Sunteți pe pagina 1din 13

Critica literara a lui William Wordsworth (1770 1850) este de obicei considerata

manifestul curentului romantic englez, semnalul care a marcat sfirsitul epocii


neoclasice. Accentul se pune in intregime pe respingerea de catre Wordsworth a
limbajului poetic al secolului al XVIII-lea, pe faptul ca a identificat limba prozei" cu
aceea a compozitiilor in versuri, iar limba poeziei, cu aceea vorbita de clasele sociale
de mijloc si de jos". Se considera ca aceasta pledoarie pentru un fel de naturalism
poetul trebuind sa reproduca vorbirea oamenilor umili si rustici" se imbina cu
emotionalismul", cu conceptia ca poezia, in faimoasa formulare a lui Wordsworth, e
revarsarea spontana a unor sentimente puternice"1.

Aceste idei apar intr-adevar in teoria lui Wordsworth si s-au dovedit a avea o
importanta istorica deosebita, dar daca examinam intreaga critica literara
wordsworthiana -Prefetele din 1800 si 1815, Apendicele din 1802, Eseul suplimentar
din 1815, cele trei eseuri despre epitafuri si corespondenta lui2 -vom ajunge la
concluzia ca Wordsworth le-a modificat considerabil si ca de fapt ele trebuie sa fie
reinterpretatc ca elemente ale unui sistem de gindire coerent, care pleaca insa de la
principii foarte diferite. Dezaprobarea limbajului poetic, ideea imitarii vorbirii rustice,
conceptia ca poezia e revarsare a sentimentelor nu au audienta in epoca noastra si
nu pot fi puse de acord cu o abordare rationalista a teoriei literare. Le-am putea
respinge cu usurinta, dar aceasta ar insemna sa nu mai scoatem la lumina ceea ce
este cu adevarat specific si valoros in teoria lui Wordsworth.

Obiectiile lui Wordsworth fata de limbajul poeziei secolului al XVIII-lea si reactia lui in
favoarea vorbirii familiare au stirnit o uriasa dezbatere, care insa, in perspectiva
procesului istoric anuntat simptomatic de teoria lui Wordsworth, nu ne apare deloc
justificata. La sfirsitul secolului al XVIII-lea, procedeele poetice ale traditiei initiate de
Dryden devenisera stereotipuri uzate.

Reactia lui Wordsworth a fost cu atit mai violenta cu cit propria lui poezie de tinerete
folosise pina la abuz cel mai exagerat limbaj al poeziei descriptive3. in cursul foarte
personalei sale evolutii emotionale si intelectuale, el a ajuns sa-si dea seama ca acest
limbaj era corupt", contrafacut", denaturat", artificial" rece"4, in timp ce noul sau stil
era, dupa parerea lui, natural". El simtea ca reinvie limba vorbita, lucru pe care l-au
simtit toti inovatorii din istoria poeziei engleze. Donne isi considera stilul mai natural
si mai colocvial decit cel al lui Spenser, Dryden a reactionat impotriva artificialitatii
stilului poetilor metafizici, iar in zilele noastre T.S. Eliot si Ezra Pound se pronunta
pentru folosirea in poezie a limbii vorbite. Asemenea reactii s-au intilnit frecvent si in
Franta. Malherbe considera ca reforma" lui era in favoarea limbii vorbite, iar Delille,
in prefata la traducerea Geor-gicclor lui Vergiliu (1769), apara cuvintele comune, care
fusesera a– xcluse din vocabularul poetic al clasicismului francez*.

Wordsworth respinge limbajul poetic al secolului al XVIII-lea in numele unor principii


atit de numeroase si de eterogene, incit o analiza sistematica a acestora este foarte
greu de facut, in primul rind, respinge limbajul poetic" in sens ingust, adica acel

1
vocabular fix, sacru, din care sint excluse toate cuvintele considerate vulgare sau
banale. Apoi formuleaza obiectii fata de anumite procedee stilistice, cum ar fi
personificarea, perifraza, folosirea latinismelor si licentelor gramaticale; fata de
procedee sintactice, cum ar fi inversiunile si antitezele frecvente; si fata de
constructiile pur enumerative, care ii amintesc un fel de cata-logue raisonne5.
Obiectiile lui se pot extinde la folosirea mitologiei clasice, sau la eroarea pateticului",
daca patetismul ii pare inoportun sau prea violent. Tjneori aplica pur si simplu norma
bunului-simt, a adevarului si acuratetei. Astfel, nu i-au placut urmatoarele versuri
dintr-un epitaf dedicat unei doamne care a murit dupa ce a facut o cura de ape
minerale la Bristol:

She boWd to taste the wave And died**, pe motiv ca atunci cind bei apa minerala nu
te apleci", ca apa minerala nu poate fi numita unda", deoarece e bauta dintr-o cana,
si ca n-a existat o relatie cauzala intre bautul apei minerale si moarte". Obiectiile fata
de descrierea noptii la Dryden, sau fata de scena la lumina lunii din lliada lui Pope au
temeiuri similare: muntii nu dau din cap, iar astronomia lui Pope este evident vaga si
chiar absurda*. Uneori criticile lui Wordsworth au drept obiect trasaturi pe care noi
le-am considera caracteristice poeziei secolului al XVII-lea: bizareria, argutia,
hiperbolele excesive, subtilitatile verbale, obscuritatea cautata. Pentru motive care nu
pot fi intotdeauna descoperite in text, Wordsworth tolereaza aceste procedee daca
ele par sa indice ca a existat un curent subteran" de emotie adevarata si ca poetul
doar a cedat viciilor si modei veacului**. Astfel, Wordsworth lauda sonetul lui Doime
Death, be not proud, considerindu-1 profund in gindire si viguros in expresie, desi
gustului modern i-ar putea displace, gasindu-1 ciudat si cautat"7.

