Sunteți pe pagina 1din 128

Domnica Gînu, dr. în psihologie, conferenţiar Eleonora Şincarenco, pediatru Ana Mocanu, psihopedagog-logoped

Maria Ţăruş, pediatru Irina Malanciuc, pediatru Violeta Timirgaz, neurolog

Emilia Lapoşin, dr. în pedagogie, conferenţiar

Copilul cu dizabilităţi neuromotorii

Ghid pentru specialişti

Chişinău

2010

CZU 37.015:376(036)

C

70

Recomandat de către Consiliul Ştiinţific al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei

Recenzenţi:

Nicolae Bucun, dr. habilitat în psihologie, profesor universitar

Ion Iliciuc, dr. habilitat în medicină, profesor universitar

Coordonator: Domnica Gînu, dr. în psihologie, conferenţiar universitar

Lector:

Elena Conţescu

Ghidul este elaborat în cadrul Proiectului „Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale

comunitare pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora în Republica Moldova”,

finanţat de Uniunea Europeană

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Copilul cu dizabilităţi neuromotorii: Ghid pentru specialişti/Domnica Gînu, Maria Ţăruş, Ana Mocanu [et al.]. - Ch.: "Valinex" SRL, 2010. - 128 p. Bibliogr. p. 127-128 (46 tit.). – 100 ex. ISBN 978-9975-68-145-2.

37.015:376(036)

ISBN 978-9975-68-145-2

Cuprins

Cuvînt înainte

4

Introducere

5

SECŢIUNEA I Copilul cu dizabilităţi neuromotorii

6

I.1. Dizabilitatea, cauzele şi manifestările clinice

6

1.1.1.Ce este dizabilitatea neuromotorie

6

1.1.2.Cauzele dizabilităţii neuromotorii

7

1.1.3.Factorii de risc în apariţia dizabilităţilor la copii

8

1.1.4.Manifestările clinice

9

1.1.5.Ce este paralizia cerebrală infantilă (PCI)

13

I.2. Problemele de îngrijire a copilului cu dizabilităţi neuromotorii

14

I.3. Importanţa mişcării pentru copilul cu dizabilităţi neuromotorii

21

I.4. Importanţa diagnosticării şi asistenţei timpurii

25

I.5. Terapii de reabilitare aplicate copiilor cu dizabilităţi

27

I.6. Asistenţa în caz de urgenţe medicale

33

SECŢIUNEA II Dezvoltarea copilului de 0-6/7ani

39

II.1. Particularităţile dezvoltării copilului de 0-7 ani

39

II.2. Particularităţi în dezvoltarea copilului cu dizabilităţi neuromotorii

45

II.3. Adaptarea copilului

47

II.4. Strategii de adaptare

50

SECŢIUNEA III Evaluarea psihopedagogică a dezvoltării copilului cu dizabilităţi neuromotorii

53

III.1. Importanţa diagnosticării şi asistenţei timpurii a copilului

54

III.2. Evaluarea psihopedagogică a dezvoltării copilului cu dizabilităţi neuromotorii

54

III.3. Strategii de evaluare ale dezvoltării

55

SECŢIUNEA IV Asistenţa psihopedagogică a copilului cu dizabilităţi neuromotorii

65

IV.1. Planul şi planificarea intervenţiei individualizate

66

IV.2. Comunicarea şi limbajul

79

IV.3. Motricitatea

90

IV.4. Autonomia personală

99

IV.5. Activitatea de joc

104

SECŢIUNEA V Parteneriatul în favoarea copilului

112

V.1 Parteneriatul în asistarea copilului cu dizabilităţi neuromotorii

112

V.2. Strategii de dezvoltare a parteneriatului în favoarea copilului

116

Anexe

120

Surse bibliografice

127

Cuvînt înainte

Copilul este fiinţa umană cu necesităţi şi însuşiri specifice, diferite de cele ale adultului. Copilul cu dizabilităţi neuromotorii are nevoie de satisfacerea specializată şi profesională a necesităţilor de dezvoltare de la cele mai timpurii perioade, fiindu-i stimulată dezvoltarea motorie şi senzorială, acordîndu-i-se sprijin permanent şi necondiţionat în procesul de reabilitare medicală şi psihopedagogică.

Copilul cu dizabilitate neuromotorie nu poate face faţă lucrurilor fără să fie sprijinit de adulţi într-un mod firesc, în baza nivelului şi potenţialului individual de dezvoltare ale acestuia.

Asistenţa copilului cu dizabilităţi neuromotorii este o acţiune complexă şi individualizată, multidisciplinară: medicală, psihopedagogică, psihologică, socială etc., care trebuie sa fie începută şi realizată de la cele mai timpurii etape, imediat, din momentul constatării problemei de dezvoltare a copilului.

Specialiştii sînt resursele cele mai importante în tot procesul de asistenţă şi reabilitare a dezvoltării copilului cu dizabilităţi neuromotorii, aceştia sînt şi partenerii de bază a părinţilor şi copilului, asigurîndu-i condiţii optime pentru o evoluţie bună a dezvoltării copilului.

Scopul ghidului este de a oferi specialiştilor o viziune de ansamblu în asistenţa copiilor cu dizabilităţi neuromotorii, o modalitate de abordare holistică şi multidisciplinară a copilului cu dizabilităţi, într-o manieră echilibrată, bazată pe cunoaşterea particularităţilor specifice ale dezvoltării copilului cu dizabilităţi neuromotorii să asiste şi să conducă copilul în procesul activităţilor de dezvoltare şi reabilitare.

Reabilitarea dezvoltării copilului este un proces continuu, permanent, reuşitele şi rezultatele pot să vină încet, chiar foarte greu. Echipa de specialişti susţine părinţii în acest proces dificil, îi învaţă cum să stimuleze dezvoltarea copilului, cum să-l îngrijească, cum să observe şi să identifice semnele de risc, cum să-i ofere ajutor de urgenţă, în caz de necesitate etc.

