Sunteți pe pagina 1din 360

Termotehnică şi maşini termice

I

PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă a fost concepută pe baza programei analitice a cursului de Termotehnică şi maşini termice al Facultăţii: Forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor, profilele: Petrol şi Transportul depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor. În prima parte, capitolele 1…3 sunt prezentate conceptele fundamentale şi principiile termodinamicii. Sunt prezentate atât elementele clasice precum şi conceptele noi dezvoltate în ultimii ani cum sunt ecuaţia puterilor, sursa de entropie, puterea disponibilă pierdută şi noţiuni despre optimizarea entropică a proceselor. Având în vedere profilul acestei facultăţi, capitolul 4 prezintă detaliat noţiunile fundamentale legate de gazele reale şi de amestecurile de gaze reale precum şi metodele de determinare a parametrilor de stare ai gazelor reale şi a amestecurilor de gaze reale. În finalul capitolului sunt prezentate metode de calcul pentru transformările de stare ale gazelor reale. Capitolul 5 este dedicat prezentării termodinamicii arderii, pe lângă conceptele legate de procesul de ardere sunt prezentate elemente legate de formarea noxelor şi metodele de control şi diminuare a emisiilor poluante. Dinamica curgerii gazelor şi vaporilor este prezentată în capitolul 6, iar capitolul 7 este dedicat transferului de căldură, în care sunt abordate şi probleme specifice ce apar în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol sau a transportului produselor petroliere. În capitolele 8…12 sunt prezentate principalele tipuri de maşini termice, ciclurile, termodinamice pe baza cărora funcţionează şi ecuaţiile fundamentale ale acestora. Deoarece reprezentarea grafică a transformărilor de stare în diagramele pV şi Ts este utilă pentru înţelegerea fenomenelor şi pentru că evoluţiile sistemelor au la bază curbe greu de desenat am apelat la programe specializate, originale pentru realizarea diagramelor şi a ciclurilor termodinamice din această lucrare. În fiecare capitol sunt prezentate câteva aplicaţii ce au rolul de a preciza modul în care se pot utiliza relaţiile teoretice din capitolul respectiv. Consider că în această lucrare studenţii vor găsi un sprijin pentru însuşirea noţiunilor legate de disciplina: Termotehnică şi maşini termice.

Autorul

II

Listă de notaţii

A

– secţiunea [m 2 ];

b

funcţia de disponibilitate [J/kg];

c p – căldura specifică izobară [J/kg/K];

c v – căldura specifică izocoră [J/kg/K];

e

E – Energie [J] ;

F – forţa [N];

g – acceleraţia gravitaţională 9,8 [m/s 2 ]

– energia specifică [J/kg];

H

– entalpie [J] ;

h

entalpie specifică [J/kg];

k – exponent adiabatic;

L – lucrul mecanic [J];

l – lucrul mecanic specific [J/kg]; M – masa moleculară [kg/kmol];

m

– masa [kg];

m - debitul masic [kg/s];

n

exponent politropic;

Q

– căldura [J];

q

– căldura unităţii de masă [J/kg];

P

– putere [W] ;

p

– presiune [Pa];

R

– constanta gazului [J/kg/K];

R

M – constanta universală a gazelor prefecte [J/kmol/K];

S

– entropie [J/K];

s

– entropia unităţii de masă [J/kg/K];

T

– temperatura [K] ;

t – temperatura [°C] ;

U

– energia internă [J];

u

energia internă a unităţii de masă [J/kg];

V

– volum [m 3 ];

v

– volumul specific [m 3 /kg];

x

– deplasarea [m];

Z

– factor de compresibilitate;

– cota [m];

Termotehnică şi maşini termice

III

α - coeficient de dilatare izobară;

- coeficient de convecţie;

β - coeficient de compresibilitate izocoră; ε - raport de compresie; - eficienţă frigorifică sau calorică; γ - coeficient de compresibilitate izotermă; η - randament;

ι - timpul [s]; λ - coeficient de conductivitate termică [W/m/K];

- raportul de creştere a presiunii în arderea izocoră; θ - raportul temperaturilor extreme la ITG; µ j - coeficientul Joule-Thomson; ρ - densitate [kg/m 3 ];

- raport de destindere prealabilă;

Exponenţi şi indici

admisie;

a

e

c

f – frigorific; m – medie;

p – izobară;

evacuare;

– ciclu;

– pompă de căldură;

izocoră; T – izotermă;

v

t

– tehnic;

IV

Cuprins

1 Concepte şi definiţii ………

………………………………………………….