Wordsworth isi formuleaza multe dintre obiectiile lui intr-un mod atit de vag si de
neglijent, .si foloseste cuvintul limba" atit de imprecis, incit s-a expus din plin criticilor
lui Coleridge, care il combate cu exemple din propria sa opera; caci Wordsworth
utilizeaza multe dintre procedeele pe care le-a condamnat. Sintaxa lui poate fi extrem
de complicata; uneori foloseste cuvinte polisilabice foarte livresti; poemele lui sint
pline de eroarea pateticului"; si nu rareori ne ofera chiar si exemple de perifraze
tipice pentru poezia secolului al XVIII-lea. in scrierile lui critice, Wordsworth a fost
incapabil sa defineasca deosebirea dintre ceea ce considera a fi o metafora
justificata, esentiala, animatoare, si o metafora falsa si artificiala. N-a putut explica
teoretic nici de ce anumite inversiuni sint corecte, in timp ce altele sint gresite.

Recomandarea de catre Wordsworth a folosirii in poezie a limbajului firesc" al


oamenilor trebuie analizata mai indeaproape. Daca prin limbajul firesc" am intelege
limbajul real al oamenilor simpli, atunci l-am gasi folosit doar in citeva clin baladele
lirice, pe care Wordsworth insusi le-a considerat simple experimente". In editiile
ulterioare, el a recunoscut ca observatiile" lui privind, limbajul poeziei se aplica atit
de putin la majoritatea poeziilor din colectie, care acum se prezinta adaugita si
diversificata, incit nu mai pot constitui o Introducere potrivita"; de aceea, le-a trecut
intr-un apendice". in afara de aceasta, termenii in care Wordsworth recomanda

2
vorbirea rustica variaza considerabil. Uneori el pleaca c|e la distinctia sociala,
opunind vorbirea valenilor" din Tinutul Lacurilor limbajului londonezilor spirituali sau
pretins spirituali", al oamenilor care merg la receptii si dineuri, fac vizite de
dimineata, alearga de la o usa la alta, de: la o strada la alta, pe jos sau in trasura"".
Alteori considera ca unele dintre poeziile lui ar putea fi vindute pe strazi ca foi
volante, trebuind sa inlocuiasca baladele ce se difuzau la acea data, creatii adesea
grosolani: sau pline de superstitii. Dar daca a nutrit asemenea iluzii, probabil ca a
renuntat la ele foarte curind. Eseul supliment Iar din 18Li este o istorie a poeziei
engleze in care Wordsworth se autoconsoleaza si autolinistcste, sustinind ca toti marii
poeti au fost la inceput neintelesi si de aceea au sarcina de a crea gustul care sa
permita aprecierea lor". Wordsworth e nevoit acum sa stabileasca o distinctie intre
publicul care 1-a ignorat sau 1-a respins si Popor, a carui voce va pronunta verdictul
final, verdict asteptat de el cu incredere*.

Uneori este greu sa se faca o distinctie intre vorbirea rustica" a lui Wordsworth si
limbajul emotional obisnuit, purificat pentru a corespunde intentiilor poetului. El
vorbeste despre o selectie clin limbajul real al oamenilor", despre exprimarea simpla
si necautata", dar purificata de elemente neplacute sau respingatoare". Wordsworth
isi da seama ca numai prin selectie" se poate separa compozitia de vulgaritatea si
banalitatea vietii de toate zilele". Poetul trebuie sa elimine ceea ce e penibil si
dezgustator. El face o selectie din limbajul real al oamenilor sau, ceea ce e acelasi
lucru, compune cu acuratete in spiritul unei asemenea selectii"10. Aceasta afirmatie
ofera, fara indoiala, toata libertatea de actiune pe care si-ar putea-o dori cineva.
Wordsworth ajunge de fapt la un neoclasicism autentic atunci cind cere ca poezia sa
foloseasca limba generala a oamenilor" si cind face apel la principiile comune
respectate de scriitorii de mina intii ai tuturor natiunilor si limbilor"11. El considera tot
timpul ca in limba exista un nucleu comun tuturor oamenilor, accesibil tuturora, de la
care poetul erudit si artificial se abate pe riscul sau.

Dar folosirea unui limbaj natural si universal nu e singura recomandare pozitiva a lui
Wordsworth. Limba poeziei trebuie sa corespunda unei stari de emotie puternica"; in
consecinta, daca s-a facut o selectie atenta si judicioasa, va avea in mod necesar
noblete si varietate si va fi animata de metafore si de figuri de stil"12. Noblete si
varietate" iata cerinte care constituie o pereche ciudata; dar acestea sint pretentiile
traditionale formulate de reto-ricieni fata de stilul inalt"*. Wordsworth, ca multi altii
din istoria retoricii, nu s-a marginit sa-i ceara poeziei sa fie vie. El asociaza metafora
cu pasiunea, plecind de la ideea ca atunci cind sintem stapiniti de pasiune folosim in
mod spontan figuri de stil. S-a considerat adesea ca limbajul figurat pasionat a fost
limbajul omului primitiv. Asemeni multor autori din secolul al XVIlI-lea, Wordsworth
ne spune ca poetii cei mai vechi scriau firesc, cu multa simtire, intr-un limbaj
figurat"**. Figurile de stil retorice ale poeziei erudite a secolului al XVIlI-lea ii par lui
Wordsworth o deformare, o denaturare a acestei limbi primitive, caracterizata prin
exprimare spontana. Se pare ca Wordsworth crede ca limbajul poetului este intr-
adevar inferior modului in care se exprima oamenii- mai ales cei din timpuri vechi sub
imperiul pasiunii. Limba poetilor nu se ridica la inaltimea cuvintelor rostite de oameni
in viata reala, atunci cind sint efectiv stapiniti de pasiunile respective". Cuvintele
poetului sint inferioare acestor emanatii ale realitatii si adevarului". Wordsworth
admite ca limbajul vechilor poeti se deosebea de limba obisnuita, dar se deosebea pe

3
buna dreptate, pentru ca era limbajul unor momente extraordinare, probabil eroice.
Totusi, era o limba realmente vorbita de oameni13.

Astfel, Wordsworth s-a apropiat foarte mult de un fel de primitivism similar cu acela
al anumitor critici scotieni sau al lui llerder. Acesta consta in recomandarea poeziei
pasiunilor puternice si faptelor eroice, scrisa in limbajul metaforic elevat presupus a fi
fost folosit de bardul primitiv. in mod paradoxal, aici Wordsworth nu se deosebeste
de Grav, care avea in minte tocmai o asemenea teorie atunci cind si-a scris
pompoasele, foarte metaforicele si elevatele" sale ode The Progress of Poesy si The
Bard.