Materialele oferite în acest ghid vin să contribuie la consolidarea capacităţilor specialiştilor în asistenţa copiilor cu dizabilităţi neuromotorii, să asiste în echipă, individualizat necesităţile de dezvoltare ale copilului, să ajute părinţii să-şi sprijine copilul în depăşirea problemelor de dezvoltare – muncă extrem de importantă pentru dezvoltarea copilului cu dizabilităţi neuromotorii.

Va urăm succese şi sîntem împreună cu Dvs în această activitate complexă.

Autorii

Introducere

Dezvoltarea copilului este un proces de creştere şi maturizare fizică, emoţională, mintală şi socială şi nu are loc niciodată de la sine. Copiii în acest proces, au nevoie de stimulare specializată, învăţare continuă şi sprijin adecvat şi permanent.

Copilul cu dizabilităţi neuromotorii are nevoie imperioasă de stimulare, sprijin şi asistenţă specializată permanent, coerent din partea specialiştilor, în parteneriat cu părinţii, pentru a reuşi să progreseze în dezvoltarea lor şi să-şi îmbunătăţească calitatea vieţii.

Ghidul de faţă este adresat specialiştilor care asistă copii cu dizabilităţi neuromotorii şi poate fi utilizat ca o resursă importantă în asistenţa copiilor de vîrsta 0-7 ani.

Conţinutul ghidului are la bază concepte şi abordări ştiinţifice de asistenţă a copilului cu dizabilităţi neuromotorii, sintetizează experienţe, oferă sugestii şi soluţii specialiştilor în activitatea lor cu copiii şi părinţii acestora în procesul de reabilitare a dezvoltării.

Ghidul oferă informaţii referitoare la:

particularităţile dezvoltării copilului, în general şi particularităţile dezvoltării copilului cu dizabilităţi neuromotorii, în special;

factorii de risc în apariţia dizabilităţilor la copii;

problemele şi complicaţiile în cazul dizabilităţlor neuromotorii;

organizarea şi realizarea activităţilor de îngrijire zilnică a copiilor;

asistenţa psihopedagogică a copilului;

stimularea motricităţii, dezvoltarea mişcărilor şi poziţionarea corectă a copiilor cu dizabilităţi neuromotorii - condiţii importante pentru îngrijirea şi dezvoltarea copilului etc.;

comunicarea, jocul şi jucăria – remedii fundamentale în reabilitarea copilului;

importanţa parteneriatului în interesul copilului.

Prin subiectele abordate, autorii, vin să contribuie la îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi deprinderilor profesionale ale specialiştilor care asistă copii cu dizabilităţi neuromotorii, oferă modele de îngrijire, asistenţă şi stimulare a dezvoltării copilului.

Conţinutul Ghidului este structurat pe secţiuni, în cadrul fiecărei secţiuni se abordează un aspect al dezvoltării şi asistenţei copilului cu dizabilităţi neuromotorii, cu un şir de teme specifice:

copilul cu dizabilităţi neuromotorii, dezvoltarea copiilor, identificarea diferenţelor specifice în dezvoltarea copiilor, evaluarea şi planificarea lucrului cu copilul, stimularea dezvoltării copilului cu dizabilităţi neuromotorii şi formarea deprinderilor motorii şi de autonomie personală etc.

Rubricile: Nota Bene, Reflectaţi oferă repere, sugestii şi recomandări ţintite, vă îndeamnă să reflectaţi, să exersaţi şi să lucraţi împreună cu copilul şi cu părinţii pe tot parcursul activităţilor cu copilul. Să asistaţi copilul în baza particularităţilor individuale de dezvoltare, să ţineţi cont de priorităţi şi progrese etc.

Prin subiectele abordate am urmărit să oferim un suport informaţional şi didactic specialiştilor. Materialele recomandate pentru exerciţii pot fi regăsite în literatura de specialitate.

Temele cuprinse în ghid nu au o abordare exhaustivă, astfel pentru unii specialişti, materialele incluse ar putea să nu acopere toată sfera lor de necesităţi, intenţia noastră a fost de a oferi repere şi referinţe pentru a sprijini copilul cu dizabilităţi în dezvoltarea lui specifică, implicînd echipa de specialişti şi familia în activitatea de reabilitare a dezvoltării copilului.

Domnica Gînu, dr. în psihologie, conferenţiar universitar

SECŢIUNEA I Copilul cu dizabilităţi neuromotorii

Argument

Cunoaşterea cauzelor şi factorilor declanşatori a dizabilităţilor neuromotorii, particularităţilor de dezvoltare ale copilului cu dizabilităţi neuromotorii este primordială pentru specialiştii din domeniile medicale şi psihopedagogice.

I.1. Dizabilitatea, cauzele şi manifestările clinice

I.1.1. Ce este dizabilitatea neuromotorie

Dizabilitatea neuromotorie este consecinţa leziunii sau dezvoltării anormale a sistemului nervos central (creierului).

Din punct de vedere medical, în practica cotidiană, pentru descrierea dizabilităţii neuromotorii, sînt utilizate următoarele noţiuni: dizabilitate, deficienţă, infirmitate, incapacitate.

Dizabilitate neuromotorie este definită ca dezechilibru, tulburare a stării de sănătate, de lungă durată, condiţionată de:

- disfuncţiile şi pierderile integrităţii corporale;

- influenţa factorilor nocivi de mediu, care reduc activitatea şi posibilităţile copilului de a-şi dezvolta autonomia personală şi de a participa la viaţa socială.

Dizabilitatea neuromotorie implică pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a capacităţii fizice, de cunoaştere, de adaptare şcolară şi socială a copilului şi se refera la dezavantajul pe care anumite persoane îl au în raport cu semenii lor, determinate nu numai de aceste tulburări, dezechilibre, ci, şi de atitudinea semenilor faţă de ei, de barierele din mediu şi societate.

