Blaise Pascal

Blaise Pascal s-a remarcat încă din copilărie prin inteligenţa sa uimitoare şi prin
pasiunea sa pentru matematică, el lăsându-şi amprenta în acest domeniu de la o vârstă
foarte fragedă.

În continuare, vom face cunoştinţă cu acest om extraordinar şi vom vedea ce

contribuţii a adus el matematicii şi felul în care a revoluţionat ştiinţa, în general.

Blaise Pascal (1623-1662)

Portret făcut de pictorul francez Philippe de

Champaigne
 http://ritratti.files.wordpress.com/2009/05/blaise-pascal-philippe-de-
champaigne.jpg

Biografie

Blaise Pascal-matematician, fizician si filosof francez- s-a nascut la data de 19 iunie

1623, in Clermont şi a murit pe 19 august 1662, la Paris.

Fiu al colectorului de taxe, Étienne Pascal, Blaise Pascal a dovedit încă de la o vârstă
fragedă faptul că deţine o inteligenţă extraordinară. Nici surorile sale, Jacqueline şi Gilberte
nu erau cu mult mai prejos, însă tânărul Pascal ieşea, pur şi simplu, din tipare. Astfel, la
cinci ani după moartea soţiei sale, în 1631 Étienne se mută la Paris şi decide să-şi educe
singur copiii, fiind perfect conştient de inteligenţa lor.

Deşi tatăl său îl îndeamnă spre studiul limbilor străine, precum Latina şi Greaca, Blaise
dovedeşte că are o înclinaţie deosebită spre ştiinte şi matematică. La vârsta de doar
unsprezece ani el scrie un scurt tratat despre sunetele scoase de corpurile care vibrează.
Acest lucru atrage, însă, nemulţumirea tatălui său, care îi interzice să mai studieze ştiinţele
şi matematica până la vârsta de cinsprezece ani, susţinând că acest lucru i-ar distrage
atenţia de la studiul limbilor străine.

Chiar şi fără acordul tatălui său, Blaise face cercetări în matematică, iar la vârsta de
doisprezece ani demonstrează că suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade. Din
acel punct, Étienne realizează care este adevărata chemare a fiului său şi decide să îl
încurajeze.

Neavând niciun fel de restricţie în a-şi susţine punctul de vedere , Blaise Pascal afirmă,
mai târziu, că a găsit o eroare în geometria lui Rene Descartes. Acest copil nu încetează să
uimească pe toată lumea, ţinând cont că face afirmaţia respectivă la o vârstă la care
majoritatea copiilor nici măcar nu au idee cine este Rene Descartes-nici nu împlinise
treisprezece ani...

Începând cu vârsta de paisprezece ani, participă la întâlnirile săptămânale organizate

de oameni de ştiinţă francezi, precum Roberval, Mersenne, Mydorge şi mulţi alţii. Mai
târziu, Blaise scrie o lucrare despre conice, numită „Essai pour les coniques” („Eseu despre
conice”). În acestă lucrare este enunţată Teorema lui Pascal, care spune: Daca un hexagon
poate fi inscris intr-o conică, atunci punctele de intersectie ale laturilor opuse vor fi
coliniare.

În 1641, la vârsta de optsprezece ani, Pascal vine cu o primă soluţie la problema

calculelor numerice extenuante pe care tatăl său le efectua-o maşină de calculat. Aceasta
este perfecţionată continuu, dovedindu-se utilă mai ales celui căruia i-a fost dedicată.
 Tot la această vârstă, starea sa de sănătate se înrăutăţeşte considerabil. Din cauza
unei boli nervoase, el suferă de dureri aproape continue. Mai mult, în 1647, la vârsta de 24
de ani, el paralizează parţial, putându-se mişca doar cu ajutorul cârjelor.

Dizabilităţile sale nu-l împiedică, totuşi, să-şi continue cariera sa ştiinţifică, Blaise
facând tot felul de descoperiri în matematică, precum Triunghiul lui Pascal, ori Teoria
Probabilităţilor, la care colaborează cu Pierre de Fermat, avocat francez şi matematician
amator.

Scrie mai multe lucrări, printre care ” De l'Esprit géométrique” („Despre spiritul
geometric”), publicată la un secol după moartea sa şi „De l'Art de persuader” („Despre
arta persuasiunii”).

În 1650 începe să studieze religia, sau, folosind cuvintele sale, să „contempleze

mereţia şi misterul omului”. Această schimbare bruscă de la dezinteres faţă de religie, la
devotament total pot fi rezultatul diferitor cauze. În primul rând, faptul că suferea de o
boală nervoasă şi de ipohondrie, afecţiuni care, conform celor din preajma sa, contribuiau
mult la modificarea comportamentului său. O altă cauză poate fi chiar neputinţa sa de a
înfrânge boala de care suferă, el recurgând într-un mod disperat la unica soluţie rămasă-
religia.

Mai târziu, devine interesat de o femeie din Auvergne şi scrie „Discours sur les
passions de l'amour” („Conversaţii despre pasiunile dragostei”). Deşi lua în considerare o
căsătorie, mai târziu îsi schimba radical opinia, afirmând despre aceasta că este „cea mai
joasă condiţie de viaţă permisă unui creştin”.

Cu timpul, îşi pierde interesul faţă de religie şi Dumnezeu, dar şi-l recapătă în urma
unui accident, când are şi o viziune divină.