Dar Wordsworth nu sustine acest punct de vedere in mod consecvent. Trebuie sa


admitem ca interesul contemporan pentru poezia populara 1-a influentat si pe el:
stim ca avea o parere foarte buna despre Burns si Biirger si considera ca poezia
engleza a fost complet reabilitata" prin publicarea Relicvelor lui Percy14. El insusi a
compus multe poezii in metru de balada si in forma cinte-celor populare. Dar s-a ferit
sa subscrie la o serie de implicatii ale acestei orientari. A privit cu suspiciune si a
ridiculizat entuziasmul exagerat pentru Ossian, acea fantoma nascuta din legatura
comoda dintre un scotian nerusinat si o traditie neguroasa15; si, fireste, n-a respins
niciodata traditia poeziei latine culte, asa cum au facut Herder si multi alti germani.
Aceasta s-a datorat poate si educatiei sale clasice, respectului sau constant pentru
Roma antica, respect carea avea si anumite ratiuni politice. N-a incetat niciodata sa-1
admire pe Lucretiu, un poet mult mai marc decit Vergiliu", pe Vergiliu insusi, din care
a inceput sa traduca, si pe Horatiu, marele [sau] favorit"16. Faptul ca a dispretuit
literatura franceza, condamnind-o in bloc, in termeni vadind ignoranta, trebuie sa fie
atribuit violentei sentimentelor sale patriotice si religioase, si nu vreunei obiectii
critice fata de traditia poeziei franceze*. Marele erou al lui Wordsworth in poezie si in
viata a fost Milton, urmat indeaproape de Spenser; acestia sint cei mai eruditi, chiar
livresti, poeti ai traditiei engleze. Astfel, in mod ciudat, situatia s-a schimbat complet:
la prima vedere, Wordsworth ne parc un naturalist care pledeaza pentru imitarea
baladelor populare si a vorbirii rustice, sau cel putin un primiti-vist de acelasi tip ca si
Herder, care se pronunta pentru poezia simpla si pasionata a naturii" si condamna
arta" si artificialul. Dar in realitate el i-a asimilat pe Spenser, Milton, Chauccr si
Shakespeare conceptului sau de natura", fara sa-i transforme in primitivi, asa cum au
incercat sa faca, la un moment dat, germanii. Wordsworth i-a aprobat in mod expres
pe germanii care au exaltat constiinta artistica a lui Shakespeare*. in ceea ce
priveste traditia augustana, Wordsworth a fost departe de a o condamna in bloc. El i-
a cunoscut bine pe Dryden si Pope si avea o mare admiratie pentru traditia georgica
a poeziei descriptive si meditative a secolului al XVlII-lea. Continuitatea care exista,
in stil si in idei, de la Thomson, Akenside si Dyer la Wordsworth nu poate fi subliniata
indeajuns**. Wordsworth a impartasit insa parerea lui Joseph Warton, care a spus ca
Pope a ales, din nefericire, cimpia, desi inaltimile ii stateau la inde-mina"17. inaltimile
sint, desigur, genurile superioare ale poeziei sublime, in timp ce cimpia" se refera la
versurile colocviale din Satire si Epistole. Limba vorbita a ajuns sa insemne pentru
Wordsworth ceva foarte diferit de limbajul naturalist. in cele din urma, ea a insemnat
limba lui Milton si Shakespeare, limba inflacarata a marelui poet.

Vedem aici puntea spre un emotionalism care aparent e absolut incompatibil cu

4
imitarea vorbirii rustice. Din nou, Wordsworth pare sa recomande o pozitie
extremista: revarsarea spontana a unor sentimente puternice", conceptia ca poezia e
autoexprimare, descarcare a emotiilor personale. The Prclude este o autobiografie de
8500 de versuri; poetul insusi admitea ca e un lucru fara precedent in istoria literara
ca un om sa vorbeasca atit de mult despre el insusi"18. Criteriul permanent dupa
care Wordsworth judeca poezia, inclusiv poezia proprie, e sinceritatea". in cele trei
ciudate eseuri Despre epitafuri (1810), el sustine ca autorul unui epitaf trebuie sa
dovedeasca ca el insusi a fost miscat", ca jeleste sincer", ca inima lui n-a fost rece,
ca sufletul sau a suferit. Daca lipseste glasul cald al unei inimi pioase, restul nu are
nici o valoare". Wordsworth stie ca aici e vorba de criteriul sinceritatii", ca emotia si
judecatile noastre depind de ideea pe care ne-o facem despre starea de spirit a
autorului". Cind Wordsworth sesizeaza ceea ce el numeste un sentiment profund",
poate scuza erorile de stil si maniera. Nici chiar imaginile absurde si prostul gust nu
intineaza sufletul19.

Uneori Wordsworth invoca argumentele folosite de Samucl Johnson impotriva lui


Lycidas: un scriitor care se abate din drumul iui in cautarea unor presupuse frumuseti
nu poate fi emotionat cu adevarat. Dar cind, intr-un mod sau altul, instinctul ii spune
ca poetul e sincer, Wordsworth ii iarta cele mai ciudate figuri de stil. El scuza chiar si
acest vers dintr-un epitaf pe mormintul unei sotii: imi smulse Domnul roza, s-o poata
mirosi", pe motiv ca a fost compus de un om care jeleste sincer", a carui inima, in
chiar momentul compozitiei, era miscata"20. Wordsworth insa n-avea de unde sa stie
cu certitudine daca epitaful a fost compus de sot, de preotul din localitate sau de un
versificator de profesie. Valoarea sau lipsa de valoare a poeziei n-arc nimic de-a face
cu sinceritatea. Cele mai proaste poezii de dragoste ale adolescentilor sint cele mai
sincere. Neavind deloc talent pentru teatru, Wordsworth era incapabil sa inteleaga ca
poetul isi poate pune o masca sau se poate transpune in starea de spirit a unui
personaj fictiv.

