NONVERBALUL IN COMUNICAREA INTERCULTURALA

Preistoria domeniului de studiu al comunicarii nonverbale acopera perioada din antichitate pana la sfarsitul sec al XIX-lea.In traditia vestica,in cele mai vechi incercari de abordare sistematica a actiunilor expresive,atat in scrierile din Grecia si,mai tarziu,din Roma,gesturilor li s-au acordat ,intr-un fel sau altul,o mare improtanta.(A.Kendon si C. Muller,2001,1). Sa ne gandim ca primul profesor de retorica publica din Roma,Marcus Fabius Quintilianus ,a consacrat unul dintre cele douasprezece volume ale compendiului Institutio oratoria(Formarea vorbitului in public) pronuntiei(vocii si gesturilor).Acest volum ,singurul care s-a pastrat pana in zilele noastre,ne ofera informatii detaliate despre limbajul trupului folosit de orator in conceptia romanilor.

Fondatorii. Primele studii care au titlu sintagma comunicare nonverbala au aparut la jumatatea secolului trecut .Se pare ca Jurgen Ruesch si Wledomn Keses au fost cei dinati care au inclus termenulcomunicare nonverbala in titlul unei carti(Nonverbal Comunication: Notes on the Visual Perception of Human Relationship,1956).cei doi autori au aratat ca in comunicarea umana sunt implicate sapte sisteme diferite:1. prezenta fizica si imbracamintea; 2.gesturile sau miscarile voluntare; 3.actiunile intamplatoare 4. urmele actiunilor 5.sunetele vocale; 6.cuvintele rostite;7.cuvintele scrise.Este de retinut ca abia in urma cu patru decenii s-au publicat primele lucrari consacrate studiului sistematic al acestei forme de comunicare.Dintre lucrarile de pionierat ale domeniului sunt de mentionat,in primul rand,cele semnate de antropologul american Roy L. Birdwhistell (Introduction to Kinesic,1952), Eduard T. Hal (Silent Language,1959) iar in contemporanitate au aparut numeroase lucrari teoretice si de cercetare empirica(D. Archer,R. Akert si M. Constanzo,1993 ; J.streeck si M.L. Knapp,1992). Intrebarea Ce este comunicarea nonverbala? nu este gratuita,chiar daca unora li s-ar parea naiva.In fond,toata lumea isi da seama ca nonverbal inseamna fara cuvinte.Dar modul cum rostim anumite cuvinte face parte din comunicarea nonverbala. Nu orice mesaj fara sonor intra in sfera comunicarii nonverbale si nu orice comunicare vocala este comunicare verbala. Putem citi persoana de langa noi?sau pe cea cu care interactionam? Inainte,in timpul sau in finalul unei discutii?De multe ori,limbajul nonverbal dezvaluie ceea ce am vrut sa aflam prin comunicare verbala.Ce trebuie sa avem in vedere daca dorim sa descifram interlocutorul?De exemplu,intr-o discutie amicala dintre doua persoane care nu s-au mai vazut de mult,luminarea fetei unuia dintre ei,rasul,zambetul ori strangerea in brate arata bucuria revederii.

In contextul tipurilor de comunicare, comunicarea non-verbala (body language) cel putin doua motive: 1) rolul ei este adesea minimalizat;

prezinta interes din

2) intr-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa si retinuta prin intermediul limbajului nonverbal (expresia fetei, gesturile, postura corpului, etc.). Acest procentaj a fost stabilit pe la mijlocul anilor '70 de A. Mehrabian si M. Weiner in Decoding of inconsistent comunication. Ei au stabilit urmatorul raport al perceptiei informatiei de catre receptor intr-o comunicare orala: 7% - cuvinte 38% - paralimbaj (in principal intonatia si inflexiunile vocii) 55% - limbaj non-verbal Comunicarea nonverbala are, datorita ponderii ei mari in cadrul comunicarii realizata de un individ, un rol deosebit de important. Limbajul non-verbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala. Mesajul non-verbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare.

