и надежности М.:
Советское радио,1968;426с.
4.6. Большов Л.Н., Смирнов Н.В. Таблицы математической статистики. М.: Наука; 1965; 612с.
4.7. Янко Я. Математико- статистические таблицы. М.: Госстатиздат, ЦСУ СССР,1961.; 278с.
4.8. Шеффе Г. Диссперсионный анализ .М.: Физматгиз.; 1964.;286с.
4.9. Смирнов А.В., Динан-Барковский И.В. Курс теории вероятности и математической
статистики. М.: Наука; 1969; 528с.
4.10.Ван дер Ваден Б.Л. Математическая статистика. М.: Иностр.лит; 1960; 276с.
4.11. Методика обработки статистической информации о надежности технических систем .
М.; Госстандарт СССР 1974.;55с.
4.14. Королюк С.И., Портенко Н.И., Скороходов А.В. Справочник по теории вероятностей и
математической статистики. М.: Наука; 1985; 640с.
4.14. R. Billinton, R. Allan Reliability Assessment of Large Power Systems, Kluwer Academic
Publishers, Boston, SUA, 1984.
4.15.Nitu V. I., C. lonescu Fiabilitate m ener-geticâ, Editura Didactică şi Pedagogicâ, Bucureşti,
1980.
4.16. J. Endrenyi Reliability Modelling in Electric Power Systems, J.Wiley & Sons, Chichester,
1978.
4.17. D. Kececioglu Reliability Engineering Handbook, Prentice Hall, New Jersey, SUA, 1992, vol.I
+ vol.II. [1.5] *** Raport CIGRE, Comitetul de studii 27, Oslo, iunie 1987.
1.18. Ерхан Ф.М., Неклепаев Б.Н. Токи короткого замыкания и надежность
электроэнергетических систем М.; Энергоатомиздат 1985; 281с.
4.19. Веников В.А., Путятин Е.В., Фокин Ю.А. Некоторые вопросы надежности
электоэнергетических систем – Электричество,1975,№5,с. 2-11.
4.20. Глазунов А.А., Туфанов В.А., Копылов В.С. Показатели надежности воздушных линий
электропередачи и коммутационных апаратов электрических сетей .М.; Энергия 1972г.,с.500 -
510.
4.21.Ендери Д. Надежность электроэнергетических систем; М.,Энергоатомиздат, 1982г.,с.421.
4.24. Зорин В.В.,Тисленко В.В., Клепель Ф. Адлер Г. Надежность систем электроснабжения,
Киев, Вища школа, 1984г. с.194.
4.24.Ерхан Ф.М., Заика Е.Я. Выбор критерия оптимизации схем электроснабжения
сельхозяйственных потребителей Известия АН МССР серия физико – технических и
математических наук 1987, №2, с.62- 67.
4.24. Erchan F., Melnic S. Short circuit currents level effect on the Electrical Power Sistems
reliabiliti. III-Internasional Symposium “ Short - circuit currents in a Power System” Sulejow,
1988, V1, pp. 74-98.
 1

CAPITOLUL – 4. PRINCIPIILE DE PRELUCRARE A INFORMAŢIEI

STATISTICE DESPRE NIVELUL DE FIABILITATE A SISTEMELOR TEHNICE.
Prelegerea 5
5.1. Noţiunile de bază
5.2. Tipurile de distribuţii
5.2.1. Distribuţia normală.
5.2.2. Distribuţia de tip logaritmo-normală.
5.2.3. Distribuţia de tip Gama.
5.2.5. Distribuţia de tip Weibbull.
5.2.5. Analiza omogenităţii a informaţiei statistice iniţiale.
5.2.6. Distribuţia Stiudent.
5.3. Informaţia statistică iniţială şi modalitatea de determinare şi culegere a ei .
5.3.1. Analiza omogenităţii preventive.
5.3.2. Principiile de alegere a metodelor de analiză a omogenităţilor.
5.3.3. Analiza dispersională.
5.4. Criteriile de comparare a parametrilor a câtorva distribuţii exponenţiale.
5.4.1. Criteriul Fisher.
5.4.2. Criteriul Student
5.4.3. Criteriul de comparare a parametrilor a două mulţimi generale
exponenţiale.
5.4.4. Criteriul Van der Varden.
5.4.5. Criteriul Vilcoson.
5.4.6. Criteriul Smirnov-Colmogorov.
5.4.7. Integrala Snedecore şi integrala 2.
5.5. Aprecierea parametrilor de distribuţie.
5.6. Analiza şi aprecierea concordanţei imperice şi a celei teoretice de distribuţie.
5.7. Aprecierea indicilor de fiabilitate.
5.7.1. Aprecierea probabilităţii de funcţionare fără refuz şi probabilitatea de
restabilire.
5.7.2. Aprecierea intensităţii de refuz, intensitatea fluxului de refuz, intensităţii
fluxului de restabilire.
5.7.3. Determinarea valorii medii de refuz, valorii medii de funcţionare şi a duratei
medii de restabilire.
5.7.4. Determinarea coeficientului de stare.
 2

Capitolul – 5. Principiile de prelucrare a informaţiei statistice despre

nivelul de fiabilitate a sistemelor tehnice.

Principiile şi metodele de prelucrare a informaţiei statistice necesare pentru

determinarea nivelului de fiabilitate a sistemelor tehnice multifuncţionale se bazează pe
algoritmele şi metodele matematice elaborate pentru anumite scopuri. La baza
metodelor matematice de calcul şi a principiilor de prelucrare a informaţiei statistice
iniţiale stă următoarea schemă:
- determinarea modului de distribuire a duratei de restabilire ori a principiului de
prelucrare şi refuz;
- aprecierea omogenităţii a informaţiei iniţiale statistice;
- analiza şi aprecierea parametrilor de distribuţie;
- aprecierea concordanţei dintre distribuţia imperică şi cea teoretică;
- aprecierea indicilor de fiabilitate.
În dependenţă de cantitatea, calitatea şi caracterul informaţiei statistice iniţiale
consecutivitatea principiilor date pot fi schimbate.

5.1. Noţiunile de bază

Principiile de examinare şi prelucrare a informaţiei statistice iniţiale pot fi

folosite pentru prelucrarea informaţiei iniţiale, care aparţine mulţimilor generale şi
corespund uneia din următoarele distribuţii reale şi anume:
- distribuţiei normale;
- distribuţiei normal – logaritmice;
- distribuţiei – gama;
- distribuţiei Weibbull;
- distribuţiei exponenţiale.
Dacă distribuţia reală nu coincide nici cu una din cele mai sus prezentate, apoi
pentru examinarea informaţiei iniţiale statistice apare necesitatea de a folosi diferite
metode suplimentare.
E necesar ca informaţia iniţială (rezultatele încercărilor şi cele de exploatare) să
îndeplinească cerinţele minime necesare care trebuie să fie independente şi complete
faţă de procesele aleatorii de funcţionare şi refuz.

5.2. Tipurile de distribuţii

Pentru a examina informaţia statistică iniţială e necesar ca corect să fie corelate

tipurile de distribuţie şi metodele analitice statistice de calcul şi prelucrare a informaţiei
iniţiale. Concordarea dată poate fi efectuată doar în baza modelelor fizice, ori a
experienţei acumulate în prelucrarea datelor statistice asemănătoare. Principiile de
concordare a legilor de distribuţie pentru prelucrarea informaţiei iniţiale, reeşind din
datele experimentale sunt descrise în [3.1 şi 3.2].
La determinarea tipurilor de distribuţii cărora poate coincide informaţia iniţială,
reeşind din principiile de prelucrare a informaţiei statistice e necesar de tras o deosăbită
 3

atenţie, deoarece în unele cazuri reeşind din volumul de informaţie iniţială e destul de
greu de ales criteriile standarde de corelaţie ce pot corespundere condiţiilor iniţiale.
Dificultăţile legate cu modul de determinare a tipurilor de distribuţii pot fi filtrate
şi reduse prin intermediul următorilor factori:
- scopul final a prelucrării statistice a informaţiei iniţiale este aprecierea nivelului
de fiabilitate a obiectului precăutat, acesta dă posibilitatea de a fi precăutate
distribuţiile ca nişte axiome şi aproximări a datelor iniţiale imperice;
- majoritatea metodelor de prelucrare a informaţiei iniţiale precăutate sunt dure
faţă de abaterile posibile de la distribuţiile standard pentru care metodele au fost
elaborate.

5.2.1. Distribuţia normală.

Ecuaţiile de calcul pentru distribuţia normală se determină con form /3.1-5.3/.

Densitatea normală de distribuţie se determină conform expresiei ( 5.1).

 1 x  x0 2 
f x  
1
exp  
 (5.1)
2  2 
2

Pentru aşa tip de distribuţie a densităţii funcţia de distribuţie de bază are forma
(5.2)
x
 1 x  x0 2 
F x  
1
  exp  dx
 (5.2)
2    2 
2

Speranţa matematică pentru funcţia de bază de tip ( 5.2) are forma (5.3) iar
dispersia distribuţiei corespunzătoare are forma ( 5.4).

Mx = X0 (5.3)
Dx = 2 (5.4)

E necesar de menţionat că distribuţia normală este o distribuţie de bază la

prelucrarea informaţiei a statisticii iniţiale folosind metodele matematice.
Folosirea largă a distribuţiei de aşa tip se datorează teoremei de limită centrale
(distribuţia valorilor şi încercărilor medii, reeşind din condiţiile generale care tind
către cea normală indiferent de forma distribuţiei iniţiale).
În teoria fiabilităţii distribuţia normală se precaută ca distribuţie de restabilire în
caz de refuz ca rezultat al îmbătrânirii şi uzare a elementelor precăutate, când
coeficientul de variaţie se determină din expresia (3.5) şi comparativ este mai mic şi se
află în limitele 0,3  KV0,5.

KV =  / X0 (5.5)
Modul de diviere în timp a distribuţiei normale este prezentată pe fig. 5.1.
fig.5.1.

5.2.2. Distribuţia de tip logaritmo-normală.

 4

Ecuaţiile de bază pentru determinarea valorilor folosind distribuţia de tip

logaritmo-normală se determină conform / 5.4/.
Densitatea distribuţiei logaritmo-normale se determină din expresia (5.6)

 1  1 ln x  y0 2 
 exp  , dacax  0,
f x    x   2  e2  (5.6)
e  2 
 
 0 dacax 0
când: e  0; -  Y0  .
Funcţia de distribuţie, pentru densitatea dată are forma ce se determină reeşind
din expresia (5.7).
x
 1 ln t  y0 2 
F x  
1 1
  exp  dt
 (5.7)
 e 2 0 t  2  e2 

Speranţa matematică pentru funcţia de tip ( 5.7) se descrie prin ecuaţia de tip
(5.8), iar dispersia matematică prin (5.9)
 2
M x  exp y0  e  (5.8)
 2 

 
Dx  exp 2 y0   e2  exp e2  1 (5.9)

Distribuţia de tip logaritmo-normal este o distribuţie a valorilor aleatori i,

logaritmul căruia dispune de o distribuţie normală. În teoria de fiabilitate distribuţia
logaritmo-normală, se foloseşte pentru aprecierea stării de uzură, când viteza de sporire
a uzurii este proporţională valorii momentane a uzurii şi pentru a descrie distribuţia de
aşa tip, când are loc defectarea elementelor precăutate, ce dispun de un nivel de
fiabilitate scăzut. Distribuţie de aşa tip poate fi folosită şi pentru descrierea şi
determinarea duratei de restabilire.
Modul de diviere în timp a distribuţ iei de tip logaritmo - normale este
prezentată pe fig.5.2.

fig.5.2.

5.2.3. Distribuţia de tip Gama.

Densitatea distribuţiei de tip gama se determină conform / 5.4 / din expresia

(5.10) şi are forma:

x r exp x /  r dacax  0
1
  r 1
f x     r   r  1 (5.10)
 0dacax0
când: r0; 0.
 5

Funcţia de bază de distribuţie care dispune de densitatea determinată conform

expresiei (5.10) are forma (5.11)
 
x r exp x /  r dx, dacax  0
1
F x     r   r  1 
  r 1
0
(5.11)
 0dacax0

Speranţa matematică şi dispersia pentru distribuţia de tip gama se determină din
expresiile (5.12 şi 5.13)
M x   r  r  1 (5.12)
Dx  r r  1
2
(5.13)

Distribuţia de tip Gama este una din distribuţiile de bază care se foloseşte în
statistica matematică pentru valorile aleatorii limitate numai dintr -o singură parte, ca
exemplu 0 x  . Dacă r – este un număr întreg, apoi distribuţia Gama descrie durata
de timp, minimal necesară pentru apariţia a (r+1) evenimente independente cu o
intensitate de apariţie constantă şi egală cu valoarea (1/r). În teoria fiabilităţii
sistemelor compuse distribuţia Gama se foloseşte pentru determinarea principiilor de
funcţionare a sistemelor până la refuz ca rezultat al uzării ori al sumării uzurilor şi
refuzurilor, ori a principiilor de funcţionare a sistemelor ce dispun de elemente de
rezervă, şi a duratei de restabilire a lor etc.
Dacă r  0, atunci intensitatea de refuz monoton descreşte, ce corespunde
cazului când are loc “defectarea rapidă a elementelor nonfiabile”.
Dacă r=0, atunci distribuţia de tip Gama coincide cu cea exponenţială, iar dacă
r10, apoi ea corespunde cu cea normală.
Dacă r0, atunci intensitatea de refuz monoton creşte, ce corespunde cazului,
când are loc uzarea monotonă ori îmbătrânirea elementelor componente a sistemului.
Modul de diviere în timp a distribuţiei de tip gama este prezentată pe fig. 5.3.

fig. 5.3.