Odată interesul recăpătat, el publică diverse lucrări cu teme religioase şi susţine

existenţa miracolelor. Înainte de moartea sa, începe o lucrare teologică importantă, al
cărui titlu original este „Apologie de la religion Chrétienne” („Apărarea cedinţei creştine”),
dar pe care nu reuşeşte să o termine.

În 1662, boala sa se agravează, iar în seara de 18 august, intră în convulsii puternice.

Moare a doua zi, ultimele sale cuvinte fiind „Fie ca Dumnezeu să nu mă abandoneze
niciodată!”. Este îngropat,apoi, la cimitirul Saint-Étienne-du-Mont.
 Epitaful lui Blaise Pascal

http://www.whataboutclients.com/archives/421px-Epitaph_Blaise_Pascal_Saint-
Étienne.jpg

Contribuţii aduse ştiinţei

Pasionat de matematică, Blaise publică în 1653 lucrarea „Traité du triangle
arithmétique” („Tratat despre triunghiul aritmetic”), în care face cunoscut Triunghiul lui
Pascal. Acest triunghi, prezentat în imaginea de mai jos are un rol important în prezentare
coeficienţilor binominali. Fiecare cifră reprezintă suma dintre cele două de mai sus.
 Triunghiul lui Pascal

http://mathforum.org/workshops/usi/pascal/images/base.gif

O altă contribuţie importantă este stabilirea principiului probabilităţilor, la care

colaborează cu Fermat. Totul începe cu un joc, la propriu. Un jucător îi propune lui Pascal o
problemă în care se cerea aflarea proporţiei în care trebuia împărţită miza, la sfârşitul unui
joc. Pascal trimite această problema şi prietenului său, Fermat, iar cei doi ajung la acelaşi
rezultat, dar prin metode diferite. Continuând să rezolve probleme asemănătoare, se
ajunge la formularea teoriei probabilităţilor, în 1657.

Pe lângă pasiunea pentru matematică, Blaise era interesat şi de fizică. În 1646, el

repetă experimentele cu barometre ale lui Torricelli,fizician şi matematician italian,
ajungând la aceleaşi rezultate.

Studiile sale în drecţia hidrodinamicii şi hidrostaticii duc la invenţia unor aparate

precum presa hidraulică. Aceasta a fost inventată de Joseph Bramah în 1795, el folosindu-
se de Principiul lui Pascal, care spune că presiunea exercitată din exterior pe o porţiune din
suprafaţa unui lichid aflată în repaus, într-un vas închis ermetic, se transmite prin lichid în
toate direcţiile şi cu aceeaşi intensitate asupra pereţilor vasului în care se află lichidul.

Totuşi, Pascal nu se rezumă doar la teorie, ci îşi dezvăluie şi latura practică. Mai
devreme am pomenit de faptul că el a inventat o maşina de calculat, în încercarea de a-l
ajuta pe tatăl său. Cu toate că ar fi de aşteptat ca această maşină să aiba un succes
extraordinar, lucrurile nu stau chiar aşa. În primul rând, acest calculator era destul de
scump, neputând ajunge în mâinile oricui. O a doua problemă este cea întâlnită şi în ziua de
astăzi când vine vorba de tehnologii noi, care au potenţialul de a înlocui munca depusă de
om: maşina de calculat făcea, controlată de o singură persoană, munca a cinci angajaţi.
Asta ar fi însemnat ca o mulţime de oameni să rămână fără locuri de muncă.

Este normal, în aceste condiţii, ca maşinăria lui Pascal să nu fie văzută tocmai cu ochi
buni.
 Maşina de calculat inventată de Blaise Pascal la vârsta de
optsprezece ani.

http://webpages.cs.luc.edu/~mt/CS150/ui/Pascaline-calculator.jpg

Lucrări
Blaise Pascal aduce o contribuţie importantă în filosofia matematicii prin lucrarea sa ”
De l'Esprit géométrique” („Despre spiritul geometric”). Filosofia matematicii este o ramură
ce studiază implicaţiile matematicii şi rolul acesteia în vieţile oamenilor. În lucrarea
respectivă, Blaise vorbeşte despre descoperirea adevărurilor şi că ideal ar fi ca propoziţiile
să fie fondate pe adevăruri deja stabilite, lucru ce se dovedeşte, în final, a fi imposibil.
 O altă lucrare a lui Pascal este „De l'Art de persuader” („Despre arta persuasiunii”). În
aceasta, el discută despre felul în care oamenii sunt perfect convinşi de anumite axiome,
pe baza cărora, mai târziu, se vor trage concluzii. Totuşi, nu este cert că aceste axiome
sunt , la rândul lor, corecte.

În 1647, Pascal scrie „Experiences nouvelles touchant le vide” („Noi experimente cu

vidul”), în care descrie motivele pentru care există vid deasupra coloanei de lichid dintr-un
barometru.

Concluzie
Deşi viaţa lui Pascal a fost scurtă, ea a fost plină. El a arătat lumii că poate gândi atât
matematic, cât şi filosofic şi a revoluţionat ştiinţa. Chiar şi schimbările bruşte prin care
trece- de la savant genial, la fanatic religios şi invers, aduc o contribuţie majoră la această
plinătate a existenţei sale.

Acum, că am aruncat o privire fugară în viaţa lui Blaise Pascal, putem recunoaşte cu
uşurinţă faptul că a fost un „copil-minune”, ale cărui calităţi, dar şi defecte l-au ghidat pe
drumul său spre maturitate şi au făcut din el un excepţional om de ştiinţă.

Neagu Romina Georgiana