A3 Calculul fiabilităţii previzionale.

Încercări de fiabilitate – determinarea

fiabilității experimentale

a) Aspecte teoretice
Fiabilitatea produselor cu structură în serie (fig. 3.1), formate din n elemente componente,
de fiabilităţi R(t)1 … R(t)n, este redusă datorită faptului că defectarea oricărui element
component duce la scoaterea din funcţionare a produsului.

elem. 1 elem.2 elem.n

R(t)1 R(t)2 R(t)n

Fig. 3.1 – Produs cu structură în serie
Fiabilitatea unui astfel de produs este dată de relaţia:
n
RS  R1 R2 ... Rn   Ri , (3.1)
i 1

în care Rs = R(t)S este probabilitatea funcţionării fără defecţiuni a produsului (sistemului)

pentru un anumit timp t, Ri = R(t)i este probabilitatea funcţionării fără defecţiuni a
elementului i în acelaşi timp t şi n reprezintă numărul de elemente ale produsului.
Fiabilitatea produselor (sistemelor) cu structură în paralel (în derivaţie), fig. 3.2, este
superioară celor cu structură în serie. R(t)1

elem. 1

R(t)2

elem. 2

R(t)n

elem. n

Fig. 3.2 – Produs cu structură în paralel

A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 1 of 8

Nonfiabilitatea unui produs caracterizat de o schemă de conexiuni funcţionale în paralel ( în
derivaţie) este calculabilă cu relaţia:

t   F t   F t     F t    F t .
n

Fs 1 2 n
i 1
i (3.2)

Defectarea sistemului are loc doar în cazul defectării concomitente a tuturor elementelor puse
în derivaţie. Fiabilitatea sistemului se obţine cu relaţia:

Rs t   1  F s t  , (3.3)

Majoritatea produselor prezintă scheme de conexiuni mixte. Relaţiile funcţionale dintre

componentele produsului sunt dictate de utilitatea produsului. În practică este predominantă
legătura serie, deşi cea de tip derivaţie este mai avantajoasă.

Pornind de la observaţia că legătura de tip derivaţie (paralel) conduce la o fiabilitate crescută a

ansamblului (sistemului) s-a ajuns la legarea voită, în paralel, a unor elemente suplimentare,
denumite elemente redundante. La acestea se apelează în cazul în care un element din
structura unui sistem prezintă fiabilitate scăzută.

Să considerăm o secvenţă de elemente conectate în serie: Ri-1, Ri şi Ri+1, aşa cum se arată în
fig. 3.3. Dacă elementul de fiabilitate mică Ri prezintă o potenţială sursă de defectate a
produsului, atunci putem dubla sau tripla elementul cu probleme. În fig. 3.3 s-au mai adăugat
încă două elemente de acelaşi fel: Ri’ şi Ri”, montate în paralel cu elementul Ri tocmai pentru
a obţine o creştere considerabilă a fiabilităţii produsului. Este adevărat că astfel se scumpeşte
produsul sau i se măreşte gabaritul, însă câştigul de fiabilitate merită efortul.

Ri-1 Ri Ri+1

Ri’

Ri”

Fig. 3.3 – Redundanţa activă

A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 2 of 8

Rolul elementelor redundante este de a prelua funcţia elementului care se poate defecta cu o
probabilitate relativ mare. Elementele Ri’ şi Ri” se numesc elemente redundante active,
deoarece ele sunt conectate activ în schema de conexiuni, respectiv ele vor funcţiona ori de
câte ori funcţionează produsul, respectiv elementul pe care îl dublează. Elementele redundante
se pot conecta şi într-o altă manieră, aşa cum se arată în fig. 3.4.

Ri
Ri-1 Ri+1
Ri ’

Fig. 3.4 – Redundanţa pasivă

În acest caz elementul Ri’ este un element redundant pasiv. El este legat în paralel cu
elementul de fiabilitate redusă Ri, dar este activat prin comutarea legăturii în aşa fel încât
elementul care se defectează iese din schemă şi intră în activitate elementul redundant.
Această schemă permite înlocuirea mai uşoară a elementului defectat, fără să fie nevoie de
întreruperea funcţionării produsului. Utilizarea elementelor redundante se face cu
discernământ, numai după o analiză comparativă a beneficiilor şi costurilor aferente. Soluţia
folosirii de elemente redundante poate fi viabilă în multe cazuri în care se doreşte creşterea
fiabilităţii unor produse, mai ales în cazul când acestea reprezintă sisteme complexe.

Anterior s-a prezentat modul în care se poate determina fiabilitatea previzională încă de la
faza de proiectare a unui produs. După ce produsul se realizează practic se poate determina
fiabilitatea lui în două moduri: prin realizarea unor încercări de fiabilitate (se determină astfel
fiabilitatea experimentală) sau prim urmărirea produsului în funcționarea reală în condițiile de
exploatare specifice clienților (se obține astfel fiabilitatea operațională). Cele două demersuri
nu sunt esențial diferite. Ambele presupun urmărirea produsului în exploatare, colectarea de
informații, prelucrarea acestora și exprimarea concluziilor urmată de elaborarea și
implementarea eventualelor corecții necesare îmbunătățirii situației (când este cazul).

