P. 1
Constelatii diamantine, nr. 5 / 2011

Constelatii diamantine, nr. 5 / 2011

|Views: 443|Likes:

More info:

Published by: constelatii_diamantine on Jan 20, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/19/2012

pdf

text

original

Fondatori: Al. Florin }ene, N. N.

Negulescu, Doina Dr#gu], Janet Nic#
Revist# de cultur# universal#,
editat# sub egida Ligii Scriitorilor Rom@ni
Constela\ii
diamantine
Constela\ii
diamantine
Anul II, Nr. 1 (5)
Ianuarie 2011
În perioada anilor 1870, când
spiritul national românesc înce-
puse sá prindá rádácini în urma
unirii Principatelor Române,
Moldova si Tara Româneascá,
multi scriitori au militat pentru
promovarea nationalismului ca
fenomen al iubirii de glia strámo-
seascá, a limbii române, a credin-
tei crestine în spiritul ortodoxiei
si a traditiilor poporului din spa-
Al. Florin }ENE
tiul Carpato-Danubiano-Pontic.
În acest context a început Mihai
Eminescu sá publice articole în
care a promovat spiritul national
românesc. Primele articole publi-
cate de poet, în numár de trei, au
apárut la Buda-Pesta, în ziarul
„Federatiunea”, sub conducerea
lui Alexandru Roman, membru al
Academiei Române din 1870, în
care expunea situatia politicá a
românilor si a celorlalte natiuni
din imperiul Austro-Ungar.
Dupá o perioadá de întreru-
pere, în anul 1876 Eminescu în-
cepe sá publice articole în care
promoveazá spiritul national în
publicatia „Curierul de Iasi”, un-
de vád lumina tiparului inte-
resante cronici teatrale, dar mai
ales analize privind situatia ro-
mânilor de pretutindeni. Scria pe
atunci: ,Si când strànepotii vor
citi odatà despre luptele natio-
nale, reflectate nu în lumina
nouà a teoriei, care o preface
într-o luptà de interese, ci în lu-
mina viorie a simtàmântului cu
toatà bogàtia de culori, de pa-
siune, de înamorare specificà în
fetisurile nationalismului, - citi-
rea acestor fapte va face asupra
lor impresia romanticà, care
asupra noastrà o face ràzbelul
Cruciatilor si cavalerismul de
atuncea”. (Despre luptele natio-
nale).
Activitatea sa de la „Timpul”
din Bucuresti, începutá la 1877,
chemat fiind de la Iasi de cátre
Ion Slavici, este foarte intensá.
Îsi începe campania cu articolul
„Dorobantii”, în care evidentiazá
eroismul ostasilor români în Ráz-
boiul de Independentá, si dra-
gostea de glia strábuná. În 1880,
Eminescu este numit redactor sef
la „Timpul”, în care continuá sá
publice „Studii asupra situatiei”.
În acea perioadá scrie articolul
„Adeváratul nationalism”, din
care citám: „Dar Domnilor; mi-e
rusine sà fiu Român! Dar ce fel
de român! Român care vrea a-si
fi însusit monopolul, privilegiul
patriotismului si-al nationali-
tàtii - asa Român de paradà mi-
e rusine sà fiu. Nationalitatea
trebue sà fie simtità cu inima si
nu vorbità numai cu gura. Ceea-
ce se simte si se respectà adânc,
se pronuntà arareori! Hebreii
cei vechi n-aveau voe sà pro-
nunte numele Dumnezeului lor!
Iubesc poporul românesc, fàrà
a iubi pe semidoctii si superfi-
cialitàtile sale”. (Adeváratul
nationalism).
La 1 ianuarie 1882 este schim-
bat din functia de redactor sef
de cátre Grigore C. Paucescu,
însá rámâne redactor pentru sec-
tia politicá. Se înscrie în „Socie-
tatea Carpati”, înfiintatá la 24
ianuarie 1882, cu intentia de a
sprijini lupta nationalá a româ-
nilor de cátre stápâniri stráine. În
aceastá perioadá publicá artico-
continuare în pag. 8
Spiritul na]ional \n publicistica
[i proza eminescian#
Spiritul na]ional \n publicistica
[i proza eminescian#
Al. Florin Tene, Spiritul national în pu-
blicistica si proza eminescianà......pp. 1,8
N.N. Negulescu, Reîntoarcerea la
origini........................................................p. 3
Janet Nicà, Comoara de la Ostroveni si
“brâncusii” Craiovei ............................p. 4
Doina Dràgut, Constelatii lirice .........p. 5
Florin Agafitei, Demetrio Marin ....pp. 6,7
Dan Brudascu, Euromentalitatea...pp. 9,10
Alina Chescà, Poeme............................p. 10
Florentin Smarandache, În casa literaturii
de anticipatie.........................................p. 11
Constantin E. Ungureanu, Un geniu
despre alt geniu............................pp. 12,13
Rodica Elena Lupu, Luceafàrul poeziei
românesti .......................................pp. 14,15
Al. Florin Tene, Sub egida Ligii
Scriitorilor Români... ..........................p. 15
Slavomir Almàjan, Poetul si marea ..p. 16
Daniel Dejanu, George Baciu - purtàtor
de tainice “Gânduri de la marginea
lumii”..............................................pp. 17-19
Emil Bucuresteanu, Literatura
senectutii ........................................pp. 20,21
Grigore Avram, Poeme .......................p. 21
George Liviu Teleoacà, Cuvântul valah -
cifru al logosului universal.........pp. 22,23
Gheorghe A. Stroia, Talentul - un
element “sine qua non” al profilului
artistului complet - BOA..............pp. 24,25
Coriolan Pàunescu, Poeme ................p. 26
Diana Iacob-Spàtaru, Poeme ..............p. 26
Iulian Chivu, Dialoguri indo-europene...
...........................................................pp. 27,28
Andrei Potcoavà, “Fragmente din nàs-
trusnica istorie a lumii de Gabriel Chifu,
tràità si tot de el povestità” .......pp. 29-31
Beatrice Silvia Sorescu, Poeme ........p. 31
Angela Monica Jucan, Astronomicul
curent verbal .........................................p. 32
Câteva din operele de artà executate de
scriitorul Cristian Petru Bàlan în orasul
Boldesti-Scàieni, Prahova ..........pp. 33,34
Marian Pàtrascu, Poeme triste ..........p. 35
Marian Malciu, Partajul ......................p. 36
Alexandra Iulia Zàrnescu, Cuvântul
xenofobie trebuie scos din uz .....pp. 37-39
Ionel Marin, Metamorficele... stàri ale
poetului Gheorghe A Stroia ...............p. 40
Petru Botezatu, Poeme ........................p. 41
George Pasa, Poeme ............................p. 41
Gheorghe A. Stroia, “Accidente pe auto-
strada sufletului”..................................p. 42
Anton Vasile, Zodia lui Eminescu..pp. 43-48
George Liviu Teleoacà, Argumente
pentru a sustine candidatura Limbii
Române la statutul de unicà limbà pan-
europeanà.......................................pp. 49,50
Cristian Petru Bàlan, Poeme .............p. 50
Georgeta Nedelcu, Interviu cu poetul
Mihai Leonte .................................pp. 51,52
Ion Pachia Tatomirescu, În càutarea
paradoxismului pierdut...............pp. 53-57
Cristian Bàlan, Din pàcate, cu totii am
fost contemporani cu un mare român,
fàrà màcar sà fi auzit de el!... .............p. 57
Rodica Elena Lupu, “Multa sed Multum”
- Multe dar Bune ...........................pp. 58-60
Constela\ii diamantine
Revistà de culturà universalà
Fondatà la Craiova,
în septembrie 2010
Membri de onoare ai colectivului de redactie
- Acad. Constantin BÄLÄCEANU-STOLNICI
- Prof. univ. dr. Remus RUS
- Prof. dr. Florin AGAFITEI, orientalist, sanscritolog
- Prof. dr. Lidia VIANU, Professor of Contemporany British Literature,
English Departament, Bucharest University
2
Anul II, nr. 1(5)/2011 Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Responsabilitatea privind continutul materialelor publicate
în revista Constela\ii diamantine apartine strict autorului
care semneazà textul.
Adresa redactiei:
Bd. Gheorghe Chitu, nr. 61, Craiova, Dolj, România, cod: 200541
ISSN 2069 – 0657
DTP: Doina DRÄGUT
Sumar
Redactia
Director:
N. N. NEGULESCU
Redactor-sef:
DOINA DRÄGUT
Secretar general de redactie:
JANET NICÄ
Consilier artistic:
CRISTINA OPREA
Redactori asociati:
- Prof. univ. dr. CÄTÄLINA-FLORINA FLORESCU, SUA,
membrà a Asociatiei Române de Studii ale Americii
- Prof. MARIANA ZAVATI GARDNER, Anglia,
poetà bilingvà, critic literar, traducàtor
- Lector univ. dr. ALINA-BEATRICE CHESCÄ,
Universitatea “Danubius”, Galati
- Prof. CRISTIAN PETRU BÄLAN, SUA,
membru al Academiei Americano-Române de Stiinte si Arte.
- MARGARET BEISSINGER, Department of Slavic Languages &
Literatures 249 East Pyne, Princeton University
- Prof. univ. GRIGORE AVRAM
Materialele se pot trimite la adresa:
constelatii.diamantine@yahoo.com
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
3
Anul II, nr. 1(5)/2011
În universul creativitátii uma-
ne, imnul de inspiratie patristicá
exprimá cele mai înalte forme ale
vietii spirituale, situând sponta-
neitatea constiintei într-o înfáp-
tuire durabilá, care înfruntá tim-
pul si limitele spatiilor culturale
deterministe.
Smeritá, incantatia imnicá, in-
vocativá si evocativá, impregna-
tá de aprinsa dorintá de sfintenie,
porneste într-o mare cálátorie din
centrul existentei creaturale în
spre aura existentei esentiale (di-
vine), unde întâlneste, în stare
purá, totalitatea investirilor trans-
cendente. Deci, imnul hieratic
este unicul nostru cod galactic,
prin care ni se acordá gratia di-
viná, salvatoare, întru omnipre-
zenta transcendentá.
Cred cá, prin aceastá fereas-
trá de luminá a privit contempla-
tiv peste veacuri si confratele meu
de har literar, prof. dr. Ion Pachia
Tatomirescu, înainte de a se con-
sacra vastitátii si complexitátii
teritoriilor istorice de investigat.
Ceea ce a descoperit si iden-
tificat autorul, în zorii îndepártati
ai umanitátii, si-a aflat înteme-
ierea stiintificá într-o remarcabilá
exegezá bilingvá, intitulatá su-
gestiv „Argumente” „Interne” -
«Te Deum Laudamus...» -; carte
publicatá la Editura Aetichus,
Timisoara, 2009.
Asadar, tema fundamentalá a
lucrárii vizeazá „paternitatea ni-
cetian-remesianá si autohtonis-
mul pelasgo («valaho») - dacic
al imnului Crestinátátii «Te,
Deum, Laudamus»...” (370A.D.);
dar si sacrul circuit al scrierii sale:
„Pe Tine, Dumnezeule, Te Láu-
dám... (imn din orizontul anului
370 d.H.) /Pe Tine, Dumnezeule,
Te Láudám,/ pe Tine Doamne, Te
Márturisim,/ Pe Tine, Etern -
Párinte tot pámântul Te Cins-
teste,/ Tie, toti îngerii, Tie cerurile
si toate puterile,/ Tie, heruvimii,
serafimii, ne-ncetat glásuind:/
Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul,/
Dumnezeul Celestelor armii...!/
Pline sunt cerurile si pámântul
de-náltarea gloriei Tale,/ Doar pe
Tine Te laudá coruri de-apostoli,/
Droaia de vrednici prooroci,/ Ar-
matele-albind ale martirilor...!/
Doar pe Tine Te márturiseste Bi-
serica pe-ntregul pámânt,/ Tatá,
infinit-maiestos întreg cosmic,/
Fiul, Unul-náscutu-n-adevaratá
Cinstire,/ Duhul Sfânt, mereu
apárátor - mângâietorul...!/ Tu,
Hristoase, -mpárat slavei,/ Tu,
vesnicit Tatá, esti Fiu,/ Tu, Întru-
patul-în-Om întru mântuirea-i,/ N-
ai strigat frica-n pântecul Fecioa-
rei,/ Tu, biruitorul - din - sulita -
Mortii,/ Deschis-ai credinciosilor
poarta-mpárátiei cerurilor;/ Tu,
Dumnezeiascá mâná-dreaptá-
ntru-slavá Tatálui,/ Mare - jude-
cátor veni-vei, dupá cum cre-
dem:/ Asadar, Te
rugám sá vii-n
ajutor fidelilor
Tái,/ Ráscumpá-
rati cu nepretu-
itul Táu sânge-/
Eterná glorie dá-
ruieste-le cum
sfintilor Tái...!/
Poporul Táu,
Doamne,-l mân-
tuieste, binecu-
vânteazá moste-
nirea Ta,/ Dirigu-
ieste-l, înaltá-l
etern!/ Zilnic, Te
slávim,/ Láudám Numele-Ti în
vecii-vecilor...!/ Învredniceste-
ne, Doamne, în ziua aceasta, fárá
pácat sá ne pázim,/ Miluieste-ne
Doamne, miluieste-ne,/ Fie,
Doamne, al Táu har peste noi,/
dupá cum nádájduit-am în Tine-
/ În Tine, Doamne, sperat-am,/
spre-a nu má tulbura în veac...!”
(Traducere din limba latiná în
valahá: Prof. Dr. Ion D. Pachia)
Acest imn al întregii Cresti-
nátáti a fost zámislit de Sfântul
Vlah, Niceta Remesianu din Da-
cia orizontului anului 370 d.H.,
când a fost înáltat în scaunul epis-
copal de la Remesiana/Rome-
siana (V Roma-+-Moiesia+Suf.
ana-), pe malul drept al Dunárii,
în Dacia Sud-Dunáreaná (epis-
copia sa cuprindea atât Dacia
Aurelianá cât si provinciile Ol-
tenia si Banat din Dacia Nord -
Dunáreaná).
Versiunea de mai sus, dato-
ratá d-ui prof. dr. Ion D. Pachia, a
fost publicatá mai întâi în revista
timisoreaná Caietele Dacoro-
mâniei, anul II. Nr. 3/22/Martie,
21 Iunie 1997, p.1 sq, la rubrica
Lira din Cogaion (p. 6).
Pagina urmátoare este înno-
bilatá si de versiunea imnicá în
limba latiná. Imaginea ansamblu-
lui exegetic pachian are douá
orientári categoriale: întâi, dis-
tingem echilibrul (másura) medi-
tatiei în limbaj asupra limbajului
discursiv, fárá a se lása absorbit
de excesiva ispitá biograficá;
apoi, sesizám supletea stilisticá
de facturá apo-
logetico-cres-
tiná, care izvo-
ráste tocmai din
kentron-ul aces-
tei sublime ema-
natii spirituale,
ceea ce îi conferá
o per spectivá
heliocentricá.
În câmp se-
mantic, metoda
de investigatie
este selectatá de
un aparat con-
ceptual, ce tine
de superioare principii orien-
tative, devenite cáláuzitoare atât
în prefigurarea expresivitátii fi-
losofice, cât si în reflectarea co-
loraturii ideologice. Consider cá
este un procedeu fericit, fiindcá
numai astfel sunt stimulate
láuntric dinamicile functionale
ale structurilor de limbaj, che-
mate sá releve pregnant valori-
zarea mesajelor continute.
Lucid si curajos prezentatá,
antropologia lui Ion Pachia Tato-
mirescu potenteazá întelegerea
lumii originare si expresia ei es-
teticá prin dimensionárile gene-
zice, extrase din mândria trecu-
tului. Lumea exploratá si înfáti-
satá în celula prolificá a cártii este
raportatá la indicii de continu-
itate din cadrul protolimbii pe-
lasgo-valaho-dace, puternic im-
pregnatá istoric de cultul Zal-
moxian, dar si de metamorfozele
págânismului mitic; perioadá în
care fondul lingvistic autohton
va fi fost interferat cu amprenta
latinitátii.
Desigur, dincolo de aceste
importante simbioze spatio-
temporale, agentul realizator al
judecátii analitice este preluat de
autor din sacra strálucire a eco-
ului Hristic, ajuns si pe melea-
gurile noastre sud-dunárene prin
misionara vocatie apostolicá.
Vorbim despre evenimentul inau-
gural al crestinátátii, funda-
mentat pe hristologie trinitará;
revelatie noeticá de supremá má-
retie, prin care ne-a fost deschisá
întru mântuire eternitatea Bise-
ricii Universale: „Si Iisus le-a zis
iarási: Pace vouá! Precum M-a
trimis pe Mine Tatál, vá trimit si
Eu pe voi.” (Ioan 20,21-22); „Ce-
rul si pámântul vor trece, dar cu-
vintele mele nu vor trece” (Matei
24-35); „Cuvintele pe care vi le-
am spus sunt duh si viatá” (Ioan
6-63).
Din acel moment, produs de
majore reverberatii ancestrale,
vietii umane i-a fost înnoitá pre-
dictia escatologicá.
Într-o altá ordine, creatia
Sfântului Niceta Remesianu «Te,
Deum, Laudamus... », scrisá la
începutul primáverii crestinis-
mului, este o poezie cosmicá,
încárcatá de o ardoare si o in-
tensitate care pregáteau si fa-
vorizau libertátile sufletesti, si-
tuându-le în plan ontologic.
Indicatia de excelentá „Argu-
mente interne” o voi trata în nu-
márul urmátor al revistei.
Re\ntoarecerea la origini
*
N.N. NEGULESCU
4
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Anul II, nr. 1(5)/2011
Comoara de la Ostroveni
[i “br@ncu[ii” Craiovei
Editura Aius, Craiova, 2002
Comoara de la Ostroveni si
„brâncusii” Craiovei de Ilarie
Hinoveanu relevá reversul unui
peren mental poetic, dorul de-
monstratiei, orgoliul adecvárii la
real cu orice pret, din dispret fatá
de confuzia infantilizantá unde
„tous les chats sont gris”. Su-
párat foarte, revoltat pâná la stri-
gát de „deturnarea adevárului”
si de „conspiratia enigmelor”,
poetul ia biciusca în mâná, intrá
în cusca inadvertentelor de tot
felul, sá puná liniile strâmbe la
punct. Cu poftá nebuná muscá
din azima logicii, sá fie sigur cá
vestea cea buná ajunge pâná în
cele mai îndepártate coclauri.
Convins cá „nimic în cultura ro-
mânà nu este superior artei lui
Brâncusi” (Sidney Geist), Ilarie
Hinoveanu nu suportá rugina
aproape de numele inoxidabilului
artist. Îmbinând textul cu con-
textul, se face încet-încet, luminá.
Volumul, desenând un patru-
later cu laturi inegale („Vápáile
nemuririi” (5 pagini), „Un prieten
pentru eternitate” (10 pagini),
„Comoara de la Ostroveni si
“brâncusii” Craiovei” (50 de pa-
gini), „Un strálucit proiect cul-
tural: “Memorialul Brâncusi” la
Craiova” (40 de pagini), pune ac-
centul pe miez: recuperarea „co-
morii” de la Ostroveni, întâmplá-
tor sau nu, tot un patrulater de
opere brâncusiene: „Orgoliul”,
„Cap de copil”, „Sárutul” si
„Torsul”.
Cu aplombul unui patinator
versat, poetul Ilarie Hinoveanu
face piruete sigure pe gheata is-
toriei, spre deliciul cititorului cá-
zut în transá. Cáutarea unei co-
mori te aruncá în basm, în lumea
suspansului, a capcanelor, în la-
birintul márturiilor de tot felul, al
conspiratiilor, al derutei si al per-
manentului risc. Sprijinit pe patru
„stâlpi” brâncusologi - V.G. Pa-
leolog, C.S. Nicoláescu-Plopsor,
Barbu Brezianu si Paul Rezeanu -,
Ilarie Hinoveanu încearcá, printr-
un exercitiu al mintii, având pe-
gasul potcovit cu documente, sá
gáseascá firul Ariadnei, pentru a
iesi din labirint. Si, tot ca în po-
veste, existá si aici un „spân”
care încurcá itele cu dibácie în
calea ochiului profan.
Pentru a îndulci „punctele
nevralgice” ale problemei, scri-
itorul administreazá logicii faul-
tate de erori, intentionat sau nu,
antinevralgice si aspiriná, már-
turii „tari”. Astfel, în 1943 nu a
avut loc nici un „schimb” real între
„arheolog” si „numismat”, prin
care „brâncusii” lui Victor N. Popp
Janet NIC~
sá intre în posesia altcuiva; în
1945 „brâncusii” de la Ostroveni
nu au intrat si nu au fost inventa-
riati în Pinacoteca Aman, „brân-
cusii” au fost luati, cu acceptul
lui Victor N. Popp, de la conacul
din Ostroveni de C.S. Nicoláes-
cu-Plopsor si de Stefan Bossun,
Iárá proces-verbal, în 1950, dositi
în cládirea Scolii „Madona
Dudu”, sá li se piardá urma;
„brâncusii” de la Ostroveni au
ajuns la Muzeul de Artá al Cra-
iovei în 1954, unde li s-au întoc-
mit, în depliná sigurantá, acte de
identitate si li s-au dat numere
de înregistrare. Povestitor cu vâ-
ná, poetul nu spune povesti, ci
împleteste, cu argumente, lu-
miná. Motivul? Dragostea fárá
borne pentru cel mai mare sculp-
tor al lumii, românul, olteanul,
hobiteanul Brâncusi.
Capitolul „Vápáile nemuririi”
face palpabilá odiseea restaurárii
„Coloanei infinite”, prezintá pro-
iectele firave, realizate precar,
care au lásat pe limbá gust amar
si deznádejde în suflete. Sublimi-
tatea capodoperelor brâncusiene
de la Tg. Jiu coabiteazá, de voie,
de nevoie, cu un ambient pro-
vincial de joasá spetá.
Dacá eseul „Un prieten pentru
eternitate” este un medalion al
lui V. G. Paleolog , care a fácut
din Brâncusi „pasiunea vietii
sale”, al patrulea text al volumu-
lui fixeazá esecul proiectului lui
V. G. Paleolog de a cládi „Templul
Aducerii Aminte” la Craiova, în-
nábusit de „obtuzitatea si de rea-
ua credintá a unor vremi si a unor
insi pizmasi”.
Sentimentul prelins din tom
are gustul lacrimei si al dezná-
dejdii: o Românie depásitá de e-
venimentul Brâncusi; un sat
(Ostroveni) care tine patru bul-
gári de divinitate în podul casei
si în putina cu varzá; un oras (Tg.
Jiu) care nu stie ce are si, ca atare,
nici nu are - trei capodopere
plantate într-un mediu jalnic si
„mitocánesc”; un alt oras (Cra-
iova), unde sculptorul „s-a nás-
cut a doua oará”, nu a fost în-
stare sá înalte „Memorialul” vi-
sat de V. G. Paleolog si nici mácar
„Atelierul” Brâncusi.
Dacá un sat poate fi în derutá
culturalá, dacá un oras poate fi
în derutá culturalá, cum poate o
tará (România) sá persiste, la 50
de ani de la moartea lui Brâncusi,
în derutá culturalá? Se pare cá
poate!
Aláturi de „Coloana infinitu-
lui”, memoria lui Brâncusi nu e
mai înaltá decât o casá táráneas-
cá din Hobita. De douá mii de
ani, noi, românii, n-am învátat
nimic. Îl avem pe Iisus între noi,
dar în fiecare clipá de indife-
rentá, de inconstientá si de la-
sitate, mai batem câte un cui în
trupul crucificat.
Pasiunea câtorva apostoli
incandescenti ai artistului vor-
beste în desert.
Cartea lui Ilarie Hinoveanu
este, înainte de toate, tipát si re-
voltá, pâná când, în tara unde
voievozii încá îsi apárá „sárácia
si nevoile”, metalul sperantei se
face monedá.
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
5
Anul II, nr. 1(5)/2011
Doina DR~GU}
Rátácitor prin vânturi
si poet
se adàuga
si ràmânea
suporta egal
reprezentàri diferite
totdeauna opunea ceva
în fata a altceva
neepuizat
în toate întelesurile
isi ràzbuna robia
prin libertatea artei sale
continuat în alte forme
ràtàcitor prin vânturi
si poet
Golul permite locuirea
neîmpàrtit
si neamestecat
numai golul
permite
locuirea
treptat
nu deodatà
cuprinde-n sine însusi
tot
înfiripat
în orice fuge
de fixare
Asumare prin credintá
lumina
se dàruie tuturor
dupà màsura
fiecàruia
dusi de dorinte
si întâmplàri
nu fàceau
nimic
dar nimic nu ràmânea
nefàcut
se raportau la absolut
pe potriva firii lor
relatia specialà
cu timpul
era asumatà
prin credintà
Vârtejuri albe
tàcerea
din volburà picà
se sparg în clopot
chemàri
se rotesc vârtejuri
albe în spiralà
muzici vagi descind
în dans
nu existà centru
fàrà margini
vise colorate –
vrajà prelungità-n
existentà
decantare de imagini
pierdere
în consistentà
crestere neîncetatà-n
nemiscare
Împlinire si pierdere
càderi ridicate
în munti de rugàciune
seara macinà lumina
apele tasnesc
si se strâng
într-o mare
libertate
privirile siroiesc
vertical
printre frunze
spre cer
rodul împlinirii
este pierdut
Márginirea fiecáruia
privirea
fulgerà vedenii
draperiile se muleazà
dând màrginire
fiecàruia
Posibilitatea de deschidere
încercau
sà depàseascà
limitele
fiecare
depindea
de posibilitatea
de a se deschide
liber
se clàtinau
în aceeasi directie
cu vântul
în toate se-mpàrteau
golul
din afara lor
le càuta formele
Nesemnificativ
alunecàm printre lucruri
nu avem loc
formele scapà
cu desàvârsire
în mijlocul gândurilor
nici un detaliu
nu este
întâmplàtor
nici nu este
Neatins
neatins
de trecerea timpului
nu crezi în nimic
mergi si te risipesti
nimeni
nu te poate cuprinde
nedeterminat
ràtàcesti
la întâmplare
Izolat de margini
izolat de margini
golul cuprinde
proportii diferite
lumina se deschide
si se-nchide
adevàrul
purificà
Vesnic deschis
cuvintele ràspândesc
în ritm nàvalnic
tàcerea
vesnic deschis
pretutindeni
sufletul destramà
càlàtorii
Cristina Oprea - Armonii de toamná
Constela\ii lirice
6
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
Florin AGAFI}EI
Ca în alte cazuri ale indianis-
tilor români si în cel al lui Dumitru
Marin - respectiv, Demetrio
Marin*, dupá stabilirea sa defi-
nitivá în Italia - am întâmpinat
dificultáti în aflarea datelor legate
de viata si activitatea profesionalá.
La Iasi, Institutul European
a început de la o vreme recupera-
rea operei indianistului, prilej cu
care am aflat despre cártile aces-
tuia editate si în limba româná,
un rol aparte în acest demers
având Traian Diaconescu.
Cu ajutorul lui Traian Diaco-
nescu - care semneazá prefata
cártii «Eminescu si cultura in-
dianà» - am aflat despre india-
nistul stabilit în peninsula italicá
urmátoarele lucruri: în primul
rând, cá Demetrio Marin e, de
fapt, Dumitru Marin, nàscut în
Moldova, în fostul judet Fàlciu,
satul Peicani, comuna Jigàlia.
Apoi, cá studiile scolii prima-
re si le consumá la Peicani, pen-
tru ca acelea liceale sá le desávâr-
seascá în Bârlad. Devine stu-
dent la Universitatea «Al. I. Cu-
za» din Iasi, în cadrul Facultàtii
de Litere, absolvità în 1937 cu
o licentá ce este remarcatá prin
magna cum laude.
Studiile universitare odatá în-
cheiate îi oferá posibilitatea în-
scrierii la o scoalà militarà, în
urma cáreia primeste gradul de
sublocotenent.
Anii ce prefateazá al doilea
rázboi mondial, adicá 1938 si
1939, îl aflá ca asistent onorific
al Catedrei de limbà si litera-
turà latinà. De asemenea, va
ocupa functia de secretar al
Institutului de Culturà Italianà
din Iasi, fapt ce îl apropie si mai
mult de viitoarea patrie adoptivá.
În ajunul izbucnirii celui de-
al doilea rázboi mondial îl gásim
membru activ al Scolii Române
din capitala Frantei, pentru ca
anul destrámárii Românei mari
Demetrio Marin
(1914-1978)
Via]a - repere
sá-l prindá mobilizat, vremelnic,
peste Prut, în Basarabia.
În timpul rázboiului, în pe-
rioada 1941-1943, Demetrio Ma-
rin e bursier al Academiei Ro-
mâne din capitala Italiei; în 1944
îl aflám în tará pentru a-si sustine
teza de doctorat în filologie cla-
sicà. Rázboiul intervine brutal în
destinul universitarului, care se
vede obligat sá se înroleze, mo-
bilizarea având loc în 1944, iar
lásarea la vatrá la sfârsitul con-
flictului, în anul 1945. Luptá ca
ofiter în cadrul armatei române
pe teritoriul Ungariei si Ceho-
slovaciei, lucru ce-l remarcá prin-
tre decorati, cáci va primi din par-
tea statului «Steaua României».
Dupá terminarea rázboiului
revine în mediul universitar, ocu-
pând postul de asistent titular;
faptul se petrecea în 1945.
În 1946 intervine oportunita-
tea párásirii României, tará aron-
datá rusilor. Cu sprijinul directo-
rului Academiei Române din Ro-
ma, Scarlat Lambrino, va primi
o altà bursà în Italia. Este mo-
mentul când hotáráste sá se des-
partá definitiv de România, desi
în sufletul sáu se va simti perma-
nent legat de tara natalá. Printre
stráini, departe de casá, intervine
o perioadá de metamorfozári
profunde în viata lui si a familiei.
Va schimba un loc de muncá prin
altul, devenind, într-o vreme, bi-
bliotecar al Scolii Franceze din
Roma, apoi cadru didactic al
Universitàtii din Bari.
La Universitatea din Bari va
sustine cursuri de limba sanskri-
tà, latinà si românà. În domeniul
limbii sanskrite avusese profesor
pe Th. Simenschy, cel care-i insu-
flase pasiunea pentru vechea
limbá vorbitá în subcontinetul
indian.
În urmátorii ani, Demetrio
trece la catolicism si primeste
cetàtenia italianà, iar din partea
ministrului Instructiunii Publi-
ce, Aldo Moro, titlul de «Cava-
ler al Meritului Republicii
Italiene».
Moartea lui survine neastep-
tat, la vârsta de 64 de ani, dupá
ce sustinuse o conferintá privind
impactul modalitàtii indiene de
cugetare asupra lui Ovidiu.
Spiritul enciclopedic al uni-
versitarului scolit la Iasi s-a fácut
remarcat din plin în Occident,
asezând o altá amprentá, nu nu-
mai asupra studiilor cu temá la-
tiná, greacá ci si indianá, în spa-
tiul culturii apusene.
Vom mentiona, mai jos, acele
opere ale profesorului Demetrio
Marin, scrise în mod special cu
privire la spiritualitatea indianá,
ingnorând voit scrierile, confe-
rintele, studiile ce au drept temá
centralá alte areale spirituale
decât spatiul specific subconti-
nentului indian.
Precizám cá, datele necesare
si în aceastá directie le-am aflat
prin intermediul acelorasi cárti
tipárite la Iasi, lucrárile savantului
român fiind preluate dintr-o listá
prezentá în volumul omagial pu-
blicat la Bari, în anul 1995, sub
titlul «Pertransierunt benefa-
cienda», apartinând colectiei
«Invigilata Lucernis», nr. 3.
Acelasi Traian Diaconescu ne-a
facilitat accesul la datele si ope-
rele antume si postume ale india-
nistului român pe care le prezen-
tám mai jos, cum au fost ele aran-
jate de cátre acesta.
Opera cu tematicà indianà
1953 - Specificul literaturii
gnomice indiene. Încercare de
exegezà, în «Orizonturi» (Stutt-
gart) 5, nr. 1-2, p. 32-55 ; 1955-
1956 - Influsso del pensiero
indiano antico sul concetto di
donna in Mihai Eminescu (în
româná), Buletinul Bibliotecii
Române, Freiburg, 3, p. 215-243 ;
1956 - Posibilitr di diffusione del
Cristianesimo nell’India attuale,
«La Missione» Milano, nr. 21,
dicembre, p. 7-11; 1956 - L’ori-
gine indiana del pessimismo di
Mihai Eminescu (în româná),
«România» - New York 1, nr. 8,
ottobre, p. 9-10; 1958 - Due pessi-
misti romantici sotto l’influso
del pensiero inadiano antico,
“Annali dela Facolta di Lettere e
Filosofia dell’Universita di Bari”
4, 1958, p. 39-52; 1960 - Il poeta
G. Cosbuc e l’indianismo (în
româná), “România” - New York
4, nr. 47, marzo;
Postum:
1979 - Spunti di meditazione
esoterica orientale in Ovidio?
L’origine del mondo, în Studi di
poesia latina in onore di Anto-
nioa Traglia, II, Roma, p. 633-641;
Studiu neterminat, la data de
26 noiembrie 1976: Ovidio e
l’India antica.
India, Eminescu si Occidentul
în conceptia lui Demetrio Marin
Una din cártile lui Demetrio
Marin - India si Occidentul - are
ca subiect raportul intercultural
India-Occident. Autorul se în-
scrie, astfel, în rândul acelor in-
dianisti din spatiul românesc
care au abordat o asemenea tema-
ticá de-a lungul timpului.
În plan universal, mult mai
cuprinzátor trateazá chestiunea,
Hajime Nakamura în lucrarea
«Occident si Orient. O istorie
comparatà a ideilor», unde ac-
centul cade pe comentariul filo-
sofic al ideilor ce-au frámântat
gândirea omenirii în diferiti evi,
atât în depártatul Orient, cât si în
lumea occidentalá.
În plan national, o asemenea
încercare, dar de anvergurá mai
redusá, o va face Aram Frenkian.
Sub impulsul Occidentului,
românul Dan Petrasincu - alias
Angelo Morretta - în «Spiritul
Indiei» are un capitol introductiv
unde întocmeste un micro-studiu
*Informatiile redate cu italice
apartin lui Traian Diaconescu.
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
7
Anul II, nr. 1(5)/2011
referitor la descoperirea Indiei de
cátre occidentali. La rândul sáu,
Liviu Bordas - în cartea «Iter in
Indiam...» demonstreazá o preo-
cupare asemánátoare punând
accentul pe încercárile românilor
de a se apropia de India, de a
veni în întâmpinarea culturii si
civilizatiei acesteia.
Demetrio Marin redacteazá
«India si Occidentul» la aproxi-
mativ douá decenii de la termi-
narea celui de-al doilea rázboi
mondial. Este firesc sá se cons-
tate azi, la atâtea decenii de la ti-
párirea pentru prima datá în limba
româná a scrierii sale cá, efortul
lui intelectual denotá amprenta
timpului în care a conceput stu-
diile de istorie a culturii ce vizeazá
caracteristicile literaturii gnomi-
ce indiene, pe de o parte, si rapor-
tul dintre spiritualitatea indianá
si gândirea occidentalá, pe de altá
parte.
Oricum ar fi, scrierea lui este
de consistentá, arátând un autor
fin cunoscátor, atât al filosofiei
occidentale, cât si al celei nás-
cute în India.
Autorul e convins cá gândi-
rea occidentalá datoreazá mult
celei orientale si puncteazá de
fiecare datá acest lucru, dar fárá
entuziasmul afisat de atâtia altii
care au tratat acest aspect.
Demersul este amplu, cáci
porneste - cum altfel? - cu înce-
putul raporturilor cultural-isto-
rice, India-Occident, încá din an-
tichitate, punctând din start fap-
tul cá este dificil sá se determine
data exactá a primului contact
intercultural Est-Vest.
Mare parte din scrierea lui
Marin trateazá legáturile India-
Occident, dar trebuie subliniat
cá, pe lângá înaintarea în timp si
discutarea chestiunilor ce com-
biná filosofia indianá cu religia
din subcontinent, autorul se în-
trebuinteazá de perspectiva ofe-
ritá subiectului abordat de gândi-
rea lui Hegel, consideratá reper
întru descifrarea sensurilor mesa-
jelor transmise de cealaltá jumá-
tate spiritualá a omenirii, Orientul.
Nu vom insista asupra între-
gii demonstratii întocmite de
Marin si a expunerii tesáturilor
ideatice care oferá avantajul pre-
zentárii limpezi, lipsite de inutile
îndoieli; vom sublinia numai cá,
autorul e ferm, spre deosebire de
alti predecesori, în a nu sprijini
ideea conform cáreia India ar fi
tara de origine a limbilor pámân-
tului, spatiul de unde s-ar fi pornit
«totul».
În asemenea context era fi-
resc sá discute si despre gândi-
rea eminescianá, sedusá nu doar
de pesimismul lui Schopenhauer.
Marin considerá cá poetul nos-
tru are o mentalitate de filosof,
chiar dacá nu-si construieste ex-
plicit un sistem filosofic, fie si
pesimist!
Întocmai ca Sergiu Al-George,
D. Marin afirmá cá Eminescu a
fost influentat de Schopenhauer,
dar nu în sensul contaminárii to-
tale, ci numai ca «un prim im-
bold», menit a-l purta spre des-
coperirea celeilalte lumi spiri-
tuale specifice Orientului, Indiei,
îndeosebi.
Discutia în jurul lui Eminescu,
a legáturilor dintre cugetarea sa
si cea indianá, se realizeazá în
studiul intitulat «Eminescu si
cultura indianà». Importantá
devine precizarea conform cáreia
poetul nu ajunsese la completa
cunoastere a gramaticii sanskrite.
Din acest punct al demon-
stratiei porneste Marin în comen-
tarea operelor eminesciene înte-
lese prin intermediul cugetárii in-
diene. Noutatea o reprezintá ac-
centul pus pe originea pesimis-
mului eminescian; un capitol
aparte dezbate acest lucru sub
titlul «Originea indianà a pe-
simismului eminescian», autorul
gásind de cuviintá sá discute
chestiunea prin prisma optimis-
mului poporului român, Eminescu
fiind vázut ca exceptia menitá a
confirma regula în privinta neamu-
lui mereu încrezátor în steaua lui.
Cá Eminescu se situa sub o
altá stea, o demonstreazá însási
creatia si viata lui; faptul e subli-
niat de Marin, cu prisosintá, când
discutá despre «semnificatia Lu-
ceafárului».
Influenta gândirii antice indi-
ene e prezentá si evidentiatá în
raport cu anumite concepte din
gândirea lui Eminescu, de pildá,
de bárbat sau de femeie.
Adeseori, Demetrio Marin
subliniazá traiectele gândirii emi-
nesciene, plonjând în vremurile
vedice, urcând apoi cátre cele
buddhiste si coborând din nou
în timpuri mai vechi, upanisha-
dice, fiind obligat la asemenea
trasee de mintea lui Eminescu,
mereu neobositá, mereu aflá-
toare de solutii originale, isco-
dind lumi demult apuse.
D. Marin concepe, astfel,
studii originale pe care le publicá
în a doua jumátate a secolului al
XX-lea în peninsula italicá, în
diverse reviste, dar si în afara Ita-
liei, nuantând în plan internatio-
nal valoarea perená a creatiilor
reprezentantului de seamá al
culturii române, Mihai Eminescu.
Activitatea lui D. Marin va fi
fost cu mult mai amplá, devenind
apreciatá de italienii însisi din
Bari, cu scurgerea timpului, dova-
dá fiind si una din strázile orasu-
lui italian ce-i poartá, azi, numele.
Bibliografie consultatà
1. Demetrio Marin, Eminescu si
cultura indianà, Institutul Euro-
pean, Iasi, 2004.
2. Demetrio Marin, India si Oc-
cidentul, Inst. European, Iasi, 2007.
3. Rudolf Otto, Mistica Orien-
tului si mistica Occidentului, Editura
Septentrion, 1993.
4. Michael Carrithers, Buddha,
Humanitas, 1996.
5. Constantin Marin, Filosofia
indianà/Izbàvire sufleteascà prin
cunoastere si meditatie transcenden-
talà, Editura Moldova, Iasi, 1994.
6. Édouard Schuré, Marii Initiati,
AldoPress, Bucuresti, 2003.
C#r]i primite
la redac]ie
Coriolan Páunescu, Ràstimpul
iubirii, Ed. Danubius, 2010
Daniela Sitar-Táut, Valori si
prezente conjuncturale,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2009
Daniela Sitar-Táut, Interviuri,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2010
Alexandru Buican, Teatrul
onoarei, Ed. Risoprint, 2010
8
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
lul „Nationalii si Cosmopolitii”,
în care scrie: „Dacà Domnii In-
ternationali, în loc de a se làsa
purtati de spiritul timpului, ar
avea bunàtatea de-a atinge pà-
mântul cu picioarele si ar ajuta
pionirilor germani ai progresu-
lui de a aduce mai departe pa-
nerul cu cele câstigate de ei,
poate cà în cursul acestei lu-
cràri cam rare ar reveni la ideia
lor, la a càrei realisare nu servà
înfràtirea ilusorie a unor nati-
uni egal-îndreptàtite (asa ceva
nu existà, ci domnia unei natiu-
ni cu civilitatea si limba ei)”.
În noiembrie 1888 îsi reia acti-
vitatea publicisticá, prin colabo-
rarea la „România liberá”, în care,
pe lângá articole, unde promo-
veazá spiritul national, pledeazá
pentru schimbarea relatilor de
muncá. Rázboiul de Indepen-
dentá nationalá de la 1877 îl face
pe Eminescu sá scrie articole ce
impresioneazá prin vibratia
patrioticá.
Trebuie sá spunem cá Mihai
Eminescu a fost un crestin auten-
tic. Poeziile, proza si publicistica
exprimá spiritul national-orto-
dox. Consideratii de ansamblu
asupra crestinismului gásim în
manuscrisul 2285 care reprezintá
traducerea din germaná a studiu-
lui lui M. Lazarus si N. Stendhal
„Gânduri introductive privind
psihologia popoarelor”, apárut în
1860. Despre acest manuscris a
scris D. Vatamaniuc „Pagini ger-
mane”, în revista „Manuscriptul”
(an XVII, 1986). Manuscrisul
2261 la paginile 192-194 cuprinde
urmátoarele cugetári ale lui Emi-
nescu referitoare la Dumnezeu:
„Fàrà eu nu existà timp, nu exis-
tà spatiu, nu existà Dumnezeu,
fàrà ochi nu e luminà, fàrà auz
nu e cântecul; ochiul e lumina,
auzul e cântecul, eu e Dumne-
zeu”. În „Timpul” din 10 octom-
brie 1881 Eminescu scria: „bise-
rica a creat limba literarà, au
sfintit-o, au ridicat-o la rangul
unei limbi hieratice si de stat.
Din acel moment tràsàtura de
unitate a devenit si a ràmas
limba si nationalitatea, pe când
înainte românul înclina a con-
funda nationalitatea cu reli-
gia“. În articolul ,Stim prea
bine…”, publicat în „Timpul” (nr.
170, 4 august 1878, pag.1), Emi-
nescu scria: „Cine ne alungà
limba din bisericà si din in-
structia educativà (a scoalelor
elementare si secundare), cine nu
ne lasà sà fim ceea ce suntem a
rupt-o cu constiinta noastrà
nationalà si cu simpatiile noas-
tre intime, oricât de bun ar fi re-
latiile lui internationale cu
statul nostru”.
Desi poezia si articolele pu-
blicate în presá au promovat spi-
ritul national, inclusiv românis-
mul, Mihai Eminescu fiind unul
din marii gazetari ai secolului
XIX, a promovat spiritul natio-
nal si în proza literará. Prozele
antume cele mai cunoscute sunt
„Sármanul Dionis” si „Cezara”.
Dar mai putem aminti drama
istoricá în trei acte, în versuri,
„Bogdan-Dragos”, din care ráz-
bate spiritul iubirii de glia strámo-
seascá, în timp ce în cele douá
proze amintite la început desco-
perim un filon romantic al bas-
melor si povestilor românesti, la
fel descoperim în „Mira”, frag-
ment dramatic; si „Emmi”, dramá
într-un act, dar mai ales tabloul
dramatic „Muresianu”, din care
rázbate dragostea de popor si is-
toria sa, lucru ce-l descoperim si
în „Alexandru Lápusneanu” si
„Alexandru Vodá“, fragment dra-
matic. Din postume remarcám
romanul neterminat din tinerete
„Geniu pustiu“ si alte lucrári ne-
terminate, descoperite de Titus
Maiorescu, printre manuscrisele
poetului, dupá moarte. În multe
cugetári, filosofice, sociale, isto-
rice, literare, Eminescu a fost pre-
ocupat de spiritul national.
Exemplu: Organele constiintii na-
tionale putine fiind la numár, silite
a deveni universaliste. Despre li-
teratura nationalá spune: „Fie-
care literaturà nationalà for-
meazà focarul spiritului natio-
nal, unde concurg toate razele
din toate directiunile vietii spi-
rituale, ea aratà nivelul vietii
publice spirituale.” În articolul
„Despre nationalism si cosmo-
politism” sublinia: „Oamenii
cari au început regenerarea na-
tionalà, ni-au dat ideea între-
gului, ce noi avem a o realisa”.
Eminescu duce campanii de
presá dedicate chiestiunii Basa-
rabiei, criticá aspru Parlamentul
pentru înstráinarea Basarabiei.
Este intransigent cu politica de
opresiune taristá din Rusia (o
adâncá barbarie), cât si fatá de
cea a Imperiului Austro-Ungar.
Situatia sa de la ziarul Timpul
devine criticá în 1880, mai ales
dupá ce criticá proiectul de pro-
gram al partidului Conservator,
lansat de Maiorescu, în care
acesta pleda pentru subordona-
rea intereselor României si sá
sacrifice românii din imperiul
Austro-Ungar.
Petre Tutea spunea despre
Eminescu cá este „Românul ab-
solut”, întrucât pentru poet pri-
meazá natiunea, omul nu poate
apartine omenirii decât aparti-
nând unei natiuni. Spunând des-
pre om cá acesta: „În zadar ar
încerca chiar de a lucra deo-
datà pentru toatà omenirea, el
continuare din pag. 1 e legat prin lanturi nedesfàcute
de grupa de oameni în care s-a
nàscut”. Mai mult decât atât,
Eminescu sustine ideile nationa-
liste în „Sármanul Dionis”. Scri-
itorul, pe aceastá cale, sustine
existenta sentimentului national
chiar pe metempsihozá, spunând
prin glasul lui Ruben: „...oamenii
au o simtire întunecatà pentru
pàstrarea si màrirea neamului
lor. Sunt tot ei, cei care renasc
în strànepoti“.
Pentru Eminescu, natiunea
reprezintá, indubitabil, o sumá de
vointe vii care merg în directia
hotárâtá de propria lor naturá.
Adevárata unitate, pentru Emi-
nescu nu este statul, ci natiunea,
criticând politicianismul, consi-
derat o plagá a natiunii, având în
vedere situatia dezastroasá din
tará la acea vreme. Nu poate exis-
ta organizare serioasá cu oameni
Iárá stiintá, fárá avere, fárá pregá-
tire temeinicá cu oameni a cáror
inteligentá este o sofisticárie, a
cáror stiintá nu ajuge nici la co-
rectitudinea gramaticalá.
C. Rádulescu-Motru subli-
niazá adeváratul sens al nationa-
lismului, asa cum trebuie înteles,
si anume cá „la civilizatie nu se
ajunge decat prin muncà”, iar
Eminescu, în acest sens, spune:
„...vina cea mare a generatiei
trecute, orbità de civilizatia
stràinà, a crezut cà, introducând
formele exterioare ale ei, i-a in-
trodus totodatà si cuprinsul.
Acest cuprins nu se realizeazà
decât prin muncà“.
Se tot vorbeste despre natio-
nalism, dar ce înseamná acesta?
Natiunea reprezintá stadiul su-
perior al notiunii de popor, este
chitesenta poporului, sumusul
valoric recunoscut si acceptat pe
plan international. Iar a fi natio-
nalist înseamná sá iubesti tot ce
a dat mai bun poporul în sânul
cáruia te-ai náscut, valorile lui re-
alizate de-a lungul sutelor de ani,
cel care protejeazá natiunea din
care face parte. Nationalismul
este constiinta apartenentei la un
popor. Constiintá, pe care Emi-
nescu avea. Dovadá scrierile sa-
le, atât cele poetice, dar mai ales
publicistica si într-o oarecare má-
surá proza.
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
9
Anul II, nr. 1(5)/2011
Citind lucrarea semnatá de
Beniamino Faoro si Ion Màr-
ginean, de la Universitatea „Lu-
cian Blaga” din Sibiu, intitulatá
„Euromentality”
1
, reusim sá
întelegem mai bine rolul pe care
îl are si îl poate juca mentalitatea
oamenilor în constructia unuia
dintre cele mai ambitioase mo-
mente si proiecte politico-diplo-
matice ale ultimilor 60 de ani:
realizarea, la nivel european, a
unui sistem politic si de coope-
rare economicá, diplomaticá, mili-
tará etc, care sá asigure, tuturor
cetátenilor statelor europene, nu
doar mai multá sigurantá, ci si
prosperitate si progres, ca rezul-
tat nemijlocit al canalizárii efor-
turilor si potentialului lor creator
spre scopuri si idealuri comune.
Cei doi autori supun atentiei
cititorilor de azi câteva dintre pro-
blemele nu doar de mare actua-
litate, ci si de importantá epocalá
care sá facá posibilá materiali-
zarea acestui obiectiv grandios.
Pornind de la ideea cá mentali-
tátile reprezintá o mare problemá:
veche si nouá
2
, cu accent pe per-
ceptia acesteia la nivelul cetá-
tenilor României, cei doi autori
urmáresc, cu argumente irefu-
tabile, sá sublinieze cá Europa si
structurile sale comunitare tre-
buie sá fie un sistem si nu ex-
presia unei vointe imperiale.
Pornind de la aceste sublinieri
esentiale, Beniamino Faoro si Ion
Márginean atrag atentia asupra
faptului cá este nevoie de un
nou tip de societate, bazat pe cu-
noastere
3
si ca rezultat nemijlocit
al unui altfel de educatie. Din
acest punct de vedere, cei doi
autori subliniazá necesitatea
introducerii în procesul de învá-
támânt a disciplinei: ,Stiinta cu-
noasterii”, la toate categoriile de
subiecti, indiferent de domeniul
în care acestia urmeazá a activa.
Între alte consideratii pe care la
fac în aceastá materie sunt cele
cu privire la rolul jucat de diverse
descoperiri tehnice si tehnologii
moderne pentru realizarea edu-
catiei omului viitorului, astfel în-
cât, indiferent de domeniul de ac-
tivitate absolvit, acesta sá stie
întotdeauna ceea ce are de fácut
în viatá. Prin aceasta ei sublini-
azá un concept mai putin vehi-
culat astázi, respectiv cel al cres-
terii simtului de ráspundere al
scolilor, dar si al personalului di-
dactic
4
Nu în ultimul rând, ei
atrag atentia asupra nevoii su-
blinierii tuturor performantelor
înregistrate de absolventi si al re-
cunoasterii meritelor avute de cei
care au contribuit la pregátirea
si formarea sa
5
.
Beniamino Faoro si Ion Már-
ginean subliniazá în capitolul 5
al lucrárii o serie de considerente
legate de posibilitatea materiali-
zárii unor obiective, azi obiective
imposibile în alte conditii. În opi-
nia lor, pentru noua Europá, pre-
ocuparea principalá trebuie sá fie
aceea a asigurárii de conditii pri-
elnice pentru dezvoltarea fiecárui
cetátean si pentru stabilitatea fie-
cáruia în parte, ca o conditie sine
qua non a stabilitátii sistemului.
Autorii subliniazá cá, altádatá,
conta doar stabilitatea imperiu-
lui, cetáteanului revenindu-i
obligatia sá se descurce cum pu-
tea în perioada dintre 2 rázboaie.
Ei considerá cá unul dintre sco-
purile majore al realizárii struc-
turilor comunitare europene îl
constituie eliminarea rázboaielor
de pe teritoriul continentului
nostru. Acest lucru va fi posibil
prin crearea si ridicarea nivelului
de cunoastere, ca si prin asigu-
rarea respectului pentru toti ce-
tátenii Europei. Spre acest obi-
ectiv trebuie canalizate deciziile,
actiunile si energia Europei ca
sistem, astfel încât sá se contri-
buie la materializarea acestui con-
cept exceptional.
Capitolul 6 al lucrárii vor-
beste despre America - creuzet
si îsi propune sá evidentieze mu-
tatiile petrecute în existenta lo-
cuitorilor continentului nostru,
respectiv posibilitatea deplasárii
libere a acestora în orice colt al
continentului, cu sansa de a se
stabili si munci oriunde ar dori.
Autorii considerá cá acest lucru
este posibil ca urmare a acestei
colosale cuceriri umane care pro-
moveazá pacea si libertatea si
exclud ura pe continentul nostru
6
.
Extrem de dens si de bogat