ELEMENTE ALE LIMBAJULUI NONVERBAL:

Gestica
Pentru a ne da seama cat de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem sa incercam sa vorbim cu mainile la spate. Cateva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strangerea pumnilor - denota ostilitate si manie, sau, depinzand de context, determinare, solidaritate, stres; brate deschise - sinceritate, acceptare; mana la gura - surpriza si acoperirea gurii cu mana - ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit in palma semnifica plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota interes extrem. Mainile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau incercare de autocontrol. Exista insa diferentierile culturale. De exemplu, prin miscarea capului de sus in jos spunem da, in timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la stanga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta inThailanda si absolut neutru, de indicare, in SUA. Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata ca nepoliticoasa in multe tari, dar gesturile mainilor au creat faima italienilor de popor pasional. Modul in care americanii isi incruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de

cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe masa daca aceasta inseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze control total asupra situatiei. La noi oamenii tind sa fie destul de constienti de modul in care fac acest gest si il asociaza in moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea. Bataitul picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

Se spune ca italienii au inventat opera, dar se pare ca e tocmai invers.Daca-i urmaresti pe italieni stand de vorba unii cu altii,ajungi la concluzia ca discutia nu este altceva decat un spectacol dramatic ca scopul principal al lor e sa iasa pe strazi in fiecare zi pentru a-si flutura mainile in cer si a afisa posturi teatrale.In alte tari trebuie sa platesti ca sa vezi astfel de spectacole,la teatru.In Italia este gratis,fara scenariu,spontan,si se dovedeste mai mult decat revelator pentru caracterul localnicilor si relatiile dintre ei.Pentru italieni,conversatia nu inseamna doar schimb de pareri si informatii.Scopul sau real este ca oamenii sa se simta bine si sa-si consolideze relatiile.In opinia italienilor,acest lucru se obtine cel mai usor prin transformarea conversatiei intr-o arta a spectacolului,una in care miscarile expresive decurg una din cealalta,iar intregul este conceput pentru a-i bucura si a-i distra pe participanti,dar si pe oricine se nimereste prin preajma. Dovezile istorice arata ca italienii au fost mereu un popor extrem de expresiv. In Tratatul asupra dansului din 1581 se consemna ca intr-o discutie,italienii se apropie atat de tare si folosesc atatea gesturi incat un englez care i-ar fi vazut de la departare,fara sa-i si auda,ar fi zis ca si-au pierdut mintile sau ca sunt niste comedianti pe o scena. Daca am avea de ales orasul unde se gesticuleaza mai mult ca oriunde ,acesta ar fi cu siguranta Napoli. Locuitorii lui au ridicat gestica la rang de arta,dezvoltand un sistem de semne care rivalizeaza limbajului vorbit,uneori chiar depasindu-l. Daca te plimbi pe Via Chiaia sau pe stradutele launtrice din Spaccanapoli,vei fi asediat de privelistea unor oameni care vorbesc cu mainile.In Galeria Umberto,spectacolul e si mai uimitor.Aici,grupuri de barbati se aduna in fiecare dimineata sa discute afaceri si politica, sa barfeasca si sa schimbe intre ei gesturi. Conversatia este intotdeauna entuziasta,iar gestica animata.Pe masura ce punctele de vedere si controversele zboara care incotro,mainile se rotesc si impung aerul,lasand tot felul de semne criptice in toate directiile.Pentru un strain,scena arata ca un balet cu o coregrafie speciala a mainilor sau ca o adunare a dirijorilor facand repetitie fara baghete. Daca analizam diferentele culturale in ceea ce priveste gestica,inclinam sa credem ca nu prea e loc de schimbare - ca natiuni care gesticuleaza mult,cum sunt italienii,au fost dintotdeauna vivace, in timp ce

