Sunteți pe pagina 1din 47
Orient Latin
Orient Latin

CUPRINS

Suplimentul poeziei timişorene – “Spieluhr”:

EUGEN DORCESCU Poezie:

Nicolae Coande, Ovidiu Vasilescu, Olivera Stoianovici, Iulian Dămăcuş, Lucian Adam, Milan Mircov, Geo Galetaru Proză:

Costel Stancu Critică:

Cornel Ungureanu, Ladislau Daradici, Octavia Nedelcu, Dumitru Hurubă, Marcel Turcu, Maria Niţu, Virgil Diaconu, Eugen Dorcescu Sorin Ciutacu, Simona Ţene Noutăţi Calendar literar

Adresa pt. corespondenţă: Aleea Martir Ioan V. Avram, nr. 1, sc. A, ap. 18, cod

Adresa pt. corespondenţă:

Aleea Martir Ioan V. Avram, nr. 1, sc. A, ap. 18, cod 300377, Timişoara Tel.: 0727 212636, 0720 664665; e-mail: nceranu@info.uvt.ro; ilie_chelariu@yahoo.com Director: Nina Ceranu. Redactor-şef: Ilie Chelariu. Design & tehnoredactare: C he

Director: Nina Ceranu. Redactor-şef: Ilie Chelariu. Design & tehnoredactare: C he ISSN 1453-1488

ISSN 1453-1488

Design & tehnoredactare: C he ISSN 1453-1488 pag.2 Editorial Literatura localnică este cam captivă

pag.2

Editorial

Literatura localnică este

cam captivă

acesta, un asemenea personaj, jup ânul unui orăşel cu un trecut glorios şi un

prezent rătăcit prin tranziţie, a anunţat că,

din lipsă de fonduri, nu poate să finanţeze

o tabără literară de tradiţie care se desfăşura, timp de o săptămână, în fiecare

vară şi chiar însemna ceva în peisajul literar din vestul României. Ulterior, acel primar a virat discret peste o sută de milioane pentru folclorisme şi vreo patru

mii de euro unei cântăreţe populare “laila”,

doar ca aceasta să producă subcultură

vreo două ceasuri la ruga aşezării. De avut în vedere că abandonarea de

către Ministerul Culturii şi conducerea Uniunii Scriitorilor a unei serii de publicaţii culturale şi, implicit, a nucleelor de condeieri la mâna preşedinţilor de consilii judeţene şi a primarilor, văduveşte România civică de cele mai lucide minţi, iar oraşele sale de nucleele cele mai autorizate să int ervină când ceva nu este bine. Aceast ă politică de aservire locală indirectă a scriitorilor, concatenată cu oportunismul politic al unor lideri “centrali”, au dus la o voalare a imaginii breslei. În clipa de faţă, scriitorimea română mai contează doar prin clienţii puterii, plătiţi subst anţial şi mediatizaţi asiduu de către televiziunile de stat, sau

cei câţiva alţi dâmboviţeni care au reuşit

să-şi susţină imaginea în diverse moduri, unele de-a dreptul pit oreşti. Abandonare unei bune părţi a literaţilor din teritoriu la mâna

administ raţiei locale reprezintă o bombă cu ceas. O serie de politicieni locali, de exemplu, au ajuns în puşcării, alţii au dosare penale promiţătoare. În următorii

doi ani s-ar putea să ajungă în această

postură şi mai mulţi. Cam ce poate să gândească despre t ine un om de rând când ştia că tu îi înălţai osanale unui asemenea personaj? Bumerangul unei asemenea postúri va lovi din nou – a câta oară? – prestigiul scriitorilor, din păcate plătind şi cei care n- au nicio vină, decât poate aceea că, în perspectiva unui supliment la pensioară sau a vreunui modest premiu local, consideră că este mai bine să tacă

modest premiu local, consideră că este mai bine să tacă ILIE CHELARIU În fiecare an, citesc

ILIE CHELARIU

În fiecare an, citesc cu invidie (recunosc!) lista „fericiţilor” omeniţi de Minist erul Culturii să ducă mai departe făclia cunoaşterii literare în revistele pe care, cu iscusinţă şi devotament, le păstoresc. O listă

scurtă, zic eu, doar treizeci şi şase de publicaţii, matematic revenind cam un titlu la 611.111,1 entităţi însetate de cultură din ţara asta în care aproape toţi locuitorii, poate cu excepţia celor

din judeţele

(sic!), s-au născut poeţi. Nu ştiu câte reviste cult urale se tipăresc în total, probabil câteva zeci, dar nici însumate cu cele on line nu iese cine ştie ce număr important. Majoritatea “se descurcă”, adică s-au lăsat “îmbrăţişate” de puterea locală, în general oameni de formaţie tehnică sau merituoşi absolvenţi ai învăţământului la distanţă şi foarte mare distanţă, pentru care literele nu vor avea niciodată valoarea cifrelor. Domnii aceştia, între două rentabile festivaluri de folclor, le mai scapă şi literaţilor locali câte ceva, dar cu ce preţ! Ploconiri, discursuri, îmbrăţişări, ridicări în slăvi, totul pentru nişte amărâte de milioane care l-ar face să râdă în hohote pe vreun folclorist mai înfipt! Dar se p oate şi mai rău! Anul

Harghita şi Covasna

Dar se p oate şi mai rău! Anul Harghita şi Covasna Coperta revistei: XENIA ERACLIDE VREME,

Coperta revistei: XENIA ERACLIDE VREME, “Timişoara”, grafică. La 4 septembrie, regretata artistă ar fi împlinit opzeci şi unu de ani.

pag.3 Orient Latin In memoriam NICOLAE CALOMFIRESCU Gheorghe LUCHESCU N e-a părăsit profesorul Gheorghe Luchescu,
pag.3 Orient Latin In memoriam NICOLAE CALOMFIRESCU Gheorghe LUCHESCU N e-a părăsit profesorul Gheorghe Luchescu,

pag.3

Orient Latin

In memoriam

NICOLAE

CALOMFIRESCUGheorghe

pag.3 Orient Latin In memoriam NICOLAE CALOMFIRESCU Gheorghe LUCHESCU N e-a părăsit profesorul Gheorghe Luchescu, un

LUCHESCU

Latin In memoriam NICOLAE CALOMFIRESCU Gheorghe LUCHESCU N e-a părăsit profesorul Gheorghe Luchescu, un om import

N e-a părăsit profesorul Gheorghe Luchescu, un om import ant în

istoria cult urală recent ă a Banatului, cu contribuţii care depăşesc cu mult traseul unui obişnuit om de litere.

G heorghe Luchescu s-a născut în 1937, lângă Lugoj. A absolvit

Facultat ea de Filologie din Timişoara, apoi a devenit doctor în filologie şi dascăl universitar.

O lungă perioadă, a fost directorul Casei de Cultură „Ion Vidu” a

municipiului Lugoj, de p erioada aceea

legându-se

a

teatrului lugojean, care a obţinut premiul p entru regie la un fest ival int ernaţional

o

imp ort ant ă

distincţie

(Londra, iunie 1982), cu o punere în scenă a piesei „Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare.

A fost, timp de o legislatură, inspec tor-şef la Inspect orat ul pent ru

Cultură al judeţului T imiş, perioadă în care

şi-a legat definitiv numele de Muzeul Satului Bănăţean, el lup t ând cu succes pentru

deschiderea

acest ui

imp ortant

rep er

identitar zonal.

D in p unct de vedere al op erei tipărite, putem spune că a fost un

pat riot exemplar al Lugojului. Majoritatea cărţilor sale, care p oart ă amp rent a valorosului documentarist care a fost, sunt legate de istoria culturală a gloriosului oraş

de alt ă dată: „Lugojul cultural-art ist ic. T radiţie şi cont emporaneitate” (Edit ura Facla, Timişoara 1975), „Sp iritualit at e lugojeană” (Ed. Mitrop oliei Banatului, 1993, în colaborare cu pr. Vasile Muntean şi Vic- t or Lăz ărescu), „T raian Groz ăvescu” (Centrul pentru Creaţie Populară Timiş,1995, în colaborare cu Mira Demeter-Grozăvescu şi dr. Dan T raian Demet er), „Anişoara Odeanu” (Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 2001), „Lugojul, vatră cultural-folclorică” (Ed. Marineasa, Timişoara 2008), „Victor Vlad Delamarina şi familia sa, cont ribuţii biografice” (Ed. Eurost ampa, Timişoara 2009, în colaborare cu prof. Constantin Stan Tufan).

A mai fost coautor al volumelor “Un pantheon lugojean într-un cimitir

istoric” (FED Lugoj, 1993) şi “ Centenar Dimitrie Stan. Cântecul străbate lumea” (Ed. Eurobit, Timişoara 2006, în colaborare cu Dorina Mărgineanţu şi muz icologul Constantin Stan Tufan).

A colaborat la numeroase reviste, religioase şi laice, t ematica

abordat ă fiind aceeaşi ca în activit atea

editorială: istorie culturală, istorie religioasă, istorie literară.

A fost un cercetăt or temeinic al arhivelor bisericeşti, el t ipărind o

carte foarte bine documentată, dar solicitantă („Spaţii sacre – Protopopiatul Lugoj”, 2004), tematica fiind legată de parohiile şi filiile Prot op opiat ului Ortodox Român al Lugojului.

O contribuţie importantă a avut-o profesorul Gheorghe Luchescu la

dotarea p unctului muz eal Vict or Vlad Delamarina, deschis în casa memorială

dedicată primului poet dialectal bănăţean.

C ea mai valoroasă contribuţie a sa la istoria literaturii române a fost

cea legată de scriitoarea Anişoara Odeanu,

cea care a sfârşit atât de tragic în oraşul de pe Timiş, el publicând o monografie şi un roman inedit, al acesteia.

P utem sp une că domnul profesor Gheorghe Luchescu, străbăt ând

timpuri tare tulburi – ştim pentru că o vreme chiar am colaborat cu el şi l-am susţinut –, a reuşit să-şi împlinească destinul şi să dea comunităţii sale mult mai mult decât a primit, acest a fiind, fireşt e, dest inul t ut uror oamenilor mari.

„ORIENT LATIN”

Orient Latin pag.4 Premiile Filialei Timişoara a USR: mai bine mai târziu decât niciodată Premiul

Orient Latin

pag.4

Premiile Filialei Timişoara a USR: mai bine mai târziu decât niciodată

Premiul Opera Omnia:

bine mai târziu decât niciodată Premiul Opera Omnia: ION ARIEŞANU Ion Arieşanu. Premiul pentru poezie: Adrian

ION ARIEŞANU

Ion Arieşanu. Premiul pentru poezie:

Adrian Bodnaru („O legătură de chei”, Ed. Cartea Românească), Octavian Doclin („Docliniană”, Ed. Dacia şi „Sălaşe de iarnă”, Ed. Anthropos) şi Robert Şerban („Moartea parafină”, Ed. Cartea Românească). Au mai fost nominalizaţi Marian Oprea şi Marcel Turcu. Premiul pentru proză:

Radu Pavel Gheo („Noapte

bună, copii”, Ed. Polirom). Au mai fost nominalizaţi Doru Arăzan jr., Liliana Ardelean, Constanţa M arcu, Dan Negrescu şi Mircea Pora. Premiul pentru critică, istorie literară şi eseu: Claudiu T. Arieşan („Geneza comicului în cultura română”, Ed. Excelsior Art). Au mai fost nominalizaţi Ionel Bota şi Marian Oprea. Premiul p entru literatura în limba minorităţilor naţionale şi traduceri: Annemarie Podlipny-Hehn („Da-Sein”, şi „Conté”, Ed. Cosmopolit an Art). Premiul „Ioan Slavici”, pentru proză: Constanţa Marcu („Tata Domnu’”, Ed. Palimpsest). Anul acesta, s-a mai acordat un premiu sp ecial al juriului: Nicu Ciobanu („În preajma Betleemului”, antologie de proză românească tradusă în limba sârbă, Ed. Libertatea, Pančevo) şi o diplomă a juriului pentru activitatea de cercetare literară şi realizarea de ediţii: (Victor Iancu, Studii de literatură şi estetică, ediţie îngrijită de Sorina Nevrodenski, Ed. Universităţii de Vest). Au mai fost două nominalizări pentru debut – Simina Melwisch Birăescu şi Rodica Ieta, dar, deşi s-au acordat nu mai puţin de zece premii anul acesta, se pare că cele două protagoniste n-au fost p e placul evaluatorilor. Juriul a fost alcătuit din Alexandru Ruja (preşedinte), Graţiela Benga, Francisc Baranyi, Slavomir Gvozdenovici şi Marcel Tolcea. Prozatorul Ion Arieşanu (n. 7 septembrie 1930, Ocna Mureş), o personalitate de prim rang a literaturii timişorene, redactor-şef, timp de aproap e două decenii, al revistei „Orizont”, a împlinit optzeci de ani anul trecut, moment semnalat şi de noi, când ar fi fost firesc să fie distins cu Premiul Op era Omnia, dar, după cum s-a văzut, decidenţii de atunci n-au considerat oportun acest lucru. Deci, acest premiu întârziat, pe lângă valoarea lui literară, reprezintă şi un act de reparaţie morală pentru care nu putem să nu felicităm juriul de anul acesta Apropo de jurii, s-ar impune o primenire a corpului juraţilor, altcumva, în curând, se va ajunge la recip rocităţi provinciale pitoreşti.

Concurs Eminescu – poezie şi eseu

Liga Scriitorilor din România – Filiala Timiş-Banat anunţă un concurs de poezie şi eseu închinat lui Mihai Eminescu, Festivitatea de premiere va avea loc în data de 14 ianuarie 2012. Lucrările, între 2 şi 5, vor fi trimise, în sistem motto, p e adresa: Liga Scriitorilor din România, filiala Timiş- Banat, str. Franyo Zoltan, nr. 13, loc. Dumbrăviţa, cod 307160, jud. Timiş, până la data de 31 decembrie 2011, data poştei. Nu exist ă limită de vârstă pentru concurenţi. După şedinţa de premiere, toţi participanţii vor trimite lucrările pe e-mail (concurs.eminescu@gmail.com), acestea urmând a fi publicate într-o carte ce se va lansa în 16 iunie.

Finanţarea revistelor culturale: fără număr, fără număr!

revistelor culturale: fără număr, fără număr! Un miliard pentru “Rl”. Oare Roşia Montană Gold

Un miliard pentru “Rl”. Oare Roşia Montană Gold Corporation mai dă ceva?

S-a anunţat că guvernul va finanţa 36 de p ublicaţii culturale. Dintre ele, nouă sunt editate de Uniunea Scriitorilor din România. Cei mai mulţi bani îi ia “România literară” – 100.000 de lei, “Luceafărul”, “Ramuri”, “Apostrof”, “Helikon”, “Convorbiri literare”, “Viaţa Românească”, “Steaua” şi revista timişoreană “Orizont” primind cât e 50.000 de lei. Între 25.000 şi 50.000 de lei vor încasa “Cimbora”, “Contemporanul – Ideea europeană”, “Conta”, “ Familia”, “Hyperion”, “Mişcarea literară”, “Mozaicul”, “Poezia”, “Poesis”, “Revista 22”, “Tribuna”, “Korunk”, “Székelyföld”, şi “Várad”. Cum se cheltuie banii – cu salarii, t ipografie, delegaţii şi alte daravele, nu prea ştim. Nici măcar la alegeri, când se face raportul de activitate, nu se prezintă vreo informare. De remarcat faptul că o serie de reviste de tradiţie, unele depăşind un secol de existenţă, au fost lăsate la discreţia politicienilor locali, în timp ce câteva nume din list a de mai sus nu par să iasă în evidenţă faţă de celelalte decât prin faptul că sunt agreate undeva “sus”. O situaţie ciudată, ca cea în care se află numeroase biserici vechi, unele care au chiar trei-patru secole, în care plouă, în timp ce astea noi, de beton, cu clopote electronice şi popi descurcăreţi, sunt vopsite şi lustruite în fiecare an… Guvernul mai dă Uniunii Arhit ecţilor şi Uniunii Artiştilor Plastici câte 50.000 de lei, pentru revistele “Arhit ectura”, respectiv “Arta”. Uniunea Compozitorilor şi Muz icologilor va primi bani pentru revistele “Muzica” (20.000 de lei) şi “Actualitatea muzicală” (30.000 de lei), iar Uniunea Teatrală din România pentru “Teatrul azi” (40.000 de lei).

pag.5 Orient Latin Elena Daniela Sgondea şi Eugen Evu, laureaţi în Italia Cam în perioada
pag.5 Orient Latin Elena Daniela Sgondea şi Eugen Evu, laureaţi în Italia Cam în perioada

pag.5

Orient Latin

Elena Daniela Sgondea şi Eugen Evu, laureaţi în Italia

Cam în perioada celei mai recente erupţii a vulcanului Etna, adică la sfârşit ul lui septembrie, la

Giardini Naxos, în Sicilia, s-

a desfăşurat festivitat ea de

acordare a premiilor anuale ale Academiei “Il Convivo”

şi revistei cu acelaşi nume,

conduse de Angelo Manitt a. La secţiunea

scrittori stranieri, p e lângă

o scriitoare din Camerun şi

una din Brazilia, au fost onoraţi şi românii Eugen Evu (Hunedoara) şi Elena Daniela Sgondea (Orăşt ie),

pentru volumele “Beţia de timp”, respectiv „Nevis”, ambele apărute la Ed. Realitatea românească. La eveniment a participat şi o delegaţie de la Facultatea de Muzică din Timişoara, condusă de dr. Walter Kindel. Premiaţii vor realiza un număr special comun “Il Convivio” – “Nova Provincia Corvina”, cu prestigioase semnături italiene şi româneşt i, în generoasa idee a punţii culturale cultivate prin ani.

ANGELO MANITTA

idee a punţii culturale cultivate prin ani. ANGELO MANITTA “Avangarda XXII”, un concurs fără premii I

“Avangarda XXII”, un concurs fără premii I

Iată rezult atele manifestării de la Bacău:

Poezie (poeţi care nu au debutat editorial şi care nu au depăşit vârsta de 35 de ani):

Premiul II: Miruna Ştefan Belea (Ulmi, j. Dâmboviţa); Premiul III: Emilia Alexandra Bucur (Bucureşti); Eseu:

Premiul II şi Premiul Revistei “Dacia literară”: Maria Pilchin (Chişinău); Premiul Cartea anului 2010: Exerciţii de supravieţuire, de Ileana Mălăncioiu (Ed. “Polirom”, Iaşi, 2010); Premiul Revista de literatură şi cultură a anului 2010:

„Euphorion” (Sibiu), redactor-şef – Dumitru Chioaru, red.- şef. adj. – Ioan Radu Văcărescu. Juriul: Alex Ştefănescu (preşedinte), Lucian Vasiliu, Paul Aretzu, Calistrat Cost in şi Victor M unteanu. Acelaşi juriu a mai acordat diplome, „pentru calitatea participării la festival”, scriitorilor Aurel M aria Baros (Bucureşt i), Mircea Bostan (Roman), Cristina Emanuela Dascălu (Iaşi), Simona-Grazia Dima (Bucureşti), Dumitru Augustin Doman (Piteşti), Rodian Drăgoi (Bucureşti), George Genoiu (Bucureşti), Şt efan Ion Ghilimescu (Fieni), Dan Bogdan Hanu (Iaşi), Ion Lupu (Comăneşti), Ileana Mălăncioiu (Bucureşti), Jan H. Mysjkin (Bucureşti), Gheorghe Neagu (Focşani), Cornel Paiu (Roman), Ioan Pintea (Bistriţa), Valeriu Stancu (Iaşi), Pet er Sragher (Bucureşti), Valeria M anta Tăicuţu (Rm. Sărat) şi Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi).

Un alt juriu, alcătuit din Victor Munteanu (preşedinte), Calistrat Costin, Gheorghe Gozar, Vasile Pătruţ şi Vasile Crăiţă-Mândră, a acordat premiile anuale ale Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov”:

* Premiul Cartea de proză a anului 2010: Doru Ciucescu, O mie şi una de invocări feministe, Editura „Junimea”, Iaşi; * Premiul Cartea de istorie a anului 2010: Ion Lupu, Voievodul martir, Editura „Vicovia”, Bacău;

„Poeme pentru viaţă”

În perioada septembrie-octombrie 2011, s-a desfăşurat concursul de poezie creştină “Poeme pentru viaţă”, cu tema „Iubirea din Dumnezeu”, organizat de Centrul „Artă pentru viaţă” din Gherla. Laureaţii sunt: Premiul I – Tatiana Scurtu-Munteanu (Galaţi); Premiul II – Ruben Bucoiu (Hunedoara), Premiul III – Simion Felix Marţian (Vulcan). Au participat 62 de concurenţi din România, SUA, Italia, Spania şi Republica M oldova.