5.2.3. Distribuţia de tip Weibbull.

Pentru a determina ecuaţiile de bază a distribuţiei de tip Weib bull ne vom folosi
de ecuaţiile şi expresiile clasice.
Densitatea distribuţiei Weibbull se determină din expresia ( 5.14)

f x    w /  w x  w 1 exp X  w /  w , dacax  0 (5.14)

0 dacă x0
-  w  ; w  0;
Funcţia de bază a distribuţie Weibbull se determină din expresia ( 5.15)

F(x) = 1 – exp (– x-/w ) (5.15)

 6

Speranţa matematică şi dispersia distribuţiei de tip Weibbull se determină din

expresiile (5.16 şi 5.17).
M x  1/  w  1   w
1/  w
(5.16)
Dx  1  2 /  w   1/  w  1   w
2 2/ 
w
(5.17)

Distribuţia de tip Weibbull este distribuţia generală a duratei de funcţionare fără

refuz, când intensitatea de refuz poate avea diferite forme şi durate.
Dacă w 1 intensitatea de refuz monoton descreşte, ce corespunde cazului când
are loc defectarea ori distrugerea rapidă a elementelor nonfiabile.
Dacă w= 1 intensitatea de refuz constantă.
În aşa caz distribuţia Weibbull coincide cu distribuţia exponenţială.
Dacă w 1 – intensitatea de refuz monoton sporeşte, ce corespunde cazului când
modul de îmbătrânire a elementelor dispune de o dinamică monoton crescătoare.
La apariţia şi prelucrarea informaţiei statistice iniţiale pot apărea cazuri când una
şi aceeaşi informaţie poate fi cu succes descrisă cu ajutorul a câtorva funcţii de
distribuţie (Weibbull, Gama, logaritmo -normală), ceea ce indică la obiectivitatea
informaţiei statistice iniţiale.
Modul de diviere în timp a distribuţiei de tip Weibbull este prezentată pe fig. 5.5.

fig.5.5.

5.2.5. Distribuţia exponenţială

Pentru distribuţia exponenţială a informaţiei statistice iniţiale ecuaţiile funcţiilor
se determină conform /5.5/, reeşind din următoarele expresii:
Densitatea funcţiei precăutate se determină din expresia (5.18)
e  x , dacax  0
f x    (5.18)
 0dacax0
când 0.
Funcţia de bază pentru distribuţia exponenţială are forma:

1  e  x , dacax  0
F x    5.19)
 0dacax0

Speranţa matematică şi dispersia distribuţiei exponenţiale se determină din

expresiile (5.20 şi 5.21).
Mx = 1/; (5.20)
Dx = 1/ ;
2
(5.21)

Distribuţia exponenţială reprezintă distribuţia timpului între evenimentele, care

apar cu o intensitate constantă.
 7

În teoria fiabilităţii distribuţia exponenţială se foloseşte pentru descrierea

modului de funcţionare a sistemelor compuse, care au trecut durata de ajustare prin
funcţionare.
Modul de diviere în timp a distribuţiei exponenţiale este prezentată pe fig. 5.5.

fig.5.5.

§ 5.3. Analiza omogenităţii a informaţiei statistice iniţiale.

La examinarea nivelului de fiabilitate a echipamentelor tehnice în baza

informaţiei statistice iniţiale e necesar de ţinut cont de faptul, că informaţia dată este
obţinută de cele mai dese ori ca rezultat al selectării unui volum de informaţie esenţial,
obţinut în diverse perioade şi intervale de timp când elementele precăutate se află în
stare normală de exploatare, când permanent se schimbă stările corespunzătoare, ori în
procesul de analiză a modului de comportare a diferitor echipamente şi elemente cu
una şi aceiaşi destinaţie.
Analiza omogenităţii a informaţiei statistice iniţiale se efectuiază cu scopul de a
determina posibilitatea şi veridicitatea de a uni diverse tipuri de selectări în una comună
pentru folosirea ei mai profundă, iar rezultatele obţinute pot fi primite drept bază
obiectivă pentru determinarea nivelului de fiabilitate a elementelor precăut ate.
Selectarea se numără uniform omogenă, dacă funcţia de distribuţie a tuturor
ansamblurilor, din care informaţia iniţială statistică este obţinută coincide cu tot
intervalul de determinare. Analiza omogenităţii se efectuiază, reeşind din verificarea
ipotezelor iniţiale formulate în mod corespunzător.

5.2.5. Distribuţia Stiudent.

5.3. Informaţia statistică iniţială şi modalitatea

de determinare şi culegere a ei.
Metodele de analiză a omogenităţii informaţiei statistice iniţiale se aleg în
următoarele baze:
- prognoza despre modalitatea de distribuţie a informaţiei iniţiale;
- cantitatea şi numărul de selectări minimal necesare pentru ca informaţia să fie
obiectivă;
- volumul minimal necesar de selectări a evenementelor – n1, n2, …nm;
- valorile de preluări minimal necesar, ori durata de restabilire, a fiecărei
selectări.
În cazuri speciale – se determinată special seria informaţiei iniţiale care poate fi
selectată şi în unele cazuri modificată în corespundere cu legea de distribuţie.
Principiile de prelucrare a informaţiei iniţiale este prezentată în tabelul 5.1.

Tabelul5.1.
Determinarea duratei de restabilire
 8

Numărul de selectări Valorile prelucrărilor, ori durata de restabilire

1 X11 X12 X13 ….. X1n
2 X21 X22 X23 ….. X2n
3 X31 X32 X33 ….. X3n
… …. … … ….. …
M Xm1 Xm2 Xm3 ….. Xmn

5.3.1. Analiza omogenităţii preventive.

Pentru a efectua analiza omogenităţii informaţiei statistice iniţial se recomandă

preventiv de efectuat, reeşind din cerinţe tehnice, selectarea informaţiei iniţiale prin
înlăturarea valorilor care diferă esenţial de valorile omogene ori cele medii.
În aşa caz apare necesitatea de a exclude din prelucrarea de mai departe a
informaţiei iniţiale la care nu s -au respectat condiţiile iniţiale şi cele normale la
îndeplinirea încercărilor şi în procesul de exploatare.
Dacă devieri de aşa tip lipsesc, apoi selectarea probelor poate fi efectuată prin
intermediul metodelor speciale precăutate în /5.4, 5.5/.
La folosirea metodelor statistice de prelucrare a informaţiei iniţiale şi
diferenţierea cazurilor care iesă din comun e necesar să se respecte următoarele
reguli:
- să nu se efectueze diferenţierea la distribuţiile ce diferă de cea normală, în
afară de distribuţia logaritmo-normală;
- pentru distribuţia logaritmo-normală e necesar de operat cu logaritmele
naturale a numerelor componente seriei precăutate;
- să nu fie folosite metodele descrise în / 5.4-5.6/, în caz dacă numărul
“suspectat” de prelucrări precăutate este mai mare decât doi.
În aşa caz diferenţierea e necesar de efectuat pentru câteva valori care diferă
pentru fiecare în parte. Pentru devierile diferenţiate e necesar de precăutat ca
prelucrările să fie independente şi analiza omogenităţii de efectuat prin intermediul
metodelor descrise / 5.7-5.9/ şi prezentate mai jos.
- dacă numărul de prelucrări dispune de un volum esenţial (mai mult de 30 – 50
de experienţe), apoi valorile precăutate care se deosebesc esenţial pot să nu fie
înlăturate din mulţimea dată, deoarece aceste unităţi nu au o influenţă esenţială asupra
valorii medii şi a dispersiei pentru elementele precăutate.

5.3.2. Principiile de alegere a metodelor de analiză a omogenităţilor.

La alegerea metodelor de analiză omogenităţii a informaţiei statistice iniţiale e

necesar să ne folosim de informaţia prezentată pe fig. 5.1.
 9

Fig. 5.1.

Metodele folosite pentru fiecare caz în parte pot fi deviate în cele de bază şi cele
suplimentare. Metodele suplimentare pot fi folosite pentru verificarea şi dublarea
controalelor efectuate cu ajutorul metodelor de bază (fig.5.6. sunt prezentate în
paranteze).
Dacă informaţia despre tipurile de distribuţie a informaţiei iniţiale lipseşte, apoi
în aşa caz se recomandă de a efectua în prealabil concordarea (pentru fiecare caz
parţial) informaţiei cu fiecare în parte din cele cinci tipuri teoretice de distribuţie.
Modul de îndeplinire a controalelor corespunzătoare poate fi cel mai divers,
folosind criteriul de concordare 2. Pentru aşa cazuri apare necesitatea de a determina
şi aprecia la început parametrii de distribuţie pentru fiecare tip de selectare. Pentru
rezultatele obţinute se poate de alcătuit histograma pentru toate supravegherile
efectuate.

5.3.3. Analiza dispersională.

Analiza dispersională se foloseşte pentru a studia şi a cerceta omogenitatea

câtorva selectări. Volumul selectărilor trebuie să fie nu mai mic de patru supravegheri.
La folosirea criteriului Şeffe /5.7./ volumul fiecărei selecţii trebuie să fie nu mai mic de
şase supravegheri.
Metodele descrise formal pot fi răspândite şi asupra cazurilor când
supravegherile şi selecţiile pot avea o distribuţie normală. Dar aceste metode pot avea o
duritate determinată faţă de devierile posibile de la distribuţia normală.
La verificare omogenităţii informaţiei iniţiale cu ajutorul metodelor dispersionale
de analiză se rezolvă şi problemele de verificare a ipotezelor de egalitate a dispersiilor
medii.
În limitele de folosire a analizei dispersionale selecţiile obţinute se numesc
omogene, dacă sunt egale valorile medii şi dispersiile generale a mulţimilor, din care
sunt alese selecţiile corespunzătoare.
Dacă ambele ipoteze se acceptă, selectările corespunzătoare se unesc pentru
prelucrarea de mai departe; dacă una din ele este respinsă apoi apare necesitatea de a
determina selecţiile care introduc ne uniformitatea precăutată.
Ordinea de precăutate şi rezolvare a problemelor de aşa tip grafic poate
corespunde cu fig. 5.1.
E necesar de menţionat, că totdeauna se verifică ipoteza despre egalitatea
dispersiilor – după ce se verifică ipotezele despre egalitatea valorilor medii, pentru
selecţiile la care se foloseşte ipoteza egalităţii dispersiilor corespunzătoare.
 10

Verificarea ipotezei despre egalitatea valorilor medii se efectuiază în următoarea

succesiune:
- se calculă suma pătratelor devierilor de la valorile medii a selecţiei
corespunzătoare:
m
SSH   ni xi  x 
2
(5.22)
i 1
1
unde : X 
n
 ni xi (5.23)
n   ni (5.24)
În interiorul unei selecţii vom avea:
 X  Xi 
m n
SSe  
2
ij (3.25)
i 1 j 1

unde: Xij – valoarea j în selecţia – i;

Xi – valoarea medie în selecţia – i;
ni – volumul selecţiei – i;
m – numărul selecţiilor.
Valoarea statistică se determină din expresia (5.26).

F  S Se / S SH (5.26)
unde: S Se  SSe / n  m (5.27)
S S H  SSH / m  1 (5.28)

Statistica F se supune distribuţiei F cu coeficienţii Ki = (n-m) şi K2 = (m-n), care

indică modul şi stările de independenţă a statisticii iniţiale.
Pentru a lua decizia despre ipoteza precăutată se alege nivelul de însemnătate a
ipotezei precăutate ().
Dacă /2  P(F)  (1 - /2 ) – apoi ipoteza se adaptă;
Dacă (1- /2 )  P(F)  /2 – apoi ipoteza precăutată nu se adoptă.
Conform /3.7/ verificarea ipotezelor despre egalitatea dispersiilor se efectuiază în
următoarea ordine:
- informaţia iniţială este supusă transformărilor echivalente, în acest sco p fiecare
din toate selectările cu volumul nu mai mare de 5 supravegheri se divizează (cu ajutorul
traductoarelor de numere întâmplătoare) în două subgrupe cu volumul nu mai mic de 3
supravegheri fiecare;
- dacă fiecare selectare este descompusă în Ni subgrupe (Ni = 1 ori 2) cu un
volum nij de supravegheri fiecare, atunci pentru fiecare subgrupă se calculă dispersia
aleatorie Sij2.
- se calculă şi se determină logaritmele corespunzătoare reeşind din expresia
(5.28).
ln S2ij = yij (5.28)

Conform /5.7/ se poate de determinat valoarea yij, folosind în acest scop valorile
medii. Dacă valorile yij sunt medii, apoi pot fi precăutate ca şi valorile xij,
 11

Unde: i = 1,2,3,…,m; iar J capătă valorile: j = 1 ori j = 2.