în date este capitolul 7 care
puncteazá etapele importante
parcurse de la Europa rázboinicá
la Europa pácii. Acest capitol
sugereazá, totodatá, si un lucru
extraordinar de important ce va
trebui avut în vedere de factorii
de decizie europeni si anume
acela cá, paralel cu eforturile ce
vor trebui fácute pentru consoli-
darea structurilor din interiorul
Uniunii Europene va fi necesar a
se acorda o atentie sporitá si ra-
porturilor cu exteriorul, adicá cu
acele entitáti si structuri national
statale, militare, economice etc.,
situate în afara continentului eu-
ropean, dar care pot juca un rol
decisiv în asigurarea climatului
de destindere si pace în lumea
contemporaná. În opinia lui Be-
niamino Faoro si Ion Márginean,
noua Europá trebuie sá fie un
port drapel al civilizatiei. Ei subli-
niazá faptul cá asistám la un nou
proces „pe continentul euro-
pean, care are si va avea la bazà
tot un fel de lege ce va da ga-
rantii, sanse, libertàti si drep-
turi si îndatoriri mai firesti si
mai înàltàtoare ca oricând”
7
.
Cei doi autori atrag atentia asu-
pra faptului cá aceastá lege ur-
meazá a se cizela pe parcurs si
Dan BRUDA{CU
Euromentalitatea
va fi perfectionatá treptat cu sco-
pul de a asigura o civilizatie îna-
intatá, chiar dacá vor fi de învins
numeroase greutáti determinate
între alte si de diverse mentalitáti,
înapoiate, obscure sau, dupá caz,
fanatice, rámase în diversele zo-
ne ale continentului.
Cu argumente diverse, bine
structurate, autorii fixeazá câteva
dintre reperele care trebuie în-
Iáptuite în noua structurá comu-
nitará, în sensul cá, în afará de a
fi port-drapel al civilizatiei pe
continent, noua Europá trebuie
sá aibá o super-agriculturá, sá a-
sigure un mediu natural sánátos,
dar si sá clarifice aspecte si ra-
porturi, pe baze noi, moderne, cu
privire la diverse religii de pe con-
tinent, dar si sá asigure fericirea
umaná pentru toti locuitorii sái.
Lucrarea se încheie cu un ca-
pitol sintetic, intitulat „Senti-
ment de european”, care încearcá
sá defineascá conceptual modul
în care este perceputá devenirea
locuitorilor de pe continentul
nostru. În opinia lor, „europea-
nul modern va fi un om disci-
plinat, care întelege legile si re-
gulile si le respectà ca si con-
ditiile de civilizatie”
8
.
În acelasi timp însá, ei con-
siderá cá „europeanul va fi un
om iubitor de pace, iar atunci
când poate si un dàtàtor de
sanse”
9
. Nu în ultimul rând,
Beniamino Faoro si Ion Márgi-
nean sperá cá „cetàteanul euro-
pean va fi respectuos cu fiecare
altul, iar la auzul imnului unei
tàri sau al Europei, cu emotie
va vedea în acel imn adunate,
toate sacrificiile si eforturile
10
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
înaintasilor si speranta”
10
.
Lucrarea „Euromentality”
este, în opinia noastrá, nu doar
un studiu extrem de argumentat
si bine structurat, ci si o pledoarie
credibilá la demersurile necesare
pentru a asigura materializarea
obiectivelor care sá facá posibilá
implementarea pe continentul
nostru a unei structuri sistemice
menite a asigura slujirea pácii si
întelegerii si a conferi o egalitate
de sanse si un tratament nediscri-
minatoriu pentru toti locuitorii
Europei.
La o lecturá superficialá, mul-
te dintre conceptele cu care ope-
reazá cei doi autori ar putea pá-
rea utopice, în primul rând dato-
ritá ineditului abordárii propuse
de autori. Avem certitudinea cá
aprofundarea lecturii acestei
cárti este extrem de beneficá si
pentru faptul cá ne atrage atentia
asupra rolului major ce revine
educatiei în noua strategie pen-
tru atingerea obiectivului unei
Europe moderne, civilizate, a
pácii si a întelegerii între popoare,
o Europá a egalitátii de sanse
pentru toti cei care tráiesc pe
acest continent.
Dovedind o profundá cu-
noastere a subiectului abordat,
ca si o analizá aservitá exclusiv
unor scopuri stiintifice, lucrarea
„Euromentality” a lui Benia-
mino Faoro
11
si Ion Márginean
este o operá cu adevárat impor-
tantá pentru a contribui la reali-
zarea unui nou climat al întelegerii
si respectului între toti locuitorii
continentului nostru
12
. Gratie
acestei abordári, ea este totodatá
o lecturá incitantá si plácutá,
oferind celor interesati unghiuri
si perspective inedite si de ex-
emplar curaj care scot în evidentá
nivelul cultural deosebit al sem-
natarilor.
1
Beniamino Faoro, Ion Márgi-
nean, Euromentality, second edi-
tion, Sibiu, Editura Alma Mater,
2008. Cartea este publicatá sub egida
lui Union of European Experts
Chambers.
2
Chestiunea respectivá face
obiectul capitolului I al cártii intitulat
Mentalitàtile - mare problemà
veche si nouà.
3
În conceptia acestora: „Cu-
noasterea este detinerea în sistemele
cognitive (de exemplu, în mental) a
unor ansdambluri structural-
functionale de informatii si date, care
permit integrarea cu bune rezultate
a detinàtorului ei în sistemele so-
cietàtii, în domeniile corespunzà-
toare si utile” (op. cit., p. 64).
4
În acest sens, ei subliniazá cá:
,Scolilor de toate nivelele, li se vor
impune sà asigure garantii cà
absolventii lor vor sti totdeauna (în
viatà) ceea ce trebuie sà stie un
absolvent. Dacà se va dovedi ulte-
rior cà un fost absolvent a gresit
grav, din necunoasterea a ceea ce
trebuia sà cunoascà din scoalà (sau
universitate), sà fie mentionatà si
depunctatà scoala absolvità. Aceasta
pentru a creste simtul de ràspundere
al scolilor”. (op. cit., p. 75).
5
Idem, op. cit.., p. 75.
6
Autorii mai afirmá cá: „S-au
vàzut filme documentare, recent
realizate, în care veterani de ràzboi
s-au întâlnit dupà 60 de ani, exact
pe terenul pe care s-au confruntat în
ràzboi, unul cu mitraliera (apàrân-
du-se atunci) si altul coborând din
vasul de desant (atacând atunci), iar
acum dând mâna unul cu altul si
îmbràtisându-se ca cei mai buni pri-
eteni, emotionati peste màsurà la
aflarea unor detalii si secrete de
atunci si ce gândeau unul despre
altul si cât de mult se temeau unul de
altul. Si apreciind ca nimeni altii,
colosala cucerire umanà (pe planul
mentalitàtilor), care promoveazà
pacea si libertatea si excluderea urii
si confruntàrilor”. (op. cit., p. 94).
7
op. cit., p. 121.
8
op. cit. P. 188.
9
ibidem.
10
ibidem.
11
Actualmente, fiind viceprese-
dinte al Uniunii Camerelor de Ex-
perti Europeni pentru Europa de
Est, dl. Beniamino Faoro a avut sansa
deosebitá de a cunoaste, din interi-
or, date si fapte referitoare la struc-
turile si obiectivele majore ale Euro-
pei sistemice. Asadar, domnia sa nu
face teoretizári generale, nici afirmatii
Iárá acoperire, speculative, cum, din
pácate, întâlnim la alti autori de cir-
cumstantá.
12
Prin ineditul abordárilor, prin
unghiurile de analizá a aspectelor
abordate, dar mai ales prin profunda
cunoastere a temei si bogátia infor-
matiilor oferite, cred cá aceastá lu-
crare va trebui recomandatá ca o lec-
turá obligatorie pentru studentii din
învátámântul superior preocupati de
problemele europene, inclusiv de o
serie de aspecte ale diplomatiei de
azi.
Alina CHE{C~Ã
Tàcere
Doamne, vezi Tu
cum nisipul timpului m-a orbit?
cu penita înmuiatá în sânge
îmi mâzgálesc pielea
ai început sá numeri, Doamne
auzi cum picurá
stropul de moarte
mi se prelinge
pe fatá, pe sânii
pe care nimeni n-a mai avut timp
sá mi-i picteze
ti-as mai cersi, Doamne
o clipá de perfectiune
sá má mai atingá
miracolul iubirii
sá-mi mai privesc viata
drept în fatá
sá dansez pâná când marea
va începe sá strige
uite, Doamne, cum sorb
licoarea nebuniei
cum má contorsionez
prin toate dorurile mele
fire de sânge mi se preling
prin memorie
doar hârtia asta blestematá
îsi asteaptá menirea
ca si când ar fi
ultima mea dorintá
ca si când pe ea
mi-Ai fi scris
judecata finalá
vezi Tu, Doamne
cum nisipul timpului
m-a acoperit cu totul
cum se apropie de sfârsit
numárátoarea
stropul de moarte m-a atins
de-acum, Doamne
nu-Ti mai pot cersi
clipa de perfectiune
si-n zadar mai dansez
marea tace
Pânà la sfârsit
De când existi
am fácut din tine propriul poem
am uitat cá moartea
má asteaptá la fiecare pas
cá vulturii-mi pândesc
rásuflarea
am stiut cá eternitatea
má tine în lanturi pentru tine
cá pe trupul meu Dumnezeu
a scris cu pana visárii
cá n-aveam sá má nasc
într-o zi de vará
ci într-o noapte de iarná
n-am încetat niciodatá
sá fiu TU
sá fiu îngerul cázut
în nopti fugare
de când existi
pasii tái
au fácut din mine
Dumnezeire
Cuvântul - celulà
sunt bolnavá de cuvinte
însusi sufletul meu
e o vocalá incandescentá
cuvintele m-au crescut
m-au iubit
m-au învátat sá tráiesc
cu ele am fácut dragoste
în spatele zborului
cuvintele mi-au dáruit anii
ele-mi másoará ceasul extazului
cu nebuni fantomatici
rátáciti prin propria-mi memorie
Cristina Oprea - Armonii de toamná
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
11
Anul II, nr. 1(5)/2011
Unii critici de arhitecturá
considerá complexul EMP/MSF
din Seattle „una dintre cele mai
urâte 10 cládiri din Lume” sau „o
gogománie” ori au denumit-o
„Hemoroizii” (vezi foto vedere
aerianá).
Muzeul de Science-Fiction
Science Fiction Museum
(SFM) din Seattle, statul federal
Washington, SUA, inaugurat în
anul 2004, nu este singurul muzeu
din Lume dedicat literaturii sci-
ence-fiction: în orasul-statiune
Yverdon-les-Bains, aflat la 60 km
sud-vest de Berna, capitala Elve-
tiei, a fost înfiintat în anul 1976
muzeul numit Maison d’Ailleur
(Casa de Aiurea), ca muzeu al lite-
raturii science-fiction (precum si
al literaturii utopiilor si al cálátori-
ilor extraordinare), dar care este
si centru de cercetári literare.
Denumirea „science-fiction”
provine din limba francezá: sci-
ence (se pronuntá sians) = sti-
intá; fiction (se pronuntá fic-
sion) = fictiune).
Literatura science-fiction
este numitá în româneste litera-
tura stiintifico-fantasticá sau lite-
ratura de anticipatie, scrisá pre-
scurtat SF (a nu se confunda cu...
initialele numelui meu!).
Denumirea a fost preluatá si
de literatura anglofoná, dar scrisá
Iárá cratimá si cu pronuntia angli-
cizatá: saiáns ficsán. În SUA este
uzualá prescurtarea „sci-fi” (se
pronuntá saifai), introdusá în
1954 de cátre Forrest J. Acker-
man, scriitor american de SF, edi-
tor de reviste SF si mare colectio-
nar de cárti si filme SF, decedat
în anul 2008. Unii critici literari
americani ai acestui gen au folo-
sit termenul „sci-fi” în sens peio-
rativ pentru scrierile SF de slabá
calitate, neinspirate. Un critic li-
terar canadian a folosit pentru
scrierile SF proaste un alt ter-
men, care derivá din „sci-fi”, prin
deformare ironicá: skiffy.
Literatura science-fiction
este un gen literar având ca temá
principalá impactul stiintei si al
tehnologiei asupra societátii si
asupra persoanelor. Cum unele
cárti de impact au fost ecranizate,
a apárut si filmul SF. Ulterior a
apárut si genul de artá SF.
Precursori ai acestui gen de
literaturá din secolul al XIX-lea
sunt considerati Marry Shelly
(cu cártile „Frankenstein” si „Ul-
timul om”), Edgar Allen Poe (a
scris o povestire despre zborul
pe Luná), Jules Verne („De la
Pámânt la Luná”, „Cálátorie spre
centrul Pámântului”, „Douázeci
de mii de leghe sub mári” sunt
trei dintre celebrele sale romane),
H. G. Wells („Masina timpului”,
„Omul invizibil”, „Rázboiul lu-
milor”), iar de la începtul secolul
al XX-lea Edgar Rice Burroughs
(seria „Barsoom” - A opta pla-
netá, în „limba martianá”).
Florentin SMARANDACHE
Î_n casa literaturii de anticipa]ie
Literatura SF a fost împártitá
în urmátoarele perioade:
- 1926-1937 Perioada Tradi-
tionalá;
- 1938-1946 Vârsta de Aur;
- 1947-1951 Stápânii Univer-
sului (prin scrierile lui Robert
Heinlein, Isaac Asimov, Ray
Bradbury, Arthur C. Clarke);
- 1952-1960 Stiintele Usoare
(fantastic în biologie, psihologie,
sociologie);
- 1961-1976 Noul Val;
- 1977-1984 Fictiune Stiinti-
ficá Globalá (de exemplu, filmul
Star Wars (Rázboiul stelelor);
- 1985-1991 Revolutia Ciber-
neticá;
- 1992 - prezent Din nou Ad
Astra (Spre astre).
Teme SF
Cuvântul „robot” vine din
limba cehá, robota =munca for-
tatá a iobagilor (derivat din cu-
vântul rab = sclav), folosit de
scriitorul Karel Capek (1890-
1938) în piesa de teatru stiintifico-
fantastic „R.U.R.” (Rossumovi
roboti univerzální = Robotii u-
niversali ai lui Rossum) din anul
1921. Piesa a fost tradusá în en-
glezá, preluând cuvântul „robot”
si s-a jucat cu succes în SUA
(1922, la New York, pe Broadway,
cu debutantul Spencer Tracy în
rol de robot; în 1923, Chicago si
Los Angeles) si Anglia (1923,
Londra). În anul 1938, a fost pri-
ma piesá SF televizatá, la BBC
Television, prima televiziune pu-
blicá din Lume, înfiintatá în anul
1936 la Londra (BBC = British
Broadcasting Corporation).
Twiki este numele unui ro-
bot din serialul TV „Buck Rogers
în secolul 25”.
Alte ecranizári celebre: Pla-
neta interzisà si Pierdut în spa-
tiu (ultimul a rulat si-n România;
l-am vizionat si-mi amintesc unele
scene).
Între subiectele literaturii SF
se aflá si: humanoizi mecanici; ro-
botii contra oamenilor, mutatiile
genetice.
Isaac Asimov (1920-1992,
evreu american náscut în Rusia,
biochimist, scriitor SF foarte pro-
lific si de mare succes) a enuntat
cele trei legi de bazá ale robotilor:
1) robotii nu trebuie sá vátá-
meze oamenii;
2) robotii trebuie sá asculte
ordinele oamenilor, dar fárá a fi
în conflict cu Legea 1;
3) robotii trebuie sá-si prote-
jeze existenta, dar fárá sá intre în
contradictie cu Legile 1 si 2.
În prezent, nanotehnologia
preocupá mintea sciitorilor SF.
Au apárut deja computere de má-
rimea unui gráunte de nisip, dar
si roboti de márimea unei mole-
cule, care pot fi utilizati pentru
interventii medicale. În anul 1959,
fizicianul american Richard
Feynman (se pronuntá Fainmán;
1918-1988, laureat al Premiului
Nobel pentru fizicá în anul 1965),
care a fost profesor universitar
si-n Brazilia, ar fi prevázut dez-
voltarea microtehnologiei. Scri-
itori americani preocupati de lite-
ratura SF nanotehnologicá: Neal
Stephenson (náscut în anul 1959)
si Kathleen Ann Goonan (nás-
cutá în anul 1952).
În anul 1932, scriitorul englez
Aldous Huxley (1894-1963), în
romanul sáu „Brave New World”
(Curajoasa Lume Nouá), a ima-
ginat o populatie formatá din co-
pii conceputi si crescuti în incu-
batoare. Iar în anul 1978, a fost
creat un astfel de copil („in vitro”
- în eprubetá).
Muzeul SF are o salá speci-
alá, Hall of Fame (Sala faimei),
în care, pe panouri electronice,
se prezintá biografia si fotografii
ale scriitorilor si cineastilor SF.
Muzeul cu monorai
„Hemoroizii” din Seattle
(în spate, baza turnului „Acul Spatial”)
12
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Existá în cultura româneascá o traditie
enciclopedicá deschisá de mintea atotcuprin-
zátoare a lui Dimitrie Cantemir si continuând
cu Ion Eliade Rádulescu, Bogdan Petriceicu-
Hasdeu, Al. Odobescu, Mihai Eminescu, Ni-
colae Iorga, George Cálinescu, Mircea Eliade
si altii.
Orientalistul, folcloristul, eseistul, isto-
ricul religiilor, etnologul, nuvelistul, roman-
cierul, memorialistul si profesorul Mircea
Eliade, fácând parte din categoria „homo
universalis”, este românul cel mai cunoscut
pe mapamond, în secolul trecut, si apare în
toate dictionarele si enciclopediile lumii.
Fiind atras, încá din adolescentá, de farmecul
operei eminesciene, începând cu anul apa-
ritiei romanului „Maitreyi”, 1933, Mircea
Eliade consacrá geniului eminescian o serie
de recenzii, articole comemorative, eseuri,
aceasta devine o preocupare constantá pe
tot parcursul vietii. Studiile sale nu au un ca-
racter apologetic si constituie o dovadá a cu-
noasterii în profunzime a operei marelui artist.
Este meritul lui Mircea Handoca, un re-
cunoscut editor al operei lui Mircea Eliade,
de a înmánunchea scrierile despre Eminescu
în cartea „Mircea Eliade despre Eminescu si
Hasdeu”, Junimea, Iasi, 1987. Relatári despre
Eminescu se regásesc si în studiile aceluiasi
autor despre Hasdeu, Iorga sau Pârvan.
Dupá cum afirmá Mircea Handoca, în
„Prefatá” la cartea mai sus-pomenitá, referiri
la Eminescu le întâlnim în însemnárile de
început ale lui Mircea Eliade, „însá pentru
prima oará reflecteazá temeinic asupra
structurii lui de tip enciclopedist în toamna
anului 1926, când îl pune aláturi de Dimitrie
Cantemir, B. P. Hasdeu si Nicolae Iorga”.
„Editia lui Eminescu” este primul articol
dedicat exclusiv marelui poet si este publicat
în „Cuvântul, an IX (1933), octombrie, 28.
Este vorba despre monumentala editie a
„Poeziilor” lui M. Eminescu, apárutá la Edi-
tura „Cultura nationalá”, director Al. Rosetti,
realizatá de profesorul Constantin Botez, o
carte „magnificá, de aproape sase sute de
pagini, neverosimil de occidentalá, somptu-
oasá si totusi sobrá, eruditá”. Cel dintâi „cor-
pus eminescian” (S. Cioculescu). Autorul
pune accent pe rolul notelor si variantelor
copiate de pe manuscrisele poetului, pre-
zentate în ultimele trei sute de pagini, evi-
dentiazá însemnátatea acestora în redesco-
perirea lui Eminescu prin cercetarea labo-
ratorului poetic de creatie. Ne ajutá sá înte-
legem mai bine care sunt instrumentele de
lucru si izvoarele de inspiratie, prin aceastá
editie au fost îndreptate unele greseli din
opera eminescianá si se deschide calea unor
studii si exegeze, a unei monografii critice
asupra operei eminesciene (George Cáli-
nescu, T. Vianu, monumentala editie Per-
pessicius).
Urmátorul studiu, „Momentul Emi-
nescu”, este publicat în „Viata literará”, an
X (1935), nr. 3, august-septembrie. În
conceptia lui Mircea Eliade, cercetarea cri-
ticá, eruditá asupra operei eminesciene, prin
studiile lui Tudor Vianu, Murárasu, George
Cálinescu, Perpessicius, Barbu Lázáreanu si
Lecca Morariu ia locul miturilor, legendelor,
admiratiei naive si simplismului didactic.
Interpretarea nu este apologeticá si nici
elegiacá. Dupá opinia savantului si literatului
Mircea Eliade, Eminescu este mai presus de
orice mituri si legende create în jurul numelui
sáu, iar, prin cercetarea operei sale, geniul
nu are nimic de pierdut, dimpotrivá, „creste”.
„Asta-i o teorie care-i greu de înteles...”
este un articol publicat în „Universul literar”,
an 48 (1939), iunie 10. Când Eminescu pre-
zintá lectura nuvelei „Sármanul Dionis”, la
Junimea, si este întrebat de Vasile Pogor dacá
eroul Dionis viseazá sau e treaz, acesta îi
ráspunde calm, indiferent si oarecum fleg-
matic: „Asta-i o teorie greu de înteles...”.
Desigur cá prin acest ráspuns, Eminescu îi
are în vedere pe toti cei care manifestá opa-
citate fatá de opera sa si este constient de
valoarea sa în raport cu mediocritatea unora
dintre contemporanii lui.
În 1939, Mircea Eliade publicá eseul „Insu-
la lui Euthanasius”, în „Revista Fundatiilor
Regale”, an VI, iulie, nr.7, retipárit în volumul
„Insula lui Euthanasius”, Fundatia regalá
pentru literaturá si artá, Bucuresti, 1943.
Eseistul reproduce un citat de la începu-
tul capitolului al III-lea din „Cezara”, scri-
soarea bátrânului sihastru, pe care îl comen-
teazá, ajungând la concluzia cá este „cea mai
desávârsitá viziune paradisiacá din literatura
româná”. Pe tot cuprinsul eseului, Mircea
Eliade face referiri cu caracter laudativ la
pertinentele observatii ale lui George Cáli-
nescu, în volumul al V-lea din „Opera lui Mihai
Eminescu”, privind valoarea edenicá a
insulei, frecventa atât a insulelor, cât si a
mediilor oceanice, a elementului acvatic, în
prozá si poezie, importanta elementelor cos-
mogonice, încárcátura miticá a acestora si
posibilele surse indianiste folosite de poet.
Insula si acvaticul sunt laitmotive în opera
eminescianá. Mircea Eliade face o analizá
profundá asupra magiei si ambivalentei insu-
lei lui Euthanasius („beatitudinea vietii, dar
si a mortii frumoase”), asupra înrudirii cu
poetii romantici, nu prin „influente”, ci prin
„experienta si metafizica” lor comuná. Insula,
spune Mircea Eliade, simbolizeazá manifes-
Constantin E. UNGUREANU
Un geniu despre alt geniu
„Deasupra tuturor gloriilor efemere si a desertáciunilor legate de
patimile noastre omenesti, un singur punct rámâne fix, neclátinat de
nicio catastrofá istoricá: geniul” Mircea Eliade
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
13
tarea, Creatia, si apartine insulelor transcen-
dente. Amita Bhose, în studiul de literaturá
comparatá „Eminescu si India”, Editura Juni-
mea, Iasi, 1978, se raporteazá la interpretarea
eliadistá privind apropierea dintre „Insula lui
Euthanasius” si insulele transcendente indi-
ene. Autoarea precizeazá cá „împlinirea dra-
gostei, în sânul naturii, pe care o gásim în
Cezara” ne aminteste de pádurea din „Sa-
kuntala”. În finalul importantului eseu,
Mircea Eliade mentioneazá cá, având în ve-
dere vocatia filosoficá a lui Mihai Eminescu
si descendenta sa romanticá, metafizica si
simbolurile, prezente în creatia oricárui mare
poet, fiind ecumenice, prin urmare, admise
metafiziceste, joacá un rol important în expli-
carea operei eminesciene.
În eseul „Latina gintá e regina” Ca-
moens si Eminescu, publicat în „Vremea”, an
XVI(1943), mai 9, nr. 697, dupá ce face o
temeinicá examinare a particularitátilor „ge-
niului latin” în raport cu germanismul (con-
fesiune metafizicá), anglo-saxonismul (em-
pirism), Occidentul (actiune), Orientul (con-
templare), venind cu ideea cá trásáturile ca-
racteristice ale acestora nu sunt suficiente,
cá geniul unei rase, cultura nu sunt mono-
litice, ci polarizate, conchide cá „latinitatea
se manifestá ca cea mai bogatá si posedând
o posibilitate nelimitatá de a se renova, de a
se întrece pe sine însási si de a renaste din
propria ei cenusá”. Cei doi poeti ai latinitátii,
Camoens, portughez, si Eminescu sunt o
ilustrare a asertiunii de mai sus. Paralela
dintre cei doi poeti are menirea sá prezinte
cu pregnantá contributia adusá de ei la îm-
bogátirea „geniului latin”. Marele merit al lui
Camoens este de a spori universul estetic
contemporan, „gloriosul Atlantic si márile
orientale” devenind obiect de contemplare
esteticá, de a marca începutul exotismului în
literatura universalá. Mihai Eminescu, „unul
dintre cele mai mari genii lirice ale latinitátii”,
este, precum Camoens, „cuceritor de lumi
noi”, contribuie la îmbogátirea geniului latin
cu o noutate geograficá, Dacia, si cu noi mi-
turi. Dacismul apare ca un spatiu al latinitátii.
Mircea Eliade face referiri la „Rugáciunea
unui dac”, „Luceafárul”, „Scrisoarea I”,
„Doiná”, „Glossá”. Eseistul precizeazá: „Pe-
simismul lui Eminescu îsi are originea într-o
viziune tragicá a existentei, dar aceastá vizi-
une e sobrá, demná, virilá si se recunoaste
într-însa resemnarea calmá a dacilor si
dispretul pentru moarte si pentru suferintele
lor”. În concluzie, se adeveresc versurile lui
Vasile Alecsandri: „Latina gintá e reginá/ În
ale lumii ginte mari”.
Un alt eseu este „Eminescu, poetul nea-
mului român”, publicat în portughezá,
Lisabona, septembrie, 1942. Mircea Eliade
prezintá, în prima parte a studiului, prin-
cipalele momente din viata lui Mihai Emi-
nescu. Caietele sale cu manuscrise ce însu-
meazá aproape douázeci de mii de pagini,
sustine autorul, dovedesc preocuparea si cu-
riozitatea fárá limitá de a asimila „totalitatea
cunoasterii umane”. Dupá opinia sa, Emines-
cu este creatorul limbii române literare mo-
derne si teoreticianul nationalismului român,
prin nationalism întelegând de fapt patrio-
tism. Eminescu produce o revolutie în lirica
româneascá si deschide drumuri spre o nouá
orientare în poezia ce va urma. În continuare,
savantul face unele reflectii asupra poeziei
eminesciene: sentimentul tragic al vietii, sin-
gurátatea „populatá de himere si iluzii”
(„Glossá”); dorinta de a-si regási, prin moar-
te, adevárata sa familie cosmicá (apele, mun-
tii, astrele, pádurile), în „Mai am un singur
dor”; dorinta de reintegrare în materia vie a
Cosmosului („Cezara”); apel la suferintá si
la repausul etern si conceptia tragicá asupra
creatiei („Scrisoarea I”); Eminescu, „patriot
fanatic” (Scrisoarea III”). Ultima parte a ese-
ului este consacratá poemului „Luceafárul”,
care, în opinia sa, poate fi comparat cu „ori-
care din capodoperele literare universale”.
„Scriind «Luceafárul», precizeazá Mircea
Eliade, Eminescu a schitat cea mai buná auto-
biografie pe care un poet ar putea s-o prezinte
sie însusi si lumii întregi”.
„Eminescu - sau despre absolut” este un
studiu scris în decembrie, 1963, mai degrabá
o recenzie, desi depáseste dimensiunile unei
astfel de compozitii cu caracter publicistic,
asupra cártii „Mihai Eminescu o dell
Abssoluto”, scrisá de Rosa del Conte, pro-
fesoará de literatura româná la Universitatea
din Roma, în 1963.
Ab initio, Mircea Eliade tine sá precizeze
cá este „cea mai vastá monografie închinatá,
într-o limbá stráiná, lui Mihai Eminescu”.
„Este o operá densá, bogatá (487 de pagini
in 4), îndrázneatá”. Autorul scoate în eviden-
tá faptul cá Rosa del Conte are meritul de a
scrie o carte despre Eminescu, bazatá pe o
documentatie completá, tinând seama de edi-
tia monumentalá a lui Perpessicius, în care
sunt prezentate toate variantele însotite de
anumite note. Mircea Eliade prezintá cu mi-
nutie structura cártii cu cele douá párti ale
sale. Dupá enumerarea tuturor temelor lirice
din opera eminescianá, prezentate pe larg de
Rosa del Conte, Mircea Eliade elogiazá
stáruinta si meticulozitatea cu care trateazá
unele probleme de filosofie si gnozá, cu re-
ferire îndeosebi la tema timpului si a eter-
nitátii, a Demiurgului si a Cosmogoniei. Dupá
Mircea Eliade, Eminescu este „cel mai cultivat
poet al secolului, singurul care poate fi alá-
turat de Goethe”. Autoarea situeazá în centrul
universului poetic eminescian tema cosmo-
gonicá îmbinatá cu motivul Magului care
„izbuteste sá domine timpul si distinge o bi-
valentá a timpului: un timp vital ce coincide
cu timpul cosmic si un timp muritor, al uzurii,
al îmbátrânirii si mortii”. Se adevereste pro-
verbul românesc: „Ceasul umblá, loveste, dar
vremea stá, vremuieste”, care, în interpretarea
lui Mircea Vulcánescu, reprezintá „deosebi-
rea între durata istoricá (curgerea dramaticá:
ceasul loveste) si timpul cosmic, care stá,
vremuieste, pentru cá este circular”.
Analizând cu multá agerime „Povestea
magului cálátor în stele”, demonstreazá cá,
în imaginatia poetului, Magul, încarnare a
Profetului sau chiar a Demiurgului, reuseste
sá învingá si sá stápâneascá timpul.
În continuare, Mircea Eliade analizeazá
partea a II-a a monografiei cu titlul „Aspecte
ale artei si ale limbajului eminescian”, în care
Rosa del Conte evidentiazá sensibilitatea
cromaticá, muzicalitatea eminescianá, sub-
stratul autohton al culturii lui Eminescu. Re-
cenzentul accentueazá faptul cá Rosa del
Conte, spre deosebire de majoritatea criticilor
si istoricilor literari români preocupati sá
identifice influente occidentale, are în vedere
formatia culturalá autohtoná a lui Eminescu:
spiritualitatea ortodoxá si arhaicá româneas-
cá (bogate colectii de cárti vechi si manu-
scrise românesti) si folclorul poetic românesc.
În concluzie, Mircea Eliade mentioneazá:
„Cartea aceasta deschide atâtea noi perspec-
tive în interpretarea lui Eminescu, încât se
cere recititá si meditatá pe îndelete. Geniul
lui Eminescu se reveleazá încá si mai ex-
ceptional decât îl cunosteam pâná acum”.
Ultimul articol despre Eminescu, cu titlul
„Deasupra tuturor gloriilor efemere...” apare
în „Revista de istorie si teorie literará”,
Bucuresti, an XXXIII (1985), iulie-septembrie.
Ideea care se desprinde din acest articol, ca
un corolar, este cá neamurile supravietuiesc
prin valorile spirituale, prin creatiile geniilor
si nicio catastrofá naturalá sau istoricá nu
poate sá le distrugá. „Deasupra tuturor glo-
riilor efemere si desertáciunilor legate de pa-
timile noastre omenesti, un singur punct rá-
mâne fix, neclátinat de nicio catastrofá is-
toricá: geniul”.
„Orice s-ar întâmpla în destinul româ-
nesc... nu va putea sterge «Luceafárul» lui
Eminescu din mintea si sufletul românilor”.
Prin Eminescu, afirmá Mircea Eliade, neamul
românesc „si-a asigurat dreptul la nemurire”.
.Si cât timp va exista, undeva pe lume, un
singur exemplar din poeziile lui Eminescu,
identitatea neamului nostru va fi salvatá”.
Aceeasi idee au sustinut-o si unii dintre
înaintasii lui Mircea Eliade, Tudor Vianu si
George Cálinescu.
Prin urmare, savantul si literatul Mircea
Eliade (1907-1986), el însusi un geniu, a fost
unul din admiratorii constanti ai marelui art-
ist, demonstrând o profundá cunoastere a
operei poetului national Mihai Eminescu.
Anul II, nr. 1(5)/2011
14
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
Rodica Elena LUPU
Toate popoarele îsi aleg prin-
tre gloriile panteonului lor natio-
nal, pe aceia care le reprezintá mai
bine: italienii pe Dante, englezii
pe Shakespeare, francezii pe Vol-
taire, germanii pe Goethe, rusii
pe Puskin. Românii îi deleagá lui
Eminescu sarcina de a-i repre-
zenta în fata lumii întregi, fiindcá
ei însisi au dobândit în opera lui
constiinta însufletitoare a trecu-
tului si a názuintelor lor si le-au
inspirat încrederea depliná în pu-
terea lor de a îmbogáti, prin cre-
atie originalá, cultura universalá.
Fárá Eminescu nu putem în-
telege bine, ca pe niste produse
ale culturii românesti, nici pe Xe-
nopol, nici pe Sadoveanu, nici
pe Iorga, nici pe Pârvan, nici pe
Arghezi. Avântul spiritual al lui
Eminescu s-a propagat în acestia
si în altii, lárgind orizontul lumii
pentru noi toti. În creatia poeticá
eminescianá un loc aparte îl ocu-
pá poemul filozofic „Luceafárul”,
capodoperá a poeziei noastre, în
care tema este tratatá în spirit ro-
mantic, Eminescu recomandând
ca solutie a conflictului reîntoar-
cerea definitivá a geniului în lu-
mea lui idealá: „iar eu în lumea
mea má simt, nemuritor si rece”.
Luceaf#rul poeziei rom@ne[ti
Mihai Eminescu s-a náscut
la 15 ianuarie 1850, la Ipotesti, în
judetul Botosani, în acel triunghi,
dar nu al Bermudelor, ci în triun-
ghiul Botosanilor, din acel minu-
nat colt al României unde au vá-
zut lumina zilei si Nicolae Iorga,
si George Enescu. Luceafárul po-
eziei românesti a fost si prozator
si jurnalist.
Înainte de a-si continua stu-
diile la Viena si Berlin, la Blaj, în
judetul Alba, a învátat si cel mai
mare poet român si unul dintre
cei mai de seamá lirici ai literaturii
nationale, Mihai Eminescu. În
Transilvania, la revista enciclo-
pedicá si de literaturá Familia,
una dintre cele mai valoroase pu-
blicatii din a doua jumátate a se-
colului 19, apárutá sub condu-
cerea lui Iosif Vulcan, mai întâi la
Pesta si apoi la Oradea, Mihai
Eminescu a debutat cu versuri
patriotice si de dragoste. În nu-
márul din februarie-martie al re-
vistei, din anul 1866, Iosif Vulcan
îi schimbá si numele din Emino-
vici în Eminescu. Apoi, timp de
treisprezece ani, Eminescu a fost
prezent în presa literará sau poli-
ticá, cu poeme, articole sau scrieri
epice, care îl consacrá ca talent
original, deosebit de
sensibil si profund.
Îmbolnávindu-
se grav, Eminescu n-
a mai publicat decât
sporadic. Doborât
de boalá, lipsit de
ajutoarele materiale
necesare, el a dus
pâná la sfârsitul vietii
o existentá tragicá,
supus unor conditii
de mizerie umilitoare.
Singurul volum,
„Poezii”, a fost tipá-
rit si a apárut în tim-
pul vietii marelui po-
et al românilor, dar
nu reunea decât o
micá parte din creatia
poeticá eminesci-
aná.
Caietele manu-
scrise în care au fost pástrate
numeroasele sale poeme, editate
postum, vádesc aria largá a pre-
ocupárilor tematice ale „Lucea-
Iárului poeziei românesti”, modul
inedit de a aborda problemele,
fantezia sa bogatá, înalta sa con-
stiintá si scrupulozitate artisticá.
Profund nationalá prin izvoa-
rele ei folclorice si prin strânsá
legáturá cu istoria de lupte a îna-
intasilor, cu natura patriei, cu va-
lorile noastre culturale, creatia lui
Eminescu exprimá la un înalt
nivel de sintezá artisticá bogátia
sufleteascá a poporului român.
Poetul s-a format si a tráit într-
o epocá de adânci frámântári so-
ciale, politice si ideologice, în
conditiile procesului de desávâr-
sire a statului national român, ast-
fel cá, opera lui, adânc patrioticá,
relevá o constiintá frámântatá de
problemele veacului sáu, de aspi-
ratiile de dreptate si libertate ale
poporului nostru.
Orientarea lui Eminescu a
fost influentatá de aceastá situ-
atie si explicá oscilarea sa între
optimism si pesimism, protest si
resemnare, în fond fiind un re-
volutionar însufletit de idealurile
patriotice pentru care militaserá
revolutionarii pasoptisti.
Însetat de fericire, puritate,
frumusete si omenesc, Eminescu
a realizat o adeváratá monografie
liricá a dragostei si a peisajului
românesc. Poetul simte o perma-
nentá si irezistibilá chemare a co-
drului, a apelor, a decorului strá-
juit de lumina ametitoare a lunii
si de blânda adiere a vântului,
stabilind între om si naturá o co-
muniune tainicá si inalterabilá, si-
milará aceleia existente în folclor.
Poezia este o ipostazá a mu-
zicii. Au spus-o în felul lor, printre
altii, mai demult, Paul Verlaine,
programatic, si, mai de curând,
descriptiv, Jorge Luis Borges, iar
în lirica noastrá a demonstrat-o
Mihai Eminescu: asa cum se ex-
pliciteazá în analiza structuralá a
unui esantion eminescian, poe-
mul „Rugáciune”, hárázit cu o to-
nalitate sacralá modulatá suc-
cesiv, grav luminos si solemn
„Eminescu a dat poeziei ro-
mânesti dimensiunile care îi lip-
seau înainte. Lumea în care ne
introduce Eminescu este o lume
de mare vastitate în spatiu si în
timp si în care privirea cugetá-
torului pátrunde pâná în puncte-
le cele mai tainuite ale sufletului
omenesc si pâná în conceptiile
cele mai înalte ale ratiunii.” - Tu-
dor Vianu
Eminescu a turnat „în formá
nouá limba veche si-nteleaptá”,
asociindu-i cu máiestrie lexicul
contemporan neologistic, confe-
rind cuvântului o fortá de suges-
tie pe care nici un alt scriitor ro-
mân anterior nu i-a dat-o.
Opera lui Eminescu a exer-
citat si continuá sá exercite o in-
fluentá covârsitoare asupra dez-
voltárii poeziei românesti, a fost
tradusá în peste treizeci de limbi
si comentatá în peste cincizeci
de studii monografice, poezia
eminescianá a ajuns sá fie cu-
noscutá pe toate continentele.
Manuscrisele poetului Mihai
Eminescu, 46 de volume, aproxi-
mativ 14.000 de file, au fost dá-
ruite Academiei Române de cátre
Titu Maiorescu
Nedreptátit în timpul scurtei
sale vieti, de numai treizeci si
nouá de ani, si neînteles de ofici-
alitatea contemporaná lui, Emi-
nescu este cinstit astázi ca unul
dintre cei mai de seamá reprezen-
tanti ai culturii poporului român.
Academia Româná l-a ales mem-
bru post-mortem.
„A fost o datá ca-n povesti, /
A fost ca niciodatá…”. Dar „El
n-a plecat din parte-n altá parte/
Si n-a fugit din Iasi la Bucuresti,/
Ci-n largul suferintei omenesti/
Ori, mai adânc, în propria sa
Sabin B#la[a - Eminescu
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
15
Anul II, nr. 1(5)/2011
moarte,/ Se scufunda sá ne
aducá vesti/ Si piatrá la altarul
Marii Arte”.
Noi, românii, ne-am obisnuit
sá-l purtám pe Eminescu cu noi
în toate împrejurárile de exceptie
ca pe un reper ideal. Desi este
náscut iarna, zilele de cincispre-
zece ianuarie ale fiecárui an se
încálzesc sub respiratia geniului
sáu, apoi vara, când a murit, zilele
de 15 iunie devin pline de rácoa-
rea tineretii sale.
Român de tip carpin, Emines-
cu era dintre aceia care, tráind în
preajma muntilor, - mai cu seamá
în Ardeal si Moldova de sus -
sub greaua coroaná habsbur-
gicá, cresc mai vânjosi si mai
aprigi, si aratá pentru încercárile
de smulgere a lor din pámântul
Al. Florin }ENE
La initiativa Societátii literar-
artisticá „Sorin Titel” din Banat,
condusá de scriitorul Nicolae
Danciu Petniceanu, membru al
Ligi Scriitorilor, filiala Banat, în
colaborare cu scriitorul Al. Florin
Tene, presedintele Ligii Scriito-
rilor Români, a luat fiintá prima
bibliotecá privatá din Banat, sub
genericul CASA CÃRTI - CASA
DARIA, în localitatea Mehadia,
strada Pádurii, nr.389, jud. Caras-
Severin, unde se aflá castrul Pra-
etorium, la 29 km distantá de Or-
sova si 80 de km de Caransebes.
La inaugurarea bibliotecii au
participat: primarul localitátii,
IancuPanduru, si un numár im-
portant invitati din Timisoara,
Cluj-Napoca, Resita, participanti
din Mehadia si localitátile limi-
trofe, inclusiv dr.AlexandruNe-
moianu, din Jackson, Michigan,
USA, care a spus: „Acesti copii
prezenti aici vor putea povesti
copiilor lor despre inaugurarea
Bibliotecii si astfel va intra în me-
moria colectivá a comunitátii si
prin aceasta în vesnicie”.
Biblioteca îsi propune sá de-
serveascá în mod gratuit cititorii,
de orice vârstá, cu osebire copii
din familiile nevoiase.
Pâná în prezent la constitu-
irea fondului de carte au contri-
buit numeroase personalitáti din
domeniul culturii si artei, membri
Ligi Scriitorilor si ai Uniuni Scri-
itorilor. Enumerám câtiva dintre
acestia: Lica Vostinaru, din Timi-
soara, scriitorul IonMarinAlmà-
jan, din Timisoara, scriitorul Du-
mitruVelea, din Petrosani, prof.
Ion Ciorobarà, din Lugoj, zia-
ristul DoruDinuGlàvan, redac-
tor sef al Radioului din Resita,
Ion Velica, din Petrosani, doctor
Sub egida Ligii Scriitorilor Rom@ni
S-a \nfiin]at prima bibliotec# privat#
din Banat a Ligii Scriitorilor Rom@ni
Carmen Nemoianu, din Timi-
soara, prof. Eva Gavrilescu,
scriitorul Al. FlorinTene, Petre
Birou, din Hunedoara, dr. Ionut
Tene, Petre Petria,din Rm.
Vâlcea, ConstantinToni Dârtu,
din Iasi, etc.
Actiunea de strângere de
cárti continuá prin filialele Ligii
Scriitorilor.
În programul de perspectivá
a Ligi Scriitorilor este prevázut
ca în anul 2011 sá se înfiinteze
un lant de astfel de biblioteci în
localitátile mai izolate de pe teri-
toriul tárii si în comunitátile ro-
mânesti mai numeroase de pe ma-
pamond.La aceastá actiune vor
contribui membrii filialelor noas-
tre. Tot în acest context, la propu-
nerea medicilor-scriitori, membri
ai Ligi Scriitorilor, care au cabi-
nete particulare începând din
acest an, membrii organizatiei
noastre vor beneficia de consul-
tatii gratuite.
Trebuie mentionat cá scri-
itorul Nicolae Danciu Petni-
ceanu editeazá periodicul social-
cultural „Vestea”, în care se pro-
moveazá creatiile literare ale
membrilor Ligii Scriitorilor. Prin
acest mod, scriitorii clujeni sunt
cunoscuti si în acea zoná de tará.
În trimestrul unu din acest an va
apárea o nouá revistá, sub egida
Ligii Scriitorilor Români, coordo-
natá de Nicolae Danciu Petni-
ceanu si Al. Florin Tene, care
se doreste sá fie, în conditiile fe-
nomenului de globalizare, un te-
zaur sau „ladá de zestre“ a spiri-
tualitáti românesti din toate tim-
purile.
Al. Florin TENE,
Presedintele Ligii Scriitorilor
Români
strábun lungi rádácini firoase,
asemeni acelora ce apele curgá-
toare descoperá în malurile cu
copaci bátrâni. El avea ca atare
un suflet etic, simtitor la toate
ideile si sentimentele, care, alcá-
tuind traditia unei societáti, sunt
ca grinzile afumate ce sustin aco-
perisul unei case, nefiind lipsit
totodatá de viziunea unui viitor
mai drept. „Eminescu e sinteza
sufletului românesc din vremea
netulbure”, cum bine spune Ni-
colae Iorga.
Omul Eminescu aducea cu el
din adâncul generatiilor care se
succedá ceva foarte vast si foarte
adânc. Iar locul unde se náscuse
îi dádea din cetátile si bisericile
sale un sentiment istoric, de lungi
înfátisári seculare. Un om ca el îl
vom avea din nou numai când
peste o epocá limpede va domina
o minte înaltá, având curajul de
a rámâne sus pe pisc orice ape
înválmásite s-ar abate la picioa-
rele muntelui.
De dincolo de calendar, ano-
timpuri si vârste, Eminescu este
steaua noastrá solará. Sub abu-
rul versurilor eminesciene, totul
aratá mai nobil, mai sincer si mai
frumos; îl cautá poetii si îl iubesc
îndrágostitii de pretutindeni, na-
tura freamátá „la mijloc de codru
des” sau pe „lacul codrilor al-
bastru” si se limpezesc astrii si
„scapárá”, copiii se copiláresc si
bátrânii se înteleptesc.
Cristina Oprea - Armonii de toamná
16
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
Slavomir ALM~JAN
(Canada)
Poate cá nu vom sti niciodatá cine suntem
fárá sá stim ce gol am lásat în urma noastrá,
prin plecare...
Priveam pietrele rotunjite de
la mal... Câteodatá într-o îngrá-
mádire anostá, altádatá într-o
singurátate cersind parcá atentia
poetului. M-am aplecat si am luat
o piatrá dintre scoicile risipite pe
mal. Alb sidefiu peticit cu nuanta
nisipului dar si cu acel adânc
azuriu din cioburile scoicilor din
jur... Privesc acest rotund tainic
al pietrei din mâna mea si má gân-
desc cât adânc sau înalt, cât întu-
neric sau luminá, câtá furtuná sau
câtá pace în acelasi timp pot sá-
láslui în el? Câtá istorie? În ea
este urma cutremurului care a
smuls-o din stâncá, este furia va-
lului care a întors-o pe toate pár-
tile, este tenacitatea apei care a
slefuit-o timp de sute de ani, este
lumina care a poposit peste ea în
peregrinárile ei de pe o plajá pe
alta, este sumedenia de scoici
zdrobite de ea, este privirea... Má
gândesc câte priviri s-au culcat
pe suprafata ei în chemarea unui
frumos stratificat în conturul ei...
Câte priviri, atâtea forme, câte
inimi, atâtea simtiri...
Poate cá undeva, într-una
din falezele Pacificului, mai existá
locul gol, o formá lásatá de des-
prinderea pietrei din mâna
mea. Poate cá undeva, în forma
pietrei din mâna mea, în culoare
sau dincolo de forma si culoare,
într-un adânc mai adânc decât
adâncul însusi, un sentiment pie-
trificat poartá nostalgia locului
gol lásat în urmá, al stâncii din
care s-a desprins. Hmm... Má
gândesc cá un altfel de plinátate,
o plinátate pará, s-a întrupat în
golul lásat în urmá si in ceea ce a
rámas din piatra desprinsá. Cine
stie cât din nisipul plajei îi apar-
tine? Îmi pare cá aud un strigát,
de undeva din adâncul pietrei
din mâna mea. Poate cá strigátul
pietrei destárate din mâna mea
doar eu îl pot auzi. Sau poate este
chiar strigátul meu, strigátul îm-
brátisárii mele cu depártarea.
Poate cá umerii obositi de singu-
rátate ai poetului poartá încá du-
rerea nostalgiei dupá locul gol
creat cândva, prin ruperea mea
din Eden.
Poate cá rotundul pie-
trei din mâna mea este doar
un pas al trecerii în altce-
va împreuná cu travaliul
cáutárii de sine. Dacá as
locui în inima pietrei din
mâna mea, pe unde mi-as
cáuta împlinirea ori în-
toarcerea la rádácini? Sá
fie ceva din nisipul de
lângá mine o parte din ce
am fost? Sá fie piatra în-
cátusatá în zidirea altcui-
va o parte din mine?
Privind piatra din
mâna mea, plimbându-mi
palma peste ovalul ei mul-
ticolor, gândul má duce la
propriul meu destin, o
ecuatie cu miriadele-i de necu-
noscute... Fata linà a pietrei din
mâna mea a fost cândva làuntrul
unei stânci cu mult mai mari.
Privirea mea odihnind pe ro-
tundul ei este de fapt privirea
într-un adânc de demult (!!!) Ce
tainà binecuvântatà!
Poate cá, într-un adânc lipsit
de ideea de spatiu, destinul meu
si al pietrei se întretaie într-o
stelará simfonie a trecerii, a mu-
ririi în altceva, ca într-o continu-
itate din care ideea de cronologie
este de nedescifrat.
Poate cá nu vom sti niciodatá
cine suntem fárá sá stim ce gol
am lásat în urma noastrá, prin
plecare... Aici cred sau cel putin
poetul din mine crede cá destinul
meu si al pietrei din mâna mea se
despart. Da, suntem cu totii, ase-
menea pietrei rotunde din mâna
mea, desprinsi dintr-o stâncá cu
mult mai mare. A noastrá este
eterná! Prin cáderea noastrá,
prin muscátura în fructul oprit,
noi am lásat un gol infinit în eter-
nitate. Suflarea lui Dumnezeu,
adânc în fiinta noastrá a devenit
un dor pietrificat dupá ceea ce
am fost si nu mai suntem. Doar
inima învioratá de chemarea Lui
ne va duce pe drumul unei în-
toarceri minunate, la Stânca în
care am fost meniti sá fim în ves-
nicie. Este de asemenea o întoar-
cere minunatá în noi însine, prin
trezirea dorului acela pietrificat,
dupá ceea ce am fost rânduiti sá
fim.
Adevárat, furtunile, seismele,
valurile care au trecut peste noi
în umblarea noastrá terestrá au
lásat putin în noi, chiar foarte
putin, care sá semene cu ceea ce
am fost înaintea cáderii. O parte
din noi poate fi în nisipul cine
stie cárei plaje... Vântul ne-a dus
pe unde nu voiam sá fim, apele
ne-au slefuit în ceva ce nu vrem
sá fim, un zidar fárá scrupule ne
cimenteazá într-o zidire care nu
este a noastrá...
Dacá ar fi ca piatra din mâna
mea sá-si gáseascá adevárata
identitate, ar fi trebuit sá existe
un ceva scris, un reper or regá-
sirea identitátii ar fi imposibilá...
Poate cá piatra din mâna mea, mai
micá acum decât un ou de vrabie,
a fost cândva o stâncá în sine.
Cine va sti?
Eu stiu locul din care m-am
desprins! Îl simt în plânsul rugi-
lor mele, în privirea avidá de su-
blim, în mintea mea cáutátoare
de absolut, în inima mea, în cum-
pána ei trudind la fântâna iu-
birii. Simt locul din care am plecat
prin imensitatea crucii care a pus
la ráscruce puterea mea de a
alege, prin infinitul sfârtecat de
cuiele crucii, prin lumina cea dá-
tátoare de pace, neîncáputá chiar
de toate oceanele viselor ome-
nesti. Locul gol plátit cu ceea ce
mintea omeneascá nu poate cu-
prinde, îmi strigá o identitate a
cárei máretie poate surzi univer-
sul. Si, nu precum piatra din
mâna mea, eu devin parte dintr-
o zidire diviná înspre care fiinta
mea, pâná la ultima fibrá, tânjeste.
Câteodatá, poetul ascuns
adânc în nelinistea mea, priveste
pietrele si inima lui înfiripatá de
dor deschide cátusele cu care a
fost legatá statuia unui sublim
încá nedescoperit. Da, existá un
strigát în pietre, câteodatá al meu,
câteodatá al vreunui sculptor
strigând statuii din adânc sá vor-
beascá...
E
d
u
a
r
d