Dizabilitaţile neuromotorii, deseori, sînt asociate cu alte dizabilităţi:

1. Intelectuale (retard mintal de diferit grad etc.).

2. Senzoriale (surditate, hipoacuzie, tulburări de văz etc.).

3. Motorii (distrofie musculara, întîrziere motorie etc.).

4. De vorbire şi de limbaj (dizartrii, dislalii, dislexii, disgrafii, alalii etc.).

5. Volitiv – comportamentale şi de conduită (vagabondaj, agresivitate, toxicomanii).

6. Psihice (neurotice, psihotice, psihopatice).

7. Neuro-psiho-motorii mixte (epilepsie, autism).

Deficienţă – se referă la deficitul funcţional, stabilit prin metode şi mijloace clinice sau paraclinice, explorări funcţionale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale, deficit care poate fi de natură senzorială, mintală, motorie, comportamentală sau de limbaj.

Infirmitate – se referă la diminuarea notabilă sau absenţa uneia sau mai multor funcţii neuromotorii şi/sau psihice importante, care solicită o protecţie permanentă, starea fiind incurabilă, dar putînd fi abilitată, compensată sau supracompensată. UNESCO, în cercetările

realizate, descrie infirmitatea ca consecinţă a deficienţei motorie, care duce la limitarea individului în a executa anumite activităţi.

Incapacitate – este starea biopsihofizică a individului care se manifestă prin pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a capacităţii de a executa activităţi, precum şi determină restricţii de participare în situaţii de viaţă.

Din punct de vedere funcţional, incapacitatea este definită ca pierdere, diminuare totală sau parţială a posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale etc., consecinţă a unei deficienţe care împiedică efectuarea adecvată a unei activităţi.

I.1.2. Cauzele dizabilităţii neuromotorii

Dizabilitatea neuromotorie este consecinţa leziunii sau dezvoltării anormale a sistemului nervos central (creierului).

Leziunea sau disfuncţia poate surveni în urma acţiunilor nocive asupra sistemului nervos central în perioada prenatală, în timpul naşterii sau în primii 2-3 ani de viaţă, perioadă importantă de dezvoltare a creierului copilului.

Cauzele dizabilităţilor neuromotorii sînt:

anomalii genetice sau cromozomiale;

acţiunea factorilor teratogeni asupra mamei şi fătului în timpul sarcinii (tabagismul, folosirea băuturilor alcoolice, drogurilor, condiţii nocive de trai sau de muncă a viitoarei mame);

infecţii sau alte boli ale mamei sau fătului în timpul sarcinii sau naşterii;

complicaţii peripartum (antenatal, intranatal, postnatal);

prezenţa maladiilor cronice şi infecţioase la gravide, nediagnosticate şi netratate la timp;

prezentaţiile fetale anormale în timpul sarcinii şi naşterii, complicaţiile în timpul expulsiei fătului, precum şi naşterea feţilor macrosomi;

hipoglicemia şi hiperbilirubinemia nou-născutului;

naşterea prematură;

imaturitatea creierului copilului născut prematur are riscul majorat de hemoragii cerebrale şi leucomalacii;

leucomalacia periventriculară (destrucţia substanţei albe a creierului);

Cauzele care pot determina afecţiuni ale sistemului nervos în primii doi sau trei ani de viaţă sînt:

lezarea creierului în urma unei maladii grave, ca meningită, meningoencefalită, edem cerebral pe fondal al unei infecţii virale acute fulminante;

leziuni cerebrale consecutive în urma unui accident sau traumatism craneo-cerebral sau în urma unei lipse temporare de oxigen la ţesuturi ca în cazul unui eveniment de înec, intoxicaţie acută sau suportare a unei infecţii virale acute fulminante.

I.1.3. Factorii de risc în apariţia dizabilităţilor la copii

Apariţia afecţiunilor cerebrale şi dezvoltarea dizabilităţilor sînt determinate de un şir de factori prenatali, intranatali, postnatali.

Factorii de risc înainte de naştere

- anomalii genetice, metabolice, cromozomiale, infecţii sau alte boli ale mamei sau fătului, diagnosticate în timpul sarcinii sau naşterii;

- prezenţa bolilor cronice şi infecţioase nediagnosticate şi netratate la timp la mamă ori la făt, care afectează creşterea şi dezvoltarea normală a fătului sau limitează fătul de cantitatea necesara de oxigen sau substanţe nutritive;

- contactul, portajul sau boală mamei cu diferite infecţii pe perioada sarcinii (rubeola, citomegalovirus, toxoplasmoză, herpes, hlamidiaza etc.). Riscul este foarte mare dacă infecţiile survin în primele luni de sarcină;

- acţiunea factorilor teratogeni asupra mamei şi fătului în timpul sarcinii (lucrul în contact cu chimicale, vopsele, radiaţie, unele medicamente, tabagismul, folosirea băuturilor alcoolice, drogurilor, condiţii nocive de trai etc.);

- infecţiile uterine sau vaginale la mamă - pot determina inflamaţia placentei (corioamniotită), fapt care poate întrerupe dezvoltarea normală a creierului;

- afecţiunile suportate pe perioada sarcinii, ca sîngerarea uterină între lunile şase şi nouă de sarcină, cantităţi însemnate de proteine în urina (proteinurie) sau nivel crescut de zahăr în sînge (hiperglicemie), hipertenzie arteriala, nefropatii, boli cronice ale mamei, vîrsta mamei (minore sau după 45 ani);

Toţi aceşti factori pot cauza hipoxie cronică intrauterină sau naştere prematură.

Factorii de risc la naştere

Complicaţiile apărute în timpul naşterii:

insuficienţa forţelor de contracţie şi de expulsie a fătului;

naşterea în salt (rapidă);

circularea cordonului ombilical în jurul gîtului, prezentaţiile patologice ale fătului;

hipoxia sau asfixia fătului;

desprinderea precoce a placentei;

traumatismele fizice secundare (folosirea forcepsului, vacuum extractorului) sînt factori, care pot majora riscul afecţiunilor cerebrale în procesul naşterii.

