Sunteți pe pagina 1din 4

CURS 8

O hermeneutică a realităŃii. Mircea Eliade si teoriile miturilor


contemporane:
InflaŃia mitologiilor contemporane, mituri resemantizate
Camuflaje ale comportamentelor mitice: obsesia succesului
O încercare de biografie-tip-jurnalistul între scrib şi veleitar

Sensibilitatea modernă nu poate repudia gândirea mitică.


Mircea Eliade observase rolul disimulant al miturilor în societatea
contemporană desacralizată, comportamentul mitic perpetuându-se
camuflat în acest context demitizant, prin funcŃia exemplară a educaŃiei
(asigurând modele comportamentale) sau sub forma mitului politic.
Capacitatea de iluzionare colectivă, permanenŃa ficŃională a
mitului explică inflaŃia mitologiilor cotidianului. Cultul lor a devenit
obsedant.
În Mituri şi mass-media, (,,SupravieŃuiri şi camuflaje ale
miturilor“, Miturile lumii moderne, în Aspecte ale mitului Editura
Univers, 1978, p. 170.), Mircea Eliade analizează stereotipia,
schematismul unor comportamente/structuri mitice impuse colectivităŃilor
prin ,,mass-media“. Între acestea se numără personajele din ,,comic
strips“, personaje fantastice de tipul ,,Superman“, dar şi imaginea
exemplară – construită prin ,,mass-media“ unor personalităŃi ale zilei:
,,S-ar putea descoperi comportamente mitice în obsesia
succesului, atât de caracteristică societăŃii moderne, şi care traduce
dorinŃa obscură de a transcende limitele condiŃiei omeneşti…“ (Mircea
Eliade).
Într-o încercare de ,,biografie-tip“ a jurnalistului vom încerca să
demontăm resorturile care fabrică imagini false ale succesului în
societatea contemporană (urmând ,,reŃetarul“ mitologic).
O încercare de ,,biografie-tip“: jurnalistul între scrib şi veleitar
Dintr-o posibilă analiză a modelului românesc de presă şi a
particularităŃilor acestuia, s-ar putea deduce tipologii ale gazetarului
anilor 2000. Aceste ,,caractere“ sau tipuri pendulează adesea între
extreme.
Legătura între mitologia jurnalistului contemporan, ,,de
vocaŃie“, cu daimon artistic sau cel puŃin cu fler poliŃienesc în selecŃia
informaŃiilor, fără prea multă şcoală de specialitate, dar ,,competent“ prin
predestinare (veleitarul, adică) şi umilul nou venit într-o redacŃie, poate
eficient şi bine pregătit, (legătura) este una conjuncturală sau de castă.
Manifestările acribice ale primului dictate şi de gustul public
merg spre informaŃia flagrantă, de şoc, spre divertismentul de inspiraŃie
mediocră şi larg consum.
Surprinderea invariantelor, clasificarea lor într-o tipologie,
trebuie să Ńină seama de înclinaŃia societăŃii noastre de a-şi construi
modele, simboluri, imagini, forme goale de conŃinut uneori, fantoşe, de a
mitiza la întâmplare circumstanŃe profane…
Logica economiei de piaŃă supune societatea contemporană
raŃionalităŃii sale economice inevitabile.
Utilitarismul, proclamata ordine a economiei de piaŃă se pot
dovedi creatoare de dezordine, de negare, distrugând identităŃile naŃional-
culturale. Generatoare de avantaje, industrializarea, tehnicizarea excesivă
au şi consecinŃe nocive, de nesiguranŃă a individului. Eficacitatea,
raŃionalitatea, pozitivismul maschează fenomene ce ies uneori cu
brutalitate la suprafaŃă într-un mod iraŃional şi exploziv.
Bergson vorbise despre frenezia industrială care tinde să
imprime societăŃii noi automatisme, noi rituri, suprimându-le pe cele
cunoscute în favoarea unor noi simboluri pe o nouă scenă socială unde se
re-creează mituri.
ProiecŃiile arhetipale ale miturilor arhaice, tradiŃionale, la
nivelul societăŃii contemporane denotă, cel mai adesea, re-semantizări ale
acestora, îmbogăŃiri de sens.
Figurile mitice tragice ale antichităŃii, spre
exemplu,.nemaigăsindu-şi corespondenŃe la nivelul mentalităŃilor actuale
ale societăŃii, lasă loc altor imagini, care revin obsesiv în conştiinŃa
publică – numitele ,,mituri contemporane“ (mitul ,,coca-cola“, ,,Elvis
Presley“, benzile desenate, eroii serialelor TV – Mircea Eliade, op.cit.).
Supusă intens ritualizării, în sensul receptării ei ca activitate
spectaculoasă, lipsită de efort, agreabilă şi prestigioasă, profesiunea de
jurnalist este deja producătoare de mituri.
Persoană de succes, influent în societate, jurnalistul ar trebui, în
fapt, să demonstreze profesional, atât cultură generală, cât şi tehnicitate.
Pedagogii jurnalismului subliniază, de mai bine de un secol,
necesitatea formaŃiei pluridisciplinare a viitorului ziarist. Iată ce se
spunea în 1898 (despre jurnalist):
,,Trebuie să aibă un fond serios de cultură generală, să cunoască
istorie, politică şi economie politică, şi nu e rău deloc dacă este şi puŃin
lingvist“.
Socio-antropologul Denis Ruellan, într-o încercare de
delimitare a ,,frontierelor unei vocaŃii“, pune problema acestei
circumscrieri a ,,scenei jurnalistice“:
,,Impostură? Sunt numeroşi ziariştii care spun că au sentimentul că trăiesc
o meserie ce pare mereu falsă. Are impresia de a fi în acelaşi timp
indispensabil şi ilegitim, de neocolit şi ipocrit: jurnalistul se crede pe rând
profesor, savant, literat, observator, tehnician, interpret, creator, fără a-şi
asuma niciodată exclusiv sau absolut vreuna dintre aceste funcŃiuni.
Jurnalistul pare condamnat să iasă din aceste piei de împrumut tot atât de
repede cum le-a şi îmbrăcat pentru nevoi de circumstanŃă“. Denis
Ruellan, Jurnaliştii – vedete, scribi sau conŃopişti, Editura Tritonic, 2002.

Parodia caragialescă a publicistului surprinsese tenta universală a


acestei retorici producătoare, care se alimentează din ea însăşi, existând în
sine. FiinŃa autorului este golită de conŃinut, depersonalizată, animată de
clişeele ,,discursului de presă“.
Se ştie că unii actori nu mai pot ieşi din rol, că împrumută, în
ciuda personalităŃii lor puternice, ceva din caracterul celuilalt, se
reconsideră prin alteritate. Unele meserii împrumută probabil actantului
lor un anume histrionism, un grad de versatilitate.
Revenind la Caragiale, ridicolul Rică Venturiano, foaia în care
el ,,combate bine“, sunt consecinŃa, mai întâi, a mediului balcanic
bucureştean care modelase astfel.
Într-o încercare de portret al gazetarului, ,,model Bucureşti,
1936“, Felix Aderca definea cu multă vervă un antimodel local
(identificabil şi astăzi):
,,Ziarul din România are astfel o vivacitate, o culoare, un
pitoresc care amintesc bazarul oriental, unde fiecare negustor îşi strigă
marfa în mijlocul străzii şi unde nimeni nu se lictiseşte“. (Felix Aderca,
Oameni şi idei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p.46)