I
a
c
o
b
-
S
p
ã
t
a
r
u
Poetul [i marea...
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
17
Anul II, nr. 1(5)/2011
Profesorul G. Baciu mi-a oferit recent o
bijuterie de carte, botezatá semnificativ:
„Gânduri de la Marginea Lumii” (Ed.
Rotarexim, Rm. Vâlcea, 2010).
Cu emotie deschid „Gândurile…” teme-
rarului poet si pornesc lectura de la afirmatiile
autorizate, elogioase, ale d-lui acad. Gh.
Páun, din care redau, selectiv, câteva idei
semnificative: „càci poet e Baciul domnisan
(...) solemn si sturlubatic, îl prinde pe Emi-
nescu de brat, zâmbindu-i complice (...), îi
face o plecàciune de menestrel arhaic lui
Nichita (...) si cu inima la vedere (...) se
pierde apoi printre mestecenii Sentimen-
taliei, tara de el zidità si deocamdatà numai
de el stiutà, întinsà pânà la marginea
lumii…” (Desinvolt si temerar poetul, p.5).
Mi-am zis: iatá o excelentá imagine creatá
poetului de la Domnesti, pe care o meritá cu
prisosintá! Cu generozitate, d-l Baciu ne
cheamá si pe noi, cititorii, sá-i cunoastem
„tara de el zidità si numai de el stiutà”, dar
asternutá metaforic pe file de carte.
Dupá lecturá, înteleg cá „Marginea Lumii”
înseamná pentru G. Baciu acel „spatiu mio-
ritic” mirific scáldat de apele legendarului
Râu al Doamnei, acel „peisaj-cuib” de care
creatorul îsi aminteste cu nostalgie„cum ma-
ma îl îmbiserica în fiecare dimineatà când,
supusà de mizeria social, se umplea de dul-
ceata deznàdejdii sfintindu-se în eternitatea
casei, ce purta în ea tot satul.” (p.6).
„Gândurile...” poetului domnisan (eu
l-as numi poet stánisan, deoarece s-a náscut
la Stánesti) mi-a stârnit curiozitatea si m-a
determinat sá studiez cu mai multá atentie
didacticá „mirifica zidire”, construitá pe trei
cicluri poematice importante: 1. Gânduri de
la marginea lumii ( 22 de poeme în prozá), 2.
Lieduri (19 lieduri si 32 de poezii apropiate
de tematica liedurilor) si 3. Cioburi de mine
(40 de poezii de o deosebitá finete artistic).
Lucrarea se încheie cu un scurt poem afo-
ristic, sugestiv intitulat „Gânduri de luat
aminte”, prin care cheamá la întelepciune
spiritual spre central lumii. Printr-o butadá
as spune cá opera „Baciului” se deschide si
se închide cu „Gânduri...” Gândurile de în-
ceput reprezintá un original concept de „ars
poetica” bacianá, iar Gândurile de final aduc
un mesaj de vindecare a ránilor deschise de
ratiune, prin „rugàciune rostità càtre ge-
nunchi, nu càtre inimà” (p.126). Asadar, po-
etul n-a vrut numai „sà acopere petecul de
hârtie cu o frumusete nouà” (vorba lui Ar-
ghezi), ci chiar si-a propus sá ne puná pe
gânduri... El oferá un material bogat si divers,
o tematicá privind viata si conditia umaná
actualá, care incitá spiritele. Impune un stil
de meditatie filozoficá, o gândire metaforicá,
pe care putini dintre noi o întelegem, dar ne
atrage prin constructia liricá. Dotate cu mo-
tive si simboluri de o frumusete deosebitá,
poemele baciene au substanta poeticá ex-
trasá parcá din „esenta poeziei eminesci-
ene”. „La brat cu Eminescu ”, în tara Poeziei
Românesti! Ce poate fi mai frumos si mai
nobil pentru Baciul domnisan! Asa cum pre-
ciza acad. Gh. Páun, „îl prinde pe Eminescu
de brat” si bate la poarta lumii de elitá „ce
gândeste în versuri”. „Sentimentalia de la
Marginea Lumii” ni-l dezváluie pe George
Baciu suferind de boala poeziei, ca efect al
unei emulatii de care suferea si „blândul Lu-
ceafár”, când se lansa pe bolta creatiei: ,si
de-aceea beau paharul poeziei înfocate /
Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebàri ne-
dezlegate...” (Mortua est). E adevárat cá G.
Baciu îsi pune multe întrebári „nedezlegate”,
deoarece se zbate într-o lume „unde gându-
rile màrsàluiesc pe trotuare de pàreri, iar
singuràtatea are sângele-n gât” (Despre
mine, p. 7). Chiar din primul poem, care dá si
titlul cártii, constatám gravitatea discursului
liric, conceptia poetului despre creatie si cre-
ator, într-o lume „lehuzà, càreia avorturile
i-au scurs sângele cald, saliva si sudoarea”
(p. 6) iar în poemul „Despre mine” îsi exprimá
nelinistea cá „simturile zornàie pe clavia-
tura plictisului”. Lumea în care tráieste po-
etul este o lume a „suferintei tàcute” si „nu
apartine lucrurilor, ci sensului lucrurilor”
(p.7).
Poemele sale sunt rezultatul unei expe-
riente individuale si colective de viatá, au
valoare aforisticá, de cunoastere si uneori
de sentintá moralá. Morala poetului este
practicá si se bazeazá pe faptul cá în viatá
„numai ràdàcina conteazà, fiindcà ea
leagà diversitatea în unitate (...) si leagà
oamenii într-un templu” (p. 7). „A trài în-
seamnà a te construi în templu pe obsesia
asasinatà a faptei ” (p. 25), subliniazá poetul
într-un alt poem, ca un leitmotiv stimulativ
de înnobilare a vietii. De fapt aceasta este si
filozofia vietii omului din popor, de a face
ceva trainic în viatá. În actul sáu de creatie,
gândurile poetului îi „zornàie asemenea ni-
sipurilor printre oseminte”, pentru a con-
tribui la o lume mai buná. Concluzia este sur-
prinzátor de pesimistá: „Ea nu ia fiintà de-
cât în copiii nenàscuti si în rostul lucru-
rilor împlinite” (p. 6). Speranta însá nu
moare niciodatá, poetul îndemnând la „cu-
minecarea” diviná: „În cuminecarea Ta,
Doamne, càci de nu ne-ai fi ziuà, restristea
din cucuvea, cu sigurantà ne-ar destrupa...
Ne-ar destrupa...” (p. 6). Prin repetitie, poetul
subliniazá faptul cá, fárá divinitate, infernal
vietii materiale, ar fi dramatic. În viziunea
poetului, viata spiritual intensá ar fi salvarea
pentru omenire. Asemenea gândire poeticá
ne cáláuzeste si în celelalte poeme sugestiv
intitulate „Despre fericire”, „Despre iu-
bire”, „Variatiuni de ocazie”, „Cioburi de
iubire” etc., toate punând în miscare „un
urias angrenaj cosmic”. Prezentate într-o
formá liricá eliberatá de orice constrângere,
poemele baciene dau frâu liber imaginatiei
cititorului, oferind diverse situatii de medi-
tatie profundá asupra existentei umane.
Pentru a depási „deficitul unei civilizatii”,
din acest univers controversat, poetul ob-
servá totusi cá prin iubire diviná „oamenii
George Baciu – purt#tor de tainice „G@nduri
de la marginea lumii”
Daniel DEJANU
18
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
sunt ferestre de lut pe care Dumnezeu le
deschide dimineata zâmbind”(Înserarea din
mine, p. 27). Din aceastá metaforá personi-
ficatá întelegem frumusetea imaginii artistice,
care deschide noi perspective asupra rostu-
rilor lumii si asupra adâncirii sufletului ome-
nesc. Poetul foloseste si o admirabilá antitezá
dintre „înserarea din mine”, care produce
plictisealá si „goliciunea destinului”, în
opozitie cu optimismul din finalul poemului,
când divinitatea, generoasá, zâmbitoare,
„deschide dimineata” oamenilor.
În poemul „Despre fericire”, poetul este
nelinistit când vede „fericirea ràtàcindu-
se” si încearcá sá o trateze „ca pe o proble-
mà” filozoficá. Întelegând „neputinta uma-
nà”, concluzia nu poate fi decât tristá:
„Când credem cà am tràit, ultima filà a ca-
priciilor mintii ne rosteste arta de a putrezi.
Fericiti aceia descompusi în muguri de
simturi !” (p. 11).
Sentimentul numit iubire este elogiat în
poemul „Despre iubire”, autorul venind si
cu o definitie original: „Iubirea înseamnà
supunere fatà de inimà. Asemenea pietrei,
supusà nu pietrelor, ci templului” (p.12).
Asadar, în conceptia poetului, iubirea este o
binecuvântare diviná, ce înnobileazá viata,
în comuniune cu femeia. Aceasta este ideea
care se desprinde si din poemul „Femeia,
viciu al întelepciunii” (p.17), în care „Ea,
femeia” apare ca o simbiozá de echilibru în
central universului: „E ca pàmântul cu care
se joacà Dumnezeu când plânge de tristete”
(p. 18). Comparatia sugereazá pozitia femeii
în central lumii, asa cum pámântul este în
central universului. De aceea, femeia „eterna
poveste” reprezintá „obsesie” pentru G.
Baciu, „singurul viciu prin care te înalti în
întelepciune”. Fárá Ea viata n-are niciun
sens, „ar fi un sir de tràiri pierdute”, ba
chiar un dezastru pentru istorie. „Femeii îi
datoràm mai mult pentru întelegerea lumii,
decât savantilor”, precizeazá scriitorul, re-
flectând asupra rolului Ei în culturá , desi o
consider „un fruct al viciului”. „Jefuit de
obsesia femeii”, poetul tráieste uneori si
„vreme de eternitate” sub imperiul iubirii
profunde.
Trebuia sá scrie si un poem care sá-i trá-
deze profesia, nobila meserie de dascál. Poe-
mul se numeste „Lectie despre mine”(p.14),
în care dá anumite lectii de filozofie, privind
teoria contrariilor. Am retinut în mod deosebit
formulári educative aforistice, demne de me-
morat: „Dumnezeu a creat lumea fiindcà o
simtea în inimà. Si a fàcut din poporul sàu
un imn” (p. 15). Frumos, spus, bine gândit!
Asemenea cugetári îti mângâie sufletul!
Pentru a releva „O altá logicá” (p. 19) a
celor rái, „împodobiti cu putreziciune, mân-
dri si gàunosi”, a lichelelor societátii, care
„îsi exileazà imperiul în tàcerea copacului
ce-si plàmàdeste floarea”, poetul G. Baciu
aduce în atentia cititorilor portretul gáunos
al „domnului Activist” care „suferà de ràni
intelectuale”, dar îsi continuá si azi „ritu-
alul de a parveni”, cersind în limbajul lui de
lemn, „zgâriat de duhoare” un loc favorabil
în ierarhia social. În mod direct si dur, poetul
rázvrátit înfiereazá putreziciunea limbajului
si „gâfâiala de cuvinte” a tuturor activistilor
corupti de astázi, care promoveazá „li-
cheaua în vârful ierarhiei” prin slugárnicie,
prin „gudurare alàptatà de inculturà”.
Asadar, analizând primele poeme ale cár-
tii, constatám cá „Baciul domnisan” are o
gândire profundá, mereu vie si incitantá, „cu
inima la vedere” si o constructie artisticá
originalá, foarte apropiatá de arta poeticá a
marelui Nichita Stánescu. Ca si la Nichita,
întâlnim unele constructii indescifrabile
pentru cititorul de rând, dar frumoase, chiar
márete prin spontaneitate si ermetism.
Potrivit firii lui si, mai ales, formatiei profe-
sionale, bazat si pe argument istorice, George
Baciu gândeste poetic istoria contemporaná.
Închipuirea lui se miscá în voie, zboará prin
universal uman, de la pámânt la cer, de la
viciu la întelepciune si gáseste prilej de emotii
poetice si de meditatie: „Dincolo de argu-
ment e viata, singura întâmplare neastep-
tatà ce ne tasteazà biografia într-un e-mail
cu pretentii de istorie umanà” (Variatiuni
de ocazie, p.13).
Iatá, G. Baciu este surprinzátor de mo-
dern în judecátile sale estetice, pe care le
rosteste cu competentá didacticá. Prin
„Gândurile...” sale, adevárate leacuri de
iubire pentru suflet, poetul adoptá figura de
misionar, a cárei datorie este de a umaniza
„pustia”, de a face compatibil absolutul
perfectiunii morale cu puterea cuvântului…
Lieduri - vers [i armonie
În partea a doua a cártii „Gânduri de la
Marginea Lumii”, poetul George Baciu îsi
concentreazá imaginatia creatoare într-un
miraj de perle, de un „dumnezeiesc dresaj”
cátre tainele lumii. Îsi cautá drumul prin
„Lieduri” si poezii, sensibile bucáti de suflet
prinse cu sinceritate în versuri armonizate
cu tráirile cele mai profunde ale poetului. În
cele nouásprezece Lieduri întâlnim cele mai
delicate nuante ale gândirii si ale simtirii,
exprimate prin versuri libere, de o muzicalitate
deosebitá. Limba româná cea curatá, vie, se
aflá la ea acasá si legile ei dezvoltá cugetarea
prin procedee artistice si simboluri deosebite.
Iubirea pentru fiinta dragá, cheamá
necontenit prezenta naturii, participarea ei
la frámântárile celor îndrágostiti: „în fiecare
dimineatà, ochii tài càprui,/ ascunsi în
picuri verzi,/ înmuguresc deasupra cerului/
esuat în portretul ràsàritului” (Lieduri I, p.
34). Eul liric introspecteazá propriile sale stári
sufletesti, prin imagini artistice încântátoare:
„M-am strivit de lacrima ta,/ mi-am mân-
gâiat nisipul/ din pustiul tâmplei/ în clipele
atârnate în copaci/ si m-am mutat pe strada/
cu ochi mari de piatrà,/ gustându-mà cu
tine ” (Lieduri, XIX, p. 52) În aceste versuri
apare imaginea poetului strivit de lacrima
iubirii, metaforá care impresioneazá si care
relevá o gândire poeticá profundá. Meta-
forele „pustiul tâmplei”, „strada cu ochi
mari de piatrà” si altele oferá o largá des-
chidere în universul inepuizabil al imaginatiei
si pot fi interpretate în diverse feluri. Versi-
ficatia liberá, neîncorsetatá în anumite tipare,
se armonizeazá foarte plácut cu muzicalitatea
interioará a limbajului, iar sensibilitatea po-
etului constituie adeváratul izvor al liricii
liedurilor baciene. Ca si în alte poeme, în
„Lieduri”, George Baciu se bazeazá pe afo-
risme lirice, originale cugetári exprimate într-
o formá concisá si expresivá, cuprinzând ade-
váruri morale sau filozofice.
Dintre poeziile celui de-al doilea ciclu,
amintesc poezia „Prezent” care retine atentia
printr-o anumitá rigoare în continut si formá,
prin concentrarea ideilor poetice. Vorbind în
numele sáu, eul liric exprimá viziuni, senti-
mente si aspiratii intime, într-o comunicare
cu lumea, cu faptele si cu istoria: „între noi
faptele / si pleoapa càzutà a istoriei/ peste
mâinile întinse/ càutând drumul” (Prezent,
p. 56). Poetul cautá sá impuná vestigiile isto-
riei prin ruinele prezentului. Foloseste verbul
la timpul prezent al indicativului, o formá vie
de actiune, care desemneazá faptele în des-
Iásurarea lor actualá (ex. cautá, alungám, ne
mângâiem, îsi desface).
Sentimentul general este de suferintá chi-
nuitoare în cáutarea tainelor lumii prin acti-
une si exprimare deschisá, curajoasá: „ge-
nunchii striviti/ de tàcerea pietrelor/ cu ca-
re alungàm cuvintele/ mucegàite pe buze”
(p. 56). Poetul domnisan si-a luat ca model
pe Lucian Blaga, care spunea cá poetul poate
fi comparat cu „un donator de sânge la spi-
talul cuvintelor”, iar prin poezie contribuie
la vindecarea limbii române. Vorbind despre
„limba însângeratà de istorie”, Nichita Stá-
nescu fácea un apel patetic la confratii sái:
„Copii ai poeziei, mai vie este limba
noastrà, numele ei este numele întregului
popor, viata ei este destinul poporului. Pot-
coviti-o cu potcoave de aur!” În spiritual
celor doi mari înaintasi, pentru vindecarea
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
19
Anul II, nr. 1(5)/2011
de „buruiana sàlbaticà”, ce nápádeste as-
tázi tot mai insistent peste holda de aur a
limbii române, si G. Baciu propune cáutarea
„memoriei în sensul gramaticii”, pentru
valorificarea tezaurului de limbá mostenit.
Prin simboluri semnificative, poetul sporeste
misterul prin imaginea „noptii” care „îsi
frânge gâtul/ slefuind isteria gesturilor/ cu
care ne mângâiem trecerea” (strofa d). Pro-
babil cá este vorba de „gesturi” márete cu
care noi, ca popor, ne putem mândri în tre-
cerea noastrá prin istorie, dar „isteria” cu care
ne láudám dáuneazá pentru sánátatea natiei
noastre.
Impresia finalá a poetului este „insupor-
tabilà”: „cà fiecare sânge/ îsi desface în-
cheieturile/ pânà la lacrimi ” (strofa e.).
Nu stiu ce înteleg cititorii, dar eu remarc tris-
tetea poetului cá „PREZENTUL” nu se poate
mândri cu realizári, ci rámâne sárac în„fapte”
si „gesturi” márete. Asadar, în poezia „Pre-
zent”, George Baciu realizeazá o excelentá
demonstratie de integrare a unor idei de suflet
si de viatá, într-o tesáturá liricá moderná, pro-
pusá judecátii estetice si literare. Remarcám
metafore de mare fortá sugestivá („pleoapa
istoriei”, „cuvinte mucegàite”, „tàcerea
pietrelor”, „ultima draperie” etc.), precum
si cuvintele cheie, folosite ca simboluri
poetice (faptele, drumul, memoria, trecerea,
sânge, lacrimi). Folosind o expresie a marelui
filolog-estetician T. Vianu, putem spune cá
si poetului domnisan „îi place sà azvârle o
dantelà de forme plàsmuite cu libertate”
de gândire…
George Baciu vine si cu o noutate în ase-
zarea poeziei în paginá, grupând strofele si
identificându-le cu litere în ordinea alfabe-
ticá: a, b, c, d, e. Strofa a. este formatá dintr-
o singurá propozitie dezvoltatá în patru rân-
duri, dar elipticá de predicat. Sugereazá co-
muniunea „faptelor” cu „istoria” în cáu-
tarea „drumului” prezent. În strofa b. întâl-
nim verbul „cautà”, la timpul prezent, sin-
gurul predicat din strofá, care reprezintá
cheia demersului poetic. Foloseste putine
predicate, toate la timpul prezent, tocmai
pentru a sugera lipsa de actiune din socie-
tatea noastrá contemporaná.
Nu ne-am propus sá dezlegám toate
misterele poeziei pentru cá sigur nu vom
reusi. De aceea, încheiem cu spusele poe-
tului-filozof L. Blaga: „în fata unui adevàrat
mister, datoria noastrà nu este sà-l làmurim,
ci sà-l adâncim asa de mult încât sà-l pre-
facem într-un mister si mai mare” (L. Blaga,
„Pietre pentru templul meu”). Probabil cá
acesta este si telul poetului George Baciu,
de a adânci si mai mult „misterul” poeziei
sale. Sá-l ajute Dumnezeu!
Domne[te-m#, Doamne!
de George Baciu
(comentariu literar)
Una dintre creatiile de suflet ale poetului
George Baciu este, fárá îndoialá, poemul cu
nume divin „Domneste-mà, Doamne !” din
ciclul „Cioburi de mine” ( G. Baciu - „Gân-
duri de la Marginea Lumii”, Ed. Rotarexim,
Rm. Vâlcea, 2010 ).
„Domneste-mà, Doamne, c-un suflet de fatà,
Domneste-mà, Doamne, cu iarba de màr,
Mai pune un cântec pe foaia de platà
Si floarea albastrà ascunde-i-o-n pàr.
Domneste-mà, Doamne, c-un alt cer de stele,
Domneste-mà, Doamne, cu iarba din miei,
Aruncà pe masà din oasele mele
Si crutà vioara din sufletul ei.
Domneste-mà, Doamne, cu trei sau cu nouà,
Domneste-mà, Doamne, c-un alt adevàr,
Dar lasà-mà singur în boaba de rouà,
Alàturi de fatà si floarea de màr.
Este un poem original din gândirea si
simtirea poetului náscut la Stánesti si adoptat
cu bratele deschise de comuna Domnesti,
unde s-a integrat profund în noul peisaj-cuib
domnisan. Din „cioburi de iubire” se des-
prinde divin un strigát flámând de iubire, o
rugá adresatá Divinitátii în semn de bine-
cuvântare.
Titlul este o formulá originalá, imperativá,
„Domneste-mà, Doamne!”, expresie sino-
nimá cu pateticá rugáciune crestiná, de înno-
bilare si împlinire spiritualá. Se remarcá sim-
plitatea si claritatea expresiei artistice, prin
îmbinarea formei verbale imperative „dom-
neste-mà!” (un verb, nu întâmplátor, din fa-
milia lexicalá a substantivului propriu Dom-
nesti), la care se adaugá vocativul arhaic
crestin „Doamne”, formulá de adresare cres-
tin-ortodoxá, repetatá, care contribuie la în-
tárirea si adâncirea sentimentelor exprimate.
Întreaga expresie creeazá sentimentul
comunicárii apropiate cu divinitatea, familiará
si sfântá poetului încá din copilárie, „în eter-
nitatea casei” párintesti. Semnificatia titlului
reluat ca un leitmotiv în fiecare strofá de câte
douá ori, la începutul versurilor, poate fi
interpretatá ca o expresie a bucuriei si re-
cunostintei înnobilate de ocrotirea diviná.
Fericirea cátre care tânjeste eul liric presu-
pune împlinirea aspiratiilor „c-un alt cer de
stele”, cu o iubire purá, unicá „c-un suflet
de fatà”, pe care numai Dumnezeu i-o poate
aduce în viata sa. Pentru aceastá iubire, pur-
tând semnul „florii albastre”, poetul este
dispus la actiune supremá, la acte artistice,
în care sá-si exprime dorintele inimii: „Mai
pune un cântec pe foaia de platà”. Numai
dragostea curatá si sincerá, dragostea di-
viná, î i va aduce creatorului linistea
sufleteascá, împlinirea aspiratiilor „c-un alt
adevàr”, înáltându-i sufletul si acceptând
orice sacrificiu pentru artá: „Si crutà vioara
din sufletul ei”. Ce poate fi mai înáltátor decât
sá doresti ca sufletul iubitei sá fie în armonie
si sá cânte chiar de bucurie, desi plata artis-
tului, a partenerului de viatá poate fi dure-
roasá: „ Aruncà pe masà din oasele mele”...
Ca si la Eminescu, apare în poezia
„Domneste-mà, Doamne!” motivul roman-
tic al „florii albastre”, ca simbol al iubirii
sincere pentru „un suflet de fatà”, ca ideal
de puritate si armonie spiritualá. În creatia
poetului domnisan „floarea albastrà”
reprezintá metaforic viata, pe care si-o doreste
tráitá în cadrul mirific din livezile înrourate
cu „iarbà de màr si miei , alàturi de fatà si
floarea de màr ”.
În versuri cu sonoritáti de cântec si vioará,
„albastrul” simbolizeazá înaltul cerului si
infinitul, iar „floarea” înseamná viata, fiinta
iubitá, purtátoarea dorintelor coplesite de
vráji divine din peisajul-cuib domnisan.
Poetul realizeazá imagini de o remarcabilá
frumusete, prin expresii metaforice originale:
„suflet de fatà”,„iarba de màr”, „floarea
albastrà”, „boaba de rouà” si altele. În ver-
suri lungi, de unsprezece si douásprezece
silabe, grupate în catrene, poetul creeazá o
atmosferá solemná, sugeratá de metrica
poeziei si de ondularea cuvintelor în ritm
amfibrahic si rime încrucisate. Întreaga com-
pozitie creeazá o stare de armonie si de ilu-
minare în dragoste, o anumitá solemnitate în
exprimarea sentimentelor. Simbolurile nume-
rice „cu trei sau cu nouà” nu sunt folosite
doar formal, pentru a împerechea versurile
cu metafora „boaba de rouà”, ci reprezintá
simboluri care trezesc în mintea cititorului
relatii si reprezentári mitologice.
Frumusetea poeziei nu constá numai în
haina ei de imagini artistice. Oferá si o
deschidere mult mai profundá asupra
raporturilor lumii sau asupra adâncirii
sufletului uman.
Mijloacele artistice tráiesc nu numai prin
forta de sugestie, ci si prin muzicalitatea lim-
bajului ales, prin care metaforele si simbo-
lurile devin mai accesibile pentru cititori.
Dorinta poetului de a fi lásat singur „în
boaba de rouà / Alàturi de fatà si floarea
de màr” sugereazá iubirea curat, limpede„ca
boaba de rouà”, regeneratoare si luminoasá
la care ajunge numai cu sprijinul divinitátii.
Concluzia întregului discurs liric este cá
doar iubirea înnobileazá sufletul uman.
Dacá marele Eminescu ne-a sádit eter-
nitatea cu Luceferi, cu tei si cu plopi, Bardul
de la Domnesti, „zâmbindu-i complice” si
la brat cu el, iatá, ne înnobileazá viata cu
„cioburi de iubire” si „Gânduri... ” binecu-
vântate de Dumnezeu !
20
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
Emil BUCURE{TEANU
Printre zágazurile pe care le-a rupt Revo-
lutia din Decembrie 1989, poate cel mai im-
portant a fost cel al interzicerii dreptului la
cuvânt. Astázi avem zeci si sute de ziare de
nivel national si local, judetean si municipal,
reviste, unele reînfiintate, altele noi, posturi
de radio si televiziune într-un numár cum greu
ne-am fi închipuit. O previziune a situatiei de
acum, cel putin la nivelul României, ca urmare
în ce stare am stat în acest domeniu, as cali-
fica-o deplorabilá, ar fi fost caracterizatá de
domeniul science-fiction, mai ceva decât an-
ticipatiile lui Jules Verne.
O trásáturá a perioadei postdecembriste,
desigur cu aspect pozitiv, este si boomul în
domeniul literaturii, o adeváratá explozie de
creatii în prozá, versuri, cronici literare, atât
ale autorilor vechi cât si a unora noi. Fenome-
nul se datoreazá nu numai interzicerii cenzurii
si libertátii nemárginite de exprimare, ci mai
cu seamá posibilitátilor tehnice de realizare
propriu zisá a cártilor. Vechile tipografii cu li-
notipuri, masini plane sunt de domeniul tre-
cutului. Au intrat în muzee si masinile de scris.
Oricine are un calculator si o imprimantá
poate sá-si previzualizeze orice vis literar fárá
mari costuri materiale. Timpul, rámâne de
vázut dacá a fost folosit cu folos sau a fost
doar o trecere de vreme. Totusi, decât sá stai
sá te uiti la stele, sá lâncezesti la umbra unui
copac, sau, mai ráu, sá frecventezi cârciumile,
este preferabil sá-ti încerci puterile, mentale
desigur, în însáilarea unor versuri, unei po-
vestiri etc. Sunt si alte avantaje ale unei astfel
de activitáti: se pun în circulatie banii, se dá
de lucru unor oameni, creste profitul altora.
Mai existá si alte binefaceri pentru societatea
moderná, dar sá lásám filosofia aceasta, totusi
cam de duziná, deoparte si sá revenim la tema
enuntatá în titlu, adicá la literatura senectutii.
Vorbind socratic, as zice cá talentul se aflá
în om si trebuie doar o moasá sá-l scoatá la
suprafatá. Deci, problema nu este existenta
talentului ci aparitia moasei. As mai face o
similitudine, cu bacilul Koch, care de aseme-
nea se gáseste în corpul omenesc, sau altor
vietuitoare, dar nu reactioneazá, nu se mani-
festá decât în anumite conditii ce apar pe
parcursul vietii. Sá rámânem totusi la Socrate
si a lui maieuticá, cel putin de dragul unei
comparatii mai elevate si a unei relatii mai
apropiate între literaturá si filosofie, desi, nu
rareori si o maladie duce la exprimári artistice.
De ce n-am considera si activitatea de creare
artisticá tot o maladie, de un anumit fel, ori-
cum pozitivá. Desigur din cauza artei nu se
moare dar nici nu se poate trái fericit ca un
fotbalist, de pildá, de la Steaua sau de aiurea,
dacá intrám în banalul cotidian.
Am urmárit la TVR1 o discutie între d-na
Eugenia Vodá si scriitorul Mircea Cártárescu.
Printre altele, am retinut din ráspunsurile dis-
tinsului intervievat cá scrisul, ca activitate
artisticá, nu s-ar realiza într-o stare de norma-
litate a individului, cá ar fi cuprins de un mo-
ment de melancolie, ba chiar de schizofrenie.
Nu îmbrátisez o asemenea idee, cazurile de
suicid, de existentá a unor boli grave de nervi
la creatorii de artá sunt exceptii care confirmá
regula, cá artistii, cu toate extravagantele unora,
sunt cei mai sánátosi oameni, desigur mintal,
desi fictiunea poate párea si creatia unor nebuni.
Depozitat în neuroni, emisfera stângá sau
dreaptá a creierului, oricum undeva în tête,
talentul îsi asteaptá moasa socraticá care sá
facá, în expresie medicalá fiindu-ne cuvântul,
o trepanatie si sá-l puná-n libertate. Odatá
eliberat se sublimeazá în diferite forme. Eve-
nimentul se poate întâmpla la cinci ani de la
nastere, ca la Mozart sau Enescu, sau la o
vârstá destul de târzie. Se spune cá Goethe
ar fi scris Faust când împlinea optzeci de
ani. Emanatia de talent poate sá dureze pâná
la adânci bátrânete sau poate sá dispará tot
asa de repede precum a apárut. Reguli fizice
sau psihice nu existá.
În sintagma Literatura senectutii includ
pe acei creatori de literaturá care s-au apucat
de scris la anii când, sá zic asa, în loc sá mear-
gá cu nepotii prin parcuri sau sá joace table
în fata blocurilor, cu condeiul în mâná sau cu
masina de scris ori calculatorul se chinuiesc
cu îmbinarea cuvintelor în strofe sau fraze,
dupá caz, dându-le o formá pe întelesul lor si
spre satisfactia altora, dacá-i posibil.
Fenomenul este privit, de unii, cu admira-
tie, de altii, cu invidie, cu intolerantá. Pátrun-
derea în castele literare, mai vechi, cele de
dinainte de optzeci si nouá, sau din cele de
dupá aceastá datá, dar care au intuit mai re-
pede clipa devenirii, este aproape cu nepu-
tintá. Lupta pentru spatiul vital literar este
acerbá. Si totusi se scrie mult, mult mai mult
decât cu douázeci, treizeci de ani în urmá.
Observatiile mele se referá la un spatiu
restrâns, arealul mioritic nemtean, mioritic nu
de la balada Miorita ci de la Baba Dochia,
pástoritá, care desi era la anii senectutii, doar
era babá, si ar fi trebuit sá stie capriciile natu-
rii, a urcat cu oile pe Ceahláu prea devreme,
si-a lepádat cojoacele, nouá sau douáspre-
zece la numár (sigur nu se stie) dupá cum
spune legenda, iar când Eol a suflat cu crivát
a fost transformatá în gheatá cu tot cu oi iar
azi cálátorul ca-
re urcá pe Olim-
pul românesc o
vede sub formá
de piatrá pázin-
du-si oile, tot
niste pietre. Ge-
nurile abordate sunt cele cunoscute în lite-
raturá: liric, epic, mai putin dramatic. Predo-
miná memoriile, dar nu lipsesc poeziile: de
dragoste, versurile sociale, pastelurile, ver-
surile eroice si chiar pamfletele. Avem de a
face cu proza scurtá si de dimensiuni medii
si lungi, de trei-patru sute de pagini, cu vo-
lume de criticá si eseuri, într-un cuvânt aproa-
pe tot ce cuprinde piata literará contempo-
raná. Modalitátile de exprimare sunt de la
stilul popular, a la Miorita sau Toma Alimos,
trec prin romantismul eminescian si ajung la
încifrarea modernistá sau postmodernistá, cu
abandonul regulilor de constructie a propo-
zitiilor sau frazelor, renuntare la regulile gra-
maticale, încadrarea în stilul stánescian. Exis-
tá multá vointá de integrarea în marea lite-
raturá, uneori talentul le mai face farse, expli-
cabil de altfel, si în literaturá dorinta nu duce
totdeauna la putirintá.
Ca sá scrii azi o carte la vârsta de 60-70
de ani, sau mai multi, este un adevárat act de
eroism. Afirmatia se referá, nu la talent sau la
puterea intelectualá a decidentilor, ci la cos-
turile unei asemenea întreprinderi. Atentia
nu trebuie sá-ti fi îndreptatá numai asupra a
cât scrii pentru a nu-ti face gáuri prea mari în
bugetul familial ci si asupra relatiilor cu edi-
torii, îndrumátorii, corectorii. Goana dupá
bani, pe acestia îi face sá încurajeze pe înce-
pátori, pe cei care doresc sá-si vadá numele
trecut pe coperta unei cárti. Prefetele, post-
fetele sunt pline de aprecieri elogioase, uneori
într-un limbaj sofisticat, bombastic, cu multe
pretiozitáti, fácându-l pe novice sá creadá
chiar cá face literaturá si cá va ocupa un loc
în lunga listá a scriitorilor, ale cáror cárti, cu
regrete o spun, stau deja práfuite prin depo-
zitele bibliotecilor sau prin dulapurile per-
sonale. Dacá cineva ar face un studiu despre
tonele de volume, de ordinul zecilor de mii,
sau sutelor de mii, ar constata cá muntii Ro-
mâniei au fost privati de multe hectare de
conifere, poate tot de ordinul zecilor de mii.
Marx, în Das Kapital, ne spune cá un pro-
dus îsi confirmá calitatea de marfá pe piatá,
dacá se vinde sau nu. Socialistii, desi îsi ba-
zau politica pe gândirea lui Marx, au realizat
mari cantitáti de produse nevandabile, fárá
Literatura senectu]ii
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
21
Anul II, nr. 1(5)/2011
sá fie cáutate pe piatá. Productia de carte
suferá de aceeasi meteahná. Trebuie sá admi-
tem cá fenomenul cultural, deci si cartea, se
detaseazá de economia de piatá. Totusi, pâná
la un moment dat, când societatea nu mai
suportá cheltuieli care devin inutile.
Orice-ar fi, literatura senectutii este un
fenomen care trebuie studiat. Faptul cá auto-
rii ei s-au confruntat cu multe stári existen-
tiale, scriiturile respective, scrise cu mai mult
sau mai putin talent literar, reprezintá docu-
mente pentru istoria tárii. E drept cá sunt su-
biective, nu pot fi luate ca márturii într-un
proces al istoriei, dar celor care cred cá lumea
a început odatá cu ei li se pot aduce argu-
mente nu numai îndosariate, stampilate, ci si
vii cum sunt cele din operele de artá. Despre
anul 1907, romanul Ràscoala de Liviu Re-
breanu sau picturile lui Octav Báncilá ne spun
mai multe decât toate rapoartele institutiilor
de specialitate, ne introduc în atmosfera ace-
lor timpuri. Despre Balzac se zice cá a prezen-
tat starea economicá a Frantei mai bine decât
toti economistii la un loc.
Tematica literaturii senectutii este diver-
sificatá, cuprinde o întinsá paletá de subiec-
te. Cartea Vânare de vânt a d-nei Ana Bondar
(n. 1947), este o culegere de eseuri la adresa
realitátilor contemporane, scrise cu multá
vervá si spirit critic, exprimá din pácate si mult
pesimism cá lucrurile se vor îndrepta vreodatá.
Sub pseudonimul Mama Nata, Natalia
Rusu (n. 1931) din Roman, de origine basara-
beancá din Tighina, ne prezentá în versuri
odiseea refugiatilor în timpul rázboiului si
asteaptá ca locurile natale sá reviná la patria
mumá. Tot din Basarabia, si tot din Roman,
este si Vitalie Vlasov. Versurile poeziilor sale
din volumul Ca umbra, ca visul, ca fumul
exprimá aceeasi durere a amintirilor fatá de
locurile natale rupte de patria mamá de fortele
de la rásárit. Mihai Merticaru (n.1938), mem-
bru al U.S., desi afirmá cá scrie poezie de
când se stie, deci am avea de a face cu un ta-
lent precoce, prima carte si-a publicat-o tot
dupá revolutie. Este autorul a zece volume
de poezie, pornind de la versul clasic în Cate-
drala de azur, apelând apoi la postmoder-
nisti si în sfârsit îsi exprimá talentul în poezia
cu formá fixá, sonetul, încercând sá se urce
în Arca lui Petrarca. În toamna acestui an,
d-na Olga Chirilá (n. 1933), semnându-se
Olga-Elionara Loghin, si-a lansat cártileAbo-
nament la Apocalipsà,- Poeme aspre si
acide, despre zilele acestea si volumul Tes-
tamentul maturitàtii - Memorii de ieri si de
azi. Memoriile de ieri se referá la viata unei
tinere, fiicá de táran, urmáritá, tracasatá, îm-
piedecatá în dorinta de a-si realiza un viitor
intelectual pentru simplul motiv cá párintii
erau considerati chiaburi. Memoriile de azi
reflectá nedreptátile întâlnite în acesti ani de
democratie româneascá. Octogenarul Vasile
Solomon-Tilicá, (n.1929), fost activist cul-
tural, si-a publicat sub titlul Destàinuiri tar-
dive, manuscrisele sale cu proze scurte des-
pre viata consátenilor de dinainte si în timpul
celui de-al Doilea Rázboi Mondial, portrete
de-ale dascálilor care l-au învátat carte, care
pot fi considerate adevárate documente des-
pre acele vremuri. Profesoara de limba si lite-
ratura româná Rodica Teofánescu Cocan (n.
1938) îsi vede, în sfârsit, publicate creatiile li-
terare. Romanul Sedentarii, se distinge printr-
un stil aparte, apropiat celui al lui Ionel Teo-
doreanu, o prozá pliná de poezie. Pe piata
scrisului, Rodica Teofánescu Cocan mai este
prezentá cu volumele Lumini pe valea Cra-
càului. Girov - oameni si traditii si Jurnalul
unui crestin, ambele în colaborare. O carte
aparte este Vacante recuperate, a doctorului
în geologie, Constantin Grasu. În povestirea
vietii de copil ne aminteste de Ion Creangá.
iar prin preocuparea pentru cálátorii de Ca-
listrat Hogas. Numai cá drumurile sale sunt
pe meleaguri stráine iar Pisicuta este înlocuitá
de multi cai putere. Tot doctor în stiinte este
si medicul Virgil Rázesu (n.1932), autorul
volumelor Prin vàmile vietii (memorii),
Spectru intim, Mic tratat de deflorare. In-
ginerul Andrei Gâdei (n. 1930) îsi încearcá
talentul în Anotimpuri în derivà. muncitorul
Vasile Muscalu (1927) ne-a propus în ultimul
timp volumele de satire umoristice si epi-
grame si un volum de poezii intitulat Luceferi
apelor vii. Nicolae Cáruceru (n. 1938) satiri-
zeazá, ironizeazá în catrene, distihuri si un
singur vers lumea actualá. Si cu acestia lista
poetilor, prozatorilor, eseistilor, criticilor, în
exclusivitate postdecembristi, nu este finitá.
Analizându-le mai din aproape scrisul, am
putea sá clasificám în poeti si prozatori, poeti
care scriu si prozá, sau prozatori care scriu si
poezii. Unii au pregátire de specialitate, sunt
profesori de literaturá, alti au pregátire supe-
rioará în inginerie sau mediciná, stiinte juri-
dice. Existá si cu pregátire medie sau elemen-
tará. Sunt din cei care cunosc si folosesc re-
gulile de prozodie dar si din cei care scriu
dupá ureche, pentru care forma este trecutá
în planul doi, în detrimentul povestirii eve-
nimentelor care le-au tráit, pentru a fi cunos-
cute de copii, de rude, prieteni. Am putea in-
clude aceste cárti într-un concept nou: lite-
raturà de familie. Fárá a supraaprecia pe unii
sau subaprecia pe altii, în cunostintá de cauzá
afirm cá literatura senectutii este citibilá si,
nu rareori, oferá reale satisfactii estetice.
Normal, acolo unde existá o baltá cu peste
apar si pescari. Sunt destui critici, mai vechi
sau mai noi, care laudá, ridicá în slávi sau
resping fárá menajamente, cu explicatii sau
Iárá, din interes sau simpatie, din invidie sau
cá asa le este firea, care apare la suprafatá
tot dupá principiul socratic.
De-ar fi
De-ar fi doar toamna vietii mele scuzá
M-as îngropa mai viu genealogic,
Surâsul táu, desprins plápând din buzá,
Sá-l beau sárac, dar nefiresc de logic.
De-ar fi sá moará soapta ca o frunzá,
Chiar dacá gerul tot mai crunt ne taie,
Mi-as tese veacul nebrodat pe pânzá,
Mânia noptii nori întregi sá-i moaie.
De-ar fi sá-mi fie timpul tot de gardá
Si mai stringente visele-mi rebele,
Mi-as face graiul flacárá sá ardá,
Sá nu adorm pe-un cer întreg de stele
Si te-as aduce mai curatá-n vremuri,
Cu mine-n gând sá taci, sá vrei, sá tremuri.
Matinalà
Diminetile cu Soare
Se înscriu în vatra oarbá
Când o lacrimá de floare
Mai iritá-un fir de iarbá,
Când prin noapte se prelinge
Câte-un vis náscut în fugá
Cátre steaua ce se stinge
Ca un gând spetit în rugá.
În aceste clipe, Luna
Dusilor li se aratá.
Ei, dispusi ca-ntotdeauna,
Încá grijilor dau platá
Umbra ochiului ce strânge
O luminá rátácitá,
Dupá dealul care plânge
Dispáruta lui iubitá.
Iar la casa cu pridvorul
Argásit de-o ceatá groasá,
Stá desprins din vremuri dorul-
Dorul celor dusi de-acasá.
Înc-un rând
Ai curaj sá mi te-aláturi?
Vino, vino, vino vie,
Dá grumazului sá-mi tie
Suspendate mii de páturi
Care-i dau gliei staturá.
Vino dar, de nori má tine
Sá descopár, fárá urá,
Ce-i mai bine decât bine.
Si dacá faci un gest suprem,
Sá te întorci usor în somn,
Vei da prilejul sá párem
Eu, primáverii tale domn
Tu, înserárii mele stea.
Si-asa, uniti în fapt si-n gând,
Vom pune viselor proptea
Si poeziei înc-un rând.
Grigore AVRAM
22
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
George Liviu TELEOAC~
Începând cu Platon si poate cu mult îna-
intea lui, toti marii filosofi ai lumii au fácut
risipá de imaginatie, dar si de energie în încer-
carea de a afla originea graiului uman arti-
culat. S-au înregistrat unele progrese, dar
multele tentative lipsite de finalitate i-au de-
terminat pe cei mai multi sá creadá cá ome-
nirea nu va mai putea reconstitui niciodatá
drumul prin care s-a trecut de la icnetul bio-
logic la graiul uman inteligent.
Si totusi, Ernst Cassirer, stápân pe Filo-
sofia formelor simbolice a intuit cá originea
graiului uman articulat trebuie sá coincidá
cu originea mitului, ceea ce a restrâns sirul
Iárá de sfârsit al tatonárilor de pe directia
strict lingvisticá la cáutarea unui anume
punct aflat la intersectia a douá directii: di-
rectia cercetárilor lingvistice si directia cer-
cetárilor din mitologie. În acest fel, cáutárile
Iácute pe vastul domeniu al lingvisticii, lipsit
de orice limitá în spatiu si în timp, s-au re-
strâns la aflarea unui singur punct, despre
care iatá ce spune Ernst Cassirer în eseul
Mit si limbaj (pentru varianta în limba ro-
mâná vezi revista „Secolul XX”, Nr.1-2-3/
1988, p.235):
„Elaborarea lumii mitice si a lumii ling-
vistice e determinatà si comandatà pe ter-
men lung de aceleasi mobiluri spirituale.
Dar un mobil fundamental a fost ignorat
pânà acum, mobil în care s-ar putea nu nu-
mai descoperi de fapt aceastà relatie, ci
pornind de la care s-ar putea totodatà în-
telege ratiunea sa dintâi si originea sa.
Pânà la urmà nu se poate concepe cà mitul
si limbajul sunt supuse unor legi spirituale
de dezvoltare identice sau analoge, decât
dacà se izbuteste a se pune în luminà o ràdà-
cinà comunà din care purced amândouà.
...Si acest punct poate fi descoperit, [dacà]
pornim de la esenta si sensul metaforei. ...
Adeseori s-a aràtat cà metafora este aceea
care leagà spiritual limbajul si mitul. ... Iatà
de ce sensul metaforei lingvistice si al meta-
forei mitice nu se va dezvàlui, dupà cum
forta spiritualà care se aflà în amândouà
nu va putea sà fie pe deplin înteleasà, decât
dacà ne reîntoarcem la aceastà formà ori-
ginarà comunà, decât dacà îl vom càuta în
aceastà condensare aparte, ...”
Si nu întâmplátor am subliniat sintagma
„acest punct”, care poate fi descoperit, deoa-
rece am reusit sá gásesc acea „formà ori-
giniarà comunà”, respectiv acea „o ràdà-
cinà comunà” anticipatá de Ernst Cassirer.
Ca cercetátor deprins sá sistematizez infor-
matia, poate cá nici nu mi-a fost prea greu sá
descopár caracterul special al cuvântului
VALAC aflat la originea unor toponime ro-
mânesti de vecinátate, care manifestá si
evidente forme de înrudire lingvisticá, asa
dupá cum rezultá din urmátoarele exemple:
.Valcáu - Balc - Barcáu - Porc - Marca -
Márgáu,
Alac - Lac (care este nume pentru o culme
si nu pentru un lac)
·Vláhita - Vulke - Ulcani - (*Lukeni) - Luncani
Lupeni - Páuleni
Bulgá(reni) - Becle(an)
·Vulcan - (*Ulcani)Uricani - (*Lucani) Lupeni
·Vulcana-Bái - Vâlcánesti - Bálcesti - Páulesti
- Lipánesti
·Valchid - Calva (si alte trei hidronime Colbu
= Colvu) - Albac
Coves - Covasna - Covasnita
·Avrig - Givra
Bârghis - Richis - Ighis
·Vârghis - Arcus - Racos - Acos omonim cu
Agás, Acâs si ogas
·Vârghis - Hârghis - Cârtis(oara) - Creata -
Craca - Cracu - Crác(i)un - Cráciuneasca
Usor de recunoscut în orice cuvânt alcá-
tuit pe structura de consoane VLC sau VRG,
cuvântul VALAC este termen de început
pentru toate seriile de mai sus si ca atare
este origine si pentru hidronimul Cráciun din
ultima serie.
Dar în conformitate cu postulatul lui Leo
Spitzer, care atribuie cuvintelor omofone ace-
easi sursá, cuvântul VALAC devine origine
si pentru teonimul Cráciun, ceea ce plaseazá
cuvântul VALAC la jonctiunea mit-limbaj
prevázutá de Ernst Cassirer.
Asadar, ca origine atât pentru hidro-
nimul Cráciun cât si pentru teonimul Cráciun,
cuvântul VALAC dobândeste, în viziunea
lui Cassirer, statutul de punct originar al
graiului uman articulat, de la care pornind se
poate justifica apoi si formarea altor teonime
cum ar fi:
· Walhala
· Walkirii
· Vulcanus (zeul Vulcan)
· Valac-Hilyah, teonim atestat de Rig-
Veda cu 4.000 de ani în urmá care se aflá în
corelatie directá cu tetragrama sacrá YHWH,
iar pe de altá parte cu al-Ilah, astázi Allah
· Volko-dlak, teonim exprimat la început
prin hieroglifa-fonogramá numitá Stindardul
dacic cu cap de lup, recunoscut ca semn
heraldic pentru Dacia.
Tot aici se mai cer înscrise si celelalte si-
nonime confirmate de mitologie pentru teo-
nimul Volko-Dlak. Între ele:
· Volko-lak
· Wilko-lak
· Vârco-lac
· Vur-Volak
· Wer-wulf
· Beer-wolf
· Gar-walf
· Versi-pelis etc.
În temeiul universalei si binecunoscutei
treceri VM mai includem aici
· Zeus Meilichios, mai târziu Zeus
Lykaios
· Melq-art, identificat cu Hercu-le,
· Mars etc.
Remarcat pe cale empiricá mai întâi ca
termen de început pentru seriile de toponime
si ulterior ca matrice pentru seriile de
teonime, cuvântul VALAH se si motiveazá
ca origine simultaná atât pentru mit, cât si
pentru limbaj, prin legátura sa directá cu
apelativul avlake, apelativ prin care armânii
Motto:
Limbile erau motivate la origine, dar cu timpul aceastá motivatie s-a pierdut.
Limbile au totusi o origine naturalá, iar aceastá origine, sunt înclinat sá cred
cá s-ar lása vázutá nu numai în limba originará, ci si în limbile náscute dupá
aceea, în parte din cea originará, în parte din noile uzuri obtinute de omenirea
ráspânditá pe suprafata globului.
Gottfried Wilhelm Leibniz
Cuv@ntul valah – cifru al logosului universal
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
23
definesc de mai multe milenii pâná astázi apa
curgátoare. Asadar, ca rádáciná comuná, atât
pentru mit, cât si pentru limbaj, conceptul de
râu denumit avlake, împreuná cu metaforele
sale, reprezintá în conformitate cu viziunea
lui Ernst Cassirrer originea graiului uman
articulat, dar si ratiunile care l-au generat.
Constatám, însá, cá nu numai în viziunea
lui Ernst Cassire, ci si din punct de vedere al
realitátii obiective cuvântul avlake se dove-
deste a fi originea adeváratá a graiului uman
articulat. Metaforizat dupá cele minimum zece
întelesuri ale conceptului de râu, cuvântul
arhetipal avlake a generat pentru întregul
grai uman articulat noi si noi cuvinte. Dar
fiecare nou înteles care rezulta prin meta-
forizare avea nevoie de un nou cuvânt cu o
formá nouá care sá individualizeze noul în-
teles, iar aceste noi forme au fost realizate
prin modificarea succesivá a formei cuvân-
tului initial avlake urmând gramatica uni-
versalá a limbilor, ale cárei reguli de prin-
cipiu sunt ilustrate sub forma toponimelor
de vecinátate înrudite lingvistic de pe teri-
toriul României, ca cele prezentate în seriile
de mai sus.
Aflat, atât la originea cuvintelor de uz
comun, cât si la originiea teonimelor, dar si la
originiea toponimelor, ca si la originea etno-
nimelor lumii, cuvântul AVLAKE dobân-
deste caracter de Ur-Wort, motiv pentru care
etnonimul VALAH, ca varianta sa mai bine
cunoscutá, poate si trebuie sá fie numit cifru
al logosului universal. Atot-cuprinzátoarea
referire la logosul universal se justificá si prin
aceea cá etnonimul Valah, care este unul si
acelasi cu varianatele sale Volsc sau Pelsg
adicá Pelasg se aflá înscris la mare cinste în
toate Cártile Sacre ale omenirii, de unde si
titlul pe deplin justificat de Axis Mundi atri-
buit de toate civilizatiile lumii spatiului car-
pato-danubiano-pontic si mai ales Ardealului.
Pentru lingvisti ca si pentru nelingvisti,
cuvântul este metaforá, ca atare s-a náscut
ca metaforá si nici nu se putea naste altfel
decât ca metaforá. Chiar si primordiala ono-
matopee - adicá a face ca... - este din punct
de vedere stilistic tot o metaforá.
Referitor la vechimea si importanta meta-
forei ca instrument al gândirii umane, Lucian
Blaga a arátat cá: „Metafora s-a ivit în clipa
când s-a declarat în lume, ca un miraculos
incendiu, acea structurá si acel mod de exis-
tentá numite împreuná om, si se va ivi necur-
mat atâta timp cât omul va continua sá ardá,
... omul este animalul metaforizant.” (Trilogia
culturii, pag. 366-367). Ulterior Prof. Univ.
Dr. Stefan Avádanei, pe baza unei bibliografii
exhaustive, a publicat cartea de mare impor-
tantá intitulatá La început a fost metafora,
prin care consolideazá ideea cá metafora a
apárut odatá cu omul, chiar înaintea cuvân-
tului. Recent inginerul Nicolae Florean Pinte,
autorul cártii Teoria speciilor informatio-
nale, a arátat cá întreaga gândire umaná, fie
artisticá, fie tehnicá este de tip metaforic.
Ca germene primordial de la care derivá
în mod vizibil structura fundamentalá a limbii
matriciale, singura care poate justifica vizibila
înrudire lingvisticá, cuvântul AVLAKE pus
în evidentá de multimilenara vatrá Ha-Vilah,
astázi România, mai confirmá pe lângá antici-
parea lui Cassirer si pe cea a misticului Abu-
lafia, dar si anticiparea formulatá de contem-
poranul nostru Noam Chomsky. Prin utili-
zarea masinilor electronice de calcul, Chomski
a mai pus în evidentá faptul cá pe lângá pro-
blemele de lexic si de gramaticá urmárite în
explicarea originii graiului uman articulat mai
trebuie avut în vedere si un sistem de cu-
nostinte organizat într-un model al lumii. Or,
primul model care se cerea testat era modelul
râului propus cu 2500 de ani în urmá de He-
raclit, dar n-a reusi valorificarea lui întrucât
n-a cunoscut nici omnipotentul cuvânt
AVLAKE si nici gramatica universalá a
limbilor pe care le-a creat si le-a pástrat vii
pâná astázi vatra valahicá a lumii.
Asadar, fiindcá pástrám arhetipul graiului
uman articulat, dar si gramatica universalá a
limbilor sub forma toponimelor noastre de
vecinátate detinem, conform viziunii lui
Umberto Eco, pârghiile ontologice pentru
adoptarea limbii unice în Europa, iar prin
faptul cá marile teonime ale lumii au aceeasi
origine cu toponimele noastre mai avem de
îndeplinit un rol important si în Miscarea
Ecumenicá.
Cu sau fárá avizul celor rámasi doar la
dogma sterilizantá a lui Saussure, gestionám
vatra sacrá a Traditiei Primordiale, ceea ce
ne obligá sá facem cunoscute descoperirile
faptelor de limbá prezentate mai sus. Ele sunt
edificatoare chiar si pentru cei care din varii
motive ne acuzá, pe nedrept, de orgolii pro-
tocroniste. În cele de mai sus au fost prezen-
tate probe reale care nu pot fi etichetate ca
orgolii. Aici mai trebuie sá reamintim cá nou-
tatea perspectivei la care ne conduce o des-
coperire nu se abordeazá votând în mod su-
biectiv pro sau contra, numai cá pâná acum
s-a stiut altceva, ci obiectiv, punând în dis-
cutie justetea premizelor si dezvoltarea logicá
prin care s-a ajuns la ineditul concluziilor.
Dacá nimic nu poate fi contestat nici cu
privire la premize si nici la rationamente,
concluziile se acceptá fárá rezerve ori cât de
surprinzá-toare ar párea la prima vedere.
În cazul dezvoltárii de fatá, considerám
incontestabilá marea vechime a toponimelor
de pe valea Dunárii (de vârstá neoliticá si
preneoliticá - vezi Vladimir Georgiev) precum
si faptul cá seriile toponimelor de vecinátate
pun în evidentá arhetipul AVLAKE. Incon-
testabil este si faptul cá prin metaforizare si
numai prin metaforizare se pot defini noi si
noi cuvinte. De asemenea, incontestabil este
faptul cá prin metaforizarea conceptului de
râu, denumit pâná astázi de armâni AVLAKE,
au apárut cuvintele fundamentale ale lumii
urmând gramatici generative eternizate prin
toponimele românesti de vecinátate. De aici,
incontestabilá este si concluzia cá originea
graiului uman articulat s-a pástrat vie si ne-
alteratá în vatra multimilenará a vlahilor,
acolo unde în spiritul vital al Traditiei Pri-
mordiale continuá sá se dezvolte neîntrerupt
cea mai maturá, cea mai bogatá si mai precisá
limbá a Europei, limba româná.
Neasteptatá doar pentru cei cárora le lip-
sesc notiunile elementare de arheologie, de
antropologie sau de geografia resurselor na-
turale, originea valahicá a limbilor se cere în-
susitá si valorificatá fárá rezerve, cu atât mai
mult cu cât aceastá origine valahicá satisface
integral si simultan toate anticipárile privind
originea graiului uman articulat.
Fiindcá Umberto Eco, pornit Pe urmele
limbii perfecte în cultura europeaná (vezi
conferinta domniei sale apárutá cu acelasi
titlu la Editura Pontica, Constanta 1996),
cautá gramatica universalá a graiului uman
articulat pentru a desemna pe baze ontolo-
gice limba care sá asigure unitatea spiritualá
a Europei, iar noi detinem aceastá gramaticá
universalá mai ales sub forma toponimelor
de vecinátate vizibil înrudite lingvistic cu
densitatea maxmá în Ardeal, trebuie sá în-
telegem cá a sosit timpul sá ne punem în
slujba Europei Unite.
Odatá cu misiunea pe care trebuie sá ne-
o asumám pentru schimbarea la fatá a Euro-
pei poate cá a sosit acel timp pentru Schim-
barea la fatá a României.
Anul II, nr. 1(5)/2011
Eduard Iacob-Spãtaru
24
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
As dori(!), în cele ce urmeazá
(fárá a avea pretentia exhaustivi-
tátii informatiilor pe care le voi
prezenta si a tuturor lucrurilor ce
s-ar putea spune despre), sá
„conturez” portretul unui artizan
al penelului, care, din punctul
meu de vedere, este un artist
complet. Bortà Ovidiu Ambrozie
(BOA - dupá cum este cunoscut
în tará si în stráinátate) s-a náscut
la 22 aprilie 1970, la Suceava, fiu
al lui Alexandru si al Emiliei Bortá.
De mic copil, manifestând valen-
te artistice, BOA a simtit cá are
în suflet ceva special pentru artá,
domeniul în care s-a si consacrat
mai târziu. Pregátirea sa de auto-
didact în domeniul artelor l-a fá-
cut sá aibá asupra modului de
exprimare artistic o viziune pro-
prie, originalá, neîncorsetatá de
rigorile unui curent sau altul.
Poate acesta este si motivul pen-
tru care BOA abordeazá cu o
usurintá uimitoare motive, teme,
sau chiar curente artistice vari-
ate, doza de originalitate si înalta
sa simtire artisticá, punându-si
amprenta asupra creatiilor sale.
Absolvent al Universitátii
din Suceava, Facultatea de TCM
si având un master în Tribologie,
urmeazá - la Bucuresti - în anul
2008 cursuri de specializare în
muzeologie, fiind angajat ca mu-
zeograf la Biroul de Artá al Mu-
zeului Bucovinei. Ar fi un act de
nesábuintá din partea mea, sá în-
cerc sá prezint (lapidar) activi-
tatea lui Bortá Ovidiu Ambrozie
dar, as începe prin a vá reaminti
despre prodigioasa sa reprezen-
tare la saloanele internationale de
picturá si desene, în diverse tári:
Canada, Belgia, Brazilia, Bulga-
ria, Germania, Grecia, India, Iran,
Japonia, Italia, Polonia, Portuga-
lia, România, Rusia, Serbia, Spa-
nia, Turcia si Statele Unite ale
Americii. Mai mult decât atât, va-
loarea i-a fost recunoscutá prin
acordarea a numeroase premii si
distinctii, în tará si din stráiná-
tate. Dintre acestea amintim:
1998, 1999 - Premiul de excelentá,
Festivalul National „Umor la Gura
Humorului”; 1998 - Premiul de
excelentá, Festivalul Internatio-
nal de caricaturá, Galati; 1998 -
Premiul de excelentá ex aequa,
Festivalul National de Umor „Ion
Caravoiu”, Târgu Jiu; 1998 - Pre-
miul de excelentá, Márul de aur,
Bistrita; 1998 - Premiul special al
juriului, Festivalul de Umor
„Constantin Tánase”, Vaslui;
1999 - Premiul I - „Márul de Aur”,
Bistrita; 2001- Premiul sponso-
rului, Festivalul National de
Umor - „Lama de râs”, Botosani;
2002 - Mentiune „100% Natural”,
Suceava; 2004 - Premiul III, Festi-
valul National Umor la Gura Hu-
morului; 2006 - Marele Premiu
George Gavrileanu, Festivalul
National Umor la Gura Humoru-
lui; 2007 - Premiul III, Festivalul
National Umor la Gura Humoru-
lui; 2007 - Premiul PUNCT 2007 -
Salonul caricaturii de Presá, edi-
tia 6, Galati; 2010 - Honorable di-
ploma - Magazine „NOSOROG”
Cartoon Competition - Bosnia-
Herzegovina; 2010 - Premiul SIG-
NUM LUDICA - Festivalul Inter-
national de Umor „Liviu Oros”,
Deva.
Organizeazá diverse expozitii,
ca reconfirmare a prolificitátii sale
artistice, dintre care amintim: 1998
- „Târg de caricaturá” Costinesti;
2000 - „Plasa politicá”, Suceava;
2001 - „Toamna se numárá jupâ-
nii”, Suceava; 2002 - „Noaptea
nu-i ca ziua”, Suceava; 2003 - „Cu
cártile pe fatá”, Suceava; 2004 -
„4 ani de înfrânare P.S.D.”, Su-
ceava; 2005 - „Paiting”, Gura Hu-
morului, „Obsesii subiective”,
Suceava ; 2006 - „Pulberárie”,
Cetatea de Scaun a Sucevei; 2007
- „Cu cap, da’ fárá coadá”, MiGal
Suceava; 2008 - „BOA(la) la ro-
mâni”, Biblioteca Bucovinei, „I.G.
Sbierea”, Suceava; 2010 - „O
BOAbá de culoare”, Policlinica
Bethesda Suceava; 2010 -
„NUD32”, Iulius Mall Suceava;
2010 - „BOAcáne la Adjud”.
Cariera de artist a lui Bortá
Ovidiu Ambrozie începe destul
de devreme. Chiar de la început,
el reusea sá surprindá (de ce nu,
sá „socheze” ?) de fiecare datá,
cu „reprezentári” ale unor opere
plastice, impecabil realizate. BOA
îsi exersa astfel cu sârg „abilitá-
tile”. Printr-un simt estetic dezin-
volt, evolutiv si foarte personal,
operele „trecute” prin filtrul culo-
rilor spiritului sáu, conturau (de
fapt) alte si alte lucrári de artá.
Ucenicia sa - în dobândirea teh-
nicilor artistice necesare urmárii
unei astfel de vocatii înalte - a
fost fácutá în preajma operei
„pictorului márilor” Ivan Aiva-
zovschi. Exercitiile sale „ilustrau”
o perfectá spumá mariná, identicá
celei din care fusese zámislitá în-
sási Afrodita. Formatia sa ingine-
reascá si profunda vibratie artis-
ticá îi definesc mai apoi talentul
de grafician, artistul lucrând în
cárbune sau color: portrete si
schite. Uneori definitiveazá o-
pere complexe, care fac din împá-
timitul de artá - un rebel, un ins
neconventional, necanonizat si
dificil de încadrat într-un curent
anume. Când suprarealist, când
impresionist, când purtând pe u-
Gheorghe A. STROIA
Talentul – un element „sine qua non” al profilului
artistului complet – Bort# Ovidiu Ambrozie
(Minicronic# de art#)
„Am ales pictura, c#ci \mi era la fel de vital# ca aerul.
Mi s-a p#rut o fereastr# prin care pot s#-mi g#sesc sc#parea
\ntr-o alt# lume.” (Marc Chagall)
BOA
BOA
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
25
Anul II, nr. 1(5)/2011
meri „povara” unei scântei dali-
esciene, artistul se regáseste în
tot ceea ce face, în tot ceea ce
ilustreazá fie în ulei, fie în acua-
relá, fie pe o simplá foaie de hâr-
tie. Pe deplin ancorat în contem-
poraneitate, care nu este una
complet nevinovatá, Ovidiu Bor-
tá se apleacá cu un deosebit simt
estetic asupra caricaturii, predo-
minant politicá, fiind un constant
colaborator al Monitorului de
Suceava.
Solicitat de oamenii de litere
ca ilustrator al unor scrieri, Bortá
Ovidiu Ambrozie stie sá „colo-
reze” cu succes lucrári ale unor
comentatori politici, jurnalisti si
scriitori. Iatá câteva titluri ce
poartá amprenta graficá a picto-
rului si caricaturistului sucevean:
„Drum de nisip” - Dârja Viorel,
ilustratie de poeme (Ed. Musa-
tinii, Suceava, 2006, 72 pagini, 9
lucrári de graficá, penitá, cu tus);
„BOA(la) la români” - Ovidiu
Ambrozie Bortá, caricaturi (Ed
Musatinii, Suceava 2009, 160 pa-
gini, peste 100 caricaturi) si „Doi
ani de bátálii electorale” - Dra-
gos Danubianu, ilustratie cu lu-
crári de caricaturá la comentarii
politice (Ed. infoDATA, Cluj
2010, 490 pagini, peste 100 cari-
caturi). Colaborarea dintre un
scriitor si un caricaturist este
destul de nouá în literaturá (dupá
1990), dar a fácut deja traditie în
tári precum Germania, Polonia
(Mariusz Stawarski si scriitorul
Marek Stokowski) si de ce nu -
România (albumul Teodor Ba-
konsky - Devis Grebu ). BOA nu
face doar o simplá ilustrare a a-
cestor lucrári, ci prezintá eveni-
mentele într-o alta nuantá, în cu-
lorile vii ale unui artist, ale cárui
desene accentueazá defectele si
sporesc morala. Fárá a fi morali-
zator, Bortá Ovidiu Ambrozie stie
sá fie moral, sá lupte de partea
dreptátii, precum un medieval ca-
valer în armurá, care la turnirurile
artei se înarmeazá cu o máiastrá
penitá, din vârful cáreia scapá o
„ironie blajiná, de buná cali-
tate”(asa dupá cum concluziona
conf. univ. dr. Dan Ioan Dascálu,
sociolog).
Activitatea sa ca pictor, aco-
perá diverse curente artistice,
BOA trecând cu destulá versati-
litate în revistá aproape toate ca-
racteristicile genurilor abordate.
Astfel, din curentul avangardist,
care proclamá o totalá libertate
de expresie si al cárui reprezen-
tant de seamá este Salvador Dali,
pictorul sucevean Bortá Ovidiu
Ambrozie împrumutá reprezentá-
rile neconventionale. Folosindu-
se de imaginile-poeme, stropite
cu „absurda” metaforá, pictorul
combiná artele metafizice, stiin-
tifico-fantastice, cu realismul
magic, realizând tablouri surprin-
zátoare. Culorile unor astfel de
picturi în ulei exprimá suferinta
geniului creator, aceea de a nu fi
pe deplin înteles, de a nu fi apre-
ciat la adevárata valoare. Repre-
zentárile sunt fie bine conturate,
fie diforme si uneori
filiforme, parcá inten-
tionat lásate spre fi-
nisare patinei marelui
artizan - care se auto-
proclamá TIMP. Ca
expresie a valorii
acestor lucrári, pu-
tem spune cá ele îm-
prumutá, celui care le
observá, o stare de
aparentá confuzie,
care îl pune pe gân-
duri si îl îndeamná la
meditatie. Desi greu
„palpabile”, picturile
din aceastá gamá nu
sunt terifiante, nu în-
spáimântá, ci mai cu-
rând linistesc spiritul
printr-o construc-
tie atemporalá
(Ceasul vietii,
Balet, Exod fe-
minin, Dualism,
Ceas periculos,
Adam si Eva).
Pictorul se
concentreazá în
realizarea altor
lucrári asupra im-
presiilor fugitive
produse de o sce-
ná sau de un obi-
ect, asupra mobili-
tátii fenomenelor,
mai mult decât
asupra aspectului
stabil si concep-
tual al lucrurilor,
preferând pictura în aer liber.
Respectând gama trásáturilor im-
presionismului (cu reprezentanti
de seamá precum: Paul Cezanne,
Pierre Auguste Renoir, iar la noi
marele Nicolae Grigorescu), pic-
torul Bortá Ovidiu Ambrozie rea-
lizeazá în ulei sau tempera, re-
prezentári exhaustive ale unor
asezári citadine, ale unor cartiere,
cu cládirile conturate, folosind o
cromaticá purá si tuseuri fine de
penel pentru a simula lumina
realá ( Case si brazi, Case Or-
ange, Curte în Vatra Dornei,
Case si copaci, Orasul vechi,
Case iarna, Cal ).
Trecând peste tusele impre-
sioniste sau suprarealiste, artis-
tul sucevean se întoarce adesea
în timpul sáu, dedicând o însem-
natá parte a operelor sale aspec-
telor de naturá conventionalá,
socialá. În atingerea scopurilor
artistice, pictorul Bortá Ovidiu
Ambrozie, foloseste ca instru-
ment indispensabil - observarea
atentá a realitátii si reflectarea ei
veridicá, obiectivá în creatie,
ceea ce îi poate încadra unele pic-
turi în realism, ai cárui reprezen-
tanti de seamá sunt Gustave
Courbet, Jean Francois Millet,
Edgar Degas sau Diego Rivera.
În acest sens, ca o manifestare a
opiniilor sale privind legáturile
profunde ale artei cu societatea,
pictorul realizeazá o serie de pes-
te douázeci de nuduri, cárora le
dedicá o frumoasá expozitie,
intitulatá NUD32, la Iulius Mall
din Suceava (2010). Fárá a fi vul-
gar, Bortá Ovidiu Ambrozie stie
sá contureze în manierá realistá,
o artá deloc austerá, sá ilustreze
o laturá a frumusetii unei femi-
nitáti universale. Tot din gama
socialá, pictorul îsi manifestá pe
deplin talentul nativ de carica-
turist, realizând caricaturi ale
unor oameni politici ai vremii. În
locul celebrelor ”bái de multime”
(preferate de conducerea politicá
„la vârf”), artistul preferá „sesiu-
nile” de portrete, care fac deliciul
vizitatorilor expozitiilor sale. Pe
lângá toate acestea, artistul su-
cevean realizeazá si caricaturá
de sevalet, de presá, bandá dese-
natá, picturá 3D.
Având o impresionatá paletá
de lucrári, putem afirma cá picto-
rul sucevean este un artist de va-
loare nationalá si nu numai. Cu o
operá ce acoperá o gamá largá
de curente si tendinte din dome-
niul artelor plastice, realizând (cu
efervescentá si prolificitate) lu-
crári spectaculoase, putem con-
cluziona, cá pictorul reuseste sá
facá (de fiecare datá!) cinste tárii
sale, pe oricare meridian al glo-
bului si-ar expune lucrárile. Fárá
îndoialá, opera lui BOA este una
complexá, multivalentá, ceea ce
incumbá o personalitate artisticá
puternicá si expresivá. Cu simpli-
tate, putem afirma cá „portretul”
lui Bortá Ovidiu Ambrozie este
cel al unui artist complet, care are
deja dobândit un loc în panteo-
nul artelor frumoase, în galeria
valorilor artistice românesti.
BOA
BOA
26
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Coriolan P~UNESCU
Aritmeticà simplà
Scriu gemând din rárunchi
aritmetica mea draconic de simplá -
atâtea zile s-au frânt de mijloc,
de atâtea ori am fost legat
la stâlpul infamiei...
De atâtea ori am murit sárac în poeme,
de atâtea si de atâtea ori
am rásárit cu florile,
de atâtea ori mi-au cântat láutarii
la masa mea, táráneascá...
De atâtrea ori, prietenii
mi-au înfipt cutitul adânc pe la spate,
de atâtea ori m-am visat print
ori înteleptul rege al perslilor,
vinovat de iubire...
încât nu má mir cá trag pámântul în zori
ca o cergá albá
peste gura mea deprinsá
cu mirosul de iarbá al cuvintelor.
În vechiul bazar
Trece plouat peste sine
de tren,
sufletul meu vagabond
si fluierá timpul
sub roti de otel,
háituit si flámând.
În burgul albastru,
sinistru si crud
turcul înjurá cu iz de tutun
si nimeni nu intrá
pe ploaie si vânt
în vechiul si tristu-i bazar...
Ziarele lumii se vând
cu sufletul meu pe trotuar.
Iubire
Fatá frumoasá,cu ochii aiurea
si crudá ca lemnu-nfrunzit
prima oará,
sub ráchita pletoasá,
ca tine,
má cheamá
pe drumuri de seará
mugurii albi
sá-i mângâie dorul,
iubirea la apá
sá-si spargá urciorul
si-n ceasul de tainá, cerul
cu stele
va spuzi peste haina inimii mele,
fatá frumoasá si crudá
ca lemnu-nfrunzit prima oará.
Sunt muribundul
Râd peste clipa în surá
miscare
si tremur ca iedul
pe reci oseminte -
e clipa nebuná ori eu
pe altare sárut fâlfâitul
de stea cázátoare,
mereu cátre margini, mereu
cátre lume, cu bratele albe,
pe caldele urne?
Si iatá, má simt
ca un trup,ce nu doare,
muribundul de azi
într-o lume ce moare.
Caloene
Pápusa de lut
la amiezi desfericá norii
si plouá, plouá cu broboane
de rod.
Mitul în timp ancorat
tipá de sus,
icoanele de ieri
si-au dezvelit pácatul -
plouá!
lutul pápusii desfericá norii,
în geam má izbeste
credinta tácerii
si plouá, plouá mitul
pápusii de lut.
Anul II, nr. 1(5)/2011
Marian Pátrascu, America e
de vinà, tràiascà America!,
Ed. Fortuna, Rm. Vâlcea, 2010
Marian Pátrascu, Viata ca o
provocare, Ed. Fortuna,
Râmnicu Vâlcea, 2010
Prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu,
Argumente interne - «Te deum la-
udamus...» - Internal arguments,
Ed. Aethicus, Timisoara, 2009
C#r]i primite
la redac]ie
...
M-am coborât în mine,
Iárá timp,
doar cu esenta mea de lut amágitor
Si printre tot ce am spus cá îmi iubesc,
pe Tine, Nesfârsit, nu te gásesc
Arzând de dor.
Diana IACOB-SP~TARU
(Austria)
....
Pasáre, má închid în cernealá,
Negrul má umple de Luminá
...
Cu bratul stâng, al ochiului drept,
trasez bariere de Gând,
n-as mai vrea sá mai fiu,
ca si cum... ca si când
n-as mai vrea sá mai fiu...
F
l
o
r
i
n

