Capitolul 1.

Notiuni introductive

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INGINERIA

UTILAJELOR DE FORJARE - MATRIŢARE

1.1. Noţiuni de bază

În sectoarele de prelucrări plastice prin forjare–matriţare a materialelor

metalice, din diferite societăţi comerciale constructoare de maşini, se găsesc în
exploatare o gamă variată de sisteme tehnice.
Un studiu de specialitate în domeniul construcţiei şi exploatării acestor multiple
sisteme tehnice, impune pentru început, stăpânirea unor noţiuni clare privind definirea
şi clasificarea lor, precum şi cunoaşterea caracteristicilor acestora [1.1, 1.3].

Definiţii şi clasificări [1.3]

Utilaj = ansamblul maşinilor, aparatelor, uneltelor şi echipamentelor accesorii

necesare efectuării unei anumite lucrări sau a unui proces de lucru, într-o întreprindere
industrială, sau cu caracter industrial, eventual într-o instituţie de cercetare ştiinţifică.
Utilajele destinate prelucrării plastice a materialelor metalice, execută
prelucrarea dintr-o singură operaţie, când sculele au forma negativului obiectului de
executat, sau poate avea loc prin repetarea şi însumarea unui şir de deformări plastice,
când sculele au o formă adecvată pentru obţinerea obiectului – în intervalele de timp
dintre acţiunile sculelor materialul trebuie mişcat într-un anumit fel.
Instalaţie = ansamblu de construcţii, aparate, maşini, instrumente şi accesorii,
care serveşte la îndeplinirea unei anumite operaţii sau funcţii în procesul de producţie.
Maşină = sistem tehnic constituit în principal sau exclusiv din organe solide, cu
mişcări desmodrome*, care transformă energia stereomecanică în alte forme de
energie, sau invers.
Sistem tehnic = sistem fizic care cel puţin în parte este constituit din corpuri
solide produse prin mijloace tehnice, destinat să fie folosit în industrie.
_________________________________________________________________________________________________________________
*) Desmodrom = calitatea legăturilor dintre elementele unui mecanism de a asigura o mişcare univocă şi
complet determinată a oricărui element mobil condus.

7
Capitolul 1. Notiuni introductive
Maşină de lucru = sistem tehnic constituit în principal sau exclusiv din organe
solide, cu mişcări relative determinate, care transformă o formă oarecare de energie în
energia de mişcare a unor corpuri rigide, respectiv în lucru mecanic, utilizate direct
pentru operaţii mecanice de prelucrare sau asamblare.
Agregat = grup format prin cuplarea unei maşini de forţă cu una sau mai multe
maşini de lucru sau cu un generator.
Aparat = sistem tehnic care produce o transformare între două forme de
energie, diferite de cea stereomecanică, sau modifică numai unele mărimi de stare,
care caracterizează o anumită energie.
Instrument = sistem de corpuri, cel puţin în parte solide, cu sau fără mobilitate
mutuală, folosit pentru observarea, măsurarea sau controlul uneia sau a mai multor
mărimi.
Unealtă = sistem de corpuri solide portabile, care nu conţine o sursă proprie de
energie şi care serveşte, fie pentru executarea unei anumite faze tehnologice, fie pentru
a provoca o anumită transformare fizico-tehnologică a unui solid (a formei, a
dimensiunilor, a calităţii suprafeţei, a poziţiei, etc.). Partea activă a unei unelte care
vine în contact direct cu obiectul de prelucrat se numeşte sculă.
Echipament = ansamblul constituit din maşini, aparate, mecanisme sau
dispozitive, inclusiv elemente de legătură sau conexiune, care îndeplineşte o anumită
funcţie (într-un proces tehnologic), la o maşină sau într-o instalaţie.
Procedeele de prelucrare din secţiile de prelucrări plastice sunt următoarele:
forjarea, matriţarea, extrudarea, laminarea, tragerea, trefilarea, ştanţarea, îndoirea şi
îndreptarea. Pentru realizarea acestor procedee, considerate ca fiind operaţii de bază,
sunt necesare şi procedee anexe cum ar fi: forfecarea, îndoirea, îndreptarea, tăierea,
încălzirea, etc.
Maşinile destinate prelucrării materialelor metalice sau a aliajelor acestora, se
numesc maşini pentru metalotehnică şi fac parte din categoria maşinilor de
prelucrare.
Prin maşină de prelucrare se înţelege o maşină de lucru, care efectuează
anumite operaţii de prelucrare a unor obiecte, prin diferite procedee. Obiectul prelucrat
poate deveni un produs semifinit sau finit, după cum reclamă sau nu, diferite prelucrări
înainte de a fi utilizat.
Maşinile de prelucrare din cadrul utilajului secţiilor de prelucrare plastică a
materialelor metalice sunt maşini-unelte de deformare plastică.
Se înţelege prin maşină-unealtă de deformare plastică o maşină pentru
prelucrarea metalelor prin deformare plastică, cu ajutorul unor scule care exercită o
solicitare mai mare decât limita de curgere a metalului respectiv, însă sub limita de
rupere. Prelucrarea se face prin modificarea formei materialului, realizarea
dimensiunilor prescrise ale obiectului prelucrat şi netezirea eventuală a suprafeţelor
acestuia.
Maşinile-unelte de deformare plastică pot fi clasificate după anumite criterii, cum
ar fi de exemplu: procedeul de prelucrare la care sunt utilizate posibilităţile de
utilizare, modul de funcţionare, mişcarea relativă a sculelor, condiţiile de funcţionare,
etc. (Fig. 1.1.).