1

1.1 Sistem termodinamic …………………………………………………………

1

1.2 Transformări de stare ………………………………………………………

3

1.3 Ecuaţia de stare ………………………………………………………………

4

1.4 Gazul perfect …………………………………………………………………

7

1.4.1 Ecuaţia de stare a gazului perfect …

………………………………………

8

1.4.2 Amestecuri de gaze perfecte ……

…………………………………………

11

1.5 Starea energetică a uni sistem termodinamic, echilibrul termodinamic ………………………………………………………

13

1.6 Postulatele termodinamicii …………………………………………………

15

2 Primul principiu al termodinamicii, principiul conservării…………………

18

2.1 Principiul zero al termodinamicii …………………………………………….

18

2.2 Forme de interacţiune energetică între sistem şi mediul exterior …………….

18

2.2.1 Lucrul mecanic ……………………………………………………………

19

2.2.2 Lucrul mecanic de dislocare ………………………………………………

21

2.2.3 Lucrul mecanic tehnic ……………………………………………………… 21

2.2.4 Alte forme de interacţiune energetică echivalente lucrului mecanic ……….

23

2.2.5 Lucrul mecanic al unui ciclu termodinamic ………………………………

25

2.2.6 Căldura ……………………………………………………………………

2

2.2.7 Caracteristici ale interacţiunilor energetice ale sistemelor termodinamice cu mediul exterior ………………………………………….

26

2.3

Primul principiu al termodinamicii ……………………………………………

27

2.3.1 Formularea primului principiu al termodinamicii pentru o transformare de stare ……………………………………………….

27

2.3.2 Formularea primului principiu al termodinamicii

pentru sisteme deschise ……………………………………………………… 31

2.3.2.1 Ecuaţia puterilor ………………………………………………………….

31

2.3.2.2 Legea conservării masei pentru un volum de control …………………….

31

2.3.2.3 Ecuaţia primului principiu al termodinamicii

pentru sisteme deschise …………………………………………………… 33

2.4 Evaluarea energiei interne şi a entalpiei ………………………………………. 36

2.5 Analiza energetică a transformărilor de stare …………………………………. 38

2.5.1 Transformarea izocoră ………………………………………………………. 39

2.5.2 Transformarea izobară ………………………………………………………. 41

2.5.3 Transformarea izotermă ……………………………………………………

42

2.5.4 Transformarea adiabată ……………………………………………………

44

2.5.5

Transformarea politropă ……………………………………………………

47

3 Principiul al doilea al termodinamicii, principiul evoluţiei ……………………… 54

3.1 Noţiuni generale despre cicluri termodinamice ………………………………. 54

59

3.2 Ciclul Carnot …………………………………………………………………

3.3 Enunţuri ale principiului al doilea al termodinamicii ………………………… 61

Termotehnică şi maşini termice

V

3.3.2

Enunţul lui Kelvin-Planck ………………………………………………….

