Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Termotehnica
Termotehnica
CAPITOLUL I - INTRODUCERE
1.1. SISTEMUL TERMODINAMIC ................................................................................. 4
1.2. STARE. PARAMETRII DE STARE. ECHLIBRU .................................................... 6
1.3. ECUAŢIA CARACTERISTICĂ (TERMICĂ) DE STARE ....................................... 6
1.4. COEFICIENŢI TERMODINAMICI ........................................................................... 7
1.5. PROCESE TERMODINAMICE ................................................................................. 8
-1-
6.5. PROCESUL DE VAPORIZARE .............................................................................. 91
6.6. MĂRIMILE DE STARE ALE VAPORILOR SATURAŢI UMEZI.
CURBE DE TITLU CONSTANT ............................................................................. 95
6.7. DIAGRAME TERMODINAMICE ALE VAPORILOR .......................................... 96
6.8. LAMINAREA VAPORILOR. EFECTUL JOULE – THOMSON ......................... 101
6.9. CICLUL CLAUSIUS – RANKINE. INSTALAŢII DE ABUR .............................. 105
CAPITOLUL X - ARDEREA
10.1. NOŢIUNI GENERALE ........................................................................................... 166
10.2. ARDEREA COMBUSTIBILILOR SOLIZI ŞI LICHIZI ........................................ 167
10.3. ARDEREA COMBUSTIBILILOR GAZOŞI .......................................................... 170
10.4. CĂLDURA DE REACŢIE ...................................................................................... 171
10.5. TEMPERATURA DE ARDERE ............................................................................. 175
-2-
CAPITOLUL XII - CICLURILE TEORETICE ALE MOTOARELOR
CU ARDERE INTERNĂ
12.1. GENERALITĂŢI .................................................................................................... 191
12.2. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE MIXTĂ .......................... 192
12.2.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele
caracteristice ale ciclului ................................................................................. 193
12.2.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu ........................................ 195
12.2.3. Calculul randamentului termic ........................................................................ 195
12.3. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA
VOLUM CONSTANT ............................................................................................. 196
12.4. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA
PRESIUNE CONSTANTĂ ..................................................................................... 197
12.5. CICLURI TEORETICE CU DESTINDERE PRELUNGITĂ ................................ 198
12.5.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină
alimentată la presiune variabilă ....................................................................... 198
12.5.1.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele
caracteristice ale ciclului ..................................................................... 199
12.5.1.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu ............................. 202
12.5.1.3. Calculul randamentului termic ............................................................ 202
12.5.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină
alimentată la presiune variabilă şi ardere izocoră ........................................... 203
12.5.3. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină
alimentată la presiune variabilă şi ardere izobară ........................................... 204
12.5.4. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină
alimentată la presiune constantă ..................................................................... 205
12.5.4.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină
alimentată la presiune constantă şi ardere la volum constant ................ 209
12.5.4.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată
la presiune constantă şi ardere la presiune constantă ............................ 210
-3-
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
-4-
lucru mecanic prin deplasarea pistonului, iar pereţii cilindrului nu permit
schimbul de căldură gaz - M.E.).
Un sistem este izolat adiabatic dacă între acesta şi M.E. se realizează
numai schimb de energie sub formă de lucru mecanic, dar schimbul de
căldură nu este permis.
Sistemul din figură este închis dar neizolat, deoarece, prin deplasarea
pistonului are loc un schimb energetic (lucru mecanic).
Figura 1.1
Sistem închis. Gaz închis într-un cilindru prevăzut
cu piston etanş şi fără frecare
Figura 1.2
Boiler în care apa caldă încălzeşte
un curent de apă rece
-5-
1.2. STARE. PARAMETRII DE STARE. ECHLIBRU
f ( p , v , T ,...) = 0 (1.1)
p = p ( v, T ) (1.2)
⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂v ⎞
⎜ ∂ v ⎟ ⋅ ⎜ ∂p ⎟ ⋅ ⎜ ∂T ⎟ = − 1 (1.3)
⎝ ⎠T ⎝ ⎠v ⎝ ⎠p
-6-
1.4. COEFICIENŢI TERMODINAMICI
1 ⎛ ∂V ⎞
α=
V0 ⎜⎝ ∂T ⎟⎠ p
(1.4)
1 ⎛ ∂P ⎞
β=
P0 ⎜⎝ ∂T ⎟⎠ v (1.5)
1 ⎛ ∂V ⎞
γ=−
V0 ⎜⎝ ∂P ⎟⎠T (1.6)
1 ⎛ ∂V ⎞
εS = −
V0 ⎜⎝ ∂P ⎟⎠S (1.7)
⎛ ∂T ⎞
μ=⎜ ⎟ (1.9)
⎝ ∂p ⎠ h
α = βγP0 (1.10)
-7-
1.5. PROCESE TERMODINAMICE
Figura 1.3
Reprezentarea unui proces cvasistatic
-8-
CAPITOLUL II
LUCRUL MECANIC
δL = F ⋅ dx (2.1)
Unde:
F – forţa
x – deplasarea punctului de aplicaţie al forţei, pe direcţia forţei.
Figura 2.1
Sistem termodinamic închis într-un cilindru cu piston.
-9-
În cazul simplu al unui gaz aflat într-un cilindru cu piston de secţiune
A, asupra căruia acţionează o forţă F paralelă cu deplasarea dx , ca în figură,
sistemul primeşte lucru mecanic din exterior. În termodinamica tehnică el
este considerat negativ, deoarece în tehnică se urmăreşte obţinerea de lucru
mecanic.
Deci:
δL = −pdV (2.2)
- 10 -
Figura 2.2
Lucrul mecanic într-o transformare
de stare reversibilă.
- 11 -
OBSERVAŢIE: S-a notat δ L şi nu dL deoarece lucrul mecanic
depinde de drum. Deci lucrul mecanic nu este o diferenţială totală exactă.
Figura 2.3
Lucrul mecanic schimbat între stările A şi B
Figura 2.4
Interacţiunea mecanică g-g în cazul unui sistem deschis
ld = F ⋅ x = p ⋅ A ⋅ x = p ⋅ v [ J / kg ] (2.6)
- 12 -
Lucrul mecanic tehnic
Figura 2.5
Lucrul mecanic tehnic
Lad = p1 ⋅ V1
- 13 -
2
∫
Dar L12 = pdV - lucrul mecanic produs prin variaţia volumului,
1
rezultă:
2 2 2
L t12 = ∫
1
pdV − ∫
1
d ( PV ) = − ∫
1
Vdp (2.9)
Pentru mgaz = 1kg
2
l t12 = − ∫
1
νdp (2.10)
Reprezentarea lucrului mecanic tehnic în diagrama p − v :
Figura 2.6
Lucrul mecanic tehnic reprezentat în diagrama ( p − v )
- 14 -
CĂLDURA
δQ = m ⋅ c ⋅ dT [J] (2.12)
δQ = m ⋅ c ⋅ dT [ J / kg ] (2.13)
2 2
Q12 = ∫1
δQ = ∫
1
m ⋅ c ⋅ dT [J ] (2.14)
Q>0
- căldura cedată este negativă.
Q<0
- 15 -
2.2. ENTALPIA
H = U + pV [J] (2.15)
unde:
U - energia internă.
pV - lucrul mecanic în deplasare.
Pentru unitatea de masă, entalpia masică:
h = u + pV [ J / kg ] (2.16)
∑E
j=1
j = const (2.17)
- 16 -
Principiul întâi al termodinamicii pentru sisteme închise
Lc
Figura 2.7
Sistem termodinamic închis
care parcurge un ciclu.
Qc = Lc (2.18)
Figura 2.8
Reprezentarea unui ciclu în diagrama ( p − v )
Q1a 2 + Q2 c1 = L1a 2 + L2 c1
− (2.19)
Q1b 2 + Q2 c1 = L1b 2 + L2 c1
Q1a 2 − Q1b 2 = L 1a 2 − L1b 2 sau Q1a 2 − L1a 2 = Q1b 2 − L1b 2 = ct (2.20)
- 17 -
OBSERVAŢIE: diferenţa Q12 -L12 nu depinde de proces ci doar de
starea iniţilă 1 şi de starea finlă 2, şi reprezintă variaţia mărimii de stare a
energiei interne.
⇒ dH = δQ + Vdp (2.25)
şi
dh = δq + νdp (2.26)
dar
Vdp = −L t ; νdp = −δl t ⇒
înlocuind şi integrând
⇒ H 2 − H1 = Q12 − L t12 [J ]
şi
h 2 − h1 = q12 − l t12 [ J / kg ] (2.27)
- 18 -
H12 = Q 2 − Q1 − L t12 [J]
h12 = q 2 − q1 − l t12 [ J / kg ]
în cazul unui ciclu:
∫ dU = 0
c
Din expresia principiului întâi, obţinem pentru energie internă:
dU = δQ −δL
δq = cdT şi dl = pdν ,
rezultă:
du = cdT − pdν (2.28)
u = u(ν,T) (2.29)
⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞
du = ⎜⎜ ⎟⎟ dT + ⎜⎜ ⎟⎟ dν (2.30)
⎜⎝ ∂T ⎠⎟ ⎝⎜ ∂v ⎠⎟T
ν
⎛ ∂u ⎞ (2.31)
du = c v dT = ⎜⎜ ⎟⎟⎟ dT
⎜⎝ ∂T ⎠
ν
deci :
⎛ ∂u ⎞
cv = ⎜ ⎟ dT
⎝ ∂T ⎠ν (2.32)
Din experienţa lui Joule, care are drept scop evidenţierea factorilor de
care depinde energia internă, se constată că la gazul perfect clasic energia
internă depinde numai de temperatură:
u = u(T) (2.33)
δq = c v dT + pdv (2.34)
- 19 -
2.4. ECUAŢII CALORICE DE STARE
⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞
du = ⎜⎜ ⎟⎟ dT + ⎜⎜ ⎟⎟ dν
⎝⎜ ∂T ⎠⎟ v⎝⎜ ∂ν ⎠⎟ T
(2.37)
⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂h ⎞
dh = ⎜⎜ ⎟⎟ dT + ⎜⎜⎜ ⎟⎟⎟ dp
⎟
⎜⎝ ∂T ⎠
p ⎝ ∂p ⎟⎠T (2.38)
⎛ ⎞
(du )v = (δq )v = c vdT ; c v = ⎜⎜⎜ ∂u ⎟⎟⎟ [ J / kg ⋅ K ] (2.39)
⎝ ∂T ⎠v
⎛ ⎞
(dh )p = (δq )p cpdT ; c p = ⎜⎜⎜ ∂u ⎟⎟⎟ [ J / kg ⋅ K ] (2.40)
⎝ ∂T ⎠p
- 20 -
• Aplicaţie :
Rezolvare:
- 21 -
CAPITOLUL III
GAZUL PERFECT
P ⋅ν = ct
P1V1 = P2 V2 (3.1)
- 22 -
Figura 3.1
Izoterme ale gazului perfect
1 ⎜⎛ dV ⎞⎟ ⎡ −1 ⎤
α= ⎜ ⎟ K ⎦⎥ (3.3)
V0 ⎝⎜ dT ⎠⎟P ⎣⎢
V t 0 = V0 (1 + αt ) (3.4)
( )
1 1 ⎡ −1 ⎤
α= = K ⎥ (3.5)
T0 273,15 ⎢⎣ ⎦
- 23 -
P P P
= const sau 1 = 2 (3.6)
T T1 T2
1 ⎛⎜ ∂p ⎞⎟ sau 1 1
β= ⎜ ⎟ β= = (3.7)
P0 ⎜⎝ ∂T ⎠⎟V
−1
T0 273,15K
M1 M 2 M
22,414 = = = ... = 1 (3.10)
ρ1 ρ2 ρj
du = c v (T )⋅ dT (3.11)
- 24 -
la presiunea p2 şi temperatura t2. Trecerea se face prin două procese
succesive: unul izoterm şi unul izobar.
Figura 3.2
Proces izoterm urmat de un proces izobar,
reprezentare în ( p − v ) .
ν ν
= 2 (3.13)
T1 T2
P1ν1 Pν (3.14)
⋅ν = 2 2 ⋅ν
T1 T2
P⋅ν
= const (3.15)
T
P ⋅ν
=R (3.16)
T
P ⋅ν = R ⋅ T (3.17)
- 25 -
În relaţia (3.17) ν = V rezultă ecuaţia lui Calpeyron pentru un kg de
m
gaz perfect:
P⋅ V = m⋅ R ⋅T (3.18)
ℜ = 8314,4739 [ J /(kmol ⋅ K) ]
ℜ
R= (3.20)
M
⎛Q ⎞ ⎛ ∂Q ⎞⎟
C x = lim ⎜⎜ 12 ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟ [J / K ] (3.22)
⎝ Δt ⎠x ⎝ ∂T ⎠⎟X
ΔT→0 ⎜ ⎟ ⎜
- 26 -
Astfel se definesc capacităţile calorice ale unui sistem supus unui
proces izocor (V= constant) sau izobar (p= constant):
⎛ ∂Q ⎞⎟
C v = ⎜⎜ ; Cp = ⎜⎜⎛ ∂Q ⎞⎟⎟
⎜⎝ ∂T ⎠⎟⎟ ⎜⎝ ∂T ⎠⎟ (3.23)
v p
1 ⎛⎜ ∂Q ⎞⎟ C
cx [ J /(kg ⋅ K)] ; c x = ⎜ ⎟ = x (3.24)
m ⎜⎝ ∂T ⎠⎟X m
⎛ ⎞
CMx [ J /(kmol ⋅ K)] ; cMx = 1 ⎜⎜⎜ ∂Q ⎟⎟⎟ = C x (3.25)
M ⎝ ∂T ⎠X M
⎡ J / m3 ⋅ K ⎤ ; = 1 ⎛⎜ ∂Q ⎞⎟ = C x Cnx
Cnx ⎢⎣( N )
⎥⎦ ⎜ ⎟
Vn ⎜⎝ ∂T ⎠⎟x Vn
(3.26)
Cp − C v = m ⋅ R (3.27)
cp − cv = R
c Mp − cMv = ℜ
• Coeficientul adiabatic
cp c Mp Cp
k= = = (3.28)
cv c Mv Cv
- 27 -
c MP
k= (3.29)
cMV
c = a + bt + ct 2 + ... (3.30)
2
1
c m = c / tt 2 =
1
t 2 − t1 ∫
1
cdt (3.32)
c t1 + c t 2
cm = sau c m = c tm
2 (3.33)
unde
t1 + t 2
tm = (3.34)
2
- 28 -
3.3. AMESTECURI DE GAZE PERFECTE
n
p= ∑p
i=1
i (3.35)
m1 m 2 m m
1kg = + + ... + i + ... + n (3.38)
m m m m
- 29 -
Se obţine astfel:
n
∑g =1
i=1
i (3.39)
V1 V2 V Vn
1m3 = + + ... + i + ... (3.41)
V V V V
∑℘ = 1
i=1
i (3.42)
• Constanta amestecului
- 30 -
Pam ( V1 + V2 + ... + Vn ) = ( m1R1 + m 2 R 2 + ... + m n R n )⋅ T (3.46)
m1 m m (3.49)
R am = R1 + 2 R 2 + ... + n R n
m am m am mam
n
R am = ∑g R
i=1
i i (3.50)
Qi = mi ⋅ ci ⋅ΔT (3.53)
m1 m m
cam = c1 + 2 c2 + ... + n c n (3.55)
mam m am mam
n
cam = ∑g ⋅c
i=1
i i (3.56)
- 31 -
Figura 3.3
Amestec de trei gaze
perfecte, diferite.
PA = PB = PC = Pam
TA = TB = TC = Tam
n
m am = ∑m i=1
i (3.57)
V1 V V
ρ am = ρ1 + ρ 2 2 + ... + ρ n n (3.60)
Vam Vam Vam
n
ρ am = ∑ ρ ⋅℘
i=1
i i (3.61)
- 32 -
ℜ
dar Ri = ,
M i deci:
mi
P am⋅Vi = ⋅ℜ⋅ T (3.62`)
Mi
m am
Pam ⋅ Vam = ⋅ℜ ⋅ T (3.63)
M am
Vi m M
= i ⋅ am
Vam m am M i (3.64)
M am
℘ i = gi ⋅
Mi
Ştim că:
∑℘
i=1
i =1 (3.65)
n
gi
1 = M am ⋅ ∑M i=1 i
(3.66)
Deci:
1
M am = n
gi (3.67)
∑M
i=1 i
1
℘i = ⋅℘ i ⋅ M i (3.68)
M am
n
- 33 -
n
1
1=
M am ∑℘ M
i=1
i i (3.69)
deci:
n
M am = ∑℘ Mi=1
i i (3.70)
am M
Întorcându-ne la ecuaţia (3.65): ℘ i = gi M în care folosim ecuaţia
i
(3.68) obţinem:
1
n
gi
∑M i=1 i (3.71)
℘ i = gi ⋅
Mi
n
Mi
∑g i
℘ i = gi ⋅ i=1 (3.72)
Mi
℘ i ⋅ Mi
gi = n (3.73)
Mi
∑
i=1
gi
℘ i ⋅ Mi ℘ i ⋅ Mi
gi = = n
M am (3.74)
∑℘ ⋅ M
i=1
i i
- 34 -
Transformările de stare simple sunt procese termodinamice pe
parcursul cărora variaţia parametrilor de stare se face după aceeaşi lege, din
starea iniţială până în starea finală.
TRANSFORMAREA IZOCORĂ
I. Ecuaţiile transformării:
V = constant
dV = 0
P/T = constant
δq = du + pdv (3.75)
δq = du = c v dT (3.75`)
2
q12 = c v ∫ dT = c v (T2 − T1 ) = u 2 − u1 [ J / kg ] (3.76)
1
Dacă Q12 > 0 (T2 > T1 ) în timpul transformării izocore, gazul primeşte
căldură din exterior.
Lucrul mecanic schimbat este nul:
2
L12 = ∫ pdV = 0 [J] (3.78)
1
- 35 -
Figura 3.4
Transformarea la v = constant
TRANSFORMAREA IZOBARĂ
I. Ecuaţiile transformării:
P = constant ⎫
⎪
dP = o ⎬ (3.80)
V/T =constant ⎪⎭
δq = du + pdν (3.81)
2 2
q12 = ∫ 1
c v dT + ∫ 1
pdν (3.82)
c v ≅ const p = const
2 2
q12 = c v ∫ 1
dT + p ∫ 1
dν (3.83)
- 36 -
q12 = (c v + R )(T2 − T1 ) (3.85)
l t = 0 deoarece dp = 0 (3.89)
Figura 3.5
Transformarea la p = constant.