Factorii de risc după naştere

Afecţiunile sistemului nervos în perioada postnatală sau în primii doi - trei ani sînt factori de risc major pentru dezvoltarea dizabilităţilor la copii. În această perioadă a vieţii copiii pot suporta:

infecţii generalizate şi neuroinfecţii (meningite, meningoencefalite);

boala hemolitică a nou-născutului cu nivel majorat esenţial a bilirubinei în sînge;

hipoglicemia netratată;

traumatism craneo-cerebral acut;

intoxicaţii acute etc.

Nota Bene!

De obicei copiii născuţi prematuri au greutatea mai mică decît cea normală, dar şi copiii născuţi la termen pot prezenta greutate mică la naştere (mai mică de 2,5 kg). Copiii născuţi prematur au risc crescut de hemoragii cerebrale (hemoragie intraventriculară sau intracerebrală).

Leucomalacia periventriculară reprezintă o destrucţie a substanţei albe a creierului, este mai frecventă la copiii născuţi prematur decît la cei născuţi la termen.

In cazul sarcinilor gemelare, comparativ cu cele cu făt unic, există un risc mai mare de naştere prematură şi de retenţie a dezvoltării intrauterine a fătului. Aceşti copii au risc crescut de a dezvolta hemoragii cerebrale ce pot fi cauzele dizabilităţilor ulterioare.

De asemenea, există o probabilitate mai mare ca copii născuţi prematur sau născuţi cu retenţia dezvoltării intrauterine să prezinte în timpul perioadei de creştere dificultăţi de dezvoltare, cauzate de afectarea creierului.

Tulburările neurologice evoluează pozitiv sau negativ sub influenţa:

- procesului de creştere şi dezvoltare a copilului;

- tratamentelor de reabilitare aplicate şi perioadelor de vîrstă ale copilului.

Înainte de a planifica naşterea unui copil, îndrumaţi părinţii să consulte medicul în vederea aprecierii stării sănătăţii lor pentru stabilirea factorilor de risc.

Existenţa în familie a unui copil cu dizabilităţi va spori atenţia medicului de familie şi a altor specialişti.

Orientaţi viitoarea mamă să se afle sub supravegherea medicului pe întreaga perioadă a sarcinii.

I.1.4. Manifestările clinice

Dizabilităţile neuromotorii sechelare sînt reprezentate de un grup heterogen de tulburări, dezechilibre neuropsihice ale copilului, cu caracter stabil sau progredient, datorate unor insulturi ale creierului imatur, insulturi care au acţionat în perioada pre-, peri- şi postnatală sau preponderent pînă la vîrsta de aproximativ 2-3 ani.

Tabloul clinic poate fi variat şi nu întotdeauna corelat cu factorul etiologic, deoarece aceiaşi factori pot produce la diferiţi copii diferite leziuni ale SNC şi, deci, şi aspectele clinice a dizabilităţii vor fi variate.

În funcţie de perioada de agresiune a agentului cauzal se pot realiza:

embriopatii generate de leziunile dobîndite în primele 3 luni de viaţă intrauterină. Se pot produce diferite anomalii de dezvoltare, malformaţii congenitale, retard neuropsihic, epilepsie etc.;

fetopatii generate de factorii care au acţionat după luna a treia de dezvoltare intrauterină a fătului şi pînă la momentul naşterii, se caracterizează prin leziuni şi disfuncţii ale SNC şi ale organelor interne şi epilepsie;

afectarea sistemului nervos central şi leziunea lui în perioada naşterii şi postnatală preponderent pînă la vîrsta de 3 ani, cauzează diferite disfuncţii şi leziuni ale SNC de diferită severitate, retard în dezvoltarea psihomotorie, epilepsii.

Cu cît insultul (factorul cauzal) a acţionat mai devreme şi a fost mai agresiv, cu atît tabloul clinic şi pronosticul este mai grav.

Simptoamele afecţiunilor sistemului nervos central nu sînt statice ci variabile, cu excepţia formelor severe de afecţiune a creierului şi a malformaţiilor craneo-cerebrale, unde tulburările neurologice pot fi evidenţiate chiar din momentul naşterii. Totuşi, în majoritatea cazurilor tabloul clinic nu se constituie în toată dimensiunea lui în primele luni de viaţă.

Semnele neurologice vor deveni mai evidente atunci, cînd zonele cerebrale lezate ar trebui să devină funcţionale, corespunzător perioadei de maturizare a creierului (conform vîrstei cronologice).

În perioada precoce afecţiunea cerebrală se va manifesta prin tulburări neuropsihice neînsemnate, uneori asociate cu dereglări discrete de tonus şi postură. Aceasta explică unele dificultăţi de stabilire a diagnosticului pînă la vîrsta de un an, cu excepţia malformaţiilor congenitale severe.

Nota Bene!

Diagnosticul şi tratamentul precoce a tulburărilor neuromotorii reduc apariţia posturilor patologice, a contracturilor, a dereglărilor trofice musculo–tendinoase etc.

Perioada de maximă eficienţă în tratamentul de reabilitare a tulburărilor neuromotorii este vîrsta timpurie.

Părinţii copilului sînt persoanele cele mai importante în identificarea unor schimbări caracteristice afecţiunilor sistemului nervos central al copilului în perioadele ante- şi postnatale. Vom menţiona unele simptoame indirecte care marchează comportamentul copilului nou născut, asupra cărora specialiştii trebuie să fie prudenţi:

dificultăţi de alimentaţie (sugere şi deglutiţie);

timp prelungit necesar pentru alimentaţie;

alimentaţia prin gavaj/sondă în perioada de nou-născut;

copilul este prea cuminte, doarme mult şi necesită de a fi trezit pentru alimentaţie;

copilul este foarte iritat, plînge mult şi greu se calmează;

tremorul bărbiei, mînuţelor, încrucişarea frecventă a ochişorilor;

constipaţia sau diareea cronică;

tulburări în dezvoltarea fizică (somatică) a copilului cu rata scăzută de creştere a perimetrului cranian;

transpiraţie accentuată, cianoză perioronazală şi a extremităţilor.