61

3.4

Entropia ………………………………………………………………………

62

3.4.1 Variaţia entropiei pentru transformările de stare reversibile, ale gazelor perfecte …………………………………………….

63

3.4.2 Diagrame temperatură entropie …………………………………………….

64

3.4.3 Expresiile diferenţiale combinate ale celor două principii ale termodinamicii ………………………………………………

65

3.5 Variaţia entropiei în transformările ireversibile ……………………………… 66

3.5.1 Generarea de entropie în sistemele deschise ………………………………

67

3.5.2 Teorema Gouy-Stodola ……………………………………………………

71

3.5.3 Puterea maximă disponibilă în procesele de transport ……………………… 73

3.5.4 Entropia generată în cazul curgerilor cu frecare ……………………………. 74

4 Gaze reale ………………………………………………………………………… 76

4.1 Potenţiale termodinamice ……………………………………………………

4.1.1 Entalpia ……………………………………………………………………… 76

4.1.2 Energia liberă ………………………………………………………………

4.1.3 Entalpia liberă ………………………………………………………………. 77

77

76

4.1.4 Relaţiile lui Maxwell ………………………………………………………

77

4.2 Analiza comportării gazelor reale ……………………………………………

79

4.3 Condiţiile de echilibru lichid-vapori …………………………………………

83

4.3.1 Ecuaţia lui Clapeyron ………………………………………………………. 84

4.3.2 Ecuaţia presiunii de saturaţie ……………………………………………….

4.3.3 Noţiunea de fugacitate ……………………………………………………… 86

4.3.3.1 Calculul fugacităţii pentru faza vapori …………………………………… 88

4.3.3.2 Calculul fugacităţii pentru faza lichidă …………………………………… 89

4.4. Termeni de corecţie pentru gazele reale ……………………………………… 90

4.4.1 Calculul variaţiei entalpiei ………………………………………………….

4.4.2 Calculul variaţiei entropiei …………………………………………………. 92

4.5 Metode de calcul pentru parametrii de stare ai gazelor reale ………………… 94

85

91

4.5.1 Legea stărilor corespondente ………………………………………………

94

4.5.2 Corelaţii în funcţie de trei parametri. Factorul acentric …………………….

96

4.5.3 Ecuaţii de stare ……………………………………………………………

100

4.5.3.1 Ecuaţia cu viriali …………………………………………………………. 102

4.5.3.1.1 Corelaţia lui Berthelot …………………………………………………. 102

4.5.3.1.2 Corelaţiile lui Pitzer …………………………………………………… 103

4.5.3.2 Ecuaţia de stare Redlich Kwong ………………………………………… 104

4.5.3.2.1 Determinarea parametrilor „a” şi „b” pornind de la coordonatele critice ……………………………………………………. 105

4.5.3.2.2 Factorul de compresibilitate obţinut cu ecuaţia Redlich Kwong ……… 106

4.5.3.2.3 Determinarea factorilor corectivi pe baza ecuaţiei Redlich Kwong …… 107

4.5.3.2.3.1 Fugacitatea şi abaterea entalpiei libere ………………………………. 107

4.5.3.2.3.2 Abaterea entalpiei ……………………………………………………. 108

4.5.3.2.3.3 Abaterea entropiei …………………………………………………… 109

4.5.3.2.4

Determinarea echilibrului lichid-vapori cu ecuaţia Redlich Kwong ….

109

4.5.3.3

Ecuaţia Benedict-Webb-Rubin ………………………………………….

111

VI

4.6 Transformări de stare pentru gaze reale ……………………………………

4.6.1 Comprimarea gazelor reale ………………………………………………… 116

4.6.2 Destinderea gazelor reale …………………………………………………

4.6.3 Laminarea gazelor reale …………………………………………………… 126

4.7 Amestecuri de gaze reale ……………………………………………………. 132

4.7.1 Noţiuni generale …………………………………………………………… 132

4.7.2 Analiza echilibrului lichid-vapori pentru un amestec de gaze reale ………. 134

4.7.2.1 Analiza echilibrului izoterm lichid-vapori pentru un amestec binar ……. 134

123

116

4.7.2.2 Analiza echilibrului izobar lichid-vapori pentru un amestec binar ……… 137

4.7.2.3 Calculul echilibrului lichid-vapori pentru un amestec multicomponent … 139

4.7.2.4 Calculul compoziţiei amestecului în cazul vaporizării parţiale …………

142

4.7.2.5 Determinarea limitelor de încadrare al amestecului …………………….

142

4.7.3

Determinarea parametrilor termodinamici ai amestecurilor de gaze reale ……………………………………………………………….