Pentru aşa caz valorile statistice mai sus determinate ( 5.27-5.28) pot fi calculate
din expresiile analitice (5.29- 5.30).
m

  y  y
2
i i
S SH  i 1
(5.29)
m 1

  y  yi 
m Ni
1
S Se 
2
(5.30)
e
ij ij
i 1 j 1
m
e   Ni  1 (5.31)
i 1
Ni
i  ij ,ij  nij  1 (5.32)
j 1
Ni
1
yi 
i
j 1
ij ijy (5.33)
m
1
y

 y
i 1
i c (5.34)
m
  i    ij (5.35)
i 1 i j

Valoarea statistică (F) preventiv determinată conform ( 5.26) se calculează

reeşind din expresia (5.36)

F  S Se / S S H (5.36)

Dacă ipoteza precăutată este corectă, apoi statistica (F) corespunde distribuţiei de
tip F cu coeficienţii Ki = (n-m) şi K2=(m-1) ce indică ordinea independenţei statisticii
precăutate. Concluziile despre ipotezele verificate şi precăutate se efectuiază în acelaşi
mod ca şi la compararea valorilor medii.
Pentru determinarea selecţiilor, care creează neomogenitatea informaţiei iniţiale e
necesar de efectuat calculele valorilor mediei şi a dispersiei şi compararea lor.
În caz când determinarea selecţiilor ce creează neomogenitatea se îndeplineşte
după compararea valorilor medii în calitate de informaţie iniţială servesc valorile X 1,
X2, X3,…Xm – ce reprezintă valorile medii a fiecărui selecţii în parte; m – numărul
selecţiilor precăutate; ni – volumul selecţiei i (i = 1,2,3,…,m); SSe – valoarea calculată
conform expresiei (3.25), precum şi numărul selecţiilor, care se presupune că creează
neomogenitatea informaţiei iniţiale.
Numerele selecţiilor date se determină în felul următor:
- se reprezintă seria variaţională a selecţiilor medii;
- dacă una ori câteva din valorile precăutate (valoarea maximă şi cea minimă) se
deosebesc esenţial de valorile medii a seriei precăutate, apoi se indică numerele
selecţiilor date.
 12

Dacă e posibil de determinat vizual selecţiile ce se deosebesc esenţial apoi ele se

depistează şi această depistare poate fi efectuată vizual.
Dacă este imposibil de depistat vizual selecţiile date, apoi prin intermediul
metodelor suplimentare mulţimea selecţiilor medii precăutate se divizează în două
subgrupe:
– în prima subgrupă se includ ambele valori ce deviază esenţial de la valoarea
medie;
– ar în subgrupa a doua se includ selecţiile care au o distribuţie omogenă.
Fie că cantitatea selecţiilor precăutate – i1, i2, i3,…,il – sunt numerele de ordine a
selecţiilor determinate, iar selecţiile precăutate cu numerele – j1, j2, j3,…,jl – este
numărul de ordine a selecţiilor nedeterminate. Numărul total de selecţii se determină ca:

(l + i ) = m (5.37)
Selecţiile care creează neomogenităţi se determină în următoarea ordine:
a) se calculă coeficienţii a neomoginalităţilor corspunzătoare:
A1 = ni1 + ni2 + ni3 +…+nie;
A2 = nj1 + nj2 + nj3 +…+nje; (5.38)

ni1 n n n n n
Ci1  ; Ci 2  i 2 ;, Cie  ie ; C j1  j1 ; C j 2  j 2 ;…, C ji  ji (5.39)
A1 A1 A1 A2 A2 A2
Cunoscând valorile date se determină valoarea , care se determină conform
/5.8/. Dispersia valorii  se determină din ecuaţia (5.40).
m
2  S Se  Ci / ni (5.40)
i 1

Ipoteza verificată constă în fenomenul că valorile medii a mulţimilor totale din

care sunt diferenţiate şi extrase selecţiile menţionate, (neomogene) sunt e gale cu
valorile medii a mulţimilor din care sunt deviate selecţiile ne menţionate.
Dacă ipoteza verificată este corectă, apoi speranţa matematică a valorii  este
nulă şi se determină din expresia ( 5.41) şi are distribuţia F cu k1=(n-m) grad de
libertate.
2
Mx  (5.41)
(m  1) 2

Dacă valorile date sunt determinate se calculă integrala Snedecore P (F).

Pentru a face concluzia despre ipoteza verificată se determină nivelul de
însemnătate .
 
Dacă se îndeplineşte integritate  P( F )  1  - atunci ipoteza precăutată se
2 2
adoptă.
 
Dacă 1    PF   - atunci ipoteza precăutată se omite.
 2 2
 13

În caz când evedenţierea selecţiilor corespunzătoare, care creează

neomogenităţile corespunzătoare se efectuează după compararea dispersiilor se
foloseşte schema prezentată mai sus, şi anume în loc de valorile x1 , x2 , x3 ,..., xm se
folosesc valorile yi , calculate conform expresiei (5.33), unde în loc de ni – a valorii nig
care reprezintă cu sine volumurile subselecţilor în loc de valoarea – m – numărul sumar
a subselecţilor. Pentru aşa caz special valoarea SSe se calculă reeşind din (5.30).

§ 5.5. Criteriile de comparare a parametrilor a câtorva

distribuţii exponenţiale.

La folosirea criteriilor de compararea parametrilor câtorva distribuţii

exponenţiale numărul selecţiilor trebuie să fie nu mai mic de trei, volumul fiecărui
selecţii trebuie să fie nu mai mic de patru – evenimente.
Selecţia valorilor se numeşte omogenă, dacă se îndeplineşte ipoteza nulă, şi se
îndeplineşte expresia (5.42)
1 = 2 = 3 =…= m (5.42)
Omogenitatea se verifică în felul următor:
– se calculă valorile:
ni
X i   X ij1 i  1,2,3,..., m  (5.43)
i 1

m
X   Xi (5.44)
i 1
m
n   n1 (5.45)
i 1

Dacă ipoteza nulă se îndeplineşte corect, apoi distribuţia ce se determină

probabilitatea de distribuţie a volumelor selecţiilor corespunzătoare capătă nişte valori
determinate reeşind din condiţiile că suma lor este egală cu (n) şi se determină conform
/5.2 – 5.8/ din expresiile (5.46) şi (5.47).
P = P[ni, i=1,2,3,…,m; m /ni =n] (5.46)
m
P = n!  (Xi/X)n  1/n1!
i 1
(5.47)
unde: ni – reprezintă valoarea aleatorie a numărului de refuzuri roi restabilire,
care se produc (au loc) în intervalul de timp (). Să precăutăm toate combinările
posibile a valorilor n1, n2, n3,…nm din care:
 ni  n
i 1
(5.48)
Toate combinările posibile se aranjează după mărime conform ecuaţiei ( 5.49)
d 
m
ni  xi 2 (5.49)
i 1 xi 
unde: =n/X (5.50)
Se determină valoarea probabilităţii posibile din expresia ( 5.51)
 14

P = p (5.51)

În expresia (5.51) sumarea se efectuiază conform tuturor selecţiilor precăutate,

pentru care statistica (d) nu depăşeşte valoarea (d 0) calculată analitic conform expresiei
(5.49), conform informaţiei iniţiale.
Dacă selecţiile precăutate dispun de un volum considerabil de informaţie iniţială
pot fi folosite raporturile asimptotice.
Valoarea d-asimptotică (dacă ) dispune de distribuţia 2 cu K=(m-1) de
stări independente. Dacă nn* şi mm* probabilitatea p determinată conform expresiei
(5.51) se determină din expresia (5.52)

P = p (H2) (5.52)

Unde: n* şi m* - valorile destul de mari a valorilor n şi m. (valorile n * şi m* se

determină conform /5.10/ ).
Pentru a calcula conform ecuaţiei (5.51) valorile nominalizate, dacă n şi m sun
voluminoase durata de calcul este mai mare decât în cazul folosirii distribuţiei de tip
H2.
Unele concluzii despre exactitatea calculelor corespunzătoare efectuate după
forma asimtotică şi comparare cu ecuaţia (5.51) ne prezintă tabela 3.2., care conţine
rezultatele de calcul conform principiilor /5.5/.

Tabelul 5.2.
Numărul Volumul Valorile de apreciere a Rezultatele calculelor
Nr.
selecţiilor selecţiilor parametrilor pentru analitice
d/o
efectuate efectuate, n fiecare selecţie (3.51) (3.53)
0,792
1 3 5 0,726 0,398513 0,385537
0,447
0,689
2 3 10 1,155 0,504437 0,495542
0,926
1,017
3 3 15 1,043 0,086858 0,083434
1,904
0,920
4 3 20 8,000 0,02679 0,013162
0,956
0,891
5 3 25 0,889 0,000700 0,0109213
0,898
6 4 5 0,792 0,243724 0,245116
 15

0,726
0,447
0,806
0,689
8,135
7 4 10 0,382175 0,382078
0,926
0,714
0,792
0,726
8 5 5 0,447 0,594193 0,590086
0,806
1,498

În baza analizării rezultatelor tabelei precăutate se poate de recomandat

efectuarea calculelor conform ecuaţiilor asimtotice, dacă numărul selecţiilor
corespunzătoare nu mai mic decât patru, dacă nu sunt înaintate cerinţe speciale faţă de
exactitatea de îndeplinire a calculelor corespunzătoare a funcţiei de distribuţie a
criteriului.
Pentru a primi decizia corespunzătoare despre ipoteza verificată se alege nivelul
de însemnătate .
 
Dacă p1  , apoi ipoteza poate fi valabilă şi corespunzător folosită;
2 2
 
Dacă 1    p  - ipoteza este respinsă.
 2 2

5.5.1. Criteriul Fisher.

Criteriul Fisher are destinaţia de a efectua analiza omogenităţii a două selectări

cu distribuţia normală a mulţimilor generale. Volumul fiecărei selecţii în parte trebuie
să fie nu mai mică de cinci.
Criteriul Fisher nu poate fi folosit pentru studierea distribuţiilor care diferă de
cele normale, deoarece criteriul dat nu este dur la devieri de la distribuţia normală.
Criteriul Fisher poate fi dublat ori înlocuit prin metoda de comparare a dispersiilor dacă
numărul de selecţii m=2.
Criteriul Fisher serveşte pentru a verifica ipotezele despre egalitatea dispersiilor
a două mulţimi generale, când  12   22 .
După verificarea ipotezei date apare necesitat ea de a verifica ipoteza de egalitate
a valorilor medii, folosind în acest scop criteriul Student ori Van der Varden.
Valori statistice pentru criteriul Fisher serveşte mărimile determinate conform
(5.53)
F  S 21 / S 22 (5.53)
 16

unde: S12 şi S 22 - selecţiile aleatorii pentru fiecare selecţie în parte şi se determină

din expresia (5.54).
Si2 
1 ni
 X ij  X i 2 (5.54)
ni  1 i 1

valoarea Xi se determină din expresia (5.55)

1 ni
X i   X ij , i  1,2 (5.55)
ni i 1
Dacă ipoteza nulă este corectă, apoi valoarea (F) corespunde distribuţiei de tip F
cu indexele de libertate K1=(ni-1) şi K2=n2-1.
Pentru a lua decizia despre ipoteza nulă e necesar să se calcule integrala
Snedecora P(F) şi să se determine nivelul valorii .
  
Dacă  pF 1   - ipoteza poate fi folosită pentru efectuarea evaluării;
2  2
 
Dacă 1    PF   - ipoteză este respinsă (nu se foloseşte).
 2 2

5.5.2. Criteriul Student

Criteriul Student are destinaţia de a efectua analiza a două selectări omogene cu o

distribuţie normală a mulţimii generale precăutate. Deoarece criteriul precăutat este
destul de dur faţă de devierile de la distribuţia normală, atunci el poate fi folosit la
studierea distribuţiilor şi de alte tipuri.
Prin intermediul criteriului Student se verifică ipoteza egalităţii valorilor medii a
două mulţimi generale Xmed1 = Xmed2.
Criteriul Student poate fi folosit doar numai după verificarea ipotezei despre
egalitatea dispersiilor prin intermediul metodelor descrise /11/. Selectările precăutate se
numără omogene, dacă sunt folosite ipotezele de egalitate a valorilor medii şi a
dispersiilor. Dacă ipoteza despre egalitatea dispersiilor nu poate fi folosită, apoi
criteriul Student nu poate fi folosit. Drept date iniţiale pentru folosirea criteriului
Student (în afară de prognoza modului de distribuţie, numărul şi volumul selectărilor
precăutate) pot servi valorile medii X1 şi X2 pentru fiecare din distribuţiile precăutate şi
dispersiile corespunzătoare S 21 şi S 22 . Informaţia dată poate fi obţinută la determinarea
statisticii corespunzătoare (F) pentru criteriul Fisher.
Informaţia statistică pentru criteriul Student serveşte:

X1  X 2
 (5.56)
S
unde: S – este dispersia distribuţiei precăutate şi se determină din expresia ( 5.57)

S2 
n1  n2  n1  1S12  n2  1S22  (5.57)
n1  n2 n1  n2  2
 17

Dacă ipoteza nulă pentru cazul precăutat este corectă, apoi valoarea ()
corespunde distribuţiei Student cu un număr de valori independente K=(n1+n2-2).
Pentru a aprecia starea ipotezei nule se alege ni velul de însemnătate () şi se
calculă integrala Student P(t), folosind în acest scop ecuaţia (5.58).