Daca am lua in serios criteriul sinceritatii, sarcina criticii s-ar deplasa spre examinarea
psihologiei si biografiei autorului. Totusi, Wordsworth si-a dat foarte bine seama de
limitele unei astfel de abordari. In Letter to Friend of Burns, el ne spune ca sarcina
noastra e sa ne ocupam de cartile poetilor, sa le intelegem si sa le gustam. Si lucru
ce se aplica in mod special la poeti daca operele lor sint bune, ele contin tot ceea ce
e necesar pentru a fi intelese si savurate"21. Wordsworth distinge doua tipuri de
poezie, pe care noi le-am putea numi tipul obiectiv" si cel subiectiv". Dupa parerea
lui, atunci cind citim Iliada, Eneida, Othello si Regele Lear nu are prea mare
importanta daca autorii acestor opere au fost oameni buni sau rai" desi el presupune,
destul de pripit, ca au fost si buni si fericiti. Totusi, la Burns constata un subiectivism
care nu-i permite sa-1 uite pe autor. Aceasta il sileste sa admita ca geniul nu e
incompatibil cu viciul", caci n-a putut ignora dovezile inclinatiei lui Burns spre betie si
dcsfriu*. Wordsworth sugereaza ca, pe baza caracterului sau uman, Burns si-a ridicat
un caracter poetic, si-a construit un eu poetic". Discerna-mintul reflectat de aceasta
excelenta remarca si caritatea manifestata fata de Burns ar fi trebuit sa-1 fereasca de
multele si onctuoasele consideratii de ordin moral pe marginea operelor lui Goethe si
Byron si de generalizarile pripite de tipul: in spiritul omului cu adevarat mare si bun.
totul e calm, blindetesi maretie stabila".

5
Wordsworth nu poate fi considerat un aparator al emotiona-lismului in stare bruta.
Cind a repetat celebra fraza despre revarsarea sentimentelor", el a modificat-o,
spunind: poezia isi are obirsia in emotia retraita in clipe de reculegere; emotia e
contemplata pina cind, printr-un fel de reactie, calmul dispare treptat, si o emotie
noua, inrudita cu aceea care a constituit inainte obiectul contemplatiei, isi face lent
aparitia, ajungind sa existe efectiv in spirit"22. Procesul de creatie descris aici ni se
prezinta ca evocarea deliberata a unei emotii trecute, aceasta rcaparind doar
cainrudita", nu identica cu ceea ce a fost in trecut. in multe pasaje Wordsworth
recunoaste rolul gindirii lucide in compozitia poetica. in lista facultatilor poetice pe
care a intocmit-o, reflectia si judecata ocupa, intr-o ordine temporala ipotetica,
locurile trei si sase. Observatia si sensibilitatea preced reflectia, care defineste
valoarea actiunilor, imaginilor, gindurilor si sentimentelor". Imaginatia si fantezia,
urmate de inventie, preced judecata, care hotaraste facultatea ce trebuie sa se
afirme (imaginatia sau fanteziA) si stabileste specia compozitiei, genul ei23. Se stie
prea bine (dovezile a-bunda!

   ) ca Wordsworth isi revizuia mereu poeziile, cu multa meticulozitate, si ca el insusi


a afirmat: prima formulare mi-o gasesc adesea detestabila; de foarte multe ori
cuvintele care iti vin mai pe urma, ca si gindurile de acest fel, se dovedesc a fi mai
bune"21. in special spre batrinete, Wordsworth a recunoscut existenta unor reguli ale
artei si maiestriei". Marturisindu-se unui prieten, observa: a compune versuri
presupune infinit mai mult mestesug decit sint dispusi oamenii sa creada; iar
succesul absolut depinde aici de nenumarate detalii marunte. Milton vorbeste despre
faptul ca isi A«toarna usor versurile spontaneA»", dar afirmatia e inselatoare si
trebuie privita cu rezerve25. Wordsworth aprecia in mod cert virtutile disciplinei
formale, fapt ilustrat de elogiul adus sonetului in sonetul care incepe cu versul Nuns
fret not at their convent s narrow room" (De spatiul strimt al manastirii maicile nu se
PlinG).

Aceasta recunoastere a importantei tehnicii si a revizuirii compozitiei se impaca


perfect, in mintea lui Wordsworth, cu increderea in inspiratia initiala, in impulsul
launtric". De multe ori Wordsworth spune ca versurile au venit spontan", ca au venit
intr-un torent atit de navalnic", incit nu si le-a mai putut aminti, ca a scris un poem
tisnit direct din inima". Sau poate afirma ca, in epitafuri, aceste adevaruri ar trebui
rostite instinctiv", nu enuntate mecanic, ci sesizate si exprimate in toata
complexitatea lor, cu prospetimea si claritatea unei intuitii originale"26.

Ca multi alti poeti, el ezita cind e vorba sa stabileasca originile acestei inspiratii sau
intuitii. Uneori inspiratia pare sa vina de sus, sub forma unor vizite ale puterii
imaginative"; alteori, mai caracteristic, ea pare sa izvorasca din viata interioara, din
trecutul ingropat: a shy spirit in my heart

That comes and goes will sometimes leap

From hiding-placcs ten years deep i.

6
Multe dintre cele mai bune poezii ale lui par a fi asemenea tisniri din vechi tainite,
sau cautari ale urmelor timpului", ale licaririi copilariei. Dar cred ca aceasta evocare si
exprimare a emotiei nu e niciodata justificata, in teoria lui Wordsworth, de vreo
nevoie pur personala de catharsis, sau de bucuria compunerii de dragul compunerii.
El se simte intotdeauna obligat sa justifice poezia prin efectul ei asupra cititorului,
sau sa caute in poezie un mijloc de cunoastere.