143

4.7.3.1 Determinarea volumului specific al amestecului de gaze reale …………. 143

4.7.3.2 Programe pentru amestecuri de gaze reale ………………………………. 145

5 Termodinamica arderii …………………………………………………………. 147

5.1 Procesul de arderea …………………………………………………………

5.1.1 Arderea unei hidrocarburi de tipul

5.1.2 Analiza arderii unui combustibil definit prin compoziţia elementară …….

5.1.3 Determinarea excesului de aer prin analiza gazelor de ardere ……………. 156

5.2 Analiza energetică a procesului de ardere …………………………………… 158

5.2.1 Entalpia de formare ………………………………………………………

159

147

148

C H

x

y

………………………………

153

5.2.2 Determinarea temperaturii de ardere ……………………………………… 160

5.3 Analiza arderii în cazul procesului de combustie subterană ………………

5.4 Controlul arderii şi poluarea ………………………………………………… 165

5.4.1 Formarea şi caracteristicile componentelor gazelor de ardere ……………. 166

162

5.4.1.1

Monoxid de carbon (CO) ………………………………………………… 166

5.4.1.2

Hidrocarburi (HC) ………………………………………………………

167

5.4.1.3

Oxizi de azot (No x ) ………………………………………………………. 168

5.4.1.4

Bioxidul de carbon (CO 2 ) ………………………………………………

168

5.4.1.5

Oxigenul ………………………………………………………………… 168

5.4.1.6

Bioxid de sulf (SO 2 ) ……………………………………………………

168

5.4.1.8

Fum / particule / negru de fum …………………………………………

168

5.4.2. Utilizarea catalizatorului pentru combaterea noxelor ……………………

169

5.4.3 Reducerea noxelor prin recircularea gazelor arse …………………………. 173

6 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor …………………………………… 175

6.1

Ecuaţiile mişcării staţionare, monodimensionale, adiabate a gazelor ………

175

6.1.1 Proprietăţile stării frânate …………………

……………………

175

6.1.2 Viteza sunetului într-un gaz perfect ………………………………………

177

6.1.3 Caracterizarea ajutajelor funcţie de criteriul Mach ………………………

179

6.1.4 Parametrii frânaţi şi parametrii critici ……………………………………… 181

6.2 Ajutajul convergent …………………………………………………………

6.3 Ajutajul divergent ……………………………………………………………. 184

6.4 Ajutajul convergent-divergent (Laval) ………………………………………. 185

182

Termotehnică şi maşini termice

VII

7 Transferul de căldură …………………………………………………………… 192

7.1 Mecanismele transferului de căldură ………………………………………… 192

7.1.1 Conducţia …………………………………………………………………

192

7.1.2 Convecţia …………………………………………………………………

194

7.1.3 Radiaţia ……………………………………………………………………. 195

7.2 Metode de analiză utilizate în transferul de căldură ………………………… 196

7.3 Transferul de căldură prin conducţie ………………………………………… 199

7.3.1 Ecuaţia lui Fourier, ecuaţia difuziei căldurii ………………………………

199

7.3.2 Conducţia staţionară prin pereţi plani paraleli ……………………………

205

7.3.2.1 Analogia electrică ………………………………………………………

207

7.3.2.2 Rezistenţa de contact ……………………………………………………. 210

7.3.3 Conducţia staţionară prin pereţi cilindrici …………………………………. 214

7.3.4 Conducţia staţionară prin pereţi sferici ……………………………………. 219

7.3.5 Elemente de conducţia nestaţionară ………………………………………

220

7.3.5.1 Metoda capacităţii punctiforme …………………………………………

220

7.3.5.2 Analiza metodei capacităţii punctiforme ………………………………… 223

7.3.5.3 Soluţii exacte pentru ecuaţia difuziei căldurii în cazul unui corp solid, semiinfinit ………………………………………………. 226

7.4

Convecţia ……………………………………………………………………

229

7.4.1 Analiza procesului de convecţie în stratul limită …………………………

230

7.4.2 Similitudinea în stratul limită, criterii de similitudine ……………………

233

7.4.3 Convecţia forţată în spaţiu nelimitat ………………………………………. 235

7.4.4 Convecţia liberă în spaţiu nelimitat ………………………………………

239

7.4.5 Convecţia forţată în cazul curgerii fluidelor prin interiorul ţevilor ………

242

7.4.5.1 Analiza stratului limită …………………………………………………

242

7.4.5.2 Bilanţul energetic al curgerii ……………………………………………. 244

7.4.5.3 Soluţii analitice pentru curgerea laminară, complet dezvoltată …………. 247

7.4.5.4 Ecuaţii criteriale pentru determinarea coeficientului de convecţie ……… 249

253

7.5.1 Tipuri de schimbătoare de căldură ………………………………………… 253

7.5 Schimbătoare de căldură ……………………………………………………

7.5.2 Coeficientul global de schimb de căldură …………………………………. 255

7.5.3 Metoda temperaturii medii logaritmice ……………………

…………….