Încercările de fiabilitate sunt de fapt încercări distructive (urmăresc funcționarea produselor

până la defectare) care se realizează pe cheltuiala producătorului. Nevoile practice au făcut să
apară patru tipuri de încercări de fiabilitate:

A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 3 of 8

  Încercările cu eşantion epuizat la care experimentările durează până la defectarea
tuturor elementelor eşantionului, fiind caracterizate printr-o durată mare (vezi aplicația
A2).
 Încercările cenzurate presupun oprirea încercărilor când se ajunge la un anumit
număr de defecte r dinainte stabilit. Acest tip de încercări poate fi fără înlocuire sau
cu înlocuire, după cum la cădere produsul nu se înlocuieşte sau se înlocuieşte cu altul
mai bun (adică se efectuează sau nu reparaţii).
 Încercările trunchiate presupun stabilirea prealabilă a duratei de încercare la o
valoare T, după care încercarea se opreşte indiferent de numărul defectărilor, care, pe
intervalul (0,T), este aleator. Încercările trunchiate pot fi fără înlocuire (restabilire) şi
cu înlocuire (cu restabilire).
 Încercările accelerate au ca scop diminuarea dificultăţilor privind durata mare a
încercărilor în regim de exploatare normală. Prin aceste tipuri de încercări se obţin
informaţii cu privire la fiabilitatea produsului într-un timp mult mai mic decât cel de
garanţie. Reducerea duratei de încercare constă în mărirea solicitărilor aplicate, fără
modificarea modelului fizic al solicitărilor, stabilindu-se în final relaţii funcţionale
între intensitatea de defectare λ, timp şi solicitarea aplicată. Încercările accelerate se
realizează în condiţiile cunoaşterii echivalenţei dintre acestea şi încercările normale.

Încercările cu eşantion epuizat au o durată nedeterminată cu exactitate. Pentru finalizarea

încercării este necesar să se aştepte ieşirea din funcţionare a ultimului produs din cadrul
eşantionului. Încercările cenzurate şi trunchiate reduc timpul de încercare şi costurile aferente.
Numai în cazul încercărilor trunchiate se cunoaşte exact durata încercării. Durata cea mai
redusă se poate înregistra în cazul încercărilor accelerate.

b) Exemplu de calcul al fiabilităţii previzionale

Se consideră sistemul de propulsie de la un autoturism cu tracţiune pe roţile din faţă. Dacă
acest sistem din structura autoturismului nu funcţionează atunci posesorul nu se poate folosi
de autoturism pentru a se deplasa cu acesta acolo unde doreşte. Sistemul de propulsie are o
structură complexă. Pentru analiza lui se impune detalierea structurii şi a conexiunilor
funcţionale dintre componentele structurale. Se poate recurge la o detaliere sumară a acestui

A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 4 of 8

sistem sau la o reprezentare mai elaborată, dusă cu detaliile până la nivel de entităţi (entităţile
fiind componente indivizibile, care nu se pot descompune în elemente mai simple).
Se adoptă un nivel de detaliere mai redus, corespunzător căruia sistemul de propulsie
considerat are schema de conexiuni funcţionale prezentată în fig. 3.5.

P R

M A CV

P R

Fig. 3.5 – Schemă de conexiuni funcţionale – sistem propulsie autoturism

Se observă că mişcarea autoturismului survine ca urmare a acţiunii motorului M, ataşat cutiei

de viteze CV prim intermediul unui ambreiaj A. Din cutia de viteze se ramifică mişcarea, care
este transmisă la cele două roţi motrice R prin intermediul mecanismelor planetare P. Se
consideră că la ieşirea din garanţie a autoturismuluji, fiabilităţile elementelor componente
sunt: RM = 0,98; RA = 0,97; RCV = 0,99; RP = 0,96 şi RR = 0,95. Se doreşte determinarea
fiabilităţii sistemului de propulsie.

Pe baza relaţiei (3.1) se determină fiabilităţile parţiale ale secvenţelor structurale care conţin
componente înseriate:
RM+A+CV = RM  RA  RCV = 0,98  0,97  0,99 = 0,94 (3.4)
RP+R = RP  RR = 0,96  0,95 = 0,91 (3.5)
Se observă că fiabilităţile secvenţelor înseriate sunt mai mici decât cele mai mici valori ale
fiabilităţilor componentelor. Conexiunea în serie conduce la scăderea fiabilităţii sistemului.
Pe baza relaţiilor (3.2) şi (3.3) se obţine:
1- R 2(P+R) = (1 – RP+R)  (1 – RP+R) , de unde: (3.6)
R2(P+R) = 1 - (1 – RP+R)2 = = 1 - (1 – 0,91)2 = 0,99 (3.6)
Se observă că fiabilitatea subsistemului format din cele două ramuri (R+P), conectate
funcţional în paralel, este mai mare decât fiabilităţile elementelor componente. Conexiunea în
paralel conduce la creşterea fiabilităţii sistemului.
Fiabilitatea totală a sistemului va fi:
RT = RM+A+CV+R2(P+R) = RM+A+CV  R2(P+R) = 0,94  0,99 = 0,93 (3.7)