Pentru Wordsworth, poezia inseamna in primul rind manipularea unor sentimente


omenesti cu scopul de a contribui la sanatatea si fericirea mintala si morala a omului.
Poetului mare ii revine sarcina de a corecta sentimentele oamenilor, de a le da
sentimente de o compozitie noua, de a le face sentimentele mai sanatoase, mai pure
si mai permanente, pe scurt, mai concordante cu natura, adica cu natura eterna si cu
marele spirit care anima lucrurile"28. Aici natura" inseamna, pe de o parte, o omenire
ideala, care traieste aproape de natura, ducind o viata simpla si austera, la tara,
departe de relele civilizatiei urbane, si, pe de alta parte, natura" asa cum o concepea
secolul al XVIII-lea: constiinta caracterului nostru omenesc comun, a legaturii dintre
toti oamenii si a unitatii dintre om si natura exterioara. in trezirea simpatiei pentru
semenii nostri, pentru animale si chiar si pentru obiecte neinsufletite, efectul
emotional al poeziei e esential: poemele trebuie sa prezinte sentimente care sa poata
fi impartasite de toti oamenii si care sa-i poata face mai buni si mai morali pe cei ce
le impartasesc"29. Una dintre functiile poeziei este sa-i impresioneze pe oameni,
scotindu-i astfel din indiferenta lor emotionala, sa-i faca sa sesizeze natura si misterul
lumii. Poezia are rol de stimulent, actionind impotriva cumplitei apatii" a epocii
noastre. Dar ea trebuie, fireste, sa stimuleze sentimente corecte, sa trezeasca tipul
corect de constiinta. Romanele frenetice, tragediile germane, constituie un stimulent
negativ. Poetul trebuie sa uneasca, prin pasiune si cunoastere, vastul imperiu al
societatii umane". Cititorii trebuie sa fie umiliti si umanizati, pentru ca apoi sa se
poata simti purificati si inaltati"30. Astfel, poezia duce la catharsis: ne purifica pe de-
o parte de sentimente false, cum ar fi prejudecatile generate de falsul rafinament si
de snobismul social, si, pe de alta parte, de sentimente urite si vicioase, cum ar fi ura
sau rautatea. Poetul largeste sfera sensibilitatii umane, spre desfatarea, onoarea si
binele naturii umane", el realizeaza armonia umanitatii sublimate"31. Toate acestea
anticipeaza ideile lui Tol-stoi din Despre arta, desi Tolstoi nu 1-a citit pe Wordsworth.
Numitorul comun este rousseauismul lor, antipatia lor fata de civilizatia urbana,
increderea lor in spontaneitatea si sinceritatea emotionala, interesul lor pentru
efectul literaturii asupra oamenilor ca instrument al unei unificari in spiritul iubirii.
Amindoi se izbesc de dificultatile evidente generate de criteriul sinceritatii si de
imposibilitatea de a trage vreo linie de demarcatie intre arta si persuasiune
emotionala, intre arta si propaganda. Nici unul nu si-a dai seama ca limitind emotiile
pe care trebuie sa le stirneasca arta la cele considerate de ei bune si corecte,
transferau criteriul de evaluare in domeniul eticii, politicii si religiei, fiind in
permanenta amenintati de didacticism, de pericolul dea judeca literatura dupa
intentiile autorului si dupa subiectul tratat.

Din nefericire, Wordsworth isi ia teoria aci litteram, aplicind-o la fiecare poem si la
fiecare vers. Cultivarea sentimentelor bune, a bucuriei principiului pur al iubirii"*,

7
devine scopul central al poeziei. Iata de ce el condamna satira si orice propaganda
revolutionara sau reformista. Atacurile satirice, chiar impotriva unor abuzuri reale, i-
ar invrajbi pe oameni, ar adinci deosebirile de clasa si ar slabi forta vitala a legaturilor
sociale"32. Scrisoarea trimisa de Wordsworth lui Charles James Fox impreuna cu un
exemplar din Lyrical Ballads trebuie sa fie luata in serios, desi admitem ca nu e lipsita
de o anumita exagerare, explicabila prin solemnitatea ocaziei. Wordsworth ii trimite
volumul de versuri omului de stat pentru ca simte ca poezia lui ofera un remediu
impotriva degradarii rapide a sentimentelor familiale la oamenii din clasele sociale
inferioare". El compara in mod expres tabloul relatiilor de familie si de proprietate
care il leaga pe taran de micul lui petec de pamint, cu tabloul efectelor industrializarii
si urbanizarii33. Wordsworth considera ca poeme ca Michael sau The Brothers sint
opere morale si politice in favoarea unei adevarate democratii agrare a taranilor
liberi, in favoarea republicii perfecte a pastorilor" din Tinutul Lacurilor34. in aceste
declaratii de tinerete, poezia continua sa apara nu aiit ca un mijloc de a transmite
precepte sau adevaruri morale, cit ca un mijloc de a manipula sentimente. insa o
data cu trecerea anilor punctul de vedere al lui Wordsworth a devenit din ce in ce
mai didactic, tinzind sa-i recunoasca poeziei doar caracterul instructiv. Un poet mare
e un dascal: vreau sa fiu considerat sau dascal, sau nimic"35. Poezia face chiar si
planuri pentru un viitor utopic. Ea trebuie folosita

In framing models to imfirove the scheme Of Man s existence and recast the World.

Dar in ciuda unor formule moraliste sau didactice inca si mai stin-gace, Wordsworth a
inteles ca poezia nu se limiteaza la inculcarea unor adevaruri morale. El subliniaza, in
vocabularul inadecvat al epocii, ca placerea joaca si ea un rol: Simtim numai emotiile
propagate prin placere"37. Ritmul este unul dintre elementele care maresc placerea.
Aprecierile lui Wordsworth sufera insa adesea din cauza tendintei lui de a vorbi
despre ritm ca despre un farmec supraadaugat" - aceasta pentru ca vrea, in mod
evident, sa se puna in garda impotriva argumentului ca ritmul netezeste calea pentru
alte frumuseti artificiale" de vocabular sau sintaxa. Totusi, admite ca ritmul inalta
spiritul spre un nou plan al constiintei si mareste ceea ce noi am numi distanta
estetica. El tempereaza si tine in friu pasiunile" si tinde sa despoaie limba, intr-o
anumita masura, de caracterul ei real, invaluind astfel intreaga compozitie in
semiconstiinta unei existente imateriale". Cititorul de poezie are senzatia vaga, mereu
reinnoita, ca limba se aseamana indeaproape cu aceea din viata reala, fiind totusi, in
prezenta ritmului, foarte diferita de aceasta". Wordsworth apeleaza la vechea idee ca
ritmul determina perceperea asemanarii in neasemanare, idee careia ii da o
interpretare foarte larga, ajungind sa stabileasca o analogie chiar si cu apetitul
sexual38.

Wordsworth a stiut ca poezia nu reprezinta un simplu mijloc de a transmite adevarul.