M
à
c
e
s
a
n
u

-
.
.
.
P
l
e
t
e
l
e
-
i

c
u
r
g
.
.
.
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
27
Anul II, nr. 1(5)/2011
Parafrazându-l pe Heidegger (Grund-
probleme der Phänomenologie), mai toate
filosofiile care au înteles Fiinta nu au putut
s-o aducá la concept, dar au câstigat în pro-
funzime. Aceasta în primul rând pentru cá a
întelege doar nu înseamná si a cunoaste, însá
determiná fundamental existenta. Dacá în
Metafizica lui Aristotel (1025b-1026a), care
nu întelegea Fiinta ca orizont al extazelor
temporalitátii, cunostintele rationale (episte-
me) se structurau în praktike (praxis),
poietike (techne) si theoretike (theoria),
aceasta din urmá incluzând, la rândul ei,
mathe-matike, physike (choriston) si theolo-
gike, în sistemul vedic conceptele se struc-
turau altfel, potrivit Adhyatma-vidya (repre-
zentárilor Sinelui), tot asa cum în fenomeno-
logia lui Martin Heidegger Dasein-ul, prin
Bildung (formare, culturá), conduce spre
Welatanschauung (conceptia despre lume).
Asadar, un dialog indo-european, sugerat
de lectura lui Okakura Kakuzo (Cartea cea-
iului, New-York, 1906) si a lui André Malraux
(Ispita Occidentului -1926) se adaugá co-
mentariilor lui Oswald Arnold Gottfried
Spengler (1880-1936) despre opozitiile asia-
tico-occidentale, o tentatie cáreia deja îi dá-
duserá curs în chip magistral, printre altii,
Paul Deussen în Filosofia Upanisadelor -
1898), Pousin Valle în Indo-européens et
indo-iraniens. L’Inde jusque vers 300 avant
J.-C, 1924 (a se vedea si Brahmanismul, trad.
rom. Ed. Herald, Buc., 2001). Exploratorii
acestor arii spirituale, în ciuda unor incom-
patibilitáti axiale, au rámas tributari unui de-
scriptivism exce-siv si mai putin s-au lásat
atrasi de comparatism, desi, în Ispita Occi-
dentului, André Malraux dschidea o aseme-
nea perspectivá. Un demers comparatist, de-
sigur, coboará pâná la originile lucrurilor.
Jainismul (Jain Dharma) s-a confirmat a fi
cea mai veche filosofie a lumii, temelie tim-
purie a Buddhismului si curent de gândire
de referintá în ologeneza culturalá orientalá.
Se pare cá a avut douázeci si patru de ctitori
(Jinas; ultimul dintre ei, singurul cunoscut
cu certitudine, Mahavira, a tráit în sec. al
VI-lea înainte de Hristos), ceea ce îi dá temei-
nicie si credibilitate dintru început. Curentul
jainist exercitá o influentá religioasá puter-
nicá si câstigá adepti pâná în Orientul Înde-
pártat, dar si în Europa ori în Statele Unite.
Desi nu este o filosofie vedicá, precum hin-
duismul, câstigá teren prin eterodoxismul sáu
(nastika) si nu a fost respins de ortodoxismul
vedic tocmai pentru cá a promovat non-vio-
lenta si a putut revolutiona inclusiv conti-
nutul etic, orientarea politicá si economicá a
Indiei timp de circa trei milenii. În ceea ce ne
intereseazá, acest curent filosofic complex a
promovat autocunoasterea (kevala-jnana),
sub toate aspectele ei. Jainismul a stabilit
cele patru conditii ale unei opere filosofice:
visaya (tema), parayojana (scopul), sam-
bandha (legátura), adhikarin (persoanele
cárora le este adresatá opera filosoficá).
Acestui curent filosofic îi datorám conceptul
de suflet individual, creat prin constiintá
(Jiva), dar si sinele individual (Jiva-atman).
La baza constiintei, în Jainism, stá cunoas-
terea, spre deosebire de sistemul Vaisesika,
potrivit cáruia sufletul este o substantá omni-
prezentá, imperceptibilá si eterná. În compa-
ratie cu Hinduismul, întemeiat pe credinta în
Brahma ca fiintá absolutá, care este Sinele
suprem, impersonal, creator al Universului
si care derivá direct din învátáturile vedice,
Jainismul este preponderent un curent filo-
sofic, în timp ce hindusii promoveazá idei
filosofice într-un context religios cât se poate
de riguros, de ortodox, lucru pe care
Buddhismul, religie dharmicá, creat simultan
cu Jainismul, nu-l poate realiza, motiv pentru
care cunoaste numeroase sciziuni, inclusiv
din lipsa unei limbi sacre comune si a unei
dogme riguroase. În culturile sanskritá si
pali, Buddha Dharma se limiteazá doar la
„Învátáturile celui Luminat” si nimic mai mult.
Scindat ulterior în paisprezece curente risi-
pite nu numai în Orientul Îndepártat,
Buddhismul, sub aspect doctrinar, este o
contributie a unei suite de profeti, centratá
pe eliberare (Nirvana), ceea ce se obtine
numai cu respectarea a patru adeváruri no-
bile privind suferinta, si ele controversate.
Potrivit doctrinei buddhiste, care pástreazá
legáturi cu Jainismul si Hinduismul prin teza
reîncarnárii (samsara), existenta este o
impermanentá (anitya,sansk.), afirmá non-
sinele (Anatman, sansk.) si insatisfactia
(duhkha, sansk.). Dacá Jainismul aduce în
discutie cele opt calitáti divine ale lui Isvara
(Guna-astaka) si ale sufletelor individuale,
conditii ale Adhyavasaya, respectiv lipsa de
pácate (apahatpapma), neîmbátrânirea
(vijarah), nemurirea (vimrtyuh), lipsa sufe-
rintei (visokah), lipsa foamei (apipasah), fárá
sete (satyakamah) si iubirea de adevár (satya-
sankalpah), Buddhismul concepe fiinta la
intersectia a cinci agregári (Skandha, sansk):
rupa (corpul, materialitatea), vedana (senza-
tiile), samjna (perceptiile), samskara (acti-
vitatea mintii) si vijnana (constiinta). Dar nici
el, nici Brahmanismul „nu comportá o teolo-
gie clar definitá; mai mult, ea se adapteazá în
decursul timpului celor mai variate conceptii
escatologice”, observá Valle Poussin (1). În
conceptia buddhistá, nimic nu este vesnic
si nu se realizeazá nici chiar prin asceza prac-
ticatá, ceea ce atestá un anumit intentio-
nalism al Buddhismului. Ca atare nu existá
un Eu vesnic, upanisadicul Om fiind eter-
nitatea sub formá de cuvânt, ca în Geneza.
De fapt, ca sá-l citám pe Paul Deussen (2),
„Upanisadele sunt pentru Vede ceea ce Noul
Testament este pentru Biblie”. În Buddhism,
constiinta eului (Mamo-vijnana), este facul-
tatea discernámântului între actual, trecut si
viitor. În Hinduism, cu circa 1500 de ani îna-
intea lui Hristos, destinul initiatului (Karma)
este legat de toate actiunile sale si de con-
secintele acestora. Reîncarnarea într-un ani-
mal inferior a celui ce încálca normele a con-
dus ulterior la adorararea animalelor (vaca,
páunul), ceea ce nu ne îndreptáteste neapá-
rat sá credem într-un totemism implicit, însá
cu certitudine a proclamat eliberarea din lu-
mea fizicá si unirea în ipostazá personalá
(Brahman) cu un zeu. Continuitatea Sinelui
este echivalentá cu mântuirea prin efortul
propriu (abstinetá, tinutá si alimentatie spe-
cialá), spre a ajunge la esentá ca identitate a
Sinelui (Eka-atma-pratyaya-sara), ca în
Selbstheit-ul heideggerian. Numai cá Sinele
în Orientul vedic face obiectul unei întregi
teorii, Atma-veda, care presupune o cerce-
tare detaliatá asupra naturii sale, Atma-
vicara. Sinele se identificá cu mintea în filo-
sofia Carvaka. Saksin, sinele martor, este în
filosofia Dvaita simtul pur, capabil sá ducá
la o cunoastere perfect validá, desi percepe
obiectele indirect, prin celelalte simturi, cu-
noaste perfect Sinele ca atman. Cunoasterea
Dialoguri indo-europene:
de la Adhyavasaya la Weltanschauung
Iulian CHIVU
28
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Anul II, nr. 1(5)/2011
presupune un obiect (Grahya) si este ea în-
sási inferioará (Apara-vidya), cunoastere ex-
terioará (Bahih-prajnana), cunoastere obti-
nutá prin eficientá practicá (Arta-kriya-
jnana), cunoastere senzorialá (Alocana-
jnana, în Jainism), cunoastere eronatá prin
iubire de sine (Andha-tamisra), dar si cog-
nitie verbalá (Sabda-jnana). Ele se pot în-
corpora în Adhyavasaya (cunoasterea de-
finitorie, conceptualizatá) si se pot verifica
într-o post-cunoastere sub formá de cognitie
reflexivá, prin raportare la o cunoastere deja
perceputá (Anuvyavasaya-jnana), ceea ce
deja conduce la o anumitá stiintá a logicii
(Anviksiki) care oscileazá între Sat (exis-
tentá, realitate, fiintá) si Asat (nefiintá, non-
existentá, fals), ori Sunya (vidul, non-exis-
tenta, nefiinta), în scoala Madhyamica în care
nu existá nici realitate nici non-realitate si
orice dualitate este exclusá. Lucrurile, deci,
par sá nu fie elucidate în niciuna din scolile
vedice din moment ce se face o identificare a
constiintei cu cunoasterea într-un singur
concept, Bodha. Însá din cele douá laturi se
asigurá cunoasterea Absolutului (Brahma-
jnana). Asadar, atât în Jainism, în scolile ve-
dice ulterioare, în Buddhism, ontologia Sine-
lui nu este identicá cu cea europeaná care s-
a dezvoltat începând din Grecia, ca ramurá
fundamentalá a metafizicii. În filosofia occi-
dentalá, înainte de Ch. Wolff, primul care i-a
consacrat o lucrare abia la 1730 (Philosophia
Prima Sive Ontologia), ontologia (termenul
este folosit pentru prima oará de Rudolf
Goclenius; 1547- 1628 ) are ca obiect de stu-
diu Fiinta si Existenta si face distinctie între
lucrurile în sine si perceptia lor, dar se des-
prinde greu din relatia cu teologia. Consec-
venta cu care omul si-a pus pretutindeni
problemele Fiintei si Fiintàrii, în functie de
flux-refluxurile cunoasterii a ajuns la optiuni
diferite în conceptia despre lume (Weltan-
schauung). În timp ce ontologia orientalá (în
special cea vedicá) este preponderent in-
trospectiv-spiritualistá, cea occidentalá este
una excesiv metafizicá. Schopenhauer, ase-
menea altora care au încercat sá gáseascá
unele reflexe orientale în filosofia occiden-
talá, a insistat mai mult pe contextul cultural
al filosofiei indiene, ceea ce este doar un as-
pect exterior al acesteia. Europa avea sá pri-
meascá mesajul Bhagavad-Gitei, de pildá,
înainte de a-si fi întemeiat originalitatea. Cred
însá cá unele apropieri devin evidente abia
cu fenomenologia de dupá psihologia de-
scriptivá a lui Franz Brentano, dupá Hegel
si Husserl (Ideen zu einer reinen
Phänomenologie und phänomenologi-
schen Philosophie - „Idei pentru o fenome-
nologie purá si pentru o filosofie fenomeno-
logicá” - 1913), odatá cu Martin Heidegger,
în Germania, si cu Jean-Paul Sartre, în Franta.
De fapt, fiinta a ceea ce existá (Sein,des
Seienden) strábate ca idee toatá scolastica
de dupá Aristotel, doar în strânsá legáturá
cu teologia. Transcendentalia scolasticá
presupunea atributele cu care ne apare ceea
ce existá ca res (lucru), ens (Existentul), unum
(Unul), aliquid (Ceva), bonum (Binele),
verum (Adevárul) si, în esteticá, pulchrum
(Frumosul). Odatá cu Heidegger, însá, „dato-
ritá temporalitátii, existentei Daseinu-lui îi
este proprie unitatea nemijlocitá a compre-
hensiunii fiintei si a raportárii la fiintare” (3).
Ori Dasein-ul nu poate fi sesizat obiectual,
ci se constituie ca proiect în directia a ceva
care simultan este si o proiectare a acestuia.
În filosofia indianá, Purusa, spiritul, existenta
în sine (Sat), într-o teorie vedicá a valorilor,
presupune patru obiective cardinale ale fiin-
tei (Purusa-artha), respectiv averea (artha),
dorinta (kama), dreptatea (dharma) si eli-
berarea (moksa). Desi aceste patru coordo-
nate care numai împreuná dau consistentá
Fiintei, nu exclud Sinele (Atman), dar nici nu
îl ajutá sá ajungá la o Sineitate originalá
tocmai datoritá reprezentárilor asupra unui
Purusa quatricardinal, în a cárui etologie nu
este loc de originalitate, ci pur si simplu artha
se rezumá la valorile economice, kama se re-
zumá la aspectul hedonist sau de apropiere,
dharma ordoneazá viata laicá, iar moksa este
ceea ce Heidegger numeste Bildung. În re-
prezentárile unor scoli filosofice orientale,
Atman ajunge sá capete interpretári dife-
rentiate: Uneori se identificá cu Brahman si
nu poate fi cunoscut prin gândire, desi fárá
el nu existá nicio experientá, ca în scoala
Advaita care considerá cá acela care cu-
noaste nu poate fi cunoscut. Alteori, ca de
pildá în scolile Sankhya si Yoga, nu îsi gá-
seste atribute, dar se socoteste ca luminând
în sine si este totuna cu constiinta. Scoala
Vaisesika îl percepe material, relevat în expe-
riente, îi atribuie rolul esential în cunoastere
si distinge un Sine suprem si un altul indi-
vidual. În fenomenologia heideggerianá,
Selbst si Selbstheit sunt legate de tempora-
litate si prin Bildung se identificá în Weltan-
schauung. De aceea si diferenta dintre Fiintá
si Fiintare „este temporalizatá în temporali-
zarea temporalitátii” (4). Din aceastá cauzá
Husserl enuntase principiul intentionalitátii
constiintei, de unde aceasta nu este nici în
sine, nici pentru sine deoarece ea nu coin-
cide cu ea însási. În fenomenologia exis-
tentialistá, Husserl definea omul ca o lipsá,
iar Sartre îl gásea ca o pasiune inutilá de-
oarece între Aspiratie si Absolut este Neantul
în care omul încearcá sá se construiascá pe
sine. În filosofiile vedice, acesta se traduce
cu Avaraka-sakti, un gen de fortá care aco-
perá energiile cognitive, ceea ce conduce la
o viziune introspectivá asupra lumii. De altfel
si fenomenologia a trebuit sá conviná douá
puncte de plecare în noetic (ceea ce tine de
actele constiintei) si noematic din moment
ce viziunea asupra lumii la Görres avea un
continut preponderent moral, la Ranke unul
crestin, iar Schleiermacher îl identifica pe
Dumnezeu abia dupá ce omul reusea o vizi-
une asupra lumii (Weltanschauung). În exis-
tentialismul centrat pe umanism (la Sartre,
de pildá), teze de genul contingentei fiintei
umane, ale neputintei ratiunii, ale devenirii
sale, ale fragilitátii, alienárii, finitudinii si
singurátátii, omul devine predilect o fiintá a
neantului în filosofiile vedice prin Animitta
(necauzat), Avisesa (lipsit de determinare) si
Bheda-virodhin (opus diferentei), ceea ce îl
împinge pe oriental spre o cunoastere in-
trospectiv-autodefinitorie, interiorizatá
(Adhyavasaya), în timp occidentalul, prin
devenirea personalá, angajare si prin fiinta
împreuná (Mitsein, la Heidegger) dá un alt
continut viziunii asupra lumii. Si ca sá în-
cheiem tot cu Heidegger, acesta preciza în
sursa citata adesea aici: „Transformarea lui
praesentia în absentia are un caracter de
negativitate, de ne-prezentá. Întrebarea care
se ridicá este: Unde se aflá rádácina acestui
nimic în genere?” (5). Din câte mi se pare,
Vedele rámân cât mai aproape de a fi dat un
ráspuns pe care însá filosofiile occidentale
nu l-au considerat cum se cuvine nici ca re-
ferent, nici ca referintá.
1. Pousin, Valle; Brahmanismul, Ed. Herald, Buc.,
2001, p. 37
2. Deussen, Paul; Filosofia Upanisadelor, Ed.
Herald, Buc.,2007, p. 55
3. Heidegger, M.; Problemele fundamentale ale
fenomenologiei, Ed. Humanitas, Buc., 2006, p. 514
4. Heidegger, M.; op. cit., p. 513
5. idem, p. 501
Eduard Iacob-Sp#taru - Geneza
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
29
Anul II, nr. 1(5)/2011
Gabriel Chifu, oltean din Ca-
lafat, cu o pregátire profesionalá
tehnicá, este atras de mirajul
„literelor” publicând volume de
versuri si prozá care, determinat
de calitatea lor au constituit su-
portul necesar pentru a fi admis
în Uniunea Scriitorilor din Ro-
mânia, al cárui secretar devine în
ultimii ani.
Publicá în reviste si antologii
în România si numeroase alte tári
- Anglia, Franta, China, India,
Serbia, Grecia, Statele Unite, Bel-
gia, Cehia - constituind unul din-
tre realizatorii de literaturá ro-
mâná frecvent tradus si publicat,
contribuind în mod semnificativ
la receptarea în lume a culturii
românesti.
Calitatea scrierilor sale nu a
trecut neobservatá, G. Chifu fiind
recompensat de Uniunea Scriito-
rilor în trei rânduri cu premii,
pentru debut - în 1976, pentru
volumul „Sálas în inimá” -, pentru
roman - în 1997, pentru volumul
„Maratonul învinsilor” -, si pen-
tru poezie - în 1998, pentru volu-
mul „La marginea lui Dumnezeu”.
Scriitor prolific, care, dupá
debutul din 1976, publicá, în
decurs de peste 30 de ani, zece
volume de poezie si sapte de
prozá pentru ca în 2009 sá sur-
prindá cititorii cu o nouá pro-
ductie în prozá „Fragmente din
nàstrusnica istorie a lumii de
Gabriel Chifu tràite si tot de el
povestite”, titlul ce doreste sá ne
sugereze o apropiere de literatura
medievalá, inclusiv datoritá mo-
dalitátii de compunere prin alá-
turarea aleatorie a unor „poves-
tioare” cu diverse teme, cu suc-
cesiune cronologicá si personaje
diferite în conexiune cu naratorul,
care rámâne principalul ins în in-
teractiunea cu evenimentele ce
se deruleazá, constituind cadrul
general al vietii sale.
Pelegrin prin trecutul sáu, pe
un drum care se fáureste pe má-
surá ce înainteazá pe el, cautá cu
migalá „pepitele de aur din me-
morie”, asemenea „luminii in-
comparabile ce asteaptá uitatá în
creierul sáu”.
Autorul încearcá, si reuseste,
sá formeze prin aláturarea „tab-
letelor”, segmente ale povestirii
vietii sale în contextul evenimen-
telor din a II-a jumátate a seco-
lului XX si prima decadá a celui
urmátor, reîntregirea din cioburile
identificate, visul integral - viata
sa - cu bune si rele, cu întâmplári
amuzante sau care au marcat-o...
Copil, tânár sau matur, a fost,
permanent, cu familia sa, în ipo-
staza de chirias în Calafat, Cra-
iova si, în final, Bucuresti. Ipo-
stazá, pe care o relateazá în vari-
anta „chiriasului”, din cunoscuta
variantá a lui Topârceanu, în ta-
blete, într-o reusitá conexiune cu
descrierea evenimentelor, în care
este erou sau martor, în perioada
„copiláriei minunate” sau adoles-
centei în care se formeazá viitorul
membru al societátii civile. Tex-
tele condensate reusesc prin cre-
ionarea personajelor implicate în
evenimente sá permitá cititorilor
sá identifice, în primul rând, „ca-
racteristicile” necesare omului
pentru a supravietui anilor’70 ai
secolului XX în România (era
necesará dedublarea personali-
tátii omului cu înfátisare, viatá
diferitá în public si intimitate: mai
rar personalitátile puternice, cu-
rajoase erau capabile sá vorbeas-
cá si sá se manifeste în public la
fel în intimitate, pentru cá, în ca-
zul „oamenilor de litere”, care nu
stápâneau mecanismul dedublá-
rii, „scápau productii cu subîn-
telesuri”, cu ajutorul cárora in-
trau în atentia organelor de secu-
ritate; dupá 1989, Gabriel Chifu,
printr-un intermediar, aflá cá „a
avut noroc cá a venit Decembrie
1989, altfel era ráu de el...”).
Idilic, dupá copilárie si adol-
escentá, când realizeazá maturi-
zarea personajului, când a deti-
nut „comoara, munte de aur, tine-
retea”, pentru ca apoi sá se des-
prindá cu „bánutul de aramá”, se
caracterizeazá în viziunea scriito-
rului „sárácia”; „timpul si misca-
rea în cerc fárá sá lase urme si sá
ne îmbátrâneascá într-un vârtej
strálucitor producând euforie
dar si senzatia de fericire...”;
...foarte bine creionatá este ima-
ginea pe care scriitorul si-o cons-
truieste pentru „a defini notiunea
de fericire...”, urmare a unei auto-
analize apreciazá cá în fiecare e
punctul unde drumetul si capátul
drumului se fac într-una... dacá
întelegi ce cauti tu pe un drum
anume si unde te-a dus el se
cheamá cá esti fericit... sá nu as-
tepti altceva decât ce poti primi...
sá nu doresti altceva decât ce poti
deveni... sá nu cauti ceea ce nu e
de gásit... sá pásesti cu ardoare
si vei ajunge unde se cuvine sá
ajungi... sá ai grijá si sá nu cazi în
afara ta ci sá rámâi în tine... sá fii
cu mare bágare de seamá sá te
asezi în lantul lumii nu în afara ei
si sá multumesti cerului cá te afli
înáuntru nu in afará... mi se rupe
sufletul la gândul cá în aceastá
alcátuire mirabilá.
Clipa de diamant este consi-
deratá de autor aceea când îti
cresc brusc aripi si îti stá la în-
demâná sá zbori, când fericirea,
ca adierea diminetii îti mistuie
Iáptura... clipa de diamant vine
în viatii omului pe nesimtite nu
când e chematá, ci când este há-
rázit sá viná...
În Calafatul natal, copilul in-
teriorizat, dar si cu multá sensi-
bilitate, avea douá locuri unde
era tentat sá se „izoleze”, si anu-
me „la gará” sau „la tunuri” - pe
cea mai înaltá platformá a ora-
sului, unde era amplasat „Monu-
mentul Independentei” - si era
posibil ca sá se vizualizeze spatii
largi pâná în Bulgaria veciná; aici
perioadele de contemplare sunt
de lungá duratá, având ca obiec-
tiv fie multitudinea persoanelor
ce se perindau, fie imensitatea
spatiului cu elementele romanti-
ce ce constituia arealul ce se des-
chidea în fata ochilor. Sunt deo-
sebit de frumos descrise atât zo-
nele strábátute în oras sau satul
bunicilor - Cioroiasi - cât si multi-
tidinea oamenilor ce le popu-
leazá; acestia sunt priviti cu du-
iosie, cu ochii copilului alintat de
cei din familie, sau cu multá
atentie si spirit critic, realizând
portretele lor în conexiune cu
aspecte vizibile, caracteristice ale
fizionomiei. Chiar si „casele” în
conexiune cu „locuitorii lor” pot
fi „vechi si misterioase, - o casá
e ca o tará, poti cálátori prin ea
fascinat, poti sá-i descoperi se-
crete si povesti... cercetarea lor
cu atentie constituie o plácere ce
va determina îmbogátirea spiri-
tului similar cititului...”. Copilul
devine atras de cálátorii în oras,
zoná sau tári, în intentia de a-si
îmbunátáti cunostintele... dar si
spiritul..., un rol aparte îl au cá-
látoriile virtuale (deosebit de re-
alizatá este tableta cu descrierea
cálátoriei copilului spre Carlo-
vivary), din Calafatul pe care îl
considera plasat la o margine a
lumii, la marginea unei prápástii”.
Descriindu-si primii ani de
viatá, descoperim un copil ciu-
dat, fárá tentatia de a se hráni,
constituind pentru párinti, în
special pentru mamá, „o pro-
blemá”; hránirea pâná la o vârstá
destul de crescutá trebuia sá
Andrei POTCOAV~
“Fragmente din n#stru[nica istorie
a lumii de Gabriel Chifu, tr#it#
[i tot de el povestit#”
30
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
aibá douá componente, una ma-
terialá, servitá de mamá cu lin-
gurita, în conexiune cu alta
spiritualá - obligativitatea de a
depána întâmplárile unor
naratiuni...
Cu multá atentie, scotând în
evidentá fatetele caracteristice
ale unor personaje ce populeazá
Calafatul acelor vremuri sunt
realizate:
- „portretul” lui Bodolicu, cel
mai puternic om din Calafat -
oras si raion - un parvenit politic
ce-si „completa” studiile liceale,
contravenind unui principiu po-
trivit cáruia „întâi înveti carte si
apoi devii mare”, el era elevul ce
apárea la scoalá când si când,
supárat si mut abia catadicsind
sá zicá câte un „mda”... si obtinea
mereu nota 10... avea o problemá
cu cuvintele care nu se potriveau
gurii sale, nu se legau între ele
decât arareori într-o propozitie,
dar într-o frazá niciodatá... si de-
terminat de „o situatie punctu-
alá”, încercând sá „învete un dis-
curs pregátit de un subaltern
pentru a fi rostit cu ocazia întâm-
pinárii unui sef vizitator ajunge
în stare de ebrietate, adoarme...
motiv pentru care „rateazá festi-
vitatea” si este dat afará din înal-
ta slujbá localá... dar pentru me-
ritele sale l-au mutat în alt raion
într-o muncá sindicalá...
- „portretul unei tinere profe-
soare”, care, în deplasárile sale
prin oras, „magnetiza” trecátorii
prin aspectul sáu - îmbrácáminte,
machiaj -, care i-a atras porecla
„moda” (atribuitá de vârstnici în
conexiune cu afirmatia cá „asta
vrea sá aducá aici moda nouá...”),
dar era clamatá de copii mereu,
acestia însotind-o pe stradá.
- „avatarurile unui militean”,
câstigátor la loz în plic a unei
masini Fiat, în pliná dominare în
societatea româneascá a auto-
mobilelor de provenientá sovi-
eticá; acesta devine un fel de zeu
al orasului, îsi modificá existenta
cuminte, onestá, datoritá succe-
sului obtinut fárá muncá, „pri-
mind mai mult decât era pregátitá
mintea sa sá ducá”, masina l-a
Iácut sá se înfumureze, s-a apu-
cat de báuturá, de femei, a divor-
tat, l-au dat afará din serviciu, a
intrat în datorii si „a cázut so-
cial... distrugându-si viata...”.
- mama, o femeie de o frumu-
sete nemaiîntâlnitá, dar care s-a
trecut prea repede... inimoasá, cu
mai multe inimi în perceptia co-
pilului... vrednicá, neobositá,
dârzá... care poale deveni... care
nu cáuta ceea ce nu e de gásit...
pásea cu ardoare pentru a ajun-
ge unde se cuvenea sá ajungá
având grijá sá nu cadá în afará
rámânând în interiorul eului
sáu... a avut „mare bágare de
seamá” sá se aseze în lantul lu-
mii, nu înafara ei, si sá multu-
meascá cerului cá se aflá în inte-
rior, nu înafará...
- tata - ajuns avocat prin pu-
terile lui, un om de statuie micá:
copilul nu se ducea la procesele
în care acesta pleda pentru a nu
fi dezamágit... când a murit odatá
cu disparitia sa, o parte impor-
tantá a eului scriitorului a pierit...
era începutul sfârsitului, sfârsit
ce inevitabil si care pe fiecare îl
priveste direct...
Se realizeazá „întâlnirea cu
sufletul pereche” în biroul unde
la vârsta de 43 de ani lucra, cons-
tatând cá în derularea în conti-
nuare a vietii îi va permite sá
constate „ce înseamná sá mai ai
o inimá si aceea sa nu batá în
trupul táu... tráind elegii, imnuri
ce urmeazá a fi ulterior redate în
scrierii...”. Viata se deruleazá în
anii ce se scurg fárá încetare în
„clepsidra” timpului si societa-
tea orânduitá în consonantá cu
regulile impuse de conducerile
efemere ale statului ce doreau
edificarea de multi unui edificiu
pentru multi.
Scriitorul, cu „umor”, dar si
cu „duiosie”, ne redá aspecte
tráite, tipice de implicare a diri-
guitorilor în viata de toate zilele
ale oamenilor si ale elitei cultu-
rale în mod special. ...Era bine
organizatá „circulatia valutelor
forte” în tará, inclusiv utilizarea
acestora numai în magazine
specializate; era în mod similar
bine stabilitá traiectoria profesio-
nalá a fiecáruia în raport cu
scoala absolvitá, fiind preferati
cei cu studii în U.R.S.S.; ...dar
este bine sá intuim cá în „demo-
cratia socialistá” era foarte bine,
util, chiar necesar sá fii prieten
cu un sef de salá de restaurant,
sau alimentará, aprozar, statie de
benziná, pentru a asigura o apro-
vizionare „lenjerá” cu produse
necesare traiului, de multe ori uti-
lizând diverse tertipuri, aprovizi-
onarea cu produse alimentare
sau de folosintá îndelungatá se
realiza „prin intermediul aprobárii
organelor în drept” sau pe usa
din dos a magazinelor ori de la
bufetul partidului.
...În „segmentul activitátilor
culturale”, dirijate de reprezen-
tantii comitetului de culturá, era
posibilá organizarea unor întâl-
niri ale scriitorilor si redactorilor
de specialitate ale publicatiilor cu
personalul ambasadelor stráine
pentru schimburi de informatii...,
dar sub atenta supervizare a
omnipotentei institutii de tristá
amintire, securitatea,... acest per-
sonal al ambasadelor era si alt-
ceva... situatie ce o va descoperi
dupá 1990 la o reîntâlnire cu ata-
satul cultural al ambasadei SUA.
...Este redatá cu mult aplomb
„dragostea de carte a táranului
român...”, folosind cu „umor
amar” o descriere privind o reuni-
une într-o comuná în cadrul acti-
unilor organizate sub egida „Lu-
mea cártii la sate...”, desi la „se-
zátorile literare” desfásurate re-
zulta clar inapetenta localnicilor
pentru productiile literare, inape-
tenta datoratá incompatibilitátii
în ceea ce priveste „pásáreasca
limbá” a Literaturii moderne... în
care se exprimau atât „scriitorii
de partid” cât si „scriitorii scri-
itori”, întrecându-se în productii
ce fáceau apologia „traiului bun
din România lui Ceausescu...”;
astfel ei citeau pentru ei însusi
ca într-un cenaclu „orice názbâtie
avangardistá...”; într-o zi, cu timp
friguros si vifornitá o salá frumos
pregátitá a fost populatá diferit
de situatiile obisnuite (numai cu
câtiva elevi sárácuti din clasele
întâi, câtiva dascáli, functionari
de la primárie si CAP, strânsi cu
forta) cu o multime de oameni
obisnuiti „care asculta inert cu
stoicism”, interventiile scriitorilor
pâná când „o persoaná intrá în
salá” si cu o voce puternicá a-
nuntá „a venit masina cu bute-
lii...”, moment în care acei adá-
postiti de intemperii au párásit
în tácere sala în care au rámas
doar obisnuitii acestui gen de ac-
tiuni.
...La Craiova, locuia o rudá
apropiatá, tanti Márioara, „doam-
ná din societatea buná a vremu-
rilor trecute” posesoare a unui
imobil din centrul urbei, care într-
o buná zi „pentru a fi realizatá
cerinta planului urbanistic, cu
blocuri plasate pe trama stradalá
rectangulará trasatá” este evacu-
atá din casa sa ce urma sá se de-
moleze... îsi va trái zilele ce i-au
rámas pe stradá... în compania cre-
dinciosului ei câine, purtându-si
permanent cu mintile pierdute, cu
un palton de blaná si un geaman-
tan pâná când a murit înghetatá
în fata noului bloc construit pe
fostul amplasament al casei sale...
„Atentie... vine demolarea
peste noi...”; la iesirea din comu-
nism a avut parte de câteva în-
tâmplári... pentru lucrátorii din
presá s-a cerut la C.N.S.A.S. ve-
rificarea... din documentul primit
a rezultat cá naratorul nu a fácut
politie politicá, dar are un dosar
de urmárire, pe care nu l-a studiat
rámânând cu perdeaua trasá
peste privire „ca si un tulbure val
de ceatá asiaticá în care s-a scu-
fundat prima parte a vietii sale...”.
A încercat sá redobândeascá un
imobil, casá nationalizatá a bu-
nicului sotiei, colonel de cava-
lerie..., nu a reusit..., efortul sáu
a fost sortit esecului deoarece
chirias în acel imobil este un colo-
nel de securitate..., urmeazá in-
ter-ventii la Strasbourg pentru a
obtine drepturile de la stráini...
sunt „hilare” încercárile de cos-
metizare a situatiilor reale în care
se aflau valori ale societátii româ-
nesti interbelice... datoritá obi-
ectiilor presedintelui Frantei, De
Gaulle, care pentru a vizita Româ-
nia a pus conditia sá revadá bi-
blioteca fostului sáu coleg de
scoalá militará. În 1968, „fostul
colonel de cavalerie Dumitru”
este readus în vechia sa casá, i
se reconstituie biblioteca si da-
toritá intuitiei considerá cá se
apropie finalul necazurilor sale,
redobândindu-si casa si se va re-
întoarce tara la situatia de nor-
malitate... se continuá astfel vi-
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
31
Anul II, nr. 1(5)/2011
clenia propagandei comuniste
care combinând stiinta lui de a
mistifica oamenii si lucrurile ca
un semnal al fortárii lor acelui
regim... comunismul nu a murit
mei acum dupá 20 de ani de la
evenimentele din decembrie; mai
dá încá semne de viatá pe aici,
prin tinuturile noastre.
...Naratorul a fost angajat în
calitate de redactor la revista cra-
ioveaná „Ramuri”, fárá a fi mem-
bru de partid, conditie în care
„toti erau cu ochii pe el deoarece
nu prezenta încredere...”, a fácut
eforturi sá acceadá în rândul
membrilor de partid, dar chiar si
asa urmárirea a continuat... ajun-
sá într-o situatie limitá... dupá
evenimentele din decembrie
1989, un fost lucrátor de secu-
ritate márturiseste scriitorului cá
în conformitate cu regulile ce
functionau în societatea socialis-
tá nu puteau fi anchetati si ares-
tati membrii de partid decât cu
acordul primului secretar-jude-
tean... situatie în care desi „colo-
nelul de obiectiv ceruse de 3 ori
aprobarea pentru a-1aresta, pri-
mul secretar nu a aprobat-o” ju-
când pentru acesta rolul de „înger
pázitor”.
xxx
O lucrare memorialisticá de
facturá ridicatá, ce reuseste sá
creioneze de pe pozitiile voit
naratoare cu exprimári atente un
parcurs ce se realizeazá la cum-
pátul a douá orânduiri sociale
succesive... faptele oglindind re-
alitatea crudá aduc în scená per-
sonaje, pozitii si evenimente cu
multá acuratete prezentate sco-
tând în evidentá caracteristicile
cu care au defilat în peisaj în pe-
rioade bine determinate pentru
apropiati tonul este duios, de-
monstrând sensibilitatea auto-
rului, situatie ce se modificá în
cazul personajelor negative pen-
tru creionarea cárora foloseste
tot arsenalul necesar pentru a-i
cobora în derizoriu, în situatii
hilare.
Recomandám cu cáldurá par-
curgerea textului ce se poate de
multe ori confunda cu „pasaje
din lectiile de istorie”.
Andrei POTCOAVÃ
Miroase a vesnicie
Sufletului
Îi plac tot felul
De mirodenii.
Busuiocul, însá,
E preferatul lui.
Miroase a vesnicie
Vârtej soptitor timpului
Cobor în mine,
Iau de mâná
Lumea cuvintelor
Si încerc sá fiu
Vârtej soptitor
Timpului.
Însemn
Însemn clipa aceasta
Cu lacrima mea
Si simt
Ce dureroasá rámâne
Amintirea…
De plictisealà
Má misc între ceva
si ceva,
Eu, punct perpendicular
Pe axa lumii.
Beau în fiecare noapte
Câte o stea
Si-mi înnod aripile
Cu gânduri.
Càderea spre niciunde
Cádeam mereu
Între jos si sus.
Începusem sá ametesc
De atâta cádere
Spre niciunde.
Vesnicia îmi transpirase
În palme.
Dincolo de noi
Dincolo de uitare,
E neliniste.
Dincolo de durere,
E boalá.
Dincolo de boalá,
E fiinta.
Dincolo de noi,
Suntem noi
Aripi de rouà
Botul umed al diminetii
Rumegá viata.
Îngerii s-au trezit
Cu aripi de rouá.
Cu ochiul beat
Eu decojesc clipa
Beatrice Silvia SORESCU
Tablou de iarnà
E primávará-n iarná, vezi prea bine
Ce rai domnesc e în grádin’-afar!
Au înflorit, în ram, márgáritar,
Toti merii mei, au florile ciorchine.
Miroase-a flori de gheatá pe asfalt!
Máret tablou în casa mintii mele!
Si vor rámâne pururea eterne
Aceste clipe cu pridvor înalt.
Nici mâna unui pictor n-o s-astearná
Pe pânz-acest décor mirific, pur!
E-atâta frumusete împrejur
Încât as vrea sá fie pururi, iarná!
A càzut un înger
S-a pierdut un înger pe stradá!
L-am vázut adineauri, în port.
Are párul alb, ca de vatá,
Si ochi mari, albastri de tot!
S-a pierdut un înger pe stradá!
A cázut din cer, nu stiu când.
Are mersul zburdalnic, de parcá
Pare-a fi adiere de vânt!
Si-are-un trup de magnolie roz,
Iar obrajii, de purpurá vie.
Má opresc lângá el si visez
Cá-i al meu, de acum, pe vecie.
A cázut un înger pe stradá!
A cázut din cer, nu stiu când.
Toti plopii se opresc sá îl vadá,
C-are ochii de flácári arzând.
Dacá întrebi în vis pe Stápânul,
Unde sunt îngerii Lui,
O sá-ti spuná cá nu este unul,
Iar acela e cel ce-l vázui!
Si-am sá-l duc la mine acasá,
Sá-l pástrez ca pe-o boare de crin!
Si-o sá fie un înger - mireasá!
O minune cu zâmbet senin!
Mai înfloresc salcâmii ?
E mult de-atunci, tin minte cá ploua.
Îti admiram, timidá, haina albá.
Acolo-n parc, doar frunza fremáta
Si má uimea mereu o floare dalbá.
Erau mai multi pe bancá, sub salcâm,
Plângea statuia si curgea izvorul.
De mân-am alergat pe-un tainic drum,
Mi-ai alungat din inimá-ntreg dorul.
Si din trifoi, când am cules norocul,
Tu mi-ai zâmbit, si-am înteles cá noi
Mereu vom tine-aláturea întreg jocul
Iubirii noastre: frunza de trifoi.
De-atunci e mult si nu te-am mai vázut.
Salcâmul a-nceput sá-si pice frunza.
Stau seara tristá, în pridvor, si-ascult
Páianjenul cum îsi mai tese pânza.
Si nu te vád, azi pasul ti-e mai rar.
Indiferent mi-arunci un zâmbet fals.
Má consolezi doar cu un gând amar,
Cu glasul stins má mai inviti la vals.
Nu-ti mai e mâna caldá, ca atunci
Si par sá-ti fiu, din ce în ce stráiná.
Urmele noastre de prin vái si lunci
În fata mea, cu greu se mai încliná.
Nu-mi mai aráti pe cer nici Carul Mare
Si nici romanta mea n-o mai asculti.
Privirile de azi nu-s ale tale,
Cá sunt mai reci ca neaua de pe munti.
Când ne urzeam, atunci, plácute vise,
Senina luná ne veghea zâmbind,
Dar azi e tristá, razele-i sunt stinse
Si ochiul ei nu e la fel de sfânt.
Azi, toamna-ncepe, vântul suflá iar.
Miroase, simt, a struguri copti în vie.
Stau singurá pe un oblon de car
Si má gândesc la noi, la ce-o sá fie.
E mult de-atunci, azi treci nepásátor
Si ochii ti-i ascunzi de ochii lumii.
În umbra amintirilor cobor
Si má întreb „Mai înfloresc salcâmii ?“
Cuvânt rotit
M-am ascuns
În umbra unei idei.
Nimic mai frumos
Ca acest joc!
Sunt un cuvânt
Care se roteste.
Nimic mai bun
Decât zborul
Cuvântului !
Semn
Îngenunchezi
În iarba cuvintelor
Si genunchii
Îti prind rádácini.
În clipa urmátoare
Devii semn.
32
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Astronomicul curent verbal
Angela Monica JUCAN
„Memorialul Cetátii” nu este
un roman memorialistic, dar ficti-
unea nu depáseste materia de e-
vocare. Nici fantasticul nu iese
din cadrele verosimilului - „[...]
edificarea a început când a în-
ceput, a durat zeci de ani, cu
inau-gurarea ne gásim dupá
scurgerea acestui timp”.
Trebuie sá stii câte ceva din
biografia scriitorului si sá-ti fie
întrucâtva cunoscutá zona din
care se trage ca sá-ti poti da seama
cá proza lui Leon-Iosif Grapini
(un volum de nuvele - „Cetatea cu
nebuni” si douá romane - „Capá-
tul lumii” si „Memorialul Cetátii”,
párti editate deja ale unei proiec-
tate trilogii) are ca punct de start
si de inspiratie locul natal (topo-
grafie, istorie, mentalitáti, atitu-
dini, grai) si compartimentul în
care a profesat scriitorul (mod de
evaluare si organizare).
Cititorul neinitiat are altá
poartá cátre saradá.
Pentru perceptia optimá a
fondului, amândoi trebuie sá-si
depáseascá interesul pentru real
si pentru nereal.
Mai bine conturatá decât în
„Capátul lumii” care aducea mai
mult a monografie mascatá decât
a roman, intriga din „Memorialul
Cetátii” este prinsá în câmpul
CUNOASTERII. Ideal de nea-
tins, priceperea omeneascá fiind
foarte limitatá, ea este definitiv
vasalá curiozitátii. Prin eforturi
insistente si apel la cei despre
care crede cá l-ar putea introduce
în domeniul care-l intereseazá,
personajul „scriitorul” ajunge la
revelatie (aceasta se întâmplá
printr-un soc - lovitura din moa-
lele capului de la pagina 9, iar
decompresiunea se va produce,
hát, la pagina 269). Revelatia însá
vine cu alte limite, pentru cá spa-
tiile care i se deschid „scriitoru-
lui” (arhiva, cetatea, cunostintele
„mosului” - sau „capul” lui) se
dovedesc a fi, la rândul lor, în-
chise si pline de mai mari restrictii.
Este putin probabil ca Leon-Iosif
Grapini sá fi intentionat acest
lucru, dar romanul i-a reusit ca o
imagine a perfectionárii umane
care nu constá decât în atingerea
a diverse stadii de imperfectiune.
Cunoastere si exigente, înfátisate
capsular, care functioneazá pe
principiul Matrioskái: una în alta,
niciodatá ultima nu e goalá si nici
nu contine altceva decât tot o fi-
guriná de Matrioska, de la care
s-a pornit, numai cá una în mini-
aturá, nesectionatá si pliná.
Acesta este - cu sau fárá voia lui
Leon-Iosif Grapini - „continutul”
romanului „Memorialul Cetátii”,
în care, cât tráiesc, toti învatá/ se
informeazá - sub îndrumare sau
intuitiv - si, în cetate, sunt chiar
impuse niste cursuri. Totul e
progres, în acest roman, dar fie-
„Nu vreau dec@t s# fiu slobod,
nu \n lumea larg#, ci doar \n cea
mic#, \n satul meu (...)”
care perimetru evolutiv sau spa-
tial e inclus în alt perimetru, pâná
la „perimetrul interzis” al Cetátii
- ultimá Matrioscá. Tendinta spre
emancipare e preluatá de noua
generatie - personajul „tânárul”:
o piesá dintr-o fecundá Matrios-
cá, dupá figurile (generatii sinte-
tice) „bátrânul”, „scriitorul”... Ce-
i drept, în legáturá cu „tânárul”,
cartea pune ipoteza rámasá neso-
lutionatá a reusitei. Incertitudi-
nea e mai sigurá. Altfel se situ-
eazá „scriitorul”, care, dupá incizii
în realitate si fortare de usi, se
prezintá în final cu o „comuni-
care” (sá-i zicem stiintificá si rea-
lizatá în colaborare, prin „trans-
misiune”). El transmite pasiunea
sa si cunostintele sale si acestea
vor lua forma unei cárti. Si se
deschide o nouá etapá (necu-
prinsá în roman) - cea a circulatiei
cártii: „[...] cápitanul s-a tinut de
cuvânt, cartea promisá a apárut,
tocmai i-am pus punct, si noi, si
domniile voastre”. Stiinta elibe-
ratá („[...] a scris în speranta cá
toate acestea vor fi cunoscute,
dacá nu tuturor, mácar celor care
cred în asemenea istorii, adevá-
rate sau nu. Noi am crezut.”), to-
tusi prizonierá (în carte, ca-ntr-o
cetate „de a cárei fiintare sá nu
se afle, celor ce li se va descoperi
sá li se piardá urma, cei care vor
vorbi sá fie fácuti sá tacá, cei ce
vor sti si vor uita sá aibá parte
de toatá bunávointa, gratia si
mila mea, si s-a fácut”). Scriitorul
absorbit de subiectul sáu. Scri-
itorul înghitit de subiectul lui.
Personajul captiv în cetatea care
i-a ademenit imaginatia. Scriitorul
captiv al visului. De unde se poa-
te evada doar „pneumatic”: „M-
am pus la cugetat - zice „mosul”
- si tare mi-e cá nu mai pot face
cale-ntoarsá de unde-am ajuns
cu gândurile [...] mor linistit acum,
când veti afla adevárul, sá mi-l
ziceti si mie, cá nu mai spun la
nimeni”. Cetatea - un interior sim-
bol al interiorului uman; sau, în
registru practic, un adápost so-
lid, vulnerabil, pâná la urmá. Ca
omul. Lumi în lumi, cá „lumea era
mare si multe popoare tráiau în
ea” si „de fapt, întreg imperiul este
o temnitá a popoarelor”.
Frazele construite prin multi-
plu adaos de idei - progresie si
progres - bat în diverse nuante
de umor; rulajul vorbelor în ro-
man este mare; „[...] nu e impor-
tant detaliul, dar îl scriem” - „scri-
itorul” se duce (pentru a vá face
o idee) la personajul „preotul”,
dar ca sá ajungá si el acolo, citi-
torul trebuie sá strábatá, mai în-
tâi, zece pagini etnografico-arhi-
tecturale. În detalii, suvoiul ver-
bal ia proportii astronomice,
scriitorul Grapini relatând cu ge-
nerozitate despre câte-n luná si-
n stele. Dar dacá aspectele se-
cundare sunt minutios înregis-
trate, în cele mai importante,
autorul preferá imprecizia - pro-
gram al cártii: „[...] cei ce vor sá
facá legáturi cu fapte si cu perso-
naje istorice sá nu-si piardá vre-
mea, le-am amestecat, si pe unele,
si pe altele, în asa fel încât cores-
pondentele sá fie imposibile[...]”.
Într-adevár, autorul „Memorialu-
lui Cetátii” interactioneazá cu is-
toria, navigheazá prin ea, o ac-
ceseazá când dintr-un secol,
când din altul, fárá a urma ordinea
cronologicá fireascá. Un roman
prevázut cu „slider”. Personajul
„mosul” dateazá, dupá toate apa-
rentele, din epoca gránicereascá
a bumbilor auriti ai strájerilor
Mariei Tereza, dar are amintiri de
pe când náváleau tátarii si este
contemporan si cu epoca univer-
sal posibilá a voturilor fraudate.
Cá unii sunt cunoscátori, abili si
oportunisti, altii - necunoscátori,
creduli si perdanti.
O carte care se joacá pe cu-
noastere. Si pe îngrádire.
Romanul „Memorialul Cet#]ii” de Leon-Iosif Grapini
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
33
Cristian Petru Bálan lucrând la bustul lui Teodor Diamant,
fondatorul Falansterului de la Scáieni
Am vrut ca orasul meu (Scàieni - n.r.) sá aibá sculptura
„Lupa Capitolina”, precum cea din Roma (Bucuresti,
Timisoara, Cluj etc) - si am fácut-o! Sunt poze cu pregátirea ei
pentru instalare (echipa care m-a ajutat sá o înalt cu macaraua
pe o coloaná de cárámizi de 8 m în oras), apoi fotografia cu
sculptura gata înáltatá si alta cu detalii. Regret calitatea
pozelor, dar si mai mult regret cá statuia lupoaicei nu a avut
noroc sá stea mai mult de 2 ani, fiindcá a fost fácutá bucáti la
cutremurul din 1977, când s-a rupt coloana de cárámizi... La
fel s-a pierdut si statuia „Îngerului Judecátii”, lucrat din
portelan alb. El se afla pe acoperisul capelei cimitirului din
Scáieni. Concluzia: Nimic nu e vesnic sub soare!- si nici mácar...
Soarele!...
Cristian Petru Bálan este al doilea din stânga (cel mai înalt)
C@teva din operele de art#
executate de scriitorul
Cristian Petru B~LAN
\n ora[ul Bolde[ti-Sc#ieni,
Prahova
“Îngerul de portelan alb, încá destul de fierbinte, scos cu
câteva ore de acesti muncitori din cuptorul unei fabrici de
teracotá (fotografie neclará, poza decupatá din ziar). O puteti
vedea si gata instalatá pe acoperisul cimitirului (pagina
urmàtoare - n.r.). Atunci îmi spunea cineva cá lucrarea ar
putea fi cea mai mare piesá de portelan din România, dar nu
am putut confirma niciodatá acest lucru.”
Anul II, nr. 1(5)/2011
34
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
În pozá este Cristian Petru Bálan, cel mai înalt, la mijloc; la dreapta
lui, directorul fabricii, C-tin Olteanu, si echipa de muncitori care l-a
