ELEMENTE DE TEORIE LITERARĂ ŞI LITERATURA UNIVERSALĂ

Prof. univ. dr. Andreea Lupu

Semestrul I

COORDONATE GENERALE ALE LITERATURITĂłII

ÎN SECOLUL AL XIX LEA

I. DINAMICA LITERATURITĂłII SECOLULUI AL XIX LEA:

DE LA CULTURAL LA LITERAR

Obiectivele cursului vizează:

1. Prezentarea – în diacronie şi în sincronie – a relaŃiei dintre principalele creaŃii universale şi
europene din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.
2. Explicarea şi ilustrarea relaŃiei dintre curentele literare şi culturale din secolele XIX-XX şi literatura
universală anterioară.
3. Integrarea literaturii române; evidenŃierea specificului naŃional şi a individualităŃii scrisului
autohton în contextul universal al ultimelor două veacuri.
Secolul curentelor literare (secolul al XIX lea) se deschide cu, şi este într-un anumit sens sintetizat în
Faust (partea I 1808; partea a II a, 1833).
↓
- depăşeşte limitele genurilor→ respinge canoanele

trasează contururile viziunii

- oniric
- se deschide spre - fantastic
- naŃional

ROMANTICE
- descoperă - formele subiectivităŃii
• cosmicul (spaŃiu – timp)
• trăirea (eul)
OPERA

- pledează pentru
- în natură: • nocturnul
• selenarul
• pitorescul/ extremele
- raŃiune şi echilibru spiritual
CLASICE

↓
elemente

sancŃionarea patimilor
- raŃionalitate
- perfecŃiune formală
- armonie
• evocarea de medii
REALISMUL

- asociază
anunŃă

• critica şi satira socio-politică

• adevărul trăirilor

- Sinteză a acumulărilor estetico-literare anterioare, Faust propune în viziunea noastră o nouă

perspectivă asupra literaturităŃii, prin care anunŃă spiritul secolului XIX:
- absorbirea, desprinderea de şi negarea unei atitudini estetice anterioare (clasice)
- promovarea activă a alteia noi (romantismul)
 - depăşirea orientării anunŃate prin fermenŃi difuzi, care prefigurează un al II- lea nivel al
noului (realismul)
Curentul literar se defineşte şi delimitează numai din raŃiuni didactice şi din nevoia de
ierarhizare ulterioară a faptelor estetice.
CURENTUL LITERAR CURENTUL CULTURAL
(în opoziŃie cu cel literar)
1. AccepŃie lărgită: - Este o manifestare ideologico-filozofică fără
- element de viziune sau formal, prezent într-o o estetică proprie, riguros delimitată
operă ce aparŃine unui alt moment decât cel ce - Se manifestă până în secolul al XIX lea ca
consacră orientarea estetică pe care o reflex al dominaŃiei extraesteticului asupra
reprezintă. esteticului.
Ex. : Odiseea/ Eneida conŃin elemente Ex. :
romantice umanismul→ are ca suport estetic modelul
- Povestirile din Canterbury – conŃin elemente antichităŃii: iluminismul→ adoptă clasicismul
de critică realistă. → se deschide spre romantism
2. AccepŃie specializată: prin preromantism
ConvergenŃă a principiilor complexe - În secolul XX se reactualizează prin
ideologico-filozofice într-o anumită perioadă integrarea literaturii ca artă autonomă în
printr-o viziune şi estetică proprie sistemul unitar şi coerent al artelor, ca reflex al
- delimitată strict: unor orientări spre generalizarea tendinŃelor şi
- clasicism – secolele XVII-XVIII reducerea opoziŃiilor la:
- romantism – I ½ a sec. al XIX lea -consacrat
- realism şi parnasianism – a II a ½ a -explicit
secolului al XIX lea -exponenŃial
- simbolism şi naturalism – sfârşit de secol -codificat
XIX -interpretabil
-individual

TRADIłIONALISM
MODERNISM

II. STATUTUL SCRIITORULUI

- Proclamă literatura ca:
1.artă autonomă faŃă de celelalte domenii ale spiritului
2.operă a unui profesionist = scriitorul care oferă un „bun simbolic” prin care se reflectă ca
personalitate şi îşi reflectă epoca→ modernitatea
3. artă destinată unei societăŃi întregi, şi nu unui cerc limitat şi elitist
↓
spiritul veacului = preocuparea unanimă pentru unitatea de viziune şi limbaj
1. ROMANTISMUL
I. COORDONATE GENERALE
1) Se dezvoltă în spaŃiul cultural european şi american (1820-1850).
2) Prefigurat de cristalizări teoretice şi reacŃii estetice faŃă de clasicism, manifestate încă de la
sfârşitul secolului al XVIII lea.
3) Curent unitar ca viziune
formulă estetică
- se afirmă diversificat în diferitele zone culturale:

FranŃa -romantism- originar

- doctrinar
= sinteză a viziunii şi formulei estetice
- surse→ interne→ J.J. Rousseau, Diderot, Voltaire
↓ - reacŃie anticlasică
 externe→ anglo-saxone
Anglia - difuz şi retoric; fără teoretizări şi manifeste
Germania - doctrinar; orientat spre fantastic şi depresiv
Italia - militant patriotic
Rusia - angajat social şi patriotic; de influenŃă byroniană
România - activ, militant şi patriotic; influenŃă franceză (hugoliană)
America - expresie a căutării personalităŃii autohtone

