14.

FUSURI ŞI PIVOŢI

Fusurile şi pivoţii sunt porţiuni din osii şi arbori aflate în contact cu lagărele
în scopul asigurării rezemării acestora. Mişcarea relativă dintre fus şi lagăr poate fi
realizată direct, prin alunecare sau prin rostogolirea unor corpuri de revoluţie
intermediare.
Pentru buna funcţionare, fusurile şi pivoţii trebuie să satisfacă următoarele
cerinţe:
- rezistenţă la rupere statică şi la oboseală;
- rezistenţă la uzură şi la coroziune;
- bună aderenţă la lubrifianţi;
- bună capacitate de cedare a căldurii spre exterior;
- microgeometrie corespunzătoare a suprafeţei.
Se recomandă o împerechere corespunzătoare între fus şi cuzinet din punctul
de vedere al durităţii şi calităţii suprafeţei, avînd în vedere o protecţie sporită a
fusului prin durificare superficială (asigurarea unei durităţi Brinell suprafeţei
fusului de 3...5 ori mai mare decât cea a cuzinetului). Din motive constructive şi
economice, în unele situaţii fusul este executat şi tratat termic separat de arbore şi
apoi asamblat cu acesta.
Materialele cele mai des utilizate pentru fusuri sunt oţelurile carbon (de
cementare sau de îmbunătăţire) şi oţelurile aliate. Fusurile solicitate la şocuri se
recomandă a fi executate din oţel de cementare. În cazul fusurilor destinate unor
condiţii grele de funcţionare, se recomandă utilizarea unor tratamente de suprafaţă
termochimice.

a) b) c)

Fig. 14.1. Tipuri de fusuri

Principalele criterii de clasificare a fusurilor şi pivoţilor au în vedere:

- direcţia sarcinii (perpendiculară pe axă; paralelă cu axa; combinată);
- poziţia pe arbore (de capăt; intermediare);
- scopul (de rezemare; de articulaţie).
Criteriile de bază pentru calculul fusurilor sunt:
- asigurarea rezistenţei mecanice necesare;
- limitarea presiunii pe suprafeţele în contact;
- limitarea încălzirii în scopul asigurării unei funcţionări corespunzătoare.

129
 14.1. FUSURI RADIALE DE CAPĂT

Se consideră fusul de capăt din fig. 14.2. supus acţiunii unei sarcini radiale F
aplicată la mijlocul lungimii fusului. Din condiţia de rezistenţă la încovoiere a
fusului în zona saltului de diametru, se poate scrie relaţia
l
F
Mi
σi = = 2 ≤ σ ai (14.1)
Wz πd 3
32
unde σai este rezistenţa admisibilă la încovoiere.
Diametrul fusului din condiţia de rezistenţă la încovoiere este dat de relaţia
16 Fl 16 F
d =3 = β (14.2)
π σai π σai
l
în care raportul = β este un parametru caracteristic important pentru calculul
d
fusurilor.

Fig. 14.2. Fus radial de capăt

Pentru cazuri obişnuite se adoptă β = 0,3... 1,8 iar dacă se impun rezemări
autoreglabile (care să permită cuzinetului să urmeze înclinarea fusului rezultată din
încovoierea arborelui), se adoptă β =1,8... 2,5 . În caz contrar, la marginea
cuzinetului apar zone critice datorate creşterii presiunii de contact (fig. 14.3),
respectiv supraîncălziri locale care pot conduce la griparea lagărului.