8
Capitolul 1. Notiuni introductive

a) Clasificarea după posibilităţile de utilizare:

- maşini de forjat (liber);
- maşini de matriţat:
- maşini de extrudat;
- maşini de laminat, respectiv laminoare;
- maşini de tras şi trefilat;
- maşini de ştanţat;
- maşini de îndoit;
- maşini de îndreptat;
- maşini de poansonat;
- maşini combinate.
b) Clasificarea după posibilitatea de utilizare:
- maşini universale: sunt maşini care pot efectua simultan sau succesiv mai
multe operaţii din procesul de prelucrare – de obicei sunt construite funcţional
ca semiautomate;
- maşini specializate: sunt maşini adaptate pentru o anumită operaţie;
- maşini convertibile: sunt maşini la care se pot adapta dispozitive amovibile,
pentru modificarea utilizării lor obişnuite, astfel încât maşina să devină aptă
pentru operaţii multiple şi simultane;
- maşina agregat: este o maşină cu mai multe locaşuri de lucru asociate, care
permite efectuarea mai multor operaţii de prelucrare a unui obiect.
c) Clasificarea după modul de funcţionare:
- maşini mecanizate: sunt maşini la care întreaga acţiune de lucru se efectuează
prin consum de energie diferită de cea musculară – în general energie
mecanică;
- maşini neautomate – manevrabile, manuale: sunt maşini la care comenzile şi
toate mişcările auxiliare se execută prin acţiune umană;
- maşini semiautomate: sunt maşini la care comenzile sunt automatizate, ca şi o
parte din mişcările auxiliare;
- maşini automate: sunt maşini la care comenzile şi fiecare dintre mişcările
auxiliare sunt automatizate.
d) Clasificarea după mişcarea relativă a sculelor:
- maşini cu mişcare rectilinie a sculelor;
- maşini cu mişcare rotativă a sculelor;
- maşini cu mişcarea după anumite curbe ale sculelor.
Mişcarea rectilinie, de obicei de apropiere şi cea după o anumită curbă a sculelor,
precum şi axele de rotaţie a sculelor, pot avea orientarea orizontală sau verticală,
eventual înclinată.
e) Clasificarea după modul de acţiune a sculelor:
- maşini cu acţiune dinamică (cu viteze mari) – poartă denumirea generală de
ciocane;
- maşini cu acţiune statică (cu viteze mici) – poartă denumirea generală de
prese.

9
Capitolul 1. Notiuni introductive

f) Clasificarea după condiţiile de funcţionare:

- maşini determinate de lucrul mecanic – aceste maşini se vor opri din
funcţionare dacă energia de deformare necesară la prelucrare depăşeşte
energia generată de maşină;
- maşini determinate de forţă – aceste maşini se vor opri din funcţionare, dacă
forţa existentă la prelucrare va deveni egală cu forţa de lucru a maşinii;
- maşini determinate de cursă – aceste maşini se vor opri din funcţionare, dacă
nu pot efectua cursa întreagă dictată de un ciclu funcţional al mecanismului
principal.

