ASONANŢA

constă în repetarea vocalei accentuate

în două sau mai multe cuvinte
Armonia fonică este dată nu numai de accent, ci şi de repartiţia simetrică a
acestuia, aşa cum apare în următorul vers:
Apele plâng, clar izvorând în fântâne…
(Mihai Eminescu – Sara pe deal)

Un tip special de asonanţă este rima imperfectă, care constă în deosebirea

sunetelor care urmează vocalei accentuate de la sfârşit de vers.
Las’ să vie cât de múlţi,
Să ai cu cin’ să te lúpţi.
(Pintea Viteazul)

Asonanţa apare şi în limba vorbită, în expresii precum:

Se plimbă ca vodă prin lobodă.