Prima ediţie a Concursului “Superscrieri”

Au participat 213 concurenţi, cu 346 de texte. Câştigători:

Categoria Eseu: locul 1 – Oana Sandu (“Dupa 15 ani”, articol p ublicat în Decât o Revistă), locul 2 – Dragoş Nicolaescu (“Ingerii sunt printre noi”, articol p ublicat pe atelier.liternet.ro şi evz.ro), locul 3 – Monica Rădulescu (“Despre bătrâneţe”, articol publicat pe ofz- dictionarexp licat iv.blogsp ot.com); Categoria Experiment: locul 1 – Lorena Lupu (“Trip pe sibutramina”, articol p ublicat pe www.viceland.com), locul 2 – Vlad Odobescu (“E.M. scrie pe forum, românii raspund”, articol publicat în Dilema Veche), locul 3 – Alina Andrei (“Pentru toate personajele literare care trăiesc în copaci”, articol p ublicat pe http://atelier.liternet.ro/); Categoria Opinie: locul 1 – Mihnea Maruţă (“Ficţiunile a

trei generaţii”, articol publicat pe www.impactnews.ro), locul

2 – Manuela Zipisi (“Cât timp (mai) avem? – Never Let Me

Go”, articol publicat pe www.liternet.ro), locul 3 – Ionela Gavriliu (“Viaţa autiştilor din România, dincolo de lumina albastră”, articol publicat în Jurnalul Naţional); Categoria Portret: locul 1 – Tea Teodorescu (“ Christian Ciocan t e iubeşte”, articol publicat în Decât o Revistă), locul 2 – Vlad Odobescu (“Românul care a câştigat franzele pe viaţă”, articol publicat pe evz.ro), locul 3 – Tiberiu Cimpoeru (“Duminica orbului”, articol publicat în revista Litera Noastră, varianta in scris Braille); Categoria Reportaj: locul 1 – Ani Sandu (“Trei intr-o ghenă”, articol publicat în Decât o Revistă), locul 2 – Andrei Udişteanu (“Naţionaliştii sârbi din Sarajevo plâng după Ratko Mladici”, articol publicat pe www.evz.ro), locul 3 – Andrei Crăciun şi Cristian Delcea (“Noul Partid Comunist Român. Pionierii”, articol publicat pe http:// www.adevarul.ro). Juriul a fost format din Vlad Petreanu (preşedinte), Cristian Lupşa, Larisa Ghiţulescu, Andra Bădicioiu, Mona Nicoară, Viorel Ilişoi, Julius Constantinescu, Vlad Mixich, Petrişor Obae. Organizatorul concursului, dotat cu premii nete în valoare de 2.500 de euro, a fost Sorin Trâncă.

Orient Latin pag.6 Adrian Dinu Rachieru, onorat pentru „Poeţi din Basarabia”. Dar nu la Timişoara

Orient Latin

pag.6

Adrian Dinu Rachieru, onorat pentru „Poeţi din Basarabia”. Dar nu la Timişoara

Filiala Bacau a Uniunii Scriitorilor din România a premiat cele mai mai valoroase apariţii editoriale ale membrilor ei, cărţi apărute în anul 2010. Adrian Dinu Rachieru, din Timişoara, a fost onorat cu Premiul pentru istorie literară, pentru imp ozantul şi valorosul tom intitulat “Poeţi din Basarabia”, apărut la Editura Academiei Române. Premiul pentru proză a fost adjudecat , ex aequo, de suceveanul Constant in Severin, pentru “Iubita lui

Esto” (Edit ura Curtea Veche) şi ieşeanul Constantin Blanaru, pentru “În caroiaj” (Editura „Biblioteca Mioriţa”). Premiul p entru poezie a fost înmânat, tot exaequo, scriitorilor Victor Munteanu (Bacău), p entru “Rănile vederii”, şi Paul Blaj (Focşani), p entru “Mănuşi de nisip”. Premiul pentru eseu la obţinut ieşeanul Gheorghe Drăgan, pentru “Jurnalul lui P.H.Lippa”. Premiul p entru Debut in poezie l-a câştigat nemţeanul Cornel Paiu, pentru volumul de versuri “Paznicii pereţilor”. Decernarea premiilor a avut loc la finele saptaminii trecute la Centrul de Cultura şi Arte “George Ap ostu”, din Bacău, în cadrul evenimentului “Toamna bacoviană”, care a marcat aniversarea a 130 de ani de la naşterea poetului George Bacovia. Juriul a fost format din Valeria Manta Tăicuţu, Alexandru Dobrescu, Dan Perşa, Gheorghe Neagu şi Emilian Marcu. Se cuvine o explicaţie: deşi timişorean, Adrian Dinu Rachieru este membru al filialei băcăuane. Reputatul critic a recurs la acestă măsură ext remă pentru a evita cabala orchestrat ă împotriva sa de un personaj local cu un trecut examinabil, dar încă influent în actuala conjunctură. ADR nu este singurul scriitor din zonă “exilat” în altă fililală. Ambele subiecte ar fi temă de dezbateri.

altă fililală. Ambele subiecte ar fi temă de dezbateri. ADRIAN DINU RACHIERU Premiile revistei „Mozaicul” *

ADRIAN DINU

RACHIERU

Premiile revistei „Mozaicul”

* Premiul „Petre Pandrea”, pentru lit eratură – Liviu Andrei,

„scriitor de origine caracaleană”, pentru volumul „Paraidis. Literatură de cuţit” (proză);

* Premiul „C. Rădulescu-Motru”, pentru ideocritică – Ion

Buzera;

* Premiul „Ion Zamfirescu”, pentru cercetare ştiinţifică în

domeniile social şi umanist – Ana Maria Rădulescu;

* Premiul „Tiberiu Iliescu”, p entru critică şi publicistică

„Tiberiu Iliescu”, p entru critică şi publicistică LIVIU ANDREI literară: ex aequo – Gabriela Gheorghişor,

LIVIU ANDREI

literară: ex aequo – Gabriela Gheorghişor, pentru „Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea

literaturii”, şi Cătălin Ghiţă, pentru volumul „Deimografia. Scenarii ale terorii în proza românească”;

* Premiul „Ion D. Sîrbu”,

pentru teat ru – Mirela Cioabă, actriţă, pentru „Singurătatea eroului tragic

(Eschil, Sofocle, Euripide)”;

* Premiul „Jean Bobescu”,

pentru muzică – Cristina

Maria Stan, pentru monografia „Teatrul liric Elena Teodorini”;

* Premiul „Adrian Marino” – Călin Vlasie, fondatorul editurii „Paralela 45”.

Premiile USR Iaşi, cu doi preşedinţi şi un frig

45”. Premiile USR Iaşi, cu doi preşedinţi şi un frig NICOLAE TURTUREANU Casa cu Absidă „Laurenţiu

NICOLAE

TURTUREANU

Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”, sediul filialei, în Sala „Mihai Ursachi”, pe un frig pătrunzător, a găzduit ceremonia de acordare a premiilor pentru volumele publicate în 2010. Premiul Opera Omnia:

Nicolae Turtureanu; Premiul de Excelenţă (ex

aequo): Constantin Arcu şi Şt efan Avădanei; Premiul pentru Poezie:

Adrian Alui Gheorghe („Paznicul ploii”, Editura Limes);

* Premiul „Cezar

Ivănescu”: Daniel Corbu ( „Viaţa de fiecare zi la Iaşi pe vremea lui Daniel Corbu, povestită de el însuşi”, Ed. Feed Back);

* Premiul „Mihai Ursachi”: Iancu Grama („Bastonul Euclidei”, Ed. Corgal Press);

* Premiul pentru proză: Nichita Danilov („Ambasadorul invizibil”, Ed. Polirom);

* Premiul secţiunii Crit ică, Istorie literară, Eseu (ex aequo):

Valentin Talpalaru („Academia de la Suceava şi schoala latină de la Cot nari”, Ed. Opera Magna) şi Oltiţa Cântec („Hermeneut ici teatrale”, Ed. Niculescu);

* Premiul pentru traduceri: Petruţa Spânu (Camiile Lemonir – „Bărbatul îndrăgostit”, Ed. Fides);

* Premiul pentru debut: Isabel Vintilă („Gellu Naum”, Ed.

Timpul);

* Premiul pentru publicistică: Constantin Hrehor, Dimitrie

Vatamaniuc („Convorbiri sub scară cu îngeri”, Ed. Timpul); S-a acordat Premiul special „Junior”, pentru autori tineri, adjudecat de Elleny Pendefunda („Răsărit de curcubeu”, Ed. Princeps Edit) şi Cassandra Corbu („Amuzament pentru

pag.7 Orient Latin singurăt atea primordială”, Ed. Princeps Edit) Juriul, format din Constantin Dram, Emil
pag.7 Orient Latin singurăt atea primordială”, Ed. Princeps Edit) Juriul, format din Constantin Dram, Emil

pag.7

Orient Latin

singurăt atea primordială”, Ed. Princeps Edit) Juriul, format din Constantin Dram, Emil Nicolae şi Antonio Patraş, a dat dovadă de verticalitate şi nu s-a înclinat în faţa editurilor “prezidenţiale”, chiar şi ieşeana Polirom a avut un bilanţ modest. Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a fost prezent în persoană fizică, dar nu degeaba: în calitate de membru al filialei, a primit din partea comitetului filialei, condusă de Cassian Maria Spiridon, tot preşedinte şi el, Premiul „Corneliu Ştefanachi”. Iac-aşa, Simirad membru baro, Dionisie Vitcu stagiar

Glorie şi bani. Nu-i bine?

Un roman al timişoreanului Cătălin Dorian Florescu, „Jacob se hot ărăşte să iubească”, apărut la o editură germană, a fost desemnat cartea anului în Elveţia. Swiss Bookprize 2011, care i-a fost înmânat la Basel, i-a adus glorie, dar şi vreo 40.000 de franci, la care se vor adăuga drepturile de autor pentru traduceri. O parte din acţiunea cărţii are loc în localitatea Tomnatic, fostă Triebswetter, aşez are din vestul Timişului, fiind legată de drumul

coloniştilor din Lorena, majoritatea din Chateau-Salins, pe la 1772, până în Banat. Catalin Dorian Florescu s-a născut, în 1967, la Timişoara, la cincisprezece ani emigrând şi stabilindu-se la Zurich. Este psiholog. Mai are în palmares un premiu al Fundaţiei Schiller, Premiul Chamisso, Premiul Anna Seghers şi Premiul literar „Josef von Eichendorff” pentru întreaga opera literară A mai primit p remiile oraşelor Zurich, Dresda şi Erfurt. Opera lui principală este formată din cinci romane.

Opera lui principală este formată din cinci romane. CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU Tare: ICR dă un premiu

CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU

Tare: ICR dă un premiu „Marin Sorescu”

Institutul Cultural Român de la Stockholm a decernat, la sfârşitul lui septembrie, Premiul “Marin Sorescu” pe anul 2011, care i-a fost înmânat scriitoarei suedeze Karin Johannisson. Doamna scriitor este specialistă în istoria medicinei şi a publicat 13 cărţi de eseistică. Are atât premii literare, cât şi distincţii ştiinţifice. Este membră a mai multor academii şi doctor honoris causa în medicină. Juriu a fost format din Dan Shafran – directorul ICR Stockholm, Jonas Ellerström – editor, scriitor şi traducător, Gabriella Hikansson – critic literar, Fredrik Lind - librar, Annina Rabe – jurnalist cultural. Premiul Marin Sorescu este decernat anual de ICR Stockholm unui scriitor suedez „care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală”. Nu ştim ce graniţe a desfiinţat Marin Sorescu, poate cea dintre olteni şi restul ţării, dar să nu fim cusurgii, ar t rebui să ne bucurăm că domnii Patap ievici şi Shafran umblă cu

ne bucurăm că domnii Patap ievici şi Shafran umblă cu Sorescu-n traistă pe la şvezi, mai

Sorescu-n traistă pe la şvezi, mai ales că, în urmă cu nu mulţi ani, scriitorul-savant, cel care a demonstrat ştiinţific că axis mundi trece prin Bulzeştii Doljului, era tocat mărunt de cetele de moftangii fără coledzi ap ărute de după colţ în 1990.

Festivalul-concurs “Nicolae Labiş”

Manifestare a ajuns la-

a XLIII-a ediţie. Anul

acesta, fest ivitatea de

premiere s-a desfăşurat la Mălini, la Casa memorială „Nicolae Labiş”. Palmares:

* Marele premiu „Nicolae Labiş” şi Premiul revistei „Vatra” (Târgu Mureş):

Radu Niţescu (Bucureşti);

* Premiul I şi Premiul

revistei „Viaţa românească

(Bucureşti) – Roxana Diana Baltaru (Suceava);

* Premiul II şi Premiul

revistei „Timpul” (Iaşi) – Mihai Ionuţ Ologu (Vulcan, j. Hunedoara).

(Iaşi) – Mihai Ionuţ Ologu (Vulcan, j. Hunedoara). CARMEN VERONICA STEICIUC * Premiul III şi Premiul

CARMEN VERONICA STEICIUC

* Premiul III şi Premiul revistei „Dacia literară” (Iaşi) – Miruna Ştefana Belea (Ulmi, j. Dâmboviţa);

* Premiul special “Nicolae Labiş” şi Premiul revistei

„Convorbiri Literare” (Iaşi) – Andreea Teliban (Suceava). Premiile revistelor:

* Premiul revistei „Conta” (Piatra Neamţ) – Deniz Otay (Suceava);

* Premiul revistei „Bucovina literară” (Suceava) – Alexandra Alina Negru (Suceava);

* Premiul revistei „Poesis” (Satu Mare) – Sînz iana-Maria Stoie (Braşov);

* Premiul revistei „Poezia” (Iaşi) – Andra Iordache (Vatra Dornei);

* Premiul revistei “Ateneu” (Bacău) – Oana Văsieş (Bistriţa);

* Premiul revistei „Hyperion” (Botoşani) – Alexandru Văsieş (Bistriţa);

* Premiul revistei „Steaua” (Cluj-Napoca) – Ana-Maria Lupaşcu (Vama, j. Suceava);

* Premiul revistei „Limba română” (Chişinău) – Alexandru St an (Suceava);

* Premiul revistei „Revista română” (Iaşi) – Andreea Goreac (Suceava);

* Premiul revistei „Oraşul” (Cluj-Napoca) – Eduard-Florian

Buhac (Suceava);

* Premiul revistei „Plumb” (Bacău) – Lilia Burlacu (Criuleni, R.

Moldova). Juriul: Mircea Martin (preşedinte, Bucureşti), Alexandru Cistelecan (Cluj-Napoca), Adrian Dinu Rachieru (T imişoara), Mircea A. Diaconu (Suceava), Vasile Spiridon (Bacău). Au concurat 45 de condeieri din România şi R. Moldova– cam puţini având în vedere vechimea, amploarea şi buna organizare (meritul scriitoarei Carmen Veronica Steiciuc) –, din care 16 au fost premiaţi, 9 fiind din Suceava, multe nume confirmate şi în alte concursuri. Din păcate, doar numele unei reviste săt mărene şi al unui critic timişorean din juriu au mai adus aminte de zona de vest.

Orient Latin pag.8 Ceremonie aniversară pentru seniorii bucureşteni ai Uniunii Scriitorilor La mijlocul lui

Orient Latin

pag.8

Ceremonie aniversară pentru seniorii bucureşteni ai Uniunii Scriitorilor

La mijlocul lui noiembrie, la sediul USR a avut loc o ceremonie prin care au fost sărbătoriţi membrii care, anul acesta, au împlinit vârste de 70, 75, 80, 85, 90 sau 95 de ani. Au fost omagiaţi Gabriel Ţep elea, Neagu Djuvara, M ihai Şora, Mircea I. Ionescu-Quintus, Alexandru Popescu, Olga Zaicik, Maya Belciu, Alexandru M iran, Nora Iuga, George Şovu, Paul Miclău, Ştefan Iureş, Micaela Ghiţescu, Valeriu Râpeanu, Silvia Kerim,

Gabriel Dimisianu, Bujor Nedelcovici, Aurel Buiciuc, Angela Cismaş, Sorin Mărculescu, Grisa Gherghei, Constanţa Buzea, Vasile Vlad, Angela Marinescu, Eugen Negrici, Constantin Lupeanu şi Antoaneta Ralian. Cu aceast ă ocazie, printr-un comunicat, am aflat că „Uniunea Scriitorilor recomandă filialelor teritoriale să

organizez e astfel de ceremonii care să îi celebreze pe scriitorii ajunşi la vârste venerabile”. De apreciat iniţiativa, numai că, de exemplu, acest lucru

se întâmp la deja, de ani de zile, la filiala timişoreană

de prilej ca să amintim că venerabilul Mircea Şerbănescu, decanul scriitorilor timişoreni, a împlinit, la 14 octombrie a.c., vârsta de 92 ani!

a împlinit, la 14 octombrie a.c., vârsta de 92 ani! MIRCEA ŞERBĂNESCU Profităm Pentru elevi: Concursul

MIRCEA

ŞERBĂNESCU

Profităm

Pentru elevi: Concursul de creaţie literară “Anton Holban”

Cu ocazia aniversării a 110 ani de la naşterea scriitorului Anton Holban, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi organizează ediţia I a concursului, care se adresează atât elevilor de gimnaziu (V-VIII) cât şi elevilor de liceu (IX- XII), desfăşurându-se în perioada 10 noiembrie 2011 – 10 februarie 2012. La categoria gimnaziu, concurenţii pot participa cu un grupaj de maxim 5 poezii, pornind de la un cit at dintr-un roman scris de Anton Holban, într-un singur document Word, sau cu proză scurtă – un singur text, de maxim 3 pagini A4, incluzând un pasaj dintr-un roman de Anton Holban, într-un singur document Word. La secţiunea liceenilor, concurenţii pot particip a cu: eseu liber pe t ema “Alienarea omului modern” (un text de maxim 4 pagini A4, pornind de la un citat dintr-un roman de Anton Holban, într-un singur fişier Word); p roză scurtă (un text de

maxim 6 pagini A4, pornind de la un citat dintr-un roman de Anton Holban, într-un singur fişier Word) şi p oezie (un grupaj de maxim 5 texte, pornind de la un citat dintr-un roman de Anton Holban, într-un singur fişier Word) sau teat ru scurt (un text de maxim 10 pagini A4, pornind de la un citat dintr- un roman de Anton Holban, într-un singur fişier Word). Condiţie: textele înscrise să nu fi fost premiate la alte concursuri sau publicate în volume sau pe internet. Înscrierea lucrărilor se face exclusiv pe adresele de e- mail specifice fiecărei categorii/secţiuni, până în 1 ianuarie

2012:

Categoria gimnaziu:

poez ie: poezie_gimnaziu_holban@yahoo.com proză scurtă: proza_gimnaziu_holban@yahoo.com Categoria liceu:

eseu liber: eseuholban@yahoo.com proz ă scurt ă: proz a_liceu_holban@yahoo.com poez ie: poezie_liceu_holban@yahoo.com teatru scurt: dramat urgie_liceu_holban@yahoo.com Un elev se poate înscrie la toate secţiunile aparţinând categoriei din care face parte. Înscrierea în concurs se validează doar dacă se completează şi se trimite fişa de înscriere, ataşată la sfârşitul regulament ului, unde se găsesc şi cit atele. Să sperăm că pe listele de p remiaţi vom întâlni şi elevi timişoreni

Premiile Concursului „Moştenirea Văcăreştilor”

Târgovişte, ediţia a XLIII-a, 2011

POEZIE:

Trofeul „M oştenirea Văcăreştilor” şi Premiul Naţional – Adrian Agheorghesei (Iaşi); Premiul II – Marilena Delia Grosuc – Comişani, judeţul Dâmboviţa; Premiul III şi Premiul Special al revistei „Singur” – Radu Niţescu (Bucureşti) Menţiune – Silvia Bitere (Constanţa); Alte p remii:

Premiul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” –

Maricica Frumosu (Criuleni – R. Moldova); Premiul revistei „Impact cultural” – Ionuţ Mihai Ologu (Vulcan, j. Hunedoara); Premiul revistei „Bucureştiul literar şi artistic” – Ana Maria Radu (Târgovişt e); Premiul revistei „Viaţa Basarabiei” – Andreea Solomon (Pucioasa, j. Dâmboviţa), Premiul revistei „Pro Arme” – Marilena Vişinescu (Târgovişte), Premiul revistei „Climate literare” – Adriana Maria Petrescu (Târgovişte). PROZĂ :

Premiul Naţional – Despina Ioan Alexandru (Ploieşti); Premiul II – Mirela Maria Martelli (Deva);

: Premiul Naţional – Despina Ioan Alexandru (Ploieşti); Premiul II – Mirela Maria Martelli (Deva); MIHAI

MIHAI CIMPOI

pag.9 Orient Latin Premiul III – Raluca Şandor (Ploieşti); Menţiune – Ioan Radu Dragomir (Galaţi);
pag.9 Orient Latin Premiul III – Raluca Şandor (Ploieşti); Menţiune – Ioan Radu Dragomir (Galaţi);

pag.9

Orient Latin

Premiul III – Raluca Şandor (Ploieşti); Menţiune – Ioan Radu Dragomir (Galaţi); Alte p remii:

Premiul „Mircea Horia Simionescu”, al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni – Maria Felicia Tudor (Petreşti, j. Alba), Premiul revistei „Trivium” – Valentina Ioana Pârlog (Brăila) şi Narcis Nicolae Enache (Adânca, j. Dâmboviţa). ESEU:

Premiul Naţional – Geta T ruică (Brebeni, j. Olt); Premiul II – Roxana Marin (Tecuci); Premiul III – Alexandra Monica Cosac (Giurgiu); Menţiune – Carmen Ionela Măcăneaţă (Izvoarele, j. Giurgiu); Alte p remii:

Premiul revistei „Eroica” – Ana Maria Niţă (Giurgiu). TEATRU:

Premiul Naţional – Laura Ionela Filip (Dragomireşti, j. Dâmboviţa; Premiul II – Marilena Delia Grosu (Comişani, j. Dâmboviţa); Premiul III – Ioana Laura Vasile (Pucioasa, j. Dâmboviţa), Menţiune – Elena Monica Aghescu (Reşiţa); Alte p remii:

Premiul revistei „Impact cultural” – Ştefania Aldica (Văcăreşti, j. Dâmboviţa). Juriul: M ircea Horia Simionescu (preşedinte de onoare in memoriam), acad. Mihai Cimpoi (preşedinte executiv), Liviu Grăsoiu, George Coandă şi Constantin Voicu – poezie, Florentin Popescu şi Corin Bianu – proză, Aurelian Silvestru şi Victor Petrescu – eseu, George Anca şi Emil Stănescu – teatru, Mihai Stan – secretar.

Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti

Pentru a şaptea oară

Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti Pentru a şaptea oară consecut iv, festivitatea de premiere a avut loc la

consecut iv, festivitatea de premiere a avut loc la Primăria Sectorului 2 Bucureşti, sub comanda generalului-p rimar Neculai Onţanu. Premii:

* Premiul Opera Omnia:

Dan Cristea;

* Proză: Bogdan

Teodorescu (“Băieţi

aproape buni”, Ed. Tritonic) şi Ioan Groşan (“Un om din Est”, Ed. Tracus Arte);

* Poezie: Bogdan O.

Popescu (“ Aerobiciclet e”, Ed. Brumar) şi Anca

Mizumschi (“ Verso(u)ri”, Ed. Humanitas);

* Critică, eseu, memorialistică, jurnale: Dumitru Micu

(“Început şi sfârşit de mileniu. Rememorări” şi “Critici

prozatori“ , Ed. Muzeului Naţional al Literaturii Române;

* Traduceri: Tudora Şandru M ehedinţi (“Ora albastră” de Alonso Cueto, Ed. Humanitas)

* Debut: Horia Tabacu (“Drumul până la Piaţa Romană.

gen. (r.) NECULAI ONŢANU

Momente şi schiţe“, Ed. Kron-Art), Adrian Buzdugan (“Capela excomunicaţiilor“, Editura Humanitas), ambii cu proză, şi Marius Stoian (“82153, 22th Century Publishing), cu poezie.

* S-a mai acordat un premiul special: Traian T. Coşovei

(“Aerostate plângând”, Ed. Tracus Arte). Juriul a fost format din Eugen Simion, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Dan Mircea Cipariu şi Horia Gârbea (l-a înlocuit pe Octavian Soviany). De remarcat că editura prezidenţială, Cartea Românească, şi cea proprezidenţială, Polirom, nu prea au avut succes la juriul de anul acesta.

Caştigatorii Concursului “Iulia Hasdeu” 2011

Casa de Cultură “I.L.Caragiale” a Municipiului Ploieşti a

organizat, în data de 13 noiembrie, la Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu” din Câmpina, festivit atea de premiere a celei de a IX-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie “Iulia Hasdeu”. Au fost desemnaţi următorii câştigători:

* Marele Premiu: Georgiana Stan, Colegiul Naţional “V. Alecsandri”, Galaţi;

* Premiul I: Mihaela Nemeş, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, Craiova;

* Premiul II: Ana Maria Lupaşcu, Colegiul Naţional “Petru Rareş”, Suceava;

* Premiul III: Andreea Goreac, Colegiul Naţional “Petru Rareş”, Suceava;

* Menţiuni:

Cristi-Ana Popescu, Colegiul Naţional “I.L. Caragiale”, Ploieşti; Alice Drăghici, Complex Educaţional “Lauder Reut”, Bucureşti; Alice Andreea Mareşi, Colegiul Naţional “Spiru Haret”, Rovinari.

Elevele din Suceava şi stâlpii literari timişoreni

Citeam, amuzat şi iritat, de numărul record de absenţe,

vreo 3,5 milioane în anul şcolar trecut, al elevilor timişoreni, când mi-a căzut sub ochi lista premiilor obţinute (în ultimele luni!) de nişte şcolăriţe ale Colegiului Naţional “Petru Rareş” din Suceava, membri ai Cenaclului literar “Săgetătorul”. Merită parcursă Poezie:

* Andreea Teliban: Premiul II la Concursul naţional de

literatură “Reţeaua literară”; Premiul II la Concursul naţional de poezie “Leoaică tânără, iubirea”; Premiul II la Concursul naţional literar “Nora Iuga”; Premiul II la Concursul naţional de poezie “G. Suru”; Premiul III la Concursul naţional de literatură “Carmen Pat riae”; Menţiune la Concursul naţional de literatură “Calistrat Hogaş”; Menţiune la Concursul naţional de creaţie lit erară “Virgil Ierunca”; Nominalizare la etapa finală a Festivalului naţional „LicArt” (Bucureşti).

* Deniz Otay: Premiul I la Concursul naţional literar

“Nora Iuga”; Premiul II la Concursul naţional de creaţie

literară “Virgil Ierunca”; Premiul II la Festivalul Internaţional de Literatură “L. Blaga”; Premiul II la Concursul naţional de poezie “Leoaică tânără, iubirea”; Premiul II la Concursul naţional de literatură “Calistrat Hogaş”; Premiul III la Festivalul naţional de literatură “T. Arghezi”; Premiul III la Concursul naţional de poezie “G. Suru”; Nominalizare la etapa finală a Festivalului naţional „LicArt”.

* Ana Maria Lupaşcu: Premiul I la Concursul naţional

de poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”; Premiul I la

Orient Latin pag.10 Concursul naţional de lit eratură “Calistrat Hogaş”; Menţiune la Concursul naţional de

Orient Latin

pag.10

Concursul naţional de lit eratură “Calistrat Hogaş”; Menţiune la Concursul naţional de poezie “G. Suru”; Menţiune la Concursul naţional de creaţie lit erară “Virgil Ierunca”;

Nominalizare la etapa finală a Festivalului naţional „LicArt”. *Astrid Acatrinei: Nominalizare la etapa finală a Festivalului naţional „LicArt”; Premiul „Europ eea II” la Festivalul naţional „LicArt”.

* Lavinia Ienceanu: Menţiune la Concursul naţional de

literatură “Calistrat Hogaş”.

* Andreea Goreac: Premiul III la Concursul naţional de

literatură “Carmen Patriae”; Premiul revistei “ Poesis” la

Fest ivalul-concurs naţional de literatură “Vasile Lucaciu”; Menţiune la Concursul naţional de creaţie literară “Virgil Ierunca”. Proză:

* Clara Căşuneanu: Premiul III la Concursul naţional

literar “Nora Iuga”.

* Elisabet a Maruseac: Premiul III la Concursul naţional

de literatură “Calistrat Hogaş”; Menţiune la Concursul naţional de creaţie literară “Virgil Ierunca”; Menţiune la Concursul naţional de proză scurtă “Gib M ihăescu”.

* Dumitriţa Roşioru: Premiul I la Concursul naţional de

creaţie literară “Virgil Ierunca”; Menţiune la Concursul naţional literar “Nora Iuga”. La acestea se adaugă premiile literare obţinute în toamna aceasta. Să nu uităm că vorbim de nişt e eleve care participă, cot la cot, cu concurenţi maturi, de multe ori chiar afirmaţi! O întrebare se impune: ce se întâmplă în Timişoara? Un oraş cu pretenţii la coroana de capitală culturală, care nu reuşeşte, adunând toţi elevii şi studenţii urbei la un loc, să se apropie de nivelul acelui cenaclu de şcolari. Cu doar câteva flori studenţeşti (Adelina Dozescu, Marius Aldea, Vera Fibişan, Aleksandar Stoicovici), dar niciun licean, literatura de perspectivă a Timişoarei rămâne la mâna unor decidenţi subiectivi, care hotărăsc, în continuare, cine este şi cine nu este talentat Ar fi nevoie de o revoluţie la nivel organizatoric şi de mentalitate, dar, parafrazând un clasic, dacă ai noştri sunt la putere, cine s-o facă?

Concursul de poezie ,,Costache Conachi”

Tecuci, ediţia a XIX-a, 2011

Laureaţi:

* Marele Premiu, Premiul ,,Cezar Ivănescu” al Muzeului Literaturii Române Iaşi şi Premiul Societăţii Scriitorilor ,,C. Negri” Galaţi: Irina Roxana Georgescu (Bucureşti);

* Premiul I, Premiul revistei ,,Dacia literară” (Iaşi) şi

Premiul revistei ,,Tecuciul literar-art istic”: Andreea Teliban (Suceava);

* Premiul

II (ex aequo): M ihai Gheorghe (Târgu Jiu) –

plus Premiul revistei ,,Luceafărul de dimineaţă” (Bucureşti) şi Premiul revistei ,,Porto franco” (Galaţi); Ana M aria Lupaşcu (Suceava) – plus Premiul revistei ,,Convorbiri literare” (Iaşi) şi

Premiul revistei ,,Tecuciul literar-artistic”;

* Premiul III (ex aequo): Oana Zahiu (Ploieşti) – plus

Premiul ,,Mihai Ursachi” al Muzeului Literaturii Române Iaşi şi Premiul revistei ,,Dunărea de Jos” Galaţi; Andreea Lăcătuş (Buzău) – plus Premiul revistei ,,Oglinda literară” (Focşani) şi Premiul ,,Ioanid Romanescu” al Muzeului Literaturii Române Iaşi;

Menţiune (ex aequo): Victoria

Bortă (Chişinău) – plus

Premiul Cenaclului literar ,,Calistrat Hogaş” al Casei de Cultură Tecuci, Premiul revistei ,,Poezia” (Iaşi) şi Premiul revistei ,,Tecuciul literar-art istic”; Mariana Bogdănoiu (Tecuci) – plus Premiul pentru promovarea poeziei religioase oferit de Protoeria Tecuci şi Premiul special al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi. Juriul a fost format din Ioan Pintea (preşedint e), Lucian

Vasiliu, Dionisie Duma, Dan Cristea şi A.G. Secară.

Premiile Filialei Alba- Hunedoara a USR

* Seniorul anului 2010 – Nicolae Itu;

* Opera Omnia” – Petru Anghel;

* Premiul pentru roman – Ovidiu Vasilescu ;

* Premiul pentru poezie, ex aequo – Gligor Haşa şi Miron Ţic;

* Premiul pentru critică

literară – M onica Grosu;

* Premiul p entru proză

scurtă – Ladislau Daradici;

* Premiul p entru eseu – Daniela Pănăzan;

* Premiul pentru

publicistică literară –

Cornel Nistea;

* Premiul pentru evocare literară – Constantin Stancu;

* Premiul de literatură pentru copii – Ion Mărgineanu. Juriul a fost format din: Aurel Pantea (preşedinte), Mircea Stâncel şi Radu Igna. Cu aceast ă ocazie, s-au acordat şi premiile revistei “Discobolul”:

* Kocsis Francisko – premiul pentru poezie;

* Valentin Covaciu – premiul pentru proză;

* Alexandru Ciocan – premiul pentru critică literară;

* George L. Nimigeanu – premiul pentru memorialistică;

* Luminiţa Huniade şi George Holobâcă – ex aequo, premiul

pentru traducere;

* Vasile Moga – premiul pentru studiu arheologic. Tot cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel, a acordat un premiu filialei, prin persoana preşedintelui acesteia, domnul Aurel Pantea, iar domnul Ion Dumitrel a p rimit din partea scriitorilor un premiu de excelenţă, prin domnul Aurel Pantea În 6 noiembrie 2011, s-au împlinit cinci ani de la înfiinţarea Filialei Alba-Hunedoara a U.S.R. La mulţi ani!

Filialei Alba-Hunedoara a U.S.R. La mulţi ani! NICOLAE ITU Concursul de proză „Mihail Sadoveanu”

NICOLAE ITU

Concursul de proză „Mihail Sadoveanu”

Ediţia a II-a, Iaşi, 2011

La jumătate de veac de la dispariţia marelui prozator Mihail Sadoveanu (eveniment prezent în calendarul UNESCO), Muzeul Literaturii Române din Iaşi, în colaborare cu Societatea Junimea, a organizat , printre altele manifestări omagiale, şi Concursul naţional de

pag.11 Orient Latin proză „Mihail Sadoveanu”, în data de 5 noiembrie având loc o conferinţă
pag.11 Orient Latin proză „Mihail Sadoveanu”, în data de 5 noiembrie având loc o conferinţă

pag.11

Orient Latin

proză „Mihail Sadoveanu”, în data de 5 noiembrie având loc

o conferinţă susţinută de Eugen Uricariu şi festivitatea de

decernare a premiilor. Palmares:

Premiul I – Ioana Ichim (Tulcea); Premiul II – Miruna Ştefana Belea (Ulmi, j. Dâmboviţa); Premiul III –Despina Ioan Alexandru (Spania); Menţiuni: Mircea Boboc (Iaşi); Ecaterina Bargan (Chişinău), Andrei Velea (Galaţi), Georgiana Ingrid Stoleru (Iaşi), Iulia Mădălina Ştreangă (Iaşi), Nicoleta Onofrei (Galaţi), Ioana Roxana Nicolae (Blejoi, j. Prahova), George Nicolae Danalache (Botoşani), Ana Maria Fleacă (Sibiu), Cezar Florin Ciobâcă (Botoşani). Juriul a fost format din George Bălăiţă (preşedinte), Constant in Dram, Antonio Patraş şi Daniel Corbu. La fel ca şi concursul purtând numele lui Marin Preda, şi acesta a avut o participare mai restrânsă, lucru explicabil având în vedere că proza este mai puţin agreată de tinerii condeieri, ea cerând şi t ravaliu, nu numai talent. Oricum, cele două manifestări merită o soartă mai bună, dar asta ar însemna implicarea domnilor care conduc USR, însă aceştia sunt prea ocupaţi cu prezentul. Fiind vorba de o manifest are aflată în calendarul UNESCO, ar fi fost firească prezenţa la Iaşi a ambasadorului nostru la Paris, care este chiar preşedintele USR. Dacă nu pentru marele prozator, măcar pentru copii aceia care au fost premiaţi acolo

context prin două nume: Lucian Blaga şi Eugen Dorcescu. Tălmăcirea t extelor lui Lucian Blaga se datorează lui Andrés Sánchez Robayna şi Lilicăi Voicu-Brey. Poeziile lui Eugen Dorcescu au fost traduse de Lilica Voicu-Brey şi Silvana Rădescu, cu supervizarea lui Andrés Sánchez Robayna.

Premiile USR pentru anul editorial 2011

Uniunea Scriitorilor din România anunţă autorii şi editurile interesate că volumele participante la competiţia pentru premiile USR pe anul 2011 se primesc la sediul USR din Calea Victoriei, nr. 115, Bucureşti, sector 1, până la data de 1 mart ie 2012. Persoană de contact: Roxana Sintion. Se pot înscrie volume ale autorilor care sunt sau nu membri ai Uniunii, apărute în ediţie princeps în anul 2011 (nu reeditari totale sau parţiale). La secţiunea „debut” pot particip a numai cei care şi-au publicat prima carte în 2011. Juriul de nominalizări: Iulian Boldea, Mircea A. Diaconu, Lucian Alexiu, Sanda Cordoş, Dan Mircea Cipariu. Juriul de premiere: Dan Cristea, Nicolae Oprea, Gabriel Coşoveanu, Vasile Spiridon, Paul Aretzu Ca rezerve, au mai fost nominalizaţi: Alexandru Dobrescu, Ion Vartic

Eugen Dorcescu, în literatura universală

Editura Pre-Textos din

Dorcescu, în literatura universală Editura Pre-Textos din Valencia, Spania, a publicat, re cent, o amp lă

Valencia, Spania, a publicat, recent, o amp lă lucrare:

Andrés Sánchez Robayna (Ed.), Ars poetica (Versiones de poesía moderna), cup rinz ând traduceri din poezia europeană, de la romantism

şi până în strictă

contemporaneit at e. Uriaşa muncă de tălmăcire în limba spaniolă a unor eşantioane concludente, edit ate bilingv, din opera a treizeci

de poeţi, de la William

Wordsworth, Rainer Maria Rilke, Aldo Palazzeschi, Saint- John Perse, Anna Ahmatova, la Pierre Reverdy, Paul Éluard, Gary Sny der, André Velt er etc., s-a efectuat în celebrul, de acum, Atelier de Traducere Literară (Taller de Traducción Literaria) de la Universitatea din La Laguna, Tenerife, iniţiat, cu 16 ani în urmă, şi condus de p rofesorul, criticul literar şi poetul Andrés Sánchez Robayna, una din personalităţile cele

mai reputate ale vieţii literare şi universitare spaniole, care semnează şi o cuprinzătoare Introducere. Postfaţa acestei importante apariţii îi aparţine poetului şi eseistului francez Yves Bonnefoy. Poezia română modernă este prezent ă în acest prest igios

Rezultatele concursului “Tradem”

În perioada 22-23 octombrie 2011, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” şi revista „Mozaicul” au organizat a XXXIII-a ediţie a Concursului Naţional de Poez ie „Traian Demetrescu” (Tradem). Marele Premiu Tradem: Răzvan Popa (Arad); Premiul I: Adrian A. Agheorghesei (Iaşi) Premiul II: Gheorghe Mihai (Motru, Gorj) Premiul III: Raluca Şandor-Gorcea (Ploieşti) Premiul pentru un autor din Oltenia: Oana Larisa Băluică (Craiova).

Rezultatele concursului ”Paşii profetului”

Iată rezultatele ediţiei a II-a a acestui concurs de poezie organizat de Reţeaua Cenaclul “Lucian Blaga”(Sebeş):

Premiul I: Carmen Huzum, Tudor-Gheorghe Calotescu; Premiul II: Irina Lucia Mihalca Premiul III: Carmen Tania Grigore; Premiul Reţelei Cenaclului „Lucian Blaga”: Romiţa Mălina Constantin; Premiul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, Alba Iulia:

Viorel Pivniceru; Premiul M ediatorului cărţii: Cristina Aurelia Plop. Juriu a fost format din: Ion Kamla (preşedint e), Maria Cornelia Postescu,Virginia Smărăndiţa Brăescu, Petru Făgăraş, Bianca Dobrescu, Nataşa Roman, Ekart Casiana şi Emilia Faur.

Grupaj realizat de I. Chelariu

Orient Latin pag.12 invitat de o n o a r e Nicolae Născut în 1962.

Orient Latin

pag.12

invitat de

onoare Nicolae

Născut în 1962. Poet,

eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membrual SocietăţiiRomâne de Filozofie. Secretar literar al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, Craiova şi editor- fondator (2006) al revistei de teatru SpectActor. Apublicat şase volume de poezie şi trei de publicistică. Este prezent în cinci antologii (Bucureşti, Berlin, New York) Premii literare:

Premiul pent ru poezie al revistei „Ramuri” (1988); Premiul de debut al UniuniiScriitorilor (1995); PremiulAsociaţiei Scriitorilor Craiova (1997) pentru „Fincler”; Premiul Uniunii Scriitorilor din România

(2002).

A avut două burse literare, din partea Fundaţiei „Heinrich Böll” şi a Fundaţiei „Künstlerdorf Schöppingen” (ambele din Germania).

COANDE

Schöppingen” (ambele din Germania). COANDE am udat florile cu măsură iar cactuşilor le-am făcut cu

am udat florile cu măsură iar cactuşilor le-am făcut cu ochiul. Ceva îmi latră în cap dinspre coadă

stau singur şi zîmbesc aidoma unui critic de treabă care a ieşit nevătămat

din grajdurile literaturii

Scapeţii

Ce-i al lor e al lor au din plin eu sunt un simplu cerşet or cumva dramatic spus au lumea lor şi ca să intru în ea ar trebui să plătesc nu plătesc stau afară la porţi cu o sticlă de vin un ins obscur o monedă pe care nimeni n-

o vede

au legea lor fac ce vor nu plătesc stau şi beau afară la porţi la care n-am bătut niciodată.

viaţa separă

pe-ndelete

de puţin t imp în oraş toate femeile sînt bătrîne. nimic nu anunţa un început atît de brusc nimeni nu prevăzuse

În secolul

care-mi suie în ţeastă. nu-mi revin din

o

atît de rapidă victorie. plînsul fără

ăstora

stupoare.

lacrimi e la ordinea zilei

în aceste bălţi sunt umilit.