natiunile care gesticuleaza foarte putin,precum nordicii, au fost dintodeauna rezervate.Aceasta idee nu este intotdeauna confirmata de catre istorie,francezii,de exemplu,sunt,in mare lor majoritate,obisnuiti sa gesticuleze in exces. Exista insa diferente intre gestica franceza si cea italiana. Mai intai,francezii nu poseda atat de multe gesturi discrete ca italienii,iar aceasta se refera nu doar la semnele cu mana,care pot fi facute independent de discurs , ci si la cele care insotesc comunicarea verbala,destinate punerii anumitor lucruri in evidenta.Cand isi foloseste mainile pentru a sublinia ceea ce spune,un italian are acces la o gama enorma de gesturi care potentiaza cuvintele,dintre care multe par a fi dezvoltate de catre popor tocmai in acest scop. Francezii gesticuleaza din plin in timp ce vorbesc,insa repertoriul de miscari ale mainii menite sa le intareasca vorbele este nu doar mai mic, ci si mai putin rafinat. Cei care cunosc aceste doua natii pot distinge cu usurinta un francez si un italian doar urmarind cum isi folosesc mainile si bratele intr-o conversatie.Italienii , de exemplu, isi folosesc membrele superioare in mod liber,utilizand in aceeasi masura bratul si antebratul si largind sfera gesturilor la o distanta considerabila de corp. Francezii,dimpotriva,gesticuleaza mai mult cu mainile si antebratele,folosindu-si mult mai putin intregul brat. De aceea, gestica lor este rareori la fel de spectaculoasa ca a italineilor,dar acest lucru nu inseamna ca este mai putin expresiva. Un alt grup de oameni care gesticuleaza din plin,dar fara a fi spectaculosi sunt evreii din estul Europei.Potrivit lui David Efrin, autorul unui studiu dedicat subiectului,in acest stil de gestica coatele raman lipite de corp,iar bratele sunt pastrate mult mai aproape de piept; mainile pot fi folosite in mod enregic, dar miscarile sunt scurte si niciodata prea departate de trup. Britanicii insisi recunosc faptul ca nu sunt tocmai un popor expresiv.Cand se adreseaza celorlalti nu isi folosesc foarte mult trupurile.Nu adopta anumite poze si nici nu se lanseaza in reprezentatii gestuale extravagante.De fapt, daca isi misca mainile intr-o conversatie este, de obieci, pentru ca nu stiu ce sa faca cu ele. Uneori britanicii gesticuleaza in exces , atunci cand sunt suparati sau entuziasmati.Dar chiar daca isi folosesc mainile,nu reusesc niciodata sa arate precum italienii.Gestica britanica este apropoape lipsita de orice componenta a expresivitatii,obiectivul sau principal fiind transmiterea informatiei. Aceste diferente de gestica ale popoarelor sunt potentate de modul in care oamenii isi percep propriile miscari ale minilor.In timp ce sunt, in general, inconstienti de felul in care gesticuleaza, acest lucru devine mult mai pronuntat in cazul unei natiuni precum cea britanica. O comparatie intre natiunile europene arata ca ele se impart in trei grupuri.In primul rand se regasesc popoarele nordice- suedezii,finlandezii,norvegienii si danezii- care gesticuleaza foarte putin,fiind practic

analfabeti in ceea ce priveste limbajul gestual.Al doliea grup include natinui ca britanicii,germanii, olandezii,belgienii si rusii care gesticuleaza cu moderatie. Ei au tendinta de a-si folosi mainile cand se entuziasmeaza , cand trebuie sa comunice la o distanta mai mare sau cand vor sa se ameninte ori sa se insulte unii pe altii.Al treilea grup de natiuni ii reuneste pe italieni,greci,francezi,spanioli si pe portughezi. Acestia utilizeaza gestica din abundenta.Cand se adreseaza unii altora, isi misca mainile si bratele desenand in aer, accentuand ceea ce spun si pastrand treaza atentia interlocutorului.Chiar si atunci cand tac, mainile sunt deseori ocupate sa trimita mesaje prin intermediul semnalizatorului gestual. Exista cateva gesturi pe care ne-am astepta sa le vedem peste tot in Europa, dar care sunt, de fapt, limitate doar la o parte a acesteia sau au sensuri diferite in fiecare tara. De exemplu, gestul degetului rasucit pe obraz are mai multe sensuri in Europa. Realizat prin apasarea si rotirea indexului pe obraz,el este folosit de catre italieni pentru a indica faptul ca ceva sau cineva este delicious. Referirea se face de obieci la paste sau se poate referi si la o femeie frumoasa.Pentru nemti gestul inseamna cu totul altceva. In Germania, automobilistilor li se interzice prin lege sa foloseasca gesturi jignitoare. Unul dintre aceastea este rasucirea degetului la tampla, folosit in Germania si nu numai- pentru a sugera ca cineva nu e in toate mintile. Ca mod de subminare a acestei restrictii, soferii au gasit o solutie ingenioasa: in loc sa isi rasuceasca indexul pe tampla, ei il rasucesc pe obraz. Astfel, repozitionandu-si degetul,nemtii aflati la volan se pot insulta intre ei fara sa riste o condamnare. In afara de gesturile specifice anumitor tari,exista altele care se intalnesc in mai multe dintre acestea.Gesturile legate de baut sunt un bun exemplu de semnale ce imita comportamentele si desfiinteaza granitele cu usurinta. In Europa intalnim trei astfel de gesturi de baza: unul cu degetele descriind cercuri in jurul unei sticle de bere imaginare, altul in care mana contureaza in aer o sticla de vin,cu degetul mare indepartat de pumnul inchis si indreptat catre autorul gestului, si un al treilea care schiteaza forma unui pahar de votca. Aici , interesant este ca toate fac trimitere la forma unor recipiente pentru lichide. Gestul referitor la sticla de bere se regaseste in Germania, Marea Britanie, Olanda si Belgia, cu alte cuvinte, in toate acele tari in care bautura traditionala este bere,in timp ce gestul ce reprezinta o sticla de vin se intalneste in Italia si Spania, unde vinul are intaietate in fata tuturor celorlalte bauturi. Deloc surprinzator, gestul ce se refera la paharul de votca este folosit in Rusia, Ucraina si Polonia, adica in tarile in care votca detine suprematia. In afara gesturilor specifice anumitor popoare si de cele care desfinteaza anumite bariere intre natiuni mai exista o categorie-gesturile care capata sensuri diferite in teritoriul aceleasi tari.Semnul inelului ne ofera un bun exemplu. El se realizeaza prin alaturarea indexului si degetului mare, astfel incat sa formeze un cerc. Pentru cei mai multi dintre europeni, gestul este de aprobare,sugerand ca ceva este