II. MANIFESTELE CURENTULUI ŞI TEXTELE TEORETICE CARE DEFINESC

ESENłA MIŞCĂRII
1. Texte teoretice de prefigurare
► în FranŃa: Despre Germania( Doamna de Staël - 1766-1817)
-introduce termenul de romantism în cultura franceză
-distinge în termeni încă valabili poezia clasică şi cea romantică
-preconizează trecerea de la sursa antic-meridională (clasică) la sursa nordică (romantică) a
literaturii→deschidere spre imaginaŃie ↔ raŃional
-subiectivitate ↔ obiectivităŃii / individualitate ↔ generalizării
-abolirea normelor antice→ totală libertate esteticului
-inspiraŃia din istorie şi credinŃă→ literatură naŃională
► în Germania: Istoria literaturii antice şi moderne, de Friederich Schlegel (1772-1829)
-distinge arta clasică „greacă” de cea „modernă” (romantică)
■ frumosul= mijloc şi scop opera geniului
■ obiectiv subiectivă
■ generalizantă particularizantă
■ impersonală personală
■ adresată simŃului comun adresată simŃului individual
- Ludwig Tieck (1773-1853)- teoretizează ironia ca mijloc de atingere a libertăŃii faŃă de canoane, a
personalizării, subiectivizării şi realizării spontaneităŃii în literatură.
2. Manifestul romantismului european
► V. Hugo – PrefaŃa la drama Cromwell (1827)
-fixează coordonatele estetice (ideile forŃă):
I. eliberarea creaŃiei prin: sublim
1) interferenŃa categoriilor grotesc
genurilor şi speciilor, ca esenŃă a dramei
2) abolirea regulilor celor trei unităŃi
3) verosimilitatea înlocuită cu adevărul, natura, inspiraŃia
II. arta reproduce realitatea faptelor în forma poetică prin care se creează iluzia↔↔ mimesysului clasic

3. Triumful romantismului: triumful în Batălia pentru Hernani (1830)

subiectivitate
III. POEZIA imaginaŃie
- genul predilect prin accentul pus pe sensibilitate

A. Prin textul liric –afirmă noi specii

- impune repertoriul tematic al poeziei moderne
B. Discursul liric– îşi modifică sursele
– renunŃă la mitologia clasică
– înlocuieşte retorica clasică
– tropii reprezentativi: alegoria, antiteza, metafora
C. Tematica – asociază reflexivitatea, trăirea, militantismul şi vizionarismul, imaginaŃia
– plasează eul în centrul creaŃiei prin ipostazele creatorului
– aparŃine extremelor sociale:
a)- nobil scăpătat, contestatar al ordinii, tradiŃiei, convenŃiilor unei noi lumi în ascensiune (Anglia-
Byron, Shelley, Rusia- Puşkin, etc.)
b) boem, foarte sărac, luptând pentru supravieŃuire şi afirmare literară:
(Germania- Heine, Anglia- Keats, America- E.A. Poe, Whitman)

1. Eul romantic cu problematica destinului/ morŃii/ iubirii – este ipostaziat în poezie ca individualitate
de excepŃie
titan Prometeu descătuşat (Shelley), Moise (Vigny), Shakespeare (Studiul lui V.
Hugo)
„ecou sonor Hugo→ → prin militantism şi satiră
al veacului”
geniu -poetul exclus, marginalizat- Child Harold (Byron),
Pasărea singuratică (Leopardi)
-geniul învins- Stello (Vigny)
„copil al = marcat de depresie ca „boală a veacului” (Musset)
secolului” MeditaŃii (Lamartine), Moartea lupului (Vigny), Zădărnicie (Lenau)
„copil teribil” = ironic, maliŃios, satiric şi pamfletar
NopŃile (Musset), Don Juan (Byron)

2. Natura
- din cadru exterior devine cadru psihic, orfeic în relaŃie cu starea eului
- se ipostaziază ca – refugiu consolator din real (prin pitoresc şi culoare, cufundare în fantastic şi
oniric, exotic-oriental)
– depozitar al sentimentului şi emoŃiei pure
Keats Unei privighetori
Musset Noaptea de mai
Shelley Imn frumuseŃii intelectuale
Lamartine Lacul

3. Istoria şi societatea
a) ample poeme alegorice,
cu caracter satiric, protestatar;
demistifică moravuri şi tare
ale prezentului
b) exaltare a trecutului şi meditaŃii
asupra evoluŃiei societăŃii
c) lirică angajată în realizarea
idealurilor naŃionale(→ satiră →
poezia manifest)
Shelly- Regina Mab; Revolta Islamului; Mascarada
anarhiei
Hugo- Pedepsele
Byron- Pelerinajul lui Child Harold
Vigny- Poeme antice şi moderne
Hugo- Legenda secolelor
Lenan- Faust, Savonarola, Albligenzii
Puşkin- CălăreŃul de aramă
G. Leopardi- Către Italia; La monumentul lui Dante
A. S. Puşkin- Satul; Libertatea

IV. PROZA
-dezvoltă aceeaşi tematică şi este expresia opŃiunilor generale ale artei romantice pe care, conform
concepŃiei epocii, le ilustrează
-înnoirile aparŃin nivelului exterior, superficial
-formal- se menŃin specii ample (roman-nuvelă; povestire-basm cult)
- se menŃine naraŃiunea omniscientă
-supratema unică a prozei o constituie problematica eului
reflectă noua viziune asupra realităŃii, care nu mai este copiată şi nici reconstituită în esenŃa
utopiilor simbolice umaniste şi iluministe
Realitatea este interpretată drept cadru de manifestare pentru structurile umane de excepŃie antrenate
în conflicte, tipologie specifică, acŃiune (neverosimilă, ramificată pe mai multe planuri, având la bază
motivaŃii obscure/ absente şi rezolvări neconvingătoare) şi subiect (care se îndepărtează de/ anulează
gradaŃia clasică a momentelor→ deznodământul este egal în intensitate cu punctul culminant)
Problematica eului în cadrul acestei formule epice se ipostaziază în trei categorii tematice:
I. Eul confruntat cu realul→ dezvoltă memorialistica în formule:
▪autobiografice: Confesiunile (Musset), Ea şi el (G. Sand)
▪satiră socială: Călătorie în jurul camerei mele (Xavier de Maîstre)
▪satiră spirituală: Fragmente engleze (H. Heine)
▪contemplare a spectacolului lumii: Impresii de călătorie (H.Heine),etc

II. Eul confruntat cu pasiunea- face obiectul romanului sentimental

▪literatura feminină şi feministă: Doamna de Staël- Corinne, Delphine, Lamartine- Graziella, G.
Sand- Lélia; Chateaubriand- Atala, Martirii.
▪marcat de „mal du siècle”: Chateaubriand- René, Sénacour- Obermann, Lamartine- Raphael