   1 
  t 
 1

    2

Pt  
2
2
       dt
 1   (5.58)
   

 2 
 
Dacă pt 1  , atunci ipoteza dată se poate de folosit, pentru efec tuarea
2 2
analizei date.
 
Dacă 1    Pt   , atunci ipoteza dată nu se poate de folosit pentru
 2 2
efectuarea analizei date.

5.5.3. Criteriul de comparare a parametrilor a două mulţimi

generale exponenţiale.
Criteriul de comparare a parametrilor a două mulţimi generale cu distribuţia
exponenţială se poate de folosit atunci când volumul fiecărui selectări în parte conţine
nu mai puţin de 5 supravegheri. Selectările se numără omogene, dacă poate fi folosită
ipoteza nulă 1=2.
Drept informaţie statistică iniţială serveşte valoarea:

Y  X 2 / X1 (5.59)

unde: X1 şi X2 – selectările cu valorile medii.

Dacă ipoteza nulă este corectă, atunci valoarea (Y) se supune distribuţiei de tip
(F) cu valorile de libertate K1=2n1 şi K2=2n2.
Pentru a primi decizia necesară despre ipoteza precăutată se determină integrala
de tip Snedecor [P(Y)] şi se alege nivelul de însemnătate .
  
Dacă PY 1  , ipoteza dată poate fi întrebuinţată;
2  2
 
Dacă 1  PY  - ipoteza dată nu poate fi întrebuinţată.
 2 2
Dacă volumul selecţiilor precăutate depăşeşte valoarea de 30 de supravegheri,
apoi e necesar de menţionat, că determinarea valorii integralei Snedecora este destul de
dificilă.
În aşa caz se foloseşte proprietăţile că n130, n230 iar valoarea Z determinată
din expresia (5.60) este distribuită asimptotic normal cu o speranţă matematică
determinată conform expresiei (5.61) iar dispersia are forma (5.62).
 18

Z  ln X 2 / X 1 (5.60)
1 n2  n1 
Z med  (5.61)
2 n1  n2
n n
 z2  1 2 (5.62)
n1  n2

Pentru cazurile prezentate mai sus valoarea (x) se determină din expresia (5.63).

Z  Z med
X  (5.63)
z
În integrala normală F(x) determinată conform (5.2), iar nivelul de însemnătate 
se determină conform /5.9/ şi se determină ipoteza după care se va formula rezultatele
obţinute.
  
Dacă F x 1   , atunci ipoteza folosită pentru precăutarea informaţiei
2  2
iniţiale poate fi întrebuinţată;
 
Dacă 1  F x  , atunci ipoteza prognozat nu poate fi folosită.
 2 2

5.5.5. Criteriul Van der Varden.

Criteriul Van der Varden are destinaţia de a efectua analiza omogenităţii a două
selectări din mulţimile generale cu distribuţiile normale. Criteriul Van der Varden
deseori se foloseşte pentru dublarea criteriului Student.
Criteriul Van der Varden este un criteriu neparametric pentru verificarea devierii
ipotezelor precăutate. Criteriul dat poate determina parametrul de deviere a unei
distribuţii faţă de altă distribuţie este nul. În aşa caz se presupune că distribuţiile diferă
una faţă de alta doar cu parametrul de decalaj.
Dintre distribuţiile precăutate cu parametru de decolaj pot fi doar distribuţiile
normale. În aşa caz în calitate de parametru de decalaj poate servi doar diferenţa între
valorile medii.
Pentru a fi folosit criteriul Van der Varden selectările corespunzătoare se adună,
iar apoi se determină şirul variabil total.
Pentru evenimentele, care intră într-o singură selecţie, se determină numărul de
ordine în şirul variabil total. Seria numerilor din selecţia cu un volu m mai mic se
înseamnă deosebit, pentru a putea fi determinate n 1n2.
Valoarea mărimii statistice X se determină din expresia (5.64)
n
  
X     (5.64)
r 1  n  1
valoarea n se determină ca:
n = n 1 + n2 (5.65)
 19

(P) – limita normală de distribuţie a probabilităţii P;

r- nivelul şi numărul evenimentelor din selectarea întâia.
În procesul dat se adună toate evenimentele supravegheate în selecţia întâia.
Dacă între componentele seriei variaţionale obţinute există două valori egale
Xi=Yi unde Xi – supravegheri şi valori din selecţia întâia, iar Y i – supravegheri şi valori
din selecţia a doua, apoi mai departe se procedează în felul următor:
Dacă se îndeplineşte egalitatea termenilor seriei variaţionale X p; Xp+1,…, Xp+l-1 şi
yp, yp+r,…, yp+l-1.
unde: K – numărul total a componentelor valorilor egale a seriei variaţionale;
e – numărul supravegherilor egale între ele din prima selecţie.
După numerele de ordine p, p+1,…,p+k-1 se determină dispersia valorii (k).

 P   P  1  P  k 1
S K        ...    (5.66)
 n  1  n 1   n 1 
După ce se determină valoarea X.
~  r 
X     ; r  P, r  P+1,…; r  P+k-1 (5.67)
r  n  1
Valoarea X se determină din expresia (5.68).
~ 1
X  X  SK  (5.68)
k
În mod general când se precaută m- grupe cu valori egale xi şi yi iar numărul total
a valorilor egale în grupa i este Ki (i = 1,2,3,…m), iar cantitatea de supravegheri a
evenimentelor din selecţia întâia este (x i) în grupa – i este egal cu li, apoi ecuaţiile
(5.66, 5.67 şi 5.68) capătă formele:
 P   P  1  P  k 1
S K 1   i    i   ...   i  (5.69)
 n  1  n 1   n 1 
unde: i = 1,2,3,…,m.
~  r 
X     (5.70)
r  n  1

Adunarea în seria dată se efectuiază după toate valorile r, în afară de valorile

r = Pi; r = Pi +1; …, r = Pi + k – 1; i 0 1,2,…,m.

~  
X  X   i  S Ki (5.71)
i 1 ki

Dacă numărul de supravegheri n  20, apoi se determină toate consecutivităţile

posibile de forma xxyx…yx (numărul total a elementelor x este egal cu n1, iar a
elementelor (y-nr este egal cu n2,)) pentru care valorile statistice x nu depăşesc valorile,
determinate pentru seria variaţională construită conform informaţiei iniţiale.
Dacă numărul total al consecutivităţilor de şa tip va fi însemnat prin l, apoi
valoarea funcţiei de distribuţie a statisticii iniţiale (x) se va determina din ecuaţiile cu
forma (5.72)
 20

P  L / Cnn1 (5.72)

Nivelul de însemnătate  şi a ipotezei nule dacă se îndeplinesc inegalităţile ( 5.73

şi 5.74)
 
P1  (5.73)
2 2
  
1  P (5.74)
 2 2
Pentru a determina numărul minimal necesar a evenimentelor pentru
determinarea valorii l, necesită o durată mare de calcul a valorii (n).
Dacă valoarea n  20 se poate de folosit distribuţia asimptoică a valorilor
statistice X.
Dacă valoarea X are o distribuţie asimptotică normală cu valoarea medie nulă şi
dispersia care se determină din expresia (5.75).

n1  n2
D X   Q (3.75)
n1  n2
2
1 n   i 
unde: Q     (5.76)
n i 1   n  1 
Valoarea dispersiei D(x) se determină reeşind d in expresia (5.75), presupunând
că funcţia de distribuţie (Fx) are forma (5.2) în care limită de integrare de sus se
determină din expresia (5.77).
X
X  (5.77)
D X 
Modul de determinare a ipotezei verificate şi a nivelului de însemnătate () se
determină reeşind din inegalităţile (5.73 şi 5.74).

5.5.5. Criteriul Vilcocson.

Criteriul Vilcocson se foloseşte pentru efectuarea analizei omogenităţilor pentru

două selectări, atunci când mulţimea totală coincide cu una din cele cinci distribuţii
precăutate în compartimentul 4 ( curent) conform / 5.6/, ori în aşa caz când despre
modul de distribuţie a valorilor precăutate ne este îndeplinită nici una din ipotezele de
mai sus. Criteriul Vilcocson serveşte pentru verificarea ipotezelor despre modul, că
distribuţia funcţiilor mulţimilor generale precăutate coincid în toată regiunea valorilor
precăutate şi anume:
F1(x) = F2(x) (5.78)

Pentru a folosi criteriul Vilcocson se formează o serie variaţională totală (unică)

pentru ambele selectări. Drept statistică (W) totală a criteriului dat serveşte suma
numerelor de rând unite în seria variaţională a evenimentelor observate din selectare a
întâia.
 21

Statistica totală W are funcţia de distribuţie P(W), care poate fi determinată din
expresia de tip (5.79).
n1 n1  1  n2 n2  1  n1  n2
PW   F  X   f x   X 2  3 X  (5.79)
20  n1  n2 n1  n2  1

unde: f(x) – densitatea distribuţiei normale cu parametrul (0,T);

F(x) – funcţia de distribuţie normală cu parametrul (0,1).
Valorile funcţiei se determină din expresia:

W  MW  0.5
X  (5.80)
DW
speranţa matematică:
n2 n1  n2  1
MW  (5.81)
2
Dispersia se determină ca:
n1  n2 n1  n2  1
DW  (5.82)
12

Dacă în seria variaţională se îndeplineşte egalităţi de tip X i = Yi unde valorile xi

şi yi sunt nişte evenimente din diverse selectări, atunci valoarea dispersiei DW se
determină din expresia:

 
m

n1  n2 n1  n2  1   K i K i2  1
DW  1 
i 1
 (5.83)
12  n1  n2 n1  n2  1n1  n2  1

unde: m – este numărul total de grupe, care sunt compuse din valori egale, care
aparţin la diferite selectări;
Ki – numărul de valori egale în grupele precăutate cu numeraţia i; (i = 1,2,3,…,m).
Pentru a primi decizia despre ipoteza determinată şi verificată se calculă
valoarea funcţiei P(W) şi se alege nivelul de însemnătate a funcţiei date .
Se precaută modalitatea de îndeplinire a inegalităţilor (5.73 şi 5.74).
Dacă inegalităţile se îndeplinesc, apoi ipotezele se folosesc conform inegalităţilor date.