- 37 -
IV. Utilizare:
Transformarea izobară se întâlneşte la toate procesele de transfer termic
din schimbătoare de căldură. La unele maşini termice (M.A.I.; T.G) arderea
are loc la p =constant.
TRANSFORMAREA IZOTERMĂ
I. Ecuaţiile transformării:
T = constant ⎫
⎪
dT = o ⎬ (3.90)
P ⋅ν =constant ⎪⎭
δq = du + δl
δq = c v dT + pdν (3.91)
δq = pdν = δl (3.92)
2 2
q12 = ∫1
δq = ∫ 1
pdν (3.93)
2
l12 = ∫ 1
pdν (3.95)
2 2
dν dν ν
l12 = ∫
1
RT
ν
= RT ∫1 ν
= RT ⋅ ln 2
ν1
(3.96)
- 38 -
Pentru transformare izotermă 1-2 avem:
ν P
P1ν1 = P2ν 2 , deci 2 = 1 (3.97)
ν1 P2
Deci:
ν2 P
l12 = RT ln = RT ln 1 (3.98)
ν1 P2
2
P2
l t12 = ∫
1
νdp = RT ln
P1
(3.99)
Figura 3.6
Transformarea la T = constant.
IV. Utilizare
Este o transformare ipotetică; nu se întâlneşte în transformările practice
reale deoarece orice schimbare de lucru mecanic sau de căldură într-un
sistem termodinamic se face invariabil cu variaţia temperaturii, deci cu
variaţia energiei interne. Această transformare este însă importantă şi se
studiază deoarece ea reprezintă o limită a transformării căldurii în lucru
mecanic. În plus, sunt porţiuni în evoluţia maşinilor termice când pe o
perioadă foarte scurtă, T= constant. transformările de schimbare de fază
(vaporizare, condensare) se desfăşoară la p şi T constante.
- 39 -
TRANSFORMAREA ADIABATICĂ
I. Ecuaţiile transformării
δq = 0 ⎫
⎬ (3.100)
q = constant ⎭
δq = c v dT + pdν (3.101)
pdν + νdp
dT = (3.102)
R
care conduce la:
cv
(pdν + νdp) = −pdν (3.103)
R
dar
R = cp − cv
deci:
c v ⋅ pdν + c v ⋅νdp = −(cp − c v )⋅ pdν (3.104)
dp c p dν (3.106)
=− ⋅
p cv ν
Facem notaţia:
cp
= k , k − exponent (coeficient) adiabatic (3.107)
cv
şi (3.106) devine:
dp dν
= −k (3.108)
P ν
ln p = −k ⋅ ln ν + ln ct (3.109)
- 40 -
ln p ⋅ ν k = ln ct (3.110)
p ⋅ ν k = ct (3.111)
RT
Pν = RT ⇒ p = (3.112)
ν
const
Tv k−1 = (3.113)
R
const
p1−k ⋅ T k = (3.117)
Rk
1−k
p k ⋅ T = const (3.118)
2
l12 = ∫ 1
pdv (3.119)
- 41 -
Atât p cât şi v sunt variabili, de aceea se porneşte de la punctul iniţial
(1) în care presupunem că se cunosc parametrii de stare.
Vom scrie ecuaţia transformării adiabatice de la starea 1 la o stare
arbitrară:
p1 ⋅ ν1k = p ⋅ν k (3.120)
⎛ ν ⎞k
p = p1 ⎜⎜ 1 ⎟⎟⎟ (3.121)
⎜⎝ ν ⎠
(3.119) devine:
2
dν 1
ν1−k 2
l12 = ∫1
p1 ⋅ ν1k
νk
= p1 ⋅ ν1k ∫1
ν−k dν = p1 ⋅ ν1k
1− k
/1 =
⎡ k−1 ⎤
RT1 ⎢⎢ ⎛⎜ p 2 ⎞⎟ k ⎥⎥
l12 = 1−⎜ ⎟⎟ (3.123)
k −1 ⎢⎢ ⎝⎜⎜ p1 ⎠⎟ ⎥⎥
⎣⎢ ⎦⎥
- 42 -
Deci (3.101) devine:
RT1 ⎡⎢ T2 ⎤⎥ R
l t12 = 1− = (T1 − T2 ) (3.126)
k −1 ⎣⎢ T1 ⎦⎥ k −1
1
1 2 −1 ⎡ 1 1− ⎤
1
p1k ⋅ ν1 ⎢ 1− k
l t12 = p1k ∫
⋅ ν1 ⋅ p k dp = ⎢ p 2 − p1 k ⎥⎥ =
1
1
1− ⎢⎣ ⎥⎦
k
⎡ 1 ⎤ ⎡ k−1 ⎤
(3.129)
1−
p1 ⋅ ν1 ⎢⎢⎛⎜ p 2 ⎞⎟ k ⎥
⎥ k ⎢⎛ p ⎞ k
⎜ ⎟
⎥
= ⎢
⎟
⎜⎜ ⎟ −1⎥ = p1ν1 ⎢⎜⎜ ⎟ −1⎥⎥
⎢ 2⎟
1 ⎜ ⎟
1− ⎢⎝ p1 ⎠ ⎥ k −1 ⎢⎝⎜ p1 ⎠⎟ ⎥
k ⎢⎣ ⎥⎦ ⎢⎣ ⎥⎦
Figura 3.7
Reprezentarea transformării adiabate şi izoterme în (p - v)
- 43 -
Şi transformarea adiabatică este importantă din punct de vedere
energetic. Scopul acestei transformări este ca sistemul termodinamic să-şi
păstreze pentru sine o cantitate cât mai mică de energie, iar o parte cât mai
mare din energia pe care o posedă să se transforme în lucrul mecanic.
IV. Utilizare
Este o transformare ipotetică cu care se aproximează procesele de
destindere şi comprimare din maşinile termice (motoare şi turbine).
TRANSFORMAREA POLITROPICĂ
I. Ecuaţiile transformării:
Particularizând în ecuaţia principiului întâi, şi anume:
δq = du + pdν (3.131)
δq = cn ⋅ dT (3.132)
- 44 -
c n dT = c v dT + pdν (3.133)
cn − cv
(pdν + νdp) = pdν (3.135)
cp − cv
cn − cp
⋅ pdν = −νdp (3.138)
cn − cv
cn − cp
În ecuaţia (3.138) se face notaţia = n , exponent politropic; se
cn − cv
separă variabilele. În urma integrării rezultă:
n ln ν = − ln p + ln ct (3.139)
p ⋅ ν n = ct (3.140)
T ⋅ ν n−1 = ct (3.140`)
1−n
p n ⋅ T = ct (3.140``)
p1 ⋅ν1n = p 2 ⋅ ν 2n (3.141)
- 45 -
⎛ ν ⎞⎟n p (3.142)
⎜⎜ 1 ⎟ = 2
⎜⎜⎝ ν 2 ⎠⎟⎟ p1
Logaritmând, obţinem:
ν1 p
n ln = ln 2 (3.143)
ν2 p1
ln p 2 − ln p1
n= (3.144)
ln ν1 − ln ν 2
R ⎛ R ⎞⎟
q12 = c v (T2 − T1 ) − (T2 − T1 ) = (T2 − T1 )⎜⎜⎜c v − ⎟ (3.148)
n −1 ⎝ n −1⎠⎟
- 46 -
cum R = cp − c v ,
nc v − c v − c p + c v
q12 = (T2 − T1 ) (3.149)
n −1
c
n− p
cv
q12 = c v (T2 − T1 ) (3.150)
n −1
cp
dar = k,
cv
n−k
q12 = c v (T2 − T1 ) [ J / kg ] (3.151)
n −1
2
δq = c n dT , q12 = ∫ 1
c n dT = cn (T2 − T1 ) (3.152)
n−k
cn = ⋅ cv [ J /(kg ⋅ K)] căldura specifică politropică (3.153)
n −1
⎡ n−1 ⎤
RT1 ⎢⎢ ⎛⎜ p 2 ⎞⎟ n ⎥⎥ [ J / kg ]
l12 = 1−⎜ ⎟ ⎟ (3.154)
n −1 ⎢⎢ ⎜⎜⎝ p1 ⎠⎟ ⎥⎥
⎣⎢ ⎦⎥
Figura 3.8
Transformarea politropă.
Sistemul termodinamic cedează căldură.
- 47 -
IV. Utilizare
Figura 3.9
Transformarea politropă.
Sistemul termodinamic primeşte căldură.
- 48 -
• Aplicaţie:
Unul din motoarele auxiliare ale unei nave de transport mărfuri uscate
este un motor cu ardere la volum constant. Ştiind că: volumul camerei de
ardere este 1, 570 ⋅10 7 mm 3 , temperatura la sfârşitul compresiei, 100°C ,
presiunea iniţială de 5 at şi finală de 35 at, iar k = 1,3, să se calculeze temperatura
la finele procesului de ardere şi aportul de căldură al combustibilului.
Apreciind puterea calorifică a combustibilului de H i = 10000 kcal / kg , să
se calculeze consumul de combustibil pe ciclu.
Rezolvare:
Aplicând relaţia P/T = ct, vom avea:
p2 35 ⋅ 0,98 ⋅105
T2 = T1 = 473 = 3311K = 3038o C
p1 5 ⋅ 0,98 ⋅105
V 1,57 ⋅10−4
Q12 = U 2 − U1 = ( p2 − p1 ) = ⋅105 ⋅ 30 ⋅ 0,18 = 1538,6J = 1,54 kJ
k −1 0,3
Consumul de combustibil pe ciclu:
Q12 1,54
Cc = = = 0,38 ⋅10−5 kJ / ciclu
Hi 4,18 ⋅105
- 49 -
CAPITOLUL IV
- 50 -
4.2. RANDAMENTUL CICLURILOR
Figura 4.1
Reprezentarea ciclului motor.
- 51 -
∫v δq = ∫v δl (4.2)
c c
dar
∫v δq = q − q
1 2 (4.3)
c
deci
lc = q1 − q 2 [ J / kg ] (4.4)
Relaţia (4.4) arată că într-un ciclu direct lucrul mecanic produs este
echivalent cu diferenţa dintre căldura primită de agentul termic de la sursa
caldă şi căldura cedată sursei reci. Adică numai o parte din căldura preluată
de către agent de la sursa caldă, în cursul efectuării unui ciclu, se transformă
în lucru mecanic.
Numim randament termic al ciclului η t , raportul dintre căldura
transformată în lucru mecanic şi căldura primită de la sursele calde:
lc q − q2 q
ηt = = 1 = 1− 2 (4.5)
q1 q1 q1
Figura 4.2
Reprezentarea ciclului frigorific.
- 52 -
În acest caz lucrul mecanic primit din exterior este mai mare decât cel
efectuat, deci lucrul mecanic schimbat pe ciclu este negativ.
În acest caz avem o pompă de căldură care permite transportul căldurii
de la sursa rece la sursa caldă, acest transport nerealizându-se de la sine, el
datorându-se unui consum de lucru mecanic din exterior.
În această situaţie definim eficienţa frigorifică ε f :
q2
εf = (4.6)
lc
- 53 -
Figura 4.3
Ciclul Carnot reversibil direct în diagrama ( p − v ).
Figura 4.4
Maşina în care s-ar putea realiza ciclul Carnot.
- 54 -
mai ridicată decât cele aflate în vecinătatea pistonului. Pentru ca sistemul
termodinamic să ajungă în echilibru termic, el se va destinde, temperatura
scade deoarece sistemul termodinamic nu primeşte nici un fel de energie din
exterior, deci lucrul mecanic se efectuează doar pe seama scăderii energiei
sale interne. În decursul procesului 3 - 4 sistemul parcurge un proces
izoterm, el fiind pus în legătură cu S.R. care are temperatura TSR < T3.
Astfel, sistemul termodinamic va ceda cantitatea de căldură q34. Asupra
gazului se va efectua un lucru mecanic, acesta comprimându-se, pistonul
ajungând la finele compresiei în punctul 4. Sistemul revine din starea 4 în
starea iniţială 1 printr-un proces adiabatic. De această dată, moleculele din
imediata vecinătate a pistonului au energii interne mai ridicate faţă de cele
din imediata vecinătate a S.R., astfel tendinţa de echilibrare termică face ca
sistemul termodinamic să se comprime în continuu închizându-se ciclul.
Randamentul maşinii termice care lucrează după ciclul Carnot
reversibil direct:
lc q − q 34 q
ηc = = 12 = 1− 34 (4.7)
q12 q12 q12
ν2 ; ν
q12 = RTM ln q 34 = RTm ln 3 (4.8)
ν1 ν4
- 55 -
• Ridicarea temperaturii TM a S.C. – dar această creştere este limitată
de rezistenţele mecanice şi termice ale materialelor din care se
construieşte maşina;
• Scăderea temperaturii Tm a S.R. – şi această scădere este limitată
(Tm poate scădea până la TM.A.)
Se poate obţine pentru ηc valoarea maximă, adică ηc = 1 prin două
căi:
ηc = 1 dacă Tm → 0K ,
ηc = 1 dacă TM → ∞ .
- 56 -
Figura 4.5
Ciclul Carnot inversat în diagrama ( p − v )
q 34
εf =
lc
unde
ν3
q 34 = RTm ln (4.11)
ν4
şi
ν3 ν
lc = q34 − q 21 = RTm ln − RTM ln 2 (4.12)
ν4 ν1
Transformările 1 - 4 şi 2 - 3 fiind adiabate, se scriu ecuaţiile acestor
transformări:
TM ν1k−1 = Tmν k4−1 şi Tm ν k2−1 = Tm ν3k−1 (4.13)
v3
lc = (RTm − RTM )ln (4.15)
v4
Tm 1
εf = = −1 (4.16)
Tm − TM ηc
- 57 -
ε f > 1 sau ε f < 1
q12 TM 1
ε pc. = = = >1 (4.17)
lc TM − Tm ηc
T1 = TSC −ΔT1
T3 = TSR + ΔT3 (4.19)
- 58 -
obţinem deci, pentru randamentul termic al ciclului Carnot ireversibil
Figura 4.6
Ciclu oarecare divizat în cicluri Carnot elementare
- 59 -
4.7. GENERALITĂŢI REFERITOARE LA PRINCIPIUL DOI AL
TERMODINAMICII
REVERSIBILITATE ŞI IREVERSIBILITATE
- 60 -
fenomene disipative, deci ele au un caracter mai mult sau mai puţin
ireversibil.
Studiul proceselor reversibile este fructuos pentru termodinamică deşi
aceste procese au un caracter pur teoretic.
- 61 -
Figura 4.7
Domeniile determinate de adiabata reversibilă.
- 62 -
Totuşi, dacă sistemul posedă presiuni şi temperaturi mai ridicate decât
cele ale M.A., o parte din această energie a mişcării dezordonate se poate
transforma în energia unei mişcării ordonate. Un exemplu ar fi în cazul unui
gaz care curge printr-un ajutaj. Curgerea se face de la presiune ridicată la o
presiune scăzută. În acest caz o parte din energia internă se transformă în
energie de curgere, care la rândul ei se transformă integral în alte forme de
energie. Restul de energie rămâne mai departe netransformabilă în sistemul
considerat.
La transformarea lucrului mecanic în căldură se scrie:
L=Q (4.25)
- 63 -
Pe baza acestei definiţii, se introduce în termodinamică o mărime
calorică de stare, cu caracter extensiv, cu expresia matematică:
δQ
dS = (4.28)
T
Pentru ciclul reversibil:
δQ
∫v dS = ∫v T
=0 (4.29)
unde
∫v dS− integrala lui Clausius.
Pentru procesul adiabatic reversibil (care nu poate fi decât neciclic),
căldura schimbată este nulă:
δQ = 0 ⇒ dS = 0 ⇒ S = const (4.30)
Un astfel de proces se numeşte izentropic (la entropie constantă).
Pentru procesul adiabatic ireversibil, dar cvasi-static apare în plus
lucrul mecanic disipativ (de frecare) care dă procesului un caracter
ireversibil:
δLf
dS = >0 (4.31)
T
unde δLf − elementul de energie transferată disipativ.
Se observă că în procesul ireversibil, entropia nu poate decât să crească.
Orice element de căldură care intră reversibil în proces determină o
creştere a entropiei sistemului.
Orice element de căldură evacuată reversibil din proces determină o
scădere a entropiei sistemului.
Dacă considerăm trecerea unui sistem termodinamic de la starea 1 la
starea 2, o dată printr-un proces reversibil, o dată printr-un proces
ireversibil, obţinem o variaţie diferită de entropie pentru cele două procese:
1 – 2 proces reversibil
2 δQ
(ΔS)rev = S'2 − S1 = ∫ rev
(4.32)
1 T
1 – 2 proces ireversibil
2 δQ
(ΔS )irev = S'2 − S1 = ∫ irev
(4.33)
1 T
unde
δQirev = δQrev + δLf (4.34)
⇒ δQirev > δQ rev (4.35)
⇒ S'2 ` > S2 (4.36)
- 64 -
Reprezentăm în diagrama (U, v) transformarea adiabatică reversibilă
(izentropică) 12. Curba 12 împarte câmpul diagramei în domeniu imposibil
de atins (sub curbă) şi în domeniul de ireversibilitate, care cuprinde
procesele ireversibile (deasupra curbei) (fig.4.8).
Figura 4.8
Transformarea adiabatică reversibilă în diagrama U - v.
α = U αk (4.40)
k
Fiecare subsistem α k va prelua o căldură elementară δQ k , astfel încât:
δQ = ∑ δQ k (4.41)
k
deci:
δQ δQ k
dS =
T
= ∑
k
T
= ∑ dS
k
k (4.42)
- 65 -
Entropia absolută a sistemului α este:
SUSk = ∑S K (4.43)
d) Entropia empirică pentru un proces cvasistatic reversibil poate fi
definită numai până la o constantă arbitrară, adică:
δQ
S= ∫ T
+C (4.44)
Principiul doi al termodinamicii nu permite evaluarea constantei C, în
schimb putem determina variaţia entropiei între două stări (1 şi 2) deoarece
integrala devine definită dacă precizăm limitele de interpolare:
2 δQ
S2 − S1 = ∫ 1 T
(4.45)
Qm QM
= (4.49)
Tm TM
- 66 -
Acest raport dintre căldura schimbată de sistem şi temperatura la care
s-a realizat în mod izotermic a fost denumită de LORENTZ căldură redusă,
iar în acest caz particular, acest raport reprezintă expresia entropiei.