Fig. 1.1. Clasificarea maşinilor destinate prelucrării plastice a materialelor metalice

O schemă care cuprinde mai multe aspecte ale caracteristicilor maşinilor –

unelte pentru prelucrări plastice, este redată în tabelul 1.1.
Aceste caracteristici pot fi principale sau secundare, în funcţie de rolul pe care îl
joacă în caracterizarea maşinii respective. Influenţa reciprocă dintre aceste două tipuri
de caracteristici, este redată în figura 1.2.

10
Capitolul 1. Notiuni introductive

Tabelul 1.1.
Caracteristicile maşinilor de prelucrare pentru deformare plastică [1.1]

Maşini de deformare
CARACTERISTICI Ciocane Prese Prese Laminoar
Prese cu hidraulic mecanic e
şurub e e
forţăenergetice şi de

lucrul de deformare ** _
nominal - EN * *
forţa nominală
FN ( ) ** ** **
forţa la berbec _ _ _
(în funcţie de cursă) *
moment de răsucire _ _ () 
de timp

durata cursei duble

(rotaţiei) * * * ()
durata de contact la
deformare * * * ()
viteza de contact    
izieprecde

în gol: paralelismul
suprafeţelor portsculă * * * *
verticalitatea berbecului _
* * *
în sarcină: factorul de _
rigiditate () * *
tendinţa de răsturnare a _
berbecului * () *
   ()
geometrice

cursa: totală
de lucru () ()  ()
înălţimea
dimensiunil pentru
e spaţiului montarea * * * ( )
de lucru sculelor
lăţimea    
adâncime    -
a

Legendă:  caracteristică principală; (  ) anumite limite.

11
Capitolul 1. Notiuni introductive

Fig. 1.2. Influenţa reciprocă dintre caracteristicile maşinii de deformare şi procesul

de deformare

12
Capitolul 1. Notiuni introductive

În figura 1.3. este arătat principiul maşinilor determinat de caracteristici

principale – caracteristici care predomină, de la caz la caz, în funcţie de construcţia (în
principal) mecanismului de lucru.

Fig. 1.3. Principiul maşinilor de deformare determinat de:

a) – lucrul mecanic de deformare; b) – forţa de deformare; c) – cursa de lucru.

1.2. Componentele constructive ale maşinilor pentru prelucrarea

plastică a metalelor [1.1, 1.2]

În general se pot deosebi la orice maşină şi în special la maşinile pentru

prelucrare (deformare) plastică, următoarele subansamble constructive şi funcţionale:
batiul, mecanismul de lucru, mecanismul de antrenare, echipamentul de comandă şi
echipamentele accesorii (Fig. 1.4.).

1.2.1. Batiul – este organul unei maşini, în care se montează celelalte organe
sau echipamente. Forma batiului poate fi de montant, de cadru (cu coloane) sau de tip
carcasă. Materialele din care se execută batiurile sunt oţeluri turnate, oţeluri laminate
şi sudate, precum şi fonte turnate.

1.2.2. Mecanismul de lucru – denumit şi mecanism executor, este mecanismul

care efectuează mişcările funcţionale ale maşinii. Este constituit din lanţuri cinematice
pentru mişcările specifice ale maşinii (mecanism principal) şi diferite lanţuri

13
Capitolul 1. Notiuni introductive
cinematice pentru mişcări auxiliare (mecanisme auxiliare). Elementele lanţurilor
cinematice au rolul de transformare a mişcării.
Se înţelege prin mişcare specifică a maşinii mişcarea de bază a ciclului
funcţional, executată de organul de lucru (arbore, berbec, culisor). Această mişcare
poate fi de exemplu liniară de apropiere, rotativă, etc.
Se înţeleg prin mişcări auxiliare, acele mişcări ale maşinii care sunt aferente
pregătirii condiţiilor necesare efectuării mişcărilor specifice, de exemplu de
alimentare, de transfer, etc.

Fig. 1.4. Structura funcţională a maşinilor pentru prelucrare plastică a metalelor.

1.2.3. Mecanismul de antrenare (acţionare) – are rolul de a transmite forţa

sau cuplul de antrenare de la motorul de antrenare la mecanismul executor. În general,
este constituit din elemente de înmagazinare a energiei şi din elemente de transmitere a
forţei sau a cuplurilor. În unele cazuri, acest mecanism poate fi constituit numai dintr-o
roată de transmisie, sau poate coincide chiar cu mecanismul de lucru.