întins p e spate îl aud cu o voluptat e care-

Nu pot să rîd în secolul ăstora nici mort

soarele pubelei

mi

deschide

ascuns în propriul meu creier

Poet

venele simt nebunia cum ridică grinzile şi

mi-era sete

sînt omul din pod

cap-de-mort

sparge

lăsaţi şobolanii să vină la mine am la îndemînă zgura eşecul stilul pervers zile pline de o fragilă demenţă nu pot să rîd în secolul ăstora nici mort.

Caut în cap ce este în inimă abia m-am trezit şi viaţa e p e sfîrşite mă gîndesc la faima care vine şi trece e dimineaţă primesc de pomană mănînc la capul poetului sînt niţel obosit de neşt iinţă

geamurile acum totul se vede şi plimbăreţul de ocazie dacă va rezista va povesti apoi cum sufletul ca fumul ieşea din ochii lor st erpi pe motiv că viaţa separă pe-ndelete şi poate pentru că au renunţat

noastre

lumea se dă în vînt după diplome

deodată la viaţă

soarele pubelei noastre cîntă pe cer mai ales noap tea

biografii de poeţi şi mormint e de cîini un fluture aşezat pe sperma lit erei Alpha mişcă vesel din coadă

pentru altceva.

cînd bîjbîi printre resturile cinei sărace

poet cap -de-mort

şi am băut

a

muncitorului cu trei braţe

inima lat ră cu o putere care sperie

un cap strigă din cap cu vocea boului

găinile din vecini

la

început a vorbit femeia cu voce

în plină arşiţă

bărbăt ească

e

cald ca-n burtă aici. rîcîi cu mînă tare

Un critic de treabă

nimic memorabil

în coaja mileniului urlă de groază cîinele Ciocănarului balele-i

coboară

din munţi mai ales noaptea intră în patul rece al văduvei dintre p icioare îi răsare acest soare jilav

Citesc Anaďs Nin printre ţigani. La capătul străzii Ipoteşti se vede marea azi nu m-a întrebat nimic inima nici un sentiment cenzurat

viaţa ne-a întrecut de mult vasali de clor la apa unde-şi spală prost ia stamba

şi totuşi aici am vibrat am recitat sutrele

mele

s-au găsit cîţiva să mă scuipe mi-era sete

şi am băut

pag.13 Orient Latin iubesc ce mi se acordă din inimă Sf. Francisc al găgăuţilor al
pag.13 Orient Latin iubesc ce mi se acordă din inimă Sf. Francisc al găgăuţilor al

pag.13

Orient Latin

iubesc ce mi se acordă din inimă Sf. Francisc al găgăuţilor al ciorilor care-mi dau importanţă.

Pe înfundate

Atît de inteligenţi şi atît de laşi rîd pe înfundate sau în hohote de epocă cu ironie şi stil de ce nu tocmai acum cînd poezia

e mai uscată decît bradul de Crăciun de anul trecut

Dulceaţă de toporaşi

Spre sfîrşit Iisus a mîncat lăptuci, plăcint e calde şi dulceaţă de toporaşi. Apa scoasă de o femeie la o fîntînă din Garizim i-a potolit setea. Apă de baltă am băut şi eu am gustat lăptuci şi plăcinte calde oferite de o femeie din timpul meu. Dar n-am mîncat dulceaţă de toporaşi – oare cum o fi pe limba Lui?

La jumătate

Nu vreau să îmbătrînesc cu lumina stinsă

la jumătate

în strigătele gregarilor din hala de peşte literat ură cu solzi pe ochi nu vreau să mor ca un poet comunist în timpul comunismului literar lumină jumăt ate sub pat nu vreau să fiu judecat de mint ea greoaie

a celor care se-nvelesc în steagul p ropriei

infecţii

din cap pînă în picioarele p uţitoare. Nu vreau lumina altora care p ute. Nu-mi trebuie lucşii unui stadion de piş-lire femei plătite să reverse căldură mi-e de ajuns o lumînare scursă-n sine

o bucat ă de om

toată încă din aer şi nervi

Vinul de inimă

Am început întotdeauna cumva distrat cu ceea ce trebuia să închei om devast at de propoziţiile inutile

ca o cîmpie vara de fulgere albe care lasă

însărcinate

femeile locului şi acum cînd mă îndrept cu o şansă mereu

mai redusă spre valea unde cîţiva bărbaţi la foc de tabără sporovăind îmi beau cu nepăsare vinul de inimă de ce această spaimă plăcută totuşi că-n clip a morţii uşori ca hîrtia vom fi sigilaţi în plicuri uriaşe si expediaţi ca răspuns celui care întreabă zilnic de noi? Şi cu viteza sunetului în ureche atunci cînd sîntem traversaţi de fiinţe necunoscute nouă mă întorc sau doar visez că mă întorc pe dealuri acolo unde copil cu ochi albaştri ca ai pisoilor sălbatici aşteptam să vină ploaia sau să vină cea pe care o voi iubi toată viaţa: nu venea şi nici nu a mai venit demult nu mai am ochii albaştri şi acum mă gîndesc – cumva distrat – că poate nici nu i-am avut vreodată.

Vară, spre sfîrşitul lumii

Mai tînăr de atît nu p ot fi. Tu, alături de mine într-un pahar al minţii – nimic nu ne clat ină. Bruni, inspiraţi, aidoma cubuleţelor de gheaţă carbonică pe limba unui băutor de coniac. Vară, spre sfîrşitul lumii. Ziarul de mîine spune în ce secol am fost, ultimul pod peste Styx se leagănă-n gol, soarele cade ca o păp uşă din braţele unei fetiţe, dintr-o mansardă saxofonul unui adoles- cent lasă corijent portativul aşa cum poezia lasă omul să-şi numere banii şi restul dat la tot ce plătim cu sufletul. Cum o femeie frumoasă îşi ţine graţia în pieliţa dintre degetele noast re. Tu, alături de mine – un gît de lebădă întors spre pieptul unui pui mort.

Inimă la vedere

de vântul din nord, mireasma altei lumi ne ridică pe cruce, despre milă şi crimă cine ar vrea oare să scrie fără teama de a fi doborît la pămînt? Chiar frumuseţea ar putea fi un subiect dureros în absenţa unei femei pe care nu o poţi uita deşi vrei să te ascunzi de durere cum ariciul se înveleşte în plapuma nopţii tivită cu stele, despre singurătate şi spaimă aş fi vrut să şoptesc în cutii ambalate unde oamenii vin să-şi depună

frica de a nu-şi vedea chipul în propriile case

şi dacă asculţi mai bine vei p utea simţi

cum ceva se mişcă la piept în dosul hainei de gală

a fiecăruia,

un ghem poate o pungă de plastic umflată, gata să crape

de atîta filozofie şi ură îndelung frecventat e.

Canon

Bătrînul evreu Bloom vindea atît de sp ectaculos măreţia

în poveştile lui şi-aduse amint e de cîteva

ori de nebunul închis la Rapallo reuşi chiar să afirme că era p roblematic adică poezia lui nu s-ar preta la normele de-a dreptul shylock-iene ale vremii noastre – pur şi simplu respins de tot acel milk- shake de straniet ate aristo- cratism cult-pop şi anxietate a influenţei plus ceva ce seamănă a Ressentiment strămutat din întunericul gros al egiptului. Şi-atunci cum rămîne cu frumuseţea care este exuberanţă? bărbat fără noroc şi numele lui de-abia acum încolo rostindu-se. Şi: tot ce iubeşti adînc rămîne restul e zgură. Şi: dacă limba e pur şi simplu fascistă mintea ar fi păzită de soviete şi azi? În sfîrşit un război demn de om.

În vremuri de pace bătrînii soldaţi sînt ucişi

Orient Latin pag.14 COSTEL STANCU Plutonierul Alampie înainta anevoios. Şoseaua, tare, grunjoasă, plină de piet

Orient Latin

pag.14

COSTEL STANCU

Orient Latin pag.14 COSTEL STANCU Plutonierul Alampie înainta anevoios. Şoseaua, tare, grunjoasă, plină de piet re

Plutonierul Alampie înainta anevoios. Şoseaua, tare, grunjoasă, plină de piet re şi grop i, semăna cu sp inarea unui animal preistoric. Trecuseră doi ani de cînd li se promisese asfalt. Uneori veneau specialiştii:

măsurau, notau, p lecau. Îşi netezi cu palma buzunarul din dos,

biletul era acolo, locul ardea parcă îl muşcase o viespe. Răsărise o jumătate de soare, cealaltă clipocea sub deal. Din dreapta, o voce îi îngreună golul urechii:

— Să trăiţi, domn şef ! Iar au sălt at

ţiganii caz anul, mîine dădeam drumu la

ţuică…cu tot cu capac… Văicărelile omului îl ap rinseră poliţist.

— De unde ştii tu, mă, că ţiganii? Ce

voi, românii, nu aveţi mîini să furaţi? Cum e ceva, ţiganii şi iar ţiganii, m-am săturat! Mîine o să veniţi la mine să vă plîngeţi că v-

au îmbrobodit muierile. Aşa vă trebuie, că în loc să le încingeţi cum trebuie în p at, voi păziţi p runii prin grădini. Auzi …cu tot cu capac! Ce mă-sa să facă cu el descompletat? Ozeneu?

— Dar, şefule, anul trecut …acum doi

ani… trei….tot ei au… Omul rămase în mijlocul uliţei, crăcit.

Alamp ie şt ia că băt rînul căz ănar avea drep tat e. Întotdeauna cazanul ajungea la ţiganii din margine. Îl furau periodic, îl îngropau undeva cu gîndul de a-l vinde la tîrg, duminica. Oricum, o făceau mai mult

joc, pent ru că

din ambiţie, să-şi bat ă

niciodată nu reuşeau să îl scoată din sat fără a fi prinşi. Oamenii pîndeau cu schimbul, ascunşi prin şanţuri, p înă ce nepreţuitul bun

p e

Balada şefului de post

colectiv era recuperat. Hoţii nu suflau, ar fi fost linşaţi de săteni. Anul următor, la fel. Devenise un obicei al locului, ca mersul la tămîiat de sărbători ori ruga de Sfînt ul Ilie! Se găsise mai ales unul, ţigan holtei, trufaş, frumos ca un cocoş de prăsilă, Benone, să jure că nu o să aibă astîmpăr pînă ce n-o

transforma vasul din alamă într-un pumn de bani pentru lăutarii de la oraş. Alamp ie oftă. Cît ţinea căzănitul, noapt ea, cînd beţivii satului se tăiau între ei din te miri ce fleacuri, şi el, obosit, trebuia să-i împace, zău că ar fi dus cu p ropria-i mînă, la tîrg, afurisitul de caz an.

O să treacă mai tîrziu prin ţigănime, e

abia opt dimineaţa. Degetele atinseră inst inct iv clapeta buzunarului, acolo unde, în petecul de hîrtie îndelung împăturit, se găsea nădejdea lui. Oamenii îi aruncau peste garduri priviri repezite, salutîndu-l fără t ragere de inimă. Răspundea, la rîndu-i, de mîntuială. Între timp, soarele se întregise şi de la mijloc în jos. Ajuns la post ul de p oliţie, examină încuietoarea uşii, era neatinsă. Schimbase

de la începutul anului trei yale, derbedeii le

Se răzbunau

pe furiş! Cînd i-o p rinde, îi va obliga să

tot înfundau cu beţe de chibrit

— Te şi bărbieresc!

înghită o duz ină. Scăpărate. Paştele mamii lor!

Îşi continuă drumul. Aerul dobîndise t ransp arenţa hip not ică a dimineţilor de toamnă. Cînd călcă în curtea casei, avea ceafa

rece.

— Bună dimineaţa, M arie! Ion e plecat?

Mă gîndeam să mă tundă şi pe mine… mîine sunt chemat la centru… m-au reclamat din nou ….cine ştie? Femeia stărui o clipă asupra lui cum

cîntăreşti din ochi o orătanie vie înainte de a o cumpăra.

şterpelească iar garniturile, minţi noul venit.

Cînd n-ai noroc, n-ai, zise gaz da

întinzîndu-i ceaşca fierbinte. Uite, tu păzeşti pompele şi dispare cazanul. Lui Alamp ie i se păru că a nimerit o

boabă de cafea nemăcinată, i-a umplut gura, aproape să îl înece. De unde dracu’ a auzit şontorogul aşa devreme de furt? Încă are oamenii lui! Negreşit!

— Da, mormăi poliţistul, l-au ridicat iar

ţiganii…Le e necaz că ei nu au livez i. N-au sădit, de unde să stoarcă? Şi, schimbînd

vorba: mă tunzi?

Alampie se aşeză pe scaunul întins de gazdă. Aceast a se strecură dinapoia unei

perdele, revenind cu o trusă de foarfeci.

— Ieri le-am primit, sunt noi, le încerc

pe tine. Plus briciul şi maşina elect rică. Un chilipir, se mîndri el.

Ion se învîrtea în jurul neaşteptatului vizit ator, îi cuprindea cap ul între p alme, aplecîndu-i-l cînd înt r-o p art e, cînd în cealaltă, cu migala unui sculptor ce studiază

bucata de piatră înaint e de a o lovi cu dalta. Fuseseră colegi cincisp rezece ani la

p ost. Ion şef, Alamp ie ajut orul său . În dimineaţa zilei de…, după efectuarea serviciului de patrulare nocturnă, v rînd să- şi cureţe arma din dotare, plutonierul ma- jor Paraschiv Ion, şeful postului de poliţie din comuna T., a dat dovadă de neglijenţă în mînuirea acesteia, prov ocîndu-şi o plagă împuşcată în picior. Cazul este cercetat de o comisie specială din cadrul…etc, etc…. Anunţul sec, tip ărit în cotidianul judeţean, îl ţine mint e şi acum. Ion se alesese cu o pensie de invaliditate, piciorul stîng amputat de la genunchi în jos, purta acum proteză din plastic. Toc, toc, se auzea pe podeaua camerei. Suspină discret. Bîzîitul maşinii de tuns

îl trezi, aducîndu-i aminte adevăratul rost al venirii sale.

— Mi-a spus Maria că te sîcîie ciotul,

se pomeni Alampie spunînd, mai mult ca să

— E în casă. L-a durut rău piciorul,

răspunse ea abătută. Mai adăugă ceva, însă

vorbele îi fură acoperite de huruitul roţii de la fîntînă. Uşa se deschise. În prag, Ion sorbea dintr-o cană smălţuită, fără toartă.

— Ei, Alampie, dacă ai fi sp în, nu ne- am vedea cu anii! Cafea?

— Neagră catran! Am bîntuit t oată

noap tea p e la pomp ele de ap ă, să nu le

aducă vorba de nevasta omului.

— Maria – oftă omul! Maria e femeie,

îşi vrea bărbatul zdravăn, să o poată trece pragul casei şi la cincizeci de ani ca în ziua

nunţii, ori eu…Cred că se vede cu careva. Da, sigur! Ce-mi rămîne mie decît resemnarea? Sînt motan experimentat, dar nep utincios, miros şoarecii de la o poştă, însă nu p ot alerga dup ă ei. Să întind capcane? Toată viaţa am aşezat curse pentru

pag.15 Orient Latin alţii şi uite cu ce m-am pricopsit, încheie lovindu-şi p ulpa piciorului
pag.15 Orient Latin alţii şi uite cu ce m-am pricopsit, încheie lovindu-şi p ulpa piciorului

pag.15

Orient Latin

alţii şi uite cu ce m-am pricopsit, încheie

lovindu-şi p ulpa piciorului cu piaptănul. Poc şi gata, alt ul la rînd! Alamp ie înghiţi în sec. Ce să-i răspundă?. Îl salvă Maria, aducea ligheanul cu apă, săp unul, p rosop ul. I se p ăru că acesta din urmă fusese dat de pomană la înmormîntarea neveste-sii. Clătină capul, parcă o muscă enormă ii ouase pe creştet. Amint irea defunctei îi provoca o susp ectă vinovăţie.

— Puzderie de prune anul ăst a! Ce tot mişti at îta, că te iau în scări?

— Ce ?! se trez i Alampie. Fusese al gîndurilor

— Spuneam că o să ai de furcă cu

beţivii ăştia cînd o începe să curgă zeama

pe ţeavă, iar se taie ca descreieraţii, reluă celălalt.

— Să se taie, are cine să-i p eticească.

Maria ieşise repede, neutră. Ar fi vrut să-i apuce mîna de încheietura uscat ă şi să i-o îndese sub cămaşă, să-i op rească bufniturile inimii. Însăfemeia nici nu-l privea. Nu-l mai privea! Hotărîse de una singură năucitoarea schimbare.

Ion cont inua să-i ret ez e din

păr cu

încetineală, parcă i-ar fi numărat firele.

— Am bănuielile mele, sat ul e mic,

oamenii află, şoptea fostul şef de post lîngă urechea lui Alamp ie. Ap roap e mi-a

recunoscut şi ea înşelătoria. Am p us-o să jure pe mormînt ul soacră-mii că nu mă necinst eşte. M-a făcut scrîntit şi a fugit afară. Ce dovadă mai vrei? Dint r-odată Alamp ie simţi cum i se usucă limba în gură. Dacă şontorogul ştie şi, înainte de a-i lua beregata cu briciul, se joacă? Doar îi sugerase că e cotoi bătrîn, cu simţuri treze, îşi pierduse doar agilitat ea

trupească de alt ădat ă. Îl încolţise? Poat e. Oricum, momentul nu fusese dinainte ales, se crease de la sine, din împrejurări prielnice. Sau îl avert iza? Nesiguranţa îl revoltă pe omul legii. Avea senz aţia că o forţă nepămînteană îl trage sub talp a casei. Îşi auzea respiraţia, semn de frică. Nu ştia cum să scape, altădată ar fi improvizat, acum încremenise, victimă a înt împlării. Clănţănitul foarfecilor făcea un zgomot ce nu se lăsa lesne descifrat. Ion t ăcea. Proteza piciorului lovea podeaua din lemn

şi fiecare pas marca z gomotos cîte o secundă

a ceasului care măsura, fără cruţare, timpul

cuiva care nu mai are mult de trăit. Tîmpenii! conchise Alampie. Oboseala. Nu dormise, îi ţinuse de urît nopţii! Maria intră iarăşi cu o mătură, o rezemă de peret e şi aştepta. Pentru o clipă, p rivirile celor trei oameni se întîlniră în oglindă, într- un p unct incandescent ce ameninţa, inevit abil, să explodez e. M îţa mieună

împăciuitor. Mai departe, fiecare şi-a văzut de treaba sa. Alampie adulmeca, Ion tundea, Maria înlemnise lîngă uşă. Musafirul hot ărî: va lăsa biletul să-i cadă, cu fereală, imediat ce femeia se va apuca de măturat. Maria îl va ridica înainte ca Ion să bage de seamă. În conţinut, îi cerea lămuriri despre ei şi, în final, implora o ultimă întîlnire la locul ştiut. Pe p odea, printre firele negre de păr, bucat a de hîrt ie semăna cu o insulă a speranţei, dar şi a pirzaniei. Totul depindea de Maria. At unci se întîmp lă un fap t uluitor. Femeia luă biletul, îl citi, apoi îl depuse pe măsuţă, alături de sculele frizerului::

— Alampie, ţi-a căzut o hîrt ie! Uite-o pe masă! Alampie văz u cu coada ochiului V-ul foarfecii deschise. Parcă îl pîndea. Hotărî să rămînă calm. — Nu cred să fie ceva important, plusă. Numere de telefon din oraş, nu? — Da! făcu femeia p arcurgînd cu sprîncenele ridicate comp romiţătoarele rînduri. Numere galante, Alampie? Soţii rîseră fiecare cu înţelesul său ascuns. Femeia îi restitui biletul. Alampie îl strînse în pumn pînă simţii cum i se scurge o picătură de apă printre degete. Descurcăreaţă femeie!

Ovidiu

VASILESCU

Ovidiu VASILESCU Ca sfinţii Din tot puţinul care ni s-a dat a mai rămas nimicul lângă

Ca sfinţii

Din tot puţinul care ni s-a dat a mai rămas nimicul lângă noi şi-nfriguraţi ne tragem în idei solare şi încercăm, a nu ştiu câta oară, să dezlegăm şarada-n care El, adună toat e astrele într-un inel. Ne tragem, doamnă, spre înţelepciune, şi către vagi insemne de religii,

spre sinea noastră, doamnă, ne întoarcem, cum sfinţii se întorc în rugăciune.

Se răsfaţă Decembre

Azi ninge cu fulgi de anafură, iubito,

fac îngerii curat prin altarele vremii

şi ninge cu lacrimi de sfinţi şi copii,

că azi se răsfaţă a iarnă Decembre

şi ninge în noi cu zăpezi blestemate,

cu sufletele celor care trişti au plecat fără semnul crucii pe frunte, fără cântecul iert ării cântat. Azi ninge cu alb şi-ntuneric laolaltă, flori mici ne biciue soarta pe care o mână de nimeni ştiută,

a scris o colindă de nimeni cântată.