Părinţii sau îngrijitorii copiilor cu dizabilităţi, odată cu creşterea lor, sesizează un şir de semne în dezvoltarea acestora:

nerealizarea achiziţiilor corespunzătoare vîrstei;

lipsa dezvoltării motoricii;

persistenţa reflexelor necondiţionate (tranzitorii) şi absenţa semnelor de progres în dezvoltarea emoţională şi psihoverbală, sau o dezvoltare mult întîrziată în comparaţie cu semenii săi.

Tabelul 1. Indicatori de dezvoltare

Nr.

   

d/o

Indicatori de dezvoltare

Perioada

1.

Ridică capul în poziţia decubit ventral (pe burtă)

1-2 luni

2.

Gîngureşte în mod activ

3

luni

3.

Se joacă cu propriile mîini

3-4 luni

4.

Se întoarce singur din decubit dorsal (de pe spate) în decubit ventral (pe burtă)

3-4 luni

5.

Stă pe şezut

6-7 luni

6.

Pronunţă silabe

7-8 luni

7.

Se ridică în ortostatism (în picioare) dacă stă la sprijin

9

luni

8.

Colaborează la procesul de îmbrăcat

12

luni

9.

Stă în ortostaţiune nesprijinit („copăcel”)

12

luni

10.

Face singur primii paşi

după 12 luni

11.

Mănîncă cu lingura

18-24 luni

12.

Urcă treptele

18-30 luni

Urmărirea permanentă a dezvoltării copilului va ajuta părinţii şi specialiştii să identifice precoce unele abateri în dezvoltare, să efectueze consultarea specialiştilor şi examinările necesare pentru concretizarea diagnosticului.

Specialiştii cunosc şi trebuie să informeze părinţii/îngrijitorii despre indicatorii dezvoltării care permit suspectarea la copil a afecţiunii sistemului nervos central sau periferic:

Dacă copilul prezintă abateri de la indicatorii menţionaţi, în asociere cu performanţe motorii întîrziate, este nevoie de a consulta cît mai rapid posibil medicul de specialitate, pentru a determina diagnosticul şi a aprecia gradul de severitate al afecţiunii:

- minoră (uşoară)

- medie

- gravă (severă)

În determinarea gradului de severitate al afecţiunii la copil, specialiştii ţin cont de tulburările de motricitate şi postură, de tonusul muscular crescut sau micşorat, de prezenţa mişcărilor involuntare (anormale) şi a reflexelor patologice pentru anumite etape de vîrstă, de tulburările de coordonare şi echilibru.

Simptoamele asociate agravează decurgerea afecţiunii primare:

- strabismul, atrofia optică, cataracta congenitală;

- epilepsia care facilitează retardul mintal;

- microcefalia ce denotă despre lipsa creşterii de volum al encefalului;

- retardul mental corelat sau nu, cu epilepsia şi tulburările motorii;

- dereglări de vorbire şi limbaj, intelect;

- dereglări senzoriale (de văz, auz etc.).

Diagnosticul precoce al dereglărilor de văz şi auz poate evita uneori dizabilitatea prin intervenţii timpurii, ceea ce asigură reabilitarea maximă a dezechilibrelor, tulburărilor de dezvoltare a deprinderilor intelectuale şi a limbajului.

Copiii cu dereglări de motricitate prezintă frecvent tulburări trofice ale ţesuturilor: cutanat, adipos, muscular, osos, precum:

tulburările cutanate: tegumente reci la palpare, rigide, cianotice, unghii subţiri, striate, prezenţa tulburărilor sudorale;

sistemul adipos subcutanat lipseşte sau este diminuat total sau parţial;

sistemul muscular este implicat în sensul hipotrofiei sau atrofiei muşchilor membrelor afectate. Muşchii şi tendoanele se scurtează (fibrozează), ducînd la poziţii vicioase;

scheletul este şi el deformat în funcţie de forma clinică a afecţiunii neuromotorii, care se manifestă prin tulburări de creştere a oaselor, subţierea şi osteoporoză lor. Această afectare a oaselor duce la asimetrii şi deformări ale craniului, feţii, toracelui, bazinului şi a coloanei vertebrale;

epilepsia se asociază la patologia de bază sau, în unele cazuri, chiar poate fi primul şi unicul semn care apare precoce sau poate complica şi agrava prin puseuri repetate decurgerea maladiei date. Aspectul clinic al manifestărilor crizelor este foarte variat, varietatea dependentă de localizare a leziunii în sistemul nervos central, precum şi gradul de maturizare a creierului în momentul agresiunii. Prezenţa epilepsiei la copil cu dizabilităţi este un factor care denotă gravitatea maladiei;

afecţiunea psihicului poate fi reprezentată printr-o gamă largă de simptoame începînd cu tulburări de atenţie şi memorie, labilitate afectiv-emoţională pînă la tulburări în structurarea personalităţii, incluzînd manifestările autistice.

Reabilitarea eficientă a copilului cu dizabilităţi neuromotorii necesită abordare interdisciplinară, cu implicarea specialiştilor din diferite domenii în parteneriat cu părinţii.

Medicii, specialiştii, părinţii sau îngrijitorii pot recunoaşte mişcările neregulate ale copilului numai în momentul cînd copilul creşte, odată cu vîrsta acestea devenind mai evidente.

În unele cazuri, chiar dacă simptomatica neurologică este prezentă încă de la naştere, diagnosticul poate fi definitivat abia între primul şi al treilea an de viaţă, determinat în dependenţă de procesul de creştere şi dezvoltare a copilului.

La copiii cu patologia sistemului nervos se pot păstra reflexele de nou-născuţi. Părinţii sau îngrijitorii copiilor sînt de obicei primii care observă devierile în dezvoltarea motorie şi emoţională a copilului, semne precoce a problemelor de sănătate la copil.

Simptoamele afectării sistemului nervos central sau periferic, în cazul, formelor severe, sînt prezente de la naştere, dar diferă în funcţie de tipul maladiei (ereditară, anomalii de dezvoltare, traume, infecţii etc.):

- dificultăţi la sugere şi înghiţire. Aceşti copii au deglutiţia îngreuiată, frecvent refulează hrana lichidă prin nas şi este înalt riscul de aspiraţie al alimentelor în căile respiratorii

superioare cu generarea ulterioară a unei stări de apnee (spasm şi întrerupere a respiraţiei).