5.5.5. Criteriul Smirnov-Colmogorov.

Criteriul Smirnov-Colmogorov are destinaţia de a efectua analiza omogenităţilor

a două selectări, atunci când mulţimile generale se supun uneia din cele cinci tipuri de
distribuţii precăutate /9/, precum şi în cazul când despre modul şi tipul de distribuţie nu
sunt efectuate nici o prognoză.
Volumul fiecărui selecţii în parte trebuie să conţină nu mai puţin de 25
supravegheri n  25.
Pentru aşa tipuri de selectări cu o cantitate determinată de supravegheri criteriul
Smirnov-Colmogorov prezintă cu sine un instrument de calcul mai puternic decât
criteriul Vilcocson.
 22

Criteriul Smirnov-Colmogorov serveşte pentru verificarea ipotezelor la

coincidere pe tot intervalul unde se precaută funcţiile de distribuţie a mulţimilor
totale din care sunt alese selectările precăutate.
F1(x) = F2(x) (5.84)

Informaţia statistică pentru criteriul Smirnov -Calmogorov serveşte valoarea

Wn1n2 care se determină din expresia (5.85).
Wn n  sup Fn x   Fn x 
1 2 1 2
(5.85)
unde: Fn1(x) şi Fn2(x) – funcţiile de distribuţie imperice a selectărilor întâia şi a
doua.
Practic pentru a determina statistica Wn1 n2 se recomandă de folosit ecuaţiile (5.86
şi 5.87).
r   r  1
Wn1n2  max   Fn2 X 2/ r   max  Fn2 X 2/ r    (5.86)
1rn 2 n
 2  1rn2  n2 
 r  1 r 
Wn1n2  max  Fn1 X 2/ r     max   Fn2 X 2/ r  (5.87)
1rn 2 n2  1rn2  n1
 
 
Wn1n2  max Wn1n2  Wn1n2 
 (5.88)

unde: X2/ - componentele seriei variaţionale, compusă conform selectării a doua;

La îndeplinirea calculelor conform expresiilor (5.86 – 5.88) ce reesă din
prognoza că n1  n2.
Dacă ipoteza verificată şi folosită este corectă, apoi aproximativ se îndeplineşte
ecuaţia (5.89).

 n n
P  1 2  Wn1n2 y   K y (5.89)
 n1  n2

Valoarea K(y) se determinată din expresia (5.90)
exp 2 K 2 y 2 

K y    1
K
(5.90)
K  

Pentru a lua decizia despre ipoteza verificată se calculă valoarea funcţiei de

distribuţie a valorii Wn1n2, înlocuind în ecuaţia (5.90) valoarea (y), calculată din
expresia (5.91).
n1  n2
y  Wn1n2  (5.91)
n1  n2
în expresia (5.91) valoarea (Wn1n2) se calculă conform informaţiei iniţiale
determinate din expresiile (5.86-5.88).
Pentru verificarea detaliată a criteriului dat apare necesitatea de a determina
nivelul de însemnătate  şi a inegalităţilor (5.73 şi 5.74).
Dacă inegalitatea (5.73) se îndeplineşte, apoi ipoteza folosită se va îndeplini şi
este aprobată, dacă se îndeplineşte inegalitate a (5.74), apoi ipoteza precăutată este
respinsă.
 23

5.3.6. Integrala Snedecore şi integrala 2.

În materialele precăutate mai sus foarte mult sunt folosite integralele de tip 2 şi
Snedecor.
Ecuaţiile de calcul a integralelor date se determină din expresii le de tip (5.92 şi
5.93, 5.94).
F
PF   C1  y k1 / 2 1 k1 y  k2 
  k1  k 2  / 2
dy (5.92)
0

În expresia (5.92) valoarea C1 se determină conform ecuaţiei (5.93).

k k 
 1 2 
C1   2   k k1 / 2  k k1 / 2 (5.93)
 k1   k2 
1 2
    
2  2
Integrala de tip 2 este integrala care are forma (5.94).
2
P 2
  C  y
2
k / 2 1
exp y / 2dy (5.94)
0

Valoarea C2 din expresia (5.94) se determină conform ecuaţiei (5.95).

k
C2  1/    2k / 2 (5.95)
2

§ 5.5. Aprecierea parametrilor de distribuţie.

Drept informaţie iniţială pentru aprecierea parametrilor servesc:

- valorile prelucrărilor alese, arbitrar, ori duratele de restabilire arbitrare pot fi
prezentate ca: X1, X2, X3,…, Xn
unde: n – reprezintă valorile volumului prelucrărilor precăutate;
Pi – nivelul unilateral de credibilitate a probabilităţii precăutate.
Pentru a fi determinate limitele de credibilitate unilateral, care pot fi folosite şi
pentru determinare şi a limitei bilaterale pot fi folosite ecuaţiile (5.58, 5.96 şi 5.97).

P1  e  t (5.96)
Valoarea probabilităţii pentru determinarea credibilităţii din ambele părţi se va
determina din expresia (5.97).
P2 = 2P1 –1 (5.97)

Aprecierile de o singură dată X 0 şi  , pentru parametrii cu distribuţie normală X0

şi  se determină din expresiile (5.98 şi 5.99).

1 n
X0   Xi
n i 1
(5.98)
 24

1 n
e   x i  x 0 2 (5.99)
n  1 i 1
Limitele de credibilitate pentru parametrii cu distribuţie normală se determină din
expresiile (5.100- 5.103).
̂
X oy  Xˆ 0  t pi  (5.100)
n
̂
X 09  Xˆ 0  t pi  (5.101)
n
n  1ˆ
ˆ y2  2
2
(5.102)
1  P1n 1

ˆ 92 
n  1ˆ 2 (5.103)
 P2 n 1
1

unde: Xoy şi X9 – limitele de jos şi sus a nivelului unilateral de credibilitate

pentru determinarea valorii X0;
ˆ y2 ; ˆ s2 - limitele de jos şi sus de credibilitate pentru determinarea parametrului
;
tp1 – unitatea de distribuţie Student ce corespunde integralei Student şi care
corespunde valorilor din ecuaţia (5.58);
 P2 r - unitatea de distribuţie 2 cu r grade de libertate ce corespunde valorii
1

integrale 2, egal cu P.

În procesul de calcul a limitelor de credibilitate din ambele părţi pentru valoarea
 în ecuaţiile (5.102 şi 5.103) în loc de valorile  21 P ,n1 şi  P2 e necesar să fie
2
1 1

introduse valorile  21 P / 2 ,n 1 şi  21 P  / 2,n 1 .

2 2

Aprecierile mai precise pentru parametrii y0 şi 2e – pentru distribuţia normal-

logaritmică se determină din expresia:
1 n
yˆ 0   ln X i
n i 1
(5.104)
1 n
̂ e2   ln X i  yˆ 0 2 (5.105)
n  1 i 1
Limitele de credibilitate pentru parametrii de distribuţie logaritmico -normală se
determină din expresiile:
̂ e
yoy  yˆ 0  t p1  (5.106)
n
̂ e
yos  yˆ 0  t P1  (5.107)
n

ˆ ey2 
n  1ˆ e2 (5.108)
12 P , n 1

ˆ es2 
n  1ˆ e2 (5.109)
 P2 , n 1
1

unde: yoy, yos – limitele de jos şi de sus a nivelului de credibilitate pentru

parametrul y0.
 25

ˆ es2 şi ˆ es2 - limitele de jos şi de sus a nivelului de credibilitate pentru parametrul

2 .
La determinarea limitele de credibilitate din ambele părţi pentru valoarea 2 în
ecuaţiile (5.108 şi 5.109) e necesar de înlocuit valorile de la numitor  21 P ,n 1. şi 1

 21 P  / 2, n 1 şi  21 P  / 2,n 1 .

1 2

Aprecierea valorilor ̂ s şi ̂ s a parametrilor distribuţiei de tip Weibbull s şi s se

determină prin rezolvarea sistemului de ecuaţii:
n s
n s   X i 0
i 1
n n
(5.110)
n 1
  ln X i  X s
ln X i  0
s s
i
i 1 i 1

Ecuaţiile obţinute pot fi rezolvate folosind metodele de aproximaţie.

Valoarea aproximativă a valorii s poate fi determinată la rezolvarea sistemului
de ecuaţii (5.110) cu ecuaţia (5.111)

X  1s /  s  1  1/  s  (5.111)

unde: X – valoarea medie.
Folosind metoda de aproximaţie consecutivă pot fi determinate valorile s şi s.
Aprecierea valorilor ̂ G şi ̂ G a parametrilor distribuţiei Gama G; G se poate de
obţinut la rezolvarea sistemului de ecuaţii (5.111 şi 5.112).
 n
  lnG   1   ln X i  0
 n ln  G  n 
G
i 1 (5.112)
 G 

n
nG lnG  1   X i  0
r 1

Sistemul de ecuaţii (5.112) poate fi rezolvat prin metoda de aproximaţie

consecutivă. În calitate de primul pas de aproximaţie poate fi folosită valorile obţinute
prin metoda momentelor.
2
X 
 G     1 (5.113)
S 

G  S 2 / X (5.114)

unde: X şi S – reprezintă valorile aleatorii medii şi medii pătrate a devierilor

corespunzătoare.
Dacă valoarea parametrului G nu este foarte mică, apoi e valabilă valoarea
aproximativă, care uşurează modul de calcul a derivatei logaritmice din expresia
(5.112) şi are forma (5.115).
 26

   1
lnG  G  1  ln G   
1
(5.115)
 G   2  24 G  0.52

Determinarea mai exactă a valorii  a parametrului distribuţiei exponenţiale  se

determină din expresia:
n
̂  n  1 /  X i (5.116)
i 1

Limitele de credibilitate pentru parametrul  se determină din expresiile (5.117 şi

5.118).
ˆ
y   21 P  / 22 n (5.117)
2n 2

ˆ
s   21 P  / 2, 2 n (5.118)
2n

unde: y şi s – sunt limitele de jos şi de sus respectiv a intervalului de

credibilitate.

§ 5.6. Analiza şi aprecierea concordanţei impirice

şi a celei teoretice de distribuţie.

Pentru a verifica concordarea distribuţiilor teoretice şi a celor imperice poate fi

folosit criteriul 2 şi 2 /5.6 /. Criteriul 2 este un criteriu mai puternic (însemnat) decât
criteriul 2, îndeosebi pentru selectările cu un volum neesenţial. Dacă în selecţiile
precăutate sunt doar câteva evenimente, egale după valori, apoi poate fi folosit criteri ul
de tip 2.
Valorile iniţiale pentru verificarea concordării distribuţiilor teoretice şi a celor
impirice pot fi:
- valoarea prelucrărilor ori duratei de restabilire X1, X2, X3,…Xn;
- numărul valorilor date – n;
- nivelul de însemnătate , la care se efectuiază verificarea;
- forma funcţiei teoretice de distribuţie F(x).
Se recomandă de a efectua verificarea la câteva niveluri de însemnătate, ca
exemplu, dacă coeficientul  capătă valorile  = 0,1 şi  = 0,05.
Criteriul 2 se foloseşte pentru verificarea concordării în felul următor:
Valorile X1, X2, X3,…, Xn sunt distribuite în seria variaţională şi se determină
valoarea maximală (Xmax) şi cea minimală (Xmin) în seria determinată.
Intervalul (Xmax - Xmin) este divizat în l intervaluri egale între ele.
Numărul intervalelor e se detrmină din ecuaţia (5.119).

l = 5 ln n (5.119)

Mărimea fiecărui interval se determină din expresia (5.120).

 27

X max  X min
X  (5.120)
l
Numărul de evenimente i, care se află în fiecare din cele l intervale (1 + 2 +3
+ …+ n = n) şi se determină frecvenţa de coincidere a evenimentului în fiecare interval
conform ecuaţiei:

Pˆi  i ; i = 1,2,3,…, l (5.121)
n
Valoarea Pi serveşte pentru aprecierea probabilităţilor nedeterminate de tip P oi, la
care valoarea de prelucrare ori durata de restabilire se va afla în intervalul dat.
Pentru fiecare interval se determină probabilitatea teoretică a valorii prelucrării
ori a duratei de restabilire ce se află în intervalul dat.

Pi = F(ix) – F[(i-1)x]; i = 1,2,3,…,n (5.122)

Prin intermediul criteriului 2 se verifică ipoteza de corespundere şi coincidenţă a

probabilităţilor;
P10 = P1; P20 = P2; P30 = P3; …P0 = P (5.123)

Drept valori statistice pentru criteriul dat serveşte valoarea , care se determină
din ecuaţia (5.124)

l
 i  npi 2 
e
2
n (5.124)
i 1 npi i 1 npi
Dacă valoarea n este destul de semnificativă, apoi statistica criteriului  se poate
fi determinată reeşind din distribuţia 2 care dispune de un grad de libertate ( l-1).
Valoarea integralei 2 se determină în conformitate cu (5.3.6) unde în calitate de
limita de sus de integrare se foloseşte valoarea  şi se ea decizia corespunzătoare
despre ipoteza verificată.
  
Dacă se îndeplineşte inegalitatea Px 2 1   , apoi ipoteza precăutată este
2  2
primită iar convergenţa este îndestulătoare.
 
Dacă se îndeplineşte inegalitatea 1  P 2  1 , apoi ipoteza precăutată
 2 2
este respinsă.
Criteriul de tip 2 are destinaţia pentru a verifica ipotezele de precăutare a
funcţiilor de distribuţie necunoscute pentru mulţimea generală, către care pot fi aliniate
valorile X1, X2, X3,…, Xn ce corespund cu funcţia de distribuţie dată F(x).
Informaţia statistică pentru criteriul dat poate servi valoarea nn2 determinată din
ecuaţia (5.125).
2i  1
2
1 n

n n2     F x   (5.125)
12n i 1  2n 
 28

Dacă valoarea (n) este destul de semnificativă, apoi valoarea nn2 corespunde
distribuţiei.

§ 5.7. Aprecierea indicilor de fiabilitate.

Reeşind din faptul că elementele sistemelor tehnice pentru care se precaută

indicii de fiabilitate pot fi reparabile şi nereparabile, apoi modul de determinare a
indicilor de fiabilitate pot avea diferite aspecte.
Principiile de apreciere a indicilor de fiabilitate pot fi determinaţi pentru un
moment şi un interval.
Pentru elementele nereparabile pot fi determinaţi indicii – probabilitatea de
funcţionare fără refuz (Pi), intensitatea de refuz (i), durata medie între două refuzuri
(); fluxul mediu de refuz ().
Pentru elementele reparabile se determină următorii indici – probabilitatea de
funcţionare fără refuz (Pi); parametrul fluxului de refuz (); căpria se determină din
expresia (3.126)
 1
 i  
  i  1   i  12 
i 12
 

 
A x  P n 2   
1
  2
 i  1  e 
1    I 0.25 
n
 (5.126)
16 x

2 i  0  1    16x 
   i  1  16x 
2
unde: Ik(2) –funcţia Bessel modificată;
Se determină valorile nn2 şi A(x), unde în calitate de valoarea x serveşte
valoarea (nn2) şi se ea decizia despre ipoteza verificată.
  