Oameni sfinţi

Umbra-i stăpână pe culmi;

nu mai cade lumina din cer, cad frunzele din arbori

şi ne doare

fiecare foşnet uscat, fiece zi care moare. Sfinţi oamenii trec cu umbra în spate cu priviri în care floarea de in s-a uscat, vin de pe tărâmul celălalt, fiecare-i speriat şi grăbit

să-ajungă unde soarele nu mai

a lumină şi-a singurătate

Jurământ

bate

Azi, vom înnoda povestea a două vieţi

şi frumoase şi greu încercate,

azi, cu nefirescul ne vom bate,

şi din ce a fost despărţire şi vrajbă

flori împlet ite cu iarbă vom face cadou acelora care-au mizat pe cai ologi la o cursă de trap. Am lăsat drumuri şi ţări osteniţi vom rămâne sub steaua care niciodată nu ne-a vrut. Astăzi leg jurământ şi blestem că şi peste o mie de ani tot contesă batavă t e chem.

Osânditul

Timpul tremură ca o perdea

la uşa unei const elaţii

necunoscute, în care TU aşezi veacurile, unul peste celălalt, ridicând p iramida eternităţii, obelisc infinit, cu vârful înfipt în chiar inima mea în care pulsează o lume condamnată la et ernitate!

Orient Latin pag.16 * * * Soarele se rumenise. Pripea. Alampie verifică pompele de ap

Orient Latin

pag.16

* * *

Soarele se rumenise. Pripea. Alampie verifică pompele de ap ă aflate în drum spre mahalaua ţiganilor, erau neatinse. Intră în ţigănime fluierînd. Domesticise locuitorii cotonogindu-i ani la rînd, acum nu îndrăzneau nici să-i treacă pe dinainte. Poliţistul hotărîse ca acum să dibuie el cazanul furat , nemaiaşt ept înd să-l intercep teze sătenii, după tradiţionala pîndă anuală. Dindărăt ul gardurilor put rede, printre lătrături, îl însoţeau ochii urduroşi ai puradeilor, mirosul fierturii de lobodă îi strîngea nările. Tot ce îl înconjura semăna cu o hazna unde Dumnez eu îşi deşertase lăturile rămase după facerea lumii. Doar caii

bine legaţi la trup îl p riveau cu ochi umezi ca bălţile. Bărbaţii erau geambaşi, de aici şi grija lor desăvîrşită pent ru sănăt atea bidiviilor. Nu-şi îngrijau nicidecum nevestele, copii, casele, însă caii ajunseseră să fie răsfăţaţi. Pe cei rămaşi nevînduţi îi foloseau la cărăuşie, t ocmiţi fiind de ceilalţi săteni, românii.

— Unde-i Benone? o întrebă pe mama

acestuia, o ţigancă arăt oasă, proţăpită în faţa p orţii unei cocioabe. M ult e cuţit e se spălaseră în sînge de dragul ei!

— Să adape caii, răsp unse femeia simplu, fără ocolişuri. O singură fîntînă cu jgheab scobit în lemn dădea apă p entru oamenii şi animalele locului. Ce a greşit copilul?

— Minţi, stărui bărbatul neîncrezător.

E aici!

— Dumneat a crezi cum vrei, doar eşti

st ăpînul satului!.răspunse ea ţeapănă din poartă.

lua p este

picior, afurisita. Îl ştia neputincios în preajma ei şi nu greşea defel. Cînd a venit aici, tînăr, necop t, uitătura Fanei, aşa o st rigau pe femeie, i-a încins sufletul. Degeaba se ferise, la sfatul lui Ion, să fie p rins în vîltoarea ochilor ei. N-a avut de ales. Un an încheiat s-au iubit neştiuţi de nimeni, pe cîmpuri, print re flori şi balegi uscate de vită.Alampie revăzu aievea chipul îngrijorat al fetei de odinioară, îngălbenit de lumina lunii. Ap oi au fost dovediţi. Ameninţaţi. I-a fost mai dragă viaţa decît fata. Imediat Fana fu măritată, peste voia sa, cu cel ce-i fusese ales. T impul, hain şi neîndurător, le-a cojit rănile. Tresări înfiorat la gîndul că, poate, şi ea rememorase odată cu el acele nopţi …. Se scutură. Îşi aminti de cazan. — Nu e ascuns, undeva, între acareturi? t ună p oliţist ul ruşinat de moment ul de slăbiciune din care tocmai se smulsese.

Auzi, st ăp înul sat ului! Îl

— Băiatul e la ciutură, altceva nu ştiu !

ripostă femeia, fără a se da la o parte din cale, să-l lase să intre. At unci Alampie înţelese şiretlicul. O întrebă direct:

— Ce ţii sub fustă?

— Nu-ţi aminteşti?…

Lui Alampie i se luă vederea, îi propti o mînă în piept şi o răsturnă pe spate. Femeia ţipă, se rostogoli, iar de sub fustele creţe şi lungi se ivi întîi un p etec arămiu, ap oi vasul cazanului. Ei drăcie, stătuse aşezat ă pe el! Auzind strigătul maică-sii, Benone ţîşni de după casă şi, din fugă, îl păli pe poliţist cu un retevei. Victima icni, scoase pistolul şi dădu să tragă în fugar. Disperată, femeia i se agăţă de braţ, implorîndu-l:

— Nu, Alampie, e copil, n-are minte! Omul legii privi o clipă printre umerii cătării, ţinta părea închisă între aceştia fără put inţă de scăp are. Îl înduioşară vaiet ele femeii şi puse pistolul înapoi, în toc.

— Trebuia să ţi-l împuşc, aşa o să facă

p uşcărie. Găseşt e-mi o căruţă să duc nenorocirea asta, ordonă împingînd cazanul cu vîrful p iciorului. Scoate şi capacul!. Ţiganca îl fixă crunt, printre lacrimi. Alampie nu descoperi nici o urmă din lucirea de altădată a ochilor ei. Părăsi ţigănimea la amiază, cînd pe apa din fîntîni săltau focuri reci, bălţate. O să vină Maria la locul ştiut? Ar fi fost bine să schimbe locul? Deh, temeri de om îndrăgostit…!

* * *

Sări din somn buimac, visase urît. Se făcea că îl aleargă un cîine mătăhălos, vroia să scape de arătare însă, în ciuda strădaniei, picioarele i se împleticeau şi urmăritorul se ap rop ia… se ap rop ia…avea o gură

asimetrică,

Bău un pahar cu apă să se liniştească. Prostii, visele astea!

Soarele scăpătase demult. După culesul viilor, ziua se micşorează treptat, să nu simtă nimeni; dar oamenii au ochi potriviţi pentru orice, nu se lasă înşelaţi. Privi ceasul din perete şi t resări. Maria! Mergea încordat pe mijlocul şoselei. Mărul lui Adam i se însufleţise peste măsură, zvîcnea, gata să-i sară din gît. N-avea să-l bănuiască nimeni, se încurajă, făcea rondul în fiecare noapte. Pornise azi mai devreme? Cine-i număra lui orele? Alampie îşi legăna bastonul de cauciuc însp re p ăduricea de la marginea satului. Mirosea a cîmp tăvălit de vite, liniştea era aproape rot undă, doar ţipăt ul scurt şi

boului bălţii se auz ea, în

înţep ăt or al

răstimpuri, din depărtare. Răsărise luna. Cînd

era copil, credea că luna e un drob de sare, îl

uriaşă…gata să-l apuce.

lingeau caprele toată noaptea pînă se topea, de aceea el n-o mai găsea pe cer, dimineaţa, cînd se trezea. Mare păcat! A urît o vreme caprele, a încercat să st ea treaz, adormea

către z iuă şi blest ematele de capre iar o

lingeau…

Apoi, o pasăre din met al sclipitor se

retrase în tufişuri. Alampie

desprinde dintre coast ele lui. Duse mîna la şold dup ă pistol, însă era prea tîrziu, celălalt îl înjunghiase a doua oară, mai aprig, mai cu poftă, de astă dată prin faţă. Se prăbuşi tăcut în genunchi, urletul i se ghemuise în gît, nu voia să iasă asemenea unui animal ce ştie că îl aştepţi lagura vizuinii, să-l prinzi. Împrejur, frunzele se învîrteau într-o horă de fete nebune. — Unde-i M aria? icni muribundul săltînd fruntea. Atacat orul tăcu. Alampie îl privi în lumina ochilor, îl recunoscu şi vru să-l strige pentru ultima oară pe nume. Nu apucă, ucigaşul îl înţepă a t reia oară. O umbră se desprinse din înt uneric şi se îndep ărta greoi. Alampie nu mai avu timp decît să ridice palmele sp re cer, încercînd, aşa, fără vlagă, să alunge puzderia de capre şi iezii lor neastîmpăraţi care se năp ustiseră asupra lunii, întunecînd-o.

simţise cum se

* * *

Toată noap tea a plouat, aşa, din senin. Ap a s-a împ reunat cu sîngele, sîngele cu ap a şi t ot astfel pînă s-a crăpat de ziuă. Atunci ploaia a contenit şi soarele n-a mai întîrz iat sub deal. Sau doar li s-a părut oamenilor. La p rînz, sătenii s-au strîns în curtea primăriei. Primarul le-a dat vest ea. N-au crezut. Le va alunga orice îndoială notiţa de mîine din ziarul judeţean:

În t imp ce se afla în serviciul de patrulare pe timp de noap te, plutonierul Haralambie Popescu, şef de post în comuna T., a fost atacat şi înjunghiat de numit ul Benone Murgu, cetăţean de etnie rromă din localit at e. În urma rănilor p rovocat e, poliţist ul a decedat. Vom reveni cu amănunte în ediţia de mîine a cotidianului nostru. Au venit maşini cu necunoscuţi de la oraş. Au pus întrebări, au notat. Seara l-au ridicat pe Benone. Nu s-a zbătut. Lumina asfinţitului juca pe obrazul său de ţigan mîndru. Lumea l-a privit descump ănit ă. Nu credea în vinovăţia lui. În urma şirului de maşini, mama băiatului îşi frîngea mîinile, plîngînd tot ce nu plînsese pînă atunci:

— Nu el, nuuuu…era din osul lui…

pag.17 Orient Latin Chipul fericit al mamei Te trezeşt i ca în fiecare dimineaţă cu
pag.17 Orient Latin Chipul fericit al mamei Te trezeşt i ca în fiecare dimineaţă cu

pag.17

Orient Latin

pag.17 Orient Latin Chipul fericit al mamei Te trezeşt i ca în fiecare dimineaţă cu aceeaşi

Chipul fericit al mamei

Te trezeşt i ca în fiecare dimineaţă cu aceeaşi durere, lupta cu boala, zâmbetul tău le învinge pe toate acesta est e curajul cu care închei rugăciunea seara.

Fata îşi spală mâinile cu lacrimi de departe, stropeşte pâinea frământată pe asfinţite cu fulgi de lapoviţă aburind în fereastră, la capăt e oglinda îmbătrânită.

Olivera

STOIANOVICI

Trei copii cu părul de aur vor sa spargă tăcerea încremenită, jocul lor e lin ca un vânt de primăvară, jocul lor mă trezeşte din amintire.

Trei forme de îngeri p e zăpadă Prin iarnă vin să ne vadă.

ne bucurăm împreună, tu sus, eu jos aici, bradul e gata şi camera frumoasă te cheamă, să stăm, să povestim tot ce nu ne-am povestit până acum.

Sărută-mi obrazul sărat uneori

Printre sfere

Am vrut să-ţi spun a doua zi,

Mai vrei şi mai vrei

când tu veneai fericit salutând în franceză şi fluturi zburau combinându-şi culorile,

ca

soarele să apună

că am visat visul ne-t rezirii.

în

două ramuri aplecate spre noi

cu

melci vărgaţi

şi de acolo nimic nu-mi aduc aminte

seara e lungă între lumină şi întuneric râul a rămas în loc.

poate am fost înghiţiţi de peşti, trecând dintr-

Balonul din apă se dezumflă când

unul în celălalt, dimineaţa ne-am trezit pătaţi de aripi

poetul mai scrie şi el ca la farmacie nimeni nu înţelege

colorate maturitat ea apasă uitându-ne la ea.

ca tu poţi să schimbi

sărăcia în bogăţie şi bogăţia în pulbere. Rămâne pământul şi anii

şi melcii înşiraţi pe inele.

A şaptea şansă

Poveşti spuse iarna

Să ai o bunica de Crăciun, să-şi sp ună o poveste sp re seară şi-o mamă care îţi mângâie fruntea

Crizacomună

În ziua în care lumina e rece şi cade ca ploaia pe pământ off-ul îmi ţuguie gura.

Plec la lucru dar nu vreau să fiu al lor

Mă bate gândul că a venit vremea să tăiem iarăşi porcul, cu focul de paie prietenia soseşte când greul e mai greu.

Muntele Semenic

M-am ascuns pentru o clipă sub copacul fericirii să pot privi în taină iarna şi albastrul cerului. Fire de iarbă încă albă înălţă soarele la locu-i sfânt.

Era vremea macilor şi a pădurilor întinse, doi copii mereu se jucau departe de casă, cărămizi roşii

şi avioane în cer,

Să ai şi chibrite, să le aprinzi, să treci prin foc ca prin vise Peste mâini care fac turte multicolore beculeţele st rălucesc.

excursii frumoase şi miresme de mir care te fac fericit

Bunico, spune-mi,

câte zile

O

lume ascunsă după un zâmbet

ţine Crăciunul?

Toshiba, şi secretarele sunt epuizate,

macul roşu înflorise a doua oară, era vremea bună de plecat oriunde.

Ornamente de iarnă

Este pentru noi

În luna lui decembrie omul se stinge uşor, uşor,

ca o flacără caldă luminând în calmul ei buze umezite din când în când glasurile copiilor le auzi, privirea e în sus aşteptând

Dumnezeu vine noaptea înfrumuseţând-o cu alburi mici,

Liniştea se face lumină tocmai s-a sfârşit cut remurul din oameni, acum vine Crăciunul.

Ia şi tu o mână de paie, aruncă-le şi se vor aşeza în brazi, ornamente de iarnă legate cu aţă roşie Lumina stelei spune adevărul, ochii cop iilor liniştea o ascultă.

Orient Latin pag.18 Visul Lutul ce sunt – frământ at de aripile păsărilor, cântă, zboară,

Orient Latin

pag.18

Orient Latin pag.18 Visul Lutul ce sunt – frământ at de aripile păsărilor, cântă, zboară, visează

Visul

Lutul ce sunt – frământ at de aripile păsărilor, cântă, zboară, visează Uneori se ump le cu leşuri alteori cu aerul tare al mării

Fugind de pustiul din mine…/ eram corabia North pornită în larg pe oceanul de vise/ Unul din altul născându-se/ spumă a-mperecherii unul pe altul călcând în verdele năclăit de alge/ Era o noapte albă plină de şoapte şi păsări, turnuri subţiri printre stele de sidef brazii cântau viers de sirenă

Pe arca mea toate vieţile închipuite priveau cu spaimă solz ii verzi ai balaurului tulburat de furtună răul din pântecele apei, veninul verde-gălbui dup ă beţie Încheieturile navei se opinteau cu vaiet catargele se rupseră/ palmele împreunat e căzură Coş cu ofrande, jucărie cu mesaje copilăreşti în derivă

În zare Pentland Firth păianjen mereu flămând ne pândea cu ochii barcagiilor pregătiţi/ aceşti jefuit ori de vise!

Frământat de aripile păsărilor/ visul se umple uneori cu leşuri alteori de aerul tare al mării/Dar

Iulian

DĂMĂCUŞ

pe ţărmul fiecărei dimineţi se nasc noi iubiri…

Farul

Clădit pe oasele albe ale corăbiilor sfărâmate de talazurile nebune care vin şi pleacă/ priveşte zi şi noapte cu ochiul timonierului spre cei care aşteaptă s-audă: Pământ! În nopţile lungi de iarnă trupurile celor îngheţaţi stau lipite de zidul verzui, încălzindu-se la lumina speranţei: traficanţi, femei, comandanţi, piraţi, bătrâni lupi de mare sau tineri, foarte tineri lupi de uscat, evadaţi,/ naivi (vindecaţi sau nu), / lume de lume… Dansuri se-ncing în miez de noapte, beţii crâncene, omoruri/ care îi fac să uite îmbrăţişarea valurilor sărutul lor aducător de moarte Peşti nemaivăzuţi, vietăţi fără număr ies din adâncuri turburate de roşul sângelui/ Păsări cu clonţ de fier, cu ochi neadormit înşfacă o ciozvârtă de vaiet , o fărâmă de suflet, un oftat mai ales ultimul

Pe nisipurile mişcătoare ale nopţii orice încercare de-a aţipi înainte de răsărit este z adarnică/ Frânt, bătrânul aruncă ultimul chiştoc de ţigare în mare…

Fântânarul

Cum povestesc izvoarele, seara! ecouri stranii… Doar copacii şi iarba se cut remură de zbuciumul arterelor nevăzute / care umezesc buzele trandafirului, ochii fecioarei la

spovedanie Pe patul alb, de spital fântânarul conectat la perfuzii crede că aude murmurul apei/ Îl caută într-un vis nedesluşit cu peşti pândind stelele căzătoare şi luna plină, dar susurul bănuit undeva, în adânc nu trădeaz ă izvorul… - Cum Doamne, s-a întâmplat?! Aduceţi-mi degrabă cumpăna din lemn de corn cumpăna mea cu fir de argint tovarăşii mei de-o viaţă, şi veţi vedea izvorul strălucind/ E aici îl aud, îl simt cum se zbat e să iasă în cântecul ursitoarelor gata să-şi înfrunte destinul Începeţi săpatul! Noi nu ne-am înşelat niciodată!

Acum inima mea jinduieşte păstrez partea mea de lacrimi primiţi partea mea de bucurie în căuşul cu apă din izvorul pe care nici regii nici faraonii nu l-au căutat / ei, mereu însetaţi de putere

În iarbă, în visul fânt ânarului izvoarele…

Umbra aceasta…

care trădează vântul călcată în picioare de elefant, alergând iepurele/ câine mut învârtindu-se în jurul pomului Umbra ce însoţeşte pasărea-n zbor de la înălţimea acoperişului până în creştetul muntelui şi se frânge în argintul râului Umbra p e care nu o pot depăşi oricât de iute mi-ar fi pasul oricât de campion la sărituri! Şi cât de greu atârnă de braţele mele când mă bucur de răsărituri!

pag.19 Orient Latin Totul într-o tăcere de clopot răsturnat, de ocean fără valuri, de gheaţă
pag.19 Orient Latin Totul într-o tăcere de clopot răsturnat, de ocean fără valuri, de gheaţă

pag.19

Orient Latin

Totul într-o tăcere de clopot răsturnat, de ocean fără valuri, de gheaţă milenară

Am fugit odată când cerul era înnorat câmpia nemişcată/ crezând

umbra mea se va rătăci

în

întunerecul câmpiei/ Paşii mei

erau şterşi de iarbă, cărarea alerga spre munte

De-o vreme am remarcat

o mutaţie ciudată - umbra a devenit

un fel de p iedestal: frustrări, îndoieli,

scrâşnet e fosilizate, lacrimi liant eroziv, zâmbete ştirbe, înscrisuri/ totul îndosariat – lanţ prea greu pentru gleznele pătrunse de frigul timpului care mă face tot mai inert/ Uneori am impresia

că sunt din ce în ce mai puţin vizibil

parcă mă confund cu propria-mi umbră

şi … parcă aş vrea să mai rămân aşa

înconjurat de amintiri/ nimeni şi nimic

nu mă atingă/

O

voi ruga să stăm faţă în faţă

rezemaţi de visurile noastre

să mai schimbăm o vorbă despre ce,

despre cât ne-a mai rămas… sau… voi face stânga-mprejur…

Vizita

Aproape tot satul se mutase pe Coastă…

şi acum lumea se cam înghesuia:

aici doi fraţi care-şi cheltuiseră averea

pe la tribunale, pentru o moştenire

stau unul lângă altul, şi fiecare-i înjurat

şi de copiii săi şi de-ai fratelui pentru

puţinul lăsat… Ei ce să zică? stau scrişi pe crucile lor rezemându-se una de alta, să nu cadă… Un gărduţ o mai desparte pe Ana de

Vasilie/

dar acum cine să-l mai sară!? poate copiii să ia corcoduşe… Întâi a murit Vasilie,

şi

a murit vecina, iar pe cruce au scris… şi Ana — Sunteţi nebuni? Şt ergeţi! strigă popa, dar literele se mai văd…

pe cruce au scris

Vasilie/ apoi

Şi merse, şi merse, şi tot salutându-şi

neamurile omul ajunse în celălalt capăt al cimitirului unde zări o cruce pe care nu scria nimic

Fără glas, trânti căciula şi ieşi grăbit….

* * * Între mine şi moarte stă totul să cadă Ca un copil în

* * *

Între mine şi moarte stă totul să cadă

Ca un copil în perfuzii ai zîmbetul. sufletul lunetă prin care eu precum un melc mă uit la Dumnezeu

Dau totul deoparte - capac de cavou. aşezată pe trompetă îl împingi înapoi.