- plîns slab sau stringent, asociat cu tremur pronunţat local sau generalizat, care uneori poate preceda convulsii;

- poziţii atipice ale corpului copilului, corpul copilului poate fi foarte relaxat şi moale sau prea rigid (cînd este luat în braţe, bebeluşul îşi încordează spatele, braţele şi picioarele);

- mişcări anormale ale globilor oculari (copilul face mişcări continui rotatorii sau discoordonatorii cu ochii, nu fixează şi nu urmăreşte cu ochii jucăria).

Asemenea stări trebuie să atragă atenţia specialiştilor care îndrumează părinţii despre necesitatea examinărilor, efectuării tratamentului necesar şi a supravegherii continue a copilului.

Alte semne ale afectării sistemului nervos central sau periferic, ce devin evidente odată cu creşterea şi dezvoltarea copilului sînt:

atrofia musculară a membrelor superioare şi inferioare afectate;

afectarea sistemului nervos determină limitarea mişcărilor active şi pasive care, la rîndul lor perturbează dezvoltarea normală a muşchilor;

dereglări senzoriale (de văz, auz, tactile, cognitive etc.);

deformaţii ale aparatului locomotor (coloanei vertebrale, membrelor, articulaţiilor etc.).

I.1.5. Ce este paralizia cerebrală infantilă (PCI)

Paralizia Cerebrală Infantilă este definită ca un grup de tulburări neurologice neprogresive caracterizate printr-un control neadecvat al motilităţii (motricităţii) şi posturii, datorate unor cauze care acţionează asupra SNC (sistemului nervos central) pre- intra-, sau postnatal, în primii 3-5 ani de viaţă (perioada iniţială de dezvoltare a creierului).

PCI sînt într-o continuă dinamică, fiind influenţate de procesul de creştere şi dezvoltare, astfel că manifestările clinice se pot modifica în timp.

Afectarea motorie este un criteriu obligatoriu şi definitoriu al PCI, aceasta fiind aproape întotdeauna însoţită de alte manifestări secundare afectării SNC, cum ar fi: retardul mental, epilepsia, deficienţele senzoriale (auditive, vizuale), tulburările cognitive, tulburările de comportament etc.

Paralizia cerebrală infantilă se clasifică în trei tipuri majore: spastice, diskinetice şi ataxice. Sînt posibile asocieri ale sindromului spastic cu cel diskinetic, mai rar cu sindromul ataxic (forme mixte). Precocitatea diagnosticului este în funcţie de cauza, anamneza corectă a sarcinii şi naşterii, adresabilitatea familiei, competenţele medicilor, specialiştilor şi a tuturor persoanelor implicate in procesul de creştere şi dezvoltare a copiilor.

Diagnosticul de paralizie cerebrală se stabileşte în baza manifestărilor maladiei (tulburări neuropsihomotorii), tulburări cognitive, de vorbire, accese epileptice, tulburări comportamentale, retard mental, prezenţa altor semne ce pledează pentru o suferinţă cerebrală, semne fizice) pe care medicul le evidenţiază în timpul examinării bolnavului şi care pot fi confirmate prin examinare suplimentară.

Nota Bene!

În paraliziile cerebrale pot apărea diferite complicaţi, determinate de următoarele cauze:

neglijarea necesităţilor medicale şi de abilitare a copilului (lipsa atenţiei din partea părinţilor, adresare tardivă pentru consultaţia specialiştilor, neacceptarea reala a problemelor de sănătate la copil de către părinţi);

tratamente neadecvate necesităţilor copilului (întreruperea nemotivata a tratamentului, aplicarea tratamentelor populare etc.);

deficiente în îngrijirea copilului – lipsa mişcărilor pasive şi lipsa stimulării mişcărilor active la copil, poziţionare şi posturare incorectă in timpul zilei, deficiente în alimentaţie.

Reflecţii:

Argumentaţi afirmaţia: De obicei copiii născuţi prematur au greutatea mai mică decît cea normală, dar şi copiii născuţi la termen pot prezenta greutate mică la naştere, în urma retenţiei dezvoltării intrauterine de tip hipoplastic.

Descrieţi manifestările clinice ale dizabilităţii neuromotorii la copii.

Analizaţi particularităţile dezvoltării psihofizice a copilului cu dizabilităţi neuromotorii.

Stabiliţi riscurile în cazul naşterii premature şi a copilului cu retenţia dezvoltării intrauterine.

Comentaţi factorii de risc în apariţia dizabiliţilor la copii: înainte de naştere, in timpul naşterii şi după naştere.

I.2. Problemele de îngrijire a copilului cu dizabilităţi neuromotorii

Copiii cu dizabilităţi neuromotorii prezintă frecvent diferite tulburări asociate, severitatea cărora este în raport direct cu severitatea maladiei. În procesul de îngrijire zilnică a unui copil cu tulburări neuromotorii părinţii se confruntă cu diferite probleme:

- de mişcare;

- de alimentare;

- de autoservire (igienă personală, îmbrăcare);

- de comunicare;

- senzoriale (văz, auz);

- cognitive;

- de învăţare;

Mişcarea

Pentru a creşte şi a căpăta diferite abilităţi de autoservire orice copil are nevoie de mişcare, de schimbarea poziţiei corpului, poziţionare corectă şi comodă în pat sau cărucior. Copilul efectuează de la naştere mişcări active, şi, totodată, nu este privat de mişcări pasive din partea părinţilor. Există însă şi situaţii, în care evoluţia copilului este lentă sau problematică, manifestîndu-se prin dificultăţi în activitatea lor motorie, adică reducerea mişcărilor active şi pasive.

Mişcările copilului cu infirmitate motorie au particularităţi specifice care, în termeni medicali, se numesc: spastică şi hiperchinezia.

Copilul cu probleme neuromotorii învaţă deprinderile motorii într-un mod diferit decît semenii lor.