OK , sau ca totul e in ordine. Acesta este sensul conferit lui de cei mai multi oameni care locuiesc in nordul Frantei si, partial, de catre cei din sud. Pentru restul populatiei, gestul contine un mesaj negativ, inseamnand fie zero, fie lipsit de valoare.

Postura corpului
Postura/pozitia comunica in primul rand statutul social pe care indivizii il au, cred ca il au, sau vor sa il aiba. Sub acest aspect, constituie un mod in care oamenii se raporteaza unii fata de altii atunci cand sunt impreuna. Urmarile posturii corpului ne dau informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca. O persoana dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea supusa in jos. In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare. Pozitia relaxata, inclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau autoincredere excesiva si aparare la cei care considera ca au statut superior interlocutorului.

Comunicarea tactila
Acest tip de limbaj non-verbal se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratisare, de luare de brat, batutul pe umar, etc. Cunoastem ce semnifica aceste atingeri pentru romani, dar in diferite culturi ele pot comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi,inclinarea capului inlocuieste datul mainii ca salut, in timp ce la eschimosi acest salut se exprima cu o usoara lovitura pe umar. Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde in mare masura de varsta, statut, relatie si cultura.

Limbajul mainilor
Unul dintre marile avantaje ale semnalarii cu ajutorul mainilor il constituie vizibilitatea de la distanta. Cand oamenii sunt separati de distante considerabile sau atunci cand se afla intr-un mediu zgomotos, au tendinta de a-si folosi mainile pentru a comunica unii cu ceilalti. Cu ajutorul anumitor gesturi diverse, ei se pot chema sau alunga.

In Europa exista diferente majore intre felurile in care oamenii isi semnaleaza diferite lucruri, se despart sau isi fac cu mana. In tarile mediteraneene, cum ar fi Spania,Italia,Grecia si Turcia , semnalarea cu ajutorul mainilor este diferita. In aceste regiuni exista doua gesturi , unul corespunzand gestului cu indexul , intalnit peste tot in Europa , celalalt fiind gestul-vasla, cand mana este tinuta cu palma indreptata in jos, iar celelalte patru degete, toata mana sau intregul brat sunt folosite pentru a-l chema pe celalalt. Majoritatea europenilor cheama sau alunga cu ajutorul mainilor, dar si capul poate indeplini acest rol, de obicei prin clatinarea sa intr-o parte saul alta; uneori si pocnitul din degete e folosit pentru a interpela pe cineva.