Dacă se îndeplineşte inegalitatea Ax 1   - apoi ipoteza precăutată
2  2
corespunde condiţiilor iniţiale;
 
Dacă se îndeplineşte inegalitatea 1  Ax  , apoi ipoteza precăutată nu
 2 2
corespunde condiţiilor iniţiale şi este respinsă.
Prelucrarea medie între două refuzuri consecutive (); probabilitatea de
restabilire, durata medie de restabilire, coeficientul de stare.

§ 5.7.1. Aprecierea probabilităţii de funcţionare fără refuz şi probabilitatea

de restabilire.

Dacă în baza informaţiei statistice care este la dispoziţie a fost construită funcţia
probabilităţii a densităţii f(x) a valorii aleatorii, apoi aprecierea probabilităţii de
funcţionare fără refuz P(t) (probabilitatea de restabilire) poate fi calculată din expresia:

Px    f x dx (5.127)
0
 29

Pentru distribuţia exponenţială în parţial probabilitatea se va determina din

expresia:
P(x) = e-x (5.128)

Dacă în materialele statistice e imposibil de a construi funcţia probabilităţii

densităţii, apoi aprecierea probabilităţii de funcţionare fără refuz poate fi determinată
din expresia (5.129).

1 dacă 0  t Xi
P(t) = 1- i/n dacă Xi  t Xi + 1; i = 1,2,…, n (5.129)
0 dacă t Xn

unde: X1, X2,…, Xn – seria variabilă a valorilor aleatorii, obţinute ca rezultat al

încercărilor ori exploatării;
t – valoarea momentană a valorilor aleatorii;
n – numărul total a valorilor în seria variaţională.
Limitele de încredere pentru probabilitatea de funcţionare fără refuz dacă
distribuţia dispune de forma exponenţială de distribuţie a valorilor aleatorii pot fi
determinate din expresiile (5.130 şi 5.131)

Ps t   es t (5.130)

PS t   es t (5.131)

unde: Py(t) şi P(t) – sunt limitele de încredere pentru probabilităţile de

funcţionare fără refuz y, s – valorile intervalelor de credibilitate determinate conform
(5.117 şi 5.118).
Pentru cazurile celelalte (inclusiv şi pentru cazurile când modul de distribuţie
este nedeterminat) intervalele de credibilitate se determină conform / 5.5/.

Py(t) = max[(P(t) - ), 0] (5.132)

PS(t) = min [(P(t) + ), 0] (5.133)

unde: P(t) – aprecierea nodală a probabilităţii de funcţionare fără refuz care se

determină din expresia (5.129).
Valoarea () se determină din expresia (5.134)

  (5.134)
n
unde:  - este coeficientul de credibilitate care se determină în dependenţă de
probabilitatea de credibilitate mono (P1) şi bi (P2) limitate, prezentate în tabela 5.3.

Tabela 5.3.
 30

N Probabilitatea de credibilitate
Valoarea coeficientului de
r.
mono - limită P1 bi – limită – P2 credibilitate
d/o
1 0,90 0,80 1,07
2 0,95 0,90 1,22
3 0,975 0,95 1,36
4 0,99 0,98 1,52

5.7.2. Aprecierea intensităţii de refuz, intensitatea fluxului de refuz,

intensităţii fluxului de restabilire.

Dacă densitatea de distribuţie a funcţionării până la refuz, apoi aprecierea

intensităţii de refuz (t) se determină din expresia (5.135)

(t) = f(x)/P(t) (5.135)

În parţial pentru distribuţia exponenţială se îndeplineşte egalitatea ( 5.136).

(t) =  (5.136)

unde:  - fluxul de distribuţie exponenţială.

Aprecierea intensităţii fluxului de refuz şi a fluxului de restabilire se efectuiază
în mod analog. În aşa caz f(t) – densitatea probabilităţii coincide valorii aleatorii.
Dacă distribuţia funcţionării până la refuz este nedeterminată, apo i intensitatea de
refuz se determină reeşind din următoarele:
Se construieşte seria variaţională a valorilor de funcţionare până la refuz X 1, X2,
X3, …, Xn.
Se alege numărul de intervale e, care se împarte diferenţa (Xn – X1).
Valoarea intervalului X se determină din expresia (5.137).

X n  X1
X  (5.137)
Xi
Intensitatea de refuz se determină din expresia (5.138).

 nK
 , k  1x  t  kx
  n  n x
K 1
 t     i (5.138)
 i 1 
0, tX 1
Aprecierea intensităţilor fluxului de refuz şi a fluxului de restabilire se determină
identic. În aşa caz intensitatea de refuz se determină din expresia ( 5.139).
 31

 nk
 , k  1x  t  kx
 t    x (5.139)
0, tX i
Dacă valoarea aleatorică dispune de distribuţia exponenţială limitele minime şi
maxime de credibilitate a intensităţilor de refuz a parametrului fluxului de refuz şi a
fluxului de restabilire care sunt egale corespunzător cu y şi s, valorile y şi s se
determină din expresiile (5.117 şi 5.118).
Pentru distribuţiile de alte tipuri lipsesc metodele de calcul şi determinare a
limitelor de credibilitate pentru intensităţile de refuz şi a fluxului de refuz şi restabilire.

5.7.3. Determinarea valorii medii de refuz, valorii medii de funcţionare şi a

duratei medii de restabilire.

Valoarea medie a duratei medii a valorii aleatorii T med se determină din expresia
(5.140).
1 n
Tmed   Xi
n i 1
(5.140)
unde: X1, X2,…, Xn – valoarea aleatorie a mărimilor obţinute în rezultatul
încercărilor iri exploataţiei;
Limitele de credibilitate pentru valorile aleatorii medii la distribuţia exponenţială
pot fi determinate din expresiile (3.141 şi 3.142)
1
y
Tmed  (5.141)
s
1
S
Tmed  (5.142)
y
y
unde: Tmed şi Tmed
S
- corespund valorilor de jos şi de sus a limitelor de credibilitate
a valorilor aleatorii medii.
Pentru distribuţiile care diviază de cele exponenţiale se recomandă de a
determina valoarea parametrului X0 folosind expresiile de calcul ca şi pentru distribuţia
normală.
Dacă valorile aleatorii dispun de o distribuţie normală apoi aşa distribuţii dispun
de limitele de credibilitate determinate, pentru distribuţii ce diferă de la distribuţia
normală limitele de credibilitate sunt aproximative.

5.7.5. Determinarea coeficientului de stare.

Valoarea coeficientului ce descrie starea elementului precăutat poate fi

determinată din expresia (5.143).
 32

TF
KS  (5.143)
TF  TR
unde: TF – durata de funcţionare între două refuzuri consecutive;
TR – durata de restabilire a unui refuz.

Bibliografie
33
 172

ELABORAREA CRITERIULUI INTEGRAL

DE APRECIERE A FIABILITĂŢII NODURILOR SISTEMELOR
ELECTROENERGETICE
PRELEGEREA 6.
6.1. Elaborarea criteriului integral de apreciere a fiabilităţii nodurilor sistemelor
electroenergetice
6.2. Determinarea coeficienţilor de apreciere a funcţiei integrale de fiabilitate a nodurilor
SEE.
6.3. Determinarea coeficientul de apreciere a fluxului de refuz a
elementelor nodurilor SEE.
6.4. Determinarea coeficientului de apreciere, care caracterizează
perioada medie de refuz a nodului de calcul.
6.5. Determinarea coeficientului de apreciere a probabilităţii de refuz a elementelor SEE.
6.6. Criteriul integral de apreciere a fiabilităţii nodurilor SEE

6.1. Elaborarea criteriului integral de apreciere a fiabilităţii nodurilor

sistemelor electroenergetice

Criteriul integral de apreciere a fiabilităţii nodurilor sistemelor

electroenergetice se elaborează în baza indicilor de fiabilitate a elementelor
componente a nodurilor SEE. Principiile de bază şi ecuaţiile de calcul
corespunzătoare, pentru determinarea indicilor de fiabilitate a elementelor SEE sunt
descrise în capitolul al doilea. În baza indicilor de fiabilitate a elementelor a fost
elaborată funcţia integrală de fiabilitate, cu ajutorul căruia sa efectuat calculele
fiabilităţii nodurilor sistemei electroenergetice.

6.2. Determinarea coeficienţilor de apreciere a funcţiei integrale de

fiabilitate a nodurilor SEE.
Fiecare indice de fiabilitate, a nodurilor SEE este ca parte componentă a
funcţiei integrale de calcul a fiabilităţii întră în componenţa funcţiei date cu
coeficientul propriu de apreciere. Coeficienţii de apreciere caracterizează valoarea
fiecărui indice de fiabilitate în componenţa funcţiei integrale de calcul a fiabilităţii
nodurilor SEE. Valorile coeficienţilor de apreciere a indicilor de fiabilitate în
componenţa criteriului integral se determină în baza metodelor aprecierilor folosite
de experţi. Dacă ne sunt cunoscute valorile fiecărui indice se poate de determinat
 173

poziţia şi influenţa lor în componenţa funcţiei de apreciere a fiabilităţii nodurilor

electrice a SEE. Majoritatea elementelor nodurilor SEE, conform /35,38/ se atârnă
către elementele, reabilitatoare, de aceea se poate de determinat indicii de fiabilitate
a nodurilor SEE pentru o serie de ani de exploatare a nodurilor SEE pentru o serie de
ani de exploatare a nodurilor şi construind curba de corelaţie se poate de prognozat
valorile aşteptate pentru o perioadă stabilită în viitor. Indicii de fiabilitate obţinuţi în
aşa mod, se poate de folosit la calculul şi aprecierea fiabilităţii nodurilor SEE cu
ajutorul criteriului integral.
6.3. Determinarea coeficientul de apreciere a fluxului de refuz a
elementelor nodurilor SEE.
Ca o caracteristică a fluxului de refuz a elementelor şi nodurilor SEE poate
servi nivelul de aprovizionare cu energie electrică în nodul studiat în perioada de
timp dată, când toate elementele funcţionează şi când unele elemente au refuzat ori
sunt în stare de avarie. Din aceste considerente aşa indice de fiabilitate cum este
fluxul de refuz a elementelor în componenţa funcţiei integrale a nodurilor SEE poate
fi caracterizat cu coeficientul de apreciere Kωi. Pentru acest coeficient e necesar să se
îndeplinească următoarea condiţie.
0  K i  1 (6.1.)
Acest coeficient se determină din expresia (6.2)
 
K  M W fi  M Wp.i   M W pi   M Wi  M W pi  (6.2)

în expresia 6.2. avem următoarele componente:

M(Wfi) – speranţa matematică a energiei electrice folosite de factori în nodul -i
în perioada precăutată T; M(Wpi) – speranţa matematică a energiei electrice plănuită
pentru folosire în nodul-i în perioada precăutată T; M(ΔWi) – speranţa matematică a
energiei electrice ne livrate în intervalul de timp precăutat( 0, T), din cauza avariei
elementelor componente a nodului ori ieşirea din funcţie a nodului stud iat /85/.
m
M Wi   K Mi  Pi  Tmi   t oi / 8760 (6.3.)
i 1

unde Kmi – este coeficientul, care caracterizează deficitul de putere în nodul

dat, la ieşirea din funcţiune a elementelor precăutate, în părţi din puterea instalată în
 174

nod; ΣPi – puterea instalată în nodul –i-a SEE; Tmi – numărul de ore de folosire a
puterii maxime în nod pe an;
m

t
i 1
oi - vremea sumară a întreruperilor de avarie, care au avut loc în nodul -i, în

perioada de calcul stabilită T;m – numărul refuzuri perioada de calcul stabilită T.

6.4. Determinarea coeficientului de apreciere, care caracterizează

perioada medie de refuz a nodului de calcul.
Perioada medie necesară de repaus forţată a nodurilor SEE (t r), în perioada de
calcul este inclusă în componenţa funcţiei integrale de fiabilitate a nodului cu
coeficientul de apreciere KTi. Funcţia coeficientului de apreciere, care apreciază
perioada medie de timp de restabilire a nodului de calcul a SEE ( tm), o îndeplineşte
coeficientul, care caracterizează starea nodului în perioada de timp stabilită (ori
starea de funcţionare ori de refuz după avarie).
Ne luând în seamă perioadele de refuz (excluzând perioada de reparaţie), se
numără că nodurile şi elementele componente a lor în orice perioadă de timp se află
în una din cele două stări posibile a lor. (starea de funcţionare normală ori starea de
avarie-refuz). Aceste stări se descriu prin expresia 6.4.
Kfi+KRi=1 (6.4.)
KRi - Coeficientul care caracterizează starea de refuz a elementului –i, ori a nodului
studiat al sistemei.