El a opus-o net realitatii concrete si stiintei39. Antiintelectualismul sau general si
ostilitatea sa fata de stiinta l-au facut sa sublinieze apasat distinctia dintre poezie si
operele intelectului. Nu e nevoie sa citam binecunoscutele pasaje despre intelectul

8
care se amesteca in toate", falsa putere secundara cu ajutorul careia multiplicam
distinctiile", sau despre o-chiul rece, rece si mort" al stiintei care, in cel mai bun caz,
este doar un succedaneu, o cirja pentru infirmitatea noastra"40. Mai putin cunoscuta
e afirmatia ca stiinta s-a luptat cu Imaginatia, vrind s-o distruga" si ca, in ceeace-1
priveste, ar prefera sa fie o baba superstitioasa" decit un om de stiinta fara
imaginatie si fara Dumnezeu41. E normal ca dupa toate acestea sa citim cu o usoara
surprindere, in Prefata din 1800, un pasaj ce pare sa preconizeze o colaborare intre
poezie si stiinta. Prevazind ca stiinta va determina o revolutie in viata materiala,
Wordsworth prezice ca poetul va sta alaturi de omul de stiinta, aducind emetia chiar
in sinul obiectelor stiintei". Descoperirile chimistului, botanistului sa umine-ralogului
din viitorul indepartat vor deveni subiecte firesti ale artei poetului". Daca va veni
vreodata o vreme cind ceea ce se numeste astazi stiinta, ajungind sa fie foarte
familiara omului, va fi gata sa imbrace, ca sa spunem asa, o forma vie, poetul isi va
oferi spiritul sau divin pentru a ajuta la aceasta transfigurare"42. Pasajul nu contine o
fictiune absurda, indezirabila si imposibila"43, ci, dupa parerea mea, exprima, pe de
o parte, speranta foarte simpla si concreta ca noile cuvinte si idei stiintifice vor
deveni un material asimilat de poezie, asa cum a fost asimilata astronomia coper-
niciana si optica newtoniana, si, pe de alta parte, speranta mai vaga, similara cu
aceea exprimata de N alurphilosophen si de Cole-ridge, ca stiinta va inceta sa fie
mecanicista, devenind reconcilia-bila cu o conceptie calitativa si chiar estetica despre
lume. E clar ca, cel putin la data aceea, Wordsworth renuntase la o parte din
primitivismul sau care, desigur, nu s-a limitat niciodata la ideea unei epoci de aur
trecute exprimind incredere in creativitatea omului si in continuitatea fundamentala a
sentimentelor umane si prezicind ca poezia va fi necesara umanitatii in toate
timpurile.

El nu accepta teoriile privind distrugerea inevitabila a poeziei de catre stiinta, desi


faptul ca asociaza poezia cu copilaria si cu o societate agrara ar putea sugera ca
subscrie la ele. Afirmatia ca poezia este expresia pasionata de pe chipul oricarei
stiinte"44 nu are in ea nimic absurd daca consideram, impreuna cu Wordsworth, ca
poezia reprezinta un mod emotional de cunoastere. Pentru a intelege de ce antipatia
lui Wordsworth fata de stiinta s-a accentuat odata cu trecerea anilor si de ce
increderea lui intr-o transfigurare" a sca/Ait, e de-ajuns sa ne gindim la victoriile tot
mai mari ale tehnologiei si utilitarismului si la spulberarea sperantei pe care si-a pus-
o Coleridge intr-o simbolica filozofie a naturii".

Adevarata cunoastere, asa cum o gasim conceputa in opera de batrinete a lui


Wordsworth, e identica cu revelatia religioasa. Dar Wordsworth se fereste cu multa
grija sa identifice poezia cu religia, aratind ca ele se aseamana doar prin aceea ca
ambele se bazeaza pe simboluri si pe substitutii". Poezia, eterica si transcendentala,
dar totusi incapabila sa-si sustina existenta fara a se incarna sensibil"45, pare sa fie
poezie in sens platonic, un spirit raspindit in intreaga lume; dar aceasta acceptiune
nu apare si in celelalte scrieri ale lui Wordsworth. De obicei, el pune intregul accent
pe incarnarea sensibila si recunoaste ca poezia lui nu este sacra in acceptiunea cea
mai inalta a cuvintului". Discutind despre poezia epica, sustine, impreuna cu John
Dennis, ca in clasa superioara a acestei specii de poezie numai un subiect religios

9
poate satisface nevoile sufletului" si aproba subiectul Ierusalimului eliberat al lui
Tasso. Personal, s-a simtit insa nevrednic de a trata subiecte inalte si sfinte". Se pare
ca nu si-a considerat Sonetele ecleziastice drept poezie strict religioasa si a evitat cu
grija sa abordeze chestiuni teologice controversate, deoarece se temea sa nu
greseasca40. in timp ce, in mintea lui, religia a trecut treptat intr-un domeniu
complet supranatural, situindu-se in afara cunoasterii chiar si a cunoasterii
imaginative poezia a continuat sa-si mentina pozitia ei presupus inferioara. Dar
imaginatia nu fusese oare conceputa ca o cale spre cunoastere, spre sesizarea naturii
realitatii? in aceasta problema se pare ca Wordsworth ezita sau, mai degraba, ca are
doua conceptii pe care le considera legate una de cealalta. in multe din declaratiile
sale imaginatia e conceputa, in esenta, ca in secolul al XVIII-lea: facultatea de
evocare arbitrara si de combinare deliberata a imaginilor. in altele, e viziunea
intelectuala neoplatonica. Aparent, nu exista o trecere in timp de la o conceptie la
cealalta. Ideea ca imaginatia este viziune apare atit in scrierile de tinerete cit si in
cele tirzii. Se pare ca exista o deosebire intre afirmatiile facute in proza si cele facute
in versuri. Conceptia metafizica neoplatonica strabate ultimele carti ale Preludiului si
Excursiei, iar cea psihologica, Prefata din 1815. Discutia in versuri din Preludiul si din
Excursia n-o putem trata ca teorie literara fara sa-i falsificam tonul si implicatiile.
Distinctiile care se fac aici intre imaginatie in general si imaginatia poetica sint atit de
imprecise si de obscure incit este imposibil sa extragem din ele o doctrina poetica
coerenta. Wordsworth oscileaza deconcertant intre trei conceptii epistemologice.
Uneori considera ca ima-natia e pur subiectiva, fiind impusa lumii reale de catre
spiritul uman. Alteori o concepe ca pe o iluminare mai presus de sfera gin-dirii
constiente si chiar mai presus de suflet. Dar de cele mai multe ori adopta o pozitie
intermediara, care sustine ideea unei colaborari :

An ennobling interchange

Of action from within and from withouli.