▪III. Eul proiectat în spaŃiile evaziunii din real:

1.TRECUT

►roman istoric
►anecdotică istorică dominată de eroi: W. Scott- Ivanhoe, Kenilworth; Manzoni- Logodnicii
► anecdotică istorică dominată de propria imagine: Vigny- Cinq- Mars
►anecdoticul istoric creează cadrul pitoresc pentru aventură: Al. Dumas- Cei trei muşchetari,
Regina Margot, După douăzeci de ani (romanele de capă şi spadă)
► anecdoticul istoric = suportul alegoricului cu teze estetico-filozofice- V. Hugo-Notre Dame de
Paris

2.FANTASTIC

►oniric şi fabulos- E. T. A. Hoffman: Tablouri de fantezie (1812/1814), Povestiri nocturne

(1817), FrăŃia Serapio(1819/1821)n
►fantasticul malefic, epicul negru, de groază: Elixirele diavolului (1815); Părerile despre viaŃă
ale motanului Murr (1820/1822)
►mister obsesiv, macabru şi morbid- proza lui E. A. Poe, cu surse în idealismul german şi
folclorul negru
►povestiri de groază- Povestiri ale grotescului şi arabescului

3.SUSPANS

►misterul poliŃist: E.A. Poe- Crimele din strada Morgue, Prăbuşirea casei Usher, Pisica
neagră, Inima care-şi spune taina
►romanul de aventuri- operele americanului Fenimore Cooper (Ultimul Mohican, etc)
►romanul popular (foileton): E. Sue- Misterele Parisului; G. Sand- Francois le champi; MicuŃa
Fadette

4.REFLECłIA ESTETIZANTĂ

Poem în proză: Maurice de Guerin- Caietul verde; Aloysins Bertrand- Gaspard de la nuit sau
Fantaisie à la manière de Rembrandt et Callot

Drama romantică- dezvoltă estetic coordonatele din programul-manifest hugolian

-domină drama istorică→ afirmă ideile libertare prin tirada patriotică
→ imaginea maselor→ caracter naŃional
 →pitoresc şi culoare de epocă
axată pe subiecte medievale
-confllictualitatea este exterioară
Istoria-cadru permite deschiderea teatrului spre:
a) psihologic- sentimental - Grillparzer- Valurile mării şi ale iubirii
al mediilor - Hugo- Hernani, Ruy Blas
b) social şi de epocă (=timp trecut, reevaluat):
Buchner- Moartea lui Danton; Hugo- Ruy Blas; Puşkin- Boris Godunov

REALISMUL

A. REALISMUL SECOLULUI AL XIX LEA

AccepŃiile termenului

1) ca stil şi atitudine estetică = opŃiunea pentru prezentarea obiectivă a realului, în funcŃie de

→ veridicitate
→ cauzalitate
→ tipicitate
- legat de aspiraŃia artei / artistului spre adevăr
- se manifestă în toate epocile
2) doctrine filozofice: a)Evul Mediu→ ideile generale (universale) au o realitate metafizică, în
afara concretului
b)epoca modernă→ afirmarea lumii exterioare ca realitate
3) curent literar- apărut în forma sa doctrinară în FranŃa, după 1850, ca rezultat al:
a) în plan spiritual: b) în plan estetic:
-o nouă generaŃie de receptori/emiŃători -criza romantismului:
de mesaj estetic ►respingerea esteticii
RECEPTORUL ►respingerea retoricii
dincolo de limitele secolului XIX

→proza şi teatrul= genurile

Se prelungeşte în forme specifice

-are şi experienŃa presei dezvoltate de predilecte

romantici
-vrea să se reflecte el şi viaŃa sa cotidiană în
opere
EMIłĂTORUL

-marcat de eşecul socio-politic al revoluŃiilor

a)pierde idealismul
b)se orientează de la eu la colectivitate, cu
spirit critic faŃă de realitatea cotidiană
c)aspiră la reflectarea ştiinŃifică – în spirit
filozofic al pozitivismului

Teoretizarea curentului – relativ târzie în scrieri, cu caracter sintetic

-Champfleury- în suita de articole Realismul (1857) impune cadrul teoretic (pe care romanele
sale nu-l pot susŃine) şi estetic:
1) reacŃia împotriva subiectivităŃii, căreia îi opune obiectivitatea
a)=imaginaŃia ancheta în medii
diverse, recursul
la documentare
b)=neverosimilitate adevărul vieŃii

2) reacŃia împotriva retoricii sinceritate, simplitate

TranziŃia Romantism – Realism
 -Spre deosebire de Romantism, nu implică forme de confruntare directă, ci apariŃia elementelor
estetice realiste în opere de factură romantică:
▀ G. Sand- în romanele câmpeneşti, prin:
Jeanne(1844), Balta diavolului(1846), MicuŃa Fadette (1849)
▀ H. B. Stendhal: Roşu şi negru (1831), Mănăstirea din Parma (1839)
▀ Surorile Brınte
ROMANUL DE MORAVURI „EPIC”
În cadrul prozei realiste speciile reprezentative sunt romanul şi nuvela.
♦Ipostazele EPOSULUI realist
Romanul de observaŃie socială→ tematic: roman de moravuri
REALITATEA- ca ANSAMBLU COMPLEX; COERENT
- ca LUME – EXTERIOARĂ; CONCRETĂ
– DATATĂ ŞI DATABILĂ
- EVOCATĂ, RECONSTITUITĂ
↓

- conflictualitate exterioară
- acŃiune prin înlănŃuire
- moduri de expunere digresiv-descriptive preponderent
- Se dezvoltă în spaŃiul universal pe coordonatele generale ale curentului în viziuni şi formule epice
specifice. ♦MODELUL BALZACIAN
- Creatorul formulei epice este Honoré de Balzac (1799-1850)