ajutat sá instaleze lucrarea.
“O altá sculpturá de-a mea, lucratá într-un stil mai modern,
este intitulatá „Rupátorul de geam”. Ea se aflá la Poarta nr. 1
a Fabricii de geamuri Scáieni (cea mai mare din tará) si era
lucratá din otel inox, reprezentând un muncitor care scotea
placa de sticlá din „masina de tras geam” (piesa masivá de
geam, din bratele deschise ale siluetei umane, nu se vede în
pozá, fiind strávezie. Chiar asa era pozitia de lucru a
muncitorului rupátor...). Aceastá fabricá a dispárut acum doi
ani din orasul care avea mai multe întrprinderi mari (toate
dispárute), iar statuia va fi luatá si instalatá în centrul orasului.”
“Dupá disparitia fabricii (care, înainte de închidere, fusese
cumpáratá de niste tigani miliardari, îmbogátiti din vânzarea
fierului vechi, acestia voiau sá topeascá statuia pentru a vinde
metalul cu un pret bun si nu voiau sá permitá nimánui sá mai
intre în curtea fostei fabrici, desi lucrarea intrase în patrimoniul
orasului. A trebuit ca primarul localitátii sá o ia înaintea
tiganilor, sá viná cu armata si cu o macara, intrând cu forta în
curtea fostei fabrici si sá o ridice. (Poveste tragicomicá,
nedescrisá în „1iganiada lui Ion Budai-Deleanu...)”
„ÎNGERUL JUDECÃTII”, executat de Cristian Petru Bálan, înainte
ca autorul sá fie judecat si executat de acest Înger care s-a grábit sá
zboare spre ceruri la cutremurul din 1977.
(Poza îngerului de portelan alb, greu de cca o jumátate de toná, a
fost fácutá la circa o orá dupá instalare).
“Voi mai putea face altul? Nu prea mai cred...” - spune Cristian
Petru Bálan
Fatada cimitirului din orasul Boldesti-Scáieni, Prahova, pictatá
de scriitorul Cristian Petru Bálan în anul 2000 (în dreapta, autorul; în
stânga, mátusa lui, sora mamei, azi în vârstá de 96 de ani).
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
35
Limba noastrà (1983)
la moartea lui Nichita Stánescu
Limba lui Nichita
este limba mea.
Cu unduiri de verb
ea-si plânge cântáretul.
Cu unduiri de suflet
eu îmi plâng poetul.
Patria lui Nichita
este limba româná.
Ea a fost, ea este încá
si el este prin ea.
A fost „cetátean al patriei”,
trist sau voios,
slujind-o cu credintá,
inspirat sau ,,bleg”
„sau numai obosit”,
vizionar cu sigurantá
dar fiindu-i somn de sine
s-a dus si el ,,sá moará putin...”
El vrea (1987)
El vrea sá ne târâm cu capul în tárâná,
El vrea sá ne hránim
cu spulberári de vânt,
El vrea sá muncim goi, bolnavi
si fárá sperantá,
El vrea sá nu mai fim oameni
Ci animale fárá constiintá,
docile si înfricosate
Si pe deasupra sá ne mai si bucurám,
Sá-l slávim ca pe un zeu atotputernic.
El se teme (1987)
El se teme de gândurile noastre,
El se teme de puterea spiritului instruit,
El se teme de sárutul copiilor nostri,
El se teme de strângerea noastrá
de mâná,
El se teme...
Si de aceea îmbuibá haite de câini,
Gata sá-l apere, gata sá-l lingá.
Stare neînchipuità (1989)
Somn chinuit, înfricosat de vise stranii,
Curgere de timp însângerat de suferintá,
Stare animalicá în asteptarea unui os,
Gânduri negre de griji întretinute,
Tremur de urá si teamá aflate-n luptá,
Frig în suflet, frig si în sálasuri,
Identitáti pierdute, talente nedorite
Contureazá crunta stare, realá ca materia.
Nostalgie I (1999)
Calc pe frunzele uscate ale sufletului meu
Asteptând înverzirea primáváraticá a ramurilor sale
Si îmi dau seama cá-mi vine tot mai greu
Sá-mi trag seva pentru-a pási pe a vietii cale.
Unde sunt anii când nepásátor treceam prin viatá
Si credeam cá pot muta muntii din loc
Fár-a simti cá timpul subtiaz-a vietii atá
Si frânge-o - va ca mâine-n jale si fárá de noroc ?
Màrturisire (2005)
Ard ruguri aprinse-n sufletul meu
Si cad peste el pulberi de astre,
Misterul vietii a-l prinde e greu
Si-n mintea-mi zbuciumatá mii de-ntrebári naste.
Vreau sá-nteleg cu mintea rostul existentei,
Sá pot avea tária de-a nu mai face ráu,
De fiecare datá însá dau girul necredintei
Si frate cu pácatul acuz pe Dumnezeu.
Ferice de acela ce crede pe deplin
Fár-a se-ntreba de ce, ci c-asa se cuvine,
Acela scutit este de orice fel de chin
Cáci stie cá în ceruri el are-un loc anume.
Soartà meritatà (2009)
Învinuim pe altii de patimile noastre
Si nu ne e gândul decât cum sá-nselám,
Stráinii vázut-au cum ne este firea
Si ura lor feroce cu totii o-ndurám.
Multi înteles-au libertatea câstigatá
Cu sângele vársat de altii, nu de ei,
Ca dreptul lor de-a face tot ceea ce vor
Dar vina e a noastrá de cred cá-s niste zmei.
Lege nu e pentru ei si nici moralá,
Cáci stiu cá banul cumpárá orice,
Dreptatea e o marfá cât se poate
de banalá,
Cei multi sunt câini bátuti
cu mii si mii de bice.
Lichelele-s ca lupii, noi, doar câini bátuti,
Stim doar sá ne plângem, sá scheláláim
Cersind un os ne vindem
pe doar câtiva bánuti
Si cáutám nedemni ocazii
ca sá ne lichelim.
Ne meritám, deci, soarta cu vârf si îndesat,
Cáci din nenorociri si lupte nimic n-am învátat!
Marian P~TRA{CU
POEME TRISTE
Anul II, nr. 1(5)/2011
Adunare festivà (1988)
Prostia rânjeste satisfácutá: „Am învins!”
Discursul victoriei este aplaudat frenetic,
Ignoranta, coruptia, demagogia
si cinismul,
Ipocrizia, minciuna, rázbunarea si hotia,
Brutalitatea, crima, pâra si abuzul,
Imoralitatea, demagogia,
neîncrederea si frica
Si multe alte personalitáti sinistre
Ovationeazá îndelung,
binecuvântând epoca.
Harul prostiei încununeazá sala,
Delirul apare timid crescând apoi:
Mai existá inteligentá, cinste si
întelepciune,
Mai existá muncá cinstitá si talent,
Mai existá împotrivire, moralá si dreptate,
Mai existá pasiune, curaj si îndemn
Care trebuie distruse pâná nu e prea târziu.
Cáci de necrezut: ura a trecut de partea lor
Si creste încet dar sigur.
Prostia aruncá urlând cuvintele fatidice:
- Ura ne-a trádat!
Victoria proclamatá se dezumflá
cu un suierat sec,
Frica îsi face autocritica
Si hotáráste în gând sá trádeze la rându-i,
Stiind totusi ca si ura
Cá toate acestea vor dispárea curând,
Nu înainte însá de a-si fi fácut datoria!
Sfaturi’ pentru politicieni (2009)
Nu tineti deloc seama de fapte si moralá,
Prostia si tupeul atuuri vá pot fi,
Fie-vá pregátirea o palidá spoialá,
Fiti convinsi cá vesnic veti trái.
Mascati-vá încáierarea dintre interese
Ca fiind o luptá dreaptá, bazatá pe principii,
Al vostru adevár sá aibá cât mai multe fete,
Cu cei ce v-au ales vicleni sá fiti ca lupii.
La capát de tunel luminá de záriti,
Alergati îndatá si mai cumpárati tunel,
Cu vorbe mari, desarte pe cei slabi pácáliti
Fácându-i sá vá creadá destepti si plini de zel.
Învinuiti pe ceilalti, strigând în gura mare
C-ati mostenit dezastrul, doar ei l-au provocat,
Azi porciti-vá si dati-vá cu sârg la gioale,
Mâine pupati-vá lingând unde-ati scuipat.
Constat c-aceste sfaturi voi deja le urmati,
Cu niste scutece mizere oricând v-asemánati
Si din aceleasi pricini voi trebuiti schimbati.
36
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
Abia scápat din aglomeratia acelei ore
de vârf din capitalá, microbuzul se târa greoi
pe sosea, ocolind anevoie gropile ce încá nu
fuseserá astupate în primávara pliná de ploi.
Soferul încerca sá recupereze timpul pierdut,
dar motorului parcá nu-i pása de asta. El trá-
gea bine la o anumitá turatie peste care se
îneca dacá era solicitat la mai mult, posibil
din cauza unei alimentári precare. Deh, vreme
de crizá manifestatá plenar si în circulatia pe
drumurile publice! Era posibilá si lipsa în-
tretinerii întregului sistem. Dar asta se datora
crizei societátii de transport. O zi de statio-
nare a unei masini scádea prea mult cifra de
afaceri a patronului, în special!
Ceasul de deasupra bordului abia aráta
ora 08.30, dar era deja cald. Poate din cauza
aglomeratiei si a geamurilor blocate încá din
timpul iernii. Nici un fel de aerisire. Doar gea-
mul din stânga soferului era lásat pe jumátate.
Curentul de aer pátruns de afará îsi începea
zbenguiala usoará chiar pe fruntea bietului
om îngrijorat cá va pierde o cursá în acea zi.
Dupá ce fácea sá fâlfâie putinele suvite ce
încercau în zadar sá-i acopere fruntea plesuvá
de timpuriu, trecea vesel printre capetele a
câtorva bárbati ce státeau înghesuiti, în pi-
cioare, blocând accesul spre usa din fatá a
masinii, ridica firele rázlete ale femeilor de pe
scaunele tintuite pe partea stângá si provoca,
mai apoi, o zbatere usoará a câtorva pungi
de plastic atârnate de un fel de cârlige agátate
de ochiurile unei plase vechi, întinsá pentru
a primi bagaje usoare. Se oprea definitiv în
panglica de un negru spálácit al unei pálárii
ce amintea de un violet suav, cândva apre-
ciat pentru strálucirea lui vioaie.
Pálária acoperea capul unei femei a cárei
fatá nu se vedea. Pe unul din cele patru sca-
une de pe ultimul rând, ea státea chircitá cu
capul plecat si rásucit, în încercarea de a se
rázima pe umárul dinspre geam pentru a ame-
liora durerea ce-o simtea permanent la baza
gâtului, dar si pentru a putea urmári cu pri-
virea încetosatá miscarea copacilor de pe
marginea drumului. Cu o mâná strângea bas-
tonul de lemn lustruit de îndelungatá folo-
sintá, bátând usor podeaua în ton cu trepi-
datiile masinii, în timp ce cu mâna liberá plim-
ba pe fatá, aproape la intervale egale de timp,
o batistá mototolitá si usor umezitá de su-
doarea ce-i acoperea în rástimpuri fruntea si
cobora pe obraji pâná spre bárbie în picáturi
márunte. Din când în când, ofta încet si îsi
lása mâna în care tinea batista pe geanta nea-
grá aflatá pe genunchii acoperiti de rochia
veche si de aceeasi culoare, proaspát spálatá
si cálcatá. Acolo îi tremura vizibil, adesea în
zvâcniri scurte, de parcá se zbátea în strân-
soarea pielii uscate si pline de pete vinetii,
márturie a unei circulatii periferice deficitare.
Marian MALCIU
- Fatá, mai e mult pâná acolo? a întrebat-
o ea pe femeia corpolentá ce státea, bine în-
fiptá pe picioare si cu o mâná agátatá de bara
de sustinere a plasei pentru bagaje, în fata
ei, împingând-o cu bastonul pentru a o aten-
tiona. Am obosit, maicá... E zápusealá ráu în
droaga asta, a încercat ea sá se justifice, du-
cându-si din nou, cu o miscare tremurátoare,
batista peste frunte.
Cealaltá femeie, bine legatá si îndráznet
îmbrácatá pentru cei aproape 60 de ani pur-
tati cu semetie pe umerii acoperiti doar de
bretelele subtiri ale rochiei de culoare crem,
neatentá, cu gândul plecat nu se stie unde
ori din cauza gálágiei permanente din micro-
buz, nu i-a ráspuns. Privea si ea pe fereastrá.
Departe. Peste câmpul în care apáruserá case
de márimi diferite si garduri înalte de beton
pe care ea nu le stia cá ar fi fost în urmá cu
doar câtiva ani. În schimb, bárbatul ce-i spri-
jinea bratul cu o mâná, agátat cu cealaltá de
o curelusá prinsá-n plafon, a fost mai atent.
S-a aplecat usor cátre pálária din fata sa si i-
a vorbit destul de tare:
- Mai e putin, mamá. Ai rábdare cá ajun-
gem noi! A întrebat mama dacá mai e mult, a
lámurit-o el imediat pe cea care întorsese
capul si-l privea întrebátoare. Este, într-ade-
vár, destul de cald…
- ... Da, este... Mai mult din cauzá cá n-
avem aerisire în vechitura asta de microbuz…
Ne-om întoarce cu altul mai bun, a murmurat
ea, parcá pentru sine.
- Da’ cu o masiná micá ar fi fost mai
bine, maicá, a zis bátrâna doamná fárá sá se
adreseze cuiva anume.
- Lasá, vezi de treabá! Ar fi costat mult
aia micá, mamá, a intervenit o altá femeie de
pe scaunul din dreapta bátrânei, dând din
mâná a pagubá. Ajungem repede, s-a simtit
ea obligatá sá aducá putiná alinare când a
vázut miscarea de nemultumire a mâinii care
strângea în nestire batista mototolitá.
- …De, maicá... dacá n-or fi bani nici în
casa voastrá! Asa o fi... Da’ bárbatii áia ai
vostri n-au venit cu noi? Nu-i vád, s-a arátat
bátrâna nedumeritá dupá câteva momente
de tácere.
- Ba au venit. Ce, matale nu i-ai vázut?
Uite-i acolo în fatá. Stau în picioare, cá nu au
mai fost locuri libere, a lámurit-o fata, trecutá
si ea cu putin peste 50 de ani. Am napolitane,
dacá vrei ceva dulce, mamá. Sau o bomboaná
spirtoasá. Vrei? s-a arátat ea îngrijoratá în
timp ce desfácea fermoarul la o geantá
maronie destul de burdusitá la prima vedere.
Am uitat sá iau o sticlá cu apá. Îmi pare ráu...
- Ei, lasá fatá, cá nu mor eu pâná acolo.
Bem apá când ajungem... Dulciurile nu
astâmpárá setea, Florico! a refuzat bátrâna
doamná cu voce stearsá, abia auzitá în
vecinátatea imediatá.
O serie de denivelári succesive ale soselei
au fácut ca trupurile asezate pe scaune sá
tremure mai intens si mâinile agátate de cu-
reluse ori rázimate de spetezele scaunelor sá
se încordeze vizibil. Toate socurile, pe care
sistemul de amortizare al masinii nu le putea
anihila, se transmiteau direct caroseriei si cá-
látorilor. Unii dintre ei, vádit nemultumiti, nu
au scápat ocazia de a înjura cu voce tare. Pe
cine, nici ei nu stiau prea bine. Înjurau, la
modul general, pe cei care s-au îmbogátit de
pe urma lucrárilor necorespunzátoare de în-
tretinere si reparatii a drumurilor publice. Îl
înjurau pe doctorul ales, poate si de ei, primar
general al capitalei, pe ministrul Berceanu si,
mai în surdiná, printre dinti, pe toti
guvernantii.
Premierul Boc avea parte de înjuráturi
speciale, cam în aceeasi manierá cu prese-
dintele Básescu. În prima luná a verii, de când
cu másurile de austeritate anuntate de pre-
sedinte ca fiind unica sansá de a se iesi din
crizá, bucurestenii, în aceeasi másurá cu ce-
tátenii provinciei, nu se mai temeau sá
vorbeascá si sá judece, fiecare dupá mintea
lui, actiunile guvernantilor. Cei mai porniti
ajungeau repede la înjuráturi si blesteme
aproape în orice discutie pe teme politice ori
financiare. Spectrul sáráciei si teama de adân-
cirea fárá precedent a acesteia le înfátisa, poa-
te pentru prima oará unora dintre ei, lipsurile
clasei politice, pe care pâná mai ieri le-au
ignorat, le dezlega limbile si îi umplea de su-
párare si de mânie.
Când zgomotul si trepidatiile au scázut
în intensitate, oamenii au pástrat tácerea un
rástimp si apoi au reluat discutiile aride, me-
nite doar sá alunge monotonia si prea putin
curiozitatea vreunei persoane. Erau cam de
aceeasi origine ori clasá socialá. În majoritate,
tárani. Mai putin trei-patru bárbati îmbrácati
cu haine de oras si cam tot atâtea femei din-
spre care se prelingea discret mirosul parfu-
mului ori deodorantului folosit, amestecat cu
mirosul de transpiratie ridicat de peste tot si
plimbat în voie de curentul de aer izvorât din
fereastra soferului.
- Mái, Eugene maicá! Mai e mult, má, cá
mor ? a întrebat femeia ce nu-si putea opri
tremurul mâinilor, fárá sá priveascá la bár-
batul cáruia i se adresase.
- Cel mult cinci minute, mamá. Uite suntem
la marginea localitátii. Încá putinticá rábdare,
a linistit-o el în timp ce-si aranja nodul crava-
tei grena, aplecându-se usor pentru a fi auzit.
- Numai atât? s-a mirat Florica încercând
sá priveascá pe fereastrá peste pálária de
modá veche a bátrânei.
Partajul
continuare în numãrul viitor
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
37
Alexandra Iulia Z~RNESCU
Cuv@ntul xenofobie trebuie scos din uz
Ultimii ani au prilejuit - îndeosebi în preaj-
ma si dupá aderarea României la Uniunea
Europeaná - folosirea excesivá a cuvântului
„xenofobie“. Evident, el fusese utilizat si îna-
inte, dar, cu ocazia aderárii, s-a ajuns la ape-
larea foarte frecventá a cuvântului „xeno-
fobie“, ceea ce a fácut sá-mi producá o stare
de greatá doar din cauza repetárii excesive a
cuvântului. Faptul cá utilizarea lui era fácutá
cu scopul de a aráta lumii cá „românii suferá
de xenofobie“ îmi producea, în plus, o stare
de revoltá. Deoarece, în formulárile respec-
tive, se pretindea cá românii manifestá xeno-
fobie fatá de tigani, jidani, evrei, maghiari si
alti minoritari doar pentru a se confectiona
învinovátiri false contra noastrá si, apoi, pen-
tru a ni se imputa aceste pácate spre a ne in-
duce un complex de inferioritate si, mai ales,
de viná cu scopul ca sá fim îngenuncheati
mai usor si, în final, sá fim pusi la platá pentru
„despágubiri“!
În toate cazurile, este folosit - de cátre
politicieni, analisti, ziaristi, chiar si de cátre
cei care au redactat legile - cu acelasi sens:
cá notiunea xenofobie înseamná urà fatà de
stràini. Or, cu educatia mea fácutá de Bisericá
si de párinti, cu instruirea dobânditá în facul-
tate, cu experienta mea de viatá si, mai ales,
de expat (vezi, de exemplu, SANTINELA, nr.
19, august 2007, pag. 8-9), am putut sá-mi
dau seama cá românii nu sunt „xenofobi“,
nu manifestà urà fatá de stráini - altfel nu s-
ar fi aciuat atâtia pe aici atât în decursul Isto-
riei, cât si, îndeosebi, în epoca Tranzitiei!
În interviul „Cât de «retrograd» este Mi-
hai Eminescu?“, postat, în 20 august 2005,
pe Altermedia, d-l Radu Mihai Crisan, doc-
tor în economie, a subliniat cá „termenul xe-
nofobie înseamná nu urà, ci fricà fatá de
stráini“. Pornind de la aceastá remarcá a dom-
niei sale - primul, dupá cunostinta mea, care
a semnalat-o, dar care a rámas, ulterior, com-
plet ignoratà! -, am început sá cercetez con-
tinutul cuvântului, dar furia mi-a sporit, în
loc sá-mi treacá. Si iatá de ce.
În Le Petit Larousse illustré, Ed. La-
rousse, Paris, 2007, pag. 1083, am gásit urmá-
toarele: „XÉNOPHILE, adj. et n. (gr. xenos,
étranger, et philos, qui aime). Rare. Qui mani-
feste de la sympathie envers les étranger.“
Ca sá nu rámâná dubii de întelegere - mai
ales pentru toantele si tontii ironizati de zia-
ristul Ion Cristoiu -, traduc: „xenofil, adjec-
Motto: Stupiditas contagiosa est
tiv... (provine din cuvintele grecesti xenos,
stráin, si philos, care iubeste, iubitor). Rar.
Care manifestá simpatie fatá de stráini“. Apoi,
urmeazá acestea:
„XÉNOPHOBE, adj. et n. Qui manifeste
de l’hostilité envers les étrangers.
XÉNOPHOBIE, n.f. Hostilité systema-
tique à l’égard des étrangers, de ce qui vient
de l’étranger.“ Sá traduc, din nou, inclusiv
pentru prostánacii persiflati de Mircea Ba-
dea: „xenofob, adjectiv... Care manifestá osti-
litate fatá de stráini. Xenofobie, s.f. Ostilitate
sistematicá cu privire la stráini, la ceea ce
vine din stráinátate.“ Aceste explicatii m-au
determinat sá má lámuresc, mai bine, ce-i cu
„ostilitatea“, la pag. 509:
„HOSTILE, adj., (lat. hostilis, de hostis,
ennemi). 1. Qui manifeste de intentions agre-
ssives, qui se conduit en ennemi. Atitude
hostile. 2. Qui manifeste d’hostilité, de la
désapprobation. Un vot hostile. (...)“. E ca
pe româneste, nu mai traduc. În limbajul mili-
tar codificat, codul „Ostil“ înseamná, ne-
echivoc si imperativ, „Dusman care trebuie
distrus imediat ce este detectat“ (vedeti si
filmul american Codificat „Ostil“, despre
avionul de pasageri sud-coreean doborât de
aviatia de vânátoare sovieticá, fiindcá l-a
confundat cu un avion-spion american,
codificat „Ostil!“).
Asadar, conform explicatiei din Larousse,
xenofobia este manifestarea atitudinii dus-
mánoase, a urii fatá de stráini; de aici pâná la
sensul, echivalent si consemnat expressis
verbis, „xenofobia = ura fatá de stráini“, nu
mai e decât un pas, pe care l-au fácut dictio-
narele românesti. Trebuie sá retinem faptul
important cá, din dictionarele noastre, se stie
- inclusiv de cátre cei care au redactat legile
- cá notiunea xenofobie înseamná urà fatà
de stràini. Asa scrie în DEX:
„XENOFOB, -Ä, xenofobi, -e, adj., (…)
(Persoaná) care manifestá urá fatá de per-
soane de altá nationalitate sau fatá de alte
popoare. - Din fr. xénophobe.
XENOFOBIE, s.f., Urá fatá de stráini si
fatá de tot ce este stráin. Din fr. xénophobie“
(cf. Dictionarul Explicativ al Limbii Ro-
mâne - DEX, Editura Academiei R.S.R., 1975,
pag. 1034). Dar, dacá xenofobie însemná „urá
fatá de stráini“, atunci am preluat, si eu, a-
ceastá semnificatie - fiindcá „Asa scrie la dic-
tionar!“, care este o autoritate -, luându-má
dupá prosti; si, ca mine, toti ceilalti.
Este necesar sá retineti cá dictionarul
Larousse expune etimologia cuvântului
xénophile, dar, douá cuvinte mai jos, pentru
xénophobe a uitat, decenii la rând, sá o mai
releve. Mentionez cá dictionarul Larousse,
editia 2007, repetá - cel putin la aceste articole
- editia din 1993 (vezi pag. 1083), care, la
rândul, ei o repetá pe aceea din 1974 (editiile
anterioare nu le-am consultat). Dupá cum se
vede, autorii DEX-ului nu au fácut decât sá
copieze, cu nerusinare, dictionarul Larousse.
Dar fácátorii nostri de dictionare nu s-au grá-
bit sá-si puná problema sensului exact al ter-
menului, ci au copiat, pur si simplu, imbecilul
text francez. Editia din 1975 a DEX-ului a
apárut sub egida Institutului de Lingvisticá
al Academiei Republicii Socialiste România
(R.S.R.) si editiile ulterioare au recopiat-o pe
aceasta! Exigentele limbajului academic má
împiedicá sá spun cá autorii care au redactat
respectivele articole au fost niste tâmpiti, dar
asa ar trebui sá le zic. Fiindcá, în consecintá,
ne-au tâmpit si pe noi, prin preluarea lectiunii
respective!
La fel au fácut si Florin Marcu si Cons-
tant Maneca, autorii Dictionarului de neo-
logisme (voi cita din editia a III-a, Editura
Academiei R.S.R., Bucuresti, 1986), numai cá,
în cazul lor, lucrurile sunt mai grave. Într-
adevár, în cazul DEX-ului si, fireste, al dictio-
narului Larousse, întrucât existá multe gru-
puri de autori si colaboratori, care si-au di-
vizat munca pe litere, pe tematici etc., este
greu pentru cineva din echipá sá aibá pers-
pectiva întregului, sá aibá, adicá, rolul de „cap
limpede“. Dar, când sunt douá capete care
colaboreazá, lucrurile se simplificá sub acest
aspect si fiecare trebuie sá verifice inclusiv
munca celuilalt, spre a se corecta si completa
reciproc - dar nu si pentru a se bate cap în cap!
Or, în lucrarea cuplului comic Marcu-
Maneca, lucrurile se bat, într-adevár, cap în
cap, negru pe alb: „XENOFOB, -Ä, … (cel)
care uráste persoanele sau popoarele de altá
Anul II, nr. 1(5)/2011
38
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
nationalitate, care este dusman a tot ceea ce
este stráin. [< fr. xénophobe, cf. gr. xenos -
stráin, phobos - urá]”. Vá rog sá remarcati
cum contagiunea cu stupiditate (suná mai
elegant decât tâmpenie!) face un „progres“
prin tandemul Marcu-Maneca: ei „dezvoltá“
bagajul informational continut de Larousse
(si, implicit, de DEX, pe care le copiazá) si
oferá - cu intentia váditá de a-si spori „sti-
intificitatea“ demersului si credibilitatea vo-
lumului lor - provenienta si etimologia cu-
vântului xenofob, unde etimologie înseamná
„studiul întelesului adevárat“. Dar sá ana-
lizám cât de „adevárat“ este sensul dat în
dictionarul lor: „FOBIE, s. f., stare de fricá
bolnávicioasá, obsedantá si nemotivatá.? re-
pulsie, antipatie pentru ceva. // element se-
cund de compunere savantá cu semnificatia
„teamá (patologicá) de“, „aversiune fatá de
ceva“, „fobie“ [gen. -iei. / < fr. phobie, cf. it.
fobia, gr. phobos - fricá] (cf. op. cit., pag.
459). Idem la: „AGORAFOBIEs. f. teamá ne-
motivatá de a traversa locuri deschise, piete
etc. [< fr. agoraphobie, cf. gr. agora - piatá
publicá, phobos - fricá] (op. cit., pag. 40).
Aceeasi corectá explicatie etimologicá se dá
pentru claustrofobie si fotofobie.
Asadar, de la începutul si pâná la mijlocul
Dictionarului de neologisme, fobie - pho-
bos - înseamná fricà, iar la sfârsitul lui în-
seamná urà; în interiorul explicitárii arti-
colului xenofobie, phobos înseamná numai
urà; la fel este în DEX, desi încá de la lectia
de astronomie, din liceu, se stie cá satelitii
planetei Marte se numesc Phobos (Frica,
Teama) si Deimos (Teroarea, Groaza). Ulte-
rior, Florin Marcu, în al sáuMarele dictionar
de neologisme, „editia a IX-a, revázutá, adno-
tatá, corectatá“, mentine aceeasi explicatie
corectá pentru agorafobie, claustrofobie si
fotofobie, si aceeasi „explicatie“ gresitá, con-
trará, pentru „xenofobie“ (cf. idem, Ed. Saecu-
lum Vizual, Bucuresti, 2007, pag. 1005). Adicá,
a preluat, de la o editie la alta, acelasi text,
desi se laudá, în prefatá, cá l-a „revázut, co-
rectat“ etc.
Aceste dictionare proaste („româno-fran-
ceze“!) au provocat pandemia utilizárii gresite
a termenului xenofobie, cáruia i-au dat sensul
opus: cum cá ar însemna „urá fatá de stráini“.
Nu, nestimati imbecili, înseamná „fricá ex-
tremá, groazá fatá de stráini“. Si oricât ati
„îmbogáti“ dictionarele, notiunile „fricá“ si
„urá“ nu sunt intersanjabile. Din cultura
mea generalá - obtinutá, fireste, inclusiv din
dictionare - stiam cá „fobie“ înseamná „fricá,
groazá“. În compunerea savantá, fobia în-
seamná fricá excesivá - adicá groazá, aver-
siune (eventual patologicá) - fatá de ceva.
Sensul de „fricá, groazá“ este continut în cu-
vintele agorafobie, claustrofobie, fotofobie,
hidrofobie, hobofobie si multe altele (cf. John
Naish, Ghidul ipohondrului, Ed. Nemira,
Bucuresti, 2006, pag. 182-184). Pentru a
respecta adevárul istoric, este necesar, totusi,
sá precizez cá si Larousse, în explicitarea
cuvântului, spune:
„PHOBIE, n.f., (gr. phobos, effroi). 1.
Aversion très vive; peur instinctive. 2.
PSYCHIATRIE. Crainte déraisonnable à
l’égard d’objets, de situations ou de person-
nes, dont le sujet reconnaît le caractère
injustifié, mais qu’il ne peut surmonter.“ Sá
traducem - pentru imbecilii dezavuati de pre-
sedintele Traian Básescu, cel care a si intro-
dus în limbajul mass media peiorativul ne-
academic „imbecil“ - explicatia de mai sus:
„s.f. (gr. phobos, groazá). 1. Aversiune foarte
puternicá; teamá instinctivá. 2. PSIHIATRIE.
Spaimá irationalá fatá de obiecte, situatii sau
persoane, al cárei caracter nejustificat subi-
ectul îl recunoaste, dar peste care nu poate
trece“.
Deci, si în francezá, fobie înseamná fricà,
groazà, în cazul când e vorba de articolul in-
dependent de dictionar phobie, dar în-
seamná urà atunci când este auxiliar în ter-
menul „savant“ xenofobie! Ca sá vedeti cât
de „savant“ este textul francez, pe care co-
pistii nostri nátárái l-au ingurgitat ca pe-o
bomboaná frantuzeascá! Este evident, încá
o datá, cá acesti copisti de dictionare au re-
produs textul francez cu toate greselile sale.
Din pácate, greseala s-a produs în conditiile
lucrului la grámadá si fárá sá se verifice, în
final, concordanta, completitudinea logicá a
explicatiilor date articolelor din dictionar.
Dar, veti zice, Dictionarul Enciclopedic
trebuie sá reprezinte, prin stiintificitatea sa,
o veritabilá autoritate în materie. Într-adevár,
asa ar trebui. Iatá, însá, ce spune aceastá
„autoritate“:
XENOFOBIE (<fr.; {s} xeno + gr. phobos
„fricá“) s.f. Atitudine de teamá, de respingere
si urá fatá de persoanele stráine, de grupul
etnic din care fac parte acestea (op. cit., Edi-
tura enciclopedicá, Bucuresti, 2009, vol. VII,
pag. 486). Vedeti cá începe corect: xeno =
stráin, phobos = fricá. Nu ca cuplul Marcu-
Maneca, care, la începutul dictionarului,
scrie phobos = fricá, iar la sfârsit phobos =
urá! Dar „autoritatea“ în cauzá continuá pu-
nând împreuná si teama si respingerea si ura:
adicá face un ghiveci cu varzá creatá, dar
care produce greatá.
Elocvent pentru lipsa de stiintificitate a
dictionarului Larousse, a DEX-ului, a dictio-
narului Marcu-Maneca si, fireste, a celorlalte
care le imitá într-un fel sau altul, este faptul
cá, dacá fácátorii lor ar fi consultat, totusi -
asa cum este obligatoriu în acest gen de acti-
vitate -, si alte dictionare, atunci ar fi desco-
perit greseala în care persistá Larousse,
probabil de pe la 1950 încoace. Astfel, în
Nouveau dictionnaire étymologique et
historique, par Albert Dauzat, Jean Dubois
et Henri Mitterand (troisième édition revue
et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1964,
pag. 802), explicatia este alta, aceea corectá:
„xénophobe, 1906, Lar.; du gr. xenos, étranger,
et phobos, effroi. ¦ xénophobie id.“ Aceeasi
explicatie corectá o dá Merriam-Webster’s
Online Dictionary pentru xenophobe: „one
unduly fearful of what is foreign and espe-
cially of people of foreign origin“ - adicá
„cineva înfricosat de ceea ce este stráin si,
în special, de indivizii de origine stráiná“.
La începutul acestui an, 2009, o editurá a
publicat seria Ghidul xenofobului, o colectie
de autori apartinând diferitelor popoare, care
cautá sá demonstreze cá autohtonilor nu
trebuie sá le fie fricá de stráinii apartinând
celorlalte popoare, fiindcá fiecare popor are
calitátile si defectele lui, care-l fac similar
poporului în cadrul cáruia tráiesc minoritarii
altor natiuni. Ceea ce este semnificativ este
faptul cá, pe coperta fiecárei brosuri tratând
un anumit popor - rusi, sârbi, izraeliti, ger-
mani, englezi s.a. -, figureazá aceastá expli-
catie: „XENOFOBIE: s.f. (<fr.: xénophobie)
fricá irationalá de stráini, probabil justificatá,
întotdeauna de înteles“.
Este util de aflat de unde a luat traducá-
torul - sau realizatorul copertei - aceastá expli-
catie corectá, de negásit în Larousse si,
probabil, nici în alte dictionare frantuzesti!
Dar, oricum, Larousse - care este, probabil,
cel mai uzitat dictionar - a contribuit, tocmai
din acest motiv, la diseminarea prostiei cum
cá xenofobie ar însemna nu fricá, ci dimpo-
trivá, „urá fatá de stráini“!
În mod normal, dar la fel de obligatoriu -
si, mai ales, de prioritar, chiar dacá îl adaug
pe listá ca ultim demers -, autorii si colabo-
ratorii dictionarelor care au schimonosit sen-
sul cuvântului xenofobie (dacá n-ar fi fost
decât simpli confectioneri de dictionare) ar
fi trebuit sá consulte neapárat si un dictionar
greco-francez, greco-englez, greco-român,
greco-grec etc., sá vadá ce-i cu acest phobos
- ooþoc. Pe wiktionary se prezintá aceste
explicatii: „oóßoc (genitive ooþov) m, sec-
ond declension; (phobos)
1. fear, terror, alarm, fright, panic (1. fricá,
teroare, alarmá, înfiorare, panicá)
2. The act of fleeing: flight, retreat (2.
Actul de a fugi: fugá, retragere)
3. awe, reverence (3. fricá + veneratie,
obedientá)
4. That which causes fear: terror“ (4. Ceea
ce cauzeazá fricá: teroare).
În schema de mai sus se distinge o clasi-
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
39
AOSR - Fisa postului, contract nr.88 din 29.12.2009
ficare dupá gradul intensitátii: nivelul infe-
rior ca intensitate, cuvântul teamà, corespun-
zátor lui peur din francezá, nu existá. Fobia
desemneazá gradele puternice de fricá: fricá
acutá, spaimá, groazá, cu adjectivele aferente,
înfricosátor, înspáimântátor, îngrozitor, teri-
fiant. În plus, schema indicá, la punctul 2, si
o directie: fuga din fata celui care te înspái-
mântá, atitudine socialá învátatá în vremurile
náválirilor barbare. Frica extremà, groaza,
ceea ce este înfricosàtor te determiná sà fugi
din fata subiectului care inspirá groaza, sá îl
eviti, sá te ascunzi din fata lui. Ura, dimpo-
trivá, te mobilizeazá sà înfrunti dusmanul,
sá mergi spre stráin si sá îl nimicesti. Groaza
si ura, chiar dacá sunt egale ca intensitate a
tráirii sentimentului, sunt opuse ca atitudine,
motivare, directie si demers practic. Deci, în
nici un caz ura nu se confundá cu groaza,
nu sunt intersanjabile, întrucât au sens opus.
Un fragment din Septuaginta, si anume
capitolul 17 din Întelepciunea lui Solomon,
existá în limba greacá pe Internet, si contine
cuvântul ooþoc atât ca substantiv, cât si ca
verb, în câteva versete, care sunt traduse
astfel: spaimà (versetul 4), înspàimânteze
(vers. 9), spaimà (vers. 11), groazà (vers.
14), fricà (vers. 18). Cuvântul urà, asociat
lui fobie, nu existá pe nicáieri, cu exceptia
dictionarelor proaste indicate mai sus.
Asadar, Larousse consemna existenta, la
1906, a cuvântului xenofob cu sensul de
„înfricosat de stráini“, iar, ulterior, desi în
Nouveau dictionnaire étymologique…, la
articolul phobie, respectiv, xenophobe s-a
mentinut sensul de „fricá extremá“ si de „spai-
má fatá de stráini“, totusi, tot în Larousse,
dar în cel uzual, continutul notiunii xéno-
phobie i-a fost pocit în sensul opus: „urá
fatá de stráini“!!!
Prima concluzie este cá si francezii au
imbecilii lor. Dar dacá imbecilii francezi sunt
doar nativi, ai nostri sunt imbecili funciari si,
în plus, sunt imbecili prin mimetism si cos-
mopolitism fárá discernámânt. A doua con-
cluzie: pe nicáieri, în dictionarele serioase,
notiunea xenofobie nu înseamná „urà fatá
de stráini“, ci exclusiv „fricà, groazà fatá de
stráini“!
Concluzia generalá: poporul român nu
este xenofob. Poate, pe alocuri, în cazuri înte-
meiate, sá zicem cá ar trebui sá fie „sovin“.
Asa ar mai merge, fortând nota printr-un abuz
de limbaj. Si nu poate fi vorba, totusi, nici de
sovinism, ci, întotdeauna, de replica datá -
în legitimà apàrare - unor stráini (fie ei indi-
vizi izolati, fie organe de presá externe) care
denigreazá România. Dar nu putem spune
cá „poporul român este xenofob“ doar din
cauza stupiditátii unora - fie a unor indivizi,
fie a unor dictionare -, stupiditate care, ve-
dem, este contagioasá, mai ales prin dictio-
nare cu pretentii, ca Larousse si DEX. De
exemplu, cu ocazia încetárii din viatá (în 21
august 2008) a celui care a fost marele pa-
triot român Iosif Constantin Drágan, s-a con-
semnat evenimentul, în 22 august 2008, si pe
site-ul 9AM. Redactorul stirii - care, în ge-
nere, si-a redactat materialul dupá adagiul
Despre morti se vorbeste numai de bine - a
citat, ca sá strice fasonul, si o propozitie a
unui imbecil: «„Profesorul Dragan a fost
cunoscut drept un mare xenofob“ (V. Tur-
can)». Adicá omul care, de la vârsta de 25 de
ani, s-a expatriat în Italia, care si-a avut casa
principalá în Palma de Mallorca, din Spania,
dar care a locuit, frecvent, la Milano, în Italia,
de unde îsi dirija afacerile si actiunile de
mecenat, care a colindat Europa si lumea,
care a fost „unul dintre primii promotori (sic)
ai Uniunii Europene“, ar fi fost un „xenofob“
- sau, în acceptiunea profund idioatá actualá,
i-ar fi „urât pe stráini“, desi a tráit printre ei
trei sferturi din viatá. Si cine spune asta? Un
imbecil ca V. Turcan, care, în loc sá continue
sá joace turca, îsi exhibá párerile de „ziarist“,
desi, cum zice Victor Ciutacu, individul este
„un cetátean care, din perspectiva rigorilor
acestei meserii, pur si simplu nu existá“.
Ca atare, cuvântul „xenofobie“ trebuie
scos din limbajul politicastrilor, al ideologilor,
al ziaristilor-de-doi-bani-jumate, al „elitistilor“
si, în genere, atât al imbecililor, cât si al celor
de buná credintá, dar pácáliti de aceste dicti-
onare, pentru motivul întemeiat cá este folo-
sit absolut gresit, cum relevase Radu Mihai
Crisan si cum am demonstrat mai sus. Cred
cá o primá formá de încercare a schimbárii
situatiei ar fi, parafrazând o lozincá celebrá,
sá le adresez îndemnul - ca mijloc de eugenie
socialá! - Imbecili din toate tàrile, stârpiti-và!
Esential este faptul cá, deoarececuvântul
xenofobie este folosit exclusiv în sens pro-
fund gresit - atât în dictionare, cât si în legis-
latie, în mass media si, prin forta lucrurilor, în
vorbirea curentá -, el trebuie scos din uz. De
exemplu, conform art. 17, lit. „d“ al Legii nr.
504 din 2002 a audiovizualului, actualizatá în
2003 (pe http://www.srr.ro/despre/legi/
audiovizual.htm), Consiliul National al Au-
diovizualului (C.N.A.) are obligatia „urmáririi
exprimárii corecte în limba româná“, iar prin
Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 a C.N.A.,
acesta îsi propune sá „interzicá difuzarea în
programele audiovizuale a oricáror forme de
manifestári antisemite sau xenofobe“ - vezi
art. 46, alineatul 1, pe http://www.cna.ro/
Decizia-nr-nr-187-din-3-aprilie.html. Dar de
tot mai frecventele manifestàrile antiromâ-
nesti, C.N.A. si, în genere, legislatia nu se
preocupá.
La asa legi, asa „corectitudine“, asa pro-
tectie! Faptul cá „a intrat în uz“ si, de aceea,
ar trebui mentinut si folosit - cum pretind
unii filologi, care si-au luat ca pavázá a pros-
tiei lor lozinca „uzul face legea“ -, nu consti-
tuie un argument, deoarece stupiditatea nu
conferà legitimitate. Si, în anumite cazuri,
nici chiar legislatia, cum am arátat. Cultivarea
limbii române nu se face cu imbecilitáti - fie
ele impuse prin lege -, ci cu logicá. Limba ro-
mâná - „limba vechilor cazanii“ - constituie
una dintre valorile esentiale ale Patrimoniului
National si, de aceea, trebuie apáratá pe toate
fronturile, inclusiv pe directia importurilor de
cuvinte anapoda. În mod necesar, la proxima
revizuire a Constitutiei, printre alte nenorociri
care trebuie eliminate de acolo, trebuie sá
figureze si prevederea apárárii românismului
si, ca atare, în mod expres, a eliminárii inclusiv
a cuvântul xenofobie din toatá legislatia. Cáci,
folosit cu sensul autentic, de „groazá fatá de
stráini“, nu mai este cazul. Oamenii, în ge-
neral, si românii, în special, erau terorizati de
stráini si fugeau din calea lor - când nu pu-
teau, provizoriu, sá li se opuná manu militari
- în vremurile náválirii hoardelor barbare, a
hunilor lui Attila - poreclit în epocá „biciul
lui Dumnezeu“ -, a invaziei turcilor lui Baia-
zid, a austriecilor generalului Bukow sau a
„muscalilor“ tarului Petru cel Mare.
Ah, da!, acum ar mai fi adecvatá utilizarea
cuvântului xenofobie cu sensul genuin -
„groaza fatá de stráini“ - doar în cazul invaziei
„investitorilor strategici“: a chinezilor, evre-
ilor, francezilor, americanilor si a altora. Cáci,
din cauza politicii imbecile (sau, poate, dim-
potrivá, viclene, deliberate?!) a guvernantilor
privind imigratia, au náválit în tará criminali
de tot felul - atât de drept comun, precum
acei chinezi care fac contrabandá cu márfuri
si se ucid, apoi, între ei, transând victimele
în valize, cât si dintre cei cu „gulere albe“, cu
staif financiar, precum unii dintre americanii,
arabii, austriecii, cehii, izraelienii, francezii,
grecii, italienii, rusii, turcii, ungurii s.a. care
au înfiintat diverse firme si bánci, cu care ne
jefuiesc si ne cámátáresc la fel ca tiganii cla-
nului Cámátaru; sau, mai subtil, cumpárá
ieftin, de la poporul român sárácit deliberat
de regimul postdecembrist, bunuri mobile si
imobile - terenuri, cládiri, întreprinderi si ma-
terii prime, îndeosebi strategice, ca petrolul,
lemnul, fierul vechi etc. - pe care le revând la
„speculá“ - pentru cá speculantii îsi zic, acum,
„oameni de afaceri“.
De fapt, la drept vorbind, dupá aceste
aproape douá decenii de când suntem
pácáliti, nu trebuie sá mai manifestám
xenofobia - în sensul original, de „groaza
fatá de stráini“ - de pâná acum, ci, dimpotrivá,
abia de acum încolo avem toate motivele sá
o transformám în opusul ei, în cea mai pro-
fundá urá fatá de acesti jefuitori, constituiti
într-o xenocratie care ne conduce.
Anul II, nr. 1(5)/2011
40
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Dupá debutul literar al poe-
tului Gheorghe A. Stroia, realizat
prin volumele de versuri „Pele-
rin, la portile... Eului” (Ed. Sfântul
Ierarh Nicolae, Bráila, 2010) si
„Omul retortá” (Ed. Rafet, Rîm-
nicu Sárat, 2010) iatá o altá pro-
punere a autorului, intitulatá su-
gestiv: „Metamorfice... stári” (2
volume), editura Karuna - Bistri-
ta, 2010. Parcurgând drumul ti-
mid al unui suflet sensibil, înce-
put cu starea de „pelerin” si tre-
când apoi prin filtrele „retortei”,
poetul ne supune atentiei o altá
stare a omului si anume „meta-
morfoza”. Aceastá nouá stare
este formatá din variatele mani-
festári ale firii umane - amorfe si
difuze - sugestiv redate între pa-
ginile cártii sale. Mesajul volu-
mului constá în aceea cá setea
de schimbare trebuie sá deviná -
la rândul ei - o perpetuá stare.
Fiecare poezie este de fapt chin-
tesenta unor tráiri interioare pro-
funde si revelatoare. Iatá omul,
asa cum este vázut de cátre au-
tor: „Sclav al clipei, curgând/
Peste simtiri, tráiri, iubiri/ Ieri, azi
si poate mâine”. Un adevárat în-
treg al vietii, în care se regáseste
poetul („simtiri”), lumea înconju-
rátoare ( „tráiri”), dar si împlinirile
specific umane („iubiri”), un a-
malgam în creuzetul timpului,
care nu iartá si care înrobeste.
Viata, cu mirajul ei, naste rosturi
si pástreazá ecouri, care rámân
ca un dar minunat si netrecátor
pentru poet: „Darul deplin al vie-
tii,/ Pe care sufletul meu/ Îl re-
cunoaste, îl simte/”.
Autorul îndeamná oamenii sá
realizeze cá desi declarati învin-
gátori, suntem inevitabil învinsi
ai magiei timpului, vibrând la fru-
musetea fiecárei clipe: „Clipá,
viatá, destin/ Un pas, o floare,
un surâs”. Asa cum spunea scri-
itorul Ion Croitoru la lansarea
volumului „Pelerin, la portile...
Eului”, Gheorghe Stroia este un
„poet al candorii adolescentine,
care slefuieste versul cu arta biju-
tierului, încárcându-l cu sensuri
si conotatii idilice”. Cálátor prin
Univers, printre stele si comete,
autorul îsi doreste sá atingá lu-
mina stelelor, prin vraja cuvin-
telor sale. Ca versificatie, poe-
mele îmbiná rima clasicá cu versul
modern. Transparenta si melodi-
citatea versurilor sunt mai mult
decât evidente, uneori cu între-
ruperi accentuate de ritm sau ex-
presivitatea cuvintelor. Poemele
rescriu temele fundamentale ale
conditiei omului în general. Întâl-
nim astfel preocuparea autorului
pentru starea emotionalá intensá
- mai ales de bucurie, optimism,
frumusete armonioasá, dar si cea
legatá de etern - ceea ce este con-
stant, dimensiunea atemporalá a
artei si a naturii. Nu lipseste, din
stárile pe care poetul doreste sá
le ilustreze, efemerul - ceea ce
este vremelnic, dimensiunea tre-
cátoare dar si frumusetea naturii,
a inteligentei umane, a geniului
creator.
Statornic în gândire, limpede
în exprimare, profund în senti-
mente, poetul se autodefineste :
„Vesnicul visátor,/ Ce-n pas de
spin ales,/ Cautá frumusetea”.
Stárile prin care ne poartá poe-
mele sale, nu pot fi altceva decât:
„metamorficele zámisliri ale pe-
nitei sufletului ”, ale unui suflet
solar - desprins parcá din ener-
giile universale. Fire sensibilá si
iubitoare, poetul este dedicat în
întregime misiunii, de altfel eroi-
ce: „De-a dárui si altora/ Lumina
Ionel MARIN
Metamorficele... st#ri
ale poetului Gheorghe A. Stroia
din sine”. În permanent dialog
cu sine, cu ceilalti semeni dar si
cu stelele si planetele galactice,
acesta îi doreste omului bucurii
si renastere spiritualá. Suntem în
continuá transformare, în evolu-
tie si uneori în regres. Nevoia de
cáutare, de regásire si mai ales
de a gási calea luminii, este per-
ceputá ca o necesitate fireascá a
omului mileniului al treilea. Ne
mirám, de multe ori, unde am
ajuns datoritá progresului stiin-
tei, omul trecând prin permanente
stári de metamorfozá, cáutând
noi idealuri, emotii dar si echilibru
si liniste sufleteascá. Omul mo-
dern cautá adevárul, lumina, drep-
tatea - ca pe noi mijloace si cái
pentru reînnoirea societátii. Po-
etul ne invitá sá ne preschimbám,
„cápátând aripi de fluturi”, cu
care plini de finete si rafinament
sá mângâiem vântul simtirii pro-
funde si sá contemplám stelele
cerului nostru interior.
Culegând roadele muncii si
iubirii, sá trecem, dintr-o stare
într-o alta - mai buná, alungând
negura urii, violenta si întuneri-
cul din inimile noastre. Cu sigu-
rantá, fiecare dintre noi putem sá
devenim mai generosi. Azi, se
deschide un nou început, ce se
întrezáreste prolific si exploziv -
creator al unor stári de bine, al
gândurilor înáltátoare, statornic
înrádácinate în inimile deschise
- pentru o lume mai buná. Putem
afirma, cu certitudine, cá poetul
Gheorghe A. Stroia este, prin
scrierile sale, o frumusete austerá
si melancolicá - încárcatá de sim-
plitatea adâncá a formei literare,
dar dublatá de o elegantá si na-
turalete aparte. Vá invit sá vá în-
cárcati simtirea cu deosebitele
stári metamorfice ale unui suflet,
ce se dáruieste cu generozitate
semenilor sái.
Anul II, nr. 1(5)/2011
E
d
u
a
r
d