Numeroasele pasaje care sugereaza un subiectivism extrem, conceptia ca imaginatia


isi exercita activitatea impotriva lumii, trebuie intotdeauna interpretate in lumina
celorlalte teorii words-worthiene, bazate pe ideea existentei unei continuitati intre
spirit si natura. Cind spune ca trebuie sa aruncam o anumita culcare a imaginatiei
peste incidente si situatii din viata de toate zilele", Wordsworth justifica de fapt
modul in care isi alege subiectele. Chiar si atunci cind afirma ca datoria poeziei este
sa trateze lucrurile nu asa cum sint, ci asa cum apar, nu asa cum exista in sine, ci
asa cum par sa existe, asa cum se infatiseaza simturilor si pasiunilor noastre", el
pledeaza pentru emotia poetului si pentru transfigurarea de catre el a realitatii, si nu
in favoarea solipsismului psihologic sau a teoriei ca lumea materiala e o iluzie48, asa
cum am putea crede daca accentuam termenii apar" si par".

Vestita imagine a muntelui Snovvdou ii sugereaza o analogie intre activitatea naturii


si cea a imaginatiei: natura, reprezentata de luna, modeleaza, adauga, extrage,

10
combina". Ea are o replica autentica" in facultatea imaginativa a spiritelor superioare"
(genii, in special poetI) care, asemeni naturii, pot crea o existenta verosimila". Aceste
spirite superioare pot fi in comuniune cu lumea invizibila". Ele se bucura de
adevarata libertate, de adevaratul liber arbitru. Aceasta imaginatie inseamna
absolute power And clearest insight, amplilude of mind And Reason in her most
exalted mood.

Wordsworth o asociaza apoi foarte strins cu iubirea intelectuala. in acest caz


imaginatia e conceputa ca intuitie intelectuala, ca o facultate cognitiva superioara
(ratiune, nous, VernunfT) care se cere asociata cu iubirea, cu iubirea fata de om si
fata de Dumnezeu*. Uneori Wordsworth adopta limbajul idealismului, numind
imaginatia facultatea poetului de a concepe si a crea adica de a infatisa forme
individuale in care sint intrupate idei universale sau abstractiuni"**. Dar aceasta
prezentare a poeziei ca sistem simbolic de abstractiuni este rara. Mai obisnuita e, la
Wordsworth, parerea ca imaginatia se adreseaza infinitului", incita si sprijina eternul"
si astfel sugereaza religia sau, cel putin, sentimente religioase5".

Abia Prefata din 1815 stabileste o relatie mai strinsa intre conceptul de imaginatie; si
anumite texte literare. Aici Wordsworth justifica ordinea in care si-a asezat poemele,
definind imaginatia si fantezia in termeni psihologici, iii critica definitiile curente,
conform carora imaginatia si fantezia ar fi simple modalitati ale memoriei, si in
continuare afirma ca ele sint de fapt procese de creatie sau de compozitie".
Exemplele; pe care le da sint insa ciudat de nepotrivite: ele nu prezinta altceva decit
niste transferuri metaforice foarte comune. Astfel, cind, in Regele Lear, Shakespeare
spune ca omul care culege brinca pe stincile de la Dover atirna" pe stinca, el da
dovada, dupa parerea lui Wordsworth, de imaginatie, deoarece a atirna" nu trebuie
luat in sensul ca omul ar fi sustinut de cineva de sus, ci se refera la pozitia lui
precara. Alte exemple sint luate din chiar poeziile lui Wordsworth. Vocea
porumbelului salbatic e ingropata printre copaci", expresie nepotrivita daca o luam ad
litteram, dar care sugereaza dragostea de singuratate a pasarii si efectul vocii care e
inabusita de frunzisul dimprejur". Tot asa, a numi cucul o voce calatoare" arata
imaginatie, deoarece aici vocea" e o substitutie care aproape ca priveaza pasarea de
existenta corporala, iar calator" sugereaza o aparenta ubicuitate. Apoi Wordsworth
trece la analiza unor exemple mai complexe, discutind poemul sau Resolution and
Indepen-dence, in care culegatorul de lipitori e comparat atit cu o piatra uriasa", cit
si cu un animal marin". Pietrei i se da putina viata, pentru a deveni similara cu
animalul, iar animalului marin i se ia putina viata, pentru a fi asimilat pietrei. Astfel,
Wordsworth ii atribuie imaginatiei, citindu-1 pe Charles Lamb, calitatea de a reduce
toate lucrurile la unul", de a consolida pluralitatea in unitate", dar si de a
descompune si diviza unitatea in pluralitate"8 . Ea este, asadar, atit o forta
unificatoare cit si o forta de analiza. in alta parte, Wordsworth isi discuta sonetul
With ships thc sea was sprinklcd, aratind ca in el gasim, o alta ilustrare a felului in
care mintea se concentreaza asupra unui obiect anume (o corabiE) dintr-o
multitudine de alte obiecte, ca si cum poemul ar fi o lectie elementara de psihologie
a atentiei52. Aici se pare ca Wordsworth nu depaseste ideca ca imaginatia
descompune, adauga, extrage si modifica, iar cind spune ca imaginatia modeleaza si

11
creeaza, nu pare sa aiba in vedere altceva decit faptul ca ca consolideaza pluralitatea
in unitate".