Atingerile
Cercetarile interculturale arata ca locuitorii Europei meridionale recurg mult mai mult la atingeri atunci cand se intalnesc in public decar orice alt popor. Dintre acestia,italienii sunt pe primul loc. Ei se bat mereu pe umar, isi dau coate sau se ating prieteneste, imbratisandu-se. Desi sau tocmai pentru ca - italienii sunt atat de incantati de atingerile fizice, au reguli stricte care le limiteaza. Barbatilor le este permis sa se atinga, cu conditia ca intre ei sa nu existe o diferenta de statut social prea mare , caz in care doar superiorul are voie sa-l atinga pe subordonat. In aceste conditii, contactul fizic este un instrument al puterii, menit sa-l tina pe celalalt sub control. Intr-o societatea a contactului fizic , cum este cea italiana, ne-am asteptat ca perechile casatorite sa se tina de mana in public. Acest lucru este, in mod paradoxal, mult mai neobisnuit si mai rar intalnit decat in culturi ale distantei fizice , precum Marea Britanie, Germania, Olanda , unde cuplurile sunt deseori vazute mergand brat la brat sau tinandu-se de mana. In ultimii ani , englezii au devenit tot mai receptivi la idea de atingere. Imaginea unor barbati care se imbratiseaza sau chiar se saruta nu mai reprezinta astazi o surpriza,asa cum se intampla cu cateva zeci de ani in urma.

Da si Nu
Multa lume considera ca modul normal de a spuneda cu ajutorul capului este prin miscarea lui in sus si in jos, iar a spune nu, prin intoarcerea acestuia intr-o parte si in alta. Presupunerea este incorecta.Doar in Europa exista nu mai putin de trei coduri de gesturi ale capului care afirma sau neaga un lucru. Primul este codulincuviintare-scuturare, in care capul face o miscare sus-jos pentru da si una stanga-dreapta pentru nu.Acesta este de departe cel mai popular cod regasit in Europa,intinzandu-se din vest, din Portugalia, pana in este, in Rusia , si din nord , din Scandinavia, pana in sud, in Spania. Al doilea cod se numeste coborare-aruncare, in care capul este inclinat rapid in fata pentru a spune da si aruncat spre spate pentru a spune nu , intalnit in Grecia , in Turcia si in sudul Italiei. Desi codul coborare-aruncare este considerat caracteristic exclusiv grecilor si turcilor poate fi intalnit deseori in Sicilia si in sudul Italiei. Al treliea tip de gesturi ale capului pentru a afirma sau nega un lucru il reprezinta codul rotirearuncare. Pentru a semnala da, capul este inclinat dinspre un umar catre celalalt,asemanator gestului vest-european ce arata indecizia. Pentru a spune nu, capul este impins brusc spre spate. Codul rotirearuncare este specific Bulgariei. Deoarece mesajul trimis de gesturile capului la bulgari nu este consecvent, exista intotdeauna posibilitatea unor neintelegeri intre localnici. Dar acest potential de disesiune este mai mare atunci cand se intalnesc cu strainii. De exemplu,cand un britanic are de-a face cu un bulgar, este posibil sa considere rotirea afirmativa a capului ca fiind o scuturare si sa o interpreteze ca pe un semnal negativ.

Sarutul
Sarutul in lumea occidentala este un lucru complex. O persoana poate saruta sau poate fi sarutata afectuos, platonic sau pasional. Sarutul ntre sexe opuse este larg rspndit att in mediul privat ct

i in cel public. In unele culturi conservatore, a saruta o persoana de sex opus in public este vazut ca un
pas gresit , mai ales in societatile foarte religioase. In China si Japonia, sarutul nu este considerat ca un salut sau un semn de multumire. Nici in tari precum SUA, Australia sau Marea Britanie nu vei vedea oameni de acelasi sex sarutandu-se in semn de multumire sau de a ura bun venit , acesta este insa un

lucru foarte normal, chiar religios in zone precum cea Mediteraneana , in Africa de Nord si in Orientul Mijlociu.

Comunicarea nonverbala este un mod de comunicare foarte complex si diferit in fiecare cultura. Astfel intalnim foarte multe gesturi comune mai multor culturi dar care au un inteles diferit in fiecare dintre ele.