I
a
c
o
b
-
S
p
ã
t
a
r
u
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
41
Anul II, nr. 1(5)/2011
Soare sinucis
Ce întuneric s-a lásat peste vederi,
De parcá Soarele, disperat, s-a sinucis...
Oamenii tráiesc cu amintirea luminii de ieri
Si cu mângâierea luminii din vis...
Orbecáind, se cautá unul pe altul.
Gásesc, dupá murmur, izvoarele.
Privesc, ca pe o râpá adâncá, înaltul
Si asteaptá sá iasá Soarele...
Dar, grea, pânzá beznei mai deasá se face,
De parcá un páianjen cât lumea o tese.
Oamenii strigá Soarele, nu-l lasá în pace...
Soarele pare cá s-a sinucis si nu iese...
Lumea a obosit, gândul i-i abátut...
De-o mie de ani, de când Soarele s-a sinucis,
Amintirea luminii de ieri s-a trecut,
A mai rámas mângâierea luminii din vis…
Dincolo de astàzi
Dincolo de astázi - rátácite scheme
Planuri iluzorii, drumuri desfundate,
Ecuatii fárá de ráspuns, probleme,
Teoreme care nu sunt demonstrate.
Dincolo de astázi - cercuri întrerupte,
Fraze nerostite, gânduri fragmentate,
Strategii gândite pentru aspre lupte,
Altele, mai dure si mai deocheate.
Dincolo de astázi nu-i deodatá mâine.
Beznele se-agatá de un fir de cer.
Moartá-i amintirea noptilor. Rámâne
Numai zborul unui mic stráluci de fier.
Inscriptie pe o margine de vis...
Pe piatra din cárare era scris:
Opreste-te, copile, din mersul tàu semet,
cu care treci prin viatà ca prin vis,
de-acum pe alte lucruri e timpul sà pui pret…
Pe piatra din cárare era bátut cu dalta:
Aceasta este calea ce ti s-a dat de sus,
nu càuta degeaba, mai bune drumuri nu-s.
Aceasta-ti este soarta, càci Cerul n-are alta…
Pe piatra din cárarea ce dá spre Asfintit,
erau sápate buchii care spuneau astfel:
Copile, începutul asteaptà un sfârsit…
sà mergi frumos spre dânsul, sà nu te temi de el.
Petru BOTEZATU
(Cahul , Moldova)
Iubirea, leoaicà bàtrânà
A-mbátrânit leoaica.
Nu mai sare în fatá.
Nu mai zgârie.
Nu mai muscá.
Nu mai doare.
Neîncordare.
Eliberare
de coltii ei albi
pe care,
se pare,
cá nici nu-i mai are.
Va muri într-o junglá, uitatá de toti,
sau poate într-un azil, pe un scaun cu roti,
rânjindu-si, asa, din reflex, uneori,
gingiile care au avut colti si care o dor.
Iubirea, aceastá leoaicá bátrâná,
nu sare, nu muscá, cum fácea altádatá.
Se gudurá las, te linge pe mâná,
iar tu o alungi ca pe-o mâtá plouatá.
Nu mai visez
Nu mai visez.
Sunt pierdere de somn
aceste vise din care te trezesti
dacá sunt prea frumoase.
Nu mai visez.
Cu ochii deschisi,
prind fluturii acestei existente
de pe care má tem
cá voi cádea
ca de pe spinarea noduroasá
a unei mârtoage bátrâne.
Visele?!
Niste treceri
(uneori colorate)
de pe azi pe mâine.
Niste sine-ntrerupte,
suspendate deasupra unei
întunecate prápastii.
Nu mai visez.
Má tem sá nu devin
un visátor cronic,
agonizat dupá fiecare
iesire din vis,
cázând interminabil
de pe sinele suspendate
mai sus.
càmasa luminii
nu párea atât
de strâmtá cámasa,
încápeau în ea toate
neamurile,
cu toti fariseii
îndepártati de lege.
atunci vine Ioan
si-mi spune:
„ascultá, dezbracá, mai bine,
cámasa poetului, du-te-n pustie
si cautá floarea din vis!”
nu mi-am fácut prea des vreun calcul,
stiu cá împártirile au vreun rost
atunci când unu se divide la infinit,
pâná se-apropie de zero.
de-aceea pestele, când se atinge de orizont,
trecut prin infinitá oglindá, ia puterea
lui unu
si hráneste multimea rámasá-n cetáti iluzorii.
cártile sorb lumina din candelá.
niciodatá fila câstigátoare nu-i aici,
pe tárâmul obsedatilor de victorii desarte.
crinul te ucide imperial, liliacul ti-aminteste
iubiri aprinse în mai. doar teiul mai stie
câte flori îsi va scutura, pâná poetul
se va întoarce, îmbrácat în cámasa luminii.
caii agonici
în vremelnicie, roadele noastre au ceva
din ascutisul penei,
ceva din zbaterea unei aripi înaintea
zborului întors din cenusá.
o piedicá bine pusá aduce doar baterea
pasului pe loc,
pâná toate potcoavele se vor toci
de atâta activitate sterilá.
nu mai e biciul sá atâte durerea din oase,
nici sudalma cárutasului plesnind
în moalele inimii;
gândul poate fi uneori mai ucigátor
decât soricioaica,
poti duce usor povara pe un drum lipsit
de hârtoape.
nu suntem názdrávani, dar întipárim zborul
cu pene de îngeri;
pe albul unei coli, strázile închipuite
au traiectorie spiralatá.
ne vom înálta asemenea fumului, ne vom
risipi în aerul dens;
în urma noastrá, colbul stârnit de copite
se va preface în aur.
pleoapele ni se strâng tot mai mult,
cu cât ne apropiem de luminá;
prin galeriile cerului, doar visul nu
cunoaste vreo margine.
cândva, aripile vor stinge focul,
înmuiate în apá vie;
din vremelnicie, sámânta se va întoarce
în fruct.
George PA{A
42
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Gheorghe A. STROIA
“Accidente pe autostrada sufletului”
Învatà-mà sà rostesc!
„La început era Cuvântul
Si Cuvântul era la Dumnezeu
Si Dumnezeu era Cuvântul”
Cum as putea... eu -
parte dintr-o consoaná,
Un sunet încá nedeslusit,
O adiere dintr-o literá
Scrisá cu sânge,
O slová neterminatá
pe-un caiet de dictando
Sá fiu Cuvântul,
Cuvântul care zideste?
Cum as putea sá m-adun,
Decât în rugáciune adâncá,
Sá tin cerul de torti
Si sá-l implor pe Ziditor:
- Doamne, dá-mi sunetul
care-mi lipseste,
Dá-mi fiorul
care m-ar preschimba,
Dá-mi jumátatea mea
de slová,
Fá-má o literá întreagá !
Doamne, te rog, preschimbá-má,
Preschimbá-má
în cerneala ce iese întreagá
din penita Cuvântului
si împrumutá-mi,
Împrumutá-mi,
Din strálucirea unei vorbe!
Doamne, învatá-má sá rostesc,
Pune în gura mea... cuvinte!
Fá limba mea
un amalgam primordial,
O gaurá de vierme,
un univers paralel,
Care sá zámisleascá:
Norii gândului,
Petalele cuvintelor,
Muza poeziei,
Marama adorárii,
Puterea tunetului,
Strálucirea stelelor,
Limba mamei,
Vocea Eului,
Cascada timpului,
Filele de carte,
Vibratiile iubitei,
Sárutul copilului,
Copitele cailor celesti,
Frumusetea pámântului !
Doamne, te rog: Învatá-má!
Învatá-má sá rostesc!
Càdere linà în abis
Pe-o ramurá albastrá
Din párul táu crescutá,
Má plimb pe o potecá fácutá din suspine
Supine-adânci si viagere lacrimi
Ca gândurile sparte, izvorul cel din tine.
Má sprijin de ale tale pleoape
Sub care stele cad si bat si alizee,
Pictându-mi sufletul în celestul táu sárut.
M-apropii de marginile potecii
Cu tremurat subtire
Privind înmármurit în jos.
Acolo e abisul - tapetat cu petale!
Ard de nerábdare...
Sá-ti împrumut o geaná,
Sá-mi fac din ea aripi,
Sá-mi fac apoi avânt,
Sá cad... sá cad... în adânc.
Iubesc locul în care cad
Cáci e abisul nemárginirii tale,
Înmiresmat cu vibratii de-o clipá,
Parfumat de alinturile dragostei
Ce mi-o porti... tu, dulcele abis!
Ador locul în care am cázut,
Am cázut
Si nu m-am lovit,
Cum as putea sá má
Lovesc de mátásurile dragostei
Si sá má doará?
Am ajuns, în adânc,
Cobor într-un colt (înconjurat
de petale de crin)
Má cuibácesc si simt cum iubirea ta
Má spalá în roua ochilor tái,
Má-nváluie în petale de somn
Si-apoi má-nveleste
cu linistea soaptelor moi.
Ador locul unde am ajuns
Care-mi cântá de leagán.
As vrea sá rámân aici - o eternitate,
Pácat cá nimic nu-i etern,
Nimic nu e vesnicie,
Nimeni nu poate umbla
Prin vesnicie si sá fie viu!
Dar, eu má simt viu... în nemárginirea ta
Ce mi-e pat de somn si alint!
M-apropii de sentimentele tale,
Îmbrácate în aureole, le strâng
si le sárut, adorm cu ele în brate,
le pun sub cap si când má voi trezi,
ca un fachir, cu sigurantá le voi înghiti.
Sper sá nu te doará, îngerul meu,
Sper sá îti facá plácere!
Stii cá sentimentul táu... sunt eu!
Moartea cuvântului
Zace, cu bratele-amputate
Si fárá váz
Si fárá ochi
Cu párul despletit
În finele bátái de cord,
Cu trupul greu,
Reminiscent,
Un pieton trezit
Dupá un strasnic
accident,
Dormind pe-un rând
Întreg... în gând,
Zace-un cuvânt.
Nici silá nu mai simte
Si nici pace
Nici chipul nu-si mai stie
De-i treaz
sau e vreo erezie.
Cu ultima miscare,
De sub coperta grea
Târându-se în cârjele-i
de slove
Iese din carte si... cade
În neant.
Si-a atârnat o funie
De gâtul lui livid
Si funia si-a uns-o
cu ultima-i suflare,
Acum e dus... e gând
Si vá pofteste
sá vá înfruptati
Cu resturi
din cuvintele uitate
Si pregátite-n grabá,
Pentru al sáu ospát
de pomenire:
- Unde nu este durere,
nici întristare nici suspin
si viatá... fárá de sfârsit !
Topicà
Eu - la catedrá
Tu - în bancá,
Facem si desfacem analize
gramaticale,
Ca sá lámurim întelesurile -
neîntelese.
Eu - pot fi un mare semn
de întrebare,
Deasupra cuvintelor ce muscá
Din setea lor feroce
de ráspuns.
Tu - esti linia de dialog,
Ce timid si subtil,
Încearcá sá ráspundá.
Noi, îmbrátisati, devenim
Niste inefabile puncte
de suspensie,
Ce completeazá cu putin
suspans
Nelinistea frazelor
si-a nerostitelor cuvinte.
Eu sunt semnul de mirare,
Ce se stráduie sá-si nascá
punctul,
În sisificul chin al gândurilor,
Iar tu esti contrapunctul
tuturor semnelor,
Întruparea unei perfecte topici.
Leagáná fraza în acordurile-ti
harpice,
Pe unda cratimei, pe firul
virgulei !
Punct... si de la capát !
Anul II, nr. 1(5)/2011
Florin Màcesanu - Perceptii
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
43
Nasterea lui Eminescu a de-
venit de-a lungul vremii o poves-
te fárá sfârsit. Controversele asu-
pra celor douá ,,ipoteze dârze’’,
cum le numeste George Cálines-
cu, 20 decembrie si 15 ianuarie,
par sá nu elucideze enigma nas-
terii Poetului.
Ca argument al nasterii, la 15
ianuarie 1850, Zoe Dumitrescu
Busulenga ne sugereazá cá „cel
de-al saptelea copil al familiei a
intrat în lume sub semnul de ma-
ximá generozitate al Vársátorului,
care i-a abolit orgoliile si l-a ferit
de prejudecáti si conformism. Se
náscuse în toiul iernii si a fost
botezat la biserica Uspenia...”
(Zoe Dumitrescu-Busulenga -
Eminescu - Viatá, Creatie, Culturá,
p. 8).
Sedusá, probabil, de genero-
zitatea Vársátorului, generozita-
te care se revarsá îndeosebi asu-
pra intelectului, Z.D. Busulenga
nu mai ia în seamá data de 20
decembrie 1849 (se instituise
deja, ca datá sigurá a nasterii Po-
etului, 15 ianuarie 1850). De
aceea, ea a judecat nasterea lui
Eminescu sub aceastá zodie; cea
din Capricorn este absolut ne-
potrivitá lui Eminescu. Or, data
oficialá de nasterea a poetului,
la 15 ianuarie, îl plaseazá în a treia
decadá a Capricornului, dar nici-
decum în Vársátor. Este oare atât
de cert ca Poetul sá se fi náscut
la 15 ianuarie 1850?
Dupá caracteristicile psiho-
mentale, nasterea lui Eminescu
ar corespunde mai degrabá zodiei
Ságetátor decât Vársátor. Dar,
aici intrám pe nisipuri miscátoare
si îti trebuie cercetári adânci ca
sá le deslusesti întelesul, cáci zo-
diile, ca stiinte oculte, sunt zone
riscante ale cercetárii rationale.
E bine pentru un cercetátor, care
se respectá, sá se aventureze
temerar în nisipurile miscátoare?
Asemenea avânturi te pot nefe-
rici. Nasc suspiciuni asupra seri-
ozitátii cercetárii. Dar tentatia,
chiar iluzorie, a „povestii, cum o
numeste Eminescu, care este
partea cea mai frumoasá a vietii’’,
este mai puternicá decât lucidi-
tatea rationalá.
Cum Ioan Petru Culianu re-
comandá pentru cercetarea isto-
ricá o stiintá a complexitátii, în
care o temá trebuie abordatá din
mai mult unghiuri ale cunoasterii,
ca adevárul si fictiunea sá nu fie
doar ceea ce se crede despre un
eveniment si, prin urmare, sá fie
statornicit drept adevár real, in-
dubitabil, m-am prevalat de
aceastá indicatie pretioasá a emi-
nentului profesor si încerc, la în-
demnul acestuia sá abordez
puncte de vedere ale mai multor
„judecátori”. Si în aceastá idee,
de ce nu am admite pentru edi-
ficare, asupra datei de nastere a
Poetului si punctul de vedere al
„judecátorului astrologic”?
Am pornit aceastá investiga-
tie si la sugestia lui Alexandrian,
care spune cá „astrologia nu este
o stiintá exactá, dar ar merita sá
fie, într-atât de subtil au gândit
specialistii ei notiunile geogra-
fice, astronomice si fiziologice”
(Alexandrian - Istoria filozofiei
oculte, p. 205).
Încurajat de ideea profesoru-
lui Culianu, preluatá din geoman-
tie (aceastá învátáturá „ocultá”
ajunsese în Europa prin arabi, dar
originea ei se afla în India), anu-
me cá Universul este legat prin
structuri invizibile si cá un eve-
niment istoric poate fi prezis „pe
baza unor modele matematice
simple, previzibile” (Ted Anton -
Eros, magie si asasinarea profe-
sorului Culianu, p.36), (as spune
eu, prin legáturi invizibile, ana-
loage Internetului), m-am lásat
antrenat în aceastá aventurá. Ba-
zându-má si pe noua viziune a
ultimei pleiade de fizicieni cuan-
tici, care gásesc „un paralelism
surprinzátor” între conceptele fi-
zicii moderne si „filozofiile religi-
oase din Orientul Îndepártat”
(Fritjof Capra - Taofizica - o para-
lelá între fizica moderná si mistica
orientalá, p. 18), îmi asum acest
risc si má avânt spre o scurtá ana-
lizá comparativá între eul psiho-
comportamental eminescian si
caracteristicile celor trei zodii:
Ságetátor, Capricorn si Vársátor,
ce trebuiesc luate în calcul, spre
a ne edifica asupra datei reale de
nastere al lui Eminescu.
Pentru cá nu existá o certitu-
dine cu privire la data nasterii Po-
etului má voi folosi de metoda
comparatistá. În acest sens, am
urmat pasii sugerati de medicul-
filosof Claude Bernard: observa-
rea faptelor (a datelor) si compa-
rarea acestora, elaborarea unei
ipoteze si confirmarea acesteia
sau infirmarea ei. Filozoful fran-
cez a propus, împotriva metodei
experimentale „în orb”, metoda
„rationamentului experimental.”
Metoda „rationamentului experi-
mental” se aseamáná întrucâtva
cu metoda silogisticá al lui
Aristotel.
Asadar, ce date si informatii
detinem, ca sá putem formula o
premisá (rationament)? Titu Ma-
iorescu consemneazá în „Emi-
nescu si poeziile lui”, (1889), cá
într-un registru (pástrat de d. Ia-
cob Negruzzi), în care membrii
societátii „Junimea” si-au însem-
nat data si locul nasterii, stá scris
pe pagina a doua de propria mâ-
ná al lui Eminescu, în dreptul nu-
melui sáu: „20 decembrie 1849,
Botosani”, si deasupra chiar in-
tercalat sfântul Ignat” pe care bi-
serica ortodoxá îl serbeazá în ade-
vár la 20 decembrie.” (Titu Ma-
iorescu - Din „Critice” [Notá asu-
pra zilei si locului nasterii lui Emi-
nescu], p. 286). Aceastá datá,
consemnatá de Poet la Junimea,
ar fi trebuit sá fie luatá în consi-
derare, ca datá realá de nastere ,
fiind înscrisá, „de propria mâná
al lui Eminescu.” Cu atât mai mult
înscrisul de la Junimea ar fi tre-
buit sá fie pentru logicianul Ma-
iorescu, prioritar, cu cât acesta
avea valoare de „testament emi-
nescian” si, prin urmare, un „act
sacru.” Dar, eminentul critic dá
mai multá credibilitate unor date
„oficializate”, aflate într-un re-
gistru de la biserica Uspenia, din
Botosani si nu ia deloc în consi-
derare „actul testamentar” al lui
Eminescu de la Junimea. Care
din cele douá acte „oficiale” este
mai credibil?
George Cálinescu, în pofida
unei veritabile demonstratii, ar-
gumentatá aparent cu logicá fárá
cusur , dá gir datei de 15 ianuarie
1850 si astfel, aceastá datá
„oficialá”, din registrul de botez
al unei biserici din Botosani, se
statorniceste si se instituie ca
datá sigurá de nastere al lui Emi-
nescu. Alti biografi, epigoni, nici
mácar nu si-au pus problema sá
analizeze si sá înceapá o disputá
privind deductiile maestrului.
Pentru Maiorescu s-a ivit în-
doialá asupra locului si datei nas-
terii, odatá cu primirea unei infor-
matii nefericite, venind de la sora
lui Eminescu , Aglae Drogli, care
desi confirmá data de 20 decem-
brie 1849, nu confirmá locul (Bo-
tosani), sustinând cá fericitul eve-
niment s-a petrecut la Ipotesti.
Apoi, alte informatii cu privire
la data nasterii, ca de pildá cea
din matricula gimnaziului din
Cernáuti, unde apare data de 14
decembrie, máresc confuzia si îl
determiná pe Titu Maiorescu sá
recurgá la cercetári. Pentru edi-
ficare, criticul îl trimite pe un fost
student de-al sáu sá efectueze
cercetári la fata locului. Astfel,
spune criticul: „Toatá nedumeri-
rea a încetat astázi în urma cerce-
tárilor d-lui N. D. Giurescu, al cá-
ror rezultat l-a publicat printr-o
Anton VASILE
Moto: ,,Universul este impus omului; nu suntem liberi
s# ne alegem soarta’’ (Marcel Boll)
Zodia lui Eminescu
Anul II, nr. 1(5)/2011
44
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
scrisoare în Convorbiri literare
de la 1 iunie 1912...” ( ibid. p. 286).
Dar, cálátoria d-lui N.D. Giu-
rescu nu a fost o riguroasá cerce-
tare si o fericitá concluzie. Desi
a fácut excursia la Ipotesti, toatá
cercetarea acestuia s-a redus la
informatia datá de Agapia Gher-
ghel, stareta schitului Agafton,
care afirmá despre Eminescu cá
s-a náscut la Botosani, fárá însá
a preciza data nasterii. „Este cu-
noscut încá cá botezul i s-a citit
de cátre preotul Dimitrie, de la
Ospenia...” (ibid. p.287). D-l N.
D. Giurescu se întoarce la Bo-
tosani la biserica Uspenia „ce-i
mai zic si biserica Domneascá -
catedrala din Botosani, am gásit
în metrica, parte I de nasteri si
botezuri urmátoarele rânduri, pe
care le dau în exactá descriere:
„Náscut la 15 ghenari 1850, din
párintii: Gheorghe Eminovici,
proprietar, si sotia sa Ralu, nás-
cutá Vasile Iurascu, care primi bo-
tezul în 21ianuarie; si s-a numit
Mihail, având nas pe dumnealui
stolnicul Vasile Iurascu’’( ibid. p.
287). Gásind actul de botez si de
nastere al Poetului, la biserica din
Botosani, N.D. Giurescu se cre-
de îndreptátit a fi rezolvat pro-
blema.
Acesta nu era, cred eu, per-
soana cea mai indicatá sá fie tri-
misá, nu era un cercetátor, nici
mácar unul din acei oameni
constiinciosi si cu atât mai putin
un pasionat. Un superficial, pre-
ocupat, probabil, mai degrabá de
confortul propriu în excursia în-
treprinsá la Ipotesti si mai putin
de misiunea primitá .
Excursionistul s-a multumit
cu actul „oficial”, iar logicianul
Titu Maiorescu a admis cu prea
multá usurintá (e de mirare), cá
înscrisul din registrul bisericii
consemna si evenimentul real al
nasterii lui Eminescu. „Acest vo-
lum, spune criticul, asigurându-
ne despre seriozitatea excursio-
nis-tului, se aflá în buná pás-rar-
ea preotului Dimitrie, de la sus
pomenita bisericá. Rámâne (asa-
dar) cu totul sigur(sic!) cá Mihail
Eminescu s-a náscut la Botosani
în ziua de 15 ianuarie 1850. Cre-
dem si noi cá aceastá conclu-
ziune trebuie primitá si cá, prin
urmare, poetul nostru este nás-
cut la 15 ianuarie 1850 în Bo-
tosani.” (ibid. p.287). Superficial,
prea superficial, pentru pretentia
lui de profesor de logicá. Como-
ditatea mic burghezá îi adoarme
spiritul critic si-ii linisteste con-
stiinta. Astfel, Titu Maiorescu
emite o concluzie eronatá si co-
mite cea mai impardonabilá gafá.
Concluzia lui, anume cá Mihai
Eminescu s-ar fi náscut la 15 ia-
nuarie 1850, e o grosolaná lipsá
de respect pentru memoria Poetu-
lui. Maiorescu ar fi trebuit sá fie
mult mai atent (ar fi trebuit sá
efectueze el însusi cercetári la
Ipotesti, poate gásea Psaltirea
veche) sau, dacá nu avea timp,
ar fi trebuit ca filozof-logician sá
recurgá la cercetári încrucisate.
Si chiar împotriva actului „ofi-
cial” ar fi trebuit sá ia atitudine si
sá încline balanta credibilitátii
pentru data de 20 decembrie
1849, cea înscrisá de Eminescu,
cum el însusi afirmá „de propria
lui mâná” la Junimea. Din nefe-
ricire, aceastá eroare s-a stator-
nicit si s-a instituit, ca un fapt
real. Asadar, nasterea Poetului a
rámas la 15 ianuarie 1850, în po-
fida unor evidente care îi stau îm-
potrivá, dar pe care si Maiorescu
si Cálinescu nu le-au vázut sau
nu le-au luat în seamá.
În pofida unei demonstratii
seducátoare, George Cálinescu
sfârseste prin accepta si el actul
„oficial”. El consemneazá afir-
matia principesei Ghica, náscutá
Bals, cum cá Eminescu s-ar fi
náscut la Dumbráveni la 21 mai
1849. Dar aceastá datare e cu
adevárat absurdá. Augustin Z.
N. Pop mentioneazá în cartea sa,
Pe urmele lui Eminescu, mai mul-
te date: „Cât tine de cronologia
ivirii în viatá a Hyperionului, se
concureazá sase datári, majori-
tatea datate de Eminescu însusi:
o însemnare pe Psaltirea versifi-
catá a lui Dosoftei (1673), exem-
plar apartinând cáminarului de la
Ipotesti: „Astázi 20 Decembrie la
patru ceasuri si cincisprezece mi-
nute evropenesti s-au náscut fiul
nostru Mihai.” [...] Este apoi vor-
ba de datele de 6,14 si 29 decem-
brie 1849, cum si rubrica de botez
în care sunt indicati la rubrica
marginalá [...] act din 1850 ce pre-
valeazá si care la Data nasterii
înscrie: „Cincisprezece Ghenari”
(Augustin Z. N. Pop - Pe urmele
lui Eminescu, p.24). Dar, Augus-
tin Z. N. Pop se márgineste sá
consemneze niste date fárá a
emite ipoteze si fárá sá încerce a
elucida problema pe cont pro-
priu. El afirmá în mod irational
„majoritatea datate de Eminescu”,
când singura datare de care avem
cunostintá certá, ca fiind datatá
de Poet este cea de la Junimea.
Cálinescu, ca unul dintre primii
cercetátori pasionati, avea sá a-
vanseze însá douá ipoteze: „Dacá
lásám la o parte versiunile nas-
terii la Dumbráveni, Soleni, în
mai, noiembrie sau 5 si 14 decem-
brie, ca fiind cu totul absurde,
rámân douá ipoteze dârze în vraj-
bá: 15 ianuarie 1850, conform ac-
tului oficial (95), 20 decembrie
1849.” (George Cálinescu - Viata
lui Mihai Eminescu, p.40). El
face, cum am afirmat, o buná de-
monstratie cu argumentári si in-
genioase presupuneri. Cu toatá
demonstratia eminentului critic,
privind data nasterii la 15 ianuarie
1850, argumentatia sa, anume cá
botezarea copilului trebuia fácu-
tá la cinci zile dupá nastere, pen-
tru a nu muri nebotezat, îl con-
duce prin a da crezare singurului
document, consemnarea „oficia-
lá” de la biserica Uspenia.
În ultima vreme, noile voci
ale eminescologilor, cum este
aceea a Ilinei Gregori, o exegetá
bine documentatá si cu o viziune
asupra fenomenului eminescian
mult mai realistá decât a predece-
sorilor, reclamá, în mod just, dis-
putarea autoritátii necontestate
al lui George Cálinescu, în ceea
ce priveste „sinteza biograficá”
a Poetului.
„Biografiile lui Eminescu nu
sunt putine la numár. Din pácate,
cu câteva exceptii, ele sunt dis-
cutabile din punct de vedere cali-
tativ si în ansamblu, perimate.
Rezultatele celor sase decenii de
eforturi concretizate în editia
completá a Operelor nu se re-
flectá încá în nici o sintezá bio-
graficá. Autoritatea lui George
Cálinescu, pionerul domeniului,
nu este nici astázi disputatá, iar
Viata lui Mihai Eminescu conti-
nuá sá constituie, în ciuda celor
peste saptezeci de ani trecuti de
la aparitia ei, o lucrare de referintá
- si anume una de prima mâná,
încá neegalatá. (Ilina Gregori -
Stim noi cine a fost Eminescu?
Fapte, enigme, ipoteze, p. 19).
Sunt douá date care contin un
eveniment probabil, dar din care
doar una poate fi posibil realá,
iar cealaltá, imposibilá. Sá dám
cu banul! Capul sau pajura? Dar
sunt oare cele douá evenimente
echidistant probabile ca sá re-
clame fiecare veridicitatea în ega-
lá másurá? Eu înclin sá cred cá
lucrurile s-au petrecut cu totul
altfel de cum le prezintá eminen-
tul critic George Cálinescu si de
aceea optez pentru data de 20
decembrie 1849, ca datá posibil
realá a nasterii Poetului, asa cum
a scris „de propria mâná” la Ju-
nimea. Probabilitatea ca aceastá
datá sá fie data realá de nastere
a poetului este mult mai mare
decât cea instituitá. Si iatá care
sunt argumentele ce îi cresc pro-
centul de probabilitate de a fi
aceasta data realá de nastere a
Poetului, în raport cu data insti-
tuitá oficial, anume aceea de 15
ianuarie 1850, cáreia îi scad san-
sele de probabilitate, pâná a fi
imposibilá. Ziua de 20 decembrie,
de Sf. Ignat, în ritualul sátesc se
Anul II, nr. 1(5)/2011
Florin Màcesanu - Reverb
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
45
taie porcii. Este evident cá în acea
zi, Gheorghe Eminovici, tatál po-
etului, la fel ca toti ceilalti boier-
nasi de tará este ocupat cu tá-
ierea porcilor. El consemneazá
într-o Psaltire veche, aláturi de
datele de nastere ale celorlalti
copii, dupá márturisirea lui Matei,
fratele cel mai mic al lui Emines-
cu, urmátorul text: „Astázi, 20
decembrie, anul 1849, la patru
ceasuri evropenesti s-au náscut
fiul nostru Mihai.” (George Cá-
linescu - Viata lui Mihai Emines-
cu, p 38).
Scenariul ironic imaginat de
Cálinescu, anume cá „parcá vezi
pe voinicul cáminar, strábátând
odaia în lung si-n lat în astepta-
rea evenimentului”, ca mai apoi
sá scoatá ceasul, sá moaie peana
în cernealá si sá consemneze
data, are menirea de a discredita
credibilitatea asupra consemnárii
si implicit asupra petrecerii eve-
nimentului, la 20 decembrie 1849.
Acest mod de abordare scade
procentul de încredere în proba-
bilitatea realá a nasterii la acea
datá. Este cât se poate de clar
cá, în demonstratia sa, George
Cálinescu a pornit, cu ideea pre-
conceputá cá nasterea a avut loc
la 15 ianuarie 1850 si a favorizat
din start aceastá ipotezá, gásind-
o mai „dârzá” decât ipoteza nas-
terii la 20 decembrie 1849.
Cu sigurantá, cáminarul nu a
jucat rolul aristocratului emotio-
nat, asa cum îl prezintá criticul,
care asteaptá nasterea celei de-
a saptea odrasle, ca sá se re-
peadá sá consemneze evenimen-
tul, dar cu certitudine a putut-o
face într-un rágaz de la treburile
gospodáriei. Faptul cá, pe data
21 decembrie 1849, asa cum ne
spune Cálinescu, Gheorghe Emi-
novici se afla la Iasi, unde întoc-
mea o procurá avocatului sáu Pa-
naite Cristea, pe care la data de
23 decembrie o legaliza, nu putea
opri nici nasterea, nici consem-
narea ei, în data de 20 decembrie
1849. Or, datarea procurii din 21
decembrie poate fi lesne o ante-
datare. Nu cred cá „voinicul cá-
minar” sá fi pierdut vreo câteva
zile bune, taman înainte de Crá-
ciun, prin târgul Iasilor, doar pen-
tru scrierea unei procure si legali-
zarea acesteia, când atâtea tre-
buri gospodáresti îi reclamau pre-
zenta la Ipotesti. Este posibil sá
fi ajuns la Iasi, în chiar ziua le-
galizárii. Consemnarea în Psaltire
a fost sustinutá de Matei , fratele
cel mai mic al lui Eminescu, fárá
însá a prezenta „proba scrisá”
Psaltirea veche. Dar putem da
crezare lui George Cálinescu cá
sustinerea datei de 20 decembrie
1849 o face dificilá din aceste
motive? George Cálinescu, ca si
Titu Maiorescu, ar fi trebuit sá
fie atent la singura consemnare
credibilá, cea al lui Eminescu,
Iácutá la Junimea „de propria
mâná”, care se impunea asupra
celeilalte date, înscrisá într-un
registru de un preot, care con-
semna ce i se spunea sau poate,
ce presupunea cuviosia sa.
Sá presupunem cá aceastá
Psaltire nu a existat, cá Gheorghe
Eminovici nu a consemnat datele
nasterii copiilor, evenimentul nu
s-a petrecut în mod real la 20 de-
cembrie 1849? Poate sá ne con-
ducá absenta Psaltirei la ideea,
care l-a condus pe George Cáli-
nescu, anume cá „sustinerea ex-
clusivá a datei de 20 decembrie”,
este „dificilá” si implicit acest
eveniment sá nu fi avut loc? Dar
în aceastá dificultate a datárii
constá petrecerea sau ne-petre-
cerea unui eveniment? Eliminarea
Psaltirei nu eliminá si enigma.
Dacá eliminám Psaltirea, rámân
în continuare, ca „ipoteze dârze”,
data de 20 decembrie 1849, con-
semnatá de Poet la Junimea, sus-
tinutá de Aglae si Matei împo-
triva datei de 15 ianuarie 1850,
consemnatá de preotul Dimitrie
în registrul de la biserica Uspenia.
La ce orá, exact, s-a náscut
Mihai Eminescu? La patru si un
sfert p.m., sau a.m.? Asta nu scrie
în textul din Psaltire. Scrie doar
patru ceasuri si cincisprezece mi-
nute evropenesti. Cuvântul „as-
tázi’’ ne poate duce si la ideea de
patru ceasuri si cincisprezece mi-
nute a.m. si p.m. Dar, indiferent
de ora la care s-a petrecut eveni-
mentul, cred în „obiceiul” cámi-
narului de a fi consemnat în acea
zi. Trebuie sá ne închipuim cá ori-
unde s-ar fi aflat fie la Botosani,
fie la Ipotesti, în aceastá sáptá-
mâná de dinaintea Cráciunului,
cáminarul trebuie sá fi fost prins
cu pregátirile pentru sárbátori si
drumul la Iasi.
Rámásese, probabil, singur
cu treburile gospodáresti, la care
lehuza nu putea ajuta. Apoi, a
urmat Cráciunul, iar dupá Crá-
ciun pregátirile pentru Sfântul
Vasile. Or, cáminarului, ca oricárui
boiernas de tará, nu-i displáceau
petrecerile de sárbátori. Dimpo-
trivá, ca orice pámântean, se os-
páta bine si nu refuza un pahar
de vin. În acele vremuri, postul
si sárbátorile erau respectate cu
sfintenie. Asadar, cred mai de-
grabá, cá a amânat botezul, iar
la bisericá, cáminarul e posibil sá
fi mintit premeditat, cu privire la
data nasterii, spre a nu fi certat
de preot pentru întârziere, ceea
ce pe atunci ar fi fost ca o afuri-
senie si fárá îndoialá, o rusinare
a acestuia. De ce nu am admite si
aceastá variantá?
De ce nu am crede, mai degra-
bá, ca falsá consemnarea oficialá
din registru de la biserica Uspe-
nia din Botosani si nu cea din
Psaltire? Psaltirea, gásitá de Ma-
tei, la Ipotesti, cu consemnarea
nasterii tuturor copiilor a datei
si orei, dar fárá a fi consemnat si
locul este o ipotezá de luat în
seamá. Si iatá de ce? Ca vechil al
boierului Bals, Gheorghe Emino-
vici a cápátat, mai mult ca sigur,
în aceastá dregátorie, în cadrul
cáreia avea si obligatia de a în-
tocmi acte, si acest obicei al me-
morialisticii.
Or, nasterea unei progenituri
era un eveniment important pen-
tru cáminar si cred cá obisnuinta
de a consemna se instituise, în
mintea sa, încá din vreme de când
era vechil. Dacá Matei, dintr-un
interes obscur, a consemnat chiar
el?! Ar fi trebuit sá fie comparate
înscrisurile lui Gheorghe Emino-
vici cu cele din Psaltire. Si erau
destule. Dar cine s-o facá? Un
N. D. Giurescu, care întreprinde
„o zadarnicá excursiune [...] la
Ipotesti, satul copiláriei lui Emi-
nescu” se multumeste cu rás-
punsul „maicei Agapia Gher-
ghel”, la scrisoare „d. G. Cerchez
(pe atunci perfect al judetului Bo-
tosani” (ibid. p. 286). Eu cred, mai
degrabá, în înscrisul din acea
Psaltire veche. Dar spre a adânci
misterul, Psaltirea nu mai existá
si demonstratia lui George Cáli-
nescu se bazeazá doar pe már-
turia lui Matei. Si totusi, e posibil
ca în acea Psaltire veche, Gheor-
ghe Eminovici sá fi consemnat
nasterile la toti copiii. Si cu toate
pregátirile porcului de Ignat, cred
cá si-a gásit un moment, sá în-
scrie si venirea pe lume a lui Mi-
hai. Un eveniment atât de impor-
tant ca nasterea unei progenituri,
nu putea rámâne neconsemnat
de fostul vechil, chiar în acea zi.
Dacá nasterea a avut loc la Bo-
tosani sau Ipotesti? Problema
importantá este unde se afla fa-
milia în momentul nasterii? Dacá
se afla la Ipotesti, ei bine, depla-
sarea lehuzei si a copilului pentru
botez, la cinci zile de la nastere,
era aproape imposibilá pe vreme
de iarná. În acele vremuri, chiar
drumul scurt de la Ipotesti la Bo-
tosani, constituia un risc major,
atât pentru progenitura abia nás-
cutá, cât si pentru lehuzá. Dar,
chiar dacá s-ar fi deplasat pentru
botez, dupá cinci zile de la nas-
tere, botezul nu putea avea loc
fiindcá începeau sárbátorile
Cráciunului.
Desi George Cálinescu sus-
tine cá familia Eminovici avea o
casá la Botosani sau puteau lo-
cui la socri, am aceastá viziune
cá familia se afla la Ipotesti. Si
iatá care sunt motivatiile mele!
Augustin Z. N. Pop spune cá mo-
sia de la Ipotesti a fost cumpá-
ratá de cáminar încá din 1848. În
aceastá situatie, e greu de crezut
cá Gheorghe Eminovici ar fi locuit
cu familia la Botosani, departe de
mosia cumpáratá, când muncile
agricole reclamau prezenta per-
manentá a proprietarului în acele
locuri. Asta ne poate conduce la
ipoteza cá familia locuia la Ipo-
testi. Ideea este întáritá prin con-
semnarea de cátre Augustin Z.
N. Pop a unui document judecá-
toresc, emis la 2 iunie 1850 , când
„Constantin Hurmuzachi, fratele
Eufrosinei Petrino, izbutea cu
sprijinul instantelor botosánene,
sá confiste vitele lui Eminovici
de la Ipotesti si Durnesti.” (Au-
gustin Z.N. Pop - Pe urmele lui
Eminescu, p.23).
Prin urmare, faptul cá Gheor-
ghe Eminovici cumpárase mosia
de mai bine de doi ani, din 1848,
si avea si vite, cred cá s-a tras cu
familia la Ipotesti. În aceastá pe-
rioadá de doi ani, având în ve-
dere obligatiile care decurg din
administrarea unei mosii, nu pu-
tea sá stea nici el departe de fa-
milie, nici familia de el.
Aceastá ipotezá, a nasterii la
Anul II, nr. 1(5)/2011
46
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Ipotesti vine în confirmarea afir-
matiilor surorii sale, Aglae. Dar
mai toti criticii si exegetii au tre-
cut cu usurintá peste afirmatia
ei, începând cu Titu Maiorescu.
Atunci de ce Eminescu consem-
neazá în registrul de la Junimea
cá s-a náscut la 20 noiembrie
1849, la Botosani si nu la Ipo-
testi? Probabil cá maicá-sa i-a
spus eronat, cu buná stiintá, cá
s-a náscut la Botosani sau poate
în mod real (nu se poate sti cu
certitudine).
Mama poetului, Ralu, avea o
anume mândrie aristocraticá, la
care tinea cu deosebire, având
în vedere cá l-a împins pe bárbat
sá-si cumpere, de la vodá, titlu
boieresc de cáminar. Astfel, cre-
dem cá a preferat sá-i spuná cá
s-a náscut în târgul Botosanilor,
nu într-un cátun necunoscut.
Si în ipoteza nasterii la Bo-
tosani, nasterea e posibil sá fi
avut loc pe 20 decembrie 1849,
dar din cauza sárbátorilor religi-
oase, aproape una dupá alta, Crá-
ciunul, Sf. Vasile, Boboteaza, Sf.
Ioan,etc. sá fi fost amânat bo-
tezul, preotii fiind ocupati în acele
momente cu ritualurile religioase
ale sárbátorilor de iarná.
Dar de ce sá nu admitem si
ideea cá mama lui Eminescu a
spus adevárul cu privire la nas-
terea acestuia la Botosani? Lo-
catia Botosani e mai plauzibilá ,
având în vedere cá avea conditii
mai bune pentru nastere decât la
Ipotesti.
Cum Gheorghe Eminovici era
prins în acea perioadá cu trebu-
rile mosiei de la Ipotesti, cu pre-
gátirea pentru sárbátori, a amâ-
nat botezul pâná dupá sárbátori.
Fárá prezenta cáminarului nu era
posibil botezul. Este tot atât de
posibil ca familia sá fi locuit pe
timpul verii la Ipotesti, iar iarna
sá se fi tras la Botosani, cámina-
rului rámânându-i povara de a fa-
ce naveta între Ipotesti si Boto-
sani.
Dacá locul nasterii are mai
putiná importantá, data nasterii
are importanta ei. Argumentul lui
George Cálinescu, cum cá „as-
tázi” ar fi doar o formulá patri-
arhalá, echivalentá cu locutiu-
nea „în ziua de azi”, nu este unul
tare. Formula „astázi” poate fi
chiar momentul consemnárii eve-
nimentului, având în vedere obi-
ceiul cápátat de cáminar de pe
vremea când era vechil la boierul
Bals. Nu cred cá a consemnat
data ulterior, dupá botez, uzitând
de formula „Astázi”, ci „Astázi”
a fost chiar în ziua când s-a nás-
cut Mihai Eminescu. Dar, atunci
cum se explicá asta? A purtat
Gheorghe Eminovici Psaltirea cu
el?
Dacá Psaltirea se afla la Ipo-
testi, cu sigurantá el a consemnat
evenimentul, aflat probabil, prin
una dintre slugi, care a fost tri-
misá de la Botosani sá anunte
nasterea. Dacá locuia în Boto-
sani, atunci Psaltirea se afla la
Botosani si l-a consemnat chiar
el seara, când s-a întors de la Ipo-
testi. Dacá familia se afla la Ipo-
testi, a consemnat fericitul eve-
niment într-un moment de rágaz
de la treburile gospodáriei.
Dar argumentatia mea cu pri-
vire la ipoteza nasterii, la data de
20 decembrie 1849, anume cá Emi-
novici nu a spus la botez data
corectá, cá Matei a consemnat
chiar el în Psaltire (sau aceastá
Psaltire nici nu a existat), cá
Aglae si Eminescu au spus o datá
nesigurá, poate fi combátutá.
Dar de ce Eminescu Aglae si
Matei sustin nasterea la 20 de-
cembrie 1849?
Asupra sustinerilor acestora
ar fi trebuit sá se aplece cu mai
multá râvná George Cálinescu.
Dar, eminentul critic a trecut, din
nefericire, mult prea usor peste
afirmatiile celor doi, cum a trecut
si peste aceea a lui Eminescu, si
a acceptat actul „oficial”, desi
scria el însusi cá „Junimistii stiau
însá, din registrul societátii în ca-
re se înscrisese poetul, cá e nás-
cut la Botosani, la 20 decembrie
1849.’’(George Cálinescu - Viata
lui Mihai Eminescu, p. 37).
Unii cercetátori reclamá o re-
considerare si o reparatie a bio-
grafiei eminesciene. Ilina Gregori
îndrázneste, în pofida multitudi-
nii de studii eminesciene, sá sus-
tiná cá biografia eminescianá tre-
buie supusá unei cercetári mai
atente. „Eminescu, afirmá exege-
ta, în Prolog, este încá insufici-
ent cunoscut sub aspect biogra-
fic, subevaluat sub aspect inte-
lectual si, ca „poet national”, prea
îngust înteles.” (Ilina Gregori -
Stim noi cine a fost Eminescu?
Fapte, enigme, ipoteze , p. 7).
În fata lipsei acute de docu-
mentare biograficá realistá si cre-
dibilá ce-i de fácut? Sá acceptám
ce s-a instituit printr-o regreta-
bilá eroare?
În aceastá situatie problema-
ticá si în lipsá de alte documente
probatorii, má vád nevoit sá ape-
lez la argumentele filozofiei o-
culte, în spetá, la astrologie. Se
poate ca unii sá fie siderati de
aceastá perspectivá „nestiinti-
ficá”, dar voi încerca, în másura
posibilitátilor, sá le diminuez
socul dezamágirii. Din punct de
vederii al destinului poetului este
mai putin important locul (spa-
tiul dintre Botosani si Ipotesti fi-
ind neglijabil din punct de vedere
astrologic). În analogie cu vizi-
unea astrologicá importante sunt
datele de 20 decembrie si 15 ianu-
arie, care rámân, dupá afirmatia
lui George Cálinescu, „ipoteze
dârze”.
Pentru aceste date se bat trei
semne zodiacale: Ságetátor, Ca-
pricorn si Vársátor, propusá de
Zoe Dumitrescu Busulenga. Am
putea apela la oricare dintre cár-
tile cu zodiace, ce cuprind aceste
date, dar, spre a scurta pledoaria,
voi face apel la un scriitor fran-
cez, care a sintetizat textul sem-
nelor zodiacale privind compor-
tamentul psihomental al indivi-
zilor náscuti în cele trei zodii vi-
zate - Ságetátor, Capricorn,
Vársátor.
În Dictionar diabolic, Jac-
ques Collin de Plancy, spune,
dupá cum de altfel aratá si alte
cercetári astrologice cá „fiecare
semn al zodiacului ocupá un loc
care se numeste casa cerului sau
casa soarelui. Aceste 12 cásute
ale soarelui taie astfel zodiacul
în 12 párti. Fiecare din ele ocupá
30 de grade, pentru cá cercul are
360 grade.” (Jacques Collin de
Plancy - Dictionar diabolic, vol.
I, p.46). Pe noi ne intereseazá trei
case, cea a Ságetátorului, cea a
Capricornului si cea a Vársáto-
rului, care presupun a cuprinde
data de nastere a lui Eminescu.
„A noua este cea a Ságetátorului,
numitá si iubirea soarelui. Este
casa evlaviei, a religiei, a cáláto-
riilor si a filozofiei. A zecea, a
Capricornului, zisá si centrul ce-
rului, este casa greutátilor, a
demnitátilor si a gloriilor. A un-
sprezecea, cea a Vársátorului, cá-
reia i se mai spune si iubirea lui
Jupiter, este casa prieteniilor, a
binefacerilor si a averilor.” (ibid.
p 46). Ságetátorul dominá pe cer
de la 22 noiembrie la 21 decem-
brie” [...] „El transmite pasiunea
pentru vânátoare si cálátorii. Cel
náscut în ságetátor va fi un om
drept, credincios, harnic,
sociabil si va avea atâta amor
propriu cât si spirit, precum si
alte calitáti’’ (ibid. p. 52).
Comparând destinul lui Emi-
nescu cu toate cel trei zodii, vom
vedea cá cel mai bine se potri-
veste cu zodia Ságetátor, nu mai
putin generoasá cu revársarea
intelectualá, ba dimpotrivá, chiar
mai generoasá decât aceea a Vár-
sátorului. Descrierea biografilor
lui Eminescu îl apropie mai mult
de Ságetátor decât de Capricorn
sau Vársátor.
„Om al dreptátii” îl numeste
Serban Cioculescu „transplantat
în mediul bucurestean al tuturor
vânzolelilor de caracter”(Serban
Cioculescu - Eminesciana, p. 7).
Iar Dan C. Miháilescu vede „în-
telegerea eului eminescian ca o
sumá de impulsuri contrarii [...]
în multele din exegezele de pâná
acum, de la márturiile contempo-
ranilor poetului „vesel si trist”,
„maniac si depresiv”, „amestec
straniu de sfialá si trufie”, „pornit
spre exces”, „dar si om cu desá-
vârsire cumpátat”. (Dan C. Mi-
háilescu - Perspective emines-
ciene, p. 8).
Textele zodiei Ságetátor sunt
mai apropiate vietii lui zbuciu-
mate de etern pribeag, de om cu
capul în nori, complet dedicat
spiritului, cugetárii filozofice si
poeziei sau cum spune semnul
Ságetátor, omul credincios unui
ideal, un vesnic hoinar, un pri-
beag fárá casá (pe tot timpul cât
a stat în Bucuresti s-a mutat la
mai multe gazde), un etern cálá-
tor, fárá un spatiu al lui, care nu
si-a gásit locul nici dupá ce s-a
îmbolnávit, un adevárat centaur,
ca Hiron (Chiron), care i-a trans-
mis pasiunea pentru cálátorie,
cunoastere si creativitate.
Chiron este considerat „cel
mai drept si mai întelept dintre
centauri”(Iliada). În Eminescu
întâlnim, la fel ca la centaurul
Chiron, o naturá dualá: pe de o
parte, una „primitivá”, care pri-
veste existenta materialá - o vie-
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
47
tuire la limitele existentei umane;
pe de altá parte - o imensá patimá
pentru tentatia spiritualá a Ab-
solutului, o dáruire de sine în slu-
jirea comunitátii care îl proiec-
teazá ca o reîncarnare a centau-
rului. Nu întâmplátor, indianca
Amita Boshe îl numeste dârsanik
- cel care vede si kavi - poet-în-
telept. (Amita Boshe - Eminescu
si India, p. 19).
Citez la întâmplare din zodi-
acul Ságetátor. Textele uimesc
prin analogie cu destinul lui Emi-
nescu. „Existá douá tendinte
fundamentale în cadrul persona-
litátii sale, una umaná si alta
animalá, al cáror echilibru îl poate
îndruma spre misionarism în
slujba oamenilor, si respectiv pri-
mitivism în gândire si comporta-
ment.”
Despre Eminescu, un frate al
acestuia care îl vázuse în intimi-
tate, afirma cá era foarte páros
pe picioare. Acest atavism al pi-
cioarelor aratá cá desi trupul îl
tine în animalitate, spiritul îl înaltá
spre absolut.
Sau „Sugerând ságeata arca-
sului, ideograma semnului sim-
bolizeazá dualitatea omului, ju-
mátate animal, materialitatea si
jumátate om, aspiratiile eliberate
ale sufletului tinzând spre in-
finit.’’
În Gromovnic din bàtrâni,
textul este si mai sugestiv în pri-
vinta asemánárii Ságetátorului
cu dominanta psihomentalá a lui
Eminescu: „Copilul ce se va naste
sub acest semn, va fi cu mintea
buná si cu socotintá întelept, cu-
cernic, iubitor de chipul cel du-
hovnicesc, drept, smerit, rusinos
si norocos, sfátuitor bun, de ráu
nu se bucurá; va fi frumos la stat,
minunat în obraz, bine va grái,
va avea ochii negri, va fi tare în
umeri, párul neted, trupul drept,
va fi vesel, blând, bun la minte
cu chivernisealá asezatá, dinti
lati, nasul lung cárnos. [...] Va
suferi de dureri de cap si de jun-
ghiuri [...] Casa vietii lui este Sá-
getátorul; cui va face bine de la
aceia nici o multumire nu va avea.
[...] Casa mortii lui va fi racul (1
iunie pâná la 12 iulie); în acea
vreme va muri dacá nu va muri
de zodia Pestilor. Viata lui se îm-
parte în douá párti; de va trece
de 33 de ani, va ajunge la 78 de
ani.” (Gromovnic din bàtrâni,
pp.103-104 ).
Este socantá asemánarea
textului din Gromovnic cu viata
Poetului; aceastá rupere a exis-
tentei la 33 de ani, exact vârsta la
care Eminescu a suferit primul
atac psihotic. Poate fi doar o
purá întâmplare. Dar, oare, toate
aceste analogii sunt doar simple
coincidente? Gromovnicul din
bàtrâni este o viziune astrologi-
cá care te face sá meditezi asupra
destinului. Asemánarea textului
cu psihomentalul eminescian se
constituie ca un paradox al cu-
noasterii realitátii.
O altá asemánare cu Ságetá-
torul este înclinatia Poetului spre
filozofie. Se poate afirma cá Emi-
nescu a fost primul mare filozof
si primul mare moralist al
românilor („rege al cugetárii” îl
numeste Titu Maiorescu). Evla-
via si religia de care vorbeste zo-
dia Ságetátor nu trebuie luate la
Eminescu în sens direct, ci în sen-
sul slávirii valorilor spirituale ale
românismului, ale cultului sáu
pentru propásirea neamului ro-
mânesc (sá amintesc aici doar e-
vlavia si efortul aproape supra-
uman pe care l-a depus pentru
sárbátoarea de la Putna si de
munca epuizantá de la Timpul,
în vederea împlinirii proiectului
sáu moralizator).
Toate acestea se rezumá în
doctrina sa moralá, aceea cá dacá
vrem sá realizám ceva în viatá nu
trebuie sá mai fim „robii trupului.
Ce n-am putea face de n-ar cere
trupul haine si gura de mâncare”.
(Zoe Dumitrescu Busulenga -
Eminescu - Viatà,Creatie, Cul-
turà, p. 38).
Asemánarea portretului sáu
psihomental cu textul zodiei Sá-
getátor pare evidentá. Asta con-
duce la ipoteza posibilá, ca Mihai
Eminescu, în mod real, sá se fi
náscut în 20 decembrie 1849 si
nu în 15 ianuarie 1850.
Ságetátorul genereazá un
destin de om fárá stare, de hoinar
cu o ardentá predispozitie pentru
spiritual.
„Întâmplarea, márturiseste
Eminescu, m-a fácut ca, din copi-
lárie încá, sá cunosc poporul ro-
mânesc... în crucis si-n curme-
zis.” (George Cálinescu - Viata
lui Mihai Eminescu, p.128).
Dar a fost doar întâmplarea?!
Eminescu a fost încá de mic copil
un hoinar, care alerga prin codrii
din apropierea Ipotestilor si
unde rámânea uneori si peste
noapte. A înnoptat, deseori, pe
la stânele ciobanilor, pe la prisáci,
a pribegit prin tará, dupá ce a
abandonat scoala de la Cernáuti.
Mereu pe drumuri, mereu pere-
grinând pe plaiurile mioritice cu
câte o trupá de teatru, fuge de la
scoala din Cernáuti, îl regásim
contopist la Botosani, apoi iarási
la Cernáuti, abandoneazá scoala
din Cernáuti si pleacá cu trupa
Tardini, apoi singur merge pe jos
„într-o zi frumoasá de vará”, „zi
de vará pân’ în seará am tot mers”
(ibid., pp. 86-87). Traverseazá
muntii la 14 ani, o vârstá la care
altii se mai tin de poalele mamei,
nu se stie încá pe unde a traver-
sat, dar este vázut pe valea Mure-
sului, face multe popasuri prin
satele ardelene. La Mures-Osor-
hei, este luat în trásurá de doi ti-
neri seminaristi ardeleni, Ion Cota
si Teodor Cojocaru, cu care ajun-
ge la Blaj, unde se închiná ora-
sului ca unei mici Rome; apoi,
pribeag si sufleur de la descope-
rirea de cátre Iorgu Caragiale, lu-
crând în curte si la grajd, citind
pe Schiller cu glas tare si având
biblioteca într-un geamantan
mare, în ieslele grajdului, la un