-scriitorul profesionist, activitate literară desfăşurată

care trăieşte din scris → în plin romantism (1829-1847),
prin Comedia umană

- „izolatul” în mijlocul societăŃii → deschide seria marilor construcŃii epice

balzacianismul
- ca formulă estetică:
a)opera unitară este structurată
logic şi organizat, pe scene:
●din viaŃa privată (Femeia la 30 de ani)
●din viaŃa de provincie (Iluzii pierdute)
●din viaŃa pariziană (Verişoara Bette)
●din viaŃa politică (Afacere tenebroasă)
●din viaŃa militară (Şuanii)
●din viaŃa de Ńară (Medicul de Ńară)
●studii filozofice (Căutarea absolutului)
b)tipul-integrat în contemporaneitatea
imediată, databilă prin:
●observaŃie directă
●informare asupra contextului
socio-profesional/regional/instituŃional
●recurs la document/eveniment real
c)descrierea individului
-implică largi excursuri în trecu -
tul personajelor
-determinările complexe sunt reliefate
prin tehnica de evocare în cercuri
concentrice- în centru = eroul
-eroii migrează dintr-un roman în altul
→ impune o viziune şi formulă estetică proprie:
- ca viziune
a)imaginea totalizatoare (sub multi-
ple aspecte şi unitară) a societăŃii
contemporane→ roman balzacian
(multitudine de medii şi perspective)
b)omul este abordat ca specie (în
sens ştiinŃific)→diversitatea tipuri-
lor: părintele (Moş Goriot), avarul
(Grandet), arivistul (Rastignac),
fata bătrână (verişoara Bette), cămă-
tarul (Gobseck)
c)omul este văzut în evoluŃie prin
multitudinea determinărilor:
●genetice şi familiale
●economice şi financiare
●socio-profesionale
 Mesajul balzacian, sacrificând esteticul în favoarea adevărului, se formulează implicit ca expresie
semnificativă pentru caracterul violent – critic la adresa societăŃii decadente şi la adresa naturii umane
înclinată spre rău:
a) combatere a răului prin demascare
b) promovarea valorilor prin contrast faŃă de lumea
evocată...
c) oferă cadrul estetic necesar dezvoltării
romanului fluviu

Modelul balzacian în spaŃiul european

În FranŃa
a) factor decisiv pentru observaŃia realistă la scriitori de factură romantică
G. Sand – trece sub influenŃa lui de la romane sentimentale la romanul de
observaŃie realistă şi critică socială în creaŃiile dintre 1840 şi
1853 (Păcatul domnului Antoine, MicuŃa Fadette,
Balta diavolului)
V. Hugo – scrie Mizerabilii (1862) ca roman-frescă, având un caracter com-
plex social, istoric, sentimental cu teze umaniste.
b) impulsionează viziunea şi tehnica realistă la G. Flaubert, G. Maupassant
şi creează premisele naturalismului la A. Daudet, E. Zola.

În Italia – respins ca viziune şi model estetic

- influenŃează scriitorii scandinavi ca opŃiune – pentrun – tragicul contemporan
– observaŃia mediilor
- norvegianul Henryk Ibsen – dramaturgia sa
- suedezul J. A. Strindberg – acutizează în dramă elementele
balzaciene până la naturalism

MODELUL BALZACIAN ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

Modelul balzacian în spaŃiul european

În FranŃa
c) factor decisiv pentru observaŃia realistă la scriitori de factură romantică
G. Sand – trece sub influenŃa lui de la romane sentimentale la romanul de
observaŃie realistă şi critică socială în creaŃiile dintre 1840 şi
1853 (Păcatul domnului Antoine, MicuŃa Fadette,

Balta diavolului)
V. Hugo – scrie Mizerabilii (1862) ca roman-frescă, având un caracter com-
plex social, istoric, sentimental cu teze umaniste.
d) impulsionează viziunea şi tehnica realistă la G. Flaubert, G. Maupassant
şi creează premisele naturalismului la A. Daudet, E. Zola.
În Italia – respins ca viziune şi model estetic
- influenŃează scriitorii scandinavi ca opŃiune – pentrun – tragicul contemporan
– observaŃia mediilor
- norvegianul Henryk Ibsen – dramaturgia sa
- suedezul J. A. Strindberg – acutizează în dramă elementele
balzaciene până la naturalism

În România
a) model estetic pentru începuturile romanului românesc şi ale schiŃei caracterologice
(fiziologia) + alte orientări estetice:
↓
1. M. Kogălniceanu Soirées dansantes
- observaŃie realistă Fiziologia provinŃialului în Iaşi
- schiŃă de moravuri Iluzii pierdute
- coordonatele romanului realist Un întâi amor
autohton- atracŃia - frescei
- satira socială contemporană
- tehnica planurilor concentrice
↓
Tainele inimii = prima încercare tipărită de roman (1850)
2. D. Bolintineanu
- romanele ►Manoil (1851/1855 = I roman românesc publicat integral )
- influenŃat de literatura epistolară (pre)romantică:
- Goethe (SuferinŃele tânărului Werther)
- J.J. Rousseau (Noua Heloiză)
- Chateaubriand (René)
- elemente balzaciene- medii diverse
planuri distincte ale conflictului
►Elena (1862)
- dezvoltă modelul din Crinul din vale
- deconspiră modelul în roman (Elena citeşte cartea lui Balzac)
- modelul:- conflictului erotic
(Felix- Madame Mortesauf)
- tipuri de feminitate
(Elena = Madame de Mortesauf)
3. N. Filimon
- schiŃa realistă de moravuri: Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala (1861)
- tipul arivistului autohton lumea slugilor
- relaŃia individ-mediu ↑
- interrelaŃionarea mediilor prin erou ● → mica funcŃionărime
↓
poliŃia
- romanul Ciocoii vechi şi noi sau ce naşte din pisică şoareci mănâncă (1862- „Revista română”/
1863- în volum)
b) marchează ca experienŃă estetică romanul-ciclu de familie al sfârşitului de secol XIX
D. Zamfirescu- ciclul Comăneştenilor