Efortul depus de aceşti copii este extrem de mare şi greu. Pentru efectuarea acestei munci grele pentru el, copilul are nevoie de asistenţă medicală timpurie specializată, de înţelegerea şi sprijinul părinţilor, de asistenţă psihopedagogică, de stimulare şi abilitare a funcţiilor deteriorate.

Specialiştii trebuie să îndrumeze părinţii ca ei să consulte medicul, începînd orice activitate cu copilul. Executarea incorectă a unei mişcări sau unui exerciţiu, poate duce la dereglări de stare a sănătăţii copilului, cum ar fi creşterea tonusului muscular ridicat, apariţia hematoamelor locale la efort sau, în cazuri mai rare, chiar şi a fracturii osului, elongaţii de tendoane. Consultarea specialistului va duce la executarea întocmai a procedurilor de reabilitare necesare copilului.

Specialiştii vor instrui părinţii în aşa fel, încît, înainte de a începe ocupaţiile practice cu copilul să se însuşească executarea corectă a fiecărui exerciţiu, fiecărei mişcări. Ei vor atenţiona părinţii, astfel încît, în cazurile în care nu le vor fi clare anumite lucruri sau vor observa că copilul reacţionează neadecvat, să consulte repetat medicul.

Totodată, vor atenţiona părinţii despre necesitatea explicării copilului a modului de îndeplinire a manipulaţiei sau exerciţiului aplicat, pentru a evita stresul copilului.

Părinţii copilului cu dizabilităţi neuromotorii, specialiştii, adulţii care îl îngrijesc, permanent trebuie să aibă grijă pentru a stimula şi dezvolta mişcările copilului, de a schimba poziţia corpului la anumite perioade de timp, de a poziţiona comod şi simetric corpul copilului în pat atît în timpul de veghe, cît şi în timpul somnului.

Specialiştii trebuie să informeze părinţii, rudele, persoanele în îngrijirea cărora se află copilul, despre însemnătatea mişcărilor active şi pasive în viaţa copiilor şi, totodată, să înveţe părinţii sau îngrijitorii copilului cum să stimuleze mişcările copilului cu dizabilităţi.

Mobilizările pasive ale copilului au rolul de a antrena întreg corpul în mişcare, de a pregăti organismul copilului pentru efort, de a forma obişnuinţa executării unor mişcări coordonate în care să alterneze contracţia cu relaxarea. Activităţile se iniţiază cu mobilizările pasive, trecînd la cele pasivo-active, pentru a ajunge la unele elemente active.

La copiii cu afecţiuni neuromotorii, mobilizările pasive asigură:

mobilizarea articulaţiilor şi menţinerea troficităţii acestora;

favorizează relaxarea musculară cu învingerea contracturilor şi retracţiilor, ceea ce asigură prevenirea instalării deformărilor osoase.

În acest scop specialiştii, părinţii, folosesc exerciţii de stimulare, relaxare musculară, comunică şi încurajează copilul pentru obţinerea rezultatelor progresive.

Nota Bene!

Complicaţiile sînt determinate de gradul de severitate al afecţiunii.

Dacă copilul nu primeşte ajutorul potrivit din cel mai timpuriu timp, oasele şi articulaţiile copilului se deformează, apar contracturi, capacitatea de mişcare a copilului se reduce progresiv.

Copilul trebuie să fie implicat zilnic în activităţi fizice şi de mişcare atît pasive cît şi active. Pasivitatea adultului duce la tulburarea şi agravarea stării sănătăţii copilului.

Copilul cu probleme neuromotorii învaţă deprinderile motorii într-un mod diferit decît semenii lor.

Discuţia prealabilă cu părinţii şi instructajul lor despre metoda de tratament care va fi aplicată copilului are un rol important în obţinerea rezultatului pozitiv. În procesul de recuperare, copilul are nevoie de o stare emoţională pozitivă, susţinută de specialiştii care participă în procesul de reabilitare, membrii familiei şi toţi adulţii care îl asistă

Copilul trebuie să aibă încredere în adult, să simtă protecţie şi siguranţă în timpul intervenţiilor şi tuturor exerciţiilor – doar aşa el va reuşi să înveţe mişcări noi, să obţină autonomie şi independenţă motorie, să depăşească problemele de dezvoltare.

Nu promiteţi familiei că veţi săvîrşi un MIRACOL. Nu este posibil să se realizeze. Totul se obţine prin lucru de durată, cu multă perseverenţă, răbdare şi dăruire.

Alimentarea

Majoritatea copiilor cu tulburări neuromotorii, au probleme de alimentaţie, de diferit grad, unele se pot manifesta chiar de la naştere:

- copilul suge rău;

- deseori se îneacă şi tuşeşte în timpul alimentaţiei;

- laptele se prelinge din gură, uneori refulează pe nas;

- limba este puţin mobilă şi nu participă la actul de înghiţire.

Ulterior aceşti copii au probleme de masticaţie, glutiţie. În cazul, paraliziilor cerebrale, există discordanţă între procesul de înghiţire şi închiderea laringelui cu epiglota.

În aceste cazuri, alimentele sau lichidele pot nimeri în căile respiratorii – are loc aspiraţia. Acest fapt provoacă pătrunderea, concomitent cu alimentele, a bacteriilor în plămîni, ceea ce duce la dezvoltarea infecţiilor acute sau în cazuri cronice la bronşite şi pneumonii.

Nota Bene!

Prin alimentaţia echilibrata organismul copilului este asigurat cu tot necesarul pentru creştere si dezvoltare armonioasă.

Îndrumaţi părinţii să consulte medicul pentru a stabili modul de alimentare corectă şi optimă a copilului:

- proteine-material plastic pentru menţinerea structurii normale a ţesuturilor şi proceselor vitale ale organismului;

- lipide - sursa importantă de energie pentru organism, grăsimile animale mai ales, asigura organismul cu vitamine liposolubile A,D,K,E;

- glucidele la fel sînt sursa de energie;

- elemente minerale Ca, Na, Fe, Zn, Mg;

- vitamine A,C, E, K.