„otel” din Giurgiu.
Eminescu peregrineazá prin
regat cu trupa lui Iorgu, iar mai
apoi cu trupa lui Pascaly prin
Ardeal si Banat. Învátat de mic
sá tráiascá în conditii austere,
prin sure, prin paie si fân, mân-
când pe apucate, el si-a refulat
toate instinctele primare bur-
gheze, acelea ale confortului si
bunului trai.
Citind mereu, din biblioteca
personalá, pe care o cára cu sine
în geamantan, ca pe o comoará
sfântá; vesnic pe drumuri, reîn-
torcându-se în Ardeal cu trupa
Pascaly, prins de tatál sáu pe
când venise cu trupa la Botosani
si trimis la studii la Viena, a fost
descoperit între timp de Iacob
Negruzzi, care îi publicá poemele
în Convorbiri literare.
Revenit în tará la Junimea
este trimis de societatea literará
la studii la Berlin, reîntors este
numit director al Bibliotecii na-
tionale din Iasi, apoi ca revizor
scolar bate drumurile desfundate
ale judetelor Iasi si Vaslui; apoi
este trimis la Timpul, unde rá-
mâne pâná la îmbolnávire, mereu
mutându-se de la o gazdá la alta,
petrecând în vara lui 1878 o
scurtá vacantá („singur, adicá
în foarte buná societate”, scrie
Slavici) la conacul junimistului
Nicolae Mandrea, apoi iarási la
Viena, la sanatoriu, la mánástirea
Neamtului, la Botosani, la Odessa
într-un sanatoriu, apoi din nou
la Bucuresti, unde si moare în
1989 - un trubadur sau mai de-
grabá un goliard fárá cápátâi, un
vesnic pribeag în cáutarea unei
himere, în idealul unei femei, du-
pá care sufletul lui a tânjit toatá
viata, dar, mai ales, si în cáutarea
Adevárului.
Aceastá continuá pribegire,
ca si nasterea sa la data de 20
decembrie 1849, consemnatá de
el la Junimea, datá situatá, e
adevárat, la extrema Ságetátoru-
lui, dar încá aflatá sub influenta
acestuia, má face sá cred cá Emi-
nescu s-a náscut sub auspiciile
acestei zodii, nu mai putin gene-
roasá cu partea intelectualá si
spiritualá, la fel ca Vársátorul, dar
asa cum aratá textul Ságetátoru-
lui genereazá o fire filosoficá, fi-
ind „cáláuzit de idealuri” de „cu-
noastere superioará”, „neclintit
în principiile sale fundamentale,
care sunt adevárul si dreptatea”,
dar ca defecte „este predispus la
hoinárealá” si „atractie pentru
stráinátate si exotism”.
Si pentru cá Ságetátorul este
exploratorul, cercetátorul si mo-
ralistul lumii prin excelentá, cred
cá aceasta este zodia lui Emi-
nescu. Dupá cum vedem, Capri-
cornul si Vársátorul nu i se potri-
vesc lui Eminescu, decât dacá
fortám zodia sá se adapteze Po-
etului, asa cum a procedat Zoe
Dumitrescu Busulenga. Prin ur-
mare, înclin sá cred, mai degrabá
în generozitatea Ságetátorului
decât aceea a Vársátorului, pro-
pusá de eminenta profesoará.
Astrologia, ca orice filozofie
ocultá, nu este o stiintá exactá,
dar complexitatea notiunilor geo-
grafice, astronomice, fizionomice
si morfopsihologice, asa cum
aratá Roger Mucchielli în Fata
omului si caracterul, conduce
la o relativá încadrare zodiacalá
a unui individ náscut la o anumitá
datá si într-un anume spatiu geo-
grafic. Scoala francezá de morfo-
Anul II, nr. 1(5)/2011
48
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
psihologie începe sá capete ade-
rentá tot mai mare în lumea sti-
intificá.
Dr. Mucchielli vorbeste într-
un capitol despre „caracterolo-
gia astrologicá”. Autorul afirmá
cá sunt 8 caractere fundamentale
prezentate în perechi: Marte-Ve-
nus, Terra-Mercur, Jupiter-Sa-
turn, Soare-Luná. Dintre acestea
se remarcá perechea Soare- Luná,
în care eminent este tipul solari-
an, care „opune elanul creator
opus pasivitátii pure, viata opu-
sá stagnárii, spiritul inventiv o-
pus asimilárii imitative, sufletul
opus materiei, activitatea opusá
receptivitátii pure, starea de
veghe opusá somnolentei, cum
ziua se opune noptii, fiinta radi-
oasá unei palori funciare. Cea mai
gráitoare modalitate d elan cre-
ator fiind viata spiritualá. Soarele
e un tip cu instincte sublimate ,
cu sentimente delicate, cu inte-
ligentá fecundá. Soarele repre-
zintá EA (Emotivitate-Activitate)
în másura în care semnificá ar-
doarea si initiativa, dar pentru a
exprima întregul continut al de-
scrierilor clasice ale acestui tip,
este necesar sá-i adáugám creati-
vitate literará si artisticá. Soarele,
cu privirea luminoasá, cu viatá
intelectualá, intensá si creatoare.
Luna este un caracter indolent,
greoi, calm, fárá viatá afectivá si
Iárá viatá intelectualá, redus la o
uluitoare receptivitate.” (Roger
Mucchielli - Fata omului si ca-
racterul, pp.71-72).
Din punctul de vedere al ca-
racterologiei astrologice Emi-
nescu se încadreazá în tipul so-
lar-lunar. Natura lui dualá (toti
avem o naturá dualá, dar la el este
cu mult mai accentuatá), reduce
lunarul la o „uluitoare receptivi-
tate”, si creste la maxim solarul.
Ceea ce iese din comun, la Emi-
nescu, este aceastá patimá pen-
tru cunoastere, cugetare si cre-
atie, genul de pasionat intelec-
tual care „savureazá bucuria dez-
interesatá de a sti.” (ibid. p. 39).
Din acest punct de vedere,
Eminescu nu pare a avea nimic
cu interesul meschin pámântean.
În confruntarea cu o societate tot
mai avidá material, el se dedicá
cunoasterii cu pasiunea de a sti
totul, de a cuprinde necuprinsul.
„El însusi, ne márturiseste Ilina
Gregori, într-un volum premiat de
Uniunea Scriitorilor, o spune,
într-o carte de vizitá: Michaelis
Eminescu, vecinic doctorand în
multe stiinte nefolositoare.”
(Ilina Gregori - Stim noi cine a
fost Eminescu? Fapte, enigme ,
ipoteze, p. 57).
Multi se vor fi náscând în Sá-
getátor sau Vársátor, dar putini,
foarte putini sunt cei alesi spre
care se revarsá, cum spune Zoe
Dumitrescu Busulenga „maxima
generozitatea” a zodiei.
Dacá Eminescu, ca Ságetátor-
cálátor a cunoscut fizic si psiho-
spiritual poporul românesc, în
crucis si-n curmezis, ca Ságetá-
tor-intelectual a cunoscut, la fel,
cultura lumii „în crucis si-n
curmezis’’ de la cultura filozoficá
greceascá la cea germaná si in-
dianá, francezá si englezá, filo-
sofia ocultá, fizica, astronomia,
sociologia, economia si chiar
prelegeri de anatomie si medi-
ciná legalá si nu în ultimul rând,
literatura si istoria românilor.
„Preocupárile de culturá stiin-
tificá au urmárit de aici înainte
(din timpul studiilor vieneze)
toatá viata pe Eminescu, si în-
semnárile de fizicá, de mecanicá,
întrerupte de oculte ecuatii,
umplu multe din manuscrisele
sale. (George Cálinescu - Viata
lui Mihai Eminescu, p. 134).
Universitatea vienezá si cea
berlinezá au fost un izvor nesecat
de cunoastere, cáci Eminescu
„nu viza o carierá, ci cáuta chiar
Adevárul.” (Ilina Gregori - Stim
noi cine a fost Eminescu? Fapte,
enigme, ipoteze, p, 49).
Má abtin, însá, de a merge
mai departe pe aceastá directie
ocultá spre a nu nelinisti spiritele
prea îndoctrinate cu o culturá eu-
ropeaná mult prea rationalá.
Multi vor crede cá aceastá digre-
siune, prin filozofia ocultá, nu a
adus nimic nou în sprijinul datei
nasterii lui Eminescu, la 20 de-
cembrie 1849. Si cum ar putea
crede un rationalist în asemána-
rea astrologicá? Asemánarea Sá-
getátorului cu destinul psiho-
comportamental al Poetului, spre
a confirma data de 20 decembrie
1849, poate fi dezavuatá de un
rationalist.
Dacá aceste argumentári vor
fi receptate drept niste argutii,
atunci nu-mi rámâne decât sá
apelez la ab auctoritate. Cáci,
dincolo de aceste argutii (dacá
unii vor refuza sá le acorde va-
loare de argumente), ar trebui sá
respectám data nasterii de 20 de-
cembrie 1849 la Botosani si nu
de 15 ianuarie 1850, pentru sim-
plu fapt cá a fost înscrisá de Emi-
nescu, „de propria mâná”, în re-
gistrul Junimii. Din aceste mo-
tive, trebuie sá ne debarasám de
autoritatea actelor „oficiale” sau
„oficializate” impuse de Titu Ma-
iorescu si George Cálinescu si de
altii de dupá ei. Nu poate fi mai
autoritar înscrisul unui preot în
registrul bisericii Uspenia din
Botosani, spre a fi luat drept act
de nastere a Poetului, decât în-
scrisul acestuia. Poate fi, mai mult
ca sigur, eronat si mai nedemn
de luat în considerare decât data
Anul II, nr. 1(5)/2011
înscrisá de Poet, la Junimea din
Iasi. Data înscrisá de Poet tre-
buie luatá ca un testament sacru
de care intelectualitatea româ-
neascá trebuie sá tiná seama. Din
aceste motive, fac apel, prin in-
termediul revistei Constelatii
diamantine, condusá de poetul
N. N. Negulescu, la toti cei care-
l iubesc pe Eminescu, la Acade-
mia româná, la academicianul
Eugen Simion spre a corecta
eroarea lui Titu Maiorescu si a
lui George Cálinescu. Adresez
rugámintea istoricilor literari de
a se apleca asupra datei de 20
decembrie 1849, pe care solicit
sá o instituie ca datá realá a nas-
terii lui Eminescu, fiind înscrisá
„de propria mâná” în registrul de
la Junimea.
(din volumul în pregátire
„M. Eminescu, filozof”)
Bibliografie:
- Zoe Dumitrescu-Busulenga,
Eminescu - Viatà, Creatie, Culturà,
Ed. Eminescu , Bucuresti, 1989
- Alexandrian, Istoria filozofiei
oculte, Ed. Humanitas, Buc. ,1994
- Ted Anton, Eros, magie si asa-
sinarea profesorului Culianu, Ed.
Nemira, Bucuresti, 1997
- Fritjof Capra, Taofizica - o pa-
ralelà între fizica modernà si mistica
orientalà, Ed. Tehnicá, Buc., 2004
- Titu Maiorescu, Din „Critice”,
Ed. Tineretului, Bucuresti , 1967
- Augustin Z. N. Pop, Pe urmele
lui Mihai Eminescu, Ed. Sport-
Turism, Bucuresti, 1978
- George Cálinescu, Viata lui
Mihai Eminescu, Ed. pentru Lite-
raturá, Bucuresti, 1964
- Jacques Collin de Plancy,
Dictionar diabolic, Casa de Editurá
si Presá „Viata româneascá”, Bucu-
resti, 1992
- Serban Cioculescu, Emines-
ciana, Ed. Minerva, Bucuresti , 1985
- Dan C. Miháilescu, Perspec-
tive eminesciene, Ed. Cartea Româ-
neascá, 1982
- Homer, Iliada
- Amita Boshe, Eminescu si In-
dia, Ed. Junimea , Iasi, 1978
- Gromovnic din bàtrâni, Ed.
Portile Orientului, Iasi, 1993
- Roger Mucchielli, Fata omului
si caracterul, Ed. IRI, Buc., 2000
- Ilina Gregori, Stim noi cine a
fost Eminescu?Fapte, enigme, ipo-
teze, Ed. ART, Bucuresti, 2009
- Michael P. Murphy, Luke A.
J. O’ Neill, Ce este viata? Urmàtorii
50 de ani, Ed. Tehnicá, Bucuresti,
1999
Florin Màcesanu - Polemici
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
49
George Liviu TELEOAC~
Este evident cá fiecare epocá
are propriile sale imperative.
Dacá la începutul secolului
XX, adicá în epoca lui Nicolae
Iorga, am fost chemati, sá înfáp-
tuim România Mare, astázi, la în-
ceputul secolului XXI suntem
chemati sá participám la înfáp-
tuirea Europei Unite, organism
care nu va putea functiona fárá
o limbá oficialá unicá.
Este poate singurul domeniu
în care mai putem avea o contri-
butie notabilá si a nu ráspunde
matur acestei necesitáti continu-
ând sá ne cantonám într-o expec-
tativá anostá cu ochii dupá tot
felul de încuviintári si indulgente,
înseamná a ne expune automargi-
nalizárii.
Cinstit vorbind, tráim într-o
lume a competitiei acerbe, care
nu-i mai crutá, nici pe timizi, nici
pe comozi, ca sá nu le spunem si
altfel.
La urma urmelor si cultura a
devenit o marfá (de un tip spe-
cial, dar marfá) care trebuie pro-
movatá cu curajul convingerilor
noastre, dupá toate regulile de
astázi.
Sá nu uitám cá în cartea sa
Previziunile de la Sarajevo apá-
rutá cu zece ani în urmá, savantul
elvetian Urs Altermat si-a inti-
tulat capitolul II Bàtàlia limbilor
ca semn cá si în acest domeniu
lingvistic competitia este în pliná
desfásurare, asa cá zarurile au
fost aruncate.
Acesta este si motivul pentru
care ne vom asuma, fárá alte în-
târzieri, responsabilitatea de a
promova limba româná spre sta-
tutul de UNICÃ LIMBÃ PAN-
EUROPEANÃ.
Si o vom promova cu toatá
încrederea având în vedere
faptul cá virtutile limbii române
puse în evidentá de cercetárile
Argumente pentru a sus]ine candidatura
Limbii Rom@ne la statutul
de unic# limb# paneuropean#
ultimilor 25-30 de ani satisfac pe
deplin cele douá criterii majore
cerute de specialistii stráini
pentru limba comunitará.
Primul este criteriul fonetic -
pe care limba româná îl satisface
mult mai bine ca orice altá limbá.
Al doilea criteriu promovat
mai ales de Umberto Eco prin
cele douá eseuri ale sale:
Pe urmele limbii perfecte în
cultura europeanà
În càutarea limbii perfecte
vizeazá limba cu cea mai buná
competentá generativá, ceea ce
presupune aflarea limbii matrici-
ale, usor de recunoscut prin re-
gulile de gramaticá universalá a
limbilor, pe care le mai conservá.
Or, mai multe grupuri topo-
nimice de vecinátate de pe teri-
toriul României ilustreazá în mod
vizibil asemenea reguli de gra-
maticá universalá a limbilor, de
unde si dovada cá limba româná
satisface si cea de a doua con-
ditie impusá la nivel de principiu
pentru limba comunitará.
Ca o confirmare directá a fap-
tului cá limba româná este limba
moderná cu cele mai profunde
rádácini în timp, dar si o limbá
care a fost respectatá pâná la di-
vinizare de cátre civilizatiile în
formare, spiritualitatea valahicá
din Dacia a fost sacralizatá cu
4.000 de ani în urmá de panteonul
vedic sub forma tandemului de
zeitáti Valac-Hilya si Daksa, la
care se mai adaugá în lexicul lor
religios cuvintele de uz comun
„valaca, daksa si dakisa”.
Dacá filologii lumii ar fi con-
stientizat faptul cá numai entitá-
tile de mare prestigiu si pre-exis-
tente panteonului vedic puteau
fi venerate si sacralizate în Vede,
n-ar fi ezitat sá acorde vechime
pre-vedicá acestor cuvinte de
esentá valahicá, la care se mai
adaugá alte minimum 300 de cu-
vinte care au o aceeasi formá si
un acelasi înteles, atât în limba
româná, cât si în limba sanscritá
si ca urmare n-ar fi omis sá atri-
buie limbii române importanta si
pozitia ce i se cuvin ca depozitará
în formá actualá a unor fapte
de limbá foarte vechi, ce ajung
pâná la originea realá a graiului
uman articulat. Parcá pentru a
confirma, odatá în plus, impor-
tanta matricialá a limbii române,
Martin Maiden de la Universi-
tatea Cambridge va afirma în anul
2003, pe baza unui studiu bine
documentat
1
, cá „sunt absolut
convins cà o lingvisticà roma-
nicà în cadrul càreia nu se aflà
pe primul plan si limba românà
este o absurditate. Caracteris-
ticile structurale ale limbii ro-
mâne permit romanistilor sà în-
teleagà cu o precizie mai mare
cum se prezentau limbile ro-
manice în faza lor arhaicà”
2
.
La concluzia domnului profesor
Martin Maiden noi vom mai adá-
uga constatarea fácutá de mai
multi cercetátori cá elemente din
substratul românesc prelatin se
regásesc în multe alte limbi zise
indo-europene.
Dar pentru o limbá actualá
cum este limba româná, cu o fos-
tá arie de ráspândire mult mai
mare decât cea de astázi, vorbitá
curent în secolul XIX de la golful
Corint pâná în Bucovina de nord
si din Moravia pâná dincolo de
Bug, marea sa vechime reprezintá
înainte de orice o proba de mare
stabilitate în timp, o adeváratá
probá de andurantá. În plus, si
acest fapt este esential, vechimea
sa pre-vedicá asociazá limba ro-
mâná la atotcuprinzátorul sistem
de metafore care au generat gra-
iul uman articulat, iar pe temeiul
acestei preponderente metafori-
ce limba româná se aflá în situatia
de a satisface si cele patru con-
ditii preconizate pentru limba co-
munitará de cátre Dante Alighieri
în „De vulgari eloquentia”.
În conformitate cu criteriile
marelui florentin, limba româná
poate fi consideratá ilustrá, adi-
cá purtátoare de luminá chiar
prin aceea cá vorbitorii ei, numiti
Valac-Hilya în Rig-Veda, au fost
desemnatii literalmente ca pur-
tátori de luminá, asemenea celei
solare. Este aulicá, asa dupá cum
constatase pe la anul 1842 W.
Hoffman care vorbind despre
neamul românesc, a consemnat:
,Si ca o complectare, limba sa
este atât de armonioasà si bo-
gatà cà s-ar potrivi celui mai
cult popor de pe pàmânt”
3
. Este
cardinalá fiindcá noi însine am
fost numiti „Cardines mundi”, iar
acest fapt, conform postulatului
formulat de Th. Mommsen
4
se
reflectá în limbá. Si este curialá
dupá cum s-a constat la încheie-
rea Pácii de la Versaille în anul
1919, când nici unul din partici-
pantii la negocieri n-au avut ce
opune celor zece volume de pa-
remii cât cuprinde marea colectie
realizatá de inginerul Iuliu A.
Zanne, pentru a conserva si sub
formá scrisá valorile morale si
etice promovate prin graiul viu
al neamului românesc numit si
VLAHI.
Remarcabilá mai mult ca ori-
care altá limbá sub aspectul con-
ditionárilor de ordin principial,
limba româná manifestá si cele-
lalte însusiri necesare unei limbi
moderne de largá circulatie.
Astfel:
1. Spre deosebire de limbile
zise universale, create în mod ar-
tificial, de tip esperanto sau In-
Anul II, nr. 1(5)/2011
50
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
terlingua, lipsite de orice vali-
dare practicá, calitátile si vali-
ditatea limbii române beneficiazá
de confirmárile utilizárii sale mul-
timilenare si pe arii extinse.
2. Cu un lexic pe deplin adap-
tat nevoilor contemporane, limba
româná are cel mai apropiat lexic
de lexicul limbii latine, care a servit
ca limbá cultá si stiintificá de cir-
culatie europeaná pâná în epoca
moderná.
3. Gramatica limbii române
prin complexitate, finete si preci-
zie (cele trei genuri pentru sub-
stantive sau scara timpurilor ver-
bale) permite o exprimare lipsitá
de ambiguitáti, clará si la obiect,
ce nu lasá loc unor interpretári
contextuale. Lipsitá de aceastá
precizie gramaticalá, limba en-
glezá utilizeazá de regulá cu
peste 10-12% mai multe cuvinte
decât limba româná pentru a
transmite un acelasi mesaj.
4. Ca dovadá cá va fi adop-
tatá cu usurintá de cátre toti cetá-
tenii Europei Unite, multe din cu-
vintele sale, inclusiv cele de sub-
strat, se regásesc în toate limbile
vorbite astázi pe continentul
nostru.
5. Limba româná va manifesta
si în continuare o depliná rezis-
tentá la actiunea tuturor factori-
lor de uzurá entropicá datoritá
legáturii fonetice directe dintre
scris si citit, legáturá care va men-
tine vizibil si pe mai departe etalo-
nul pronuntiei.
6. Fiindcá este foneticá în pro-
portie de 99,5%, scrisul si cititul
se învatá usor în limba româná,
asa dupá cum recunosc toti cei
veniti în România.
7. În cadrul bilingvismului
menit sá înfáptuiascá unitatea în
diversitate, caracterul profund
fonetic al limbii române si carac-
teristicile sale matriciale vor me-
naja în cel mai înalt grad limbile
actuale ale Europei.
8. Limba româná este izofo-
nicá, adicá numárul total de con-
soane dintr-un text este egal cu
numárul de vocale ale textului res-
pectiv, ceea ce denotá un raport
optim între energia la emisie si
acuratetea perceptiei.
9. Limba româná este deose-
bit de versatilá naturalizând cu
usurintá orice neologism pentru
conceptele noi, oriunde ar apárea
ele în lume.
10. Ca pástrátoare a Traditiei
Primordiale, limba româná con-
duce la criteriile fundamentale de
înrudire religioasá pe larga arie
cuprinsá între Atlantic si Ocea-
nul Indian si ca atare poate fi
numitá limba Pácii popoarelor.
În încheiere doresc sá arát cá
accesul fiecárui cetátean al Euro-
pei Unite la libera circulatie si ac-
cesul la libera informare nu mai
pot fi grevate de multele dificul-
táti specifice limbilor cu scriere
etimologicá, dificultáti atât de
greu depásite chiar si de elita in-
telectualá, care reprezintá astázi
doar 3-10% din populatie.
Aláturi de aceste elite care vor
continua sá învete limbi stráine,
demosul Europei Unite va avea
astfel la dispozitie limba care sa-
tisface la superlativ toate antici-
párile de principiu formulate
pentru limba comunitará.
1
Martin Maiden, Identitatea
limbii si literaturii române în pers-
pectiva globalizàrii, Simpozionul
International - Iasi, 17-18 mai 2002.
2
Martin Maiden, Limba ro-
mânà ocupà un loc central în ling-
vistica romanicà, Convorbiri Lite-
rare, Nr.5 (89), mai 2003 p.9-10
3
W. Hoffman, Beschreibung
der Erde, Vol. 2, part. 4, p.3074, al. 2
4
Theodor Mommsen, Istoria
Romanà, Ed. Stiintificá si Enciclo-
pedicá, Bucuresti, 1987, p. 26.
Anul II, nr. 1(5)/2011
Eminescu
(odá)
Ai apárut din senin ca un meteor orbitor printre licurici
si printre câteva flácári curate, fierbinti
ale geniului etniei noastre,
printre poeti ce-au scris "o limbà ca un fagure de miere"...
Ai rámas de atunci deasupra tuturor
ca un "fulger lung încremenit",
luminând cerul furtunos al existentei valahe.
Ai devenit mai apoi Luceafár
al suferintelor neamului nostru peren,
strálucind peste toate literele de aur
si peste toatá istoria plaiurilor daco-romane,
"de la Nistru pân' la Tisa..."
Si, iatá, ai ajuns Univers al Poeziei eterne si vii!
Orice-am cuvânta si orice-am scrie,
Orice-am cânta si orice-am plânge,
Prin Tine respirám si visám!
Prin Tine plutim si tráim noi aici, toti Românii!
De la Tine-am învátat
"a turna în formà nouà limba veche si-nteleaptà",
Noi, mostenitorii de drept
ai "cuvântului ce exprimà adevàrul",
ai filelor de aur si cristal ce le-ai lásat în urmá.
Cu ele ne-ai îmbogátit si sufletul, si Tara,
cáci suntem, prin Tine, mai bogati
decât toti miliardarii pámântului;
mai mari, mai puternici si mai nemuritori ca oricând,
numindu-ne de-a pururi, cu mândrie,
nobilii Fii de Luceafár de pe Piciorul de plai mioritic,
Numindu-ne de-a pururi cu mândrie
Fiii tái de luminá, ráspânditi pe Gura cea Mare de Rai,
întinsá din Carpati si pân' la Marea cea Mare,
Párinte al nostru întru Nemurire,
M i h a i E m i n e s c u!
Detractorilor lui Eminescu
Motto: "Critici voi, cu flori deserte
Care roade n-ati adus..."
La voi cobor acuma, jivine literare,
Pigmei, mutanti genetici si avortoni schismatici!
Cum de-ndrázniti voi, oare, prin scremete vulgare,
Prin zvâcnet de copite si crize de zánatici,
Sá ponegriti Columna de aur sacrosantá
Care-a topit într-ânsa rostirea româneascá?
Cum de-aruncati noroiul de criticá bufantá
Spre Geniul natiunii, crezând c-o sá-l mânjeascá,
Desi stiati cá Geniul în veci de veci nu piere,
Desi stiati cá tara vá va privi cu urá?!
Detractori rái, bezmetici, cu limbi muiate-n fiere -
Nu picá Everestul d-orice râgâieturá!
Au încercat si altii sá-i cate pete-n soare,
Sá stingá raza-laser a Sfântului Luceafár,
Dar au sfârsit cu totii în cloci mirositoare,
Precum si voi sfârsi-veti! Sunteti vreunul teafár?
Cáci Eminescul nostru nu este fitecine,
Nu-i simplá chintesentá, ci-un Univers de glorii!
Si nu noi ni-l alesem, ci, simplu, El, pe Sine,
Tâsni spre-Nalt, prin jertfe, prin aspre
purgatorii...
Milenii de milenii se pregátise Terra
Si Universu-n clocot spre a ni-l naste nouá!
E-un dar al Providentei, trimis exact în era
Când toti aveam nevoie de vocea Lui cea nouá...
Cum Împáratul Soare resoarbe-un nor de aur
Din marea de amar a natiunii noastre,
La fel fu Zeul-geniu care, ca Mester faur,
Cu sete-l absorbise din lume si din astre!
Si s-a-ntrupat în codrii de-aramá-ai României,
Sá-i distileze doine, sá-mbrace tara-n rime,
Sá-nvete dulce-amarul iubirii, pe vecie,
Sá-i buciume durerea si doru-n
întregime...
El si-a iubit poporul; i-a proslávit
istoria,
I-a dat o limbá nouá, i-a láudat voivozii;
Ne-a pus la rang de cinste; ne-a dus în
lume gloria...
Iar jertfa lui máreatá i-o neagá-acum
nerozii,
Casapii poeziei, cáláii frumusetii
Ce spurcá limba dulce cu zoi
mirositoare!
O, blestemate javre si inamici ai vietii,
Care iesind din cloace ati prins a
viermui,
Nu vi-i rusine vouá, cocote bârfitoare,
Sá ponegriti pe Zeul rostirii noastre vii?
Cáci El trái-va vesnic, cât sunt români
sub soare,
Pe când voi sunteti... Ni-meni!
N-ati fost -
Si nu veti fi !
Cristian Petru B~LAN
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
51
Georgeta NEDELCU
Interviu cu poetul Mihai Leonte
Cred cà lipsa de rigurozitate o gàsim în
toate domeniile, datorità vremurilor în care
tràim. E influenta mare a progresului teh-
nologiei în detrimentul spiritului. E forta
Internetului în detrimentul bibliotecii. Ce
va ràmâne, vom vedea.
Georgeta Nedelcu: Care sunt rádácinile
dumneavoastrá poetice?
Mihai LEONTE: Nu pot sà spun cà am
ràdàcini poetice. Cum spune zicala: Tot
românul s-a nàscut poet! Cât adevàr con-
tine aceastà zicalà nu as putea preciza. De
consemnat este cà verisoara mea primarà
Elena ANDRIES, supranumità poeta de la
Ràdàseni a scris si scrie si acum la 82 ani
poezii. Cred cà am avut ceva în sânge, càci
am început sà scriu încà din clasele primare.
În scoala profesionalà am fost solicitat sà
scriu texte pentru brigada artisticà a scolii.
Asta a însemnat pentru mine un imbold.
Prima poezie consemnatà este MAMA, da-
tatà 1958. Pe atunci scriam pentru colegi
diverse creatii sub formà de acrostih sau
epigrame. Profesorul meu de limba românà,
IACOB Marin zis Gorjanul, avea mare în-
credere în mine si odatà mi-a spus cà s-ar
putea sà devin poet!
Dupà admiterea mea în liceu am început
o activitate literarà mai intensà. Multe din
creatiile mele poetice au fost scrise pe macu-
latoarele din liceu. Eram abonat le revistele
literare ale anilor 1960, precum Gazeta li-
terarà, Luceafàrul din Bucuresti, Tribuna
si Steaua din Cluj. Profesorul de limba ro-
mânà mà aprecia pentru munca mea.
G.N.: În ce an ati debutat si cu ce anume?
M.L.: Am debutat în anul 1963 cu poezia
ARTIST ÎN MINERIT în ziarul TURDA
NOUÁ din Turda, fiind membru al Cena-
clului literar Pavel Dan din acelasi oras.
Primul caiet tipàrit l-am realizat în anul
1999 cu sprijinul a douà persoane: ingi-
nerul geolog Mihail IONESCU si patronul
Marian COCEAN. Domnul IONESCU mà
stia cà scriu si discutând cu mine mi-a spus
sà-i aduc caietele mele cu poezii si sà reali-
zàm un caiet. Astfel a iesit de sub tiparul
domnului Marian COCEAN caietul „ALB-
NEGRU 1999”. De ce acest titlu? Pentru
cà voiam sà aràt cà între lumina zilei si
întunericul minei nu sunt diferente! Au ur-
mat alte caiete, astfel cà în anul 2002 am
reusit sà tipàresc volumul „Meditatii ad-
mise”, dupà care am scos alte volume:
„Apogeul metaforic” (2004), „Agate ma-
gice” (2006), „Mmirajele albastre” (2008)
si „Armonii majore” (2010).
G.N.: Care sunt principalele teme pe care
le abordati?
M.L.: Asa dupà cum ati constatat din
citirea creatiilor mele, am abordat temele
vietii cotidiene, începând de la cele care
au legàturà cu viata de familie care par-
curge esalonat, etapele vietii.
Creatiile mele sunt un fel de enciclope-
die cronologicà prin care trece fiecare per-
soanà, parcurgând drumurile vietii. Sur-
prinzàtoare pentru multi cititori au fost cre-
atiile mele despre minerit. Unii chiar mi-au
spus cà sunt nebun, cà scriu atât de frumos
despre o meserie atât de grea si pe deasupra
hulità în ultima vreme. Và voi scrie o strofà
din poezia: „Pasii minerului”…
„Îmi cânt în continuare meseria,
Practicatà în lumea fàrà cer,
Voi pàstra în suflet nostalgia,
A întunericului plin de mister!”
G.N.: Experienta de viatá a scriitorului
este un concept depásit?
M.L.: Experienta de viatà a unui scriitor
este un factor foarte important. Desigur cà
pot exista scriitori de birou, dar acestia vor
avea un anumit enunt a ceea ce scriu. Marii
scriitori din orice literaturà au avut parte
de experiente de viatà diferite, ca de
exemplu: Jack London, dar, desigur, sunt
multi altii.
G.N.: Cum procedati pentru a ajunge de
la o foaie de hârtie albá la un poem finalizat?
M.L.: Dacà am inspiratie este simplu,
textul curge de la sine. Atunci când urmà-
resc o anumità temà lucrez mai mult, dato-
rità faptului cà doresc sà ajung la ceea ce
mi-am propus. În general ceea ce am scris
la început nu a fost prea elaborat. Dupà ce
am început sà tipàresc scrierile mele am
început sà fiu mai exigent ca formà si ca
ideologie a scrierilor.
G.N.: Ce-a mai rámas durabil ca moralitate,
ca mod de a fi al táranului român? Satul - un
mit condamnat sá dispará?
M.L.: Nu vreau sà citez pe nimeni în pri-
vinta discutiei despre satul românesc. În
mediul rural s-au produs mari schimbàri
din multe puncte de vedere. Despre morali-
tatea tàranului român pot discuta socio-
logii care studiazà acest subiect. Tràind în
mediul muncitoresc din tinerete, am pierdut
marea legàturà cu satul. Mi-am pàstrat în
sufletul meu, satul natal asa cum l-am cu-
noscut în copilàrie. Cineva din satul meu -
Petia - îmi trimite fotografii cu imagini actu-
ale pe care le postez pe oriunde se poate.
Satul românesc nu va dispàrea - consider
eu - ci, dimpotrivà, el se va redresa datorità
acelor români care vàd în viata ruralà un
nou paradis. Càci, concluzionând, satul
trebuie sà fie un adevàrat Paradis. De ce
nu ar fi? Tema întrebàrii este destul de lar-
gà, mà limitez la atât!
G.N.: Cum reactioneazá cititorul la po-
eziile d-voastrá?
M.L.: Reactii la creatiile mele au fost si
sunt destule. Pro si contra. Cele contra sunt
de naturà mai mult tehnicà sà-i zicem. Pen-
tru faptul cà nu respect anumite canoane
ale poeziei clasice.
Impactul cititorului cu poeziile mele l-
am remarcat ca fiind unul pozitiv. Asta fi-
indcà de cele mai multe ori cititorul se re-
gàseste în creatiile mele. În plus am desco-
perit pe diferite bloguri, selectionate dife-
rite poezii ale mele, puse ca moto-uri sau
chiar ca reclame. Asta mà face sà fiu extrem
de multumit, fiindcà moto-ul meu este: „Voi
fi foarte fericit dacà cineva îmi va recita un
singur vers”. În volumele mele tipàrite am
selectionat ce au comentat unii dintre citi-
tori care nu m-au cunoscut decât doar prin
scris. La aniversarea mea de 70 ani, voi
scoate un caiet cu mare parte din aceste
mesaje, care sunt deosebit de emotionante,
pentru oricine le citeste, dar mai ales pentru
autor.
G.N.: Inima este un profet pentru scriitor?
M.L.: Se prea poate! Oare inima poate
citi viitorul? Întrebarea are un substrat
enigmatic! Dacà din 1958 de la consem-
narea primei mele poezii ràmasà si pânà în
anul 2010 am parcurs diverse etape în cre-
atiile mele, ce pot spune? Cà inima a avut
un impact anume? Inima vibreazà la di-
verse evenimente, care nu se stie ce vor de-
veni în viitor! Profetiile, destinul, sunt
enigme pe care multi astrologi încearcà sà
le dezlege! Nu pot da un ràspuns concret.
Anul II, nr. 1(5)/2011
52
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
G.N.: Vá plac scriitorii clasici ai literaturii
române? Ce spatiu ati rezerva lui Eminescu,
Goga, Arghezi, Gala Galaction, s.a, într-o po-
sibilá Istorie a literaturii românesti de la
început pâná în zilele de azi?
M.L.: Cine iubeste literatura clasicà,
desigur cà va iubi si scriitorii români. Cla-
sicii literaturii românesti au cucerit inimile
cititorilor români, dar si ale celui univer-
sal. A face un clasament si a desemna pe
cineva ca fiind cel mai bun, ar fi o mare
eroare, indiferent cine este acel personaj.
Fiecare cititor îsi pàstreazà în sufletul sàu
pe scriitorul care a scris acele evenimente
specifice fiecàrui individ în parte, dar si
fiecàrui loc. Oricare cititor îsi va stabili
propriul clasament!
G.N.: Astázi, cei care vor sá deviná scri-
itori, li se pun numai piedici pentru a nu evo-
lua. Sunt ignorati, nu li se întinde nici o mâná.
Existá un egoism cumplit si devorator al artis-
tilor. Ce puteti sá spuneti despre acest lucru?
Ce „efect” produce invidia literará? Cum se
manifestá ea, astázi?
M.L.: Pentru a ajunge scriitor îti trebuie
sà ai mai multi factori de partea ta. Dacà ai
talent poti sà ajungi destul de sus. Trebuie
însà sà ai o sustinere financiarà. Fàrà
aceastà sustinere vei ràmâne un necunos-
cut. Internetul a scos pe multi din anonimat.
Despre invidia colegilor din artà si lite-
raturà se poate vorbi mult. Dar nu eu sunt
cel care este indicat sà vorbeascà despre
asta. Sunt initiatorul acelui ciclu de vo-
lume antologice dedicate vietii; „Spiralele
vietii” (2006), „Drumurile vietii” (2007),
„Mirajele vietii” (2008), „Izvoarele vietii”
(2009) si „Sperantele vietii” (2010). În
aceste volume au debutat multi autori ano-
nimi, care ulterior s-au ridicat mult. Invidia
literarà o simt prin multe artere pe internet,
dar personal nu sunt adeptul invidiei. Pe
cât mi-a stat în puterile mele am càutat sà
sprijin si sà dau sfaturi tinerilor sau diver-
silor colegi. Bineînteles celor care au dorit
asta!
G.N.: Literatura clasicá va rezista seco-
lului XXI? Prin ce?
M.L.: În modul cel mai cert, literatura
va merge în viitor. Clasicismul va fi punctul
de reper pentru orice autor indiferent când
va crea o nouà operà.
G.N.: Vá place Emil Cioran? Ce sentiment
vá creeazá citirea capodoperelor lui?
M.L.: Pe Emil Cioran l-am descoperit
destul de târziu si nu credeam cà va avea
un impact asupra mea si totusi am constatat
cà pot învàta multe. Am preluat un citat
din opera acestui filosof: „Rolul nostru este
de a întoarce viata pe toate pàrtile, inspi-
rând o vesnicà ispità de a exista”. Asta mi-
a dat sentimentul cà orice individ este obli-
gat prin constiintà sà nu abandoneze lupta
cu viata.
G.N.: Scriitorul e constient de degradarea
în care se aflá lumea contemporaná, în pofida
spectacolului din ce în ce mai colorat care ne
asalteazá de la o zi la alta. Care ar trebui sá fie
conditia socialá a artistului, azi? Care este
menirea scriitorului, exprimatá atât în ceea
ce face, cât si în ceea ce teoretizeazá?
M.L.: La aceastà primà întrebare ar
trebui sà evit ràspunsul, dar voi încerca sà
spun cà din totdeauna s-au creat spectacole
pentru ca multimea sà aibà o distractie fie
mai bunà sau mai putin bunà!
Conditia socialà a artistului a fost si a
ràmas una precarà în toate epocile istorice.
Asta fiindcà din diverse motive artistul ade-
vàrat a fost ignorat. Cazurile sunt multiple.
Voi preciza doar douà: Vincent van Gogh
si Mihai Eminescu.
Menirea scriitorului în general, este
aceea de a trimite în viitor, realitatea din
vremea în care a tràit. Unii reusesc sà reali-
zeze acest lucru cu mijloace artistice.
G.N.: Cel care lucreazá artistic înseamná
cá face artá cu máiestrie, cu seriozitate si pro-
fesionalism. În zilele noastre, mai existá vreo
lucrare fácutá artistic sau totul a luat locul
esteticului?
M.L.: Aceastà temà este destul de dificil
de abordat având în vedere cà eu sunt un
amator, nu sunt un critic de artà.
Ca simplu observator, và pot spune cà
cei care vor sà realizeze ceva pentru viitor,
se luptà sà-si punà în valoare tot potentialul
artistic prin seriozitate si profesionalism.
Desigur cà existà lucràri care dau dovadà
de gust artistic, dar si lucràri mai putin bune.
G.N.: Au existat vreodatá momente când
ati fi vrut sá abandonati?
M.L.: Nu stiu la ce vreti sà và referiti ca
abandon? Dacà e vorba despre lupta cu
viata, nu am avut nici cel mai minor gând
de a abandona. Dacà însà e vorba despre
scris, problema aceasta a fost acceptatà
tacit. Nu am scris aproape nimic din 1967
si pânà în anul 2000! Prin 1997 chiar am
vrut sà distrug tocmai caietele mele cu cele
peste 800 de poezii. Desigur cà nu toate
aveau calitatea necesarà, însà trebuie sà
spun cà multe au ràmas neschimbate si au
plàcut cititorilor.
G.N.: Cum vá promovati mai eficient cár-
tile pe care le scoateti?
M.L.: Modalitatea de promovare cea
mai simplà este Internetul.
G.N.: Poezia, în general, este respiratia
lui Dumnezeu pe pámânt! Scrieti poezie reli-
gioasá cu usurintá sau e mai greu de scris
decât o poezie obisnuitá? Ce capodopere din
literatura religioasá îmi puteti da ca exemplu?
M.L.: Dacà Divinul Creator ne-a înzes-
trat cu darul de a scrie poezie nu înseamnà
cà trebuie sà scriem numai pe aceastà temà.
Creatiile mele religioase sunt putine, însà
redau ceea ce simte sufletul meu pentru di-
vinitate, pe care o percep ca pe ceva deose-
bit de intim. Singura capodoperà religi-
oasà care am retinut-o este; „Cântarea cân-
tàrilor” a lui Solomon, din Biblie.
G.N.: Vá place Cosbuc? Prin ce credeti
cá este poezia lui George Cosbuc moderná
si de actualitate?
M.L.: În general poetii clasici români
sunt acceptati si cititi cu deosebità plàcere.
Referindu-ne la George Cosbuc nu prea
cred cà sunt multi cei care sà nu le placà
acest poet care a fost supranumit „poetul
tàrànimii”.
Nu pot spune cà poezia lui Cosbuc este
modernà, dar este de actualitate în viata
satului românesc.
G.N.: Sunteti fericit? Dacá, da, ce vá face,
azi, fericit?
M.L.: Ràspunsul la aceastà întrebare îl
am pregàtit din 1964 si vreau sà-l pàstrez
intact.
SUNT FERICIT…autor Mihai LEONTE
„Sunt fericit cà n-am reactii
Cà sufletul nu mi-i împàrtit
În numere abstracte sau în fractii
Doresc sà fiu mereu tot fericit”.
Dar fenomenul fericirii este foarte alea-
toriu. Totul depinde de starea fiecàrui indi-
vid în parte.
„Viata e o luptà necurmatà: unii sunt
fericiti mai devreme, altii mai târziu, iar
altii niciodatà.” (Euripide, poet grec: 480
- 404 î.e.n.)
G.N.: În încheiere, vá multumesc pentru
acest interviu, cât si pentru sinceritatea dum-
neavoastrá si vá doresc sá publicati cât mai
multe cárti, iar dacá aveti posibilitatea sá aju-
tati cât mai multi oameni pentru a ajunge scri-
itori de calitate, sá nu precupetiti nici un efort
în acest scop.
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
53
Înainte de a aborda textele lui Ovidiu
Florentin din plachetele de pâná acum (ce
fac obiectul prezentei antologii de autor în
editie bilingvá, în francezá si în româná), în-
cercate sub magicul Curcubeu al Logosului:
Formule pentru spirit (Bucuresti, edi-
tura Litera), 1981 - plachetá devenitá, în 1983,
la Editions Express (din Fès, Maroc - în vreme
ce se afla ca profesor-cooperant de matema-
ticá la Sefrou), Formules pour l’Esprit (cu
„prefata Etat-de-moi“ de Ion Pachia Tatomi-
rescu), gratie fidelei traduceri, din româná în
francezá, a d-rei Chantal Signoret, de la Uni-
versitatea din Provence; Le sens du non-
sens (Fès, Editions Artistiques), 1983; Sen-
timents fabriqué en laboratoire (Fès, Edi-
tions Artistiques), 1984 (în traducerea lui
Traian Nica, de la Universitatea din Craiova,
cu un „cuvânt de închidere“, L’Oltenie
d’Ovidiu Florentin, semnat de criticul literar
Constantin M. Popa, unde ni se prezintá
spatiul geo-spiritual cáruia îi apartine poetul,
evident, revelator: „Au lieu de la sobriété
rigide, de circonstance, on est accueilli par
l’état de perpétuelle agitation, chose
accomplie aux yeux du monde. La soif de
connaissances domine en vigueur et exu-
bérance les intelligences. Pragmatisme et mé-
taphysique, esprit „spéctaculateur” et esprit
„speculatif”, cette effervescente région de
la Roumanie continue de produire des
légendes et des préjugés. Le spécifique
olténien dans la littérature se définit par
l’appétence pour la poésie.“ - p. 123; da,-
ntr-adevár, despre olteni spunându-se de-
seori cá sunt argintul viu al natiunii române,
dintotdeauna, cu propensiunea suprafetelor,
mai putin a adâncimilor. Iar geniile din acest
spatiu - de la Mihai Viteazu, Nicolae Titulescu
si Constantin Brâncusi citire, la Henry
Coandá - au îngemánat suprafetele cu adân-
cimile, au nuntit „adâncul acestei calme
creste“ - cum fericit spune-ntr-un vers par-
nasian-hermetic marele poet si matematician
interbelic Ion Barbu), la care se vor adáuga
în curând - dupá cum ne încredinteazá au-
torul - Antichambres et anti-poésies ou
bizarreries (în curs de aparitie la Editons
Saint German des Prés din Paris), Templu
pentru privighetoare, volum în curs de apa-
ritie la editura Albatros din Bucuresti etc., se
cuvine o „aruncare de privire“ în mirabila
grádiná a literaturii române contemporane,
spre a vedea de unde vine si încotro se în-
dreaptá cel intrat în Tara Poemului la în-
ceputul deceniului al nouálea.
Este cunoscut cá orice puternic seism
social (cum, de pildà, al II-lea ràzboi mondial
/ marea revolutie care a început în România
dupà 1944) determiná - la oarecare distantá
„temporalá“ de la declansare -, în perimetrul
unei literaturi, aparitia celor trei generatii
tipice: generatia de tranzientà
1
(the tran-
sience generation), fluxgeneratia (the high
tide generation) si refluxgeneratia - sau
generatia retragerii la matcà si a cristali-
zàrilor în profunzime (the generation of deep
clearness), care coexistá (în spirala devenirii
ontice a unei literaturi nu se constatá rupturi,
ci numai intrarea în functiune a raportului
adversativitate / continuitate), fiecare gene-
ratie cunoscând douá vârste: mai întâi, vârsta
adversativismului, a „negàrii“ si a formàrii
constiintei de sine în pluralitate; apoi vârsta
deplinei afirmàri (prin înflorirea talentelor /
geniilor) si a structuràrii operelor în sis-
teme literare (aceastá vârstá, de maturitate,
admite lástárirea generatiei viitoare). În sta-
diul sistemic, generatiile „se regásesc“ în
zonele superioare ale spiritului si „îsi dau
mâna“, încercând a stabili eventuale co-
nexiuni (vecinátáti), în vreme ce sistemele
literare (pattern-urile), dincolo de vointa
autorilor, se dispun potrivit spectraliilor eter-
nal-valorice.
Ovidiu Florentin apartine, bineînteles,
celui mai recent val al refluxgeneratiei. Într-o
anumitá másurá, el ilustreazá si „un caz
izolat“ - raportat atât la limba cât si la litera-
tura actualá, fiind format în câmpul matema-
ticilor, neavând decât „pregátire“ filologicá
autodidactá de-ntâmpinare a „artei cuvân-
tului“. În receptarea acestui început al sáu
în Tara Poemului, trebuie avutá în vedere si
destinderea („socul“ ar fi poate prea mult
spus) produsá la iesirea din sfera gravitatio-
nalá a limbii române, limbá pelasgá (valahá) /
„romanicá“ a extremitátii estice, desfásuratá
vertiginos pe verticalá - „insulá“ în oceanul
populatiilor slave si arc voltaic al neuronilor,
între Zalmoxis
2
si Carpati-Balcani, peste
Dunáre si la Marea Neagrá, tinut-leagán al
„civilizatiei arhaice europene“
3
- si la intrarea
în sfera gravitationalá a limbii franceze - limbá
pelasgá / „romanicá“ de extremitate vesticá,
desfásuratá orizontal, pe-o-ntinsá arie inter-
continentalá.
Între reprezentantii de talie europeaná ai
generatiei de tranzientá, Eugen Jebeleanu
are un câmp poematic în care se disting douá
nuclee: Surâsul Hiroshimei (1958) si Hani-
bal (1972), parabole simfonice, cu viziuni
terifiante, ce trimit la o eschatologie cosmicá,
evident, printr-un cataclism nuclear. Majo-
ritatea poemelor sale alcátuieste o choralá
planetará împotriva rázboiului atomic. Poezia
lui Stefan Augustin Doinas, îndeosebi cea
din volumul Alfabet poetic, încoroneazá
resurectia baladei; cresterile si descresterile
lumii sunt întâmpinate apolinic, poezia deve-
nind planul secant al orizonturilor cunoas-
terii. Un straniu teritoriu poetic se contureazá
la Emil Botta (în volumeleÎntunecatul April,
Pe-o gurá de rai, Un dor fárá satiu), poezia
sa devenind câmp de fortà liricà în vreme ce
tráirile-i sunt încercate în grila filosofiei kier-
kegaardiene, dialecticà a stàrilor paradoxale.
Volumele de versuri ale lui Geo Dumitrescu
(Libertatea de a trage cu pusca, Africa de
sub frunte etc.) inaugureazá poetica bana-
lului cotidian si a reificárii, poezia politicá,
sarcasticá, desacralizantá, a umorului, a iro-
niei de mare rafinament, ale cárei tinte lovite
„foc-cu-foc“ sunt: birocratismul, conformis-
mul, bucherismul, dogmele, cliseele-Procust,
utopiile umanitátii, rasismul, demagogia,
„omul superior“ etc. Un sector strálucitor în
teritoriul sáu poetic este cel al poeziei reali-
tátilor arhetipale (Balada corábiilor de pia-
trá, Macarale la marginea orasului, Obra-
zul rumen al amintirii). „Scoala poeticá“ a
lui Geo Dumitrescu a fáurit incandescente
constiinte lirice din generatiile de flux si de
reflux. Un expresionist de aleasá spetá este
A. E. Baconsky (Fluxul memoriei, Cadavre
în vid, Corabia lui Sebastian), cu o poezie
a acutei crize „anatomic-existentiale“ (ce-l
aláturá, poate, de Gottfried Benn), relevând
cancerul materiei, poluarea, alienarea lumii.
Prozatorii de seamá ai generatiei de tranzientá
sunt: Zaharia Stancu, (autorul romanelor
_n c#utarea paradoxismului pierdut
Ion PACHIA TATOMIRESCU
Anul II, nr. 1(5)/2011
54
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
Descult, Jocul cu moartea, Pádurea ne-
buná, Satra), Marin Preda (întemeietorul
romanului politic românesc, în cea mai
moderná acceptiune a sintagmei: Morometii,
Delirul, Cel mai iubit dintre pámânteni),
Laurentiu Fulga (Alexandra si infernul,
Salvati sufletele noastre, E noapte si e frig,
seniori), Eugen Barbu(Groapa, Principele),
Constantin Toiu(Galeria cu vitá sálbaticá,
Obligado), Dumitru Popescu (Pumnul si
palma). Între dramaturgi, un loc aparte îl
ocupá Horia Lovinescu(cu veritabile drame
de idei ca: Moartea unui artist, Jocul vietii
si al mortii în desertul de cenusá etc.). Inte-
resante axiologii - fie-n perimetrul arhetipu-
rilor hartmanniene, fie-n cel al entitátilor su-
praistorice, ori „tráiriste“ -, în interiorul, ori
la oarecare distantá de epistemologiile em-
piriste, fenomenologic-husserliene, genetic-
piagene, heideggeriene, structuraliste, ma-
terialist-dialectice etc., hermeneutici de mare
incandescentá îsi fac aparitia în lucrárile cri-
ticilor, istoricilor, comparatistilor, stilistici-
enilor, semioticienilor din generatia de tran-
zientá: «Estetica poeziei lirice», «Eminescu
si Schopenhauer», «Viziunea lumii în poezia
noastrá populará», «Logica frumosului», de
Liviu Rusu; «Conceptul de literaturá uni-
versalá si comparatá», «Aspecte nationale
ale curentelor literare internationale», de Al.
Dima; «Istoria literaturii române de la început
pâná azi», de Al. Piru; «Critica ideilor literare»,
«Dictionar de idei literare (A - G)», «Herme-
neutica lui Mircea Eliade», de Adrian Ma-
rino; «Literatura româná între cele douá ráz-
boaie mondiale», «Literatura româná si ex-
presionismul», de Ov. S. Crohmálniceanu;
«Eminescu», «Maiorescu», «Lucian Blaga -
mitul poetic», de Eugen Todoran.
Fluxgeneratia se caracterizeazá prin spi-
rit dinamitard, desfàsurare învolburatà pe
mari suprafete, tràiri dionysiace, incandes-
cente, defulatorii, autocenzurà minimalà
anticalofilie, „patetism“ ironic, lexic so-
cant, bolovànos. Întemeiazá în indiscutabile
proportii un nou curent literar, paradoxismul,
între ale cárui trásáturi estetice si ideologice
se relevá: demitizarea lumii, dinamitarea