256

7.5.4 Determinarea temperaturii medii logaritmice în cazul schimbătoarelor

cu mai multe treceri sau circulaţie încrucişată ……………………………

260

7.5.5 Metoda NTU ………………………………………………………………. 262

8 Compresoare ……………………………………………………………………

271

8.1 Compresoare volumetrice ……………………………………………………. 271

8.1.1 Compresoare volumetrice cu piston ………………………………………

271

8.1.2 Compresoare cu piston cu mai multe trepte ………………………………

276

8.1.3 Compresoare volumetrice, rotative cu lamele culisante …………………… 280

8.1.4 Compresoare volumetrice, cu rotoare profilate de tip Roots ………………. 282

8.2 Compresoare dinamice ………………………………………………………. 284

8.2.1 Compresoare centrifugale …………………………………………………

284

8.2.2 Compresoare axiale ………………………………………………………

289

VIII

9 Instalaţii de forţă cu abur ………………………………………………………

292

9.1 Ciclul Rankine ………………………………………………………………. 292

295

9.3 Influenţa presiunii şi temperaturii asupra ciclului Rankine …………………. 296

9.2 Procesul termogazodinamic din treapta de turbină …………………………

9.4 Ciclul cu supraîncălzirea intermediară a aburului …………………………… 299

9.5 Cicluri regenerative …………………………………………………………

301

9.6 Cogenerarea …………………………………………………………………

302

10

Turbina cu gaze ………………………………………………………………

305

10.1 Ciclul Brayton ……………………………………………………………… 306

10.2 Ciclul turbinei cu gaze cu regenerare ………………………………………. 310

10.3 Instalaţii ce funcţionează pe baza ciclurilor

312

combinate Brayton-Rankine ………………………………………………

11 Motoare cu ardere internă ……………………………………………………… 315

11.1 Ciclurile termodinamice ale motoarelor cu ardere internă .………………

11.2 Supraalimentarea motoarelor ………………………………………………. 322

11.3 Noţiuni despre comanda electronică a motoarelor ………………………… 325

11.3.1 Sistemul de injecţie electronică monopunct ……………………………… 328

11.3.2 Sistemul de injecţie electronică multipunct ………………………………. 329

11.3.3 Sistemul electronic de injecţie directă de benzină GDI (Gasoline Direct Injection) ………………………………………………. 331

332

11.3.4 Comanda electronică a motoarelor diesel ………………………………

316

12 Instalaţii frigorifice ……………………………………………………………. 337

12.1 Ciclul termodinamic al instalaţiei frigorifice cu vapori, cu compresie mecanică ………………………………………………………

12.2 Ciclul termodinamic al instalaţiei frigorifice cu gaze

338

necondensabile ……………………………………………………………… 340

Termotehnică şi maşini termice

1

1. Concepte şi definiţii

1.1 Sistem termodinamic

Dezvoltarea ştiinţelor a impus pentru analiza fenomenelor naturale sau a experimentelor introducerea unor concepte care să uşureze înţelegerea acestora. Un concept fundamental îl constituie acela de sistem. Termenul provine din grecescul sistema care înseamnă ansamblu, reuniune, punere împreună a mai multor obiecte. Pentru noţiunea utilizată în tehnica, putem defini sistemul ca un ansamblu de elemente interconectate dinamic, capabil de a se individualiza de mediul ambiant prin realizarea unei funcţii sau a unui grup de funcţii. Astfel, de exemplu, funcţia unei conducte este de a permite transportul fluidelor sub acţiunea unui gradient de presiune sau a câmpului gravitaţional. Această funcţie se realizează indiferent de materialul din care este alcătuită conducta şi de natura fluidului care curge prin ea. În plus, faţă de un canal, la o conductă apare şi funcţia de containerizare a fluidului. Rezultă deci, şi o protecţie a mediului ambiant în cazul fluidelor toxice, poluante chimic, termic sau radioactiv. Un sistem la care sunt analizate interacţiunile energetice dintre părţile componente şi dintre sistem şi mediu înconjurător îl numim sistem termodinamic. În figura 1.1 sunt prezentate două exemple de sisteme termodinamice.

sunt prezentate dou ă exemple de sisteme termodinamice. Fig. 1.1 Figura 1.1 a) reprezint ă un

Fig. 1.1

Figura 1.1 a) reprezintă un cilindru în care evoluează un gaz. La partea inferioară cilindrul este închis de un perete mobil denumit piston. Pentru uşurinţa analizei se defineşte un volum de control, reprezentat punctat în figură, ce delimitează zona de interes de restul obiectelor. Tot ce rămâne în afara volumului de control reprezintă mediul exterior. Limita volumului de control, desenată printr-o linie punctată defineşte graniţa sistemului, ea poate avea un suport fizic (de exemplu un perete) sau poate fi fictivă. Pentru descrierea matematică a sistemului, graniţa reprezintă locul unde se definesc condiţiile la limită.

2

Concepte şi definiţii

Astfel, pentru cilindrul din figura 1.1 a) gazul nu poate ieşi sau intra in cilindru, deci graniţa sistemului (care în acest caz este reprezentată fizic de pereţii cilindrului şi capul pistonului) nu permite schimbul de substanţă cu mediul exterior; în acest caz sistemul se numeşte sistem închis. Graniţa sistemului permite, însă, schimburile energetice cu mediul exterior, sub formă de căldură şi / sau lucru mecanic. În figura 1.1 b) volumul de control defineşte un sistem termodinamic format de o porţiune dintr-o conductă. Observăm că volumul de control are, în acest caz, şi graniţe fictive, definite pe secţiunea conductei. Prin aceste graniţe fictive circulă un fluid, iar sistemul în care este permis schimbul de substanţă cu mediul exterior se numeşte sistem deschis. Dacă graniţa sistemului nu permite schimbul de căldură cu mediul exterior, denumim sistemul ca un sistem adiabat. În figura 1.2 sunt prezentate sintetic categoriile de sisteme termodinamice funcţie de schimburile de substanţă sau energie ce pot avea loc prin graniţele sistemului.

TRANSFER DE MASĂ

ST ÎNCHIS NU DA ST DESCHIS DA
ST
ÎNCHIS
NU
DA
ST
DESCHIS
DA
DA
DA
NU
NU
NU
NU
ST ADIABATIC

ST ADIABATIC

ST ADIABATIC
ST ADIABATIC
ST ADIABATIC
ST ADIABATIC
ST ADIABATIC
ST ADIABATIC
ST ADIABATIC

TRANSFER DE LUCRU MECAHIC

TRANSFER DE CĂLDURA

Fig. 1.2

Problema fundamentală a termodinamicii o constituie transformarea căldurii în lucru mecanic. Lucrul mecanic este o formă de energie ce apare şi există atât timp cât se produce o deplasare a unei mase. Pentru ca un sistem termodinamic să poată produce lucru mecanic, trebuie ca graniţa acestuia să se deformeze. În interiorul graniţei sistemului termodinamic trebuie să existe un cop care să poată să se deformeze semnificativ odată cu graniţa sistemului, menţinându-şi continuitatea. Acest lucru este posibil dacă în interiorul sistemelor termodinamice evoluează gaze sau vapori.