Repere de conduită în alimentaţia copilului:

I. Copilul de 0-6 luni

copilul de 0-6 luni trebuie alimentat la sîn de cîte ori vrea, de cel puţin 8 ori în 24 de ore;

în cazul alimentaţiei artificiale, folosiţi pentru alimentaţia copilului, amestecuri lactate adaptate. Nu folosiţi lapte de vaci sau de capră.

II. Copilul de 6-12 luni:

- alimentaţi copilul la sîn de cîte ori vrea, de cel puţin 5-6 ori în 24 de ore;

- începeţi alimentaţia complementară cu terci cu lapte, supă-pireu de legume, chefir, lapte acru, brînză, pesmeţi, pîine, fructe proaspete, sucuri pentru copii;

- pregătiţi copilului bucate omogenizate (tocate);

- includeţi, obligatoriu, în meniul zilnic al copilului carne, peşte, ouă şi brînză. Mîncarea copilului trebuie să fie de o consistenţă medie.

- alimentaţi copilul complementar: de 3 ori pe zi - dacă copilul este alăptat; de 5 ori pe zi - dacă copilul nu este alăptat;

- volumul unei mese trebuie să nu depăşească 200 ml;

- Încurajaţi copilul, după posibilităţile lui, să mănînce cu lingura, cu mîna, mai tîrziu singur.

III. Copilul de 12 luni-2 ani:

- dacă alăptaţi copilul, continuaţi alăptarea lui ori de cîte ori vrea;

- alimentaţi copilul cu produse alimentare diverse, calorice, de 5 ori pe zi;

- introduceţi în raţia alimentară zilnică a copilului terciuri, perişoare din carne sau peşte, supă-pireu din legume, chefir, iaurt, lapte acru, brînză, ouă, sucuri şi fructe proaspete etc.;

- volumul unei porţii trebuie să fie de 250-300 ml;

- încurajaţi copilul, după posibilităţile lui, să mănînce cu lingura, cu mîna, singur.

IV. Copilul de 2-6/7ani:

- alimentaţi copilul cu produse alimentare diverse, calorice, de 5 ori pe zi, 3 mese de bază şi 2 gustări;

- mesele de bază includ: supe, terciuri, pîrjoale, perişoare din carne şi din peşte, ouă, omlete, legume coapte, înăbuşite;

- gustările includ: mere coapte, brînzică, legume şi fructe proaspete, pudinguri;

- volumul unei porţii trebuie să fie de 350 ml (aproximativ 2 pahare);

- încurajaţi copilul, după posibilităţile lui, să mănînce cu lingura, cu furculiţă, singur.

Atenţie! Alegerea produselor şi prepararea bucatelor se face în corespundere cu posibilităţile de glutiţie şi preferinţele copilului. Nu hrăniţi forţat copilul!

Fiţi prudenţi în timpul alimentaţiei copilului:

1. Alimentaţi copilul cînd starea lui este calmă.

Dacă copilul este neliniştit, iritat, capricios, în timpul alimentaţiei creşte riscul aspiraţiei alimentelor. Liniştiţi copilul prin diferite metode – comunicare blîndă, joc, sustragerea atenţiei, apoi începeţi să-l hrăniţi.

2. Poziţionaţi corect copilul, aceasta include înălţimea mesei şi poziţia copilului (Vezi: Reguli

de poziţionare a copilului – Secţiunea IV.2).

Pentru alimentarea copilului folosiţi o măsuţă specială cu scaun ce are suport pentru braţe sau aşezaţi copilul la masă în aşa mod, încît el să poată sta cu coatele pe masă. În această poziţie mişcarea antebraţelor şi a mîinii este uşoară:

aşezaţi copilul cu corpul drept;

înclinaţi puţin capul copilului înainte.

3. Alegeţi corect consistenţa bucatelor: dacă copilul înghite greu, bucatele preparate trebuie să fie mai consistente.

Învăţarea manevrării instrumentelor adaptate pentru alimentaţia copilului cu tulburări neuromotorii cere mult efort din partea copilului şi răbdare din partea părinţilor.

Instruiţi părinţii referitor la:

Nota bene!

- condiţiile alimentării copilului;

- respectării regimului alimentar şi hidric în corespundere cu vîrsta copilului;

- supravegherii regularităţii proceselor fiziologice la copil (scaunul şi urinarea);

- stimulării motoricii intestinale prin exerciţii fizice zilnice.

În cazul, lipsei eficacităţii măsurilor întreprinse, părintele trebuie să consulte medicul pentru stabilirea investigaţiilor şi a tratamentului necesar.

Igiena personală

a) Scăldatul – baia

Scăldatul este: o procedură de menţinere în curăţenie a corpului, o sursă de bucurie şi o metodă eficientă de recuperare a deficienţelor neuromotorii, stimulare psihoemoţională şi motorică. Apa acţionează asupra circulaţiei periferice, metabolismului, sistemului nervos, tensiunii arteriale şi a psihicului.

Căldura apei reduce spasmul muscular, atenuează durerile, favorizează executarea mişcărilor în volum mai mare şi pe o durată mai îndelungată. Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, creşte mobilitatea musculară şi troficitatea ţesuturilor. În apă se pot realiza cu mai mult succes

reabilitarea poziţiilor defectuoase şi compensarea deficienţelor neuromotorii, în special, în cazul leziunilor nervoase.

Scăldatul-baia este o procedură plăcută atît pentru copiii sănătoşi cît şi pentru copiii cu necesităţi speciale. Părinţii, deseori se confruntă cu dificultăţi la scăldatul copiilor cu probleme neuromotorii, dificultăţi cauzate de tonusul muscular ridicat sau scăzut, de incapacitatea copilului de a menţine capul sau de a şedea de sine stătător.

În apă, muşchii se relaxează, mişcările în articulaţii nu sînt atît de traumatizante. Scăldatul copilului se asociază cu comunicare, joc şi gimnastică.

Pentru un copil cu musculatură spastică, pentru a reduce încordarea musculaturii, se recomandă ca temperatura apei s