Considerăm acum un ciclu reversibil oarecare, situat între cele două
temperaturi extreme TM (a S.C) şi Tm (a S.R). Acest ciclu se împarte într-o
serie infinită de cicluri Carnot (fig.4.9).
Figura 4.9
Ciclul reversibil divizat într-o infinitate de cicluri Carnot
sau
⎛Qn ⎞
⎜⎜ Mj Q mj ⎟⎟
∑ ⎜⎜
⎜ T
−
T
⎟⎟ = 0
⎟
(4.51’)
j=1 ⎝ ⎜ Mj mj ⎠⎟
ceea ce înseamnă ca suma căldurilor reduse, care corespund tuturor
ciclurilor Carnot cuprinse intr-un ciclu reversibil este egală cu zero.
Pentru a arăta că pe ciclul elementar se schimbă căldură, (4.51) se scrie:
- 67 -
δQ j
∑ j
Tj
= 0 – suma integrală Riemann (4.52)
n n Qmj
Q Mj
NOTĂ: ∑T
j=1 Mj
şi ∑T
j=1 mj
reprezintă sume Riemann.
Figura 4.10
Ciclul direct în diagrama (p - v).
Ştim că pe ciclu
δQ δQ δQ δQ
∫v T
= 0 dar ∫v T
= ∫ T
+ ∫ T
=0 (4.54)
c c 1a 2 2b1
δQ δQ
⇒ ∫ T
=− ∫ T (4.54’)
1a 2 2b1
δQ δQ
⇔ ∫ T
= ∫ T (4.55)
1a 2 2b1
relaţie care arată că nu contează pe ce drum se face integrarea.
- 68 -
CONCLUZIE: Entropia, ca parametru de stare, stabileşte gradul de
perfecţiune termodinamică al unei transformări. Cu cât variaţia ei este mai
scăzută, cu atât transformarea se apropie mai mult de ideal (de
transformarea reversibilă).
- 69 -
Dacă singurul lucru mecanic efectuat de către sistem este lucrul
mecanic de dilatare, ecuaţiile (4.61) şi (4.61`) devin:
Tds ≥ du + pdv
TdS ≥ dU + pdV (4.62)
ecuaţii folosite pentru sistemele aflate în stare de echilibru.
Figura 4.11
Reprezentarea căldurii în diagrama (T - s)
- 70 -
În continuare să urmărim reprezentarea grafică a transformărilor
reversibile ale gazelor perfecte în (T, s) pentru mST=1kg.
Figura 4.12
Izoterma în diagrama (T - s)
b) TRANSFORMAREA ADIABATĂ:
δq = 0 ⇒ Tds = 0 ⇒ ds = 0 ⇒ s = const. (4.68)
Deci, în transformarea adiabată reversibilă, entropia este constantă
deoarece schimbul de căldură este nul:
s1 = s 2 [ J /(kg ⋅ K) ] (4.69)
În diagrama (T-s), adiabata se reprezintă printr-o dreaptă paralelă la axa
temperaturilor (Fig. 4.13).
- 71 -
Figura 4.13
Adiabata în diagrama (T - s)
c) TRANSFORMAREA IZOCORĂ
Pentru a stabili ecuaţia transformării în coordonate (T - s) se folosesc
combinat ecuaţiile principiului întâi şi doi:
δq = du + δl = c v dT
δq = Tds (4.70)
Deci:
dT
Tds = c v dT ⇒ ds = c v (4.71)
T
Deci:
s 2 − s1 = c v ln T /12 [ J /(kg ⋅ K) ] (4.72)
Adică izocora se reprezintă în diagrama (T–s) printr-o curbă
logaritmică.
Figura 4.14
Izocora în digrama (T - s).
- 72 -
Transformarea 1 – 2 este o încălzire izocoră, iar transformarea 2 – 1
este o răcire izocoră. Aria12BA reprezintă căldura schimbată pe transformare.
Panta tangentei la curbă într-un punct oarecare M:
⎛ dT ⎞ T
tgα v = ⎜⎜ ⎟⎟⎟ = >0 (4.73)
⎜⎝ ds ⎠ c
v = ct v
Figura 4.15
Izobara în diagrama (T - s)
Deoarece cp > cv , rezultă că panta izobarelor este mai mică decât panta
izocorelor, adică în (T – s) curbele izobare sunt mai puţin înclinate decât
curbele izocore.
e) TRANSFORMAREA POLITROPICĂ
Se procedează la fel şi se obţine tot o variaţie logaritmică a entropiei:
δq = Tds = c n dT (4.78)
⎡ ⎤
s 2 − s1 = cn ln T /1 ⎣⎢ J / (kg ⋅ K )⎦⎥
2
(4.79)
- 73 -
n−k
Cum c n = c v ,
n −1
n−k
s 2 − s1 = c v ln T2 T1 [ J /(kg ⋅ K) ] (4.80)
n −1
În fig. 4.16 a este reprezentată curba politropică pentru 1 < n < k, iar în
fig. 4.16 b se reprezintă curba politropică pentru n > 1 şi n > k.
⎛ dT ⎞ T n −1 T
tgα n = ⎜⎜ ⎟⎟⎟ = = ⋅ (4.81)
⎜⎝ ds ⎠ c n − k cv
n n
Figura 4.17
Cutia experimentală.
- 74 -
Cutia are două compartimente în care se găsesc cei doi componenţi
gazoşi aflaţi la parametrii indicaţi. În interior glisează cele două membrane
semipermeabile a şi b, membrana ˝a˝ permeabilă la gazul din
compartimentul I, membrana ˝b˝ permeabilă la gazul din compartimentul II.
Membrana ˝b˝ se deplasează spre dreapta, iar membrana ˝a˝ spre stânga,
cele două gaze ocupând volumul V = V1 + V2 , amestecarea presupunându-
se a se realiza la T= const.
Conform principiului întâi, lucrul mecanic elementar de destindere, la
deplasarea membranei ˝b˝:
ν + ν2
lI = R1 ⋅ T ln 1 (4.82)
ν1
La deplasarea membranei „a” spre stânga, când gazul II difuzează
izoterm în tot spaţiu, lucrul elementar de destindere:
ν + ν2
lII = R 2 ⋅ T ln 1 (4.83)
ν2
Deci lucrul mecanic elementar la amestecarea izotermică:
⎛ ν + ν2 ν + ν 2 ⎞⎟
l total = T ⎜⎜⎜R1 ln 1 + R 2 ln 1 ⎟⎟ (4.84)
⎜⎝ ν1 ν 2 ⎠⎟
Variaţia entropiei în procesul de amestecare a două gaze perfecte:
Δq ν + ν2 ν + ν2
Δs am = = R1 ln 1 + R 2 ln 1 (4.85)
T ν1 ν2
Generalizare pentru ˝n˝ pistoane permeabile:
n
1
Δsam = ∑ R j ln (4.86)
j=1 γ j
unde
νj
γj = .
ν am
Dacă în ambele compartimente ale cutiei se află acelaşi component,
metoda Gibbs nu mai este aplicabilă, ajungându-se la paradoxul lui Gibbs.
Dacă se înlătură cele două membrane, între două cantităţi ale aceluiaşi gaz
nu are loc nici un proces termodinamic, nevariând nici un parametru.
- 75 -
După mărimea aleasă ca valoare a funcţiunii şi după grupul complet de
variabile independente ales pentru a caracteriza univoc starea sistemului, se
pot obţine diferite funcţiuni termodinamice, cum ar fi: energia internă,
entalpia, entropia, energia liberă, entalpia liberă, etc.
Importanţa funcţiunilor termodinamice constă în faptul că din ele se pot
deriva toate proprietăţile termodinamice macroscopice ale sistemului atunci
când acesta se află în stări de echilibru termodinamic.
Funcţiunile termodinamice care ating valori minime în stările de
echilibru termodinamic în condiţii de izolare faţă de exterior se numesc
potenţiale termodinamice.
Se cunosc patru potenţiale termodinamice: energia internă sau potenţial
adiabatic – izocor ( δq = o;dν = 0 ); entalpia sau potenţial adiabatic-izobar
(δq = 0;dp = 0) ; energia liberă, funcţia lui Helmholtz sau potenţial izoterm
izocor (dT = o;dν = 0) şi entalpia liberă, funcţia lui Gibbs sau potenţial
izoterm-izobar (dT = 0;dp = 0) .
DEFINIŢIE: Este aceea parte din energia internă a unui corp, care
prin procedee termice corespunzătoare s-ar putea transforma integral în
alte forme de energie.
Cuplând expresia matematică a principiului întâi cu definiţia entropiei:
Tds =du + pdv (4.87)
Diferenţiând produsul T ⋅ s , obţinem:
d (T ⋅ s) = Tds + sdT , de unde Tds = d (T ⋅ s) − sdT (4.88)
Revenind în (4.87):
d (T ⋅ s) − sdT = du + pdν (4.89)
de unde:
d (u − T ⋅ s) = −sdT − pdν (4.90)
Notăm diferenţa:
f = u − T ⋅ s [ J / kg ] (4.91)
unde ˝f˝ – energie liberă masică sau funcţia lui Helmholtz.
˝f˝ este o mărime de stare aditivă, deci:
F = m ⋅ f [J]
Din ecuaţia :
df = −sdT − pdν (4.92)
rezultă că f = f ( v,T ); diferenţiând:
- 76 -
⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂f ⎞
df = ⎜⎜ ⎟⎟⎟ dT + ⎜⎜ ⎟⎟⎟ dν (4.93)
⎝⎜ ∂T ⎠v ⎝⎜ ∂ν ⎠T
⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂f ⎞
s = −⎜⎜ ⎟⎟⎟ ; p = −⎜⎜ ⎟⎟⎟ (4.94)
⎜⎝ ∂T ⎠v ⎜⎝ ∂ν ⎠T
⎛ ∂f ⎞
u = f + T ⋅ s (4.95) iar din (4.94): u = f − T ⎜⎜ ⎟⎟⎟ (4.95)
⎜⎝ ∂T ⎠v
⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂f ⎞
h = u + pv = f − T ⎜⎜ ⎟⎟ − ν ⎜⎜ ⎟⎟ (4.96)
⎜⎝ ∂T ⎠⎟v ⎜⎝ ∂ν ⎠⎟T
f 2 − f1 = u 2 − u1 − T (s 2 − s1 ) (4.97)
- 77 -
d(h − T ⋅ s) = vdp − sdT (4.100)
⎛ ∂g ⎞ ⎛ ∂g ⎞
s = −⎜⎜ ⎟⎟ ; ν = ⎜⎜ ⎟⎟⎟ (4.102)
⎝⎜ ∂T ⎠⎟
P
⎜⎝ ∂p ⎠⎟ T
- 78 -
ambiant, deoarece ajuns în această stare, acesta nu mai este capabil să
producă alt lucru mecanic în plus chiar şi în alt proces.
Prin echilibru termodinamic se înţelege starea în care două sisteme au
ajuns să aibă nu numai aceeaşi temperatură (ca în cazul echilibrului termic),
ci şi aceeaşi presiune.
Figura 4.18
Adiabată reversibilă succedată de o izotermă în diagrama (T - s).
- 79 -
de entalpie (h1 – ha) se poate transforma în lucru mecanic tehnic numai
partea care rămâne după ce se scade din ea termenul Ta(sa- s1).
Mărimea ltTot nu este o mărime de stare. Precizând însă starea M.A. prin
anumite valori ale mărimilor sale de stare, ltTot devine o cvasi-mărime de
stare.
Mărimea e = (h1 − h a ) − Ta (s a − s1 ) se numeşte exergie, iar produsul
Ta (s a − s1 ) se numeşte anergie. Deci (h1 – ha) este suma dintre exergie şi
anergie.
Prin definiţie, anergia reprezintă energia legată minimă care se cedează
mediului ambiant după ce sistemul a ajuns în echilibru termodinamic cu
M.A.; exergia este lucrul mecanic tehnic maxim doar pentru sistemele care
lucrează fără variaţii de energie cinetică şi potenţială.
• Aplicaţie
Rezolvare:
a) Transformarea izotermă T = 303K .
V2 p1V1 V2 45 ⋅105 ⋅12
ΔS = S2 − S1 = mR ln = ln = ln 2 = 124, 76 kJ / K
V1 T1 V1 303
b) Transformarea politropă.
V2 p pV
S2 − S1 = mcp ln + mc v ln 2 = 1 1 (1004 ⋅ ln 2 + 716 ⋅ ln18, 45 )
V1 p1 T1
n 1,3
⎛V ⎞ ⎛1⎞
p 2 = p1 ⎜ 1 ⎟ = 45 ⎜ ⎟ = 18, 45
⎝ V2 ⎠ ⎝2⎠
45 ⋅105 ⋅12
S2 − S1 =
303
[1000 ln 2 + 716 ln18, 45] = 4,96 ⋅108 J / K
- 80 -
CAPITOLUL V
δQ
S=∫ + const . (5.1)
T
S = K B ln W (5.2)
Unde:
K B - constanta lui Boltzmann din teoria cinetică;
W - ponderea statistică a stării.
- 81 -
CONSECINŢA 1: Energia liberă, respectiv entalpia liberă se identifică
cu energia internă, respectiv cu entalpia, la limita T = 0 .
CdT
dS = (5.7)
T
sau
dT dT
dS = C = a0 + a1dT + a2TdT + ... + anT n −1 ⋅ dT + ... (5.8)
T T
deci
T T T T
dT
S = a0 ∫ + a1 ∫ dT + a2 ∫ TdT + ... + an ∫ T n −1dT + ... (5.9)
0
T 0 0 0
lim C (T ) = 0 (5.11)
T →0
- 82 -
Conform egalităţii lui Clausius:
T
a b
T1
s
0 d c
Figura 5.1.
Qab
ΔS ab = (5.13)
T1
- 83 -
CAPITOLUL VI
- 84 -
a) Zona fazei gazoase I;
b) Zona fazei lichide II;
c) Zona de vapori + lichid III (zona în care se desfăşoară
transformarea de fază).
Figura 6.1
Izotermele lui Andrews
Figura 6.2
Diagrama z = f ( P ) pentru vaporii de apă
Din figura 6.2 se observă că pentru T < TB (temperatura lui Boyle),
există un punct în care gazele reale se comportă similar cu gazele perfecte
(punctul Boyle).
- 85 -
⎛ ⎞ ⎛ ⎞
Pentru T = T , ⎜⎜ δ Z ⎟⎟ = 0 sau lim ⎜⎜ Δ Z ⎟⎟ = 0
B ⎟
⎝⎜ δ p ⎠⎟T ⎜ Δ p ⎠⎟⎟
P→ 0 ⎝
Figura 6.3
Izotermele gazului real CO2
- 86 -
Ecuaţia Mayer – Bogoliubov este una dintre cele mai complete ecuaţii
de stare deoarece ea ţine seama de forţele de interacţiune moleculară (6.2).
Ecuaţia Vucalovici (6.3) are coeficienţi βi verificaţi experimental
pentru aburi supraîncălziţi, dar forma acestora este valabilă pentru orice gaz
real. M.P. Vucalovici a determinat această ecuaţie pornind de la premiza că
moleculele se grupează în complexe moleculare alcătuite din minim două
molecule.
⎡ i aij 1 ⎤⎥
pv = RT ⎢⎢1 − ∑ ⋅ i⋅ i ⎥ (6.2)
⎢⎣ i, j i + 1 v (kT ) ⎥⎦
⎛ 4 ⎞
pv = RT ⎜⎜1 − ∑ βi v −i ⎟⎟⎟ (6.3)
⎝⎜ i =1 ⎠
p ⋅ v = RT (6.4)
pm = pcin − pc (6.5)
- 87 -
a
pc = (6.6)
v2
a - constanta lui van der Waals.
Figura 6.4
Izotermele lui Andrews în diagrama ( p − v )
- 88 -
Observăm că pentru T < Tcr s-a obţinut curba ABCDEFG care este
diferită de izoterma Andrews în domeniul bifazic. Această curbă prezintă un
maxim (pct. E) şi un minim (pct. C).
Pentru o anumită valoare a presiunii se obţin trei soluţii reale
reprezentate de punctele B, D, F.
Izotermele van der Waals corespund din punct de vedere calitativ
comportării gazului real numai pe porţiunile AB (zona de lichid) şi FG
(zona de gaz). În domeniul bifazic apare abaterea rezultată prin curba
BCDEF, care nu corespunde fenomenului ideal de vaporizare (care se
desfăşoară izoterm – izobar şi care se reprezintă prin segmentul BF).
Explicaţia constă în faptul că ecuaţia van der Waals este valabilă numai
pentru stări omogene ale fluidului, domeniul de sub curba limită
corespunzând stărilor de echilibru a două faze (stări eterogene).
Curba izotermică a gazului van der Waals în domeniul bifazic este
astfel încât ariile BCD şi DEF sunt egale.
Pentru punctul critic se obţin soluţiile:
8a a
vcr = 3b, Tcr = , pcr = (6.9)
27bR 27b 2
Parametrii punctului critic K ( pcr , vcr , Tcr ) sunt tabelaţi pentru diferite
gaze, având posibilitatea calculului coeficienţilor a , b, R ai ecuaţiei van der
Waals pentru aceste gaze.
vcr 8 pcr ⋅ vcr
b= ; a = 3 pcr ⋅ vcr2 ; R = . (6.10)
3 3 Tcr
Înlocuind aceste valori în ecuaţia lui van der Waals, se obţine ecuaţia
de stare sub forma:
⎛ 3 p ⋅ v 2 ⎞⎛ v ⎞ 8 pcr ⋅ vcr
⎜⎜⎜ p + cr 2 cr ⎟⎟⎟⎜⎜⎜v − cr ⎟⎟⎟ = ⋅T (6.11)
⎝ v ⎟
⎠⎝ 3 ⎠ 3 Tcr
din care putem obţine rapoartele:
p v T
pr = ; vr = ; Tr = . (6.12)
pcr vcr Tcr
unde pr , vr , Tr - mărimi admisibile numite parametri reduşi, cu ajutorul
cărora ecuaţia lui van der Waals se scrie sub forma:
⎛ 3⎞
⎜⎜⎜ pr + 2 ⎟⎟⎟(3vr − 1) = 8Tr (6.13)
⎝ vr ⎠⎟
ecuaţie care poartă numele de ecuaţia stărilor corespondente. Această
ecuaţie nu conţine constantele a , b, R , deci este aplicabilă pentru toate
gazele care admit ecuaţia de stare van der Waals, indiferent de natura lor.