Fig.fără
Pentru fusul radial 14.3.joc
Zone
(fig.critice
14.4),laseînclinarea
considerăfusului în
o distribuţie uniformă de
raport cu axa cuzinetului
presiune pe suprafaţa fusului. Forţa normală elementară dN echivalentă ca efect
cu distribuţia de presiune pe suprafaţa elementară dA = lrd α este

130
 dN = pdA = plrd α (14.3)
unde dα este unghiul la centru corespunzător suprafeţei elementare dA .
Din condiţia de echilibru pe direcţia forţei F pusă sub forma
π π

∫ −
2
π
2
cos α ⋅ dN = 2 ∫ 2 cos α ⋅ dN = F
0
(14.4)

rezultă
π
2 plr sin αalignl ∣ 2  = pld =F (14.5)
∣0
Presiunea medie de contact dintre fus şi lagăr este dată de relaţia
F
pm = p = ≤ pa (14.6)
dl
unde p a este presiunea admisibilă corespunzătoare cuplului de materiale aflate în
contact.
La alegerea valorilor admisibile p a , se ţine seama de viteza periferică a
fusului şi de frecvenţa, respectiv durata întreruperilor în exploatare, de felul ungerii
şi de posibilităţile de răcire. Pentru transmisii mecanice cu funcţionare continuă,
pentru cuplu de materiale oţel/fontă se recomandă p a = 0,3... 5MPa iar pentru
oţel/bronz p a = 5... 15 MPa .
Din relaţia (14.6) se obţine
F
d = (14.7)
pa β

Fig. 14.4. Distribuţia sarcinii la fusul radial fără joc

În cazul fusului cu joc (fig. 14.5), din condiţia de echilibru pe direcţia forţei
F pusă sub forma
π π

∫
−
2
π
2
cos α ⋅ dN = 2rlp 0 ∫ 2 cos 2 α ⋅ dα = F
0
(14.8)

rezultă

131
 π
α π
2 p0 l r 2 = p0 ld = F (14.9)
2 4
0
Presiunea maximă de contact dintre fus şi lagăr este dată de relaţia
4F 4
p0 = = pm (14.10)
πdl π
În practică se constată importante depăşiri ale acestei valori, ajungând până la
p0 > 2 pm .

Fig. 14.5. Distribuţia presiunii la fusul radial cu joc

Calculul de verificare la încălzire a fusului se bazează pe ipoteza că întregul

lucru mecanic de frecare se transformă în căldură, neglijând lucrul mecanic
consumat în procesul de uzare a fusului, respectiv cuzinetului.
Puterea consumată prin frecare este dată de relaţia
N f = µFv (14.11)
care raportată la unitatea de arie a proiecţiei fusului, conduce la expresia puterii
specifice consumate prin frecare
µFv
N f sp = = µp m v (14.12)
dl
unde µ este coeficientul de frecare dintre fus şi cuzinet iar v este viteza
periferică a fusului.
Considerând coeficientul de frecare independent de viteza periferică, rezultă
că încălzirea fusului depinde de produsul p m v , pentru care se impune limitarea
dată de relaţia
pm v ≤ ( pm v) a (14.13)
În cazul neândeplinirii condiţiei (14.13), se recomandă diminuarea presiunii
medii de contact prin majorarea lungimii l a fusului (în condiţiile asigurării
rezistenţei la încovoiere a fusului).

132
 Pentru arborii transmisiilor mecanice se recomandă
( pm v) a = 1,5... 2,5[ MPa ⋅ m s ] iar pentru arborii maşinilor-unelte se recomandă
( pm v) a = 1... 3( 4 )[ MPa ⋅ m s ] .

14.2. FUSURI AXIALE (PIVOŢI)

Fusurile axiale se calculează după aceleaşi principii aplicate în cazul fusurilor

radiale, cu unele adaptări rezultate din forma şi modul de lucru al acestora.

Fig. 14.6. Distribuţia presiunii la pivotul circular plin

Pivoţii sunt solicitaţi la compresiune, presiune de contact şi încălzire. În cazul

pivoţilor circulari plini (fig. 14.6), considerând presiunea de contact constantă şi
egală cu presiunea medie, din condiţia de rezistenţă la presiune de contact
F
p = pm = ≤ pa
πd 2 (14.14)
4
se determină diametrul fusului
4F
d= (14.15)
πp a
unde p a este presiunea admisibilă.
În cazul pivoţilor inelari, considerând suprafaţa de contact de formă inelară,
având diametrul interior d 1 şi diametrul exterior d 2 se pot scrie relaţiile
4F
p = pm = ≤ pa
( )
π d 22 − d12
(14.16)