Stă moartea mea între foi.

* * *

ca printr-un inel, degetul morţii a trecut p rin mine. plângeam, muşcându-mă cu putere de călcâie. în oglindă - iubita care nu clipeşte niciodată - moartea se arăta sieşi pe sine.

* * *

sunt departe şi uneori aud sunetul interfonului

de acasă. vocea p rietenului meu beat, ca o trăsură oprită pe pragul uşii noaptea. întreabă de iarbă sunt departe, dar în fiecare dimineaţă descopăr cubuleţe de pâine uscată pe pervaz.

* * *

mi-a alunecat ziua printre degete ca un fulg de nea prin mintea coşarului.

Lucian

ADAM

pe câmp, urmele de bici stau ascunse. cele care nu se văd acum se aud strâng pumnul să lovesc în pământ, în cumpănă, apa clipoceşte în gând.

* * * ploaia îmi este ştreang la gât. îţi rostesc numele

cu teama mutului că-şi va pierde mâinile. - gândul acesta loveşte de trei ori

lemnul.-

când toat e scaunele unei mese sunt egale, nu mai ştiu pe care să mă aşez. trimite-mă în pământ să bat cu inima afară crucea din mormânt.

* * *

pământul est e pâinea neagră din care trebuie să tot muşc. ziua lasă peste grădinile morţilor urme de cârtiţă zâmbesc lanţurile ce mă leagă de ei ţin păsările în stol. îngenunchez şi încerc să zbor.

* * *

Se roteşte sfera sub mine până când devine lut p e palme. Din tălpile cu care altădată am călcat masca oglinzii, lumina îmi ridică inima între mâini. Grea mi-e tărâna pe umeri şi cerul deasupra - În inima mea, încă mai bat e inima ei, precum un suflet blestemat să nu se p arăsească niciodată pe sine. Pămîntul respiră în mine ca într-un pendul răstignit pe masa t ăcerii. Degeaba strig într-un cer fară cer. în păcat Cuvintele nu se mai adună din el.

Orient Latin pag.20 Milan MIRCOV *** Adună-mă vânt! Şi întregeşte-mă pe malul lumii mele Cunoşti,

Orient Latin

pag.20

Milan

MIRCOV

Orient Latin pag.20 Milan MIRCOV *** Adună-mă vânt! Şi întregeşte-mă pe malul lumii mele Cunoşti, doar,

*** Adună-mă vânt! Şi întregeşte-mă pe malul lumii mele Cunoşti, doar, risipit unde sunt, Scaldă-mi, albastră mare, umerii şi gâtul Şi fiinţa, întregită, -n albe spume.

Adună-mă vânt! Şi întregeşte-mă aşa cum tu, adunat şi întregit , poţi fi. Ce sunt? Altfel decât sarea, altfel Decât lumina, altfel decât plânsul? Iubeşte-mă, vânt, văzduh nerisipit! Culege-mă din florile de noapte Ce sunt? datornic lumii din care, Ca o mângâiere, m-am scurs, ca o mângâiere mă întorc, lipindu-mi Buzele de umerii ei, De gât ul ei, De fiinţa ei.

Adună-mă vânt! Şi poartă-mă, căci nu sunt Numai pent ru mine, nu sunt numai pentru Nimeni, nu sunt numai pent ru toţi…!

*** Dar acesta nu e somn, iubita mea imaginară Mi-ai turnat în noapte licoare de povară – Visele, dar astea nu sunt vise, În carne să atât doară Şi subjugat de ele, somnul să nu-mi moară

Te las, lasă şi tu, şi du-te din noapte, Cum să împărţim noi doi cuvintele în şoapt e? Sau nu eşti t u, poate secvenţele necoapte Dintr-o istorie ştearsă, fără urme, fără de fap te?

Tot vor veni zorile odată, Te voi zidi, Ana mea, Corsetul de lumină din lacrimi îţi va bea, Nici ultima mea noapte n-o să t e mai vrea Şi ziua mea din urmă se va pierde, rea.

Dar nu eşti tu, iubita mea imaginară Sunt nevoile mele, viaţa de povară, Să simt cum pot să mă doară Visele necoapte din somnul ce-o să-mi moară

*** Sunt obosit, ca toţi obosiţii pământului Cârtiţă hrănită din povara gândului. Cad, seara, răpus, la rădăcina unui măr, Am să adorm cu somnul înfipt în adevăr, Să nu mă treziţi, nici un cuvânt Să mă inunde, vreau, seva din pământ Am să cresc frumos, cum creşte lumina, Din pământ să-mi scot Trupul, rodul, rădăcina.

*** Zile negre, zămisliri hidoase, Nopţi nespălate, Covoare din iarbă udă, cu sânge pătate, Se varsă în mări pline de ură, oribile vase, Zilele se freacă între ele în amoruri scabroase. Se spulberă castele ciudate, Dintr-o ciudată părere…

Am zămislit forţe oculte, Cu care să trec golul gândirii Ancestrale amintiri s-au copt pe ruinele zidirii

Pândesc aceste zile ireversibile şi lungi Topit în miezul zilei, simt, totuşi, suflarea ta, Metamorfoza mea-i continuă şi dură Pe coaste simt, şi-n sânge, Şi-n suflet, şi-n palme, ziua ca pe-o zgură

Ireversibile zile, şi lungi, p ustiitoare Arse ca pământul şi sterpe acum ca el Atingerile tale îmi par ot răvitoare Iar pânda mea prin timp îmi pare fără ţel.

*** Prima clipă din ult ima zi, în care p oetul mai scrie cu sânge, Pe aceleaşi coli, pătate de igrasie, cuvinte de mucegai. Intrat în rezonanţa lumii, avutul la piept şi-l strânge Şi-n urmă rămâne, uitată-ntre ziduri, nevoia de-a trăi.

Prima, dar ultima zi, şi nici semn de noapte în lume Viori se mai aud, cântate la vechile geamuri

Poetul, intrat în rezonanţa lumii,

Îşi poart ă un nume

La poarta ce dă în pustiu. Binecuvântare să-i daţi, În prima şi-n ultima zi, Facă-se crucea vieţii voastre peste creştetul lui.

*** S-a cop t vara! În miez de august văd mirişti arse, Mirosul grâului s-a dus Lăsând câmpul pustiu şi plin de răni negre, Pământul nu suferă încă.

Mi-e cald. Păşind, simt sub tălpi Că cenuşa e caldă şi bună Şi-mi piere, deodată, organic, fosta-mi nevoie, imensă, de pâine Şi cad, şi-n cenuşă m-aud strigând că lumea e-o lume nebună.

Taci, martir al câmpului negru culcat în flămânda cenuşă, Ori du-te acasă şi-ţi plânge momentul, Gunoi, aruncat, în câmpul pustiu, lumea de tine se scapă. Singur, p ământul te îmbracă, rănit, ca o imensă, bolnavă, mănuşă. Mă întind, ca un Cristos, răstignit pe pământ, înaintea învierii Să simt cuiele, vina; Învierea lumii e prădată, inutilă şi grea.

*** Şi vino mult mai aproape, împarte vinul cu mine Dar vezi cum curge pe buze set ea de tine Doar vezi, paharul e gol, Şi cioburi voi face din viaţă Şi vino mult mai aproape, Aşază-mi iubirea în faţă, Tu parcă n-ai fost printre oameni Sau vinul n-a fost de sânge. Dar singură vezi cum curge set ea de tine Lasă, vino mult mai aproape, şi-mparte veninul cu mine Ce spui? Nu mai e nimeni pe lume? Mai bine, iubito, doar noi umbla-vom prin viaţă liberi şi goi Doar vino mult mai aproape.

*** Să plec până nu e prea târziu, Până nu vin călăreţii peste mine, viu, Până nu e toamnă şi în p ărul meu Să plec p ână nu e iarăşi tare greu Să plec până nu-i covor de frunze jos Până nu e lumea asta, toată, iar pe dos Dar unde-i locul să mă opresc?, Acolo nu, acolo lacrimile-mi cresc

pag.21 Orient Latin o e z i e i S u p l i m
pag.21 Orient Latin o e z i e i S u p l i m

pag.21

Orient Latin

o e z i e i
o
e
z
i
e
i

S u p l i m e n t u l p timiş orene

pag.21 Orient Latin o e z i e i S u p l i m e



pag.21 Orient Latin o e z i e i S u p l i m e
pag.21 Orient Latin o e z i e i S u p l i m e
Orient Latin pag.22 Poetul Eugen Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta Scriptură şi, implicit,

Orient Latin

pag.22

Poetul Eugen Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta Scriptură şi, implicit, cu poezia ei. Dacă multor condeieri ai literaturii noastre Bibl ia le-a fost doar o sursă de inspiraţie sau le-a oferit teme lirice, autorului de faţă îi stă ca o pecete pe inimă – ca să-l citez pe Solomon – , ceea ce-i conferă, pe lângă prestigiul literar, şi o aură de nobleţe spirituală. Cu ani în urmă, aveam în mână Psal mi i versificaţi de Eugen Dorcescu. O “Psaltire în versuri”, mi-am zis, e un non-sens, de vreme ce însuşi originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o cart e de poeme în înţelesul adevărat al cuvântului, alcătuite după canoanele artei poetice a timpului. Încercări de acest fel se mai făcuseră la noi, unele mai modeste decât altele, deşi (sau

Eugen Dorcescu la maturitate

De mult ă vreme susţin p ărerea minorit ară că literat ura română modernă, literatura ultimilor 200 de ani, are ca temelie un subtext religios. Explicaţia mea este, pe scurt , următ oarea. Presiunile unei modernizări pripite şi anorganice intră în conflict (dup ă 1800 sau cam în acea perioadă) cu o tradiţie cam t rîndavă şi nu prea int ens creatoare, ale cărei forme nu se mai p ot riveau cu cele, în cont inuă schimbare, ale Vestului pururi exemp lar. În

aceste condiţii, autorii îşi păstrează în sinea lor, şi în st ruct urile lor interioare (uneori inconştient) valori şi imagini ale unui trecut real şi/ sau imaginar. Suprafaţa însă rîvneşte să fie “accept abilă” unei ere noi. În consecinţă se const it uie astfel lumi ficţionale niţel cam bizare dar nu lipsite de interes. Exist ă fireşte însă şi destui scriitori români care se abţin de la astfel de acrobaţii est etice, abordînd în mod nemijlocit şi deschis o temat ică religioasă. Aceştia nu sunt, categoric, print re cei mai neînsemnaţi în ist oria lit erat urii române: p roz at ori, dramaturgi, poeţi, eseişti, din trecut şi din prezent. Nu este aici locul potrivit pentru enumerarea lor.

aceşt ia se numără şi

timişoreanul Eugen Dorcescu. Volumele sale,

uneori direct inspirate de texte biblice, alteori de lirica subiect ivă în toată rotunjimea ei, nu se sfiesc să includă dimensiunea religioasă a omului alături de anxietăţile sau bucuriile lirice inevitabil prezente în orice poezie a lumii. Cu riscul repetiţiei sp un că Dorcescu

t rebuie

socot it drep t unul din cei mai

însemnaţi şi mai valoroşi poeţi act uali ai literaturii române, de fapt unul din relativ puţinii poeţi adevăraţi care funcţionează în ultimele două decenii la Dunăre şi Carpaţi. Nu vreau să int ru în analiz e prea detailate. Mă voi mulţumi să pomenesc două

Print re

poate tocmai pentru că) t radiţia îl avea în frunte pe Dosoftei. Am

deschis cartea, am citit p rimele pagini şi de îndată mi-am dat seama

că autorul – un mare meşteşugar al stihului învăţat să zboare cu

aripile larg deschise – nu se mulţumeşte să versifice textele biblice,

ci le re-creeaz ă la măsura limbii române contemporane şi la

dimensiunile t alentului autentic al unui scriitor modern. Eugen

Dorcescu a continuat să p ublice câteva volume de acelaşi gen. Iată

că, acum, ni le oferă p e toate la un loc, în cartea de faţă (Biblice, Ed.

Marineasa, Timişoara, 2003, - n.r.) pe care le-o recomand cititorilor

cu bucurie şi încântare.

VALERIU ANANIA (2003)

lucru şi la unele anterioare), Eugen Dorcescu se dovedeşte principalul continuator actual al lui Ioan Alexandru, decedat prematur. Spun acest lucru bizuindu-mă pe orientarea generală a poeziilor incluse în volum, pe imagist ica şi tematica alese, dar chiar pe macro-teme ample care coincid făţis cu Ioan Alexandru: “Pustia” în primul rînd. Al doilea este de natură cosmop olită. Nu am cunoştinţă de p oeţi sau poete din România care să se apropie atît de limpede şi fără de teamă de discursul literar al unui p oet de valoarea şi st at ura universală precum T. S. Eliot. Atît Eliot cel pesimist şi satiric de la tinereţe se regăseste în versurile lui Eugen Dorcescu, cît şi cel blînd-t rist, cu raz e de speranţă consolatoare de la matu- ritate şi senect ute. Intenţie? Coincidenţă? Oricum este o înfăptuire vrednică de toată admiraţia această transpunere a unui p oet universal în idiomul literar al altei lit eraturi. Avem aşadar încă o dată motive să-l lăudăm pe Eugen Dorcescu şi să-i mulţumim.

VIRGIL NEMOIANU

pe Eugen Dorcescu şi să-i mulţumim. VIRGIL NEMOIANU La Mazara del Vallo (1984) unghiuri de lectură.

La Mazara del Vallo (1984)

unghiuri de lectură. Cel dintîi ţine de tradiţia locală. Cel puţin prin volumul pe care îl avem în faţă (În Piaţa Centrală, Ed. Marineasa, T imişoara, 2007 - n.r.) (p robabil că examinarea at entă ne-ar confirma acelaşi

(p robabil că examinarea at entă ne-ar confirma acelaşi Ion Marin Almăjan, Ion Neaţă, Eta Boeriu,

Ion Marin Almăjan, Ion Neaţă, Eta Boeriu, Viorica Bălteanu, Ana Blandiana, MIhai Ungheanu, Eugen Dorcescu, Alexandru Andriţoiu, Neboişa Rosici

pag.23 Orient Latin Poezia lui Eugen Dorcescu la vremea re-lecturii Cu un timp în urmă,
pag.23 Orient Latin Poezia lui Eugen Dorcescu la vremea re-lecturii Cu un timp în urmă,

pag.23

Orient Latin

Poezia lui Eugen Dorcescu la vremea re-lecturii

Cu un timp în urmă, Eugen Dorcescu mi-a oferit două din cărtile sale, apărute, de curând, la o editură on-line din Bucureşti:

Poeti ca non-i manenţei şi Omul di n oglindă. Cea dint âi adună scrieri de teorie, istorie şi critică literară, publicate, timp de

trei decenii, prin diverse reviste ; cealaltă – Omul din ogl indă – este cea de a doua antologie poetică de autor, după Omul de cenuşă, 2002. Aşadar, dacă adăugăm, acestor antologii, Biblicele (2003), unde se află, în st ihuirea p oet ului, Psalmi i , Ecclesiastul, Pildele şi Rugăciunea regelui Manase, şi dacă mai rânduim, pe acelaşi raft, recentulvolum drumul spre tenerife (2009), avem dinaint e toată creaţia lirică de până acum a lui Eugen Dorcescu.

Proza

fantastică ( Basme şi povesti ri

feerice, 2003), scrisorile lit erare (Scrisori la un pri eten, 2001), cărţile de eseuri(Metafora poetică, 1975 ; Embl eme al e real ităţii , 1978), int eresantul experiment proz ast ic Histoire d’une nevrose, 2007, le pun, pentru moment, cum s-ar zice, între paranteze. Mă rezum, deci, la câteva concluzii, pe care mi le-a prilejuit lectura, când succesivă, când în paralel, a cărţilor amint it e la început ul acestor şiruri :

Omul di n oglindă, poezie, pe de o

p art e; Poeti ca non-i manenţei , literară, eseistică, pe de alta.

*

t eorie

În contextul lecturii unei reuniri – a unei sume – de texte (studii, articole, interviuri şi, concomitent, opere de creaţie, şi unele şi celelalte ale persoanei în cauză, Eugen Dorcescu), mi s-a relevat faptul că re-lectura

unor creaţii poetice e re-luminată de existenţa

e

şi de op era, în ansamblu, a scriitorului –

re-luminată, altfel sp us, de dinafara a ceea

ce e prezent în textul liric, accesibil tuturor. Voi încerca să mă explic, în cele ce urmează.

*

În primul rând, studiile şi analizele de “poetică” – privit oare la simbol, metaforă

etc. etc. – , care precedă majoritatea creaţiilor poetice, o dată recitite, t e îndeamnă să re- p arcurgi t extul p oet ic; şi, imp licit , t e

îndeamnă la

înţeleasă, a textului formulat p rin poez ie. Acest fapte rar– poate unic – printre poeţii români, care au pornit înainte cu talentul lor incontestabil şi s-au menţinut în cadrul acestuia, recepţionând, eventual, în urma

altfel

o noua

recep t are,

eventual, în urma altfel o noua recep t are, Cineva care a petrecut ani de z

Cineva care a petrecut ani de z ile alături de secţiuni biblice precum Psal mi i, Ecclesi astul, Pildele, Ru- găci unea regelui Mana- se, “versificându-le”, nu este un poet care, în crea- ţia sa, ignoră trăirile a- dânci; iar fap t ul că, în calitate de cititor, ajungi să fii avizat asup ra acest ui lucru (pe care-l ştiu, esen- ţialmente, doar foarte pu-

ţini intimi), îţi permite o re- lectură recalibrată a operei sale poetice, în întregul ei.

Cu soţia sa, criticul Olimpia Berca, la Bad Hofgestein (2009)

*

În sfârşit, activitatea de comentator, de analist

al operelor literare – t recute şi actuale – , în măsura în care poziţionările sunt reunit e, ocaz ioneaz ă o viz iune asup ra poet icii româneşti, alta decât cea care rezultă din

sau din cont act ul direct ,

circumstanţial, cu aut orii. Aceast ă viz iune se art iculeaz ă cu celelalte, în cazul de faţă, pentru a configura ceea ce s-ar p utea numi prezenţa – încă, printre noi – a unui personaj care face parte din resp ectabila clasa a intelectualilor, acum

pe cale de dispariţie.

ist orii literare

criticilor şi a altor comentarii, anume sugestii. Deci, chiar dacă elaborarea aşa-zicând

sp ecializ at ă înt r-ale t eoriei literaturii, în

retorică, în st ilist ică et c.

Dorcescu ar putea fi criticată sau dispersată în vastitat ea confruntarilor ce se petrec în

orice şt iinţă particulară, articularea acesteia cu opera poetică “ulterioară” a autorului are, în acest caz, insist, o semnificaţie specială şi p rilejuieşte o reflecţie cu t ot ul ap arte asupra textelor sale lirice.

a lui Eugen

*

În al doilea rând, opţiunea lui Eugen Dorcescu pentru profunzimile trăirilor cu sens mistic, preocuparea sa explicit ă pentru p oetica mistică şi p entru cea inclusă şi cuprinsă în varii text e – care nu totdeauna s-au pretins a fi « estetice » (e vorba, spre exemplu, de Sfânta Scriptură) redimensio- nează, de asemenea, lectura operelor poetice ale autorului, cel puţin a celor mai recente.

*

Omul din oglindă, aşadar, cuprinzând câteva din cele mai iz butite cărţi de poezie ale lui Eugen Dorcescu: El egii , Moartea tatălui , În Piaţa Centrală. Textele acestea, parcă de pe altă lume, le-am printat, pentru a mă reculege cu ele, câteva zile, ca la o mănăstire.