A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 5 of 8

La ieşirea din garanţie probabilitatea de bună funcţionare a sistemului de propulsie al
autoturismului este de 0,93. Aceasta înseamnă că există 93 % şanse să funcţioneze (7% fiind
probabilitatea de a nu funcţiona).

c) Aplicaţii practice
A3.1
Se consideră sistemul funcţional cu elementele componente şi schema de conexiuni
prezentate în fig. 3.6. Pe aceeaşi schemă sunt notate şi valorile funcţiei fiabilitate pentru un
timp t cunoscut (care poate fi corespunzător momentului ieşirii produsului din garanţie sau
poate defini un timp semnificativ : 2 ani de funcţionare, de exemplu).
Se cere să se determine fiabilitatea sistemului pe baza fiabilităţii elementelor componente şi
să se interpreteze rezultatul obţinut.

Motor
R(t)=0,98 Motor Motor
R(t)=0,98 R(t)=0,98

Pompa
R(t)=0,96
Pompa Pompa
R(t)=0,96 R(t)=0,96
Racorduri
R(t)=0,96
Racorduri
R(t)=0,96
Garnituri
R(t) = 0,95
Garnituri
R(t) = 0,95

Fig. 3.6 – Schemă de conexiuni funcţionale – sistem acţionare

A3.2
Să se realizeze schema de conexiuni funcţionale pentru un produs real sau imaginar, format
din aprox. 10 …15 componente. Se adoptă pentru fiabilitatea fiecărui component o valoare
aleatoare cuprinsă între 0,50 şi 0,99. Să se calculeze fiabilitatea sistemului şi să se propună
măsuri de îmbunătăţire a fiabilităţii sistemului, folosind elemente redundante.
A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 6 of 8
 A3.3

Să se determine fiabilitatea previzională a produsului

R3(t)
pentru care schema de conexiuni funcţionale între R2(t)
R1(t)
componente este prezentată în fig. 3.7. R4(t)
Pentru momentul t, la care se doreşte realizarea
calculului de fiabilitate, se cunosc valorile
fiabilităţilor componentelor, care au următoarele R5(t) R6(t)
valori: R1(t) = R3(t) = 0,97; R2(t) = R4(t) = 0,92;
R5(t) = 0,95 şi R6(t) = 0,98.
Fig. 3.7 – Schemă de conexiuni funcţionale

A3.4

Să se determine fiabilitatea previzională a produsului

R1(t) R2(t) R3(t)
pentru care schema de conexiuni funcţionale între
componente este prezentată în fig. 3.8.
R4(t)
Pentru momentul t, la care se doreşte realizarea
calculului de fiabilitate, se cunosc valorile
fiabilităţilor componentelor, care au următoarele R5(t) R6(t)

valori: R1(t) = R3(t) = 0,97; R2(t) = R4(t) = 0,92;

R5(t) = 0,95 şi R6(t) = 0,98.
Fig. 3.8 – Schemă de conexiuni funcţionale

A3.5

Revedeți exemplul de la pct. b) din aplicația A2. 1) Explicați ce fel de încercare de fiabilitate
este descrisă în exemplu și identificați categoriile de costuri aferente încercării. 2) Propuneți
variante de reducere a costurilor necesare determinării fiabilității produselor din exemplul dat.

A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 7 of 8

 A3.6

Să se determine fiabilitatea previzională a produsului pentru care schema de conexiuni

funcţionale între componente este prezentată în fig 3.9.

R3(t) R4(t)

R8(t)

R1(t) R2(t) R5(t) R6(t) R10(t)

R9(t)

R7(t)

Fig. 3.9 – Schemă de conexiuni funcţionale

Pentru momentul t, la care se doreşte realizarea calculului de fiabilitate, se cunosc valorile

fiabilităţilor componentelor, care au următoarele valori: R1(t) = R2(t) = R7(t) = R10(t) = 0,97;
R3(t) = R5(t) = 0,92; R4(t) = R6(t) = R8(t) = R9(t) = 0,94 .

A3.7

Să se determine fiabilitatea previzională a produsului pentru care schema de conexiuni

funcţionale între componente este prezentată în fig. 3.10.

R2(t) R3(t) R4(t)

R9(t)

R1(t) R5(t) R6(t) R7(t)

R10(t)
R8(t)

Fig. 3.10 – Schemă de conexiuni funcţionale

Pentru momentul t, la care se doreşte realizarea calculului de fiabilitate, se cunosc valorile

fiabilităţilor componentelor, care au următoarele valori: R1(t) = R8(t) = 0,99;
R2(t) = R4(t) = R5(t) = R7(t) = 0,9; R3(t) = R6(t) = 0,95; R9(t) = R10(t) = 0,96.

A3 – Fiabilitatea și mentenanța sistemelor – mLI Page 8 of 8