- 89 -
6.4. SCHIMBĂRI DE FAZĂ DE ORDINUL ÎNTÂI
Figura 6.5
Diagrama fazelor
- 90 -
Figura 6.6
Curbe de vaporizare pentru
diferite corpuri
- 91 -
Figura 6.7
Încălziri izobare ale lichidului, vaporizare
şi supraâncălziri ale vaporilor
Figura 6.8
Obţinerea vaporilor supraîncălziţi (B) din apă (A) la p = const .
- 92 -
Cele trei zone: de lichid, vapori saturaţi umezi şi vapori supraîncălziţi
apar în diagrama (T − s ) în modul următor (fig.6.9.):
Din diagrama (T − s ) putem determina căldura necesară obţinerii
vaporilor supraîncălziţi. Procesul izobar de obţinere al vaporilor
supraîncâlziţi dintr-un kg de apă (cu temperatura iniţială t0 ) este 0 1´ 1´´ 2
(fig.6.10)
Figura 6.9
Zone de lichid, vapori saturaţi umezi şi vapori supraîncălziţi
Figura 6.10
Reprezentarea căldurilor de încălzire a lichidului,
de vaporizare şi de supraîncălzire a vaporilor
- 93 -
• qi (căldura de încălzire) – reprezentată de aria suprafeţei 01`BA, este
exprimată de relaţia calorimetrică:
qi = clm (TS − T1` ) [ J / kg ] . (6.15)
unde clm - căldura specifică medie a lichidului.
• În procesul de vaporizare, căldura latentă de vaporizare lv este dată
de aria suprafeţei 1`1``CB.
lν = h1'' − h1' [ J / kg ] . (6.16)
utilizând definiţia entalpiei: h = u + pv, se obţine:
Figura 6.11
Reprezentarea mărimilor lv , ρ , ψ funcţie de T
căldura necesară supraîncălzirii izobare a vaporilor:
q si = cν m (T2 − TS ) [ J / kg ] . (6.20)
- 94 -
6.6. MĂRIMILE DE STARE ALE VAPORILOR SATURAŢI UMEZI.
CURBE DE TITLU CONSTANT
V = Vl + Vν . (6.22)
Masa acestor vapori este:
m = ml + mv . (6.23)
Introducând volumele specifice ale vaporilor saturaţi umezi, lichidului
şi vaporilor saturaţi uscaţi ⎛ν = V ; ν ' = ν = Vl ; ν '' = ν = Vv ⎞ ecuaţia
⎜ l v ⎟
⎝ m ml mv ⎠
(6.22) devine:
m ⋅ν = ml ⋅ν '+ mvν '' . (6.24)
sau
ml m
ν = ⋅ν '+ v ⋅ν '' (6.25)
m m
deci
ν = (1 − x )ν '+ x ⋅ν '' (6.26)
Volumul specific al vaporilor saturaţi umezi se vor calcula conform relaţiei:
- 95 -
Analog se stabilesc formulele pentru mărimile calorice de stare ale
vaporilor saturaţi umezi:
Figura 6.12
Reprezentarea curbelor de x = const.
- 96 -
aferenţi. Stările de vapori saturaţi uscaţi sunt cele la care vaporizarea este
finalizată, parametrii termofizici corespunzători având indicii secund.
Transformarea izocoră
Figura 6.13
Reprezentări ale transformării izocore
- 97 -
Căldura primită se calculează conform δ q = du + pdv , unde
v = const . , deci:
Transformarea izobară
Figura 6.14
Reprezentări ale transformării cu izobare
Din x = u − u , deducem:
'
u `` − u '
u 2 = x2 ( u `` − u ' ) + u ' (6.37)
- 98 -
u1 = x1 ( u `` − u ' ) + u ' (6.38)
Transformarea izotermă
Figura 6.15 a, b, c
Reprezentări ale transformării izoterme
- 99 -
Căldura şi lucrul mecanic schimbat de agentul termic (apă- abur) cu
M.E. în acest proces:
Δ q = T Δ s [ J / kg ] (6.45)
Transformarea adiabată
Figura 6.16
Reprezentări ale transformării izoterme
- 100 -
p ⋅ν 1,135 = const . (6.48)
Indiferent de sensul de parcurgere, adiabatele neizentropice se soldează
cu creştere de entropie.
Curba de titlu constant x = 0,5 împarte câmpul diagramelor în doua
domenii: în zona de x < 0,5 prin destinderea adiabatică a aburului saturat
umed, acesta se usucă (îşi mareşte titlul), iar în zona de x > 0,5 aburul se
umezeşte în cursul destinderii adiabatice.
Figura 6.17
Laminarea vaporilor de apă
p2 ⎛ ∂s ⎞
s2 ( h, p2 ) − s1 ( h, p1 ) = ∫ ⎜ ⎟ dp (6.49)
p1
⎝ ∂p ⎠ h
- 101 -
cum ⎛ ∂s ⎞ ν
⎜ ⎟ =− (6.50)
∂
⎝ ⎠hp T
p2 ν
s2 ( h, p2 ) = s1 ( h, p1 ) = − ∫ dp (6.51)
p1 T
p1 ν
s2 ( h, p2 ) − s1 ( h , p1 ) = ∫ dp (6.52)
p2 T
deoarece p1 > p2 ⇒ s2 > s1 (6.53)
Pentru a cunoaşte variaţia temperaturii în cursul laminarii adiabatice
trebuie cunoscută valoarea derivatei: ⎛ ∂T ⎞ .
⎜ ⎟
⎝ ∂p ⎠ h
Din relaţia evidentă:
⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂ p ⎞ ⎛ ∂h ⎞
⎜ ⎟ ⋅⎜ ⎟ ⋅⎜ ⎟ = −1 (6.54)
⎝ ∂ p ⎠ h ⎝ ∂ h ⎠T ⎝ ∂T ⎠ p
şi ştiind că :
⎛ ∂h ⎞
⎜ ⎟ = cp (6.55)
⎝ ∂T ⎠ p
⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂ν ⎞
⎜ ⎟ =ν − T ⎜ ⎟ (6.55´)
⎝ ∂ p ⎠T ⎝ ∂T ⎠ p
se obţine:
⎛ ∂ν ⎞
T⎜ ⎟ −ν
⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎝ ∂T ⎠ p (6.56)
⎜ ⎟ = − ⎜ ⎟ ⎜ ⎟⋅ =
⎝ ∂p ⎠ h ⎝ ∂p ⎠T ⎝ ∂h ⎠ p cp
- 102 -
Mai numim pe α i - coeficient Joule - Thomson.
Cunoscând valoarea α i se poate construi diagrama (h,T) a substanţei
studiate, se pot determina călduri specifice (cp), funcţii calorice, volume
specifice.
Variaţia temperaturii gazelor şi lichidelor în procesul de laminare
adiabatică, în cazul scăderii însemnate a presiunii în gâtuitură (adică efectul
Joule- Thomson), este dată de relaţia:
p2
T2 − T1 = ∫ α i dp (6.57)
p1
Figura 6.18
Laminarea adiabatică în diagrama ( h − T )
Întotdeauna cp > 0
- 103 -
- dacă ⎛ ∂ν ⎞ > ν ⇒ α > 0 , iar laminarea este însoţită de
⎜ ⎟ i
⎝ ∂T ⎠ p T
scăderea temperaturii fluidului;
- dacă ⎛ ∂ν ⎞ = ν ⇒ α = 0 , adică laminarea adiabată este
⎜ ⎟ i
⎝ ∂T ⎠ p T
caracterizată de constanta temperaturii fluidului.
Figura 6.19
- 104 -
- punctul de maxim al curbei de inversie se numeşte punct de inversie
critic.
Figura 6.20
Schema unei centrale termoelectrice cu condensaţie
- 105 -
Apa (în faza lichidă) se încălzeşte izobar în P.I. pana la saturaţie. În V
are loc procesul de vaporizare al apei (proces la p= const şi T= const), iar
aburul saturat uscat obţinut este introdus în S.I. şi încălzit până la T1. Aburul
suprâncălzit este introdus în T unde este destins adiabatic. În timpul acestui
proces energia internă a vaporilor se transformă în lucru mecanic şi mai
departe în energie electrică prin intermediul generatorului electric G. La
ieşirea din turbină, aburul are presiune şi temperaturi scăzute, apoi este
introdus în K, unde are loc condensarea aburului cu ajutorul unui agent
termic de temperatură mai scăzută decât a aburului. Căldura latentă de
condensare qk este egală cu suprafaţa 2-3-a-b-2 şi se pierde în M.A. În
continuare lichidul este comprimat adiabatic cu ajutorul pompei, cu
specificaţia că diferenţa de temperatură ΔT43 este neglijabilă.
Figura 6.21
Ciclul instalaţiei termoenergetice cu abur supraîncălzit
- 106 -
unde
1
d= ⎡⎣ kg / (Ws ) ⎤⎦
( h1 − h2 )η p ⋅η m ⋅η g (6.60)
η m - randament mecanic;
η g - randamentul generatorului electric.
Consumul specific de căldura necesar producerii unei Ws:
q = d ( h1 − h4 ) ⎡⎣ J / (Ws ) ⎤⎦ (6.61)
Consumul specific de combustibil:
h1 − h4
b= ⎡⎣ kg / (Ws ) ⎤⎦
( h1 − h2 ) ⋅ Pi ⋅η c ⋅η p ⋅η m ⋅η g (6.62)
unde
Pi – puterea calorifică inferioară a combustibilului [ J / kg ]
η c – randamentul instalaţiei de cazane.
⎛ D ⎞ D
h0 = ⎜⎜1 − a ⎟⎟⎟ h4 + a ha (6.63)
⎜⎝ D⎠ D
h1 − h2
η= ⋅η c ⋅η m ⋅η p ⋅η g (6.64)
h1 − h4
- 107 -
Metode de creştere a randamentului ciclului Clausius- Rankine.
Figura 6.22
- 108 -
Figura 6.23
Ciclul şi schema instalaţiei termoenergetice cu abur
cu supraîncălzire repetată a aburului
Figura 6.24
Ciclul şi schema instalaţiei termoenergetice cu abur, cu preîncălzire a apei de
alimentare
- 109 -
adică debitul de abur ˝ m ˝ se destinde de la starea 1 la starea a, iar debitul
m -m p se destinde de la starea a la starea c.
Ciclul s-a micşorat cu suprafaţa abc2, iar căldura evacuată la
condensator se micşorează cu o cantitate egală cu suprafaţa cfg2.
Din bilanţul termic al P.I.:
m (hn − h4 ) = m
p (ha − hr ) (6.66)
cu hn ≅ hr , rezultă că suprafetele abfga şi 34ned3 sunt egale.
Cazul ideal este acela în care se utilizează un număr infinit de P.I. care
transformă linia 1abc într-o linie curbă paralelă la curba 4n5, obţinându-se
astfel un paralelogram curbiliniu a cărui linie corespunde cu aria ciclului
Carnot reversibil/direct. Procedeul este cunoscut sub denumirea de
regenerare sau carnotizare a ciclului Clausius-Rankine, si reprezintă
metoda generată de ridicare a randamentului termic a ciclului instalatiilor
termoenergetice cu abur.
• Metoda termoficării. Constă în producerea combinată a energiei
electrice şi a căldurii în C.E.T. Schimbătorul de căldură (S) aparţine
centralei. În el, aburul provenit de la priza turbinei serveşte la încălzirea
agentului termic care circulă prin reţeaua de termoficare, si care alimentează
cu căldură consumatorii. (fig.6.25.)
Figura 6.25
Schema centralei de termoficare
- 110 -
B - consum de combustibil;
Pi - puterea calorifica inferioara a combustibilului (J/kg).
Figura 6.26
Ciclul şi instalaţia termoenergetică binară mercur – abur
η1 + η 2 − η1 ⋅η 2 + kη 2
η= (6.68)
1+ k
unde k = Q ′2 .
Q1
În cazul limită k = 0,
η = η1 + η 2 − η1 ⋅η 2 (6.69)
adică randamentul termic al ciclului combinat este superior valorilor
parţiale ale randamentelor ciclurilor componente.
- 111 -
CAPITOLUL VII
- 112 -
Făcând această aproximare, este uşurată analiza parametrilor de stare a
aerului umed şi a diverselor produse industriale în care aerul umed este
utilizat ca agent de lucru.
- 113 -
• temperatura termometrului umed ( tum ) – este temperatura
măsurată cu termometrul obişnuit, având rezervorul înfăşurat cu o
husă din tifon îmbibată în apă.
Temperatura termometrului umed este mai mică decât cea indicată de
termometrul uscat, deoarece, până la saturaţie, aerul preia vapori de la husa
îmbibată în apă, şi implicit de la rezervorul termometrului umed. Această
temperatură se mai numeşte şi temperatura de saturaţie adiabatică.
Temperatura termometrului umed va fi cu atât mai coborâtă cu cât aerul
este mai sărac în vapori de apă şi va indica aceeaşi temperatură cu cea a
termometrului uscat când aerul este saturat cu vapori de apă.
• temperatura punctului de rouă ( tτ ) - este temperatura la care
vaporii de apă din aerul umed, răcit izobar, devine temperatura de
saturaţie.
Cu cât temperatura aerului este mai ridicată, cu atât capacitatea lui de a
prelua vapori este mai mare. Cu cât temperatura este mai scăzută, cu atât
capacitatea de a reţine vapori de apă este mai redusă. Astfel, răcind aerul
umed fără să se adauge vapori de apă, la o anumită temperatură aerul devine
saturat. Răcind în continuare aerul sub această temperatură, o parte din
vapori devine exedentară şi se depune sub formă de picături. Astfel se
găseşte temperatura punctului de rouă.
Mărimile de stare specifice care caracterizează aerul umed sunt
raportate la 1 kg de aer uscat deoarece 1 kg poate avea o compoziţie diferită
deoarece cantitatea de umiditate din atmosferă se modifică.
- 114 -
de vapori de apă conţinuţi de aceeaşi unitate de volum de aer
saturat.
pV ρV
ϕ= = [% ] (7.5)
pS ρ S
sau reprezintă raportul dintre presiunile parţiale pV şi pS ale vaporilor de
apă.
1 ⋅ c p a .usc. + x ⋅ c pv ⎡ kJ ⎤
c pa .um . = ⎢ kg a.um. ⋅ K ⎥
1+ x ⎣ ⎦
unde:
c p a.usc. - căldura specifică a aerului uscat ⎡⎢ kJ ⎤;
⎥
⎣ kg a.um. ⋅ K ⎦
- 115 -
mV PV ⎡ kg vapori de apă ⎤
x= = 0, 622 ⎢ kg aer uscat ⎥
ma .usc . PB − PV ⎣ ⎦
⎡ kJ ⎤
c p a .um . = 1 ⋅ c p a .usc . + x ⋅ c pv ⎢ ⎥ (7.7)
⎣ kg a .usc. ⋅ K ⎦
h = (1 − x ) c p a ⋅ t a + x ( lV + c p v ⋅ t a ) (7.8)
Unde:
c pa = c pa.usc. - căldura specifică a aerului uscat la temperatura ta ;
c pv - căldura specifică a vaporilor de apă la temperatura ta ;
lv (sau „r”) - căldura latentă de vaporizare la temperatura ta .
- 116 -
În diagramele aerului umed se trasează entalpia a (1 + x ) kilograme,
care se exprimă prin relaţia:
⎡ kJ ⎤
h1+ x = c pa ⋅ t a + x ( lv + c p v ⋅ t a ) = ha .usc . + x ⋅ hv ⎢ ⎥ (7.9)
⎣ kg a.usc. ⋅ K ⎦
unde:
⎡ kJ ⎤ - entalpia aerului uscat
ha .usc. = c pa .usc . ⋅ t a = 1, 006 ⋅ t a ⎢ ⎥
⎣ kg a.usc. ⎦
- 117 -
termenului ≠ 1,86 ta ), iar cele pentru t a < 0 0C vor avea o mică înclinare
în jos, tot divergentă.
Acum, dreptele de entalpie constantă vor fi înclinate faţă de cele două
axe rectangulare. În figura 7.2 este prezentată diagrama ( h1+ x − x ) în
regiunea punctului de 0 0C .
ta
x ⋅ ⎡⎣c pv ⎤⎦ ⋅ ta
0
h1+ x
ta
⎡⎣c pa ⎤⎦ ⋅ ta
0
t a > 00 C
lv
t a = 00 C
x
Figura 7.1
Diagrama ( h − x ) a aerului umed nerotită
- 118 -
h1+ x
t > 00 C
h1+ x = const.