Kfi – coeficientul care caracterizează starea de funcţionare a elementului –i, ori a

nodului studiat al sistemei.
Deoarece starea nodurilor SEE este în dependenţă de starea elementelor
componente, apoi de starea elementelor depinde starea nodurilor şi a SEE în
întregime în oarecare perioadă de timp.
Deoarece pentru o grupă de n elemente identice coeficienţii care
caracterizează stările lor în orice moment de timp (τ), se poate de determinat din
expresia (6.6.).

K rim  Cnm K nimn (6.6.)

 175

Cmn – sunt combinatoriile posibile din n elemente luate câte m.

Nodurile sistemei electromagnetice conţine un număr determinat de elemente,
care au valori determinate a coeficienţilor Kfi şi Kri . de aceea conform expresiei
(6.6.) Kri se determină
Kri=1-Kfi (6.6.)
Dacă este cunoscut coeficientul de funcţionare a elementului ori a nodului
SEE şi fluxul sumar de refuz, pentru perioada de timp dată (τ) se poate de
determinat coeficientul de apreciere a timpului (perioada) mediu de refuz a
nodului sistemei electromagnetice din cauza avariilor elementelor.

Kτi =Kfi ωΣi (6.7.)

6.5. Determinarea coeficientului de apreciere a probabilităţii de refuz a

elementelor SEE.
Probabilitatea de refuz a nodului de calcul de fiabilitate a nodului SEE cu
coeficientul propriu de apreciere KQ. În calitate de coeficient de apreciere a
probabilităţii de refuz îl îndeplineşte speranţa matematică a daunelor duse de către
consumatori şi sistemă, din cauza avariilor duse de elementele componente a
sistemei. Dependenţa daunelor duse de SEE şi de consumatori în sistema studiată, în
perioada de refuz a elementelor este prezentată pe fig. 6.1. Iar modul de schimb a
daunelor în dependenţă de durata refuzurilor şi nelivrării de energie are un caracter
ne liniar şi este prezentată pe fig. 6.2. Valoarea coeficientului de apreciere KQ
conform /78,107/ poate fi determinată din expresia
 M (YSEE ) M (Yn ) 
K Qi   i  T /    (6.8.)
 C 1 C2 

M(YSEE) – speranţa matematică a daunelor SEE la ieşirea din funcţiune a

elementului –j în perioada de calcul;
M(Yn) – speranţa matematică a daunelor consumatorilor la ieşirea din
funcţiune a elementului –j în modul dat în perioada de calcul;
C1 – costul energiei livrate de către SEE;
C2 – costul energiei la consumatorii SEE, C1 ≠ C2.
 176

Valoarea probabilistă a daunelor aduse de SEE la perioada elementului –j a

modului de calcul conform /86/ poate fi determinat din expresia (6.9.).
M (YSEE )  Y0 pYД pYK (6.9.)

Y0 – daunele duse de SEE din cauza ne livrării de energie electrică;

s
Y0   ( Из.п.  Ин. р.)  t 0 / 8760 (6.10.)
k 1

β – coeficientul care dă posibilitate de a folosi personalul tehnic, pentru

repararea elementelor şi utilajelor avariate (β<1). И з.п. – fondul de salarizare a
personalului nodurilor avariate, ori deconectate; И н.п. – valoarea anuală a
cheltuielilor de regie a utilajelor şi elementelor de refuz; S – numărul algebric al
elementelor avariate în perioada de timp dată (an, lună, etc.)
D.u.e./kWh
4,5

4,0

3,5
3,0

2,5
2,0
1,5

1,0

0,5
t
0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 8,0 9,0

Fig. 6.1 Dependenţa daunelor consumatorilor de durata de întrerupere

La ieşirea din funcţiune a unor elemente şi utilaje a SEE, funcţiile lor le

îndeplineşte elementele de rezervă. Deci, se schimbă regimul de funcţionare a
elementelor nodurilor şi SEE în întregime. În aşa caz sunt posibile deconectările
elementelor care se află în stare normală de funcţiune, precum şi schimbarea
 177

parametrilor energie electrice livrate la consumat ori. Toţi aceşti factori integral pot
avea o influenţă negativă asupra procesului final de funcţionare a SEE în întregime.
În aşa cazuri în sistemă are loc cheltuieli adăugătoare de combustibil, din cauza
regrupărilor a modurilor de generaţie din sistemă.
Cheltuielile adăugătoare de combustibil a SEE după avaria care a avut loc, pot
fi calculate în caz concret, reuşind din schemele reale şi nodurile şi echipamentele de
generare a energiei în caz concret până şi după avarie. Prin urmare daunele
adăugătoare se determină prin creşterea cheltuielilor de combustibil în SEE în
întregime, reieşind din reîmpărţirea sarcinilor din cauza de refuz a unui element al ei.
Daunele suplimentare se determină:
l
Y Д   ЗТР  ЗТО   Kmi (6.11.)
r

l – numărul de agregate care au ieşit din funcţiune;

τp;τ0 – creşterea cheltuielilor de combustibil pentru livrarea 1kWh de energie
electrică la centralele de bază şi a celor de rezervă în SEE.
Pentru perioada de întrerupere forţată a nodului de sistem utilajele şi
echipamentele nu participă direct la procesul de producţie, acest fenomen aduce la
mărirea sinecostului energiei, dar această mărire (ΔC) e destul de dificil de stabilit.
Pe de altă parte aşa decontări aduc la micşorarea venitului în sistem, ce poate fi
determinat ca daune a sistemului dat, având în consideraţie că în perioada de
întrerupere plata pentru fondurile de bază se petrece.
Daunele indirecte în perioada de întrerupere forţată a echipamentelor în SEE
se pot determina:
n n
Yin'  PH ( K FU   K CU )  t 0 / 8760 (6.12.)
u 1 u 1

În expresia (6.12.) PH este coeficientul eficacităţii a investiţiilor capitale;

KFU – costurile fondurilor de bază a echipamentelor deconectate;
KCU – volumul utilajelor cu o întrerupere forţată;
t0 – durata întreruperii forţate.
 178

Speranţa matematică a daunelor, care apar la consumatori din cauza

deconectărilor de la reţeaua electrică, datorită întreruperilor forţate a nodurilor şi
elementelor în perioada de calcul poete fi determinată din ecuaţia ( 6.13.)
M (Y )  Y0'  YM'  Yin' (6.13.)
unde Y0l – daunele de bază duse de consumatori pentru perioada de
deconectare a lor.
Y0'   zi (Yp  PД  YA  PM )   d (6.14.)

Yp – daunele specifice la consumatori din cauza deconectărilor, care apare

atunci când τd>τ0. Conform /86,169/ Yp = ( 0,5÷12 ) u.e. / kWh.

În mediu pe diferite ramuri a industriei

Yp ≈20YA (6.15)
YA – daunele specifice ale consumatorilor pentru perioada (τ d>τ0) pentru kWh.
Conform /117,119,169/
Yp = (0,11÷0,87) u.e. / kWh. (6.16.)
PД – puterea totală a consumatorilor decontaţi;
PM – puterea medie deconectată, în perioada de calcul stabilită (kWh);
τd – durata întreruperii forţate a alimentării cu energie;
τ0 – durata minimă a întreruperilor, când nu apar daune la consumator.
YIM – daunele suplimentare, care pot apărea la consumatorii industriali cro t de
defectele producţiei create din cauza întreruperii alimentării cu energie.
m
Y Д'   (C  SC1)  V (6.17.)
i 1

unde C, C1 – este costul şi sinecostul producţiei defectate a consumatorului –

K; m – numărul consumatorilor conectaţi la nodul dat, care au căzut în aceiaşi
situaţie; ΔVn – volumul producţiei totale defectate;
Ylin – daunele indirecte create de consumatori din cauza deconectărilor de la
reţeaua electrică, exprimat prin micşorare volumului producţiei “net” produse.
m
Yin'  PH  K b  K A    n / T (6.18.)
i 1
 179

unde Kb; KA – costul fondurilor de bază şi a celor suplimentare a

consumatorilor. T – durata funcţionării normale a consumatorului timp de un an
calendaristic T=(8760- τn); m – numărul de consumatori deconectaţi din cauza
întreruperii alimentării cu energie electrică; Valorile coeficienţilor de valoare Kω;
Kτ; Kq – calculat pentru nodurile sistemului studiat, care au diferite niveluri de
tensiuni şi destinaţii sunt aduse în tabela 6.1. Valorile aşteptate a nivelului de
fiabilitate a nodurilor de diverse niveluri de tensiuni în sistemul dat, care se
schimbă în timp în dependenţă de numărul de legături prin reţelele electrice şi
diagramele corespunzătoare căpătate la diverse noduri, care se deosăbesc după
numărul şi lungimea reţelelor de legătură sunt prezentate pe fig. 6.3-6.6.
Modul de calcul a coeficienţilor de valoare a nodurilor electrice este adus în
Anexa 1.
6.6. Criteriul integral de apreciere a fiabilităţii
nodurilor SEE.

Pentru ca nodurile sistemului electroenergetic , să îndeplinească cerinţele de

exploatare puse în faţă ele trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) constructive; b)economice; c)exploatare;
Cerinţele constructive conţin în sie şi nivelul de fiabilitate (atât de structură,
cât şi ceea de funcţionare a elementelor componente), care este determinat de
cerinţele consumatorilor în alimentarea cu energie electrică.
Conform acestor cerinţe care poartă un caracter determinat, se determină şi
se calculă indicii de fiabilitate a nodurilor sistemului, indicii determinaţi dau
posibilitatea de a determina şi compara fiabilitatea conform valorilor numerice
obţinute la concret.

Tabelul 6.1.

Calcului coeficienţilor de valoare pentru nodurile sistemului studiat

Numărul nodului în schemă Valorile coieficenţilor calculaţi

Un, kV
 180

Fig. 2.1 К К КQ
1 330 0.965 0.0657 0.0222
2 400 0.974 0.0621 0.0218
3 750 0.953 0.0711 0.0294
4 110 0.980 0.0420 0.0115
5 330 0.982 0.0589 0.0196
6 330 0.988 0.0543 0.0173
7 330 0.985 0.0674 0.0237
8 330 0.952 0.0355 0.0176
9 330 0.954 0.0546 0.0207
10 330 0.984 0.0656 0.0253
11 400 0.948 0.0366 0.0186
12 330 0.970 0.041 0.0287
13 330 0.985 0.0372 0.0217
14 330 0.946 0.0582 0.0299
15 330 0.954 0.0458 0.0178
16 330 0.965 0.054 0.0114
17 330 0.983 0.0464 0.0114
17 500 0.972 0.0642 0.0219
18 500 0.972 0.0642 0.0219
19 330 0.932 0.0642 0.0219
20 330 0.938 0.0776 0.0368
21 330 0.982 0.0561 0.02115
26 110 0.988 0.0615 0.0126

În baza indicelor de fiabilitate descrişi /38,40/ sunt cunoscute câteva metode de

calcul a fiabilităţii nodurilor SEE, care ţin cont de următorii factori: schema electrică
operativă a nodului pentru un interval de timp determinat; reţeaua sistemului şi a
consumatorilor la o întrerupere de avarie ori forţată a unor elemente ori noduri în
întregime; prognoza sarcinii aşteptate; indicii de fiabilitate elementelor componente
a nodului şi a sistemului. Calculul fiabilităţi a nodurilor în reţelele sistemului real
(care are un graf destul de compus şi buclat) cu ajutorul metodelor existente de
efectuat e destul de compus şi voluminos.
Dimensiunile mari a schemelor şi a problemei, se reflectă asupra metodelor
cunoscute invers proporţional din ce cauză metodele de calcul devin tot mai
compuse, iar cunoaşterea slabă a tuturor factorilor care influenţează, printre care şi
valorile curenţilor de scurtcircuit, precum şi dificultăţile creării schemelor
 181

formalizate de calcul nu ne permit să afirmăm că rezultatele căpătate au o eroare care

se află în limitele stabilite. Pentru depăşirea tuturor acestor dificultăţi pentru calculul
fiabilităţii nodurilor SEE se presupune întrebuinţarea (folosirea) criteriului integral
de calcul a fiabilităţii nodurilor SEE.
Esenţa acestui criteriu constă în faptul că ţinând cont de toţi indicii de
fiabilitate a elementelor componente şi a nodurilor SEE, fiabilitate de nod se poate
de determinat şi de caracterizat cu un singur indice numeric, care ţine cont de starea,
clasificarea, categoria şi însemnătatea nodului faţă de sistem în întregime, precum şi
a sistemului faţă de nodul dat.
Conform criteriului integral de calcul, fiabilitatea nodului studiat se
caracterizează cu un singur indice generalizat (Ri), care este funcţia de următorii
factori aşa cum sunt: însemnătatea nodului faţă de SEE (KTSI);starea nodului (KSTI);

categoria nodului faţă de SEE; fluxul de refuz sumar în perioada faţă de timp ( ωε);