♦ fresca societăŃii contemporane

♦ reconstituirea documentară
♦ tipologic- arivistul şi parvenitul
- nobilimea decadentă
 ___________________________
- adaptate la realitatea românească
- din perspectivă ≠ subiectivitate
≠ lirism + pamflet
c) în secolul XX- modelul se prelungeşte ca element tradiŃionalist cu funcŃii polemice în
roman
►Cezar Petrescu (1892-1961)
- traducător din Balzac
Demonstrează implicit vitalitatea modelului în

- propune o cronică românească a secolului XX

structurată cronologic şi spaŃial
contextul dominant modernist

- tragic de tip modern:

- tipul caracterizat: inadaptatul (Întunecare)
- medii evocate:
●Ńărănimea:Apostol
●finanŃele şi industriaşii Aurul negru
●oraşul tentacular (monden, politic, intelectual):
Calea Victoriei; Carlton
●provincia: La Paradis general; Miss România
►I. M. Sadoveanu (1893-1964)- ciclul romanesc:
Sfârşit de veac în Bucureşti (1944)
Ion Sântu (1957)
- reactualizează tipul arivistului, care este reabilitat prin umanizare: Iancu
Urmatecu - se rafinează şi se adaptează spiritual la lumea în care intră
- îşi disimulează natura explozivă şi îşi
regizează afacerile
- structura epică- de tip concentric
contextul balzacianismului

- simetrică: începe şi se încheie cu izbucniri

ale protagonistului

►G. Călinescu-Enigma Otiliei

modernismului
„superiorităŃii”

1) teme:paternitatea; familia; oraşul polimorf

2) tipuri:avarul; fata bătrână; arivistul; rentierul
Romanul

3) tehnica:flash-back;cercurile concentrice; diversitatea mediilor

asupra

descrise

4.A. ROMANUL DE MORAVURI; EPIC

♦ REPLICA VICTORIANĂ
B.
- în Anglia – romanul de observaŃie socială realist respinge modelul balzacian cu care estetic
stabileşte totuşi un dialog implicit
– se dezvoltă pe coordonatele viziunii şi formulei estetice proprii victorianismului
timpuriu (~1830-1850)
VICTORIANISMUL CLASIC (1830-1860)
- acoperă cronologic epoca înfloririi europene a realismului
- se rataşează la realismul doctrinar prin observaŃia obiectivă a realităŃii sociale;
perspectiva critică asupra diverselor nivele sociale şi a incomunicării dintre ele
- se distinge prin promovarea:
►individualismului → încrederea în progres
►puritanism moral
- este reprezentat de scriitori inegali ca valoare şi distincŃi ca viziune
- pentru evoluŃia literaturii engleze sunt notabili pentru epoca victoriană
Charles Dickens (1812-1870)
Roman social şi de medii Elisabeth Gaskel (1810-1865)
Wiliam Thackeray (1811-1863)
Anthony Trollope (1815-1882)
●Charlotte (1816-1855): Profeso-
Roman sentimental psihologic rul; Villette; Shirley; Jane Eyre.
cu Surorile ●Anne- colaborare la Versuri cu
deschideri spre realism al Brınte celelalte două surori
evocării de ●Emily (1818-1848): La răscruce
medii de vânturi

● Ch. Dickens şi W. M. Thakeray creează modelele romanului de moravuri englez:

►Dickens→ Punct de plecare pentru structurile naturaliste
►Thackeray→ modelul estetic urmat de: A. Trollope şi E. Gaskel şi apreciat de Ch. Brınte
● Modelul romanului social cu teză umanitară
- se conturează în maniere complementare la Dickens (mesajul lui rămâne
optimist) şi la Thackeray (mesajul rămâne amar);
- se prelungeşte în VICTORIANISMUL TÂRZIU (1860
1901) prin Thomas Hardy şi G. Gissing.

CHARLES DICKENS - echivalentul englez al lui Balzac prin- impactul asupra

publicului
- prolificitate
1) lărgeşte aria investigaŃiei sociale asupra instituŃiilor
Ex.- justiŃia- Casa întunericului
- şcoala- David Copperfield
- administraŃia- Documentele postume...
2) spre deosebire de Balzac, abordează probleme concrete ale timpului: - revoluŃia industrială şi
consecinŃele ei (Timpuri grele)
- exploatarea şomerilor şi a copiilor (Oliver Twist)
- utilitarismul şi intoleranŃa puritană (Poveste de Crăciun)
3) clasifică indivizii în categorii morale
↓
eroii sunt măşti ale moralei, generozităŃii, dezinteresului / hiperbolizări antitetice ale
acestor valori victoriene.
4) asociază realismului dimensiunea satirică← tipuri caricaturale, intens critice, hiperbolizând
de obicei câte o dominantă spirituală
- cuplul Murdstone reprezintă puritanismul agresiv, morala tiranică pentru uman (David
Copperfield)
5) structura romanelor:
- axată pe – tensiune şi participarea intens afectivă a cititorului
– aventură/ evoluŃie în medii diferite
- converge către finalul fericit, moralizator, atins prin intervenŃii neaşteptate (exterioare)/
schimbări spectaculoase de situaŃii care atestă- A. optimismul funciar al autorului
-încrederea în valorile stabile ale societăŃii burgheze
- promovarea unei posibile armonii sociale
- salvarea societăŃii prin micul burghez, omul simplu şi respectabil
- B. Limitarea protestului social la lupta contra abuzului şi cruzimii
W. THACKERAY
- este, ca viziune artistică şi formulă narativă, complementar lui Dickens, impunându-se ca
expresie a realismului subiectiv
- continuator declarat al romanului englez al secolului al XVIII-lea (admirator îndeosebi al lui
H. Fielding)
 - precursor al lui H. James prin acuitatea observaŃiei psihologice (opusă relativului schematism
dickensian)
- structurată ca frescă, opera reuşeşte să fie o „Comedie umană a Angliei burgheze”→ evocă
grupurile sociale în evoluŃia în timp
ROMANE ISTORICE ROMANE DE MORAVURI
Barry Lindon (1848) Bâlciul deşertăciunilor
Henry Esmond (1852) Familia Newcome
Virginienii (1857) Istoria lui Pendennis
- nucleul tematic→ unitatea este snobul şi snobismul = fenomen social
caracteristic al epocii, prin care se defineşte lupta pentru puterea şi
însemnele nobiliare dusă de o clasă bogată sau în ascensiune
- Principiile estetice ale lui Thackeray sunt concentrate în PrefaŃa autorului la Istoria lui
Pendennis (1850) = realism şi prefigurări moderne:
- „adevăr şi onestitate”
- „experienŃă”
- „sinceritatea expresiei”
- Aceste principii fac ca paralel şi independent de Balzac, formula estetică a lui Thackeray să se
caracterizeze prin:
1) conturarea unei tipologii- complexe
- specifice Angliei victoriene
- plasată în contextul „bâlciului social” al timpului→ imaginea
frecventă a bâlciului
2) migraŃia personajelor dintr-un roman în altul:
Ex.: maiorul Pendennis- Istoria lui Pendennis
- Familia Newcome
- Elementele individualizatoare ale scriiturii reliefează caracterul subiectiv al realismului
Thackerian în opoziŃie cu cel balzacian:
► poziŃia autorului se subliniază prin raissoneuri (=personaje moralizatoare)
►structurarea discursului narativ prin:
a) dialog cu cititorul/ narator omniscient, angajat în digresiuni
b) alternanŃa a naratorilor în jocul ficŃional