ϕ =1 t > 00 C
0 t = 00 C
h1+ x = const.
t = 00 C ( apă )
xS
t < 00 C
t < 00 C t = 00 C ( gheaţă )
h1+ x = 0
Figura 7.2
Diagrama ( h − x ) în regiunea gheţii
- 119 -
Figura 7.3
Diagrama Mollier ( h, x ) pentru aer umed
- 120 -
La trasarea acestei diagrame se utilizează coordonatele oblice
h1+ x = f ( x ) , de un unghi de aproximativ 135 0 pentru a apare clar curbele de
umiditate relativă.
h1+ x
⎡ kJ ⎤
⎢ ⎥
⎣ kg ausc ⎦
1350 (a)
0 x ⎡ kgV ⎤
⎢ ⎥
⎣ kg ausc ⎦
hA
xA
Figura 7.4 – a)
Diagrama ( h1+ x − x )
Utilizând o diagramă neortogonală apar dificultăţi, de aceea abscisa ON
este înlocuită cu ON` astfel încât liniile de entalpie constantă sunt înclinate
cu 135 0 faţă de verticală în sensul pozitiv al axei ON` (fig.7.4a). În figura
7.4b sunt prezentate toate curbele şi dreptele care caracterizează diagrama
( h1+ x − x ) . Starea aerului umed în diagrama ( h1+ x − x ) este precizată prin
patru familii de parametri (izoterma, conţinutul de umiditate, umiditatea
relativă, entalpia). Precizăm pe figură:
- punctul de rouă Ar , caracterizat de temperatura de rouă (nivelul de
temperatură la care condensează vaporii de apă din aer - aerul devine saturat
în umiditate), se obţine la intersecţia dreptei x A = const. cu ϕ = 1 . Izoterma
care trece prin acest punct reprezintă temperatura de rouă;
- 121 -
h1+ x
ϕ < ϕA
⎡ kJ ⎤
⎢ ⎥
⎣ kg ausc ⎦
A ϕA
tA ϕ = 100%
t Aum Aum
Ar (b)
t Ar
hA
0 xA x ⎡ kgV ⎤
⎢ ⎥
⎣ kg ausc ⎦
Figura 7.4 – b)
Diagrama ( h1+ x − x )
- temperatura termometrului umed (sau de saturaţie adiabatică a
vaporilor de apă din aer) se obţine prin izoterma care trece prin punctul
Aum , aflat la intersecţia hA = const cu ϕ = 1 . În cazul aerului umed, având
în vedere că toate procesele au loc la presiune constantă, evaporarea
adiabată se face la h = const .
Pe marginea diagramei sunt indicate valorile raportului de
termoumiditate, numit şi raza procesului sau scara unghiulară a diagramei,
această mărime caracterizând schimbarea de stare a aerului umed:
•
Q
ε= (7.12)
mW
•
unde Q - schimbul de căldură realizat de agentul termic
• •
Q = m a .usc ⋅ Δh
mW - cantitatea vaporizată sau condensată
•
mW = m a .usc ⋅ Δ x
•
m a .usc - debitul de aer uscat ⎡ kga.usc ⎤ ;
⎢⎣ s ⎥⎦
Deci:
Δh ⎡ kJ ⎤
ε= ⎢ kga.usc. ⎥ (7.13)
Δx ⎣ ⎦
- 122 -
Semnul variaţiei de temperatură arată dacă procesul este de încălzire
( Δt > 0 ) sau răcire ( Δt < 0 ) iar semnul variaţiei în conţinut de umiditate
indică dacă procesul este de umidificare ( Δx > 0 ) sau de uscare ( Δx < 0 ) .
În situaţia în care Δh = 0, procesul este adiabat, iar pentru Δx = 0 procesul
este uscat.
Diagrama se poate împarţi în patru zone limitate de dreptele h = const.
şi x = const., conform figurii 7.5.
h zona II ϕ =1
zona I
zona
zona III
IV
h = const.
x = const.
x
Figura 7.5
Zone în diagrama ( h − x )
- 123 -
a) Procesele de răcire a aerului
Aerul care urmează a fi răcit are parametrii punctului A: t A , ϕ A , hA .
Răcirea se poate face pâna în punctul B caracterizat de parametrii: t B , ϕ B , hB
şi x (vezi fig.7.6).
ϕA
h
ϕB
A
tA
tB B
tC C
hA
hB
hC
x = const.
x
Figura 7.6
Procesul de răcire al aerului
qrs = hA − hB [ kJ / kg ] (7.14)
hA = c pa ⋅ t A + ( lV + c pv ⋅ t A ) ⋅ x A [ kJ / kg ] (7.15)
hB = c pa ⋅ t B + ( lV + c pv ⋅ t B ) ⋅ x B [ kJ / kg ] (7.16)
x A = xB = x
(7.17)
⇒ qrs = c pa ⋅ ( t A − t B ) + x ⋅ c pv ⋅ ( t A − t B ) [ kJ / kg ]
- 124 -
Procesul se realizează la x = const. pâna în punctul C, când aerul devine
saturat (ϕ C = 100% ) .
Climatizarea în sezonul călduros trebuie să reducă simultan şi
temperatura şi umiditatea relativă a aerului, de aceea, răcirea aerului va
continua şi sub punctul C. Răcirea aerului sub punctul de rouă (C) se
realizează pe curba de ϕ = 100% , procesul fiind caracterizat de cedare de
umiditate ( xC > xD ) (vezi fig.7.7).
Aceasta este singura posibilitate de uscare a aerului în instalaţiile de
climatizare navale. Cu cât temperatura t D este mai joasă, cu atât cantitatea
de umiditate separată este mai mare. Condensul (apa separată prin
condensarea vaporilor) se depune pe aripioarele ventilatorului. Acesta se
colectează în tava de termotanc urmând a fi eliminat prin drenaj.
h
ϕ =1
C
tC
D
hC
tD
hD
xD xC x
Figura 7.7
Procese de răcire şi uscare ale aerului
qrl = hC − hD
hC = c pa ⋅ tC + ( lV + c pv ⋅ tC ) ⋅ xC ;
hD = c pa ⋅ t D + ( lV + c pv ⋅ t D ) ⋅ x D ;
⇒ qrl = c pa ⋅ ( tC − t D ) + lV ⋅ ( xC − x D ) + c PV ⋅ ( xC ⋅ tC − x D ⋅ t D ) ; (7.19)
Ultimul termen se neglijează deoarece x << 1 rezultă:
qrl = c pa ⋅ ( tC − t D ) + lV ⋅ ( xC − x D ) [ kJ / kg ] (7.20)
- 125 -
b) Procesul de reîncălzire parţială
h ϕF
ϕ =1
tF F
tD D hF
hD
xD = x F x
Figura 7.8
Procesul de reîncălzire parţială a aerului
- 126 -
c) Amestecul
În instalaţiile de climatizare navale, aerul climatizat nu este proaspăt în
totalitate, conform STAS 10693 – 76 admiţându-se recircularea a 30% din
volum, cu o purificare de praf şi gaze toxice până la 50%. În timpul
exploatării, în instalaţie se va trata un amestec de aer brut cu aer recirculat,
deci se amestecă adiabatic două cantităţi de aer umed cu umidităţi şi
temperaturi diferite.
În figura 7.9 facem următoarele notaţii: P – proaspăt; R – recirculat;
A – amestec; Lp – proporţia de aer proaspăt; LR – proporţia de aer
recirculat.
Starea aerului amestecat (punctul A) se află conform regulii pârghiilor.
Punctul A se află pe dreapta care uneşte stările iniţiale R şi P. Starea finală
A împarte segmentul de dreaptă R – P în două părţi astfel încât:
RA LP
=
AP LR
LP hP + LR hR = ( LP + LR ) ⋅ hA ⇒
LP hP + LR hR
hA = (7.24)
( LP + LR )
- pentru umiditatea absoluta (conţinutul final de vapori al amestecului):
LP xP + LR x R = ( LP + LR ) ⋅ x A ⇒
L P x P + LR x R
xA = (7.25)
( LP + L R )
Temperatura amestecului (tA) se citeşte direct pe diagramă, deoarece
acest punct se află în domeniul nesaturat sau suprasaturat, chiar atunci când
punctele P şi R se află în domeniul de nesaturat.
- 127 -
Figura 7.9
Procesul de amestec al aerului
d) Umiditatea aerului.
Dacă se navigă în zone reci, climatizarea aerului se face prin încălzire
şi umidificare. Aerul brut este preîncălzit conform schemei din figura 7.8,
numai că punctul D (aerul brut) nu se află pe curba ϕ = 100% , ci are o
umiditate relativă de 70 – 80%. În urma încălzirii acestui aer la x= const.,
în preîncălzitorul de aer (o baterie cu aripioare funcţionând cu abur), se
obţine un aer cu umiditate foarte scăzută, ϕ < 10% care dă o senzaţie de
inconfort, producând uscarea mucoaselor şi epidermei.
Este necesar ca umiditatea relativă a aerului sa fie în jur de
ϕ = 40 − 60% pentru aerul introdus, pentru aceasta, între preîncălzitor şi
încălzitorul final se realizează umidificarea aerului cu ajutorul injecţiei de
abur în aer – singura metoda acceptabilă în condiţiile instalaţiilor navale.
- 128 -
Figura 7.10
Procesul de umidificare a aerului în timpul încălzirii
qumidif . = hG − hF = c pa tG + xG ( lV + cPV tG ) − c pa t F − x F ( lV + c PV t F )
(7.26)
[ kJ / kg ]
Cum tG = t F = t = const . ⇒
ε = lV + cPV ⋅ t (7.28)
- 129 -
Cantitatea de abur introdusă este reglată automat de către instalaţia
dotată cu aparate de reglare şi control automat al umiditatii finale, însă
reglarea aparatelor şi controlul parametrilor aerului introdus trebuie
realizate cunoscându-se procesul.
În cazul navigării în sezonul cald, când aerul este foarte uscat, este
necesară umectarea aerului. Umectarea mai este necesară în sezonul cald,
când aerul este răcit prea mult şi pierde în conţinutul de umiditate, devenind
uscat. Determinarea parametrilor stării finale se face din ecuaţiile de bilanţ
de umiditate şi energii:
- aerului umed i se adaugă vapori de apă:
ma (1 + x1 ) + Δ mV = ma (1 + x2 ) (7.29)
unde
ma - debitul de aer umed;
ΔmV - adaos de vapori de apă.
Δ mV
⇒ x2 = x1 + (7.30)
ma
ma h1 + ΔmV hV = ma h2
(7.31)
Δ mV
⇒ h2 − h1 = ⋅ hV
ma (7.32)
⇒ Δh = Δx ⋅ hV (7.33)
Direcţia de proces:
ε = hV (7.34)
- 130 -
Figura 7.11
Adaugarea de vapori de apă în aerul umed
- 131 -
Figura 7.12
F - filtru; B PI - bateria de preîncălzire; BR - bateria de
răcire; U - umidificator cu abur; B IF - bateria de încălzire
finală; H - higrometru; V - ventilator
a) Procesul de răcire
Aerul proaspăt, împreună cu aerul reciclat, este trecut prin filtru, după
care este răcit, fiind trecut printr-o baterie de răcire. La ieşirea din B.R.,
aerul este răcit şi uscat, apoi este trecut prin încălzitorul final, unde are loc
încălzirea şi reducerea umidităţii relative la valorile optime de confort.
Aerul cu aceşti parametrii este aspirat de ventilator şi refulat în canalele
de climatizare, de unde este distribuit la fiecare spaţiu climatizat (vezi
fig.7.13).
Procesul 1-2-3-4 este valabil pentru condiţionarea aerului cu
caracteristicile aerului proaspăt, deci la pornirea instalaţiei de climatizare.
Există posibilitatea reciclării la 30 - 50% din aerul climatizat, refulat
din încăperi. Acesta este caracterizat de un conţinut de căldură, umiditate şi
particulele de praf, starea acestui aer fiind reprezentată de punctul 5 din
figura 7.14. Acest aer urmează a fi filtrat, apoi se amestecă cu aerul proaspăt
1, obţinându-se un amestec reprezentat de punctul 6 în regim de exploatare,
procesul de climatizare este 6-7-3-4.
- 132 -
Figura 7.13
Componenţa:
1. – filtru 7. – ventilator
2. – registre de aer 8. – ajutaje de flux
3. – răcitor de aer 9. – tubulatură
4. – calorifer 10. – nişe de aer
5. – umidificator cu abur 11. – ventilator
6. – separator de picături 12. – calorifer
13. – compresor
14. – condensator
Figura 7.14
Reprezentarea procesului în diagrama ( h − x )
- 133 -
b) Procesul de încălzire necesar în anotimpul friguros, se realizează în
termotanc cu ajutorul preîncălzitorului şi a încălzitorului final. Conform
STAS 10693-76, pe timpul de încălzire nu se admite recircularea aerului
(vezi fig.7.15).
Stabilirea parametrilor aerului (stabilirea punctului 1) se realizează
măsurând la bordul navei temperatura şi umiditatea relativă, care apoi se
înscriu în diagrama (h – x). Determinarea temperaturii se realizează cu
ajutorul termometrului expus la umbră, afară (termometru uscat).
Determinarea umidităţii se realizează cu ajutorul hidrometrului sau
psihrometrului.
Figura 7.15
- 134 -
Figura 7.16.
- 135 -
CAPITOLUL VIII
INSTALAŢII FRIGORIFICE
- 136 -
8.2. TERMODINAMICA PRODUCERII FRIGULUI ARTIFICIAL
PRIN COMPRIMARE DE VAPORI. MAŞINA FRIGORIFICĂ
Figura 8.1
Ciclul Carnot inversat în diagrama (T - s); 1 - 2 comprimare adiabatică; 2 - 3
comprimare izotermă (T1 = constant), cu cedarea căldurii q2 (aria 2 - 3 - a - b);
3 - 4 destindere adiabatică; 4 - 1 destindere izotermă cu preluare de căldură q1
(aria 4-1-b-a).
- 137 -
ceva mai mare decât în cazul detentei adiabatice. Obţinerea efectului
frigorific în cazul I.F.C.M.V. presupune parcurgerea de către agentul de
lucru a unei succesiuni de procese sub forma unui ciclu termodinamic în
care agentul termic îsi schimbă starea de agregare (condensează şi
vaporizează) şi este laminat într-un dispozitiv special denumit ventil de
laminare.
Figura 8.2
Ciclul teoretic al masinii frigorifice. 1 - 2 comprimare; 2-2'-3 condensarea;
3 – 4 laminarea; 4 - 1 vaporizarea; I-II-III-IV ciclul Carnot inversat.
- 138 -
b). c).
Figura 8.3
a) Schema maşinii frigorifice: C - compresor; K - condensator; VL - ventil de
laminare; q0 - căldura preluată din vaporizare; qk - căldura cedată din condensare;
Alo - lucru mecanic; p0 -presiunea de vaporizare (joasa); pk - presiunea de
condensare (înaltă); b)Reprezentarea proceselor în diagrama (lg p-h).
c)Reprezentarea proceselor în diagrama (T - s);
- 139 -
de răcire a magaziilor de făină de peşte. Schema de principiu a unei astfel
de instalaţii este prezentată în fig.8.4.
Figura 8.4
Schema instalaţiei frigorifice de comprimare de vapori într-o treaptă
tk = tw + Δt = tw+10°C (8.1)
t0 = ts - Δt = ts -10°C (8.2)
- 140 -
Cum freonul R12 este agentul frigorific cel mai răspândit în instalaţiile
frigorifice navale, obţinem pk = 9,784 kg f/cm2 şi p0 = 1,115 kg f/cm2. În
aceste condiţii, compresorul lucrează cu un raport de comprimare:
pk
H= = 8.77 (8.3)
po
15, 79 15,850
H R 22 = = 14,8 şi H NH3 = = 21, 7 (8.4)
1, 076 0, 732
Aceste valori ale lui H sunt foarte mari pentru o funcţionare normală,
capacitatea frigorifică a compresorului reducându-se substanţial.
Singura posibilitate rămâne fracţionarea comprimării în două
comprimări succesive cu răcirea intermediară a agentului frigorific,
asigurându-se astfel o funcţionare cu rapoarte de comprimare mai scăzute
(gradul de livrare este considerabil îmbunătăţit, implicit capacitatea
frigorifică a compresorului).
În această situaţie, raportul total de comprimare este dat de relaţia:
p k p k pi
HT = = ⋅ = H1 ⋅ H 2 (8.5)
p 0 pi p 0
H1=H2= H (8.6)
- 141 -
Reprezentarea procesului şi schema de principiu a instalaţiei frigorifice
de congelare de pe aceste nave se poate urmări în figura 8.5. şi 8.6.
Figura 8.5
Ciclul de funcţionare al instalaţiei cu două trepte de comprimare şi BRI cu
serpentină
- 142 -
Figura 8.6
Schema instalaţiei frigorifice în două trepte
de comprimare cu BRI cu serpentină.
Figura 8.7
Ciclul de funcţionare a instalaţiei
cu R22 în două trepte fără BRI
Figura 8.8
Schema instalaţiei cu frigorifice
cu R22 în două trepte fără BRI.
- 143 -
cerinţele acestora de exploatare fiind incompatibile cu condiţiile de
exploatare existente la nave.
Figura 8.9
Instalaţia frigorifică în cascadă.
- 144 -
nave, cu precădere la climatizare. Explicaţia constă în faptul ca I.F.E.
utilizează cel mai des vaporii de apă drept agent frigorific, deci instalaţia
necesită o sursă de abur şi consumă cantităţi importante de apă de răcire.
La acest tip de instalaţie compresorul este înlocuit de ejector care are
avantajul că nu utilizează piese în mişcare, deci nici ulei, asigurându-se
astfel menţinerea curată a suprafeţelor de schimb de căldură.
În vaporizatorul V (din fig. 8.10 a), care este un vaporizator de amestec
în care agentul vaporizează parţial răcindu-se, este realizată vaporizarea
apei pe seama preluării căldurii de la apa ce urmează a fi răcită. Vaporii
rezultaţi intră în camera de amestec a ajutajului datorită diferenţei care
există între vaporizator şi ejector.
a). b).
Figura 8.10
Instalaţia frigorifică cu ejector : a - schema; b - ciclul termodinamic teoretic.
- 145 -
5 - 6 pomparea apei în cazan;
6 - 7 preîncălzire izobară a apei în cazan până la starea de saturaţie;
7 - 1 vaporizarea în cazan.
- 146 -
• Vaporizatorul V, în care NH3 lichid vaporizează şi asigură răcirea
agentului intermediar;
• Absorbantul A în care vaporii reci din V se dizolvă în soluţia
diluată sau săracă, provenită din F, formând o soluţie concentrată
sau bogată;
• Pompa de soluţie PS, care aspiră soluţia bogată formată în A şi o
refulează continuu în F;
• Economizorul E, în care soluţia bogată care iese din F, pentru a
ajunge în A, se răceşte prin încălzirea soluţiei sărace pompată de
PS; cu cât temperatura soluţiei bogate la intrarea în F este mai
apropiată de temperatura de fierbere, cu atât fluxul de căldură
necesar soluţiei bogate va fi mai mic;
• Ventilul de reglaj VRA (pentru NH3 lichid) şi VRS (pentru soluţia
săracă).