133
 4F
d 22 − d 12 = (14.17)
πp a
În realitate, presiunea de contact este neuniformă, astfel încât pentru
suprafaţa elementară de contact
dA = 2πρdρ (14.18)
se poate scrie ecuaţia de echilibru mecanic
dF = pdA = 2πpρdρ (14.19)
de unde, considerând produsul pρ = const . , rezultă
d 2

F = ∫ 2πpρdρ = πdp ρ
0
(14.20)

Fig. 14.7. Distribuţia presiunii la pivotul circular inelar

Presiunea de contact este dată de relaţia

F
p= (14.21)
πdρ
şi tinde să ia valori infinit de mari în centrul secţiunii şi valori minime pe conturul
 d
exterior al acesteia  ρ =  , respectiv
 2
2F p
p min = = m (14.22)
πd 2
2
Pentru evitarea creşterii presiunii în zona centrală a suprafeţei de contact, se
poate executa o degajare centrală a fusului, rezultând astfel o secţiune inelară de
contact (fig. 14.7).
În acest caz, relaţia (14.20) devine

134
 d2 2

F= ∫ 2πpρdρ = πpρ ( d
d1 2
2 − d1 ) (14.23)

iar presiunile minime, respectiv maxime în zona de contact sunt date de relaţiile
2F
p min = (14.24)
πd 2 ( d 2 − d1 )
2F
p max = (14.25)
πd1 ( d 2 − d1 )
Verificarea la încălzire a pivoţilor se face cu relaţia
pm vm ≤ ( pm vm ) a (14.26)
unde viteza medie pe suprafaţa de contact se exprimă prin relaţia
π ( d 2 + d1 ) n
vm = (14.27)
2 ⋅ 60 ⋅ 1000
în care d 1 , d 2 se exprimă în [mm ] iar turaţia n în [ rot / min ] .

Fig. 14.8. Pivot multiinelar

Ca valori medii pentru produsul ( pm vm ) a se recomandă
( pm vm ) a = 1,5... 3(4) MPa . Dacă pivoţii nu verifică la încălzire, se măreşte
diametrul exterior d 2 sau se adoptă varianta de pivot multiinelar (fig. 14.8).
La pivoţii multiinelari (sau canelaţi) este necesară o execuţie mai precisă în
scopul realizării unei încărcări uniforme a inelelor sub sarcină. Inelele mai greu
solicitate se încălzesc mai mult şi au loc dilataţii termice neuniform repartizate care
sporesc şi mai mult încărcarea acestora. În consecinţă, pentru aceste fusuri se
adoptă presiuni de contact mai reduse.

14.3. FUSURI SFERICE

135
 Fusurile sferice se caracterizează printr-o execuţie scumpă şi se recomandă a
fi utilizate numai acolo unde între fus şi lagăr apar mişcări relative oscilante în
plane diferite (fig. 14.9).
Presiunea medie de contact este
F
pm = (14.28)
d ml
unde d m ≈ 0,9d reprezintă diametrul mediu de reazem.

Fig. 14.9. Fus sferic

Considerând unghiul de contact în secţiune axială dat de relaţia

l
ϕ= (14.29)
dm
se obţine
F
dm = (14.30)
p mϕ
Datorită condiţionărilor geometrice, l < d respectiv ϕ <1 . Lungimea
relativ mică a fusului conduce la dimensiuni radiale mari ale acestuia. În mod uzual
se recomandă ϕ ≈ 0,7 .
Din condiţia de rezistenţă la încovoiere
Mi Fa
σi = = 3 ≤ σ ai
W z πd 0 (14.31)
32
se obţine diametrul fusului sferic în zona de gâtuire (la distanţa a de centrul
fusului)
32 Fa
d0 = 3 (14.32)
π σai

136
pentru care, în mod orientativ se adoptă d 0 ≈ 0,6d .
Verificarea la încălzire se face cu relaţia (14.13), în care, în mod acoperitor,
se consideră
πdn
v= (14.33)
60 ⋅1000

137