SINTEZĂ ŞI ÎNNOIRE RĂSĂRITEANĂ:

POEMUL ŞI EPOPEEA RUSĂ

REALISMUL RUS:

1. Preocupat● → (spre deosebire de cel angloamerican) mai mult de teorie

↓
(spre deosebire de cel francez) mai mult de sugestie în creaŃie
decât de descriere şi observaŃie directă

2. Marcat de tentaŃia viziunii de - V.G. Belinski– Privire asupra literaturii ruse

sinteză şi a formulei estetice din 1847
totalitare - N.G. . Cernîşevski– Arta şi realitatea din
punct de vedere estetic
3. Respinge reproducerea realităŃii în favoarea reconstituirii ei prin interpretarea proprie fiecărui
autor
- elementul comun, unificator: surprinderea socialului nu numai prin tipuri reprezentative, ci în
primul rând prin psihologia şi moravurile de grup

- mai târziu decât cel occidental -afirmă tonalităŃi şi formule

-beneficiind de şi asimilând estetice proprii
modelul balzacian şi pe cel -viziunea satirică gogoliană
dickensian îndeosebi dezvoltă romanul poematic
-viziunea filozofică tolstoiană
reformulează epicul epopeic

4. Subliniază coordonata socială a curentului prin:

Simpatia faŃă de:

Tipicitatea personajelor:

-mase (Gogol)
-omul simplu, anonim (Tolstoi)
-micul slujbaş (Cehov)
-vechea nobilime crepusculară (Turgheniev)
-nu mai este un obiectiv în
sine
= rezultat/ilustrare a tranşei
semnificative din social

5. Raportează constant, implicit sau explicit, lumea Rusiei la Universalitate

→ caracterul naŃional specific ≠ generalizările şi clasificările occidentale
= esenŃa unui tip de spiritualitate
- în planul formulei estetice atins prin orientări pro:
- Gogol spre folcloric şi mitic autohton;
- Tolstoi asociază surse livreşti cu înŃelepciunea populară a creştinismului slav;
- Turgheniev surprinde un spirit al locului; cultivă ca specii epice nuvela, povestirea,
romanul.

I. Nikolai Vasilievici GOGOL (1809-1852)

1. Ilustrează alături de Saltikov - Scedrin (1826-1880) realismul satiric;
2. Întemeietor al realismului rus (denumit de Bielinski „Şcoala naturală”
- trasează prin ansamblul creaŃiei direcŃiile curentului
autohton;
- proza scurtă îl consacră ca precursor în contextul literaturii ruse:

a) epicul de atmosferă: - deschis spre liric şi fantastic;

- punctat de elemente folclorice;
- ciclul de povestiri: Serile în cătunul de lângă Dikanka

-prin- cadru
 - tipologie → anticipează pe Turgheniev şi Cehov;

b) epicul satiric – din ciclul Arabescuri (1835), completat ulterior cu Mantaua (1842)-
cuprinzând capodoperele Nasul; Însemnările unui nebun; Nevski Prospekt; Portretul.
– instituie banalul, insignifiantul, comunul – ca temă literară, anticipând
exploatarea acestora în literatura occidentală (Ex. Flaubert)

c) epicul istoric: Taras Bulba

– nuvelă în prima variantă (1835) inclusă în ciclul Mirgorod;
– roman, prin dezvoltarea epică din 1842;
– reactualizează epicul istoric prin îndepărtarea polemică de modelul romantic occidental (al lui
W. Scott)
– deschide calea lui Tolstoi prin:
► asocierea istoriei cu viziunea eposului/concepŃiei populare asupra evenimentelor;
► accentul pus pe imaginea omului simplu şi pe cea a maselor;
► evocarea unei spiritualităŃi(a căzăcimii din Zaporojie) prin modul de viaŃă moral şi social în
timp de pace şi de război; prin relaŃiile interumane specifice; prin raportarea la cosmic-stepa-
şi funcŃiile naturii ≠ peisaj.

II. Teodor Mihailovici DOSTOIEVSKI (1821-1881)

● Ca elemente de prelungire romantică:
- ilustrarea alegorică a ideilor prin epic;
- prezenŃa „măscăricilor” declanşatori ai conştiinŃelor şi termeni de raportare
pentru protagonist (Marmeladov- Crimă şi pedeapsă; Ferdîşenko- Idiotul;
Teodor Karamazov- FraŃii Karamazov);
- nebunia (boala lui Raskolnikov- Crimă şi pedeapsă; demonismul lui
Stavroghin- Demonii; Isteria Katerinei Ivanovna (FraŃii Karamazov);
- condiŃia şi situaŃia excepŃională a protagoniştilor.