Figura 8.11
Instalaţia frigorifică cu absorbţie în soluţie de apă - amoniac
cu funcţionare continuă.
Qs + Qa = Qb (8.7)
- 147 -
de saturaţie corespunzătoare presiunii pk, după care începe să fiarbă. Pe
măsură ce soluţia vaporizează, ea devine săracă în amoniac. Soluţia săracă
în amoniac părăseşte fierbătorul, este laminată şi trimisă în absorbitorul A
prin economizorul E. Vaporii rezultaţi din F sunt dirijaţi spre condensatorul
C unde condensează, datorită răcirii cu apă, rezultând lichid care este
laminat în ventilul V.R.A. Acest lichid ajunge apoi în vaporizatorul V unde
preia căldură din agentul intermediar şi vaporizează. Debitul de vapori reci
Qa este dirijat spre absorbitorul A unde sunt absorbite de soluţia săracă de
debit Qs.
Această instalaţie poate realiza temperaturi de vaporizare între
+5 ÷ -50°C, iar dacă funcţionează în două trepte, între -50° ÷ -45°C.
Date de calcul:
• Φ0 puterea frigorifică, în W;
• t0 temperatura de vaporizare, în °C;
• tk temperatura de condensare, în °C.
Mărimi de detrminat:
• Qvt debitul volumic de vapori, în m3/s;
• Φk putrea termică a condensatorului, în W;
• Φsr puterea termică a subrăcitorului, în W;
• Pi puterea consumată pentru comprimarea vaporilor, în
W.
Cu ajutorul datelor de calcul, al diagramelor şi tabelelor de vapori se
stabilesc parametrii de stare ai agentului frigorific în punctele caracteristice
ale instalaţiei, apoi se trece la calcul.
Puterea frigorifică masică:
q 0m = h1 − h 4 [ J / kg ] (8.8)
unde:
h1 este entalpia masică a vaporilor la ieşirea din vaporizator, în J/kg;
h4 este entalpia amestecului lichid - vapori după ventilul de reglaj, în J/kg.
Puterea frigorifică volumică:
q 0m ⎡ J / m3 ⎤
q 0v = (8.9)
v1 ⎣ ⎦
- 148 -
Debitul masic de vapori:
G = Φ 0 / q 0m [ kg / s] (8.10)
al = ( h 2 − h1 ) [ J / kg ] (8.13)
Date de calcul:
• Φ0 puterea frigorifică, în W;
• t0 temperatura de vaporizare, în °C;
• tk temperatura de condensare, în °C.
Mărimi de determinat:
• Qv1 debitul volumic de vapori aspiraţi de K1, în m3/s;
• Qv2 debitul volumic de vapori aspiraţi de K2, în m3/s;
• Pt1 puterea consumată de K1, în W;
• Pt2 puterea consumată de K2, în W;
• Φk puterea termică a condensatorului, în W;
• εt eficienţa frigorifică a instalaţiei.
q 0 m = h1 − h 7 [ J / kg ] (8.15)
- 149 -
Puterea frigorifică volumică:
q 0m (8.16)
q0v = ⎡⎣ J / m 3 ⎤⎦
v1
φ0
Q v1 = ⎡⎣ m 3 / s ⎤⎦ (8.18)
q0v
al1 = h 2 − h 1 [ J / kg ] (8.19)
al 2 = h 3 − h 2 ' [ J / kg ] (8.23)
- 150 -
Puterea termică a condensatorului:
φc = G 2 ( h 3 − h 4 ) [W ] (8.25)
φ0
∈t = (8.26)
Pt1 + Pt 2
- 151 -
CAPITOLUL IX
DINAMICA GAZELOR
9.1. GENERALITĂŢI
w
M= (9.1)
ws
unde:
ws fiind viteza sunetului. Astfel:
• mişcare subsonică: M < 1; (w < ws );
• mişcare sonică: M = 1; (w = ws );
• mişcare supersonică: M > 1; (w > ws ); (9.2)
- 152 -
Figura 9.1
Curgerea unui gaz printr-o conductă de secţiune variabilă.
- 153 -
în care au intervenit: energia internă, lucru mecanic de dislocaţie, energia
cinetică potenţială şi transferul de energie prin efect termic. Dacă în relaţia
(9.5) neglijăm energia de potenţială, obţinem:
w 22 w12
− = h1 − h 2 + q12 (9.6)
2 2
q12 = o (9.7)
k −1
k −1
T2 ⎛ v1 ⎞ ⎛p ⎞ k
(9.9)
=⎜ ⎟ =⎜ 2 ⎟
T1 ⎝ v 2 ⎠ ⎝ p1 ⎠
- 154 -
Figura 9.2
Ajutaj convergent
astfel că:
⎡ k −1
⎤
k ⎢ ⎛ p2 ⎞ k ⎥
w2 = 2 p1 v1 1 − ⎜ ⎟ (9.10)
k −1 ⎢ ⎝ p1 ⎠ ⎥
⎢⎣ ⎥⎦
⎡ 2 k +1
⎤
w A k p1 ⎢⎛ p 2 ⎞ − ⎛ p 2 ⎞ ⎥
k k
m = 2 2 = A2 2 ⋅ (9.13)
v2 k − 1 v1 ⎢⎜⎝ p1 ⎟⎠ ⎜⎝ p1 ⎟⎠ ⎥
⎢⎣ ⎥⎦
- 155 -
Pentru determinarea debitului maxim punem condiţia:
∂m
=0
⎛ p2 ⎞ (9.14)
∂⎜ ⎟
⎝ p1 ⎠
k
w cr = 2 RT1 〈 w max (9.17)
k +1
⎡ 2 k +1
⎤
k ⎢⎛ p 2 ⎞ k ⎛ p 2 ⎞ k ⎥
ψ= −
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ (9.18)
k − 1 ⎢⎝ p1 ⎠ ⎝ p1 ⎠ ⎥
⎣⎢ ⎦⎥
prin urmare:
m = ψA 2 2p1ρ1 (9.19)
valoarea maximă a factorului Ψ atingându-se în secţiunea critică:
1
⎛ 2 ⎞ k −1 k (9.20)
ψ cr = ⎜ ⎟ ⋅
⎝ k + 1 ⎠ k +1
Valoarea temperaturii corespunzătoare presiunii pcr rezultă din
ecuaţia transformarii adiabatice:
2
Tcr = T1 (9.21)
k +1
- 156 -
Revenind în ecuaţia (9.19) obţinem:
m
ψA 2 = = constant (9.23)
2p1ρ1
Figura 9.3
Variaţia funcţiei ψ la curgerea unui fluid
printr-un ajutaj convergent-divergent.
iar factorul de debit ψ = ψ max , (vezi ramura OM din Figura 9.3 ramură de
natură teoretică). Într-un ajutaj convergent, viteza gazului creşte pe măsură
ce presiunea scade.
w cr = kTR cr = w s (9.26)
- 157 -
În ajutajul convergent, vitezele sunt mai mici decât viteza sunetului
(ws) iar debitul are valoare maximă (viteza sunetului atingându-se în
secţiunea minimă ajutajului).
În ajutajul convergent, regimul de mişcare depinde de valoarea
presiunii mediului în care ajunge jetul de gaz. Astfel:
• Regimul subcritic de mişcare a gazului are loc la
p 2 > p cr (9.27)
p 2 = p cr (9.28)
Figura 9.4
Influenţa contrapresiunii exterioare asupra jetului.
- 158 -
9.4. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ
COVERGENT - DIVERGENT
dA dw dv
+ − =0 (9.32)
A w v
dA w s2 − w 2 dp
= ⋅ (9.36)
A kw 2 p
- 159 -
Figura 9.5
Ajutaj convergent-divergent
- 160 -
w > ws; dA < o - ajutajul este convergent;
w = ws; dA = o - ajutajul este cilindric;
w < ws . dA > o - ajutajul este divergent.
În această situaţie un gaz intră într-un ajutaj Laval cu viteză mai mare
decât cea a sunetului şi îşi micşorează viteza până la viteza sunetului în
sectiunea minimă, pentru ca la ieşirea din ajutaj gazul să aibă o viteză
subsonică. Presiunea acestuia creşte pe seama energiei cinetice având loc o
compresie adiabatică în care creşte temperatura, fapt soldat cu creşterea
vitezei locale a sunetului (fig. 9.6 b).
În regimul sonic şi supersonic de funcţionare a ajutajelor de Laval au
loc fenomene care ridică probleme deosebite în tehnica aerospaţială, cum ar
fi: unde de şoc, zgomote puternice, etc.
k −1 w 2
T1 = T + r ⋅ ,r <1 (9.40)
kR 2
- 161 -
Analog, energia internă masică de frânare o determinăm cu:
w2 w2
u* = c v T + =u+ (9.41)
2k 2k
Practic mişcarea unui gaz se realizează cu viteze mai mici decât cele de
la mişcarea teoretică, datorită frecărilor gazului de pereţii ajutajului prin
care acesta se deplasează.
Astfel:
w r = ϕw t , ϕ < 1 (9.42)
h1 − h 2`
ϕ= (9.45)
h1 − h 2
Figura 9.7
Procesul real de destindere adiabată a unui fluid între presiunile p1 şi p2.
- 162 -
Pentru turbine de abur cu condensator
ηip = 0, 65...0,80
Figura 9.8
Tipuri de diafragme.
p1 w12 p 2 w 22 w2
+ = + +λ 2 (9.47)
ρ 2 ρ 2 2
w 22
Termenul λ reprezintă pierderea de energie unitară datorită
2
frecărilor în diafragmă.
- 163 -
Notând cu:
A0
m= - coeficientul de diafragmare
A1 (9.48)
şi
A2
μ= - coeficientul de stricţionare (9.49)
A0
Figura 9.9
Diafragmă montată pe o conductă.
se obţine:
μm p1 − p 2
w1 = 2 (9.51)
1− μ m + λ
2 2 ρ
m = αA 0 2ρ ( p1 − p 2 )kg / s (9.52)
în care notăm:
μ
α= (9.53)
1 + μ m2 + λ
2
α = α 0 a 1a 2 a 3 (9.54)
- 164 -
în care intervin: influenţa viscozităţii - a1 , rugozitatea conductei - a2 , gradul
de prelucrare a muchiei de atac a diagramei - a3 .
α c = εα (9.56)
• Aplicaţie:
Rezolvare:
Considerăm orificiul supapei un orificiu convergent pentru
D=4,17kg/s şi aplicăm următoarea ecuaţie:
D 4,17
A min = = = 1,85 ⋅10−3 m 2 = 18,5cm 2
p 0,536 2 ⋅ 7 ⋅105
ψ max 2 0
v0
1
⎝ k +1 ⎠ k +1
1
⎛ 2 ⎞1,135−1 1,135
ψ max = ⎜ ⎟ ⋅ = 0,536
⎝ 1,135 + 1 ⎠ 1,135 +1
π ⋅ D2 18,5
18,5 = ; D= = 4,85cm = 48,5mm
4 0,785
- 165 -
CAPITOLUL X
ARDEREA
γ CO + γ H + γ C mHm
+ γ O + γ N + γ CO2 + γ H 2 S = 1 . (10.3)
- 166 -
Pentru ca arderea să se declanşeze, combustibilul va primi energia
minimă de aprindere pe baza căreia se defineşte temperatura de aprindere.
Cu cât concetraţia de oxigen este mai mare, cu atât temperatura de aprindere
este mai mică, concentraţia în oxigen fiind cea care influenţează viteza de
aprindere.
Arderea depinde în principal de natura combustibilului. Se urmăreşte o
omogenizare cât mai bună a combustibilului cu oxigenul necesar arderii.
Concentraţia oxigenului în atmosfera de ardere este şi ea un factor
determinant. Cu cât concentraţia în oxigen creşte şi temperatura de ardere
creşte, temperatura de aprindere scade. Construcţia focarului este un alt
factor determinant în procesele de ardere. Astfel, o construcţie optimă de
focar trebuie să asigure: preîncălzirea combustibilului, dezvoltarea flăcării,
evacuarea cenuşii, evacuarea gazelor de ardere, siguranţa în exploatare etc.
O ardere se numeşte completă atunci când oxidarea combustibilului
este totală. O ardere este incompletă atunci când oxidarea reactanţilor este
parţială. Astfel, oxidarea carbonului poate crea bioxid de carbon printr-o
ardere completă, sau oxid de carbon printr-o ardere incompletă.
Arderea se poate desfaşura cu contracţie volumică atunci când produşii
ocupă un volum mai mic decât reactanţii. Arderea completă a carbonului se
face cu contracţie volumică
C + O2 = CO2 (10.4)
deoarece în reacţie intră un volum de carbon şi unul de oxigen, rezultând un
volum de bioxid de carbon.
Arderea se poate produce însă şi cu o dilatare volumică, ca în cazul
arderii propanului, când produşii ocupă un volum mai mare decât reactanţii
- 167 -
C + O2 = CO2 , (10.7)
1
H2 + O2 = H 2 O , (10.8)
2
S + O2 = SO2 , (10.9)
12 kg C + 32 kg O2 = 44 kg CO2 , (10.10)
2 kg H 2 + 16 kg O2 = 18 kg H 2O , (10.11)
32 kg S + 32 kg O2 = 64 kg SO2 . (10.12)
M C = 12 kg / kmol
M H 2 ≈ 2 kg / kmol
M S ≈ 32 kg / kmol (10.13)
M O2 ≈ 32 kg / kmol .
g H kg H 2 + 8 g H kg O2 = 9 g H kg H 2O , (10.15)
g S kg S + g S kg O2 = 2 g S kg SO2 . (10.16)
8
Omin = g C + 8 g H + g S − g O , [kg/kg combustibil] (10.17)
3
Cum participaţia masică a oxigenului în aer este de 23,2%, cantitatea
minimă de oxigen necesar arderii este dată de relaţia:
- 168 -
Ca o ardere să fie completă trebuie să se introducă mai mult aer decât
cantitatea minimă necesară determinată steochiometric, pentru ca fiecare
moleculă de C , H şi S să găsească oxigenul necesar reacţiei.
Indicele excesului de aer α reflectă cele de mai sus:
Lreal = α Lmin , α > 1 (10.19)
℘ 0
= 22, 414 Nm 3 / kmol (10.20)
⎛g g g g ⎞
Omin = VM ⎜ C + H + S − O ⎟ , [ Nm 3 / kg combustibil ] . (10.21)
⎝ 12 4 32 32 ⎠
Omin
Vmin = , [ Nm 3 aer / kg combustibil ] . (10.22)
0, 21
- 169 -
10.3. ARDEREA COMBUSTIBILILOR GAZOŞI
⎛ k⎞ k
C m H k + ⎜ m + ⎟ O2 = mCO2 + H 2O (10.26)
⎝ 4⎠ 2
sau
⎛ k⎞
22,414 Nm3 Cm Hk + 22,414 ⎜ m + ⎟ Nm3 O2 =
⎝ 4⎠
k
= 22,414 m Nm3 CO2 + 22,414 Nm3 H2O
2
⎛ k⎞ k
1 Nm 3 C m H k + ⎜ m + ⎟ Nm 3 O2 = m Nm 3 CO2 + Nm 3 H 2O (10.27)
⎝ 4 ⎠ 2
⎛ k⎞
Omin = ⎜ m + ⎟ , ⎡⎣ Nm 3 oxigen / Nm 3 C m H k ⎤⎦ , (10.28)
⎝ 4⎠
Omin
Vmin = , ⎡ Nm 3 aer / Nm 3 C m H k ⎤⎦ . (10.29)
0, 21 ⎣
k
Vg = m + + (α − 0, 21) Vmin , ⎡⎣ Nm 3 / Nm 3C m H k ⎤⎦ . (10.31)
2
- 170 -
10.4. CĂLDURA DE REACŢIE
C + O2 = CO2 + Qr . (10.32)
U 1 − U 2 = Qr + L12 , (10.33)
sau
2
U 1 − U 2 = Qr + ∫ pdV . (10.34)
1
U 1 − U 2 = Q p + p ΔV (10.36)
din care:
Q p = I1 − I 2 . (10.37)
Cum:
Q p = Qv − p ⋅ Δ V (10.38)
p ⋅V = n ℜ T
(10.39)
p ⋅ ΔV = Δn ℜ T
unde n − nr. de kmoli
- 171 -
Obţinem:
Q p = Qv − ℜ T Δn . (10.40)
Pentru arderea cu variaţie de volum:
Q p = Qv , pentru Δn = n2 − n1 = 0 (10.43)
U = E0 + U S , (10.44)
unde:
T
U S = ∫ mcv dT , (10.45)
0
U sT 2 ≠ U sT 1 (10.48)
- 172 -
Pentru reacţiile de ardere care se desfăşoară la T = ct. şi p = ct., ecuaţia
(10.47) se prezintă de forma:
E0 = Q pT + H sT 2 − H sT 1 (10.49)
δ Q p = dH s1 − dH s 2 (10.51)
T
H S = ∫ mc p dT , (10.52)
0
⎡ d ( ΔU ) ⎤
⎢ ⎥ = ∑ n2 v2 − ∑ n1 v1 ; (10.53)
⎣ dT ⎦ v
⎡ d ( ΔH ) ⎤
⎢ ⎥ = ∑ n2 p2 − ∑ n1 p1 ; (10.54)
⎣ dT ⎦ p
unde cu n1 s-a notat numărul de kilomoli de reactanţi cu căldurile molare
^ v1 , ^ p1 , şi cu n2 s-a notat numărul de kilomoli de produşi de ardere cu
căldurile molare ^ v 2 , ^ p 2 .
Cu ajutorul căldurii de reacţie introducem puterea calorifică a unui
combustibil.
Puterea calorifică a unui combustibil reprezintă căldura de reacţie
izoterm – izobară degajată prin arderea completă a unei cantităţi de
combustibil egală cu unitatea. Starea de referinţă este cea normală, arderea
având loc la parametrii
p0 = 101325 Pa
(10.55)
T0 = 273,15 K
După starea de agregare în care apare apa în produşii de ardere definim:
– puterea calorifică superioară Ps egală cu căldura de reacţie izoterm –
izobară, când apa se află în faza lichidă în produşii de ardere;
- 173 -
– puterea calorifică inferioară Pi egală cu căldura de reacţie izoterm –
izobară, când apa se află în faza gazoasă (abur) în produşii de ardere.