MIRCEA LĂZĂRESCU

ele, câteva zile, ca la o mănăstire. MIRCEA LĂZĂRESCU Mihai Ungheanu, Dan Laurenţiu, Rolando Certa, Eugen

Mihai Ungheanu, Dan Laurenţiu, Rolando Certa, Eugen Dorcescu

(1985)

Orient Latin pag.24 Cu Eugen Dorcescu, după cincizeci de ani 1. Experienţa scrisului şi a

Orient Latin

pag.24

Cu Eugen Dorcescu, după cincizeci de ani

1. Experienţa scrisului şi a literaturii

Pe Eugen Dorcescu l-am cunoscut cu cinci

în urmă, când intra în anul întâi al

Facultăţii de litere al filologiei timişorene, instituţie încă aşezat ă în mănoase lanuri de porumb. Eu eram în anul al doilea şi eram

în ap rop ierea vârst ei de

douăzeci de ani, îşi organiz ase viaţa: aşa cum nici unul dintre noi nu reuşea. Un pic mai târz iu, colegi de cameră la Căminul

Universit ăţii (erau în numita încăpere 323

numai

conducător al Institutului de lingvistică al Academiei de la Cluj, dialectolog de renume european, Constantin Negreanu, viitor autor al unor cărţi despre proverbele româneşti, t radusă şi în suedez ă, şi el lingvist , Constant in Iordache, jucător de volei la

T imişoara, echipă aflată p e

primul plan al competiţiilor naţionale), am aflat de la Ţuţu (aşa se numea pe atunci:

Ţuţu) că singurul lucru important de pe lume

e lingvistica. O ştiinţă adevărată. Literatura

începe de la limbă, lingua, de ce să scrii proză, p oezie sau critică literară atunci când există lingvistica? Stilistica? Timişoara avea doi profesori mari, pe Gheorghe Ivănescu, un erudit fabulos, dintr-o şcoală ieşeană magnifică, şi G. I. Tohăneanu, cum să nu fii

alături de ei? Entuziasmul pentru cercetările limbii române, al stilurilor, a crescut galopant, aşa că după terminarea facult ăţii devenea cercetător la Institutul de lingvistică al Academiei; eu, critic literar, îmi desfăşuram talentele prin satele bănăţene. Îl găseam în Timişoara, confiscat de misiunea sa: cel mai imp ortant lucru din lume este lingvistica, limba română, rest ul sunt fleacuri. M-am întors la Timişoara, şi, după o perioadă de

Polit ehnica

viit or

uimit cum, aflat

decenii

iluşt ri:

Eugen

Belt echi,

referent literar al teat rului timişorean,

am

ajuns redact or la revista Oriz ont. Şi

am

încep ut o p endulare între T imişoara şi Bucureşt i. Sp un „o pendulare” ca să îndulcesc întâmplările: îmi înlocuiam uneori şefii la şedinţele Uniunii scriitorilor. M-am apropiat de Mircea Ciobanu, redactor la nou înfiinţata editură Cartea Românească. La una dint re înt âlnirile bucureştene, Mircea mi-a sp us cu oarece solemnit at e în glas: la

Timişoara aveţi un mare poet. Îi va işi o carte

(urmau superlativele). I-am înşirat

care

toate numele de poeţi din Timişoara, şi tineri

şi bătrâni, şi cenaclişti şi aspiranţi nefericiţi

la gloria poetică: era altul, protesta energic poet ul Mircea Ciobanu, îl voi descoperi când îi va ap are volumul. Cartea, spunea Mircea, nu-i nici pe culoarul lui Nichita, nu

CORNEL UNGUREANU

nu-i nici pe culoarul lui Nichita, nu CORNEL UNGUREANU Adrian Popescu, Eugen Dorcescu, Alexandru Căprariu, Mihai

Adrian Popescu, Eugen Dorcescu, Alexandru Căprariu, Mihai Ungheanu (Sambuca di Sicilia, 1984)

seamănă cu şi cu. E alt ceva. E un debut

iar sup erlativele. Volumul Pax magna a apărut în 1972, era altfel decât volumele de succes a perioadei 1964-1972: p oez ie cu întoarceri înapoi, păstrând intactă armonia ritmului şi a rimelor: versul clasic era pus în drep turile lui. Cum să judeci ritualurile, plonjeurile epice în lumea de altădat ă, în profunzimea ist oriilor de demult ? „Poezie

parnasiană”, a scris şi Ulici şi am scris şi eu, cu versuri de reală eleganţă, armonizate de un profesionist al scrisului, de un cărturar din familia lui Philipp ide: dar un mare poet? Pest e t rei ani Eugen Dorcescu şi-a dat doctorat ul cu Metafora poetică, studiu în care exemplele veneau şi din poezia mare a noast ră, dar şi din op era unui autori

abandonaţi de istoria literat urii.

De ist oria

poeziei româneşti, made 1975. E o perioadă în care Eugen Dorcescu a devenit cronicar de poezie al revistei Orizont: pagina de critică era susţinută de el (cartea de poezie), Marcel Pop Corniş (proz ă), eu (critică literară). El a mai publicat între timp cărţi de

poezie, proză, şi, în st ilul său imprevizibil, a devenit redactor al editurii Facla. Un editor excepţional: toate cărţile redactate de el se bucură de fericita colaborare cu autorii.

E firesc drumul lui către lit erat ura

religioasă: calea către esenţial, numită de

Şi

erat ura religioasă: calea către esenţial, numită de Şi Cu poetul spaniol Coriolano Gonzales Montanez (Tenerife,

Cu poetul spaniol Coriolano Gonzales Montanez (Tenerife, 2009) Alexandru Ruja într-un art icol, cale fixată încă de la p rima sa carte, p rimeşte o dimensiune nouă. Al doilea moment al devenirii literare al lui Eugen Dorcescu e marcat de Psalmii în versuri, 1993, ediţia a doua, revăz ut ă, 1997. Ca întotdeuna în momentele mari ale sale, Eugen Dorcescu poartă un dialog cu un mare cărturar. Dacă

în 1970 a fost Mircea Ciobanu, în anii 90 va fi Î.P.S. Bartolomeu. Iar în primul deceniu al

pag.25 Orient Latin La lansarea volumului “Drumul spre Tenerife” (2009): Vladimir Jurăscu (actor), Cornel Ungureanu,
pag.25 Orient Latin La lansarea volumului “Drumul spre Tenerife” (2009): Vladimir Jurăscu (actor), Cornel Ungureanu,

pag.25

Orient Latin

pag.25 Orient Latin La lansarea volumului “Drumul spre Tenerife” (2009): Vladimir Jurăscu (actor), Cornel Ungureanu,

La lansarea volumului “Drumul spre Tenerife” (2009): Vladimir Jurăscu (actor), Cornel Ungureanu, Rodica Bărbat, Eugen Dorcescu

(actor), Cornel Ungureanu, Rodica Bărbat, Eugen Dorcescu Alături de bustul realizat de artistul plastic Aurel

Alături de bustul realizat de artistul plastic Aurel Gheorghe Ardeleanu

noului mileniu, cu Virgil Nemoianu. Experienţa literară a anilor şaizeci, şaptezeci, devine, dup ă 1990, o experienţă a interiorităţii. O experienţă interioară.

2.De lageografialiterară la geografia spi rituală. În primul volum al Geografiei literare a României, consacrat Munteniei (ar fi t rebuit să fie o cartografiere a literat urii sudului românesc), am ezitat să-i consacru un capitol lui Eugen Dorcescu: el, mi se părea mie, e bănăţean, definit de o formulă literară echilibrat ă, ap olinică, deloc legat ă de spiritul pandur al lui Macedonski, Sorescu, Petre Pandrea. Eclesiastul în versuri, 1997, Pildele în versuri, 1998, erau altceva, aşa că am ezitat , lăsând pent ru ediţia a doua a primului volum (totuşi!) sau pentru ediţia a doua a celui de al p at rulea (Banat ul!) capitolul consacrat lui Eugen Dorcescu.

Înt re timp , cel mai de seamă analist al

Europ ei Centrale, st rălucit

cercetăt or al acestui spaţiu, Virgil Nemoianu, scrie „Cu riscul repetiţiei, spun că Dorcescu trebuie socotit unul din cei mai însemnaţi şi mai valoroşi p oeţi actuali ai lit erat urii române, de fapt unul din relativ puţinii poeţi adevăraţi care funcţionează în ultimele două decenii la Dunăre şi Carpaţi”. Virgil Nemoianu nu int ră în analiză detaliate, se mulţumeşte să numească două unghiuri de lectură a p oeziei „timişoreanului Eugen Dorcescu”: „Cel dintâi ţine t radiţia locală, cel puţin prin volumul pe care îl avem în faţă (În Piaţa Centrală, 2007 - n.n.) Eugen Dorcescu se dovedeşt e principalul continuator act ual al lui Ioan Alexandru,

„Al doilea (unghi de

decedat prematur

lit erat urilor

”.

lectură - n.n.) este de natură cosmopolită ” Est e import ant să lămurim în cât eva

rânduri semnificaţiile trimiterilor lui Virgil Nemoianu. La prima vedere, comparaţia cu Ioan Alexandru e riscantă: Ioan Alexandru îşi începe poezia ca descendent al lui Labiş, ap oi evolueaz ă sub semnul unui expresionism exultant, Eugen Dorcescu este un „clasic”. Tradiţia locală p e care o numeşte admirabilul cărturar este legată de „Piaţa Centrală”, un spaţiu spiritual, definit, în adânc, prin pustie. Vămile pustiei este momentul desprinderii lui Ioan Alexandru de t radiţiile lit erare ale anilor şaizeci şi de apropierea lui de valorile spirituale exprimate de homo religiosus. Sub cerul pustiei a lui Dorcescu arată aşa: „Nu e nimic/ mai minunat / mai sublim,/ în lumea creată/ de Iah Elohim/ nu e nimic/ şi nici n-a fost/ vreodată/ ceva mai frumos/ decât fânul uitat/

din Poiana/ uitată./ Fânul, greu de/ roua de/ flori,/ t raversat de raze/ şi de triluri/ în zori/ Fânul/ răsfirat de/ zefirul hai-hui/ fânul pur, ne-nceput/ pe al cărui covor/ mi s-a părut/ a

zări,/ când şi când/ urma Lui/

”. Parcă aş

cita înt reg poemul pent ru a sublinia că între Ioan Alexandru şi Eugen Dorcescu nu există o „continuitate”, ci o întâlnire sub semnul acelei reţele simbolice definite de Pustie. Sau de homo religiosus al Pustiei. (1) Altfel, dacă scriem că ult imele mari poeme au în centrul lor „moartea” Tatălui sau a M amei, regăsim demersul omului tradiţional, aşezat sub semnul unor valori spirt uale majore – rugăciunea, aşa cum poate să o rostească un autor cu exp erienţa majoră a scrisului

Note 1) De pe internet decupez această necesară trimitere: „Pustia, aşa cum o definea cândva Pr. Serafim, este „liman de scăp are de furt una şi

îndeletnicirile lumii şi locul unor puternice lupte

duhov niceşti

pentru dobândirea Împ ărăţiei

Cerurilor.”

În chip vădit, viaţa în sălbăticie

duce cu străşnicie către aceasta, dar cu adevărat vitală este doar înclinarea sufletului, a unuisuflet ce se simte pe sine un „exilat”. Aceasta înclinare se poate dobândi de căt re creştini în orice împrejurări. Aşa cum am menţionat deja, idealul

pustiei nu este decât directa continuare istorică

a ment alităţii primilor creşt ini, nevoiţi să se

ascundă în catacombe din pricina prigoanei lumii păgâne romane: mentalitatea unei creştinătăţi

conştiente, care schimbă întreaga fiinţă a omului,

îl desp arte de cugetul lumii şi-l face în stare să

fie gata a muri p entru Hristo s în orice clipă. Precum zice Sf. Macarie cel Mare, pe care Pr. Serafim îl cita adesea, „creşt inii au lumea lor, vieţuirea lor, şi cugetul, şi cuvântul, şi lucrarea;

cu totul alta este vieţuirea, şi cugetul, şi cuvântul,

şi lucrarea oamen ilor lumii acesteia.

creştinul şi alta iubitorul lumii acesteia; între unul

şi celalalt este o prăpastie uriaşă.”

După ce a

Un a este

gustat cereasca dulceaţă a prezenţei lui Hristos, creştinul simte chemarea de a fi „nu din lumea aceast a”, de a-şi lepăda sinele său căzut , de a intra în „pustia de patimi”, cum zice Nichita Stithatul, adică nepătimirea ce ne îngăduie să ne

ridicăm deasupra grijilor pământeşti”.

Orient Latin pag.26 Poezia criticului şi canonul umilinţei poetul re-creează, înt r-un nou limbaj, teme

Orient Latin

pag.26

Poezia criticului şi canonul umilinţei

poetul re-creează, înt r-un nou limbaj, teme

şi motive st răvechi, cheltuind erudiţie şi

De lungă vreme, Eugen Dorcescu trudeşte, cu migală de orfevru, la un ambiţios proiect liric. Avem acum posibilitatea de a scruta întregul acestei creaţii, văzută de unii ca o riscantă aventură personală, ancorând temerar în sfera religiosului. Dacă e să cerce- tăm tradiţia poez iei religioase la români, putem zice, alături de I. Negoiţescu, că „liris- mul religios nu p rea are reprezentanţi de seamă”; iar în ultimele decenii, din pricini pe care le ştie toată lumea (paranteza ateistă), poezie religioasă s-a scris masiv în exil (Aron Cotruş, Paul Miron, Horia Stamatu, George Ciorănescu et c). Urmată, previz ibil, de o explozie postdecembristă (inflaţionară). Unii critici resping ipoteza „fracturii” în lirica lui Eugen Dorcescu, afirmând că e vorba de o continuitate (cazul lui Livius Petru Bercea). Ca poet al cetăţii reale, dar şi al celei imagina- re (glorificând „arhitectura visului”), autorul timişorean vădea luciditate şi virtuoz itate, o geometrie raţionalistă, o sensibilit ate fră- mântată, şi ferme opţiuni prozodice, dintot- deauna. Zbuciumul său interogat iv, trecut prin lecturi esenţiale (metabolizate) şi o expe- rienţă mistică care, inevitabil, l-a marcat, l- au aprop iat de fiorul sacru. Evident , poetul era familiariz at cu textele biblice (constata Valeriu Anania, 2003) şi intrând în această „atmosferă”, el nu produce versificări de circumstanţă, at ent însă la poeticitat e şi semnificaţii etice. Efort ul său vibratil, solitar (în p eisajul nost ru liric) se distanţa de geometria rece, păstrând însă solemnitatea, cadenţa imnică, suflul neologizării; fiindcă

aflând în credinţă reazemul. Călăuza /

instanţa nu este o voce exterioară de vreme ce adevărul, prin iradiere divină, sălăşluieşte în noi. Reînnoind, aşadar, anumite motive, gravitând în jurul temei deşertăciunii, Eugen Dorcescu nu rescrie, ci re-creează. Se cuvine să observăm că înainte de a cultiva statornic filonul religios, Eugen Dorcescu, cândva un

excelent critic, a câşt igat „pariul cu

(Mircea Bârsilă). Sunt printre cei care au regretat „dez erţiunea” crit icului Eugen Dorcescu, refugiat – definitiv – în p oezie. Mai ales că, păgubitor, poetul n-a fost recep- tat „cum se cuvine”, observa Laurenţiu Ulici. Din păcate, anii care au trecut de la această const atare n-au îndreptat lucrurile. Chiar dacă un Virgil Nemoianu se întreba: „câtă lume îşi dă seama că Eugen Dorcescu e unul din marii noştri poeţi contemporani?” Cărţile s-au ivit ritmic şi privind îndărăt trebuie să recunoaştem că, într-adevăr, poetul impune, ultimele sale tentat ive editoriale fiind pe deplin convingătoare. Regretul însă (în ceea ce mă priveşte) rămâne. Temp erament grav, de o seriozitate necontrafăcută, p oet ul ar vrea să împace contrariile; e încercat de voluptatea de a trăi „universalitatea entropiei” şi, în acelaşi timp, vrea să întemeieze un sens, p ătrunzând în „profunzimea vit ală a ontologicului”. Visul clasicist s-a destrămat , dar autorul n-a lepă- dat „masca parnasiană”. Este, chiar dacă mai puţin vizibil, un temp erament romant ic con- trolat de tirania lucidit ăţii; propune, îngrijorat de soart a comunicării şi obsedat de efortul decodării, o poezie hermeneut ică având ca

poezia”

sup ort imaginarul; în fine, nu agreeaz ă băşcălia, tifla sprinţară (at ât de gustată la meridianul balcanic), dar iubeşte, în replică, ordinea, rigoarea, disciplina. O veşnică de- dublare, o tensiune a contrariilor par a măci- na siguranţa afişată. Spirit metodic, poetul suferă de o „melancolie redondantă”, cum recunoştea. Vechiul „medievalism evocator” nu uită că literatura, sociologic vorbind, este fap t de comunicare. Că există numai p rin lectură şi, desigur, prin accesul la sens. E drept , severitat ea formală, filtrul livresc, intelectualizarea emoţiilor par a alimenta o meditaţie impersonală, pe alocuri ceremo- nioasă, blocând – pudic – „dez văluirile”; poetul nu cade în senzorial, ar vrea, dim- potrivă, îndeosebi în cărţile de încep ut, un lirism disciplinat, stăpânit de „rigoarea hi- merei” şi, în acelaşi timp, e tentat de „fluidul semn” şi „t ulburea armură”, de „şoapt ele” ei, descoperind haloul cuvintelor, vraja lor umbroasă. Înspăimânt at de asemantism, de hora buimacă, nepăsătoare a cuvintelor, des- chizându-se, totuşi, p oetul congelează ela- nul confesiv, dorind a reverbera în celălalt, comunicându-se. Grija decodării îi stăp â- neşte tiranic lirismul, de o libertate contro- lată, prudentă şi de o voluptate „rece”. Sub crusta t extelor, impecabile prozodic, afişând cândva o solemnitate impenetrabilă, ghicim şuvoiul fierbint e, iscodelnic-neliniştit , atentând nu la arhitectonică ori la severitatea formală a discursului, ci anunţând desp ăr- ţirea de o picturalitate golită de uman, sedusă de un perfecţionism glacial, aerat . Dar, ciudat, poetul – interesat de concretitudine – se reîntoarcea la general şi scufundându- se în textele sacre învaţă, în numele speciei umane, lecţia umilinţei şi a deşertăciunii, lep ădându-se de trufiile care învolburează (vai, inutil!) viaţa lit erară. E atent mereu la

OPERA LUI EUGEN DORCESCU

Cărţi tipărite:

Pax magna, poezie, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972 (debutul editorial a fost vegheat de Mircea Ciobanu, Marin Preda şi Mihai Gafiţa), 106 p. ; Metafora poetică, eseu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1975, 153 p. ; Desen în galben, poezie, Editura Facla, Timişoara, 1978, 55 p. ; Embleme ale realităţii, eseu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978, 182 p . ; Arhitectura visului, poezie, Editura Facla, T imişoara, 1982, 54 p. ; Culegătorul de alge , poezie, Editura Facla, Timişoara, 1985, 48 p. ; Dodoacă şi Biciuşcă, proză fantastică, Editura Facla, Timişoara, 1986, 66 p.; Castelul de calcar, proză fantastică, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1988, 68 p. ; Căsuţa ferme cată, povestiri, Editura Junimea, Iaşi, 1989, 56 p.; Epistole, poezie, Editura Dacia, Cluj - Napoca, 1990, 72 p. ; Cărare a din insulă, proză fantastică, Editura Excelsior, Timişoara, 1991, 84 p. ; Psalmii în versuri, Editura Excelsior, Timişoara, 1993, 68 p. ; Cronică, poezie, text coperta a IV-a G. I. Tohăneanu, Editura de Vest, Timişoara, 1993, 72 p. ; Piticul arămiu, povestiri, Editura

de Vest, Timişoara, 1995, 70 p. ; Abaddon, poezie, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, 64 p. ; Psalmii în versuri, ediţia a II- a, revăzută şi adăugită, Editura Marineasa, Timişoara, 1997, 96 p. ; Ecclesiastul în versuri, Editura Marineasa, Timişoara, 1997, 48 p. ; Pildele în versuri, Editura Marineasa, T imişoara, 1998, 56 p.; Poezii despre şi pentru Raluca, Editura Excelsior, Timişoara, 1998, 16 p.; Scrisori la un prieten, scrisori literare, Editura Excelsior, Timişoara, 2000, 132 p. ; Exodul, poezie, text coperta a IV-a Adriana Iliescu, Editura Augusta, Timişoara, 2001, 76 p. ; Omul de cenuşă, poezie, antologie de autor, cu o prefaţă de Adrian Dinu Rachieru, scurtă crestomaţie critică („Opinii”) şi bio-bibliografie de Olimpia Berca, text coperta a IV-a Virgil Nemoianu, Editura Augusta, Timişoara, 2002, 302 p. ; Elegii, poezie, text coperta a IV-a Adriana Iliescu, Editura Mirton, Timişoara, 2003, 70 p. ; Biblice, volum antologic, conţinând Psalmii, Ecclesiastul, Pildele şi Rugăciunea regelui Manase, text coperta a IV-a Valeriu Anania, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, 200 p. ; Moartea tatălui, poezie, prefaţă de Ion Arieşanu, Editura M arineasa, 2005, 78 p. ; Basme şi povestiri feerice, volum antologic, Editura Eubeea, Timişoara, 2005, 316 p. ;

pag.27 Orient Latin „cantit at ea de fiinţă” absorbită în op eră, iradiind discret. Temperament
pag.27 Orient Latin „cantit at ea de fiinţă” absorbită în op eră, iradiind discret. Temperament

pag.27

Orient Latin

„cantit at ea de fiinţă” absorbită în op eră, iradiind discret. Temperament romantic (cum bine l-a „văzut” Ion Arieşanu), poetul – cel care ne anunţa, prin 1985, că însângerează „deşertul

de zăpadă” – nu-şi exhibă trăirile; le divulgă

surdiniz at, cu delicateţe şi zgârcenie, conju- gând componenta cosmică, onirică şi poe-

t ică,

melancolică (Adriana Iliescu). Ap oi ar fi

vorba de interesul pentru spiritual, captând

o secret ă t ensiune mist ică. Înt r-o lume

perversă, cuprinsă de degradare, p lonjând

în derizoriu, înconjurat de făpturi hâde ori

chiar ameninţat de „ap ocaliptica fiară” (v. Abaddon), el, traversând deşertul vieţii, înţelegând călătoria ca năzuinţă, cuprins de smerenie, aşteaptă semnul sacral. Ne oferă, desigur, şi „hronicul urbei” şi aşteap tă, izbăvitor, „lacrima norilor”, pendulând între idilic şi grotesc, între trăire şi reverie, între carnal şi duh, copleşit de puzderia de sen- zaţii şi interogaţii. Lirica sa creşte sub semnul antitezei. În „thanatica oglindă”, cuprins de disperare, mâhnire, resemnare, va descoperi, pe urmele alt ora, că „toate sunt deşert ă- ciune”. Şi porneşte înt r-o dificilă şi temerară căutare : „Totu-i să fii în stare să-l găseşti / Pe-Acela care e”. Ecclesiastul în versuri (1997) îndemna la p ăz irea p oruncilor, încheind cu o frisonantă întrebare : „Ce fo- loseşte omul scos din lut?” Epoca noastră, aspirând la mântuire cognitivă, va recu- noaşte că barbarizanta gândire simp lifica- toare ne-a aşez at , în numele raţiunii su- ficiente, în plin „hazard organizatoric”. Dar nevoia de cert itudine poart ă sarcina unei obsesii cvasireligioase, recuperând, adeve- ritor, o inocenţă pierdută prin „dezvrăjirea lumii” (Prigogine). Înţelegerea omului, bla- mând gândirea leneşă, rămâne incompletă,

lăsându-se bânt uit de reflexivitate

deschisă, revizuibilă. M ust rând noua eră pentru optimismul ei nemăsurat, rozaceu,

ambalat de înclinaţii delirant-raţionaliz ante (chiar măcinate fiind de pulsiuni contrarii), „geometria z eificată” va căuta soluţii în blagiana „z are int erioară”. Şi dacă Dumnezeu, în limbaj teologic, cunoaşte – în lume – o prezenţă de intensitate, el are – ca trăire individuală – o prezenţă harică. Evi- dent, avem în vedere creşt inismul simp lu, ţărănesc, cinstind rânduiala unei lumi de „frumuseţe bătrânească”; o astfel de curăţie morală, plină de suavităţi şi îndemnând la pioşenie, poartă o predispoziţie religioasă.