● Prefigurările naturaliste (confluenŃă între realism şi naturalism) prin:

- interesul pentru patologie şi social deviant (criminalitate, viciu, nebunie);
- complexitatea motivaŃiei: ereditate; condiŃie socială şi context spiritual;
- sondarea în adâncurile condiŃiei umane şi conştiinŃei;
- realităŃile selectate – tragice, întunecate, închise;

►1. scrierile de debut: -realism de continuitate gogoliană;

-asociază tragicul şi comicul sumbru(ironia, umorul, parodia, satira):
Oameni sărmani (1845); UmiliŃi şi obidiŃi (1861).

►2. scrierile de tranziŃie:- aduc în prim plan conflictele interioare;

- eroul urmăreşte o idee/concepŃie, din perspectiva căreia acŃionează şi dă consistenŃă realului:
Amintiri din casa morŃilor (1861); Însemnări din subterană (1864);
- salvarea eului o reprezintă ispăşirea prin suferinŃă (fizică).
►3. etapa capodoperelor: Crimă şi pedeapsă (1866); Idiotul (1868-1874); Demonii (1872);
Adolescentul (1875); FraŃii Karamazov (1880).
- radiografiază în adâncime vina şi impactul ei asupra conştiinŃei;
- răul (crima- ca rău suprem)este un mijloc de a-şi demonstra forŃa morală sau de a se impune într-o
lume amorală;

Impactul asupra literaturii universale

-Punct– terminus al realismului canonic al secolului al XX lea;
de plecare pentru realismul secolului XX în ipostaza de modernism;
a) discursivitate şi subiectivitate – Proust
b) amoralism şi experienŃă – Gide
c) subiectivitate şi hipertrofie a eului – Joyce, V. Woolf
d) comportamentism + analitism condensat – Hemingway, Steinback.
e) universuri concentraŃionare şi adâncire în subterană – Kafka

III. Lev Nikolaevici TOLSTOI (1828- 1910)

– Redimensionează romanul de observaŃie socială ca sinteză filozofico-estetică prin:
-anularea limitelor problematicii→ roman al condiŃiei umane
-renunŃarea la tipicitatea „clasică”→ surprinderea diversităŃii
liniare şi individualităŃii umane
-anihilarea acŃiunii unitare
gradate → sugerarea complexităŃii
polifonice a vieŃii
- în romanul Război şi pace (1863-1869)
- romanul aboleşte climatul epicului redus la medii delimitate într-un timp
concentrat prin viziunea proprie asupra istoriei:

________________________________________________________________________________

structura polifonică a- - istoria = „viaŃa inconştientă şi comună

romanului: = voinŃa finalităŃii divine misterioase
- include popoare, clase,gru- pentru om, la care concură factorii
puri şi indivizi (cu caractere, umani şi naturali
temperamente, religii, idealuri) = ansamblu (≠suma) de acte înfăptuite
- realitatea umană se integrea- de omul de excepŃie (conducătorul) şi masele
ză în univers ca totalitate infi- ⇐ - individul nu mai este abordat tipologic,
nită, în veşnică mişcare, în ci ca realitate complexă şi
război şi pace; contradictorie
- tehnica bazoreliefului asocia-
ză planurile prin paralele şi
opoziŃii
NATURALISMUL
I.- Prefigurat de fraŃii Goncourt (Edmond, 1822-1896 şi Jules, 1830-1870) prin: 1) evocarea
„vieŃii adevărate” şi a omului simplu;
2) studiul şi obiectivele ştiinŃifice atribuite literaturii;
3) observaŃia şi documentarea după natură;
4) considerarea romanului ca „istorie morală contemporană”.
 - Titlurile operelor subliniază centrarea pe protagonist, surprins în medii sociale distincte:
Charles Demailly (1860), Germinie Lacerteux (1865), Manette Solomon (1867), Madame
Gervaisais (1869).
II. Teoretizat şi manifestat integral în opera lui E. Zola (1840-1902).
- manifestele semnate de Zola sunt ulterioare primelor opere, constituindu-se într-o campanie de
susŃinere a grupării: Romanul experimental (1880), Naturalismul în teatru (1881), Romancierii
naturalişti (1881).
-Al treilea ciclu- unitar
cu o viziune sistemică
ilustrează evoluŃia unor vârste ale realismului:

●realism satiric → Comedia umană (1829-1847);

●realism reflexiv-simbolic→ Război şi pace (1863-1869);
●realism scientist şi analitic → Roungon Macquart (1868-1893).
III. Afirmat în FranŃa prin proza grupului de la Médan, din care făcea parte şi Guy de
Maupassant;
Guy de Maupassant (1840-1897):
-discipol al lui Flaubert, adept al lui E. Zola;
-300 de nuvele în 18 volume- capodopera Boule de Suif (Bulgăre de seu);
- culegeri: Casa Tellier (1881); D-na Fifi (1882); Povestirile
BecaŃei (1883); Surorile Rondoli (1884);
- şase romane: O viaŃă (1853); Bel Ami (1885); Mont Oriol (1887); Pierre şi Jean (1888); Tare
ca moartea (1889); Inima noastră (1890).
IV. InfluenŃa asupra literaturii universale:
- în FranŃa- marchează experienŃa estetică a generaŃiei 1880-1900;
- în Germania- este reprezentat precar, în opere de dominantă realistă;
- la noi- asociat/identificat iniŃial cu realismul (C. Mille, C. Dobrogeanu)
- manifestat prima dată în nuvelistica tragică a lui I.L. Caragiale, B. Şt.
Delavrancea, Al. VlahuŃă.