Diferenţa dintre puterea calorifică superioară Ps şi puterea calorifică
inferioară Pi este căldura latentă de vaporizare a m kg apă care se
regăseşte în produşii de ardere
Ps − Pi = mlv [ J / kg ]. (10.56)
1
C + O2 = CO + Q p1 ; (10.57)
2
1
CO + O2 = CO2 + Q p 2 , (10.58)
2
Cu specificaţia că:
Q p = Q p1 + Q p 2 , (10.59)
- 174 -
⎛ g ⎞
Pi = 33, 9 g C + 121, 4 ⎜⎜ g H − O ⎟⎟⎟ + 10, 47 g S − 2, 5 g w , [ MJ / kg ], (10.63)
⎜⎝ 8 ⎠
⎛ g ⎞
Pi = 33, 9 g C + 142, 36 ⎜⎜ g H − O ⎟⎟⎟ + 10, 47 g S − 2, 5 (9 g H + g w ) ,
⎜⎝ 8 ⎠ (10.64)
[ MJ / kg ],
⎛ g ⎞
Pi = 33, 9 g C + 142, 36 ⎜⎜ g H − O ⎟⎟⎟ + 10, 47 g S + 22, 602 g H ,
⎜⎝ 8 ⎠ (10.65)
[ MJ / kg ],
- 175 -
Ta
ha = α Lmin c pa ⋅ (Ta − T0 ) , [ J / kg comb.], (10.69)
T0
Ta
unde Ta – temperatura absolută a aerului, iar c pa – căldura masică medie
T0
• Aplicaţie:
- 176 -
Rezolvare:
⎡ ⎛ 0, 009 ⎞ ⎤ m N3
Qmin motorină = 1,867 ⎢ 0,86 + 3 ⎜ 0,11 + ⎟ ⎥ = 2, 23
⎣ ⎝ 8 ⎠⎦ kg comb
⎡ ⎛ 0, 005 − 0, 025 ⎞ ⎤ m N3
Omin păcură = 1,867 ⎢ 0,87 + 3 ⎜ 0, 09 − ⎟⎥ = 2,14
⎣ ⎝ 8 ⎠⎦ kg comb
2, 23 + 2,14 m N3
Ototal = = 2,18
2 kg comb
2,18 m N3
Vtotal = = 10, 38
0, 21 kg comb
- 177 -
CAPITOLUL XI
COMPRESORUL CU PISTON
Figura 11.1
Fazele diagramei de funcţionare ale compresorului teoretic cu piston.
Vom considera un compresor pentru aer, care poate lucra fără spaţiu
mort şi fără pierderi de masă şi de energie, şi care nu necesită diferenţă de
presiune nici la aspiraţie nici, nici la refulare.
Ciclul de funcţionare al compresorului teoretic cu piston se realizează
în modul următor:
• La deplasarea pistonului de la P.M.S. la P.M.I., supapa de aspiraţie
Sa, este deschisă, iar gazul pătrunde în cilindru la presiunea p1, din
colectorul de admisie; aceasta reprezintă faza de aspiraţie (4 - 1)
din fig.11.1. În acest timp, pistonul descrie cursa S.
• Pistonul se deplasează de la P.M.I. la P.M.S. cu ambele supape
închise; gazul din cilindru va fi comprimat până la presiunea p2 din
colectorul de refulare; are loc faza de compresie 1 - 2 din fig. 11.1.
- 178 -
• Când presiunea atinge valoarea p2 supapa de refulare Sr se
deschide şi are loc faza de evacuare 2 - 3 din fig. 11.1.
• În punctul P.M.S., prin deschiderea supapei de aspiraţie, simultan
cu închiderea celei de refulare, are loc egalizarea presiunilor la
volum teoretic nul 3 - 4, izocoră, din fig 11.1.
Lucrul mecanic Lt, consumat de compresorul teoretic pentru realizarea
unui ciclu este alcătuit din suma lucrurilor mecanice schimbate pe fiecare
transformare considerând compresia 1 - 2 politropică, scriem expresiile
lucrurilor mecanice:
1
L 41 = p1V1 ;L12 = (p1V1 -p 2 V2 );
1-n
L23 = − p2V2 ; L34 = 0
Astfel:
1
Lt = L41 + L12 + L23 + L34 = p1V1 + (p1v1-p2v2) – p2V2
1− n
sau:
n
Lt = (p1V1 – p2V2) = L12
n −1 (11.1)
⎡ n −1 ⎤
p1V1 ⎢ ⎛ p1 ⎞ n ⎥
L12 = 1− ⎜ ⎟
n − 1 ⎢ ⎝ p2 ⎠ ⎥
⎢ ⎥
⎣ ⎦
n ⎡ n −1 ⎤
Lt = p1V1 ⎢1 − β n ⎥ (11.2)
n −1 ⎢⎣ ⎥⎦
- 179 -
a). b).
Figura 11.2
Reprezentarea fazei de comprimare în diagramele p - v şi T - s.
vc
ε0 = (11.3)
vh
- 180 -
unde Vh – cilindree
Când pistonul se deplasează de la P.M.S. la P.M.I., volumul de gaz
rămas în spaţiul vătămător se destinde de la presiunea p2 până la p1, când
supapa de aspiraţie se deschide. Prin urmare, supapa Sa nu se deschide în
punctul 3, ci în punctul 4, astfel că în ciclul de funcţionare al compresorului
tehnic are loc şi o fază de destindere, iar volumul de gaz real aspirat va fi
Va, Va<Vh (fig.11.3).
Astfel, la aceleaşi dimensiuni ale cilindrului debitul de gaz comprimat
într-un ciclu este mai mic în cazul compresorului tehnic, decât în cazul celui
teoretic.
Influenţa spaţiului vătămător asupra debitului compresorului este dată
de coeficientul (gradul de umplere), care este cea de a doua caracteristică a
compresorului, fiind însă de natură funcţională.
va
μ=
vh (11.4)
Figura 11.3
Ciclul teoretic de funcţionare al compresorului tehnic
- 181 -
n ⎡ n −1 ⎤
n ⎡ n −1 ⎤
n ⎡ n −1 ⎤
L= p1V1 ⎢1 − β n ⎥ − p1V4 ⎢1 − β n ⎥ == p1 ( V1 − V4 ) ⎢1 − β n ⎥
n −1 ⎢⎣ ⎥⎦ n − 1 ⎢⎣ ⎥⎦ n −1 ⎢⎣ ⎥⎦
Figura 11.4
Ciclul teoretic al compresorului tehnic funcţionând
cu diferite rapoarte de comprimare.
Va = V1 − V4 = ( Vc + Vh ) − V4 = ε0 Vh + Vh − V4 (11.6)
- 182 -
3 - 4 politropă, deci:
1
1
⎛ p ⎞n (11.7)
V4 = Vc ⎜ 2 ⎟ = ε0 Vh β n
⎝ p1 ⎠
obţinem:
1
Vh (1 + ε0 ) − ε0 Vh β n (11.8)
μ=
Vh
sau:
⎛ 1 ⎞
μ = 1 − ε 0 ⎜ β n − 1⎟ (11.9)
⎜ ⎟
⎝ ⎠
⎛ 1 ⎞ 1
1
1 − ε0 ⎜ βmax
n − 1⎟ = 0;βmax
n = +1 (11.10)
⎜ ⎟ ε0
⎝ ⎠
deci:
n
⎛ 1 ⎞
βmax = ⎜ + 1⎟ (11.11)
⎝ ε0 ⎠
n
⎛ 1 ⎞
p max = p1 ⎜ + 1⎟ (11.12)
ε
⎝ 0 ⎠
Aşa cum s-a văzut, presiunea gazului comprimat nu poate creşte peste o
limită maximă cu o singură unitate funcţională. Mai mult, temperatura
gazului creşte foarte mult, depăşind temperatura de autoaprindere a uleiului
de ungere, iar gradul de umplere al compresorului scade odata cu creşterea
raportului de comprimare. Astfel, pentru obţinerea unor presiuni ridicate, se
foloseşte compresorul în trepte, în care gazul este supus unor comprimări
succesive, în două sau mai multe unitaţi funcţionale. Fiecare din acestea
reprezintă o treaptă de comprimare. Între treptele de comprimare care se
succed, gazul este răcit la presiune constantă, până la temperatura iniţială.
- 183 -
Comprimarea în trepte permite depăşirea raportului de comprimare
maxim. De asemenea îmbunătăţeşte economicitatea compresorului,
deoarece răcirile intermediare dintre trepte apropie curba reală de
comprimare de alura compresiei izoterme, care aşa cum s-a văzut este
compresia optimă.
Figura 11.6 reprezentă, ciclul teoretic de funcţionare al compresorului
în două trepte de comprimare, reprezentat la rândul său în fig. 11.5.
Figura 11.5
Schema de principiu a unui compresor în două trepte: I, II-cilindrii celor două trepte
de comprimare; r-răcitor intermediar.
Figura 11.6
Ciclul de funcţionare al compresorului teoretic în două trepte, reprezentat în
diagramele p – v şi T - s
- 184 -
presiunea px în răcitorul intermediar r. Răcirea se face izobar până la
temperatura iniţială T1.
Aspirat în cea dea doua treaptă (de înaltă presiune), gazul este
comprimat până la presiunea de refulare p2 , după ciclul 3x - 2x - 2 - 3.
Observăm din figura 11.6 că faţă de compresorul într-o treaptă de
comprimare (ciclul 4 - 1 - 2’’- 3), cel în două trepte şi răcire intermediară
realizează o economie de lucru mecanic, reprezentat de aria haşurată şi o
micşorarea a temperaturii finale a gazului (T2 < T2’’).
Considerând că în ambele trepte compresiile sunt politrope, cu acelaşi
exponent politropic n, lucrul mecanic consumat de compresorul în două
trepte se stabileşte cu relaţia (11.2) dedusă anterior pentru compresorul
teoretic:
⎡ n −1 ⎤ ⎡ n −1 ⎤
n ⎢ ⎛ px ⎞ 1 ⎥ n ⎢ ⎛ p2 ⎞ 1 ⎥
L = L I + L II = p1V1 ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ + p x V2x ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ (11.13)
n −1 ⎝ p1 ⎠ n −1 p
⎢ ⎥ ⎢ ⎝ x⎠ ⎥
⎣ ⎦ ⎣ ⎦
Cum starea 2x, la ieşirea din compresor, se află pe izoterma T1, din
ecuaţia izotermei px V2x = p1V1 obţinem:
⎡ n −1 n −1 ⎤
n ⎢ ⎛ px ⎞ n ⎛p ⎞ n ⎥
L= p1V1 ⎢ 2 − ⎜ ⎟ −⎜ 2 ⎟ ⎥ (11.14)
n −1 p ⎝ px ⎠
⎢ ⎝ 1⎠ ⎥
⎣ ⎦
zp zx−1 yp zx−1p 2z
− + =0
p1z p 2z
x
de unde:
p x = p1p 2 (11.15)
sau:
p x p2
= = βi (11.16)
p1 p x
Lucrul mecanic consumat de compresorul compresorul în trepte este
minim când presiunea intermediară ia valoarea dată de relaţia (11.15) şi
când raportul de comprimare βi, este acelaşi pe fiecare treaptă şi egal ca
valoare cu radical din gradul de compresie β = p2/p1; βi= β .
- 185 -
Cu cele de mai sus relaţia (11.14), a lucrului mecanic capătă forma:
n ⎡ n −1 ⎤
n ⎡ n −1 ⎤
L=2 p1V1 ⎢1 − βi n ⎥ sau L = 2 p1v1 ⎢1 − β 2n ⎥ (11.17)
n −1 ⎢⎣ ⎥⎦ n −1 ⎢⎣ ⎥⎦
Figura 11.7
Diagrama reală, indicată a compresorului tehnic.
- 186 -
Datorită complexitaţii indusă de această variabilitate, în calculele tehnice
vom lucra cu valoarea medie a exponentului politropic.
Neetanşeităţile dintre piston şi cilindru, cât şi cele datorate ventilelor,
prin micşorarea cantităţii de aer comprimat, provoacă o scădere a gazului de
umplere şi debitare, aşa încât gradul de umplere real nu este cel dat de
V cd
relaţia μ = a , ci , μ = (vezi fig. 11.7).
Vh ab
Acestea duc la mărirea suprafeţii delimitată de ciclul real, comparativ
cu cel teoretic, astfel încât lucrul mecanic indicat Li, necesar efectuării unei
digrame reale, este mai mare decât cel aferent efectuării ciclului teoretic şi
se poate determina prin planimetrarea diagramei indicate a compresorului
tehnic.
Gazele de temperatură T1 din conducta de aspiraţie se încălzesc în urma
contactului cu pereţii calzi ai cilindrului, astfel că la sfârşitul cursei de
aspiraţie temperatura gazului din cilindru T’1 > T1. Gradul de debitare (sau
randamentul de debit) care ţine cont de această încălzire este:
T1
λ=μ (11.18)
T '1
în raport subunitar:
T1 λ
λt = = (11.19)
T '1 μ
reprezintă gradul de umplere termometric. Practic, o răcire puternică a
cilindrilor tinde să realizeze în practică un grad de umplere termometric
unitar, adică T1 = T’1 sau λ = μ.
- 187 -
Liz
ηiz = (11.21)
Li
Liz n r
Piz =
60
[ kW ] (11.22)
Li n r Liz n r
Pi =
60
=
60ηiz
[ kW ] (11.23)
Pi
ηm = (11.24)
Pe
Piz
ηe ηiz ηm = (11.25)
Pe
Pi P n 1
P e= = iz = Liz r (11.26)
ηm ηm ηiz 60 ηm ηiz
- 188 -
• Aplicaţie:
Rezolvare:
n −1
0,15
⎛p ⎞ n
a) T2 = T1 ⎜ 2 ⎟ = 253 ⋅ 5 1,15 = 321,1K
⎝ p1 ⎠
⎡ n −1 ⎤
−0,372 ⋅106
ηiz = = 0,9
0,14 ⋅106
- 189 -
c) Gradul de umplere:
⎡ 1 ⎤ ⎡ 1 ⎤
⎢⎛ p ⎞ n ⎥
μ = 1 − ε ⎢⎜ 2 ⎟ − 1⎥ = 1 − 0,05 ⎢51,15 − 1⎥ = 0,847
p ⎢ ⎥
⎢⎝ 1 ⎠ ⎥ ⎣ ⎦
⎣ ⎦
V 1,5
Va = = = 5 ⋅10−3 m3
N 300
Cilindreea compresorului:
Va 5 ⋅10−3
Vc = = = 5,9 ⋅10−3 m3
μ 0,847
Diametrul pistonului:
4Vc
d= = 0,187m = 187mm
1,2π
Cursa:
- 190 -
CAPITOLUL XII
12.1. GENERALITĂŢI
- 191 -
- determinarea randamentului termic;
- specificarea valorilor parametrilor care intervin în relaţia randamentului
termic;
- evaluarea comparativă a ciclurilor motoare considerate, cu precizarea
modalitaţilor de îmbunătăţire a randamentului termic.
Figura 12.1
Ciclul teoretic al motorului cu ardere mixtă
- 192 -
12.2.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele
caracteristice ale ciclului
k
⎛V ⎞
T2 = T1 ⎜⎜⎜ 1 ⎟⎟⎟ (12.4)
⎝ V2 ⎠⎟
sau
p2 = p1ε k
(12.5)
T2 = T1ε k −1 (12.6)
T3 = T1λ p ε k −1 (12.10)
- 193 -
Transformarea izobară 3 – 4 este caracterizată prin raportul de
destindere ρ = V4 care se consideră cunoscut şi el.
V
V3
deci
V4 = V3 ρV
(12.11)
V1
V4 = ρV
ε (12.12)
T4 = T3 ρV (12.13)
p4 = p3 = p1λ p ε k (12.15)
k −1
⎛V ⎞
T5 = T4 ⎜⎜⎜ 4 ⎟⎟⎟ (12.19)
⎝ V5 ⎠⎟
sau
k
⎛V 1⎞
p5 = p1λ p ε k ⎜⎜⎜ 1 ρV ⎟⎟⎟ , şi (12.20)
⎝ε V1 ⎠⎟
k −1
⎛V 1⎞
T5 = T1λ p ρV ε k −1 ⎜⎜ 1 ρV ⎟⎟⎟ , (12.21)
⎜⎝ ε V1 ⎠⎟
prin urmare
p5 = p1λ p ρV k
(12.22)
T5 = T1λ p ρV k (12.23)
- 194 -
Centralizând, obţinem tabelul 12.1.
Tabel 12.1.
Valorile parametrilor
p V T
0 p1 V1 / ε T1
1 p1 V1 T1
2 p1 ⋅ ε k
V1 / ε T1 ⋅ ε k −1
3 p1 ⋅ λ p ⋅ ε k V1 / ε T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1
4 p1 ⋅ λ p ⋅ ε k V1 ⋅ ρV / ε T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1
5 p1 ⋅ λ p ⋅ ρV k V1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρV k
Acestea sunt:
q1V = cV (T3 − T2 )
(12.24)
q1 p = c p (T4 − T3 )
(12.25)
q1V = cV T1 ε k −1 (λ p − 1)
(12.27)
q1 p = k cV T1 λ p ε k −1 (ρV − 1)
(12.28)
q 2V
ηt = 1 − (12.30)
q1V + q1 p
Deci
- 195 -
λ p ρVk − 1 1
ηt = 1 − (12.31)
(λ p − 1) + k λ p (ρV −1) ε k −1
Procesul de ardere are loc la volum constant, iar evacuarea liberă este
considerată o evacuare a căldurii la volum constant, către exterior.
Figura 12.2
Ciclul teoretic al motorului cu ardere la volum constant
- 196 -
12.4. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA
PRESIUNE CONSTANTĂ
Figura 12.3
Ciclul teoretic al motorului cu ardere la presiune constantă
a) motor în patru timpi; b) motor în doi timpi
- 197 -
12.5. CICLURI TEORETICE CU DESTINDERE PRELUNGITĂ
Figura 12.4
Ciclul teoretic cu destindere prelungită
1–2 compresie adiabată reversibilă;
2–3 ardere la volum constant;
3–4 ardere la presiune constantă;
4–5 destindere adiabată reversibilă;
5–6 destindere adiabată reversibilă în turbină;
6–7 evacuare din turbină la presiune constantă;
7–1 compresie adiabată reversibilă în compresorul de aer de
supraalimentare.