Termotehnică şi maşini termice

3

Principalele mărimi ce se pot măsura în interiorul unui sistem termodinamic sunt presiunea, volumul şi temperatura. Valoarea acestor mărimi la un moment dat defineşte starea sistemului termodinamic. Parametrii care definesc starea sistemului se numesc parametrii de stare, aceştia fiind:

a) presiunea:

- se notează cu p ;

- prin definiţie, presiunea reprezintă raportul dintre forţa normală şi suprafaţa pe care se exercită: p = F / S (F - forţa, S - suprafaţa);

- în Sistemul Internaţional (SI) se măsoară în pascali: Pa, 1Pa = 1N/m 2 ;

b) volumul:

- se notează cu V, iar în Sistemul Internaţional se măsoară în m 3 ;

- se defineşte: volumul specific v = V / m , ( V - volumul, m - masa );

- unitatea de măsură în SI este m 3 /kg;

c) temperatura:

- se notează cu T, unitatea de măsură în SI este K (Kelvin), o altă unitate, tolerată si utilizată des la măsurarea temperaturii, notată cu t, este gradul Celsius o C; legătura între cele două scări de temperatură este: T = t + 273,15 ;

(1 o C

= 273 K)

1.2 Transformări de stare

Starea unui sistem, la un moment dat, este dată de totalitatea valorilor parametrilor de stare. Imaginea stării sistemului într-un spaţiu tridimensional ce are ca axe presiunea, volumul şi temperatura, este un punct.

În figura 1.3 punctele 1 şi 2 reprezintă stări ale sistemului termodinamic. În timp, parametrii de stare ai sistemului termodinamic pot evolua; dacă reprezentăm grafic totalitatea stărilor prin care trece sistemul, de la starea 1 la starea 2, obţinem o curbă. Procesul de evoluţie a sistemului termodinamic de la starea 1 la starea 2 poartă denumirea de transformare de stare. În termodinamică vom întâlni două feluri de transformări termodinamice:

- transformări reversibile - sunt transformări teoretice (ideale), în care sistemul termodinamic evoluează de la starea 2 la stare 1 exact prin aceleaşi puncte (stări) prin care a evoluat de la 1 la 2. Ecuaţia transformărilor reversibile nu depinde de direcţia timpului. F(τ )= F(τ ), un exemplu de astfel de ecuaţie fiind ecuaţia propagării undelor în vid:

4

Concepte şi definiţii

2 2 2 2 ∂ ψ ∂ ψ ∂ ψ 1 ∂ ψ + +
2
2
2
2
ψ
ψ
ψ
1
ψ
+
+
= 0
2
2
2
2
2
∂ x
y
z
c
τ
p
2
1
V
T

Fig. 1.3

(1.1)

- transformări ireversibile - sunt transformări reale în care evoluţiile sistemului de la starea 1 la starea 2 şi invers au loc pe curbe diferite. Ecuaţiile ce descriu transformările ireversibile depind de direcţia timpului, adică F()τ F(τ ), un exemplu de astfel de ecuaţie fiind ecuaţia conducţiei:

div

λ

1.3 Ecuaţia de stare

grad T

(

)

=

ρ

c p

T

τ

(1.2)

Totalitatea evoluţiilor posibile ale unui sistem termodinamic formează în spaţiul p, V, T o suprafaţă. Ecuaţia acestei suprafeţe este:

Termotehnică şi maşini termice

5

Având în vedere că în interiorul sistemelor termodinamice evoluează gaze sau vapori, substanţe ce nu prezintă discontinuităţi locale, proprietăţile acestora pot fi descrise prin funcţii continue şi derivabile. Această observaţie ne permite să obţinem câteva relaţii utile pornind de la ecuaţia de stare. Ecuaţia (1.3) exprimă o legătură între parametrii de stare. Putem explicita pe fiecare dintre ei funcţie de ceilalţi doi, obţinând alte trei forme ale ecuaţiei de stare:

p = p(V ,T )

(1.4)

V

= V ( p,T )

(1.5)

T

= T( p,V )

(1.6)

Considerând că presiunea p este o funcţie continuă şi derivabilă în raport cu V şi T, diferenţiem ecuaţia (1.4), obţinând:

dp = ⎜

p

p

dV + ⎜

V

T

T

V

dT

(1.7)

Indicele T sau V scris lângă derivata parţială arată că acel parametru este constant în timpul derivării. Dacă notăm:

N = ⎜

p

V

M = ⎜

p

V

T

V

expresia diferenţialei devine:

dp = NdV + MdT

(1.8)

(1.9)

(1.10)

Condiţia ca relaţia (1.10) sa fie o diferenţială totală este ca:

 

N

T

=

M

V

2

p

=

2

p

sau

∂∂

V

T

∂∂

T

V

(1.11)

(1.12)

Această condiţie se realizează dacă derivatele parţiale ale lui p în raport cu V şi respectiv T sunt continue şi derivabile.