evlavia

Se confundă,

religioasă; dar nu temat iz eaz ă, ci respiră

firesc într-un univers bine rânduit.Aşa fiind, trezirea p oet ului s-a p rodus odat ă cu „descoperirea” suferinţei: infernul p ersonal, vremelnicia, deriz oriul şi, desigur, râvnita iz băvire înt r-o lume dezaxat ă, decăz ut ă, „dep arte de esenţe”, arătându-i calea întru mântuire. Dar la Eugen Dorcescu p oez ia religioasă e trăire mediată a mist erului, deosebit oare – ca arie şi intensit ate – de poezia mistică. Şi, probabil, Cronică (1993) vest ea / semnifica rup t ura (prin ton,

Încât , iată,

subst anţă ideatică, viziune).

aproap e p at ru decenii s-au scurs de la

debutul său liric (Pax Magna, 1972), un titlu prevestitor, confirmând că avem de-a face cu un scriitor cu program.

p ut em

zice,

cu

Obsedat de

grija decodării

(cum,

repetat, s-a remarcat), poetul are în vedere destinat arul; căut ându-şi aproap ele, îşi doreşte să reverbereze în celălalt. Trebuie apoi să observăm viabilitatea fenomenului creativ pe toată întinderea sa şi, mai ales, programatica st abilitate clasică. La curent cu ce se întâmplă în lume, Eugen Dorcescu rămâne inaderent la furiile postmoderne,

plonjând în indeterminare. Dimpotrivă, el râvneşte orizontul certitudinal şi e convins că modernismul e încă „doldora de latenţe”. Că în chimismul op erei nu virginit atea talentului stihial, ci auto-reflecţia cântăreşte acum decisiv. Cu lecturi întinse, metabolizate şi program ferm, conjugând inspiraţia cu solida instrucţie / educaţie literară, Eugen Dorcescu cinst eşt e cerebralitatea scri- sului. Alungă, astfel, afectul? Auster, fără ornamente adjectivale ori ap etit vez icant, rep udiind informul, nerâvnind succesul imediat (adică pop ularit atea), raţionalist până în vârful unghiilor, copleşit de luciditate şi confiscat de religiozitate, ridicând baraje cenzurale, trecând fluxul liric prin refrige- rent ul inteligenţei, p oetul, at ât de at aşat literaturii, foloseşte mereu sondele criticului. Nu se împotmoleşte în noroaiele realului, dar îngândurarea sa metafiz ică, învăpăind textul, nu-l aruncă în braţele ext az ului mist ic. Hip erconştient izarea de care pomeneam îl însoţeşt e ca o umbră. Tot ce iese de sub pana sa, suportă această necurmată veghe crit ică. Nesedus de „băt ăliile canonice”, învolburând peste noap te frontul nostru li- terar, Eugen Dorcescu rămâne fidel idealului clasicist. Indiscutabil un profesionist, el e critic în tot ceea ce scrie. Chiar dacă fluxul afectiv irigă subteranele text ului şi poezia sa nu pledează pentru o nouă glaciaţiune lirică. În fond, „lecţia” operei d-sale ne re- descoperă canonul umilinţei. Aici nu e vorba de o mască. Poet important, străin de orice gesticulaţie frondist ă, de o civilitate fără cusur, reprezent ant de seamă al generaţiei- sandwich („prinsă” înt re explozia şaizecistă şi zgomotosul optzecism), Eugen Dorcescu ne obligă, ast fel, la rându-i, să-l redescoperim.

ADRIAN DINU RACHIERU

L’histoire d’une névrose, Unsprezece povestiri francofone, Editura Mirton, Timişoara, 2007, 196 p. ; În Piaţa Centrală, poezie, prefaţă de Virgil Nemoianu, text coperta a IV-a Virgil Nemoianu, Editura Marineasa, 2007, 100 p. ; drumul spre tenerife, poezie, Editura Eubeea, Timişoara, 2009 , 102 p. ; Poetica non-imanenţei, eseu, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2009, 272 p. ; el camino hacia tenerife, Idea Ediciones, Colección Atlantica, Santa Cruz de Tenerife –Las Palmas de Gran Canaria, 2010. Traducere: Coriolano González M ontańez şi Eugen Dorcescu, 120 p. ; Elegiile de la Bad Hofgastein, poezie, Editura Mirton, Timişoara, 2010, 50 p. Cărţi traduse în limba spaniolă:

Eugen Dorcescu, el camino hacia tenerife, Idea Ediciones, Colección Atlantica, Santa Cruz de Tenerife –Las Palmas de Gran Canaria, 2010. Traducere: Coriolano González Montańez ţi Eugen Dorcescu, 120 p. ; Eugen Dorcescu, Poemele bătrânului – Poemas de l viejo, ediţie bilingvă română – spaniolă, Editura on- line Semănătorul, Bucureşti, noiembrie 2010. Traducere: Rosa Lentini şi Eugen Dorcescu; ediţia a II-a, Ediciones Igitur, Taragona, Spania, 2011, 70 p.

Cărţi apărute la edituri on-line:

Omul din oglindă, poezie, antologie de autor, Editura on- line Semănătorul, Bucureşti, ianuarie 2009; Abyssus abyssum invocat, poezie, antologie tematică de autor, Editura on-line Semănătorul, Bucureşti, 2009. Ediţii critice:

Constant in Diaconovici Loga, Gramatica românească (în

colaborare cu Olimpia Şerban-Berca), Editura Facla, Timişoara,

1973.

Traduceri realizate de Eugen Dorcescu, din limbile franceză şi spaniolă:

Pierre Loti, Doamna Crizantema, roman, Editura Excelsior, Timişoara, 1998, 137 p. ; Coriolano González Montańez, Călătoria, poezie, Editura Mirton, Timişoara, 2010, 72 p.; Rosa Lentini, Tsunami şi alte poeme, poezie, Editura Mirton, Timişoara, 2011. Alte traduceri (în reviste):

Baudelaire, Lamartine, Leconte de Lisle, Ernesto Suárez, Rosa Lent ini, Elkin Restrep o, Andrés Sánchez Robayna.

Orient Latin pag.28  

Orient Latin

pag.28

Orient Latin pag.28  
Orient Latin pag.28  
Orient Latin pag.28  
Orient Latin pag.28  





































































pag.29 Orient Latin Rănile premiile vieţile “focuri p e culmi” “zăpadă în suflet” imagini const
pag.29 Orient Latin Rănile premiile vieţile “focuri p e culmi” “zăpadă în suflet” imagini const

pag.29

Orient Latin

pag.29 Orient Latin Rănile premiile vieţile “focuri p e culmi” “zăpadă în suflet” imagini const ipate

Rănile premiile vieţile

“focuri p e culmi” “zăpadă în suflet” imagini const ipate mugurii îngheţului p ocnesc în venele mele docile

luaţi şi mâncaţi ofranda e caldă lumea e flămândă

în catacombe de aur ne ascundem ne rumegăm rănile premiile vieţile cu perna gloriei roasă de carii sub cap sub visul nemilos

aşteaptă aşteaptă vino în vârful picioarelor la masa tragică unde zac câştigătorii refuzaţii frunzei albastre ai secundei de argint

(ei spun adevărul ei spun adevărul chiar şi când mint)

Cine ne caută umbra

cifra de aur potcoava aruncată peste umăr în bălţile stătute ale veacului

viermele glorios într-o zodie pauperă cine ne caută umbra pe la cusături

profeţii vorbesc (cu înt ârzierea de rigoare)

Geo

GALETARU

despre o dimineaţă fantastică am fost în grădinile raiului

dacă îi spui pe nume, ţi se gudură la picioare.

nici un cuvânt

sint axa at roce

şi

am cultivat

anii au săpat în ea

înţelep ciunea

şanţuri adânci de iubire.

ea are gust de cenuşă

de nepăsare. de extaz. de uitare. nu ştie să-şi chivernisească

Acolo

părul tău flutură şi argintul nopţii îl bea părul tău în culcuş chemător de vânturi acolo e măsura întreagă a rănii acolo întâmplările îşi pun mănuşile de aur

timpul, nici sentimentele. totuna îi este dacă îi mângâi blana aurie sau dacă îi torni în ureche otrava îngheţată a iernii:

despre durere, despre

şi

mâinile cultivă seminţele fericite ale

deliciile ei incomensurabile.

veacului

ea vine

nici o greşeală nu se plăteşte nici un copac nu-şi mărturiseşte toamna docilă glasul asurzitor al înţelepciunii păt ează eşarfele singurătăţii

pe urmele p aşilor tăi. ea ţi se gudură la picioare:

a unui neant inexprimabil. dincolo de ea e chip ul tău cu care înfrunţi noaptea.

un nimic acolo

un nimic mai harnic decât destinul

şi

ploile fug pe câmpia igrasioasă

şi

îngerul negru doarme în pace

doarme în pace

Reverenţa tăcută a frigului

liniştea curge prin venele amiezii:

o ciupercă at avică

un rictus al unei fericiri graţioase

tabieturi de aur la masa trufaşă a zeilor de carton inima ta ghiceste încă rumorile crinului inima ta e un pumn de petale rănite

numără-i bătăile victorioase spune-i despre gloria umilitoare care o pândeşte din anotimp ul fiarei

nimic mai mult decât reverenţa tăcut ă a frigului

Chipul cu care înfrunţi noaptea

dacă o chemi, ea vine.

“hei, viaţă! în ochiul obscen al lumii se face dimineaţă.”

Un ideal de cretă

Învinşii vor trece linia de sosire. Unii mai încet, alţii mai cu grăbire. Va fi un tărăboi organizat în rate în pieţele ca nişte apocalip se ratate. Victoria îşi scaldă solzii în ape pestilenţiale. Noi însă vom trăi, vom trăi, vom trăi. (Urale.) Trăiască veşnicia şi zdrenţele ei sclipitoare. Să vină o nouă salopetă. Un ideal de cretă. Să vină un nou soare. Noi vom trăi. În lumea goală, pestriţă sau gri. Unde e loc pentru prestidigitaţii şi decoraţii. Pentru plecăciuni şi ovaţii. Din cer cad muguri carbonizaţi. Suntem mai înalţi, mai buni, mai curaţi.

Orient Latin pag.30 actul s uperb-tragic, sublim, al învăţării de a uita, de a ne

Orient Latin

pag.30

Orient Latin pag.30 actul s uperb-tragic, sublim, al învăţării de a uita, de a ne trezi

actul s uperb-tragic, sublim, al învăţării

de a uita, de a ne trezi în alte lumi, care

ne caută

conţinut este fagure dublu, de viespi neucigaşe” sau „Mult din poezia pretinsă de azi, în descompunere, premisă a unei eventuale recompuneri, este una de fotografii mişcate, delir al ”

suprafeţelor minţii

departe. Evu va relua, pe parcurs, şi ideea că nu poeţii sunt cei care creează, ei devenind doar o unealtă, „traducând” doar în semne/însemne harul şi mesajul divin, în cele din urmă poezia fiind cea care „ne face” pe noi, dirijându-ne viaţa, transformându-ne: „Nu tu faci poezia, ci ea te face pe tine. Te preface, sau te desface”. Temele abordate în acest volum de eseuri şi aforisme (deşi Psihoteca este mult mai mult de-atât) cuprind o paletă relativ largă, însă nu mult diferită de cele consacrate de-acum prin numeroasele sale cărţi de poezie. Astfel, existenţa este, pentru poet, o flacără, un jar sau o „jăruire”, totul putând fi redus la deja celebră sintagmă „agonie şi extaz”, „jăruirea” fiind urmată de „iarnă”, iarna nefiinţei, absenţa:

„Suntem arderi care curg”; „Când nu mai avem dorinţe ardente, pulsatorii, inflamabile, ci doar foamea de energii pentru digestie, suntem deja în agonie”; „La urma urmei, viaţa este o moarte ”

aşteptată

”;

„Poezia mea în formă şi

Şi aşa mai

sau „Avem timp să fim

Agonie şi sacrificiu sau pagini nepierdute din „exilul de acasă” *)

LADISLAU DARADICI

Psihoteca lui Eugen Evu, o inedită culegere de „aforisme şi eseuri”, a obţinut Premiul „Victor Frunză” la Festivalul Internaţional „Titel

Constantinescu”, ediţia IV-a, 2011, şi a apărut în cadrul proiectului „Scriitori râmniceni pentru literatura română”, iniţiat de Asociaţia „Renaşterea râmniceană” (preşedinte Constantin Marafet), cu sprijinul financiar al consiliului local şi al asociaţiei. Într-un „precuvent” intitulat

„Psiche ludens

metafizica demersului său în realizarea volumului raportându-se la contextul întregului său parcurs existenţial şi poetic („a poetiza, a avea eterna nostalgie a mai frumos ului, ca suferinţă”), revenind la unul din motivele aproape obsedante ale liricii sale din ultimul deceniu: „s crierea ca orgasm mis tic, virtualitatea prin care intuim, eventual, întruparea în Logos, prin scânteile suferinţei lui Iov, suferinţa falsei consolări ” Problematica „poetizării” („a poetiza, a recurge la metafora revelatorie, a ascunde spre a ocroti esenţele care tind a ne chinui, a ne

obseda, a ne rătăci prin pădurea de

grafeme, semne, sisteme

locul aparte rezervat în volum, în secvenţe aleatoriu reunite într-o ordine/ dezordine instaurată deinstanţe lăuntrice ca „Textul ca o vălurire de

ape

„Fantasio poesis”, „Despre genialitatea

creatoare sau îmblânzirea geniului”, „Poetomul” sau „Mantre şi arte”, poetul

”) îşi are

”,

„Mic jurnal al poeziei”,

”,

poetul motivează

căutând un posibil răspuns la aceeaşi milenară întrebare pe care şi-o pune şi el (ca şi noi, de altfel) de peste o jumătate de secol: De ce scriem? Dar iată şi câteva variante de răspuns, selectate din volum: scriem „ca să comunicăm, aşadar cuminecăm”; scriem „din încredere”; „din dor de inefabil şi leac, lecuire”; „din aceas tă gravitate care totuşi are

impulsul mirabil de a râde

adică ne autotratăm, intuitiv, uneori, dacă suntem inspiraţi şi sinceri cu noi ”

înşine

creaţiei/ poeziei: „Creaţia, ca efect al

durerilor-fantomă, de organe amputate; drog compensatoriu?”; „Poezia ne este

”;

„scriem,

Şi câteva „definiri” ale

Iată cum Psihoteca lui Eugen Evu devine o veritabilă „destinotecă”, semn de suferinţă şi agonie spirituală, dar şi mărturie de speranţă în acelaşi timp, obsesia a unei singurătăţi existenţiale, dar şi a creaţiei, ca mântuire, dar şi povară. Nu greşesc dacă numesc această carte o sinceră tălmăcire a sinelui şi, în acelaşi timp, un dureros testament spiritual.

pag.31 Orient Latin născuţi, timp să iubim, timp să murim; altcineva): „Prin ochii tăi, cineva
pag.31 Orient Latin născuţi, timp să iubim, timp să murim; altcineva): „Prin ochii tăi, cineva

pag.31

Orient Latin

născuţi, timp să iubim, timp să murim;

altcineva): „Prin ochii tăi, cineva se uită

doresc, toţi le vor prăda

sau

Am

nu se lasă scrisă.”; “Omul e un

 

căci asta facem, murim trăind”. Se pare că autorul este obsedat şi

Erendira şi a nesăbuitei sale bunici. O serie de titluri ale es eurilor/ microeseurilor care clădes c volumul

început de veac al derutei, vulgarităţii şi

complot.”; “Moartea ca şi viaţa sunt imorale.”; “Preoţii, spionii lui

Dumnezeu

Dar al căruia dintre ei?”

Nu puteau lipsi, desigur,

fragmentele lirice inedite sau recuperări,

legământ

într-un vers şi în care l-am redes coperit

”.

Dar iată şi câteva poeme

de pierderea identităţii de sine, de

trădează suferinţa şi deznădejdea unui

dedublarea involuntară a personalităţii, îngrozit şi de sentimentul/ posibilitatea ca noi să fim locuiţi de alţii (Borges spunea că tot ce facem noi este visat de

la lume” sau „Pare că altcineva, de neatins, s e joacă prin mintea noastră tomnatică, crepusculară, cu o inocenţă

om care, la cei aproape 68 de ani ai săi, pare însingurat, dezamăgit, răvăşit, martor neputincios al spectacolului iraţional, zgomotos şi decadent al realităţii înconjurătoare, în acest

agresivităţii: „Problema suferinţei”, „Altceva, altcineva”, „Amintiri

redescoperiri ale unor mai vechi rostiri, variante noi, nuanţate, ale unor versuri, strofe de odinioară: „Păsări ucise de vânt,/ Încă mai suntem, mai sunt./ Nimicul din om nu e sfânt/ Încă răbdăm prin cuvânt/ Orbul, bătrân

care suspină nostalgic în noi, ne-

nefrumoase” (I, II), „Meditaţii agitate”,

pierdută ” Într-un aforism surprinde condiţia tragică a eroilor/ soldaţilor fără de

„Exilul de acasă” (Pagini nepierdute), „Între VIU şi VIS”, „Demo(n)craţie”, „Cu stânga-n dreapta”, „Memorie încă

pe poetul strălucitor, pur şi profund de odinioară: „În urma de urs , diafana

războaie, dar care duc, de fapt,

vie, memorie nevie

”,

„Alt veac, alte

brânduşă

”;

războaiele „zeilor”, murind pentru

sub vultur

”;

„Cuib de pene şi sânge, „Stelele care cad de

aceştia: „Dintotdeauna, voi aţi dus

terori” etc. Din păcate, editorul a omis să

nimeni culese

”;

„Pe omătul

 

războaiele altcuiva, ale zeilor voştri”, într-un alt loc vorbindu-ne despre

însoţească volumul şi cu un cuprins, pentru a ne uşura căutările/ căutarea; ar

mormintelor, iezii de lapte ”; „Luminăţia Sa, Mama Noapte

stigmatul frumuseţii: „Frumuseţea unei

fi

o justificare ideea că, deşi „piesele”

femei, a unei ţări, ca stigmat: toţi şi le ”

componente nu sunt ordonate după o

logică anume, volumul în sine

Iată cum Psihoteca lui Eugen Evu devine o veritabilă „destinotecă”, semn de suferinţă şi agonie spirituală, dar şi

mărturie de speranţă în acelaşi timp,

vremelnicia vieţii: „Timpul

constituie un întreg, un singur „poem”,

călătorit virtual într-o veşnicie de carte,

o

singură spovedanie, un albumde

şi am cos tatat, trezit, epuizat, că

fotografii lăuntrice ale agoniei unui

spirit încolţit şi însingurat, dar care nu