- 198 -
12.5.1.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele
caracteristice ale ciclului
p1V1k = p2V2k , şi
(12.34)
p2 = p1ε k , şi (12.36)
(12.37)
T2 = T1ε k −1
p3 = p1λ p ε k , (12.38)
V3 = V2 = V1 / ε
p4 = p3 = p1λ p ε k , (12.40)
V4 = V3ρV , (12.41)
V4 = V1ρV / ε, (12.42)
T4 = T3ρV , (12.43)
T4 = T1λ p ρV ε k −1 . (12.44)
- 199 -
Pentru destinderea adiabată şi reversibilă scriem relaţiile:
V5 = V1 .
Obţinem astfel:
k
⎛V ⎞
p5 = p4 ⎜⎜⎜ 4 ⎟⎟⎟ , şi (12.47)
⎝ V1 ⎠⎟
k −1
⎛V ⎞ (12.48)
T5 = T4 ⎜⎜⎜ 4 ⎟⎟⎟
⎝ V1 ⎠⎟
sau
p5 = p1λ p ρVk , şi (12.49)
T6 T5
= ,
k −1 k −1 (12.51)
p 6
k
p5 k
k −1
⎛p ⎞ k
T6 = T5 ⎜⎜ 6 ⎟⎟⎟ , (12.52)
⎜⎝ p ⎠⎟ 5
p1
p6 = p 7 = . (12.53)
π
Obţinem:
k −1
⎡ p1 ⎤⎥ k
T6 = T1λ ρ ⎢⎢ k
p V k ⎥ (12.54)
⎣⎢ π p1λ p ρV ⎦⎥
1
1
T6 = T1λ pk ρV k −1
(12.55)
π k
- 200 -
1
⎛ p ⎞k
V6 = V5 ⎜⎜⎜ 5 ⎟⎟⎟ (12.57)
⎝ p ⎠⎟ 6
1
⎡ ⎤k
⎢ p λ ρk ⎥
V6 = V1 ⎢⎢ 1 p V ⎥
⎥ (12.58)
⎢ p1 ⎥
⎢⎣ π ⎥⎦
1 1
V6 = V1λ pk ρV π k (12.59)
p1
p7 =
π (12.60)
T7 T1
k −1
= k −1
p k
p1 k (12.61)
7
k −1
⎛p ⎞ k
T7 = T1 ⎜⎜⎜ 7 ⎟⎟⎟ (12.62)
⎝ p ⎠⎟ 1
1
T7 = T1 k −1
π k (12.63)
1
⎛ p ⎞k
V7 = V1 ⎜⎜⎜ 1 ⎟⎟⎟ (12.65)
⎝ p ⎠⎟ 7
1
V7 = V1π k (12.66)
- 201 -
Rezultatele obţinute pot fi simbolizate tabelar, obţinând:
Tabelul 12.2.
Valorile parametrilor
p V T
1 p1 V1 T1
2 p1 ⋅ ε k V1 / ε T1 ⋅ ε k −1
3 p1 ⋅ λ p ⋅ ε k V1 / ε T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1
4 p1 ⋅ λ p ⋅ ε k V1 ⋅ ρV / ε T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1
5 p1 ⋅ λ p ⋅ ρVk V1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρVk
1
1 1 1
6 p1 / π T1 ⋅ λ pk ⋅ ρV ⋅
V1 ⋅ λ ⋅ ρV ⋅ π
k
p
k k −1
π k
1 1
7 p1 / π T1 ⋅
V1 ⋅ π k k −1
π k
q1 p = k cV T1 λ p ε k −1 ( ρV − 1) (12.71)
⎡ 1 ⎤ 1
q2 p = k cV T1 ⎢λ ρV − 1⎥ k −1
k (12.72)
⎢ p ⎥
⎣ ⎦π k
- 202 -
⎡ 1 ⎤
k cV T1 ⎢λ pk ρV − 1⎥
⎢ ⎥ 1
ηt = 1 − ⎣ ⎦ (12.74)
⎢⎣(λ p − 1) + k λ p (ρV − 1)⎥⎦ π k
k −1 ⎡ ⎤ k −1
cV T1 ε
⎡ 1 ⎤
k ⎢λ pk ρV − 1⎥
⎢ ⎥ 1 1 (12.75)
ηt = 1 − ⎣ ⎦
(λ p − 1) + k λ p (ρV − 1) ε k −1
π
k −1
k
Figura 12.5
Ciclul cu destindere prelungită şi ardere la volum constant
- 203 -
Deoarece raportul de destindere ρV = 1 , vom introduce această
valoare în relaţia (12.75), reultând:
⎡ 1 ⎤
k ⎢λ pk − 1⎥
⎢ ⎥ 1 1 (12.76)
ηt = 1 − ⎣ ⎦
k −1
λ p − 1 ε k −1
π k
Figura 12.6
Ciclul teoretic cu destindere prelungită
şi ardere la presiune constantă
1
ηt = 1 − k −1 (12.77)
ε k −1 π k
ε = 12 ÷ 22; k = 1, 4; π = 1, 4 ÷ 4, 5.
- 204 -
12.5.4. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină
alimentată la presiune constantă
Figura 12.7
Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere mixtă
- 205 -
deci:
T5 − T1
T5´ = T1 + (12.79)
k
sau
T1λ p ρVk − T1
T5´ = T1 + (12.80)
k
k + λ p ρVk − 1
T5´ = T1 (12.81)
k
Cum
p5´ = p1
V5´ V1
= (12.82)
T5´ T1
deci
T5´
V5´ = V1 (12.83)
T1
k + λ p ρVk − 1
V5´ = V1 (12.84)
k
p1
p7 = p 6 = (12.85)
π
T5´ T6
=
k −1 k −1 (12.86)
p 5´
k
p6 k
- 206 -
1
⎛ p ⎞k
V6 = V5´ ⎜⎜⎜ 5´ ⎟⎟⎟ (12.89)
⎝ p ⎠⎟ 6
sau
k −1
k + λ p ρVk − 1 ⎛ 1 ⎞⎟ k (12.90)
T6 = T1 ⎜⎜ ⎟
k ⎜⎝ π ⎠⎟
k + λ p ρVk − 1 1
V6 = V1 πk (12.91)
k
p1
p7 =
π
T7 T1
=
k −1 k −1 (12.92)
p 7
k
p1 k
Rezultă:
1
T7 = T1 k −1 (12.93)
π k
Iar din:
p7V7k = p1V1k (12.94)
Obţinem:
1
⎛ p ⎞k
V7 = V1 ⎜⎜⎜ 1 ⎟⎟⎟ (12.95)
⎝ p ⎠⎟ 7
sau:
1
V7 = V1π k (12.96)
- 207 -
Tabelul 12.3.
Parametrii stărilor de la 1 la 7
p V T
1 p1 V1 T1
2 p1 ⋅ ε k V1 / ε T1 ⋅ ε k −1
3 p1 ⋅λ p ⋅ ε k V1 / ε T1 ⋅λ p ⋅ ε k −1
4 p1 ⋅λ p ⋅ ε k V1 ⋅ ρV / ε T1 ⋅λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1
5 p1 ⋅λ p ⋅ ρVk V1 T1 ⋅λ p ⋅ ρVk
k + λ p ⋅ ρVk −1 k + λ p ρVk −1
5´ p1 V1 T1
k k
k
k + λ p ⋅ ρ −1 1 k + λ p ρVk −1 1
6 p1 / π V1
V
⋅π k T1 ⋅ k −1
k k
π k
1 1
7 p1 / π T1 ⋅
V1 ⋅ π k k −1
π k
⎡ k + λ p ρ vk − 1 ⎤ 1
q2 p = k cV T1 ⋅ ⎢⎢ − 1⎥⎥ ⋅ k −1 (12.100)
⎣⎢ k ⎦⎥ π k
λ p ρ vk − 1 1
q2 p = k cV T1 ⋅ ⋅ k −1
k
π k
sau
1
q2 p = cV T1 ⋅(λ p ρ vk − 1)⋅ k −1 (12.101)
π k
- 208 -
cV ⋅ T1 (λ p ⋅ ρVk − 1) 1
ηt = 1 − ⋅ k −1 (12.102)
cV ⋅ T1 ⋅ ε k −1 ⎢⎡(λ p − 1) + kλ p (ρV − 1)⎥⎤
⎣ ⎦ π k
sau
λ p ⋅ ρVk − 1 1 1
ηt = 1 − ⋅ k −1 ⋅ (12.103)
(λ p − 1) + kλ p (ρV −1) ε k −1
π k
Figura 12.8
Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la
volum constant
Avem valorile:
ε = 8 ÷ 10; π = 1,1 ÷ 1,8; k = 1, 4.
- 209 -
12.5.4.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină
alimentată la presiune constantă şi ardere la presiune
constantă
Figura 12.9
Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la
presiune constantă
ρVk − 1 1 1
ηt = 1 − ⋅ ⋅ (12.105)
k (ρV − 1) ε k −1 k −k 1
π
Avem valorile:
ρV = 1, 5 ÷ 2, 2; k = 1, 4; ε = 12 ÷ 22; π = 1, 3 ÷ 4, 5.
- 210 -
• Aplicaţie:
Rezolvare:
Puterea efectivă pe cilindru: Pcil = PM = 240 = 30 kW .
i 8
Lucrul mecanic produs pe ciclu şi pe cilindru va fi:
Le 1440
Vh = = = 1, 92 ⋅ 10 −3 m 3 ;
Pe 7, 5 ⋅10 5
π ⋅ D2 π ⋅ 0, 9 ⋅ D 3
Vh = ⋅S =
4 4
S = 0, 9 ⋅ 0,139 = 0,125 m
- 211 -
CAPITOLUL XIII
TURBINE CU GAZE
- 212 -
Figura 13.2
Ciclul teoretic al instalaţiei cu turbină cu gaze, cu ardere la
presiune constantă în diagramele (P-v) şi (T-s).
k ⎛T ⎞
Q23 = mc p (T3 − T2 ) = mR T2 ⎜⎜⎜ 3 − 1⎟⎟⎟ (13.1)
k − 1 ⎝ T2 ⎠⎟
căldura evacuată este:
k ⎛T ⎞
Q41 = mc p (T4 − T1 ) = mR T1 ⎜⎜ 4 − 1⎟⎟⎟ (13.2)
k − 1 ⎜⎝ T1 ⎠⎟
⎛T ⎞
T1 ⎜⎜ 4 − 1⎟⎟⎟
Q41 ⎜⎝ T1 ⎠⎟
ηt = 1 − = 1− (13.3)
Q23 ⎛T ⎞
T2 ⎜⎜ 3 − 1⎟⎟⎟
⎜⎝ T2 ⎟⎠
1− k 1− k
P2 k T3 = P1 k
T4
şi notăm P2 = β
P1
- 213 -
Figura 13.3
Variaţia randamentului termic ηt = f (β ) pentru ciclul teoretic al
instalaţiilor de turbine cu gaze, cu ardere izobară
- 214 -
Ciclurile teoretice de
funcţionare ale instalaţiilor
de turbine cu gaze, cu
recuperare, sunt reprezentate
în diagramele P − v şi
T − s din fig. (13.5) cu
utilizarea aceloraşi notaţii
pentru stările agentului
termic ca şi în figurile
anterioare.
După comprimarea
adiabatică din compresorul a
(1 – 2), aerul pătrunde în
Figura 13.4 recuperatorul g unde se
Schema instalaţiei de turbină cu gaze, cu
încălzeşte izobar, astfel încât
recuperare de căldură: a) – compresor;
b) – cameră de ardere; c) – motor de pornire; îşi măreşte temperatura de la
d) – turbina cu gaze; e) – generator electric; T2 la T5 . În cazul teoretic al
f) – conductă de alimentare cu combustibil;
recuperării totale, aerul se
g) – aparat recuperator de căldură; 1,2,3,4,5;6 –
stări ale agentului termic evolutiv încălzeşte până când
temperatura lui atinge
valoarea temperaturii gazelor arse, adică până la T4 .
Procesul de ardere izobară din camera de ardere b, continuă încălzirea
după izobara 5 – 3, în cursul căreia agentul evolutiv primeşte căldura qa .
Figura 13.5
Ciclul teoretic al instalaţiei de turbine cu gaze, cu ardere la presiune constantă
şi cu recuperare de căldură: a) – în diagrama P – V; b) – în diagrama T – S.
- 215 -
După destinderea adiabatică 3 – 4 în turbina d, gazele arse pătrund în
recuperatorul g şi cedează căldură aerului comprimat, izobara 4 – 6, iar în
cazul ideal, 4 − 6 ′ .
Evacuarea în atmosferă a gazelor arse este reprezentată prin răcirea
izobară 6 – 1, în care cedează căldura qC .
Factorul de recuperare, μ , reprezintă raportul dintre căldura preluată
de aer în recuperator pentru a-şi mări temperatura de la T2 la T5 şi căldura
care ar putea fi preluată de aer într-un recuperator cu o suprafaţă infinit de
mare, caz în care şi-ar mări temperatura de la T2 , până la T5′ = T4 .
c p (T5 − T2 ) T5 − T2
μ= = (13.7)
c p (T5′ − T2 ) T5′ − T2
T4 − T6 = T5 − T2 = μ (T5′ − T2 )
qc T − T1 − μ (T5′ − T2 )
η = 1− = 1− 4 (13.8)
qa T3 − T2 − μ (T5′ − T2 )
- 216 -
13.3. TURBINA CU ARDERE LA v = ct.
Figura 13.6
Schema instalaţiei
1 – 2 compresie adiabată
2 – 3 – 4 ardere la v = ct
3 – 4 destindere adiabată
Figura 13.7
Ciclul teoretic
p2 p
β= ; λp = 3
p1 p2
Cu ajutorul lui β şi λ p , determinăm parametrii p şi T în punctele
caracteristice ale ciclului.
⎧ p1 = p0
⎪
(1)⎪⎨
⎪
⎩T1 = T0
⎪ (13.9)
⎧⎪ p2 = β p0
⎪⎪
(2)⎪⎨T = p k T = p k T ⇒ T = T0
1− k 1− k
(13.10)
⎪⎪ 2 1 1 2 2 2 1− k
⎪⎪ β k
⎩⎪
- 217 -
⎧⎪
⎪⎪
⎪⎪
⎪⎪ p4 = p0
⎪⎪
⎪⎪
⎪⎪ 1−k 1− k
(3)⎪⎨ p3 k T3 = p4 k T4
⎪⎪ (13.11)
⎪⎪
⎪⎪ 1− k 1− k
⎪⎪ ⎛ ⎞k ⎛ ⎞k 1
⎪⎪T = ⎜⎜ p ⎟⎟ T = ⎜⎜ λ pβ p0 ⎟⎟ ⋅ λ pT0 ⇒ T = T λ p k
⎟ ⎟
⎪⎪⎪ ⎝⎜ p4 ⎠⎟ ⎝⎜ p0 ⎠⎟
4 3 1− k 4 0
⎪⎩ β k
1
c p (T4 − T1 ) T0λ p k − T0
ηt = 1 − = 1− k ⋅ =
cv (T3 − T2 ) k −1 k −1
λ p ⋅ T0 ⋅ β k
− T0 β k
(13.12)
λp
= 1− k k −1
β k
(λ p − 1)
1
1 λ p k −1
ηt = 1 − k −1 ⋅ (13.13)
1
β k (λ p − 1)
k
- 218 -
CAPITOLUL XIV
TURBINE CU ABURI
δ1 = −dh (14.1)
Figura 14.1
Procesul turbinei în diagrama h – s.
l = h0 − hc = H (14.2)
lt = i0 − ict = H t (14.3)
lr = i0 − ic = H i
- 219 -
În turbină survin pierderi interne din cauza frecărilor, scăpărilor de
aburi etc. Acestea conduc la micşorarea lucrului produs şi la încălzirea
aburului (datorită frecărilor). Procesul real are loc după adiabata ireversibilă
A− B .
Lucru mecanic transmis rotorului în procesul real se numeşte lucru
intern li . Raportul dintre lucru intern şi lucru teoretic se numeşte randament
intern sau termodinamic.
li H i −i
ηi = = i = 0 c (14.4)
lt Ht i0 − ict
le
ηm = (14.5)
li
le le li
ηc = = ⋅ = η m ⋅ ηi (14.6)
lt li lt
le l l l
η ea = = i⋅ e⋅ t (14.7)
qi lt lt qi
Definind prin η = lt - randamentul termic, atunci randamentul efectiv
t
qi
absolut va fi:
η ea = ηi ⋅ η m ⋅ η t = η e ⋅ η t (14.8)
- 220 -
14.3. CONSUMUL SPECIFIC DE ABUR ŞI DE CĂLDURĂ
l = h1 − h2 (14.9)
Dacă se consideră d kilograme de abur, atunci cantitatea de abur pentru
a produce unitatea de energie este:
632 kg ⋅ ab
dC = (14.10)
i1 − i2 cp ⋅ h
respectiv
860 kg ⋅ ab
dW =
i1 − i2 kW ⋅ h
860 ⋅ NW ⎡ kg ⋅ ab ⎤
DW = N W ⋅ dW = ⎢ ⎥ (14.11)
i1 − i2 ⎢⎣ h ⎥⎦
860 l
dW′ = ⋅
i1 − i2 ηi η m
632 l
d C′ = ⋅
i1 − i2 ηi η m
Q ⎡ kcal ⎤ ⎡ kcal ⎤
qs = ⎢ ⎥⎢ ⎥
N ⎣⎢ cp.h. ⎦⎥ ⎢⎣ kW .h ⎥⎦
- 221 -
Conţinutul de căldură este dat de relaţia:
Q = D (i1 − i4 )
unde:
D – producţia de abur a cazanului,
i1 – entalpia aburului supraîncalzit,
i4 – entalpia apei de alimentare.
i1 − i2 ⎡ kcal ⎤
qSC = ⋅ 632 ⎢ ⎥
i1 − i2 ⎢⎣ cp.h ⎥⎦
l şi q ′ = q ⋅ l
′ = q SW ⋅
qSW SC SC
ηl ⋅ η m ηi ⋅ η m
- 222 -
Bibliografie
- 223 -