sacrului, Poetul este Demiurgul recreând
o nouà ordine sacrà - eul liric ia proportii
cosmice; cultivarea paradoxurilor, îndeo-
sebi a celor din arheospiritualitatea carpato-
danubianá (paradoxul „stiintei de a deveni
nemuritor“ prin Zalmoxianism, paradoxul
nuntii cosmice, al Jumàtàtii-de-Om-Càlare-
pe-Jumàtate-de-Iepure-Schiop, al Tineretii-
fàrà-Bàtrânete-si-Vietii-fàrà-Moarte etc.),
atât de máiestrit ilustrate în folclorul literar
românesc, în etnografie, càutându-se a fi
relevate „firele inefabile“ dintreelementele
antinomice, distrugerea tuturor tiparelor
ce încep sà devinà frâne pentru „inspiratie“,
adicà a tiparelor-Procust; realizarea sal-
tului gândirii metaforice în neliniarul
lirosofic; realul asimileazà idealul si invers,
încercându-se surprinderea „strigàtului“
metamorfozelor din asa-zisele „gàuri
negre ale universului“, lupta dintre „real
si visceral“, dintre materie si antimaterie,
dintre cuvânt si necuvânt, oximoronizare,
receptarea lumii în spectaculosul policrom
prin rotirea înceatà a discului spectral-so-
lar, culorile càpàtând semantism „para-
doxal“, tinându-se, totusi, seama de codul
arahic al semnelor cromatice; structurarea
operei - îndeosebi în roman, în dramá si-n
tragedia de idei - pe niveluri de emisie-re-
ceptie: pretextual (amalgamator; sunt arun-
cate-n scená evenimente, „pretexte“, diva-
gatii politico-filosofice „real-fantastice“,
dându-se falsa impresie de „logoree a ero-
ilor“), al conexiunilor-paradox si al plonjàrii
în mitosofie (în realitatea „imediatá“), al in-
tertextualitàtii propriu-zise (permutare ul-
timá si stabilire a punctului de convergentá)
si, în ultimá instantá, cel textual (al operato-
rilor categoriali) etc. Paradoxismul se aflá în
raport de adversativitate-continuitate cu
expresionismul, realismul etc. Estetica pa-
radoxismului se-ntemeiazá, începând din
1965, în opera poeticá a lui Marin Sorescu,
unul dintre marii scriitori ai secolului al XX-
lea, „scriitor-galaxie“ - poet, romancier, dra-
maturg, eseist -, intrat în circuitul literaturii
universale actuale datoritá autarhiei poli-
dimensionalului sáu sistem literar. În teritoriul
sáu poetic, la un pol graviteazá volumele:
Poeme (1965), Moartea ceasului, Tineretea
lui Don Quijote, Tusiti, Suflete, bun la toate,
Astfel, Descântoteca, Sárbátori itinerante
etc., unde sacrul, demiurgicul, miticul, „echi-
librul“ olimpian, macrocosmic ori microcos-
mic, sunt dinamitate spre a se reînchega într-
o cosmogonie proaspátá, de nebánuit, so-
rescianá: «Shakespeare a creat lumea în sapte
zile. / În prima zi a fácut cerul, muntii si prá-
pástiile sufletesti, / În ziua a doua a fácut
râurile, márile, oceanele / Si celelalte senti-
mente - / Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Cae-
sar, lui Antoniu, Cleopatrei si Ofeliei, / Lui
Othello si altora, / Sá le stápâneascá, ei si ur-
masii lor, / În vecii vecilor. / În ziua a treia a
strâns toti oamenii / Si i-a învátat gusturile: /
Gustul fericirii, al iubirii, al deznádejdii, /
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
/ Pâná s-au terminat toate gusturile. / Atunci
au sosit niste indivizi care întârziaserá, / Cre-
atorul i-a mângâiat pe cap cu compátimire, /
Si le-a spus cá nu le rámâne decât sá se facá
/ Critici literari / Si sá-i conteste opera. / Ziua
a patra si a cincea le-a rezervat râsului. / [...]
/ În ziua a sasea a rezolvat unele probleme
adminstrative: / A pus la cale o furtuná / Si l-
a învátat pe regele Lear / Cum trebuie sá
poarte coroaná de paie. / Mai rámáseserá
câteva deseuri de la facerea lumii / Si l-a creat
pe Richard al III-lea. / În ziua a saptea s-a
uitat dacá mai are ceva de fácut. / Directorii
de teatru si umpluserá pámântul cu afise, / Si
Shakespeare s-a gândit cá dupá atâta trudá /
Ar merita sá vadá si el un spectacol. / Dar
mai întâi, fiindcá era peste másurá de istovit,
/ S-a dus sã moarã puþin.» (Shakespeare, în
vol. Poeme, 1965). La celálalt pol, considerat
de o anumitá criticá literará „al antipoeziei“,
se situeazá trilogia La Lilieci, unde epicul
poematic relevá un realism arhetipal, o ma-
trice stilisticá olteneascá, specificul pá-
mântului nasterii poetului, mutatii si spec-
taculos etnografic, folcloric etc.; piesele sale
de teatru: Iona, Paracliserul, Pluta meduzei,
Existá nervi, Ráceala, A treia teapá etc.,
reprezintá în dramaturgia contemporaná
paradoxismul ontologiei tragice, fácând
pasul de la „drama de idei“ la „tragedia de
idei“. Un alt mare scriitor din acest secol este
Nichita Stànescu, care dezvoltá paradoxi-
zata ontologie a limbii: materia decurge din
cuvânt, se structureazá-n galaxii de cuvinte;
expansiunea cosmicá începe din unitatea A,
opusá cifrei 1; materia este vorbitá („vorbi-
rám stelele“) si ecoul „e cea mai temeinicá
formá a materiei / pentru cá ecoul se repetá“,
„roata cu o singurá spitá“ este linia; cuvin-
tele sunt materiale: „lâna albá a cuvintelor /
de pe limbá mi-o tund cu foarfecele de táiat
iarbá“; geneza se înteteste pâná în „marginea
universului“ care este A. În interiorul uni-
versului este preocupat de absorbtie si re-
sorbtie, de „gáurile negre“, de explozie si
implozie la stele: („...gaura neagrá cosmicá
absoarbe dupá explozie“)... „Singurul lucru
care nu poate fi resorbit e cuvântul. El e cel
mai rezistent material... (...) Cuvintele nu pot
fi trecute în tabla lui Mendeleev, desi sunt
totusi materie. Aici este partea cea mai spe-
cialá a cuvintelor, anume cá, într-o oarecare
másurá, ele repetá structura materiei. Struc-
tura semanticá a materiei. [...] Putem compara
structura oricárei propozitii rostite sau scrise
cu structura atomicá. Putem compara formele
si simbolurile lor, literele, cu structura celor
mai simple particule. Ne izbeste asemánarea
dintre substantive si nuclee. Dintre electroni
si verbe. Dintre adjective, adverbe, pronume
si quante“
4
. Dacá filosofii au lansat con-
ceptul de antimaterie, dacá fizicienii au des-
coperit particulele si antiparticulele, Nichita
Stánescu a descoperit necuvintele. Teoria
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
55
deplasàrii spre rosu (legea astronomului E.
P. Hubble) capátá urmátoarea reprezentare:
«Zburau vulturii întorsi pe spate / si cu
gheara întoarsá în sus / ca pe niste miei sá
fure, / steaua cu luminá ondulatá; // Ca pe
niste miei sá fure de sus / lumina ochilor mei.
// Zburau vulturii întorsi / si pe spate prin
cer / spinárile lor coborâserá jos / si se ster-
geau de sternul meu. // Cer le era trupul meu
de carne, / pámântul le era lumina aceea / de
sus a ochilor mei.» (Gresirea cerului), adicá:
zbor de vulturi-idei în invers-cerul din noi,
vázut din afara sferei aflatá în expansiune.
Sistemul poetic stánescian, în interiorul pa-
radoxismului, a fundamentat o eclactantá
ontologie a limbii. Nu mai insistám si asupra
celorlalti poeti - Ion Gheorghe, Adrian Páu-
nescu, Mircea Ivánescu, Grigore Hagiu, An-
ghel Dumbráveanu, Emil Brumaru, Mircea
Ciobanu, Cezar Ivánescu, Ioan Alexandru s. a.
-, valorosi reprezentanti ai fluxgeneratiei,
asupra romancierilor - Alexandru Ivasiuc,
Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban, Fá-
nus Neagu, Stefan Bánulescu, Sorin Titel,
George Báláitá -, asupra dramaturgilor - între
care, Ion Báiesu se evidentiazá prin comedia
paradoxistá de limbaj -, pentru a ne reîntoarce
mai iute la cáutárile demonice, la zbaterile lui
Ovidiu Florentin, aflat la început de drum în
Imperiul Cuvântului si cu ambitia de-a avea
propriul imperiu.
Refluxgeneratia, din al cárui ultim val
face parte - cum spuneam mai sus - si Ovidiu
Florentin, apare în fertilul câmp al literelor
românesti, în deceniul al optulea. Noua pro-
motie de scriitori a beneficiat în procesul for-
mativ de o structuá de învátámânt românesc
modern, complex, între cele mai avansate din
lume - la ora actualá studiazá în facultátile
din România si peste douázeci de mii de
studenti stráini de pe toate continentele pla-
netei -, de atributele revolutiei tehnico-sti-
intifice aflatá în pliná desfásurare, de cunoas-
tere aleasá a sistemelor de gândire contem-
poraná, a curentelor filosofice, politice, este-
tice etc., a limitelor tragice care tensioneazá
civilizatia actualá, stadiile ei, si, în primul rând,
beneficiazá de marile deschideri spre stiinte
si arte, spre afirmarea diversitátii de stiluri,
inaugurate dupá 1965, în noua epocá a Ro-
mâniei republicane. Primul val al refluxgene-
ratiei îl constituie scriitorii náscuti în întâiul
an republican al României, 1947, care-si de-
sávârsesc studiile universitare - majoritatea
în facultáti de filologie - între 1965 si 1970:
(poetii) Ioana Diaconescu, Nicolae Diaconu,
Dinu Flàmând, Daniel Lascu, Nicolae Lupu,
Ion Mircea, Gabriela Negreanu, Emil
Nicolae, Monica Pillat, Adrian Popescu,
George Virgil Stoenescu, Ion Pachia Tato-
mirescu, Dan Verona; (prozatorii) Stefan
Agopian, Aurel Antonie, Ioan Dan Nico-
lescu, Al. Papilian, Valentin Petculescu,
Marcel Constantin Runcanu, Cornel Udrea;
(criticii) Al. Dobrescu, Luca Pitu, Petru
Poantà s.a. - multi dintre acestia alcátuind
asa-zisul „disipativ-grup“, din al cárui pro-
gram estetico-literar, evident, de rafinare a
paradoxismului, se desprinde directia au-
tohtonismului (ca spatiu literar în care se
relevá márete simboluri de etnogenie, ecla-
tante simboluri singergice îndeosebi din va-
tra de arheospiritualitate, Dacia/Daco-
românia, înscrisá în perimetrul statului con-
dus de Burebista - contemporanul lui Cae-
sar -, punând mánunchiuri de raze pe fetele
nevázute, ori mai putin vázute, ale acestor
simboluri, redându-le circuitului semasio-
logic, ori estetic, prin iradiatii metaforice cu
permanent contact în magia carpato-hemu-
siná, în cosmologia pelasgicá / traco-dacicá
- de unde si nota dearhaic atribuitá de criticii
literari) ori de „energetism adânc al lirismului
de formulá arhaicá“ (Artur Silvestri). Ei cu-
nosc lectiile fundamentale ale istoriei popo-
rului nostru si stiu cá «istoriceste suntem
prin substratul nostru traco-getic, care e
esential, dintre vechile popoare ale Europei.
Suntem niste adevárati autohtoni de o impre-
sionantá vechime»
5
. Existá câteva grupári
literare puternice: „echinoxistii“ (în jurul re-
vistei «Echinox», a studentilor din Cluj-
Napoca), „dialoghistii“ (în jurul revistei «Dia-
log», a Universitátii din Iasi), „lundistii“ (pa-
tronati de criticul si profesorul universitar
Nicolae Manolescu), „desantistii“ (cuprin-
zând tineri prozatori girati de criticul literar si
profesor universitar bucurestean Ov. S.
Crohmálniceanu), „rámuristii“ (în jurul re-
vistei «Ramuri», din Craiova, având ca men-
tor pe Marin Sorescu) etc. O directie literará
de altitudine, cea a utopismului, este ilustratá
de scriitori sistemici, veritabili arhitecti în
Logos, în spatii utopice, îndeosebi, poetii
Dinu Flámând (cu al sáu «Aperion»), Ion
Mircea («Istm», «Copacul de 10.000 de ima-
gini»), Adrian Popescu («Umbria», ,O milá
sálbaticá»), Ion Pachia Tatomirescu (cu ale
sale «Cosmia» si «Zoria», «Lilium breve»,
«Noul Turn Babel») - ultimul posedând, dupá
opinia criticului literar Artur Silvestri, „pa-
tentul liricii tinere“.
6
Spre sisteme lirice se-
ndreaptá cu pasi siguri Mircea Dinescu
(«Proprietarul de poduri», «Exil pe o boabá
de piper» etc.), un fel de Rimbaud al dece-
niului opt; apoi, Gabriel Chifu («Realul erup-
tiv», «Lamura»), Doina Uricariu, Liliana
Ursu, Ileana Zubascu, Mircea Cártárescu.
O buná parte a refluxgeneratiei s-a în-
dreptat spre esentializarea, brâncusienizarea
(dacá termenul poate fi îngáduit) expresiei
(îndeosebi în perimetrul poeziei), constientá
cá misiunea sa este de a propulsa pe noi
orizonturi gândirea metaforic-disipativà,
mostenitá de la Marin Sorescu si de la Ni-
chita Stánescu.
Pâná-n prezent, poezia lui Ovidiu Flo-
rentin ni se-nfátiseazá ca o „rachetá liricá“ în
trei trepte - si-aici, retinem observatia cá pe
orbitá orice rachetá înainteazá în zig-zag.
Asadar, prima treaptá este constituitá din
«Formule pentru spirit» - titlul volumului de
debut, care dovedeste cá Ovidiu Florentin
îsi alege cu deosebitá stiintá maestrii, cá pre-
ferá marile altitudini ale poeziei române si
universale, locuindu-le confortabil „formu-
lele“, intrárile si iesirile, fácându-se lejer.
Când survoleazá cerul poeziei lui Nichita
Stánescu (cel din «Epica magna»), Ovidiu
Florentin gáseste o metaforá progresivá,
sporind corola semanticá (în propriul text):
«Ele vorbesc stelele, planetele, animalele, /
plâng roua si zâmbesc mugurii. / Ele tac li-
nistea, cântá mierla / si rásar iarba / si bat
briza dinspre partea de rásárit / a inimii»
(Istoria limbii române, titlul nu tocmai
inspirat al poemului din care am citat ultima
strofá; ele = cuvintele traco-dacilor, adicá
ale strámosilor directi ai poetului, despre
care Herodot spunea cá «dupá indieni, nea-
mul tracilor este cel mai mare dintre toate
popoarele»
7
, întemeietori ai unei puternice
civilizatii arhetipale pe Dunárea de Mijloc si
de Jos). Zidirea în cuvânt înseamná la Ovidiu
Florentin înáltare; necuvântul, dimpotrivá,
coborâre: «Asezi cuvinte / pe cuvinte / întru
urcare, / sau întru necuvinte» (Sângele meu
este un cálátor); când se aflá-n sfera lirico-
magneticá a lui Marin Sorescu, scrie: «Mi-
atârná trupul de gât / ca o piatrá de moará»,
ori «Vá rog sá nu má asteptati, / voi întârzia
putin / printre stele»; în ultimá instantá, ex-
clamá: «Vai, sufletul / dá peste trup» (Spiritul
este o stare-de-eu; Singur printre stele; Parc
fárá îndrágostiti). Când model îi este marele
poet si filosof, Lucian Blaga (autorul unuia
dintre cele mai originale sisteme filosofice
din secolul al XX-lea), Ovidiu Florentin
realizeazá uimitoare metafore plasticizante,
imagini expresioniste: «Lângá sobe, copiii
reintrá în mame»; «Mi se scurge tot rosul
din sânge, / întrebárile umblá cu limbile
scoase / ca niste vipere, gata sá muste» (Mi
se scurge tot rosul din sânge); «Porumbii /
îsi aprind felinare / sub brat» etc. Paradoxul
sintactic este cultivat cu mare prudentá:
«Plouá la plus infinit... / Prezenta mea între
oameni / este absentá» (Leitmotiv); «Am
rásárit în apus?» (Debut); oximoronizarea îsi
Anul II, nr. 1(5)/2011
56
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
aflá functii de mare rafinament, ici-colo:
«Respirá extenuat acordeonul / márii. / [...] /
Soarele a înghetat» (Se-aratá arsita în pie-
lea goalá); «Plouá lung de cresc muschi si
licheni / de-a dreptul pe inimá» (Viata, sá-
raca, trage de timp); «Viespare... / de bre-
benei... / Diafane mirosuri prin lunci / îsi cautá
floarea. // Aer cu ochi de bronz...» (Aer cu
ochi de bronz). Suita de metafore din «For-
mule pentru spirit» era angajatá într-o
„simplá“ operatie de extragere de radicali
superiori celor de ordinul doi, ceva analog
„extragerii“ din metafora-ghicitoare, cu mare
circuit în folclorul românesc pentru copii:
mánástire-ntr-un picior = ciuperca. În ma-
joritatea lor, criticii nu au sesizat „jocul“
propus spiritului, pretinzând poetului
constructii ample, viziuni exceptionale, acro-
batii terifiante, magie, extatic etc., ceva mai
mult decât cenzura-haiku, Ovidiu Florentin
ignorând toate astea, cu buná-stiintá: el rá-
mânea în cáutarea formulei originale, ne-
euclidiene, a poeziei.
Lui Ovidiu Florentin i se potriveste de
minune aforismul lui Carl Sandburg, din care
se deduce cá poetul este «un animal marin
care tráieste pe uscat si ar vrea sá zboare.»
În sinuoasele cáutári ale teritoriului po-
etic propriu, Ovidiu Florentin descoperá
„sensul non-sensului“. Criticul literar K. Raiss
observá cá «„Le sens du non-sens“ au-delà
de sa qualité de port-parole du paradoxisme
est un manifeste de l’anti-littérature»
8
. Eu-
gen Ionescu gáseste manuscrisul plachetei
«trés intéressant». Solomon Marcus releva
cá «paradoxul a fost mereu considerat pretul
pe care-l plátim pentru a nu fi rezistat tentatiei
transgresárii unor limite impuse» si «într-o
formá mai generalá, paradoxul este rezultatul
suprapunerii, confuziei sau identificárii a
douá planuri distincte ale realitátii, ale lim-
bajului, ale gândirii sau ale comportamen-
tului. Tipicá în aceastá privintá este identifi-
carea limbajului obiect cu meta-limbajul»
9
.
Cercetárile actuale privind paradoxul si
gândirea contemporaná nu i-au fost stráine
lui Ovidiu Florentin, ci, dimpotrivá, ele l-au
determinat sá puná în fruntea plachetei în
discutie un interesant Manifeste non-con-
formiste (trecem peste nuanta pleonasticá a
sintagmei), «pour un nouveau mouvement
littéraire: le paradoxisme».
Dar paradoxismul lui Ovidiu Florentin
vizeazá sfera cotidianului, a realitátii imediate,
fiind mai înrudit cu literatura absurdului,
cu literatura dadaistà, decât cu cel de mare
rafinament (estetic, stilistic), ce izvoráste pe
mirifice, nebánuite cái, din adâncimi de spi-
ritualitate dacicá, mai întâi prin «Miorita» (ca-
podoperá baladescá de mare circuit folcloric,
cu peste o mie de variante, în virtutea unei
oralitàti culte, caracteristicá spatiului spiri-
tual carpato-dunárean, cunoscut fiind cá
«Aristoteles ne-a lásat stirea cá agathyrsii,
adicá dacii din munti, versificau legile lor si
le cântau spre a le tine bine minte pe de
rost...»
10
. Nucleul baladei, desemnat prin sin-
tagma testamentul pàstorului, s-a zámislit
în limba pelasgo-dacá (>valaho-dacá), mai
mult ca sigur, prin Zalmoxianism - prota-
gonistul mioritic având calitatea de sol
11
- le
mort-mariage devine nuntà cosmicà. Ideea
fericirii cosmice, între astre, în lumea lor, adicá
în cerul Zalmoxianismului, este confirmatá si
de o inscriptie funerará de la Tomis, din seco-
lul al V-lea, e.n. La nunta protagonistului
mioritic suntem cuprinsi de cea mai intensá
înfiorare cosmicá: «Si la nunta mea / a cázut
o stea. / Soarele si Luna / mi-au tinut cununa;
/ brazi si páltinasi / i-am avut nuntasi; / preoti
- muntii mari, / paseri - láutari, / pásárele - mii
/ si stele fáclii!». Sunetul si spiritul manifestu-
lui publicat de Ovidiu Florentin par a des-
cinde, mai degrabá, din acea Mouvement
Dada, al cárei protagonist european a fost
Tristan Tzara (náscut în România, la 16
aprilie 1896). Eforturile poetului parcá spo-
resc nodul gordian al orizonturilor; programul
sáu priveste, firesc, asa-zisa periferie a para-
doxismului, exprimarea „în propozitii naive,
cotidiene“ a „contradictiilor dure“, a anti-
tezelor; totodatá, se-ncearcá felul acesta de
paradoxism în perimetrul „expresiilor figurate
interpretate ca proprii“, al „jocurilor de cu-
vinte“, mai precis al calambururilor, al po-
lisemantismului oximoronizat si, în ultimá
instantá, intuind adâncimi paradoxiste în
proverbe, propune „parodii ale proverbelor“.
Se deduce usor, din Le sens du non-sens,
efortul lui Ovidiu Florentin de a se ralia lite-
raturii avangardiste si celei a absurdului,
îndeosebi, prin frecventarea unor „pattern“-
uri incontestabile: Tristan Tzara, Urmuz,
Adrian Maniu, Jacques Prévert, Eugène
Ionescos.a. Ovidiu Florentin, butaforizându-
se, clownerizându-se, dadaizându-se, cu o
sete copiláreascá de joc (Brâncusi zicea-ntr-
un celebru aforism: «quand nous ne sommes
plus enfants, nous sommes deja morts»), nu
de putine ori reuseste „sá farmece“ recep-
torul: «Pays-bas, haut les coeurs! / Laissez
la guere / en paix» (Le tout pour rien); «Pierre
apporte sa pierre a l’edifice» (Un affreux
beau-pere); «La police est en train / de voler
en hélicoptère» (A l’ordere du jour désor-
dere); «Je n’ai pas besoin de faire / mes be-
soins» (Théâtre en paradoxe); «Lucien est
dans le / costume d’Adam» (Désarticulation
du langage articulé); «Pour chauffer un vierge
il / allume le feu» (Force de la faiblesse);
«Serguei est gaucher mais il part / du pied
droit » (Contradictions non-
contradictoires). Dar prea multe paradoxuri
obosesc. Mai re-tinem, cu privire la «Sensul
non-sensului», cá sursa multor texte este
profund folcloric-româneascá, poetul
ajustând aici expresii întâlnite des în limbajul
cotidian al oltenilor: „lasá-má-n pace“ (= a
nu deranja); „a-si face nevoile“ (= a merge la
toaletá); „este-n cos-tumul lui Adam“ (= a fi
în pielea goalá; nudism); „a pási cu dreptul“
(ca sá-ti meargá bine afacerile); „nu iese fum
pâná nu faci focul“ etc. În ceea ce priveste
sectiunea «Poemes en aucun vers», din a
doua parte a plachetei, sesizám cá sunt
„plagiate“ dupá Odobescu - Ovidiu Florentin,
evident, pierzând punctele de suspensie -,
dupá avangardistii de la Unu.
Într-o cronicá literará la «Sentiments
fabriqués en laboratoire», era remarcatá în-
depártarea poeziei lui Ovidiu Florentin «de
cunoasterea matematicá întemeiatá pe or-
dine si semnificatie, refuzând tentatia erme-
tismului si a simbolismului matematic» cât
si o frontierá a sensibilitátii «luându-si ca
limite spatiale si temporale spatiul carpato-
danubian pâná la Pontul Euxin si epoca mai
vârstnicului Ovidiu»
12
(e vorba de Publius
Ovidius Naso, poet roman exilat în Dacia; n.
42 î.e.n. - m. 17 e.n.), citându-se o „declaratie“
a lui, din respectivul volum: «Je suis venu
l’encrier plein / de letters, / puisque j’habite
en / ce poéme / du temps d’Ovide, / et la po-
ésie traduit mon âme» (Je suis venu…), de-
claratie ce intrá în disjunctie cu „programul“
Litterature mathematique „afisat“ în des-
chiderea «Sentimentelor fabricate în labo-
rator», nefiind vorba aici numai de „flori de
plastic“, ori numai de „sentimente fabricate
în laborator“. Cá poetul Ovidiu Florentin se
circumscrie într-un fel autohtonismului
literar românesc, ne-o confirmá si alte versuri:
«La nuit / commet un pas en avant. / Avec
des majuscules / on imprime au ciel / des
étoiles, / sur le champ les cigales / élèvent
un monastcre / de tranquillité. / Seulement
dans une cité / de Ruines, / les Daces qui
dormant / s’entendent vivre» (Les Daces
qui dorment s’entendent vivre). Ovidiu Flo-
rentin stie cá «des algorithmes programmés
dans un langage évolué produissent à la
chaîne les poesies», cá inventarea ordinato-
rului poate fi si în sprijinul poetului, ca in-
strument de travaliu de un real ajutor; s-ar
putea sá stie si limitele unei programári ce
nu poate da, la nivelul Poemului, decât un
fel de binom al lui Newton, desfásurat, un
lant de combinári de n luate câte k; neîndo-
ielnic, dovadá, o suitá de poeme de aleasá
Anul II, nr. 1(5)/2011
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
57
inspiratie, cu întoarcere la cele din Formule
pentru spirit: «À la table-de-travail du pays»,
«Regarde toi je suis ton Coeur», «Chaque
home porte sur son dos une croix», «Ils
accumulent des pensées dans la lumière»,
«Les semences tirent des symbols», «Des
cygnes regardent la television», «On m’élit
de la douleur», «Et l’amour -en-flots
m’innonde» etc.
Dincolo de cáutárile, de „exagerárile“
inerente începutului, dupá cum dovedeste
si prezentul volum, «Ochi de bronz», se zbate
în adâncurile fiintei lui Ovidiu Florentin un
veritabil poet, gata sá revolutioneze uni-
versul Poemului, gata „sá ne convingá“ cá
al privighetorii cântec de înnoptare tâsneste
nestávilit de sub frunte si din artera aortá a
sorei acesteia de rásárituri, ciocârlia, îndem-
nându-ne sá luptám împotriva reificárii,
punându-ne sub pupile armele cuvântului
capabile sá îndepárteze stress-ul cotitidan,
decretând permanenta „stare-de-eu“.
Timisoara, 29 august 1984
Note si trimiteri bibliografice:
1
Ion Pachia Tatomirescu, «Sectiuni de
aur ale literaturii române contemporane», I,
în revista «Ramuri», (redactor-sef: Marin
Sorescu), nr. 7 / 241, 1984, pp. 10-11.
2
Cf. Mircea Eliade, «De Zalmoxis a
Gengis-Khan», Paris, Payot, 1970.
3
Idem, «Histoire des croyances et des
idées réligieuses», Paris, Payot, 1976.
4
Nichita Stánescu, «Despre sublim»,
în revista «Orizont», nr. 13 / 833, 1984.
5
George Cálinescu, «Istoria literaturii
române de la origini pâná în present», editia
a II-a, Bucuresti, Minerva, 1982, p. 974.
6
Artur Silvestri, «O altfel de poezie
tânárá», I, în revista «Flacára», nr. 38 / 1982.
7
Herodot, «Istorii», V, III.
8
K. Raiss, «O. Florentin: evcrivez vos
paradoxes!», în «L’Opinion» („Opinia“), coti-
dian national de informatie, Rabat, Maroc, 2
martie 1984, p. 6.
9
Solomon Marcus, «Paradoxul», Bucu-
resti, Editura Albatros, 1984, p. 6 sq.
10
V. Pârvan, «Getica», Bucuresti, Editura
Meridiane, 1982, p. 97
11
Cf. Herodot, Op. cit., IV, 93-96;
Strabon, «Geografia», VII, 3, 5; Platon,
«Harmides», 156, d-e, 157 a, 158 b; Mircea
Eliade, Op. cit, 223 - 250.
12
Constantin Popescu, «Poezia unui
matematician», în cotidianul «Înainte», nr.
12.239 / 2 august 1984, Craiova.
Din p#cate, cu to]ii am fost
contemporani cu un mare rom@n,
f#r# m#car s# fi auzit de el!...
Stiati cà Ioan Moraru, laureatul Nobel pentru pace din anul 1985, a fost singurul
român care a câstigat un Nobel pentru tara sa, traind aici, aproape în anonimat, toatà
viata?
În 1985 românii tràiau exageràrile epocii de aur impuse de regimul Ceausescu.
Desi în tarà sàràcia era lucie, aspiratiile lui Nicolae Ceausescu nu tineau deloc cont de
aceastà stare de fapt. În ciuda alimentelor date pe cartelà, a întreruperilor repetate de
curent electric, a lipsei càldurii din apartamente, Ceausescu spera în acea perioadà sà
obtinà nici mai mult nici mai putin decât Premiul Nobel pentru Pace... Se fàcuserà toate
demersurile în acest sens. În acest context, decernarea acestui premiu era asteptatà cu
mare interes de clasa conducàtoare. Si, surprizà! România câstigà, într-adevàr, Premiul
Nobel ! Si încà o surprizà: nicidecum pentru Nicolae Ceausescu!....
În acel an, Premiul Nobel pentru pace a fost decernat organizatiei "International
Physicians for the Prevention of Nuclear War" (în traducere, "Medicii lumii pentru
prevenirea razboiului nuclear"). Trei persoane erau liderii acestei organizatii mondiale:
un rus, un american si un român! Nu era un român emigrant, care fugise din tarà, ci un
român care tràia în România condusà de Nicolae Ceausescu. Numele sàu este IOAN
MORARU si, spre jena natiunii noastre uneori nerecunoscàtoare, a ràmas încà (si
astàzi, dupà eliberare) un ilustru necunoscut printre compatriotii sài. Dupà ce a primit
celebra distinctie, a intrat rapid într-un con de umbrà, regimul de atunci neputând ierta
si trece cu vederea cà alt român "i-a furat premiul lui Ceausescu..." Câti ati auzit de el?
Ioan Moraru, un laureat Nobel în anonimat, a murit în 1989, doar cu trei zile
înainte de 22 decembrie, dar a apucat sà ràmânà în constiinta studentilor sài si a
colegilor cu care si-a împàrtit pasiunea pentru medicinà.... Domnia sa a continuat
munca de cercetare începutà de Victor Babes în domeniul anatomiei patologice,
remarcându-se prin numeroase descoperiri de profil. A condus Institutul de Anatomie
Patologicà din Bucuresti, în acest loc unul din amfiteatre purtându-i acum numele.
Premiul Nobel pentru Pace primit la Oslo, în 1985, Moraru l-a împàrtit cu doi
colegi: un rus si un american. Este vorba de Mihail Kuzin, din fosta URSS si Bernard
Lown, din SUA. Dintre cei trei, el a fost singurul despre care nu s-a stiut nimic în tara
sa în acel an, ceilalti doi fiind, evident, ovationati de compatrioti. Cei trei se cunosteau
din anii '60 si, numai LA INITIATIVA LUI MORARU, ei au decis sà înfiinteze o
Organizatie mondialà pentru prevenirea ràzboiului nuclear. Cu atât mai mare este
meritul acestui savant român, ajuns la conducerea acestei Organizatii, în condi-tiile în
care el nu a reusit în România de atunci sà înfiinteze o filialà a acesteia si la Bucuresti,
desi încer-case asa ceva.
Ioan Moraru s-a nàscut în 1927, La Dârlos, lângà Medias, cei de aici fiind printre
putinii români care stiu cà un sàtean de-al lor a luat marele Premiu Nobel. Ce pàcat! De
altfel, Ioan Moraru este singurul român
laureat al Premiului Nobel care s-a nàscut si
a tràit în România. Ceilalti laureati: Geor-
ge Emil Palade, medic si om de stiintà ameri-
can, nàscut în Româ- nia, specialist în bio-
logia celularà, a pri- mit premiul Nobel pen-
tru Fiziologie si Me- dicinà în anul 1974, pe
care l-a împàrtit cu Albert Claude si Chris-
tian de Duve. Elie Wie- sel, un scriitor evreu a-
merican originar din Sighetu Marmatiei, su-
pravietuitor al Holo- caustului, a primit No-
belul pentru Pace în 1986... Herta Muller,
nàscutà în Banat, a câstigat în 2009 Pre-
miul Nobel pentru Lite- raturà pentru Germania.
Cristian B~LAN
Ioan Moraru
Anul II, nr. 1(5)/2011
58
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
Rodica Elena Lupu: Bine ati venit, maestre!
Dan Iordàchescu: Bine v-am gásit!
R.E.L.: Desi este o vreme tare mohorâtà,
maestrul Dan Iordàchescu a promis si nu a
uitat întâlnirea noastrà. Ce mai face
maestrul Dan Iordàchescu?
D.I.: Face foarte bine! Má bucur cá ne-am
întâlnit douá suflete, douá minti si amintiri.
R.E.L.: În primul rând vreau sa và multumesc
din suflet cà ati acceptat sa stàm de vorbà,
sà-mi acordati acest interviu.
D.I.: Cu dumneavoastrá stau de vorbá ori-
când cu mare plácere.
R.E.L.: Acum câteva zile am asistat la acor-
adea premiilor Oscar, 2010, celor mai de
seamà români, iar unul dintre acestia a fost
Dan Iordàchescu.
D.I.: Au fost 8 premiati cu Oscar. Stiti cá Os-
car se numea românul care, acum 64 de ani, a
executat statuia care îi poartá numele. El a
dat, prin nepotul sáu, permisiunea României
ca statuia sá se ofere aici la noi si sá se nu-
meascá “Oscar Românesc de Excelentá”.
Toatá lumea stie ce e un Oscar, adicá o pre-
miere pentru tot ceea ce ai fácut bun în viatá.
Am fost foarte fericit pentru cá am fost de-
semnat unul dintre cei cárora li s-a acordat
acest premiu.
R.E.L.: Si merità pe deplin aceastà dis-
tinctie maestrul Dan Iordachesc asa cum
ati meritat si alte distinctii pe care và rog
sà le enumerati dumneavoastrà.
D.I.: Decoratii, distinctii si ordine su fost:
Artist Emerit al României (1963), Ordinul
Meritul Cultural clasa a II-a (1964), Ordinul
Meritul Cultural clasa I (1968), Medalie jubi-
liará InterKoncert Budapesta 1983, Ordinul
Steaua României în rang de Comandor
(2000), Ordinul Muncii, Medalia de aur “In
Memoriam George Enescu” (2005), Profesor
Honoris Causa al universitátii Babes-Bolyai
din Cluj ( 06 aprilie 2005 )
R.E.L.: As vrea sà le spunem cititorilor
nostri cà, în anul 2010, ati fost desemnat
Cetàtean de Onoare al orasului Drobeta
Tr. Severin, al orasului Bucuresti iar în luna
ianuarie 2011 urmàtorul oras care và acor-
dà Cetàtenia de Onoare este Cluj Napoca.
D.I.: Asa este, si mai sunt Cetátean de Onoare
al orasului Salonic, Grecia (1981), “Aquila
de Tlatelolco” - Mexico City (1980), Cetátean
de Onoare al orasului Pellare-Salerno, Italia
(1988), Cetátean de onoare al românilor din
Los Angeles, Cetátean de onoare al comunei
Hlipiceni, jud. Botosani (2005). Vreau sá vá
mai spun cá sunt mândru cá sunt român, asa
cum de altfel am fost peste tot în lume. Eu,
mi-am respectat tara si neamul oriunde m-am
aflat.
R.E.L.: Nicàieri nu e mai bine ca acasà.
Spuneti-mi, và rog, în familie a mai cântat
cineva?
D.I.: Mama a fost cea care mi-a transmis mos-
tenirea, Rodica. Si tata conteazá, dar mama
avea un success deosebit atunci când inter-
preta la Iasi, “Eu sunt Barbu Láutarul”. Mái-
cuta mea a fost învátátoare la Scoala Normalá
din Iasi iar tata professor de fizico-matematici.
În ceea ce má priveste, vreau sá spun cá am
venit de undeva din vázduh, din infinit, da-
toritá mamei. Ea, máicuta mea iubitá, mi-a
transmis acest har al Tatálui Ceresc. Repet,
bineinteles cá si tata a contribuit, dar mama
este cea mai devotatá iubire, iubirea care mi-
a dat senzatia cá am venit din infinit o datorez
ei. Am iubit-o pe mama enorm. Mama venea
des la mine si de fiecare datá cánd interpretez
sau ascult “A venit aseará mama”, lacrimile
mi se preling pe obraz. De fapt romanta întot-
deauna eu am interpretat-o plângând.
R.E.L.: Asa mi se întâmplà si mie. As vrea sà
le spunem cititorilor unde a vàzut lumina
zilei maestrul Dan Iordàchescu.
D.I.: Eu m-am náscut la 2 iunie 1930, la Vânju
Mare, judetul Mehedinti, si asta pentru cá
tata a chemat-o acolo pe mama de la Hlipiceni,
ea fiind însárcinatá cu mine în luna a opta.
R.E.L.: Multà sànàtate si ani multi plini de
bucurii sà aveti si de acum înainte!
D.I.: Multumesc, la fel vá doresc si eu! Ime-
diat dupá ce mama m-a náscut ne-am întors
acasá. Eu sunt moldovean de fapt, de la Hlipi-
ceni, care face parte din triunghiul Boto-
sanilor, nu al Bermudelor (râde). Vreau sá-ti
spun cá acesta este triunghiul máret, pentru
cá de la Botosani vine Nicolae Iorga, apoi la
20 de kilometri este Ipotestii lui Mihai Emi-
nescu si mai jos putin sunt Livenii lui George
Enescu. Este un triunghi decisiv pentru nea-
mul românesc. Cine nu cunoaste acest colti-
sor de pámânt românesc, de unde vin cei
trei, nu cunoaste România, nu cunoaste spi-
ritul divin lásat de Dumnezeu în acest tinut
românesc. Realmente, Rodica, aici a fost si
este un tinut prolific.
R.E.L.: Asa este, iar cei trei oameni de mare
valoare ai nostri, alàturi de care se aflà
marele nostru bariton Dan Iordàchescu, au
dus faima României pânà departe si nu
putem decât sà và multumim. Và rog sà le
spuneti cititorilor nostri despre drumul par-
curs în muzicà.
D.I.: Pâná a ajunge la prima arie interpretatá
de mine vreau sá se stie cá mi s-au prezis
încá din pântecul mamei cálátoriile. M-am
nascut la termen si totdeauna am fost la ter-
men cu toate. Pe vremea aceea tata, George
Iordáchescu, era inspector scolar si inspecta
scolile din tará. Mama era însárcinatá cu mine
în luna a opta si a fost chematá de tata la
Vânju Mare, în Mehedinti. Trecând prin Bu-
curesti cu mine în pantecele ei, mama si tata
Dan Iord#chescu [i Rodica Lupu, Opera Rom@n#, noiembrie 2010
„Multa Sed Multum” - Multe dar Bune
Rodica Elena LUPU
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine
59
Anul II, nr. 1(5)/2011
s-au dus la Ateneul Român, unde au gásit la
bilete în plus douá locuri, pentru concertul
marelui bariton Tita Ruffo, náscut tot în iunie
ca si mine, dar in 9 iunie 1877. Acest mare
artist a venit din Italia pentru concertul spe-
cial din 18 mai 1930. Deci cu douá sáptámâni
înainte de a má naste, párintii mei l-au cunos-
cut pe Tita Ruffo, care i-a spus mamei: “Îl
nasti bariton.”
R.E.L.: Si asa a fost.
D.I.: Apoi, pe la opt luni, mi s-a spus de cátre
bunica mea Maria si de cátre mama, cá atunci
când am pronuntat prima datá cuvântul prea-
iubit mama, am cântat, nu am rostit acest dul-
ce cuvânt. Iar tatálui meu, când a venit acasá
la Lipiceni de la Iasi, i-am spus tata, pe un
ton mai altfel, asa ca în limba aceea de la opt
luni. Dumnezeu sá le tiná sufletul în paradis
párintilor mei cá m-au educat bine! Chiar dacá
tata a fost mai sever, nu-i nimic, bine a fácut!
R.E.L.: Asa erau pàrintii nostri, odihneascà-
se în pace! Au stiut cum sà ne educe si nu
putem decât sà le multumim. Ati început asa-
dar sà càlàtoriti de mic.
D.I.: Am inceput sá cálátoresc de mic de la
Vânju Mare la Lipiceni, la Bozovici în Caras
Severin, apoi la Iasi. Dar cálátoriile mele au
început dupá ce am intrat la Ansamblul
C.C.S., unde am debutat în anul 1949, cu
„Balada” lui Miháilescu-Toscani. Spun la
Ansamblul C.C.S. (Consiliul Central al Sindi-
catelor), din punct de vedere national, pentru
cá „Balada” am cântat-o si în Finlanda, în
anul 1949.
R.E.L.: Ulterior, activitatea s-a desfàsurat
an de an, zi de zi, la Ansamblul C.C.S. din
1949-2002, si la Ansamblul S.P.C. (Sfatul
Popular al Capitalei), în perioada 2002-
2006, unde ati înfiintat personal stagiunea
de spectacole si concerte de operà. Ati con-
tinuat apoi ca prim-solist al Operei Ro-
mâne din Bucuresti (1956-1988). Între
1978-1988 ati fost si prim-solist al Filar-
monicii de Stat „George Enescu”.
D.I.: Vád cá stiti totul despre mine. Activitatea
mea liricá a continuat an de an si în concerte
si în spectacole la Opera Româná din Bucu-
resti, la alte teatre de operá din alte state si
orase, pâná în prezent.
R.E.L.: Stiu multe, dar cel mai bine stiti
dumneavoastrà. Ati debutat ca actor în “Le
Médecin malgré” în româneste „Doctor
fàrà voie”, de Molière, o comedie clasicà -
farsà în trei acte, care a fost jucatà pentru
prima datà în 6 august 1666 la Théâtre du
Palais-Royal, Paris.
D.I.: Da, mai întâi am urmat Facultatea de
Teatru din Iasi, iar debutul scenic a fost la 18
ani, în 1948, la celebrul Teatru National din
Iasi, în “Doctor fárá voie”, unde îl jucam pe
bátrânul Geronte. Acest rol ar fi trebuit acum
sá-l joc, dar asa a fost sá fie, l-am interpretat
atunci, la 18 ani. Partenerii mei de atunci erau,
în rolul lui Zganarel, Octavian Cotescu si mai
jucau în piesá Petricá Gheorghiu si Tatiana
Iekel, ilustrii scenei românesti. În Bucuresti
am debutat în decembrie 1949, în opereta
“Cantec de viatá nouá”, a lui Florin Comisel,
jucând rolul “Chiaburul”. Precizez cá eu am
avut zece tafuri. Am început cu teatrul, a ur-
mat opereta, liedul, opera în 1956, genul vo-
cal simfonic, oratoriul, cantoneta italianá, cu
care am avut succes la Firente. Itaienii au
fost inpresionati cá un român poate cânta
cantoneta lor. Apoi a urmat cântecul popu-
lar stilizat românesc si romanta în 1949, când
am cunoscut-o pe Maria Tánase, cu care am
fost bun prieten iar dragostea noastrá s-a
transformat în 1957 într-o iubire totalá. Dupá
romantá, al zecelea gen a fost muzica usoará.
La început am cântat cu formatia “Junone”
din Belgrad, cu care am avut concerte la
Novisad, Budapesta, Szeged, Bucuresti si
Constanta.
R.E.L.: Foarte interesant! Unde a urmat
Conservatorul, Dan Iordachescu?
D.I.: Am urmat Consrvatorul Ciprian Porum-
bescu din Bucuresti, la clasa maestrului
Constasntin Stroescu, care a cântat cu
Caruso. Vreau sá-ti spun cá eu am respectat
responsabilitatea. Am responsabilizat viata
mea si vocea mea. În felul acesta am ajuns
de la vocatie la misiune
R.E.L.: Dan Iordàchescu este unicul bariton
român de categorie internationalà care a
îmbràtisat pe lângà teatru si nouà genuri
de muzicà, pe care le-a cântat cu un deose-
bit succes, de-a lungul celor peste 60 de
ani de activitate: operetà, operà, concert
cameral (lied), concert vocal-simfonic, ora-
toriu, romantà româneascà (pe care a stu-
diat-o cu ilustra Maria Tànase), cantoneta
italianà, genul muzicii populare românesti,
stilizate si genul muzicà usoarà, româ-
neascà si stràinà (francezà si americanà).
În acest sens, are mii de afise, programe,
cronici, fotografii din peste 1100 de spec-
tacole de operà cântate si peste 1700 de
concerte în România si în 61 de tàri. Stiu
cà ati avut 262 de turnee prin lumea asta
mare.
D.I.: Da, asa este. Am cântat în 61 de tári, în
97 metropole, printre care New York, în 331
de orase ale lumii, de la rásárit - Indonezia,
pâná la apus - Peru, S.U.A., Canada (Van-
couver), de la nord - Archangelsc, pâná în
sudul lumii - la Mar del Plata (Argentina) si
Rio de Janeiro (Brazilia), trecând si cântându-
le si africanilor, la Dakar (Senegal). De mic
copil am dorit sa vád lumea si Tatál Ceresc
mi-a împlinit dorinta.
R.E.L.: Dan iordachescu a fàcut studii com-
plementare de canto la Salzburg (Mozart-
eum 1956), Paris (1958-60) si Roma
(1960).
D.I.: În cele aproximativ 1.100 spectacole de
operá pe care le-am sustinut pe tot globul
am cântat 45 de roluri importante; peste 1.500
de lieduri în cele aproape 1.600 de recitaluri.
Am cântat pe cele mai importante scene de
operá între care Teatro alla Scala din Milano,
Viena StaatsOper, Opera de Paris, operele din
Seattle, Hamburg, Munchen, Berlin, Sankt-
Petersburg, Los Angeles, San Francisco,
New York, Dallas sau Bolsoi din Moscova,
avându-i ca parteneri pe Mario Del Monaco,
Placido Domingo, Mirella Freni, Renata
Scotto, Virginia Zeani, Montserrat Caballé,
Luciano Pavarotti, J. MacCracken, Franco
Corelli, N. Rossi-Lemeni, Giuseppe Di Ste-
fano si altii sub bagheta lui Riccardo Muti,
Lorin Maazel, Georges Pretre, Zubin Mehta,
M. Rostropovitci, Tullio Serafin, Sir Colin
Davis etc.
R.E.L.: Din anul 1979 ati sustinut cursuri
de masterat în Statele Unite, Marea Brita-
nie, Franta, Filipine, Grecia, Turcia (locu-
ind 6 ani si jumàtate la Istambul) si Româ-
nia. Ati fost Profesor universitar la Aca-
demia de Muzicà din Bucuresti, iar din 1993
maestrul Dan Iordachescu este membru al
Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor
din România. Despre Festivaluri ce ne
spuneti?
D.I.: Am participat la 31 de Festivaluri euro-
pene, americane si sud-est asiatice. Am fost
Presedinte de onoare al Festivalului Doni-
zetti de la Zvolen - Bratislava 1993-1999,
Presedinte al Concursului International
Maria Callas - Salonic - martie 1978, am fost
membru în juriile concursurilor internationale
la Vichy, Franta - august 1979; Lansing Uni-
versity - aprilie-mai 1978; Michigan, Statele
Unite - 1979; Ann Arbor University - iunie
1979; Cardiff, Anglia - iulie 1983; Salonic si
Veria - din 1989 pâná în 2005 (de trei ori pre-
sedinte).
R.E.L.: Maestrul Dan Iordàchescu este
singurul cântàret de operà si concert din
Dinastia liricà Iordàchescu
60
Constela\ii diamantine
Constela\ii diamantine Anul II, nr. 1(5)/2011
lume care a câstigat trei mari premii inter-
nationale, toate jubiliare.
D.I.: Da, pe lângá Premiul jubiliar W.A.
Mozart, evocând ilustra memorie a lui Mo-
zart, la 200 de ani de la moartea sa din 1956,
am primit Premiul Robert Schumann, la co-
memorarea a 100 de ani de la moartea sa, în
1956, la Berlin Zwickau si Premiul Musorgski,
la Geneva, comemorând fastuos, 75 de ani
de la disparitia marelui compozitor. Si au mai
fost alte premii în competitii internationale si
nationale de canto: Varsovia - Marele Premiu
(1955), Toulouse - Premiul II (1958), Viena -
Premiul “Haydn - Schubert” (1959), Bucu-
resti - Premiul I “George Enescu” (1961),
Olanda - s’Hertogenbosch: Marele Premiu,
Premiul I Bas Baritoni, Premiul Operei Olan-
deze, Premiul interpretárii de lied (1963),
Bruxelles - Queen Elizabeth - Premiul I - Bár-
bati (1966), Hanover - distinctia de “Maestru
al Liedului” (1968) .
R.E.L.: Asadar, într-un interval de doar trei
luni, ati câstigat trei mari premii ce nu au
mai fost decernate niciunui alt artist.
D.I.: Asa este (îmi spune mestrul si ochii i se
umplu de lacrimi). Pácatul mare este cá nu
suntem apreciati cum ar trebui în timpul vietii.
Cu totul altfel sunt tratati artistii de cátre alte
popoare.
R.E.L.: Din pàcate asa este. Doar atunci
când nu se mai aflà printre noi, îsi amintesc
cei de la radio si televiziune despre artistii
neamului nostru. Sà nu mai vorbim despre
cei de la putere, care în ultima vreme pur si
simplu i-au umilit pe cei mai multi dintre
artistii nostri.
D.I.: O mare durere în suflet o am chiar acum
când sunt pe cale sá pierd casa în
care locu-iesc de zeci de ani. Sá
nu mai vor-bim despre pensia
“nesimtitá”, cum o numesc alesii
nostri, care mi-a fost redusá
datoritá legis-latiei în vigoare. E
vai si amar de artisti si de cultura
noastrá, care a ajuns pe mâna
unora care habar nu au, sunt
paraleli cu ea.
R.E.L.: Doamne, câtà dreptate
aveti! Îsi bat joc de noi, de limba
noastrà româneascà, de poetul
nostru national, de marele nos-
tru Eminescu, de istoria noastrà,
si de multe altele, care pe cei ce au în piept
o inimà românà cu sigurantà îi fac sà sufere.
D.I.: Omul potrivit, la locul potrivit, asta la
noi nu mai este valabilá. Totul este anapoda.
R.E.L.: Îmi amintiesc cu mare plàcere data
de 24 noiembrie 2008, când ati împlinit 59
de ani de activitate liricà neîntreruptà na-
tionalà si internationalà, si a avut loc, la
Ateneul Român, concertul aniversar “90 de
ani de la împlinirea României Mari”. Eram
în salà si sunt mândrà cà v-am vàzut pe
scena Ateneului, unde ati fost invitat sà con-
certati într-un micro-recital. La aparitia
dumneavoastrà pe scenà, s-a ridicat sala
în picioare ca sa và omagieze. Apoi, în tim-
pul programului, dupà a doua piesà “S-ar
gàti badea de nuntà”, publicul s-a ridicat
din nou în picioare, ovationând si cerând
repetarea liedului.
D.I.: Acest lucru nu mi s-a mai întâmplat în
România. Mi s-a întâmplat doar în Statele
Lângà Dumnezeu si lângà
Templul Lui
Unite, la Sankt Petersburg în Rusia, la Roma
în Italia, la Istambul în Turcia si în Mexico
City.
R.E.L.: Anul aniversar 2009, în care Dan
Iordàchescu a sàrbàtorit 60 de ani de la
debutul sàu liric, a fost încàrcat de semni-
ficatii, dar si de concerte, spectacole, emisi-
uni TV si Radio, fapt care a culminat cu
concertul aniversar „Multa Sed Multum”
(Multe dar Bune) contrazicând „Non
Multa Sed Multum”.
D.I.: Da, în data de 2 iunie 2009, la Ateneul
Român a avut loc sárbátorirea a 79 de ani de
viatá si 60 de ani de activitate liricá NE-
ÎNTRERUPTÃ NATIONALÃ SI INTERNA-
TIONALÃ. Concertul a fost organizat de Dl.
Neculai Ontanu - primarul Sectorului 2, Bu-
curesti, un iubitor al muzicii, al artei si al
culturii.
R.E.L.: În aceste spectacole le-ati avut alà-
turi pe cele douà fiice, talentatele soprane
Cristina si Irina Iordàchescu.
D.I.: Má mândresc cu fetele mele, cele douá
care se aflá aici cu mine la Bucuresti, dar si
cu Raluca, tot artistá, care locuieste în Los
Angeles si cu fiul meu care are 29 de ani si
este în Orchestra Simfonicá din Singapore.
R.E.L.: Cu cei peste 60 de ani de carierà
neîntreruptà ati devenit cel mai longeviv
interpret în viatà din lume.
D.I.: Asa este si l-am rugat pe îngerasul meu
pázitor sá má mai lase pentru cá mai am multe
de fácut.
R.E.L.: Ar fi multe de spus despre maestrul
Dan Iordàchescu, dar và mai pun o singurà
întrebare: Ce face maestrul Dan Iordà-
chescu acum?
D.I.: Acum scriu o carte, care o sá apará
curând.
R.E.L.: Jà dorim multà sànàtate, maestre
Dan Iordàchescu, si multi ani cu împliniri!
D.I.: La fel vá doresc si eu dumneavoastrá si
celor care citesc aceastá publicatie.
Cu Marin Sorescu în periplul
mexican (1982)

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->