REALISMUL ÎN SECOLUL al XX- lea

- Secolul al XX-lea este puternic marcat de ideea de modernitate;

- Ritmul şi modelul estetic rămân în continuare dominate de FranŃa;
- Lumea anglo-saxonă începe să se impună, iniŃial nuanŃând, iar, în cele din urmă ameninŃând
supremaŃia galică;
-Etape (relativ) generale:
Perioada 1900-1918/1920 = „La belle epoque” – „modern style”
1920-1940/1945 = Modernism interbelic
1945-1960/1970 = TranziŃie
1970-2000 = Postmodernism

REALISMUL TRADIłIONAL(IST):
De descendenŃă balzaciană şi zolistă:
1. A. Romanul frescă
● viziunea reflectă viaŃa în complexitatea ei;
● perspectiva auctorială exprimă certitudinile
● romanul de familie- prefigurat prin Rougon-Macquart

● tematica alegorizează prin destinul generaŃiilor conflictul dintre trecutul pragmatic şi prezentul
sintezei spirituale;
● viziunea se reactualizează prin nuanŃele unui umanism specific:
 Georges Duhamel- Cronica familiei Pasquier(1933-1945); R. M. Du Gard- Familia Thibault
(1922-1940); Thomas Mann- Casa Budenbrook (1901); John Galsworthy- Forsyte Saga (1906-
1921); Comedia modernă (1924-1928); Sfârşit de capitol (1931-1933).
● în literatura română- se continuă până la romanul contemporan, trecând de la literatura
citadină în sfera ruralului:
♣ Mara
♣ Ciclul Comăneştenilor← Zola
♣Ciclul familiei Halippa← Proust
♣Sfârşit de veac în Bucureşti
♣Enigma Otiliei ______ ← Balzac
♣DesculŃ________
♣MoromeŃii = realism simbolic cu elemente clasic teziste
♣Cronica de familie
1. B. Buildungsroman
- îşi realizează unitatea epică prin evoluŃia în timp a protagonistului, a cărui condiŃie socială,
politică, spirituală se construieşte în structura romanescă;
- punct de plecare în Tom Jones – Fielding;
- model: Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister;
- opere reprezentative: Jean Cristophe (Romain Rolland);
Pelle Cuceritorul (Andersen Nexo);
Un om sfârşit (Giovanni Papini);
Jocul cu mărgele de sticlă (Herman Hesse).
REALISM EXPERIMENTAL
(SUBIECTIVIZANT)
♦MARCEL PROUST (1871-1922)→ PROUSTIANISM = radicală modificare a sistemului
de relaŃii care stau la baza eposului (autor-narator; realitate-ficŃiune) şi eliminare a protagonistului şi
intrigii, ca şi a focalizării în cadrul subiectului, diseminat în nuclee narative în cele şapte volume:
Swann (1913); La umbra fetelor în floare (1918); Guermantes (1920); Sodoma şi Gomora (1922);
Captiva (1923); Albertine dispărută (1925); Timpul regăsit (1927).
InfluenŃe asupra literaturii europene:
-A. InfluenŃează opera V. Woolf (1882-1941) prin ROMANUL PSIHOLOGIC
IMPRESIONIST: Mrs. Dalloway (1925); Spre far (1927), Valurile (1931)
-B. InfluenŃează viziunea lui J. Joyce (1882-1941) prin ALEGORISMUL PSIHANALITIC:
Portret al artistului în tinereŃe (1916), Ulise (1922), Veghea lui Finnegan (1939).
- C. Proustianismul românesc se grefează pe romanul-frescă la: L. Rebreanu (Ciuleandra,
Pădurea spânzuraŃilor); H. P. Bengescu (Ciclul Halipa); Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război)

♦ ANDRE GIDE (1869-1951)→ GIDIANISMUL = distrugerea categorialului epic; realizarea

creaŃiilor hibride, proprii autorului:
-Scrieri de frontieră: Fructele pământului; Poarta îngustă;
-Soties: Prometeu rău înlănŃuit;
-Romanul autoreferenŃial: Falsificatorii de bani;
-Pseudojurnal de călătorie: Călătorie în Congo.
Gidianismul în literatura română
-este sursa trăirismului în romanele, povestirile, eseurile lui: M. Eliade, Camil Petrescu, M.
Sebastian, E. Cioran.

Subiecte propuse pentru examen

1. Conceptele de curent literar şi curent cultural: definiŃie şi ilustrări.
2. Tematica lirică romantică (ilustrări prin câte trei poeme reprezentative).
3. romantică: spaŃiile evaziunii din real (exemplificări).
4. Drama romantică: trăsături şi exemplificări.
5. AccepŃiile termenului realism.
6. Scriitori de tranziŃie de la romantism la realism (opere reprezentative).
7. Romanul de moravuri ca formulă estetică.
8. Viziunea balzaciană asupra omului şi a societăŃii.
9. Balzacianismul românesc în secolul al XIX-lea.
10. Balzacianismul românesc în secolul al XX-lea.
11. Replica dickensiană la romanul balzacian.
12. Thackeray: principiile estetice definitorii.
13. N. V. Gogol: epicul satiric.
14. L. N. Tolstoi: structura polifonică în Război şi pace.
15. A. P. Cehov – înnoitor al prozei scurte universale.
16. Etape şi trăsături ale epicului tolstoian.
17. Problematica romanului dostoievskian.
18. InfluenŃa romanului dostoievskian asupra literaturii universale.
19. DistincŃia realism – naturalism.
20. Naturalismul românesc.
21. Formule epice tradiŃionale în secolul al XX-lea.
22. Romanul românesc de familie.
23. Proustianismul şi influenŃa lui asupra literaturii europene (autori şi opere reprezentative).
24. Proustianismul românesc.
25. Gidianismul şi influenŃa lui asupra literaturii române.

Bibliografie obligatorie
1. Balzac – un roman la alegere (în afară de Eugénie Grandet şi de Moş Goriot).
2. Ch. Dickens – un roman la alegere (în afară de Marile speranŃe).
3. F. M. Dostoievski – un roman la alegere.
4. J. Joyce (Portret al artistului în tinereŃe) sau V. Woolf (Spre far).
5. A. Gide (Mânuitorii de bani) sau M. Proust (un volum la alegere).
Bibliografie facultativă
1. Blanchot, Maurice – SpaŃiul literar, Ed. Univers, 1980
2. Lejeune, Philippe – Pactul autobiografic, Ed. Univers, 2000
3. Olteanu, Tudor – Morfologia romanului european în secolul al XIX lea, Ed. Univers, 1977
4. Valette, Bernard – Romanul, Cartea Românească, 1997