Datul din cap semnifica "Da" n cele mai multe societi "Nu" n unele pri din Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, i Turcia

A clatina capul napoi semnifica "Da" n Thailanda, Filipine, India, Laos

A misca capul ncet, nainte i napoi, semnifica Da, eu te ascult", n cele mai multe culturi asiatice

Contactelor oculare sunt ncurajate n America, Canada, Europa Nepoliticoase , n majoritatea rilor din Asia i n Africa

Ridicarea sprancenelor semnifica

"Da" n Thailanda i unele ri din Asia "Buna", n Filipine

Trasul cu ochiul semnifica Schimbul de secrete n America i Europa gest cochet n alte ri

Ochii nchii semnifica plictiseala sau somnolen n America "Ascultare si concentrare." n Japonia, Tailanda, China A te tine de nas semnifica "Ceva miroase rau." Universal A indica spre nas semnifica "Sunt eu ." Japonia

Srutul . n unele pri din Asia, sarutul este considerat un act intim sexual i nu admise n public, chiar i ca un salut social. Sunetul unui sarut. Pentru a atrage atenia, n Filipine, pentru a semnala un chelner n Mexic. Sarutul pe varful degetului .

n Frana, care le transmite mai multe mesaje, "Asta-i bine!", "Asta-i grozav!", "Asta-i frumos!".

A scuipa.
A scuipa n public este considerat nepoliticos i urat n cele mai multe culturile occidentale.

n Republica Popular Chinez i multe alte ri asiatice, a scuipa n public este de a scpa de deeuri persoana i, prin urmare, este sntos.

Dintre toate prile corpului, minile sunt, probabil, cele mai folosite pentru comunicarea nonverbala. Italienescul "la revedere", pot fi interpretat de ctre americani ca un gest de chemare "vino aici." Americanul "la revedere", poate fi interpretat n numeroase regiuni din Europa i America Latin ca semnal pentru "nu". Beckoning.

Stilul american de a avea o atenie (ridica o mn cu degetul arttor ridicat deasupra capului) ar putea fi considerat nepoliticos n Japonia, i, de asemenea, nseamn "doi" n Germania.
Gestul American "vino aici" ar putea fi perceput ca o insult n majoritatea rilor asiatice.

n China, pentru a semnala un chelner pentru a umple din nou ceai dvs., pur i simplu intoarceti ceac dvs. goala cu capul n jos.

Strangerea mainii Este o forma de salut n cele mai multe culturile occidentale. n Orientul Mijlociu, o strangere blnda este adecvat. n cele mai multe culturi asiatice, o strangere blnda i o evitare a contactului cu ochii directe este adecvat.

Tinutul de mana ntre persoane de acelai sex este un obicei de prietenie speciala i respect n mai multe tari din Orientul Mijlociu i rile din Asia. Mna dreapt are o semnificaie deosebit n multe societi. n anumite ri din Orientul Mijlociu i n Asia, cel mai bine este de a prezenta carti de vizita sau cadouri, sau s treac bucate de produse alimentare, pentru a obine o atenie, folosind doar mna dreapt sau ambele. Mana stanga este considerata necurata n mare parte din Orientul Mijlociu i n unele pri din Indonezia.

Aplauzele . Rui i chinezi pot utiliza aplauze pentru a saluta pe cineva. n multe Europa Central i de Est, audiena aplauda frecvent in ritm.
Semnul "O.K." . (degetul mare i cel arttor forma un cerc) nseamn

"In regula", sau "Bine" n cele mai multe culturi, "Zero" sau "lipsite de valoare", n unele pri ale Europei "Bani" n Japonia o insult n Grecia, Brazilia, Italia, Turcia, Rusia i alte cteva ri

A arata cu degetul Artarea cu degetul indice este comun n America de Nord i Europa. Dar este considerata nepoliticoasa n Japonia i China, unde ei folosesc mna ntreaga deschisa. Malaezienii prefera sa arte cu degetul mare.

BIBLIOGRAFIE:
Septimiu Chelcea , Loredana Ivan , Adriana Chelcea Comunicarea nonverbala:gesturi si postura Bucuresti,2005

Septimiu Chelcea Comunicarea noverbala si spatial public Bucuresti,2004

Peter Collett Cartea gesturilor europene Ed. Trei , Bucuresti 2006

www.bodylanguageexpert.co.uk

www.nacada.ksu.edu