perioada de timp de refuz de acţiune din cauza de avarie (τ); probabilitatea de refuz
de avarie (Q); daunele probabiliste aşteptate din cauza de refuz a nodului precăutat
(M(Yi)); valorile aşteptate a curenţilor de scurtcircuit (I(ε)τ).
Dacă vom determina acest criteriu integral de calcul a fiabilităţii, apoi el este o
funcţie determinată de factorii mai sus descrişi. Prin urmare:
Ri=f(KTn; KST; αii; ωεi; τi;QiM(Y); I(ε)τ;) (6.19.)
Calculul fiabilităţii nodurilor SEE reieşind din criteriul integral se bazează pe
aprecierea probabilistică a stărilor elementelor componente a nodurilor.
Probabilitatea de coincidenţă a defectării elementelor schemelor componente cu
aflarea altor componente în starea de avarie ori refuz, se va determina cu ajutorul
probabilităţii de determinare a schemelor date în stare de lucru (funcţionare) ori de
avarie, care diferă de starea normală de funcţionare, precum şi de regimurile de
lucru. Refuzul a două sau mai multor întrerupătoare, conectate în serie, la defectarea
elementelor de schemă se precaută ca un eveniment imposibil.
Calculul fiabilităţii nodurilor SEE cu ajutorul criteriului integral constă în
prezentarea schemei studiate a SEE sub formă de elemente componente
 182

sinestătătoare, unite cu echipamente speciale între ele (în caz concret întrerupătoare).
Conform definiţiilor /111,114/ element de schemă se numesc utilajele, unite între ele
ori cu bare, ori prin echipamente care se află în stare conectată (întrerupătoare,
separatoare, etc.). Elementele de schemă se înregistrează printr -un număr, iar
aparatele de comunitare prin numerele elementelor conectate între ele. Conform
criteriului integral fiabilitatea nodurilor SEE se caracterizează printr -o mărime
concretă , care se determină prin valoare funcţiei integrale, care ţine cont de
însemnătatea nodului studiat pentru sistem în întregime. Funcţia integrală elaborată
cu ajutorul căruia se poate de calculat fiabilitatea nodurilor SEE are o serie de
componente în baza indicilor de fiabilitate şi se bazează pe indicii de bază a
sistemului. Indicii sistemului intră în componenţa funcţiei cu ajutorul coeficienţilor
de valoare. Indicii de fiabilitate caracterizează starea nodurilor sistemului
electroenergetic în general. Funcţia integrală de calcul a fiabilităţii nodurilor dă
posibilitatea de a apela cu un singur indice, pentru toate variantele de calcul posibile,
de apreciat nivelul de fiabilitate a no durilor sistemului şi de efectuat comparare lor.
Acest fapt dă posibilitatea de a aprecia şi determina modul de schimb a nivelului de
fiabilitate în caz de schimb a unor elemente, coeficienţi de valoare , indici de
fiabilitate ori a schemei studiate în întregime. Folosind funcţia integrală elaborată
pentru nodurile sistemului şi coeficienţii de valoare corespunzători a fost calculată şi
analizată fiabilitatea a unei serii de noduri reale a SEE în procesul de dezvoltare,
ţinând cont de variantele reale a schemelor de reţea. Rezultatele cele mai favorabile,
care corespund atât procesului de dezvoltare şi exploatare cît şi celui analitic de
calcul pentru SEE studiat sunt obţinute atunci, când funcţia integrală de calcul a
fiabilităţii are următoarea formă analitică:

Ri (t) = Kîi Kfi i [ Ki + Kii +Kqi Qi] /  i (6.20.)

În ecuaţia (6.20.) sunt următorii indici:
Kîi – coeficientul de însemnătate a nodului –i faţă de sistem în întregime. Acest
coeficient caracterizează urmările de avarie în sistem în caz de refuz total ori parţial a
nodului dat. Acest coeficient este funcţie de mai mulţi factori, are o dependenţă
 183

neliniară faţă de numărul de legături a nodului cu sistemul ( Ni ; Nj ). Depinde de

probabilitatea de apariţie a dificitului de energie în sistem creat în caz de avarie în
nodurile i şi j- [ M (W)i; M (W)j] , precum şi de probabilitatea de apariţie a
daunelor în nodurile de sistem şi la consumatori din cauza lipsei de energie ori a
avariilor nodului –i [ M (D)i; M (D)j]; i ;j – componenţa consumatorilor
conectaţi în nod şi categoria lor.
Kîi = f [Ni;M (W)i; M (D)i; i ; Nj ;M (W)j; M (D)j; j ] (6.21.)

Însemnătatea nodului se determină prin puterea instalată în nod, numărul de legături

a nodului cu sistemul, valoarea relativă a puterii nodului faţă de sistem, valoarea
rezervei de putere în sistem, categoria nodului şi mărimea probabilistă a daunelor
aşteptate în nod în caz de avarie. Cu cît valoarea relativă a puterii este mai mare cu
atât nodul este mai însemnat pentru sistem. Dacă puterea relativă a nodului este
comparativă, apoi însemnătatea la aşa nod depinde de starea şi situaţia lui în sistem,
numărul de legături prin reţele şi tipul lor.
Coeficientul de stare de funcţionare a sistemului – Ksf – este funcţie de durata
de funcţionare si cea de refuza cest coeficient se determină conform / 61,63,65,72/
KSFi= T Fi /( T Fi + T Ri ) (6.22.)
TFi - durata de funcţionare a nodului (elementului) între cele două refuzuri
megieşe; TRi – durata refuzului.
Fluxul sumar de refuz a elementelor nodului i se determină conform /66,67,69,80/.
m
 i    j (6.23)
i 1

j - fluxul de refuz a elementului - j conectat în nodul - i, ţinând cont de modul

de conectare a elementelor în nod; m – numărul elementelor conectate în nodul j.;
i – coeficientul, care determină categoria consumatorilor conectaţi la no dul dat.
Acest coeficient poate fi determinat conform /78-82/.
 i  p1 1  p2 2  p3 3 (6.24.)
 184

p1, p2, p3 – probabilitatea de alimentare fără refuz a consumatorilor de

categoria I, II şi a III.; 1i ,2i ,3i – consumatorii de categoria I, II şi a III conectaţi în
nodul studiat. j – durata de refuz de avarie a elementului – j conectat în nod.
Probabilitatea refuzurilor – n – a nodului analizat – i în perioada de timp T, cu
fluxul de refuz i poate fi determinată reeşind din /61,65/.
 T 
 n
  iT
p t  
i 
i e (6.26.)
n!
Indicii de fiabilitate întră în componenţa funcţiei descrise cu coeficienţ ii de
valoare, care se apreciază pentru fiecare nod în parte. Conform criteriului integral a
fost calculată fiabilitatea nodurilor unui sistem concret. Rezultatele obţinute ne dau o
imagine concret reală despre nivelul de fiabilitate a nodurilor sistemului . Aceste
rezultate confirmă corectitudinea metodei elaborate şi indică, că criteriul integral de
fiabilitate poate fi folosit pentru aprecierea fiabilităţii nodurilor SEE. Criteriul
integral dă posibilitate de a aprecia fiabilitatea nodurilor SEE cu un sin gur indice,
care indică modalitatea de analiză a nodurilor SEE. Schema sistemului studiat este
prezentată în fig.2.1, iar rezultatele obţinute sunt aduse în tabela 6.2. Analiza
calculelor efectuate ne indică, că prezentarea nivelului de fiabilitate a nod urilor SEE
printr-o valoare numerică integrală dă posibilitatea de a efectua analiza comparativă
şi calitativă a nodurilor şi sistemului în întregime.
În baza fiabilităţii totale a nodului SEE se poate de determinat modalităţile de
schimb a fiabilităţii lui din cauza schimbării nivelului de fiabilitate a elementelor
componente, ori a indicilor de fiabilitate. Analiza rezultatelor obţinute ne indică că
componentele criteriului integral au o influenţă diferită asupra fiabilităţii totale a
nodului SEE. O influenţă destul de slabă în aşa caz o are probabilitatea de refuz cu
coeficientul ei de valoare. Analiza regimurilor de limită este destul de însemnat
pentru determinarea fiabilităţii de funcţionare a nodurilor SEE, ţinând cont de
legăturile internodale dintre elementele nodului şi obţinerea unei informaţii ample
pentru a lua deciziile corespunzătoare. Dacă este cunoscută însemnătatea nodului
pentru sistemă atunci se poate de luat decizia pentru a fi schimbat (ridicat) nivelul lui
de fiabilitate.
 185

Indicii de fiabilitate precăutaţi destul de amplu caracterizează nivelul de fiabilitate

a nodurilor SEE. Dacă este cunoscut nivelul de fiabilitate a nodurilor SEE se poate
efectua compararea lor între ele şi de determinat măsurile şi metodele necesare
pentru a mări nivelul de fiabilitate a nodului concret în procesul de dezvoltare a SEE,
indiferent de starea în care se află nodul studiat. Calculele regimurilor normale de
funcţionare se efectuază pentru fiecare nod de sistem parţial. În aşa mod se
determină starea fiecărui element concret conectat în schema de calcul, ţinând cont
de graful de reţea şi direcţia lui de la sursă până la consumator. La efectuarea acestor
calcule se ţine cont de căile şi secţiunele minimale de la surse la până la consumator,
se determină durata maximă şi minimă a întreruperilor de plan şi a celor de avarie.
În aşa regim de funcţionare se precaută nu numai regimurile normale , ce şi cele
posibile de avarie. Toate elementele şi utilajele, care la crearea acestor regimuri se
unesc în grupe aparte, care au indicii săi , care se deosebesc de cei de bază. În
aceste grupe problemele reparaţiilor şi restabilirii elementelor şi utilajelor sunt
rezolvate la mod concret. Durata medie de restabilire şi funcţionare se determină
reeşind din valorile concrete obţinute. Toate elementele, utilajele şi echipamentele
conectate în nod de sistem se aranjează în ordine de descreştere a valorii medii a
duratei de staţionare de avarie ori de funcţionare.
Rezultatele calculelor fiabilităţii noduril or SEE efectuate cu ajutorul
criteriului integral bazat pe metodele descrise / 61;62,67,72/ au fost comparate între
ele şi cu
practica de exploatare pentru perioada stabilită de calcul, ţinând cont de procesul de
dezvoltare a sistemului electroenergetic în întregime. Rezultatele obţinute sunt
prezentate în tabelele 6.2. şi 6.3. Analiza comparativă as rezultatelor obţinute din
tabele ne indică, că calculele efectuate descriu starea obiectivă a elementelor
sistemului şi ca urmare ele pot fi considerate ca juste.

Tabelul 6.2.
186

Tabelul 6.3.
187
 188

În aşa mod, la calculul fiabilităţii nodurilor şi elementelor SEE cu ajutorul

criteriului integral şi a funcţiei integrale, ţinând cont de dinamica de schimb a
 189

valorilor curenţilor de scurtcircuit în nodurile SEE obţinem o informaţie amplă ,

reală şi obiectivă despre nivelul de fiabilitate a elementelor şi nodurilor cercetate.

CONCLUZII
Din studiile şi elaborările efectuate şi prezentate reesă că:
Pentru a efectua calculele fiabilităţii elementelor şi nodurilor electrice
corespunzătoare conform criteriului integral este necesitatea de a elabora principiile
şi modalitatea în baza căruia a fost elaborat criteriul integral de calcul a fiabilităţii
nodurilor şi elementelor SEE, care tine cont de dinamica de schimb a valorilor
curenţilor de scurtcircuit.
Cu schimbarea valorilor curenţilor de scurtcircuit în nodurile SEE indicii de
fiabilitate a elementelor şi nodurilor SEE se schimbă ne omogen şi ne uniform,
deaceia pentru a efectua o analiză amplă şi adecvată a influenţii schimbării
valorilor curenţilor de scurtcircuit asupra fiabilităţii elementelor şi nodurilor SEE
este destul de compus, deoarece prin metodele de analiză cunoscute acest fenomen
nu se poate de determinat.
Pentru a atinge acest scop în lucrare este întemeeată necesitatea elaborării
criteriului integral de calcul a fiabilităţii elementelor şi nodurilor reţelelor electrice
indiferent de nivelul de tensiune a lor, ţinând cont de secţiunele şi grafele de reţea
minime de la sursa de alimentare până la consumatorul dat al SEE.
Ca bază pentru elaborarea criteriului integral servesc indicii de fiabilitate a
elementelor componente şi grafele schemelor electrice de interconecsiune între ele.
Conform criteriului integral de calcul fiabilitatea nodului SEE se determină cu
un singur indice integral, care ţine cont de starea nodului, categoria şi însemnătatea
lui pentru sistem.
În baza criteriului integral a fost elaborată funcţia integrală de calcul a
fiabilităţii a nodurilor SEE. Indicii de fiabilitate a nodurilor SEE intră în componenţa
funcţiei integrale cu coeficienţii de valoare, care se determină pentru fiecare nod
aparte.