6

Concepte şi definiţii

Mărimea termodinamică caracterizată de funcţia care îndeplineşte condiţia (1.11) este, din punct de vedere matematic, o diferenţială totală exactă; ea se numeşte mărime de stare şi se poate calcula în fiecare punct al suprafeţei definite de ecuaţia (1.3), deci în fiecare stare a sistemului. Variaţia mărimii respective între două stări se calculează printr-o integrală curbilinie în lungul funcţiei ce reprezintă transformarea de stare. Fiind o diferenţială totală exactă, valoare integralei “nu depinde de drum”, adică este aceeaşi indiferent ce curbă am alege pentru a efectua integrala; ea depinde numai de valorile din stările iniţială şi finală. Rezultă, din cele de mai sus, că variaţia unei mărimi de stare nu depinde de felul transformării termodinamice, ci numai de valorile iniţiale şi finale. Proprietăţile prezentate mai sus sunt valabile pentru oricare dintre funcţiile (1.4), (1.5) sau (1.6). Diferenţiind ecuaţia (1.5) şi substituind-o în (1.7) obţinem:

dp

= ⎜

dp = ⎜

dV = ⎜

V

V

T

dp + ⎜

p

T

p

dT

p ⎞ ⎟

⎢ ⎝

V

V

T

p

dp + ⎜

V

T

p

T

p

T

dT

+

V

dT

p

V

⎢ ⎝

p ⎞ ⎟

V

⎠ ⎝

V

T

p

V

T

p

T

T

p

T

dp +

+ ⎜

V

 

(1.13)

(1.14)

dT

(1.15)

⎥ ⎦

In expresia (1.15) dp si dT sunt diferenţiale, adică nişte variaţii mici arbitrare ale parametrilor de stare. Astfel:

- dacă dT = 0 rezultă

- dacă dp = 0 rezultă

sau

p ⎞ ⎟

V

V

T

p

T

= 1

p

⎠ ⎝

V

T

p

+ ⎜

V

T

p

T

V

= 0

p ⎞ ⎛ V

⎠ ⎝

T

T

⎟ =− 1

V

T

p

p

V

(1.16)

(1.17)

(1.18)

Derivatele parţiale ale mărimilor de stare p, V şi T au o interpretare fizică ce poate fi prezentată introducând următorii coeficienţi:

Termotehnică şi maşini termice

7

- coeficient de dilatare izobară:

α

=

1

V

T

V ⎞ ⎟

T

⇒ ⎜

V

0

p

p

=

V

α

0

- coeficient de compresibilitate izocoră:

β

=

1

p

p ⎞ ⎟

⇒ ⎜

p

0

T

V

T

V

=

β

p

0

- coeficient de compresibilitate izoterma:

γ

= −

1

V

V

⇒ ⎜

⎟ =−

V

0

p

T

p

T

V

γ

0

(1.19)

(1.20)

(1.21)

Exprimând derivatele parţiale din ecuaţiile (1.19), (1.20) şi (1.21) şi substituindu- le în ecuaţia (1.18), rezultă:

α

= p

0

βγ

(1.22)

α, β şi γ poartă denumirea de coeficienţi termodinamici fizici. Aceştia evidenţiază proporţionalitatea dintre variaţia unei mărimi de stare faţă de alta, în anumite condiţii restrictive. De exemplu, dacă un gaz având volumul V şi temperatura T se încălzeşte izobar la temperatura T+T, volumul acestuia va deveni V+V şi va putea fi calculat cu relaţia:

1.4 Gazul perfect

V = αVT

(1.23)

Gazele sau vaporii care evoluează în interiorul sistemelor termodinamice poartă denumirea de agenţi termodinamici. În acest paragraf vom analiza gazul perfect ca agent termodinamic. Din punct de vedere istoric, în secolele 17 şi 18 au fost stabilite, pe cale experimentală, legile gazelor având o exprimare matematică simplă. Cercetări ulterioare au demonstrat că aceste legi nu exprimă riguros comportarea gazelor reale, dar în anumite condiţii, pentru o largă categorie de gaze, aceste legi pot exprima comportarea gazelor reale. Observaţia de mai sus, precum şi simplitatea expresiilor matematice ale legilor gazelor, au făcut ca acestea să se menţină în cadrul termodinamicii sub forma legilor gazului perfect. Practic, s-a introdus un concept nou, gazul perfect, pe baza următoarelor ipoteze:

8

Concepte şi definiţii

moleculele gazului sunt perfect sferice şi elastice; volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul gazului; între molecule nu se exercită forţe de interacţiune; traiectoria moleculelor între două ciocniri este o linie dreaptă. S-a constatat că o parte dintre gazele din natură au un comportament ce poate fi descris de legile gazului perfect, dacă se găsesc la presiuni relativ scăzute şi temperaturi mari. O categorie de gaze care pot fi aproximate în condiţii mulţumitoare de catre legile gazului perfect o constituie gazele de ardere sau aerul aflat la presiunea şi temperatura mediului ambiant.

1.4.1 Ecuaţia de stare a gazului perfect

Experimental, s-au dedus legile ce descriu comportarea gazelor. Acestea s-au menţinut sub denumirea de legile simple ale gazului perfect. Ele sunt:

a) Legea Boyle-Mariotte, care exprimă faptul că la temperatură constantă volumul gazului variază invers proporţional cu temperatura.

p =

C

1

V

T = C 1 = constant ( C 1 - o constantă)

(1.24)

b) Legea Gay-Lussac arată că la presiune constantă volumul variază proporţional

cu temperatura.