14
Capitolul 1. Notiuni introductive

Antrenarea unei maşini poate fi de trei feluri:

- cu motor separat – antrenarea se face direct prin motor cuplat sau indirect prin
transmisie de către un motor electric, termic, hidraulic, etc. – constituit ca
unitate independentă;
- cu motor încorporat (motor electric) – acesta fiind inclus în maşină,
funcţionează cu ea, cum ar fi de exemplu motorul electric fără carcasă;
- cu motor organic – motorul este o parte integrantă din maşină, constituind un
ansamblu funcţional împreună cu ea – de exemplu motorul unui ciocan cu
abur–aer.
După felul mişcării, se face deosebirea între:
- antrenarea continuă – care corespunde serviciului de durată al unei maşini, la
sarcina nominală sau redusă, eventual combinată;
- antrenarea intermitentă – care corespunde serviciului de scurtă durată al unei
maşini, la sarcina nominală sau redusă.
Transformarea energiei de antrenare în energie de lucru, poate avea loc: pe cale
stereomecanică (prin mecanisme), prin medii hidraulice sau pneumatice, pe cale
electrică sau în mod combinat.

1.2.4. Echipamentul de comandă – serveşte la iniţierea şi efectuarea comenzilor

de pornire-oprire ale maşinii, precum şi la modificarea regimului de lucru.
Comanda poate fi realizată prin mijloace mecanice, pneumatice, hidraulice,
electrice, electronice sau combinat.
Elementele componente ale echipamentului de comandă sunt: mecanisme,
întrerupătoare, contactoare, relee, supape, valve, etc. legate în circuite de comandă.
Cu ajutorul echipamentului de comandă se poate stabili un anumit regim de
lucru.
Prin regim de lucru se înţelege regimul de mers în sarcină, la care maşina
cedează energie utilă, efectuând lucru mecanic. Când maşina nu cedează energie utilă,
aceasta funcţionează în regimul de mers în gol.

1.2.5. Echipamentul accesoriu (auxiliar) – asigură răcirea, ungerea, reglarea,

precum şi protecţia atât a manipulatorului (personalul de deservire), cât şi a maşinii la
suprasarcini sau comenzi accidentale eronate.
Se disting în principal, următoarele subgrupe de echipamente accesorii:
a) Echipamentul de răcire – are rolul de a menţine la o temperatură optimă de
funcţionare a anumitor subansamble sau suprafeţe ce vin în contact. Răcirea poate
fi naturală sau artificială şi respectiv liberă sau forţată.
b) Echipamentul de ungere – asigură interpunerea unui film de lubrifiant fin şi
continuu, între suprafeţele care sunt în mişcare relativă şi apasă una pe cealaltă. Îl
putem găsi ca echipament individual sau ca staţie centrală de ungere, care
deserveşte un grup de utilaje, de obicei de acelaşi tip.
c) Echipamentul de reglare – asigură realizarea caracteristicilor dinainte stabilite ale
utilajului. Reglarea se face atât în timpul funcţionării utilajului, sau când acesta se
află în repaos. Poate fi manuală sau mecanico-automată.

15
Capitolul 1. Notiuni introductive

d) Echipamentul de protecţie – are rolul de a asigura o funcţionare fără defectare a

maşinii. Poate să sesizeze, să oprească, să reducă sau să semnalizeze efectele unor
acţiuni interioare nedorite ale sistemului sau efectele nedorite ale unor acţiuni
externe.

e) Echipamentul de mecanizare – automatizare – robotizare: Are rolul de a reduce

pe cât posibil acţiunea fizică a operatorului şi a o înlocui cu cea intelectuală, de a
spori calitatea pieselor şi eficienţa utilajelor, de a le exploata raţional şi de a mări
productivitatea acestora.
Aceste echipamente au cunoscut o expansiune rapidă în ultimii ani datorită
apariţiei roboţilor specializaţi şi a calculatoarelor de proces care sunt şi devin în
continuare elemente de neînlocuit într-o industrie modernă, indiferent de profilul
acesteia.

BIBLIOGRAFIE Capitolul 1.

1.1. Geamăn V. - Utilaje si instalaţii mecanice pentru prelucrări plastice - Curs,

Reprografia U. Bv. Comanda Nr. 35 MC/1996.
1.2. Moldovan V. si Chiriţă V. - Exploatarea raţională a maşinilor de forjat, E.T.
Bucureşti, 1979.
1.3. * * * - Mic dicţionar enciclopedic. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
1978.
1.4. * * * - Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale. Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti 1979.

16