Urmeaza apoi distinctia dintre fantezie si imaginatie, care debuteaza cu citarea


observatiei facute in treacat de Coleridge in Omniana*. Wordsworth sustine ca
definitia lui Coleridge, conform careia fantezia ar fi o facultate agreganta sau
asociativa" (spre deosebire de imaginatie, care ar fi o facultate creatoare sau
modificatoare") este prea generala. Iii sustine ca nu numai fantezia, ci si imaginatia
imbina si asociaza, evoca si combina, si ca nu numai imaginatia, ci si fantezia e o
facultate creatoare. Dar, de fapt, teoria lui Wordsworth concorda in foarte marc
masura cu cea a lui Coleridge, cel putin in forma in care a fost dezvoltata si pusa pe
hirtie ceva mai tirziu**. Atit Wordsworth cit si Coleridge fac distinctie intre fantezie,
facultate care minuieste notiuni fixe si precise", si imaginatie, facultate care se ocupa
de ceea ce e elastic, flexibil, imprecis"53. Singura deosebire importanta dintre
Wordsworth si Coleridge este ca Wordsworth nu intelege clar distinctia facuta de
Coleridge intre imaginatie ca forta holistica" si fantezie ca forta asociativa si nu
stabileste o distinctie neta intre transcendentalism si asociationism. Exemplele pe
care le da duc la o reinviere destul de naiva a deosebirii dintre frumos si sublim. Ne
aflam in prezenta fanteziei atunci cind ni se indica dimensiuni precise, si in prezenta
imaginatiei atunci cind ni se spune ca statura arhanghelului ajungea pina la cer" sau
ca firmamentul e nemarginit"34. Cind Chesterfield se refera la roua serii" numind-o
lacrimile cerului", nu dovedeste decit fantezie, in timp ce Milton, la care cerul varsa
lacrimi triste" la vederea izgonirii lui Adam din Paradis, dovedeste imaginatie, pentru
ca mintea noastra recunoaste justetea si logica acestei compasiuni a naturii"55. in
practica, intreaga teorie se reduce la ideea ca imaginatia e ceva serios, in timp ce
fantezia trebuie desconsiderata pentru ca se bazeaza pe un anumit tip de
inselaciune. Fantezia poate fi recunoscuta dupa rapiditatea cu care imprastie ginduri
si imagini si dupa curioasa subtilitate si precizie cu care poate detecta afinitatile
ascunse" ale gindurilor si imaginilor56. Astfel, fantezia inseamna dexteritate si
exercitiu intelectual. Capacitatea combinatorie, subtilitatea intelectuala sint nepoetice
in comparatie cu actiunea lenta a imaginatiei, care se ocupa de obiecte imprecise si
nemarginite. Wordsworth foloseste aceasta distinctie pentru a deprecia intreaga
literatura care cultiva spiritul (wiT) - atit poezia secolului al XVlI-lea cit si cea a
secolului al XVIII-lea desi termina prin a cita, ca exemplu de fantezie, o compozitie
admirabila", Ode apon Winter a lui Cotton.

Distinctia dintre fantezie si imaginatie e insotita de aceea dintre metaforele


animatoare sau personificarile din poezia secolului al XVIII-lea, pe care Wordsworth
le dezaproba, si metaforele folosite de el insusi. Teoretic, distinctia nu e prea clara,
dar criteriul de baza pare sa fie cel al adevarului. Chesterfield greseste pentru ca
roua serii" nu reprezinta lacrimile cerului". Milton are dreptate pentru ca din punct de
vedere spiritual este veridic ca pina si cerul sa plinga la izgonirea lui Adam din
Paradis. Nu am cedat niciodata sentimentelor mele personificind obiecte din natura",
spune el intr-o scrisoare tirzie, fara a supune ulterior tot ceea ce am scris controlului
riguros al judecatii sanatoase"57. E dar insa ca judecata sanatoasa a lui Wordsworth
se deosebeste de aceea a altor oameni: ea include credinta in identitatea profunda
dintre om si natura, in inima buna a magarului, in bucuria cu care respira floarea si in
iubirea inexprimabila de pe chipurile tacute ale norilor"58. Conceptia despre

12
imaginatie se leaga si se contopeste astfel cu conceptia sau mai degraba cu
sentimentul lui Wordsworth ca lumea reprezinta o unitate si o comunitate de fiinte
vii.

Wordsworth apeleaza rareori la clementul cel mai fertil, din punct de vedere critic, al
teoriei imaginatiei: sesizarea unitatii si totalitatii operei literare. Dupa ce face aluzie la
August Williclm Schlcgel, el lauda discernamintul lui Shakcspeare in selectarea
materialelor sale si in modul in care le face sa alcatuiasca, in ciuda frecventei lor
eterogenitati, o unitate si sa contribuie, toate, la atingerea unui tel inalt"59. Obiectiile
lui fata de poezia secolului al XVlII-lea se indreapta adesea impotriva a ceea ce am
putea numi atomismul ei: culorile stridente ale vocabularului", care tradeaza lipsa de
apreciere pentru armonia pura si rafinata"; sau imaginile lui Macpherson, precise,
separate, dezorganizate, izolate si absolut independente""0. Criteriul unitatii sau, mai
degraba, al curgerii continue se afla si la baza criticilor aduse celor care folosesc
ottava rima in poeme epice de tipul Ierusalimului eliberai al lui Tasso, sau la baza
elogierii sonetului, forma strabatuta de sentimentul unei puternice unitati". in loc sa
privesc aceasta compozitie ca pe o constructie arhitectonica, vazind in ea un intreg
constituit din trei parti, m-am obisnuit sa prefer imaginea unui corp rotund, a unei
sfere sau a unei picaturi de roua"81. Analogia cu o constructie este, asadar, respinsa
in favoarea analogiei nu cu un organism, ci cu rotunjimea unei sfere geometrice.

Din cele de mai sus reiese ca pozitia lui Wordsworth in istoria criticii trebuie
considerata ambigua sau de tranzitie. El mosteneste de la neoclasicism teoria
imitatiei naturii, dar ii da o orientare sociala specifica; de Ja secolul al XVIlI-lca
mosteneste conceptia ca poezia e pasiune si emotie, dar o modifica prin ideea ca
procesul de creatie poetica reprezinta retrairea emotiei in clipe de reculegere". Din
retorica preia o serie de idei privind efectul poeziei, dar le extinde si le amplifica,
elaborind o teorie a efectului social al literaturii, efect care ar fi unirea societatii in
spiritul iubirii. Pentru a satisface exigentele trairilor sale mistice, mai adopta insa si o
teorie a poeziei in care locul central il detine imaginatia, ca forta de unificare si de
intuire- suprema a unitatii lumii. Desi de volum mic, critica literara wordsworthiana e
bogata in ramasite ale trecutului, Jn sugestii, anticipari si idei personale.

13