V

=

C T

2

p =C 2 = constant (C 2 - o constantă)

(1.25)

c) Legea lui Charles exprimă faptul că la volum constant presiunea variază proporţional cu temperatura.

p

=

C T

3

V =C 3 = constant (C 3 - o constantă)

(1.26)

d) Legea lui Avogadro arată că, în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură,

volume egale de gaze diferite conţin acelaşi număr de molecule. O consecinţă importantă o constituie independenţa numărului de molecule faţă de natura gazului, astfel că în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură, un kilomol de

gaz conţine N = 6,023·10 26 molecule. Acest număr poartă denumirea de numărul lui Avogadro. Deoarece un kilomol de gaz conţine un număr bine determinat de molecule, rezultă ca volumul molar în starea normală are aceeaşi valoare pentru toate gazele. Starea normala se defineşte prin următoarele valori ale parametrilor de stare:

p N = 1,013·10 5 Pa şi T N = 273 K. În aceste condiţii (V M ) N , volumul molar la starea normală, este: (V M ) N = 22,414 m 3 /kmol. Pentru a deduce ecuaţia de stare a gazului perfect vom integra expresia diferenţială (1.27). Derivatele parţiale din această expresie le calculăm în funcţie de legile simple ale gazului perfect.

Termotehnică şi maşini termice

9

dp = ⎜

p

p

dV + ⎜

V

T

T

V

dT

(1.27)

Derivata parţială a presiunii la volum în condiţii izoterme o exprimăm din relaţia (1.24) scrisă sub altă forma, apoi derivată, rezultând:

p =

C 1

V

p ⎞ =−

V

T

C

1

V

2

(1.28)

(1.29)

Constanta C 1 o exprimăm din relaţia (1.26) şi o introducem în (1.27):

C 1 =

pV

p

V

=−

T

p

V

(1.30)

(1.31)

Derivata parţială a presiunii la temperatură în condiţii izocore o exprimăm din relaţia (1.26), prin derivare şi determinarea constantei rezultând:

p

T

V

= C

3

C 3 =

p

T

p ⎞ ⎟

p

T

V

T

=

(1.32)

(1.33)

(1.34)

Înlocuind relaţiile (1.31) şi (1.34) în relaţia (1.27), rezultă:

dp = −

p

dV +

p

V

T

dT

(1.35)

Pentru a integra această ecuaţie diferenţială, procedăm la separarea variabilelor prin împărţirea expresiei cu variabila p, rezultând succesiv:

dp

dV

+

dT

p

V

T

=

0

(1.36)

10

Concepte şi definiţii

ln

pV

=

T

pV =

lnC

C

T

; C = constantă;

(1.37)

(1.38)

Constanta C se poate determina cu ajutorul legii lui Avogadro. Introducând parametrii p, V şi T la starea normală obţinem, pentru un kilomol, expresia:

Se notează cu

p

N

(V

M

)

N

1,013 10

5

22,414

=

T

N

273

= 8314

R

M şi se defineşte următoarea mărime:

R

M =

8314

[J/kmol/K]

[J/kmol/K]

(1.39)

(1.40)

Ea se numeşte constanta molară universală a gazelor perfecte. Notăm cu n numărul de kilomoli, definit astfel:

n =

m

M

m

- masa gazului;

M

- masa moleculară a gazului.

Înlocuind (1.39) şi (1.40) în (1.38), obţinem:

pV =

m

M

R

M

T

Se notează cu R şi se defineşte:

R =

R

M

M

(1.41)

(1.42)

(1.43)

Această constantă se numeşte constanta gazului, iar ecuaţia (1.42) devine:

pV = mRT

(1.44)

Ea se numeşte ecuaţia de stare a gazului perfect sau ecuaţia lui Clapeyron. În termodinamica tehnică se preferă această formulare pentru ecuaţia de stare, deoarece masa “m” exprimându-se în kilograme, face posibil ca puterea, furnizată sau consumată de sistemul termodinamic, să se exprime în waţi.

1.4.2. Amestecuri de gaze perfecte

Termotehnică şi maşini termice

11

În practică, sunt situaţii când în sistemele termodinamice evoluează amestecuri de gaze. Vom analiza în acest paragraf legile amestecurilor de gaze perfecte. Dacă toţi componenţii unui amestec sunt gaze perfecte, numim amestecul amestec de gaze perfecte. Ori de câte ori se lucrează cu un amestec de gaze, este absolut necesară cunoaşterea compoziţiei acestuia. Astfel, pentru un amestec de gaze se pot defini trei tipuri de compoziţii:

unde:

unde:

compoziţia masică:

g i =

m

i

m

;

n

=

1

i

m

i =

m ;

n

=

1

i

g

i =

1 ;

g i reprezintă fracţia masică; m i - masa componentului „i”; m - masa amestecului; n - numărul de componen